Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

„Fara limitari”…

Faptul ca Senatul a respins cererea de incuviintare a arestarii preventive a lui Dan Sova a starnit reactii internationale puternice. Iata ce ne spune Mediafax:

REACŢII internaţionale după votul Senatului în cazul lui Dan Şova

Se arata, printre altele, ca:

Mai multe ambasade au reacţionat după ce Senatul a respins cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova. Potrivit anunţului oficial făcut în plen în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu încuviinţează arestarea preventivă a lui Dan Şova.

Ambasada britanică: Monitorizăm evoluţiile din justiţie şi deciziile Parlamentului privind imunitatea

Ambasada Marii Britanii a precizat, miercuri, după ce Senatul a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova, că monitorizează evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară.

„Ambasada britanică monitorizează evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară. Ultimul raport al Comisiei Europene referitor la progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) notează faptul că România a devenit mai eficientă în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Documentul remarcă, totodată, cu îngrijorare, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a avut un succes limitat în a convinge Parlamentul să răspundă pozitiv cererilor sale pentru ridicarea imunităţii unor parlamentari, pentru a permite începerea unor investigaţii şi aplicarea măsurilor de arest preventiv”, precizează Ambasada britanică.

Misiunea diplomatică apreciază „rolul pozitiv al DNA în lupta împotriva corupţiei” şi sprijină eforturile sale constante în această direcţie.

„Organismele judiciare ale României, cum ar fi DNA, pun bazele unui principiu fundamental şi anume că nimeni nu este mai presus de lege. Suntem total de acord cu acest principiu”, mai afirmă Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

Ambasada SUA: Imunitatea nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere

Ambasada SUA a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane şi că trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii.

„Nu comentăm cu privire la cazuri individuale, dar considerăm că un principiu de bază al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane”, se arată în răspunsul misiunii diplomatice, după ce Senatul a respins ridicarea imunităţii senatorului Dan Şova.

„Trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii”, mai precizează Ambasada SUA.

Ambasada Olandei: Urmărim cu îngrijorare şi cu surprindere evoluţiile privind ridicarea imunităţii

Ambasada Olandei a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că urmăreşte „cu îngrijorare şi cu surprindere” evoluţiile privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, mai ales în contextul în care partidele politice şi-au luat angajamentul de a lupta împotriva corupţiei.”

Dar poate ca cea mai interesanta reactie a fost cea a Ambasadei Germaniei:

Ambasada germană, despre cazul Şova: Observăm cu îngrijorare evenimentele actuale. Au efecte asupra MCV

Se arata ca:

Respectul faţă de independenţa justiţiei impune ca imunitatea parlamentară să nu fie uzitată abuziv, în scopul protejării unor persoane, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Ambasada Germaniei,care observă cu îngrijorare evenimentele actuale ce au efecte directe asupra evaluării procesului MCV.

„Ambasada Germaniei la Bucureşti sprijină eforturile constante ale autorităţilor române de urmărire penală în lupta împotriva corupţiei. Acestea sunt expresia obligaţiilor asumate de România în cadrul comunităţii de drept şi de valori pe care o reprezintă UE şi care se concretizează, printre altele, în Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, se arată în răspunsul Ambasadei, după ce Senatul a respins, miercuri, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova.

Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări. Respectul faţă de independenţa justiţiei şi faţă de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunităţii parlamentare de aşa manieră, încât aceasta să nu fie uzitată în mod abuziv, în scopul protejării unor persoane individuale„, a mai precizat, vineri, Ambasada Germaniei.

Misiunea diplomatică subliniază că, în acest context, observă „cu deosebită atenţie şi îngrijorare evenimentele actuale care au efecte directe asupra evaluării procesului MCV”.

Reacţia Ambasadei Germaniei vine după cele ale Ambasadei SUA, Marii Britanii şi Olandei, precum şi a Comisiei Europene.

Senatul nu a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii. Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate.

DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului PSD Dan Şova în dosarul în care este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Curtea Constituţională va discuta, pe 22 aprilie, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând că atitudinea Legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.

Tot pe 22 aprilie, CC va discuta şi o sesizare a PNL privind decizia Senatului de a respinge cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Şova.”

As spune urmatorul lucru: orice strategie privind securitatea sau riscurile de securitate pentru o tara nu numai ca este motivata, dar este determinata de o anumita ideologie politica. Pentru ca, mai intai, trebuie sa definim termenii: ce inseamna, ce intelegem prin securitate sau risc de securitate nationala? Or, definirea acestor termeni este determinata de o anumita ideologie politica. In momentul in care afirmi: „coruptia este un risc pentru securitatea nationala” trebuie sa ai in vedere definirea termenilor, care nu se poate face fara ideologia politica aferenta, pentru ca aceasta le da un sens, o consistenta.

Raspunsul dat de Ambasada Germaniei este interesant prin incarcatura sa ideologica:

Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări.” (subl. mea)

Ambasadele SUA si Olandei au insistat pe principiul ca „toti oamenii sunt egali in fata legii”, care tine de o ideologie democratica, de un crez democratic. Spre exemplu, Ambasada Olandei a tinut sa precizeze: „Credem cu tărie că legea se aplică tuturor, în acelaşi fel”. De asemenea a mai precizat: „că România şi instituţiile sale „iau în considerare recomandările din rapoartele MCV””.

Raspunsul dat de Ambasada Germaniei cu privire la acest eveniment este usor, dar semnificativ, diferit si intr-o anumita masura neclar. In definitiv si la urma urmei ce inseamna acel: „fara limitari”? Nuanta este diferita fata de adagiul: „toti oamenii sunt egali in fata legii”. Se refera la „activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România„, nu la oameni, nu la individ. Dar intr-o democratie activitatea oricarei institutii este limitata de lege. Pentru ca legea e cea care limiteaza nu numai activitatea unei institutii dar si actiunile umane. Daca activitatea unei institutii, oricare ar fi ea, nu ar fi limitata de lege, atunci ar urma ca institutia respectiva are puteri nelimitate si nu mai respecta nicio lege, nicio regula. Daca eu, ca simplu individ, nu sunt limitat de lege care imi interzice sa violez o femeie, de ce n-as viola una? Ar ramane la liberul meu arbitru sa decid. Acelasi lucru, extrapoland de la individ la institutii, se poate spune si despre o institutie: daca activitatea sa se desfasoara fara limitari, atunci decide dupa bunul plac. Dar daca cineva decide dupa bunul plac, nu inseamna ca decide drept, just. Cu atat mai mult e indoielnic faptul ca se poate implini justitia in felul acesta. Daca „activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România” se desfasoara „fara limitari” cine garanteaza ca toata actiunea acestora nu se transforma, nu s-ar putea transforma intr-una de politie politica? Dar in acest caz ar submina democratia.

Reactia ambasadelor straine a starnit si reactia unor cetateni:

Proteste în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară faţă de votul pentru Şova

Se arata ca:

Aproximativ o sută de persoane s-au adunat din nou la Universitate, vineri seară, pentru a protesta faţă de respingerea cererii DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova. Câteva sute de persoane au participat, în mai multe oraşe din ţară, la proteste faţă de imunitatea parlamentarilor.

Aproximativ o sută de persoane s-au adunat din nou la Universitate, vineri seară, pentru a protesta faţă de respingerea solicitării DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova.

Oamenii scandează „Vrem dreptate” şi „Fără imunitate” şi aproape toţi au venit cu foi pe care au scris mesaje precum: „Parlamentul adăpost pentru puşcăriaşii de lux”, „Parlamentul ruşinii”, „Şi miruiţi, tot o să plătiţi”, „Nu şovăim” sau „Dan ş-o va lua”.

Şi miercuri seară, aproximativ 100 de persoane au protestat la Universitate faţă de avizul negativ dat, în aceeaşi zi, de senatori în cazul cererii procurorilor DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova, precum şi în cazul cererii procurorilor DIICOT de începere a urmăririi penale faţă de Varujan Vosganian, pe 12 februarie.

Câteva sute de persoane, la proteste faţă de imunitatea parlamentarilor organizate în mai multe oraşe

Proteste faţă de imunitatea parlamentarilor şi de avizul negativ dat de senatori în cazul lui Dan Şova au avut loc, vineri seară, în mai multe oraşe din ţară, la Cluj, Sibiu sau Iaşi câteva sute de persoane scandând „Parlament penal, marş la Tribunal” şi „Şova nu uita, mirul nu te va salva”.

Peste 300 de oameni au participat, vineri, la Cluj-Napoca, la un miting în Piaţa Unirii şi la un marş prin centrul oraşului.

Protestatarii au avut pancarte cu mesaje precum „Jos Ponta, jos comunismul”, „Ponta nu uita, eşti mai rău ca Ebola”, „Vrem integritate, nu imunitate”, „DNA rupe mafia”, „Dan Ş-o va lua”, „Parlament penal, marş la Tribunal”, „Chiar şi miruiţi, tot o s-o plătiţi”, „DNA curăţă politica”, „PSD egal Mafie” şi „Ponta nu uita, o să mergi la DNA”.

Marşul s-a desfăşurat pe traseul Piaţa Unirii – Bulevardul Eroilor – Prefectura Cluj – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii, participanţii scandând „Jos Ponta”, „Demisia”, „Afară, afară, cu PSD din ţară” şi „Jos Guvernul mafiot”.

Unul dintre protestatari a declarat că protestul a fost organizat faţă de imunitatea parlamentară de care profită unii aleşi, „cum este senatorul Dan Şova”.

„Este o bătaie de joc ce a făcut PSD în Senat la votul care îl privea pe Şova. Iar acesta s-a ascuns pur şi simplu în spatele imunităţii pentru a nu răspunde pentru faptele de corupţie. Ar fi trebuit să arate că e un bărbat politician, şi să îşi asume faptele, nu să demonstreze că e un politruc”, a spus acesta.

Printre participanţii la miting s-au numărat şi Adrian Papahagi şi deputatul PNL Radu Zlati.

Protestul s-a încheiat după o oră fără incidente.

O acţiune similară a avut loc şi la Sibiu, unde aproximativ 200 de persoane au protestat în centrul oraşului.

Manifestanţii au stat câteva zeci de minute în Piaţa Mare, apoi au plecat în marş pe bulevardul central din Sibiu.

Oamenii au scris pe foi de hârtie mesaje împotriva lui Dan Şova, a lui Victor Ponta, dar şi împotriva Parlamentului şi au scandat lozinci precum „Legi egale pentru toţi, nu frăţie între hoţi”, „Şova nu uita, mirul nu te va salva”, ”Jos, Ponta, jos, eşti un mincinos”, „Parlament de hoţi, ne-aţi furat pe toţi”, „Jos Ponta!”, „Nu şovăim, vrem dreptate”.

De asemenea, protestatarii au cerut alegeri anticipate şi demisia lui Victor Ponta.

Potrivit oficialităţilor din Sibiu, manifestarea nu a fost autorizată, iar participanţii au fost supravegheaţi de câteva echipaje de jandarmi şi poliţişti locali.

Şi la Constanţa, peste 50 de persoane s-au adunat în faţa Prefecturii, acestea ţinând în mâini foi A4 pe care scria „Ponta Ş-Ova lua/marş la DNA”, „Nu Parlamentului scut pentru hoţi”, „Peştele de la cap se împute, de la coadă se curăţă”, „Vrem dreptate pentru toţi”, „Jos hoţii”, „Jos ANAF”.

De asemenea, ei au scandat „România trezeşte-te”, „Jos Guvernul Ponta”, „Jos Guvernul mafiot”, „Jos Parlamentul”, „Jos imunitatea”.

Protestul a dura aproximativ o oră şi s-a desfăşurat fără incidente.

La Iaşi, aproximativ 60 de persoane au protestat în Piaţa Palatului din centrul oraşului, acţiunea fiind organizată de către Asociaţia M10.

Participanţii la protest au avut pancarte cu mesaje precum „Imunitatea creează pungaşi”, „Miruiesc parlamentari penali gratis”, „DNA, DNA curăţă politica”.

De asemenea, oamenii au scandat ”PSD partid de hoţi, ticăloşi şi mafioţi”, „Nu se mai poate, vrem anticipate”, „Ponta mincinos jos, jos, jos” şi „DNA să nu ne laşi, vino şi la noi la Iaşi”.

Traian Rînja, preşedintele Asociaţiei M10 Iaşi, le-a spus celor prezenţi că Parlamentul s-a transformat într-o ”peşteră de tâlhari”, el întrebând de ce parlamentarii cercetaţi de DNA se ascund în spatele imunităţii şi nu se duc în justiţie ca să-şi dovedească nevinovăţia.

Mitingul, care nu a fost autorizat, a fost supravegheat de mai mulţi jandarmi.

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Ulterior, Dan Şova a anunţat că a luat decizia de a se autosuspenda ”din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD” şi a susţinut că votul din Senat îi va permite să se apere ”aşa cum se cuvine”, dacă dosarul său va ajunge în instanţă.

Preşedintele Klaus Iohannis afirma, după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Şova, că nu poate trece cu vederea faptul că Parlamentul a blocat iar o cerere a justiţiei, arătând că, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, iar Parlamentul nu se poate erija în instanţă.

Ambasadele SUA, Marii Britanii, Olandei şi Germaniei, dar şi Comisia Europenă au criticat decizia, manifestând surprindere şi îngrijorare, şi atrăgând atenţia că România trebuie să respecte recomandările MCV şi în ceea ce priveşte imunitatea parlamentarilor.

Senatul nu a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii. Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate.

Chiar dacă majoritatea senatorilor prezenţi au votat „pentru”, cererea a fost respinsă pentru că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, potrivit Statutului senatorilor şi deputaţilor. Pe de altă parte, potrivit Constituţiei, hotărârile camerelor Parlamentului se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi.

Curtea Constituţională (CC) a fost sesizată de PNL privind decizia Senatului, urmând să analizeze sesizarea pe 8 aprilie.

Tot atunci, CC va discuta şi cererea preşedintelui Klaus Iohannis de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând că atitudinea legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.”

Daca vom privi cu atentie, protestele au fost ma mult impotriva PSD. Insa ceva nu e in regula, si anume in lozinci de genul: „Dan ş-o va lua”, „Parlamentul adăpost pentru puşcăriaşii de lux”,”Parlament penal, marş la Tribunal”, „Ponta Ş-Ova lua/marş la DNA” etc. Nu spun ca trebuie sa fii un simpatizant al PSD, sau ca trebuie sa-l aprobi pe Ponta, pe Sova, sau sa-ti placa de Sova sau chiar sa fii de acord cu decizia Senatului, dar acesti oameni care au mers sa protesteze calca in picioare prezumtia de nevinovatie. Dimpotriva, ei prezuma vinovatia, inclusiv atacand Parlamentul: „Parlamentul adăpost pentru puşcăriaşii de lux”, „Parlament penal, marş la Tribunal”, lucru cu totul neconstitutional! Nu stiu cati dintre cei participanti la mitinguri s-au gandit ca in felul acesta, cu asemenea infierari, fac un atac la adresa Constitutiei, cu efect destabilizator asupra statului, inclusiv al statului de drept. Nemultumirea fata de clasa politica e una, dar ceea ce au facut acesti oameni, participanti la astfel de mitinguri, constituie un risc la siguranta nationala pentru ca au atacat Constitutia.

Sesizarea Curtii Constitutionale de catre Presedintele Iohannis este un lucru firesc:

Iohannis cere Curţii Constituţionale soluţionarea conflictului juridic dintre Parchet-CSM şi Parlament: Atitudinea Parlamentului în cazuri precum Şova a condus la un blocaj instituţional

Se arata ca:

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, preşedintelui CC o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, arătând că atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, „ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispoziţiile legale cu Constituţia în ceea ce priveşte majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviinţare a cererilor de reţinere/arestare a unui deputat/senator, cu consecinţa blocării activităţii puterii judecătoreşti”.

În scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis se arată că „atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie”, menţionează sursa citată.

SCRISOAREA INTEGRALĂ A PREŞEDINTELUI CĂTRE CC

În documentul adresat preşedintelui CC, Augustin Zegrean, preşedintele Iohannis menţionează că, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (2) din Constituţie, cele două Camere ale Parlamentului au fost sesizate de ministrul Justiţiei, potrivit legii, cu cereri de încuviinţare a reţinerii şi/sau arestării preventive a unor deputaţi şi senatori în dosare ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

„La data de 25 martie a.c., pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a fost înscrisă cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Theodor-Cătălin Nicolescu aprobată cu 174 de voturi pentru şi 99 de voturi împotrivă, hotărârea fiind adoptată în conformitate cu prevederile Art. 76 alin. (2) din Constituţie. La aceeaşi dată, pe ordinea de zi a Senatului au fost înscrise două cereri de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru doi senatori, respectiv pentru Darius Bogdan Vâlcov şi Dan-Coman Şova. Supusă la vot, cererea referitoare la domnul Darius Bogdan Vâlcov a întrunit 97 de voturi pentru şi 48 de voturi împotrivă, 5 fiind anulate, iar hotărârea a fost adoptată în conformitate cu prevederile Art. 76 alin. (1) din Constituţie; supusă la vot, cererea referitoare la domnul senator Dan-Coman Şova a primit 79 de voturi pentru, 67 de voturi contra şi 5 anulate şi, motivat de faptul că nu a întrunit voturile senatorilor, această cerere a fost respinsă. Aplicarea diferită a normelor legale şi regulamentare referitoare la majoritatea necesară încuviinţării acestor cereri a creat un statut juridic diferenţiat între deputaţi şi senatori, fapt ce contravine prevederilor Art. 69-72 coroborate cu cele ale Art. 65 alin. (2) lit. j) şi ale Art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie, republicată, ce consacră un statut nediferenţiat deputaţilor faţă de senatori. În mod concret, în timp ce la Camera Deputaţilor, asupra cererilor de încuviinţare a reţinerii şi/sau arestării preventive a unor deputaţi s-a hotărât, potrivit Art. 195 alin. (8) din Regulament, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, la Senat, asupra cererilor de încuviinţare a reţinerii şi/sau arestării preventive a unor senatori s-a hotărât, potrivit Art. 173 din Regulamentul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor. În acest mod, una dintre cererile menţionate a fost respinsă de Senat, pe motiv că acestea nu au întrunit numărul de voturi necesare adoptării”, se precizează în document.

Preşedintele solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională ivit între autoritatea judecătorească, reprezentată în cauză de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de-o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, „generat de omisiunea celor două Camere ale Parlamentului de a pune de acord dispoziţiile Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi ale Art. 173 din Regulamentul Senatului cu prevederile Art. 76 alin.(2) din Constituţie, republicată”.

„Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, noţiunea de conflict juridic de natură constituţională constă în «acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor» (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Astfel, pentru a interveni Curtea Constituţională în vederea soluţionării unui conflict apreciem că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii, respectiv: a) conflictul să fie între autorităţi publice; b) conflictul să fie juridic; c) conflictul să fie de natură constituţională”, se mai arată în cererea aresată CC.

În document se menţionează de asemenea că autorităţile enunţate, respectiv Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, sunt autorităţi publice, fiind reglementate în Titlul III „Autorităţile publice” din Constituţie.

„Conflictul este unul de natură juridică, având în vedere că izvorul acestuia îl reprezintă inacţiunea Parlamentului prin care nu a fost pusă în acord legea organică cu dispoziţiile Legii fundamentale”, continuă sursa citată.

În document se precizează şi faptul că, în ceea ce priveşte cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a senatorilor referitor la majoritatea necesară aprobării prin hotărâre a acestora, sunt aplicabile următoarele prevederi: art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, potrivit cărora Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi; art. 173 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul majorităţii membrilor săi; art. 195 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.

„Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2007 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 325 din 15 mai 2007), Curtea Constituţională a statuat că, de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel. În acelaşi sens, menţionăm şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 990/2008 privind constituţionalitatea dispoziţiilor Art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 716 din 25 martie 2008) – referitor la majoritatea necesară adoptării hotărârilor Senatului privind cererile de urmărire penală în cazul senatorilor care sunt sau au fost membri ai Guvernului; prin această decizie, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor Art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, statuând că cererile anterior menţionate se aprobă printr-o hotărâre a Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, întrucât Constituţia nu prevede în această situaţie o altă majoritate necesară adoptării acestui tip de hotărâri”, se mai arată în solicitare.

Şeful statului mai spune în scrisoarea adresată preşedintelui CC că „obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale (exprimate, în cazul de faţă, şi printr-o jurisprudenţă constantă a acesteia) generează, în conformitate cu dispoziţiile Art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, obligaţia de respectare a acestora de către toate autorităţile publice, pe cale de consecinţă, Parlamentul avea obligaţia de a modifica Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, iar Senatul avea obligaţia de a modifica şi Art. 173 din regulamentul propriu de organizare şi funcţionare”.

„În consecinţă, conflictul ivit este unul de natură constituţională, purtând asupra competenţelor Parlamentului care, în conformitate cu prevederile Art. 61 alin. (1) şi ale Art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, avea obligaţia constituţională de a modifica dispoziţiile Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, în sensul respectării caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. Această omisiune a generat un regim juridic diferit în soluţionarea cererilor de încuviinţare a reţinerilor şi arestării preventive a unui deputat faţă de un senator şi a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, prin raportare la o majoritate – în esenţă neconstituţională – Parlamentul a blocat posibilitatea instanţelor de judecată/procurorului de a se pronunţa asupra temeiurilor cererii de arestare preventivă/reţinerii în condiţiile prevăzute de lege, prin prisma imperativului asigurării intereselor urmăririi penale sau a judecăţii, şi a fost încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi cel al obligativităţii unui comportament loial al autorităţilor publice faţă de Constituţie”, se arată în document.

Preşedintele solicită să se constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, „conflict ivit ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispoziţiile legale cu Constituţia în ceea ce priveşte majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviinţare a cererilor de reţinere/arestare a unui deputat/senator, cu consecinţa blocării activităţii puterii judecătoreşti”.

De asemenea si PNL a facut o sesizare la Curtea Constitutionala:

PNL sesizează Curtea Constituţională, privind decizia Senatului în cazul lui Şova

Se arata ca:

PNL a decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la decizia Senatului de a respinge cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă în cazul lui Dan Şova, a anunţat prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, care a precizat că sesizarea va fi depusă vineri.

Orban i-a transmis şi un mesaj lui Dan Şova: ”Şova, nu scapi nici în gaură de Ponta!”.

Prim-vicepreşedintele PNL a arătat că sesizarea PNL va fi depusă în cursul zilei de vineri la Curtea Constituţională, având peste 40 de semnături ale senatorilor PNL, în numele cărora se va sesiza neconstituţionalitatea, în urma deciziei luate de Senat, în cazul cererii DNA privind reţinerea şi arestarea lui Dan Şova.

”Sesizarea de neconstituţionalitate pe care o adresăm Curţii Constituţionale are practic două capete de cerere. Primul, cerem neconstituţionalitatea articolului 173 din Regulamentul Camerelor, în care se prevede că Senatul hotărăşte cu votul secret al majorităţii membrilor săi. În al doilea capăt de cerere, solicităm CC să constate neconstituţionalitatea deciziei Senatului privitor la rezultatul votului în cazul Şova şi să decidă că s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea cererii formulate de ministrul jusitiţiei, număr necesar stabilit conform Articolului 76 din Constituţia României, care prevede că hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritatea senatorilor şi deputaţilor prezenţi”, a explicat Ludovic Orban.”

Insa in articolul de mai sus, legat de proteste, se arata ca:

„Preşedintele Klaus Iohannis afirma, după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Şova, că nu poate trece cu vederea faptul că Parlamentul a blocat iar o cerere a justiţiei, arătând că, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, iar Parlamentul nu se poate erija în instanţă.”

aratand in felul acesta spiritul in care s-au facut aceste contestatii la Curtea Constitutionala. Trebuie totusi spus ca daca Parlamentul nu se poate erija in instanta, nici DNA nu se poate erija in instanta. Or, daca ne referim la instanta, ne referim la autoritatea judecatoreasca. Este foarte important, dupa parerea mea, sa intelegem un lucru: Ambasada Germaniei s-a referit la: „activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări” si nu la autoritatea judecatoreasca, care da un verdict, conform legii, normelor si filozofiei dreptului, intr-un anumit caz. De aceea ar trebui ca un judecator sa hotarasca arestarea preventiva, pe baza probelor prezentate de Parchet, dupa audierea argumentelor Apararii. In acest caz Senatul, spre exemplu, nu s-ar mai putea opune unei hotarari judecatoresti de arestare preventiva. Pentru ca una sunt „instituţiile care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România” si altceva este autoritatea judecatoreasca, reprezentata printr-un judecator, intrucat arestarea preventiva implica lipsirea de libertate a subiectului, dar, in conditiile actuale de la noi, nu rezulta ca subiectul ar fi vinovat. Alina Bica, de pilda, e tinuta de 4 luni in arest preventiv, dar nu rezulta ca ar fi vinovata. Arestul preventiv ar trebui intemeiat pe o hotarare judecatoreasca, pentru ca numai aceasta poate judeca impartial, deci drept. Pentru ca nu e drept sa lipsesti de libertate 4 luni de zile pe cineva fara sa stii daca acel cineva e vinovat sau nu. Altminteri se deschide calea nu catre statul de drept, ci catre cel nedrept in care arestarea preventiva capata interpretari politice si nu de drept.

Ma uit in dictionar la cuvantul judecator. Observ ca in dictionarele actuale nu e termenul de judecator de instructie. In schimb, in dictionarele din 1929 si 1939 figura acest termen:

Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor.” – Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)

Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor. – Sursa: Scriban (1939)

Asa cum noi ar trebui sa avem nu institutia mediatorului ci a judecatorului de pace (de ocol), cum era pe vremuri. Pentru ca judecatorul de pace are competenta necesara, formula judecatorului de pace nu admite impostorii!

Ce observam? Ca nu DNA trebuie sa cerceteze crimele si delictele si sa puna „să se aresteze prevenițiĭ și sa adune probele relative la cauza lor„, ci judecatorul de instructiune. Or, rolul judecatorului de instructiune e luat acum de catre DNA, care nu are competenta necesara pentru astfel de lucruri – observam ca judecatorul de instructiune „cercetează crimele și delictele” -, o stare de fapt care nu ne duce intr-o formula democratica. Dimpotriva! Aminteste de comunism, de anii ’50!! De arestarile de atunci! Mai mult decat atat, genereaza mitinguri in care se striga lozinci ce sunt impotriva Constitutiei, lucru ce se constituie intr-un risc la siguranta nationala. Ajungem sa vorbim de binomul SRI-DNA, binom totalmente nedemocratic. Si chiar mai mult decat atat: deschide calea spre riscul unor presiuni din exterior care ar putea sa submineze democratia si chiar statul de drept sub pretextul sprijinirii acestora.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 28, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Lumea in Epoca Obama

Un foarte interesant articol din Ziare.com:

Cum si-au pierdut SUA prietenii, i-au facut puternici pe radicali, iar lumea a devenit mai periculoasa

Se arata ca:

Incepand din anul 2008, cand laureatul Premiului Nobel pentru Pace a fost presedintele american Barack Obama, lumea a devenit un loc mai periculos, iar in multe regiuni au aparut noi amenintari sau au revenit unele vechi, sustine un expert international in contrainsurgenta si contraterorism.

In prezent, la sapte ani distanta de la acel moment, tabela de scor este clara: baietii rai castiga si interesele Americii sunt subminate zilnic, sustine Sebastian Gorka, doctor in stiinte politice, intr-un articol pentru site-ul de de comentarii si analize politice Breitbart.

Rusia, islamul si imperiile: Credinta in oportunitate

Acesta trece in revista situatii tensionate de pe toate continentele populate ale lumii, subliniind ca America inca nu si-a revenit dupa experienta 11 septembrie.

In acest context, Gorka indeamna la un instantaneu la rece al situatiei strategice globale pentru a vedea daca administratia al carei sef a primit un Premiu Nobel pentru Pace in primul sau an in functie a facut intr-adevar lumea un loc mai sigur si mai pasnic.

Predictii pentru 2015 – la ce se asteapta intreaga lume pentru anul care abia a inceput

Europa

In cea mai mare parte a secolului trecut, siguranta Americii a avut legatura directa cu continentul european. Fie ca a fost vorba despre genocidele celor doua razboaie mondiale sau totalitarismul Razboiului Rece, Europa a fost sursa amenintarilor strategice si uneori existentiale pentru America.

Primul exemplu este cel al presedintelui rus Vladimir Putin, care „a spart un tabu international vechi de aproape 70 de ani”, potrivit sursei citate, prin folosirea fortei pentru a redesena granitele nationale, odata cu anexarea Crimeii.

Aici este inclusa si doborarea, in iulie 2014, a avionului Malaysia Airlines in estul Ucrainei, de catre forte armate sprijinite de Moscova.

Putin, cel mai mare pericol pentru America – care sunt riscurile

Totodata, Uniunea Europeana a devenit si mai nedemocrata, iar politici economice si fiscale nesustenabile vin din partea birocratiei de la Bruxelles in numele unei „uniuni mai largi si mai profunde”.

Aceste masuri au dus la victorii ale unor formatiuni din cele doua extreme ale politicii – UKIP in Marea Britanie si „populistii socialisti utopici precum partidul Syriza”, din Grecia.

Povestea si secretele omului care a castigat Grecia si a zguduit Europa din temelii

De asemenea, politicile de imigratie ale multor state UE au facilitat stabilirea in aceste tari a sute de „enclave” etnice si religioase pe un continent unde integrarea este vazuta drept un lucru rau si unde cautatorii de talente in randul radicalilor pentru grupari precum al Qaida si Statul Islamic identifica, indoctrineaza si recruteaza asasini precum cei de la Charlie Hebdo, dar si mii de luptatori pentru Statul Islamic.

Statul Islamic ameninta cu noi atacuri, dupa Paris: Vom ajunge in toata Europa

Au aparut astfel miscari precum PEGIDA, din Germania, pe masura ce legaturile Europei cu miscarea mondiala a jihadistilor sunt tot mai evidente, dupa macelul din Paris, decapitarea unui militar britanic pe strazile Regatului Unit, precum si zecile de arestari legate de infractiuni de terorism, in Belgia si Spania, atesta esecul actualei campanii internationale impotriva terorismului islamist.

Orientul Mijlociu si Africa de Nord

Cea mai grava situatie din toata lumea este insa considerata cea din aceste zone, unde Primavara Araba datatoare de sperante s-a transformat foarte rapid intr-o „Iarna a Crestinilor”, precum si intr-o victorie a fundamentalistilor si a fortelor antidemocratice.

Este remarcata Fratia Musulmana, care a provocat caderea regimurilor autoritare, dar si prabusirea celor din Siria si Libia, unde se desfasoara adevarare razboaie civile.

In plus, minoritatile vulnerabile din regiume, cu precadere vechile comunitati de crestini, s-au transformat in tinta islamistilor radicali, care i-au ucis, persecutat sau izgonit pe membrii acestora.

Al Qaida, mesajul de Craciun: Pregatiti-va pentru cel mai mare cosmar!

Yemenul s-a prabusit sub atacurile insurgente si dupa demisia guvernului de la Sanaa. Iranul a obtinut concesie dupa concesie din partea administratiei Obama, fara a i se opri achizitia de arme nucleare, in timp ce Statul Islamic este vazut drept o noua amenintare si mai periculoasa decat a fost vreodata al Qaida. Gruparea terorista care ameninta lumea a ajuns atat de periculoasa pe cat visa Osama bin Laden sa fie la randul sau.

Africa

Aici, amenintarile sunt la fel de periculoase precum erau in 2008, iar cel mai grav caz este in Nigeria, unde miscarea globala jihadista se consolideaza prin atacurile gruparii Boko Haram, ale carei campanii vizeaza crestinii si practic pe toti cei care nu vor sa traiasca intr-un sistem bazat pe sharia si pe interpretarea din secolul 7 a Coranului.

Unul dintre cele mai mari atentate din istorie, cu mii de morti, comis in timp ce toti eram cu ochii pe Franta

Americile

Si una dintre cele mai pasnice si sigure tari din lume, Canada, a devenit o victima directa a miscarii globale jihadiste dupa o serie de atacuri impotriva fortelor sale armate si chiar a institutiilor sale.

Violente in Canada: Crime multiple in Edmonton, focuri trase catre politisti in Toronto

In ce priveste Statele Unite, aici se scoate in evidenta „normalizarea” relatiilor cu Cuba comunista, ceea ce, potrivit autorului, este o veste buna pentru cei carora le plac trabucurile, insa daca declaratiile regimului Castro ar trebui sa fie luate in considerare drept ilustrand intentiile adevarate ale Havanei, atunci intelegerea a fost buna pentru regimul dictatorial si proasta pentru America.

Moment istoric: SUA si Cuba reiau relatiile diplomatice

Australia

In cele din urma, nici Australia nu a scapat atinsa de actiunile teroriste. In loc sa se imbunatateasca situatia securitatii din aceasta tara, dupa detasarea unor militari ai marinei americane, australienii s-au confruntat cu propriul atac jihadist chiar inainte de Craciun, dupa luarea de ostatici in urma careia doi dintre ei au fost ucisi, aducand astfel pe strazile din Sydney jihadismul violent atat de familiar unor mari orase ale lumii precum New York, Londra, Madrid si Paris.

Luare de ostatici si steag islamic arborat in Sydney

Asia

Primul nume enuntat aici este cel al Chinei, care in ultimii ani a contestat deschis pacea din regiune instaurata dupa Razboiul Rece, dupa campaniile de intimidare impotriva vecinilor sai mai mici si mai slabi, indeosebi in Marea Chinei de Sud si de Est. In plus, tara a continuat sa creasca economic intr-un asemenea ritm incat a depasit economica americana.

De asemenea, China poarta un razboi cibernetic ascuns cu America, furand nu doar secrete de stat pe care sa le foloseasca in dezvoltarea noilor sisteme armate, ci si secrete comerciale ale afacerilor americane, in valoare de miliarde de dolari.

Nu in ultimul rand, Coreea de Nord a folosit Internetul impotriva intereselor americane, odata cu atacul asupra Sony, in timp ce Washingtonul s-a dovedit complet ineficient in subminarea ultimului regim stalinist complet al lumii, fara a se mai pomeni de armele nucleare cu care se lauda Phenianul.

Zece dispute teritoriale care ar putea redesena harta lumii

Astfel, concluzioneaza autorul, nu exista nicio zona in lume, care sa fie de interes pentru America, in care aceasta tara sa nu-si fi pierdut prietenii sau sa fi esuat in ajutarea aliatilor sa se apere singuri impotriva inamicilor comuni care ameninta intreaga lume.

Si, oricare ar fi preferintele politice ale oamenilor sau oricare le-ar fi favoritul pentru functia de presedinte al SUA, un lucru este sigur: fara o conducere americana hotarata, lumea poate deveni un loc mult mai periculos – asa cum este acum. „

Voi pune si articolul aparut pe Breibart:

How to Lose Friends and Empower Radicals: The Peace Prize President’s More Dangerous World

Se arata, printre altele, ca:

„Since 2008, the world has become a significantly more dangerous place. In every region, new threats have emerged or old ones have reasserted them. The scorecard is clear: the bad guys are winning and America’s interests are being undermined daily.

As a nation, America has yet to recover from the experience of September 11th, 2001. Public opinion on our national response to the attacks against the World Trade Center, the Pentagon, and Flight 93 is today divided. On one side we have the “Bush lied, People Died!” crowd who portray President George W. Bush’s response in terms of a conspiracy, despite the fact that we now know Saddam Hussein indeed possessed thousands of WMD warheads (and had used them in the past).

On the other, we have conservatives who are themselves split between the unsophisticated isolationists/non-interventionists who believe that an American withdrawal from the world will make us safe, and the quietly resurgent neoconservatives who see in the rise of ISIS/The Islamic State a justification for more foreign engagements.

For a moment, let us put Operations Enduring Freedom (Afghanistan), and Operations Iraqi Freedom (OIF), to one side. Instead, let us take an unemotional snap-shot of the global geostrategic situation to see whether the administration whose head was awarded a Nobel Peace Prize during his first year in office has indeed make the world a safer and more peaceful place.

Europe: During most of the last century, American security was tied directly to the continent of Europe. Whether is was the generational genocide of World War One, the racial genocide of WWII, or the class-based totalitarianism of the Cold War, Europe was the source of strategic, and at times existential, threats to America.

During the first Obama Administration, Secretary of State Hilary Clinton declared a “Pivot to Asia” which would deemphasize Europe’s importance and see Washington focus more on our Pacific partners than on old Atlantic Allies.

Since that announcement, an emboldened Vladimir Putin has seen fit to break an almost 70-year-old international taboo by using force to redraw national borders with his annexation of Crimea. This includes, incredibly, the shooting down of a civilian jet-liner by forces armed by Moscow.

At the same time, we have seen the European Union become evermore centralizing and undemocratic as untenable economic and fiscal policies are propped up by a Brussels bureaucracy in the name of “broader and deeper union.” This has naturally led to two types of responses: the unprecedented success of a paleo-conservative backlash,f best typified by the insurgent victories of UKIP in Great Britain, as well the reverse: Utopian socialist populists such as the victorious Syriza party of Greece.

Then there are Europe’s ties to the Global Jihadist Movement. The recent slaughter in Paris, the beheading of a British serviceman on the streets of the UK, and Spanish and Belgian terror-related arrests all attest to the failure of the current international campaign against Islamist terrorism.

The flawed immigration policies of many EU nations have also facilitated the establishment of literally hundreds of ethnic and religious enclaves across the continent where integration is seen as a bad thing and where radical talentspotters for groups such as Al Qaeda and ISIS/IS identify, indoctrinate and recruit murderers such as the Charlie Hebdo killers, as well as thousands of fighters for The Islamic State.

This has led to a grass-roots response from Europeans afraid of the future survival of their countries embodied in the ever-broadening PEGIDA movement that Breitbart London has covered in great detail. The failure of multiculturalist immigration policies has not only encouraged the enclave phenomenon, but is also clearly linked to the disturbing rise of anti-Semitism on the continent which has led to unprecedented numbers of European jews deciding to leave the nations of their birth for good.

If we include Turkey in our European snapshot, the situation is even worse, as we have seen the one viable example of a secular Muslim state slip even deeper into the corruption-ridden maelstrom of Islamic fundamentalism under the Erdogan government which is either incapable or unwilling to prevent Turkey becoming a pre-deployment site for jihadist fighters traveling into Syria and Iraq. All this from a formal NATO ally of the US.

Asia: The much-vaunted Pivot to Asia has clearly not worked. China has, over the last several years, openly challenged the post-Cold War peace in the region with a commitment to its own military build-up coupled with a concerted campaign of intimidation against its smaller and weaker neighbors.

While challenging and intimidating our regional partners, China has continued to grow economically at such a rate that the nation which was once universally ridiculed as the maker of plastic toys for McDonalds Happy Meals has now surpassed the US economy in terms of gross output.  At the same time, China is waging a covert war against America in the cyber domain, stealing not only state secrets for use in developing its new weapons systems, but also billions of dollars worth of intellectual property and commercial secrets from American businesses. See the remarkable report from Mandiant on scale of the threat.

North Korea has also used the internet to assault American interests as the Sony hacking attack attests, while Washington has proven totally ineffective in undermining the world’s last truly fully-fledged Stalinist regime, or its regionally destabilizing nuclear weapons capabilities.

Africa: A giant continent, with threats as bad as they were in 2008, or in several cases much worse. The Global Jihadist Movement continues to consolidate its control in Nigeria through the horrific attacks of Boko Haram, the group made famous for the kidnapping of the girls from Chibok, an attack which is just one part of a vast campaign targeting Christians and anyone who does not want to live under a theocratically run system based upon sharia and 7th century interpretation of the Koran.

In addition to the insurgent-like threat of Boko Haram, we have also witnessed horrific hit and run terrorist tactics used by other African jihadists, as in the Westgate Mall attack in Nairobi by Al Shabaab. At the same time, China proceeds to build its vast network of economic interests in the continent in ways that far outstrip American geostrategic investment in Africa.

Australasia: Of course, the Pivot to Asia should have pleased our Antipodean allies. But the concrete consequences of the declarations and speeches by Secretary Clinton and the White House have amounted to little more than the deployment of a handful of US Marines from Camp Pendleton to Australia. Instead of the security situation improving, Australia faced its own Jihadist attack just before Christmas last year as a self-styled imam took hostages and brought the violent jihad so familiar to New York, London, Madrid, and Paris, to the streets of Sydney.

The Americas: Canada likewise became a direct victim of the Global Jihadist Movement after a spate of attacks against its armed forces and even its parliament which was only stopped when a brave sergeant-at-arms applied deadly force in the face of a rampaging jihadi.

Those who like illicit quality cigars may be celebrating the White House’s “normalization” of relations with Communist Cuba, but if statements by the Castro regime are to be credited as expressing Havana’s true intentions, then the deal was good for the dictatorship and bad for America. And despite the US government’s historic decision, conditions inside Cuba have remained the same, or in many case deteriorated, with last year seeing record-breaking numbers of political arrests on the island nation. And Cuba’s anti-democratic influence is a problem for the region, not just its wretched population, with Raul Castro’s secret police providing aid and expertise in the oppression of dissidents to the government of Venezuela.

The Middle East and North Africa: Leaving the worst for last we have, of course, the Middle East, and North Africa. The highs hopes for the Arab Spring turned very rapidly into a “Christian Winter” and a victory for the fundamentalist and anti-Democratic forces of the Muslim Brotherhood. One after another, one-man authoritarian regimes fell to Islamist MB governments, or collapsed into deadly civil wars which are still being fought in places like Syria and Libya. Throughout the region, proto-democrats and vulnerable minorities, especially ancient Christian communities, have been targeted for death or persecution, or have been forced to flee.

The one ray of hope, the people’s revolt in Egypt against the Brotherhood government of Mohammad Morsi, which led to his being ousted by a secular military, was rejected by the US administration as a coup, despite the fact that General, now President, Sisi, has been fighting his own war against Jihadi fundamentalists since he was the Chief of the Egyptian Armed Forces.

And now Yemen, which was lauded just a few months ago by President Obama as the poster-child of his successful counterterrorism strategy, has collapsed under insurgent attacks and the resignation of the government in Sanaa.

Then there is Iran, which, much like Cuba, has squeezed concession after concession out of the administration without either stopping its acquisition of nuclear weapons capability, or curtailing its support of Shiite terrorist fighters in either Iraq or Syria.

I said I would leave Afghanistan and Iraq of our the equation, but nevertheless, it is important to recognize that this is a new jihadist threat that is even more dangerous than Al Qaeda. ISIS, the Islamic State, is today a full-fledged insurgency, one that in four dimensions is much more of a threat that Al Qaeda ever was.

The Islamic State is more than a terrorist group, it now functions as a quasi-state and controls territory equivalent to the size of the UK. It is the richest non-state threat group in human history. It has an incredibly sophisticated understanding of information warfare and how to use social media as a propaganda platform, and lastly – and relatedly – it has recruited ten of thousands of young Muslim men from around the world, including Europe and the US, to fight for the new Caliphate of Abu Bakr al Baghdadi. Bin Laden dreamt of being this powerful. The Islamic State has turned his dream into a horrific reality.

There is not one area of the world of import to America in which we have either not lost friends, or failed to help our allies to defend themselves against the common enemies that threaten us all. Whatever your politics, or whomever you favor for the next Commander-in-Chief of the United States, one thing is certain: without resolute American leadership the world can become, and now is, a much more dangerous place.

Sebastian Gorka PhD. is the Major General Matthew C. Horner Distinguished Chair of Military Theory at the Marine Corps University and Associate Fellow at the Joint Special Operations University, USSOCOM. Follow him at @SebGorka.

Despre Sebastian Gorka – aici.

Cam asa arata lumea azi… N-are dreptate? Obama a esuat si Democratii ar trebui sa fie constienti ca gestioneaza, actualmente, un esec. Au esuat pentru ca politica lor externa s-a dovedit a fi lipsita de viziune. Ei au crezut, de exemplu, ca sprijinul dat miscarilor extremiste islamice si o atitudine necombatanta cu Iranul ii vor face sa se puna bine cu lumea islamica pe de o parte si sa scoata niste dictatori din astfel de tari, pe de alta parte. Socoteala s-a dovedit a fi una gresita. De asemenea nu vad ca sanctiunile impuse Rusiei sa opreasca Rusia din actiunile sale in Estul Ucrainei. Iar SUA si NATO nu vad sa ia masuri eficace de combatere a unor astfel de actiuni razboinice precum cele ale Rusiei.

Un mare esec se manifesta in plan economic in Europa si Sebastian Gorka are dreptate: o Europa mai centralizata, mai nedemocratica si mai putin libera. Practic nu s-au putut nici acum depasi efectele unei crize economice incepute in 2008!! Lucrul asta, dupa parerea mea, este clar voit. Deoacere solutii pentru o redresare rapida ar fi existat, daca s-ar fi vrut. Problemele existente in Zona Euro nu s-au rezolvat nici acum. Liberalismul e in scadere, etatismul e in crestere. In Romania, cu toata lupta anticoruptie, romanii nu o duc mai bine. Mai nou, se loveste si in mediul de afaceri! Ma intreb oare de ce? Ca sa fie distrus? Dar ce legatura ar avea toate astea cu Obama? Dupa parerea mea, Obama a dorit de la bun inceput sa distruga sau sa diminueze victoria liberalismului din 1989, numai ca, la inceputul primului sau mandat, nu era evident pentru toata lumea lucrul asta. Lumea cred ca se astepta la o mai mare deschidere. Bineinteles, el avea si circumstanta atenuanta a crizei care tocmai incepuse si care nu era din vina lui. Insa ceea ce a urmat confirma ipoteza lui Gorka: cum sa distrugi liberalismul daca nu prin politici fiscale nesustenabile, care sa faca greaoie creditarea si investitiile? Sau, cum se intampla in Romania, printr-o lupta anticoruptie care mai loveste si in mediul de afaceri si doar atat, in rest aceleasi politici fiscale nesustenabile, aceeasi incompetenta a statului in a gestiona problemele economice, dar mai ales o marire a rolului statului in economie, in societate etc, cu efecte catastrofale, in conditiile in care cetateanul, din pacate, nu prea poate sa faca mare lucru. Ion Cristoiu are un editorial interesant:

Ca și azi, cine ajungea la ghilotină depindea de cel în mîinile căruia trecea Tribunalul Revoluționar !

Unde conchide, in final, urmatoarele:

„Cine ajungea la ghilotină depindea de cel în mîinile căruia trecea   Tribunalul Revoluționar.

Orice asemănare cu lupta împotriva corupției de la noi nu-i deloc întîmplătoare!”

Si poate ca nu intamplator vorbim de Revolutia Franceza in Epoca lui Obama: s-ar putea sa existe o legatura directa, desi azi nu se mai foloseste ghilotina si e abolita pedeapsa cu moartea. Pentru ca lui Obama i se potriveste, cel putin formal, celebra lozinca a lui Joseph Cambon: „Pace bordeielor, razboi palatelor”! Si ma refer la lupta impotriva oligarhilor, iar conflictul lui cu Putin este conflictul intre un democrat (el) si un oligarh (Putin), ideologic vorbind. Chestiunea care se pune este ca Obama identifica democratia cu socialismul, lucru ce nu e corect.

De asemenea remarcam activitatea, la noi cel putin, a unor servicii secrete nereformate, un SRI care, daca este sa ne luam dupa recentele declaratii ale D-nei. Udrea, seamana tot mai mult cu vechea Securitate. Remarcam si aici ideea comunista de control al statului asupra cetateanului, teza pe care, din cate se pare, Dl. Obama o imbratiseaza cu drag.

Toata aceasta lipsa de coerenta si de viziune in politica externa a liderului de la Casa Alba, evident, complica lucrurile, tinzand sa le inrautateasca. El a sprijinit, de exemplu, Fratia Musulmana in Egipt pentru ca a vazut in aceasta poporul egiptean cazut si exploatat de o dictatura oligarhica, cea a lui Hosni Mubarak. Ca viziunea aceasta nu a fost corecta, se vede acum: avem un regim militar. La fel in Libia, colonelul Gaddafi era vazut tot ca un oligarh, in opozitie cu democratul Obama care l-a si inlaturat folosindu-se mai ales de interpusi: Franta si Anglia. Ca nici aceasta viziune nu s-a dovedit a fi corecta, se vede acum: avem Al-Qaeda in Libia si o stare de razboi civil in care Al-Qaeda se dezvolta si ameninta din ce in ce mai tare Europa. In Franta au avut loc si atentate teroriste, ca un fel de pedeapsa pentru implicare Frantei in razboiul impotriva regimului Gaddafi. Obama a dorit, cum a dorit sa faca si in Libia, si in Siria, sa indeparteze un dictator si sa inapoieze, ca sa zic asa, statul, tara poporului, chiar si unui regim fundamentalist islamic, fara sa observe pericolele ce decurg din acest lucru.

Regimul Obama doreste sa distruga mostenirea lasata de predecesorii sai: Reagan si Clinton – o lume liberala, libera, economie de piata libera, democratie sanatoasa, fara sa aiba si o viziune despre lumea pe care ar dori s-o construiasca. Pare mai degraba o viziune retrograda, regresiva, o intoarcere spre principiile marxiste, o viziune cu un grad mare de risc pentru Romania si nu numai.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

februarie 5, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

25 de ani de la Revolutie

Cand fostul Presedinte, Dl. Iliescu, a spus ca Revolutia a fost facuta de comunisti, multi s-au grabit sa-l critice. Din motive mai mult sau mai putin ideologice, desigur. Iata ca acum, Dl. Basescu se afla la sfarsit de mandat. Ultimul. A fost Revolutia infaptuita de comunisti?

Multa lume isi pune, si pe buna dreptate, problema a ceea ce s-a intamplat la Revolutie. Mai putini mediteaza asupra a ceea ce a urmat. Este adevarat, Romania a ajuns sa faca parte atat din NATO cat si din UE. Cu toate aceste rezultate remarcabile, nu s-a produs pe deplin o transformare capitalista a Romaniei. Tranzitia, cum i s-a spus – corect, as zice eu – inca mai dureaza la noi. Si e una din cauzele stagnarii Romaniei. Nu e vorba numai de vechile mentalitati care inca mai persista in societatea noastra. De securism, care inca mai are radacini adanci in mentalul colectiv. Este vorba de faptul ca, desi s-au facut pasi importanti si s-au incercat reforme, s-a facut prea putin. Dl. Vacaroiu spunea ca 80% din privatizari au esuat. Din 2004 si pana acum, sub guvernari de dreapta, nu s-a realizat nicio privatizare. Avem inca un sector de stat slab performant, care produce pierderi foarte mari. Avem inca foarte multi angajati la stat. Criza economica a lovit, e adevarat, foarte dur Romania. Sectorul privat a fost lovit naprasnic, multe firme intrand in faliment. Evident, toate aceste lucruri nu sunt de natura sa conduca la un nivel de trai mai bun pentru populatie, multi dintre compatriotii nostri alegand emigratia. Constatam acum, din pacate, mai mult nivelul ridicat al coruptiei decat performantele economice. Constatam cum isi fac aparitia nostalgiile, nu o vointa hotarata de a merge inainte, de a ne gandi la viitor. Termenul de 20 de ani, dat de Brucan, a trecut. Constatarile de care vorbeam sunt triste. Si ele ne conduc la concluzia ca, de fapt, comunismul inca mai persista in Romania, chiar daca sub o forma destul de diluata, in mentalitati, intr-un fel de a gandi care ne tin intr-o stagnare prelungita. Nu ne gandim, nu filozofam indeajuns la libertate, ci la DNA, la lupta impotriva coruptiei, chiar daca acest lucru are justificarile sale. Imi pare ca am ajuns, nu numai noi, ci tot Occidentul, sa ne gandim cum sa ne aparam de atacuri cibernetice si mai putin la cum sa construim o Lume Libera. Or, tocmai acest lucru – o Lume Libera – a fost dorit de toata Europa de Est, fosta comunista, inainte de 1989. Si nu de a sta sub auspiciile unui dictator sau a unui Big Brother. Presedintele Obama a avut dreptate cand a spus: „Un dictator nu poate impune cenzura Statelor Unite”. Si e foarte bine ca a reamintit lucrul acesta intr-un context international dificil, cand Estul – Rusia, China, Coreea de Nord – mult mai putin reformat doreste intoarcerea la vremuri revolute. Insa spre deosebire de SUA, noi, traitori pe aceste meleaguri ale Europei de Est am cunoscut ce inseamna dictatura. Impusa de tancurile sovietice. Am cunoscut ce inseamna sa ni se impuna cenzura. Rusia e un caz semnificativ care ne arata ca dupa un inceput extraordinar, marcat de reformele profunde initiate de Mihail Gorbaciov, dictatura isi mai poate arata coltii. Ar trebui sa luam aminte la Rusia de azi: inca se mai poate naste un dictator. De aceea daca noi trebuie sa aparam acum ceva, acest ceva e Libertatea, care garanteaza valorile occidentale, dupa care am tanjit aproape 50 de ani. Lectia care ne invata Rusia este ca, din pacate, reformele, chiar si profunde, s-ar putea sa nu dea rezultate ireversibile. De aceea noi trebuie sa fim atenti mai ales la un asemenea aspect care poate pune in pericol Lumea Libera.

Eu cred ca trebuie aratat ca paternalismul manifestat de regimurile politice din Europa de Vest nu este pe masura Libertatii. Prea mult paternalism si prea multa uniformizare ideologica. Si, dupa cum se vede actualmente, ceea ce numim integrarea economica europeana, adica a tarilor membre UE, se desfasoara greoi – problema careia nu i s-a dat pana acum un raspuns satisfacator. Ba mai mult chiar: putem sa ne dam seama de o dezintegrare economica a Uniunii Europene bazata in principal pe diferentele istorice – cred ca nu gresesc daca ma exprim astfel – de competitivitate intre Sudul Europei si Nordul Europei care face ca moneda unica, Uniunea Monetara Europeana in ansamblul ei, sa nu functioneze foarte bine. Consecinta este o inrautatire a conditiilor de viata ale populatiei si, desigur, proteste sociale masive in Occident. Prea mult paternalism si prea putine masuri economice concrete care sa poata conduce spre progres. Sau prea putina fericire…?

Legat de acest aspect, al fericirii, ar trebui sa ne gandim ca sub comunism oamenii nu au fost fericiti. Ca o conducere dictatoriala, de orice natura ar fi aceasta, nu poate sa conduca la fericire, cu atat mai putin la prosperitate. Daca nostalgiile sunt intotdeauna justificate, nu trebuie sa ne lasam amagiti de jocul lor inselator. Asta ar fi poate cel mai mare pericol. Pentru ca ar insemna sa ne inselam pe noi insine. Revolutia romana nu a fost una „care nu este„, desi il inteleg pe Cristian Tudor Popescu. Ceea ce scoate in evidenta domnia sa:

„Privind procentele, mi-au venit în minte toate poreclele date în batjocură acelor zile şi nopţi: loviluţie, aglomeraţia din decembrie, deranjul, evenimentele, lăsata secului, a Securităţii adică.”

nu arata altceva decat cat de marcati am fost noi, ca popor, de un regim dictatorial brutal si de principala sa institutie de forta: Securitatea. Tocmai asta si arata iluzoria, falsa fericire data de comunism. „Noi, românii, nu avem în mintea şi în sufletul nostru o Revoluţie, aşa cum francezii au Revoluţia franceză.” – in schimb inca mai avem in suflete teama de fosta Securitate, teama de abuzuri din partea institutiilor de forta ale statului, chiar si acum dupa un sfert de veac de la prabusirea comunismului. Tocmai asta este lucrul trist si tragic care se intampla. Tocmai lucrul asta arata justetea afirmatiei ca Revolutia a fost facuta de comunisti. Pentru ca ceea ce a urmat a fost realizat tot de catre comunisti, mai mult sau mai putini deghizati in oameni de afaceri, in politicieni democrati etc. Insa marele merit este ca, totusi, am reusit sa facem acest pas spre o Lume Libera.

Si nu e putin lucru!

decembrie 20, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Agenti sub acoperire…

Gandul

Băsescu: un candidat, OFIŢER SUB ACOPERIRE. „Mă întreb dacă mogulul Ghiţă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”

Se arata ca:

Preşedintele Traian Băsescu reconfirmă înscrierea în alegerile prezidenţiale a unui candidat care ar fi fost ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii şi susţine că îi mai dă timp „să îşi completeze CV-ul”, altfel îl va nominaliza public.

„Dubla comandă” ar fi, în opinia preşedintelui Traian Băsescu, riscul exercitării mandatului de preşedinte dacă acesta este câştigat de unul dintre candidaţii deja anunţaţi, fost ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii. Preşedintele a evitat însă, pentru moment, să îl nominalizeze, susţinând că îi mai lasă „timp să îşi completeze CV-ul”.

În acest context, Traian Băsescu a menţionat totuşi, într-un interviu în această seară, numele lui Victor Ponta ca şi pe cel al deputatului PSD Sebastian Ghiţă, adăugând un comentariu: „Mă întreb dacă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”.

Întrebat dacă îşi menţine intenţia de a „dezbrăca” în campanie candidatul care a avut legături cu un serviciu d einformaţii fără să fi făcut public acest episod din trecutul său, Băsescu a susţinut că „şi acum rămân valabile toate afirmaţiile”. „Apropo de asta, am văzut că Victoraş cu Ghiţă, noul mogul, avea o preocupare. Îmi căuta găurile din CV-ul meu. Între 70 şi 72. Am comunicat postului tv că mi-am satisfăcut stagiul militar. Mă întreb dacă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”, a arătat preşedintele la B1, refuzând însă să îl nominalizeze pe cel la care se referă cu argumentul că „încă mai cred că au timp să îşi completeze CV-ul : dacă au fost ofiţeri acoperiţi sau nu”.

În caz contrar, a adăugat Băsescu, el îşi menţine decizia de a face publică această informaaţie pe care serviciun nu o poate da în lipsa unei hotărâri judecătoreşti. „Altfel, am obligaţia s-o spun eu. Serviciul nu poate să o facă, dar candidatul are obligaţia s-o facă. Şi voi fi în măsură să aduc probe ce înseamnă acest dublu buton. Va fi necinstit, astfel, din partea mea. Nu poţi să fii preşedintele României şi să existe riscul să ai dublă comandă. Cum e foarte dificil să fii şi ministru, şi premier. E nepermis.Şi să nu spui. Nu este corect să te duci într-o asemenea funcţie având două butoane”, a comentat Băsescu.”

Editorialul lui Cristian Tudor Popescu:

Un damf de securism naturel

Se arata ca:

Încăpreşedintele Băsescu anunţă că va dezvălui postura de ofiţer acoperit al unui serviciu secret pe care o ascunde unul dintre candidaţii la preşedinţie – dacă acesta nu va mărturisi public până la depunerea candidaturii.

Fără să clipească, încăpreşedintele mai zice că în timpul celor 10 ani de mandat a protejat-o şi a ajutat-o pe Elena Udrea. Între aceste două declaraţii nu este exclus să existe o legătură.

T. Băsescu a oficializat ce-am văzut mereu cu toţii: că şi-a folosit cu neruşinare funcţia prezidenţială, care presupune, potrivit legii, nonapartenenţă politică, echidistanţă, mediere, arbitraj nepărtinitor pentru a-şi împinge de la spate atât în PDL cât şi în Cancelaria prezidenţială şi în Guvernul României, posibila ţiitoare (folosesc această expresie bazându-mă pe răspunsul d-nei Udrea la o întrebare din finalul unui interviu în Academia Caţavencu: „Aţi fost amanta preşedintelui?”  „Veţi afla peste 10 ani! ”.  Cei 10 ani se apropie de sfârşit).

Actualmente, încăpreşedintele îi ţine spatele şi mai abitir valoroasei, în campania electorală, mai ceva ca instructorul de paraşutism în zbor. Pentru asta, s-a pornit să dea în cei care i-au fost atâta vreme susţinători: Monica Macovei e necinstită, Cătălin Predoiu – obraznic, Cristian Diaconescu – mincinos, Vasile Blaga – nu mai vorbim, era deja „căprar de partid”.

Şi plusează, ca pokerist politic înrăit, cu ofiţerul acoperit. Dacă eu aş fi fost jurnalistul căruia îi spunea asta, i-aş fi pus pe loc următoarele întrebări:

1. De unde aveţi o asemenea informaţie, probele, dovezile de care pomeniţi? Legea vă permite accesul la listele de ofiţeri acoperiţi ale serviciilor secrete?

2. Dacă o aveţi, cine vă dă dreptul s-o speculaţi politic şi electoral, s-o divulgaţi doar atunci când aveţi interesul?

3. A fi ofiţer acoperit al unui serviciu românesc, ca fapt în sine, nu constituie o infracţiune şi nu e o ruşine. Azi nu mai e vorba de turnători la Securitatea care l-a trimis pe dl. Băsescu la Anvers. Deci, ce-a făcut rău acel candidat prin activitatea în folosul unui serviciu secret?

4. Dacă respectivul a fost ofiţer acoperit şi a renunţat la această calitate în vederea candidaturii la preşedinţie, comunicând asta respectivului serviciu, ce are de dezvăluit dl. Băsescu?

5. Deconspirând, din interes electoral, un fost ofiţer acoperit, şeful statului nu dăunează interesului naţional?

Nu cred că vom asista la vreo confesiune publică a unui candidat în legătură cu acoperirea sa. Aşa că T. Băsescu nu are decât să ni-l spună. Cine poate fi cel vizat? O logică simplă ne spune că nu poate fi vorba de Macovei, Diaconescu sau Tăriceanu, în cazul lor miza manevrei prezidenţiale ar fi ridicol de mică.

Pe baza unei analize aprofundate, folosind criteriile matematice avansate Grosenstein-Mangâru, putem deduce şi că nu e vorba de d-na Udrea.

Şi atunci, rămân V. Ponta şi K. Iohannis. Ponta pentru că e adversarul politic principal al lui Băsescu. Iar Iohannis…

Iohannis pentru că, în minţile lui Băsescu, poate să stea în calea Elenei Udrea ca lider şi candidat la preşedinţie al dreptei.

Aproape că orice altă nominalizare decât Iohannis din partea lui Băsescu ar avea mai puţin farmec, ar provoca dezamăgire în ce priveşte calitatea bâlciului.

Asta dacă vom auzi vreun nume. Pe când era ministru de Externe, Adrian Severin  a făcut mare vâlvă vorbind despre 2-3 politicieni şi 2-3 directori de ziar care ar fi agenţi ai unor servicii secrete. Nici până astăzi, Bursucul Veninos n-a spus despre cine era voba.

Deocamdată, singurul lucru concret pe care l-a reuşit T. Băsescu este să împută încă o dată atmosfera cu un damf din securismul său naturel.”

Romania Libera

VIDEO. Băsescu: Există candidați la prezidențiale care au fost ofițeri sub acoperire. Mai au timp să recunoască. Dacă nu, voi spune eu

Se arata, printre altele, ca:

„Președintele Băsescu a spus,  marți seară, la postul B1TV, că există candidații la prezidențiale care au fost ofițeri sub acoperire și nu au declarat acest lucru în CV, adăugând că dacă nu vor afirma public acest lucru, va fi obligat să informeze el însuși opinia publică.

Citește și: Băsescu, despre candidatura Elenei Udrea la Președinție: Am mai multă încredere în ea decât în Ponta și Iohannis la un loc. Nu este încă timpul femeilor

„Serviciile care scot președinți este o poveste. Am văzut că Victoraș, cu Ghiță aveau o preocupare, să-mi caute găurile din CV între 70 și 72. Am comunicat că mi-am satisfăcut stagiul militar, a fost o contrareplică care te cam face să te întrebi dacă nu și-a pus cumva mâna în cap, precum chelul. Încă mai cred că candidații au timp să-și completeze CV-ul dacă au fost ofițeri acoperiți sau nu. Dacă nu, o voi face eu, pentru că am obligația să o fac. Când discutăm de funcția de președinte al României, nu poți să nu informezi, nu spune nimeni să nu o facă serviciul, dar candidatul are obligația să o facă. Voi fi în măsură să vă aduc probe ce înseamnă acest dublu buton”, a spus Băsescu.

„E nepermis să nu spui. Va trebui rapid o hotărâre judecătorească, pentru că altfel serviciul nu poate face publică apartența sau fosta apartenență, dar nu poți fi președinte și să ai dublă comandă”, a punctat președintele.”

Citește și: Băsescu: Să nu credeți că șeful ”Doi și-un sfert” a fost schimbat de florile mărului

Cine poate fi și ce riscă un ofițer acoperit intrat în cursa pentru Cotroceni

Se arata ca:

„Traian Băsescu a promis deconspirarea unui candidat prezidențial care ar fi fost ofițer acoperit al serviciilor secrete. Miza ar putea fi un articol din lege care interzice cadrelor militare active să candideze la prezidențiale.

Șeful statului le-a cerut candidaților la alegerile prezidențiale să spună dacă au fost sau nu ofițeri acoperiți. El a adăugat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, o va face el. “Am obligaţia să o spun, am obligaţia să o fac. Există lege care interzice serviciilor să îşi facă cunoscute reţelele, ofiţerii acoperiţi, ofiţerii descoperiți, dar când discutăm despre funcţia de preşedinte al României, nu poţi să nu informezi”, și-a justificat Traian Băsescu demersul.

Întrebat dacă, dintre actualii candidaţi la Preşedinţie, sunt persoane care au asemenea lucruri ascunse în CV, Traian Băsescu a spus explicit : ”Da”. ”Nu este corect să te duci într-o asemenea funcţie având două butoane”, a completat şeful statului. Afirmațiile președintelui vin după ce anunțase, de mai multă vreme, că îi va “dezbrăca” pe candidații la prezidențiale.

Aria de selecție

Un posibil indiciu privind aria de selecție este oferit de o afirmație a lui Traian Băsescu din februarie 2013. „Înainte de validarea parlamentarilor, înainte de prezentarea Guvernului, imediat ce am aflat lista Guvernului, au fost chemaţi şefii ambelor servicii care ţin direct de CSAT – SIE şi SRI – şi întrebaţi şi puşi să verifice imediat dacă există vreo incompatibilitate, asta însemnând ofiţeri acoperiţi printre miniştri sau parlamentari. Răspunsul ambelor servicii au fost «Nu»“, a afirmat Băsescu.

Dacă nu au apărut informații suplimentare față de 2013, afirmațiile lui Traian Băsescu i-ar putea exclude dintre ofițerii acoperiți pe Victor Ponta (la acea vreme deja premier) pe Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea sau Kelemen Hunor – proaspăt aleși parlamentari. Printre cei care au anunțat că vor candida la Cotroceni, dar nu erau miniștri sau parlamentari în 2013 se numără Klaus Iohannis, Monica Macovei, Dan Diaconescu sau Corneliu Vadim Tudor. În cursul zilei de ieri, atât Tăriceanu cât și Macovei au dezmințit că ar fi fost agenți acoperiți.

Prevederi legale

Intervenția șefului statului ridică o serie de întrebări privind posibilitatea declasificării informațiilor secrete și, mai ales, privind impactul unor astfel de dezvăluiri. Potrivit legii siguranței naționale, “nicio persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională”.

Însă, Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, afirmă că, în cazul particular menționat, președintele nu ar încălca legislația, întrucât dezvăluie o ilegalitate. “Poți divulga un ofițer al serviciilor secrete dacă acesta nu se bucură de protecția legii, respectiv dacă activează acoperit/infiltrat prin încălcarea legii. De exemplu, personalul SRI nu poate face parte din partide politice.”, afirmă Neacșu pe blogul său. Pe de altă parte, Traian Băsescu a invocat și varianta unei decizii judecătorești. “Sigur, va trebui rapid o hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, serviciul nu va putea să facă publică apartenenţa sau fosta apartenenţă”, a afirmat șeful statului. În România au mai avut loc deconspirări prin decizii ale Tribunalului Militar, referitoare la ofițeri acoperiți ai fostei Securități, care nu mai sunt activi.

Ce efecte ar avea deconspirarea respectivului ofițer acoperit? Potrivit legii, cadrele militare în activitate nu au voie să facă parte din partide, sau alte organizații politice, să candideze pentru funcția de președinte al României, pentru Parlament sau pentru administrația publică locală. Cu alte cuvinte, deconspirarea poate atrage eliminarea din cursa prezidențială. “Un cadru militar angajat al instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică se supune rigorilor statutului cadrelor militare și regulamentelor specifice acestor instituții. Din punct de vedere legal, nu pot exista derogări, iar orice abatere constituie încălcarea legii”, afirmă George Scutaru (PNL), membru în comisia de apărare a Camerei Deputaților.

Dacă ofițerul nu mai este activ, interdicțiile nu se mai aplică. Respectivul candidat va avea doar probleme politice, legate de reacția electoratului și a partenerilor occidentali.”

Daca respectivul, ofiter activ fiind, incalca legea, tu astepti „sa-si completeze CV-ul”? Iar daca nu incalca legea – „interdictiile nu se mai aplica”, dupa cum arata articolul din Romania Libera – cui serveste aceasta deconspirare? Cui serveste aceasta deconspirare din moment ce serviciile, prin lege, asa am inteles – chiar Basescu recunoaste: „Există lege care interzice serviciilor să îşi facă cunoscute reţelele, ofiţerii acoperiţi, ofiţerii descoperiți” – , nu pot s-o faca, si chiar mai mult, tot cf. articolului din Romania Libera: „Potrivit legii siguranței naționale, “nicio persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională””? Este clar ca legea prevede astfel de lucruri pentru ca sa nu se creeze vulnerabilitati in sistemul de securitate nationala. De aici rezulta in mod limpede ca deconspirarea unui agent care a lucrat sub acoperire creeaza respectiva vulnerabilitate. Si atunci care e rostul, de ce vrea Basescu „sa-i dezbrace” pe candidati in mod public? Cel putin din declaratiile Presedintelui, nu rezulta ca ar fi probleme de ordin legal, pentru ca atunci nu ar mai avea ce sa astepte. Deci Basescu vrea sa-i faca respectivului candidat, in cazul in care acesta va ajunge Presedintele Romaniei, probleme de natura politica. Dar daca, dezvaluind, ar face, de fapt, altceva: o bresa in securitatea nationala? De observat ca Basescu incalca fara nicio problema Constitutia, improscand cu noroi in toti candidatii, mai putin Elena Udrea, dar si in Elena Udrea: „Nu este inca timpul femeilor”. Adica de ce nu e timpul femeilor, domnule Presedinte? Poate ca Elena Udrea nu e doar mai diplomata decat Dvs., dar poate chiar si mai inteligenta. De unde stiti ca nu ar fi asa? As dori sa vad ce spun femeile din politica despre o asemenea remarca: Ana Birchall, Andreea Paul, Alina Gorghiu, Corina Cretu. Ce parere aveti, „nu e inca timpul femeilor”? Mie mi se pare ca Basescu doreste sa-l improaste cu noroi pe viitorul Presedinte al Romaniei, indiferent ca ar fi barbat sau femeie. Sa presupunem ca ar ajunge Monica Macovei Presedinte – are deja o eticheta de la primul barbat din Stat: e necinstita. Daca ar ajunge Iohannis – nu poti sa ai incredere, nu poti sa ai o parere buna despre el. Basescu pentru toti a gasit astfel de etichete denigrante. Mie mi se pare ca ceea ce face Basescu este o actiune de discreditare, in mod public, a viitorului Presedinte al Romaniei, indiferent cum s-ar numi acesta. As dori sa va reamintesc care e rolul Presedintelui, conform Constitutiei, pe care Basescu a incercat mereu s-o nesocoteasca:

Rolul Presedintelui

Articolul 80

(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

Sa presupunem ca ajunge Monica Macovei in functia de Presedinte. Deja Basescu, numind-o necinstita, a pus-o pe picior de egalitate cu Ponta care e dottore si plagiator. De fapt, daca stai sa te gandesti, s-ar putea spune ca a pus-o mai prejos decat Ponta, ca doar „nu e inca timpul femeilor”. Ar rezulta ca cel care reprezinta statul este necinstit si atunci cum si-ar mai putea exercita cu cinste functia de „garant al independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii”? Ceea ce face Basescu este mai mult decat „un damf de securism naturel”, este o actiune premeditata prin care sapa la fundamentele Statului Roman. Inclusiv pe plan economic, ganditi-va ca pana in 2008 Romania avea o crestere economica in medie de 6%. Din 2010 pana in 2013 a avut o crestere economica medie de sub 1%, iar acum, la sfarsitul mandatului sau, lasa o tara in recesiune tehnica. Sub Basescu nu s-au facut nici privatizari – deci e o aiureala sa spui ca Basescu ar fi un neoliberal care ar apara sectorul privat -, nici reforme structurale, atat de necesare, nici investitii. La sfarsitul mandatului sau el lasa o tara vulnerabila din punct de vedere economic.

Ca sa vedeti cum sta situatia, v-as mai recomanda sa cititi si acest articol din Gandul:

Pentru aceşti bani, Ceauşescu a înfometat o ţară, iar acum noi îi dăm înapoi, că nu ne trebuie

Se arata ca:

Joi, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referinţă la euro la un minim record de 0,05% pe an. De asemenea, a redus dobânda şi pentru banii pe care îi lasă băncile la BCE de la minus 0,1% la minus 0,2%, adică cine ţine banii la BCE este taxat. Ca parte a programului disperat de revigorare a economiei europene, BCE a anunţat că va cumpăra nu numai titluri de stat, ci şi alte active şi produse structurate, pentru a da bani în piaţă, în speranţa că băncile, companiile şi persoanele fizice vor cheltui mai mult. Practic, BCE se roagă de toată lumea să ia bani, să-i folosească cumva, numai să nu stea degeaba în cont.

De această scădere a dobânzilor la euro beneficiază şi România – stat, companii, persoane fizice -, pentru că indicatorii de referinţă EURIBOR stau la baza calcului ratelor pentru creditele acordate în euro pe piaţa românească.

Cu toate că acest cost de finanţare a ajuns la minim, EURIBOR la trei luni ajungând la 0,1% pe an, România trăieşte o adevărată dramă: sistemul bancar românesc trimite liniile de finanţare înapoi băncilor-mamă pentru că nu există cerere de credite, pentru că operaţiunile se recalibrează, pentru că România formată atât din stat, cât şi din companii sau persoane fizice, nu poate să pună pe masă proiecte de investiţii care să preia aceşti bani disponibili.

Banca Naţională constată statistic că, din decembrie 2008 încoace, 9 miliarde de euro din liniile de finanţare ale băncilor mamă au plecat acasă. Tot este ceva că au mai rămas 13 miliarde de euro.

Dramatic este că, între 1982 şi 1989, pentru rambursarea rapidă a 9 miliarde de dolari datorie externă, după intrarea în default, Ceauşescu a înfometat şi dezindustrializat tehnologic o ţară pentru a face rost de orice formă de valută.

Florin Georgescu, prim-vice guvernator al BNR, este fericit, în calitate de responsabil cu supravegherea băncilor, că această dezintermediere este paşnică  şi că nu pune probleme sistemului bancar care a rezistat crizei.

Dar banii pleacă exact când costul acestor fonduri este la minim istoric, ceea ce este o dramă. Numai în ultimul an au plecat  3 mld. euro, iar în timpul acesta economia şi companiile caută cu disperare lichidităţi pentru a mai respira.

Nu ştiu a cui este vina că banii pleacă, că sistemul bancar românesc se răstrânge în loc să crească, că nu se cer (de cei care pot lua) şi nu se dau credite (cei care vor, dar nu sunt finanţabili conform noilor politici de creditare), că nu sunt proiecte de investiţii bancabile atât la nivel micro, cât şi la nivel macro, că asistăm la această dramă.

Dar constat că cei care au puterea, mijloacele de a opri acest exod financiar, nu fac nimic, ci doar îl consemnează statistic, în prezentări.

După Revoluţie, România s-a confruntat cu exodul uman, 3 milioane de români – cea mai bună, cea mai tânără şi cea mai educată forţă de muncă – au plecat din ţară pentru că economia, administrată de clasa politică, nu avea ce să le pună pe masă. România a rămas cu 4,5 milioane de angajaţi care trebuie să susţină 5,4 milioane de pensionari.

Acum se întâmplă exodul financiar. Pleacă banii din ţară, de fapt pleacă valuta din ţară (pentru care în anii `90 se făcea moarte de om), pleacă cei mai buni şi cei mai ieftini bani, care îţi permit să cumperi peste tot în lume. BNR nu poate să printeze euro când vrea, aşa cum poate să facă la lei, de aceea această resursă valutară este cu atât mai preţioasă şi mai importantă.

În condiţiile în care valuta pleacă, se repatriază, în loc să fie ţinută cu dinţii, băncile au ajuns să se lupte pentru resursele în lei ale populaţiei, care sunt limitate şi pe termen scurt pentru a-şi finanţa bilanţul şi operaţiunile. 

Plecarea valutei este o dramă, în condiţiile în care resursele interne sunt limitate. La acest exod se adaugă şi dezastrul fondurilor europene. În iulie, guvernul a atras numai 36 de milioane de euro de la Bruxelles.

Din 2007 până acum, sumele oferite gratis de Uniunea Europeană şi luate de România, ca parte a procesului politic al integrării în UE, au fost de numai 6,8 miliarde de euro, adică numai 35% din ceea ce ni s-a pus la dispoziţie. 

Acest dezastru al fondurilor europene – administrat de toate guvernele  – este mult mai grav decât rambursarea liniilor de finanţare, pentru că aceşti bani europeni au un cost zero.

Dacă adunăm 13 mld. cu 9 mld., exodul financiar se ridică la 22 mld. euro, bani care i-ar fi permis României să-şi plătească angajaţii nu cu un salariu minim pe economie, de 900 de lei (200 euro), sau un salariu mediu lunar de 1.700 de lei (380 euro), sau o pensie medie de nici 700 de lei (160 euro) pe lună.

Cu 20 de miliarde de euro, bani pierduţi, poate cursul valutar nu ar fi fost la 4,4 lei pentru un euro, ci poate la 3,5 lei pentru un euro şi ar fi rezistat acolo, iar economia românească ar fi fost mai competitivă, iar piaţa internă mai puternică, firmele locale ar fi vândut mai mult, iar oamenii nu ar fi fost atât de speriaţi de creditele luate.

