Ce decadere fata de anii ’90…!!
Am fost intrebat pe blog care e parerea mea despre revizuirea Constitutiei. Parerea mea… Am replicat ca n-am prea vazut critici, chiar si vehemente, din partea Opozitiei la aceasta revizuire marca USL. Eu cred ca Opozitia actuala ar fi trebuit sa formuleze prima opinii, de ce nu si critice, cu privire la proiectul de revizuire.
Constitutia din 1991 s-a nascut din dorinta de libertate si democratie a poporului roman. Dupa dictatura comunista aveam cu totii nevoie de asa ceva ca de aer. O revolutie schimba fundamental statul si asa s-a intamplat si in ceea ce priveste Revolutia din 1989, din care s-a nascut Constitutia din 1991. Aceasta Constitutie a fost fundamentata pe idealuri si valori profunde de care eram cu totii animati in acele vremuri, indiferent de optiunile noastre politice. Cu alte cuvinte, aveam o Constitutie bazata pe idealuri si valori pe care le traiam, as dori sa subliniez lucrul asta, adica valori pe care le doream cu ardoare si in care credeam: libertate si democratie.
A fost criticata fara temei, dupa parerea mea, formularea din art. 1, al. 3 din actuala Constitutie (revizuirea din 2003) ce spune:
„[…] in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989 […]”
In fine, nu intru in detalii de ce si pentru ce a fost criticata formularea asta…
Dar sa comparam cu proiectul de revizuire de acuma, criticat de catre Consiliul legislativ, despre care de pe acum incepe sa se vorbeasca de riscuri…
Aceasta noua revizuire are in definitiv un sigur ax central: Traian Basescu. Este Constitutia fata de Traian Basescu. Din faptul ca Traian Basescu a derapat si nu a respectat actuala Constitutie s-a nascut aceasta noua revizuire. Acest aspect reprezinta fundamentul noii Constitutii. Nu mai vorbesc ca sunt bagate, ca intr-un talmes-balmes, regionalizarea, relele tratamente aplicate animalelor, recunoasterea rolului Bisericii Ortodoxe in modernizarea Statului Roman si a celorlalte culte religioase recunoscute de lege, Casa Regala, presa sub control si stema se intoarce pe tricolor etc, Insa aceste aspecte sunt secundare. Aspectul principal e Traian Basescu!! 😀 Nu mai e „in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989” ci in spiritul faptului ca sa nu se mai gaseasca unul ca Traian Basescu care sa incalce Constitutia si sa fie sustinut de o majoritate fragila, si de CCR, si cu procurori, care sa-i consolideze regimul, iar CCR sa nu mai indeplineacsa „si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii”.
Parlamentul superputere in stat? Aspect secundar… Dar poate sa nu fie nicio putere, problema e cu totul alta!!! Si anume: CCR sa nu mai poata verifica si hotararile Parlamentului!!
Se reduc atributiile Presedintelui! De fapt se reduc atributiile lui Traian Basescu, desi e la ultimul mandat si de la anul nu va mai fi Presedinte. Pentru ca sa se reduca influenta lui Traian Basescu in CSM, mandatul membrilor CSM este redus de la 6 la 4 ani, in schimb se sporeste numarul reprezentantilor societatii civile de la 19 la 21. Reducerea atributiilor CCR este tot in aceasta idee: Traian Basescu sa nu mai aiba o asa mare influenta in CCR.
De fapt, centrul de greutate al noii constructii constitutionale este cum sa-l limiteze, cat mai drastic posibil, pe Traian Basescu. Este o Constitutie cu aspecte psihologice: atat de mult i-a marcat pe cei din USL Traian Basescu incat acesta este vazut Presedinte si dupa ce-si va termina, la anul, ultimul sau mandat.
Aceasta noua Constitutie e plina de Traian Basescu. Ce deosebire fata de cea din 1991 care era plina de idealuri si valori, si nu plina de un singur om! Ce deosebire fata de cea din 1991, care respira libertate si democratie!!
Si, din pacate, in final, ce decadere…
Butcher: „Constitutia noastra are un grad mare de flexibilitate” ;)
EXCLUSIV: Însărcinatul american cu afaceri Duane Butcher: România ar trebui să încheie un nou acord cu FMI – VIDEO
Se arata, printre altele, ca:
„”Pentru toţi investitorii, incluzându-i şi pe cei americani, stabilitatea şi predictibilitatea sunt vitale. Acordurile cu FMI sunt importante pentru realizarea nivelului de stabilitate şi predictibilitate pe care le caută investitorii. Şi de aceea credem că un nou acord ar trebui probabil încheiat”, a afirmat Butcher, întrebat dacă România ar trebui să încheie un nou acord şi ce obiective ar trebui acesta să conţină.
El a adăugat că firmele americane, deşi sunt interesate de avantajele oferite de mediul economic din România, vorbesc constant despre îngrijorările lor referitoare la predictibilitatea, transparenţa şi stabilitatea economiei româneşti.
„Cele mai multe companii americane au o experienţă pozitivă în România. Vin aici şi reuşesc să scoată profit. Găsesc aici o forţă de muncă foarte bună, avantaje geografice, dar în acelaşi timp auzim în mod constant de la firmele americane despre îngrijorările lor privind predictibilitatea, transparenţa, stabilitatea. Au nevoie să ştie cât mai bine la ce să se aştepte. Şi cred că încrederea investitorilor deja prezenţi şi a celor care ar putea veni ar putea fi sporită de un angajament foarte clar pentru continuarea reformelor, pentru lupta anticorupţie, pentru a face economia cât mai predictibilă posibil. Trebuie să vedem că atunci când o promisiune este făcută unui investitor, aceasta este şi respectată şi încercăm să ne asigurăm că România este cât mai predictibilă şi transparentă posibil”, a spus oficialul american.
Butcher a dat exemplul investiţiei Delphi Diesel din judeţul Iaşi şi a arătat că firmele americane pot aduce tehnologie de vârf şi capacitate organizaţională.
„Tocmai am fost la Iaşi. Delphi Diesel este acolo cu o investiţie foarte mare, au angajat trei mii de oameni, este cel mai mare angajator privat din judeţ şi fac o treabă impresionantă. Nu e vorba numai de cea mai bună fabrică în domeniu din România, ci şi una dintre cele mai bune din lume. Şi ei sunt foarte mulţumiţi de forţa de muncă angajată şi de sprijinul autorităţilor locale. Este o mare poveste de succes care dacă va fi repetată şi în alte locuri din ţară va arăta care sunt avantajele oferite de România, dar şi ceea ce pot aduce companiile americane. Adică tehnologie şi capacitate organizaţională de succes”, a mai afirmat el.
De asemenea, întrebat despre acordul încheiat recent între Guvern şi Bechtel, el a refuzat să comenteze.”
Observam in acest articol faptul ca Dl. Butcher foloseste foarte des urmatorii termeni: predictibilitate si stabilitate. Sa reintroducem Planul Cincinal? Nu! Acordurile cu FMI sunt importante, afirma Butcher!! Ne sugereaza oare sa fim flexibili?
EXCLUSIV – Butcher: Decizia nefavorabilă Nabucco nu trebuie văzută ca o declaraţie la adresa României
Se arata, printre altele, ca:
„”SUA au fost foarte explicite privind neutralitatea lor în competiţia dintre proiectele TAP şi Nabucco Vest. Prioritatea noastră, şi cred că şi a partenerilor din UE, a fost de a găsi diverse surse alternative de resurse energetice pentru ca România şi alte ţări europene să aibă cât mai multe posibilităţi privind aprovizionarea. Ne dorim diversificarea aprovizionării cu resurse energetic. Iar TAP şi Nabucco Vest au oferit ambele soluţii de a aduce gazul azer în Vestul Europei. Cred că e important ca această decizie să nu fie interpretată ca o declaraţie privind România. Părerea mea e că a fost o decizie bazată pe argumente comerciale, pur şi simplu au analizat costurile şi pieţele oferite de fiecare proiect şi au ales în acest mod„, a afirmat Butcher, într-un interviu acordat MEDIAFAX.
De asemenea, el a spus că România trebuie să îşi reanalizeze politica energetică, însă faţă de alte ţări este într-o „poziţie de invidiat” pentru că are mai multe opţiuni la îndemână, cum ar fi folosirea gazelor de şist, resursele din Marea Neagră, asigurarea unei mai bune eficienţe energetic şi resursele regenerabile.
Butcher a adăugat că firmele americane, care deţin tehnologie de vârf în aceste domenii, pot avea un rol în valorificarea de către România a acestor opţiuni.
„Suntem foarte mândri de tehnologia pe care o oferă companiile americane pentru exploatarea gazelor de şist sau cele offshore, dar şi în privinţa eficientizării energetice suntem printre liderii mondiali. Nu am avut ocazia să discut cu oficiali ai acestor companii despre decizia privind Nabucco. Dar România are mai multe opţiuni şi eu cred că firmele americane sunt parte a soluţiei combinate pentru a asigura viitorul energetic al acestei ţări”, a mai spus oficialul american.” (subl. mea)
Da, dar depinde si pe ce „argumente comerciale” s-au bazat in luarea deciziei, pentru ca era intr-adevar mai bine daca se diversifica aprovizionarea cu resurse energetice, daca se gaseau diverse surse alternative de energie si se promova competitia. Atunci ce fel de „argumente comerciale” s-au folosit? Evident, nu cele mai bune si convingatoare!! Deci nici decizia de a se abandona proiectul Nabucco nu e cea mai buna si mai convingatoare!
EXCLUSIV – Însărcinatul cu afaceri a.i. al SUA la Bucureşti: Susţinerea coabitării între preşedinte şi premier, prioritate a mandatului meu – VIDEO
„”Sunt aproape şapte luni de când ambasadorul Mark Gitenstein a plecat din Ambasada noastră şi eu am avut onoarea să conduc misiunea în această perioadă. Priorităţile noastre principale au fost problemele economice şi de business, promovarea firmelor americane care lucrează în România, în climatul de afaceri de aici, politicile de securitate şi politica internaţională, desigur. Dar şi statul de drept şi întărirea instituţiilor din România, am susţinut puternic, de asemenea, coabitarea între primul-ministru şi preşedinte şi nominalizarea noilor procurori-şefi„, afirmă Butcher, într-un interviu acordat MEDIAFAX.
El a evitat însă să precizeze în ce fel s-a manifestat această susţinere din partea Ambasadei SUA, arătând că în ultimul an a fost „o cooperare excelentă” cu Preşedinţia şi Guvernul.
Potrivit lui Butcher, criza constituţională din 2012 nu a afectat cooperarea în domeniul securităţii, iar în cele din urmă Washingtonul a fost mulţumit să vadă că regulile constituţionale au fost respectate.
„În primul rând, trebuie să subliniez că România a fost în toată această perioadă un aliat de încredere. Cooperarea pe care am avut-o în domeniul securităţii, în Afganistan şi nu numai, cu scutul antirachetă, nu a avut de suferit deloc în timpul crizei constituţionale. Am fost îngrijoraţi că regulile constituţionale nu vor fi respectate, dar până la urmă ele au fost respectate şi noi suntem foarte mulţumiţi să vedem asta. Am avut o cooperare excelentă cu Preşedinţia şi Guvernul în ultimul an”, a mai spus oficialul american.” (subl. mea)
EXCLUSIV – Însărcinatul american cu afaceri, Duane Butcher: Urmărim cu mare atenţie revizuirea Constituţiei, trebuie respectat statul de drept – VIDEO
„”Unul dintre lucrurile pe care le urmărim cu mare atenţie este reforma constituţională. Cred că e foarte important ca, indiferent ce reforme sunt adoptate şi schimbări sunt aduse Constituţiei, trebuie avute prioritar în vedere menţinerea puterii instituţiilor, respectarea statului de drept şi continuarea luptei anticorupţie, în general o întărire a acestor lucruri”, a afirmat oficialul american, într-un interviu acordat MEDIAFAX. […]
„Nu cred că pot caracteriza încă acest proces. Am văzut desigur unele declaraţii foarte bune privind angajamentul de a implica Comisia de la Veneţia, de a respecta opinia acesteia. Nu cred că e cazul să comentez cu privire la vreuna dintre schimbările din Constituţie, dar repet, cred că e important să fie o atenţie cu privire la întărirea instituţiilor şi lupta anticorupţie”, a spus Duane Butcher.
De asemenea, întrebat despre derularea dezbaterii cu privire la revizuire, el a arătat că procesul este unul „democratic”. „Constituţia noastră este printre cele mai vechi din lume şi motivul pentru care a rezistat atât de mult este că a fost concepută cu un mare grad de flexibilitate. Pe de altă parte, modificarea unei constituţii nu e ceva uşor de făcut şi cred că noi nu am avut aşa de multe modificări într-o istorie de 200 de ani. În privinţa procesului de aici, e clar că este vorba de unul democratic şi noi sperăm ca rezultatul să fie o Românie mai puternică, cu un angajament reînnoit faţă de valorile democraţiei”, a mai spus oficialul Ambasadei SUA.”
Cum era, dom’ne, chestia aia cu „Americans Free to ‘Worship’–But Not Freely Excercise Their Religion„? Ca doar e flexibila Constitutia, nu? 😀
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Revizuirea Constitutiei. Desemnarea premierului
Iata un articol interesant din Gandul:
REVIZUIREA CONSTITUŢIEI. Comisia Antonescu instituie ”preşedintele-spectator”. Cu ce atribuţii a rămas şeful statului
Se arata, printre altele, ca:
„Cum va fi desemnat premierul
Rolul preşedintelui în desemnarea premierului va fi redus la a accepta propunerea venită din partea partidului sau alianţei care are cel mai mare număr de mandate. Prevederea inclusă în proiectul noii Constituţii a fost propusă de fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, senator PNL. Mai mult, s-a completat şi cu procedura de urmat în cazul în care, la prima încercare, învestitura este un eşec. Astfel, în atare condiţii preşedintele va fi obligat să desemneze premier pe un reprezentant al partidului/alianţei care s-a situat pe locul al doilea în clasamentul obţinerii mandatelor. Dacă şi această încercare eşuează, şeful statului va desemna un al treilea premier din partea coaliţiei care are majoritatea absolută în parlament, adică jumătate plus unu din mandate. Dacă nici aşa un guvern nu e învestit, preşedintele poate dizolva parlamentul.
Procedura vine însă în contradicţie cu prevederile referitoare la dizolvarea parlamentului care arată că se pot declanşa alegeri anticipate dacă un guvern nu este învestit, în termen de 30 de zile de la prima solicitare şi cel puţin după o respingere a unei solicitări de învestitură. Astfel, varianta a treia prevăzută în cazul desemnării premierului poate fi practic imposibilă. […]
Parlamentarii au tăiat din constituţie şi prerogativele preşedintelui în caz de remaniere. Astfel, şeful statului nu va mai putea respinge o propunere de ministru în caz de remaniere, actuala formă ieşită din comisia de revizuire prevăzând că preşedintele numeşte candidatul după audierea acestuia de către parlament.
Mai mult, aleşii au vrut să reglementeze în noua Constituţie o posibilă situaţie pe modelul guvernului Johannis, când preşedintele refuză numirea unui premier al unei majorităţi apărute în cursul mandatului. Astfel, dacă parlamentul votează cu două treimi o hotărâre privind dizolvarea sa, preşedintele poate să îl dizolve.
UPDATE 15:40 Senatorul PNL Tudor Chiuariu a propus un amendament potrivit căruia preşedintele să fie obligat să desemneze premier pe reprezentantul partidului sau alianţei care a obţinut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Dacă nu se reuşeşte învestirea unui guvern după această procedură, în varianta lui Chiuariu, premierul trebuie desemnat din partea partidului clasat pe al doilea loc ca număr de mandate. Dacă acest lucru nu e posibil, desemnarea premierului se face din partea unei coaliţii care are majoritatea absolută în parlament. Dacă nu se învesteşte nici aşa un guvern, parlamentul poate fi dizolvat. Amendamentul a fost adoptat. […]
UPDATE 12:40 Potrivit unui amendament votat în comisie senatorii şi deputaţii pot decide, cu votul a două treimi, dizolvarea parlamentului. Potrivit Art.89, alin. 1, indice 1 ”Preşedintele dizolvă Parlamentul dacă o hotărâre în acest sens este adoptată cu votul a două treimi dintre membrii fiecărei Camere”. […]
UPDATE 11:55 Parlamentarii au votat amendamentul potrivit cărui preşedintele este definit ca şef al statului. În noua formă articolul 80, alin. 1 este: ”Preşedintele României este şeful statului,reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării” […]” (subl. mea)
Eu nu inteleg unele lucruri:
– Presedintele este obligat să desemneze premier pe „reprezentantul partidului sau alianţei care a obţinut cel mai mare număr de mandate la alegeri”. Se vorbeste aici de posibilitatea unui esec. Daca e un esec atunci „premierul trebuie desemnat din partea partidului clasat pe al doilea loc ca număr de mandate”. Ma intreb: daca e posibil esecul la desemnarea reprezentantului partidului sau aliantei care a obtinut cel mai mare numar de mandate in alegeri nu este, oare, si mai probabil esecul desemnarii premierului din partea partidului clasat pe al doilea loc? Daca si in acest caz se inregistreaza un esec Seful Statului e obligat sa desemneze premierul „din partea unei coaliţii care are majoritatea absolută în parlament. Dacă nu se învesteşte nici aşa un guvern, parlamentul poate fi dizolvat„. De observat ca si in acest caz, cand desemnarea premierului se face din partea unei coalitii care are majoritatea absoluta in Parlament, se vorbeste de posibilitatea unui esec!!!!! Daca si in acest caz e un esec, Parlamentul se poate dizolva.
Si ce facem, o luam de la capat??
Eu stau si ma intreb care mai e rolul Presedintelui? Caci in actuala Constitutie se sprecifica faptul ca „Presedintele Romaniei desemneaza un candidat la functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are o majoritate absoluta in Parlament or, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in parlament” (art. 103, al.1). Ideea acestui articol este de a evita un esec in privinta investiturii Guvernului.
– O alta treaba cel putin ciudata este faptul ca Parlamentul poate vota dizolvarea sa!! Daca o majoritate de doua treimi voteaza dizolvarea, Presedintele dizolva Parlamentul. Dar de ce o majoritate de doua treimi din membri fiecarei Camere ar vota dizolvarea Parlamentului?
-Presedintele are o putere restransa intr-un mod drastic, el nemaifiind o autoritate publica, din cate inteleg.
– Inteleg de asemenea ca traseismul politic ar urma sa fie sanctionat.
Atunci de ce sa existe o situatie in care Parlamentul sa voteze dizolvarea sa? Care ar fi aceasta situatie? Daca Parlamentul ramane, ca in actuala Constitutie a tarii, „organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”, cum poate Parlamentul sa se dizolve singur, fara sa tina cont de poporul roman, care l-a votat? Situatia aceasta nu poate aparea decat atunci cand Parlamentul, votat de popor, nu mai este la un moment dat sau nu mai poate face fata la un moment dat exigentelor rolului sau, acela de „organ reprezentativ suprem al poporului roman”, adica atunci cand Parlamentul n-ar mai reprezenta poporul roman. Dupa parerea mea, trebuie specificat foarte clar cand, in ce situatie Parlamentul poate vota dizolvarea sa. Daca motivul este:
„[…] aleşii au vrut să reglementeze în noua Constituţie o posibilă situaţie pe modelul guvernului Johannis, când preşedintele refuză numirea unui premier al unei majorităţi apărute în cursul mandatului.”
un astfel de motiv nu poate sa stea in picioare deoarece Presedintele este obligat sa desemneze premierul, in conditiile aratate de Dl. Chiuariu in amendamentul sau. Fiind obligat, nu poate sa refuze, lucru clar, intrucat amendamentul D-lui Chiuariu il constrange, sileste pe Presedinte sa desemneze premierul, in acele conditii din amendament. Mai mult, Presedintele desemneaza premierul, nu un candidat la functia de premier (cum e in actuala Constitutie)!! Ori e obligat, ori poate sa refuze. Caci daca poate sa refuze, nu mai este obligat.
Si atunci Basescu cu atat mai mult avea dreptate sa refuze!!!!
DE citit si…
Traian Băsescu ATACĂ modificarea Constituţiei: Şi-a pierdut ROSTUL de a fi REVIZUITĂ
Se arata, printre altele, ca:
„Preşedintele Traian Băsescu, prezent, luni, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai CCR, a atras atenţia că în mâinile Curţii Constituţionale se va afla noua Constituţie, despre care a spus că şi-a pierdut rostul de a fi revizuită.
UPDATE: Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a răspuns atacului formulat de Traian Băsescu laceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai Curţii Constituţionale a Românieişi a afirmat că îşi explică gestul preşedintelui prin obişnuinţa acestuia de a da mandate CCR.
Citeşte şi Antonescu: Este în obişnuinţa preşedintelui de a da mandate CCR
„Încep prin a multumi celor trei juecatotori ai CCR care astăzi îşi încetează mandatul: doamnei Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar şi Ion Predescu. Aţi trecut prin momente dificile şi v-aţi dus la bun sfârşit misiunea. Cei trei noi judecători se alătură unei provocări dificile.
N-aş vrea să fac o evocare a activităţii Curţii, pentru că nu pleacă toată Curtea, ci doar trei judecatori (…) În mâinile judecătorilor CCR va fi noua Constituţie. În momentul de faţă, nu preget să menţionez că şi-a pierdut rostul de a fi revizuită. Singurul element care a stat la baza revizuirii Constituţiei a fost legat de politica de simplificare a statului şi de a răspunde referendumului din 2009”, a declarat Traian Băsescu.
În opinia preşedintelui, în această perioadă se elaborează o nouă Constituţie în contextul în care propunerea iniţială de revizuire a fost respinsă, „o Constituţie care începe să nu mai semene a lege a legilor”.
„Vreau să subliniez, nu pentru că aş critica pe cineva, dar în faţa judecătorilor CC am obligaţia să spun ce gândesc. Revizuirea Constituţiei în baza referendumului din 2009 era singura justificare a acestei revizuire. Ceea ce se face în momentul de faţă nu are decât rostul de a complica funcţionarea statului. (…) Aş spune că revizuirea actuală reprezintă un risc de blocare a statului (…) Constituţia nu dă soluţii nici pentru familie, nici pentru referendum, nici pentru multe alte detalii. (…) Nu ştim unde vrem să ajungem exact”, a adăugat preşedintele.
Traian Băsescu a mai spus că proiectul actual al Constituţiei „nu înseamnă simplificarea statului, ci complicarea lui”: „Am şi o altă îngrijorare: dacă un referendum poate fi considerat un simplu sondaj. (…) Cred că sondajele sunt pentru casele de sondaj, iar referendumul exprimă suveranitatea poporului, aşa cum se spune în Constituţie. Este una din marile mele îngrijorări şi voi reacţiona decent, dar voi reacţiona la neluarea în considerare a referendumului din 2009”.
Daniel Morar, Valer Dorneanu şi Mona Pivniceru au depus, luni, la ora 15:00, jurământul în calitate de judecători la Curtea Constituţională a României. Primul care a jurat să respecte şi să apere Constituţia a a fost Daniel Morar, urmat de Mona Pivniceru şi de Valer Dorneanu.„
Ponta îi răspunde de la Berlin lui Băsescu: Noua Constituţie nu va bloca,ci va balansa raportul puterii
Se arata, printre altele, ca:
„Premierul Ponta, aflat la Berlin, i-a răspuns preşedintelui Băsescu pe tema revizuirii Constituţiei şi a precizat că el nu crede că modificările vor bloca statul, ci dimpotrivă, vor balansa raportul de puteri şi nu vor mai permite „unei singure persoane” să aibă mai multă putere decât este normal, informează Mediafax.
„Sunt absolut convins că modificările la Constituţie sunt necesare pentru a balansa raportul de puteri, pentru a nu mai permite niciodată în viitor ca o singură persoană, indiferent cum se numeşte, să aibă mai multă putere decât e normal într-o societate democratică. Nu cred că ne blocăm, cred că tocmai am ieşit dintr-o perioadă lungă de involuţie, de blocaj şi crize, iar acum, cu mai multă înţelepciune şi mai mult curaj, putem avea în anii care urmează o dezvoltare de care aveam nevoie mai demult”, a spus Ponta.
El a arătat că USL rămâne foarte deschisă la toate sugestiile, dar că la un moment dat trebuie luate şi decizii care nu pot mulţumi pe toată lumea.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai CC, că singura justificare de revizuire a legii fundamentale era referendumul din 2009, iar ceea ce se întâmplă acum cu revizuirea Constituţiei reprezintă „un risc de blocare a statului”.
Traian Băsescu a menţionat că astăzi se elaborează o nouă Constituţie, după ce propunerea iniţială de revizuire a fost respinsă, „o Constituţie care începe să nu mai semene a lege a legilor”.
El a mai afirmat că proiectul actual al Constituţiei „nu înseamnă simplificarea statului, şi complicarea lui”.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Liviu Dragnea. Conceptia despre stat
Procesul de revizuire a Constitutiei trebuie sa atraga dezbateri democratice pentru ca sunt lucruri care ne privesc pe noi toti. Trebuie spus ca trecerea la o noua Constitutie, asa cum aceasta se prefigureaza, inseamna o noua configurare a Statului Roman si, pe cale de consecinta, o noua Republica. Este adevarat ca inca nu stim exact cum va arata Statul asa cum va fi el intocmit prin noua Constitutie, dar ceva, ceva putem intrezari. De aceea cred ca ar fi interesant sa aflam parerea unuia din cei mai ferventi sustinatori ai regionalizarii, Dl. Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea la „După 20 de ani”. Noua hartă a României şi cum ar putea fi organizate „alegeri indirecte” pentru ŞEFIA REGIUNILOR: „Nu mai avem timp să facem alegeri libere”
Se arata ca:

English: Romanian politician Liviu Dragnea at a Social Democratic Youth meeting in Otopeni, September 2009 (Photo credit: Wikipedia)
„România va fi împărţită în opt sau nouă regiuni de dezvoltare până la sfârşitul acestui an, iar şefii acestora vor fi desemnaţi de actualii consilieri locali şi judeţeni şi nu prin vot direct de către cetăţeni. „Nu avem timp să facem alegeri libere”, a explicat planul regionalizării Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în emisiune „După 20 de ani” difuzată, duminică, la Pro TV.
Bătălia pentru şefia viitoarelor regiuni se anunţă a fi dură, mai ales că mizele sunt mari, pe mâna liderilor regionali urmând să vină fi fondurile care acum sunt distribuite prin ministere în teritoriu. Liviu Dragnea a recunoscut că actualii şefi de judeţe sunt interesaţi de poziţii. „Bănuiesc că majoritatea preşedinţilor CJ îşi doresc să devină preşedinţi regionali. Eu nu sunt foarte sigur că un preşedinte de CJ e bine să candideze acum pentru regiune pentru că asta înseamnă că trebuie să facem din nou alegeri în judeţul respectiv”, a spus ministrul Dezvoltării la „După 20 de ani”.
Când vine vorba despre împărţirea locurilor în USL în viitoarele conduceri ale regiunilor, paritatea invocată până acum de PNL este, potrivit lui Dragnea, „un subiect pe care nu l-am discutat încă”. „Nu ştiu să spun acum. Nu e vorba de cinste, ci de proporţionalitate, e un subiect pe care-l vom aborda cât de curând. Avem timp suficient”, a spus el.
Cel mai tensionat subiect, a admis totodată Dragnea, este cel al stabilirii capitalelor de regiune. „Reşedinţele vor reprezenta ultimul punct, ultima decizie. Trebuie să recunosc, stabilirea fiecărei reşedinţe de regiune reprezintă cel mai tensionat lucru, a generat cea mai multă patimă. Astea sunt ultimele răspunsuri care se vor da”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Cum se împarte România
Deşi a trecut mai bine de jumătate de an de când a fost anunţat proiectul de regionalizare, primul pas concret făcut până acum fiind introducerea în Constituţie a cuvântului „regiune”, încă nu s-a stabilit cum va arăta noua hartă a României. Cu toate acestea, Dragnea spune vor fi opt sau nouă regiuni. Întrebat care sunt criteriile de împărţire a acestora, ministrul Dezvoltării consideră că pentru a defini o regiune care să se dezvolte trebuie să existe, în primul rând, cât mai multe slujbe non-agricole.
În plus, a spus ministrul, „regiunile trebuie să aibă capacitatea ca fluxurile de comunicaţii şi de mobilitate, mărfuri, persoane, transport, infrastructură să poată să fie în interiorul regiunii, să contribuie la dezvoltare”. ”
„Apoi, este foarte important ca într-o regiune să n-ai judeţe de acelaşi fel. Deci este foarte important ca într-o regiune să ai şi resurse naturale de diverse feluri, şi potenţial diferit, să existe posibilitatea ca între judeţele din interiorul regiunii şi între cetăţenii din interiorul regiunii şi între firme să poată să colaboreze şi împreună să se dezvolte”, a adăugat Dragnea.
Ce instituţii vor apărea
Pe lângă actualele Consilii Judeţene şi primării, care nu numai că nu vor fi desfiinţate, ci, potrivit ministrului Dragnea, îşi vor păstra atribuţiile şi competenţele, vor apărea şi alte instituţii.
În primul rând, cele opt sau nouă Consilii Regionale. “Nu va fi un parlament regional, nu va adopta legi, va adopta hotărâri, rolul principal va fi de coordonare a activităţii consiliilor judeţene în domeniul dezvoltării regiunale. Consiliul judeţean rămâne pentru că este o structură importantă, care a putut să administreze judeţul”, a anunţat Dragnea.
În al doilea rând va apărea Prefectura regională, condusă de un prefect regional şi un subprefect regional. Actualii prefecţi judeţeni se vor transforma în subprefecţi.
Cum vor fi aleşi preşedinţii Consiliului Regional
Liviu Dragnea a precizat că, cel mai probabil, membrii Consiliului Regional nu vor fi aleşi prin votul cetăţenilor, ci vor fi alegeri „indirecte”, cel puţin până în 2016. Mai exact, fiecare ales local din toate judeţele unei regiuni se va prezenta la alegeri pentru a-şi vota, pe liste, reprezentanţii în noul Consiliu Regional. Tot la fel va fi desemnat şi preşedintele regiunii.
„Este una dintre variantele de stabilire a noilor conduceri pentru această perioadă. Nu avem timp să facem alegeri libere. Consiliul Regional va fi format din consilieri regionali aleşi pe liste de partide din politicieni. Oriunde în lume decid politicienii. Sper că spre finalul finalului anului să aibă loc alegerile la regiuni, alegeri probabil indirecte, adică să fie decât aleşii locali care votează. Deci 31 decembrie să ne prindă cu regiunile înfiinţate şi cu structurile de conducere”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Din 2016 însă, a asigurat Dragnea, preşedinţii Consiliilor Regionale şi consilierii regionali vor fi aleşi în acelaşi sistem şi în aceeaşi zi ca primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene.
În privinţa numărului de consilieri regionali, nici aici lucrurile nu sunt clare. Două variante sunt pe masa lui Dragnea, fiecare judeţ urmând să trimită între 7 şi 10 consilieri.
„Vom decide cât de curând, cu locuri dedicate pentru fiecare judeţ. Ori se stabileşte ca fiecare judeţ să aibă un număr de consilieri egal, ori proporţional cu populaţia. Eu aş vrea să fie un număr egal. Între 7-10 din fiecare judeţ, să zicem”, a spus Dragnea.
Cum vor ajunge banii la judeţe
În plan cu aproape şapte miliarde de euro de la UE pentru programul operaţional, în viitorul scenariu regional se face planul pentru schimbarea traseului banilor. Acum, spune Dragnea, “banii vin de la ministere către regiuni”, dar se pregăteşte modificarea legii finanţelor publice locale.
“Proiectul de modificare a legii finanţelor publice locale este aproape finalizat, în aşa fel încât pe de o parte, bugetul local să fie structurat în secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare. Pentru secţiunea de dezvoltare banii să vină prin legea bugetului de stat la regiuni, iar judeţele să se califice la aceşti bani de dezvoltare prin două modalităţi: jumătate din sumă să meargă către judeţe în funcţie de capacitatea financiară, iar cealaltă jumătate să fie accesibilă prin depunerea de proiecte pe un sistem similar cu fondurile europene”, a detaliat Dragnea.
Ministrul Dezvoltării a explicat că va exista câte o autoritate de management în fiecare regiune, fapt care ar scurta timpul în care banii ajung la judeţe.
“Întâi facem procesul de acreditare, împreună cu Comisia Europeană şi în momentul în care Comisia spune că e în regulă şi auditul spune că e în regulă, atunci o înfiinţăm efectiv. Din momentul ăla, timpul în care ajung banii la judeţe, dacă rămânem la 8 regiuni, se micşorează de 8 ori pentru că nu mai vin toate proiectele la Bucureşti”, spune el.
Concluzia ministrului Dragnea: „Noi trebuie să începem să elaborăm bugetul de stat pe strategie, pe proiecte prioritare”, a încheiat el.” (subl. mea)
Crin Antonescu. Conceptia despre noua Constitutie
Iata ce aflam de pe site-ul PNL:
CRIN ANTONESCU: REGIONALIZAREA NU VA ÎNSEMNA FEUDALIZAREA ROMÂNIEI, ENCLAVE PE CRITERII ETNICE SAU BARONIALE
Extras din discursul rostit de Dl. Crin Antonescu, presedintele PNL, in deschiderea lucrarilor Congresului UDMR de la Miercurea Ciuc, 25 mai 2013

Crin Antonescu
„[…] Sigur, mi-a crescut inima văzând din nou cele două culori astăzi și întotdeauna galben și albastru sunt niște culori dragi. Sunt uimit că premierul, care până nu demult părea a avea o mică alergie la portocaliu, astăzi este rezervat față de galben și albastru. Nu am nicio problemă cu asta, dar am o problemă cu dorința domniei sale de mai mult roșu. Nu, roșu e destul. […]
S-a vorbit aici despre Constituţie şi, în legătură cu Constituţia, eu voi spune foarte scurt următorul lucru: cred că trebuie operate trei zone de revizuire în care, în esenţă, să subliniem următoarele: constiţiile sau Constituţia revizuită a României de după 1990, revizuită în 2003, este o Constituţie care a jucat un rol, şi a jucat un rol benefic, pentru că ea a deschis posibilitatea democraţiei, pluralismului, a fost după aceea adaptată pentru a permite intrarea în structuri internaţionale ca NATO sau Uniunea Europenă, dar este o Constituţie care a pornit dintr-o filosofie care punea statul în centrul întregii construcţii ajungând după aceea la cetăţean.
Este momentul să încercăm să gândim de la cetăţean înspre stat, este momentul să punem în centrul sistemului instituţional şi constituţional ca personaj principal cetăţeanul. Şi cred că atunci foarte multe dintre neînţelegerile, inclusiv între noi, dintre spaimele dumneavoastră sau ale noastre se pot risipi.
Avem, de asemenea, un sistem politic în care discutăm mult dacă preşedintele sau primul-ministru, respectiv Guvernul să aibă mai multă putere. Şi eu spun şi eu cred că la nivelul modificării Constituţiei noi trebuie să echilibrăm sistemul politic consacrând şi întărind Parlamentul în centrul vieţii politice, Parlamentul ca actor principal şi decindent principal în politica noastră, indiferent ce atribuţii definim până la urmă preşedintelui sau primului-ministru.
În fine, avem de discutat şi poate de modificat şi aşezat mai temeinic, mai sănătos, mai solid lucrurile la nivelul sistemului judiciar. Eu cred că oricâtă bunăvoinţă ar avea cineva care spune ‘Nu mai vreau să auzim sau nu mai vreau să vedem dosare politice’ nu se poate rezolva doar cu bunăvoinţă sau cu buna intenţie a unui preşedinte, al unui procuror general sau a altcuiva. Eu cred că trebuie să ne ferim de toate aceste riscuri printr-o reechilibrare a sistemului judiciar în aşa fel încât să fie foarte clar că în centrul acestuia stă instituţia judecătorului şi că puterea judecătoarească în stat nu lasă loc la confuzii.
Acestea sunt lucruri asupra cărora, fără îndoială, trebuie să dialogăm, pe care poate le facem împreună şi în care, poate, vom putea cădea de acord. Aşa cum, dacă vom discuta despre regionalizare ca despre un pas înainte şi o şansă de deschidere şi de europenizare autentică şi integrală a României s-ar putea să ne pomenim, dincolo de o baricadă artificială care, în acest moment, când vine vorba de regionalizare, nu se ridică numai între comunitatea maghiară şi majoritatea românească, ci se ridică între atâtea şi atâtea posibile enclave. Regionalizarea nu va însemna feudalizarea României, regionalizarea nu va însemna – sau nu vrem noi să însemne, noi, Partidul Naţional Liberal – enclave, enclave pe criterii etnice sau enclave pe criterii baroniale.
Regionalizarea trebuie să însemne posibilitatea de descentralizare reală şi posibilitatea ca energiile acestei comunităţi din România, cu toate identităţile ei, cu toate aspirațiile ei, să poată fi descătușată.
În fine, un ultim lucru este acela că vorbim de fiecare dată cei care ne asumăm sau suntem mandatați de către alegători să guvernăm despre programe de guvernare, despre proiecte de guvernare și bine facem și e foarte bine să încercăm să le respectăm.
Azi avem un Guvern sprijinit de o majoritate de aproape 70 la sută, o majoritate suficient de solidă pentru a permite acestui Guvern pe care-l sprijină să facă lucruri semnificative în România. Dar dacă vrem într-adevăr să procedăm ca o adevărată elită politică responsabiă, avem nevoie de mai mult decât acest 70 la sută de azi și decât acest program de guvernare de azi. Avem nevoie de o perspectivă și de o strategie a României pe 15-20 de ani și nimeni – președinte, premier, Parlament, nu are un mandat de 20 de ani și nu se poate face o asemenea strategie, care ar ajuta și Guvernul, care ar ajuta și Legislativul, nu se poate face o asemenea strategie fără consens semnificativ.
Din punctul acesta de vedere, pentru Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România rămâne un partener de dialog în mod special interesant.
Eu chiar cred că putem să facem aceste lucruri și pentru că mi se întâmplă să aud în ultimele zile discuții din ce în ce mai interesante despre optimism și pesimism, aș încheia cu gândul următor: Spunea ieri, și cred că avea dreptate, secretarul general al NATO, domnul Rasmussen, că pentru oamenii foarte tineri acea vreme de acum 25 de ani când, să zicem, prezența României în NATO era ceva chiar de neconceput, este istorie antică. Pentru oamenii aceștia tineri, acele vremuri, acele aspirații cu care noi am pornit în ’90, vorbesc de cei din generația mea și cei mai în vârstă, sunt deja istoria antică. Pentru noi, reușitele pe care le-am avut de atunci încoace, pentru că trebuie să le luăm și pe ele în calcul, nu doar eșecurile, reușitele acestea sunt un temei de optimism moderat rațional, dar nu mai puțin viu și cred că dacă avem respectul și înțelegerea necesară, cred că dacă noi, majoritatea românească înțelegem că dacă vrem o Românie puternică, asta înseamnă și o comunitate maghiară mai puternică, pentru că din România au plecat germanii și România e mai slabă. Au plecat evreii și România e mai slabă. Nu vreau să supăr pe nimeni, mai sunt greci, mai sunt armeni, mai sunt turci, am dat doar aceste două exemple. Trebuie să înțelegem și înțelegem astăzi că o Românie mai puternică înseamnă o comunitate maghiară mai puternică.
Nimeni nu trebuie să aibă stupiditatea de a încerca să impună altcuiva o altă identitate, o altă limbă, o altă istorie decât în mod natural acela o are. Dar ceea ce cred că putem să facem împreună este să reașezăm și sistemul politic din România, și sistemul constituțional din România și strategia acestei țări care este a noastră, a tuturor împreună. Și dacă vom putea face asta, vom putea ieși cândva la pensie, când cu mare mare plăcere, depănând amintiri, aș putea bea o bere, indiferent cu ce culori îmbrăcați, cu prietenul Raduly Robert.” (subl. mea)
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Intrebare: cum vi se pare, conceptia despre noua Constitutie a D-lui. Crin Antonescu este compatibila cu conceptia despre stat a D-lui. Liviu Dragnea?
Amalgam
Remus Cernea despre modificarea Constituţiei: Ateii nu vor putea fi secretari de stat, miniştri sau preşedinţi ai ţării
Iata ce se arata:
„”Comisia pentru revizuirea Constitutiei a votat pentru a interzice unei persoane fără religie să poată fi preşedinte, prim ministru, ministru sau secretar de stat în România”, scrie deputatul Remus Cernea pe contul său de Facebook, citat de Realitatea.net.
Numai o persoană religioasă care are o credinţă monoteistă poate deveni secretar de stat, ministru, premier sau preşedinte în statul român, conform votului Comisiei de revizuire a Constituţiei, şi-a exprimat nemulţumirea deputatul Remus Cernea pe Facebook.
„Amendamentul propus de mine pentru a permite şi jurământul de credinţă fără formula religioasă „Aşa să îmi ajute Dumnezeu”, dar jurând pe onoare şi conştiinţă a fost respins cu largă majoritate, primind doar un vot pentru, din partea reprezentantului UDMR”, s-a plâns Remus Cernea pe reţeaua de socializare.” (subl. mea)
Dar de unde poti sa stii ca cel care jura pe onoare si constiinta chiar are onoare si constiinta? Dar cel ce jura pe onoare si constiinta stie sigur ca are onoare si constiinta? Sau doar presupune ca are onoare si constiinta? Sau doar asa zice el, ca ar avea onoare si constiinta…?
Vladimir Putin şi soţia şi-au anunţat divorţul la televizor: „Uniunea noastră s-a încheiat”
„Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi soţia sa, Liudmila, au anunţat joi seară că vor divorţa, conform unui interviu acordat Televiziunii publice ruse, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat”, a declarat Liudmila într-un interviu acordat postului public Rossia-24.
„Căsnicia noastră s-a sfârşit mai ales din cauză că abia ne vedem. Mie nu îmi place publicitatea şi îmi este greu să zbor cu avionul”, a mai declarat Putina, conform The Telegraph.
Liudmila Putina a fost văzută rar în public în ultimele luni, lăsând loc speculaţiilor privind căsnicia cu preşedintele ţării.
„Este o decizie comună”, a confirmat Vladimir Putin.
Ultima dată când cuplul prezidenţial a fost văzut împreună în public anul trecut, în 7 mai 2012, cu ocazia inaugurării celui de-al treilea mandat al lui Putin, aminteşte The Telegraph.
Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa, Liudmila, în vârstă de 55 de ani, sunt căsătoriţi de aproape 30 de ani şi au două fiice, de aproximativ 20 de ani.
Dincolo de anii de speculaţii pe marginea căsniciei lor, anunţul soţilor Putin este cu atât mai surprinzător cu cât preşedintele rus nu obişnuieşte să împărtăşească presei sau publicului larg aspecte din viaţa lui privată. Mai mult, există o lege nescrisă printre jurnaliştii ruşi conform căreia viaţa privată a lui Vladimir Putin este un subiect interzis.
Astfel, speculaţiile privind închiderea Liudmilei într-o mănăstire şi aventurile extraconjugale ale lui Vladimir Putin, inclusiv cu gimnasta Alina Kabaieva (ziarul care a scris despre această idilă a fost închis la scurt timp după publicarea articolului), au fost reduse imediat la tăcere de aparatul de propagandă al Kremlinului.
Putin nu s-a dezis de la atitudinea lui faţă de detalii privitoare la viaţa sa privată nici joi seara, în timpul anunţului divorţului. Pentru că nu era clar, din declaraţiile celor doi soţi, dacă divorţul s-a consumat, cei doi nu au confirmat sau infirmat, iar purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus a spus că nu ştie acest răspuns.”
Alina Kabaeva
Alina Kabaeva… 30 de ani, cati anii de casatorie ai lui Putin cu Liudmila… Putin a infirmat ca ar fi avut o relatie cu Alina. Trebuie spus despre Kabaeva ca este si om politic – din 2007, deputat in Duma de Stat din partea partidului Rusia Unita. Totusi, dupa 30 de ani de casnicie, cu copii de 20 de ani, sa ajungi la divort…? Mi se pare destul de trist… Se spune ca momentul critic intr-o casnicie apare dupa 7 ani (de ce 7 ani, nu cred ca stie cineva; a fost si un film, daca nu ma insel, in acest sens). Dar dupa 30 de ani sa ajungi la concluzia ca trebuie sa te desparti…
Ce mai face Basescu…?
Iata ca Basescu pare a incepe sa iasa din carapace!! 😀
Băsescu a discutat cu vicepreşedintele SUA „teme privind politica internă” din România
Se arata ca:
„Preşedintele Traian Băsescu a vorbit la telefon, joi după-amiază, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, temele discutate privind „politica internă” din România, precum şi atitudinea Bucureştiului în privinţa stadiului procesului de extindere a UE şi a NATO în Balcani.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a avut o convorbire telefonică, joi, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden.
„Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul vicepreşedinte Joseph Biden au avut, în această după-amiază, o convorbire telefonică în care au fost discutate teme privind politica internă din ţara noastră, precum şi atitudinea României în ceea ce priveşte stadiul procesului de extindere a Uniunii Europene şi a NATO în Balcani”, declară Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului român, în legătură cu această convorbire.”
Si, printre altele, despre revizuirea Constitutiei…? 😀
Băsescu: Reducerea pragului la referendum este o eroare. Nu avem necesarul de maturitate politică
Se arata ca:
„Reducerea cvorumului la referendum de la 50% la 30% este considerată „o eroare” de preşedintele Traian Băsescu. Motivul: românii nu au necesarul de maturitate politică pentru a se opera o astfel de modificare care funcţionează în alte ţări care au însă democraţii extrem de consolidate.
„Sunt ţări care nu au ceastă condiţie(prag la referendum-n.r.), dar sunt ţări cu o democraţie extrem de consolidată. România nu e ţara care are populaţia are nivelul de educaţie democratică care să permită acest lucru. Am cerut electoratului să nu-i voteze pe cei cu dosare penale. Ei au ieşi cu 70%. Un electorat care votează oameni cu dosare spune multe. A coborî pragul e o mare eroare. Nu avem necesarul de maturitate politică”, a spus Băsescu, la o întâlnire cu fanii săi de pe Facebook.
Şeful statului s-a declarat sceptic în privinţa validării de către Curtea Constituţională a legii prin care cvorumul la referendum scade de la 50 la 30%, aducând ca argument prevederi constituţionale care impun o simetrie, cum ar cea referitoare la alegerea preşedintelui din primul tur cu votul a 50% plus unu din numărul total al alegătorilor.”
Pai, bine, bine, eroare, eroare… Dar de ce e o eroare? Mi se pare ciudat raspunsul lui Basescu, ca n-am avea maturitate politica. Dar eu ma intreb: e oare democratic un prag de 30% in loc de 50% plus 1? Dupa parerea mea, asta ar fi trebuit sa se intrebe si sa intrebe Presedintele: daca e democratic ca, printr-un referendum, o minoritate sa decida pentru majoritate!
Revizuirea Constitutiei. Propunerile USL
CONSTITUŢIA USL. Documentul negociat de Victor Ponta şi Crin Antonescu luni seara
Se arata ca:
„Liderii USL au negociat în această seară, în biroul de la Senat al lui Crin Antonescu, viitorul proiect al Constituţiei, care va fi depus mâine în cadrul Forumului Constituţional. Amendamentele propuse de USL stabilesc prerogativele preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului, dar şi modul de alegere a conducerii CSM. De asemenea, au fost introduse două cazuri speciale când Parlamentul poate fi dizolvat.
Alegeri prezidenţiale devansate cu o lună
Crin Antonescu a propus ca data alegerilor să fie între 1 aprilie şi 1 noiembrie, ceea ce ar devansa cu aproximativ o lună alegerile prezidenţiale din 2014.
În urma negocierilor, s-a stabilit că partidul care are cel mai mare număr de mandate face propunerea pentru postul de premier, iar preşedintele nu are dreptul să o refuze. Liberalii au dorit să introducă în Legea Fundamentale şi varianta „partidul sau alianţa”, dar la insistenţele preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a optat pentru varianta simplă cu „partidul”. Ulterior, cel nominalizat la funcţia de prim-ministru trebuie să realizeze o majoritate în Parlament.
La moţiunile de cenzură, Opoziţia vine cu propriul prim-ministru
În cazul moţiunilor de cenzură, acestea vor purta denumirea de moţiune de cenzură constructivă, cei din Opoziţie fiind obligaţi să vină în Parlament şi cu propunerea pentru funcţia de prim-ministru.
În cazul moţiunilor simple în care se cere demisia ministrului, aceasta se votează în plenul reunit şi, dacă se constată o majoritate, ministrul este demis.
Referendumul pentru demiterea preşedintelui
Referendumul pentru demiterea preşedintelui poate duce şi la dizolvarea Parlamentului, dacă se înregistrează la vot o majoritate de voturi împotriva propunerii de demitere.
Ponta şi Antonescu au discutat ca în viitoarea Constituţie să se prevadă ca Parlamentul să fie dizolvat dacă nu se poate realiza o majoritate în 30 de zile de la prima încercare de învestire a Guvernului.
În cazul Curţii Constituţionale, liderii USL au convenit ca atribuţiile acesteia în ceea ce priveşte analizarea constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului să vizeze doar situaţiile în care sunt afectate valori sau principii consituţionale.
Cum s-a tranşat problema reprezentării la Consiliul European
Premierul va reprezenta ţara la Consiliul European, cu excepţia cazurilor în care se discută probleme de securitate şi politică externă a Uniunii Europene.
Mandatul preşedinteluui revine la patru ani
Mandatele preşedintelui şi al Parlamentului vor fi de patru ani, iar preşedintele va purta titulatura de şef al statului. Liberalii au propus, prin Crin Antonescu ca alegerile să aibă loc în perioada 1 aprilie – 1 noiembrie, pentru a se evita organizarea alegerilor iarna. Parlamentul va fi bicameral , format din Camera Deputaţilor cu maxim 300 membri şi Senat, ca reprezentat al regiunilor. Cei din PNL ar dori ca votul pentru alegerea Parlamentului să fie pe liste.
De asemenea, s-a stabilit că Guvernul îşi poate angaja răspunderea o singură dată pe sesiune, iar Ordonanţele de Urgenţă vor trebui să vină în Parlament în maxim cinci zile pentru a fi discutate.
În cazul remanierilor guvernamentale, preşedintele nu va mai avea nicio posibilitate de respingere a celor propuşi, Parlamentul, prin comisiile de specialitate, urmând să dea un aviz persoanelor desemnate.
Problema CSM
Liderii USL au stabilit ca preşedintele CSM să fie ales din rândul judecătorilor, iar numărul de membri ai CSM urmând să fie mărit de la 19 la 21.
De asemenea, interceptarea telefonică şi a corespondenţei se poate face doar cu ordin judecătoresc, doar în cazurile speciale fiind necesar doar acordul procurorului, dar acesta va trebui să obţină mandat de la judecător în 48 de ore.
Liberalii au propus ca rectificarea bugetară să fie stabilită de Parlament, lucru respins de Victor Ponta şi PSD.
Articolele care se referă la dreptul de proprietate nu vor fi modificate, dar Victor Ponta a insistat să depună un amendament în nume personal privind confiscarea maşinilor folosite la infracţiuni.
Cei din PNL au insistat şi pentru reducerea atribuţiilor prefecţilor, care ar urma să nu mai conducă instituţiile deconcentrate, ci doar să urmărească legalitatea actelor administrative. De asemenea, atacarea hotărârilor Consiliilor Locale şi Judeţene în instanţe de către prefect nu va duce la suspendarea acestora, ci vor fi judecate cu celeritate.
Premierul Ponta a propus ca mandatul de reţinere să fie de 48 de ore, dar propunerea a fost respinsă de cei din PNL.”
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
„În urma negocierilor, s-a stabilit că partidul care are cel mai mare număr de mandate face propunerea pentru postul de premier, iar preşedintele nu are dreptul să o refuze. Liberalii au dorit să introducă în Legea Fundamentale şi varianta „partidul sau alianţa”, dar la insistenţele preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a optat pentru varianta simplă cu „partidul”. Ulterior, cel nominalizat la funcţia de prim-ministru trebuie să realizeze o majoritate în Parlament.”
In felul asta Presedintele nu mai are nicio responsabilitate: partidul cu cel mai mare numar de mandate face propunerea, presedintele nu are dreptul s-o refuze. Interesant este ca se vorbeste de partidul care are cel mai mare numar de mandate… In actuala Constitutie art. 103, al. 1 spune asa:
„Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament” (subl. mea)
Dupa parerea mea, referitor la aceasta chestiune, s-a renuntat prea usor la functia de mediere pe care o are Presedintele (art.80 din actuala Constitutie). Daca Basescu nu a inteles bine acest aspect si nu s-a achitat de aceasta sarcina constitutionala, totusi nu ar fi trebuit sa se renunte la asa ceva. Un partid poate avea cel mai mare numar de mandate, dar asta nu inseamna ca are majoritatea. In propunere se arata: „Ulterior, cel nominalizat la funcţia de prim-ministru trebuie să realizeze o majoritate în Parlament”. Daca nu reuseste atunci: „Ponta şi Antonescu au discutat ca în viitoarea Constituţie să se prevadă ca Parlamentul să fie dizolvat dacă nu se poate realiza o majoritate în 30 de zile de la prima încercare de învestire a Guvernului„. Eu cred ca spiritul al. 1 al art. 103 din actuala Constitutie era tocmai sa se evite o asemenea situatie: Presedintele desemneaza un candidat in urma consultarii cu partidul ce are majoritatea absoluta sau, daca nu e o asemenea majoritate, cu toate partidele reprezentate in Parlament. In acest fel, rolul Presedintelui era acela de a facilita ajungerea la un consens politic in privinta candidatului la functia de prim-ministru, tocmai pentru ca acesta sa primeasca votul de incredere al Parlamentului. Votul de incredere al Parlamentului reclama o majoritate, desigur, dar daca nu exista un partid care sa aiba majoritate absoluta, atunci esential este consensul politic, care ar fi trebuit sa fie facilitat de catre Presedinte in baza functiei sale de „mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate” (art. 80, al.2). In felul asta se asigura stabilitatea politica. Propunerea USL nu arata cum se poate asigura stabilitatea politica pentru ca daca cel propus pentru functia de premier nu reuseste sa realizeze o majoritate in 30 de zile de la prima incercare de investire a Guvernului, Parlamentul va fi dizolvat si vor avea loc alegeri anticipate. Deci peste o luna de zile ar putea avea loc din nou alegeri…
„Referendumul pentru demiterea preşedintelui poate duce şi la dizolvarea Parlamentului, dacă se înregistrează la vot o majoritate de voturi împotriva propunerii de demitere.”
Asta ar insemna, la fel, o cale spre instabilitate politica. Se dizolva Parlamentul, au loc alegeri anticipate, va fi ales un nou Parlament, dar Presedintele ramane in functie. Si cu asta ce s-a realizat?
Din ciclul „Ana are fructe”
„În cazul Curţii Constituţionale, liderii USL au convenit ca atribuţiile acesteia în ceea ce priveşte analizarea constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului să vizeze doar situaţiile în care sunt afectate valori sau principii consituţionale.”
Eu cred ca e foarte clar: o hotarare a Parlamentului e neconstitutionala daca si numai daca afecteaza valori si principii constitutionale.
Daca spui: Ana are dreptul sa aiba fructe e clar ca de aici rezulta ca are dreptul de a avea mere sau orice alte fructe. La fel si daca spui: valori si principii constitutionale: cuprinde si merele, si perele, si orice alt fruct. Cu alte cuvinte puterile Curtii Constitutionale sunt sporite pentru ca extensiunea termenilor „valori sau principii constitutionale” cuprinde totalitatea obiectelor din clasa reflectata, lucru care in Logica se numeste gen. Daca spun, spre exemplu, poligon ma pot referi si la triunghiuri (poligonul e genul, triunghiul e specia). Daca spun mamifer, ma refer si la pisica (mamiferul e genul, pisica e specia). Ca sa ma fac usor inteles, in felul acesta Curtea Constitutionala are tot si, drept consecinta, o Putere sporita!
„De asemenea, s-a stabilit că Guvernul îşi poate angaja răspunderea o singură dată pe sesiune, iar Ordonanţele de Urgenţă vor trebui să vină în Parlament în maxim cinci zile pentru a fi discutate.”
Nu e rau, dar atunci Ordonantele s-ar mai putea numi de urgenta…?
„În cazul remanierilor guvernamentale, preşedintele nu va mai avea nicio posibilitate de respingere a celor propuşi, Parlamentul, prin comisiile de specialitate, urmând să dea un aviz persoanelor desemnate. „
Rezulta ca Presedintele e derobat de orice responsabilitate in privinta asta.
„Articolele care se referă la dreptul de proprietate nu vor fi modificate, dar Victor Ponta a insistat să depună un amendament în nume personal privind confiscarea maşinilor folosite la infracţiuni.”
Ca articolele care se refera la dreptul de proprietate nu vor fi modificate, asta e bine. Dar „confiscarea masinilor folosite la infractiuni” poate constitui un amendament la Constitutie? Adica lucrul asta chiar trebuie sa apara in Constitutia unei tari? Eu cred ca art. 44, al. 9 din actuala Constitutie este destul de clar:
„Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditii legii”
Oricum, bine ca avem, macar in mare, ceea ce au negociat D-nii. Ponta si Antonescu pentru ca sa putem dezbate chestiunea.
Revizuim, revizuim…
O cititoare a blogului ma intreaba: care este scopul Constitutiei SUA? Dar scopul Constitutiei Romaniei? Oh boy, what a question! 🙂 . O sa-mi spun parerea facand unele remarci.
Sa ne referim intai la Constitutia SUA. Trebuie spus de la bun inceput ca aceasta Constitutie este ACEEASI din 1787!! Aceasta Constitutie, se stie, are mai multe Amendamente. Sa luam, spre exemplu, Amendamentul XXVII – a fost supus statelor spre ratificare in 1789 dar nu a fost adoptat pana in 1992!! Este adevarat ca alte Amendamente sunt de data recenta, spre exemplu Amendamentul XXIV, dar miezul acestei Constitutii este cel de atunci, de la 1787, impreuna, desigur, cu celebrul Bill of Rights care dateaza din 1791. Scopul Constitutiei US este dat de Preambulul la Constitutie (Constitutia Romaniei nu are asa ceva) in care se spune:
„We the People of the United States, in Order to form a more perfect Union, establish Justice, insure domestic Tranquility, provide for the common defence, promote the general Welfare, and secure the Blessings of Liberty to ourselves and our Posterity, do ordain and establish this Constitution for the United States of America.”
Eu cred ca daca cineva ar intreba un american mediu asupra unui aspect din Constitutia US, spre exemplu freedom of speach, acesta va putea sa-l lamureasca, cu cuvintele lui, despre ce este vorba, intr-un mod cat se poate de clar. Sigur, pana la urma scopul Constitutiei este cel al oricarei Constitutii, nu?
Dar sa vedem cum sta treaba cu Constitutia Romaniei. Prima Constitutie postdecembrista a fost cea din 1991. Dupa care a urmat revizuirea din 2003 – actuala Constitutie. Acuma se discuta sa o revizuiasca din nou. Asta ar insemna ca am avea pe o perioada, sa zic asa, de 25 de ani – o generatie! – trei Constitutii!! Asta daca nu cumva mai intervine o revizuire intre timp!! Stiu, seamana cu Caragiale – „sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic… sau sa nu se revizuiasca primesc dar atunci sa se schimbe pe ici, pe colo, in punctele esentiale!!” 😆 Care e scopul Constitutiei…? Cel al oricarei Constitutii, nu? Da, dar… Dar, dupa parerea mea, marea majoritate a oamenilor nici nu cunosc la modul clar ce anume s-ar dori sa se revizuiasca. Retin o explicatie data de Dl. Ponta, si anume ca vrea in Constitutie reguli clare pentru Presedinte, sa nu mai ai de ce sa-l suspenzi, mai multe se pot citi si aici. PDL si Basescu vorbeau de impartirea administrativa a teritoriului pe regiuni, USL e impotriva. Abordarea regionala nu cred ca a convins pe cineva si te pune la banuieli grele: in ce scop, cu ce intentie?
Trebuie retinut si urmatorul aspect: si in cazul Constitutiei US au existat probleme, controverse si s-a ajuns nu o data pana la Supreme Court. Ca asa-i viata. Dar asta nu inseamna ca s-a tot revizuit Constitutia de cate ori au aparut probleme. Au fost probleme si in trecut, spre exemplu in 1883 cand Curtea Suprema a declarat (atentie mare!!) „neconstituionala” legea din 1875 impotriva segregatiei, iar statele sudiste au inceput sa voteze legi care instituiau segregatia in serviciile publice. Apoi, in 1896, Curtea Suprema a confirmat segregatia si a justificat-o prin celebrele cuvinte: „Separat, dar egal”. Dar, repet, asta nu inseamna ca din 10 in 10 ani s-a tot revizuit Constitutia: aceasta Constitutie a US a ramas aceeasi, in ciuda tuturor controverselor ce s-au desfasurat de-alungul timpului. Si trebuie spus ca si in zilele noastre sunt tot felul de controverse. Cu toate acestea statul american a ramas acelasi, adica cel de la 1787, in ce are el fundamental. La noi s-a revizuit Constitutia din 1991 si la ce s-a ajuns? La criza politica din vara trecuta… Si atunci care e castigul? De remarcat ca si Basescu a vrut revizuirea Constitutiei… Basescu a incalcat Constitutia pentru ca sa demonstreze ca nu e buna. Dar nicio Constitutie nu e perfecta. Nici omul nu e perfect. Dar asta este oare un motiv sa o tot revizuiesti din 10 in 10 ani? La noi si-a dat cu parerea si Dl. Gitenstein… Dar e de remarcat si un alt aspect important: va rog uitati-va cat de clara e Constitutia US, cea de la 1787, impreuna cu Bill of Rights, de la 1791, care n-a suferit de atata vreme vreo modificare sau revizuire: nicio controversa nu i-a putut stirbi din claritate si nu a putut sa modifice scopul sau, exprimat in celebrul Preambul. Pentru ca valorile pe care s-a intemeiat statul american au ramas aceleasi pana in zilele noastre si nu pot fi decat acelea, exprimate la 1787 si 1791: acestea sunt valorile fundamentale si altele nu pot fi. Constitutia US nu se poate modifica sau revizui. Deoarece aceasta Constitutie este legata de o era ce se afla acum in plina desfasurare, care nu a trecut inca. Deci trebuie sa treaca aceasta era pentru ca sa se poata schimba ceva in Constitutia US. Uitati-va, va rog, cum nicio controversa, oricat de grava ar fi fost, nu a putut atinge aceasta Constitutie si pe viitor lucrurile vor sta la fel. Deoarece aceasta Constitutie a US nu poate fi atinsa de vreo controversa de genul celor intamplate pana acum sau de genul celor care sunt acum in SUA. Mai trebuie precizat urmatorul lucru: Constitutia US nu poate fi atinsa, modificata, revizuita in ceea ce are fundamental (1787 si 1791) de nicio religie, indiferent care ar fi aceasta religie, unul din motive fiind si faptul ca Primul Amendament spune:
„Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.” (subl. mea)
Si cred ca idealurile de Libertate, Egalitate, Fraternitate , care apartin unei ere ce nu a trecut inca, au stat la baza acestei glorioase Constitutii.
Constitutia US nu are conotatii ideologice. Vreau sa spun prin asta ca valorile ei fundamentale nu sunt cele ale unei anumite ideologii politice, de Stanga sau de Dreapta. E vorba de alte valori. Aceasta Constitutie realizeaza cadrul democratic de desfasurare a vietii politice in SUA. Totusi, ea este cu totul opusa oricarei forme de extremism: politic, religios, rasial, etc, indiferent de cum a interpretat candva Supreme Court anumite lucruri, si indiferent de faptul ca unii s-au manifestat extremist de-alungul timpului.
Or, la noi toata aceasta intentie de revizuire, despre care se discuta in prezent, are conotatii ideologice si reflecta lupta politica intre Stanga si Dreapta de pe esicherul politic romanesc. De fapt asa stau lucrurile de mai multa vreme. De aceea Constitutia noastra nu are un caracter stabil, durabil, pentru ca e dezbinare politica. La noi aspectul politic e predominant. Adica tocmai unul din lucrurile care dezbina. Dupa adoptarea Constitutiei din 2003 (justificata de faptul ca cea din 1991 trebuia adaptata la integrarea Romaniei in UE si NATO, deci unor noi realitati politice) in Romania nu s-a reusit coabitarea intre Presedinte si Executiv. Se poate spune ca a fost un conflict continuu din 2004 pana anul trecut, avand loc si doua incercari esuate de suspendare a Presedintelui. Sa vedem de acum incolo ce va mai fi. De aceea scopul Constitutiei noastre e unul destul de neclar. Cel putin asa mi se pare mie. El nu a putut pana acum sa fie definit sub prisma unor valori care sa nu aiba de a face cu dezbinarea, tocmai pentru a avea stabilitate constitutionala si durabilitate. Pe cand in Constitutia US, inca de la inceputuri se arata: „to ourselves and our Posterity„. Observati ca e scris cu litera mare Posterity – Posteritate, ceea ce indica era despre care vorbeam mai sus (ourselves nu e scris cu litera mare). La noi posteritate nu poate fi scris cu litera mare deoarece la noi aceasta posteritate e cam din 10 in 10 ani. Si iar revizuim…
Si atunci care e scopul Constitutiei noastre? S-o tot revizuim?
Alegeri parlamentare 2012
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. EXIT POLL CURS/AVANGARDE: USL – 57,58% , ARD – 18,87%, PPDD – 13,09%, UDMR – 5,15%. Ponta: USL începe negocierile cu UDMR
Se arata, printre altele, ca:
„Rezultatele EXIT POLL la ALEGERI PARLAMENTARE 2012 dau câştigător USL, care a obţinut peste jumătate din voturi. Potrivit rezultatelor EXIT POLL CURS-AVANGARDE, USL a obţinut 56,96 % din voturi la Cameră şi 57,58 % din voturi la Senat, fiind urmată de ARD cu 18,12% la Cameră şi 18,87 % la Senat, PPDD cu 12,95% şi 13,09 %, iar UDMR a luat 5,19% şi 5,16 %.
Imediat după prezentarea rezultatelor exit poll-urilor, Victor Ponta a anunţat că USL va începe o negociere cu UDMR pentru constituirea unei majorităţi constituţionale. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a a confiramat că discuţiile vor începe mâine. „Avem nevoie de stabilitate, nu de certuri”, a spus Kelemen.
Desfăşurarea evenimentelor în ziua ALEGERILOR PARLAMENTARE 2012 şi implicaţiile politice ulterioare vor fi dezbătute de jurnaliştii gândul pe parcursul ediţiilor speciale ale GÂNDUL LIVE.
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:37Kelemen Hunor: „UDMR a intrat în parlament. Vom avea o muncă mai grea, dar suntem pregătiţi să facem face tuturor provocărilor. Suntem responsabili pentru reforma statului român. UDMR are un program electoral foarte coerent şi sunt convins că acest program va avea o susţinere în Parlament. Am discutat cu Victor Ponta. Începând de mâine vom începe o discuţie pentru că avem nevoie de stabilitate, nu de certuri”
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:31 Victor Ponta a declarat că a vorbit cu preşedintele UDMR Kelemen Hunor, urmând să înceapă negocierile pentru constituirea unei majorităţi constituţionale şi parlamentare.
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:29 Potrivit exit poll-ului GeoPOL, Victor Ponta a câştigat colegiul de deputat di Târgu Jiu cu 68%, în vreme ce contracandidatul său Dan Diaconescu a obţinut 29% din voturi.
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:23 Victor Ponta: „Le mulţumesc tuturor românilor care au participat la vot”
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:15 Vasile Blaga(PDL): „USL a dus o campanie de manipulare. Le mulţumesc celor care s-au bătut în colegii şi îi rog să rămână până se numără ultimul vot pentru că sunt convins că vom depăşi 20 %”
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:12Crin Antonescu(PNL): „Votul de astăzi înseamnă nu doar victoria unei formaţiuni, e cel mai mare scor politic pe care o alianţa l-a obtinut din ’90 şi până azi, e victoria împotriva regimului Băsescu, este sentinţa dreaptă, definitivă, ireconciliabilă, pe care aţi dat-o regimului Băsescu. Nu mai este niciun dubiu: premierul României va fi Victor Ponta”
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:10 EXIT GeoPOL: USL – 57%, ARD – 18%, PPDD – 14%, UDMR – 5%
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:05 EXIT POLL CCSB: USL a obţinut 56,8%% din voturi pentru Cameră şi 58,3% pentru Senat, fiind urmată de ARD cu 19% şi 19,6%, PPDD cu 13,8% şi 14,1%, UDMR cu 5,1% şi 5,2%, conform rezultatelor exit-poll-ului CCSB difuzat de Antena 3.
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:03 EXIT POLL CSOP: USL – 54%; ARD – 19%; PPDD – 10%; UDMR – 5% LA CAMERĂ
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:01 Rezultatele EXIT POLL CSCI, pentru România TV:
USL – 57% voturi, 62% mandate
ARD – 21% voturi, 22% mandate
PPDD – 11% voturi, 11% mandate
UDMR – 5% voturi, 5% mandate
ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:00 EXIT POLL CURS-AVANGARDE USL a obţinut 56,96 % din voturi la Cameră şi 57,58 % din voturi la Senat, fiind urmată de ARD cu 18,12% la Cameră şi 18,87 % la Senat, PPDD cu 12,95% şi 13,09 %, iar UDMR a luat 5,19% şi 5,16 %, conform rezultatelor exit-poll-ului CURS difuzat de TVR.”
ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Rezultate EXIT POLL: Victor Ponta a câştigat în Gorj. Cât a obţinut Dan Diaconescu
Se arata ca:
„REZULTATEEXITPOLL GEOPOL, pentru Realitatea TV, publicate după închiderea secţiilor de vot, arată că Victor Ponta a câştigat 68% din voturile alegătorilor din Târgu Jiu, în timp ce contracandidatul său Dan Diaconescu a obţinut numai 24%.
Victor Ponta a candidat în Colegiul 6 Târgu Jiu, judeţul Gorj, pentru un al treilea mandat. În acest an, principalul său contracandidat a fost Dan Diaconescu.
După anunţarea exit-poll-urilor, care arată că USL a câştigat alegerile parlamentare, premierul Victor Ponta a declarat că le mulţumeşte locuitorilor din judeţul Gorj care au ieşit în număr record la vot, iar peste două treimi dintre ei i-au acordat votul pentru un nou mandat.
„Mulţumesc românilor care au participat la vot, în mod special celor care au avut încredere în USL şi au votat cu gândul la viitor, şi nu la trecut. Vreau să explic de ce sunt aici la Târgu Jiu: pentru că vreau să le mulţumesc colegilor de aici şi oamenilor din Târgu Jiu, care au ieşit în număr record la vot, iar peste două treimi dintre ei m-au votat pentru un nou mandat şi au demonstrat că demagogia şi minciuna nu aduc rezultate şi că pot alege cu mintea şi cu inima.”, a declarat Victor Ponta, duminică seară, la Târgu Jiu.
Ponta i-a mulţumit şi liderului PNL, Crin Antonescu, despre care a spus că este „viitorul preşedinte al Senatului şi viitorul preşedinte al României”, dar şi „viitorilor deputaţi” Liviu Dragnea şi Daniel Constantin.”
Antonescu: Victoria USL îi ia dreptul lui Băsescu de a se mai juca cu destinul dvs. Nu mai este dubiu, premier va fi Victor Ponta
Se arata ca:
„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la scurt timp după prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor de la alegerile parlamentare că viitorul premier va fi Victor Ponta, iar Traian Băsescu „nu va mai avea ce face”.
„Este victoria împotriva regimului Băsescu cu tot ce a însemnat el, expresia de majoritate absolută. Acest vot îi ia dreptul posibilitatea lui Traian Băsescu de a se mai juca cu destinul dumneavoastră al tuturor. Este sentinţa dreaptă, irevocabilă pe care aţi dat-o regimului Băsescu. Nu mai este niciun dubiu premierul României va fi Victor Ponta”, a spus preşedintele PNL.
El a adăugat că scorul obţinut de USL, aproximativ 60% la votul politic, reprezintă cel mai mare scor obţinut de o alianţă după 1990.
„Anul 2012 a fost anul victoriei împotriva regimului Băsescu, iar anul 2013 trebuie să fie anul victoriei împotriva crizei economice, stagnării”, a subliniat Antonescu.
Liderul PNL a criticat ultimele declaraţii ale preşedintelui Băsescu pe care l-a acuzat că „ a minţit în mod josnic şi ticălos” în privinţa atacului asupra statului de drept.”
EXCLUSIV. Scorul scos de Gigi Becali la ALEGERILE PARLAMENTARE. Becali a candidat în fostul colegiu al Elenei Udrea
Se arata ca:
„Europarlamentarul George Becali, candidat pentru un mandat de deputat în Sectorul 6 din Capitală, ar fi obţinut peste 65% din voturi, potrivit unor surse din partid. Contracandidaţii finanţatorului echipei de fotbal Steaua au fost Gheorghe Udrişte, din partea ARD, Orban Mikls, din partea UDMR şi Mircea Chelaru de la PPDD.”
Primele declaraţii ale lui Vasile Blaga, după anunţarea EXIT POLL-urilor: Ne vom atinge obiectivul
Se arata ca:
„Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică seară, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, că scorul ARD este rezultatul unei munci deosebite duse în condiţii cu totul speciale şi şi-a exprimat convingerea că alianţa va obţine peste 20% din mandatele din viitorul Parlament.
„Scorul obţinut de ARD este rezultatul unei munci deosebite în condiţii cu totul speciale. Într-o lună USL a dus cea mai dură campanie de mistificare a adevărului şi o campanie de manipulare ieşită din comun. Cu toate acestea, le mulţumesc colegilor mei din teritoriu şi îi rog să stea până în ultima clipă în secţiile de votare”, a spus Vasile Blaga, duminică seară, după anunţarea exit-poll-urilor, care arată că ARD a obţinut între 18 şi 19 la sută din voturi.
El le-a mulţumit „celor care s-au bătut în colegii” şi s-a declarat convins că ARD îşi va atinge obiectivul de a avea peste 20% din mandatele din viitorul Parlament.
„Nu e un rezultat triumfător. Noi ne-am propus un scor peste 20%, sunt convins că-l vom obţine”, a precizat într-o conferinţă de presă Vasile Blaga.
El a arătat că nu contestă rezultatele prezentate la televizor şi că potrivit exit-poll-ului realizat de ARD alianţa s-ar afla la 21-22%.
Blaga le-a mulţumit tuturor românilor care pe o vreme grea a fost la vot.
Alături de Vasile Blaga, a vorbit din partea ARD şi Mihail Neamţu, care a spus că rezultatele nu sunt concludente, iar scorul obţinut de alianţă „nu e un rezultat triumfător, dar nici un rezultat ruşinos”, ci reprezintă „un punct de plecare pentru reconstrucţia dreptei.
„Credem că această reconstrucţie a dreptei începe astăzi”, a spus Mihail Neamţu.””
O prima consideratie care s-ar putea face este legata de scorul incredibil de bun pe care l-a obtinut USL, depasit doar de FSN-ul anilor 1990!! Se poate spune ca este comparabil cu scorul obtinut atunci de FSN. Si asta in conditiile in care, acum, USL a avut drept principal adversar ARD-ul, adica tot o coalitie, dar a fortelor de dreapta. FSN, in ’90, nu a avut de infruntat o coalitie. In schimb scorul obtinut de ARD este comparabil cu cel obtinut de CDR in alegerile legislative din 1992. Romania lui Basescu s-a intors voioasa la inceputul anilor ’90!! 😆 Si nu e bine asa…? Erau ani plini de speranta, ca si cei de acum. Pentru ca cei care au votat USL isi pun sperante mari in aceasta formatiune politica. Asa cum in ’90 ne puneam sperante mari in FSN… Acuma stau si ma gandesc daca nu cumva exista o latura romantica in omul Traian Basescu… Mai stii…? Precis ca tanjeste dupa luptele si dezbaterile de atunci. Era si domnia sa mai tanar. Precis ca tanjeste dupa FSN! 😆 Lui Basescu ii lipseste atmosfera de atunci. Erau dezbateri in contradictoriu, talk-show-uri fulminante la televizor, lumea iesea in strada. Asa da atmosfera! Nu una „normala”, adica plictisitoare si lipsita de orice fel de reactie din partea cetatenilor, plictisiti si ei de atata normalitate. Basescu tanjeste sa fie invitat la un talk-show sa faca el acolo o declaratie care „sa scandalizeze intreaga clasa politica”, sa mai scoata ceva oameni in strada sa protesteze acolo impotriva nedreptatilor regimului! Lui Basescu ii lipsesc toate aceste lucruri. Imi dau seama de asta. Exista o anumita varsta cand e foarte greu sa accepti ca imbatranesti asa cum exista caractere carora le e foarte greu sa accepte o normalitate pustie ca un desert. Lui Basescu ii place sa faca declaratii in Carrefour, sa se injure cu muncitorii de la CFR, sa-i mai ia asa, mai tare, pe liderii sindicali!! 😆 In concluzie, lui Basescu i se potriveste conservatorismul ca nuca in perete! 🙂 E o unda de fesenism viguros in Basescu, desigur. Sa vedem pe cine va desemna pentru functia de premier. Observati faptul ca el vrea consultari cu toate partidele politice reprezentate in Parlament, ca si cum n-ar exista coalitii (tipic pentru anii ’90!). Adica Basescu doreste o dezbatere ampla in societate si nu asa: sa-l desemneze premier pe Victor Ponta si gata! Vrea talk-show-uri, invitati multi, multe puncte de vedere, chiar daca contradictorii. Daca Presedintele doreste o efervescenta democratica, nu e de rau. Poate ca are nevoie de dezbateri pentru ca sa-si clarifice el insusi anumite lucruri. In orice caz, rezultatul acestor alegeri nu-i dau loc de intors, ca sa zic asa. Adica Presedintele trebuie sa tina seama de faptul ca USL a castigat alegerile detasat, in mod democratic. A nu accepta candidatul propus de USL, in conditiile in care aceasta formatiune politica isi doreste sa fie la guvernare, este un nonsens. N-ar ajuta nici ARD si Blaga vorbea bine despre „reconstructia dreptei”. Apoi s-a creat o majoritate solida in Parlament, capabila sa sustina un viitor guvern USL condus de Victor Ponta. Pe de alta parte, ARD nu a obtinut un scor prost, cum gresit ar considera unii. Vorbeam de CDR-ul lui 1992, dar sa nu uitam ca in 1996 a castigat alegerile. Blaga are nevoie de timp pentru a construi o forta politica de dreapta capabila sa fie competitiva la urmatoarele alegeri, ma refer si la cele prezidentiale (Basescu, dupa cum se stie, este la ultimul mandat). Rau sau bun, ARD este o componenta importanta a vietii democratice de la noi si va ramane asa in continuare, chiar daca va fi o forta politica de opozitie. Pe de alta parte, se ridica un nou partid – PPDD – practicand populismul antisistem. Ramane de vazut care va fi evolutia lui ulterioara. In schimb a disparut din peisaj PRM. Dupa parerea mea, s-a intamplat asa gratie conducerii defectuoase a lui Corneliu Vadim Tudor. Acum e greu de spus daca acest partid va mai avea un viitor in politica romaneasca. Tot ce e posibil. In orice caz, rezultatele acestor alegeri trebuie sa le dea serios de gandit peremistilor deoarece au inregistrat un scor foarte slab: sub 3%. Ca USL incepe negocierile cu UDMR nu reprezinta o noutate in sensul ca UDMR a sustinut si coalitia PSD+PUR in perioada Nastase: 2000-2004. Din cate inteleg, unii sunt scandalizati de lucrul asta. E vorba de crearea unei majoritati de doua treimi si, foarte probabil, desigur, de cooptarea UDMR la guvernare. UDMR are cuprinsa in ideologia sa si social-democratia, daca inteleg bine. Cu toate acestea UDMR este in PPE si s-ar putea sa existe dificultati. Trebuie sa vedem cum vor decurge aceste negocieri. Victor Ponta a anuntat ca doreste revizuirea Constitutiei si pentru asta are nevoie de o majoritate de cel putin doua treimi (v. art. 151, al. 1 din Constitutie). Mi se pare insa ca Dl. Ponta se grabeste cu aceasta revizuire a Constitutiei. Sa ne intoarcem la experienta anilor ’90: Constitutia Romaniei a fost adoptata in sedinta Adunarii Constituante din 4 noiembrie 1991 si a intrat in vigoare in urma adoptarii ei prin referendum national in 8 decembrie 1991. Deci de abia in 8 decembrie ’91, nu in 1990. De aceea e mai bine, poate, sa avem mai mult timp la dispozitie (un an, de ce nu?) pentru a gandi mai bine noua forma a Constitutiei. Si pentru ca sa se dea prilejul unor dezbateri mai ample in societate, pentru ca oamenii sa inteleaga despre ce este vorba. Nu trebuie uitat ca initiativele de revizuire a Constitutiei implica si sesizarea din oficiu a Curtii Constitutionale (art. 146, al. a din Constitutie). Pe de alta parte, Dl. Ponta va fi, mai mult decat probabil, premier. Situatia economica e dificila si guvernul pe care il va conduce va trebui sa se concentreze asupra acestui aspect pentru atenuarea acestor dificultati si revenirea la crestere economica, la crearea de locuri de munca. Oamenii asteapta in special aceste lucruri. Contextul economic european este, actualmente, unul anevoios, care ne dezavantajeaza. Or, astfel de aspecte ar trebui sa fie in prim-planul guvernarii.
DE citit si…
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Lista completă a senatorilor şi deputaţilor
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Biroul Electoral Central: USL are 60% din voturi, ARD – 16,7%, PPDD – 14,6% şi UDMR – 5,2%
Rezultate ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Primul scandal în USL după noaptea victoriei: ”FĂRĂ UDMR!”
ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Mircea Geoană obţine al treilea mandat de senator la Dăbuleni, cu 70,75 %
ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Iliescu, despre alianţa USL-UDMR anunţată de Ponta: ”Nu ştiu cum se va numi treaba asta”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Declaratiile lui Traian Basescu in Parlament
Iata ce ne informeaza Mediafax:
Băsescu: Prezenţa mea în Parlament e legată strict de revizuirea Constituţiei. Vezi declaraţiile preşedintelui în plenul Parlamentului
Traian Basescu – despre revizuirea Constitutiei
Iata, pe scurt, ce propune Presedintele:
Băsescu: Preşedintele să aibă imunitate, pentru că trebuie să ramână un pilon de stabilitate. Vezi declaraţiile preşedintelui cu privire la revizuirea Constituţiei
In Romania Libera doua articole pe aceasta tema:
Constituţia, după Băsescu
si
Băsescu reia ideea revizuirii Constituţiei. Se va ajunge la un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari? VEZI aici proiectul de revizuire a Constituţiei
Pozitia PSD:
PSD: Modificările propuse de Băsescu la Constituţie transformă România în stat poliţienesc
Update
Iata un editorial foarte interesant din Gandul, semnat Rodica Ciobanu:
Constituţia după Băsescu – muniţie electorală pentru PDL
Iata ce se arata:
„PDL are noroc cu preşedintele Traian Băsescu. Cum se apropie alegerile, acesta pune pe tapet o iniţiativă cu impact popular, menită să dirijeze traficul electoral spre magistrala portocalie. În 2009, a declanşat referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari, chiar în ziua scrutinului prezidenţial, asigurându-şi, astfel, un avantaj incorect în raport cu ceilalţi candidaţi. Acum, a venit cu proiectul de revizuire a Constituţiei, dându-i partidului de guvernământ un os legislativ de ros, în speranţa că va mai pune pe sine, până la anul, puţină carne.
Multe din modificările propuse de preşedinte, deşi generează controverse şi unele sunt considerate neortodoxe, ar putea fi pe placul majorităţii populaţiei.” (subl.mea)
si, in final:
” Având încă majoritate în legislativ, PDL se va grăbi să-l aducă în dezbatere, chiar dacă ştie că sunt slabe şanse să fie adoptat. Mişcările sunt calculate în aşa fel încât să ţină trează atenţia publicului. Opoziţia, dacă nu colaborează, riscă să piardă puncte electorale, fiindcă nu dă deloc bine, de pildă, să prezume că averile sunt dobândite legal, când o mulţime de aleşi şi bugetari sus-puşi se lăfăie în mai mult decât au câştigat.Luminoasa proiecţie pedelistă se întunecă, totuşi, pe alocuri: este greu să mai crezi în bunele intenţii ale unui partid, care a îndatorat România pe zece ani, are cei mai mulţi aleşi acuzaţi de corupţie şi voinţa populară, exprimată deja printr-un referendum, a uitat-o pe drum .„
Recomand citirea intregului editorial!
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR