Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Se contureaza un esec…

Fara indoiala, ziua de ieri a fost marcata de doua evenimente tragice: asasinarea la Ankara a ambasadorului Rusiei in Turcia, Dl. Andrei Karlov,sub privirile sotiei sale, in timp ce tinea un discurs la o expozitie de arta si atentatul de la Berlin, foarte asemanator cu cel de la Nisa, din Franta.

In privinta primului atentat, trebuie spus ca atacatorul era un tanar politist turc de numai 22 de ani, pe numele sau Mevlut Mert Altintas care, in momentul respectiv a strigat: „Allah akbar! Nu uitati Alepul, nu uitati Siria! Atat timp cat localitatile noastre nu sunt in siguranta nici voi nu veti simti gustul sigurantei. Dati-va inapoi. Pe mine ma va lua de aici doar moartea. Toti cei vinovati pentru aceasta cruzime vor da socoteala!„. De unde se vede a actiunea lui a fost motivata de ceea ce s-a intamplat la Alep, in Siria.

Trebuie remarcat ca ambele atentate n-au putut fi prevenite si dejucate. Dar s-o iau intr-o ordine ca sa ma pot face cat mai clar inteles.

Sa luam primul atentat, cel asupra ambasadorului Rusiei. Este uluitor, dupa parerea mea, cum nu s-a putut sa i se asigure o protectie corespunzatoare. Si nu ma refer doar la autoritatile turce, dar si la serviciile de paza si protectie ale Federatiei Ruse!! Mai ales ca in Turcia s-au mai intamplat atentate teroriste iar Rusia e implicata militar in Siria, ce are granita comuna cu Turcia. Dar si Turcia e implicata militar acolo, in Siria. E stupefiant!!

Pe de alta parte, uluitor e faptul ca dupa asasinarea ambasadorului Rusiei la Ankara, a mai avut loc un alt atentat, incununat de succes: Dl. Polshikov, fost ambasador la Rusiei in Bolivia a fost gasit mort!! Circumstantele, din cate inteleg, sunt inca neclare…

Nu se poate sa nu te intrebi ce se intampla de fapt…

Insa legat de asasinarea lui Karlov si de faptul ca atacatorul a pomenit de Alep, trebuie remarcate, cred eu, niste chestiuni, zic eu importante.

Alepul, oras important din Siria, a fost teatrul operatiunilor militare comune ruso-siriene impotriva fortelor ce lupta impotriva lui Bashar al-Assad. Operatiunea militara era impusa si de lupta impotriva ISIS si a extremismului islamic. Alepul de Est era, din cate am inteles fieful opozitiei radicale la regimul Assad, sustinut de Rusia. SUA a evitat sa se implice militar in Siria. A facut-o Rusia, implicandu-se doar cu aviatia militara.

Alepul a fost bombardat cumplit de catre aviatia militara rusa. Cred ca e unul din cele mai groaznice si cumplite bombardamente pe care le-a suferit un oras de la Al Doilea Razboi Mondial incoace!! Alepul a fost transformat intr-o ruina!! Cei care au suferit cumplit au fost cetatenii obisnuiti, populatia civila. A urmat o parasire in masa de zeci de mii de oameni a Alepului, constituindu-se intr-una din cele mai grave crize umanitare pe care le-a inregistrat omenirea de la Al Doilea Razboi Mondial incoace.

Si ce s-a rezolvat cu asta? A fost distrusa temuta organizatie terorista ISIS? Nici vorba!! Luptele continua si se vede ca dupa foarte recentele atentate din Iordania si Yemen, ISIS musca din nou Europa la Berlin, cu ocazia unui pasnic targ de Craciun, unde lumea era stransa buluc, in atmosfera de sarbatoare.

Pe de alta parte, asa cum reamarca un analist pe problema Turciei si a Orientului Apropiat la CNN, ce s-a intamplat la Ankara ridica mari semne de intrebare, toate fiind ingrijoratoare. Turcia era o tara stabila intr-o zona instabila, dupa cum lesne poate oricine constata. Stabilitatea Turciei era data de stabilitatea institutilor sale. Nu erau problme. Lucrul acesta se putea limpede constata si din Romania. Multi romani isi faceau vacantele in Turcia si apreciau conditiile hoteliere foarte bune de acolo. Pe cand acum vedem ce se intampla si e cu atat mai grav cu cat cel care a comis asasinatul era politist, deci apartinea acestei institutii a statului turc. Si atunci se pune problema daca nu cumva e vorba de un scenariu de destabilizare a Turciei… Analistul respectiv spera ca nu e vorba de asa ceva, dar nu excludea aceasta varianta, trebuie sa recunoastem, sumbra…

Pe de alta parte, ramane situatia din Siria, departe de a fi rezolvata. Inca de la inceputul protestelor impotriva regimului Assad, situatia se prefigura ca fiind complicata. Dupa parerea mea, aceasta situatie, de cum a inceput Razboiul Civil, era de competenta ONU. Ar fi trebuit ca Marile Puteri sa ajunga la un acord pentru trimiterea acolo a unei forte multinationale de mentinere a pacii. In loc sa faca asta Marile Puteri au cautat sa rezolve ele lucrurile. Occidentul s-a retras, si ma refer in principal la Barack Obama, asa ca Rusia a preluat ostilitatile. Iar rezultatul se vede. Nerespectarea dreptului international a condus la aceasta situatie grava in Siria, marcata de o drama umanitara fara precedent, dupa cum spuneam si mai sus. Pe cand implicarea ONU si trimiterea pe teren a unei forte multinationale avea si avantajul gasirii unei solutii politice, pe langa anihilarea temutei organizatii teroriste ISIS.

Ce s-a intamplat? Marile Puteri nu au dorit sa trimita trupe, sa actioneze la sol. S-a preferat actiunea cu aviatia militara. Insa nu era greu de observat ca aceasta nu e defapt o solutie. Ce a rezolvat? Nimic. Trebuie sa remarcam cu tristete ca nu s-a inregistrat nici un progres politic. ISIS, dupa cum se vede, e departe de a fi distrusa sau de a-si fi pierdut influenta. Singurul lucru realizat, daca se poate spune asa, e aceasta drama umanitara de proportii colosale!!! Care complica si mai mult lucrurile.

Berlin: 12 morti si 48 de raniti!!

Atentatul de la Nisa in reluare!!

Avem si aici niste probleme de o gravitate extrema!!

Atentatorul, din cate inteleg, era un pakistanez sau afgan care a intrat in Germania ca refugiat in februarie 2016. Trebuie sa remarcam faptul ca politica aceasta de primire pe scara larga si fara niciun control, promovata de Cancelarul Angela Merkel, a refugiatilor si imigrantilor din Orientul Mijlociu, o zona, se stie bine, cu mari probleme si pepiniera a terorismului international de mai bine de 50 de ani, te lasa perplex prin naivitatea ei. Romania, tara membra a Uniunii Europene nu e in Spatiul Schengen, desi indeplineste fara probleme toate conditiile si are tot dreptul la ast, in schimb au fost primite aceste populatii, acesti oameni despre care Germania nu stia absolut nimic. Trebuie sa spunem asta: nici serviciile de informatii germane si nici oficialitatile politice nu stiau absolut nimic despre acesti oameni, de provenienta din Orientul Mijlociu, din tari care, in mod foarte clar, nu faceau si nu fac parte din UE. Deci Romaniei si Bulgariei li s-a blocat, din motive politice, desigur, dreptul la libera circulatie in interiorul Uniunii, dar acestor populatii li s-a ingaduit, fara sa aiba vreun drept, sa circule liber oriunde doresc ei in interiorul UE!!!!!

Trebuie sa constatam, din pacate, un grav esec al integrarii acestor oameni proveniti din astfel de zone din afara UE in lumea occidentala. Si e si un esec al politicii D-nei. Merkel.

Atentatul de la Berlin este surprinzator pentru ca Germania, totusi, i-a primit pe acesti imigranti. Deci a facut un gest larg de ospitalitate fata de acesti oameni. Trebuie remarcat si faptul ca Germania nu a fost implicata militar in zonele acestea musulmane cu mari probleme. Spre exemplu, n-a fost implicata militar in Libia, nici in Siria. Si atunci? Atunci de ce?

De asemenea, mai trebuie remarcat ceva. In Romania, multumim lui Dumnezeu, nu s-au intamplat atentate teoriste. Dar asta nu inseamna ca situatia aceasta din plan european si din lume nu ne ingrijoreaza sau ca n-ar utea avea repercursiuni asupra Romaniei. Ce consecinte politice ar putea sa aiba in Germania si, in general vorbind, in Occident? Ne gandim, desigur, la cresterea extremei drepte, lucru ce ar putea influenta nu in bine politica europeana. Dar, pe de alta parte, se pune problema: cum rezolvam aceasta situatie?

Ce se intampla? Islamul – si putem vedea doar aruncand o privire la ce se intampla – are o cultura a aderarii nu a inscrierii intr-o organizatie. In Al-Qaeda sau in ISIS nu te inscrii, nu primesti o legitimatie de membru, ci aderi la asa ceva.

Al doilea lucru ce trebuie remarcat este ca forta Islamului, mergand pana la extremism, inclusiv pana la atentate sinucigase,  a crescut in Europa si s-a intensificat odata cu cresterea numarului de musulmani in Europa. Si in urma cu 40 de ani erau musulmani in Europa, desigur. Dar nu erau atat de multi ca in zilele noastre.

Ce rezulta de aici? Rezulta faptul ca orice musulman din Europa, chiar si cel care pare cat se poate de inofensiv, poate fi un posibil extremist si aceasta posibilitate are sanse mari sa se realizeze. Orice musulman – si chiar daca nu e musulman – poate sa adere la o platforma precum Al-Qaeda sau ISIS. Trebuie sa intelegem, cred, ca Al-Qaeda sau ISIS nu sunt partide sau formatiuni politice ci platforme cu un anumit continut ideologic si substrat religios. In Europa nu erau astfel de platforme, foarte asemanatoare cu ceea ce aveam aici si in SUA, si anume cu platformele civice, desi diferenta e foarte mare, desigur. Iata ca acum exista asa ceva… Partea proasta este ca Europa NU e deloc pregatita pentru asta. Deloc!!

Mai trebuie sa intelegem si un alt lucru: genul asta de platforme – Al-Qaeda, ISIS – nu au un statut, precum, spre exemplu, are un partid politic. De pilda, putem vorbi despre statutul PSD sau al PNL. Aici, in ceea ce priveste astfel de platforme, lucrurile stau diferit. Si din aceasta cauza lasa adeptilor o mare libertate de actiune si exprimare sau creeaza o astfel de impresie, a unei mari libertati. Iar adeziunea coaguleaza o solidaritate solida intre cei care adera la o astfel de platforma. Spre exemplu: nu stiu daca si cat sunt de solidari membri unui partid politic. Sa ne gandim, in schimb, la mitingurile din Piata Universitatii! Sau la celebrul miting maraton din Piata Universitatii de la inceputul lui 1990! O astfel de platforma civica, manifestandu-se printr-un miting de protest, solidarizeaza puternic oamenii, pe cei participanti la miting, pe cei care adera la asa ceva. Sa comparam cu un miting organizat de un partid politic – participarea e sarcina de partid pentru membri sai. Pe cand cei care au mers sa protesteze in Piata Universitatii n-au fost scosi din case de o obligatie statutara sau de o circulara de partid care convoaca membri la o asemenea actiune, consituindu-se ca sarcina pentru membri partidului si pentru organizatiile sale locale.

De aici rezulta ca o platforma, civica sau de alta natura, are atractivitatea ei, chiar mult mai mare decat o are un partid politic. Spre exemplu, sunt analisti reputati la noi care acuza faptul ca intr-un partid iti pierzi libertatea si independenta de gandire, exprimarea libera a ceea ce gandesti – maestrul Ion Cristoiu, daca nu ma insel. Se acuza faptul ca partidele, cel putin la noi, sunt conduse mai mult, mult mai mult in stil dictatorial decat democratic, iar cel care „calca pe bec”, cum se spune, risca excluderea. In Piata Universitatii oricine era binevenit, nimeni exclus. Or, tocmai asta strange solidaritatea si o mareste aproape instantaneu. Asa se explica – cel putin asa mi se pare – si atractivitatea pe care o au astfel de platforme precum ISIS sau Al-Qaeda in randul tinerilor. Pentru ca foarte multi dintre acesti teroristi sunt oameni tineri – cel care a comis atentatul de la Ankara asupra ambasadorului rus era un tanar de 22 de ani, cel care a intrat cu camionul in multime, la Berlin, are 23 de ani. Am inteles ca si la noi un tanar, din Craiova daca nu ma insel, a fost atras de o astfel de platforma. Partidele impun multe criterii membrilor sai, au multe reguli, trebuie inregistrate legal etc. Pe cand o platforma se dezvolta liber iar simpla adeziune libera e singura garantie a faptului ca omul care adera e de aceeasi parte a baricadei. Asa s-ar putea explica de ce USB si mai apoi transformat de voie, de nevoie in partid –  USR a avut un asa succes la alegeri, desi si-a inceput activitatea de foarte curand. Insa nu a inceput ca partid politic, ci ca o platforma constituita pe FaceBook. Acum, de cand s-au constiuit ca partid politic, vad ca a a avut loc si prima excludere…

Desigur, un alt aspect este cel cultural, evidentiat de mai toti comentatorii si analistii. Si, intr-adevar, asa si este: diferentele culturale dintre Uniunea Europeana, pe de o parte, si Orientul Mijlociu – Lumea Islamica pe de alta parte, sunt foarte mari si cu greu se intrevede un progres in a concilia sau a atenua astfel de diferente. Simplul fapt ca ai primit – asa cum a facut Germania – un mare numar de oameni de religie musulmana din Orientul Mijlociu nu inseamna ca ai si rezolvat problema diferentelor culturale dintre acestia si populatia bastinasa. Evident, sunt tot felul de diferente culturale pe lumea asta. Insa religia musulmana nu doar ca intra in contradictie, dar e opusa fundamental crestinismului. De aceea acceptarea unei civilizatii cu solide baze crestine e un lucru foarte dificil pentru un musulman. De fapt, islamul e o religie ce face dificil de acceptat orice altceva decat islamul. Pentru ca orice alta acceptare, chiar si in aspecte ce par minore, este vazuta de musulmani ca o desacralizare a mahomedanismului. Iar desacralizarea conduce, desigur, la renuntare. De aceea secularizarea e dificil de acceptat in lumea musulmana.

Sa dam un exemplu: simplul fapt de a crede ca Sfanta Fecioara Maria e mama lui Dumnezeu, asa cum cred crestinii numind-o Nascatoare de Dumnezeu, da peste cap si neaga TOT islamul. Sau a crede ca Iisus Hristos este Insusi Dumnezeu – mahomedanii il vad printre proroci, ca si pe Mahomed. Pentru un mahomedan doar simpla punere a problemei: este, oare, Iisus adevaratul Dumnezeu? inseamna o negare a islamului. Daca respectivul pakistanez sau afgan nu ar fi luat nicio atitudine asupra Targului de Craciun de la Berlin, ar fi insemnat acceptarea Craciunului, adica negarea propriei sale religii in care el crede. De aceea reactia radicala, brutala de a intra cu un camion in multime, negand – din punctul lui de vedere – crestinismul si perceptele sale, demonstrandu-si ca nu a abjurat islamul. De aceea acceptarea civilizatiei europene e deosebit de dificila pentru un astfel de om ca si acceptarea a tot ce nu e islam. Ca daca o accepta in forul sau interior e sinonim cu a se indeparta ineluctabil de islam. Totusi, nu toti musulmanii au o astfel de viziune, dusa pana la extrem. Cu toate acestea, integrarea lor in lumea occidentala este dificila, greoaie. E un proces anevoios. Daosimul sau confucianismul, ca sa dau niste exemple, bazate pe intelepciune, lasa multe punti de comunicare si din aceasta cauza acceptarea civilizatiei occidentale nu ridica probleme. Islamul nu e bazat pe intelepciune. Crestinismul, da, este bazat pe intelepciune – sa nu uitam ca Solomon a cerut de la Dumnezeu intelepciune, nici macar sanatate, si toate celelalte i s-au adaugat. Islamul postuleaza anumite reguli. Sharia, de pilda, are caracter de postulat – un musulman nu-si pune problema daca nu cumva se poate si mai bine. El nu cauta sa aduca inovatii si nici nu recunoaste ca altii s-ar putea sa aiba dreptate, cel putin dreptatea lor. Negarea shariei sau chiar si a unei singure reguli, are pentru un musulman un caracter desacralizant la adresa islamului. Pe cand in crestinism, spre exemplu un hot nu va desacraliza niciodata crestinismul. Oricat de pacatosi am fi, inclusiv preoti, chiar si patriarhi, capul Bisericii este Hristos Dumnezeu si in Dumnezeu orice bine se imbunatateste.

