Despre demiterea lui James Comey

Fara indoiala, ceea ce s-a petrecut ieri (marti) in SUA a fost un veritabil soc mai ales pentru opinia publica: demiterea de catre Donald Trump a sefului FBI, James Comey. Uluirea nu s-a datorat faptului in sine – Presedintele SUA are dreptul si autoritatea de a-l demite pe seful FBI – ci pentru ca era in curs o ancheta privind implicarea Rusiei in campania electorala din SUA, pe de o parte si legaturile staffului de campanie a lui Trump cu Rusia, pe de alta parte. Lucru care i-a facut pe unii comentatori sa afirme ca astfel de lucruri „se petrec in non-democratii”. Cu atat mai mult cu cat asa ceva nu s-a mai petrecut in SUA din 20 octombrie 1973 cand Presedintele Nixon l-a demis brusc pe procurorul special Archibald Cox, lucru care a condus la demisia Procurorului General de atunci Elliot Richardson si a numarului doi din Departamentul de Justitie al SUA – US Deputy Attorney General William Ruckelhaus in timpul scandalului Watergate, in ceea ce s-a numit Saturday Night Massacre.

Din cate am inteles, demiterea lui Comey a venit la propunerea Departamentului de Justitie, mai exact a Procurorului General Jeff Sessions, acuzat si el, din cate inteleg, ca ar fi comunicat cu oficiali rusi, si a nr.2, Deputy Attorney General Rod Rosenstein. Tulburator e faptul ca motivul invocat de Donald Trump este felul in care Comey s-a ocupat de investigarea ce o privea pe Hillary Clinton in legatura cu serverul privat de email, desi in campania electorala Trump l-a laudat deschis, in fata intregii natiuni americane, ca sa nu mai spun ca si in fata intregii lumi, pe Comey pentru „curajul” pe care l-a avut!!.

Un alt lucru care a lasat masca opinia publica americana este urmatoarea fraza din comunicatul semnat de Donald Trump (citez din acest articol din The New York Times):

„“While I greatly appreciate you informing me, on three separate occasions, that I am not under investigation, I nevertheless concur with the judgment of the Department of Justice that you are not able to effectively lead the bureau,” Mr. Trump said in a letter to Mr. Comey dated Tuesday. White House officials refused to say anything more about the three occasions Mr. Trump cited.”

incerc sa traduc:

„In timp ce apreciez in cel mai inalt grad faptul ca m-ati informat in trei ocazii separate, ca nu sunt sub investigatie, totusi dau curs judecatii Departamentului de Justitie ca nu sunteti capabil sa conduceti efectiv acest birou”, a spus Dl. Trump intr-o scrisoare datata marti. Oficialii de la Casa Alba au refuzat sa spuna mai mult despre cele trei ocazii citate de Donald Trump.

Interesant este si faptul ca James Comey se afla la Los Angeles, inspectand biroul FBI de acolo si a aflat ca a fost demos DE LA TELEVIZOR!!! 🙂

Fara indoiala ca toata lumea s-a intrebat si se intreaba de ce acum acest lucru. Cu atat mai mult cu cat demiterea lui Comey s-a petrecut in ajunul vizitei ministrului de Extrene rus, Serghei Lavrov, la Casa Alba, invitat fiind de Donald Trump.

Multi comentatori au vazut in comportamentul nixonian a lui Trump de a-l demite pe seful FBI, pe care in campania electorala il lauda, o incercare de musamalizare a scandalului legat de presupusele contacte ale staffului de campanie a lui Trump cu Rusia si amestecul Rusiei in campania electorala de anul trecut.

Lucrurile pot sa stea sau sa nu stea asa. Ar mai fi o explicatie pentru decizia netransparenta a lui Trump…

Gestul lui Trump a fost unul neprevizibil pentru multi, a fost un gest brusc. Astfel de actiuni bruste, chiar socante, se fac – mai ales cand e vorba de servicii secrete – pentru luarea prin surprindere si derutarea adversarului. Pentru ca e foarte clar ca orice serviciu de informatii care actioneaza in plan extern culege informatii nu doar despre politicieni si oficiali, dar si despre sefi ai serviciilor secrete din tara respectiva, spre a avea un tablou cat mai clar al situatiei de securitate din acea tara, dar si pentru a-i identifica punctele slabe.

SUA a fost agresata de Rusia in campania electorala prin atacurile cibernetice ale Kremlinului. Aici a fost o problema de securitate pentru ca nu s-a putut preveni asa ceva, desi era posibil. Pe de alta parte, Comey, numit de Obama in 2013,  era implicat in investigarea nabadaioaselor emailuri ale lui Hillary.  Trebuie, de asemenea, amintite scurgerile de informatii de la Comitetul National al Democratilor din 2016 si implicarea clara a Rusiei in alegerile din 2016 din SUA. Parerea mea este ca James Comey era in vizorul serviciilor de informatii externe ruse de mai multa vreme, rusii il cunosteau destul de bine – nu spun despre Comey ca ar fi tradat in vreun fel, ci doar ca rusii aveau deja destule informatii despre el. Insa asupra lui Donald Trump planeaza anumite suspiciuni si nu pe nedrept. Spre exemplu, numirea lui Michael Flynn in functia de Consilier pe Chestiuni de Securitate, om care a avut legaturi cu Rusia si investigat in acest sens in SUA. Fostul Procuror General, Sally Yates, l-a avertizat pe Trump ca Flynn nu a fost sincer cu privire la legaturle sale cu rusii, dupa care Sally Yates a fost DEMISA!!! Pe de alta parte, Donald Trump a precizat nu doar o singura data, ca vrea relatii bune cu Rusia si ca e bine sa ai relatii bune cu Rusia, nefiind foarte clar ce doreste sa spuna.

Cu toata demiterea lui Comey ancheta privind implicarea Rusiei in alegerile din 2016 va merge in continuare.

Legat de Flynn iata ce spune Trump pe Twitter:

„General Flynn was given the highest security clearance by the Obama Administration – but the Fake News seldom likes talking about that.”

si legat de Sally Yates, tot pe Twitter:

„Ask Sally Yates, under oath, if she knows how classified information got into the newspapers soon after she explained it to W.H. Counsel.”

Iar scandalul cu interferenta Rusiei in alegerile din 2016 din SUA s-a petrecut pe vremea fostei Administratii, cea a lui Barack Obama. Asa stand lucrurile, schimbari se impuneau. Cu atat mai mult cu cat s-au inregistrat in trecut scurgeri de informatii, de exemplu cele prezentate de Wikileaks. O primenire a sistemului american de justitie, cat si a celui de securitate eu cred ca era binevenita, cu atat mai mult cu cat s-au vazut carente in ultimii ani. Insa lucrul acesta ne mai indica ceva: nivelul tensiunilor care sunt la ora actuala pe plan international, destul de ridicat in momentul actual.

Interesant este ca un purtator de cuvant al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, afirma ca Donald Trump isi pierduse din 2016 increderea in Comey. Iar James Comey, cu doar cateva zile inainte de a fi demis, ceruse suplimentarea semnficicativa a resurselor pentru investigatia care are ca obiect amestecul Rusiei in alegerile din SUA. Poate nu lipsit de semnificatie e si faptul ca Donald Trump declara ca a avut discutii „foarte bune” cu seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, iar acesta din urma a declarat ca „Acum, dialogul nostru este liber de ideologizarea caracteristică Administraţiei Barack Obama. Administraţia Trump, preşedintele însuşi, secretarul de Stat, m-am convins încă o dată astăzi, sunt oameni de acţiune” iar despre situatia din SUA Lavrov a zis: „Cred că politicienii afectează sistemul prezidenţial din Statele Unite încercând să pretindă că cineva controlează America din străinătate”. Parerea mea este ca Donald Trump impreuna cu echipa sa si oamenii sai de incredere incearca sa regandeasca strategia referitoare la abordarea Rusiei intr-un context politic in care regimul de la Kremlin devine tot ma autoritarist si ostil atat NATO cat si Uniunii Europene. Poate e prematur sa spunem ca a ajuns la definitivarea acestei strategii, poate ca ea se creeaza si din mers, cum se spune. Insa e cert, cred eu, ca dupa esecul fostei Administratii de la Casa Alba, problemele acutizandu-se, trebuie incercata o alta abordare, tinand cont ca avem cel putin doua focare mari de conflict: Siria si Coreea de Nord, dar am putea sa-l punem si pe al treilea care deocamdata nu e atat de stringent, dar are o mare importanta: Ucraina si, legat de aceasta, Crimeea. Donald Trump a facut tot felul de afirmatii in campania electorala, dupa care le-a negat cu tot atata naturala usurinta. De exemplu, ca „NATO e o organizatie obsoleta”, dupa care, la numai cateva luni distanta a venit negarea: „NATO nu mai e o organizatie obsoleta”. A pretins ca Japonia si Coreea de Sud sa plateasca Statelor Unite serviciile privind asigurarea securitatii in regiune – acum nici vorba de asa ceva, ba DIMPOTRIVA!! Lucrul acesta il face pe Trump dificil pentru adversari, iar aliatilor acest stil de trecere naturala de la ceva la opusul lui, aceasta, sa-i spunem asa, instabilitate, le creeaza nervozitate. Insa Trump nu va lasa nici NATO si nici Uniunea Europeana. Rusii nu-si fac iluzii.

Recpmand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Toti oamenii presedintelui

A fost un film extraordinar despre scandalul Watergate din anii ’70 din USA. In regia lui Alan J. Pakula, cu Robert Redford si Dustin Hoffman. Filmul a fost realizat dupa o carte, la fel de celebra, cu acelasi nune – All the President’s men – scrisa de Carl Bernstein si Bob Woodward, adica cei doi jurnalisti de la Washington Post, care au investigat scandalul Watergate. Trebuie spus ca in urma acestui scandal presedintele de atunci al USA – Richard Nixon– a demisionat (9 august 1974). Filmul este realizat dupa celebra carte, iar Robert Redford si Dustin Hoffman joaca in rolul celor doi jurnalisti mai sus pomeniti.

Este absolut evident ca atunci cand a inceput „sa se bage” presa, lucrul asta nu a convenit puterii. Ziarul Washington Post a fost denigrat public de catre putere si s-a mers pana acolo incat sa se spuna ca acest cotidian nu este de partea presedintelui Nixon. Cei doi jurnalisti aveau o „sursa” – Deep Throat – o persoana misterioasa, despre care nu s-a stiut multa vreme prea multe. Ulterior a fost identificat ca fiind adjunctul Directorului FBI, in persoana lui W. Mark Felt,Sr, acesta recunoscand abia in 2005!!

Vedeti, chestiunea aceasta, intamplata cu ani in urma, nu te poate lasa indiferent. Pentru ca se naste o intrebare: de ce puterii de atunci nu i-a placut ca” se baga” doi jurnalisti obscuri de la Washington Post? Raspunsul este unul deosebit de neplacut: pentru ca aflau cum conduc „ei” tara. Si cum conduceau „ei” tara? Pai, prin obstructionarea justitiei, fonduri ilegale, interceptari ilegale de convorbiri telefonice, microfoane puse prin casele „cui trebuie”, amenintari cu moartea, punerea „sub supraveghere” electronica a celor care „deranjau” si controlul asupra opozitiei… S-ar mai putea pune, totusi, o intrebare: cine erau ei ? Ai putea sa-ti imaginezi ca erau acele persoane foarte importante, imbracate in costume elegante, in masinile lor scumpe, stand la birou cu picioarele pe masa si rasfoind nu stiu ce document, vorbind scurt la telefon, iar la sfarsit folosind expresia uzuala : ” yes sir”, zambitori in birourile lor luxoase… Totusi, cine erau ei ? Ei, aici e aici? Ei erau toti. Adica toti erau  in treaba asta. Dar cine a aprobat totul? Nu ghiciti? Pai, insusi presedintele!! Si ce-a facut presedintele dupa ce a demisionat? Pai, iata ce a facut:

🙂

Citeam un articol din Adevarul:

Presa din Europa de Est, sub papuc

Hai sa citim ce a putut sa declare un premier dintr-o tara europeana, membra UE (parca nici nu-ti vine sa crezi!!!):

„După venirea la putere a guvernului Borisov, satira politică a cam dispărut de la posturile TV. Premierul Borisov a declarat că el ar putea închide cu uşurinţă presa deranjantă, dar nu a făcut acest lucru până acum din cauza posibilelor complicaţii cu UE.”

Guvernul de dreapta din Ungaria se inspira din legi din 1913… care ar putea sa arunce Ungaria cu 100 de ani in urma. Toti vor sa controleze presa asta nabadaioasa, ar vrea sa controleze si gandurile oamenilor. Adica nu mi se pare deloc absurda aceasta ipoteza. De ce nu? Pur si simplu sa te seteze sa votezi cu ei. Eu am crezut ca I.L. Caragiale a exprimat in geniala sa proza doar stari de fapt romanesti. Mi se pare ca m-am inselat… Clasicul de-acuma „sa nu ma combaaaaati” se cam aplica in toata lumea, daca nu ma insel. A, uitasem, se face apel la responsabilitate: adica presa poate fi libera, dar responsabilitatea? Eeeeee, dar responsabilitatea? Eu, marturisesc, nu ma consider infailibil. Orice om poate gresi. Mai cu intentie, mai fara intentie. A exacerba responsabilitatea inseamna sa faci trimitere la fiintele perfecte. Dar cu fiintele perfecte (sau, ma rog, cat pot fi ele de perfecte…) e o problema. Am citit mai demult in Dostoievski despre un barbat care nimerise intr-o societate de bune moravuri. Era acolo o femeie ce se pretindea, cel putin asa vroia ea, sa fie considerata un inger printre oameni. Era si foarte frumoasa. In fata unei asemea „sfintenii” – am pus in ghilimele, dar ceilalti nu stiau ce se ascunde sub aceasta sfintenie – toate celelalte femei tremurau, pentru ca „ingerul” le punea sub „palosul necrutator” al „dreptei judecati „. Pentru ca nimeni nu putea dovedi ca ea ar avea vreo pata morala, deci toate celelalte erau „patate”, sau, cel putin, incercau, trudind din greu, cu teama insa ca sa nu fie denigrate public in raport cu „sfintenia” respectivei, sa se ridice la norma impusa de „inger”. Acel barbat a cunoscut-o mai bine insa, adica pe „ingerasa” noastra, care inspira teama in societate prin sfintenia ei. Cred ca si ei i-a placut de el, intelegeti dumneavoastra. Si… Eeeeee, a urmat o noapte de iubire de n-ai fi crezut ca „neprihanita” e in stare de o asa de tulburatoare senzualitate, la care celelalte n-aveau dreptul, sub ochiul intransigent al „ingerasei” noastre.  Ma gandeam la o paralela cu premierii, presedintii si dictatorii nostri – spun asa pentru ca ma consider cetatean la Pamantului. Ah, ce tentatii au ei… Ei vor sa fie cel putin semizei, daca nu chiar zei, ca si imparatii romani, vor sa fie „mari preoti” ce se imbraca cu dreptate, pentru ca sa judece popoarele, iar bietele popoare sa li se inchine ca unor „parinti ai parintilor”, ca unor „mari patriarhi” ai intregii umanitati… Ceausescu, altminteri un om simplu, de la tara, se vroia in rand cu marii conducatori ai neamului – Burebista, Decebal, Traian, Mircea cel Batran, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare… Cata slava desarta !! Ce sa-i faci, daca n-ar fi si musca, vorba lui Sartre, adica, pardon, vuvuzelele, ca tot e la moda. Ele bazaie! Ti se baga in urechi, in nari, in ochi, iti mai atrag atentia bietele muste ca esti si tu om ca toti oamenii. Iti mai aduc aminte ca si altii sunt oameni, ca toti oamenii, si, implicit, ca tine. Si ca poate ca nu are rost sa-i ameninti si sa utilizezi arma nucleara… Ca poate si acolo sunt oameni carora, ca si tie, li se mai baga mustele prin urechi, prin nas, prin ochi… mai poposesc bietele muste si pe o felie de paine pe care o mananci pe urma… Ce tampenie: exista unii oameni care, dupa ce o musca a poposit pe o felie de paine, iau painea si o arunca. Nu stiu ce-i aia foamete!! Eu de asta zic: hai sa-i iertam pe conducatorii nostrii! Noi am fi mai breji ca ei?

Vedeti… asa ajungem sa avem ceea ce Albert Camus numea: complexul zavorului… Complexul zavorului e o chestiune care se defineste foarte simplu. Cum o definea marele scriitor francez? Permiteti-mi sa citez:

„Ati inchis bine usa? Da. Va rog sa controlati. Iertati-ma, am complexul zavorului. Chiar in clipa in care sunt pe cale sa adorm, ma intreb intotdeauna daca am tras sau nu zavorul. In fiecare seara trebuie sa ma ridic si sa verific usa. V-am mai spus, nu poti sa fi sigur de nimic. „

Cam asa traieste omul contemporan de multa vreme. Nu e sigur de nimic. Camus ne precizeaza ca nu e vorba de o reactie de proprietar infricosat. Ba chiar spune ca odinioara nu-si incuia nici apartamentul, nici masina, nu pastra banii sub cheie, nu tinea la avere. Ii era chiar rusine ca e bogat. Exclama, in timpul tiradelor lui, „Proprietatea, domnilor, e o crima!” (ah.. seductia stangii politice – nota mea 🙂 ). Dar atunci de ce se incuia asa, si mai si verifica? Iata rapunsul:

„Astazi, de altminteri, nu mai am nimic. Nu ma grabesc, asadar, sa-mi pun la adapost avutul, ci pe mine insusmi si propria-mi prezenta de spirit. Tin, astfel, sa ma asigur ca nu va mai intra nimeni pe poarta micului univers bine inchis din toate partile, in care sunt rege, papa si judecator” (subl. imi apartin)

Cu totii vrem sa ne asiguram aceasta stare de securitate in care suntem simultan, doar noi, rege, papa si judecator. Sa nu cumva sa ne-o tulbure cineva, ca sa putem adormi linistiti. Sa ne facem iluzia unui somn bun, sanatos. Si ca a doua zi vom privi cu seninatate cerul, plaja, femeile frumoase. Pentru ca sa ne imaginam ca suntem nemuritori… Asta ca sa nu fim atacati din toate partile…Iata ce spune Camus:

„Fiindca doream viata vesnica, ma culcam cu tarfe si beam nopti intregi. Dimineata, bineinteles, simteam in gura gustul amar al conditiei mele de faptura muritoare. Dar ore in sir plutisem, preaferice, la mari inaltimi. „

Si tot marele scriitor francez spunea:

” Dar pe podurile Parisului am aflat si eu ca ma temeam de libertate. Traiasca, deci, stapanul, oricare ar fi el, inlocuind legea cerului. „Tatal nostru carele esti pentru un timp aici… O, conducatorii nostri, sefii nostri minunat de aspri, o, carmuitorii nostri cruzi si prea iubiti…” Vedeti, ca esentialul e sa nu mai fii liber si sa te poti supune cu cainta unuia si mai ticalos decat tine. Cand vom fi cu totii vinovati, vom avea adevarata democratie. Fara sa mai punem la socoteala, draga prietene, ca trebuie sa ne razbunam pentru faptul ca fiecare moare singur. Moartea e solitara, in timp ce servitutea e colectiva. Ceilalti dau socoteala si ei, si o data cu noi, si asta-i lucrul cel mai important. Toti impreuna, dar in genunchi, si cu capul plecat.

Nu-i oare mai bine sa traiesc dupa chipul si asemanarea societatii, si pentru asta nu trebuie oare ca societatea sa-mi semene? Amenintarea, dezonoarea, politia consfintesc asemanarea aceasta. Batjocorit, haituit, siluit, pot, in sfarsit, sa-mi dau intreaga masura, sa ma bucur de ceea ce sunt, sa fiu asa cum firea mea o vrea. Iata de ce, iubite prieten, dupa ce am salutat solemn libertatea, am hotarat pe ascuns ca trebuia data, fara intarziere, pe mana primului venit. Si ori de cate ori imi sta in putinta, incep sa predic in biserica mea din „Mexico-City”, indemnand poporul sa se supuna si sa caute cu umilinta confortul servitutii, chiar daca i-o infatisez sub numele adevaratei libertati” (subl. imi apartin)

Si marele Camus recunoaste:

„Acoperit cu cenusa, zmulgandu-mi incet parul din cap, cu fata brazdata de unghii, dar cu privirea patrunzatoare, stau in fata omenirii intregi, recapitulandu-mi rusinea, fara a pierde din vedere efectul pe care-l produc si spunand: ” Eram cel mai rau dintre cei rai”. Apoi, pe nesimtite, trec de la „eu” la „noi”. Cand ajung la „iata ce suntem”, le-am jucat festa si pot sa le spun adevarul in fata. Sunt ca ei, bineinteles, toti fierbem in aceeasi oala. Totusi, am asupra lor o anumita superioritate, aceea de a sti, care-mi da dreptul sa vorbesc. Sunt sigur ca vedeti avantajul unei asemenea situatii

…………………………………………………………………………………………………………………….

Voi astepta, asadar, oricat va fi nevoie, sa veniti sa ma salutati la „Mexico-City”. Luati de pe mine aceasta patura, vreau sa respir. O sa veniti, nu-i asa? Am sa va arat tehnica mea pana in cele mai mici amanunte, caci simt o afectiune pentru dumneavoastra. Ma veti vedea vorbindu-le cat e noaptea de lunga, facandu-i sa priceapa cat sunt de ticalosi. Chiar din seara asta o voi lua de la inceput. Nu ma pot lipsi de asta, dupa cum nu ma pot lipsi nici de acele clipe cand unul dintre ei se prabuseste la pamant, beat, izbindu-se cu pumnii in piept. Atunci, preaiubite prietene, ma inalt, ma inalt tot mai sus, respir in voie, ma aflu pe munte, campia se intinde la picioarele mele. Ce betie te cuprinde atunci! Esti Dumnezeu tatal, si imparti pentru vecie certificate de rea purtare. Tronez printre ingerii mei rai, in slava cerului olandez, si privesc cum urca spre mine, iesind din ceruri si ape, multimile ce se indreapta catre Judecata de apoi. Se inalta incet, si iata, il vad venind pe cel dintai. Pe fata-i ratacita, pe care si-o ascunde pe jumatate cu mana, citesc tristetea conditiei umane si deznadejdea de a nu afla scapare. Iar eu ii plang fara sa-i dezleg, ii inteleg fara sa-i iert, si mai cu seama simt, in sfarsit, cum ma adora!” (subl. imi apartin)

Stau si ma intreb daca nu cumva la asta se reduce conditia umana: sa ne asiguram securitatea. Adica, vorba lui Albert Camus, sa ne zavoram. Nu ne ataca nimeni, fireste. Dar suntem inconjurati de multe pericole, din toate partile. Daca tu ma vei ataca? Sa inchidem bine usa. Si sa verificam o data, si inca odata, sa fim siguri! Totul, chiar si presa cu bietele ei campanii denigratoare si vesnic opozanta, chiar si exprimarea libera, pot fi un atac la adresa securitatii noastre. Ne punem la adapost. Privesc la dusman si ma uit in mine insumi. Asa m-am instrainat de omul acela, asa s-a instrainat el de mine, ca am ajuns dusmani. Cu o probabilitate vecina cu siguranta – ca sa reiau o expresie a lui Heinrich Böll, daca nu ma insel la ora asta – m-am instrainat si de mine insumi si nu ma mai recunosc.

Dar… vorba lui Camus…”poate o sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita„.

Doamne fereste!