Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre vizita Patriarhului Chiril I al Moscovei si al intregii Rusii la Bucuresti

Ar trebui mai intai spus ca nu a fost vorba doar de vizita Patriarhului Chiril, aceasta a fost cea mai mediatizata. Ci de toti Intaistatatorii Bisericilor Ortodoxe din tarile care au cunoscut comunismul. Deci e vorba de impartasirea unei experiente comune si raportarea Bisericii Ortodoxe la aceasta. Si se stie cat de mult a suferit Biserica in anii comunismului, fiind supusa la persecutii dure care vizau distrugerea ei si distrugerea spirituala a omului. Sa ne gandim, spre exemplu, ca in Albania, in vremea comunismului, a fost interzisa orice religie.

Mai trebuie de asemenea specificat ca vizita acestor mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe s-a desfasurat cu ocazia praznicului Sfantului Dimitrie Basarabov, ale carui sfinte moaste se gasesc la Catedrala Patriarhala din Bucuresti si cu ocazia celebrarii a 10 ani de la intronizarea Preafericitului Daniel in scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Vizita Patriarhului Chiril I a fost cea mai mediatizata, cum era de asteptat. Ea are o insemnatate duhovniceasca care ne aminteste de faptul ca crestinatatea nu se opreste la granitele de Est ale Uniunii Europene. Parintii Apostolici spuneau ca intre crestini n-ar trebui sa existe rivalitati si ca rivalitatile duc la dezbinare. Dar cum ar putea fi dezbinare intru Hristos? Dimpotriva, unitatea credintei noastre este in Hristos, pentru ca Hristos nu poate fi impartit. Si nu degeaba Sf. Apostol Pavel le spunea Corintenilor: „Oare s-a impartit Hristos?”. Si adauga zicand: „Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere”. Si din cate bag eu sama acesta este mesajul invitatiei pe care Preafericitul Daniel a adresat-o Patriarhului Chiril I de a veni in Romania, cat si mesajul vizitei pe care Patriarhul Chiril I a facut-o in tara noastra.

Probabil ca unii se vor intreba in legatura cu Marea Schisma, insa ceea ce s-a petrecut atunci e tocmai expresia faptului ca oamenii s-au cam indepartat de ascultarea datorata Parintilor. Dar lucrurile se pot rezolva usor si am putea vedea chiar o minune, ca si cum 1000 de ani ar fi doar o singura zi: si anume ca Marea Schisma sa para a se fi petrecut ieri si azi sa se fi rezolvat totul. Insa trebuie spus, mi se pare, un lucru: desi crestinii traiesc in schisme – asta e, din pacate, realitatea – Lumea Crestina e Lumea Crestina, adica nu e o alta Lume Crestina decat aceasta pentru ca Hristos, cum bine arata Sf. Apostol Pavel, nu poate fi impartit. Nu exista un alt Hristos pentru americani, un altul pentru italieni, altul pentru francezi, altul pentru romani, altul pentru rusi etc. Ci este un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut din Tatal inainte de veci!! Deci desi noi, nevrednicii si pacatosii, traim in tot felul de schisme, Hristos Dumnezeu e unul singur iar Lumea Crestina e una singura.

Aceasta vizita insa s-a desfasurat intr-un moment politic in care regimul politic din Rusia, condus de un nostalgic comunist, Vladimir Putin, incepe sa fie tot mai opresiv si sa semene cu ceea ce aveam in URSS, deci pe vremea comunismului. De asemenea, pare ca Putin doreste crearea unei linii de demarcatie, politic vorbind, intre  Uniunea Euroasiatica, condusa de Federatia Rusa, si Uniunea Europeana cu SUA. Si tensiunile se vad destul de clar atat in privinta Crimeii, atat in privinta Siriei, dar si pe plan economic prin impunerea de catre Vest a unor sanctiuni Federatiei Ruse, nu mai vorbesc de relatiile tensionate cu SUA determinate in principal de amestecul Rusiei in recentele alegeri prezidentiale din SUA. Cu alte cuvinte, politic vorbind, Rusia s-a pozitionat intr-o stare de conflict cu UE si SUA, si bineinteles si cu NATO. Am spus de conflict, nu de razboi. Vizita Patriarhului Chiril I in Romania, tara care gazduieste Scutul Antiracheta de la Deveselu, sfideaza tocmai acest conflict politic in care e pozitionata acum Rusia de catre regimul Putin. Mai mult, faptul ca a adus aici, daruindu-ne, o particica din sfintele moaste ale Sfantului Serafim de Sarov, primind in dar o frumoasa icoana cu Sfantul Dimitrie Basarabov care contine si o particica din sfintele moaste ale acestuia, arata extrem de clar contrastul enorm cu luarile de pozitie politica ale Kremlinului, care practica conflictualitatea in lume. Gandindu-ma la intalnirea Patriarhului Chiril I cu Papa in Cuba, la Havana, apoi la faptul ca Patriarhul Rusiei a lipsit de la Sinodul din Creta, chiar ma gandesc la faptul ca aceasta vizita in Romania, adica acolo unde te-ai fi asteptat mai putin, seamana cu o palma, la figurat, desigur, data regimului Putin!! Si cred ca este evident ca Biserica Ortodoxa Rusa nu poate sa accepte in Rusia un regim politic actual asemanator, chiar foarte asemanator, daca nu identic, cu cel de pe vremea comunismului, care sa contravina comuniunii spirituale intre crestini. De aceea Biserica Ortodoxa Rusa nu poate achiesa, cel putin in totalitate, la politicile Kremlinului. Nu le poate accepta in totalitate si as include aici agresiunea impotriva altor tari crestine. Cezaropapismul asta s-a dovedit, in trecut, foarte contraproductiv si am vazut ce a rasarit: comunismul. Pentru ca daca Puterea politica greseste si Biserica nu ia o atitudine ci ramane pasiva sau aproba greseala iata ce efecte nocive se pot dezvolta in societate. Or, Biserica nu poate sa lucreze inspre sminteala credinciosilor sai.

As mai adauga ca aceasta vizita nu inseamna „sa ne dam cu Putin”, cum din pacate am vazut ca se intepreteaza cateodata. Nici Patriarhul Chiril I in cuvantul sau n-a spus asta. Insa Biserica trebuie sa aiba o atitudine pacificatoare, bazata pe iertarea pacatelor. Iar pe de alta parte, data fiind situatia din Rusia, Bisericile Ortodoxe surori trebuie sa intinda o mana de ajutor Bisericii Ortodoxe Ruse atunci cand este nevoie si s-o sustina moral daca trebuie lucrul asta. Trebuie avute in vedere atenuarea tensiunilor pe plan mondial si indreptarea caii pe care paseste actualmente Rusia, care nu-i aduce nici prestgiu, nici prosperitate, nici elevare spirituala, cu alte cuvinte este o cale paguboasa, care pune Rusia intr-o pozitie proasta. De aceea e mai bine sa existe un dialog spiritual daca nu dorim crearea din nou a unor noi linii de demarcatie si cortine de fier, adica repetarea greselilor trecutului, lucru evident anacronic si redundant.

De aceea cred ca aceasta vizita pe care Patriarhul Rusiei a facut-o la noi in tara, cu un mesaj de pace, trebuie privita ca fiind ceva benefic. De asemenea, organizarea unui Congres despre suferintele Bisericii in perioada comunista a fost un lucru pozitiv pentru ca Bisericile Ortodoxe trebuie sa caute cea mai buna cale de a se raporta la aceasta experienta tragica ce inca lasa urme in sufletele oamenilor. In tarile care au cunoscut comunismul lucrurile nu stau la fel ca in tarile care nu au cunoscut comunismul – trebuie inteles lucrul acesta. Un alt lucru important au fost, cred, comunicarea a ceea ce s-a discutat in Creta, unde Patriarhul Chiril I si nu numai a lipsit. Prelucrarea cu cei care n-au fost prezenti atunci a ceea ce s-a discutat si s-a hotarat in acest Sinod reprezinta un lucru important pentru ca Biserica Ortodoxa trebuie sa aiba o pozitie fata de lumea contemporana, cea de azi – subliniez!, si de realitatile actuale pentru ca avem o crestere a credinciosilor ortodocsi in tari crestine neortodoxe, primind sprijin acolo, de la bisericile de acolo ce nu sunt ortodoxe, lucru pentru care ar trebui sa multumim lui Dumnezeu! De asemenea exista o comunitate ortodoxa importanta in SUA si aici, evident, si Biserica Ortodoxa Rusa ar trebui sa fie interesata. Inchistarea nu duce la ceva bun. Sunt realitati politice care influenteaza Biserica, spre exemplu Uniunea Europeana sau apartenenta Romaniei la NATO, sau Parteneriatul Strategic dintre SUA si Romania – am dat cateva exemple, se pot da si altele nu neaparat legate de tara noastra, iar Biserica Ortodoxa trebuie sa aiba o pozitie. Constructiva, desigur. Inclusiv regimul politic bazat pe democratie, pe respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, necesita o pozitie, o raportare din partea Bisericii Ortodoxe, fiind realitati ce nu prea au existat in trecut in lumea ortodoxa, sau au existat pentru putina vreme. Fara indoiala, activitatea misionara a Bisericii Ortodoxe e deosebit de importanta si de aceea e foarte important sa dai un mesaj adecvat.

In legatura cu cazul semnalat de Dl. Cristian Preda:

„Faptul că regizorul Alexandru Solomon a fost umflat de jandarmi în fața Patriarhiei și anchetat ore în șir e o palmă dată libertății.
Va spune Daniel ceva?
Sau a preluat modelul Kiril, care apără doar puterea de la Kremlin, nu și cetățenii ruși?

lasand la o parte caracterul teatral si provocator – s-a taiat la mana, a aruncat cu bani – ar trebui, totusi, spus ca felul in care intelege Jandarmeria sa isi indeplineasca atributiile lasa cateodata, si nu chiar de putine ori, de dorit. Am mers pe Dealul Patriarhiei, Sfanta Liturghie se tinea in aer liber. Multime mare de oameni. Inteleg misiunea Jandarmeriei de a proteja fata de eventuale lucruri mai putin placute ce s-ar putea intampla. Insa la un moment dat s-au interpus in fata clopotnitei mari nepermitand nimanui accesul la locul unde se desfasura slujba. Nu mai vorbesc despre comportamentul ireverentios al unor jandarmi fata de credinciosi. Ca si cum ar fi fost vorba de ultimii oameni, niste raufacatori, nu de niste oameni care au venit, firesc, la slujba Sfintei Liturghii si pentru ca sa-i vada pe arhiereii invitati de catre Patriarhia Romana. A te interpune intre credinciosi si altar intr-un mod brutal – bine ca n-am fost si batuti!! – nu cred ca este nici canonic si nici in duhul Sfintei Liturghii, care il patrunde pe credincios. Si nu era vorba despre niste oameni care s-au taiat la mana sau care sa inceapa sa arunce cu bani, sau care sa inceapa vreo actiune provocatoare sau orice altceva care sa deranjeze slujba. Ci de credinciosi, nimic mai mult. Oamenii, desigur, incepusera sa protesteze. Ca doar au venit la biserica. Pana la urma au dat drumul la toata lumea. Dar… gestul conteaza.

In privinta a ceea ce i s-a intamplat regizorului Alexandru Solomon, trebuie remarcat cu tristete ca maniera de actiune a jandarmilor si apoi anchetarea acestuia si concluzia ca ar avea „tulburari de adaptare” – jignitoare, desigur –  nu e in concordanta nici cu spiritul bisericesc si nici cu o societate libera. Mai degraba are legatura cu dispretul fata de credinciosi. Si spun asta lasand la o parte faptul ca un om care are o facultate s-ar putea sa se simta jignit de un jandarm care sa rasteste la el cu o privire de parca e gata sa-l ia la bataie: „Fa, ba, loc acolo sa treaca lumea!! N-auziti, ma?” si ale carui studii s-ar putea sa nu depaseasca liceul. Ca si cum multimea mare de credinciosi ar reprezenta neaparat prostimea ce poate s-o ia si pe cocoasa la o adica. Si chiar daca in discutie ar fi prostimea, modul acesta dispretuitor la adresa credinciosilor n-are nicio legatura cu duhovnicia pe care o inspira Biserica, ci dimpotriva e de natura sa naruie actiunea ziditoare de suflet a acesteia.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Despre ceremonia de investitura a lui Donald Trump in functia de Presedinte al SUA

Cred ca multi romani au urmarit ieri ceremonia de investitura a D-lui. Donald Trump in functia de Presedinte al SUA. As dori sa exprim si eu cateva impresii si pareri.

A fost o ceremonie foarte frumoasa si as spune chiar mareata, ceea ce nu ar trebui sa ne mire intrucat vorbim despre SUA. As identifica trei elemente interesante:

a). In primul rand as evidentia faptul ca au fost prezenti fosti presedinti ai Statelor Unite, indiferent de culoarea politica: l-am vazut pe Jimmy Carter, pe Bush jr., pe Bill Clinton si, desigur, Barack Obama. Dupa parerea mea, este un lucru foarte bun: respectul fata de fostii Presedinti ai SUA, indiferent de apartenenta lor politica la un partid sau altul. Si aici as dori sa subliniez faptul ca e vorba despre respectul de sine al unei tari, al unei natiuni. Donald Trump chiar si-a exprimat respectul, la dineul oficial din Statuary Hall, fata de Bill Clinton si fata de Hillary Clinton, cea impotriva careia a luptat in campania electorala. Lucrul asta arata o stare de normalitate in viata politica a unei natiuni. Si cred ca si noi, romanii, avem de invatat din asta: respectul fata de fostii Presedinti ai Romaniei. Nu suntem cu totii de aceeasi culoare politica si nu avem cu totii aceeasi orientare ideologica. Insa respectul trebuie sa ramana, recunoscand nu doar ce au facut rau predecesorii nostri, dar si ceea ce au facut bun pentru tara. De aici porneste normalitatea in viata politica si iata ca avem de invatat un lucru bun de la americani. Hillary Clinton a fost invitata, impreuna cu sotul ei, desigur, la investitura noului Presedinte al SUA si au onorat invitatia. Si asta in conditiile in care au existat destui democrati care  nu au dorit sa participe. De aceea am putut observa la aceasta ceremonie un act de maturitate politica.

Din pacate, ce se intampla in Romania zilelor noastre lasa mult de dorit, de fapt, mai bine zis, nu e de dorit: ne bagam in puscarie unii pe altii. Nu recunoastem meritele predecesorilor nostri – vedem doar esecurile, nerealizarile, doar ce au facut rau. Ce au facut bine si bun pentru aceasta tara nu vrem sa vedem. Lipsa concordiei in viata noastra politica demonstreaza o imaturitate a clasei politice, aceasta urmarindu-si indeosebi propriile ei interese meschine. Nu cred ca trebuie sa mai spun ca, in felul acesta, imaginea Romaniei este grav afectata.

b). Un alt lucru foarte interesant a fost prezenta rugaciunii la aceasta ceremonie de investitura. In America exista mai multe religii, insa oamenii acestia au multumit lui Dumnezeu pentru tara lor si s-au rugat pentru conducerea tarii. Este un lucru foarte bun si nu trebuie sa fii bigot ca sa faci asta. Vorbind dintr-un punct de vedere strict ortodox, e un lucru foarte mare sa te rogi lui Dumnezeu multumind. In general, oamenii fac rugaciuni de cerere, uitand sa mai si multumeasca. Dar o rugaciune prin care multumesti lui Dumnezeu pentru toate e un lucru foarte mare. De asemenea, a te ruga pentru conducerea tarii. Din punctul asta de vedere, ceremonia a avut un caracter bizantin – foarte interesant! Vorbim de America, sa retinem asta! Inclusiv dineul oficial a inceput cu rugaciune si s-a terminat cu rugaciune. Lucrul asta arata ca trebuie sa incercam o apropiere fata de semenii nostri si sa nu-i judecam prea aspru, lasand judecata in seama lui Dumnezeu.

Vedeti, noi ne zicem ortodocsi… Biserica Ortodoxa face asa ceva: multumeste lui Dumnezeu si se roaga pentru conducerea tarii. Dar cati dintre noi facem lucru asta? Faptul ca „Romania normala” a ajuns „Romania penala” demonstreaza ca nu prea facem asta ci, mai degraba, suntem inclinati sa ne judecam cu cea mai mare rautate aproapele.

c). De asemenea, nu putem trece peste discursul lui Donald Trump. Acest discurs a urmat cred ca intocmai pe cel din campania electorala. Presedintele a reiterat aceleasi teme, expunandu-si doctrina sa: protectionismul. Sigur, cum e si firesc, discursul acesta a fost mai ales pentru cetatenii americani. Totusi, intalnim in el cateva elemente inedite pentru America.

In primul rand Donald Trump se doreste a fi „cel mai mare creator de locuri de munca pe care l-a creat Dumnezeu”. Totusi…  cine sa creeze locuri de munca in SUA? Subliniez: in SUA. Presedintele? Cel putin din punctul asta de vedere, discursul sau se abate de la limitele Constitutiei SUA. Eu credeam ca in SUA, sectorul privat ar trebui sa si creeze locuri de munca. Donald Trump a incercat totusi sa explice in linii mari ce se intampla. Faptul ca multe firme americane aleg sa-si desfasoare activitatea in alta parte decat in America, afecteaza locurile de munca ale americanilor. Fiscalitatea ridicata din SUA ii indeamna sa mearga spre alte zari mai bune din punctul asta de vedere, unde si forta de munca e mai ieftina, vanzand apoi produsul fabricat acolo pe piata americana la preturi mari, ca si cum ar fi fost produs in SUA. Protectionismul lui Donald Trump se va manifesta impunand taxe vamale mari acestora, dar reducand, pe teritoriul SUA, fiscalitatea. Asta e startegia lui, din cate am inteles. El doreste ca americanii sa cumpere produse fabricate in America. De aici ar rezulta ca nu exlude ca o firma straina sa vina sa investeasca in SUA, creand locuri de munca pe teritoriul american. Ideea lui este ca America a furnizat prosperitate altora, uitand de propria ei prosperitate. El a criticat si establismentul pentru inactiune – sunt multi care se plang, dar nu fac nimic.

Donald Trump

Donald Trump

Dar poate cel mai interesant aspect a fost cel in care Presedintele spunea ca „vom brazda” America cu drumuri, autostrazi, poduri tuneluri, aeroporturi. Nu stiu… dar mie mi s-a parut acest discurs mai degraba valabil pentru Romania decat pentru America. Dezvoltarea infrastructurii, foarte neglijata in ultima perioada, e un lucru foarte important pentru dezvoltarea Romaniei. Din acest punct de vedere discursul lui Donald Trump a fost mai degraba unul estic. Chiar stateam si ma gandeam daca nu cumva e influentat de sotie, D-na. Melania Trump, nascuta in Slovenia 🙂 . Sunt convins ca si in fosta Iugoslavie, dezvoltarea infrastructurii e un lucru foarte important, la fel ca si in Romania. Dar a spune ca vrei sa brazdezi SUA cu autostrazi mi se pare uluitor – cel putin gasim un lucru comun cu Romania si cu tot Estul Europei fost comunist. Pentru ca aceeasi problema se pune si in Estul Europei. Iar ideea ca „i-am imbogatit pe altii” se pune si aici, la noi: noi nu i-am imbogatit pe altii devenind piata de desfacere pentru produsele straine? Deci sunt niste similitudini izbitoare cu Romania – in ciuda diferentei de PIB/loc. – izbitoare 🙂 .  Ce teorie economica vrea sa aplice Donald Trump? Teoria lui Keynes? 🙂

Melania Trump

Melania Trump

Pe de alta parte, nu stiu daca ati observat ce salut a avut Dl. Trump? Cu mana ridicata si pumnul strans. Ori, eu credeam ca asta e salutul efectuat de comunisti. Lucru asta se stie, nu spun nimic nou. Nou e doar faptul ca Donald Trump, Presedintele SUA, pare foarte aplecat spre problemele proletartatului american, de parca ar fi vrut sa spuna: „Proletari din SUA uniti-va in jurul lui Trump!” si sa nu uitam ca pe twitter zice ca „miscarea continua”: „THE MOVEMENT CONTINUES – THE WORK BEGINS!”.

Insa nu s-a prea referit la politica externa. Germanii i-au reprosat promovarea nationalismului, lucru ce ar putea avea efecte nedorite in Uniunea Europeana. De asemenea, analistii se intreaba ce inseamna, de fapt, „America, first!”. Teza lui este ca „ii aparam pe altii” cheltuind sume exorbitante, fara ca acestia din urma sa-si onoreze contributiile pentru aparare. O astfel de teza, in doi peri, sa recunoastem, naste intrebari si ingrijorari. De asemenea „relatiile bune cu Rusia” – lucru care, in sine, nu e rau, doar ca in Rusia avem un regim agresiv care ameninta Lumea Libera. Presedintele SUA s-a schimbat, Putin nu s-a schimbat. Ati vazut ce obraznicii a fost in stare sa debiteze lachelul Kremlinului, Igor Dodon. De asemenea, sa nu uitam ca Putin va face la inceputul lui februarie o vizita la Budapesta pentru a intari relatiile de colaborare cu Ungaria lui Viktor Orban. De asemenea, sa nu uitam ca atacurile cibernetice la adresa NATO au crescut cu 60%, dupa cum declara Jens Stoltenberg, provenind din „institutii de stat ale altor tari”.

Inteleg faptul ca se va deschide, cu Donald Trump, o noua perioada (era mi se pare prea mult spus), dar chestiunea esentiala care se pune este: care sunt noile provocari de securitate care se vor deschide cu aceasta noua perioada?

Referitor la politica externa a SUA, Dl. Trump a fost si este in continuare neclar. Domnia sa pare a zice ca se concentreaza in exclusivitate pe America. Insa chestiunile de securitate si aparare a Statelor Unite nu se reduc doar la granitele sale, chiar daca va construi celebrul zid la granita cu Mexicul. Dl. Trump s-a referit aproape in exclusivitate, de fapt in exclusivitate – cred ca e mai bine spus asa – la terorismul islamic pe care l-ar dori eradicat. Insa nici in aceasta privinta lucrurile nu sunt tocmai clare. Sa nu uitam de recentele atentate din Germania si Turcia si de situatia ce ramane in continuare tensionata si neclara in Siria.

Revenind la problemele de politica inerna a SUA, Dl. Trump lanseaza concepte fara sa le explice foarte clar, de exemplu:

„What truly matters is not which party controls our government, but whether our government is controlled by the people.”

„Ceea ce intr-adevar conteaza nu e care partid controleaza guvernul nostru, ci daca guvernul nostru e controlat de catre popor.”

sau:

„January 20th 2017, will be remembered as the day the people became the rulers of this nation again.”

„DE 20 ianuarie 2017 ne vom aminti ca de ziua in care poporul devine din nou carmuitorul acestei natiuni.”

Eu nu prea inteleg… SUA se transforma in republica populara? 🙂 E de ajuns sa va uitati pe twittrul lui Donald Trump:

„We will follow two simple rules: BUY AMERICAN & HIRE AMERICAN!”

„We will bring back our jobs. We will bring back our borders. We will bring back our wealth – and we will bring back our dreams!”

„The forgotten men and women of our country will be forgotten no longer. From this moment on, it’s going to be 🇺🇸

Un discurs care ni-l infatiseaza pe Donald Trump ca pe un mare om de stanga. El se refera la „barbatii si femeile uitati din tara noastra” – deci spre aceasta categorie sociala e tintit discursul sau: „Ne vom aduce locurile de munca inapoi. Ne vom aduce granitele inapoi. Ne vom aduce bogatia inapoi – si ne vom aduce visurile inapoi!”. Cu alte cuvinte: „Ne vrem tara inapoi!!!” – pai, eu am un deja vu: asa ceva am intalnit in Romania!!! 🙂 😆 Uitati-va aici, pe blogul Theororei: Hai ca se poate! Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor!! 🙂 😆 Exact asa ceva vrea sa spuna si Donald Trump! Doar ca nu foloseste aceleasi cuvinte.

Priveam la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan discutia starnita de Dl. Iulian Fota despre canalele de comunicare, despre ce mesaj dam noi spre SUA, despre ce mesager sa trimitem. Dar noi despre ce vorbim? Ca Trump da aceleasi mesaje care se dau in Romania, aceleasi mesaje care sunt si aici. Nu vorbim despre doua mesaje diferite: cel din America si cel din Romania ci despre unicul si acelasi mesaj in America si in Romania! 🙂  Traim vremuri uluitoare!! Eu chiar nu inteleg de ce Romania nu are inca Visa Waiver. Pentru ca eu constat cu uimire ca, cel putin la nivelul mesajului, e acelasi lucru. Or, daca in doua tari diferite se dezvolta aceleasi mesaje, cu aceleasi idei ar trebui sa se dezvolte si infratirea intre popoarele celor doua tari. Adica vreti sa-mi spuneti ca un astfel de mesaj: „What truly matters is not which party controls our government, but whether our government is controlled by the people.” nu intalnim in Romania? Evident, n-are importanta limba in care e scris mesajul – lucru ce-i da o aura de universalitate. Discursul axat preponderent, esential as zice, pe popor, pe cum traieste poporul, discursul referitor la cei uitati, la establishmentul care nu face nimic pentru cei uitati – nu intanim asa ceva si in Romania? Eu as zice ca da. Uitati-va numai la un comentariu pe care l-am primit pe blog:

„Se mişcă Strada ! Chiar dă bine din gură, că din fund… primesc ce vor ! 😉
Din păcate, cei care protestează la ordin nu se deosebesc prea mult de adevăraţii oameni ai străzii, ascunşi acum prin canale din cauza frigului ! Singura mare deosebire este că cei din urmă ies din canale, cerşind împinşi de foame, ceilalţi, împinşi din spate de interesele meschine ale unor angajatori cu, sau fără carte de muncă ( Soroş nu prea are obiceiul să angajeze cu carte de muncă, decât vreo câţiva agenţi, e drept că foarte bine plătiţi ! ) îşi duc, în loc de cruce, pancardele sau afişele cu revendicări din cele mai nostime, unele chiar reuşite, dovadă că nu-s toţi atât de proşti cum îi cred unii , din moment ce scot bani şi pe ger de crapă pietrele , dar ei rezistă, vorba reclamei la un fixativ celebru ( mai ştii ce folosesc cei care i-au fixat în stradă ? )! De unde şi o strigătură modernă cu „când or face plopii mere şi protestatarii ţurţurele”, care indică nu numai gradul de îngheţ, dar şi cel de aşteptare a îndeplinirii revendicărilor !”

Cei uitati – cei impinsi de foame, cei care traiesc in canale – scuzati-ma, asta nu e mesajul Rusiei, ci mesajul lui Donald Trump!!!!! Pentru ca Donald Trump se refera la o asemenea categorie sociala. El a pledat in discursul sau pentru solidaritate. Dar el spune ca are si solutii la astfel de probleme.

Interesant este ca mesajul lui Trump este cel mai apropiat de retorica Europei de Est. N-am intalnit la niciun alt Presedinte american o asemenea abordare, atat de apropiata de spiritul Estic al Europei. Nici macar la un Presedinte sau Sef de Guvern dintr-o tara membra UE! Accentul pus pe dezvoltarea industriei autohtone, pe crearea de locuri de munca, pe cresterea nivelului de trai se potriveste ca o manusa Europei de Est. Observati la noi criticile acerbe din partea presei si societatii ca nu se mai fac drumuri si autostrazi, accentul pus pe problema bogatiei tarii, jefuita, pe faptul ca poporul e controlat de Guvern si nu ca poporul controleaza Guvernul.

Spuneam ca acest mesaj, viziunea care se degaja de aici, e foarte apropiat de Europa de Est, dar nu si de Rusia. Realitatea interna din Rusia, cu crearea „noii nobilimi” din cenusa fostului KGB, cum spune cartea semnata de Andrei Soldatov si Irina Borogan, nu prea are de a face cu mesajele Presedintelui american. Donald Trump a precizat ca nu doreste sa impuna altora punctele sale de vedere sau sa forteze pe cineva sa si le insuseasca, ci ca e dreptul tuturor natiunilor de a pune in prim-plan propriile lor interese. Ce avem in Rusia, sub regimul lui Vladimir Putin, e foarte diferit. De fapt, se poate spune ca e vorba de o dictatura caghebista poate mai rea decat cea de pe vremea comunismului. Grija fata de om nu e prezenta in Rusia zilelor noastre. Dimpotriva! Ca sa va faceti o idee despre cum e in Rusia si ce fel de regim dezvolta Vladimir Putin va recomand sa cititi articolele acestui blog al lui Dan Nicu de pe Blogurile Adevarul. Putem constata cu usurinta ca ce spune, de fapt, Donald Trump, mesajul si viziunea sa, n-au nicio legatura cu ce se intampla in Rusia lui Putin. De aceea eu nu vad cum s-ar putea intelege si cum se pot construi, date fiind asemenea conditii, relatii bune cu Rusia lui Putin. Cu atat mai mult cu cat intentiile expansioniste ale Rusiei putiniste transpar cu destula claritate, inclusiv incalcarea brutala a dreptului international. Putin doreste sa-si impuna cu forta, eventual armata, sau amenintarea cu forta punctele de vedere, conceptia si influenta si in alte tari din Europa si nu numai. De asemenea, pe plan intern preocuparea lui pentru prosperitatea Rusiei, dreptul la o viata normala si decenta a rusilor, sunt in vecinatatea lui ZERO. In Rusia aparatul represiv e atat de puternic si omniprezent incat chiar si daca mori de foame riscurile pe care si le-ar asuma cei care s-ar revolta sunt chiar mult mai mari. Aparatul represiv a atins sub Putin cote paroxistice si faptul ca Justitia nu e independenta ci supusa politic noului tar de la Kremlin a dat posibilitatea de a se crea aceasta noua nobilime care-si vede doar de propriile ei interese, in dispret total fata de popor. Putin a mimat patriotismul angajandu-si politica impotriva a tot ce e occidental. Au fost inchise brutal organizatii nonguvernamentale, au fost inchisi oameni care doreau sa construiasca punti de legatura de prietenie cu Occidentul. Si asta pentru a-si consolida Puterea pe plan intern, singurul lucru ce-l interseaza cu adevarat. De aceea construirea unei relatii de prietenie cu o asemenea tara e un lucru deosebit de dificil.

Putin trebuie oprit! Si mi-e teama ca daca nu vom reusi pe cale diplomatica, daca nu se poate astfel atunci prin sanctiuni economice, daca nu se poate astfel atunci pe cale de descurajare militara, va trebui sa-l oprim din tendintele sale expansioniste bolnave prin razboi. Nu e exclus lucrul acesta. Pericolul mare e ca Putin va putea forta un razboi cu Occidentul pentru a se putea mentine la Putere, o Putere absoluta, impreuna cu ceata sa de oligarhi. Sper ca Dl. Trump sa constientizeze acest lucru si sa inteleaga ca actiunile Rusiei putiniste sunt indreptate impotriva Occidentului, impotriva Americii, iar un astfel de dictator precum Vladmir Putin trebuie oprit la timp spre a nu se repeta istoria de la mijlocul sec. XX. Putin nu trebuie desconsiderat sau tratat cu superficialitate, sau subestimat. Ci trebuie oprit!

In final cred ca e important sa punem discursul sau asa cum l-a prezentat chiar el insusi pe FaceBook, recomandnad a fi citit integral si in original:

„Chief Justice Roberts, President Carter, President Clinton, President Bush, President Obama, fellow Americans, and people of the world: thank you.

We, the citizens of America, are now joined in a great national effort to rebuild our country and to restore its promise for all of our people.

Together, we will determine the course of America and the world for years to come.
We will face challenges. We will confront hardships. But we will get the job done. Every four years, we gather on these steps to carry out the orderly and peaceful transfer of power, and we are grateful to President Obama and First Lady Michelle Obama for their gracious aid throughout this transition. They have been magnificent.

Today’s ceremony, however, has very special meaning. Because today we are not merely transferring power from one Administration to another, or from one party to another – but we are transferring power from Washington, D.C. and giving it back to you, the American People.

For too long, a small group in our nation’s Capital has reaped the rewards of government while the people have borne the cost.
Washington flourished – but the people did not share in its wealth. Politicians prospered – but the jobs left, and the factories closed.
The establishment protected itself, but not the citizens of our country. Their victories have not been your victories; their triumphs have not been your triumphs; and while they celebrated in our nation’s Capital, there was little to celebrate for struggling families all across our land.

That all changes – starting right here, and right now, because this moment is your moment: it belongs to you! It belongs to everyone gathered here today and everyone watching all across America. This is your day. This is your celebration. And this, the United States of America, is your country.

What truly matters is not which party controls our government, but whether our government is controlled by the people. January 20th 2017, will be remembered as the day the people became the rulers of this nation again.
The forgotten men and women of our country will be forgotten no longer.

Everyone is listening to you now. You came by the tens of millions to become part of a historic movement the likes of which the world has never seen before. At the center of this movement is a crucial conviction: that a nation exists to serve its citizens.

Americans want great schools for their children, safe neighborhoods for their families, and good jobs for themselves.
These are the just and reasonable demands of a righteous public. But for too many of our citizens, a different reality exists: Mothers and children trapped in poverty in our inner cities; rusted-out factories scattered like tombstones across the landscape of our nation; an education system, flush with cash, but which leaves our young and beautiful students deprived of knowledge; and the crime and gangs and drugs that have stolen too many lives and robbed our country of so much unrealized potential.

This American carnage stops RIGHT HERE and stops RIGHT NOW. We are one nation – and their pain is our pain. Their dreams are our dreams; and their success will be our success. We share one heart, one home, and one glorious destiny.

The oath of office I take today is an oath of allegiance to all Americans. For many decades, we’ve enriched foreign industry at the expense of American industry;
Subsidized the armies of other countries while allowing for the very sad depletion of our military; We’ve defended other nation’s borders while refusing to defend our own;
And spent trillions of dollars overseas while America’s infrastructure has fallen into disrepair and decay.

We’ve made other countries rich while the wealth, strength, and confidence of our country has disappeared over the horizon.
One by one, the factories shuttered and left our shores, with not even a thought about the millions upon millions of American workers left behind.

The wealth of our middle class has been ripped from their homes and then redistributed across the entire world.
But that is the past. And now we are looking only to the future.

We assembled here today are issuing a new decree to be heard in every city, in every foreign capital, and in every hall of power.
From this day forward, a new vision will govern our land.

From this moment on, it’s going to be America First. Every decision on trade, on taxes, on immigration, on foreign affairs, will be made to benefit American workers and American families. We must protect our borders from the ravages of other countries making our products, stealing our companies, and destroying our jobs. Protection will lead to great prosperity and strength.

I will fight for you with every breath in my body – and I will never, ever let you down.
America will start winning again, winning like never before. We will bring back our jobs. We will bring back our borders. We will bring back our wealth. And we will bring back our dreams.

We will build new roads, and highways, and bridges, and airports, and tunnels, and railways all across our wonderful nation.
We will get our people off of welfare and back to work – rebuilding our country with American hands and American labor.
We will follow two simple rules: Buy American and Hire American.

We will seek friendship and goodwill with the nations of the world – but we do so with the understanding that it is the right of all nations to put their own interests first.

We do not seek to impose our way of life on anyone, but rather to let it shine as an example for everyone to follow.

We will reinforce old alliances and form new ones – and unite the civilized world against Radical Islamic Terrorism, which we will eradicate completely from the face of the Earth.

At the bedrock of our politics will be a total allegiance to the United States of America, and through our loyalty to our country, we will rediscover our loyalty to each other.
When you open your heart to patriotism, there is no room for prejudice.

The Bible tells us, “how good and pleasant it is when God’s people live together in unity.”
We must speak our minds openly, debate our disagreements honestly, but always pursue solidarity. When America is united, America is totally unstoppable. There should be no fear – we are protected, and we will always be protected.

We will be protected by the great men and women of our military and law enforcement and, most importantly, we are protected by God.

Finally, we must think big and dream even bigger. In America, we understand that a nation is only living as long as it is striving.
We will no longer accept politicians who are all talk and no action – constantly complaining but never doing anything about it.

The time for empty talk is over. Now arrives the hour of action.

Do not let anyone tell you it cannot be done. No challenge can match the heart and fight and spirit of America.

We will not fail. Our country will thrive and prosper again. We stand at the birth of a new millennium, ready to unlock the mysteries of space, to free the Earth from the miseries of disease, and to harness the energies, industries and technologies of tomorrow.

A new national pride will stir our souls, lift our sights, and heal our divisions. It is time to remember that old wisdom our soldiers will never forget: that whether we are black or brown or white, we all bleed the same red blood of patriots, we all enjoy the same glorious freedoms, and we all salute the same great American Flag. And whether a child is born in the urban sprawl of Detroit or the windswept plains of Nebraska, they look up at the same night sky, they fill their heart with the same dreams, and they are infused with the breath of life by the same almighty Creator.

So to all Americans, in every city near and far, small and large, from mountain to mountain, and from ocean to ocean, hear these words: You will never be ignored again. Your voice, your hopes, and your dreams, will define our American destiny. And your courage and goodness and love will forever guide us along the way.

Together, We Will Make America Strong Again. We Will Make America Wealthy Again.
We Will Make America Proud Again.
We Will Make America Safe Again….

and Yes, Together, We Will Make America Great Again. Thank you, God Bless You, And God Bless America.

Donald J. Trump
45th President of the United States”

Si ca sa-l parafrazez pe cel de-al 45-lea Presedinte al Statelor Unite ale Americii, Dl. Donald Trump, voi spune si eu:

Let’s make Romania GREAT again!!

ianuarie 21, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Ce scriam acum exact 13 ani…

Recent mi-am facut curatenie prin birou si am dat peste o agenda veche. Uitasem de ea. Uitasem chiar si de acest text pe care l-am scris in data de 23.08.2003 (era datat). Este interesant sa recitesti ceea ce ai scris mai demult… E ca si cum te-ai privi in oglinda… Dar de asemenea ai posibilitatea sa te compari pe tine insuti cu cel de atunci…

Dar iata textul:

„Consider o grava eroare politica americana fata de statele arabe. Desigur, se poate spune ca SUA nu are numai dusmani ci si aliati printre tarile arabe. Cu toate acestea, ceea ce fac americanii conduce la o reactie de respingere din partea arabilor. Alianta politica e una, pe cand Islamul este cu totul altceva. Aici trebuie privit Islamul in ansamblul sau si nu din punct de vedere politico-administrativ (adica fiecare stat islamic in parte).

Intre statele islamice pot exista divergente, dar toate acestea fac parte dintr-o mare familie: Islamul. Credinta islamica reprezentata prin Coran uneste unul cu altul pe fiecare membru al acestei societati. Fiecare se simte solidar cu celalalt intru Islam.

Nu doresc sa discut aici aceasta credinta si consecintele ei actuale.

Vreau doar sa spun ca este o mare greseala de a ataca Islamul care este intr-adevar mare, atat ca arie geografica cat si ca numar de membri (de ordinul a 1 miliard – daca nu ma insel).

Ori tocmai asa ceva face SUA. Consecinta este conflictul dintre banii si puterea militara considerabila a americanilor si credinta islamicilor, cu toata saracia lor materiala.

Scopul acestei razboieli este ca SUA sa stapaneasca peste toate tarile islamice si sa-si impuna acolo propriul sistem de valori: democratie, economie de piata, libertatea de expresie, toleranta religioasa si etnica etc.

Toate acestea conduc catre un razboi neconventional: pe de o parte armata americana, pe de alta parte terorismul – forma de lupta a arabilor. Numai ca acest razboi poate lua – Doamne fereste! – proportii apocaliptice si poate avea consecinte imprevizibile.”

august 23, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre Rusia si situatia actuala…

Motto:

„In cele din urma, alungata de sotul ei si de propria ei mama, a ajuns la Diveevo. Familia ei a convenit cu egumena manastirii, ca Pelaghia sa fie intretinuta de manastire, platind suma de 500 de ruble. Staretul murise. La inceput, surorile o alungau. Plina de noroi, ea murdarea incaperea, caci isi petrecea zilele intr-o gaura pe care, ca un caine, o sapase in curte. Plangea mult. Cand cineva o intreba pentru ce – raspundea ca plange pentru Rusia.”  (subl. mea)

(Viata, invataturile si profetiile Sfantului Serafim de Sarov – Editura Schimbarea la Fata, cap. despre Pelaghia Ivanova – cea nebuna pentru Hristos)

Actuala situatie din Rusia este relativ simplu de descris. E vorba nu atat de un stat esuat, cat de esecul statului de drept, fenomen prezent, cu o intensitate mai mare sau mai mica, in tot Spatiul Ex-Sovietic. Nu e atat vorba de un esec al capitalismului in Rusia, cat e vorba de esecul statului de drept. Patul germinativ al acestui esec a fost indoielnicul Regim Eltin, care n-a prea miscat un deget pentru combaterea fenomenului. Caderea comunismului a atras dupa sine ca grupuri de interese formate din fosti comunisti si kaghebisti sau de oameni manuiti de acestia din umbra sa puna mana pe ceea ce se numea economia sovietica, un fenomen complex si interesant care nu a putut fi oprit, dar nici nu s-a dorit atunci oprirea lui. Suna, poate, ciudat, dar oligarhizarea Rusiei, odata cu caderea comunismului, a fost o axioma de care nu prea si-a dat nimeni seama la vremea respectiva. A inceput sub Gorbaciov, dar dezvoltarea  fenomenului, trecerea pe fata de la o viata latenta sau embrionara la o viata activa, s-a produs, dupa parerea mea, sub Eltin. Este foarte limpede ca in tot acest proces cetateanul rus, omul simplu, cinstit, n-a contat, ba mai mult, el a inceput sa saraceasca, ceea ce nu ar fi trebuit.

Pe un astfel de fundal politic si lasat cu limba de moarte de Eltin a venit Vladimir Putin la Putere. Scopul lui a fost de la bun inceput aducerea Rusiei in starea de mai-nainte, de Mare Putere mondiala. Pentru a-si aduce la indeplinirea obiectivul, Putin a inteles ca trebuie sa supuna oligarhia rusa. El insusi era in KGB si stia forta acestuia. De aceea el a inteles ca oligarhia nu poate fi supusa decat cu ajutorul KGB, prin masuri de forta. Cei care erau impotriva regimului sau au fost indepartati. Brutal. Celorlalti li s-a pus in vedere ca vor pati ceva rau daca nu i se supun. Acesta a fost primul pas. Urmatorul pas a fost luarea de masuri economice energice si atragerea de capital strain, din Vest, pentru ca rusii sa traiasca mai bine. Nici in aceasta etapa ceateanul rus, omul cinstit, n-a contat, desi pare altfel. De fapt a contat ca aceste masuri sa-l ajute pe Dl. Putin sa-si consolideze regimul de putere personala, pentru ca el a inteles ca daca nu are poporul de partea sa n-are cum sa-si consolideze regimul sau.

In felul asta s-a dezvoltat un regim ce poate fi caracterizat daca nu drept dictatorial, atunci autoritar, de autoritate personala… Un regim cu un partid dominant, un catch-all party- Rusia Unita – care a mai si scazut de-a lungul vremii, dar care se mentine la Putere. Faptul ca acest partid a scazut, in mod sigur i-a pus pe ganduri pe sefii sai de la varf… De aceea se simtea nevoia unei ofensive politice inclusiv pe plan extern, pe plan intern Opozitia fiind supusa unor persecutii puternice, dure, pentru a readuce o cota inalta de incredere in acest partid din partea populatiei. Ce se intampla? Oligarhii s-au obisnuit cu acest partid, s-au obisnuit si cu Putin drept sef (sau Dl. Medvedev), il accepta,  si-l sustin pentru ca ei au nevoie de stabilitate. In felul asta se perpetueaza un regim autoritar. Pe de alta parte, Putin stie foarte bine ca are nevoie de oligarhia rusa, de forta ei financiara, pentru a se mentine la Putere (ori el, ori prietenul sau, Dl. Medvedev), mai ales ca el insusi face parte din aceasta oligarhie pe care o conduce.

Nu numai intrarea in NATO a fostelor tari din fostul lagar socialist controlat de Kremlin, dar democratizarea acestora nu a fost de la bun inceput pe placul lui Putin. Intr-un fel este explicabil pentru ca regimul sau nu e unul democratic, bazat pe drepturi si libertati. De aceea Rusia a reactionat deosebit de brutal la orice forma de democratizare sustinuta de Vest si SUA in fostul Spatiu Ex-Sovietic: a fost Georgia, apoi a urmat Ucraina. Nu e vorba numai de teama de NATO, ci de democratie autentica, nu originala (sa ne amintim de democratia originala de la noi: era numita asa ca sa nu-i suparam pe rusi, ca nu cumva ei sa ne perceapa ca iesiti definitiv din sfera lor de influenta, iar Dl. Ion Iliescu a jucat foarte bine comedia asta, dar era necesar asa ceva, desigur). Rusia se temea ca nu cumva, prin contaminare, valul democratic sa ajunga si la… Moscova, sustinand Opozitia!! De observat ca Dl. Putin sprijina regimuri asemanatoare in lume, se intovaraseste cu astfel de regimuri, cum ar fi cel din Iran, sprijina partide de extrema dreapta din Europa.

Pe de alta parte, decaderea spirituala a Rusiei, dupa decenii de comunism extrem de dur, e un lucru ingrijorator, desigur. O filozofie politica ciudata cum e cea dughinista, insusita de regimul actual, cu elemente fasciste, dictatoriale, cum ii place D-lui. Putin (m-ar bucura sa aud ca nu-i place!), indica un declin spiritual. Se stie ca, din punct de vedere religios, Rusia e o tara crestina si ortodoxa. Dar acest declin spiritual e mult mai vechi si voi cita din cartea pe care am citat-o in motto, ce spunea despre subiect Sfantul Serafim de Sarov:

„Noi, in timpul de fata, din cauza nepasarii noastre aproape generale fata de sfanta credinta in Iisus Hristos si din cauza neatentiei noastre fata de lucrarea dumnezeiestii sale Providente pentru noi si a legaturii omului cu Dumnezeu, am ajuns pana acolo, incat se poate spune ca ne-am indepartat aproape cu totul de la adevarata viata crestineasca… Sub pretextul instruirii, am intrat intr-un asa intuneric al nestiintei, incat ni se par cu totul de neinteles acele lucruri, pe care cei din vechime le intelegeau asa de bine, incat in convorbirile lor obisnuite ideea despre aratarea lui Dumnezeu printre oameni nu li se parea ciudata.”

Acest declin al credintei in Hristos, care este si un declin moral, de buna seama, a cascat un gol care a a fost umplut intr-un mod tragic de catre comunism, care a fost intr-adevar sprijinit de forte iudaice, dar ateiste! Acum, declinul persista si intr-o asemenea clima morala incoltesc regimuri autoritare, dar care pot fi amenintatoare si in exterior, nu numai in interiorul tarii. De aceea Dl. Putin, regimul sau, trebuie privit ca un pericol la adresa altor tari si chiar la adresa Uniunii Europene. In interiorul tarii, pe langa pericolul la adresa cetateanului pe care il reprezinta un regim autoritar si incalcarea brutala a drepturilor si libertatilor cetateanului, trebuie sa remarcam o coruptie endemica si institutii care nu functioneaza dupa reguli institutionale juste, ci dupa cu totul alte reguli. Ca lui Putin nu-i prea pasa de popor se vede acum: el capteaza poporul cu pericolul unei iminente agresiuni din partea Vestului si SUA, problema care nu s-a pus niciodata, cred ca niciodata, in Vest sau in SUA. De aceea sanctiunile economice impuse de catre Lumea Libera unei Rusii agresive si dispusa sa incalce tratate internationale la care este parte semnatara, sanctiuni care au dus la prabusirea PIB-ului tarii si inrautatirea nivelului de trai al populatiei, nu-l mai intereseaza pe Dl. Putin, care si-a atins scopul: a anexat abuziv Crimeea, pe de o parte, si vantura in fata poporului, asa zisul pericol extern, care, de fapt, nu e real. Realitatea este ca pericolul pentru Uniunea Europeana si SUA a devenit chiar Rusia, care nu numai ca sprijina, dar se si aliaza cu regimuri cum ar fi cel din Iran.

Se vorbeste mult zilele acestea despre recentele declaratii impaciuitoriste ale lui Jean-Claude Juncker. Eu va spun sincer ca primul lucru care mi-a venit in minte este ca Dl. Juncker e platit de rusi ca sa faca astfel de declaratii, pentru ca Rusia exporta coruptie, iar „mirificul Occident”, „mirifica Germanie”, nu sunt chiar atat de nepatate cum vor sa para la o prima vedere. Rusia plateste, si inca gras, oameni politici, personalitati de prim rang, pentru ca sa faca astfel de declaratii sau sa improaste cu noroi in alte natiuni, pe care Rusia nu le vede cu ochi buni. Dar poate ca lucrurile nu stau chiar asa… Totusi, nu l-am auzit pe Dl. Juncker reactionand la faptul ca SUA si Romania au fost amenintate de un oficial rus (v. aici si aici respunsul MAE). De fapt, Europa face aceeasi greseala pe care a mai facut-o si cu Hitler: „las’ ca Hitlerutz nu e un baiat chiar asa de rau”, adica n-au inteles pe deplin amenintarea pe care o reprezinta Hitler. La fel si acum, Dl. Juncker, si nu numai dansul, desigur, nu inteleg amenintarea in mod real a Rusiei fata de Uniunea Europeana. Rusia nu doreste sa aiba relatii bune cu UE, ci s-o supuna conform propriilor ei reguli si s-o conduca, reusind astfel o lovitura la adresa SUA (discutam despre ce doreste sa faca, nu si daca poate realiza efectiv aceste lucruri). Asta e, de fapt, ideea de baza si de aceea regimul D-lui. Putin e unul extrem de periculos pentru ca el poate, fara niciun motiv sau gasind motive false, sa provoace un razboi pentru ca Putin, de data aceasta, sa stapaneasca lumea. Mai ales ca Rusia se poate folosi de Iran, privind amenintarea lansarii unor rachete balistice spre Europa. De aceea „alte interese”, cum ar fi cele de ordin economic, investitii in Federatia Rusa, volumul schimburilor comerciale, nu justifica o atitudine de o nenaturala blandete fata de Rusia si de ostilitate fata de principalul partener si principala forta care iti asigura securitatea, care e SUA si care, trebuie s-o spunem deschis, nu a amenintat militar Federatia Rusa (sau spuneti-mi cand a facut-o recent?). Trebuie spus, cred eu, foarte clar ca datorita sistemului din Rusia, oligarhic si corupt, bazat pe alte valori decat cele euroaltlantice nu se poate vorbi si nici nu poate fi posibil un „spatiul comun” Rusia-UE si cu atat mai putin o eventuala integrare a Rusiei in UE. Rusia nu va accepta in actualul regim politic un Parteneriat Estic prin care sa incerce sa introduca statul de drept si sa lupte impotriva coruptiei. Pentru ca aceste lucruri ar prabusi actualul regim al D-lui. Putin. Observati cat de incomfortabil se simte acesta datorita situatiei din Ucraina. El doreste in Estul Ucrainei un stat tampon si nimic mai mult: e tot ce poate obtine deocamdata. In rest joaca la intimidare si prolifereaza amenintari incolo si incoace. De asemenea trebuie spus ca e corect ce sustin americanii: Rusia e o putere regionala. Si mai corect ar fi sa spunem ca Rusia e o putere minora. De aceea e cu totul de neinteles faptul ca Franta si Germania se umilesc atata in fata Rusiei.

Insa trebuie sa recunoastem ca Rusia poate pune, daca doreste, probleme serioase daca nu e oprita la timp. Atitudinea antiamericana e una prosteasca. SUA joaca un rol major in Europa, trebuie sa-l joace in continuare si trebuie sa joace un rol important si in modernizarea Rusiei. Adevarul este ca pe noi nu trebuie sa ne lase indiferenti Rusia, cu atat mai mult cu cat avem acum Uniunea Europeana – in trecut n-aveam asa ceva. Noi trebuie sa jucam un rol major in modernizarea Rusiei. Rusia trebuie sa stie ca:

α) nu dorim o agresiune armata asupra Rusiei decat in cazul in care am avea de a face cu un gest (sau cu gesturi) necugetat(e) din partea Rusiei cum ar fi, de pilda, daca aceasta ne-ar ataca, dar

β) vom milita activ ca idealurile de Libertate, Egalitate, Fraternitate sa patrunda in Spatiul Ex-Sovietic, inclusiv in Federatia Rusa, pentru construirea si in aceasta parte a Lumii a unei societati libere, democratice, in care drepturile si libertatile individului sa fie respectate.

In orice caz, noi nu trebuie sa admitem derapaje in Rusia, cum se intampla actualmente, nici sa ne contaminam de coruptia venita de acolo. Daca vom lasa Rusia la intamplare si nu o vom ajuta cum trebuie, s-ar putea sa regretam mai tarziu. Si trebuie sa intelegem ca multora din Rusia nu le convine o stare de normalitate, bazata pe statul de drept, in limitele legii si fara exagerari. Spatiul Ex-Sovietic, inclusiv Rusia, e unul in care trebuie operate schimbari, pentru ca derapajele pot duce la catastrofa, cum s-a mai intamplat, de pilda, in 1917, cand nu prea ne-a interesat consecintele faptului ca am exportat acolo comunismul, care in scurt timp a ajuns un pericol pentru intreaga Europa. Inca nu e catastrofa, insa aceste derapaje pot duce la catastrofa. Noi am crezut atunci ca daca exportam acolo comunismul si-i lasam in plata Domnului, ei or sa fie cu ale lor, noi cu ale noastre. Ei, uite ca n-a fost asa! Si tocmai astfel de lucruri nu trebuie sa se mai intample! Si de aceea SUA are un rol major in aceasta situatie. Acest „sa nu-i suparam pe rusi”, pe care il practica si Dl Juncker, nu inseamna altceva decat sa-i lasam din nou in plata Domnului, cu ale lor. Or, o astfel de atitudine atata derapajele si le face sa se mareasca pe zi ce trece, adica tocmai ce trebuie stopat.

octombrie 17, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 65 comentarii

Despre moralitate…

A vorbi despre moralitate dintr-o perspectiva crestina e un lucru cu anevoie de facut. Mi-a atras atentia comentariul Cristinei la aceasta postare a mea:

„Nici Eminescu si nici Dinescu nu sint standardul in ceea ce inseamna moralitate. Altcineva este cel care da verdictul a ce este moral si ce nu, iar Eminescu si Dinescu nu este acela.”

In primul rand, cred ca trebuie spus ca in crestinism vorbim de mantuirea omului, de nadejde, credinta si dragoste. Si ca sa vedeti ca lucrurile nu sunt atat de simple cum par la prima vedere, va voi cita ce spunea Sfantul Marcu Ascetul, foarte interesant:

„Unii, implinind poruncile, gandesc sa le puna in cumpana cu pacatele. Iar altii isi castiga bunavointa lui Dumnezeu prin jertfa Celui ce a murit pentru pacatele noastre. E de intrebat: care din acestia cugeta drept?”

(Sfantul Marcu Ascetul – Despre legea duhovniceasca. Despre cei ce-si inchipuie ca se indreptatesc din fapte, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2010; subl. mea)

Si de asemenea sa nu uitam ce spune Apocalipsa:

„11. Cine e nedrept sa nedreptateasca inainte. Cine e spurcat sa se spurce inca. Cine este drept sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant sa se sfinteasca inca.

12. Iata, vin curand, si plata mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum este fapta lui. ” (Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul, 22, 11-12)

Se poate observa ca crestinismul nu ingradeste libertatea omului, nici macar in plan moral, pentru ca Dumnezeu i-a daruit omului liberul arbitru. Liberul arbitru e un mare dar pe care noi, nevrednicii, l-am primit de la Dumnezeu! Dar cel cu adevarat moral este omul care se teme nu atat de legile omenesti si de pedepsele care sunt (spre exemplu legile date de Parlament), nu atat de autoritati sau de Politie, sau DNA, SRI, ca sa fim in actualitate, la ordinea zilei, cum poate ar crede unii, ci omul care se teme de Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu! Or, astfel de oameni sunt foarte putini…

Noi avem, in Ortodoxie, Rugaciunea Vatafului de Talhari, care spune asa:

„Nu cer ceva mai mult de la tine Iubitorule de oameni, ci cate prin marturisire se ruga cel mai inainte de mine talhar. Si precum la talharul acela, asa si la mine talharul fa minunate milele iubirii Tale de oameni. Primeste-mi aceasta plangere de pre pat la ceasul mortii, si precum pre cei din ceasul al unsprazecelea i-ai primit, care nu lucrasera nici un lucru vrednic, asa si pre mine ma primeste, spalandu-ma cu aceste putine lacrimi ale mele, si curatindu-ma cu ele. Da-mi iertare, si nu-mi cere ceva mai mult. Ca nu da vremea, fiindca s-au apropiat cei ce vor sa ia sufletul. Dar nu prelungi, nici cerca; ca nu vei afla ceva bun intru mine; ca m-au cuprins faradelegile mele, si la ceasul de seara rau am ajuns. Ca nepovestite sunt datoriile mele. Ci precum ai primit plangerea cea amara a lui Petru, primeste si a mea Iubitorule de oameni, si turnand aceste lacrimi preste zapisul pacatelor mele, sterge cu buretele milostivirii Tale gresalele mele cele nemasurate.”

(Acatistier care cuprinde in sine rugaciuni si alte canoane umilicioase pentru osardia si evlavia fistecaruia Crestin. Tiparit cu binecuvantarea Prea Sfintiei Sale Parintelui Episcop al Ramnicului Noului Severin CALINIC.  Ramnicu Valcea, Tipografia Calinic Ramniceanu, 1861. )

Ma gandeam la aceste lucruri… Si la faptul ca orice actiune a omului are valoare daca e facuta printr-o alegere libera. Daca, de pilda, credinta nu s-ar face printr-o alegere libera s-ar mai numi credinta, ar mai avea valoare? Daca pocainta nu s-ar face printr-o alegere libera, s-ar mai numi pocainta, ar mai avea valoare? Acest talhar care se pocaieste in fata Mantuitorului Iisus Hristos a ales in mod liber pocainta. Desi stia ca-l va prinde potera si-l va omori, problema lui era cu totul alta: daca se va mantui. Iar el a nadajduit in iubirea de oameni pe care Domnul nostru Iisus Hristos o are fata de noi, pacatosii, si in „jertfa Celui ce a murit pentru pacatele noastre„, cum spunea Sfantul Marcu Ascetul. Nu atat condamnarea la moarte era pentru el problema, ci faptul groaznic ca nu are niciun raspuns bun la Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu – „ca nu vei afla ceva bun intru mine”. Si nici nu nadajduia in oameni, ca oamenii sa-i stearga multele sale pacate, ci in Dumnezeu: „sterge cu buretele milostivirii Tale gresalele mele cele nemasurate”, pentru ca Dumnezeu este Ziditorul si El l-a zidit! Sa nu uitam si aceasta extraordinara rugaciune a Sfantului Ioan Gura de Aur:

„Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul Tau, nerusinatul si necuratul, intru imparatia Ta. Amin”

Or, iata ce am citit de curand in Evenimentul Zilei:

„Religia, obligatorie ca și matematica”

Se arata ca:

Controversele pe tema orei de Religie din școli continuă. Profesorul universitar dr. Gheorghe Iancu, fostul Avocat al Poporului, spune că, potrivit legii, Religia este materie obligatorie, nu opțională.

Legea educației naționale nr. 1/2011, în articolele 65 și 18, prevăd că „din trunchiul comun prevăzut de Lege fac parte materii care sunt predate în mod obligatoriu şi care nu sunt facultative sau opţionale. Aceste materii sunt cunoscute, şi anume: limba şi literatura română, matematica, istoria, geografia, fizica, chimia etc. Printre acestea figurează şi Religia. În alte cuvinte, Religia are regimul legal prevăzut pentru celelalte materii obligatorii şi trebuie să fie predată în aceleaşi condiţii”, ne explică prof. univ.dr. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului.

„Traducând” legea, universitarul mai arată că Religia, fiind cuprinsă în trunchiul comun, nu poate fi obiectul curriculumului care cuprinde disciplinele opționale stabilite de școală și nu prin lege.

Argumente

„Un exemplu este edificator. Astfel, în locul Religiei poate fi matematica, care pe modelul Religiei ar putea fi predată sau nu după cum elevul dorește sau nu, ceea ce este absurd. În alte cuvinte, o materie obligatorie trebuie să fie şi predată, pentru că altfel efectul obligativităţii nu se realizează, iar acest fapt lipseşte de eficienţă reglementarea legală a obligativităţii materiei în cauză. În acelaşi timp, nu se poate invoca numărul mic de elevi care ar urma un curs de Religie, pentru că Legea nu condiționează organizarea cursului în cauză de numărul elevilor, folosind sintagma <>. Pe cale de consecinţă, este greu de modificat textul din art.18 alin. (2) din Legea nr.1/2011 potrivit căruia „elevul poate să nu frecventeze orele de Religie”, întrucât modificarea acestui text ar însemna ignorarea caracterului obligatoriu al Religiei, ceea ce ar fi ilegal”, susține fostul Avocat al Poporului.

CCR, două decizii contrare

Reamintim cititorilor faptul că articolele 65 și 18 din Legea nr.1/2011 au făcut obiectul a două excepţii de neconstituţionalitate, una în anul 2012 şi cealaltă în 2014. Soluțiile pronunțate de Curtea Constituțională sunt contrare. Astfel, prin Decizia nr.306 din 27 martie 2012 Curtea Constituţională a stabilit că prevederile art.18 din Legea nr.1/2011, care se referă la orele de Religie, sunt constituţionale. Doi ani mai târziu, CCR a decis total invers, prin Decizia nr.669 din 12 noiembrie 2014.

Statul să respecte cerințele specifi ce fiecărui cult

„Neconstituționalitatea celor două opinii ale CCR se referă la faptul că prevederile constituționale trebuie respectate și se impun tuturor membrilor societății democratice românești, Constituția reglementând adevărate obligații pentru aceștia, inclusiv pentru autoritățile publice”, susține fostul Avocat al Poporului. „Făcând parte din trunchiul comun, astfel cum Parlamentul a decis prin Legea nr.1/2011, religia se impune ca obligatorie pentru elevi, iar statul are și el obligația deja examinată. Desigur că, obligația statului de a asigura predarea religiei trebuie să respecte „cerințele specifice fiecărui cult.” (art.32 alin.(7) din Constituție). Repet, religia este ca și matematica, ambele sunt obligatorii și trebuie frecventate, în funcție de specificul cultului în cauză”.

„Ambele decizii sunt neconstituționale”

În Decizia din 2012, Curtea a reţinut că prevederile art.18 din Legea nr.18/2012 sunt în concordanță cu cele din art.29 și din art.32 alin. (7) din Constituție, cu cele din art.18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu cele din art.18 alin.(1) și art.13 pct.3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum şi cu cele din art.9 paragraful l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea a statuat „că este asigurat dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât, potrivit legii criticate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, iar în acest caz situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.”

În decizia din 2014, Curtea a reţinut că disciplina Religie are caracter obligatoriu, ca disciplină şcolară care face parte din trunchiul comun.

„Cu toate acestea, cu totul neconstituțional, Curtea a constatat că religia «nu poate fi opusă elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigențelor constituționale » referitoare la obligațiile statului. În acelaşi timp, şi tot neconstituţional, Curtea a reţinut că obligativitatea Religiei este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute”, mai arată prof. Iancu.”

Romania incepe sa devina tara in care totul e obligatoriu… Exista si o poza la acest articol cu niste copii, in clasa, care, daca e sa judecam cel putin dupa pozitia mainilor, se roaga (sau se inchina?!)… Stau si ma intreb daca Vataful de Talhari a invatat religia in scoala. Obligatoriu, ca si matematica. Rugaciunea se poate invata obligatoriu, ca si matematica? Dar inchinarea? Se speculeaza asupra unor tehnici de yoga crestina in ceea ce priveste Rugaciunea Numelui: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, la care se poate adauga „pe mine pacatosul” spre pocainta. Si ma intreb: de ce oare? De ce oare cand Domnul nostru Iisus Hristos a spus cat se poate de deslusit cum trebuie sa ne rugam:

„23.Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.

24.Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Sfanta Evanghelie dupa Ioan, 4, 23-24)

Si atunci a te inchina in „duh si in adevar” se poate invata obligatoriu precum matematica? Ce facem noi aici? Iar daca Rugaciunea Numelui se mai numeste si Rugaciunea Inimii, de acord ca trebuie sa ne rugam cu mintea in inima, dar ne rugam noi oare cu toata inima?

Dar ce inseamna sa te inchini in duh si in adevar? Mie mi se pare ca inseamna nu numai sa te lepezi macar pentru o clipa de lumea asta pacatoasa, si sa lasi la o parte toate grijile lumesti, dar sa si te lepezi, macar pentru o clipa, de tine insuti, deci lepadarea de sine. Iar cand ne rugam, ne si inchinam lui Dumnezeu. Daca religia incepe a fi invatata obligatoriu, precum matematica, atunci ea va fi tratata tot la fel, precum matematica. A luat un 5 la matematica. Asa poate sa ia un 5 sau un 3 la religie… Are asta o semnificatie in plan religios? Adica daca ia un 3 la religie ii e blocata mantuirea? Nicidecum! Pentru ca doar pentru o clipa omul poate sa se lepede de sine si sa se roage in duh si in adevar, precum Vataful de Talhari, si sa se mantuiasca! Insa chestia asta cu invatatul obligatoriu – si observati ca se vorbeste de Legea Educatiei Nationale, de CCR – il poate indeparta pe om de duhul Orotodoxiei, care e al libertatii fiintei, il poate indeparta de inchinarea in duh si in adevar. Pentru ca poate avea note de 2, de 3 si de 4 la religie, dar poate merge pentru o clipa la biserica si se poate ruga in clipa aceea, inchinandu-se in duh si in adevar, iar Dumnezeu sa-i ierte toate pacatele! Sa nu uitam ca dupa adevarata judecata a lui Dumnezeu, vamesul a fost indreptat si nu fariseul! Or, in societatea noastra parca imparateste fariseismul! Iar eu unul il prefer, ma simt apropiat sufleteste de Vataful de Talhari decat de fariseismul acesta ce domneste in societatea noastra! Iar cel mai rau este ca scoala noastra scoate pe banda rulanta – sper totusi sa nu fie asa! – niste farisei, decat niste vatafi de talhari!

Am intrat zilele trecute intr-o librarie crestina si pe usa era pus un anunt sa nu se incurajeze cersetoria, era dat in acel anunt exact textul de lege si pedeapsa pentru cel ce ar incalca legea. Eu stau si ma intreb: ce facem? Ce fel de societate e asta? Eu il prefer pe Vataful de Talhari care a cerut: „fa minunate milele iubirii Tale de oameni”. Eu stau si ma intreb daca noi nu ne indepartam de crestinism, desi facem parada de cat de buni crestini suntem… Uitati-va cat de frumos spune: „fa minunate milele iubirii Tale de oameni„! Si acel om nu a invatat religia obligatoriu in scoala, ca si matematica. Si sunt sigur ca a miluit un cersetor, el care a jefuit si a ucis, si era plin de atatea pacate!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

februarie 7, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 16 comentarii

Greu de inteles…

Gandul

Avertismentul ministrului francez de interne: Riscul unui atentat terorist în ţările UE este „foarte probabil”

Se arata ca:

Ameninţarea teroristă la adresa ţărilor membre ale Uniunii Europene este „reală”, riscul unui atentat fiind „foarte probabil”, avertizează ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, cerând identificarea şi neutralizarea islamiştilor reveniţi din ţări precum Siria şi Irak.

„Există riscuri care sunt reale şi care necesită o mobilizare generală”, a declarat Bernard Cazeneuve, conform AFP, după reuniunea miniştrilor de Interne din statele UE, la Bruxelles, pe tema combaterii terorismului.

„Riscul producerii unui atentat pe teritoriul Uniunii Europene este foarte probabil. Motivele adoptării Jihadului (războiul sfânt islamic) vor exista cât timp vor continua conflictele în Siria şi Irak”, a declarat un oficial european, sub protecţia anonimatului.

Numărul europenilor angajaţi în conflicte islamiste nu s-a diminuat, ci chiar a crescut în unele ţări, precum Germania, a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maizière.

„În Franţa, numărul tinerilor deveniţi islamişti a crescut cu 89% de la începutul anului 2014”, a confirmat Cazeneuve.” (subl. mea)

Romania Libera

Surse: Asasina profesoarei americane de origine română a acționat singură

Se arata ca:

„Femeia din Emiratele Arabe Unite (EAU) arestată joi pentru uciderea unei americane de origine română a comis „un act terorist personal”, a declarat duminică un reprezentant al serviciilor de securitate, relatează AFP, conform Mediafax.

„Crima comisă de către acuzată a fost un act terorist personal”, a declarat acesta citat de agenţia oficială Wam.

„Nu s-a stabilit până în prezent că acuzata ar avea legături cu organizaţii teroriste sau partide politice care ar fi putut să o incite să comită această crimă”, a adăugat el.

Oficialul a sugerat astfel că femeia a acţionat ca o „lupoaică solitară”, în stilul acţiunilor violente comise de către islamişti, fără să aibă neapărat legături cu o grupare radicală, ca de exemplu Al-Qaida sau organizaţia jihadistă Statul islamic (SI).

Atunci când au anunţat, joi, arestarea femeii, autorităţile de la Abu Dhabi nu au catalogat acţiunile acesteia ca „teroriste” şi nici nu au făcut legătura cu participarea EAU la coaliţia internaţională antijihadistă condusă de către Washington.

Femeia a ucis-o luni pe profesoara americană de origine română Ibolya Ryan, în vârstă de 47 de ani, pe care a înjunghiat-o într-o toaletă la un centru comercial din bu Dhabi. După aceea ea a încercat să „plaseze o bombă artizanală în faţa casei unui medic american, pe care poliţia a reuşit să o dezamorseze”, potrivit autorităţilor.

Acuzata, în vârstă de 36 de ani, a vizitat recent „anumite site-uri teroriste, pe care a aderat la ideologia teroristă şi a învăţat cum să fabrice explozivi”, a declarat duminică oficialul din domeniul securităţii citat.

„Ea nu avea niciun plan să omoare un cetăţean de naţionalitate americană sau de altă naţionalitate, ci căuta pur şi simplu pe cineva a cărui limbă sau culoarea (pielii) sugera că era străin”, a mai declarat el. „Ea şi-a ales victimele la întâmplare”, a conchis oficialul.” (subl. mea)

UPDATE. Profesoară americană de origine română, omorâtă în Abu Dhabi. Femeia care a ucis-o, reținută

Se arata ca:

„UPDATE 16.12: Femeia care ar fi omorât-o pe profesoară a fost arestată, joi, relatează NBC News, conform Mediafax.

Saif Bin Zayed, ministrul de Interne din Emiratele Arabe Unite (EAU), a anunţat într-o conferinţă de presă că suspectul „cu faţa acoperită”, observat în imaginile înregistrate de camerele de securitate în timp ce părăsea locul crimei, este cetăţean EAU şi se află în custodia poliţiei.

Femeia arestată este de asemenea suspectată că a amplasat o bombă lângă locuinţa unui medic american din Abu Dhabi, potrivit poliţiei. Anchetatorii ar fi descoperit de asemenea materiale necesare fabricării bombelor la locuinţa femeii.

O profesoară de origine română, cu cetățenie americană, care muncea în Abu Dhabi, a fost înjunghiată mortal de o persoană cu un văl negru, relatează Fox News, potrivit Mediafax.

CEO-ul firmei Footprints Recruiting cu sediul în Canada Ben Glickman a confirmat pentru postul american Fox News că victima a fost identificată ca fiind Ibolya Ryan, în vârstă de 47 de ani, mama unor băieţi gemeni în vârstă de 11 ani. Ryan era cetăţeană americană şi a fost formată în Statele Unite, fiind repartizată în Emiratele Arabe Unite (EAU) în septembrie 2013, a precizat Glickman.

Tatăl băieţilor, de care femeia era divorţat, a luat un zbor către EAU pentru a lua băieţii, a adăugat el.

Concomitent, autorităţile din Abu Dhabi au publicat o înregistrare video, într-un efort de căutare a persoanei suspecte care ar fi folosit un obiect ascuţit, confiscat de poliţie.

Crima a fost comisă după ce Ambasada Statelor Unite din Abu Dhabi a postat la sfârşitul lui octombrie un avertisment în care-i informa pe americani în legătură cu „o postare recentă anonimă pe un site jihadist care încurajează atacuri asupra profesorilor la şcoli americane şi internaţionale din Orientul Mijlociu”.

„Misiunea nu cunoaşte vreo ameninţare specifică şi credibilă vizând vreo şcoală sau individ american în EAU”, se arată în avertisment, „însă cooperează cu şcoli locale americane pentru revizuirea securităţii lor”.

În înregistrarea video, persoana suspectă, care poartă o robă tradiţională neagră, văl integral şi mănuşi specifice întregii regiuni a Golfului, este surprinsă deplasându-se liniştită în mallul scump Reem Island din Abu Dhabi. Ea ia un ziar şi dispare pe un hol. O oră şi jumătate mai târziu, reapare şi fuge către un lift. O femeie încearcă să o oprească să intre în lift, dar se retrage. Persoana suspectă iese apoi grăbită din mall.

Un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei a declarat pentru AP că atacatorul rămâne în libertate, iar poliţia face investigaţii cu privire la mobilul şi genul atacatorului. El a declarat că o „luptă” a avut loc între victimă şi atactor în toaleta femeilor chiar înainte de înjunghiere.

Ambasada Statelor Unite în EAU a anunţat că este la curent cu incidentul care a avut loc pe 1 decembrie şi se află în contact cu autorităţile, adăugând că este pregătită să ofere orice servicii consulare.

Emiratele Arabe Unite, o federaţie de şapte state, este un aliat al occidentalilor, o ţară în care numărul străinilor este mai mare ca al populţiei locale şi care se prezintă ca un „paradis” într-un Orient Mijlociu afectat de conflicte. EAU face parte din coaliţia condusă de Statele Unite împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Irak şi Siria.”

Tinerii…? Este foarte ciudat, cel putin asa mi se pare mie, ca tinerii sunt atrasi de Islam. De observat ca in articolul din Gandul se arata ca ar fi vorba de tineri deveniti islamisti. Deci ei nu erau islamisti dar au devenit asa… Pot sa inteleg actiunea de revolta a unui tanar pentru ca locurile de munca sunt in scadere. Este un lucru care il priveste in mod direct si, desigur, il afecteaza. Dar ca sa devina islamist, ba chiar militant pentru Islam, cred ca e mai greu de inteles… In cele doua articole din Romania Libera nu ni se vorbeste despre o crima efectuata de un descreierat, ci despre „un act terorist personal”, acuzata fiind o femeie in varsta de 36 de ani… Si ca „si-a ales victimile la intamplare”… Ciudata este adeziunea aceasta la o religie – aspectul religios, vreau sa spun – intr-o tara in care se promoveaza valori laice, precum Franta. Si in trecut in Occident au existat tot felul de mode, ma gandesc de pilda la sfarsitul anilor ’60 cu tineri militanti stangisti de inspiratie comunista sau chiar maoista… Fara sa cunoasca bine lucrurile, fara sa aiba habar despre cum era de fapt in comunism. Acum lucrurile par a se repeta cu islamismul. Ca sa vedeti cum se schimba, daca se poate spune asa, lucrurile, va recomand sa cititi acest articol din Revista 22 despre acel Mai ’68, din care eu voi cita doar ce spunea Jacques Rupnik:

„JACQUES RUPNIK*

Cele doua primaveri 1968

La patruzeci de ani de la evocarea „cea­­surilor fierbinti” ale „primaverilor” de la Paris si Praga, fara sa uitam Varsovia sau Berlinul, colocviile, dezbaterile si pu­bli­catiile ofera un contrast frapant intre Est si Vest, ca sa ne intoarcem la termi­no­lo­gia epocii. La Paris, comemorarile „psiho­dramei” (Stanley Hoffmann dixit) din mai 1968 gazduiesc si certificatul de autosa­tis­factie pe care si-l atribuie o generatie, si dorinta generatiei urmatoare de a pune mana pe mostenirea acestui mai, dorinta cu atat mai arzatoare, cu cat „luna” cu pri­ci­na a fost incriminata de un nou prese­din­te al republicii – pe care totusi Daniel Cohn- Bendit l-a taxat de saizecioptist fara stirea lui (se pare ca din mai 1968 n-ar fi retinut decat celebrul „sa profitam fara limite”). Praga pare mai putin dispusa sa co­me­mo­re­ze o infrangere dureroasa si pe un Ale­xandr Dubcek induiosator, fara discutie, dar care simbolizeaza o speranta cu ari­pi­le frante si o capitulare care promitea doua­­zeci de ani de „normalizare”. Multa vreme ocultat, aruncat peste bordul me­mo­riei co­lec­­tive, iata ca 1968 revine in dez­batere, la Praga, prin republicarea, dupa patru­zeci de ani, in Literarni No­viny, a doua texte de referinta scrise in focul eveni­men­te­lor, chiar dupa ocupatia ope­rata de „ta­­rile fratesti”: unul de Milan Kundera, celalalt de Vaclav Havel.1 Pri­mul spunea, in esen­ta, ca, desi a fost un esec, Primavara de la Praga va pastra o an­vergura inter­na­tionala, fiind prima ten­ta­tiva, dintre mo­de­lele in vigoare in Est si in Vest, de a im­­pa­­ca socialismul cu de­mo­cra­tia. La care Havel raspundea ca marile victorii ale Primaverii de la Praga (des­fiin­­­ta­rea cen­zu­rii, restabilirea libertatilor indi­vi­duale si colective) nu faceau decat sa puna la loc ceea ce existase cu treizeci de ani mai ina­inte in Cehoslovacia si era inca funda­men­­tul pentru majoritatea tari­lor democratice. In acest sens, 1989 a fost un anti-1968: refuzul oricarei reforme in cadrul socia­lis­mu­lui si alipirea cat mai grab­nica de un Oc­cident care trebuia imi­tat pana la ama­nunt. Dupa douazeci de ani, grila de lec­tu­ra s-a schimbat: in con­tex­tul unei mon­dia­lizari economice, ale carei efecte per­ver­se incep sa apara la lu­mi­na zilei si al unei crize premature de re­pre­zentare de­mo­cratica, chestiunile lega­te de demo­cra­tie, de piata si de „a treia cale”, pe care le ridica primavara cehoslo­va­ca din 1968, par sa se trezeasca la o noua actualitate.

Dincolo de asemanarile aparente

In aceasta perspectiva, Primavara de la Praga depaseste sistemul comunist din Europa de Est si capata o dimensiune trans­europeana, care a fost, uneori, aso­cia­ta cu revoltele tinerilor care au inflorit cam peste tot in lume in 1968. Mai 1968 sau Primavara de la Praga par sa fie raz­me­rite care, in contexte politice, de­si­gur, di­ferite, semnifica o contestare a statu quo-ului impus de Razboiul Rece si de o cau­tare de modele de societate alter­na­tive.

Comparatia se datora, in mare parte, simultaneitatii „evenimentelor” din 1968. Faptul ca locomotivele lor au fost intelec­tua­lii si o generatie de studenti care, de la Praga la Paris (dar si la Berlin, la Ber­keley sau la Varsovia), arbora aceeasi ti­nuta vestimentara, asculta aceeasi mu­zi­ca si exprima aceeasi neincredere fata de institutiile puterii trimite la un „conflict de generatii”, intr-un moment de „excita­tie globala” si de „fraternitate incoeren­­ta”2 care avea sa stea la originea unei con­vergente ulterioare intre disidentii din Est si stanga antitotalitara din Vest.

Cealalta paralela care se face se refera la unitatea in infrangere. Desigur, uto­piile „saizecioptiste” sunt diferite, dar ele incearca sa conteste o ordine interna si internationala mostenita de la al doilea razboi mondial. De unde contorsiunile ideologice pe cat de bine intentionate, pe atat de indepartate de realitati (Praga, „re­vo­lutia consiliilor muncitoresti”3), care au re­prezentat tot atatea reactii la „restabi­li­rea ordinii” (Milan Simecka4) si la impar­ti­rea Europei.

Si totusi, simultaneitate nu inseamna si­militudine. Pentru a ne convinge, e de ajuns sa mentionam cateva contraste in­­tre cele doua „primaveri”, care se prelun­gesc dincolo de 1989. In cartea sa despre perceptiile Primaverii de la Praga de ca­tre stanga franceza, Pierre Grémion a stu­diat chestiunea din perspectiva discur­su­lui si a referintelor ideologice5. Ramane tema centrala, se accentueaza decalajul ideo­logic si se adauga socantul contrast de parcurs al „saizecistilor”: de aproxi­ma­tiv trei decenii, francezii se mentin pe cul­mi­le influentei in establishment-ul cultural si mediatic, in timp ce omologii lor cehi apar­tin generatiei sacrificate, care nu a re­des­coperit libertatea decat in 1989 si posibilitatea de a reinnoda firul unei istorii intrerupte decat in jurul varstei de cinci­zeci de ani, cand o reorientare personala si profesionala fata de tanara generatie – cu ambitiile ei, cu capacitatea ei de adap­tare si mai cu seama cu dispretul ei pen­tru iluziile Primaverii – nu mai este la inde­ma­na orisicui.

Prima diferenta este de ordin politic sau „ideologic”: „societatea de consum”, con­testata de miscarea pariziana, nu avea nimic reprehensibil pentru cei care as­pirau sa iasa din douazeci de ani de pe­nu­rie socialista. Libertatile asa-zis „bur­ghe­ze” si alegerile, aceasta „capcana” care trebuia aratata cu degetul, in locul ca­rora trebuia instalata democratia di­rec­ta, nu erau defel de dispretuit pentru cei care, iesind din totalitarism, incercau sa restabileasca drepturile civice si liber­ta­tile elementare de exprimare si de aso­cie­re, ca o conditie prealabila pentru re­com­­punerea unei ordini politice. Piata si capitalismul erau respinse de gosismul francez, in timp ce la Praga, Ota Sik pro­punea o „a treia cale” intre etatismul so­cia­list oriental si capitalismul occidental. Incercarea de a depasi acest clivaj ideo­lo­gic si economic era in ultima in­stanta un alt mod de a depasi divizarea Europei. „Intoarcerea in Europa”, sloganul „re­vo­lu­tiei de catifea” din 1989 exista deja in aspiratiile cehoslovace din 1968. Filosoful Ivan Svitak, unul dintre copiii teribili ai Pri­ma­verii de la Praga, formulase aceasta pre­zenta in felul urmator: „La intrebarea de unde, cu cine si unde mergem, se poa­­te raspunde concis: din Asia catre Eu­ropa, singuri”6. Or, pentru gosistii pari­zieni, cuvintele „Europa” sau „Occident” mi­roseau a colonialism sau a „piata co­mu­na”. Orizontul lor international era inde­fec­tibil intors spre Lumea a Treia, cu refe­rin­te care mergeau de la Vietnam (Ho) pana la Cuba (Che), trecand prin revolutia cul­turala chineza (Mao).

Libertate pentru unii, revolutie pentru ceilalti

Forta motrice a Primaverii de la Praga a fost aspiratia catre libertate, in vreme ce la Paris momentul libertar se retragea in umbra in fata mitului revolutiei. Milan Kundera subliniaza, si pe buna dreptate, aceasta dimensiune: „Mai-ul parizian a fost o explozie de lirism revolutionar. Pri­mavara de la Praga era explozia scep­­ticismului postrevolutionar. De ace­ea, studentul parizian privea spre Pra­ga cu mefienta (de fapt, cu indi­fe­ren­­ta), iar praghezul trata cu un zam­bet iluziile pariziene pe care (pe drept sau pe nedrept) le considera discre­di­ta­te, comice sau primejdioase (…) Mai-ul parizian era radical. Ceea ce ani in sir pregatise explozia Primaverii de la Praga era o revolta populara a mo­de­ra­tilor. (…) radicalismul ca atare gene­ra alergie, caci, in subconstientul majo­ri­ta­ti­lor cehilor, era legat de cele mai ura­te amintiri ale lor”7.

Lirismul revolutionar si vocabularul lui Mai ’68 ii aminteau lui Kundera de instau­ra­rea regimului socialist in 1948 si de des­tinul poetului Jaromil, eroul romanului sau Viata este aiurea, in vreme ce saize­cistii cehi erau mai aproape de ironia si de scepticismul personajului principal al unui alt roman al lui Kundera, aparut la Praga in 1968, Gluma. De unde si deca­la­jul dintre spiritul unei revolte juvenile la Paris si maturitatea adulta de la Praga. Kundera adauga: „Mai-ul parizian punea in discutie ceea ce numim cultura eu­ro­peana si valorile ei traditionale. Pri­ma­vara de la Praga era o aparare pa­sio­nata a traditiei culturale europene in sensul cel mai larg si cel mai tolerant al termenului (aparare a crestinismului, dar si a artei moderne, ambele negate de catre autoritatile instalate la putere). Cu totii am luptat pentru a avea drep­tul la aceasta traditie amenintata de me­sianismul antioccidental al totali­taris­mu­lui rus”.

Desuetudinea limbajului politic folosit la Paris nu usura comunicarea intre cele doua capitale. Cu toate ca, in ambele ca­zuri, referinta era un socialism in disi­den­ta fata de modelul sovietic, vulgata mar­xista a gosismului occidental avea o re­zonanta prea asemanatoare cu aceea propovaduita de puterea instalata in Europa de Est. Cand, in aprilie 1968, Rudi Dutschke, figura de prim plan a mis­carii studentesti berlineze, a vizitat Praga in cadrul dialogului intre crestini si mar­xisti, organizat de filosoful Milan Macho­vec, falia despartitoare a aparut cu toata claritatea. Iata cum s-au petrecut lu­cru­ri­le, povestite de tanarul, pe atunci, istoric Milan Hauner: „Dutschke dispune de un vo­cabular politico-economic gandit si ra­finat. Isi mitraliaza auditoriul cu ter­meni ca: productie, reproductie, manipu­­lare, represiune, transformare, obstruc­tie, circulatie, integrare, contrarevo­lu­tie… pe care il elaboreaza sistematic si sarguincios”8.

Si atunci, care sunt motivele lipsei de succes ale liderului contestatiei berlineze pe langa studentii cehi? „Rudi era incon­tes­tabil un orator fara pereche; dis­cur­sul lui avea un plan logic, clar. Dar toc­mai aceasta rationalitate ridicata la rangul de utopie te nelinistea. In dis­cur­sul lui perfect desfasurat nu mai ra­manea loc pentru o gluma sau pentru o slabiciune omeneasca. Fara aceasta rationalitate critica, l-ai fi luat spontan drept un demagog milenarist – si pe deasupra neamt: adica ceva déjà vu. Dar ar fi fost nedrept, pentru ca era in­credibil de sincer”.

Au trebuit sa treaca zece ani pentru ca, doar cu cateva zile inainte de a muri, Rudi Dutschke sa revina asupra orbirii go­sis­mului occidental fata de primenirea ceha; iar pentru el, „imperialismul” nu putea sa fie decat american: „N-am mare lucru de spus despre mai ’68 in Franta; in primul rand pentru ca eram in spital si mai ales pentru ca, gan­din­du-ma retrospectiv, evenimentul im­por­tant din 1968 nu a fost Parisul, ci Praga. Pe vremea aceea nu eram in stare sa ne dam seama”9.

In timp ce „noua stanga” occidentala voia sa revigoreze marxismul, curatandu-l de mizeriile staliniste, cehii se cazneau, dim­potriva, sa-l dilueze la maximum. So­cialismul „cu fata umana” putea sa se im­­pace cu marile curente de gandire la moda in anii ’60: de la psihanaliza la struc­tu­ralism, de la crestinismul pro­gresist la „noul roman”, de la „revolutia stiintifica si tehnica” si de la „teoria convergentei” a lui Radovan Richta10 la redefinirea euro­pe­nitatii.

Mostenirea culturala

Mai-ul parizian a voit sa puna cultura si Universitatea in slujba unui proiect po­li­tic. Anii ’60 cehi marcau, dimpotriva, un pro­ces de emancipare (provizorie) a cul­turii din menghina structurilor politice la putere si au fost un preludiu la zguduirile din 1968. Aceasta distantare a culturii, in ra­port cu ideologia puterii, avea o dimen­siu­ne eminamente politica. Criza politica a regimului nu incepe odata cu alegerea lui Dubcek in fruntea partidului, la 5 ia­nua­rie 1968, ci cu discursurile de ruptura ti­nute la Congresul scriitorilor din iunie 1967 de Ludvik Vaculik, de Milan Kun­de­ra sau de Antonin Liehm. Ziarul emble­ma­tic al lui Mai 1968 era Action, cel al Pri­ma­verii cehoslovace era Literarni No­viny, organul Uniunii Scriitorilor, care se vindea in 250.000 de exemplare intr-o tara de 15 milioane de locuitori. Anii ’60 vor ramane o „varsta de aur” in cultura ceha – fie ca vorbim de literatura (Josef Skvorecky, Ludvik Vaculik, Milan Kun­de­ra, Ivan Klima), de teatru (Vaclav Havel, Pavel Kohout, Otomar Krejca) sau de „noul val” in cinematografie (Milos For­man, Ivan Passer, Jaromil Jires, Vera Chy­tilova, Jan Nemec, Jiri Menzel)11 – in care se deseneaza alta paralela cu ceea ce se impunea in momentul acela in Fran­ta. Extraordinara bogatie a vietii culturale a fost inlesnita de circumstante excep­tio­na­le, in care creatia s-a emancipat de cen­zura, fara sa se lase vrajita nici de sirenele pietei. Este o vitalitate care contrasteaza frapant cu relativa sterilitate culturala (de la Praga, dar si de la Paris) din cele doua decenii de dupa 1989.

Aceasta mostenire culturala asociata lui 1968 a cunoscut un destin diferit dupa infrangerea celor doua „primaveri”: la Praga a fost sistematic distrusa de regi­mul „normalizarii”, iar principalii ei repre­zen­­tanti au fost haituiti, interzisi sau obli­gati sa se exileze. In Franta, dimpotriva, si in general in Occident, aceasta mos­te­ni­re s-a prelungit mult dincolo de esecul uto­piei radicale a lui Mai: ecologia poli­ti­ca, feminismul, multiculturalismul, dar si con­testarea modelului traditional al fa­mi­liei sau noua pedagogie antiautoritara in in­­vatamantul secundar – tot atatea semne ale influentei durabile pe care le-a lasat aceasta mostenire unei generatii care s-a instalat la posturile de comanda ale prin­ci­pa­lelor institutii culturale si mediatice ale tarii. Saizecistii cehi sunt o generatie pier­duta. Atunci cand, dupa douazeci de ani, s-a produs schimbarea, ei isi cautau un al doilea suflu improbabil. Omologii lor fran­cezi au stiut sa converteasca esecul po­litic al lui Mai 1968 intr-o victorie cultu­rala ale carei etichete „bobo” (burghez-boem) si „lib/lib” (liberal/libertar) nu sunt altceva decat o prescurtare pentru a de­sem­na mutatiile inregistrate de o gene­ra­tie autosatisfacuta de „hegemonia” (in sens gramscian!) pe care a reusit sa o exercite asupra elitelor culturale si politice ale tarii.

Posteritatea celor doua „primaveri”

Dincolo de neintelegeri, mai exista si o posteritate diferita a miscarilor din 1968. Cea a Primaverii de la Praga inseamna, in primul rand, esecul reformei din interior a regimului comunist, care a discreditat definitiv perspectiva „revizionista” dubce­kia­­na in Est, dar a inspirat euroco­mu­nis­mul in Vest (de care a incercat, intr-un tar­ziu, sa-si agate vagonul si PCF, aflat in cautare de credibilitate pentru aderarea lui la „Programul comun” – care va fi in anii ’70 referinta partidelor de stanga).

Ce ramane din esecul de la Praga 1968 este „moartea clinica a mar­xis­mu­lui in Europa” (Kołakowski) si perestroika lui Gorbaciov, care a intarziat douazeci de ani. Mai ramane cealalta Primavara 1968, a primenirii societatii civile si a „ce­ta­teniei regasite”, evocata de Vaclav Havel12. Ivan Svitak rezuma astfel „ce­la­lalt” program din 1968: „De la dictatura to­talitara spre societatea deschisa, lichi­da­rea monopolului puterii, controlul efec­tiv asupra elitei puterii printr-o pre­sa libera si o opinie publica. De la ges­tionarea birocratica a societatii si de la cultura prin «capcanele liniei ofi­cia­le» (termenul ii apartine lui C. Wright Mills) spre aplicarea drepturilor fun­damentale ale omului”13.

Aceasta mostenire, care depaseste ca­drul marxismului oficial, si-a gasit pre­lun­girea, un deceniu mai tarziu, in disi­den­ta.

Prin asezarea in chiar miezul demer­su­lui ei a drepturilor omului, a societatii civile si a culturii europene, disidenta cen­tral-europeana (ceha mai cu seama) a avut un impact defel neglijabil asupra stan­­gii antitotalitare din Franta, intr-un con­text politic si intelectual nou de post-1968. Aceasta stanga a descoperit ca, re­tro­spectiv, Mai ’68 avea si o componenta anticomunista, in masura in care o mis­ca­re gosista contesta strategia PCF, ramas credincios dincolo de orice considerent preocuparii moscovite de a apara „or­di­nea”, adica diviziunea Europei. Punandu-si intrebari despre originile totalitarismelor din secolul XX, despre Gulag si despre „bar­baria cu fata umana” (B.-H. Lévy), „noii filosofi” postsaizecioptisti au facut dru­mul inapoi pe filiatiile intelectuale si po­li­tice, de la bolsevismul ruso-sovietic, pana la „maestrii ganditori” germani (An­dré Glucksmann) si pana la Iluminism si au regasit pe acest drum unele dintre pre­o­­cuparile ganditorilor disidentei cehe – in­­cepand cu Jan Patocka si Vaclav Ha­vel. Altii, ca Alain Fikielkraut si Danièle Sal­le­nave (in Mesagerul european), s-au aratat sensibili, in anii ’80, la redes­co­pe­ri­rea Europei centrale ca „occident kid­na­pat” (Kundera) si au fost dispusi sa regan­deasca Europa in dimensiunile ei de cultura si civilizatie, si nu doar de „piata co­muna”. Astfel, antitotalitarismul, dreptu­ri­le omului, redescoperirea societatii civile si a ideii europene au favorizat reintal­ni­rea tardiva a saizecioptistilor de la Paris si de la Praga. Paradoxal, reintalnirea nu a supravietuit prabusirii blocului comunist si extinderii Uniunii Europene – tocmai pentru ca a fost o „extindere” a Uniunii Eu­ropene mai mult decat o reunificare a Europei14.

* Jacques Rupnik este director de cercetare la CERI – Sciences-Po.

  1. Milan Kundera, Cesky udel (Destinul ceh) si Vaclav Havel, Cesky udel?, in Literarni Noviny (52/1), 27 decembrie 2007. De la publicarea acestor texte din 1968, saptamanalul a publicat vreo douasprezece contributii. Redactorul sef, Jakub Patocka, se intreaba, in introducere, cand va ajunge dezbaterea ceha acolo unde a fost acum patruzeci de ani.
  2. Paul Berman, Revoltele din 1968. O fraternitate incoerenta, in F. Fejtö si J. Rupnik (dir.), Primavara cehoslovaca 1968, Bruxelles, Complexe, 1999, p. 267; cf. de asemenea cartea sa consacrata mostenirii intelectuale si politice a lui 1968, The Tale of Two Utopias. The political journey of the generation of 1968, New York, Norton, 1996.
  3. Cf. Capitolul introductiv al lui J.-P. Faye la Praga, revolutia Consiliilor muncitoresti, Seghers/Laffont, 1977, p. 8-56 (culegerea de documente selectate de V.-C. Fisera ofera elemente importante pentru intelegerea dinamicii Primaverii de la Praga, care si-a atins dimensiunea mai radicala prin miscarea consiliilor dupa invazia sovietica).
  4. Milan Simecka, Restabilirea ordinii, La Découverte, 1979.
  5. Pierre Grémion, Paris/Praga. Stanga in fata cu reinnoirea si cu regresiunea cehoslovaca, 1968-1978, Julliard, 1985.
  6. In Student (Praga), 10 aprilie 1968.
  7. Milan Kundera, prefata la romanul lui Josef Skvorecky, Miracol in Boemia, Gallimard, 1978, p. 4.
  8. Milan Hauner, in Student (Praga), 24 aprilie 1968.
  9. Intrebat la Frankfurt, cu cateva zile inaintea mortii sale, in aprilie 1978, care este mostenirea lui 1968, Rudi Dutschke a insistat asupra faptului ca important a fost nu Mai-ul parizian, ci ceea ce se petrecuse la Praga si ca eroarea majora a miscarilor contestatare a fost ca nu au inteles acest lucru. Interviu cu J. Rupnik realizat in mai 1978 si publicat intr-un dosar despre Bilantul 1968-1988 de catre L’Autre Europe, nr. 20 (1989), p. 115-117.
  10. Cf. Radovan Richta, Civilizatia la rascruce, Paris, 1969.
  11. Antonin Liehm, Filme vazute de-aproape, experienta cehoslovaca, White Plains, N. Y., International Arts and Sciences Press, 1974.
  12. Vaclav Havel, Cetatenia regasita, introducere la F. Fejtö si J. Rupnik (dir.), Primavara cehoslovaca 1968, op. cit., p. 11-13.
  13. Student, 10 aprilie 1968.
  14. N.R. Ii invitam pe cititorii care doresc sa continue aceasta reflectie sa se refere la J. Rupnik si F. Fejtö, Primavara cehoslovaca din 1968, Editura Complexe, nr. ed. 2008 ca si la excelenta lucrare a Alexandrei Laignel-Lavastine, Spirite din Europa. In jurul lui Czeslaw Milosz, Jan Patocka, Istvan Bibo, Calmann-Lévy, 2005.

Traducere din Études, nr. 4.085, mai 2008, de Luminita Braileanu”

Aminteste ce spunea Dl. Cazeneuve – „În Franţa, numărul tinerilor deveniţi islamişti a crescut cu 89% de la începutul anului 2014″ – de miscarile tineretului francez de la sfarsitul anilor ’60? E un soi de „revolutie” sau ce anume? Un aprig conflict intre generatii, generator de adanci frustrari in randul tineretului? Interesant este ca tinerii din acel Mai ’68 doreau abolirea claselor sociale, „Putere consiliilor muncitoresti!”… Se orienteaza acum spre un Islam pe care ei il vad avand aceleasi idealuri…? De asemenea este de reamrcat ca la Praga lucrurile erau percepute altfel decat la Paris. Si acum, mi se pare, in Estul Europei perceptia asupra Islamului e diferita fata de cea din Vest (inclusiv SUA). Dupa parerea mea, in Estul Europei, Islamul nu reprezinta o cale de urmat pentru ca el, de fapt, nu-i aduce in sine nimic. Dar in Vest, spre exemplu in Franta, Islamul cum e vazut? Ca o modalitate de elevare spirituala oare?

Trebuie sa spunem totusi ca fenomenul se produce intr-o Europa care, din punct de vedere politic, este uniformizata ideologic. Stanga si Dreapta politica sunt cam acelasi lucru. Pe de alta parte, daca ne referim la Vestul Europei se observa inca de multa vreme o scadere a influentei catolicismului dar si a protestantismului de asa maniera incat oamenii nu prea mai cred in Dumnezeu. De asemenea putem vorbi de o populatie islamica ce traieste in tarile occidentale de pana in 10% din totalul populatiei tarii respective. In 2010 se estimeaza ca musulmanii reprezentau 6% din populatia Europei, asta  insemnand in jur de 44 de milioane de locuitori (fara Turcia), estimata in usoara crestere pana in 2030. In Uniunea Europeana in 2009 numarul musulmanilor era estimat la 19 milioane. De vazut si aceste statistici – aici si aici, dar si aici. Foarte multi din Vestul Europei cred intr-un fel de spirit sau forta vitala… Privind statisticile ar rezulta ca putini sunt cei care cred in mantuirea omului. Islamul a fost adus in Europa mai ales prin imigratie. Va reusi oare Islamul, printr-o politica legata de statul de drept si regula legii, sa se diminueze in Europa…? Sau va prinde si mai mult teren? Islamul nu este compatibil cu civilizatia europeana. Insa mi-e teama ca o diminuare a Crestinismului in Europa de Vest face sa slabeasca in intensitate tocmai forta spirituala care i s-ar putea opune cu succes. Se vede destul de clar ca a fost o greseala acceptarea in Europa a imigratiei islamice. Tocmai pentru ca nu e o cultura compatibila cu cea europeana va exista intotdeauna o sursa permanenta de conflict. Daca ne referim la valorile laice, care fac parte tot din cultura europeana, Islamul le va accepta cu greu sau, si mai probabil, deloc. Defularea acestor frustrari pe care omul islamic le indura in Europa, unde nu e la el acasa, se materializeaza prin atentate teroriste. Pe de alta parte, asa cum stau lucrurile dupa aceste statistici, tineretul nu este destul de intarit spiritual pentru a respinge Islamul, lucru ce constituie un mare pericol. Poate asa se explica de ce multi tineri sunt atrasi de Islam.

Este regretabil ca accentul se pune actualmente pe casatoria intre homosexuali sau pe dreptul persoanelor lgbt si nu se reactualizeaza vechile concepte „Love, not war„, „Flower Power„, bazate pe ideologia nonviolentei, in care sa fie antrenate si persoanele de religie islamica, stimularea nonconformismului, spre exemplu daca un tanar vrea sa se casatoreasca cu o fata de religie islamica, fata sa admita ca tanarul sa nu treaca la religia ei si casatoria sa se desfasoare in fata ofiterului starii civile, ca o noua revolutie Free Love. Un astfel de modernism poate ar diminua Islamul si conceptele sale in Europa. Poate ca in felul acesta multi islamici traitori in Europa ar vedea pana la urma ca, de pilda, ISIS e un lucru rau. Cum poti sa schimbi mentalitatile daca nu se schimba perceptiile? Islamul trebuie injectat cu o doza de libertarianism, anti-autoritarism, ca sa se dilueze. Cum sa faci altfel ca femeile islamice sa nu mai poarte celebrul voal pe fata? Le impui prin lege? Nu stiu daca e calea cea mai eficace… Ma gandesc si la concepte de genul „ISIS is not LOVE, ISIS is WAR” sau „Flower Power in Syria!”, „Bashar al-Assad is against LOVE!”. De asemenea ar trebui actionat si in moda in sensul abaterii de la moda traditional islamica, scotand in evidenta ca aceasta este anacronica. Spre exemplu, un titlu: De ce sa-ti pui voal pe fata si sa nu arati asa:

Elizabeth Berkely

Si un titlu mare: „New way of fashion for muslim women!”, „You are muslim? Be modern!”.  Pentru ca eu vad ca nu facem nimic, doar ne razboim cu ei si rezultatele sunt ca avem parte de atentate teroriste! Trebuie gasite, experimentate si alte modalitati de a dialoga cu ei si ai aduce pe drumul cel bun. Bineinteles ca sunt de acord atat cu Papa cat si cu Preafericitul Bartolomeu ca nu putem admite ca sa fie omorati crestini in Siria. Dar tare mi-e teama ca daca nu putem admite lucrul asta, sa nu se transforme intr-un razboi de proportii care nu stiu cat de eficace ar fi. Violenta naste violenta. Nu ar fi mai inteligent sa diluam Islamul pana la dizolvarea lui completa? 😉  Pana acum s-a experimentat doar solutia fortei sau sprijinirea gruparilor extremist islamice in ideea ca sa vada ei ca suntem binevoitori si rezultatele, e clar, nu sunt prea grozave: Islamul a devenit extremist si a trecut la actiune. Integrarea lor in Europa este inca greoaie si, se vede, ineficienta in acest sens. Pe de alta parte, daca le spui ca esti crestin nu poti avea nici macar o discutie civilizata cu ei… Pe de alta parte, din pacate, tot mai multi tineri devin islamisti. De aceea trebuie gasite si alte modalitati.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

decembrie 8, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre actuala Stanga politica

Ceea ce se intampla pe partea stanga a esicherului politic e un lucru mult mai grav decat ar parea la prima vedere.

Gandul

Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”

Se arata, printre altele, ca:

Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”.

Pesediştii reuniţi la Consiliul Naţional de la Craiova nu au prea multe să-i reproşeze prezidenţiabilului Klaus Iohannis, dar ştiu sigur că nu îl pot vota pe acesta deoarece „nu este român”.

– „Nu are nume românesc”, sare ca ars un oltean pesedist.

– „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă.

– „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb.

Pesedistul de rând continuă atacul la origini.

– „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile.

– „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios.

Mândria de a fi român se simte la membrul PSD, votantul de nădejde al lui Victor Ponta.

– „Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă.

– „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”, se umflă spiritul patriotic în pesedist.

– „Numai un român ne poate duce acolo unde merităm”, aruncă o vorbă din spate încă un roşu.

– „Nu avem şi noi în ţara noastră români deştepţi?”, e infailibil pesedistul mustăcios.

Finalul e al doamnelor:

– „Iohannis are ajutor din afară, este susţinut de multe fundaţii germane şi ca român mai puţin cred că a demonstrat”, ne explică o delegată la Congres.

Întoarcerea la naţionalismul hardcore. Ponta îl atacă pe Iohannis la etnie şi religie

Cum să-l ataci pe Iohannis la religie şi etnie, să fii înţeles de electorat, dar să nu te trezeşti cu vreo sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării? Victor Ponta a recurs la un truc oratoric: eu respect celelalte etnii şi religii, dar să nu-mi spună mie nimeni că nu pot fii român şi ortodox la mine în ţară. De remarcat că, până acum, în afară de el însuşi, nimeni nu i-a pus lui Victor Ponta în faţă o asemenea dilemă ricolă pentru anul 2014. Dar naţionalismul anilor 1990 revine cu succes în discursul candidatului Ponta.

La Craiova, patriotismul şi naţionalismul au fost două nuanţe importante din discursul de lansare a candidaturii lui Ponta.

„M-am născut în această ţară, am crescut aici, aici am familia, prietenii, aici m-au educat profesorii şi nu îmi imaginez o viaţă în altă parte. Cred că obligaţia mea este de a-i face pe cei mai mulţi dintre români să creadă că pot avea o şansă egală aici, nu trebuie să găseşti o şansă de realizare în afara graniţelor ţării”, a spus Ponta.

El a introdus şi o notă personală, făcând referire la faptul că mama şi bunica sa trăiesc şi vor trăi toată viaţa în România.

„Cred şi vreau să fiu preşedintele acestei ţări în care mama mea, bunica mea trăiesc şi vor trăi toată viaţa şi vreau ca toţi părinţii şi toţi bunicii noştri să poată să trăiască aici în România o viaţă decentă. Este ţara în care familia, prietenii mei trăiesc şi vreau ca toate familiile românilor să aibă un viitor în ţară, şi nu în străinătate. Este ţara în care voi face tot ce ţine de mine să-i conving pe copiii mei să rămână să trăiască şi să-şi realizeze aspiraţiile şi să devină oameni”, a mai spus Ponta.

«Aici este ţara mea/ Şi neamul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea/ Aici vreau eu să trăiesc»”

El a folosit, în încheiere, chiar şi versurile unui cântec patriotic al lui Tudor Gheorghe – oltean get-beget – intitulat „Acolo este ţara mea”.

”Aş avea nevoie, în încheiere, de Tudor Gheorghe, pentru că suntem la Craiova. Numai el ar putea să spună de o mie de ori mai bine decât mine: «Aici este ţara mea/ Şi neamul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea/ Aici vreau eu să trăiesc»”.

Un pilon important al discursului lui Ponta a fost de natură religioasă şi a avut drept scop poziţionarea faţă de această temă, care pare a fi o temă importantă a viitoarei campanii electorale, în perspectiva în care Klaus Iohannis va fi contracandidatul lui Ponta.

„Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”, a spus Ponta.

El a mai făcut referire, în cadrul acestei teme a discursului, la peştera Sfântului Andrei, care este şi ocrotitorul României, dar şi la mănăstirea Putna, cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare.

„Ştiu cum arată peştera Sfântului Andrei, dacă vorbim despre originile noastre ca ţară şi ca neam creştin (…) Ştiu foarte bine cât mai trebuie să investim pentru a repara mănăstirea Putna”, a spus Ponta.

De amintit că prezidenţiabilul Klaus Iohannis este român de etnie germană, născut la Sibiu, în 1959. Klaus Iohannis este luteran, adică protestant. Conform DEX, luteranismul este o doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esenţial pentru mântuire numai credinţa şi proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând numai două Taine: Botezul şi împărtăşania.”

Votantul PSD care crede şi nu cercetează: „Eu pentru dl. Ponta am un cult al personalităţii”

Se arata, printre altele, ca:

„Un om bun care ne scapă de criză şi sărăcie şi măreşte salariile”, este descris prezidenţiabilul Victor Ponta de colegii de partid.

„Eu pentru dl. Victor Ponta am un cult al personalităţii”, îşi descrie iubirea faţă de candidatul PSD o delegată prezentă la Congres. Profesoara pensionară explică ce înseamnă acest „cult” în filmul realizat de reporterul gândul.

În timp ce-şi aşteptau candidatul, pesediştii veniţi la Craiova ni l-au descris pe liderul PSD ca fiind „un om foarte bun”, care „ne scapă de sărăcie şi de criză”.

„Un om foarte bun, să-l schimbe pe Băsescu că nu e bun de nimic. Cu Ponta e un viitor foarte bun, face locuri de muncă, foarte bun ne scapă de sărăcie de criză”, îl prezintă o olteancă pe prezidenţiabilul Ponta. În timp ce acesta se luptă cu viitura, din însorita Craiovă, pesediştii au doar cuvinte de laude la adresa sa.

„Domnu Ponta iese preşedinte ce să mai”, o taie ea scurt.

Din spatele său un domn o completează: „este cel mai bun dintre toţi. Este cel mai capabil să facă meseria asta ca preşedinte, a dovedit ceva”.

Din Teleorman i se cere să mărească salariile şi „să taie pensiile baronilor”.

Chiar dacă Liviu Dragnea le-a cerut să nu devină aroganţi în campanie, pesediştii nu concep ca Victor Ponta să nu ajungă la finele acestui an la Palatul Cotroceni.”

Votantul lui Ponta. Profesoara din PSD, faţă în faţă cu plagiatul: „Nu am crezut şi nu cred nici să văd”

Se arata, printre altele, ca:

Scandalul plagiatului în care a fost implicat premierul Victor Ponta nu influenţează intenţia de vot a pesediştilor, care susţin că îl vor vota pe liderul PSD la prezidenţiale.

Aflată în centrul sălii Polivalentă din Craiova, o doamnă din Olt, care ne precizează că este profesoară pensionară, spune că are un „cult al personalităţii pentru Victor Ponta”.

„Este capabil şi am avut onoarea să mă întâlnesc faţă în faţă, este apropiat de oameni”, îşi începe discursul doamna.

Cei din jur o recomandă ca „doamna profesoară”. O întreb dacă este adevărat, dacă a lucrat în învăţământ. Răspunde afirmativ.

Votantă devotată a PSD şi a lui Victor Ponta, nu crede în ruptul capului că este ceva adevărat în scandalul legat de plagiat.

„Nu am crezut şi nu cred nici să văd”, este fraza definitorie cu care arată că nu este dispusă să creadă nimic despre plagiatul lui Victor Ponta.

Chiar daca nu s-a uitat pe lucrări, nu le-a comparat, ştie ce i s-a spus la televizor.

„Nu cred că este adevărat pentru că este destul de capabil, are coerenţă în vorbire, dă dovadă că are vocabular, că este foarte cultivat şi am tot respectul pentru dumnealui şi am certitudinea că va ieşi preşedinte. Am un cult al personalităţii pentru Victor Ponta”, explică doamna profesoară din Olt de ce îl va vota pe candidatul PSD, Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a absolvit de această acuzaţie, dar că a fost foarte afectat de această acuzaţie. gândul a demonstrat că zeci de pagini din lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este copiată dintr-o altă lucrare fără a fi citată sursa.”

Acest discurs al lui Ponta si astfel de atitudini nu mai sunt cele ale unui partid de stanga! Trebuie sa spunem raspicat lucrul acesta! Este o transformare in rau pe care o sufera Stanga politica. E vorba de un discurs si de atitudini care amintesc de Miscarea Legionara! Imoralitatea de care da dovada Ponta si partidul sau au atins cote everestice, din ce in ce mai greu de suportat. In primul rand vom spune ca nu e vorba despre religie, credinta, ortodoxie, ci de faptul ca Ponta doreste sa foloseasca Ortodoxia pentru atragerea de voturi. Ultranationalismul afisat e in acelasi scop. Problema este de ce nu cauta sa atraga simpatizanti altfel, cu un discurs de stanga nu cu unul fascizant?

„Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea.”

Nu-mi amintesc sa-l fi acuzat cineva pe Dl. Ponta ca e roman si ca ar fi ortodox. Si atunci ce rost are un astfel de discurs?

„- „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă.

– „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb.

Pesedistul de rând continuă atacul la origini.

– „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile.

– „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios.”

Toate aceste atitudini dovedesc nu numai un rasism social, ci mai ales unul etnic si religios. A fi bun roman inseamna, in viziunea pesedistilor,  sa fii „de la noi din Olt”. Pe cale de consecinta, daca esti de la Oradea sau de la Arad, sau de la Bacau etc nu mai esti un „bun roman”. Klaus Iohannis ar fi trebuit el sa spuna ca s-a nascut in Romania, „„Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă.” – rasismul este evident: doar romanii sunt destepti, unui om care e de etnie germana, adica unui om care „nu e din rasa noastra”, ca asta vrea sa spuna, i se pun la indoiala calitatile intelectuale. „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”, se umflă spiritul patriotic în pesedist.” – deci un om de etnie germana e strain de „noi”, de „romani” si „nu ne trebuie”. Cu alte cuvinte pesedistii proclama inegalitatea biologica si intelectuala intre romani si straini. Ma duce gandul la Ku Klux Klan! Chestiunea principala care se pune ar fi urmatoarea: mai este PSD un partid de stanga, un partid social-democrat? Ar trebui sa stim, pentru ca din astfel de discursuri si atitudini rezulta ca nu prea ar mai fi asa… „„Eu pentru dl. Victor Ponta am un cult al personalităţii”, îşi descrie iubirea faţă de candidatul PSD o delegată prezentă la Congres.” Pentru ca Ponta ar fi „un om bun”. Intr-un partid democratic, ca doar isi zice social-democrat, avem cultul personalitatii? Si atunci eu stau si ma intreb cand vor canta versurile lui Radu Gyr: „Moartea, numai moartea legionară (…) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan!” (mai multe  aici), ca pare destul de aproape momentul… Serios, hai sa ne lamurim ce-i cu partidul asta, cu PSD.  Ca pot sa inteleg ce inseamna un partid social-democrat, doar ca PSD-ul nu mai pare asa. Pe de alta parte, uitati-va pe cine propune PSD in inalte demnitati de stat, si din aceia care ameninta cu moartea… Acestea sunt atitudini care intra intr-un flagrant conflict cu valorile europene. As dori sa vad o demilitare a Partidului Socialist European de astfel de atitudini ce nu mai au nimic in comun cu valorile europene! Si as dori sa vad sanctionarea drastica a PSD de catre socialistii europeni si de catre Parlamentul European!

Ai putea sa te intrebi: numai la noi sunt astfel de manifestari…? Iata ce am citit pe un sait, Doctorul Zilei:

Ministrul Sanatatii dintr-o tara europeana propune eutanasierea oamenilor saraci

„Eutanasierea ar putea fi necesară pentru oamenii care sunt bolnavi și nu au acces la îngrijiri paleative, sugerează noul ministru al Sănătății din Lituania, Rimantė Šalaševičiūtė. Aceasta a făcut deja valuri în Lituania prin propunerea sa de a se discuta deschis despre legalizarea eutanasierii oamenilor.

Noul ministru a declarat public că Lituania nu își poate permite îngrijiri paleative pentru toți cetățenii bolnavi, așa că eutanasierea ar trebui să fie o opțiune pentru cei care nu vor să își chinuie rudele cu spectacolul suferinței lor. Ministrul a ridicat de asemenea problema eutanasierii copiilor cu boli incurabile, adaugând că în Olanda a fost deja adoptată o astfel de lege, după o lungă dezbatere publică.

Mulți medici se opun însă ideilor pe care noul ministru le vrea implementate: ”Ministerul Sănătații ar trebui să protejeze viața și sănătatea, în loc să caute soluții pentru a ucide oameni, chiar dacă așa este mai eficient din punct de vedere al costurilor. Însă într-o societate democratică ar trebui să se înțeleagă foarte clar că trebuie să avem grijă de cei bolnavi, nu să îi omorâm”, spune Dr Andrius Narbekovas, care este și preot și medic.”

Acelasi lucru poate fi cititi si aici, si aici. M-am uitat sa vad cine e aceasta doamna, am recurs la Wikipedia – v. aici. Dar uitati-va din ce partid provine – aici, sau daca dam la Wikipedia in engleza: The Social Democratic Party of Lithuania – afiliere internationala: Socialist International, afiliere europeana: Party of European Socialists, ideologie: Social democracy. Sa citim cu atentie:

„Noul ministru a declarat public că Lituania nu își poate permite îngrijiri paleative pentru toți cetățenii bolnavi, așa că eutanasierea ar trebui să fie o opțiune pentru cei care nu vor să își chinuie rudele cu spectacolul suferinței lor.”

In asta consta ideologia social-democrata? Dr Andrius Narbekovas a spus foarte bine:

„Însă într-o societate democratică ar trebui să se înțeleagă foarte clar că trebuie să avem grijă de cei bolnavi, nu să îi omorâm”

Si atunci intr-o societate social-democrata la ce ar trebui sa ne asteptam, la hitlerism? As dori sa-mi semnalati daca acum D-na. Rimantė Šalaševičiūtė face parte din Partidul Social-Democrat din Lituania sau nu, daca s-a strecurat o greseala in ceea ce spune Wikipedia, dar sa aduceti si dovezi pe care sa le putem lua in considerare.

Este de remarcat faptul ca social-democratia europeana trece printr-o profunda criza ideologica si morala, care o impinge spre fascism. De observat ca nu numai la noi sunt manifestari in acest sens. Este rergetabil ca in sec. XXI asistam la o asemenea decadere politica si morala, care ne aminteste de cea din anii ’30 cu consecinte tragice, catastrofale nu numai pentru Europa, dar si pentru intreaga lume. De asemenea, sa nu uitam ca Hitler a fost un om al Stangii, Partidul Nazist fiind un partid national-socialist, ca asta si inseamna national-socialist, si un partid muncitoresc. Cu toate acestea, iata ce declara despre crestinism (citez din Wikipedia – Religia in Germania Nazista):

„Hitler never portrayed himself and the Nazi movement to the German people as outspoken proponents of atheism, but rather as faithful Christians.[27][28] He publicly declared: „We tolerate no one in our ranks who attacks the ideas of Christianity … in fact our movement is Christian.”[29]

[…]

Dr Zoellner and [Catholic Bishop of Munster] Count Galen have tried to make clear to me that Christianity consists in faith in Christ as the son of God. That makes me laugh… No, Christianity is not dependent upon the Apostle’s Creed… True Christianity is represented by the party, and the German people are now called by the party and especially the Fuehrer to a real Christianity… the Fuehrer is the herald of a new revelation”.

Hans Kerrl, Nazi Minister for Church Affairs, 1937

We are no theologians, no representatives of the teaching profession in this sense, put forth no theology. But we claim one thing for ourselves: that we place the great fundamental idea of Christianity in the center of our ideology [Ideenwelt]- the hero and sufferer Christ himself stands in the center.”[43]

— Hans Schemm, Nazi Gauleiter”

De aceea combinatia asta dintre ultranationalism, socialism si religie precum si manifestari de genul „eutanasierea oamenilor saraci”, „cultul personalitatii”, nascute in sanul Stangii, pentru ca social-democratia e o doctrina politica de stanga, sunt extrem de periculoase! Eu am facut apel la reamintirea trecutului. Pentru ca sa nu-l repetam.

Fac apel la Victor Ponta si la intregul PSD sa se opreasca din aceasta aventura malefica, nesanatoasa si populista! Eu cred ca social-democratia romaneasca nu are nevoie de asa ceva, de asemenea idei si manifestari! Si sa-l mai lase pe tovarasul Dughin in pace ca nu e deloc sanatos sa urmeze astfel de cai.

N-avem nevoie de Iohannis, ca e strain si nu e ortodox… Avem nevoie de Dughin, n-asa? Baieti, va dati seama ce faceti? Sau ati intrat intr-o epoca a inconstientei…

Update

Evenimentul Zilei

Religia ar putea sa fie o problemă în confruntarea pentru Cotroceni. Sociolog: Faptul că Iohannis nu este ortodox este un handicap sever

Se arata ca:

Ștefureac: „Naționalitatea, mai importantă decât religia”

Citește și: BĂTĂLIA PENTRU COTROCENI. Confruntarea se duce în zona ETNIEI și RELIGIEI. Președintele României poate să fie numai un ROMÂN ORTODOX? | DEZBATERE EVZ

Remus Ștefureac (INSCOP) a declarat pentru EVZ: „Naționalitatea este o variabilă mai importantă decât religia, așa apare în studiile INSCOP. Naționalitatea contează mai mult în Moldova, Muntenia și Oltenia – unde Iohannis este semnificativ mai vulnerabil – mai puțin în Transilvania, unde există o istorie a conviețuirii interetnice. Poziția lui Victor Ponta a fost interesantă: a spus că nu crede că este o problemă dacă un candidat nu este ortodox sau de etnie română, dar a punctat acest aspect. A fost o abordare inteligentă. Pe de altă parte, pe fondul prezenței UDMR la guvernare, electoratul român este tot mai tolerant. Nu etnia și religia vor fi decisive, ci un proiect care să convingă că aduce stabilitate.”

Dospinescu: „Iohannis benefi ciază de prezumția de cinste”

„În teorie, apartenența la o minoritate etnică dezavantajează un candidat la prezidențiale, în orice țară”, spune analistul politic Bogdan Dospinescu. „Suntem, însă, în fața unei „excepții de la teorie”; Klaus Iohannis beneficiază de pe urma faptului că este etnic german. În România, a fost întreținută, la nivelul public, imaginea eficienței, seriozității și cinstei germanilor – iar această percepție a fost verificată în multe cercetări sociologice. Iohannis beneficiază de «prezumția de cinste», ceea ce este un mare avantaj în condițiile agendei din ultimul an din jurul temei Justiției. Cu religia, este cu totul altă situație. Desigur, argumentul că Iohannis este «tot» creștin stă în picioare. Dar nu pot să nu mă gândesc la un nivel de prejudecată mult mai adânc. Inclusiv la răspunsul pe care un lider al bisericii Luterane l-a dat după declarațiile lui Ponta: că dacă este să fie aduse critici, ele trebuie îndreptate către alte confesiuni „mai noi”. Probabil același tip de raportare, dar de data aceasta la biserica luterană, este larg răspândit și printre ortodocși”.

Dâncu: „Iohannis va trebui să se justifi ce, să dea asigurări BOR”

Sociologul Vasile Dâncu apreciază pe blogul său că denumirea de Alianța Creștin Liberală (PNL-PDL) este o greșeală. „Aduce în lumină o vulnerabilitate a candidatului, faptul că nu este ortodox. Victor Ponta nu va scăpa momentul și va aduce Biserica Ortodoxă la luptă politică, o luptă (inegală) între o Stângă ortodoxă și o Dreaptă creștin democrată. Challengerul Iohannis, în loc să pună întrebări esențiale lui Ponta, va trebui să se justifice, să dea asigurări Bisericii Ortodoxe că nu o va deranja ca biserică națională. Dacă se făcea o analiză atentă nu s-ar mai fi adăugat o vulnerabilitate unui candidat care este minoritar etnic; chiar dacă nu va avea un efect distrugător, ea poate măcina un candidat.” „Explicația dată de Vasile Blaga, despre faptul că este eticheta generală pentru că suntem creștini, nu ține”, crede Dâncu. „Ea este valabilă doar acolo unde creștinii se confruntă cu musulmanii sau alte religii”.

Bulai: „Faptul că nu este ortodox este un handicap sever”

Faptul că Iohannis este etnic german și nu este ortodox reprezintă un mare dezavantaj, a declarat pentru ziare.com sociologul Alfred Bulai, explicând că președinția României este o funcție de „reprezentare națională”. „E evident că simpatia pentru germani mai există cât de cât în România, dar, atenție, în anumite zone și la anumite categorii sociale! Faptul că nu este ortodox e un handicap sever evident, pentru că nu toată lumea, dar o parte a populației din România va avea o problemă cu asta”, declară el. Bulai mai spune că probabil „Biserica Ortodoxă Română va face chiar campanie împotriva lui Iohannis; sigur, nu la televizor, ci prin preoți, la țară”. „Nu o să vedeți poziții oficiale ale Patriarhiei sau ale demnitarilor religioși la nivel înalt, dar la nivel local nu aveți de unde ști ce fac preoții”, a spus el.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 2, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 38 comentarii

Apropo de ce spuneam intr-un comentariu…

Intr-un comentariu prin care ii dadeam un raspuns Cristinei spuneam asa:

„Tu spui ca Obama i-ar ajuta pe teroristii musulmani… Insa, stateam si ma gandeam, daca nu cumva acest ISIS sa nu fie sustinut logistic si sponsorizat de cu totul altcineva decat Obama… Nu cumva e vorba de nenea Putin…? 😉 Eu de asta iti spun: gruparile acestea cine stie de cine sunt sustinute si sponsorizate… Pot fi sustinute de catre Puteri ostile Americii. Bineinteles, aceste grupari pot fi mai periculoase decat Saddam sau Gaddafi!! Poate ca Saddam, daca ar fi fost ajutat de America, ar fi fost un bastion in calea unor astfel de grupari periculoase. Pe cand SUA inca de la inceputul anilor ’90 a inceput o destabilizare periculoasa a Irakului (il viza pe Saddam, dar au fost ignorate consecintele unei eventuale inlaturari a acestuia). Stai ca nu stim inca inlaturarea lui Gaddafi ce consecinte va avea… Un climat politic instabil si marcat de saracie, o putere politica slaba care cu greu poate face fata situatiei, in aceasta Lume Islamica, lucreaza in favoarea gruparilor extremiste si teroriste.” (am subliniat acum)

Si chiar acum iata ce citesc in Evenimentul Zilei:

Haos în Libia, aflată sub asediul islamiștilor. SUA și-a evacuat personalul diplomatic, ambasada britanică a fost atacată

Se arata ca:

Trimişii speciali în Libia ai Ligii Arabe, Uniunii Europene, Statelor Unite şi mai multor ţări europene au făcut sâmbătă apel într-un comunicat la o încetare a focului în această ţară, căzută pradă unor violenţe sângeroase de peste două săptămâni, transmite France Presse.

“Situaţia din Libia a ajuns într-un stadiu critic. Suntem extrem de îngrijoraţi de violenţele care au loc în această ţară şi de consecinţele pe plan umanitar”, afirmă trimişi speciali, care s-au reunit discret joi la Bruxelles.

La această reuniune au participat trimişii speciali ai Ligii Arabe, UE (diplomatul spaniol Bernadino Leon), Franţei, Germaniei, Italiei, Maltei, Spaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite.

“Facem apel la toate părţile să înceteze focul, cu atât mai mult cu cât se apropie sfârşitul Ramadanului (…), şi sperăm că ele se vor pune de acord pentru a începe un dialog politic incluziv”, au adăugat trimişii speciali, care au pledat pentru ca ONU să joace un rol în acest proces.

Sâmbătă, SUA şi-au evacuat tot personalul ambasadei lor din această ţară, în timp ce Marea Britanie a decis ca reprezentanța diplomatică sa să rămână deschisă, însă cu un personal puternic redus. Germania şi Marea Britanie şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Libia.

Guvernul libian interimar a lansat de asemenea un apel vineri la oprirea luptelor între miliţiile rivale, avertizând că există pericolul real al “prăbuşirii statului”.

Aeroportul internaţional din Tripoli este închis din 13 iulie, data începerii luptelor care s-au soldat cu cel puţin 47 de morţi şi 120 de răniţi, potrivit unui ultim bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

Aceste confruntări, cele mai violente la Tripoli de la căderea regimului Muammar Ghaddafi în 2011, s-au declanşat după un atac lansat de un grup înarmat compus din combatanţi islamişti şi foşti rebeli din oraşul Misrata (200 km la est de Tripoli), care încearcă să-i alunge din zona aeroportului pe ex-rebelii din Zenten, foştii lor aliaţi.

Un convoi al Ambasadei Marii Britanii în Libia a fost, în această dimineaţă, ţinta unui atac în apropiere de Tripoli, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al ambasadei. Atacul, care a fost o tentativă de furt de maşină, nu s-a soldat cu victime. “Dimineaţa devreme, un convoi al Ambasadei Marii Britanii a fost ţinta unei tentative de furt de maşină. Au fost trase focuri de armă în direcţia maşinilor noastre (…) Întregul personal ambasadei este în siguranţă, nu există răniţi”, a declarat Bon Phillipson, purtător de cuvânt al ambasadei, citat de Agerpres.

Potrivit martorilor oculari, incidentul a avut loc într-o periferie din vestul capitalei libiene. În acelaşi timp, Phillipson a dat asigurări că ambasada britanică din Libia rămâne deschisă. Anterior, agenţia rusă ITAR-TASS anunţa, citând postul de televiziune Sky News Arabia şi fără a oferi alte informaţii, un atac asupra “misiunii diplomatice” a Marii Britanii din Libia, precizând doar că nu există victime.”

De asemenea va recomand aceasta analiza referitoare la situatia din Irak, aparuta pe Contributors si semnata de Valentin Naumescu:

Războiul de după război. Divizarea Irakului post-american?

Se arata ca:

„Iunie 2014. Adepţii sunniţi ai grupării „Statul Islamic din Irak şi Siria” (sau Irak şi Levant, denumirea alternativă) avansează spre capitala Bagdad pe trei direcţii diferite, cucerind oraş după oraş (Fallujah, Tikrit, Karbala, Najaf, Mosul, Samarra etc.), ameninţând, umilind şi dezarmând o armată irakiană debusolată, nepregătită şi fragilă, care nu ştie ce să facă, cu cine să ţină în realitate sau cum să fugă mai repede. Occidentul tresare, surprins de vigoarea insurgenţei islamiste şi de slăbiciunea ripostei guvernamentale. Media americane şi din toată lumea vuiesc. Deodată, ne aducem aminte de Irak. Uitasem de ei, consideram povestea aceasta încheiată „cu succes”… Aşa ne-au spus.

Să ne amintim. Martie 2003 – decembrie 2011. Războiul din Irak a costat numai Statele Unite (fără a include aici şi efortul financiar al ţărilor care au făcut parte din Coaliţia Forţelor Multinaţionale) aproximativ 2200 de miliarde de dolari[1], însumând cheltuielile militare directe şi beneficiile sociale plătite până acum veteranilor de război şi familiilor victimelor, după cum arată studiul din 2013 efectuat la Brown University, menţionat de Reuters. Costul total va creşte, desigur, în viitor. Sunt şi alte studii pe piaţă, care duc cifrele spre 4000 sau chiar 6000 de miliarde, cu tot cu fraude şi cu dispariţia unor mari sume de bani pe ruta SUA-Irak, neverificate însă. Spre comparaţie, preşedintele Obama a promis recent un miliard de dolari (?!) pentru securizarea Europei Centrale şi de Est, în faţa ameninţărilor unei Rusii revizioniste. E bine să reţinem proporţiile, altfel un miliard de dolari li s-ar putea părea unora o sumă.

Războiul de opt ani din Irak, în diferitele lui etape (campania iniţială Iraqi Freedom, apoi lungul război de contra-insurgenţă), a răpit aproape 190.000 de vieţi[2], de ambele părţi, majoritatea civili irakieni (134.000 ucişi în operaţiuni militare propriu-zise, plus nenumărate victime ulterioare sau indirecte) dar şi militari şi poliţişti irakieni (17.000), insurgenţi irakieni (27.000), militari americani (4487), britanici (179), italieni (33), polonezi (23), ucraineni (18), bulgari (13), români (4) etc.

Bun, veţi spune, au fost în istorie războaie care au făcut infinit mai multe victime decât cel din Irak. Unele au fost însă inevitabile, căci trebuiau oprite armatele agresoare şi eliberate naţiunile şi teritoriile ocupate. Dar la ce a ajutat acesta? Care a fost miza reală, având în vedere că liderii Bush şi Blair primiseră, după mărturii recente ale unor foşti ofiţeri, rapoarte că nu există arme de distrugere în masă? Unde este Irakul acum, după 11 ani de la invazie şi, respectiv, doi ani şi jumătate de la retragerea trupelor coaliţiei? Cine şi ce a avut de câştigat de pe urma războiului? A progresat Irakul post-american?

Acestea sunt întrebări fundamentale, cu răspunsuri care divid America şi lumea în general. Au murit sute de mii de oameni şi s-au cheltuit sume colosale. Nu avem certitudinea că a meritat. Dimpotrivă, imaginea Irakului de astăzi (ca şi a altor state din regiune, după „Primăvara arabă”) oglindeşte o nelinişte profundă a unui Orient Mijlociu neîmpăcat, în care este pe punctul să erupă o revoluţie islamistă de proporţii devastatoare, pe fondul nemulţumirilor tot mai accentuate ale populaţiei musulmane faţă de traiul zilnic, al lipsei de speranţă şi de educaţie.

Sunt două mari teorii care circulă pe piaţă zilele acestea, în legătură cu puternica insurgenţă islamistă din nordul şi centrul Irakului, total opuse ca mesaj politic: prima, care spune că aceasta este dovada eşecului intervenţiei Americii în Irak (propagată în principal de Rusia şi de adversarii intervenţionismului chiar din Statele Unite), a doua care spune exact contrariul, că intervenţia din 2003 a fost corectă şi necesară şi, iată, că retragerea prematură din decembrie 2011 a lăsat în urmă un Irak nepregătit să facă faţă provocărilor interne, o ţară vulnerabilă care are nevoie, din nou, de o intervenţie militară americană/occidentală, precum analiza pe care o face fostul premier britanic Tony Blair[3], acum emisar pentru Orientul Mijlociu.

Cine sunt însă insurgenţii şi cum a apărut această mişcare radicală? Cu un nucleu militar reprezentat, se pare, de foşti ofiţeri superiori sunniţi ai regimului Saddam Hussein (fostul dictator de la Bagdad a fost sunnit, în timp ce majoritatea irakienilor sunt şiiţi), grupul SIIS atrage deopotrivă tineri neintegraţi social, jihadişti din întreaga regiune, oameni nemulţumiţi de guvernarea premierului Nouri Al-Maliki, periferizaţi ai noului regim şiit etc. Comandantul lor, cu numele de războinic Abu Bakr al-Baghdadi (pe numele real, se pare, Abu Dua) este un islamist ultra-extremist, îndepărtat din Al-Qaeda tocmai pentru radicalismul său (dacă aşa ceva poate fi crezut) de noul lider Ayman al-Zawahiri, şi care a căutat să exploateze frustrările adânci ale sunniţilor irakieni, cu obiectivul declarat de a înfiinţa un stat (califat) islamic pe teritoriul actual al Irakului şi Siriei.

Lupta de anihilare a mişcării SIIS, cu sau fără sprijinul militar direct al Statelor Unite, are unele consecinţe interesante în politica internaţională. Aş vrea să menţionez doar trei dintre ele.

În primul rând, se vorbeşte tot mai insistent despre posibilitatea divizării Irakului. Paradoxal, kurzii (marginalizaţi şi persecutaţi şi înainte, şi după Saddam Hussein, şi de puterea sunnită, şi de cea şiită) ar putea profita cel mai mult, la finalul crizei, şi şi-ar putea vedea visul cu ochii: crearea unui mic stat kurd, înghesuit între Turcia, Irak, Siria şi Iran, pe fondul tensiunilor tot mai severe între marile grupuri şiite şi sunnite, care se îndreaptă inevitabil spre separare regională şi, de ce nu?, statală. Foarte utilă pentru înţelegerea situaţiei de pe teren este analiza şi mai ales harta etnico-religioasă oferită de Stratfor[4].

A doua consecinţă, oarecum neaşteptată după evenimentele sângeroase din ultimii ani, se referă la consolidarea indirectă a preşedintelui Bashar al-Assad (reprezentant al minorităţii alawite) în Siria majoritar sunnită, având în vedere pierderea suportului internaţional de către rebelii sunniţi care îl contestă de peste trei ani, într-un război civil cumplit. Sunniţii îşi pierd tot mai mult credibilitatea pe scena politico-diplomatică internaţională, datorită agresivităţii, militantismului islamist dus la absurd, din statele cu conflicte ale regiunii, dar mai ales datorită apropierii tot mai frecvente de grupările teroriste. Moderaţii sunniţi au cel mai mult de pierdut, fiind prinşi la mijloc între regimul autocratic al lui al-Assad şi opozanţii fundamentalişti.

A treia consecinţă este creşterea rolului şi importanţei Iranului şiit în asigurarea echilibrului şi stabilităţii în regiune, preşedintele moderat Hassan Rouhani condamnând insurgenţa din Irak şi anunţând pe 12 iunie că „Iranul va lupta contra terorismului, facţionalismului şi violenţei”[5], colaborând dacă este nevoie cu Statele Unite şi cu autorităţile de la Bagdad. Din nefericire, Israelul se vede tot mai izolat în regiune în noul context al restructurării Orientului Mijlociu, pe fondul revenirii Iranului în negocieri cu puterile occidentale, în dosarul nuclear, dar şi al dezacordurilor tot mai clare şi mai frecvente între Ierusalim şi Washington pe tema conflictului privind Palestina, fiind de reţinut remarca relativ recentă, şocantă, a secretarului de stat John Kerry cu privire la Israel, care riscă să devină, în percepţia sa, noul „stat care practică politica de apartheid”[6]. Liniştea, pacea şi buna convieţuire sunt încă departe de a fi obţinute în zonă. Şi aici, politica externă a lui Obama-Kerry a eşuat.

Practic, în întregul Orient Mijlociu se produce o rebalansare a sprijinului internaţional dinspre sunniţi spre şiiţi şi, indirect, a raporturilor de putere între aceştia. Nu ştim astăzi dacă preşedintele Obama va autoriza până la urmă lovituri aeriene ţintite asupra grupului SIIS din Irak. Probabil că da, dar numai la „limita limitei”, în cazul în care va exista pericolul iminent al căderii Bagdadului în mâna insurgenţilor. Sunt argumente şi contra-argumente dintre cele mai puternice faţă de ideea unei noi intervenţii militare americane în Irak, chiar şi fără trupe la sol. Oricare din cele două atitudini va prevala va fi criticată.

Dilemele de politică externă ale Americii se adâncesc de la o zi la alta. De la non-combatul dezamăgitor, răzgândirea bruscă din august 2013 şi ezitările din Siria, la acceptarea cu jumătate de gură a loviturii de stat militare şi abuzurilor evidente din Egipt, de la Irakul prăbuşit în braţele islamismului total, după opt ani de ocupaţie americană, la uciderea ambasadorului american la Benghazi, în „Libia democratică post-Gaddafi”, de la lipsa de soluţii pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian (marele eşec al lui Kerry, din această primăvară) la acceptarea controversată dar inevitabilă a Iranului în ecuaţia Orientului Mijlociu, pentru a nu mai aminti de scandalul interceptărilor NSA în Europa şi „înghiţirea” ca atare a anexării Crimeei de către Rusia, administraţia Obama pare să traverseze una dintre cele mai dificile şi mai nereuşite perioade în planul politicii internaţionale din ultimele două decenii. Ceea ce se vede strident, de către orice simplu observator, este lipsa soluţiilor. Nimic nu a mers aşa cum era planificat la Washington. Nici reconstrucţia Irakului, nici democraţia în Egipt, nici pacea între israelieni şi palestinieni, nici relaţia cu vest-europenii, nici constrângerea Rusiei la respectarea principiilor dreptului internaţional. Evaluările au fost slabe, strategiile ineficiente, rezultatele modeste. Nici Hillary Clinton, nici John Kerry nu au performat în înaltele lor poziţii. Poate nu a fost vina lor, poate că în condiţiile cunoscute nu se putea face mai mult. America a pierdut controlul asupra marilor dosare politice ale lumii, în caz că l-a avut vreodată, iar acesta este un lucru care nu poate decât să neliniştească pe toţi cei care susţin ordinea şi valorile tradiţionale ale sistemului occidental.

Este, probabil, momentul unei mari regândiri a politicii externe americane, intrate într-un lung impas conceptual şi într-o riscantă lipsă de soluţii. Dacă pentru actualul preşedinte este, se pare, prea târziu, atunci cel puţin următoarea administraţie va trebui negreşit, scuzaţi clişeul, să reinventeze cu adevărat prestaţia Americii pe scena lumii (politic, economic, strategic şi cultural), şi să redea măcar speranţa unei lumi mai sigure (dacă nu şi mai prospere), bazată pe raţiune, pe doctrina drepturilor şi libertăţilor individuale, pe cultura statului de drept. Deocamdată, aşa cum se vede, nimeni altcineva nu poate face acest lucru în locul Americii.

_______________________________
[1] http://www.reuters.com/article/2013/03/14/us-iraq-war-anniversary-idUSBRE92D0PG20130314

[2]http://news.brown.edu/pressreleases/2013/03/warcosts

[3]http://www.theguardian.com/politics/2014/jun/15/tony-blair-west-intervene-iraq-isis-military-options

[4]http://www.stratfor.com/analysis/iran-faces-resurging-threat-iraq

[5]http://time.com/2874263/iraq-syria-sunni-isis-al-qaeda/

[6]http://www.haaretz.com/news/diplomacy-defense/1.587698

As dori sa fac in continuare cateva comentarii si precizari.

Se vorbeste foarte mult de Islam si chiar fostul Presedinte al Frantei, Dl. Sarkozy, era nemultumit ca in loc de un „Islam al Frantei avem un Islam in Franta”. Aici nu e vorba de un Islam al cuiva, fie el si al Frantei sau al altcuiva. E vorba de Islam. In primul rand ar trebui sa intelegem care e guvernarea, modul de guvernare, forma de guvernamant care se potriveste cel mai bine cu Islamul. Este oare Democratia, asa cum este aceasta inteleasa in Uniunea Europeana sau SUA? Voi da un raspuns direct: forma ideala de guvernare in Islam este Sultanatul. Sa ne gandim la Imperiul Otoman… Ceea ce a facut Ataturk care a renuntat de bunavoie, creand astfel Turcia Moderna, a fost ceva ce nu prea mai are legatura cu Islamul, ci se numeste secularizare! Ataturk nu mai era Sultan, ci Presedinte!! Si acum Turcia este o republica parlamentara constitutionala, nu un stat islamic. Nici sub Saddam Hussein Irakul nu se poate spune ca a fost islamic, desi religia principala a ramas mahomedanismul, oamenii obisnuiti fiind mahomedani in marea lor majoritate. Ci Irakul a fost, tot asa, un stat secularizat, condus de un dictator sprijinit de un partid, practic, unic. Transformarile de substanta din Turcia, intamplate in zorii sec. XX , care au transformat Turcia din Sultanat in Republica, prin reformele sustinute realizate de Ataturk, au fost posibile datorita proximitatii Turciei cu Europa si evident, unor legaturi foarte puternice intre cele doua (doar am purtat atatea razboaie cu ei!). Bineinteles, aceste legaturi au devenit pana la urma si mai puternice, iar ceea ce in epoca s-a numit „Tinerii turci”, acestia mai toti au invatat in Occident, preluand modelul, stilul de viata european. Iar un lucru foarte important a fost renuntarea la turban si imbracarea celui mai occidental costum. Aceste puternice legaturi, pana la urma culturale, dintre Turcia si Europa, legaturi care datau de la Caderea Constantinopolului incoace, au transformat Turcia intr-o tara ce a preluat modelul occidental in mare parte! Irakul, desigur, e mult mai departe de Europa si nu a avut o istorie comuna cu Europa asa incat sa patrunda influenta europeana. Aparitia si acceptarea de catre irakieni a regimului lui Saddam Hussein nu e un lucru intamplator. Ei l-au acceptat, inclusiv siiti, desi Saddam era sunnit, pentru ca amintea de regimul vechilor sultani, regim de autoritate personala a liderului, adica de regimul cel mai potrivit in Islam, dupa cum spuneam mai sus. Si asta cu toate ca regimul lui Saddam nu era unul islamic: Partidul Baas promova un socialism arab, adica adaptat la realitatile Lumii Arabe! Regimul colonelului Gaddafi a fost acceptat de libieni din acelasi motiv, desi nici acesta nu era islamic. Gaddafi a creat Jamahiriya ceea ce se traduce „stat al maselor”, si provenea din Uniunea Socialista Araba Libiana. Insa regimul de autoritate personala a fost acceptat de libieni, in marea lor majoritate musulmani, tot pentru ca aducea cu cel al vechilor sultani, regimuri de asemenea de autoritate personala, foarte autoritare. Democratizarea acestei lumi e foarte dificila intrucat Islamul este incompatibil cu cultura europeana si cu cea americana. Democratia nu ii este proprie Islamului, unde, desigur, nu intalnim o cultura democratica. Gruparile fundamentaliste, extremiste, vad in democratia occidentala nu atat o secularizare pe care nu o pot accepta, ci distrugerea Islamului. Si acesta este motivul principal al atacurilor teroriste pe care acestia le fac si sunt dispusi sa le faca. Ei considera ca Islamul trece printr-o criza la sfarsitul careia isi va gasi moartea, va ajunge o religie moarta. De aici jihadul promovat de acestia si lupta impotriva lumii occidentale, mult mai avansata din punct de vedere economic, tehnologic, emancipata din punct de vedere social. Adica, intr-o lume globalizata, in care Occidentul detine suprematia din punct de vedere economic, social, militar, ei doresc sa opuna si sa organizeze o rezistenta fata de patrunderea fireasca a valorilor si stilului occidental in randul tarilor islamice, care ar distruge, dupa cum cred ei, Islamul sau l-ar transforma in cu totul altceva, lucru, pana la urma, sinonim tot cu distrugerea. In asta consta esenta radicalismului lor.

Ceea ce a afirmat Presedintele Obama, si anume ca SUA ar putea fi considerata „una dintre cele mai mari tari musulmane din lume”, reprezinta un neadevar. Si de asemenea America nu poate fi vazuta de asemenea ca o tara islamica!! Lucrul acesta trebuie subliniat, pentru ca SUA nu poate fi purtatoarea de stindard al Islamului in lume. Din ceea ce ne spune Wikipedia, Islamul in SUA reprezinta doar 0,8% din populatie!!

Islam is the third largest faith in the United States, after Christianity and Judaism, representing 0.8% of the population.[32][33] Islam in America effectively began with the arrival of African slaves. It is estimated that about 10% of African slaves transported to the United States were Muslim.[34] Most, however, became Christians, and the United States did not have a significant Muslim population until the arrival of immigrants from Arab and East Asian Muslim areas.[35] According to some experts,[36] Islam later gained a higher profile through the Nation of Islam, a religious group that appealed to black Americans after the 1940s; its prominent converts included Malcolm X and Muhammad Ali.[37][38] The first Muslim elected in Congress was Keith Ellison in 2006,[39] followed by Andre Carson in 2008.[40]

Research indicates that Muslims in the United States are generally more assimilated and prosperous than their counterparts in Europe.[41][42][43] Like other subcultural and religious communities, the Islamic community has generated its own political organizations and charity organizations.”

Dupa cum usor se poate constata, personalitati de culoare din SUA au imbratisat Islamul si s-ar putea ca punctul de vedere al Presedintelui Obama sa tina cont de acest lucru, el insusi fiind de culoare. E o posibilitate. Adoptarea de catre negri din SUA a Islamului este o reactie la adresa rasismului care a fost practicat de catre albi, care se indetificau in marea lor majoritate ca fiind crestini. De aici si ideea in randul populatiei de culoare ca crestinismul ar putea insemna „adorarea omului alb”. Islamul in SUA are radacini mai vechi, dupa cum ne arata Wikipedia. Pozitia Parintilor Fondatori ai SUA nu a fost, in general, una ostila musulmanilor, in virtutea libertatii religioase:

Religious freedom

American views of Islam affected debates regarding freedom of religion during the drafting of the state constitution of Pennsylvania in 1776. Constitutionalists promoted religious toleration while Anticonstitutionalists called for reliance on Protestant values in the formation of the state’s republican government. The former group won out, and inserted a clause for religious liberty in the new state constitution. American views of Islam were influenced by favorable Enlightenment writings from Europe, as well as Europeans who had long warned that Islam was a threat to Christianity and republicanism.[36]

In 1776, John Adams published „Thoughts on Government,” in which he praises the Islamic prophet Muhammad as a „sober inquirer after truth” alongside Confucius, Zoroaster, Socrates, and other thinkers.

In 1785, George Washington stated a willingness to hire „Mahometans,” as well as people of any nation or religion, to work on his private estate at Mount Vernon if they were „good workmen.”[37]

In 1790, the South Carolina legislative body granted special legal status to a community of Moroccans.

In 1797, President John Adams signed the Treaty of Tripoli, declaring the United States had no „character of enmity against the laws, religion, or tranquillity, of Mussulmen„.[38]

In his autobiography, published in 1791, Benjamin Franklin stated that he „did not disapprove” of a meeting place in Pennsylvania that was designed to accommodate preachers of all religions. Franklin wrote that „even if the Mufti of Constantinople were to send a missionary to preach Mohammedanism to us, he would find a pulpit at his service.”[39] Franklin also wrote an anti-slavery parody piece claiming to be translation of the response of a government official at Algiers to a 17th-century petition to banish slavery there; the piece develops the theme that Europeans are specially suited for enslavement on cultural and religious grounds, and that there would be practical problems with abolishing slavery in North Africa; this satirizes similar arguments that were then made about the enslavement of Blacks in North America.[40]

Thomas Jefferson defended religious freedom in America including those of Muslims. Jefferson explicitly mentioned Muslims when writing about the movement for religious freedom in Virginia. In his autobiography Jefferson wrote „[When] the [Virginia] bill for establishing religious freedom… was finally passed,… a singular proposition proved that its protection of opinion was meant to be universal. Where the preamble declares that coercion is a departure from the plan of the holy author of our religion, an amendment was proposed, by inserting the word ‘Jesus Christ,’ so that it should read ‘a departure from the plan of Jesus Christ, the holy author of our religion.’ The insertion was rejected by a great majority, in proof that they meant to comprehend within the mantle of its protection the Jew and the Gentile, the Christian and Mahometan, the Hindoo and infidel of every denomination.”[41] While President, Jefferson also participated in an iftar with the Ambassador of Tunisia in 1809.[42]

Anti-Islam sentiments

However, not all politicians were pleased with the religious neutrality of the Constitution, which prohibited any religious test. Anti-Federalists in the 1788 North Carolina ratifying convention opposed the new constitution; one reason was the fear that some day Catholics or Muslims might be elected president. William Lancaster said:.[43]

Let us remember that we form a government for millions not yet in existence…. In the course of four or five hundred years, I do not know how it will work. This is most certain, that Papists may occupy that chair, and Mahometans may take it. I see nothing against it.

Indeed, in 1788 many opponents of the Constitution pointed to the Middle East, especially the Ottoman Empire as a negative object lesson against standing armies and centralized state authority.[44]

Si as remarca in mod deosebit pozitia lui Benjamin Franklin: „he „did not disapprove” of a meeting place in Pennsylvania that was designed to accommodate preachers of all religions.”, care sugereaza o America multireligioasa. Adica un spatiu „de acomodare” al tuturor religiilor sub Constitutia US. Cu alte cuvinte, a uni sau a incerca sa unesti cele ce sunt despartite intr-un tot federalist, totusi unitar. Cu toate acestea trebuie spus ca Islamul, cu al sau ax central reprezentat de Sharia, este totalmente incompatibil cu Constitutia Statelor Unite. Insa trebuie spus ca pozitia si conceptia lui Obama in aceasta chestiune nu a fost niciodata exprimata cu claritate. El a fortat Constitutia US cand in mesajul de 4 iulie din anul 2013 a spus: „Americans free to „worship””, care aduce a art.43 din Constitutia Irakului, in loc de „freely exercises their religion”, cum este corect, conform Constitutiei SUA. Si atunci stau si ma intreb daca nu cumva ideile sale n-au radacini in cultura si subculturile populatiei de culoare din SUA… Insa in articolul din CNS News, pe care l-am ecidentiat mai sus se mai arata ca:

„Article 2 of the Iraqi Constitution says: „First: Islam is the official religion of the State and is a foundation source of legislation: A) No law may be enacted that contradicts the established provisions of Islam.””

De unde se vede ca accentul cade pe Islam si nu pe secularizare. In schimb, Calea Araba spre Socialism reprezentata de Partidul Baas pune accentul pe nationalismul arab si pe unitatea tuturor arabilor, de aceea si era un partid pan-arab, un fel de Internationala socialista araba, daca ma pot exprima astfel, chiar mai mult daca ma gandesc la fosta Republica Araba Unita. Deci centrul de greutate nu cadea pe religie, aspectele legate de religie erau inghetate. Din cauza asta terorismul musulman, prin excelenta religios, cu radacini in Islam, era foarte slab pe vremea respectiva, cu exceptia Zonei palestiniene, dar acolo din motive oarecum diferite, pentru ca acolo era un conflict local, un razboi cu Israelul si nimic mai mult. Pe cand in zilele noastre e un razboi dintre organizatiile teroriste islamice si lumea occidentala, un fel de interferenta intre civilizatii, ceea ce nu exista in trecut. In trecut predomina aspectul anti-imperialist, nu cel religios, si a luptei de eliberare nationala – de pilda, observati denumirea Organizatia pentru Eliberarea Palestinei. Chiar si acum ideologia acesteia este una nationalista si social-democrata.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 27, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 94 comentarii

E bine sau nu e bine ca omul sa inventeze noi forme de viata?

Deschid si aici dezbaterea inceputa pe blogspot! Care e parerea Dvs.: e bine sau nu ca omul sa inventeze noi forme de viata? Ganditi-va ca poate asemenea cercetari ar conduce la gasirea de leacuri pentru anumite boli grave… Pe de alta parte, cine si-ar fi imaginat in sec. al XV-lea ca dupa cateva sute de ani va apare televizorul si internetul? Insa, desigur, aici nu e neaparat vorba de lucrul asta ci de altceva mult mai subtil. Se vorbeste, de exemplu, de faptul ca omul, prin astfel de experiente, incepe „sa se joace de-a Dumnezeu”. Nu stiu daca este chiar adevarat lucrul asta, dar o intrebare s-ar impune: a fost omul creat de Dumnezeu (si) cu scopul de a inventa noi forme de viata? E bine daca omul procedeaza asa? Sigur, imi veti spune ca stiinta a evoluat, ca se aloca fonduri, ca se depune foarte multa munca in cercetarea stiintifica. Asa este. Dar e bine ce face omul? Sau e vorba si aici despre o manifestare a pacatului. Pentru ca, sa ne gandim, experientele astea (cel putin nimeni nu a demonstrat; daca gresesc eu, aratati-mi demonstratia) nu sunt in mod necesar spre bine. Cum am putea demonstra lucrul asta: ca sunt in mod necesar spre bine. De fapt e o incertitudine.

Pe de alta parte daca privim lucrurile, omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa. Atunci asa cum Dumnezeu este creator, atunci si omul trebuie sa aiba forta creatoare. Deosebirea este ca forta omului e infinit mai slaba decat cea a lui Dumnezeu Care este Atotputernic!! Dar daca Dumnezeu da viata, avand aceasta calitate si caracteristica esentiala, ca sa zic asa, atunci omul, care e creat de catre Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa, de ce n-ar tinde si el catre aceleasi preocupari: sa caute sa creeze si el noi forme de viata dupa puterile lui… Nu neaparat din mandria de a ajunge ca Dumnezeu, ci pentru ca are aceasta caracteristica, fiind dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu… Chestiunea e daca are si intelepciunea necesara… Or, intelepciunea nu poate veni decat de sus… Pentru ca nu este totul tehnica, ci deasupra e intelepciunea. Tehnica si intelepciunea nu sunt acelasi lucru.

mai 10, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 comentarii

Amalgam

Romania Libera

Remus Cernea despre modificarea Constituţiei: Ateii nu vor putea fi secretari de stat, miniştri sau preşedinţi ai ţării

Iata ce se arata:

„”Comisia pentru revizuirea Constitutiei a votat pentru a interzice unei persoane fără religie să poată fi preşedinte, prim ministru, ministru sau secretar de stat în România”, scrie deputatul Remus Cernea pe contul său de Facebook, citat de Realitatea.net.

Numai o persoană religioasă care are o credinţă monoteistă poate deveni secretar de stat, ministru, premier sau preşedinte în statul român, conform votului Comisiei de revizuire a Constituţiei, şi-a exprimat nemulţumirea deputatul Remus Cernea pe Facebook.

„Amendamentul propus de mine pentru a permite şi jurământul de credinţă fără formula religioasă „Aşa să îmi ajute Dumnezeu”, dar jurând pe onoare şi conştiinţă a fost respins cu largă majoritate, primind doar un vot pentru, din partea reprezentantului UDMR”, s-a plâns Remus Cernea pe reţeaua de socializare.” (subl. mea)

Dar de unde poti sa stii ca cel care jura pe onoare si constiinta chiar are onoare si constiinta? Dar cel ce jura pe onoare si constiinta stie sigur ca are onoare si constiinta? Sau doar presupune ca are onoare si constiinta? Sau doar asa zice el, ca ar avea onoare si constiinta…?

Gandul

Vladimir Putin şi soţia şi-au anunţat divorţul la televizor: „Uniunea noastră s-a încheiat”

Iata ce se arata:

„Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi soţia sa, Liudmila, au anunţat joi seară că vor divorţa, conform unui interviu acordat Televiziunii publice ruse, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat”, a declarat Liudmila într-un interviu acordat postului public Rossia-24.

„Căsnicia noastră s-a sfârşit mai ales din cauză că abia ne vedem. Mie nu îmi place publicitatea şi îmi este greu să zbor cu avionul”, a mai declarat Putina, conform The Telegraph.

Liudmila Putina a fost văzută rar în public în ultimele luni, lăsând loc speculaţiilor privind căsnicia cu preşedintele ţării.

„Este o decizie comună”, a confirmat Vladimir Putin.

Ultima dată când cuplul prezidenţial a fost văzut împreună în public anul trecut, în 7 mai 2012, cu ocazia inaugurării celui de-al treilea mandat al lui Putin, aminteşte The Telegraph.

Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa, Liudmila, în vârstă de 55 de ani, sunt căsătoriţi de aproape 30 de ani şi au două fiice, de aproximativ 20 de ani.

Dincolo de anii de speculaţii pe marginea căsniciei lor, anunţul soţilor Putin este cu atât mai surprinzător cu cât preşedintele rus nu obişnuieşte să împărtăşească presei sau publicului larg aspecte din viaţa lui privată. Mai mult, există o lege nescrisă printre jurnaliştii ruşi conform căreia viaţa privată a lui Vladimir Putin este un subiect interzis.

Astfel, speculaţiile privind închiderea Liudmilei într-o mănăstire şi aventurile extraconjugale ale lui Vladimir Putin, inclusiv cu gimnasta Alina Kabaieva (ziarul care a scris despre această idilă a fost închis la scurt timp după publicarea articolului), au fost reduse imediat la tăcere de aparatul de propagandă al Kremlinului.

Putin nu s-a dezis de la atitudinea lui faţă de detalii privitoare la viaţa sa privată nici joi seara, în timpul anunţului divorţului. Pentru că nu era clar, din declaraţiile celor doi soţi, dacă divorţul s-a consumat, cei doi nu au confirmat sau infirmat, iar purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus a spus că nu ştie acest răspuns.”

Alina Kabaeva

Alina Kabaeva… 30 de ani, cati anii de casatorie ai lui Putin cu Liudmila…  Putin a infirmat ca ar fi avut o relatie cu Alina. Trebuie spus despre Kabaeva ca este si om politic – din 2007, deputat in Duma de Stat din partea partidului Rusia Unita. Totusi, dupa 30 de ani de casnicie, cu copii de 20 de ani, sa ajungi la divort…? Mi se pare destul de trist… Se spune ca momentul critic intr-o casnicie apare dupa 7 ani (de ce 7 ani, nu cred ca stie cineva; a fost si un film, daca nu ma insel, in acest sens).  Dar dupa 30 de ani sa ajungi la concluzia ca trebuie sa te desparti…

Ce mai face Basescu…?

Iata ca Basescu pare a incepe sa iasa din carapace!! 😀

Băsescu a discutat cu vicepreşedintele SUA „teme privind politica internă” din România

Se arata ca:

„Preşedintele Traian Băsescu a vorbit la telefon, joi după-amiază, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, temele discutate privind „politica internă” din România, precum şi atitudinea Bucureştiului în privinţa stadiului procesului de extindere a UE şi a NATO în Balcani.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a avut o convorbire telefonică, joi, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden.

„Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul vicepreşedinte Joseph Biden au avut, în această după-amiază, o convorbire telefonică în care au fost discutate teme privind politica internă din ţara noastră, precum şi atitudinea României în ceea ce priveşte stadiul procesului de extindere a Uniunii Europene şi a NATO în Balcani”, declară Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului român, în legătură cu această convorbire.”

Si, printre altele, despre revizuirea Constitutiei…? 😀

Băsescu: Reducerea pragului la referendum este o eroare. Nu avem necesarul de maturitate politică

Se arata ca:

„Reducerea cvorumului la referendum de la 50% la 30% este considerată „o eroare” de preşedintele Traian Băsescu. Motivul: românii nu au necesarul de maturitate politică pentru a se opera o astfel de modificare care funcţionează în alte ţări care au însă democraţii extrem de consolidate.

„Sunt ţări care nu au ceastă condiţie(prag la referendum-n.r.), dar sunt ţări cu o democraţie extrem de consolidată. România nu e ţara care are populaţia are nivelul de educaţie democratică care să permită acest lucru. Am cerut electoratului să nu-i voteze pe cei cu dosare penale. Ei au ieşi cu 70%. Un electorat care votează oameni cu dosare spune multe. A coborî pragul e o mare eroare. Nu avem necesarul de maturitate politică”, a spus Băsescu, la o întâlnire cu fanii săi de pe Facebook.

Şeful statului s-a declarat sceptic în privinţa validării de către Curtea Constituţională a legii prin care cvorumul la referendum scade de la 50 la 30%, aducând ca argument prevederi constituţionale care impun o simetrie, cum ar cea referitoare la alegerea preşedintelui din primul tur cu votul a 50% plus unu din numărul total al alegătorilor.”

Pai, bine, bine, eroare, eroare… Dar de ce e o eroare? Mi se pare ciudat raspunsul lui Basescu, ca n-am avea maturitate politica. Dar eu ma intreb: e oare democratic un prag de 30% in loc de 50% plus 1? Dupa parerea mea, asta ar fi trebuit sa se intrebe si sa intrebe Presedintele: daca e democratic ca, printr-un referendum, o minoritate sa decida pentru majoritate!

iunie 7, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 20 comentarii