Dar în final constatăm că nimic din acest lucru nu s-a întâmplat, singurele certitudini fiind exodul uman şi acum cel financiar. ” (subl. mea)

Cam asa arata Romania la sfarsitul ultimului mandat al lui Traian Basescu. Vajnicul capitan a reusit sa duca corabia asta numita Romania intr-o deriva din care cu greu va mai putea iesi… Sper sa nu fie asa… Totusi, din pacate, nu prea sunt motive de optimism… Romania nu a reusit integrarea in Spatiul Schengen, nici nu avem un ambasador al SUA in Romania. Nici macar nu a reusit reformarea „sistemului”, cum ii place sa spuna, doar „l-a ingenuncheat”, dupa propriile sale cuvinte.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 11, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Despre problemele zilelor noastre…

Gandul

Scandalul spionajului. Şeful biroului CIA din Berlin A FOST EXPULZAT

Se arata ca:

Berlinul îl expulzează pe şeful serviciilor secrete americane din Germania, a anunţat joi un deputat, transmite AFP.

„Reprezentantului serviciilor secrete americane de la Ambasada Statelor Unite ale Americii i s-a cerut să părăsească Germania”, a declarat Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al Guvernului german, citat într-un comunicat.

Merkel: „Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, că informaţiile privind un agent dublu german care lucrează pentru Statele Unite sunt „grave”, în timp ce Berlinul cere deja un răspuns „rapid” din partea Washingtonului, relatează AFP.

„Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”, a apreciat Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, organizată împreună cu premierul chinez Li Keqiang.

„În opinia mea ar fi vorba despre o contradicţie evidentă cu ceea ce eu consider o cooperare plină de încredere între agenţiile (de informaţii) şi parteneri”, a adăugat ea.

Un agent al serviciilor de informaţii germane (BND) arestat miercuri lucra din 2012 pentru CIA şi ar fi predat peste 200 de documente Statelor Unite, a anunţat presa germană duminică.”

Agentul dublu care reaprinde scandalul NSA între Germania şi SUA. Merkel: „Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”

Se arata ca:

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, că informaţiile privind un agent dublu german care lucrează pentru Statele Unite sunt „grave”, în timp ce Berlinul cere deja un răspuns „rapid” din partea Washingtonului, relatează AFP.

„Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”, a apreciat Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, organizată împreună cu premierul chinez Li Keqiang.

„În opinia mea ar fi vorba despre o contradicţie evidentă cu ceea ce eu consider o cooperare plină de încredere între agenţiile (de informaţii) şi parteneri”, a adăugat ea.

Un agent al serviciilor de informaţii germane (BND) arestat miercuri lucra din 2012 pentru CIA şi ar fi predat peste 200 de documente Statelor Unite, a anunţat presa germană duminică.

Acest agent dublu ar fi avut misiunea de a strânge documente despre o comisie de anchetă parlamentară germană înfiinţată după dezvăluirile de presupus spionaj desfăşurat de agenţia de informaţii americane NSA.

La rândul său, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a avertizat că, dacă aceste informaţii sunt exacte, cazul trebuie clarificat rapid, precizând că a cerut Washingtonului să elucideze acest dosar „cât mai repede posibil”.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, le-a cerut Statelor Unite să răspundă „rapid şi clar” acestor informaţii, potrivit unor extrase dintr-un interviu ce va apărea luni în cotidianul Bild.

Angela Merkel a început duminică o vizită de trei zile în China, cea de-a şaptea de la preluarea funcţiei în 2005. Ea este însoţită de o delegaţie formată din lideri economici, între care oficiali ai Siemens, Volkswagen, Airbus, Lufthansa şi Deutsche Bank.

China reprezintă pentru Germania a doua piaţă de export (în afara Uniunii Europene), după Statele Unite.”

Iata ce titreaza si Evenimentul Zilei:

Germania l-a expulzat pe șeful biroului CIA de la ambasada americană la Berlin

Se arata ca:

Guvernul german a anunțat astăzi că i-a cerut șefului biroului CIA de la ambasada americană din Berlin să părăsească țara, la o săptămână după arestarea unui agent al serviciilor germane de informații BND suspectat de spionaj în favoarea SUA.

„Reprezentantul serviciilor americane de informații de la ambasada Statelor Unite ale Americii a fost somat să părăsească Germania” a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german.

La rândul său, președintele comisiei parlamentare de control al activității serviciului german de informații a declarat că s-a recurs la această măsură după ce americanii au spionat politicieni germani și după refuzul Washingtonului de a coopera în scandalul de spionaj și de a oferi răspunsuri adecvate.

Decizia de expulzare vine la o săptămână după arestarea unui agent BND suspectat că spiona în favoarea americanilor, scandal care i-a înfuriat și mai mult pe oficialii germani.

Anul trecut, un fost angajat al serviciilor americane de informații, Edward Snowden, a dezvăluit lumii întregi amplul program de spionaj electronic global practicat de NSA, Germania fiind principala victimă în Europa.

Ieri, presa germană a dezvăluit că un al doilea suspect de spionaj în favoarea Americii, de data aceasta un militar, este luat în vizor de autoritățile germane.

„Din punctul meu de vedere, spionarea aliaţilor este o risipă de energie. Avem atâtea probleme, ar trebui să ne concentrăm asupra lucrurilor importante”, a îndemnat cancelarul german Angela Merkel, în răspuns la o întrebare ce i-a fost adresată astăzi în cursul unei conferinţe de presă cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă.

În opinia sa, priorităţile ar trebui să fie găsirea unui răspuns la provocările din Siria şi combaterea terorismului, în paralel cu întărirea încrederii între aliaţi.”

The New York Times

Germany Expels Top U.S. Intelligence Officer

Se arata ca:

„BERLIN — Germany announced Thursday that it had ordered the senior American intelligence official in the country expelled, retaliating for apparent American recruitment of spies here.

“The representative of the U.S. intelligence services at the United States Embassy has been asked to leave Germany,” a government spokesman, Steffen Seibert, said in a statement.

“The request occurred against the backdrop of the ongoing investigation by federal prosecutors as well as the questions that were posed months ago about the activities of U.S. intelligence agencies in Germany,” he said. “The government takes the matter very seriously.”

Mr. Seibert said Germany continued to seek “close and trusting” cooperation with its Western partners, “especially the United States.”

Clemens Binninger, a member of Chancellor Angela Merkel’s party, said the move was “a political reaction of the government to the lack of willingness of U.S. authorities to help clear up any questions arising in the past year” in connection with American surveillance of Germany and its leaders.

German officials have been frustrated in their efforts to receive clarification from Washington over allegations of spying that began last year when it was revealed that the National Security Agency had been monitoring the chancellor’s cellphone. Although President Obama has offered assurances that it will no longer happen, revelations last week that a member of the German secret services had been spying for the United States sparked a fresh round of outrage.

On Wednesday, the police searched the Berlin office and apartment of a man suspected of being a spy, federal prosecutors said. They declined to give further information, but the German news media reported that the suspect worked for the Defense Ministry. A ministry spokesman confirmed that it was involved in an investigation.” (subl. mea)

A fi proamerican nu mai inseamna sa fii si progerman…? De observat ca purtatorul de cuvant al Guvernului german a declarat ca Germania va cauta o „cooperare stransa si de incredere” cu partenerii sai occidentali, „in special cu Statele Unite”. O fisura in cadrul NATO ar fi un lucru cu adevarat grav…

Pe de alta parte, Hillary Clinton a dat un interviu ziarului german Bild am Sonntag. Iata ce ne spune Gandul:

Hillary Clinton: Putin „poate să fie periculos”

Se arata ca:

Fostul secretar de Stat Hillary Clinton a apreciat că preşedintele Vladimir Putin „poate să fie periculos” şi că politica acestuia în Ucraina ar fi necesar să primească un răspuns unit din partea statelor occidentale, într-un interviu pentru ziarul duminical german Bild am Sonntag, relatează AFP.

La întrebarea în ce măsură ar putea Putin să fie periculos, în contextul anexării Crimeei de către Rusia şi conflictului dintre separatiştii proruşi şi autorităţile de la Kiev în estul Ucrainei, Clinton a răspuns, în acest interviu publicat în limba germană, „cred că poate să fie periculos”.

„Occidentul este necesar să răspundă printr-o reacţie comună la ultima agresiune a acestuia în Ucraina”, a declarat ea în acest interviu publicat în ziua lansării cărţii sale „Hard Choices” la Belin.

În opinia sa, „un om ca Putin merge întotdeauna până la limită. El încearcă întotdeauna să testeze rezistenţa celorlalţi”, după care îşi readaptează tactica.

Întrebată, în cursul prezentării cărţii sale, ce fel de interlocutor este Vladimir Putin, ea a răspuns „este un client dificil, cu pielea mai dagrabă groasă”.

De asemenea, Clinton a aprobat gluma unui jurnalist care a spus despre Putin că seamănă cu un „cowboy rus”. „Da, exact, cu sau fără tricou”, a spus ea, râzând zgomotos.

Vladimir Putin a declarat ironic despre fostul secretar de Stat american Hillary Clinton, la începutul lui iunie, că este o femeie „slabă”. „E mai bine să nu te cerţi cu femeile”, a spus el într-un interviu pentru posturile franceze TF1 şi Europe1.”

In alta ordine de idei, am citit in The New York Times un editorial foarte interesant despre Franta, o perceptie americana a acestei tari:

France Decapitated

Se arata ca:

„LONDON — The Tour de France bicycle race kicked off in England this year, in Yorkshire to be precise, and ended its third stage on the Mall outside Buckingham Palace. Next pigs will fly.

In fact they’ve already flown, given that this quintessentially French event has started in Britain once before, but still it must be asked if anything is sacred anymore. Perhaps the horse racing at Ascot will soon move to Toulouse.

I was in Paris last week. It was beautiful. Tourists lolled on the bridges enjoying picnics of cheese, baguettes and bad red wine. They were happy. The weather was perfect. The French were grumpy, of course. I did not notice any grumbling about the weird displacement of the Tour across the Channel, but encountered complaints over just about everything else.

A former conservative president, Nicolas Sarkozy, had been hauled into police custody for 15 hours for questioning over alleged corruption. The current Socialist president, François Hollande, had plumbed new depths of unpopularity. The presidency of the Fifth Republic, once the apex of ceremonial glory and near-monarchical power, had all the luster of a damp rag.

That the French are unhappy has become a commonplace. A nation that loves ideas is living in an ideological void. If that void is filled by anyone it is the rightist leader Marine Le Pen with her cleverly dosed venom about Europe, immigrants, crime, globalization and the other supposed culprits behind French national decline.

Unemployment in France is at about double the German level. Growth is at zero. Investment is at new lows. If the European economy is stirring, the French has shown an exceptional capacity to resist signs of life.

Manuel Valls, the centrist prime minister hated by many in his own Socialist Party, is trying to cut public-sector spending, loosen labor-market laws, slash payroll taxes, and generally spur job creation and growth by liberalizing a state-heavy economy. Many have tried before him. Many have failed. Such reform in France is a Sisyphean task.

France is a modern country as well as a beautiful one. Its attributes, from its health system to its rail system (when not on strike), are well known. But the French dislike modernity. They mistrust modernity. That is the nub of the problem. They dislike and mistrust it for two reasons. Modernity has redefined space and relegated the state. This is intolerable.

The redefinition of space has involved the technology-driven elimination of distance. As Michel Serres, a prominent French philosopher, put it in a lecture last year at the Sorbonne on the digital world, “Boeing shortens distances; new technologies annul them.”

This is troubling in France because nowhere else is the particularity of place and the singularity of a person’s attachment to it more important. That bond is expressed in the word “terroir,” at once the land, its special characteristics, the nature of its soil, its climate, and the unique human relationship to it. A great Burgundy and an indifferent one may come from properties a hundred yards apart. The soil is not the same, nor the slope of the land. Distance matters. Yet modernity has contempt for it. It even places the Tour de France in England. As Serres put it, “We live in a new space.”

Humanity has also changed its relationship to the state. The French place deep faith in the state. It is the righter of wrongs, the mediator of human affairs, the source of social justice, the object of duty, and the repository of power. The very word deregulation is odious to the French.

But technology has shifted power from the state to stateless individuals living in a borderless cyberworld. An e-mail address is now more important and more relevant to the conduct of existence than a physical address. A revolution in communication is underway, not seen since the invention of the printing press, but it is not a French revolution. It is in fact an anti-French revolution. It challenges fundamental French values, the French sense of self, and the French attachment to the state.

Valls, the prime minister, appears to be confronting French labor unions in his efforts at reform. What he is really facing is a fundamental objection to modernity.”

Serres, in his lecture, tells the story of Saint Denis, the Christian martyr decapitated around 250 A.D. Denis is said to have picked up his head and walked several kilometers preaching a sermon. Serres objected as a child, when his mother told him the story, that Denis could not possibly have found his head without his eyes. She rebuked him for failing to understand miracles.

Today, Serres says, everyone’s head is on the table in the form of their computers. “You have been decapitated!” he tells his French audience.

That is often how the French feel. I fear there is not much to be done about it, short of miracles.” (subl. mea)

Dar daca Germania, date fiind aceste circumstante, doreste sa se impuna ca o Mare Putere in Europa si, eventual, sa conduca Europa impreuna cu Rusia? Daca in Franta situatia e asa cum e, adica una proasta si, observati, nu e vorba numai de latura economica, nu apare oare un dezechilibru in Uniunea Europeana in favoarea Germaniei? De asemenea nu am auzit de un spion rus expulzat din Germania (si nu exista spioni rusi in Germania? 🙂 Sa fim seriosi!) ci de seful Biroului CIA de la Ambasada Americana din Berlin!! Nu e oare ciudat ca americanii s-au expus in felul acesta, ca s-a ajuns la scandaluri zgomotoase de spionaj, la expulzarea unui oficial american…? Rusia spioneaza in liniste… Sau cum…?

Update

Casa Albă „nu comentează”, după ce Germania l-a expulzat pe şeful spionilor americani de la Berlin

Se arata ca:

„Casa Albă a refuzat să comenteze expulzarea, joi, de către Guvernul german, a şefului serviciilor de informaţii americane în Germania, la Washington instalându-se o tăcere generală cu privire la acest scandal de spionaj, considerat „exploziv”, între cei doi aliaţi, relatează AFP.

„Am văzut aceste informaţii şi nu avem niciun comentariu de făcut pe tema unui pretins scandal în (domeniul) informaţiilor”, a declarat Caitlin Hayden, o purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională al lui Barack Obama.

„Totodată, relaţia noastră cu Germania în domeniul securităţii şi informaţiilor este foarte importantă şi ea permite asigurarea securităţii germanilor şi americanilor”, a adăugat Hayden. „Cooperarea este esenţial să continue în toate domeniile, iar noi ne vom afla în continuare în contact cu Guvernul german, prin canale adecvate”, a continuat ea.

Un purtător de cuvânt al Guvernului german a justificat joi expulzarea prin „lipsa de cooperare” a Washingtonului în cazurile unor presupuşi agenţi americani descoperiţi în Germania în ultimele zile.

Acuzaţiile au sporit tensiunile dintre cele două ţări, deja puternice, din cauza supravegherii de către Agenţia Naţională pentru Securitate (NSA) a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, dezvăluită în urma unor scurgeri de informaţii în presă, dar oprită în acest moment.

Însă germanii se plângeau de o relativă indiferenţă a americanilor în acest dosar, cel puţin în mod public.

O delegaţie alcătuită din parlamentari germani a efectuat săptămâna aceasta o vizită la Washington, în cadrul unor reuniuni pe tema Securităţii Naţionale în Congres şi cu Executivul.

„Noi considerăm că interlocutorii noştri sunt puţin conştienţi de această problemă”, a deplâns Norbert Roettgen, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Bundestagului.

În fapt, puţini parlamentari de pe culoarele Capitoliului păreau îngrijoraţi de agitaţia germanilor. Dosare de politică internă – imigraţia, autostrăzile, între altele – sunt de ordinea zilei. Actualitatea americană rămâne dominată de problema valului de copii care trec clandestin frontiera cu Mexicul.

„Înţeleg că această poveste, pe lângă ceea ce s-a întâmplat înainte cu telefonul mobil al cancelarului Merkel, ridică numeroase întrebări, dar, în afară de acest lucru, nu am ce să prea comentez”, a declarat miercuri senatorul Bob Corker, republicanul cu cea mai înaltă poziţie în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe.

„Nu eram la curent, eram în Afganistan”, declara marţi colegul său Lindsey Graham, după deschiderea unei anchete asupra celui de-al doilea presupus spion în contul Statelor Unite.

Unii experţi subliniază că această criză pare să nu poată fi soluţionată fără implicarea personală a lui Barack Obama. „Cred că va face acest lucru”, apreciază Jack Janes de la centrul de reflecţie American Institute of Contemporary German Studies.

„Departamentului de Stat sau parlamentarilor de pe cele două maluri ale Atlanticului le revine sarcina să liniştească tensiunile, însă Congresul nu doreşte să se implice”, a declarat el pentru AFP, preconizând că „toată această poveste va continua pentru o perioadă”.”

„Cu o mana legata la spate”…

Iata ce am citit pe saitul Radio Europa Libera:

Administrația Obama confruntată cu reproșuri în Congresul american

Se arata ca:
Victoria Nuland: „Muncind împreună cu europenii am reușit să dăm Ucrainei timp și spațiu ca să-și revină”.

Mai mulți legislatori influenți din Comisia de Relații Externe a Senatului Statelor Unite, atit democrați cit si republicani, și-au manifestat îngrijorarea față de lipsa de acțiune a Statelor Unite în relație cu criza ucraineană și atitudinea Rusiei. Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat John Kerry pe probleme europene, a trebuit sa dea socoteala in fata Comisiei în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Președintele Comisiei de Relații Externe a Senatului Statelor Unite, Robert Menendez, un democrat din New Jersey, și membrul Comisiei, Bob Corker, republican din Tennessee au întrebat la audierile de miercuri pe tema situației din Ucraina de ce administrația Obama nu merge mai departe cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Secretarul Asistent pentru Probleme Europene și Eurasiatice Victoria Nuland a spus că sancțiunile sunt mai eficiente când la ele participă aliații europeni și că administrația Obama pregătește noi sancțiuni.

Ea a mai spus că liderii europeni se vor întâlni la 16 iulie și că după acea dată s-ar putea anunța noi măsuri.

Menendez a sugerat că membrii Congresului ar putea trece la acțiune singuri, spunând că administrația pare să lupte cu Rusia cu o mână legată la spate, dacă nu cu amândouă. „Nu pricep, iar numărul celor care în Congres sunt dispuși să aștepte este în scădere”, a spus senatorul.

Republicanii din Senat introduseseră deja un proiect de lege cu noi sancțiuni împotriva Moscovei, mai dure decât cele luate de Casa Albă, dar nemulțumirea unui șef democrat de comisiei senatorială față de politica externă a propriului președinte este ceva mai rar.

Atât Corker cât și Menendez au părut vizibil exasperați pe tot parcursul audierii de miercuri. La un moment-dat, când Victoria Nuland a început să vorbească despre ce s-ar fi întâmplat dacă administrația Obama nu sancționa Rusia deloc, Corker a întrerupt-o spunând: „Nu vrea să ascult asta”.

Ca urmare Nuland a spus că administrația Obama este în contact cu europenii în privința calendarului unor eventuale noi sancțiuni, și a insistat că este preferabil ca Statele Unite să coopereze cu UE.

Nuland a mai spus că sancțiunile deja adoptate sunt eficiente, că datorită lor au fost posibile alegerile prezidențiale ucrainene din mai și retragerea a zeci de mii de militari ruși de la granița cu Ucraina.

„Muncind împreună cu europenii am reușit să dăm Ucrainei timp și spațiu ca să-și revină”, a spus Nuland.

Corker a făcut o lungă pauză și a spus: „Mi-e rușine. Mi-aș dori ca administrația să nu mai facă declarații publice prin dumneavoastră și prin alții când e așa de limpede că nu o să ia nici un fel de măsuri”.

Ca răspuns la anexarea Crimeii de către Rusia și la sprijinul Moscovei pentru separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, administrația Obama a adoptat sancțiuni individuale împotriva unor cetățeni și firme, însă nu împotriva unor întregi sectoare economice rusești.

Dar Victoria Nuland a declarat miercuri că administrația Obama va introduce asemenea sancțiuni mult mai dure dacă Rusia nu-și schimbă „decisiv” politica din Ucraina.” (subl. mea)

Si atunci intrebarea care se impune in mod necesar este: de ce Administratia de la Casa Alba nu o sa ia niciun fel de masuri? 😡

Pe de alta parte iata un alt articol interesant tot de pe saitul Radio Europa Libera:

„Cu Putin în inimă”

Se arata ca:

În Spania, politica Kremlinului este susținută de radicali – atât de cei de dreaptă, cât și de cei de stânga – un articol de Victor Cerețki.

În Spania, la fel ca și în alte țări din Europa de Vest, există oameni care se consideră prieteni sinceri ai Rusiei și susțin politica lui Vladimir Putin. Poziția lor este determinată de diverși factori, inclusiv de unii care țin de situația internă din Spania.

Cândva, în perioada Uniunii Sovietice, lucrurile în privința „prietenilor” Moscovei din Spania erau clare. Era vorba despre membrii Partidului comunist și simpatizanții acestuia. Iar atunci când partidul comunist spaniol a renunțat în anii ’70 la linia generală a mișcării comuniste trasate de Moscova, s-a găsit o alternativă. În locul tovarășilor care au pășit pe calea așa-numitului „eurocomunism”, adică a celor care au recunoscut valorile democrației, pe lista prietenilor a apărut o nouă organizație, numită Partidul comunist al popoarelor Spaniei. Întreținută pe banii Moscovei, aceasta juca rolul de principal prieten al URSS și propagandist al „modului sovietic de viață”.

Despre acele timpuri își amintește veteranul mișcării comuniste, Jose Luis Vargas: „Primeam un ajutor foarte mare din partea Uniunii Sovietice. Dar ajutorul niciodată nu este dezinteresat. Cei care ajută au și tendința de a comanda. Este în natura firii umane”…

În paralel, și tot pe banii Moscovei, în toate regiunile mari ale Spaniei începând cu sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’90 au existat comunități de prietenie cu Uniunea Sovietică. Acolo spaniolii puteau privi filme sovietice, puteau împrumuta cărți de la bibliotecă, învăța limba rusă și, iar la recomandarea comunităților chiar puteau primi posibilitatea de a merge în URSS la studii. După colapsul Uniunii Sovietice tot acest sistem de asistență acordată și partidului, și comunităților de prietenie s-a destrămat de la sine.

Însă, cât nu ar fi de paradoxal, cu timpul numărul „prietenilor Rusiei” în Spania nu numai că nu s-a micșorat, ci chiar a crescut – din contul noilor grupuri de populație, spune istoricul și politologul de la Madrid, Sesar Vidal Mansanarez, într-o discuție cu corespondentul postului de radio Svoboda. Acest lucru s-a produs, în opinia sa, fără vreo investiție financiară din partea Moscovei. Fenomenul, în opinia cercetătorului, are câteva explicații.

Cea mai simplu de explicat este poziția pro-rusească a veteranilor „prieteniei” – a comuniștilor și altor persoane, de cele mai multe ori cu viziuni de stânga, legate într-un fel de Rusia. Mulți și-au păstrat sentimentele de pe vremuri și nu vor să renunțe la acestea, chiar dacă deja de mult timp nu mai primesc niciun fel de subsidii pentru asta.

La Madrid, de exemplu, există asociația „Troika”. Fondatorul ei, actorul de teatru și regizorul Jose Luis Ceca, a învățat cândva în Uniunea Sovietică: „Troika este o asociație culturală, artistică, teatrală. Scopul nostru este ca cele două popoare – rus și spaniol – să se cunoască reciproc. Este o asociație de prietenie cu Rusia. Noi facem poduri între popoare, punem accent pe cunoașterea de către spanioli a culturii, a vieții din Rusia. Invităm aici oameni de cultură, actori ruși. Este un fel de forum de prietenie între popoare”.

Dar, așa cum a remarcat de curând un spaniol plin de sarcasm, cu Rusia nu ai cum să prietenești așa, pur și simplu. Trebuie neapărat să prietenești „împotriva cuiva”. Acum, de exemplu, împotriva Ucrainei. Poate că anume din acest motiv asociația „Troika” a și organizat la sfârșitul lunii iunie la Madrid o expoziție fotografică despre evenimentele din această țară – o expoziție, bineînțeles, de orientare pro-rusească.

Jose Luis Ceca spune: „Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă în

„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie…”

Ucraina este o tragedie. Expoziția povestește cum în această țară a apărut valul de fascism. Este vorba anume despre fascism, favorizat de autoritățile Ucrainei. Expoziția este un apel de a opri fascismul, orice mișcare ultranaționalistă”.

Trebuie remarcat că organizații de prieteni ai Rusiei asemenea „Troikăi” în Spania nu sunt foarte multe. Dar cu totul pe neașteptate și relativ recent această tabără a fost completată de adepții stângii radicale din Spania. La alegerile locale de diferite nivele aceștia iau nu foarte multe voturi de la alegători, dar în schimb sunt foarte activi în stradă, provocând periodic dezordini cu incendierea containerelor de gunoi și spargerea vitrinelor.

În trecutul nu foarte îndepărtat stânga radicală era destul de ostilă Rusiei, considerând renunțarea la comunism și „prietenia acesteia cu capitalismul” drept o trădare a moștenirii sovietice. Dar acum, se pare, totul s-a schimbat. Înarmați cu tricolorul rusesc și portrete ale lui Putin, aceștia se adună în fața ambasadei Ucrainei pentru a protesta împotriva „huntei rușinoase”. La sediul său din centrul Madridului, numit „Potiomkin” – în cinstea cunoscutului crucişător, stângiștii organizează de exemplu mitinguri de susținere a populației de limbă rusă din sud-estul Ucrainei.

Interesul „stângiștilor” pentru Rusia este explicat de politologii spanioli în particular prin încercarea de a găsi o alternativă sistemului existent în prezent în Spania. Atitudinea lor față de democrația occidentală este extrem de negativă – ei nu acceptă de exemplu parlamentarismul, economia de piață, Uniunea Europeană, globalizarea și așa mai departe. Iar Rusia este acum percepută ca un inamic a civilizației occidentale, de aici vine și simpatia.

Un interes cu mult mai mare pentru cercetare, în opinia lui Vidal Mansanarez, este prezentat de prietenii și aliații Moscovei din rândul forțelor ultraconservatoare spaniole, nostalgice după vremurile totalitarismului. De la regimul generalului Franco aceștia au moștenit ideea că Spania are un loc excepțional, deosebit în lume. Conservatorii stau, bineînțeles, pe baricada ideologică de partea opusă „stângiștilor” și nu au pretenții față de capitalism. Dar și mai mult ei nu iubesc Uniunea Europeană, acuzând-o de toate problemele Spaniei, în particular, de criza economică actuală. În plus, conservatorii în mod tradițional nu au o dragoste prea mare față de SUA. Astfel încât „obiectul” principal împotriva căruia conservatorii spanioli „prietenesc” cu Rusia, la fel ca și în cazul „stângiștilor”, este democrația occidentală.

Sunt caracteristice în acest sens afirmațiile bloggerului Jose Manuel Hoiga – acesta pur și simplu preia postulatele propagandei rusești în raport cu Ucraina: „SUA și UE au finanțat lovitura de stat din Ucraina. Știm despre asta, pentru că au fost publicate conturile – SUA au cheltuit pentru asta cinci miliarde de dolari. Mai mult decât atâta nu se poate! Totul este evident! La Kiev nu există un guvern legal, acolo este o huntă de rebeli apărută în urma loviturii de stat. Este cunoscut și faptul că militanții au fost pregătiți în Polonia – tot pe banii SUA. Iar în prezent hunta ilegală de rebeli este consultată de CIA și FBI”.

Conservatorii, potrivit lui Vidal Mansanarez, la fel ca și stângiștii, văd în Rusia un fel de alternativă, un exemplu despre cum se poate trăi fără a ține cont de

„Conservatorii, ca și stângiștii, văd în Rusia un fel de alternativă, un exemplu despre cum se poate trăi fără a ține cont de opinia publică mondială…”

opinia publică mondială. Nu este de mirare că în paginile presei de orientare conservatoare apar articole care pot părea ca fiind „comandate” de Moscova.

De exemplu, comentatorul holdingului media Intereconomia, José Javier Esparza, în articolele și comentariile consacrate evenimentelor din Crimeea și din Ucraina argumentează în favoarea poziției Rusiei. Materiale cu un caracter și mai evident pro-rusesc pot fi găsite și pe site-ul publicației electronice El Espia Digital – „Spionul digital”. Aceasta retransmite postul de televiziune „Rusia astăzi” în limba spaniolă, preia articole din presa rusească. Publicația este specializată pe informații cu caracter politico-militar. Potrivit directorului acesteia, colonelului în rezervă Juan Agilara, publicația apare cu susținerea „unui grup independent de adepți ideologici”, printre care sunt mulți foști militari și colaboratori ai serviciilor speciale.

În același timp, trebuie remarcat faptul că acești conservatori – de obicei sunt reprezentanți ai păturilor înstărite – au o anumită influență și asupra politicii curente a Spaniei. În ceea ce privește mediile de afaceri, unde conservatorii au de asemenea a anumită pondere, aici apropierea ideologică se complementează cu interesul de a dezvolta relații cu Rusia în special în domeniul turismului și a investițiilor de capital.

[trad. Lina Grâu]”

Ce parere aveti de asta? Reiau intrebarea pe care am pus-o mai sus: de ce Administratia de la Casa Alba nu o sa ia niciun fel de masuri? Se asteapta, oare, ca sa ajungem sa-l avem cu totii pe „Putin in inima”? 😡

In alta ordine de idei… Orwell: „1984” – varianta romaneasca…

Iata ce ne arata tot Radio Europa Libera:

România 2014: Legile supravegherii și epigonii lui Orwell

„Performance la București împotriva legilor supravegherii adoptate recent de Parlamentul României.

Legile supravegherii se află acum în faza de promulgare de către Președintele României. Acțiunea de joi din fața sediului Serviciului Român de Informații este un preambul la protestul care va avea loc sâmbătă, 12 iulie 2014, la sediul central al SRI din capitala României (Bulevardul Libertății Nr. 14). Galerie foto și text de Mihai Stan.

Comunicatul organizației neguvernamentale Miliția Spirituală, activă în zona protecției drepturilor și libertăților cetățenești:

„Miliția Spirituală a organizat azi [joi] un act de cultură cetățenească în fața sediului central al SRI din București, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra iminentei promulgări a legilor privind supravegherea cibernetică și a comunicațiilor electronice.

Considerăm că prin adoptarea acestui pachet legislativ se încalcă grav drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români. Odată cu intrarea în vigoare a celor două legi, organele cu atribuții în zona siguranței/securității naționale vor avea dreptul de a efectua percheziții electronice fără mandat judecătoresc.

De asemenea, actele normative menționate mai sus prevăd obligativitatea identificării cetățenilor de către operatorii de rețele wireless (proprietari de pub-uri, moteluri, cofetării etc.), precum și obligativitatea de a furniza datele personale în momentul achiziționării unei cartele PrePay.

În opinia noastră, autoritățile de forță ale statului sunt pe cale să redobândească o serie de atribuții de care beneficiau vechile structuri represive totalitare. De pildă, înainte de 1990, deținătorul unei mașini de scris era nevoit să și-o înregistreze la Secția de Miliție pendinte.

Aceste legi demonstrează încă o dată statutul privilegiat de care se bucură serviciile speciale ale statului de 24 de ani încoace (ex: creșterea anuală și graduală a schemei de personal a acestor structuri și a bugetelor aferente).

Din păcate, omnipotența serviciilor este expresia mentală a celor puși să le servească legi pe tavă. Cârdășia dintre „politic” și „securistic” nu este ceva nou pe aceste plaiuri, dar devine complet dizgrațios, intolerabil și antidemocratic într-o țară care se pretinde europeană și civilizată.

Cetățenii sunt din ce în ce mai invadați în forul lor intim, în viața privată și în viața minții. Gândirea totalitară trebuie oprită ACUM!” „

De asemenea titreaza si Realitatea:

Protest în faţa sediului SRI faţă de legile supravegherii. Jandarmii au intervenit – UPDATE

Se arata ca:

„Un protest faţă de legile supravegherii a fost organizat joi în faţa SRI, de câţiva activişti ai organizaţiei Miliţia Spirituală, care au blocat intrarea în sediul central al instituţiei.

UPDATE: Blogul ActiveWatch anunţă că trei activiști Miliția Spirituală au fost sancționați astăzi de Jandarmeria Română cu amenzi de câte 500 de lei pe motiv că ar fi organizat o “adunare publică neautorizată” și că ar fi “blocat accesul în sediul Serviciului Român de Informații” (SRI). Cei trei au citit timp de o oră George Orwell (“1984″) pe treptele din fața SRI și aveau bannere inscripționate cu mesajele: “1984 de George Maior. (Ediție revăzută și adăugită)”, “Dumbravă, minunata lume nouă”, “Surveillance Law? What the Foucault!”, care făceau referire la autorii George Orwell și Michel Foucault, la abuzurile statelor totalitare, la directorul SRI George Maior și la generalul SRI Dumitru Dumbravă.

UPDATE: Jandarmii au intervenit şi i-au târât pe protestatari de pe scările sediului SRI.

Protest în faţa sediului SRI din Bucureşti. Câţiva activişti ai organizaţiei non-guvernamentale Miliţia Spirituală au blocat intrarea în sediul central al instituţiei, în semn de protest faţă de legile supravegherii.

Protestatarii au purtat un banner cu mesajul „1984, de George Maior, ediţie revăzută şi adăugită”, cu referire la romanul lui George Orwell.

„Miliția Spirituală a organizat azi un act de cultură cetățenească în fața sediului central al SRI din București, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra iminentei promulgări a legilor privind supravegherea cibernetică și a comunicațiilor electronice. Considerăm că prin adoptarea acestui pachet legislativ se încalcă grav drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români. Odată cu intrarea în vigoare a celor două legi, organele cu atribuții în zona siguranței/securității naționale vor avea dreptul de a efectua percheziții electronice fără mandat judecătoresc. De asemenea, actele normative menționate mai sus prevăd obligativitatea identificării cetățenilor de către operatorii de rețele wireless (proprietari de pub-uri, moteluri, cofetării etc.), precum și obligativitatea de a furniza datele personale în momentul achiziționării unei cartele PrePay”, anunţă un comunicat al Miliţiei Spirituale.

„În opinia noastră, autoritățile de forță ale statului sunt pe cale să redobândească o serie de atribuții de care beneficiau vechile structuri represive totalitare. De pildă, înainte de 1990, deținătorul unei mașini de scris era nevoit să și-o înregistreze la Secția de Miliție pendinte. Aceste legi demonstrează încă o dată statutul privilegiat de care se bucură serviciile speciale ale statului de 24 de ani încoace (ex: creșterea anuală și graduală a structurii de personal a acestor structuri și a bugetelor aferente). Din păcate, omnipotența serviciilor este expresia mentală a celor puși să le servească legi pe tavă. Cârdășia dintre „politic” și „securistic” nu este ceva nou pe aceste plaiuri, dar devine complet dizgrațios, intolerabil și antidemocratic într-o țară care se pretinde europeană și civilizată. Cetățenii sunt din ce în ce mai invadați în forul lor intim, în viața privată și în viața minții. Gândirea totalitară trebuie oprită ACUM!”, mai precizează comunicatul.

Avocatul Poporului atacă legea cartelelor pre-pay la CCR

Legea cartelelor pre-pay a fost atacată la Curtea Constituţională (CC) de Avocatul Poporului, pe raţiuni legate, între altele, de ocrotirea vieţii intime şi de faptul că actul normativ nu ar reglementa criteriile obiective de stabillire a duratei stocării datelor cu caracter personal, notează Mediafax.ro.

„În conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu o obiecție de neconstituţionalitate având ca obiect Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, anunţă un comunicat al Avocatului Poporului.

În opinia Avocatului Poporului, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 26, art. 53 alin. (2) și art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

„În susținerea obiecției de neconstituționalitate, Avocatul Poporului arată că soluția legislativă referitoare la obligația de a stoca datele cu caracter personal pentru o perioadă de 6 luni de la data reținerii acestora este afectată de un viciu de constituționalitate din perspectiva considerentelor reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 1258/2009. Totodată, se apreciază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice și principiului proporționalității prevăzut expres de art. 53 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, Avocatul Poporului subliniază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice nu reglementează criteriile obiective pe baza cărora trebuie stabilită durata stocării datelor cu caracter personal, astfel încât să fie garantată limitarea sa la strictul necesar. În acest sens, se consideră că legea criticată nu prevede garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare și utilizare ilicită a datelor cu caracter personal.

În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, mai precizează comunicatul.

Camera Deputaţilor a adoptat în 2 iulie, cu 195 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi 75 de abţineri, iniţiativa legislativă care obligă deţinătorii de cartele telefonice preplătite (prepay) să-şi prezinte datele personale de identificare.

Dacă va fi promulgată, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Cu toate acestea, legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare.

În caz contrar, legea prevede anularea numărului de telefon.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a decis, marţi, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituţională, hotărârea fiind luată în unanimitate.

Conform unui comunicat al CC, cu unanimitate de voturi, Curtea „a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale”.

Legea prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.”

Chiar nu mi-ar placea sa traiesc intr-un astfel de univers. Concentrationar. Totalitar. Este uluitor sa constat cum se lupta in zilele noastre impotriva libertatii! Si fac o comparatie cu anii ’90 cand se traia, cand se respira libertate, acea libertate cucerita cu varsare de sange in Decembrie ’89. Este uluitor pentru mine sa constat ca revin practicile totalitarismului!! Si cum prea putini oameni protesteaza impotriva unor asemenea abuzuri! Inadmisibil ce se intampla!

Update 2

Iata o interesanta analiza publicata de Romania Libera:

Analiză Der Spiegel. O alegere dificilă pentru Germania: America sau Rusia?

Se arata ca:

Orientarea politicii externe a Germaniei este, mai mult ca niciodată, pusă în discuție de ultimele evoluții ale scandalului de spionaj american la Berlin. Problema este atât de gravă încât trei jurnaliști germani de la Der Spiegel – Markus Feldenkirchen, Christiane Hoffmann și René Pfister – au ajuns să se întrebe dacă, pe viitor, Germania se va situa de partea Statelor Unite ale Americii sau de partea Rusiei.

Întrebarea din titlul materialului din prestigioasa publicație germană – Va fi America sau Rusia – este cu atât mai actuală cu cât un recent sondaj efectuat de Fundația Körber arată că la întrebarea „Cu ce țară ar trebui să coopereze Germania în viitor?” aproape 56% au indicat Statele Unite și 53% au numit Rusia. Articolul punctează cele mai importante momente ale scandalului de spionaj, ajuns la punctul de maximă intensitate atunci când guvernul de la Berlin i-a cerut șefului biroului CIA din Germania să părăsească țara.

Cei trei jurnaliști explică și complicata situație internă a Germaniei, condusă de cancelarul Angela Merkel în fruntea unei coaliții ce include cele două mari partide – Uniunea Creștin-Democrată și Partidul Social Democrat. Thomas Oppermann, liderul parlamentarilor social-democrați declara, după izbucnirea scandalului referitor la acțiuni de spionaj în favoarea SUA în care ar fi implicați angajați a serviciului german de informații externe (Bundesnachrichtendienst – BND) și ai ministerului german al Apărării, că – în cazul în care acuzațiile vor fi confirmate de comisia de investigare – este cel mai grav atac asupra parlamentului și instituțiilor democratice ale Germaniei.

Cancelarul Angela Merkel, care și-ar dori, potrivit Der Spiegel, să își vadă țara ferm ancorată în alianța occidentală și partener loial al Americii, are astfel de înfruntat și enervarea colegilor de coaliție, și opinia publică tot mai nemulțumită de relația cu SUA, ajunsă în prezent la cel mai scăzut nivel de încredere și la cele mai îngrijorătoare tensiuni.

De cealaltă parte, acțiunile Rusiei în criza ucraineană au readus în atenție subiecte uitate după încheierea Războiului Rece și căderea Zidului Berlinului: identitatea națională și antagonismul Est-Vest. Un sondaj Der Spiegel a arătat că 57 la sută dintre germani consideră că țara lor ar trebui să dea dovadă de mai multă independență față de Statele Unite în politica externă. Astfel încât, spun cei trei autori, se impune atenției o altă întrebare inconfortabilă, dacă nu cumva relațiile strânse cu Occidentul au fost doar un fenomen de tranziție, și nu o tendință pe termen lung.

Relația cu America

După război, cancelarul tinerei Republici Federale Germane, Konrad Adenauer, a ales integrarea țării sale în blocul occidental, mișcare încheiată cu aderarea la NATO în 1955. Relația germano-americană a continuat să fie foarte bună vreme de decenii, până în momentul în care George W. Bush, după atentatele de la 11 septembrie 2001, a anunțat intenția SUA de a interveni militar pentru înlăturarea de la putere a liderului irakian Saddam Hussein. Cancelarul german din acel moment, social-democratul Gerhard Schröder, s-a opus deschis unei intervenții militare în Irak.

Materialul din Der Spiegel trece în revistă momentele de manifestări antiamericane din Germania, de la mișcările contra războiului din Vietnam, din anii 60 și cele legate de politica privind rachetele a NATO până la momentele actuale. O sumă de evenimente, precum războiul din Irak, scandalul Guantanamo, folosirea dronelor în război, criza financiară, scandalul NSA și temerile privind practicile gigantului IT Google, au sporit neîncrederea germanilor în America.

Pe lângă pacifiști și reprezentanții stângii, și germanii de rând au sperat că venirea la Casa Albă a lui Barack Obama va reuși să refacă prietenia și încrederea între cele două țări. Însă, spre dezamăgirea germanilor, se arată în articol, „Obama nu a transformat Casa Albă în sediu al ONU”. Nu a închis Guantanamo, nu a eliminat pedeapsa cu moartea, însă a înlocuit forțele speciale ce ucideau străini cu drone pilotate din cazărmi cu aer condiționat care execută persoanele de pe o listă semnată de Obama, mai spun cei trei autori.

Potrivit ambasadorului american la Berlin, John Emerson, în ciuda unor lucruri care au mers prost în ultima perioadă, alegerea Germaniei între SUA și Rusia ar trebui să fie simplă. Cine are o presă liberă, cine permite un control al poporului asupra serviciilor secrete, Rusia sau Statele Unite? Emerson, care consideră că germanii au avut așteptări prea mari de la Obama, spune că cele două țări împărtășesc, până la urmă, aceleași valori, astfel că ar trebui să rămână de aceeași parte.

Articolul citează și poziția lui Friedrich Merz, președintele unui grup ce promovează prietenia cu SUA, numit Atlantic Bridge, ocupat în prezent cu promovarea acordului transatlantic de liber schimb. Merz, un suporter inveterat al economiei de piață, se arată frustrat de divizarea ideologică din Statele Unite, căreia îi preferă democrația mai temperată de tip european. Cu privire la ultimul scandal de spionaj, însă, președintele Atlantic Bridge spune că dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate este timpul ca astfel de practici să înceteze.

Antiamericanismul a ajuns și la un alt nivel. Faptul că relațiile cu America au devenit neatractive este dovedit, în opinia autorilor, și de faptul că a face parte din grupul de prietenie Germania-SUA din Bundestag este acum aproape indezirabil. Nici activitatea în alte organizații de promovare a relațiilor cu Statele Unite nu mai este ceva dezirabil pentru mulți politicieni.

Autorii materialului notează că mulți americani văd Germania ca pe un copil devenit adult, dar care ezită să părăsească locuința părintească și să-și asume responsabilități. SUA au dus greul operațiunilor militare din Afganistan, tot ele suportă peste 70% din cheltuielile militare al NATO și sunt și țara ce trebuie să controleze expansiunea noii superputeri de la Beijing. Pacifismul Germaniei Federale din timpul Războiului Rece a fost posibil sub umbrela nucleară a Statelor Unite, însă odată ce acesta s-a încheiat, americanii n-ar avea nimic împotrivă ca țările europene și mai ales Germania să-și asume responsabilități în politica globală, cel puțin în imediata lor vecinătate.

Gary Smith, șeful Academiei Americane din Berlin consideră, citat de Der Spiegel, că germanii suferă de un exces de moralitate atunci când reacționează violent la ascultarea telefonului cancelarului Angela Merkel, uitând că SUA sunt singura putere mondială democratică și că Rusia sau China nu ar avea niciun fel de scrupule cu privire la acțiuni de spionaj. Germania nu vede lucrurile în ansamblu, consideră Smith, atunci când este enervată de situațiile în care America își arată mușchii, dar se ține departe de a participa la soluționarea unor crize precum cea din Libia. Cine se așteaptă germanii să îl oprească pe Puțin atunci când va dori să mai anexeze teritorii ale altor țări din vecinătate, așa cum a făcut cu Crimeea, se întreabă retoric Gary Smith.

Relația cu Rusia

Autorii materialului oferă apoi o comparație a ambasadei americane, o adevărată fortăreață păzită de oameni obsedați de control, cu cea rusă, la care toată lumea tratează cu lejeritate problemele de securitate. Iar ambasadorul Vladimir Mikhailovich Grinin, un bun vorbitor de germană, spre deosebire de cel american și un bun cunoscător al vieții sociale și politice din țara în care își are misiunea, spune că Germania este țara europeană cea mai apropiată de Rusia.

În viziunea lui Grinin, nu există contradicții între Est și Vest, iar relațiile dintre Rusia și Occident trebuie văzute ca un triunghi format din Statele Unite, Federația Rusă și Uniunea Europeană, în care rolul preponderent îl joacă Germania. Aceasta din urmă, fiind țara care îi înțelege foarte bine atât pe ruși cât și pe americani, ar trebui să joace rolul de mediator, astfel încât să fie găsit un limbaj comun. Cei trei autori ai materialului din Der Spiegel vorbesc despre relația specială germano-rusă notând că butada „Niciodată încă un război contra Rusiei” nu este doar un efect al pacifismului de după al doilea război mondial.

Pe baza povestirilor unui umorist rus ce deține un club în Berlin, materialul vorbește despre relația specială dintre germani și Siberia. Pornind de la un citat dintr-un istoric german ce spune că poporul său a văzut spiritualitatea din peisajul siberian, umoritsul Vladimir Kaminer brodează pe tema relației speciale germano-ruse bazându-se pe poveștile televizate despre Siberia difuzate de televiziunile germane după Crăciun. Kaminer spune că, pentru Germania, Statele Unite sunt ca un tată rău, în timp ce Rusia este un fel de frate mai mic pe care îl privești cu indulgență. Și nu uită să amintească faptul că țarul Petru cel Mare i-a rugat pe germani să-l ajute să modernizeze Rusia și că cele două țări, deși au făcut multe greșeli în trecut, deăind una de alta, ca orice vecin.

El crede că petrecerile pe care le organizează, cu muzică rusească și vodca curgând în valuri sunt apreciate de germani pentru că aceștia, obișnuiți să se gândească mereu la viitor, tânjesc după prezentul rusesc, după modul rușilor de a uita ziua de mâine.

Ce poate face Germania

În anii din urmă, scrie Der Spiegel, a fost destul de ușor să crezi într-o Rusie bună. Moscova părea să se apropie de Occident prin includerea în G8 și Consiliul NATO-Rusia. Iar Germania nu părea să aibă motive de teamă, după reunificare. Dar criza ucraineană a redeschis criza pe care o credeau încheiată cei care se amăgeau cu viitorul democratic al Rusiei. „Rusia nu este un partener, în acest moment”, declara ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, după începerea crizei din Ucraina. În acest moment, Berlinul se găsește în situația de a construi o punte de legătură cu o Rusie cu o retorică tot mai antioccidentală și naționalistă, tot mai intolerantă față de minoritățile naționale, religioase și sexuale și motivată de a-și regăsi semnificația pierdută odat cu prăbușirea URSS.

Germanii sunt divizați în ceea ce privește poziția față de Rusia. Cei care înainte o priveau cu neîncredere se simt acum răzbunați, în timp ce partizanii Moscovei pledează pentru a i se acorda mai multă înțelegere. Potrivit unui sondaj Der Spiegel, trei sferturi dintre germani spun că încrederea lor în Rusia a scăzut, dar cu toate acestea aproape 40 la sută dintre respondenți și-ar dori ca Germania să colaboreze mai strâns cu Rusia în viitor.

Pentru diplomația germană, care se mândrea cu relațiile speciale cu Moscova, acum Rusia a devenit inpredictibilă. Nimeni nu-i cunoaște lui Puțin adevăratele intenții. Încearcă doar să limiteze extinderea NATO și UE către Est sau vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică, a cărei cădere o consideră cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20. Dificultățile din această relație, cândva privilegiată, au ieșit la iveală în mai, cu ocazia unei întâlniri a forumului germano-rus o organizație similară Atlantic Bridge, la care a participat și unul dintre apropiații lui Puțin, Vladimir Yakunin, care a declarat că e mândru că este rus. Doar că valorile occidentale pe care Rusia și Europa vor să le împărtășească nu sunt tocmai cele pe care oamenii dintr-o societate creștină și-ar dori să le vadă: antiamericanism, homofobie și intoleranță.

„Americanii nu știu nici măcar unde este Crimeea”, a declarat Yakunin, care i-a chemat pe europeni să se alăture Rusiei în lupta contra liberalismului totalitar. „Esența democrației nu este femeia cu barbă, ci suveranitatea poporului”, a spus el cu referire la câștigătorul Eurovisionului, Conchita Wurst.

În aceste condiții, Germania este nevoită să se întrebe dacă Rusia poate fi o țară democratică, de fiecare dată când reflectează asupra relației cu Moscova. Puține declarații au atras mai mult atenția decât cea a fostului cancelar Gerhard Schröder (în prezent președinte al unei companii rusești – n. red.), care spunea despre Vladimir Puțin că este un „democrat fără cusur”, părând astfel să nege tendințele autoritariste ale liderului de la Kremlin. De altfel, și pro-rușii germani sunt expuși tendințelor autoritariste, dacă e să luăm în considerare acuzațiile aduse acestora de istoricul Heinrich August Winkler, care îi consideră similari cu naziștii. Ceea ce este complet greșit, cred cei trei autori ai materialului Der Spiegel, care consideră că Germania este țara care îi poate înțelege cel mai bine pe ruși fără a-și periclita poziția în lumea occidentală. „Nu se pune problema menținerii unei poziții echidistante față de Occident și Rusia, și cu siguranță nu este o alegere între democrație și regim autocratic” Poziția geografică centrală a Germaniei nu duce și la adoptarea unei poziții ideologice care să împace cele două tendințe.

Sociologul și filozoful Jürgen Habermas atrăgea recent atenția că că Germania este pe cale să alunece într-o poziție semi-hegemonică foarte periculoasă. Dar aceste îngrijorări nu sunt justificate, spun autorii articolului. „Germania nu mai trebuie să se teamă de sine însăși.” Potrivit unor sondaje la nivel internațional, Germania este cea mai popualră țară pentru foarte mulți oameni. Pretenția ca Germania să-și asume un rol mai consistent în politica internațională este aproape unanimă. În tmpul crizei economice, Berlinul și-a asumat cea mai mare parte a poverii fiscale și econmice și, ca mare putere, a fost criticată din acest motiv.

Ieșirea din alianța occidentală nu este o opțiune pentru Germania, consideră jurnaliștii. Apartenența la NATO a adus Germaniei mai mult de jumătate de secol de securitate și pace, iar trei sferturi dintre germani sunt convinși că această alianță este necesară și după încheierea Războiului Rece. Majoritatea zdrobitoare a germanilor nu pun la îndoială apartenența țării lor la Occident.

Germania poate să devină mai independentă în relație cu Statele Unite. Schröder a refuzat să implice Germania în războiul din Irak și asta a fost o decizie corectă, consideră autorii materialului, precum și un semnal că Berlinul nu vrea să participe la o acțiune bazată pe o minciună. Obama a renunțat la politica războinică a lui Bush, dar nu și la metodele acestuia de spionaj.

Merkel poate explica Statelor Unite că nu este dispusă să accepte procedeele NSA, dar până acum admonestările sale nu l-au impresionat pe Obama, așa cum dovedește ultimul scandal de spionaj. Din acest motiv ar fi corect ca Germania să-i ofere azil lui Snowden, cred cei trei autori. Desigur că acestă decizie va avea un preț – relațiile cu SUA vor fi aproape înghețate pentru o vreme. Dar numai așa ar putea Berlinul să critice politicile lui Puțin. În acest moment, o parte din simpatia germană pentru Vladimir Puțin derivă din sentimentul că nici SUA nu sunt cu mult mai bune, dispuse cum sunt să încalce legislația internațională atunci când nu mai găsesc soluții politice.

„Germania și-a întins aripile în ultimele două decenii. Iar acum nu se mai poate ascunde îndărătul altcuiva. În schimb, Germania poate conduce Europa către un rol politic independent. Ea poate arăta Rusiei ce ar avea de câștigat dacă ar deveni o parte a Occidentului. Dar trebuie, de asemenea, să traseze limite clare dacă Moscova reintroduce violența ca unealtă politică și îi amenință aliații. Pentru america, o Germanie ce-și asumă acest rol s-ar ptea să nu fie un partener comod, dar acesta ar putea oferi un moment de ușurare Americii”, încheie cei trei jurnaliști de la Der Spiegel.”

De asemenea, de citit si…

Ministrul german de Finanţe: Americanii dau dovadă de o „prostie care te face să plângi”

Se arata ca:

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a apreciat, joi, că Statele Unite dau dovadă de o „prostie care te face să plângi”, după descoperirea a două posibile cazuri de spionaj al agenţilor germani în favoarea agenţiilor de informaţii americane, informează Mediafax.

Schäuble a mai spus că „este extrem de prostesc ca Statele Unite să recruteze la noi persoane de a mâna a treia. Iar în faţa unei asemenea prostii, nu poţi decât să plângi”. Apoi a adăugat că „acest lucru nu o amuză pe cancelar.

Pentru a doua oară în cinci zile, justiţia germană a deschis o anchetă, miercuri, în privinţa unui presupus spion care lucrează, potrivit presei, pentru Washington, un caz care tensionează şi mai mult relaţiile dintre Statele Unite şi Germania.

După primele dezvăluiri, vineri, în privinţa unui agent al serviciilor de informaţii germane suspectat că lucrează şi pentru CIA, Parchetul federal a anunţat că anchetează un nou caz de presupus spionaj pentru o ţară străină, fără a preciza care este aceasta.

De această dată, presa a vorbit despre un ofiţer al Bundeswehr, care ar lucra pentru Statele Unite. Cazul este considerat „mai grav” decât primul, potrivit surselor citate.”

Epilog

Agerpres

Germania și SUA rămân bune prietene, în pofida suspiciunilor de spionaj (Kerry)

Germania și SUA rămân „bune prietene” în pofida valurilor provocate de suspiciunile de spionaj, a declarat duminică secretarul de stat american John Kerry, în cursul unei conferințe de presă comune la Viena cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier, informează France Presse.

„Lăsați-mă să subliniez că relația între SUA și Germania este strategică, noi avem o cooperare politică enormă și suntem buni prieteni”, a declarat Kerry.

Cei doi miniștri au abordat subiectul cu ocazia unei serii de reuniuni la Viena pentru a încerca să deblocheze negocierile asupra programului nuclear iranian.

Ei au vorbit, de asemenea, despre dosarele Iranului, Afganistanului și Orientului Mijlociu, a explicat șeful diplomației germane Frank-Walter Steinmeier.

„Aceasta ne arată că relația transatlantică între Germania și SUA este necesară, în pofida dificultăților din aceste ultime săptămâni”, a afirmat ministrul german. „Vom lucra pe o bază fundamentală de respect mutual”, a adăugat el.

Explicațiile între cele două țări intervin după spectaculoasa decizie de joi a Berlinului de a-l expulza pe șeful spionajului american în Germania — o măsură rarisimă în cadrul NATO — ca urmare a arestării a două persoane suspectate că au spionat în beneficiul SUA.

Într-un interviu înregistrat sâmbătă la televiziunea publică ZDF, cancelarul german Angela Merkel a cerut Washingtonului să-și schimbe comportamentul în materie de spionaj. „Sper, desigur, că ceva se va schimba”, a declarat Merkel.

„Nu mai trăim în perioada Războiului rece în care fiecare era, probabil, neîncrezător în fiecare”, a adăugat ea.”

Dar interesant este si punctul de vedere al Angelei Merkel:

Ziare.com

Merkel recunoaste: SUA vor fi greu de convins sa renunte la spionarea Germaniei

Se arata ca:

Cancelarul german Angela Merkel a recunoscut ca SUA vor fi greu de convins sa renunte la practicile lor de spionaj in Germania, dar a insistat ca este important ca deosebirile de atitudine pe tema activitatii serviciilor secrete trebuie scoase in evidenta.

„Nu cred ca este usor sa convingem SUA sa schimbe radical activitatea serviciilor lor secrete, este vorba de o luare de pozitie generala. De aceea trebuie sa fim clari in ceea ce priveste faptul ca avem abordari diferite”, a spus Merkel in traditionalul interviu din timpul verii, care va fi difuzat duminica de canalul doi al televiziunii germane ZDF.

Scandal de spionaj: Germania declanseaza vanatoarea interna

Intrebata daca are asteptari in privinta unei schimbari de atitudine din partea SUA, Merkel a spus ca nu poate prevedea o asemenea schimbare, dar ca, evident, si-o doreste. Merkel a insistat ca practicile de spionaj ale SUA dezvaluite recent nu au nimic de-a face cu o cooperare intre prieteni. „Nu mai traim in perioada Razboiului Rece cand probabil ca nimeni nu avea incredere in nimeni. Cred ca serviciile secrete din secolul al XXI-lea trebuie sa se concentreze pe lucruri importante si sa colaboram foarte strans cu americanii. Doresc ca aceasta (colaborare) sa continue”, a spus cancelarul german, citata de AFP.

Germania: Nou caz de spionaj al americanilor

„Nu poate exista incredere cand cineva trebuie sa plece de la premisa ca este spionat. Vrem o cooperare intre aliati, iar asta nu implica deloc ca trebuie sa ne spionam reciproc”, a subliniat Merkel, potrivit EFE. Insa, in ciuda criticilor, Merkel a spus ca nu vede niciun motiv pentru o reducere a cooperarii Germaniei cu serviciile secrete americane si s-a declarat impotriva suspendarii negocierilor referitoare la un tratat de liber schimb intre UE si SUA. „

🙂

Trebuie citit si…

CursDeGuvernare.ro

Valentin Naumescu / Expulzarea şefului CIA filiala Berlin. Neîncrederea Germania-SUA, la cote maximale în era postbelică

De Valentin Naumescu

Se arata ca:

„E limpede că s-a ajuns la un punct critic în relaţia bilaterală germano-americană, prin acumulări graduale de neîncredere politică reciprocă, se pare ireversibile, survenite în mai mult de un deceniu.

Cel mai probabil, fisura relaţiei transatlantice trebuie căutată în 2003, atunci când Germania şi Franţa s-au desolidarizat de Statele Unite în campania militară din Irak şi, mai mult decât atât, au blocat explicit obţinerea unui mandat politic din partea ONU şi a NATO.
În perioada sensibilă a War on Terror, fostul secretar american al Apărării, nepopularul Donald Rumsfeld, a introdus provocatorul clivaj conceptual între vechea Europă, cu referire la Germania şi Franţa (care s-ar fi îndepărtat de viziunea, politica şi valorile Statelor Unite) şi noua Europă (loială şi demnă de încrederea Americii), reprezentată de ţările din Europa Centrală şi de Est. Merită, cred eu, în contextul tensionat germano-american de astăzi, să ne amintim formula atât de criticată a lui Rumsfeld din 2003, căci aceasta ar putea fi şi chiar este, într-un fel, resuscitată…

De atunci încoace, cu perioade relative de acalmie, relaţia între principalele două puteri economice ale Alianţei occidentale a continuat practic să se deterioreze iar scandalurile de spionaj american din Europa, din ultimii ani, cu episoadele Snowden din 2012-2013 şi cu cele din ultimele zile, se pare că au umplut paharul şi au determinat Germania să recurgă la un gest politico-diplomatic cu semnificaţie majoră[1]. Şi ruşii spionează în Germania, de bună seamă (doar preşedintele Putin este „maestrul” lor, nu?) şi chinezii spionează (peste tot), dar expulzat a fost şeful structurii de informaţii a Statelor Unite, pentru activitatea care se pare că a produs cel mai mare deranj politic la Berlin, pe motivul oficial că „spionajul din partea prietenilor este inacceptabil”. Desigur, orice formă de spionaj depistat este stânjenitoare pentru statul în cauză, iar principial vorbind, cine spionează şi este prins suferă consecinţele acţiunilor sale ilegale şi imorale. Nimeni nu ia apărarea spionilor.

Prin expulzarea şefului acreditat diplomatic al reţelei americane de informaţii speciale în Germania, Berlinul vrea să spună: Halt! Până aici! Răbdarea noastră are o limită, ne deranjează în mod deosebit să fim spionaţi de aliaţi. În plus, aşa cum se ştie, Washingtonul nu a acceptat anul trecut propunerea Berlinului de a încheia un moratoriu privind interdicţia spionajului reciproc, cu precizarea oficialilor americani că „Statele Unite nu încheie astfel de acorduri limitative nici măcar cu Marea Britanie sau Canada” (a se înţelege ţări mult mai apropiate de America decât Germania), deşi este de notorietate colaborarea strategică îndelungată între serviciile de informaţii ale ţărilor vorbitoare de limbă engleză: SUA, Canada, Marea Britanie şi Australia. Germania nu face parte din acest cerc al încrederii maxime.

Întrebarea esenţială care se pune în tot acest scandal nu este dacă, ci de ce simte nevoia Washingtonul să spioneze guvernul de la Berlin? Fireşte, răspunsul generic este simplu: pentru că nu mai are încredere în Germania. Dar ce anume menţine neîncrederea politică SUA-Germania la un nivel atât de ridicat încât Statele Unite vor să cunoască în detaliu acţiunile necomunicate public ale administraţiei germane? Aici lucrurile se complică: pentru că cele două mari puteri occidentale au început să aibă abordări diferite în chestiuni esenţiale de politică internaţională.

De exemplu (vor mai fi fiind şi altele, ceea ce până la un punct este firesc), relaţia cu Rusia şi viziunea asupra noii „Europe de Est”, reprezentată astăzi de cele şase state fost-sovietice din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, cărora vest-europenii (în principal franco-germanii) nu doresc să le acorde o perspectivă credibilă de aderare la NATO şi Uniunea Europeană, ci doar parteneriate şi asocieri moi, văzute ca simple extinderi ale pieţei comune.

În timpul crizei din Ucraina, de pildă, care a urmat anexării Crimeei, Statele Unite ar fi dorit o abordare mai exigentă a relaţiei cu Rusia şi chiar impunerea unor sancţiuni economice severe Moscovei, în timp ce Berlinul a pledat pentru moderaţie, a îndemnat Kievul la dialog cu Moscova şi a făcut în aşa fel încât reacţia Uniunii Europene să se limiteze la interzicerea vizelor pentru 33 de demnitari ruşi din eşaloanele al doilea şi al treilea, adică impact zero. Apoi, a apărut ca din senin şi înregistrarea înjurăturii subsecretarului de stat Victoria Nuland la adresa Uniunii Europene (într-o discuţie telefonică pe care o purta cu ambasadorul american la Kiev), pentru a întări întreaga argumentaţie privind dispreţul americanilor la adresa Europei puritane.

„Întâmplător”, principala putere care profită de pe urma acestui stânjenitor scandal germano-american este Rusia. Am mai spus lucrul acesta, orice blocaj în relaţia transatlantică avantajează şi consolidează poziţia Rusiei în Europa. NATO, ca principal instrument politico-militar de exprimare unitară a spaţiului occidental, este astfel anihilat din interior. Nici măcar exerciţiul diplomatic de negociere nesfârşită a TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership) nu mai poate salva aparenţele, mimând continuarea parteneriatului strategic America de Nord-Europa.

Care ar putea fi consecinţa deteriorării pe mai departe a relaţiei Germania-Statele Unite asupra regiunii noastre? Deloc surprinzător, am putea asista la o creştere a prezenţei Statelor Unite în Europa Centrală (mai ales Polonia, România, statele baltice) şi de Est (Ucraina, Republica Moldova, Georgia), pe multiple dimensiuni de interese: politice, militare, strategice şi de informaţii, economice, culturale, academice etc. Întoarcerea masivă a Americii în Europa, atunci când se va produce (şi nu e departe momentul!) se va produce cu certitudine în Europa Centrală şi de Est, şi va fi o contrapondere strategică la (re)apropierea tot mai evidentă, mai puternică şi mai interesată a Germaniei de Rusia. Vin, deci, americanii!
Dar nu vin neapărat de dragul „noii Europe”, să nu ne facem iluzii, ci de teama de a pierde influenţa pe un continent care înseamnă totuşi mult în sistemul relaţiilor internaţionale, aşa în declin cum este, şi mai ales pentru a contracara avansul tot mai posibil al Rusiei în relaţia cu Uniunea Europeană.

America, prin perspectiva ei globală asupra lumii, reţine doar lucrurile esenţiale din istoria continentelor, nu se pierde în detalii. Ştie însă, de exemplu, din istoria Europei (aşa cum foarte bine şi cu mult mai multe detalii ştiu şi polonezii, şi românii, şi balticii, şi ucrainenii) că fascinaţia ruso-germană a sfărâmat mereu şansele naţiunilor mai mici, prinse la mijloc, de a decide pentru ele, şi că aceasta duce la un desen politico-economic al continentului care anulează ideea de Occident transatlantic. În beneficiul cui?”   

si

Noul război rece și falia Occident-Rusia

De Anne-Marie Blajan

Se arata ca:

„Rusia a avertizat din nou, miercuri, cele trei state care au acceptat scutul antirachetă pe falia care o desparte de Occident: Polonia, România, Turcia.

În realitate, cinci sunt statele care reprezintă miza geopolitică a momentului: Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Turcia se află în zona tampon dintre Occident și Rusia. În contextul creat de criza din Ucraina, parteneriatul SUA cu Polonia, România și Turcia capătă noi valente.
Rusia însă își manifestă o influență soft în Ungaria și Bulgaria. Analiștii apreciază că ele pot fi fie calul troian al Rusiei în UE, așa cum a fost considerată Bulgaria de către serviciile secrete germane, potrivit der Spiegel, fie, pe de altă parte, un intermediar ar relației Germaniei cu Rusia.

Polonia, aliatul SUA cel mai radical împotriva Moscovei

Polonia este un avanpost important al SUA în Europa Centrală şi de Est – aici la fel ca şi în România, vor fi amplasate elemente ale scutului antirachetă. Varşovia şi Washingtonul sunt parteneri a căror relaţie apropiată nu mai are nevoie de confirmări.

E și motivul pentru care în ultimele săptămâni au apărut în spațiul public  înregistrări ale unei discuţii private a ministrului de Externe, Radek Sirkorski, care arătau frustrarea polonezilor că SUA păreau să se fi dezangajat din regiune.

Numai că odată cu izbucnirea crizei din Ucraina, Polonia – avocatul Kievului în Europa, cu un obiectiv asumat de susţinere a Ucrainei în apropierea de UE – a cerut şi a primit reconfirmări americane.

Polonia a jucat un rol esenţial în gestionarea crizei ucrainene, făcând parte din troica ce a mediat dialogul dintre fostul preşedinte, Viktor Ianukovici, şi protestatarii proeuropeni, ieşiţi în stradă în urma refuzului preşedintelui de a semna Acordul de asociere cu UE.

Mai apoi, odată cu implicarea fățișă a Rusiei în destabilizarea Ucrainei, Polonia, sprijinită de statele baltice şi mizând pe temerea lor intrinsecă faţă de fostul centru de putere din perioada sovietică, a cerut o angajare fermă a SUA şi NATO. Rezultatul: o suplimentare a trupelor americane pe teritoriul polonez, avioane de vânătoare staţionate în baze aeriene din Polonia şi asigurări că americanii şi partenerii NATO sunt ferm alături de Polonia, ţările baltice, dar şi România.

Un model de succes al fostelor state comuniste

Polonia este modelul de succes al fostelor ţări comuniste, chiar dacă acum 25 de ani nu era clasată ca favorită. Mult mai mult optimism era îndreptat spre Ungaria şi Cehia.

Şi totuşi, Polonia – la cei 10 ani de apartenenţă la UE, 15 ani ca membru al NATO şi 25 de la căderea comunismului – a avut o creştere în medie de 4% pe an (prin comparație, România a crescut cu doar 1,1% anual), în ultimul deceniu, PIB-ul/locuitor exprimat în puterea de cumpărare este la 67% din media UE şi are o economie de trei ori mai mare decât a Ucrainei, faţă de 33% din economia ţării vecine în 1098, la căderea comunismului.

Polonia a fost singura mare economie europeană care a evitat recesiunea economică. Potrivit The Economist, PIB-ul de anul trecut a fost cu o cincime mai mare decât cel avut înainte de începerea crizei în Europa. Iar Ministerul de Finanţe estimează o creştere mai mare de 3% în 2014.

Performanţele economice i-au acordat Poloniei o puternică voce în UE, atât din punct de vedere politic, cât şi economic.

Un premier puternic: Situația politică și rolul de jucător principal în gestionarea crizei din Ucraina

Criza din Ucraina a îndreptat din nou privirile liderilor europeni şi americani spre Donal Tusk şi ministrul său de externe, Radek Sirkorski. Şi nu doar privirile aliaţilor străini, ci şi ale polonezilor.

Iniţial, situaţia din Ucraina şi reacţia autorităţilor poloneze au contribuit la creşterea popularităţii Platformei Civice, partidul premierului Tusk, care scădea în sondaje pe măsură ce economia şi-a temperat creşterea şi rata şomajului a crescut.

Însă poziţionarea puternică în politica externă nu a putut să schimbe, în final, percepţia polonezilor, care îi consideră pe cei doi aroganţi şi satisfăcuţi de ei înşişi ca oameni de stat. Astfel că opoziţia a început să câştige teren. Iar scandalul provocat de publicarea unor conversaţii confidenţiale ale unor înalţi oficiali polonezi – guvernatorul băncii centrale, miniştrii de Externe, Interne şi fostul ministru de Finanţe – a nemulţumit şi mai mult publicul.

Opoziţia a cerut demisia guvernului, însă premierul Tusk a cerut şi a obţinut votul de încredere al parlamentului, demonstrând astfel că încă mai are sprijinul majorităţii.

Înregistrările în care au fost suprinse discuţii private ale guvernatorului băncii centrale şi ale ministrului de Externe au avut potenţialul de a decredibiliza guvernul Tusk şi de a pune sub semnul îndoielii performanţa economică a Poloniei, chiar în momentul în care aceasta propusese o nouă strategie energetică pentru UE.

Analiști: Un scandal fabricat de serviciile ruse, pentru decredibilitarea Poloniei

Analişti, în special americani, dar şi europeni, au afirmat că nu trebuie axclus faptul că ieșirea în public a înregistrărilor cu discuțiile înalților oficiali de la Varșovia să fie o acţiune a serviciilor secrete ruse, la fel cum a fost cazul interceptării subsecretarului de stat Victoria Nuland, în iarna trecută.

Polonia a iritat Rusia atât prin poziţia sa faţă de Ucraina – susţinător fervent al apropierii acesteia de UE – , cât şi prin propunerea de crearea a unei uniuni energetice, dar şi prin insistenţa asupra pericolului pe care îl reprezintă Rusia: unii experţi susţin că a fost exagerat de autorităţile poloneze şi că este puţin credibilă nesiguranţa afişată de ele, în condiţiile în care Polonia este membră al NATO.

Indubitabil, însă, Polonia rămâne cel mai fidel aliat al SUA în regiune. 2015 este un an decisiv: vor fi alegeri legislative şi prezidenţiale, însă oricine ar fi la putere (Platforma Civică a lui Donald Tusk sau partidul Lege şi Ordine, al lui Jaroslaw Kaczynski) atitudinea faţă de Rusia va fi aceeaşi. Poate mai radicală, în cazul celui din urmă.

Ungaria, un aliat puternic al Moscovei în Europa Centrală

Ungaria este, alături de Bulgaria, o ţară prietenă Moscovei în zona de falie între Occident şi Rusia, mai ales prin strângerea acestor legături în ultimii ani.  Regimul luiViktor Orban, care a câştigat în această primăvară alegerile cu un scor zdrobitor pentru opoziţie, tot mai autoritar, suscită nemulţumirea Bruxelles-ului.

În ultima lună, noua taxă asupra publicităţii – care pune presiune pe presa nealiniată – şi opoziţia faţă de nominalizarea lui Jean-Claude Juncker va înrăutăţi şi mai mult relaţiile Budapestei cu UE. Iar poziţia adoptată de Budapesta faţă de situaţia din Ucraina – premierul Orban a ezitat să critice Moscova, argumentând, după anexarea Crimeei, că “Ungaria nu este implicată în conflict” – nu face decât să confirme o orientare pro-estică a Ungariei, începută în 2010. Şi să izoleze ţara faţă de celelalte state din regiune.

O ţară în conflict cu UE – sprijinită financiar de Rusia

Venirea la putere a Fidesz, în 2010, a adus şi o serie deschimbări legislative controversate şi contestate în UE, ca fiind un atac la democraţie: o lege mai dură a presei, o nouă Constituţie şi dorinţa de a pune sub controlul politic banca naţională şi justiţia. Sunt doar câteva dintre măsurile care au determinat o confruntare deschisă cu UE.

Comisia Europeană nu a ezitat să deschidă de urgenţă mai multe proceduri de infringement, iar Parlamentul European şi-a exprimat “îngrijorarea pentru situaţia din Ungaria privind democraţia”.

Fidesz a adoptat un discurs eurosceptic: UE a devenit expresia impunerii unei voinţe asupra unei majorităţi aleasă democratic. UE a devenit, în viziunea premierului ungar, un “imperiu”, iar “de pe vremea imperiului sovietic nicio altă putere externă nu a îndrăznit să atenteze deschis la suveranitatea Ungariei”.

În aceste condiţii, guvernul şi-a reorientat politica externă şi a aprofundat relaţiile cu Rusia, deși pe când se afla în opoziţie, între 2002 şi 2010, Fidesz a acuzat adesea guvernul socialist pentru că urmăreşte politici pro-ruse. Ferenc Gyurcsány a fost dur criticat pentru că ar fi încheiat un acord cu Vladimir Putin, în 2008, pentru proiectul South Stream.

Odată ajuns la putere,  guvernul Fidesz nu numai că a continuat această înţelegere, dar a şi arătat că a găsit noi modalităţi de cooperare cu Moscova: în luna ianuarie a acestui an, a semnat un acord pentru ca firma rusă Rosatom să contruiască două reactoare ale singurei centrale nucleare din Ungaria.

Proiectul va fi finanţat printr-un împrumut de 10 miliarde de euro acordat de Rusia, un împrumut aprobat săptămâna trecută şi de parlamentul de la Budapesta.

Asta înseamnă că Ungaria nu va organiza o licitaţie pentru proiectul nuclear, licitaţie la care se aşteaptau companii din Franţa, Coreea de Sud şi Japonia, și cerută de legislația europeană. Însă această situaţie a suscitat din nou nemulţumirea UE, care a anunţat că va analiza acordul şi se va pronunţa dacă este legal conform regulilor de concurenţă comunitare.

În plus, CE va analiza orice ajutor de stat pe care Ungaria îl va acorda proiectului, au anunţat oficialii europeni din directoratul pentru energie.

Ungaria a prezentat documentele preliminare Comisiei Europene, iar Bruxelles-ul nu a avut până acum nicio obiecţie. Justificarea Budapestei privind încheierea acestui acord este că termenii împrumutului erau mult mai favorabili decât o dobândă de 5,2% la care s-ar fi împrumutat de pe pieţele financiare.

“Putin a făcut o ofertă foarte bună”, spunea şeful de cabinet al premierului Orban, care adăuga că acordul nu este doar un contract economic, ci o înţelegere între două state, “o foarte funcţională căsătorie din interes care devine din ce în ce mai agreabilă”.

Fidesz a preluat de la opoziţia socialistă cea mai grea povară: percepţia unei forţe politice cu simpatii pro-ruse. Liderul opoziţiei şi contracandidatul din primăvară al premierului Orban, Gordon Bajnai, promitea să ducă ţara „într-o direcţie europeană într-un mod paşnic şi calm”. Numai ca această promisiune nu a fost suficientă să atragă electoratul, care pare să fi preferat modul confrontaţional al lui Viktor Orbam de relaţie cu UE.

România, partener strategic al SUA – cu o politică incertă față de Rusia în viitor

România, alături de Polonia, este un partener strategic al SUA în regiune, iar atitudinea pro-americană a autorităţilor de la Bucureşti nu a fost pusă la îndoială. Cel puţin în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu şi a perioadei când PSD se afla în opoziţie. În mandatele actualului președinte, România a avut cea mai pro-americană atitudine.

Anunţând că prioritatea sa de politică externă este axa Bucureşti-Londra-Washington, la începutul preşedinţiei sale, actualul şef al statului a vrut să transmită Europei un mesaj: la vremea aceea, Franţa, Germania, Olanda găseau o serie de mijloace de presiune şi foloseau avertismente referitor la parcurgerea traseului României spre UE.

Treptat, autorităţile de la Bucureşti au înţeles că doar sprijinul Marii Britanii pentru intergrare nu este suficient, nici al Franţei – prieten tradiţional, dar care, în anumite perioade, a fost unul dintre cei mai mari critici şi oponenţi ai României. Şi au învăţat că sprijinul Germaniei este esenţial.

Integrarea deplină în UE şi NATO au devenit obiective naţionale, iar alianţa cu SUA a devenit un parteneriat solid, politic, militar şi se asteaptă şi economic.

Din 2004, declaraţiile tranșante ale unor înalţi oficiali români au acutizat ostilitatea faţă de Rusia, relațiile devenind tensionate odată cu semnarea acordului de amplasare a scutului anti-rachetă la Deveselu, în ciuda opoziției inistente a Moscovei. De-a lungul ultimului deceniu, încercările de normalizare a relațiilor cu Rusia au fost vagi, iar în ultimele luni au fost compromise, cel puțin deocamdată, de criza din Ucraina.

Apartenenţa României la UE şi NATO şi parteneriatul cu SUA au făcut ca orice derapaje democratice interne să fie contracarate şi orice sentiment de insecuritate în regiune să fie atenuat. Atât cancelariile europene, cât şi Bruxelles-ul au reacţionat la criza politică din vara anului 2012, la fel ca și SUA.

Iar criza din Ucraina a creat contextul unor reasigurări din partea SUA și a NATO privind angajamentul de securitate pentru România. Mai mulți soldați americani, amplasarea scutului antirachetă la Deveselu fac ca țara noastră să fie unul dintre avanposturile nord-atlantice în regiune și o fortificație la granița Occidentului.

An al alegerilor prezidențiale, într-o țară în care politica externă este atributul președintelui

Contextul politic românesc s-ar putea însă schimba, inclusiv din perspectiva relațiilor cu Rusia. Alegerile prezidențiale din luna noiembrie vor desemna omul care va face, în următorii 4 ani, politica externă a României – atribut pe care Constituția îl conferă președintelui.

Puterea actuală pare să fie înclinată spre o politică externă mai prietenoasă față de Rusia, susțin unii analiștii. Ei au considerat drept slabă reacția inițială a Guvernului la criza din Ucraina. Autoritățile române, la nivel guvernamental, arată că parteneriatul cu SUA și relațiile cu statele membre rămân o prioritate a politicii externe românești, cu atât mai mult în acest context regional.
Jocul nuanțelor, precum și experiența țărilor vecine – Bulgaria și Ungaria în relația cu Rusia – așează România într-o zonă de mare sensibilitate politică: noua strategie la Marea Neagră a SUA nu e construită pe jumătăți de măsură.

Bulgaria, calul troian al Rusiei în Europa

Bulgaria, la fel ca şi Ungaria, are o relaţie apropiată de Moscova, spre deosebire de celelalte ţări situate pe falia dintre Occident şi Rusia: Polonia şi România sunt pro-americane şi confrontaţionale faţă de Moscova, în timp ce Turcia cultivă o prietenie rece, în care rivalitatea completează concurența.

Bulgaria traversează o perioadă de tumult politic, începută în vara anului trecut, în care protestele populaţiei faţă de clasa politică s-au întins pe câteva luni de zile.

Considerată, la fel ca şi România, “copilul problematic” al UE, o ţară în care autorităţile convinețuiesc pașnic cu organizaţiile de crimă organizată – care în urmă cu un deceniu detonau maşini în plină stradă şi făceau din ţara de la sud de Dunăre un stat nesigur – Bulgaria a reuşit, cu reforme accelerate şi îndeplinirea condiţionalităţilor să adere la UE în 2007.

Sub atenta monitorizare a Bruxelles-ului asupra justiţiei şi luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, dar şi cu un protectorat şi investiţii germane după criza economică din anii ’90, autorităţile de la Sofia au reuşit să obţină o normaliate a funcţionării economiei şi democraţiei, în ciuda unor remanenţe ale trecutului.

În ultimul an şi jumătate, instabilitatea a fost mai accentuată: guvernul lui Boiko Borisov, liderul partidului GERB, de centru-dreapta, a fost nevoit să demisioneze în urma protestelor bulgarilor faţă de facturile prea mari la energie pentru consumatorii casnici.

Însă socialiştii ajunşi la putere, în urma imposibilităţii GERB, câştigător al alegerilor, de a face o coaliţie, au scos din nou bulgarii în stradă, după ce l-au desemnat pe Delian Peevski, un controversat parlamentar, cu puternice suspiciuni de corupţie planând asupra sa şi legături cu crima organizată, drept şef al unuia dintre serviciile secrete ale ţării.

Protestele au determinat retragerea numirii acestuia. Bulgarii au continuat însă să îşi manifeste nemulţumirea faţă de întreaga clasă politică.

Rusia – South Stream -Bulgaria. Comisia Europeană, îngrijorată de influența Gazprom la Sofia

Bulgaria a fost mereu – şi datorită legăturilor slave – apropiată de Rusia, în ciuda unor oscilaţii ale guvernelor de la Sofia. Documente ale serviciilor secrete germane arată că Bulgaria ar fi “calul troian” al Rusiei în UE, pionul prin care Gazprom poate șubrezi şi submina unitatea Europei în privinţa unei politici energetice.

Guvernul bulgar şi Gazprom au semnat un acord prin care construirea porţiunii bulgăreşti din gazoductul South Stream a fost atribuită unor comapnii ruse, fără licitaţie. Uniunea Europeană, în mod cert conştienă de existenţa acestor înţelegeri, nu a reacţionat până de curând, folosind şi contextul crizei din Ucraina.

Luna trecută, Bruxelles-ul a cerut guvernului bulgar să sisteze lucrările la gazoduct, până când sunt analizate documentele acordului, sub suspiciunea că Bulgaria a încălcat regulile comunitare privind concurenţa pe piaţă.

Atribuirea, fără licitaţie, a unor contracte către o companie rusă, aparţinând unuia dintre apropiaţii lui Vladimir Putin şi aflat, în urma anexării Crimeei de către Federaţia Rusă, pe lista neagră, cu persoanele supuse sancţiunilor, este cercetată de Comisia Europeană şi face Bulgaria pasibilă suportării unor consecinţe legale.

Criza politică internă, combinată cu un atac la stabilitatea sistemului financiar bulgar

Această situaţie a dus la necesitatea organizării de alegeri anticipate, care vor avea loc în 5 octombrie. În plus, toată această perioadă de tulburări politice a fost completată de o lovitură primită de două bănci din Bulgaria: retrageri masive de capital, aparent fără niciun motiv, au suscitat temeri referitoare la stabilitatea financiară a ţării.

Banca centrală a Bulgariei a anunțat că există o încercare de destabilizare a ţării prin atacul asupra sistemului bancar şi s-a angajat că va proteja depozitele cetăţenilor.

Banca naţională a preluat controlul, spre sfârşitul lunii iunie, a băncii Corporate commercial Bank, aflată pe locul patru între instituţiile bancare din Bulgaria, după ce retrageri masive de capital au fost impulsionate de relatările presei privind afaceri suspecte ale băncii şi ale acţionarilor principali ai acesteia.

Economiştii şi agenţiile de rating au spus că nu există risc de contagiune, în timp ce filialele din Bulgaria ale băncilor străine au afirmt că operaţiunile lor sunt sigure. Totuşi, asta nu a împiedicat pe bulgari să continue să îşi retragă banii din bănci.

Ministrul de interne afirmă că există o campanie pentru a insufla panica populaţiei, prin mesaje pe internet şi telefonice. Bulgarii, care au mai trecut printr-o situaţie similară şi şi-au pierdut mare parte din economii în criza de la sfârşitul anilor ’90, nu par să fie liniştiţi de asigurările date de autorităţi.

Această problemă pentru sectorul financiar vine pe fondul unei economii fragile şi tot mai multe voci susţin că Bulgaria ar trebui să solicite sprijinul FMI.

Turcia – alianța cu SUA și dansul pe sârmă cu Rusia

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan este la putere în Turcia de peste un deceniu, iar pe întreaga perioadă a rămas foarte popular. Un sondaj publicat joi, în vederea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în luna august, arată că si acum, după o serie de evenimente care au pus la îndoială ataşamentul faţă de democraţie al premierului turc, arată că ar câştiga alegerile încă din primul tur, cu 55-56%, la o diferenţă de peste 20 de puncte procentuale faţă de reprezentanţii opoziţiei.

Premierul Erdogan nu şi-a anunţat oficial candidatura pentru prezidenţiale, partidul său AKP îşi va face cunoscut candidatul în 2 iulie, însă nu există îndoială că va candida în primele alegeri în care turcii îşi aleg direct preşedintele.  Un preşedinte cu puteri sporite faţă de situaţia actuală, dar cu prerogative mai reduse decât şi-ar fi dorit politicianul aflat în frunte guvernului de la Ankara.

O economie performantă, dar dezechilibrată și dependentă de fonduri străine

Dar pentru ca popularitatea lui Tayyip Recep Erdogan să rămână la cote ridicate, are nevoie de o economie performantă. Turcia este o poveste de succes: începând cu 2001, când autorităţile turce au fost nevoite să ia măsuri pentru redresarea după o cziră bancară. Cu ajutorul FMI.

Ankara şi-a redus cheltuielile, a pus inflaţia sub control, a introdus rata de schimba variabilă, a restructurat sistemul bancar şi a acordat şi garantat o mai mare independenţă băncii centrale şi instituţiilor de reglementare.

În 2002, când AKP a ajuns la putere, a adoptat aceeaşi politică, iar urmarea a fost o dedschidere a dialogului cu UE. În 2005 au început negocierile cu Uniunea Europeană, moment din care investiţiile străine au început să cauteTurcia.

Ţara a cunoscut un boom în infrastructură: reţeaua de autostrăzi a crescut cu mai mult de 16.000 de kilometri, numărul aeroporturilor s-a dublat, iar Turkish Airlines zboară acum în 100 de destinaţii, mai multe decât orice altă companie aeriană din lume.

Totuşi, spun analiştii, Turcia rămâne vulnerabilă pentru că depinde de fonduri străine. Ţara şi economia a fost inundată de banii Statelor Unite, iar asta a ascuns deficienţe structurale. Autorităţile, fără preocuparea pentru finanţare, nu au făcut reforme structurale profunde.

În medie, Turcia a avut o creştere de 5% pe an timp de un deceniu, între 2002 şi 2012. Însă economia sa, spun experţii, este dezechilibrată: Turcia atrage turişti (36 de milioane au fost în 2012), are o bază manufacturieră bine poziţionată pentru exporturi, un sector agricol de 62 de miliarde de dolari, o tradiţie în comerţ şi ambiţia de a deveni un hub energetic, economia se bazează încă pe consumul intern, iar consumul a crescut, pe măsură ce economiile au scăzut, este o analiză a Foreign Policy din primăvara acestui an.

Totuşi, toţi economiştii sunt de acord în a remarca succesul economic al Turciei în comparaţie cu ţările din sudul Europei şi, evident, al celor din Orientul Apropiat. berd estima că în 2014 economia turcă va creşte cu 3,6%, mai puţin decât erau aşteptările, dar mai mult decât ale celor ale vecinilor. Iar poziţia geografică şi uniunea valamă cu UE sunt avantaje competitive de neignorat.

De altfel, obiectivul premierului Erdogan este unul ambiţios: să facă din Turcia o mare naţiune şi o mare putere.  “Secolul XXI va fi secolul Turciei, acesta este obiectivul guvernului”, a spus prim ministrul la un moment dat.

Regimul autoritarist Erdogan, cu risc de radicalizare

Problema ar putea fi una politică. În ultimul an şi jumătate, Recep Tayyip Erdogan i-a îngrijorat pe prietenii şi aliaţii săi occidentali. “Turcia ar trebui să fie un partener important al SUA într-o perioadă de mare instabilitate într-o regiune-cheie a lumii. Tendinţele autoritariste ale premierului îngreunează teribil situaţia”, a afirmat Eric Edelman, fost ambasador american în Turcia, citat de The Economist.

Prim-ministrul turc a atras atenţia în ultima vreme prin emiterea mai multor legi făcute în aşa fel încât să îi ofere protecţie lui şi aliaţilor săi într-un scandal de corupţie care a izbucnit la finalul anului trecut şi care este considerat de analiştii din Turcia drept cel mai mare din istoria ţării.

În decembrie 2013, poliţia a percheziţionat reşedintele mai multor minmiştri şi ale fiilor acestora, după ce au fost făcute publice înregistrări care demonstrau implicarea lor în acte de corupţie. Mai mult, legăturile duceau la premier şi la unul dintre fiii acestuia.

Recep Tayyip Erdogan a acuzat judecători, procurori şi poliţişti că ar fi fabricat aceste înregistrări şi că este o nouă încercare a liderului opoziţiei Fetullah Gulen, un cleric sunnit aflat în exil în SUA, de a destabiliza puterea de la Ankara.

Iar pentru a pune piedici anchetei, premierul a concediat sau transferat sute de magistraţi şi poliţişti. Mai apoi a emis legislaţie care să pună sub un control guvernamental mai sever puterea judecătorească şi serviciile de informaţii şi a luat o serie de măsuri care au limitat libertatea presei şi a internetului. Temporar, a interzis Twitter în Turcia şi a ameninţat că va face inaccesibile reţelele de socializare.

Criticile interne şi internaţionale nu au avut ecou la premierul turc. Şi nu este pentru prima dată. Nici în cazul reprimării protestatarilor din parcul Ghezi, de vara trecută. O mişcare începută de tineri cu viziuni ecologiste, care s-au împotrivit demolării unui parc din Istanbul pentru a se construi pe locul acestuia un centru comercial, s-a transformat într-o revoltă care a polarizat cel mai important oraş al Turciei.

Argumentul premierului Erdogan a fost mereu susţinerea populară de care se bucură: atâta vreme cât votanţii îl sprijină, are dreptul să facă ce vrea, în ciuda opoziţiei, protestatarilor, judecătorilor şi procurorilor, sau a Europei.

Iar testul suprem au fost alegerile locale care au avut loc în Turcia în primăvară. Rezultatul acestora a întărit argumentaţia prim ministrului: 46% dintre turci au votat în favoarea partidului său.

Acest rezultat bun şi plasarea lui în fruntea opţiunilor electoratului, potrivit celor mai recente sondaje , la mare distanţă faţă de posibili contracandidaţi nu mai lasă loc de interpretări, iar analiştii sunt siguri că Recep Tayyip Erdogan va deveni primul preşeinte ales direct de cetăţeni al Turciei.

Dansul pe sârmă cu Rusia: dependență energetică și competiție regională

Criza din Ucraina şi anexarea Crimeei de către Rusia a pus Turcia într-o poziţie diplomatică sensibilă, susţin analiştii specializaţi în politica turcă. În balanţă se află angajamentele internaţionale şi parteneriatul cu aliaţii occidentali şi, pe de altă parte, relaţia economică şi politică pe care o are cu Moscova.

Turcia trebuie să îi susţină pe tătarii din Crimeea – care sunt împotriva ocupaţiei ruse. Iar Moscova a dat deja semne de bunăvoinţă: un decret din luna aprilie îi reabilizeată pe tătarii persecutaţi în perioada sovietică şi promite o „renaştere naţională, culturală şi spirituală” a grupurilor minoritare din Crimeea. În plus, companiei Turkish Airways i-a fost permisă reluarea zborurilor în Crimeea din luna iunie.

Moscova are mijloc de presiune asupra Turciei gazele naturale. În 2013, 60% din importurile sale de gaz au fost din Rusia, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Iar in viitorul apropiat, spun experţii, această dependenţă va continua.

Totuşi, Turcia îşi propune să devină un hub energetic. Criza din Ucraina a încurajat UE să caute moduri de reducere a dependenţei faţă de Rusia, iar Ankara are oportunitatea de a-şi extinde rolul ca ţară de tranzit.

Un proiet recent care se va materializa este TAP, care va traversa Tucia şi va transporta 16 miliarde de metri cubi de gaz din Azerbaidjan spre Europa. Iar alte proiecte ar putea apărea, dacă Turcia îşi joacă bine cărţile.”

Update – DE citit si…

Evenimentul Zilei

NATO trebuie să intervină dacă Rusia va ocupa noi teritorii în Ucraina”

Se arata ca:

Preşedintele Republicii Cehe, Milos Zeman, a apreciat, într-un interviu apărut în presa cehă, că Occidentul va trebui ia aibă în vedere măsuri serioase, inclusiv trimiterea de trupe NATO, în cazul în care Rusia încearcă să ocupe noi teritorii în Ucraina.

„În acest moment, când Rusia are intenţia de a-şi extinde teritoriul său prin ocuparea de teritorii din estul Ucrainei, este necesar să se treacă de la vorbe la fapte”, a declarat preşedintele ceh, citat, azi, de agenţia ucraineană Unian, potrivit Agerpres.

”În această situaţie, eu voi insista nu numai pentru înăsprirea sancţiunilor UE, dar şi pentru pregătirea de luptă din partea NATO, inclusiv pentru posibila intervenţie de trupe ale Alianţei pe teritoriul Ucrainei”, a adăugat şeful statului ceh.

El a ţinut să precizeze că „încercarea (Rusiei) de a ocupa teritorii din Estul Ucrainei este o linie care nu trebuie trecută”.

Declaraţiile preşedintelui ceh Milos Zeman intervin în contextul în care UE ar putea adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei în cadrul summitului de azi de la Bruxelles, Moscova fiind acuzată în continuare de susţinerea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei prin furnizarea de arme şi echipamente militare.

În ceea ce priveşte o posibilă intervenţie a NATO, secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, declara recent că nimeni nu vrea un nou „Război Rece” în Europa, dar că actuala situaţie ”ameninţă securitatea şi pacea obţinute după căderea Zidului Berlinului”, făcând apel la Rusia „să reflecteze mai profund la poziţia sa”.

Rasmussen dădea asigurări că NATO este ataşată obiectivelor sale de a acţiona pentru asigurarea securităţii membrilor săi, subliniind că ‘Alianţa va lua şi alte măsuri dacă va fi necesar’.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 10, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 51 comentarii

Tradatori sau dizidenti?

Avem un caz foarte cunoscut, cel al lui Edward Snowden, omul care a dat in vileag cel mai amplu program clandestin de supraveghere electronica operat de catre SUA, apoi de interceptare a telefoanelor… Un server al NSA s-ar afla si-n Romania. Snowden este un specialist in computere care lucra pentru CIA si NSA. Acum are azil politic in Rusia. L-am vazut la televizor pe tatal sau care a multumit Rusiei si lui Vladimir Putin pentru umanitatea aratata fata de fiul sau. SUA a cerut extradarea pentru ca Snowden sa fie judecat pentru tradare in SUA.

Edward Snowden

Acuma, sigur, s-ar putea pune problema: de ce a facut-o? Si s-ar putea sa fi dat totul in vileag pentru ca nu a fost de acord cu aceasta operatiune vasta de supraveghere initiata de SUA. Un dezacord ideologic? Se prea poate… Dar, in definitiv, pe cine a tradat Snowden? A tradat SUA sau regimul Obama?

O similitudine izbitoare o intalnim in cazul generalului de Securitate Ion Mihai Pacepa. Si Pacepa a tradat se spune, plecand in Occident, in SUA si divulgand informatii pretioase ca altfel nu cred ca CIA ar fi spus despre cooperarea cu el: „”an important and unique contribution to the United States”.[2]” Or, Pacepa pe cine a tradat? A tradat Romania sau regimul Ceausescu, sau regimul comunist?

Ion Mihai Pacepa

Ion Mihai Pacepa (Photo credit: Wikipedia)

Daca m-am nascut in SUA, asta nu inseamna sa fiu de acord, chiar si din punct de vedere ideologic vorbind, cu o ampla, prea ampla politica de supraveghere  electronica operata de SUA pe plan mondial initiata mai mult sau mai putin intamplator de catre regimul Obama.

Daca m-am nascut in Romania pe vremea comunismului, cu atat mai mult as zice daca nu m-am nascut pe vremea comunismului si am fost obligat de imprejurarile istorice sa traiesc sub comunism, asta nu inseamna ca trebuie sa si fiu de acord cu ideologia comunista sau cu regimul Ceausescu.

Eu nu neg faptul ca Securitatea ar fi fost o institutie criminala… Si atunci, ca sa poti scapa, trebuie sa treci cu bagaje cu tot in cealalta tabara – daca asa a gandit Pacepa cand a „evadat”, il inteleg.  Insa si lui Snowden s-ar putea sa i se fi parut ca acest program vast de supraveghere la scara mondiala ar fi unul criminal pentru ca e un abuz din partea statului american in dorinta de a avea cat mai multa Putere si un control cat mai mare asupra a cat mai multor oameni. Lucru ce vine in contradictie cu faptul ca SUA este, prin excelenta, o tara a Libertatii si care promoveaza Libertatea.

Este Snowden un tradator? Dar Pacepa?

Care e parerea Dvs.? 🙂

DE citit si…

Gandul

Julian Assange: Americanii îi sunt îndatoraţi moral lui Edward Snowden

august 11, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Despre Securitate…

Va recomand tuturor, indiferent de simpatiile politice, sa cititi postarea D-lui. Cristian Preda:

Doi olandezi supravegheați de Securitate

care ne prezinta doua carti, cred, interesante.

Dupa ce am citit postarea am cazut pe ganduri… Intrebarea pe care mi-o pun e urmatoarea: la ce a fost nevoie de o asemenea supraveghere stricta – nu ma refer numai la supravegherea diplomatilor straini, dar si a cetatenilor romani – ca, in final, sistemul comunist tot s-a prabusit ? Pentru ca Securitatea trebuia sa apere sistemul, regimul comunist si din aceasta cauza trebuia sa obtina tot felul de informatii. Sigur, fiecare tara are servicii de informatii. Numai ca Securitatea era temuta de toti cetatenii pentru ca avea informatori ascunsi in toata societatea si era dispusa oricand sa gaseasca niscaiva „eretici”, adica din aia care exprimau pareri „subversive”, „dusmanoase la adresa regimului si tovarasului secretar general”, etc. Consecintele pe care le suportau acesti „eretici”, cum le-am spus eu, variau de la deloc placute la ingrozitoare.

Practic, nu puteai sa stii cine te toarna… Ar fi putut fi cel mai bun prieten, colegul de birou, vecinul din bloc sau de la a doua casa de casa ta, cu care ai schimbat un pahar de vorba la o bere… Ar fi putut fi femeia pe care o iubesti si cu care ai facut o dragoste nebuna cu doua seri in urma… Bineinteles, si cei care turnau puteau fi constransi sub diverse forme, prin diverse tipuri de santaj ca sa-i toarne pe altii. „Baietii” aveau „metode specifice” in acest sens.

Uluitor este faptul ca Securitatea, raportata la populatia Romaniei, a fost una din cele mai mari politii politice din tot Blocul Estic.  Iata ce ne spune, in continuare, Wikipedia in engleza:

„By 1951, the Securitate’s staff had increased fivefold, while in January 1956, the Securitate had 25,468 employees.[2] Under the regime of Nicolae Ceaușescu, the Securitate employed some 11,000 agents and had a half-million informers[1] for a country with a population of 22 million by 1985.[3] Under Ceaușescu, the Securitate was one of the most brutal secret police forces in the world, responsible for the arrests, torture and deaths of thousands of people.[1]

Incerc sa traduc:

„In 1951 personalul Securitatii a crescut incincit, iar in ianuarie 1956, Securitatea numara 25.468 de angajati. Sub regimul Ceausescu, Securitatea a angajat 11.000 de agenti si jumatate de milion de informatori, la o tara de 22 de milioane de locuitori in 1985. Sub Ceausescu, Securitatea a fost una din cele mai brutale politii secrete din lume, responsabila de arestari, tortura si moartea a mii de oameni”

Wikipedia in romana ne spune:

„În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.”

Am citit mai demult un articol despre Securitate in care se spunea ca aceasta avea (in anii ’50-’60) mai multi agenti si angajati decat serviciile similare din SUA!!! Ca doar suntem „locul de intalnire dintre Orient si Occident”, nu? Numai uitati-va, va rog, la cifra aceasta: jumatate de milion de informatori – pare absolut incredibil, neverosimi, halucinantl!! Lucrul asta te-ar putea duce cu gandul la un razboi informativ de proportii colosale ce s-a dus aici, pe meleaguri dambovitene. Un razboi pe timp de pace, in care un cetatean obisnuit putea fi implicat fara voia lui…

Si pentru ce? Ca, in final, regimul comunist tot s-a prabusit – oamenii au iesit in strada – iar Ceausestii au fost pusi la zid si au murit sub gloantele plutonului de executie. Pe Pinochet l-a mai luat D-na. Thatcher sub aripa, de Ceausescu s-au lepadat toti, chiar si regina Angliei, care l-a plimbat in caleasca si i-a mai acordat si distinctii, pe care, ulterior, dupa ce a murit, i le-a retras… Gorbaciov nici n-a mai vrut sa auda de el…

English: Ion Iliescu and Ceausescu Family in V...

English: Ion Iliescu and Ceausescu Family in Vacation. (Photo credit: Wikipedia)

Interesant este ca numarul foarte mare de angajati si de informatori in timpul regimului Ceausescu poate indica o teama a acestuia… Dar de ce atat de multi informatori? Ciudat… Daca era vorba de corpul diplomatic, de studenti straini, de lectori de limbi straine atunci e clar ca nu ar fi fost nevoie de 500.000 de informatori, nu? E vorba de o populatie cam cat are un judet mare din Romania! Si atunci de ce atat de multi informatori intr-o tara inchisa in care nu te prea puteai duce in strainatate cu una cu doua, iar cel care mergea in strainatate era, desigur, dinainte verificat de Securitate. Deci plecarile se faceau in conditii strict controlate si plecau foarte putini, raportat la intreaga populatie a Romaniei. In niciun caz nu era vorba, spre exemplu, de libera circulatie a persoanelor in UE, cum e acum. Deci Romania era o tara inchisa, contactul cetatenilor cu exteriorul era anevoios. Si atunci pentru ce 500.000 de informatori? Mai ales ca oamenii aveau loc de munca aici, in tara – deci somajul nu justifica o emigratie in masa, lucru destul de clar. Oricat ar parea de ciudat, raspunsul este ca Ceausescu se temea de popor!!! E clar ca un asemenea aparat represiv, cum era Securitatea, putea anihila pe oricine din exterior care ar fi creat aici tulburari. Fiind o tara inchisa, nu erau nici multi straini in Romania, care sa incerce sa faca ceva. Si nici nu ar fi avut sanse de reusita. Altfel nu se justifica numarul de angajati activi in Securitate, care era foarte mare. Totusi, sa presupunem ca ar fi existat persoane din exterior capabile sa produca aici tulburari. Numarul lor nu putea fi mare… Atunci de ce atat de multi informatori: 500.000 de oameni? Pentru ca daca raspunsul de mai sus – ca Ceausescu se temea de popor – e fals, ar trebui sa rezulte ca pericolul amenintarii din exterior era mare si ca erau multi agenti din exterior care ar fi putut sa puna in pericol regimul. Altfel cum se poate justifica numarul acesta foarte mare de informatori?

Aktionsgruppe Banat

Iata ce arata, printre altele, Wikipedia:

Herta Müller im Gespräch mit Marita Hübinger

Herta Müller im Gespräch mit Marita Hübinger (Photo credit: Das blaue Sofa)

„William Totok declara într-un interviu, în august 2002, că Aktionsgruppe Banat s-a constituit în anul 1972 ca o grupare a unor tineri autori care, în mod programatic, încercau să creeze o literatură neconvențională, angajată în sensul adevărat al cuvântului, axată pe o perspectivă declarat social-critică, opusă unui estetism elitarist, apolitic și distanțat față de realitatea imediată. Ideologia grupului era tributară scrierilor stângii nedogmatice occidentale, iar textele literare urmau o linie comună, oarecum unitară, inspirată atât din laconismul dialectic al lui Bertolt Brecht, cât și din experimentele avangardiste ale „Grupului Vienez” sau a poeziei muzicii rock. Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent.[8 […]

Într-o „Notă informativă” trimisă securității în 10.10.1974 Sursa: „SANDU”[9] se regăsește următoarea caracterizare: În general se poate aprecia că acești tineri din „Aktionsgruppe Banat”, sînt inteligenți, au citit mult, sînt la curent cu literatura de astăzi în limba română, cu cea din R.D.G., R.F.G., Austria. În vocațiile lor cu precădere lirică, au și proză scurtă – autorii sînt tributari ai unor curente de înnoire pe tărîm literar, curente care s-au răsfrînt într-o formă sau alta mai în toate țările. Ceea ce li se poate reproșa din punct de vedere literar este un oarecare avantgardism împerecheat cu ermetism, ceea ce a dus la o serie de rezerve față de acest grup, mai ales din partea generației mai vîrstnice de scriitori de limbă germană din Timișoara. – Din punct de vedere literar grupul și-a propus să depășească așa-zisul provincialism din literatura germană din România, căutând un contact mai direct cu literatura modernă. … Din punct de vedere politic membrii grupului sînt foarte interesați de evenimentele politice interne și externe (De ex. în toamna anului trecut au organizat o șezătoare literară la Casa de cultură a studenților pe tema solidarității cu poporul chilian). De asemenea se ocupă cu probleme ale populației germane din țara noastră, cum își găsesc reflectarea în literatura de limbă germană.-

În toamna lui 1975, Wagner, Totok și Ortinau, împreună cu susținătorul lor cel mai activ, criticul Gerhardt Csejka, sunt arestati și interogați cu privire la programul și la presupusele intenții „conspiraționiste“ ale grupului. La scurt timp, Totok a fost reținut din nou și închis aproape nouă luni de zile. La ieșirea sa din închisoare, la sfârșitul lunii iunie 1976, grupul nu mai exista ca atare.

Iată ce relatează Gerhardt Csejka cu privire la acțiunea securității:

În octombrie 1975, la o întâlnire a grupului de la Timișoara, Totok i-a invitat pe toți la casa sa părintească din Comloșu Mare. În timp ce grupul se deplasa spre Comloșu Mare, pe la zece seara, înainte de a intra în Jimbolia, o patrulă de grăniceri i-a oprit și i-a legitimat. Au fost lăsați să plece, dar după ce au trecut de Jimbolia au fost opriți din nou, inclusiv cu un foc de trasor în aer. Au fost cu toții dați jos din mașini și urcați într-o dubă, cu care au fost duși la pichetul din Jimbolia, unde au fost ținuți toată noaptea cu fața spre perete, fără a avea voie să vorbească. Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița. De aici au fost duși la Timișoara, la sediul Securității.

Au fost percheziționați la pielea goală, li s-au luat curerelele și șireturile. Au fost despărțiți, câte doi într-o celulă. Au fost duși la Procuratură, unde au fost ținuți o săptămână, fiind interogați în fiecare zi. Tema interogatoriilor se schimba. De la tentativa de trecere ilegală a frontierei s-a mers la interogatorii despre literatură, despre textele publicate. La interogatorii, Csejka le-a spus că ei au înțeles greșit mesajele și că, de fapt, membrii grupului erau neo-marxiști, ceea ce era adevărat.

După o săptămână, li s-a dat drumul, dar au continuat presiunile asupra lor, inclusiv ascultarea telefoanelor.[10] „[…] Și interdicția de publicare după scurt timp a fost anulată, carnetele de partid ce au fost confiscate i-au fost restituite.”[11]

Deci acest grup nu numai ca era de stanga, dar era si neo-marxist. De observat ca un membru al grupului, William Totok, declara: „Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent.”. Deci atitudinea nu era nici macar una anti-comunista!! Atunci de ce a fost persecutat de Securitate? Ana Pauker i-a primit pe legionari in partid!! Adica extrema dreapta avea loc in PCR, neo-marxistii, nu… Acest grup, care era marxist, s-a exprimat critic, din cate inteleg, la adresa socialismului real-existent. Bun! E foarte clar ca principial ar fi fost ca ei sa fie invitati la o sedinta deschisa de partid ca sa se faca o critica in mod deschis referitor la ce nu merge bine, la ce nu e in regula. Intrebarea care se pune este: de ce o actiune a Securitatii la adresa lor? Daca era o problema de partid atunci de ce trebuia s-o rezolve Securitatea? De aici rezulta foarte clar ca Ceausescu se temea! Si asta inca din 1972-1975!! El se temea inca de atunci de izbucnirea unor revolte in interior, in randurile populatiei. Este ciudat, daca stai sa te gandesti ca scopul, cel putin declarat al socialismului, era imbunatatirea vietii oamenilor, cresterea nivelului de trai. Programul PCR urmarea indeosebi aceste lucruri. Si atunci de ce asa o frica de popor? De propriul sau popor? De ce asa o teama daca scopul era imbunatatirea vietii acestui popor? De unde se vede ca Ceausescu nu era deloc convins ca socialismul isi va atinge scopul… Trebuie sa observam ca cei din Grupul de Actiune Banat nu erau agenti ai unei puteri straine sau in legatura cu vreo putere straina… „Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița”, fara ca ei sa fi avut aceasta intentie… De ce securistii s-au gandit neaparat la asta: „sa treaca granita”? E clar ca Romania era o tara inchisa. Si atunci de ce atata teama? Dar ca e vorba de o teama fata de posibile revolte in interior, lucrul asta cred ca e destul de clar.

aprilie 30, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 29 comentarii

„Odată, înainte de un revelion, eu veneam cu sifoanele în plasă şi când l-am văzut chiar i-am spus la ureche: „Să vă vedem preşedinte”.”

🙂

Daca doriti sa stiti despre cine e vorba, va rog cititi urmatorul interviu luat de Sabina Fati D-lui Acad. Razvan Theodorescu:

Cine i-a inventat pe terorişti în decembrie 1989

O idee care mi-a atras atentia…

Un mister numit Ion Iliescu!! 😉

Nu-l cunoşteaţi pe Ion Iliescu?

R.T.: Ne salutam pentru că el era prieten bun cu un vecin de-al

Português: O presidente da Romênia Ion Iliescu.

Image via Wikipedia

meu de bloc. Odată, înainte de un revelion, eu veneam cu sifoanele în plasă şi când l-am văzut chiar i-am spus la ureche: „Să vă vedem preşedinte”.

Ştiaţi de planurile lui Ion Iliescu?

R.T.: Nu, dar toată lumea vorbea despre el.

Ca despre un posibil succesor?

R.T.: Se vorbea. Marin Sorescu şi cu mine în 12 decembrie 1989 eram în vizită în casa unui pictor, unde a venit şi Paul Niculescu Mizil, căruia am avut ideea să-i cerem să se solidarizeze cu scrisoarea noastră pe care vroiam să i-o trimitem lui Ceauşescu. Mizil venise însoţit de cineva cunoscut: omul de televiziune Emanoil Valeriu.

Despre care CNSAS a descoperit că era securist.

R.T.: Da. Mizil ne-a răspuns că, deşi are distanţele sale faţă de partid, rămâne totuşi un soldat fidel al PCR şi ne-a refuzat.

Emanoil Valeriu a relatat întâmplarea la Securitate?

R.T.: Nu, dar i-a spus lui Mizil următoarele: „Paulică, ascultă-i pe băieţii ăştia, că dacă nu, o să-ţi putrezească oasele lângă Ceauşescu al tău”, ceea ce a cântărit enorm în a-l lua pe Valeriu mai târziu mâna mea dreaptă la TVR, Iliescu spunându-mi că fac o mare greşeală. Iliescu era prieten cu Valeriu şi îl cunoştea bine. Iliescu, atunci când m-a primit în februarie 1990, mi-a spus că mă cunoaşte şi şi-a adus aminte de exmatricularea mea din urmă cu 50 de ani. Pentru mine a contat enorm ce s-a întâmplat atunci, când am pierdut trei ani din viaţă. În orice caz, din acel moment am contractat o poliţă de caldă recunoştinţă faţă de Ion Iliescu.”(subl.mea)

Tocmai asta e si interesant: cum de toata lumea vorbea despre el…? 😉

Cei mai mari politicieni post-decembristi ai Romaniei!!

Iata o alta idee foarte interesanta – Acad. Razvan Theodorescu afirma ca:

English: Romanian President Traian Basescu spe...

Image via Wikipedia

„În România, doar doi oameni au ştiut să facă politică în ultimii 20 de ani: Ion Iliescu şi Traian Băsescu.

Si atunci stau si eu si ma intreb, poate mai in gluma, poate mai in serios: ceea ce se intampla in momentul de fata, dar si de cativa ani de zile incoace, nu este oare o rafuiala (a carei cauze sunt ascunse, bineinteles) intre acesti doi oameni: Ion Iliescu si Traian Basescu?

decembrie 28, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Despre comunism…

Un interviu in Evenimentul Zilei cu

Mark Kramer.

 Iata si cartea sa de vizita asa cum este prezentata de Evenimentul Zilei:

•Director – Cold War Studies Program, Harvard University

Senior Fellow – Davis Center for Russian and Eurasian Studies, Harvard University

•A predat la Harvard, Yale şi Brown. În calitate de cercetător a studiat, în mod nemijlocit, arhivele perioadei comuniste în Rusia, Germania, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia și România, precum și arhive din țările vestice.

•A publicat: „Soldier and State in Poland: Civil-Military Relations and Institutional Change After Communism”, „The Collapse of the Soviet Union”, „Crisis in the Communist World: The Soviet Union, the Warsaw Pact and Upheavals in Poland and Hungary”

•Pe baza noilor evidențe descoperite în arhivele studiate, Mark Kramer pregătește o sinteză de proporții a istoriei nevăzute din spatele Cortinei de Fier – „From Dominance to Hegemony to Collapse: Soviet Policy in East-Central Europe, 1945–1991”

•A tradus şi editat în limba engleză „The Black Book of Communism: Crimes, Terror, Repression”

“E foarte greu ca românii să înţeleagă. Aţi câştigat în comunism doar ce au pierdut alţii”

Kramer, printre altele, a declarat:

„Nu ştim nimic despre agenţii represiunii, dacă au avut oportunitatea să refuze ordinele, ce ar fi păţit dacă o făceau etc”
Aţi încercat să intraţi în arhivele Securităţii?
Am avut o tentativă acum doi ani, dar mi s-a spus “poate în viitor” (râde). Deci n-am avut acces decât la lucrurile publicate pe site-ul instituţiei sau la cele apărute în ziare. Mi s-ar părea extrem de util ca un grup din interiorul CNSAS să studieze sistematic cine a participat la represiune, ce fel de background au persoanele respective, de unde vin.Să organizeze o bază de date, nici măcar n-ar fi nevoie de numele persoanelor implicate. Dar am avea o imagine de ansamblu despre oamenii Securităţii. Nimeni nu prea ştie cum arată profilul acesta. Iar lucrurile stau exact la fel şi în Bulgaria, unde studiile privind componenta umană a Securităţii sunt extrem de puţine şi neconcludente.”

„În România, de exemplu, sunt foarte puţini disidenţi, şi mai puţini sunt autentici. Deci nu e bine să jonglăm cu standarde prea înalte. Dar mă aştept ca aceia care nu au fost disidenţi să rămână aşa, să nu pretindă că au fost. În România sunteţi încă la stadiul în care oamenii se portretizează fals, precum Iliescu, construindu-şi o atitudine pe care n-au avut-o niciodată.”
Am putea spune că aceşti disidenţi închipuiţi au fost comunişti soft? Măcar pentru a-i diferenţia de nucleul dur.
Când le-a convenit să fie comunişti hard, au fost. Când oamenilor din jurul lui Iliescu le-a servit să fie loiali lui Ceauşescu, au fost extrem de dispuşi să o facă. Mi se pare deranjant şi imoral să-i văd acum susţinând că au fost mereu de partea schimbării democratice. Nu e vorba de faptul că şi-au dat seama, la un moment dat, că regimul Ceauşescu devenise atât de despotic încât o schimbare era necesară. Asta au făcut, desigur. Dar să susţină acum că în acest fel şi-au demonstrat spiritul democratic, mi se pare de domeniul ficţiunii.”
Dar cititi, va rog, intregul interviu! Este foarte interesant!

iulie 1, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Strategia nationala de aparare

Documentul a aparut pe site-ul presedentiei si, din cate am inteles, este dat spre dezbatere publica. Acesta specifica urmatorul lucru: „Pentru o Romanie care garanteaza securitatea si prosperitatea generatiilor viitoare”. Trebuie sa spun de la bun inceput ca documentul, ca si continut, ma nemultumeste. Chiar si acest aspect din titlu: „… garanteaza securitatea si prosperitatea generatiilor viitoare„. Deci, daca inteleg bine, el este destinat sa asigure acea securitate si prosperitate generatiilor viitoare. Dar cu generatiile actuale cum ramane? Eu inteleg ca acest document se refera doar la generatiile viitoare, nu si la generatiile actuale. Acest aspect este deosebit de important de subliniat! Intrucat, chiar din titlu, deducem ca generatiile actuale nu au securitatea si prosperitatea garantate, ceea ce ma duce cu gandul la ideea ca generatiile actuale sunt cele de sacrificiu, din moment ce strategia se refera doar la cele viitoare, carora, numai lor, le-ar asigura securitatea si prosperitatea.

Mama mea, sa-i dea Dumnezeu sanatate si lumina, spune deseori: „noi am fost o generatie de sacrificiu – am trecut printr-un razboi (cel de-al doilea razboi mondial), pe urma a urmat reconstructia tarii…”. Bine ca nu se taie pensiile pensionarilor!! Acuma si noi suntem, deci, generatie de sacrificiu. Eu ma intreb cum vor fi generatiile viitoare? Tot de sacrificiu pentru generatiile viitoare? Pentru ca judecand inductiv, nu se poate sa nu ajungi sa-ti pui o astfel de intrebare logica.

Tot documentul pare sa fie copiat dintr-o carte (sau dintr-un manual?!). Sa nu fiu inteles gresit: eu nu am spus ca nu e bine ca acest document a fost dat spre dezbatere. In niciun caz nu afirm asa ceva: adica faptul ca este rau ca a aparut documentul.

Presa a facut mult scandal asupra unui punct identificat ca vulnerabilitate, cel privind „fenomenul campaniilor de presa cu scopul de a denigra institutii ale statului scl”. Las la o parte termenii destul de vagi in care este descrisa vulnerabilitatea.  Observam ca se refera doar la „campanii de presa”, nu la altceva. Totusi, ce inseamna a denigra institutii ale statului? Spre exemplu ceea ce spune Traian Razvan Ungureanu pe blog – „Curtea Constitutionala e neconstitutionala„, cand spune despre aceasta: „Pe scurt, în actuala sa înfăţişare, această instituţie ineptă, aplecată spre abuz şi demagogie e în afara legii” – observati ce cuvant extrem de dur foloseste : „in afara legii” – eu ce pot sa spun? Ce putem sa mai spunem? Cand Parlamentul Romaniei era calificat drept o expresie a intereselor bazate pe coruptie a celor 322, si atentie: este vorba de Parlament, adica de institutia fundamentala a statului democratic, a oricarui stat democratic (altfel ne intoarcem la Marea Adunare Nationala), ce poti sa mai spui? Cand o auzi pe Monica Macovei ca spune cu toata gura ca „toti fura„, ce poti sa mai spui? Sunt sau nu sunt acestea denigrari la adresa institutiilor statului? Sunt doar nedumerit, atata tot.

Documentul mai vorbeste, la capitolul vulnerabilitati de dezechilibre bugetare generate de decizii politice gresite, de decalajul de dezvoltare dintre regiunile Romaniei, de tendinte demografice negative si procesul de imbatranire a populatiei, de calitatea scazuta a invatamantului cu efecte in ceea ce priveste deprofesionalizarea populatiei, etc.

Eu as spune chiar mai mult si anume ca o vulnerabilitate serioasa, poate cea mai grava, a Romaniei este cea economica. Faptul ca Romania, la ora actuala, este pe penultimul loc in ceea ce priveste PIB-ul, dintre toate statele europene! Aceasta vulnerabilitate este cea mai profunda. Spre exemplu exista riscul sa nu putem sa implementam cerintele din criteriile de aderare la Uniunea Europeana, datorita acestei vulnerabilitati. Nu avem capacitatea de absorbtie a fondurilor europene destinate dezvoltarii, atat de necesare! Poate ca exista, dar nu am vazut un studiu socio-economic solid, stiintific, care sa explice de ce s-a ajuns in aceasta situatie, care seamana tot mai mult a subdezvoltare, si sa arate ce trebuie facut pentru ca aceasta situatie sa fie indepartata. La toate aceste probleme, solutia pe care o da strategia este „buna guvernare„. Mersi de explicatie, asta o stiam si eu! Ceea ce nu s-a prea realizat, apropo si de dezechilibrele bugetare…

Un alt aspect, legat de vulnerabilitati, este cel legat de faptul ca suntem o societate deschisa. Fac o paranteza si remarc un lucru: superficialitatea care caracterizeaza aceasta strategie!  Deci vorbeste de faptul ca societatea deschisa reprezinta o vulnerabilitate pentru Romania. Atunci ce e de facut? Sa ne transformam intr-o societate inchisa???? Spune ca revolutia informationala este accesibila si noua dar si adversarilor si competitorilor nostrii. Si pe urma tot spune ca depindem de una si de alta. Pai pe globul asta pamantesc exista  tot felul de interdependente, nu? Asa si visul lui Ceausescu era ca Romania sa nu mai depinda de nimeni , de nimic, sa fim intr-o stare de autarhie, etc. Asta vrem? Este evident ca aceste interdependente, pe acest glob pamantesc, exista. Este o utopie demna de o cauza mai buna sa vrei sa nu mai depinzi de nimeni si de nimic si sa consideri interdependentele existente in mod obiectiv o vulnerabilitate si chiar un risc. Ce sa intelegem de aici (cititi fraza de la pagina 12 din document)? Ca am fi mai putin vulnerabili daca nu am mai depinde de accesul la internet, de materii prime, in special la energie, de pastrarea libertatii comertului si de liberul acces la informatii?!! Eu chiar doresc sa cred ca nu am inteles bine aceasta fraza. Toata fraza dealtfel este neclara, nebuoalsa…

Impresia mea este ca documentul vrea sa arate ca ne pasc foarte multe riscuri si amenintari precum si faptul ca avem o sumedenie de vulnerabilitati. Dar, daca tratam problema in felul acesta, trebuie sa ne gandim ca si alte tari pot avea aceleasi riscuri si vulnerabilitati ca cele descrise in document. Deci nu este o situatie caracteristica in exclusivitate Romaniei. Eu as fi dorit sa stiu care sunt acele riscuri si vulnerabilitati caracteristice Romaniei. Pe de alta parte, daca vorbesti de risc, definindu-l ca „probabilitate de a se produce o paguba semnificativa la adresa intereselor, valorilor sau obiectivelor nationale de securitate”, cred ca era necesar ca sa se si masoare aceasta probabilitate. Probabilitatea este o notiune matematica, care se poate masura cifric. Sau toate riscurile si amenintarile de la cap. 6.1 au aceeasi probabilitate de a produce o paguba semnificativa? Se vorbeste in termeni de risc si amenintare de „fragilitatea sistemului financiar international”. Dar acest risc este caracteristic numai si numai Romaniei? Care este probabilitatea ca acest risc sa produca pagube semnificative Romaniei in viitor, pe termen lung, scurt, mediu? Sau in ce masura acest risc este mai periculos decat, de pilda, spionajul? Daca documentul nu ofera (pentru ca poate oferi?!!) raspunsuri la aceste intrebari, atunci nu se poate face o evaluare serioasa a acestor riscuri. Defapt, ceea ce se spune in cap. 6.1 sunt lucruri pe care le cunoaste toata lumea, ce sa mai… Documentul nu arata nici care este cea mai grava vulnerabilitate si cel mai grav risc la care este expusa Romania. Sunt insiruite toate acolo, la gramada! Ar fi trebuit sa vorbeasca si de inundatii, care chiar ca provoaca pagube imense, chiar si morti. Apropo de acest risc, foarte real, inundatii au fost si in trecutul recent la noi. Ce masuri de prevenire si combatere a efectelor catastrofale au luat guvernele pana acum? De observat ca inundatiile se manifesta cam in aceleasi zone – Moldova este din nou grav afectata! Acolo nu este nici de joaca si nici de gluma: mor oameni!! Strategia ne ofera solutia: buna guvernare. Atunci, in mod logic, ar trebui considerate guvernele drept o vulnerabilitate cu potential de risc ridicat!

Documentul este plin de generalitati. Eu am incercat, dupa modestele mele puteri, o parere critica asupra acestuia.

Voi reveni.

Update

Eu nu spun ca documentul nu are si parti bune. In ansamblu el este interesant totusi. Exista abordari moderne, cum ar fi cea legata de managementul crizelor. Nu-mi place cum este structurat. Dupa parerea mea, o strategie nationala de aparare trebuia sa includa o clasificare a riscurilor si vulnerabilitatilor. Adica, spre ex, sa identifice care sunt riscurile si vulnerabilitatile pe termen scurt, care pe termen mediu, care sunt acestea pe termen lung. Este important de stiut acest lucru deoarece pentru rezolvarea acestor probleme se consuma resurse financiare de la bugetul de stat (si asa deficitar). Deci trebuiau stabilite prioritatile (ca sa fiu mai clar: ceea ce e prioritar!). Un alt aspect important (poate nementionat din motive lesne de inteles) este urmatorul: care sunt riscurile si vulnerabilitatile care pot afecta cel mai grav Romania – cele care tin de cauze externe Romaniei sau cele care tin de cauze interne? Aspectul acesta este deosebit de important, cu mult mai important decat am putea sa credem unii dintre noi. Au fost perioade din istoria patriei noastre cand tara a avut mult mai mult de suferit datorita unor cauze strict interne, decat unor cauze externe. Spre exemplu in perioada care a urmat domniei lui Alexandru cel Bun in Moldova, cand la domnie au urmat nevrednicii sai fii… O tara prospera, infloritoare, sigura (drumurile erau sigure, talharii nu prea indrazneau sa atace), a ajuns in cea mai neagra si incredibila mizerie datorita luptelor interne pentru putere intre fiii marelui domnitor, fara ca tara sa fie atacata din exterior!!! Lucrul acesta s-a intamplat si in Tara Romaneasca, dupa domnia lui Mircea cel Batran, tot din luptele interne pentru putere.

Revenind la document, acesta releva faptul ca „pentru urmatorii ani Romania nu percepe o amenintare militara directa” si ca „apartenenta Romaniei la NATO si UE, ca si cooperarea internationala in domeniul apararii sustin capacitatea si credibilitatea apararii Romaniei”. Un lucru cat se poate de bun, fara indoiala!

Totusi, cred ca ar trebui identificat foarte clar ce reprezinta risc si vulnerabilitate si ce nu reprezinta risc si vulnerabilitate. Pot fi si aparente, iar in cazul in care aceste lucruri nu sunt identificate exact intr-o strategie pot aparea confuzii profund daunatoare. Spuneam si mai sus ca daca riscul e definit ca probabilitate, atunci aceasta ar trebui masurata. Voi da inca un exemplu: cat de expusa este bunaoara Romania la fenomenul terorist? Acest flagel este, fara indoaiala, unul periculos, si trebuie luptat impotriva lui. Insa putem observa ca fenomenul s-a manifestat pregnant in anumite tari doar ( de ex: SUA, Spania, Marea Britanie, Rusia, Israel). Ceea ce este relevant pentru o tara s-ar putea ca pentru o alta sa nu fie atat de relevant. Rusia, spre ex, are de multa vreme probleme in zona Caucazului si a Marii Caspice. Cecenia este un exemplu pe care il stim cu totii. Vreau sa arat ca sunt cauze specifice tarii respective, determinate de conditii istorice, politice, sociale, economice, de probleme de ordin religios, etc. Ceea ce vreau sa spun este ca aceste riscuri si vulnerabilitati trebuie corect evaluate si estimate din punctul de vedere al relevantei, al importantei lor (spuneam si mai sus despre clasificarea acestora, iata aici un alt tip de clasificare: in functie de importanta, relevanta), pentru a se lua masurile corecte de combatere. Evident, exista cauze si potentiale cauze, insa eu cred ca politica pe care o ducem trebuie  sa fie de asa maniera incat sa nu cauzam riscuri si vulnerabilitati.  Un alt aspect este cel de identificare a resurselor pentru a mentine un sistem de aparare eficient. Mentenanta sistemului cat si imbunatatirea lui continua sunt aspecte deosebit de importante. Altminteri strategia exista si ramane doar „pe hartie”.  Iata de ce am spus ca problema economica are la noi (si nu numai la noi) o importanta majora. Pentru ca o tara cu economia slaba este vulnerabila. Saracia provoaca foarte multe probleme, mari si mici. Dar si cele marunte daca se aduna… Trebuie sa-ti si poti permite sa realizezi tot ceea ce ti-ai propus intr-o strategie. Nu este vorba numai de resursele umane. Este clar ca si acestea sunt importante. Dar e vorba de resurse financiare, economice. Consider ca aspectul economic al tarii ar trebui sa fie o prioritate.

iunie 30, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu