Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Pierdere de credibilitate

As incepe prin a spune ceva banal si imi e teama ca voi fi destul de plictisitor: cea mai mare credibilitate o dau faptele. Lucrul acesta este evident, cel putin asa cred. Credibilitatea nu reprezinta o constanta, ea poate fi, in timp, mai mare sau se poate diminua, se poate castiga sau se poate pierde.

Credibilitatea este la temelia vietii politice. Sa luam, spre exemplu, alegerile libere: iti dai votul pentru un candidat, partid, program etc in functie de cata incredere iti inspira. Inclusiv idealurile, in politica, se bazeaza pe credibilitate pentru ca trebuie sa crezi intr-un ideal pentru ca sa-l poti promova in viata publica sau sa militezi pentru acesta.

Va supun in continuare atentiei un editorial al maestrului Cristoiu, foarte interesant:

În doar 3 ani, turcii au construit peste Bosfor unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume. Din 2002, de 14 ani, adică, noi nu reușim să încheiem lucrările de consolidare a Muzeului Național de Istorie

Iata ce se arata:

„În trenul Ghent-Bruxelles am nimerit faţă-n faţă cu o doamnă suficient de în vîrstă pentru a-mi cere mie, nici eu tînăr, s-o ajut să-şi dea jos geamantanul din plasa de deasupra.
Spre deosebire de flamanzii întîlniţi pînă atunci vorbea franceza.
Sînt dintr-o comunitate francofonă de pe Coasta belgiană, mi-a răspuns ea întrebării cum de vorbeşte franceza.

Dintr-una într-alta s-a ajuns la întrebarea De unde sînteţi? Inevitabilă între o gazdă şi un străin.
– Din România?! s-a dat ea încîntată. Frumoasă ţară!

Am zîmbit. Recunoscusem străvechiul clieşu de politeţe la care apelează gazda cînd dă nas în nas cu unul venit dintr-altă țară.
Frumoasă ţară!

Ca şi femeile pentru bărbaţii lor, toate ţările sînt frumoase pentru locuitorii lor.
De vreun deceniu şi ceva, mi-am făcut o regulă de viaţă ca duminica după-amiaza să fac o plimbare prin Bucureşti.
Pe vremuri, cînd mai tînăr fiind şi n-aveam, ca acum, locuinţa în centru, îmi făcusem un obicei pe care-l recomand cu căldură tinerilor de azi.
Mă suiam în tramvai din capătul Oraşului, unde şedeam (în Pantelimon mai întîi şi-n Şoseaua Alexandriei, mai apoi) şi, la un moment dat, fără nimic programat îmi spuneam:
Cobor la staţia asta!
Coboram şi o luam pe străzi la întîmplare. Descopeream astfel un Bucureşti necunoscut. Ca şi cum aş fi fost într-un oraş din străinătate.

Acum, bătrîn şi mic burghez fiind, mă mulţumesc cu raita prin Centru.
E şi asta o formulă de a ieşi în realități, cum zic eu oricărei coborîri din turnul de fildeş.

De cum m-am întors din Flandra, în prima duminică am ieşit prin Centru sub semnul unui Program.
Din cîte se ştie, România era denumită de cei care voiau s-o gîdile cu verbul pe la subsiori Belgia Orientului, iar Bucureştiului i se zicea Micul Paris.

La Parisul-Paris fusesem de mai multe ori.
Acum tocmai mă întorsesem din Belgia-Belgie.
– Hai să văd – mi-am zis, cum arată Micul Paris din Belgia Orientului.

Am ales drept traseu Calea Victoriei, de la Nicolae Iorga pînă la Piaţa Revoluţiei şi apoi Bulevardul Magheru prin Piaţa Romană pînă înapoi în Nicolae Iorga.

Dacă ar fi să raportăm Micul Paris la Parisul-Paris, Calea Victoriei ar fi un Champs-Élysées, iar Bulevardul Magheru, un Bulevardul Haussman.
Hai pe Champs-Élysées şi pe Haussmann de Bucureşti!

Cum treci de Parcul Nicolae Iorga şi de Biserică, pe stînga peste drum de Biblioteca Academiei se întinde un gard de tablă ruginită, mai degrabă o improvizaţie de gard. E aici, pe Avenue des Champs-Élysées de Bucureşti de vreo cinci ani. Dincolo de el e un maidan cu buruieni şi gunoaie. Au fost pe vremuri aici nişte clădiri. Au fost dărîmate în vederea construirii altor clădiri.
Dărîmate au rămas.

Vine imediat, la Intersecţia cu Bulevardul Dacia, o clădire despre care o plăcuţă spune în trei limbi că e monument istoric, Casa Cesianu, fostă Legaţie Germană. A fost clădirea Legaţiei germane la Bucureşti pînă în anii comunismului, a devenit Clădirea Teatrului Constantin Tănase, iar din 1989, Casino Victoria. În 2006, a fost dobîndită de Ambasada Germaniei la Bucureşti. Din 2012, de patru ani adică, pe Avenue des Champs-Élysées din Bucureşti, în plin Centru, e o clădire cu o uşă de tablă ruginită şi treptele scării mîncate de ploi.

După intersecţie, vine o altă clădire monument istoric, potrivit tabliței:
Casa Monopolurilor Statului.
În 1999 s-au început lucrări de reabilitare.
Din 2006 lucrările au fost abandonate.
În vederea lucrărilor, peste faţada dinspre Calea Victoriei a fost aşternută o pînză.
Aşa a rămas de nouă ani!
Plăcile de marmură dintre trotuar şi perete sînt sparte.
În ochiurile de pămînt zac gunoaie.

Avenue des Champs-Élysées , ca orice Stradă Mare din Occident, ca şi Corso de la Roma, e mărginită de magazine, cafenele, restaurante, buticuri cu suvenire şi alte fleacuri.
De la Casa Monopolurilor pînă la Piaţa Ateneului, pe stînga, se desfăşoară o varietate halucinantă de clădiri:
Două frizerii, o sală de expoziţii, complexul de restaurante care a devenit sediul GDS, magazine în care nu intră nimeni.
Şocante sînt clădirile goale de mult timp, din care au plecat chiriaşii şi au rămas acum cu geamurile acoperite de hîrtie.

Pe stînga a fost pînă acum doi ani o librărie. Chiria prea mare a făcut ca librăria să se mute undeva la periferie. Vitrina fostei librării e spartă într-un loc, de parcă cineva ar fi aruncat în geam cu un bolovan. Spărtura e acoperită cu un carton lipit cu scoci.

De la Casa Monopolurilor pînă la Ateneu, multe magazine au plecat cu mult timp în urmă lăsînd în locurile lor geamuri acoperite cu hîrtie, încăperi goale şi eternul De închiriat.

Trecerile de la fostul magazin la viitorul sunt descumpănitoare. Cum te duci spre piața Amzei, un anunț te informează că în spațiul acum gol, cu ferestre acoperite cu hîrtie, urmează să se deschidă un magazin de obiecte de baie. Anterior a fost un magazin de haine.

Pînă la Ateneu dai pe stînga de o altă clădire momentul istoric:
Casa Casa ALGIU-TOMA Stelian
Aici e sediul GDS.
Te-ai aştepta ca dinspre clădire să vină miros de idei încinse de atîta confruntare.
Vine miros de ceapă prăjită!
Clădirea, curtea s-au transformat într-un complex de restaurante.
Şi cum sîntem în România, restaurantele gătesc cu ceapă!

Despre Magheru, Bulevardul Hossmann al Micului Paris n-are rost să mai vorbesc.
Pe dreapta vezi la un moment dat faţada afumată de decenii a fostului Ciclop.
Dedesubt, încăperile goale rămase după mutarea librăriei Sadoveanu, dat fiind că edificiul a fost retrocedat și nu s-a mutat nimeni pînă acum.

Pe stînga, clădirea fostului Hotel Lido, retrocedată şi ea, e în renovare de vreo cinci ani.
Pînă în apropierea Pieţei Romane, pe stînga au fost amenajate bănci.
Pe bănci dorm oameni fără căpătîi.
La un moment dat, dacă nu vrei să te uzi leoarcă, trebuie să ocoleşti un dispozitiv care emite o pînză de apă, rămas în funcţiune de pe vremea caniculei.

În parcarea din faţa Mega Image tuciurii fac semne maşinilor să vină într-un anume loc.
În schimbul a cinci lei.
Peste drum, lîngă firma Teatrul Nottara stă bine mersi firma Sexy Shop.
Sexy Shop în plin centru unui Mare Oraş!
Dracu a mai văzut asta!

Ca şi la Calea Victoriei, puzderie de firme, de panouri publicitare. Diversitatea halucinantă a locaţiilor trimite la Micul Istambul decît la Micul Paris.
Lîngă firma Ministerul Economiei Departamentul Politici industriale stă firma Masaj erotic.

O ştire din ultimele zile ne-a anunţat că Turcia a construit în doar trei ani de zile un nou pod peste Bosfor: Yavuz Sultan Selim.
Un exemplu de măreţie constructoare.
Unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume, are 1,4 km lungime, 59 m lăţime, câte patru benzi pentru fiecare sens de circulaţie, două căi ferate.

Fosta clădire a Casei Monopolurilor stă cu lucrările abandonate de 9 ani.
În toţi aceşti 9 ani nu s-a întrebat nimeni de ce s-au abandonat lucrările.
Au trecut prin Bucureştiul ăsta miniştri, politicieni, primari, lideri de opinie.
Toţi au dat şi dau nas în nas cu lucrurile de mîntuială consemnate mai sus.
Nu s-a întrebat nimeni de ce clădirea Legaţiei germane e o ruină, de ce sînt atîtea clădiri goale pe Calea Victoriei, de ce e Lido în renovare de cinci ani, de ce e afumată faţada fostului Ciclop de parcă ar fi din Valea Jiului şi nu din Bucureşti?

Împlinesc anul acesta 68 de ani.
Nu cred să mai apuc vreo construcţie în genul Podului de peste Bosfor.
Nu cred să mai apuc nici măcar să văd clădirea Legaţiei renovată şi clădirea Monopolurilor de stat fără hidoasa pînză.
Nu cred să mai apuc o Calea Victoriei plină de viaţă, de bogăţie de cafenele, de magazine populate în locul încăperilor goale.
Nu cred că voi apuca un Centru fără sexy shopuri, fără faţade jegoase, fără maidane ascunse de garduri de tablă.

Am pierdut un an cu experimentul tembel numit Guvernul de tehnocraţi.
Am pierdut doi ani cu un preşedinte pe post de Raţă Mecanică.
Vor veni alegerile din decembrie 2016.
Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.

O știre publicată miercuri, 31 august 2016, anunța că lucrările de renovare ale Muzeului Național de Istorie se vor încheia, dacă vor fi reluate în 2017, peste cinci ani.
Știți cînd au început lucrările la Muzeul Național de Istorie?
În 2002!
Poate să-mi spună cineva de ce nu ducem noi nimic pînă la capăt?
Suntem blestemați să trăim în țara lucrului niciodată făcut?”

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial.

Nu stiu daca as putea raspunde la intrebarile din final, care exprima o stare de deznadejde, dar as dori… sa continui, daca se poate spune asa, acest excelent editorial.

Sa vedem intai ce problema pune editorialul si cum s-ar putea pune la noi problema din punct de vedere politic.

Vedeti, este pomenit noul pod peste Bosfor construit foarte recent de catre turci. Lucrul acesta – in numai trei ani!!! construit – reprezinta, desigur, o mare realizare. Oricat de critic as fi – si sunt!! – fata de regimul Erdogan, in fata unei asemenea realizari AMUTESTI!! Vreau sa spun ca nu prea mai ai ce comenta, nu prea ai ce critica pentru ca ai in fata un lucru concret: o asemenea lucrare de arta despre care ai putea sa spui, fara sa gresesti, ca e mareata. Ai in fata fapta realizata in chip concret si de aceea nu e de mirare suportul popular extraordinar de care se bucura Presedintele Turciei. Ceea ce avem in Bucuresti e prezentat in antiteza cu mareata realizare a Turciei. Si chiar asa si este, antiteza nu e doar o figura de stil aici, ci reprezinta realitatea. Or, realitatea e ca nu ne prea putem mandri cu realizari, chiar daca nu de talia acestui pod peste Bosfor, dar macar cu ceva.

Cele doua partide mari, atat PSD (in diverse aliante) cat si PNL (PNL singur, PDL, care acum e in cadrul PNL printr-o fuziune ce nu s-a terminat inca), au fost la guvernare de 12 ani incoace. S-a ajuns acum la un Guvern de tehnocrati care nu convinge deloc, cum si arata Dl. Cristoiu in acest editorial, cum am aratat si eu aici. De asemenea, arestarile, punerile sub acuzare la care tot asistam, facute de catre DNA in numele asa-zisei lupte anticoruptie nu au darul de a convinge pe cineva, vorba D-lui. Cristoiu, acestea put si cred ca asa gandesc multi cetateni… Sau, spre exemplu, ceea ce spunea Alina Gorghiu ca PNL are in vedere dublarea salariilor medicilor inca de la inceputul guvernarii, in schimb noi nu reusim sa modernizam infrastructura spitaliceasca, sa absorbim fonduri europene pentru a realiza acest lucru, in mod evident e neconvingator. Sigur, se pot da multe exemple.

Nu vad un analist care sa-si puna problema ce se va intampla daca nu prea departe in viitor cele doua mari partide – PSD si PNL -, care ocupa acum, impreuna, dupa cum spun sondajele, aproape 70% din preferintele electoratului, in contextul scaderii democratiei la noi in tara, isi vor pierde credibilitatea in fata cetatenilor. Lucrul acesta poate ca nu e evident acum, dar pericolul exista. Acum, aproximativ segmentul de 30% din preferintele electoratului este reprezentat de partidele mici. Ce se va intampla la alegeri, scorul pe care il vor obtine partidele, putem banui. Ce se va intampla dupa alegeri, nu stim… Dl. Cristoiu spune:

„Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.”

In asemenea conditii credibilitatea unei clase politice construita pe establishmentul PSD+PNL se poate eroda foarte puternic. Si de asemenea inca nu putem sa stim ce se va intampla in acest caz…

Din punct de vedere politic credibilitatea establishmentului actual a fost salvata in perioada ultimului mandat al lui Traian Basescu si imediat dupa, pana la alegerile prezidentiale castigate de Klaus Iohannis, cu ajutorul unei constructii politice numite USL, cu o arhitectura bicefala: PSD si PNL, care a reusit sa adune in jur de 60% din voturi la alegerile legislative din 2012. Insa victoria stralucita a USL in alegerile din 2012 s-a bazat pe un vot antiBasescu si antiPDL. In 2012, un partid din afara establishmentului, PP-DD, un partid de tip televiziune, condus de Dan Diaconescu, a reusit sa obtina 13,99% la Camera si 14,65% la Senat. Scorul acesta in jur de 14-15% a fost unul bun si a aratat o anumita crestere a neincrederii populatiei in clasa politica, situatie care a putut fi usor depasita. Problema este ce se va intampla daca o asemenea situatie nu va mai putea fi usor depasita intr-un viitor pe termen mediu… In 2012, PDL, partidul D-lui. Basescu, a reusit sa fie un fel de partid sugativa, adica un partid capabil sa absoarba toate nemultumirile si frustratile populatiei, aceasta orientandu-se, logic, spre Opozitia formata din USL. Sub povara atator nemultumiri si frustrari PDL a inregistrat un recul puternic. S-a format atunci o noua coalitie din partide asemanatoare – ARD. Alianta Romania Dreapta era compusa din PDL, PNTCD si Forta Civica. Ulterior s-a renuntat la o asemenea constructie. De fapt, pe santierul politic de atunci, ea a fost o constructie auxiliara. Ea trebuia sa mentina grupul de partide cu o orientare de tip PPE (axata pe crestin-democratie in principal si, secundar, liberalism pe scena politica). Alianta Romania Dreapta nu a obtinut un scor rau la alegerile din 2012, dar, totusi, el a fost foarte modest: 16,50% la Camera si 16,70% la Senat… Cu alte cuvinte, establishmentul a fost salvat in 2012 prin intermediul USL – constructie politica tot auxiliara, facuta ad hoc.

Establishmentul s-a refacut in forma binecunoscuta prin fuziunea dintre PNL si PDL – observati ca PDL trebuia salvat si s-a salvat in felul acesta – si pe de alta parte PSD, cu aliantele sale. Lucrul acesta a insemnat renuntarea la USL, bineinteles.

Chestiunea principala ar fi ca o pierdere majora a credibilitatii establishmentului poate conduce spre o criza politica. Aici nu e vorba de vreo reforma morala a clasei politice care sa conduca spre o noua clasa politica, de pilda mai cinstita, mai profesionista decat vechea clasa politica si deci inregistrarea unui progres in acest sens.

Mie mi-e teama ca se prefigureaza intr-un viitor nu prea indepartat o criza politica ce poate fi majora. Si care ar marca, dupa un ciclu inceput in 2004 prin Traian Basescu, esecul unei linii politice pe care au mers atat PDL cat si PSD, a carei expresie a fost lupta impotriva coruptiei, fara sa se vada realizari notabile privind diminuarea coruptiei, ci paralizarea aparatului de stat, timorarea partidelor si a mediului de afaceri si fara sa se vada realizari in plan economic, realizari notabile, lucru datorat si crizei economice prin care a trecut nu doar Romania in aceasta perioada. In privinta sumelor recuperate in urma acestei lupte anticoruptie, prof. Mircea Cosea dadea exemplul Italiei de pe vremea operatiunii Mani Pulite unde s-au recuperat doar 18% din sumele de bani provenite din coruptie/activitati ilicite, asta vorbind pe cifre concrete. Iar Dl. Cosea isi exprima indoiala ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind. Dar daca in Italia de atunci establishmentul a fost salvat de Epoca Berlusconi, acum Italia experimenteaza o guvernare de stanga, dar si o crestere foarte semnificativa a curentului antisistem reprezentat prin Movimento 5 Stelle a lui Beppe Grillo, formatiune care a reusit sa dea Primarul Romei in persoana tinerei de numai 38 de ani, D-na. Virginia Elena Raggi. Nu discut aici daca o grupare de genul Movimento 5 Stelle ar prinde in Romania. Am vrut sa arat ca o grupare antisistem poate sa creasca si sa obtina un scor electoral bun.

Ce se va intampla in Romania?

Ar avea, totusi, antisistemul romanesc asemanari cu cel italian, cu Movimento 5 Stelle…? Unele idei ale formatiunii italiene se regasesc si in viata publica si politica de la noi, in special aspectele legate de integritate la politicieni. Nu insa si mariajul celor de acelasi sex, pe care formatiunea italiana il sustine si nici faptul ca politica n-ar fi, n-ar reprezenta o cariera. Deci sunt deosebiri esentiale. Insa in Romania se experimenteaza de mai bine de 12 ani aceasta lupta anticoruptie prin DNA care nu poate dura la nesfarsit si care reprezinta o componenta ideologica esentiala, dominanta in special la dreapta esicherului politic. Problema e cum se va sfarsi. Pentru ca se poate sfarsi intr-un esec determinat si de slabele performante economice, Romania ramanand in continuare una din cele mai sarace tari ale UE, ceea ce nu e cazul Italiei. Din acest punct de vedere, problema se complica destul de mult in Romania, fata de Italia. Pe de alta parte, lupta anticoruptie, pe langa faptul ca promoveaza delatiunea in societate, a avut darul de a acorda puteri mari, discretionare chiar, DNA-ului si serviciilor secrete, lucru ce a subrezit destul de mult democratia in Romania, iarasi nu e cazul Italiei, mai ales ca amintirea fostei Securitati e din nou prezenta acut, un fel de fantoma a trecutului totalitar comunist. Pe de alta parte, economic vorbind, avem impunerea multor taxe si impozite si observ ca Guvernul Ciolos continua sau tinde sa continue pe aceeasi linie, promovand etatismul. Iar etatismul se promoveaza in detrimentul economiei de piata libera – consecintele, in plan economic, pot fi catastrofale. Reforma e blocata in Romania de multa vreme, lucru ce nu e de bun augur din punct de vedere economic. Pe de alta parte, nu se prea fac investitii publice si nu se absorb fondurile europene. De aceea nu stim cum arata cu adevarat antisistemul romanesc – problema e neclara. Insa, cum am aratat, sunt indicii ca establishmentul actual se poate eroda destul de mult la capitolul credibilitate in fata cetatenilor.

Aceasta erodare, cum aratam mai sus, nu o putem privi ca pe un succes al unei asa-zis reforme morale a clasei politice, ci, mai degraba, ca pe un esec destul de grav cu consecinte imprevizibile. Pentru ca un asemenea esec poate, desigur, determina consecinte importante pe scena politica. Care ar fi acelea? Greu de raspuns la aceasta intrebare. Sau poate ca nu avem curajul sa raspundem la ea. Totusi, daca am sti cu adevarat cum arata antisistemul romanesc cu adevarat am putea sa schitam un raspuns. Dar nu stim cu claritate lucrul asta.

Ce observam? Se incearca o canalizare a acestui antisistem romanesc – el exista, dar nici macar nu stim, chiar aproximativ, ce numar de oameni cuprinde ci doar putem presupune ca destui sau destul de multi, dar cat? – pe partea nationalismului. Imi exprimam aici indoiala ca nationalismul ar putea avea un mare ecou in societatea romaneasca. Nationalismul e promovat de politica D-lui. Iohannis. Ecoul e slab. Dar ceea ce se incearca mi se pare o diversiune care tinde sa manipuleze acest antisistem, prezent la noi in contururi neclare, cu scopul de a-i diminua forta latenta. Exista, zic eu, o batalie pentru a capta electoratul nehotarat – USR s-a axat pe acest lucru la alegerile locale din 2016 – USB pe atunci inregistrand un scor foarte bun in Bucuresti. La nivel national, la legislative, nu stim care va fi reactia electoratului fata de nou infiintatul USR.

Marele pericol cu acest antisistem romanesc este ca nu-l cunoastem suficient de bine, nu putem sa-l definim suficient de bine, nu stim cum arata suficient de bine, dar el poate creste. Are potential de crestere care nu e blocat ci se incearca a fi valorificat de diverse partide/formatiuni politice. E o necunoscuta. Lucrurile s-au schimbat fata de trecut cand lupta se desfasura, in principal, intre PSD (indiferent de denominatiile din trecut) si Opozitia de centru-dreapta care se putea numi PNTCD, CDR, Alianta D.A., PDL. Interesant este ca in trecut aveam, totusi, o bipolaritate a scenei politice. Cu ultimul mandat al lui Traian Basescu s-a ajuns la o scena politica unipolara, cu un USL mare si dominant. Si interesant este ca de aici s-a creat o situatie in care se poate dezvolta si o alta forta pe scena politica, cu impact semnificativ, pe langa PSD si actualul PNL.

Reclame

septembrie 2, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre cum functioneaza acest stat…

Doresc sa pun pe blog cateva editoriale ale maestrului Ion Cristoiu pe care, citindu-le, le-am privit cu luare aminte. De fapt, pentru cateva momente n-am mai avut ce spune. Am tacut. Ele ne vorbesc despre cum functioneaza sau, mai bine zis, nu functioneaza acest stat. Iar acum stau si ma intreb daca romanii inteleg modul acesta de functionare al statului nostru…

Dacian Cioloș dă de înțeles că se confruntă, ca premier, cu o realitate gravă: Teama de DNA a dus la teama celor din administrația locală și centrală de a lua decizii!

„Joi, 25 februarie 2016, la ora 8.15 pm. Dacian Cioloș a postat pe pagina sa de Facebook următorul text:
„Avem nevoie să reinstaurăm un climat de încredere în administrație, bazat pe transparență și claritate a legislației, a procedurilor și a actului decizional. Teama de a asuma decizii, de multe ori de frica DNA, cum s-a împământenit în această ultimă perioadă, poate veni și din lipsa de claritate a legislației sau a procedurilor de lucru. Aici avem de-a face și cu o responsabilitate politică în actul legislativ. Și cred că această teamă de DNA nu este din cauza modului în careDNA își face treaba în mod exemplar, ci, probabil, de incapacitatea noastră de a progresa cu aceeași viteză în performanță cu care a progresat DNA în acești ultimi ani. Eu cel puțin așa lecturez lucrurile în momentul de față”.

Ca gazetar prin Istorie, cum îmi spun, pentru că nu sunt istoric de profesie, m-am obișnuit să fiu atent la zicerile înalților demnitari din România de azi, știind că ele vor servi posterității ca documente care vor fi citite și mai ales citate. Cum în ultima vreme s-a împămîntenit printre demnitari năravul de a înlocui Comunicatele oficiale cu postări pe Facebook, o aiureală, (Facebook e doar pentru impresiile personale ale politicianului, astfel încît un text să nu angajeze și funcția, ci doar omul) ivită din propaganda mincinoasă că Klaus Iohannis a cîștigat alegerile nu datorită Sistemului, ci datorită geniului său de a se exprima pe Facebook, n-am încotro:
Trebuie să acord atenție, ca analist, și intervențiilor pe Facebook ale demnitarilor.

În consecință atrag atenția asupra postării de mai sus a lui Dacian Cioloș ca fiind una de importanță istorică:
Dacian Cioloș abordează o realitate cu care sunt sigur se confruntă deja ca premier:
Teama celor din administrație de a lua decizii de teama DNA.

Despre această teamă au vorbit în ultimul timp criticii Binomului SRI-DNA, care au semnalat că așa zisa Luptă împotriva corupției paralizează activitatea în administrația locală și centrală.
Efectul pervers al așa zisei Lupte a apărut din cauza folosirii abuzive, în scopuri politico- mafiote, de către Binomul SRI-DNA a două infracțiuni:
Abuzul în serviciu și Traficul de influență.

Pentru Binomul SRI-DNA abuz în serviciu a devenit orice decizie a unui funcționar socotită de Binom, numai și numai de Binom, ca fiind abuz în serviciu.
Dacă un primar face un podeț, vine DNA și-l acuză de abuz în serviciu, pentru că, potrivit DNA, podețul respectiv nu trebuia făcut și astfel primarul a adus un prejudiciu statului. Care prejudiciu e stabilit tot de DNA. Firește, cum e vorba de DNA, te-ai aștepta să vezi și ce mită a luat primarul pentru construirea podețului. Ei bine, primarul n-a luat nici o mită. După DNA primarul a comis o infracțiune de corupție, doar pentru că a făcut un pod fără aprobarea Binomului SRI-DNA.

Traficul de influență e și el interpretat de Binom în chip aiuritor. Normal ar fi ca trafic de influență să fie o intervenție din partea cuiva pe lîngă o autoritate în schimbul unui cîștig. Dar dacă un parlamentar, mergînd în colegiu, i se plînge un alegător că nu primește TVA deși are dreptul, și la întoarcerea în București, se interesează la ANAF de așa ceva, poate fi anchetat pentru trafic de influență. Ca să nu mai spun că Trafic de influență e și cînd cineva obține bani de la altcineva promițîndu-i că va interveni la Dumnezeu ca să-i dea o repartiție direct în Rai, fără a mai trece prin Purgatoriu. În loc de înșelăciune, tipul e anchetat pentru trafic de influență!

Ca urmare a acestei realități cumplite, care lasă impresia unei acțiuni antinaționale, sabotoare a Binomului SRI-DNA, nimeni nu mai are curajul unei inițiative, al semnării unei hîrtii. Mulți funcționari, chiar și cei de rang înalt, își spun că mai degrabă nu fac nimic decît să fie înhățați de DNA.

Treptat-treptat, o nemișcare absolută se instalează într-o țară care are nevoie de decizii, chiar și dintre cele greșite, numai să fie decizii, pentru că administrarea treburilor publice asta presupune:
Luarea de decizii fără altă teamă decît cea dată de judecata alegătorilor.
Peste un timp vom vedea cu toții ce preț înspăimântător va trebui să plătim ca Popor al unei țări în care nu s-a mai făcut nimic din cauza Binomului SRI-DNA.

Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu n-aveam voie să spunem că Partidul e de vină pentru nu știu ce nenorocire.
Da, nenorocirea exista, dar nu Partidul era de vină, ci felul greșit în care se aplicau de către unii Documentele de Partid.

După aproape trei luni de guvernare, Dacian Cioloș și-a dat seama că teama de DNA a produs o paralizie a administrației locale și centrale, paralizie care se răsfrînge negativ, pe zi ce trece, asupra Guvernării sale.

Postarea recunoaște această realitate, într-o premieră pe care nu șovăi s-o numesc istorică:
În sfîrșit, un premier tehnocrat și mai ales un om care nu are probleme cu corupția, semnalează crunta realitate care ne va duce la colaps național:
Teama de a lua decizii.

El însă, bietul, n-are curaj să pună punctul pe i și să arate că teama aceasta își are cauza în abuzurile Binomului SRI-DNA. Și atunci, ca pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, denunțînd o nenorocire, n-o pune pe seama Partidului numit Binom, ci pe seama lipsei „de claritate a legislației sau a procedurilor de lucru”.

Pe vremea lui Nicolae Ceașescu, chiar și cînd găseai aiurea cauzele unei nenorociri, era un curaj să dezvălui public o nenorocire. Nu de alta, dar sub conducerea Partidului, în România nu erau nenorociri.
Din acest punct de vedere, gestul lui Dacian Cioloș de a semnala teama de a lua decizii de teama DNA e de un curaj nebănuit.”

Cum adică, Gregorian Bivolaru n-are dreptul la apărare?!

„Arestarea lui Gregorian Bivolaru în Franța a adus în presa noastră tot mai anapoda întrebarea, obișnuită deja pînă la banalizare, cînd se întîmplă ceva:
Cui folosește?

La întrebarea Cui folosește arestarea lui Gregorian Bivolaru s-au dat numeroase răspunsuri.
Toate implicînd presupusul că mulți politicieni au fost pe șest în MISA și Gregorian Bivolaru, adus pe meleagurile noastre, îi va da în gît.

Sub semnul întrebării Cui folosește? în varianta specifică postului Cine tremură?România Tv și-a amintit (lucru lăudabil) de un interviu luat de subsemnatul lui Adrian Năstase după pierderea alegerilor din 2004 și înainte de a intra la închisoare.
În cadrul acestui interviu am susținut, întrebîndu-l chiar pe Adrian Năstase de asta, că fostul premier a pierdut alegerile și din cauza MISA.
De aici plecînd, cei la România Tv au tras concluzia rapid că arestarea lui Gregorian Bivolaru îl face să tremure pe Traian Băsescu, dat fiind că MISA l-a ajutat pe Traian Băsescu să cîștige alegerile.

Cum eu luasem interviul, am fost convocat telefonic să-mi dau cu părerea dacă Traian Băsescu a fost ajutat de MISA să cîștige alegerile.
Cei de la România Tv erau chitiți pe teza Traian Băsescu a fost ajutat de MISA, drept pentru care au folosit ca argument și interviul meu luat lui Adrian Năstase.

Zadarnic am încercat să spun că în interviu n-am spus o clipă chestia asta, că rolul MISA în cîștigarea alegerilor de către Traian Băsescu nu-și are cauza într-o negustorie a lui Traian Băsescu cu MISA, ci în imbecilitatea de răsunet a Autorităților noastre de pe vremea Guvernării Adrian Năstase, că, la o adică, Adrian Năstase a contribuit masiv prin felul în care s-a desfășurat Operațiunea anti- Bivolaru la pierderea alegerilor de către el însuși.

Pentru că din intervenția mea la România Tv nu s-a înțeles mare lucru, simt nevoia să explic aici rolul jucat în pierderea alegerilor de către Adrian Năstase de Afacerea MISA.
Pe 18 martie 2004, 300 de poliţişti şi jandarmi, conduşi de procurori, au descins în locuinţa lui Gregorian Bivolaru, în imobile ale unor membri MISA, într-o Operaţiune de forţă supradimensionată, prin caracteru-i abuziv tipică republicilor bananiere.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat în 14 iunie 2013 de ÎCCJ la şase ani închisoare, pentru act sexual cu o minoră în formă continuată.
Asta după ce două instanțe – Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia, l-au achitat.
Și știți de ce?
Pentru că procurorii n-au putut aduce nici o probă.
Mai mult, ei au refuzat la amîndouă instanțele să depună la dosar mandatele de autorizare a interceptărilor telefonice pe motiv că sunt secret de stat.

Să admitem că Gregorian Bivolaru trăia cu o minoră, deşi fosta minoră a susţinut tot timpul proceselor, inclusiv la cel de la ÎCCJ, că aşa ceva nu s-a întîmplat, ba mai mult că a fost molestată fizic de către procurori pentru a declara c-a avut relații sexuale cu Gregorian Bivolaru.
Justifica infracţiunea descinderea din 18 martie 2004?
Aşa cum s-a desfăşurat şi mai ales aşa cum a fost prezentată la televiziuni, descinderea părea una la un cartel de droguri din Columbia, de către forţele SEAL, pregătite să întîmpine rezistență armată.

Indiscutabil, Operaţiunea Autorităţilor române a fost un abuz incalificabil.
Felul în care s-a desfăşurat, Comunicatele Parchetului General, campania de presă alimentată de SRI de la vremea respectivă au conferit unei simple acţiuni de Poliţie (arestarea şi percheziţionarea unei persoane), notele unei Operaţiuni abuzive împotriva MISA.
Contribuia la aceasta impresia şi torentul de acuzaţii oficiale crunte la adresa lui Gregorian Bivolaru (perversiuni sexuale cu o minoră, trafic de minore, corupţi sexuală, act sexual cu o minoră).

Din toate acuzaţiile a rămas doar una.
În aceste condiţii, e de la sine înţeles că la Stockholm, în Sudeia, Curtea Supremă, văzînd cum au procedat Autorităţile române, i-au dat lui Gregorian Bivolaru azil politic în decembrie 2005.
Curtea Supremă a considerat că Gregorian Bivolaru a fost victima unor abuzuri incalificabile ale autorităţilor române.

Operaţiunea de Republică bananieră din 18 martie 2004, îndreptată vizibil împotriva MISA a stîrnit ura membrilor organizaţiei faţă de premierul Adrian Năstase.
Tot anul 2004 a fost marcat de proteste zgomotoase ale membrilor organizaţiei împotriva Guvernului, a lui Adrian Năstase.
În campania din 2004, membrii MISA au dus o campanie fanatică împotriva candidatului Adrian Năstase.
În acest sens, am susţinut şi susţin că Adrian Năstase a pierdut şi din cauza MISA.

A ştiut Adrian Năstase de această Operaţiune de republică bananieră, făcută parcă dinadins pentru ca el să piardă alegerile?
Nu ştiu.
Ceea ce ştiu e că în ziua de 18 martie 2004 instituțiile de forță din România postdecembristă ne-au arătat în premieră că pot întrece în primitivism și tembelism instituțiile de forță din vremea stalinistă. În 2004, presa noastră, zisă şi independentă, a preluat fără minima verificare, toate acuzaţiile aduse de Autorităţi lui Gregorian Bivolaru, MISA, fără a-l întreba şi pe acuzat.

Constat că şi acum se întîmplă acelaşi lucru.
Gregorian Bivolaru e ţinta unei campanii de presă violente, tendenţioase, bazate doar pe punctul de vedere al Autorităţilor.
Victima nu e întrebată şi ea despre aceste acuzaţii, cum cer normele profesionale.
Ca şi în cazul victimelor Binomului SRI-DNA, Gregorian Bivolaru e lipsit azi în presa noastră de un drept al omului în democrație:
Dreptul la apărare!”

Nicolae Ceauşescu s-ar fi sinucis să ştie că de patru luni o investiție de 213 milioane de euro – Arena Naţională, zace nefolosită!

„Cred că era prin 2011. Într-o Operaţiune de marketing politic, Sorin Oprescu, pe atunci primar vestit al Capitalei, m-a luat într-o noapte cu maşina (ăsta era obiceiul său, să bîntuie noaptea prin Bucureşti) ca să-mi arate obiectivele cu care se mîndrea. În 2009, îl ajutasem cu un sfat (pe gratis) în campania electorală pentru Preşedinţie şi, probabil, s-a simţit obligat să mă răsplătească, după doi ani, cu un tur al Bucureştilor noaptea.
Printre obiectivele pe care a ţinut să mi le arate a fost şi Arena Naţională.
A făcut bine, dat fiind că eu nu sînt chibiţ, şi altă ocazie să văd construcţia asta n-aveam.

Inutil să convoc aici date pentru a ilustra impresia mea că e o construcţie superbă, cu care postdecembrismul se poate mîndri, una dintre puţinele măreţe realizări ale celor 26 de ani de democraţie, în care, în spaţiul public, nu s-a făcut aproape nimic, banii Poporului mergînd în vilele ghiorțanilor, în limuzinele beizadelelor și în silicoanele ibovnicelor:
Suprafaţă de 108.000 metri pătraţi, capacitate de 55.600 de locuri. Amenajări speciale, de ultimul răcnet pentru o asemenea construcţie.
În 9 mai 2012, la finala UEFA am primit o invitaţie de la Primărie. M-am dus şi nu mi-a părut rău. Am priceput, ca istoric, de ce ziceau romanii Pîine şi circ, înţelegînd prin circ întrecerile de care.

Cu scandaluri, cu amînări, construcţia a durat patru ani şi a costat nu mai puţin de 213 milioane de euro.
Din 6 noiembrie 2015, stadionul e închis, pe motiv că n-are autorizaţie ISU, pentru acoperişul retractabil.
Au trecut, iată, 4 luni de cînd Arena Naţională nu e folosită.
Stă acolo, în Bucureşti, ca un bolovan de 213 milioane de euro.
Nu se pot desfăşura meciuri (nici măcar cel cu Spania), nu pot avea loc concerte.
Nu se poate desfăşura nici măcar un botez.
Nu se mai scoate nici un ban din exploatarea ei, absolut necesară pentru recuperarea investiției.

Dincolo de faptul că Bucureştii sînt lipsiţi de un stadion ca lumea, rămîne problema celor 213 milioane euro care au fost aruncate în vînt.
Am încercat să pricep de ce nu se redeschide Arena Naţională.
Am înţeles că n-are autorizaţie ISU pentru acoperiş. Şi-n absenţa acestei autorizaţii nimeni nu îndrăzneşte s-o redeschidă pe cont propriu.

De acord cu teama de a-ţi asuma o responsabilitate precum o tragedie pe Arena Naţională.
Au trecut însă 4 luni de cînd s-a ivit problema autorizaţiei.
Normal era ca în acest timp să se întreprindă ceva?
Să se obţină autorizaţie sau să se înceapă înlocuirea acoperişului.

Nu s-a făcut nimic însă.
Fiecare pasează problema de la unul la altul. După care se duce fericit la culcare că a mai trecut o zi. Timpul trece, contul merge, noi cu drag conducem.
Şi asta pentru că nimeni din ţara asta nu şi-a zis:
Ia să rezolv eu problema!

Avem primar general, premier, preşedinte, avem miniştri, avem parlamentari.
Nimeni n-a luat pe umerii săi rezolvarea problemei.
Și nu e vorba, repet, de strigătele celor de la Federație că n-are unde se juca partida cu Spania.
E vorba că o investiție de 213 milioane euro, plătită din banii noștri, ai bucureștenilor, zace nefolosită, fără să-i pese de asta vreunui ștab plătit tot din banii noștri.

Dacă unul dintre gușterii ăștia de la putere ar avea acasă o mașină de spălat scumpă care nu merge, sunt sigur că s-ar da peste cap s-o repare.
Din nenorocire, Arena națională nu e a lor, e un bun al Poporului.
Păi, Nicolae Ceauşescu s-ar fi sinucis să ştie că de 4 luni o investiție de 213 milioane euro zace nefolosită.”

Gabriel Oprea n-a demisionat. A fost demisionat!

„Printr-un Comunicat oficial remis presei, joi, 3 martie 2016, Gabriel Oprea și-a anunțat retragerea de la șefia UNPR.

Despre ce era Gabriel Oprea cu un an în urmă și ce e acum s-ar putea scrie în fel și chip.,

Melancolicii ar putea medita din nou la cît de trecătoare sînt gloriile.

Dușmanii lui Gabriel Oprea ar rînji de satisfacție, convinși că prăbușirea lui Gabriel Oprea le va face lor viața mai bună și nevasta mai frumoasă.

Cei bine informați – ca mine – ar surîde miserios zicînd:

În cazul lui Gabriel Oprea și-a spus cuvîntul vechea vorbă a părinților de pe vremea cînd nu erau prezervative și Facebook:

– Eu te-am făcut, eu te omor!

Sistemul l-a făcut pe Gabriel Oprea.

Sistemul l-a omorît.

Din acest punct de vedere, citind argumentele lui Gabriel Oprea din Comunicat mi-am zis:

Să te ferească Dumnezeu să depinzi de Ei.

Nu numai că-ți taie capul, dar te și obligă, descăpățînat cum ai rămas, să strigi cu gura pînă la urechi – Sînt fericit că nu mai am cap! Dă-l dracului! Și așa era greu de întreținut și, pe deasupra, mă mai și enerva.

În Principele lui Eugen Barbu după ce-l vîră pe Neftiotache Buhuș în groapa cu rahat ( scriitorul îl portretizase pe Fănuș Neagu, dușmanul lui de moarte la acea vreme), Principele apasă cu papucul pe creștetul acestuia, ca să intre cu totul.

Așa mi se pare că s-a întîmplat cu Gabriel Oprea.

După ce l-au demisionat, l-au pus să semneze o Declarație care-l vîră și mai tare în rahat.

Cică el, Gabriel Oprea a demisionat ca să nu afecteze imaginea partidului.

Păi Gabriel Oprea era UNPR.

Cînd ziceai Gabriel Oprea, ziceai UNPR.

Cît de idioți ne cred cei care l-au demisionat pe Gabriel Oprea ca să sugereze că acum, fără Gabriel Oprea, UNPR va zburda la alegerile din 2016?!

Gabriel Oprea minte!

N-a demisionat.

A fost demisionat.

De cei care l-au și făcut șef al UNPR și șef multilateral dezvoltat anul trecut.

De ce?

Pentru ca UNPR să devină un partid frecventabil pentru PNL.

În perspectiva unui singur tur la locale, Partidul Meu, dar și al Sistemului, zis și PNL, avea nevoia ca de aer de o alianță cu UNPR.

Pentru asta era nevoie de debarcarea lui Gabriel Oprea:

  1. UNPR poate fi prezentat acum de PNL electoratului său drept un partid curat, cinstit, integru și vorba aia devreme acasă.
  2. UNPR poate rupe acordul cu PSD, acum, că nu mai e semnatarul acordului.

Bat cîmpii?

Ia fiți atenți aici!

Scrisoarea îl desemnează pe Valeriu Steriu președinte al UNPR.

Nu acum, ci după alegeri.

Acum e interimar Nicolae Onțanu.

Imaginați-vă ce-ar fi fost dacă N. Onțanu era recomandat ca președinte.

UNPR rămînea tot prostituata cătunului numit România.

Dar așa…

Așa UNPR s-a schimbat peste noapte.

Va avea un președinte pe care Divizia Presă îl și cîntă deja.

În Istorie au fost multe momente cînd mărturii ulterioare ne-au dezvăluit cum a fost demisionat unul care zicea la vremea respectivă că a demisionat.

Mai precis al cui pistol a fost pus la tîmpla Demisionarului.

Cînd vom afla de pistol și-n cazul lui Gabriel Oprea?”

De fapt, realitatea aceasta te face sa nu mai ai ce sa spui: te lasa masca! Uitati-va numai la pasajul acesta:

„Pentru Binomul SRI-DNA abuz în serviciu a devenit orice decizie a unui funcționar socotită de Binom, numai și numai de Binom, ca fiind abuz în serviciu.
Dacă un primar face un podeț, vine DNA și-l acuză de abuz în serviciu, pentru că, potrivit DNA, podețul respectiv nu trebuia făcut și astfel primarul a adus un prejudiciu statului. Care prejudiciu e stabilit tot de DNA. Firește, cum e vorba de DNA, te-ai aștepta să vezi și ce mită a luat primarul pentru construirea podețului. Ei bine, primarul n-a luat nici o mită. După DNA primarul a comis o infracțiune de corupție, doar pentru că a făcut un pod fără aprobarea Binomului SRI-DNA.”

Sau chestia cu Arena Nationala…

Sincer, ma vad nevoit intrucat cuget, deci ma indoiesc, sa ma intreb cat de real e ceea ce se spune in aceste editoriale. Nu de alta, dar cred ca daca ai povesti unui strain lucrurile acestea, acela te-ar socoti putin sarit de pe fix, putin tra-la-la… Eu stau si ma intreb ce sunt lucrurile astea, ce reprezinta ele… Criza de schizofrenie a statului nostru?

In locul podetului am putea sa punem un teren de fotbal in panta sau o sclipitoare sala de sport intr-o comuna unde majoritatea sunt oameni batrani. Cine traseaza granita, ca sa zic asa? Cine stabileste ca nu trebuie facut un teren de fotbal in panta ci trebuie facut un podet. Sau ca un podet e mai important decat un teren de fotbal in panta? Vorbim de bani publici, ca sa fie clar. Si atunci eu stau si ma intreb: ce mai poate oferi acest stat cetateanului?

S-a construit Arena Nationala, acum sta de patru luni nefolosita pentru ca nu are autorizatie ISU pentru acoperis. Totusi, stau si ma intreb: de ce nu o are? ISU, fiind o institutie a statului, nu trebuia oare sa vada inca de la inceput daca trebuie sau nu trebuie autorizatie?

Un om s-a hotarat sa-si faca o casa. A cumparat materiale si toate cele necesare. Apoi a trecut la treaba si a inceput sa-si ridice casa. A terminat-o, dar pe urma s-a gandit ca lemnul folosit pentru acoperis nu e de buna calitate. Cu toate ca acea casa e ridicata si chiar si mobilata, omul nu mai vrea sa intre in casa, ca daca ii cade acoperisul in cap. Ca urmare, nu se duce sa doarma in casa, ci si-a mai facut un sopron din cateva scanduri si nuiele si se duce sa doarma acolo. Cum vi se pare?

Atat in cazul lui Bivolaru, cat si in cel al lui Gaby Oprea, vedem acelasi stat care nu s-a putut dezbara de reflexele comuniste. El tot ca pe vremea comunismului actioneaza. De parca oamenii astia n-au auzit de Constitutie, adica de cea noua, postdecembrista, ei tot in stadiul revolut al comunismului au ramas. Uitati-va, spre exemplu, la pasajul acesta:

„În cazul lui Gabriel Oprea și-a spus cuvîntul vechea vorbă a părinților de pe vremea cînd nu erau prezervative și Facebook:

– Eu te-am făcut, eu te omor!

Sistemul l-a făcut pe Gabriel Oprea.

Sistemul l-a omorît.

Din acest punct de vedere, citind argumentele lui Gabriel Oprea din Comunicat mi-am zis:

Să te ferească Dumnezeu să depinzi de Ei.

Nu numai că-ți taie capul, dar te și obligă, descăpățînat cum ai rămas, să strigi cu gura pînă la urechi – Sînt fericit că nu mai am cap! Dă-l dracului! Și așa era greu de întreținut și, pe deasupra, mă mai și enerva.”

Intr-un raspuns primit la un comentariu pe care l-am facut pe blogul lui Adrian Nastase (v. aici), mi se spune, printre altele, asa:

„Statul se poate retrage de peste tot, nu-i nicio problema, avand in vedere ca romanii sunt perfect ,,responsabili” si stiu cel mai bine ce sa faca cu vietile si destinele lor. Din pacate, la nevoie, cand intervin accidente si/sau catastrofe extinse, tot la stat isi atintesc, acuzator, ochii. Tot statul trebuie sa stie ce trebuie sa faca. Asta e mentalul..colectiv, stimate amice. Nu ne plac procedurile, dar ele trebuie, pana la urma, sa existe. Desigur, pentru (unii) privati guverneaza legile economiei de piata, ce par a nu avea vreo legatura cu morala si responsabilitatea. Daca lumea vrea alcool contrafacut, le dam alcool contrafacut, chiar si cu Prohibitie decretata. Daca lumea vrea droguri, se gasesc ofertanti de droguri usoare in Olanda. Daca lumea vrea papusi vii pentru o partida de sex, pestii ,,inoata” ca in apa in jurul doritorilor.
Daca lumea cere artificii, le dam artificii.”

Atunci ma intreb si eu: daca cetateanul alearga la acest stat, ce poate sa-i ofere un astfel de stat care functioneaza in felul artat in editorialele maestrului Cristoiu? „Tot statul trebuie sa stie ce trebuie sa faca” – serios? Si statul stie ce trebuie sa faca? Ca nu prea se vede ca stie…

„Desigur, pentru (unii) privati guverneaza legile economiei de piata, ce par a nu avea vreo legatura cu morala si responsabilitatea.” – vuaiii, ca statul (cel putin al nostru) este extrem de „moral” si „responsabil” (cu ghilimelele de rigoare, fireste), da pe dinafara de „moral” si „responsabil” ce e, n-asa? 🙂

Aici e vorba de o functionare anapoda a statului indiferent cine e la Putere. Spre exemplu, privatizari frauduloase cine le-a facut? Nu statul? Cine tine in brate intreprinderi de stat neperformante ce produc pierderi uriase, nu statul? Cine tine in brate un aparat birocratic foarte mare, pe salarii mari, dar cu totul ineficient, doar pentru ca oamenii astia conteaza la vot, nu statul? Si sunt doar cateva exemple. Mai mult decat atat, nu se vad investitii publice necesare inclusiv pentru crearea de locuri de munca – lipsa asta cine a provocat-o, nu statul? Blocajul financiar cine l-a provocat, de unde a pornit, nu de la stat? Iar faptul ca milioane de oameni au luat calea strainatatii, ca sa mearga sa munceasca acolo, tot statului i se datoreaza!

Ca statul functioneaza anapoda se vede si din pozitiile lui Traian Basescu. Intr-un fel vorbea in calitate de Presedinte. Altfel, diamentral opus, vorbeste acuma. Acum nu-i mai place nici de Binom, nici de anticoruptie. Institutiile de forta, care-i placeau atat de mult, acuma nu-i mai sunt pe plac. A avut, totusi, dreptate intr-un singur aspect: ca statul acesta ar trebui reformat, dar fara sa aiba o idee clara despre ce inseamna reforma, cum ar trebui sa arate.

De fapt, ceea ce se intampla era previzibil inca de la infiintarea Parchetului National Anticoruptie, actualul DNA, intr-un stat care sta inca in tipare revolute comuniste, dar cu o Constitutie a Lumii Libere. Cu alte cuvinte, statul nostru actioneaza tot ca pe vremea comunismului, nu a scapat, nu s-a dezobisnuit de naravurile comuniste. Lucrul acesta e foarte interesant si nu e caracteristic doar Romaniei ci persista inca in toata Europa de Est, fosta comunista. Forta primeaza, nu ratiunea. Si mentalitatea ca statul are resurse inepuizabile si-si poate permite orice, inclusiv abuzuri impotriva cetatenilor.

De ce, spre exemplu, nimeni nu se gandeste ca o investitie de 213 milioane de euro sta nefolosita? Iar daca se gandeste cineva, de ce nu se actioneaza pentru ca sa poata fi data cat mai repede in folosinta? Nu se face nimic pentru ca, in realitate, nu intereseaza pe nimeni! Nici macar nu ni se spune de ce, care ar fi costurile pentru a remedia problema (eu, cel putin, n-am auzit). Construirea ei a fost o actiune de forta.

„Avem primar general, premier, preşedinte, avem miniştri, avem parlamentari.
Nimeni n-a luat pe umerii săi rezolvarea problemei. […]

E vorba că o investiție de 213 milioane euro, plătită din banii noștri, ai bucureștenilor, zace nefolosită, fără să-i pese de asta vreunui ștab plătit tot din banii noștri.”

Arena Nationala

Pentru ca autoritatile sa se laude cu marete realizari, lucru ce conteaza electoral. Si atat. In mod rational judecand, atunci cand pornesti la realizarea unei asemenea constructii trebuie sa te gandesti de la inceput s-o realizezi bine, asa cum trebuie, dupa toate regulile artei. Acum mi se arata ca n-are autorizatie ISU pentru acoperis. Acelasi lucru se poate spune despre descinderile in forta, in cazul Bivolaru. In forta, asta conta. Nimic altceva. Sa vada poporul forta statului nostru! Ca s-ar putea face un abuz, asta s-a trecut sub tacere, de fapt nu a interesat pe nimeni. In forta sa fie! Uitati-va si in cazul lui Gaby Oprea – conteaza forta sistemului: ieri a fost bun, azi nu mai e bun! Azi pateaza imaginea partidului!

Iata ce spune premierul Ciolos:

Și cred că această teamă de DNA nu este din cauza modului în careDNA își face treaba în mod exemplar, ci, probabil, de incapacitatea noastră de a progresa cu aceeași viteză în performanță cu care a progresat DNA în acești ultimi ani. Eu cel puțin așa lecturez lucrurile în momentul de față”.

Si atunci de ce se manifesta aceasta „incapacitate a noastra de a progresa cu aceeasi viteza in performanta cu care a progresat DNA in acesti ultimi ani”? Deci e un defazaj urias intre progresul DNA si capacitatea noastra de a progresa. Nu cumva ar fi trebuit sa fie invers: sa progresam noi mai mult decat a progresat DNA in acesti ultimi ani? De ce nu s-a intamplat lucrul asta?

Domnule Ciolos, din ce spuneti Dvs. reiese cu maxima claritate ca in toata perioada cu Traian Basescu, care acum denunta Binomul si actiunile sale, societatea, economia n-au progresat sau au progresat cu o viteza mai redusa decat Binomul. Cu alte cuvinte, nu societatea sau economia au progresat, ci Binomul a progresat!! „Bravos natiune!! Halal sa-ti fie!!” – ca sa citez un clasic! A progresat statul politienesc, nu societatea, legislatia, economia acestei tari!!

„Frumoase” progrese am facut!

Cu ghilimelele de rigoare, fireste!

Dobitocilor!!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 4, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Cine e beneficiarul…?

O schimbare aduce cu sine o noutate in raport cu ceea ce era inainte, in raport cu trecutul. In privinta marilor schimbari sociale, politice si economice, pe langa noutatea de care pomeneam mai sus, s-a vorbit si se vorbeste despre invinsi si invingatori. Lucrul asta e cat se poate de uzual. Mai putin se vorbeste despre cei care platesc si cei care beneficiaza de schimbare. Cand se vorbeste despre invinsi si invingatori, lucrul acesta te duce cu gandul la o lupta, care ar trebui sa fie si dreapta. Pentru ca numai atunci cand lupta se desfasoara intr-un fel drept, fara siretlicuri, poti vorbi intr-adevar despre invinsi si invingatori. Dar luptele nu se desfasoara intotdeauna in mod drept, se triseaza de multe ori, si de aceea se spune ca rezultatul conteaza, iar acest rezultat face diferenta intre invinsi si invingatori. Problema, cred, nu se pune numai asa si nu e vorba numai de aspectul acesta – invinsii si invingatorii – ci si de faptul ca atunci cand are loc o schimbare, in foarte multe din cazuri, cred ca am putea spune fara teama de a gresi: intotdeauna sunt cei care platesc si cei care beneficiaza.

Bunaoara, cand a venit comunismul in Romania au existat astfel de categorii sociale – cei care au platit si cei care au beneficiat. Au platit, desigur, membri fostului regim. Cu viata. A platit si poporul. Cu tot felul de privatiuni. Au beneficiat reprezentantii noii puteri. Cu timpul, odata instaurat regimul comunist si eliminati cei din fostul regim, raportul dintre cei care plateau si cei care beneficiau s-a mai schimbat. Populatia a platit, spre exemplu, cu lipsa de libertate dar a beneficiat de locuri de munca stabile, invatamant gratuit, servicii medicale gratuite, locuinta primita de la stat, deci iata tot felul de gratuitati. Lucrurile acestea, sigur, au ameliorat viata oamenilor din punct de vedere material (asta era si scopul daca ne gandim ca acest comunism avea la baza materialismul). Evident, cei care au beneficiat cel mai mult au fost cei din noua elita a PCR, din jurul lui Ceausescu. Declinul comunismului a fost atunci cand pentru populatie plata a inceput sa fie mai mare decat beneficiile, cand lipsurile au inceput sa se simta serios in societate.

Dupa Revolutia din ’89 au existat (si exista inca) din nou cele doua categorii: cei care platesc si cei care beneficiaza de schimbare. Si aici este interesant de analizat. Categoria care a platit cel mai mult a fost populatia. Aceasta a dus tot greul tranzitiei si a platit prin pierderea locurilor de munca, prin emigratie masiva, prin deteriorarea conditiilor de trai, a platit si prin inflatia mare din anii ’90… Cand spun populatie ma refer la toate categoriile sociale: tarani, muncitori, intelectuali, n-a scapat niciunul de la plata. Este adevarat ca populatia a beneficiat de libertate, dar datorita lipsei unui capital consistent n-a putut sa valorifice cum trebuie aceasta libertate pe taram economic, asa ca fiecare a facut ceea ce a putut. Chiar daca sectorul privat incepuse sa se formeze atunci, imediat dupa 1989, se poate spune ca a platit si el ceva mai tarziu. In orice caz sectorul privat nu a fost beneficiarul schimbarilor din 1989. Daca ar fi fost el beneficiarul atunci ar  fi trebuit sa constatam o inflorire a acestuia, o dezvoltare durabila, daca se poate spune asa, a sectorului privat, o dezvoltare adevarata, nu iluzorie, a societatii prin sectorul privat. Ar fi trebuit sa vedem cum sectorul privat reuseste sa asigure un grad bun de ocupare al fortei de munca. Or, Legea 55/1995, cea a privatizarii in masa, s-a dovedit a fi un esec de proportii considerabile, 80% din privatizarile din Romania fiind, in fapt, un esec (Nicolae Vacaroiu).

Si atunci cine au fost beneficiarii? Interesant este ca cei care au beneficiat reprezinta un grup foarte mic in comparatie cu intreaga populatie de care vorbeam mai sus. Un grup care a gravitat intotdeauna in jurul partidelor politice. Exceptiile confirma regula, bineinteles. Au beneficiat, spre exemplu, directorii generali de la companiile de stat, mare parte din ele falimentare, cu salariile lor numite nesimtite. Au beneficiat tot felul de personaje precum Printul si Printesa Clisurii si altii ca ei. Mafia din vami, si-mi amintesc de faptul ca in urma cu ceva vreme toti stiau cine e calul, nebunul, tura, dar nimeni nu stia cine e Regina. Au beneficiat fosti securisti si informatori, nu spun ca toti, preschimbati in oameni de afaceri. Au beneficiat fel de fel de oameni din tot felul de mafii personale. Au beneficiat cei cu afaceri in fotbal. Am dat cateva exemple pentru a ne face o idee.

Romania e una din cele mai sarace tari din UE. Ma uitam la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de la Realitatea. Invitat era Mircea Geoana, care ne divulga o informatie pe care „n-ar trebui sa spun public lucrul asta”, si anume ca exista niste oameni care se ocupa de cum ar trebui sa arate aceasta tara si viitorul ei. Si eu sunt de acord ca trebuie sa ne gandim bine. Ceea ce este trist cred ca e faptul ca sectorul privat nu se numara printre beneficiari si nici sectorul de stat. Romania arata asa cum arata pentru ca din punct de vedere economic sectorul de stat a fost demolat cu buna stiinta, fara ca sectorul privat sa-l poata inlocui si sa se constituie in motorul de dezvoltare economica al acestei tari. Nu ca nu ar exista acest sector privat in Romania, el exista. Dar privind prin prisma rezultatelor, care sunt slabe, nu se poate afirma cu certitudine ca acest sector privat se poate constitui intr-un veritabil angrenaj capabil sa asigure dezvoltarea tarii. Din procesul de dezindustrializare prin care a trecut Romania si cresterea considerabila a sectorului serviciilor a rezultat un sector privat slab, incapabil sa satisfaca necesitatile tarii, cu toate ca se poate spune ca avem o economie functionala de piata. Declinul economic se inregistreaza si in agricultura, nu numai in industrie, trebuie amintit si acest aspect.

Care e rezultatul? Rezultatul este discreditarea democratiei, pentru ca nu putini oameni dau vina pe democratie. De asemenea discreditarea  capitalismului, deoarece nu putini dau vina pe capitalism. Confuziile care se fac sunt de natura evidentei. Spre exemplu, democratia nu e sinonima cu capitalismul, iar in ceea ce priveste capitalismul trebuie, dupa parerea mea, spus ca la noi, dupa Revolutia din ’89, nu a existat un capitalism veritabil atata vreme cat sectorul privat a ramas slab si am avut, chiar si in zilele bune, o pondere mai mare a consumului in PIB, decat a productiei. Ni s-a servit mai degraba un surogat de capitalism, si nici macar acel „socialism cu fata umana”. Tranzitia, in continutul ei, nu e un sistem politico-economic clar definit. Or, tocmai aceasta tranzitie s-a prelungit foarte mult la noi. Aceasta nebuloasa numita tranzitie a afectat serios societatea pentru ca in absenta unui sistem coerent nu se poate construi ceva decat tot lipsit de vlaga si coerenta. Cu alte cuvinte, la noi nu a avut loc trecerea de la un sistem la alt sistem, nici macar la o Romanie sociala, decat sub aspectul mai mult al formei decat al continutului, ci trecerea de la un sistem la o nebuloasa numita tranzitie, capabila sa discrediteze atat comunismul cat si capitalismul. Intr-un astfel de „sistem” se poate vorbi, spre exemplu, la nesfarsit despre reindustrializarea tarii, dar fara sa se faca ceva concret in acest sens. Asa cum se poate vorbi oricat de mult despre statul social (v. Constitutia) fara ca acesta sa fie pus pe deplin in practica vreodata. La noi nu este o criza de sistem, ci o criza a absentei vreunui sistem veritabil. De aceea orice actiune, de pilda a Justitiei, pare neconvingatoare. Ba mai mult, convinge in sens contrar. Cum se explica altfel faptul ca in urma arestarii, lui Dan Diaconescu i-a crescut foarte mult popularitatea? La fel si in cazul lui Gigi Becali, si in alte cazuri. Tranzitia creeaza beneficiari mediocri. Nicidecum elitele nu sunt beneficiarii acestei tranzitii, nicidecum intelectualitatea, cum poate ca ar crede unii. Cu atat mai putin in aceasta nebuloasa numita tranzitie se poate vorbi de meritocratie. Poate ca una din cele mai bune caracterizari ale acestei tranzitii este ceea ce mi-a spus cineva odata: „fac ceea ce n-am invatat„. Trebuie remarcat ca tranzitia aceasta produce mediocritate in societate – de vazut, spre exemplu, rezultatele de la Bacalaureat. Confuzia tranzitiei cu capitalismul este frecventa la noi pentru ca s-a sugerat asa, apoi s-a prezentat aceasta tranzitie drept ceea ce nu era de fapt, capitalism, cum nu e nici socialism. Poate ca unii ar fi de acord cu afirmatia ca: tranzitia este o indecizie generata de jocurile de putere ale Marilor Puteri. Totusi, arata si incapacitatea noastra de a indrepta lucrurile pe un anumit fagas. Asa ceva ar fi trebuit facut de la bun inceput. Pentru ca daca, pentru o perioada scurta de timp, aceasta tranzitie ar putea fi justificata, prelungirea ei este drumul spre un esec sigur. Daca beneficiarii pe care ii creeaza sunt mediocri, desi acestia beneficiaza din plin si cat de mult posibil, marea majoritate a populatiei e cea care plateste scump, fara sa aiba certitudinea unei vieti mai bune, unui viitor mai bun. De aceea la noi singurul sistem functional e cel ce priveste grupurile de interese beneficiare, minoritare in raport cu intreaga populatie, cu conexiuni mai ales in sfera politicului, includ aici si ceea ce poarta numele de capitalism de cumetrie, adica acel „ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat.” ( dupa una din definitiile din DEX) si care „face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit” (dintr-o alta definitie din DEX). Daca un astfel de sistem, care este functional, va fi distrus cu ajutorul Justitiei, mi-e teama ca acea criza a absentei sistemului, de care vorbeam mai sus, se va accentua si mai mult. Pentru ca noi suntem inca sub semnul nebuloasei numita tranzitie. Noi am iesit doar teoretic din tranzitie.

Problema e ca nu este clar nici ceea ce avem de facut.

iunie 1, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Intrebari despre sistem

Nu chiar foarte demult Dl. Ponta facea urmatoarea reflectie asupra sistemului:

” Sistemul oricum funcţionează foarte prost şi oricum se duce în jos. Se duce mai repede dacă eşti incompetent, se duce mai încet dacă, să zic, eşti un pic mai competent şi un pic mai onest. Dar oricum sistemul se duce în jos, nu poţi să-l opreşti pentru că problema e mult mai profundă”, a declarat Ponta.”

Interesant este si un articol mai vechi din Gandul, al carui titlu suna asa:

Ponta: Dacă am fi în locul lui Boc, Berceanu, Videanu, sper că am fura mai puţin

Interesant de (re)citit!

Si foarte interesanta este Chestia Zilei, din Gandul de ieri, semnata Cristian Tudor Popescu:

CHESTIA ZILEI cu CTP

Iata ce spune:

„Codul Muncii, Codul Sclaviei? Sună tare, dar câţi dintre protestatari şi înţeleg ce strigă?
Sclavii erau obligaţi să muncească. Acest Cod al Muncii nu te obligă să munceşti sau să te faci că munceşti, cum o făcea Codul ceauşist. El permite doar să fii dat afară mai uşor dacă nu munceşti cum trebuie. Poţi fi dat afară şi dacă munceşti cum trebuie, dar îţi găseşti mai repede de lucru în altă parte.


Sclavii aveau casă şi masă asigurate de stăpân – salariatul de azi se descurcă cum ştie.
Sclavii puteau fi vânduţi ca nişte animale – problema salariaţilor începe când nu-i mai cumpără nimeni.
Sclavii erau legaţi de pământ, glebae ad scripti – salariaţii pot să se ducă la muncă şi-n Hawaii.
Sclavii au făcut să triumfe o religie care stăpâneşte şi azi o bună parte din lume – salariaţii n-au reuşit să adune la un miting nici o cincime din cât au promis că vin.
Altele vor fi fiind hibele acestui Cod, dar, în ce priveşte sclavia, asta rimează cu prostia.” (subl.mea)

Din invalmaseala de ganduri care ma cuprinde, se nasc unele intrebari. Cum e defapt sistemul asta de la noi?

Se poate oare spune ca acest sistem promoveaza cinstea, corectitudinea, rectitudinea morala? „Sper ca am fura mai putin”, nu? Promoveaza oare competenta profesionala? Adica cum: cu oameni competenti „sa se duca tot mai jos”? Promoveaza munca? Adica pe vremea lui Ceausescu te lua de pe drumuri si ti se oferea un loc de munca, dar acum poti sa trimiti CV-uri cu miile, ca nimeni nu te baga in seama. Este interesant ce observa CTP: „Acest Cod al Muncii nu te obligă să munceşti sau să te faci că munceşti, cum o făcea Codul ceauşist. El permite doar să fii dat afară mai uşor dacă nu munceşti cum trebuie. Poţi fi dat afară şi dacă munceşti cum trebuie, dar îţi găseşti mai repede de lucru în altă parte.” Asta inseamna promovarea muncii in societate, cand poti, teoretic vorbind, sa-ti gasesti de munca si in Hawaii? Promoveaza responsabilitatea? Flota a disparut, nimeni nu e responsabil. A disparut o industrie, nimeni nu e responsabil. Agricultura, la pamant – nimeni nu e responsabil.

Iar daca la toate aceste intrebari raspunsul este: nu, atunci se naste o noua intrebare: in aceste conditii cum poate oare functiona normal, bine, asa cum trebuie sistemul, cand acest sistem, daca lucrurile stau asa, este, in fapt, opus unor valori fundamentale: cinste, competenta, munca, responsabilitate? Din aceasta cauza si „se duce in jos”.

Adevarul este ca oamenii nu sunt fericiti in Romania. O spun si statisticile despre nivelul de trai, natalitate, putere de cumparare, patriotism, nostalgii comuniste, directia in care merge tara, s.a. Milioane de romani au plecat sa lucreze in exterior, lucru ce afecteaza grav economia tarii, in ciuda remitentelor trimise. Au plecat pentru ca ori n-au mai avut ce sa munceasca pe aici, ori datorita unor salarii de mizerie, intr-o tara cu inegalitati salariale mari, lipsite de o elementara decenta. O asemenea situatie, cu un asemenea sistem, nu poate avea decat un singur corolar: saracia majoritatii. Sau, poate mai exact spus, saracirea majoritatii. Ca sistemul merge in jos sau nu, tine mai mult de o perceptie mai mult sau mai putin subiectiva, in schimb saracirea majoritatii este o consecinta clara, de natura evidentei.

Cand un sistem derapeaza, este interesant sa te uiti la cine se imbogateste de pe urma acestui lucru. Cand in SUA a fost data Legea Prohibitiei, la inceput ai fi fost, poate, tentat sa zici ca aceasta lege e cat se poate de benefica: consumul de alcool nu e un lucru bun, decent. Insa aceasta conceptie de un puritanism exacerbat a folosit spre imbogatirea mafiotilor, care, desi erau si fara aceasta lege bogati, odata data aceasta lege, au devenit si mai bogati! Cand traficul cu alcool a crescut foarte mult, ocolindu-se impozitele, favorizand coruptia in sanul Politiei si cea in randul politicienilor. Acesta este numai un exemplu. Dar asta nu inseamna ca cei care se imbogatesc si mai mult de pe urma derapajelor pentru o cauza mai buna sa nu fie imbracati intr-o mantie invizibila si sa nici nu-i cunosti vreodata. Iar cetatenii simpli, obisnuiti, sa nu traga niciun folos. Ba chiar sa saraceasca tot mai mult!

martie 17, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Sistemul

Citat din Dl. Victor Ponta, presedinte PSD:”Sistemul oricum funcţionează foarte prost şi oricum se duce în jos. Se duce mai repede dacă eşti incompetent, se duce mai încet dacă, să zic, eşti un pic mai competent şi un pic mai onest. Dar oricum sistemul se duce în jos, nu poţi să-l opreşti pentru că problema e mult mai profundă”, a declarat Ponta, citat de Mediafax, la o dezbatere organizată de TSD, cu ocazia evenimentului „Ziua porţilor deschise”.
Sursa: Mediafax, cotidianul Gandul.

aprilie 23, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , | Un comentariu