Unii lideri ai lumii occidentale au considerat ca simpla amestecare a populatiilor inseamna si o omogenizare a acestora in cele din urma. De asemenea nu se trateaza problema islamului cu o justa masura ci privind lucrurile din perspectiva noastra sau din perspectivele noastre culturale, unii crezand ca poate ar fi mai bine sa trecem religia pe un plan secund iar pe primul plan sa punem laicitatea. Lucrurile acestea au condus spre actiuni gresite ale caror consecinte le vedem astazi. Ca sa vedem la ce s-a ajuns:

Cetateanul german din landul Baden-Württemberg

Mediafax

Organizaţii din Arabia Saudită, Kuwait şi Qatar promovează islamul fundamentalist în Germania

Organizaţii musulmane din Arabia Saudită, Kuwait şi Qatar susţin, cu aprobarea guvernelor ţărilor respective, activităţi de promovare a islamului fundamentalist în Germania şi în Europa, afirmă surse din cadrul agenţiilor de securitate gemane, citate de publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Organizaţii religioase musulmane sunt implicate în activităţi misionare în Germania şi în alte ţări europene, construind moschei, centre de instruire şi trimiţând imami, obiectivul fiind răspândirea unor elemente doctrinare islamice de tip fundamentalist, afirmă surse din cadrul Serviciului federal pentru Protecţia Constituţiei Germaniei (BfV, agenţia pentru siguranţă internă) şi din Serviciul german de informaţii externe (BND).

BfV şi BND au declanşat investigaţii de amploare privind activităţile misionare musulmane, pe fondul suspiciunilor privind un plan de susţinere a grupurilor islamice radicale. În prezent, în Germania sunt circa 10.000 de musulmani fundamentalişti, iar serviciile secrete se tem că imigranţii veniţi în ultimii ani ar putea fi recrutaţi de grupuri fundamentaliste pentru a fi radicalizaţi.

Printre organizaţiile care au ajuns în vizorul serviciilor de informaţii germane se numără Societatea pentru Revigorarea Patrimoniului Islamic (RIHS, din Kuwait), Fundaţia de caritate „Sheikh Eid” (Qatar) şi Liga Mondială a Musulmanilor, din Arabia Saudită. Recent, autorităţile germane au blocat un proiect al organizaţiei RIHS de a construi un centru salafist în orăşelul Fellbach-Oeffingen, situat în landul Baden-Württemberg.”

Noi, daca nu-i acceptam, zicem ca suntem rasisti sau xenofobi. Pentru ei a promova salafismul in landul Baden-Württemberg nu reprezinta vreo problema si nici un lucru rau. Evident ca nu e vorba nici de rasism si nici de xenofobie. E o problema culturala. Care vine in contradictie flagranta cu propria nostra cultura. De asemenea acceptarea din partea noastra a unor asemenea actiuni si propaganda poate avea consecinte periculoase!! Dar, pe de alta parte, cum se vor integra ei in lumea occidentala daca noi acceptam asa ceva? Pentru ca ei au venit aici si nu cred ca cetateanul german din landul Baden-Württemberg ar dori sa mearga sa traiasca in Arabia Saudita. Care e interesul ca cetateanul german din landul Baden-Württemberg sa renunte la cultura lui in favoarea culturii lor care se manifesta atat de agresiv in societatea germana?

Pentru ca exista si reversul pentru ca nu se poate sa nu existe si reactii: spre exemplu atacul armat de luni seara intr-o moschee din Zurich – trei raniti grav – comis de un tanar elvetian de 24 de ani, adepat al ocultismului, care pe urma s-ar fi sinucis.

Sa vedeti o stire incredibila!! Incredibil ce se intampla!! In Europa!!!!!

„Nu ma lasa religia”…

Stirile ProTV

Momentul in care o musulmanca refuza sa dea mana cu presedintele Germaniei la o scoala laudata pentru integrarea migrantilor

O tanara musulmana a refuzat sa dea mana cu presedintele Germaniei, Joachim Gauck, in timpul unei vizite a acestuia la o scoala laudata pentru ca a integrat migrantii atat de bine, relateaza Daily Mail.

Incidentul s-a petrecut luna trecuta, in Offenbach, insa imaginile care surprind incidentul au fost publicate recent. Joachim Gauck a ales sa viziteze scoala din Offenbach tocmai pentru ca aceasta a devenit un exemplu pentru integrarea migrantilor, relateaza Daily Mail, citand presa germana.

Presedintele german apare in imagini dand mana cu mai multi studenti asezati in rand, insa cand a ajuns la o tanara care purta hijab aceasta si-a ferit mana. Tanara si-a dus apoi mana la piept si a plecat capul in timp ce presedintele statea cu bratul intins. Cand si-a dat seama ca nu-i va oferi mana, Joachim Gauck a zambit si a trecut la urmatorul student.

Este neclar inca motivul pentru care fata a refuzat sa dea mana cu presedintele, insa in cultura musulmana de multe ori femeilor le este interzis contactul fizic cu membri ai sexului opus daca acestia nu sunt rude sau nu sunt casatoriti cu ele.

In luna iulie, un elev din Hamburg a refuzat sa dea mana cu profesoara lui din motive religioase, scandalizandu-i pe unii profesori care au cerut pedepsirea sa. „Nu vreau sa te jignesc, insa nu pot da mana cu tine, nu ma lasa religia. Nu insemna o lipsa de respect” ar fi spus tanarul.

In luna aprilie, autoritatile elvetiene au suspendat procedura de naturalizare a familiei a doi adolescenti sirieni care au refuzat sa dea mana cu profesoara lor din motive religioase.”

Intorcandu-ma acuma la atentatul de la Berlin, inteleg ca atacatorul e inca in libertate… Dar ISIS, din cate am inteles, a revendicat atentatul.

Revenind, care este ratiunea pentru care sa nu dai mana cu Presedintele Germaniei? Sau ca un elev sa nu dea mana cu profesoara sa? Auziti, ca nu-l lasa religia… Deci daca da mana, abjura islamul. Si, culmea ironiei, Presedintele Germaniei a fost in vizita la o scoala laudata ca a integrat „atat de bine” migrantii…

Din pacate, se contureaza un esec. Problema e cum il vom manageria…

Update – Se plimba nestingherit prin Europa…

Mediafax

Autorul atacului de la Târgul de Crăciun din Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie în oraşul italian Milano/ Acesta jurase credinţă Stat Islamic într-o înregistrare video

Presupusul autor al atentatului de la Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie, vineri dimineaţă, în oraşul italian Milano, relatează ziarul La Repubblica.

Autorul atacului de la Târgul de Crăciun din Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie în oraşul italian Milano Presupusul autor al atentatului de la Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie, vineri dimineaţă, în oraşul italian Milano, relatează ziarul La Repubblica.

Anis Amri, tunisianul în vârstă de 24 de ani dat în urmărire în Uniunea Europeană după atentatul cu camion comis pe 19 decembrie la Berlin, soldat cu 12 morţi şi aproape 50 de răniţi, ajunsese, în cursul nopţii de joi spre vineri, cu un tren care venea de la Paris, în Gara Sesto San Giovanni din Milano.

Imediat după ieşirea din Gara Sesto San Giovanni în Piaţa 1 Mai, doi agenţi de poliţie i-au cerut suspectului documentele de identitate.

Tunisianul a deschis focul spre agenţii de poliţie şi a strigat „Allah Akbar”, o sintagmă utilizată de teroriştii islamişti.

Anis Amri a fost împuşcat mortal de poliţiştii italieni.

Unul dintre agenţii de poliţie a fost rănit în umăr schimbul de focuri produs în jurul orei 3.00 dimineaţa (4.00, ora României).

Anis Amri, un tunisian care avea legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic, este considerat de autorităţile germane drept autorul atentatului cu camion comis pe 19 decembrie la Berlin, soldat cu 12 morţi şi 49 de răniţi.

Autorul atacului cu camion de la Berlin a jurat credinţă Stat Islamic într-o înregistrare video

Autorul atacului cu camion de la Berlin, soldat cu 12 morţi, a jurat credinţă reţelei teroriste Stat Islamic într-o înregistrare video difuzată vineri de agenţia de propagandă a organizaţiei, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

În înregistrare apare tunisianul Anis Amri, principalul suspect al atacului care a fost împuşcat mortal vineri dimineaţă de poliţia italiană, jurând credinţă liderului Stat Islamic, Abou Bakr al-Baghdadi. Bărbatul, care stă în picioare îmbrăcat cu o haină pe ceea ce pare a fi un pod peste un râu, vorbeşte în faţa camerei.

El şi-a exprimat intenţia de a-i răzbuna pe musulmanii care sunt victime ale raidurilor aeriene şi face apel la atacarea „cruciaţilor”. Data şi locul înregistrării, care durează aproximativ trei minute, nu sunt menţionate.

Anterior, tot în cursul zilei de vineri, agenţia Amaq a anunţat într-un comunicat că bărbatul împuşcat mortal la Milano de poliţia italiană este autorul atacului de la Berlin.”

Norocul a fost ca cei doi agenti de politie i-au cerut actele de indentitate. Altminteri s-ar fi plimbat nestingherit prin Europa. Prostia lui a fost ca a deschis focul spre agentii de politie si s-a dat singur de gol. Insa e ingrijorator faptul ca in Europa se pot plimba nestingheriti teroristi. Acesta daca n-ar fi fost prost ar fi scapat. In orice caz e bine ca s-a intarit controlul, lucru ce a facut posibila prinderea lui.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Decembrie 20, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Un articol ce a trecut nebagat in seama…

Iata ca in plin scandal al interceptarilor – care nu tine nici de cald, nici de frig si nici de mai multi bani in buzunar pentru cetatenii obisnuiti – un articol a trecut (cel putin asa mi se pare mie) nebagat de seama:

Ana Birchall

Declararea județului Vaslui „zonă defavorizată” este o șansă pentru reducerea decalajelor de dezvoltare față de alte regiuni din țară sau din UE

Se arata ca:

Ana Birchall: Declararea județului Vaslui zonă defavorizată este o șansă pentru reducerea decalajelor de dezvoltare față de alte regiuni din țară sau din UE

COMUNICAT DE PRESĂ

Deputatul PSD Ana Birchall a adresat o întrebare prim-ministrului Dacian Cioloş, doamnei Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene și doamnei Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice, înregistrată cu numărul B/806/09.03.2016, având ca obiect declararea județului Vaslui “zonă defavorizată”.

„An de an, datele statistice ne arată că judeţul Vaslui reprezintă o zonă defavorizată a României, care are nevoie de sprijin şi ajutor. Consider că prin includerea judeţului Vaslui ca fiind zonă defavorizată, vasluienii vor avea o şansă în plus atât în atragerea investiţiilor în zonă, cât şi în absorbţia cu prioritate a fondurilor europene”, arată deputatul social-democrat în textul întrebării.

Ana Birchall a subliniat că a adresat întrebarea mai multor ministere și chiar prim-ministrului, deoarece situația Vasluiului necesită o politică concertată și articulată, dusă la mai multe niveluri și pe mai multe paliere. „Judeţul Vaslui, pe lângă eforturile administrației locale, are nevoie de sprijin şi de la autoritățile centrale. În acest sens, măsuri precum impozitul zero pe profitul reinvestit, taxe salariale reduse pentru firmele cu mai mult de 20 de angajaţi şi scăderea TVA-ului la un set de produse şi linii de producţie specifice din agricultură sunt câteva decizii absolut necesare pentru investitorii din Vaslui. Astfel de măsuri pot ajuta la creșterea investițiilor în zonă și pot fi oxigenul care să facă diferenţa pentru o zonă mai puțin dezvoltată şi să reducă decalajele existente la nivel național și european. Avem nevoie de un efort comun şi susţinut al autorităţilor centrale şi locale care să ajute inclusiv sistemul privat din Vaslui să se dezvolte, în primul rând prin recunoaşterea judeţului drept zonă defavorizată, în al doilea rând prin crearea instrumentelor necesare pentru absorbţia puternică de fonduri europene în zonă, cu scopul de a creşte comunităţile vasluiene şi de a le face sustenabile”, precizează deputatul PSD în întrebare.

În încheiere, deputatul Ana Birchall a concluzionat că declararea județului Vaslui „zonă defavorizată” reprezintă o șansă pentru ca această parte a României, pe nedrept condamnată la sărăcie, să recupereze decalajul față de alte zone din România sau din Uniunea Europeană. „Un obiectiv important al Uniunii Europene este reducerea decalajelor economice între regiunile UE, dar şi în interiorul ţărilor Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, se impune ajutorarea judeţului Vaslui, recunoscut fiind că acesta se numără printre cele mai defavorizate zone din UE. Pentru aceşti oameni avem nevoie de ajutor, printr-o strategie menită să direcţioneze fondurile europene în dezvoltarea judeţului şi prin acordarea de facilităţi fiscale pentru investitori, dacă vrem să profităm de potenţialul economic al unui judeţ care nu îşi merită locul pe care îl are în prezent în economia noastră”, a arătat Ana Birchall.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Toata lumea e ocupata cu Decizia CCR, cu SRI si interceptarile, dar nu prea am vazut vreo reactie la aceasta pozitie a D-nei. Birchall, deputat de Vaslui (PSD).

Acest articol imi face impresia ca este, de fapt, recunoasterea unui esec al PSD. Judetul Vaslui este un fief al PSD de foarte multa vreme. Ca de altfel intreaga Moldova. De aici se vede ca politicile de stanga practicate au dus nu doar un judet intreg in cea mai deplorabila mizerie! Sa ne uitam ce se cere de fapt in aceasta solicitare: ca taxele si impozitele sa fie mai mici, ca un ajutor pentru judet si pentru ca sa se poata dezvolta sectorul privat. Dar cine a marit si a inmultit puternic taxele si impozitele in tara asta? Nu cumva Guvernul social-democrat al lui Victor Ponta? Se spune ca prin aceasta masura „vasluienii vor avea o şansă în plus atât în atragerea investiţiilor în zonă, cât şi în absorbţia cu prioritate a fondurilor europene”. Eu cred ca ne aflam in fata unui eveniment important: PSD spune adevarul!! 🙂 Deci e o recunoastere a faptului ca sub guvernarea (putem spune chiar guvernarile) PSD nu s-au atras nici investitii si nu s-au absorbit nici fonduri europene!

Bineinteles, incredere prea mare in PSD nu prea poti avea. De aceea nu se poate sa nu te intrebi: nu cumva masura asta – declararea judetului Vaslui zona defavorizata – vizeaza altceva? De exemplu, zona defavorizata fiind, sa se mareasca semnificativ ajutoarele sociale… PSD ani de zile a tinut Moldova pe ajutoare sociale, fara sa faca nimic pentru dezvoltarea economica a acestei regiuni istorice. Coruptia si mizeria au ajuns aici la ele acasa! Insa au reusit sa obtina votanti care sa voteze mereu si mereu cu PSD. Totusi, e important de evidentiat faptul ca un deputat al PSD recunoaste chiar si indirect esecul unor astfel de politici si propune intr-un fel masuri liberale.

Cred ca mai trebuie spus ceva… Ingrijorator este faptul ca atitudinea PNL nu ofera societatii o alternativa. PNL a votat la unison cu PSD legile propuse de acesta – de aici se vede o pasivitate demna de o cauza mai buna. S-a votat, de pilda, un nou Cod Fiscal care se vede ca nu prea produce efecte benefice, dimpotriva. Nu a militat in favoarea reducerii fiscalitatii, ci pentru trecerea poverii fiscale dintr-o parte in alta, de la firme spre cetateni. S-au opus doar la Legea Defaimarii, asta ca sa nu fie USL-ul perfect in continuare. Insa trebuie aratat ca USL nu s-a putut si nu se poate constitui intr-o alternativa. El a aparut intr-un moment istoric din cauzele pe care acel moment le-a generat. In rest PNL e cat se poate de pasiv, ca sa nu spun aproape inexistent. Au votat si Legea Antifumat ce risca sa conduca spre o noua criza. In orice caz accentueaza riscul acesta. Politicienii PNL, inclusiv Presedintele Iohannis, sunt prezenti pe Facebook. N-am nimic impotriva Facebook-ului. Dar a fi prezent pe Facebook nu inseamna neaparat a fi prezent in politica.

De observat atitudinea PNL dupa caderea Guvernului Ponta: o pasivitate totala. In loc sa lupte pentru preluarea guvernarii au preferat sa se aseze in plan secund. Asa s-a ajuns la actualul Guvern Ciolos, de tehnocrati. Dupa ruperea USL, dupa alegerile prezidentiale, PNL nu a fost o clipa vreun pericol politic pentru Guvernul Ponta. Daca nu s-ar fi intamplat tragedia de la Colectiv, Guvernul Ponta ar fi ramas in continuare, linistit, la Putere. In momentul in care lupti ca sa preiei Puterea afirmi si o alternativa pe care o propui societatii. Asa ceva nu s-a vazut la PNL-ul condus de Vasile Blaga – totalmente inexistent pe esicherul politic – si Alina Gorghiu – prezenta mai mult pe Facebook cu postari lipsite de relevanta, decat in politica.

Administratia lui Klaus Iohannis nu e un dezastru, cum spune acel articol din Der Spiegel. Cel putin pana acum. Dar poate sa devina un dezastru. Criticile care i se aduc nu sunt chiar fara temei. Dansul e foarte prezent pe Facebook, ceea ce nu-i rau. Dar in momentul in care da o declaratie, spune o propozitie doar cu subiect si predicat. Rar apare si cate un complement… Circumstantial, desigur.

Democratia nu inseamna doar impunerea vointei majoritatii. Ci si constituirea de alternative pentru societate. Or, la guvernarea social-democrata a lui Victor Ponta care a fost alternativa? Un guvern de tehnocrati? Deci nu o alternativa politica, ci Guvernul Meu. Alternativele trebuie sa fie de natura politica. De aici si rolul ideologiilor intr-o democratie. Nu sunt de acord cu cei care ignora rolul ideologiilor intr-o democratie pentru ca, in absenta lor, rezulta ori o criza a societatii, ori o dictatura. La PNL nu vedem afirmarea deplina, cu putere a liberalismului in societate. Ci mai curand a uselismului, lucru ce nu poate fi o alternativa dupa cum aratam mai sus. Pentru ca USL e un fel de FSN, un fel de PCR cosmetizat democratic. Alina Gorghiu, de exemplu, propune mai degraba masuri sociale decat masuri liberale. Si nu numai dansa face asa.

Eu cred ca trebuie remarcat un lucru, dupa o idee a lui Lucian Boia. Si anume ca acest USL – care desi nu mai exista e totusi prezent – este expresia faptului ca Romania inca mai tinde, la 26 de ani de la Revolutie, spre acel comunism al anilor ’70, care-i asigura cetateanului un nivel de trai decent. Insa lucrul asta nu mai poate fi fezabil. Si oricat de simpla ar fi aceasta constatare inca sunt multi care nu inteleg acest lucru!! Ceea ce este iarasi ingrijorator.

Triunghiul

Observati ce probleme grave sunt in economia romaneasca. Ganditi-va doar la Tarom sau CNADNR. Dar pot fi date ca exemplu toate intreprinderile de stat nerentabile, faptul ca inca sunt foarte multi angajati la stat. Faptul ca sub fosta Guvernare Tariceanu numarul functionatrilor publici a sporit de la 900.000 de oameni, cat a lasat Guvernarea Nastase in 2004, la 1.400.000 in 2009.

Se poate pune intrebarea: care sunt pilonii pe care trebuie fundata societatea si economia astfel incat sa fie posibil progresul lor, dezvoltarea inclusiv economica. Iar daca ne gandim macar putin vom observa ca acestia sunt in numar de trei:

  1. Proprietatea privata
  2. Piata Libera
  3. Concurenta

Adica exact ceea ce a distrus comunismul in Romania, aducand tara spre un colaps economic ce s-a manifestat acut in 1989. Totusi si acum, la 26 de ani de la Revolutie, nu putem spune ca economia noastra e integral asezata pe acesti trei piloni. De aici, marile probleme pe care inca le avem. De exemplu, economia romaneasca nu e pusa integral pe criterii de piata si concurenta libera. Efectele sunt multiple si complexe si mai toate de rau augur. Coruptia e doar unul dintre ele. Cum se explica, de pilda, ca avem atat de multi politicieni anchetati pentru afaceri de coruptie? Cum se explica nepotismul, gastile de interese prezente atat la stat cat si in sectorul privat? Cum se explica faptul ca ajung impostori in functii de conducere importante la nivelul companiilor (exceptiile confirma regula)? Cum se explica pierderile mari din sectorul de stat si jafurile aferente? Cum se explica baronii locali? Si inca multe alte lucruri arata ca nu avem o economie inca stabila, intrucat nu e asezata pe triunghiul descris mai sus. Cum se explica faptul ca ramanem in continuare una din cele mai sarace tari din Uniunea Europeana?

Toata lumea, la ora actuala, vorbeste despre Decizia CCR, SRI si interceptari, despre combaterea coruptiei si despre DNA. De acord, avem niste subiecte de presa extraordinare! Insa se poate constata cu usurinta ca preocuparea pentru gasirea unor solutii aproape nici nu exista. Iar despre problemele economice grave cu care se confrunta societatea nici nu se prea discuta, decat tot in termeni de anticoruptie si de prezentare a realitatilor negative.

Mai mult decat atat: ne cream noua insine crize. Gratuit. Apoi constatam efectele. De aici rezulta destul de clar, zic eu, ca economia noastra nu e fundata pe triunghiul de care vorbeam mai sus.

Pericolul

Dar exista pericole? Poate ca acestea nu exista si n-ar trebui sa ne strofocam prea tare… Pare ca romanul intotdeauna nu se strofoaca prea tare. Ci un dolce far niente, ca o mana invizibila – nu cea a pietei libere! -, isi face prezenta in societate. Chiar si cu toate arestarile, cu tot scandalul interceptarilor, pare mai degraba ca in societate e prezenta La Dolce Vita… 🙂

Insa atata vreme cat deficitele structurale se maresc – de parca am avea o datorie publica insignifianta – si nu se intrezaresc alternative politice liberale, actuala situatie poate sa plonjeze intr-o criza de proportii. Prelungirea situatiei – pentru ca cel putin din 1945 lucrurile stau asa! – in care economia inca nu sta pe triunghiul de care pomeneam mai sus creeaza riscuri serioase, intrucat slabiciunile acestei economii se accentueaza in timp.

Sa ne gandim unde va ajunge Romania, tara membra UE,  in felul asta. Ca pana acum milioane de romani au plecat scarbiti din tara asta. Ce lasam generatilor care vin dupa noi? Ca se tot vorbeste pe la televizor ca nu se vor mai putea plati pensiile. Sa ne uitam cum politicile socialiste practicate timp de 70 de ani in tara asta au condus la atomizarea societatii si la declin demografic! Toata aceasta ingradire a liberatatii individului, in numele Statului ce stie mai bine intotdeauna ce e bine si ce e rau pentru oameni, determinata de politicile socialiste practicate timp indelungat, spre asa ceva a condus.

Tara noastra a ajuns la ora actuala sa se zbata in tot felul de scandaluri fara nicio solutie. Or, acest lucru e un pericol ce trebuie evidentiat.

Martie 16, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 47 comentarii

Abandonul scolar. Dezbatere propusa de Dl. Iohannis

Iata ce ne spune Dl. Presedinte pe Facebook-ul personal:

„Am lansat astăzi oficial Dezbaterea Națională pentru Educație și Cercetare. Sper ca la finalul acesteia, în 2018, să avem fundația pe care să putem construi ‪#‎RomâniaEducată‬. Trebuie găsite, în primul rând, soluții pentru reducerea abandonului școlar. Nu mai putem accepta ca un procent important din populația activă să nu dețină niciun document care să permită inserția pe piața muncii și, prin urmare, un trai decent și un rol activ în societate. Această stare de fapt reprezintă un adevărat risc la adresa securităţii naţionale. Vă invit pe toți să vă alăturați acestui demers, deoarece reforma educației nu mai poate pleca de la viziunea unui singur om, ci de la coagularea dezideratelor și obiectivelor comune, în strânsă legătură cu provocările prezentului și viitorului.”

Postarea dateaza din 15 februarie a.c.

Despre chestiunea abandonului scolar am scris recent in aceasta postare. Asa ca ma voi intoarce la ce am scris acolo.

In primul rand as dori sa remarc faptul ca, din pacate, despre aceasta spinoasa chestiune nu se vorbeste in spatiul public la modul profesionist. In postarea mea, la care faceam referire mai sus, eu am cautat sa aduc date statistice. Iar daca cineva va avea curiozitatea sa le consulte, va constata ca problema acuta a abandonului scolar – atat la baieti cat si la fete – se manifesta in partea de est a tarii – Moldova, Dobrogea si Muntenia (mai putin Bucurestiul). Practic, Romania anului 2014 este, din acest punct de vedere, impartita in doua: zona estica unde se manifesta un abandon scolar foarte puternic si zona vestica a tarii unde fenomenul este mult mai diminuat. Trebuie remarcat de asemenea ca Estul tarii cuprinde regiunile cele mai sarace ale tarii noastre si atunci vom constata ca avem o problema de ordin economic.

In primul rand, trebuie sa ne punem intrebarea pentru cine pregatim acesti tineri. Foarte multi romani aleg sa lucreze in strainatate si sunt milioane. Iar in zonele sarace din partea de Est a tarii cum stam cu oportunitatile privind locurile de munca? Este evident ca stam rau. De asemenea avem multa populatie rurala si o agricultura de subzistenta, pe cale de consecinta slab performanta. Care sunt, de exemplu, perspectivele aici ale unui tanar care termina un liceu agricol? Evident, se pot da si alte exemple.

In asemenea conditii, care genereaza un abandon scolar accentuat, ar trebui sa vedem ce riscuri sunt. Ar trebui aduse aceste zone sarace la un nivel economic acceptabil. Ar trebui aduse imbunatatiri, cu alte cuvinte. Evident, nivelul de salarizare conteaza, cum remarca un comentator pe blog. Noi insa ne uitam la ora actuala la modelul german. Noi dorim ca prin cresterea taxelor si impozitelor statul sa aiba bani si sa poata actiona – lucru pe care, totusi, nu-l face. Dorim sa rezolvam aceasta problema pe cale pur fiscala si nu reusim s-o rezolvam. Nici nu vom putea: nu avem un sector privat productiv atat de puternic pentru ca sa sustina, chiar in conditiile unor taxe si impozite mari, zonele sarace ale tarii.

Interesant este ca nu ne uitam la tari asemanatoare noua, atunci ne vom da seama de riscuri, in conditiile in care Romania a adoptat Tratatul de Guvernanta Fiscala. Spre exemplu sa luam aminte la Italia unde avem un Nord bine dezvoltat economic si un Sud mult ramas in urma, cu Mafia si coruptia de acolo. Pentru ca sa creasca nivelul Sudului – inclusiv nivelul de trai – Italia s-a imprumutat masiv, datoria publica ajungand actualmente la peste 100% din PIB. Nordul nu ar fi avut nevoie de o sporire a datoriei publice, fiind foarte bine dezvoltat economic. Romania are o datorie publica de vreo 40% din PIB, daca nu ma insel. Problema este daca ne putem permite sa crestem substantial nivelul datoriei publice, s-o ducem spre 100% din PIB. Italia inca nu se simte prea bine din punct de vedere economic, manifestandu-se un somaj ridicat. Totusi, Italia, spre deosebire de Romania, e o tara performanta din punct de vedere economic. Riscul pentru Romania este sa se indatoreze – adica statul sa se indatoreze – masiv, dar lucrul asta nu garanteaza sporirea performantelor economice ale tarii, in absenta unui sector privat puternic si bine dezvoltat, capabil de performanta.

De aceea ar trebui mers pe alta cale, cea a atragerii de investitii, inclusiv privatizari de succes. Inclusiv investitii publice trebuie facute – de exemplu in infrastructura, obligatoriu! Crearea unui mediu de afaceri mult mai bun. Toate acestea pentru ca sa se poata crea locuri de munca atractive si sa poata, in felul acesta, creste nivelul de trai. Ar trebui sa existe o strategie care sa aiba in vedere si generatiile viitoare. O astfel de strategie de dezvoltare nu exista inca.

Cei care cred ca pot rezolva problema fara dezvoltarea generala a acestor zone sarace, parerea mea e ca se insala.

Trebuie de asemenea remarcat ca zonele unde se inregistreaza cele mai acute cazuri de abandon scolar sunt fiefuri ale PSD de ani de zile. Politicile de stanga n-au rezolvat mare lucru si nu au reusit sa dea o perspectiva favorabila acestor regiuni care, dupa cat se vede, nu prea progreseaza. Mai ales in conditiile in care liderii acestui partid, inclusiv cei care fac si desfac treburile in teritoriu, sunt manjiti de afaceri de coruptie si oculte interese mafiote. Cazul primarului Gheorge Nichita de la Iasi e unul de data foarte recenta.

De asemenea sustin si eu faptul ca trebuie realizate autostrazi care sa lege Moldova de Transilvania si de Muntenia. Dezvoltarea infrastructurii e esentiala. Nu numai cea rutiera. Ar trebui promovat profesionist turismul, din care se pot obtine venituri importante.

As dori sa atrag atentia asupra unui lucru: problema asta a abandonului scolar nu se poate rezolva apasand pe un buton si gata! Sau dam o lege si o rezolvam. Noi trebuie sa luam in considerare costurile (la noi invatamantul e majoritar de stat). Statul plateste pentru educarea acestor tineri. Iar daca acesti tineri nu-si gasesc de lucru aici, dintr-un motiv sau altul, si pleaca peste hotare, pierderile sunt considerabile. De asemenea, daca se mentine situatia actuala, costurile sunt iarasi mari, pentru ca e evident ca tara pierde. Ceea ce doresc sa spun este ca noi nu ne putem juca cu aceste costuri la nesfarsit, pentru ca acestea trebuie sa se contabilizeze si influenteaza viitorul. Insa statul nostru nu face nimic pentru ca oamenii sa-si schimbe comportamentul si sa se reduca ratele de abandon scolar. Iar in situatia data ar trebui sa faca. De fapt, statul nostru se joaca cu aceste costuri – cel putin asta a facut pana acum.

De aceea trebuie deschise investitiile si trebuie sa vedem ce avem de facut sa atragem investitori seriosi sa cream un mediu de afaceri cat mai bun, calitativ vorbind, cu putinta. Statul roman, Camera de Comert ar trebui sa lucreze la asa ceva. Atata vreme cat aici nu e posibila dezvoltarea si determinarea unui nivel de trai mai bun, abandonul scolar nu se va reduce, iar oamenii isi vor cauta de lucru in afara Romaniei pentru a putea supravietui.

Noi avem nevoie de o politica prin care sa se sprijine sectorul privat, nu sa-l inhibe. Nu ma refer la un amestec al statului in economie care sa genereze blocaje sau coruptie. Nu putem ajunge dintr-o data la nivelul unei tari dezvoltate. Iar ca economia romaneasca sa se restructureze rapid, nu mi se pare realist, cel putin nu trebuie pornit de la asemenea ipoteze ce par nerealiste. Trebuie conceputa o politica fiscala si monetara care sa sprijine o dezvoltare durabila a sectorului privat si o integrare pe piata UE a acestuia.

Sunt, evident, foarte multe probleme de atins. Inclusiv dezvoltarea agriculturii, despre care am vorbit mai putin. Insa eu cred ca trebuie sa fim constienti ca de rezolvarea cu succes a problemelor economice – lucru care ar trebui sa se poata realiza in Romania intrucat oportunitatile legate de apartenenta la UE sunt mari – depinde si rezolvarea cu succes a chestiunii spinoase a abandonului scolar.

Februarie 18, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 30 comentarii

Sa vorbim putin despre democratie…

Cititorii blogului au ridicat aceasta problema: ce e democratia? In general, ideea lor era ca democratia se reduce la majority rule – regula majoritatii. Dupa parerea mea, democratia nu inseamna doar asta. Ar trebui sa aiba si alte ingrediente, ca sa zic asa. De exemplu, increderea cetatenilor si o cat mai clara delimitare ideologica din partea partidelor politice.

Gandindu-ma la acest subiect m-am apucat sa caut ce spun sondajele despre increderea cetatenilor nostri. In cine au incredere romanii? Dupa parerea mea, intr-o societate democratica, intr-o democratie consolidata ar trebui ca increderea in Parlament – institutie eminamente democratica deoarece alegerile se fac prin votul direct, nemijlocit al cetatenilor – ar trebui sa fie una ridicata, in orice caz peste 50%. Conform Constitutiei noastre, art. 61, al. 1:

„Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.”

Pe cale de consecinta ar rezulta ca daca cetatenii au o slaba incredere in Parlament, atunci au o slaba incredere in reprezentantii lor si o slaba incredere in legile votate in Parlament.

Dar sa vedem ce spun doua sondaje de anul trecut, deci relativ recente…

Agerpres

Sondaj Inscop: Armata, Biserica și Jandarmeria rămân în topul încrederii românilor

„Armata, Biserica și Jandarmeria sunt instituțiile interne în care românii au cea mai mare încredere, arată Barometrul INSCOP-ADEVĂRUL despre România, realizat de Inscop Research la comanda cotidianului „Adevărul”.

Foto: (c) www.inscop.ro

Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, clasamentul instituțiilor interne este condus de Armată cu 74,3% încredere multă și foarte multă (75% în februarie 2015) exprimată de cei care au formulat o opinie, urmată de Biserică cu 62,3% încredere multă și foarte multă (64% în februarie 2015).

Pe poziția a treia se află Jandarmeria, care se bucură de aprecierea a 62% dintre români (62,5% în februarie 2015). Urmează DNA cu 61,4% încredere multă și foarte multă (58,9% în februarie 2015).

Conform cercetării sociologice, Președinția se situează pe poziția a cincea cu 50,6% încredere multă și foarte multă (față de 51,4% în luna februarie), iar SRI pe poziția a șasea, beneficiind de încrederea a 50,3% dintre cetățeni (față de 48,8% în februarie).

Urmează, Înalta Curte de Casație și Justiție cu 49% încredere multă și foarte multă (față de 48,7% în luna februarie), SIE cu 47,8% (față de 46,1% în februarie), Poliția cu 47,1% (față de 45,5% în februarie), Banca Națională a României cu 44,5% (față de 47,3% în luna februarie), universitățile cu 41,5% (față de 41,4% în luna februarie) și ANI cu 39,8% (față de 42,2% în luna februarie).

Barometrul arată că, măsurat pentru prima dată în topul încrederii în instituții, ANAF-ul beneficiază de aprecierea a 37,9% dintre români.

Primăriile contabilizează 34,3% încredere multă și foarte multă față de 38,1% în luna februarie.

În clasamentul încrederii în instituții urmează presa cu 34% (față de 37% în luna februarie), Curtea Constituțională — 33,8% (față de 36,5% în luna februarie), organizațiile societății civile cu 30% (față de 29,7% în luna februarie), Guvernul cu 23,8% (față de 23,4% în februarie) și consiliile județene, care sunt cotate cu 21,8% încredere multă și foarte multă față de 25,5% de luna februarie.

Clasamentul este încheiat de sindicate cu 19,1% (față de 21,6% în luna februarie), patronate cu 15,5% (față de 19,5% în luna februarie), bănci cu 14,1% (față de 15,9% în luna februarie), Parlament cu 12,6% (față de 17,5% în februarie) și partide politice care înregistrează 6,5% în aprilie (față de 9,9% în februarie).

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Adevărul”, în perioada 23 — 30 aprilie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.085 de persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Tudorache, editor: Andreea Rotaru)”

Ziare.com

In cine au romanii incredere: Presedintia da, Parlamentul ba – sondaj INSCOP (Video)

Increderea romanilor in Presedintie a crescut, iar increderea in Biserica a scazut – releva un sondaj INSCOP.

In cine au romanii incredere: Iohannis a crescut in top – pe ce loc se afla Ciolos sondaj INSCOP

Potrivit cercetarii sociologice, institutiile interne in care romanii au cea mai mare incredere sunt Pompierii, Armata si Jandarmeria, in timp ce topul institutiilor internationale este condus de NATO, ONU si UE.

Topul increderii in institutiile politice

Topul increderii in institutiile politice este condus de Presedintie cu 51,2% incredere multa si foarte multa (fata de 46,3% in septembrie), iar la polul opus se afla Parlamentul, cu 12,8% incredere multa si foarte multa (10,9% in septembrie) si partidele politice cu 8,6% (7,6% in septembrie).

Pe locul al doilea in topul increderii se situeaza Primaria – 37,6% fata de 36,3% in septembrie 2015, urmata de Curtea Constitutionala cu 32,8% incredere multa si foarte multa (fata de 35,1% in septembrie 2015).

Urmeaza Guvernul, care se bucura de increderea a 30,9% dintre cei intervievati (25,2% in septembrie) si Consiliul Judetean cu 22,9% (20,6% in septembrie).

Topul increderii in institutiile executive

In ceea ce priveste topul increderii in institutiile executive, prima pozitie este ocupata, in luna noiembrie, de Pompieri (institutie masurata pentru prima oara in sondajele INSCOP) cu 77,5% incredere multa si foarte multa.

Urmeaza Armata cu 75,4% (fata de 73,8% in septembrie) si Jandarmeria cu 65,8% (fata de 63,7% in septembrie). Pe pozitia a patra se situeaza DNA cu un capital de incredere de 61,2% (fata de 60% in septembrie). Urmeaza SRI cu 51,3% (50,3% in septembrie), SIE cu 50,9% (48% in septembrie), Politia cu 48,9% (51,7% in septembrie), BNR cu 46,7% (49,5% in septembrie), ICCJ cu 46,2% (42,7% in septembrie), ANAF cu 40,7% (41,9% in septembrie) si ANI cu 37,1% (36,6% in septembrie).

Topului increderii in institutii sociale si private

Topului increderii in institutii sociale si private este condus de Biserica cu 56,3% incredere multa si foarte multa (fata de 61,2% in luna septembrie).

Pe locul al doilea se situeaza universitatile, care se bucura de increderea a 43% dintre cei intervievati (fata de 44,6% in luna septembrie). Clasamentul este incheiat de presa – 35,7% incredere multa si foarte multa (fata de 34,5% in luna septembrie), organizatiile societatii civile – 30,2% incredere multa si foarte multa (fata de 30,5% in luna septembrie), patronate cu 19,7% (fata de 18,7% in luna septembrie), sindicate cu 18,6% (fata de 21,2% in luna septembrie) si banci cu 17,6% (fata de 17,8% in luna septembrie).

Clasamentul institutiilor internationale

Cercetarea mai arata ca primul loc in clasamentul institutiilor internationale este ocupat de NATO – cu 55,7% (fata de 57,6% luna septembrie).

Pe locul secund se situeaza ONU cu 54,8% incredere multa si foarte multa (56,6% in septembrie 2015), iar locul al treilea este ocupat de Uniunea Europeana cu 50,5% (52,7% in septembrie 2015).

Pe locul al patrulea se situeaza Parlamentul European cu 45,6% (47,8% in septembrie), Comisia Europeana cu 43,5% (45,7% in septembrie). Topul este incheiat de Banca Mondiala cu 33,8% (41% in septembrie) si de Fondul Monetar International cu 29,5% (33,9% in septembrie 2015).

Barometrul INSCOP – ADEVARUL despre Romania a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevarul in perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2015. Volumul esantionului a fost de 1.071 de persoane si este reprezentativ pentru populatia Romaniei de 18 ani si peste. Eroarea maxima admisa a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de incredere de 95%. Metoda folosita a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondentilor.”

Ceea ce te frapeaza de la bun inceput e faptul ca romanii au incredere, in mod majoritar, in institutiile de forta. Observati increderea foarte mare in Armata, mai mare decat cea in Biserica!! Apoi o incredere foarte mare in Jandarmerie, in DNA, SRI si SIE! Increderea in SRI e mai mare decat cea in Politie!!! Romanii au de asemenea o mare incredere in ONU!! Increderea in ONU e mai mare decat cea in Uniunea Europeana, va dati seama…? De asemenea, foarte interesant, increderea in Biserica era in scadere…

Sa vedem unde se afla Parlamentul… In primul sondaj, Parlamentul e cotat cu 12,6% incredere, in al doilea doar 12,8% dintre cetateni au incredere in Parlament! De observat ca peste 50% dintre cetateni au incredere in Presedintie! Increderea in partidele politice: 8,6% (7,6% in septembrie) – extrem de redus!

Ce ar rezulta de aici? Ar rezulta o structura (in functie de increderea cetatenilor) de felul urmator: Presedintia si institutiile de forta!

In primul articol se arata:

„În clasamentul încrederii în instituții urmează presa cu 34% (față de 37% în luna februarie), Curtea Constituțională — 33,8% (față de 36,5% în luna februarie), organizațiile societății civile cu 30% (față de 29,7% în luna februarie), Guvernul cu 23,8% (față de 23,4% în februarie) și consiliile județene, care sunt cotate cu 21,8% încredere multă și foarte multă față de 25,5% de luna februarie.

Clasamentul este încheiat de sindicate cu 19,1% (față de 21,6% în luna februarie), patronate cu 15,5% (față de 19,5% în luna februarie), bănci cu 14,1% (față de 15,9% în luna februarie), Parlament cu 12,6% (față de 17,5% în februarie) și partide politice care înregistrează 6,5% în aprilie (față de 9,9% în februarie).”

In al doilea:

„Topului increderii in institutii sociale si private este condus de Biserica cu 56,3% incredere multa si foarte multa (fata de 61,2% in luna septembrie).

Pe locul al doilea se situeaza universitatile, care se bucura de increderea a 43% dintre cei intervievati (fata de 44,6% in luna septembrie). Clasamentul este incheiat de presa – 35,7% incredere multa si foarte multa (fata de 34,5% in luna septembrie), organizatiile societatii civile – 30,2% incredere multa si foarte multa (fata de 30,5% in luna septembrie), patronate cu 19,7% (fata de 18,7% in luna septembrie), sindicate cu 18,6% (fata de 21,2% in luna septembrie) si banci cu 17,6% (fata de 17,8% in luna septembrie).”

Pe mine m-a frapat increderea redusa in organizatiile societatii civile, presa, consilii judetene s.a., de exemplu: patronate, sindicate – adica in institutiile democratice ale tarii.

Eu stau si ma gandesc daca ia cineva in serios lucrurile acestea. Clasa noastra politica – care a votat intr-o veselie noul Cod Fiscal ce muta povara fiscala dintr-o parte in alta si ii pune si pe cei care nu au venituri sa plateasca bir la stat, care a votat Legea Antifumat, acuma vad ca se discuta despre reintroducerea uniformelor scolare etc – ia in serios ce spun sondajele astea, dincolo de aspectul electoral?

Apropo de reintroducerea uniformelor scolare (la noi invatamantul este covarsitor majoritar de stat), am auzit-o, intr-un Joc de Putere a lui Rares Bogdan, pe Adriana Saftoiu care vedea pozitiva o astfel de masura, din cate am inteles eu. De ce? Vorbea de copilul dansei (sa-i dea Dumnezeu multa sanatate!) spunand ca, daca am inteles bine, uniforma l-ar constientiza pe copil ca face parte dintr-o comunitate si ca ii imprima solidaritatea cu ceilalti copii. Deci solidaritatea prin uniforma! Eu stau si ma intreb: ce facem, infiintam din nou organizatiile de pionieri? Sau un Scout Movement made in Romania? Iar astfel de idei vin din partea unui om ce se doreste a fi de centru-dreapta, daca nu ma insel eu cumva…

Isi pune cineva problema daca este bine ca romanii, in proportii majoritare, au ajuns sa aiba o incredere mare in Presedinte si insitutiile de forta ale statului si nu, spre exemplu, in organizatiile societatii civile si in Parlament? Observati increderea redusa in patronate, sindicate, banci… Daca, de pilda, ai o incredere atat de redusa in banci atunci si apetitul pentru a demara o afacere e foarte redus. Lucrul acesta e negativ pentru ca nu poate conduce la dezvoltarea clasei mijlocii si intareste etatismul. La fel si increderea in patronate si sindicate, redusa fiind, intareste etatismul. Cu alte cuvinte, e mai bun un loc de munca la stat decat in mediul privat sau sa incepi sa faci ceva pe cont propriu. In scoli, prin reintroducerea uniformelor scolare – gandindu-ma la ce spunea Adriana Saftoiu – mi-e teama ca incepem sa promovam in randul copiilor colectivismul. Nu le spunem, de exemplu, ca asa este frumos, cu uniforma, ci ca in felul asta se intareste solidaritatea cu ceilalti.

Asa cum se prezinta lucrurile la ora actuala lucrurile nu se prezinta in termeni pozitivi. Partidele ar trebui sa ia in seama increderea foarte scazuta de care se bucura in randul populatiei.

Practic vorbind, sondajele arata o neincredere a populatiei nu doar in democratie, dar si in economia de piata libera. Nu se promoveaza in societate asa cum ar trebui libera initiativa, mai pe larg spus liberalismul. PNL ce face? Doarme?

Observati increderea mare in SRI si SIE. Deci SRI si SIE – prietenii poporului! E bine asa ceva? Lucrul acesta, mi se pare, arata o scadere a increderii in capacitatile proprii ale individului. Sa nu uitam ca pe vremea lui Traian Basescu, puterea SRI a sporit, fara sa se fi reformat. Ciudat e ca si increderea populatiei pare a fi sporit in astfel de institutii. E mai mare increderea in SRI si SIE decat cea in Inalta Curte de Casatie si Justitie sau in Curtea Constitutionala. Nu mi se pare un lucru pozitiv! Si este uluitor cum desupra tuturor, la capitolul incredere, troneaza ARMATA!!

De notat si acest aspect:

Ziare.com

In cine au romanii incredere: Iohannis a crescut in top – pe ce loc se afla Ciolos sondaj INSCOP

Presedintele Klaus Iohannis conduce in topul increderii in personalitatile publice, fiind urmat de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si de premierul Dacian Ciolos.

Potrivit unui sondaj INSCOP dat joi publicitatii, 59,8% dintre respondenti afirma ca au incredere multa si foarte multa in presedintele Klaus Iohannis (fata de 58,6% in luna septembrie), iar guvernatorul BNR Mugur Isarescu este cotat cu 40,4%, incredere multa si foarte multa (fata de 41,6% in septembrie).

Premierul Dacian Ciolos, masurat pentru prima data in analizele sociologice INSCOP Research, se situeaza pe pozitia a treia cu 32,6% incredere multa si foarte multa.

Romanii le acorda ambasadorului Romaniei in SUA, George Maior, 29,8% incredere, si directorului SIE, Mihai-Razvan Ungureanu, 21,8% incredere, in crestere fata de luna septembrie cand inregistra 20,3%.

Cata incredere au romanii in Iohannis si Ciolos – sondaj

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, se bucura de incredere multa si foarte multa din partea a 21,4% dintre subiectii sondajului (fata de 18,4% in septembrie), iar fostul premier Victor Ponta se afla pe pozitia a saptea cu 20,2% incredere multa si foarte multa, fata de 22,8% in septembrie.

Ponta este urmat de copresedintele PNLAlina Gorghiu cu 18,6% (fata de 16,8% in septembrie), vicepremierul Vasile Dincu cu 17,3% (si el masurat pentru prima data), liderul MP, Traian Basescu, cu 16,3% (fata de 15,5% in septembrie), presedintele interimar PNL Bucuresti, Catalin Predoiu, cu 16% (fata de 15,8% in septembrie), presedintele PSD, Liviu Dragnea, cu 14,1% (fata de 16% in septembrie), presedintele PSRO, Mircea Geoana, cu 13,3% (fata de 15,6% in septembrie), copresedintele PNL Vasile Blaga cu 12,2% (fata de 13,2% in septembrie) si presedintele M10, Monica Macovei, cu 12,2% (fata de 12,8% in septembrie).

Topul increderii este incheiat de primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, cu 9,8% (fata de 13,9% in septembrie), liderul UNPR, Gabriel Oprea, cu 8,9% (fata de 21,7% in septembrie), presedintele UDMR, Kelemen Hunor, cu 5,5% (fata de 4,1% in septembrie) si europarlamentarul Laszlo Tokes cu 4,3% (fata de 3,2% in septembrie).

Topul increderii: George Maior, peste Victor Ponta si Mircea Geoana peste Catalin Predoiu – sondaj Inscop

Barometrul „Adevarul despre Romania” a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Adevarul”, in perioada 26 noiembrie – 2 decembrie. Volumul esantionului a fost de 1.071 persoane chestionate la domiciliu, care au implinit 18 ani, eroarea maxima admisa a datelor fiind de a 3%, la un grad de incredere de 95%.”

Si cititi, va rog, si acest articol al lui Cristian Preda:

„Despre felul cum președinții și prim-miniștrii români au fost comparați cu Ceaușescu:

A fost suficient ca presedintele Klaus Iohannis sa-si puna o caciula de blana…
ziare.com|De Cristian Preda

Ce observam? O incredere foarte mare in Presedinte fata de ceilalti oameni politici si personalitati publice. E cu mult mai mare increderea romanilor in Presedinte decat in premier sau in liderii partidelor politice, cu toate ca, prin Constitutie, Presedintele are puteri limitate. Presedintele, la noi, nu e sef de guvern, nu conduce Executivul, desi e parte a Puterii Executive. Desi lucrurile stau asa, increderea in premier e aproape la jumatate fata de cea in Presedinte.

Asa se si explica asocierea legata de gesturi dintre fostul dictator, Nicolae Ceausescu, si presedintii postdecembristi ai Romaniei. Pentru ca increderea populatiei in Presedinte e una foarte mare in comparatie cu cea in ceilalti oameni politici. Atunci, in mod logic: „A fost suficient ca presedintele Klaus Iohannis sa-si puna o caciula de blana…”.

Si atunci nu se poate sa nu te intrebi daca increderea asta atat de mare in Presedinte, coroborata cu increderea mare in institutiile de forta ale statului, nu e, de fapt, increderea intr-un dictator, ce apare astfel in mentalul colectiv al romanilor.

Nu se poate sa nu te ingrijoreze ce se intampla! Pentru ca noi nu reusim sa consolidam nici democratia si nici libertatile individului. Chiar si la mine pe blog, vorbind despre libertate, cineva mi-a spus de anarhie. Atunci eu ce sa zic: nu anarhie, militarism, dictatura? De aceea, zic eu, libertatea trebuie promovata mai puternic, spre a putea construi o societate moderna, democratica, cu o democratie functionala, in care drepturile si libertatile individului sa fie respectate cu adevarat. Si pentru asta sustin stimularea mediului de afaceri, a sectorului privat, a reformelor economice liberale – pentru ca acestea reprezinta cai de modernizare a societatii, in care individul sa se poata dezvolta in mod liber. Nu intoarcerea la comunism, de fapt la un etatism desuet, care nu va aduce tarii prosperitate, ci doar frustrari sau va adanci frustrarile existente.

Mai ales ca nu vad cum etatismul poate sa convinga pe cineva cand nu vad de ani de zile vreo intreprindere de stat care sa performeze cu adevarat. Nu mai vorbesc de faptul ca odata cu caderea comunismului s-a demonstrat faptic lipsa de viabilitate a sistemului comunist. Cu toate acestea, ciudat si interesant in acelasi timp, societatea se cantoneaza (pare-se mai mult subiectiv) – iar aceste sondaje confirma- intr-o formula perimata, desueta, asteptand ce? Ca in felul acesta sa ploua cu carnati, vorba lui Tanase?

Iata, spre exemplu, ce putem citi:

Capital

Capital TV. Irimescu: „Distrugerea CAP-urilor şi IAS-urilor egalează cele două războaie mondiale”

Se arata ca:

„Desfiintarea structurilor agregate a produs în agricultura românească efecte negative pe care le resimţim şi astăzi.

„Pagubele rezultate din distrugerea CAP-urilor şi IAS-urilor (cooperative agricole de producţie şi întreprinderi agricole de stat – n.r.) egalează daunele din cele două războaie mondiale”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la emisiunea Capital TV, transmisă vineri de B1 şi moderată de Claudiu Şerban.

Irimescu a povestit că în 1997 a participat la o conferinţă internaţională de profil, unde a fost întrebat: „a fost un cataclism în România, cum se face că din 7 milioane de bovine, câte erau în 1989, au mai rămas jumătate?”.

Ministrul a dat exemplul companiei agricole de la Curtici, unde specialistul Dimitrie Muscă „a avut un CAP şi l-a menţinut, iar acum acesta reprezintă una dintre cele mai performante ferme din România”.

De asemenea, Irimescu a arătat că în alte ţări interesele agricultorilor locali sunt protejate. El a spus că „în Cehia nu s-au distrus CAP-urile” şi a relatat un caz din Franţa, unde un parlamentar german a încercat să cumpere teren agricol, dar a fost refuzat de autorităţi, pentru că acolo „reglementările sunt astfel concepute încât să fie sigur că noul proprietar va face agricultură”.

Ministrul crede că problema fărâmiţării terenurilor poate fi rezolvată „pe măsură ce vom avea cadastru”.”

Ma deranjeaza ca am ramas tot la CAP-uri si IAS-uri, cand au trecut 26 de ani de atunci. De asemenea, ma deranjeaza ca se identifica efecte si nu cauze. Sa vedem, de pilda, cine era la Putere cand s-au distrus si ce viziune s-a avut atunci in vedere. Din ce cauza nu s-a putut crea o agricultura performanta si altfel? De ce nu am gandit altfel asocierea in agricultura? De ce nu se spune altfel: nu distrugerea CAP-urilor si IAS-urilor (desi ramane intrebarea: de ce trebuiau distruse?), ci incapacitatea cronica de a gasi solutii dupa Revolutie „egaleaza cele doua razboaie mondiale”? Uitati-va cum noi tot la CAP-uri si IAS-uri am ramas, cum nu putem iesi, conceptual vorbind, dintr-o formula economica socialista… Dar nimeni nu mai vorbeste de faptul ca atunci cand erau active, nedistruse, CAP-urile si IAS-urile, nu se gasea de mancare in galantare! De asta de ce nu vorbeste nimeni? Si care sunt solutiile cu care venim? Tot CAP-uri si IAS-uri, aceeasi organizare comunista a economiei care a condus la un dezastru economic si social?

Recomand citirea integrala a tuturor articolelor.

Februarie 6, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Declin…

Trebuie sa va spun ca m-am gandit foarte mult la acest subiect si e unul din motivele pentru care nici n-am mai scris pe blog in ultimile zile… Dar sa aratam despre ce este vorba:

Monitorul de Cluj

Cum îşi bate joc de Transilvania un scriitor din Caracal. A publicat o scrisoare instigatoare la ură

Liviu Andrei, un scriitor din Bucureşti, originar din Caracal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare plină de ură la adresa Transilvaniei şi Clujului. Printre altele, ardelenilor le doreşte să moară în saivane, violaţi de batali.

În scrisoarea publicată pe Facebook, scriitorul Liviu Andrei scrie că s-a săturat de Transilvania despre care spune că ar vrea să o mănânce dracii şi demonii. Iată conţinutul integral al scrisorii:

“Vreau ca România să devină principat! Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară! Nu mai vreau țiganii lu’ șasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip și curve-n copite și oamenii ăia ba uriași și molâi, ba salcoți la Emil Boc, de nu știe nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta! Ducă-se, mânca-o-ar dracii și toți demonii lui Sabin Gherman, că până ș-ala și-a făcut școala securistă la Craiova! S-o ia ungurii și le dăm și Oltenia țigănească, că doar nu-i lăsăm fără grâu! Nu mai vreau să ne hrăniți cu produsele voastre ungurești! Nu mai vreau UDMR la mine-n Principat! Duceți-vă la mare la Balaton, no hai! Transilvania are literatură proastă, scriitori de cazan din căscaturi de castel, pișat de rastel de baroni și grofoi cu scrot de tablă! Eu nu mă simt bine acolo! Nu e România! Să muriți în saivane violați de batali! Transilvănenii ne-au scris toate manuelele alternative de până acum. De la Cluj, Sibiu și Brașov s-a început modificarea istoriei și inversarea valorilor… Îmi bag p…-n Ardeal și-n istoria voastră ungurească, masonică și de altă sorginte ghiavolească! Nu vă mai vreau! Îmi e scârbă! Să vă luați Harghita și Covasna și să vi le băgați în c…! Viză, tată! Luați-vă munții scârboși că oricum vă iau ungurii pădurile și resursele! Nu mai vreau Calul Troian la mine-n țară! Să actualizăm Trianonul ca să putem respira și noi că ne-ați călcat pe cap! Vreți ungurieni? Luați-vă și alipiți-vă de ei! Oricum, toate râurile din Ardeal se varsă-n Tisza… Reflectați la asta! ROG RECENSĂMÂNT !!!!!”

Subiectul a aparut si in Ziua de Cluj:

”Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară!” Scrisoare din Caracal

„Un scriitor din Caracal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă, profund jignitoare la adresa Transilvaniei. Cere realizarea unui referendum privind dezlipirea acestei regiuni de restul României. Aflaţi ce a zis despre ardeleni.

Liviu Andrei, scriitorul care a publicat mesajul plin de venin este originar de unde ”s-a răsturnat carul cu proști”, adică din Caracal, dar s-a stabilit în Bucureşti. În scrisoarea publicată aduce grave injurii atât la adresa locuitorilor din Transilvania, cât şi legate de istoria şi cultura acestei regiuni. Principala sa doleanţă este realizarea unui referendum privind dezlipirea acestei regiuni de restul României.

”Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară! Nu mai vreau țiganii lu’ șasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip și curve-n copite și oamenii ăia ba uriași și molâi, ba salcoți la Emil Boc, de nu știe nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta!”, scrie caracaleanul, care nu se oprește aici.

„Duceți-vă la mare la Balaton, no hai! Transilvania are literatură proastă, scriitori de cazan din căscaturi de castel, pișat de rastel de baroni și grofoi cu scrot de tablă! Eu nu mă simt bine acolo! Nu e România! Să muriți în saivane, violați de batali! Transilvănenii ne-au scris toate manualele alternative de până acum. De la Cluj, Sibiu și Brașov s-a început modificarea istoriei și inversarea valorilor… Îmi bag p…-n Ardeal și-n istoria voastră ungurească, masonică și de altă sorginte ghiavolească!„, mai scrie acesta.

Vezi aici scrisoarea.

Acesta nu ar fi primul mesaj veninos scris de Liviu Andrei. Blogul său este de altfel plin de postări jignitoare, pe diverse subiecte.

Citește și declarația făcută pentru ZIUA de CLUJ de către Liviu Andrei.

Sigur, s-ar putea pune problema daca nu cumva e vorba de un aspect ce tine de siguranta nationala, daca nu cumva aceasta „scrisoare” are scopul de a submina, cu buna stiinta, Romania. Acest subiect a aparut si in Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de la Realitatea, care a si spus ca planuieste sa-l dea in judecata pe Liviu Andrei.

Eu m-as intreba insa si altfel: nu e cumva un fenomen romanesc ceea ce se intampla…? Deoarece eu cred ca e mult mai ingrijorator daca ar fi asa, mai ingrijorator decat daca ar fi mana unor servicii secrete din exteriorul tarii!! Daca niste straini incep sa faca astfel de lucruri, nu sunt decat niste straini. Mai rau e cand cineva de-al tau incepe sa gandeasca asa cu adevarat.

Desigur, s-ar putea aduce drept argument ca derapajele unui Laszlo Tokes, ca sa luam acest exemplu, n-au fost niciodata sanctionate din punct de vedere legal, decat de media independenta (trebuie sau nu sa pun ghilimelele de rigoare?),  de ceea ce, generic, se numeste societatea civila si de unii politicieni. Unii ar putea spune ca fenomenul are radacini ceva mai vechi, incepand de la Sabin Gherman care se saturase, recent, de Romania. In acest caz ceea ce scrie Liviu Andrei e un fel de antiteza la ceea ce a spus Sabin Gherman.  Insa mai e ceva, pe care mai toti analistii, chiar si cei de talent, chiar si cei de prestigiu, ignora sau, poate mai bine zis, nu vor sa vada… In acest sens iata ce am gasit:

Observator Cultural

Declinul României

Autor: Mihai GHEORGHIU

România e un loc viran.

Petre Țuțea

Criza societății românești este ceva mai mult decît pare, este criza civilizației românești. Crizele politice, sociale și economice, toate prelungite pînă la a fi un mod de viață, au ca efect decăderea societății românești, înscrierea pe o orbită a statelor de  mîna a doua și poziționarea României ca o colonie, ca periferie a centrului occidental. Rezultatul dramatic este acela că România nu poate ieși structural din starea de criză endemică și de deficit major în toate domeniile. Ceea ce conduce la un statut de societate a penuriei generalizate, adică o societate a sărăciei, a corupției și a subdezvoltării. Elita politică postcomunistă, aproape în întregime de extracție comunistă și securistică, a înlocuit politica de dezvoltare economică și socială cu politica de aderare la UE. Dar aceasta este chiar rețeta falimentului unei societăți și al unei țări. Occidentul a cîștigat Războiul Rece și a impus condițiile păcii pentru viitorul previzibil, asigurîndu-și o piață de desfacere importantă prin unificarea europeană. Este problema fiecărei țări din Centrul și din Estul european ce face cu sine însăși în acest proces istoric fără precedent. Statele și societățile care nu pot ieși din degringoladă nu vor putea emite nici o pretenție la suveranitate sau măcar la participarea la luarea unor decizii în concertul european. România, după douăzeci de ani de tranziție spre capitalism, dovedește că nu se poate susține, intrînd în rolul ingrat al asistatului perpetuu. Statul român nu își poate plăti funcționarii, profesorii, medicii etc. la un nivel decent, nu poate pune în practică politici de dezvoltare și de creștere economică. Societatea românească, la rîndul ei, este o societate anomică și slab dezvoltată, care preferă ea însăși să joace rolul de asistat. Mentalitatea românului mediu este refractară respectului legii, moralității personale și sociale, este extrem individualistă și totuși gregară, nu susține competiția deschisă, supusă normelor, nu susține dialogul și cooperarea, ceea ce este efectul de lungă durată al anomiei comuniste, al obișnuinței cu asimilarea falsului și al promovării minciunii sociale.

Incapacitatea de a găsi un remediu intern pentru problemele noastre

România postcomunistă este o țară a deficitelor majore, a crizelor structurale, o țară monopolizată de o elită politică ce practică continuu jaful resurselor publice în cooperare cu elitele economice și birocratice. Dezvoltarea economică a României este deosebit de fragilă, ceea ce duce la fragilitatea sporită a țării înseși, a stabilității sale economice și sociale. Orice politică de dezvoltare este aproape imposibil de urmărit, într-un mediu atît de ostil coerenței și continuității, efortului susținut pentru perioade mai lungi. Puterea economică a țării este la limita sa inferioară, la limita de subzistență, limita de la care trebuie să intervină distincția între state funcționale și state eșuate. La ora actuală, România este o colonie economică europeană, una săracă, cu o suveranitate extrem de limitată, incapabilă, chiar în aceste condiții, de a-și juca onorabil rolul de colonie, din cauza jocului politic intern, care blochează orice politică coerentă de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Cei zece ani de creștere economică neîntreruptă ar putea fi un argument solid împotriva acestui bilanț negativ. Din păcate, creșterea economică nu s-a capitalizat decît în forme minore în dezvoltarea economică, în dezvoltarea societății și a bunurilor de utilitate publică.

Esența problemei României nu este stagnarea economică și nici măcar deriva clasei politice, ci fenomenul de declin istoric al poporului român, declin ale cărui efecte sînt vizibile și evidente. Incapacitatea patentă,  în șaizeci de ani de istorie contemporană, de a găsi un singur remediu intern pentru propriile noastre probleme este o dovadă peremptorie că ceva mult mai grav se întîmplă cu comunitatea poporului român.

Ceea ce ni se întîmplă, fără să știm sau fără să vrem să știm, ceea ce deja s-a instaurat în micul nostru destin balcanic pigmentat cu iluzii bizantine sau romane este chiar declinul nostru istoric. Această lungă și teribilă neputință, această incapacitate de a evolua sau măcar de a ieși din paranteza imobilismului, din captivitatea insalubră a permanentului provizorat nu este decît evidența declinului. Declinul este o cădere, o decădere, o coborîre pe panta destinului într-o zonă în care survine ireparabilul neputinței de a te mai ridica. Ocuparea României de către armata rusă, urmată de ocuparea internă de către comuniștii locali, a însemnat instaurarea deplină și, posibil, definitivă a decadenței, a întreruperii energiilor active la nivel istoric ale poporului român. Incapacitatea majorității românilor de a se opune acestei ocupații a dus la instaurarea unei puteri comuniste locale de un primitivism și de o violență unice în context est-european. Această cădere masivă a întregii societăți sub dictatul represiv al regimului comunist a făcut ca orice opoziție, orice rezistență să fie anihilată, iar internalizarea dictatului comunist să fie masivă și profundă. Societatea românească a intrat în malaxorul bolșevic complet nepregătită. Eroica rezistență armată anticomunistă a unor grupuri rebele din munții României nu poate modifica bilanțul de ansamblu al căderii României. În luptă cu regimul comunist, poporul român a pierdut bătălia. După cincizeci de ani de inginerie socială comunistă, de represiune, de colaborare cu regimul, românii ies adînc loviți și modificați în resorturile lor umane intime. Uriașa maree de minciună și de perversitate duplicitară cotidiană a lăsat urme adînci în societatea românească. Aici bătălia este pierdută, în această intimitate a umanității noastre pervertite.

Supraviețuirea în marginea istoriei

Încremenirea noastră în neputință, în incapacitatea de a ne elibera din minoratul unei condiții de iobag fericit de ignoranța și de haosul în care trăiește devine o evidență sociologic probată. Condiția minoră a cetățeanului român este dată de instinctul aproape biologic de predare a oricărei responsabilități și a oricărei decizii unui stat, în care, de fapt, nu are încredere, pe care nu-l respectă și pe care nu-l acceptă decît din neputința de a face altcumva. Cu toate acestea, statul este învestit cu capacitatea magică de salvare și de întreținere a vieții cetățeanului român. Statul devine intermediarul unic între cetățeni, între persoane, înlocuind responsabilitatea acțiunii și a deciziei personale. Au loc aici o predare în fața impersonalului și un refuz al examenului interior al propriei responsabilități. Din această relație falsă derivă și raportul falsificat al oricărui român cu elita politică. Vidul prezenței personale în arena publică, în cauzele sociale și politice este umplut de falsul activism al unei clase politice care nu poate decît să falsifice, mimînd orice proces politic de normalizare. Oriunde îți îndrepți privirea poți vedea acest proces generalizat al vidului prezenței umane personale în orice proces public; ceea ce apare în acest loc, eliberat astfel de prezența umană a subiecților direct interesați, este gonflarea unui mecanism al minciunii generalizate. Societatea este părăsită de către actorii ei principali, cetățenii, pentru a fi ocupată de fantomele unei politici care nu poate depăși nicicum condiția unei mafii primitive. Poporul întreg dispare din interiorul societății, din sine însuși, pentru a se instaura într-un loc vid, al absenței oricărei reguli, responsabilități și decizii pentru sine. Ceea ce predomină aici, ceea ce face posibilă mereu această golire a oricărei prezențe umane responsabile este indiferența, o imensă indiferență față de celălalt, față de semen, în ultimă instanță, față se sine însuși. Mecanismul acestei indiferențe construiește cotidian neputința oricărei schimbări politice sau sociale, incapacitatea oricărui efort coordonat de a accede la o altă condiție istorică. În acest continuu derapaj, instiuțiile se consumă și mor în disprețul întregii comunități. Românul speră, în ultimă instanță, la o soluție ex nihilo, ceva care trebuie mereu să se întîmple pozitiv, din neantul absenței responsabilității sale. Nimic nu pare destul de important pentru o mobilizare interioară, nici măcar propria libertate sau propria salvare, totul poate curge în insignifiantul unei treceri anodine a unui timp înstrăinat. Acest animus agonic, al unei prezențe muribunde în istorie și pentru istorie, nu poate fi decît semnul unei decadențe deja instalate. A te lăsa permanent deposedat de libertate, de suveranitate, de independență nu poate fi decît marca unei regresiuni iremediabile.

Criza destinului național este un moment sau un eveniment tragic, o relativ scurtă durată a unei suferințe majore, a unui dezechilibru care este resimțit ca atare și pentru care sînt căutate deja remedii sau soluții. Declinul nu este o criză, nu este un dezechilibru, o debalansare, o cădere temporară, declinul este instaurarea echilibrului agonic al definitivului, al rămînerii definitive în golul căderii, al prăpastiei. Declinul este tocmai această perfectă acomodare la dezastru. În declinul instaurat nu mai ai putința întoarcerii la palierul ascensional al ființei naționale, totul se reduce acum la supraviețuirea în marginea istoriei și în epicentrul dezastrului interior al comunității istorice.

Perfecta instaurare în degringoladă, acordul fericit dat dezordinii, sute de mii de oameni care acceptă să fie cumpărați în alegeri cu un kilogram de zahăr și un litru de ulei, plăcerea abisală a exercițiului continuu al lipsei oricărei demnități, permanenta complicitate cu o clasă politică ce spoliază necontenit chiar viitorul națiunii, toate acestea demonstrează instalarea definitivă în declinul permanent.

Modernitatea sfîrşeşte în faliment

Secolul de aur al modernităţii româneşti, 1848-1948, se încheie într-un dezastru absolut, cu instaurarea comunismului, ceea ce însemna practic ştergerea realităţii politice, culturale şi etnice a statului român, care devenea o gubernie rusească, ceea ce se încercase de mai multe ori de-a lungul istoriei. În urmă cu peste o sută de ani, la 1831, tot o ocupaţie rusească încerca, pe lîngă spoliere, prin Kisseleff (care va primi indigenatul la 1842), o palidă modernizare birocratică, incipit al unui minim aggiornamento al unei feudalităţi care încetase totuşi, prin fanarioţi, să mai fie patriarhală. Fanarioţii înşişi, în fond, fuseseră agenţii unei modernizări incipiente, dar sfîrşiseră prin a fi urîţi de boieri şi de popor, soarta lor ca agenţi ai Porţii fiind pecetluită odată cu slăbirea poziţiilor Porţii şi cu intervenţia masivă a Rusiei în afacerile otomane. Plecarea fanarioţilor, domniile pămîntene, revoluţia mai apoi, constituie începutul unei mişcări de renaştere naţională, care a putut să fie spijinită de anumite puteri europene, astfel încît să devină o realitate politică odată cu Unirea şi instalarea lui Cuza. Crearea Principatelor Unite este o operaţiune de politică europeană, în care Franţa a avut un rol covîrşitor, deci însăşi crearea statului român modern este funcţie a politicii şi echilibrului europene, fără de care este foarte probabil că România nu ar fi fost o realitate politică pe harta Europei. Ulterior, elita ţării se va încrîncena în a crea realmente un stat naţional, o naţiune modernă în adevăratul sens al cuvîntului, încercînd să ofere toate instituţiile europene moderne noului stat creat la gurile Dunării. Procesul acesta dificil de aculturaţie, de preluare a habitusurilor unei civilizaţii occidentale care a construit un model societal, politic şi economic, va fi unul foarte dificil, dar nu lipsit de un relativ succes. România va reuşi totuşi să fie un stat european relativ funcţional, o societate cu deficite majore, dar cu o tendinţă continuă de dezvoltare. Falimentul României în ajunul războiului al doilea mondial, totuşi nu singular, să ne gîndim la Franţa, era mai degrabă un faliment politic, legat de procesele turbionare care se desfăşurau în întreaga Europă, decît un faliment intern legat de neputinţa de a internaliza valorile societăţii moderne europene, care prevedea respectarea unui set de valori minimale.

Secolul construcţiei României moderne, al fondării naţiunii române moderne, sfîrşeşte în falimentul democraţiei, în pierderea războiului şi în instaurarea la Bucureşti a unei puteri străine. După un veac fast totuşi, România sucombă în braţele Uniunii Sovietice. Abdicarea forţată a Regelui reprezintă începutul noului regim, marcarea ca definitivă a cuceririi politice de către elementele puterii bolşevice. Ceea ce este foarte important de remarcat aici este reacţia elitelor rămase încă libere, a armatei şi a poporului, capacitatea lor de opunere la un astfel de dictat care viza în fond însăşi existenţa fizică, viitorul lor imediat. Trebuie să recunoaştem cu sinceritate şi tărie că reacţia a fost nulă, România a intrat în dictatura comunistă fără nici o revoltă, fără nici un foc tras de nimeni pentru a apăra măcar o singură emblemă a ceea ce fusese pînă mai ieri o ţară, şi devenea acum o colonie bolşevică. Această incapacitate de opunere la servitute, această neputinţă de a apăra libertatea şi moştenirea unei stat construit de generaţii succesive de înaintaşi, demonstrează decăderea poporului român, situarea sa pe o orbită a unei crize istorice permanente. Comunismul care se va instaura la Bucureşti ia şi el chipul acesta al unui popor care merge în sclavie fără a se opune, fără a jertfi nimic, aşteptînd numai îmblînzirea de la sine a tiranului, plictisul cinic al ocupantului şi tranzacţia şmecheră cu puternicii zilei.  Desigur, închisorile erau pline, munţii erau ocupaţi de noii haiduci anticomunişti, dar nimic din toate acestea nu schimbă datele majore ale tranziţiei la comunism al unei societăţii secătuite de resurse, ale unui popor obosit de independenţă şi suveranitate. Nici unul dintre comunismele lagărului bolşevic nu va arăta atăt de primitiv, de haotic, de mîrşav, de penibil. Nici unul nu va fi atît de distrugător pentru propria naţiune, nici unul nu va fi atăt de suveran în a face tabula rasa. Nicăieri societatea nu va fi atît de absentă, de lipsită de reacţie, de partizană a supunerii. Tirania lui Ceauşescu, care a fost creaţia exclusivă a Securităţii române, a desăvîrşit această supunere în mocirlă a unui întreg popor de către elementele lui cele mai mîrşave. Realitatea acestei supuneri, imensitatea ei, pasivitatea cu care a fost acceptat jugul domestic al dictaturii şi minciunii, atestă gradul de decadenţă al fiinţei naţionale, caracterul irecuperabil al disoluţiei. Un popor umilit în sclavie timp de jumătate de veac nu va putea redeveni suveran şi liber, pur şi simplu este o misiune peste putinţele sale.

Nimic nu mai pare apt să îl ajute pe drumul unei reveniri la sine însuşi, nici Biserica sa, nici cultura sa, nici politica sa internă. Totul nu este decît un joc al unei simple supravieţuiri, România, deşi mai are o existenţă nominală, nu mai are una reală. Ţara este lipsită de orice putere de susţinere autonomă a unei economii care să îi dea măcar şansa unei existenţe normale. De aici şi incapacitatea de a avea o minimă politică externă, un minim profil internaţional care să o propulseze spre un statut deasupra insignifianţei. În tot acest timp pegra internă a corupţiei domină suveran o ţară care este lipsită de minime resurse, care cheltuie puţinul pe care îl are gonflînd o clasă politică complet parazitară.

Din păcate, în acest peisaj apocaliptic al unei societăţi care a fost şi este captivă unei elite care sabotează orice efort al propriului popor de a se ridica, anul 1989 nu mai înseamnă nimic. Statul român rămîne la fel de ineficient, de incapabil să-şi protejeze cetăţenii, să creeze politici de dezvoltare, chiar dacă, desigur, nu mai este atît de represiv şi de ideologizat. Statul român este la fel de captiv unei elite politice şi economice ale cărei obiective sînt doar posesia infinită a puterii de a decide accesul la resurse al propriilor membri, autoreproducerea ca elită conducătoare şi controlul politic al statului şi al societăţii. Exodul a peste două milioane de români peste hotare pentru a munci demonstrează cu tărie succesul tranziţiei româneşti, succesul elitei politice postcomuniste de a reconstrui societatea şi economia. Nu capacitatea de a munci a poporului român este în discuţie, ci capacitatea de a fructifica aceste rezultate da către o elită politică care nu are nici o apetenţă pentru un proiect naţional. Din acest punct de vedere, poziţia cetăţeanului român este aceeaşi, şi anume, captivitatea în faţa unei oligarhii, care acum nu mai este comunistă, dar păstrează puterea de a corupe suveran toate regulile şi instituţiile societăţii în folosul propriei înavuţiri, al propriei puteri.

Între 1948 şi 2011 sînt peste şaizeci de ani de decadenţă accentuată, ani de falsificare a unei întregi istorii naţionale într-un efort continuu de disoluţie a construcţiei societale româneşti. Valorile etice şi politice atîta timp falsificate nu pot fi revigorate într-o singură generaţie; nu ne poate rămîne decît speranţa că, după cei patruzeci de ani de rătăcire în pustiu, vor mai fi cîţiva prezenţi la intrarea în pămîntul făgăduinţei, care pentru noi românii, nu poate fi decît simpla accedere la normalitate, la buna rînduială şi la buna-cuviinţă.

Monarhia constituţională

Procesul istoric în care sîntem prinşi, captivi prin slăbiciune, este acela al unei instalări în disoluţie. Avem toate mărcile instituţionale ale unui stat suveran, dar nu mai avem, cu certitudine, tensiunea şi puterea necesară de a da realitate efectivă acestori mărci instituţionale, împrumutate după revoluţie, într-un efort disperat de reconstrucţie mimetică. Efectul major al decadenţei instalate este disperarea generaţiilor tinere şi educate pentru orice înseamnă rămînerea în ţară. Orice carieră este gîndită ca o posibilitate de realizare în afara ţării. De asemenea, din ce în ce mai mulţi români îşi doresc pur şi simplu ca ţara să fie guvernată, fie de străini, fie din afara ţării, aceasta fiind singura modalitate în care jaful resurselor interne ar putea fi stopat. Nu lipsesc, de altfel, propunerile serioase din afara ţării pentru administrarea unor întregi segmente instituţionale de către funcţionari străini, ca unică garanţie a instaurării ordinii. Or, aceasta revine la a spune că statul român a eşuat în a-şi exercita funcţiile, iar poporul român a eşuat în a crea o elită capabilă să conducă decent şi eficace  ţara. Aducerea lui Carol I a însemnat, la momentul respectiv, încercarea reuşită de a pune capăt crizei politice interne, de a stopa luptele intestine ale aristocraţiei româneşti şi de a conferi stabilitate şi credibilitate unui stat fragil, supus oricînd tentaţiei sau posibilităţii dezagregării. Este deci un fenomen recurent al elitelor româneşti, o boală seculară a politicii interne care se manifestă ciclic. Atunci actul revoluţionar de a aduce pe tronul României un prinţ străin, ca garant al continuităţii şi stabilităţii fragilului stat român, a avut cele mai bune rezultate.  Astăzi, poate numai revenirea la monarhia constituţională ar putea să mai salveze ceva din consensul naţional şi din capacitatea de a dialoga între noi pentru a nu ne prăbuşi cu totul şi iremediabil. Modelul spaniol nu a putut fi urmat în România din cauza opoziţiei absolute a securităţii şi armatei, urmate de oligarhia comunistă, care nu putea concepe o ţară care să fie reunită în jurul unui simbol atît de puternic ca monarhia. România trebuia jefuită şi controlată total, ceea ce nu se putea face cu un monarh constituţional în fruntea statului român. Ca şi în 1947, comuniştii revoluţionari au preferat lipsirea Românei de demnitate şi de unitate pentru a putea să-şi asigure accederea la putere fără obstacole inutile. Mitul regelui trebuia boicotat pentru crearea mitului Iliescu, tătucul bun şi apropiat poporului muncitor. Dar poporul muncitor a fost spoliat, cum nici măcar comuniştii nu o făcuseră, şi a încetat să mai ducă dorul activistului cu zîmbet larg.

Poporul român suferă astăzi consecinţele dureroase ale propriului comportament duplicitar faţă de putere, ale indiferenţei absolute pe care o are faţă de morala publică, ale încurajării  elementelor celor mai jalnice în a perpetua atitudini şi acţiuni publice de cea mai joasă speţă. Corneliu Coposu nu a putut reprezenta ceva pentru o majoritate a românilor decît după moarte, cînd era prea tîrziu. Declinul accentuat în care ne aflăm este dat tocmai de această incapacitate de a sparge cercul vicios al neputinţei generalizate la nivel public de a găsi puterea de a crea elite politice capabile de responsabilitate, de decenţă. Sîntem propriile noastre victime, lăsăm desfăşurarea răului pînă dincolo de limita admisibilului, după care nu mai  putem opri caruselul consecinţelor dezastruoase.

Disoluţia naţională

Tranziţia României de la comunism la democraţie nu este decît realitatea crudă a disoluţiei naţionale, un proces toxic, manipulat politic şi economic de oligarhia mafiotizată a fostului partid comunist şi a securităţii. Nu există nici un singur proces de reformă structurală care să fi fost dus pînă la capăt şi care să fi produs efecte benefice la scara întregii societăţi. Totul a fost manipulat, întîrziat, deviat, pierdut. Învăţămînt, sănătate, apărare naţională, asigurări sociale, totul este în derapaj, totul este în dezordine. Nu au fost finalizate decît procesele în care condiţionările externe au fost drastice şi imperative. Or, aceasta este formula abandonului, formula în care societatea refuză reforma statului, refuză reforma clasei politice, renunţă la presiunea pentru schimbare şi pentru progres politic şi moral. Formula în care poporul renunţă la a mai forma o societate, devenind populaţie, acceptă reţeta propusă, a statului oligarhic şi autoritar, incapabil să contribuie la dezvoltarea şi bunăstarea poporului, capabil doar să susţină o birocraţie coruptă cu care trebuie permanent negociat pentru siguranţa minimă a persoanei şi a bunurilor. Dacă vom fi destul de tenace în acest abandon, vom putea culege roadele falimentului total, al deşertificării ţării, al emigraţiei masive dincolo de graniţe, şi, în ultimă instanţă, a disoluţiei politice a statului român. Jefuirea continuă şi integrală a patrimoniului public, a resurselor publice, este un proces extrem de periculos, cu consecinţe foarte grave, care devin vizibile la nivelul vieţii cotidiene pentru milioane de români. Criza economică adînceşte polarizarea socială şi face mai dramatice şi mai rapide efectele pauperizării populaţiei şi ale disoluţiei ţesutului social. Cetăţenii acestei ţări trebuie să înţeleagă că acolo unde birocraţia şi oligarhia de partid eşuează în a gestiona bunurile de utilitate publică, reacţia de opoziţie şi de condamnare activă trebuie să intervină, fiind singura şansă pentru prezervarea dreptului la viitor, chiar instalaţi într-un declin istoric, aşa cum sîntem.

Decadenţa României este un proces istoric care nu cred că poate fi negat, iar gravele sale consecinţe constituie de multe decenii substanţa însăşi a vieţii noastre de cetăţeni mereu sacrificaţi, aflaţi în permanenţă în postura de cobai ai unui experiment continuu care vizează probabil aflarea limitei de la care realitatea noastră subumană va deveni natură. Prost educat, prost hrănit, prost plătit, nerespectat, permanent umilit, mereu jefuit, cetăţeanul român rezistă tuturor acestor atacuri cu indiferenţa şi răbdarea caracteristică fiinţei naţionale. Nimic nu îl mişcă pentru o acţiune fermă de opoziţie, de spargere a cercului vicios: un popor absent, o guvernare frauduloasă. Secretăm cotidian propria noastră condiţie insalubră, invităm de decenii pe toţi faliţii să ia frîiele ţării (cu excepţiile de rigoare), să conducă pentru a jefui şi să jefuiască pentru a conduce. Şi nu ne oprim niciodată din tărguiala cu proprii noştri călăi, cu cei care ne obturează cotidian viitorul nostru şi al copiilor noştri. În loc să îi urîm şi să îi îngrădim, îi încurajăm la exerciţiul de a continua să conducă ţara pe care ne-o fură de mai bine de o jumătate de veac. Disoluţia poporului român de aici porneşte şi în acest lucru se manifestă plenar: în capacitatea de a secreta permanent o clasă de indivizi căreia i se supune pînă la anihilare, pînă la pierderea oricărei speranţe de viaţă. În comunism a existat scuza terorii pentru lipsa de opoziţie la distrugerea ţării, astăzi vedem că nu ameninţarea era marele impediment, ci incapacitatea de a regăsi resorturile interioare pentru orice opoziţie, pentru orice acţiune fermă, pentru orice încercare de reinstaurare a valorilor şi a normalităţii. Jaful pe care îl practică clasa politică nu se poate desăvîrşi în lipsa complicităţii birocraţiei, poliţiei, justiţiei, securităţii şi a noastră înşine, a cetăţeanului care devine, prin indiferenţă, complicele acestui proces. Ştim cu toţii cum în toate instituţiile bugetare există conspiraţia tăcerii cu privire la cheltuirea bugetelor, cum indiferenţa şi privirea piezişă ţin loc de orice interogaţie responsabilă. Onestitatea, dacă există, este totdeauna laşă la români.

Războiul civil între oligarhie şi populaţie

Corupţia endemică a oligarhiei româneşti, clasă parazitară prin excelenţă, dar care îşi însuşeşte programatic toate instrumentele statului de drept, pe care le anihilează pentru a putea guverna în mod fraudulos, crează o întreagă realitate politică şi socială la nivelul întregii societăţi româneşti. Această realitate înseamnă milioane de vieţi care sînt jefuite de un prezent şi de un viitor în limitele decenţei şi normalităţii. Generaţii întregi se succed supuse aceluiaşi calvar al sărăciei, haosului şi degringoladei, minciunii, mecanismelor de falsificare şi de contraselecţie a valorilor în societatea românească. Furtul este o realitate suverană în România, administraţia publică, care este destinată prin chiar natura ei servirii interesului public, este permanent lovită de anularea funcţiei sale, prin ineficienţă şi corupţie generală. În fond, în România are loc un război civil rece permanent între oligarhie şi marea masă a populaţiei, care trebuie să smulgă exercitarea normală a drepturilor sale politicii parazitare a oligarhiei politice. Sentimentul cel mai răspîndit este acela că statul este ocupat de o prezenţă străină, care aserveşte constant resursele de dezvoltare ale a majorităţii populaţiei. Cum poate rezista acest mecanism decenii la rînd, cum se poate perpetua şi rafina, devenind imbatabil, irezistibil?! Prin continua cucerire a statului de către mafie şi prin pasivitatea fără margini a poporului care este dispus să dizolve aservirea numai prin răbdare, ceea ce pare a fi un atavism din epoca în care ţara era ocupată de armatele străine, care, după jaful tuturor resurselor publice şi private, se retrăgeau într-un final, lasînd libere pămînturile ocupate. Atitudinea noastră trădează această „lege a firii“, pentru că respingem orice acţiune de opoziţie care ne-ar putea duce la conflict deschis cu spoliatorii patrimoniului public. Ştim că sîntem furaţi, spoliaţi, ştim că ni se fură viitorul, ştim că am putea trăi mai bine şi mai uşor, dacă jaful ar înceta, dar nu ne putem opune în mod ferm, nu putem ameninţa impunitatea oligarhiei care ne aserveşte continuu.

Este aici doar o pulsiune stihială a ethosului românesc sau este vorba şi de ceva exterior acestui ethos, de o forţă care atacă, presează, dizlocă? În mod cert această forţă există, se exercită, dar aceasta este însăşi istoria, devenirea istorică. Forţa unui popor este aceea de a se opune, de a contrazice impulsul forţei care tinde să-l anihileze. Se mai opune poporul român propriei sale anihilări? Nu sînt semne. De aici şi diagnosticul decadenţei sale. La ora actuală poporul român este un popor abolit, dar nu de inamicii săi, ci de propria sa abdicare de la sine însuşi. Această constatare, deşi dramatică şi dureroasă, nu trebuie să revolte pe nimeni.

Realitatea acestei absenţe a puterii de a rezista în mod activ acţiunii negative şi distructive a unei minorităţi care falsifică permanent destinul acestei ţări, realitate pe care o moştenim deja de peste o jumătate de veac, a devenit natură, s-a transformat în istorie, este istorie. Această realitate este declinul României, decadenţa poporului român care nu mai poate elimina dăunătorii. Declinul României este un proces istoric solid instaurat, şi nu putem spera decît că nu va fi ireversibil. Secolul al XVIII+lea, secolul fanarioţilor, a fost de asemenea un secol al unui declin accentuat, un veac de disoluţie şi de aservire fără precedent. A fost urmat de un secol de construcţie şi dezvoltare naţională; pentru noi ce va urma?”

Un articol foarte bine scris si, mai ales, bine gandit, as zice eu. Am dorit sa-l am pe blog! Un articol care ne indeamna spre reflectie si de la care am putea porni in explicarea fenomenelor evidentiate mai sus. Pentru ca nu e suficient sa condamnam astfel de fenomene, trebuie sa le si explicam. Am citit si un alt articol, pe aceeasi tema, dar scris intr-un alt registru, dupa cum usor se poate constata:

Revista 22

Declinul României

de Cristian Campeanu

Cu 20 de ani în urmă, totul „era de făcut” în România, aşa cum spunea odinioară Andrei Pleşu. Refacerea organismului naţional – de la substanţa lui biologică, degradată de anii de pauperizare forţată, până la cea economică socială sau politică, de la ţesutul lui cultural, până la (în)toarcerea fibrei lui morale şi spirituale – era o operă care stătea întotdeauna înaintea noastră, în viitor. A venit însă timpul să gândim posibilitatea ca cele mai bune momente ale României să fie deja în urma ei, în trecut, cu toate consecinţele care decurg din acest gând.

Puţine episoade mai dezolante decât cel consumat miercuri în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg, cu un prim act – lansarea proiectului federalist european -, încărcată de povara grea a semnificaţiei şi consecinţelor sale istorice şi animată de prezenţa vie şi dezbaterile aprinse adecvate momentului, aflat într-un contrastat atât de dramatic cu cel imediat următor, în care tăcerea tristă a aceluiaşi amfiteatru părăsit era spartă găunos de mojiciile europarlamentarului pesedist Cătălin Ivan adresate comisarului Viviane Reding, de stridenţele de precupeaţă ale Noricăi Nicolai, de zgomotul degradării morale în direct oferit de Renate Weber sau de discursul colcăitor al lui Graham Watson, totul asezonat cu delirul prăfuit al bufonului expirat Corneliu Vadim Tudor. Încă şi mai dezolantă, descrierea evenimentului în presa şi la televiziunile de la Bucureşti, de la care am aflat ce prestaţii odioase şi lamentabile au avut doamnele Reding şi Monica Macovei şi ce figură luminoasă au făcut Creţu şi Graham Watson (politician amoral de un oportunism perfect, detestabil şi detestat în cercuri europene dar devenit far călăuzitor la Antena 3), semn de netăgăduit al degradării dincolo de orice posibilitate de a fi reparată a calităţii profesionale şi etice a jurnalismului românesc.

Declinul ireversibl al presei noastre însoţeşte, din nefericire, declinul general şi galopant al societăţii româneşti. Faptul că spaţiul politic a fost populat cu figuri bidimensionale din punct de vedere moral, groteşti prin ignoranţă, proastă creştere şi agresivitate a golit de conţinut viaţa politică românească într-o asemenea măsură încât nu ne mai putem aştepta în mod raţional la o ieşire din această mlaştină. În 1990 era încă totul de făcut în pofida speranţelor strivite de bâtele minereşti. În 2012, Piaţa Universităţii a ajuns scena contrarevoluţiei concoctate în studiourile lui Voiculescu şi propagate de figuri sulfuroase ca Dogaru, Ciutacu, Badea sau Ciuvică. În 2000, aderarea la NATO şi Uniunea Europeană oferea încă perspective astfel că în pofida tentaculelor pe care le întindea peste ţară mafia lui Iliescu, Năstase, Stănoiu, DIP, Micky Şpagă sau Cozmâncă, încă mai erau multe, dacă nu totul de făcut. Chiar şi în 2007, imediat după aderare, întrebarea despre calea cea mai bună pe care ar trebui să apuce România era de actualitate pentru că integrarea ne oferea încă o mulţime de lucruri de făcut. În 2012, ne aflăm în deplină blazare naţională. Nimeni nu mai este capabil nici politic, nici intelectual să ofere un proiect sau o viziune cât de modestă pentru România şi nici măcar nu mai are vreun interes să o facă. În 2012, o dezbatere despre viitorul Europei nu are nicio relevanţă în spaţiul politic românesc pentru că nu mai există suficienţi oameni politici care să perceapă Europa ca parte din viitorul României. În 2012, nu mai discutăm încotro se îndreaptă România, care dintre căile alternative sunt mai eficiente, mai bune ori mai drepte pentru că nici măcar nu mai are cine purta această conversaţie. Când intelectuali şi jurnalişti care odinioară se luptau cu naţionalismul securisto-vadimist au ajuns astăzi să denunţe grotesc „Înalta Poartă” europeană de la Bruxelles şi imperialismul american care vor să ne secătuiască biata ţărişoară de bogăţii cu mâna lui Băsescu, realizezi că dezbaterea naţională nu mai poate fi recuperată. Când figuri politice altădată onorabile ca Emil Constantinescu sau Zoe Petre se comportă ca agenţi de influenţă ai lui Voiculescu, abisul moral în care a coborât România devine înspăimântător. Nici populaţia, nici actorii politici care o reprezintă, nici vocile care ar trebui să conducă dezbaterea nu mai sunt capabile să găsească resurse de speranţă pe care să le proiecteze asupra viitorului colectiv. România a devenit, dacă nu o ţară fără viitor, atunci o ţară fără orizont, semn al unui declin accelarat.

În economie, semnele declinului sunt peste tot şi nu se datorează întotdeauna crizei. Nimeni nu mai pare înclinat să investească bani şi încredere în viitorul României, în dezvoltarea şi în prosperitatea ei. Cele mai îndrăzneţe idei vehiculate în ultimul timp se învârt în jurul modalităţilor de găsi suficiente venituri la buget pentru acoperirea pensiilor şi salariilor bugetarilor şi unei asistenţe medicale mizerabile dar minimale. Pe nimeni nu mai interesează investiţiile române sau străine, infrastructura şi creşterea durabilă, de aceea se taie banii de la investiţii. Nimeni nu-şi bate serios capul cu fondurile europene pentru că o ţară în declin nu are nevoie cu adevărat să se dezvolte, ci doar să supravieţuiască. În varianta bucureşteană, dezbaterea despre Europa se reduce la cât de mult din economia românească poate fi adusă sub controlul statului şi cât de repede înainte ca blitz-ul german să lovească cu toată forţa. O ţară în care două milioane de oameni ţin în spate întreaga economie, întregul aparat administrativ şi întregul sistem social este o ţară care se stinge şi dacă singurele soluţii cu care operează experţii sunt cele centralist-etatiste, atunci suntem condamnaţi la o agonie îndelungată. Când intelectuali de prim rang sunt dispuşi să cauţioneze guvernul Ponta numai pentru că visează în secret că acesta va transforma România în paradisul redistributiv al tehnocraţilor, atunci orice speranţă în bun simţ şi raţiune a murit.

Când orizonturile culturale ale Românie sunt închise prin ordonanţe de urgenţă, când educaţia este maculată iar integritatea academică este insultată de refuzul statului de a permite celei mai prestigiose universităţi a ţării de a numi „plagiat evident” un plagiat evident, când puţinele personaje luminoase precum Monica Macovei ajung la stâlpul infamiei iar puţinele instituţii onorabile precum ICR sau DNA ajung ţinta oprobriului naţional, atunci a venit timpul să admitem că cele mai bune vremuri ale istoriei României sunt în urma noastră şi că am intrat pe panta declinului naţional.”

Sa privim lucrurile si dintr-un alt punct de vedere si vom vedea ca avem la ce medita (si inca foarte serios!!):

Obiectiv.info

Părintele Arsenie Boca, cugetare tristă despre VIITORUL ROMÂNIEI

Părintele Arsenia Boca este considerat cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii vreodată. Cunoaştem multe învăţături ale „Sfântului din Ardeal” dar există şi unele mărturii ale oamenilor care au stat de vorbă cu preotul şi care ne pot „lumina” în multe privinţe. Astăzi, despre viitorul României văzut de Arsenie Boca.

Din marturia Protos. Ghelasie Tepes (Sighisoara) despre Parintele Arsenie Boca:

“[…] – Despre viitor Parintele Arsenie a zis ceva?

– Despre viitor mi-a zis atunci cand m-a intrebat cata scoala am facut si i-am zis ca liceul. Mi-a zis:

“Ma, du-te la scoala si fa scoala, ca o sa vina vremea cand cu 2-3 facultati nu ai unde sa te angajezi”.

Si a mai zis:

“Vezi ca eu nu mai prind vremea aceea, dar voi o prindeti”.

Si uitati ca am prins-o! Exact cum a zis parintele: cu 2-3 facultati nu avem unde sa ne mai angajam.

Cand mergeam la dansul, mai mergeam cate 2-3 parinti de la Sambata. Stiu ca, odata, parintele Ieronim de la Sambata l-a intrebat despre comunism. Atunci comunistii persecutau credinta si au fost multi care au suferit. Greco-catolicii se lauda ca numai ei au suferit atunci. Comunistii nu se uitau ca esti Greco-catolic sau ortodox etc. Daca auzeau ca crezi in Dumnezeu, te-au persecutat si te-au batut si te-au nenorocit. Parintele Ieronim a intrebat: “Parinte, ce ne facem, ca uite, comunistii ne strica bisericile si distrug credinta, ortodoxia?” Atunci tocmai distrugeau biserica Sfanta Vineri la Bucuresti. Si a zis Parintele:

“Nu, ma, nici acestia, nici ailalti (nici cei care vin dupa ei), ci ceilalti. Atunci sa va temeti, ca va fi greu de credinta”.

Cine poate intelege ce a zis Parintele…

Alt parinte a intrebat: “Parinte, am auzit ca Romania e Gradina Maicii Domnului si o iubeste Dumnezeu…”. Parintele Arsenie statea si se uita la noi:

“O iubeste Dumnezeu? Sa se astepte la bataie, ca Dumnezeu pe cine iubeste, bate. Sa stii ca va veni bataie. Toti vor fi zguduiti si batuti, dar vai unde va ajunge pleasna”.

Este vorba despre pleasna lui Dumnezeu. Pleasna e pedeapsa cea mai puternica. Toate tarile vor fi pedepsite; uitati-va ca toate au cate o bataie, toate au cate o mustrare. Noi ne laudam ca suntem ortodocsi, dar cate avorturi avem? Suntem aproape prima tara de pe Glob cu avorturile. Mie mi-e rusine sa zic ca sunt tara ortodoxa si sunt prima cu avorturi. Sau ti-e rusine sa zici ca suntem tara ortodoxa si cand auzi cate crime si cate omoruri se fac. Ar trebui mai multa credinta ortodoxa si traire reala. Si daca suntem plini de pacate si de patimi, sa ne punem la picioarele Mantuitorului, ca El ne ridica, ne scoate. Dar pana nu ne punem sincer acolo, slaba nadejde ca Romania e Gradina Maicii Domnului.

[…] Omul nu mai stie acum nici sa ceara, nici sa multumeasca, nici sa se roage, dar multi se duc la biserica si se imbulzesc acolo ca oile. Nu asa! Ne ducem cu un scop: sa ne mantuim, de asta ne ducem la biserica, de asta credem in Dumnezeu. Daca mergi la biserica si nu ceri mantuire, nu ceri inima buna, nu ceri sa te impaci cu dusmanul tau, ce cauti acolo? Nu vedeti ca cel care vine la biserica si e dusmanit, tot asa ramane dusmanit; cel care injura, tot asa injura. Si atunci, ce transformare s-a facut acolo? E greu pana patrunzi in sufletul omului…”

(din: Parintele Arsenie Boca, Un om mai presus de oameni. Marturii, volumul 4, Editura Agaton, 2011) (subl. mea)

In ceea ce priveste comunismul, ma gandesc cateodata la Pitirim Sorokin, sociolog american de origine rusa, care a emigrat in US in anul 1923, profesor de sociologie la Universitatile din Minnesota (1924–30) si Harvard (1930–59). El considera comunismul drept „pesta omului”. Are lucrari in ceea ce privste diferentierea sociala, stratificatia sociala, conflictul social, mentalitatea culturala. Or, comunismul a urmarit eliminarea fizica a unui strat social si amestecarea claselor sociale, cu consecinte dintre cele mai nefaste pentru intreaga societate. Noi traim azi efectul a ceea ce a facut comunismul in Romania: amestecarea ceausista a acestor straturi sociale, determinata in principal de industrializarea fortata din anii ’70. In analiza trebuie tinut cont de aceasta particularitate care nu e numai a Romaniei, ci a intregii Europe de Est, fosta comunista. In comunism nu trebuia sa fie decat un singur strat social, o singura clasa sociala, cea numita generic „muncitoare” si o singura valoare, cea comunista, desigur. Legat de patriotism sa nu uitam cum dupa perioada Dej, in care aceasta valoare – patriotismul – a fost estompata voit, ca sa nu-i supere pe rusi, in perioada Ceausescu ea a fost pur si simplu confiscata de comunisti, mai ales sau mai exact spus de catre dictator care era in rand cu marile figuri istorice ale neamului: Mihai Viteazul, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare s.a., precursori ai comunismului si ai lui Ceausescu. Asta era doctrina ceausista in ceea ce priveste patriotismul. Or, o astfel de doctrina a dus la degradarea acestei valori – patriotismul – care, din pacate, in zilele noastre a decazut mult, a ajuns desueta, mai ales in randul tinerei generatii si nici nu a mai fost cultivata cum trebuie dupa Revolutie. Si mai trebuie evidentiata diseminarea neincrederii intre oameni in intreaga societate, lucru pe care comunistii l-au facut cu ajutorul Securitatii, cu efecte sociale catastrofale si foarte greu de indreptat…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iunie 16, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 24 comentarii

Chestiuni legate de religie in SUA. Implicatiile politice

Un deosebit de interesant articol pe care l-am citit in The Telegraph si pe care vi-l propun si Dvs.:

US ‘no longer has a Protestant majority’

Iata ce se arata printre altele:

Official photographic portrait of US President...

Official photographic portrait of US President Barack Obama (born 4 August 1961; assumed office 20 January 2009) (Photo credit: Wikipedia)

„The United States does not have a Protestant majority for the first time since being founded by the Puritans as ever-growing numbers of Americans say they have no religious affiliation, according to a new study.

The country is now only 48 per cent Protestant, with one in five of the population saying they no longer adhere to any religion or denomination, according to the Pew Forum on Religion and Public Life.

However, the study by the Washington-based thinktank found America still remains a deeply religious country and that church attendance appears to have risen in the last five years.

Mitt Romney, former governor of Massachusetts,...

Mitt Romney, former governor of Massachusetts, 2008 US presidential candidate. (Photo credit: Wikipedia)

Of the 33 million people with no religious affiliation, two-thirds said they still believed in God even if they no longer identified with any religious organisation.

Only around six per cent of Americans described themselves as atheist or agnostic, a segment of the population that has grown only marginally in the last five years. […]

The decline of Protestant dominance is already evident at the highest levels of American government. Barack Obama is the only Protestant candidate on either major party ticket in this election, as Mitt Romney is a Mormon and both vice-presidential candidates are Catholics.

None of the nine justices on the US Supreme Court are Protestant – six are Catholic and three are Jewish.

The trend may also have long-term political implications as people with no religious affiliation were found to overwhelmingly support the Democratic Party.

 Pew’s report suggested that unaffiliated voters could become as important to the Democrats’ political base as Christian Evangelicals currently are to the Republicans.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Articolul arata ca SUA nu mai are o majoritate protestanta, prima data de la infiintarea sa de catre Puritani si ca a crescut numarul de americani care declara ca nu sunt afiliati din punct de vedere religios (ca nu au o anumita religie). Protestantii sunt acum in procent de 48% si unul din cinci americani spun ca nu mai adera la nicio religie sau confesiune, desi America ramane o tara profund religioasa, prezenta bisericii crescand in ultimii cinci ani.

33 de milioane de oameni care nu sunt afiliati religios, doar 6% (13 milioane) spun ca sunt ateisti sau agnostici, un segment de populatie care a crescut doar marginal in ultimii 5 ani. Din acestia (46 de milioane de oameni) doua treimi spun ca, totusi, cred in Dumnezeu, chiar daca nu se mai identifica cu nicio organizatie religioasa.

Toate aceste lucruri capata implicatii politice… Barack Obama este singurul protestant care candideaza, din toate marile partide, Mitt Romney este mormon, iar ambii candidati la functia de vicepresedinte sunt catolici. Niciunul din cei noua membri ai Curtii Supreme a US nu sunt protestanti: 6 sunt catolici si trei sunt evrei.

Aceasta tendinta poate avea implicatii politice pe termen lung: cei care nu au nicio afiliere religioasa se vor gasi, intr-un mod coplesitor, printre suporterii Partidului Democrat. Studiul arata ca votantii neafiliati religios ar putea deveni un suport (baza) politic important al democratilor, precum sunt acum Crestinii Evanghelici pentru republicani.

Iata ce transformari a suferit si sufera America…

Octombrie 10, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre America. Cele mai bogate si cele mai sarace orase…

Doua articole extraordinare de pe site-ul 24/7 Wall St.:

America’s Richest Cities

America’s Poorest Cities

Desigur, recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor. Eu cred ca merita sa le parcurgeti!

Iata ce se arata printre altele:

„Median household income in the United States declined for the second straight year, according to data released by the U.S. Census Bureau last month. The national median income was $50,502 in 2011, more than 8% below the 2007 pre-recession peak. The country’s largest cities followed the same pattern, with income falling in some cases by more than 10%. Even in the country’s wealthiest metropolitan areas median household income fell in many cases.

What has not changed much is the gulf that separates how much people make, depending on where they live. In McAllen, Tex., the median household earned just $31,077 in 2011. In the Washington D.C. metropolitan area, the median household earned close to three times as much. These differences reflect vastly different economies and demographic makeups. Based on the 2011 Census Bureau American Community Survey, 24/7 Wall St. identified the cities with the highest and lowest incomes.

The biggest factor in determining a city’s income, according to Alex Friedhoff, a Research Analyst at Brookings Institute’s Metropolitan Policy Program, is the underlying industries that employ the most residents, as well as the type of jobs. High-tech jobs, particularly those related to computers and information technology, tend to pay higher salaries and are more likely to be located in areas with affluent residents. On the other hand, most of the jobs in the lower-income metro areas tend to be in retail, service, agriculture and low-tech manufacturing.

A review of the employment characteristics of the different cities confirms this. Included among the richest cities are the information technology centers of Boston and Boulder, the finance hub of Bridgeport-Stamford, and the San Jose region, better known as Silicon Valley, home to some of the largest chipmakers and computer parts manufacturers in the world. Nationwide, 10.7% of workers are employed in professional, scientific, and management positions. Of the 10 wealthy metro regions, nine have a larger proportion of workers in that sector. In Boulder, 21.9% fall into that category.

In the poorest economies, there is a much higher proportion of low-end manufacturing and retail jobs. In the U.S. as a whole, 11.6% of workers are employed in retail. In the 10 poorest metro areas, eight exceed that number by a wide margin, including Hot Springs, Arkansas, where 17.3% of its workforce is employed in retail.”

Sa vedem si cateva exemple concrete, nu? Spre exemplu, de orase bogate, foarte bogate, cu o mediana a veniturilor cu mult peste media nationala din USA:

2. San Jose-Sunnyvale-Santa Clara, Calif.

>Median household income: $84,012
>Population: 1,865,450 (31st highest)
>Unemployment rate: 9.9% (105th highest)
>Pct. households below poverty line: 10.6% (21st lowest)

The San Jose area is home to some of America’s top technology companies, which employ highly-compensated engineers and other technology professionals. More than 45% of adult residents had at least a college degree as of 2010, according to a recent study by the Brookings Institute, making San Jose the second-most educated metropolitan region in the country. The median home value as of 2011 was $618,000 and 18.7% of homes were worth at least $1 million, both the highest in the country. Despite having the second-largest median household income in 2011, the area’s unemployment rate of 9.9% was significantly higher than the national rate of 8.9% as California has suffered especially hard from the housing bust.

1. Washington-Arlington-Alexandria, D.C.-Va.-Md.-W.Va.
>Median household income: $86,680
>Population: 5,703,948 (7th highest)
>Unemployment rate: 5.8% (29th lowest)
>Pct. households below poverty line: 8.3% (5th lowest)

The Washington area is filled with tens of thousands of highly-skilled professionals in a host of different industries, from consulting to law to defense contracting. In fact, the Brookings Institute dubbed the area the most educated in the country because 46.8% of adult residents in 2010 had at least a college degree. The median home value in the area was more than double the national figure of $173,600, while 4.5% of homes were worth over $1 million, compared to 2% nationally. The median rent of $1,391 in Washington D.C. was higher than all but the San Jose and Honolulu metropolitan areas.”

Dupa cum se poate observa, orasele bogate, in care mediana veniturilor e foarte ridicata, sunt cele in care e dezvoltata industria si unde intalnim o mana de lucru foarte calificata. Observam ca 45-47% dintre rezidenti au cel putin colegiul absolvit. E vorba de orase unde sunt concentrate companii de top din USA. Observati precizarea facuta ca acolo lucreaza ingineri, profesionisti in domeniul tehnologiei. Mediana valorii locuintelor este si ea la cote ridicate: in San Jose 618.000$, dar in Washington chiar si peste 1 milion $ (dar un procent mic de doar 4-5%). M-am uitat mai demult pe piata imobiliara din Chicago unde am vazut niste apartamente absolut superbe, ca-n filme, cum se spune, la o valoare de 3-4 milioane $, dar aratau amazing, cum spun americanii. Dar… trebuie sa ai si dare de mana ca sa locuiesti intr-un asemenea lux… De observat somajul ridicat in San Jose, la 9,9% si o rata a celor care traiesc sub limita de subzistenta de 10,6%. In Washington lucrurile stau mai bine: somaj de doar 5,6% si o rata a celor care traiesc sub limita de subzistenta de numai 8,3%.

Sa vedem acum si exemple cu cele mai sarace oarse din USA:

4. Albany, Ga.

>Median household income: $32,775
>Population: 161,617 (122nd lowest)
>Unemployment rate: 10.4% (77th highest)
>Pct. households below poverty line: 28.4% (7th highest)

A stunning 11.8% of households in Albany earned less than $10,000 in 2011, the largest percentage of any metropolitan area in the nation. Additionally, 28.4% of Albany residents lived below the poverty level, a considerable increase from the 21.5% who lived in poverty in 2007. The area’s unemployment also jumped, doubling between 2007, when it was just 5.2% of the labor force, to 2011, when it was 10.4%. Last year, the median home value in Albany was just $103,800, or nearly $70,000 less than the U.S. median, while 18.9% of homes were worth less than $50,000.

2. Brownsville-Harlingen, Tex.
>Median household income: $32,070
>Population: 414,123 (124th highest)
>Unemployment rate: 11.8% (36th highest)
>Pct. households below poverty line: 34.1% (2nd highest)

Brownsville, located in the very southern portion of Texas, has its fair share of economic woes. About 34% of households lived in poverty, the second-highest percentage of all metro areas, and 10.6% of all households earned less than $10,000 a year. More than a third of residents did not have health insurance in 2011, the third-highest rate in the country. Yet the region showed some signs of improvements. While still the second-lowest in the country, median home values rose more than 5% between 2010 and 2011 as values fell or remained nearly flat for the majority of metro areas.”

Toate exemplele sunt luate la intamplare. De remarcat ce diferenta in ceea ce priveste mediana veniturilor fata de orasele bogate… In Albany o mediana a veniturilor de doar 32.775$… Somajul este de 10,4% iar rata celor care traiesc sub limita de subzistenta e de 28,4%… Comparati, va rog, cu San Jose si Washington. In Albany 11,8% dintre gospodarii castigau mai putin de 10.000$ in 2011 (e vorba de venitul anual, din cate inteleg). Observati cresterea numarului celor care traiesc sub limita de subzistenta, fata de 2007. In Brownsville somajul este de 11,8% iar rata celor care traiesc sub limita de subzistenta este de 34,1%, a doua ca marime din tara.

In alta ordine de idei…

…va invit sa cititi un alt articol foarte interesant despre cele mai periculoase orase din America:

The Most Dangerous Cities in America

Se arata, printre altele, ca:

„Today, the FBI announced that violent crime dropped 4% in 2011, compared to a 5.5% drop in 2010. Nationally, the murder rate fell 1.9% from 2010, and robbery, forcible rape and assault fell 4% each. However, among the cities with the highest violent crimes rates, the trend is not entirely positive.

A 24/7 Wall St. review of 2011 FBI crime data shows that violent crime rose in more than half of the cities that have among the highest rates in the country. In seven of the 10 cities, murder rates increased. In eight of the 10, burglary went up.

Strained budgets are forcing police layoffs that many cities cannot afford to make. More than half of local police departments that responded to a national survey reported cuts in the 2011 fiscal year, according to the Police Executive Research Forum, an organization of police executives from across the country. Many are cutting police forces through planned layoffs and attrition.

More than half of the cities with the highest violent crime rates are cutting law enforcement budgets and police forces as well. However, unlike the national picture, the situation is worse for these cities, which depend on tax bases that are shrinking faster than most.

The cities with the highest crime rates tend to have particularly high poverty rates, high unemployment and low median income. Two of the worst-off cities, Flint and Detroit, Mich., both have had well-publicized budget woes. Flint was taken over by an emergency city manager after failing to pay its bills in 2011. Detroit is facing similar budget problems and recently came to a temporary oversight agreement with the state.

While PERF notes that budget cuts appear to be slowing in police departments in the United States, most departments are still cutting. According to the group’s April report on local police budgets, this includes many of the cities on this list.

Oakland, Calif., cut its budget by 7% in the current fiscal year, with an additional 5% cut on the way, according to PERF. In the past two years, the city lost 80 police officers to layoffs and another 108 to attrition. This occurred despite increases in both violent and property crime in 2011.

Similarly, while the Detroit Police Department reported no cuts for fiscal year 2012, the city is planning a 15% cut next year. Detroit also has one of the highest crime rates in the country.”

Observati ca se vorbeste de Detroit, de unde e … Cristina, daca am inteles bine… Sa vedem mai indeaproape cum stau lucrurile in Detroit:

2. Detroit, Mich.

> Violent crimes per 1,000: 21.4
> Population: 713,239
> 2011 murders: 344
> Median income: $25,787
> Unemployment rate: 19.9%

Long regarded as one of the poorest cities in the U.S., with a 32.3% poverty rate and nearly 20% unemployment in 2010, Detroit has the second-highest violent crime rate in the country. Homicide increased by 11% in 2011, while robbery and aggravated assault are fourth and second highest in the country, respectively. Nonviolent crime is also an issue, with burglary, motor vehicle theft and arson rates in the top 10 rankings in the country.  In response to an 18% decrease in the Detroit police budget, which will result in the elimination of 380 positions through attrition and early retirement, the city has begun taking steps to decrease police funding by introducing “Virtual Precincts.” The plan, which closes police stations between 4 p.m. and 8 a.m, requires citizens to report non-emergency crime to a call center, and frees up more patrol officers to respond to 911 emergency calls.”

Observati ca e vorba si de faptul ca bugetele fortelor de politie au fost drastic reduse. In Detroit avem 21,4 crime violente la mia de locuitori! 344 omoruri in 2011… Mediana veniturilor, dupa cum se poate constata, mica, de doar 25.787$, somaj masiv – o rata de 19,9%!!! Rata saraciei 32,3%!!! Homicidurile si jafurile in crestere…

According to Flint Mayor Dayne Walling: “there are too many guns on the street and it’s easy for individuals with evil motives to take another human being’s life.”

„Sunt prea multe arme in strada si este usor pentru cineva ce are intentii rele sa ia viata altuia”…

Este vorba de:

1. Flint, Mich.

> Violent crimes per 1,000: 23.4
> Population: 102,357
> 2011 murders: 52
> Median income: $22,672
> Unemployment rate: 18.9%

According to the FBI examined, no city with more than 100,000 residents had a higher violent crime rate than Flint. In 2011, there were 2,392 incidents of violent crime in Flint, which has a population just above 100,000. That same year, there were just 1,246 violent crimes in all 10 of the safest cities in America — which have 13 times as many residents as Flint among them. Flint has the second-highest murder rate and the highest rates of aggravated assault, burglary and arson in the nation. According to Flint Mayor Dayne Walling: “there are too many guns on the street and it’s easy for individuals with evil motives to take another human being’s life.” Though the violent crime has long been a problem in Flint, in 2010 the city laid off 20 of its 140 police officers, a decision that diminished both the police’s street presence and response times to crime.”

Rata somajului e de 18,9%, mediana veniturilor de 22.672$. 2392 de crime violente numai in 2011. In acelasi an au avut loc 1246 de crime comise cu violenta in toate cele 10 orase cele mai sigure din America care au de 13 ori mai multi rezidenti decat Flint… In 2010 s-au diminuat numarul de politisti prezenti in strada si raspunsul la timp fata de aceste crime…

Probleme sociale serioase in Michigan… 😦 Insa e ceva ce nu e in regula cu o asa mica mediana a veniturilor intr-un oras industrial precum Detroit… Am deschis si Wikipedia si iata ce scrie si acolo la Detroit, Michigan:

„Poverty has been a continued problem in the city proper.[125] For the 2010American Community Survey, median household income in the city was $25,787, and the median income for a family was $31,011. The per capita income for the city was $14,118. 32.3% of families had income at or below the federally defined poverty level. Out of the total population, 53.6% of those under the age of 18 and 19.8% of those 65 and older had income at or below the federally defined poverty line.”

Articolul din Wikipedia mai arata ca:

„In May 2012, the Department of Labor reported metropolitan Detroit’s unemployment rate at 9.9%, with the city’s unemployment rate for April 2012 at 15.8%.[92][93] The Detroit MSA had a gross metropolitan product of $197.7 billion in 2010.[94]

Articolul pe care l-am citat din 24/7 Wall St. este din iunie 2012… De observat ca in city, adica in oras, nu in zona metropolitana, somajul raportat in aprilie 2012 era de 15,8%. Dar articolul citat se referea la somajul din 2010. Wikipedia precizeaza ca „saracia este o problema continua in oras„… Datele privind mediana veniturilor per gospodarie coincind. Si 32,3% dintre familii au un venit la sau sub limita de saracie definita la nivel federal.

DE citit si:

Crime in Detroit

Daca parcurgem tot articolul din 24/7 Wall St. vom observa ca acolo unde mediana veniturilor e mai mare, si rata crimelor comise cu violenta e mai mica. Dar iata un exemplu unde desi mediana veniturilor e mai mare, somajul este, la randul sau, foarte mare:

10. Stockton, Calif.
> Violent crimes per 1,000: 14.1
> Population: 295,136
> 2011 murders: 58
> Median income: $45,606
> Unemployment rate: 20.2%

In 2010, Stockton had an unemployment rate of 18.4%, among the worst in the nation for large cities. In 2011, the labor market worsened and unemployment rose to 20.2%, well more than double the national average of 8.9% and the highest of any of the cities on this list. Violent crime rates also have worsened, increasing from 13.8 crimes per 1,000 people in 2010. Though Stockton has long had high crime rates, the 58 murders recorded in Stockton last year were an all-time record for the city. This month, to curb the increasing crime rates in the city, police decided to prioritize violent crime and to no longer respond to property crimes in the city unless certain criminal conditions were met.”

Somaj de 20,2% in 2011… Deci somajul a crescut de la 18,4% in 2010 la 20,2% in 2011. Politia a decis sa prioritizeze crimele violente si sa nu mai raspunda pentru crimele de proprietate din oras decat daca se indeplinesc in mod sigur conditiile privind infractiunea. Dupa parerea mea, in acest caz e destul de limpede ca somajul masiv influenteaza aceasta rata ridicata a criminalitatii. Daca somajul ar scadea, spre exemplu la 10%, si rata criminalitatii ar scadea simtitor. Ea, totusi, nu e asa de mare ca in Detroit sau Flint datorita medianei veniturilor, care e mai ridicata. Foarte interesant acest caz. De observat cum saracia, lipsa de ocupatie influenteaza in rau comportamentul oamenilor.

DE citit si…

Related articles

Octombrie 9, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii