Un articol care m-a pus pe ganduri…

Iata un articol care nu se poate sa nu te faca sa meditezi indelung, cu luare aminte:

Mediafax

Serbia se poate orienta spre Rusia dacă nu obţine statutul de candidat la aderarea UE

Iata ce spune acest articol:

Image via Wikipedia

„Uniunea Europeană va purta responsabilitatea unei eventuale instalări de baze militare ruse în Serbia, dacă va refuza să acorde acestei ţări statutul de candidat la aderare, a avertizat miercuri vicepremierul sârb Ivica Dacic într-un interviu.

„Europa ar comite o mare greşeală dacă Serbia nu va obţine în martie statutul de candidat”, a declarat Dacic pentru cotidianul Vecernje Novosti.

Dacic a afirmat că dacă Bruxelles şi Washington vor ţine departe Belgradul, va fi „normal să se aştepte ca o formaţiune politică ce se va îndrepta spre Rusia să poată veni la putere” în Serbia.

Alegerile legislative sunt prevăzute pentru această primăvară în Serbia, unde pro-europenii de la putere se vor confrunta cu opoziţia ultranaţionalistă, eurosceptică şi în mod deschis pro-rusă.

„Astfel, pentru ca ideea de a oferi ruşilor (posibilitatea) de a construi o bază militară aici să nu vină nimănui, UE şi SUA ar trebui să aibă o politică imparţială faţă de noi”, a continuat acesta.

„Ce se va întâmpla, spre exemplu, dacă o bază militară rusă ar fi construită în Serbia?” se întreabă Dacic. „Ar fi asta o problemă pentru Statele Unite? Cu siguranţă”, a răspuns el.

UE trebuie să se pronunţe în martie asupra statutului de candidat solicitat de Belgrad, însă cere în schimb progrese în negocierile pe care le sponsorizează între Serbia şi Kosovo. Responsabilii politici sârbi apreciază cu toate acestea că UE susţine cauza Priştinei şi nu ţine cont de interesele legitime ale Serbiei.

Kosovo şi-a proclamat independenţa la 17 februarie 2008, recunoscută de 22 din 27 de state UE şi de către Statele Unite. Susţinută de Rusia, Serbia refuză să o recunoască, considerând Kosovo ca fiind provincia sa sudică.” (cu rosu, subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Mi se pare grav… Destul de grav… Implicatiile sunt serioase daca e asa cum spune Dacic. Pentru ca eventualele baze militare rusesti instalate in Serbia ar fi in imediata vecinatate a Romaniei, tara membra NATO. Si sa nu uitam de Scutul Antiracheta de la Deveselu, care nu este pe placul rusilor…   Apoi, ar fi in imediata vecinatate a Uniunii Europene si a NATO. Sa nu uitam ca si Croatia e tara membra NATO (2009) si urmeaza a face parte din Uniunea Europeana. Adevarul este ca refuzarea statului de tara candidat la aderare ar fi o grea lovitura pentru fortele politice pro-europene din Serbia. Practic, n-ar mai fi sprijinite, dar nu numai! Faptul ca li se intoarce spatele, ar fi sinonim cu discreditarea acestora in ochii populatiei: vor zice cu totii ca „aia nu sunt buni de nimic”.  Eu cred ca decat sa respingi, mai bine ajuti! Si chiar asa: de ce nu s-ar da o sansa europeana Serbiei? De ce ar fi rau lucrul asta?

Pe de alta parte, in varianta in care pro-europenii ar claca si scenariul lui Dacic se va adeveri, Rusia isi va spori influenta in Europa. De care Vestul va trebui sa tina seama, chit ca vrea, chit ca nu vrea.  Sa ne gandim la faptul ca nu se poate face nimic in Siria, pentru ca Rusia se opune. Eu stau si ma intreb ce ar fi daca Rusia chiar va patrunde spre centrul Europei in felul acesta. Si e posibil ca cetatenii sarbi sa voteze cu acele forte ultranationaliste, eurosceptice si pro-ruse, pentru ca in felul acesta Serbia sa poata avea sansa recuperarii Kosovo! Nu mai vorbesc de faptul ca lucrul asta ar da apa la moara sarbilor din Republika Srpska. Iar greselile pe care le-a facut Vestul in Spatiul Iugoslav, inclusiv continua marginalizare si izolare a Serbiei, care a suferit grele amputari teritoriale, se poate razbuna. Ceea ce vreau sa spun este ca nu-mi place deloc scenariul pe care ni-l propune Dacic. Nu-mi place! Insa nu pot sa nu constat ca e unul realist si trebuie tinut cont de o asemenea posibilitate, in cazul in care Serbia nu va primi statutul de tara candidat la aderare, cu implicatii imprevizibile.

Dupa parerea mea, atat Vestul Europei cat si SUA n-au inteles cum trebuie aceasta Zona a Balcanilor. Iata Grecia, care da dureri de cap liderilor din Zona Euro si SUA… Insa datoria publica a Greciei nu e cel mai periculos lucru care i s-ar putea intampla Europei si intregii lumi. De aceea democratia si europenismul in Balcani trebuie sprijinite de catre Vest. Din aceasta cauza si consider ca Serbia nu trebuie respinsa de catre Uniunea Europeana.  In caz contrar, tinand cont si de scenariul lui Dacic, consecinta va fi ca va spori in intensitate nationalismul si intoleranta. Citeam ceva foarte interesant, in acest sens, pe Wikipedia, despre Kosovo:

„Relations between Albanian and Serb communities

The relations between Kosovo’s ethnic Albanian and Serb populations have been hostile since the rise of nationalism in the Balkans during the 19th century, rivalry which became strong after Serbia gained Kosovo from the Ottoman Empire in 1913 and after Albania became independent in the same year.^[8] During the Ottoman period however, Serbs and Albanians within Kosovo enjoyed good-neighbourly relations, working together to oppose foreign meddling in the territory on many occasions^[169] During the Tito-era of communist rule in Yugoslavia, the ethnic Albanian and Serb populations of Kosovo were strongly irreconcilable with sociological studies during the Tito-era indicating that ethnic Albanian and Serb peoples in Kosovo rarely accepted each other as neighbours or friends and few held interethnic marriages.^[170] Ethnic prejudices, stereotypes and mutual distrust between ethnic Albanians and Serbs have remained common for decades.^[170] The level of intolerance and separation between the ethnic Albanian and Serb communities during the Tito-period was reported by sociologists to be worse than that of Croat and Serb communities in Yugoslavia which also had tensions but held some closer relations between each other.^[170]„

Iar despre nationalismul sarb, un articol foarte interesant tot de pe Wikipedia:

Serbian nationalism

Cititi cu mare atentie acest capitol:

”

Yugoslavia

In 1920, the centralized vision of Yugoslavia as supported by Serbian nationalists was enacted in the Constitution of the Kingdom of Serbs, Croats, and Slovenes passed on Saint Vitus Day that became known as the „St. Vitus Day Constitution” (Vidovdanski ustav).^[3] Antagonism which rose between Serbian nationalists versus Croatian and Slovenian nationalists culminated in the 1928 assassination of Stjepan Radić on the floor of the Yugoslav parliament and the subsequent deterioration of parliamentary democracy in the country.^[3] In the aftermath King Alexander discarded the St. Vitus Day Constitution, proclaimed a royal dictatorship, and officially renamed the country Kingdom of Yugoslavia.^[3] King Alexander pursued a policy of encouraging modern Yugoslav nationalism which caused dissatisfaction amongst Serbian nationalists who saw Yugoslav nationalism as a disavowal of Serbian nationalism.^[3] Serbian nationalists were outraged at the Cvetković–Maček Agreement between Serb and Croat political leaders that created the Banovina of Croatia, an autonomous province within the kingdom which gave Croatia virtual autonomy.^[3] In response, Serbian nationalists founded the Serb Cultural Club which attacked the new Yugoslav nationalism under the motto of „Strong Serbdom, Strong Yugoslavia”.^[3]

Draža Mihailović, World War II senior Chetnik leader.

Yugoslavia was invaded and occupied by the Axis Powers during World War II, with Nazi Germany establishing puppet states throughout occupied Yugoslavia.^[3] Serbian nationalism rose in a militant response by the Chetnik forces of Draža Mihailović against both the Axis forces and the communist Yugoslav Partisans.^[3] The war saw the rise of an extreme anti-Muslim variant of Serbian nationalism practised by the Chetniks who massacred Bosnian Muslims during the war.^[3]

In the aftermath of World War II and the seizure of power by the Yugoslav Partisans, Josip Broz Tito‘s communist Yugoslavia was established. The new regime repressed nationalism of any culture that was deemed to be a threat to the state.^[3] Serbian nationalism then developed during the 1960s by intellectuals such as Dobrica Ćosić and challenged the state-sponsored policies of Yugoslavism and „Brotherhood and Unity„.^[3] Tito’s later expulsion of the nationalist-leaning Serbian communist official Aleksandar Ranković in the 1960s was perceived as an attack on Serbian nationalism.^[3] After the ousting of Ranković, Serbian nationalist intellectuals increasingly began viewing Yugoslavia as a detrimental experience for the Serb nation.^[3]

Serbian nationalism escalated following the death of Tito in 1980.^[4] Serbian intellectuals began breaking a number of taboos – for example, Branko Petranović identified Mihailović, the Chetnik rival of Tito during World War II as being an important „anti-fascist„.^[4] Dobrica Ćosić joined other Serb political writers in writing the highly controversial Memorandum of the Serbian Academy of Sciences and Arts of 1986.^[5] The Memorandum claimed to promote solutions to restore Yugoslav unity, but it focused on fiercely condemning Titoist Yugoslavia of having economically subjugated Serbia to Croatia and Slovenia and accused ethnic Albanians of committing genocide against Serbs in Kosovo.^[6] The Memorandum was harshly condemned by the ruling League of Communists of Yugoslavia as well as the government of Serbia led by Ivan Stambolić.^[7] Members who would later support Serbian nationalism chose follow the party line and denounced the Memorandum as well. Slobodan Milošević, at the time a Serbian communist official, did not speak publicly about the issue, but in a meeting with members of the secret police he formally endorsed the official government denouncement of the Memorandum, stating:

The appearance of the Memorandum of the Serbian Academy of Arts and Sciences represents nothing else but the darkest nationalism. It means the liquidation of the current socialist system of our country, that is the disintegration after which there is no survival for any nation or nationality. … Tito’s policy of brotherhood and unity … is the only basis on which Yugoslavia’s survival can be secured.^[7]„

Dupa cum se poate usor observa, nationalismul e foarte inradacinat in aceasta tara. Nici Tito, cu toate arestarile si expulzarile pe care le-a facut, nu l-a putut invinge. Nationalismul a continuat si a inceput sa ia aspecte virulente in perioada post-Tito, ajungandu-se, in vremurile din urma, la razboi.

Image via Wikipedia

Dupa parerea mea, nu forta poate invinge acest nationalism. Nu l-a invins niciodata. Ci, pentru ca sa-l poti anihila, trebuie ca sa-i opui o alta idee, cum sa zic, care sa genereze in popor o alta conceptie. Lucrul asta e greu de facut si e si vina sarbilor, dar nu numai a lor. Continua marginalizare a Serbiei de catre Occident, faptul ca a suportat amputari teritoriale grele, lucrurile astea sunt de natura sa amplifice nationalismul, nicidecum sa-l domoleasca sau sa-l anihileze. De aceea trebuie o alta idee, de asa natura incat sa schimbe o mentalitate ce nu mai poate corespunde vremurilor moderne si care face rau Serbiei, de asa natura incat sa faca sa dispara aceasta traditie a nationalismului in Serbia, formata inca de pe vremea otomanilor. Or, aceasta alta idee nu poate fi alta decat europenismul si Uniunea Europeana, si, bineinteles, Drepturile Omului. Or, daca respingi Serbia, astfel de idei vor fi respinse si ele, la randul lor, de catre societatea sarba. Evident, trebuie timp ca sa schimbi astfel de mentalitati nationaliste, cu radacini vechi. Dar, in timp, lucrul e posibil. O eventuala prezenta militara ruseasca in Serbia ar putea avea efectul contrar si ar putea sa nasca chiar nemultumiri din partea populatiei sarbe. Situatia s-ar complica inutil. Aceasta alta idee, europenismul, de care am amintit mai sus, are nevoie de timp pentru a putea fi absorbita de catre societatea sarba. Procesul acesta de absorbtie poate fi de durata, in niciun caz nu se poate imediat. Si chiar cred ca intr-o Europa Unita, dar, totusi, eterogena, europenismul are o culoare locala, in functie de tara respectiva, de cultura tarii respective. Deci nici acest europenism nu poate fi unul omogen, oricat ne-am stradui sa-l facem asa. Nu se poate. Insa pentru o tara ca Serbia, cu vechi traditii nationaliste, foarte inradacinate in constiinta publica, europenismul, promovat in societatea sarba, ar putea fi un mare pas inainte. Si, cine stie, poate ca si procesul de absorbtie, de care aminteam, ar putea fi chiar unul de scurta durata. Lucrul asta, absorbtia ideii de europenism, nu trebuie fortata ci incurajata. Adevarul este ca pana acum nu s-a actionat asa in Serbia. Insa violenta razboiului a aratat esecul conceptiei nationaliste, si Serbia trebuie ajutata sa mearga pe un alt drum: cel european.

Off Topic

Gandul

Vizita lui Victor Ponta în SUA: cu cine s-a întâlnit şi care a fost mesajul USL pentru americani

Recomand citirea integrala a articolului.

Update

Romania Libera

Etnicii sârbi din nordul Kosovo deblochează două puncte de trecere a frontierei, la solicitarea UE