Bizarul domn Trump…

Am vrut sa scriu zilele acestea, dar…  Dar parca atunci cand vroiam sa incep era ceva ce-mi scapa, ceva neclar, greu de caracterizat…

Cred ca o politica atat de bizara in plan extern precum cea dusa de actuala Administratie de la Casa Alba nu prea ne-a fost dat sa vedem. Sunt greu de inteles motivatiile lui Donald Trump…

Aveam un Acord Nuclear cu Iranul semnat in 2015 – v. aici si aici – de catre: membri permanenti ai Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite: SUA, Marea Britanie, Rusia, Franta, China plus Germania, si Uniunea Europeana, cu Iranul. Acest Acord limita drastic posibilitatile Iranului de a realiza arma nucleara, lasandu-i totusi posibilitatea Iranului de a utiliza energia nucleara pentru scopuri pasnice, civile.

Aceasta reglementare internationala a fost, cum am aratat putin mai sus, semnata de SUA. Inca din timpul campaniei electorale, dar si dupa aceea, Dl. Trump a folosit de nenumarate ori cuvantul „disgraceful” pentru a caracteriza respectivul Acord, initiat de Presedintele Obama. De curand, Donald Trump – ar trebui s-o vedem si ca pe o promisiune din campania electorala – a retras SUA din acest Acord, fara alta explicatie decat celebrul „disgraceful”, partea proasta fiind ca nu a pus nimic in loc. Nu a venit – cel putin nu am auzit – cu o propunere pe care s-o puna pe masa negocierilor. Sau sa spuna ce anume ar dori sa schimbe la Acordul deja existent.

Drept consecinta, atat Macron cat si ceva mai recent ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, au atras atentia asupra pericolului inceperii unui razboi. Eu cand am citit ce a zis Macron, prima data am trecut usor peste… Nu acelasi lucru a fost cand am citit si ce a declarat ministrul francez al Afacerilor Externe care a reiterat cele spuse de Emmanuel Macron… Le Drian a spus ca pericolul e atat de mare incat o miscare gresita sau o mica scanteie ar putea declansa un razboi…

Donald Trump a amenintat cu sanctiuni drastice firmele europene – a spus ca vor fi „trase la raspundere” – care ar mai indrazni sa faca afaceri in Iran. Dar pe ce baza juridica, daca SUA s-a retras din Acord?

In mod normal ar fi trebuit ca Dl. Trump sa fi lasat acest Acord sa continue pentru ca sa vedem daca Iranul il respecta si cum il respecta. In caz de nerespectare, Iranul ar fi trebuit sa fie, desigur, sanctionat. Donald Trump, in schimb, a plecat de la premisa ca in cativa ani, cu acest Acord, Iranul ar putea obtine arma nucleara. Dar nu e deloc foarte clar pe ce anume se bazeaza concluzia dumnealui. Israelul, prin Dl. Netanyahu, a specificat faptul ca detine o cantitate impresionanta de informatii culese de serviciile israeliene, care ar demonstra planurile concrete ale Iranului de a obtine arma nucleara. Iranul a raspuns ca informatiile nu sunt de actualitate si ca astfel de alegatii nu se constitutie in dovezi – v. aici.

Partea proasta este ca SUA se pune in afara unei reglementari internationale. Daca informatiile pe care le are din partea Israelului sunt cele corecte atunci de ce nu a folosit actualul Acord pentru a trage la raspundere Iranul? Pentru ca astfel de informatii ar fi demonstrat ca Iranul incalca Acordul existent, pe care l-a semnat.

Insa in conditiile in care SUA s-a retras fara explicatii prea credibile, Iranul, in mod justificat, a pus problema daca nu cumva un astfel de Acord ar trebui schimbat la fiecare schimbare, rezultata din alegeri, a Presedintelui SUA. De asemenea, tot justificat, a pus problema daca actualul Acord mai e in vigoare odata cu retragerea SUA din acesta. Ceea ce am inteles eu este ca Iranul va continua sa respecte acest Acord semnat in 2015.

Pentru SUA da foarte prost faptul ca s-a retras dintr-un Acord international pe care l-a semnat in urma cu 3 ani, fara sa ofere explicatii convingatoare si fara sa puna altceva in locul acestuia (propuneri de negociere sau sa arate care ar fi termenii din Acord asupra carora doreste sa deschida o negociere). Arata o lipsa de coerenta in politica externa, o lipsa de predictibilitate, dar si o incercare de a rezolva in mod unilateral, chiar prin forta (inclusiv armata), Dosarul Iranian. Asta nu inseamna ca se va ajunge la un razboi, dar retragerea dintr-un Acord international de acest gen deschide o cale periculoasa.

Ce a castigat SUA din asta? Nu prea se vede mare lucru. Si nu se vede nici ca Israelul ar fi mai bine aparat printr-un astfel de gest impotriva planurilor iraniene de a construi arma nucleara. Dimpotriva, Israelul era mai bine aparat daca SUA ar fi ramas in Acord, putand astfel sa sanctioneze, daca ar fi fost cazul, Iranul pe cale legala. Retragerea din Acord a SUA inseamna ca SUA, cel putin, nu mai are nicio posibilitate de a sanctiona in mod legal Iranul, daca aceasta tara nu respecta Acordul. Or, lucrul asta pune SUA intr-o pozitie proasta pe plan international.

Un alt lucru bizar care da nastere la numeroase speculatii este anuntul facut de Donald Trump, potrivit caruia Summitul programat pe data de 12 iunie la Singapore cu Presedintele Coreii de Nord, Kim Jong-Un, nu va mai avea loc. Era vorba despre procesul de pace din Pen. Coreeana, dupa atatia ani de ostilitate intre cele doua Corei. Este bine, totusi, ca dupa ce ieri a anulat o intrevedere cu liderul de la Phenian, azi Dl. Trump s-a razgandit!!! Ministrul de Externe nord-coreean, Kim Kye Gwan, a specificat ca decizia lui Trump de anulare a Summitului „nu este in linie” cu cei ce spera la „pace si stabilitate”, calificand anularea summitului ca fiind „neasteptata si foarte regretabila”. Insa iata ca azi Dl. Trump a scris pe Twitter:

„Very good news to receive the warm and productive statement from North Korea. We will soon see where it will lead, hopefully to long and enduring prosperity and peace. Only time (and talent) will tell!”

Mi se pare ca este o recunoastere a greselii facute, deoarece anularea Summitului l-a pus pe Kim Jong-Un intr-o postura favorabila, datorita faptului ca a avut acum o pozitie responsabila, pentru construirea unui climat de pace in Pen. Coreeana. Amenintarea voalata cu arsenalul nuclear american pe care a facut-o Dl. Trump referindu-se la Coreea de Nord nu a pus SUA intr-o pozitie favorabila, mai ales ca lucrurile erau stiute. Nu e niciun secret ca SUA are o forta militara sub toate aspectele foarte mult superioara Coreii de Nord. Lucrul acesta sugereaza o diplomatie facuta cu ajutorul amenintarii cu forta, nu sub reglementari clare de drept international, lucru ingrijorator.

Interesant in toate aceste evenimente, dar lucru este mult mai vizibil in legatura cu Iran Deal, e faptul ca SUA nu isi armonizeaza anumite pozitii de politica externa cu Uniunea Europeana, principalul sau partener. In cazul Acordului cu Iranul, lucrul e evident. Deocamdata pozitiile SUA si UE sunt contrare pe aceasta chestiune. Dar nici nu a existat un dialog, un schimb de pareri… In chestiunea Coreii de Nord, UE pare slab implicata. Nu simt influenta UE in aceasta privinta. Totusi, UE ar trebui sa fie mai activa deoarece nu ne e deloc indiferent daca in Pen. Coreea va fi pace sau va fi un razboi devastator. In momentul in care Presedintele SUA ieri spune una, iar azi spune un lucru total opus fata de ceea ce a afirmat ieri, mie mi se pare ca avem o problema. Nu ne e indiferenta pozitia SUA in astfel de chestiuni, care privesc pacea globala.

Deocamdata, in cazul Iranului, SUA, sub noua Administratie de la Casa Alba, condusa de Dl. Trump, n-a pus on the table nimic concret. Deci chestiunea este, ca sa zic asa, in aer. In cazul Coreii de Nord, de asemenea, nu avem nimic concret, decat – cel putin asa cum rezulta din ultima declaratie a D-lui. Trump – bune intentii.

Ambele chestiuni nu pot sa nu priveasca Uniunea Europeana, care ar trebui sa fie ceva mai activa pe plan international. Nu printr-o atitudine ostila fata de SUA sau fata de Casa Alba, sau Donald Trump. Ci printr-una de colaborare si atenuare a unor asperitati.

In general vorbind, deocamdata, in ambele chestiuni – Iran si Coreea de Nord, nu putem avea decat incertitudini.  Se poate observa ca pentru actuala Administratie de la Casa Alba a avea o politica externa condusa pe cai de actiune clare si in acord cu dreptul international pare a fi o problema. Insa o mare problema o reprezinta lipsa de predictibilitate a actualei politici externe americane.

Trebuie de asemenea spus ca in favoarea lui Donald Trump pledeaza faptul ca nu este usor pentru SUA sa construiasca o politica externa optimala in legatura cu tari precum Iranul si Coreea de Nord. Pentru ca nu e deloc clar cum anume, cum ar fi cel mai bine sa procedezi. Nu intotdeauna politica unor sanctiuni dure e cea mai eficace. Pe de alta parte, lipsa de fermitate, de hotarare sau o astfel de perceptie nu este neaparat o cale care solutioneaza problemele. Insa mi se pare important faptul ca Dl. Trump ar trebui sa-si defineasca o linie politica, o strategie stabila, clara atat in privinta Iranului, cat si in privinta Coreii de Nord. Succesul nu poate veni, totusi, dintr-o atitudine instabila. Dar Istoria recenta, daca e sa apelam la experienta politica, ne arata ca o continuare care conduce la rezultate palpabile e cea bazata pe dialog si intelegere. Sa ne gandim la prabusirea comunismului in Europa de Est si in fosta Uniune Sovietica. Daca n-ar fi existat contactul, dialogul permament dintre Ronald Reagan, apoi George Bush, si Mihail Gorbaciov, cu greu s-ar fi ajuns la un astfel de rezultat concret si sa ne gandim ca pana la urma s-a prabusit si Uniunea Sovietica. De aceea, zic eu, este necesar – mai ales in cazul acesta cand SUA s-a retras din Acordul cu Iranul – de un Summit SUA-Iran – atat cu Presedintele Hassan Rouhani cat si cu Liderul Suprem de la Teheran, Ayatolahul Ali Khamenei. Un astfel de dialog ar putea fi intermediat de catre Bruxelles. Absenta dialogului, nu are cum sa conduca la rezultate bune, cel putin judecand dupa experienta pe care Istoria recenta ne-a furnizat-o. Increderea nu se poate construi prin lipsa dialogului. N-ar fi putut exista incredere intre SUA si URSS, intre Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov, daca n-ar fi existat un dialog bilateral prin care sa se caute apropierea dintre parti.

Eu cred ca din multe puncte de vedere atat Iranul cat si Coreea de Nord au ramas tributare unor conceptii gresite despre SUA, care provin din alte vremuri. Simt un anacronism in abordarea de catre aceste doua tari a relatiilor lor cu SUA. Fara indoiala ca Donald Trump n-ar trebui sa le intareasca astfel de convingeri anacronice printr-un comportament sau limbaj inadecvat. Pentru ca atunci nu se va ajunge la alt rezultat decat acutizarea tensiunilor existente. Iar daca este in interesul SUA sa aiba relatii bune cu Arabia Saudita, atunci e in interesul SUA sa aiba relatii bune si cu Iranul. Nu e in interesul SUA destabilizarea Orientului Mijlociu. Si nici in interesul Uniunii Europene. Deocamdata, cel putin, procesul de pace in Orientul Mijlociu pare a fi blocat de mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Autoritatea Palestiniana l-a rechemat pe reprezentantul Presedintelui Mahmoud Abbas la Wasghington precum si pe ambasadorii din Romania, Cehia, Ungaria si Austria, tari care au blocat adoptarea unei declaratii comune a UE de condamnare a mutarii Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Uniunea Europeana nu are o pozitie convergenta sub acest aspect cu SUA. Ar trebui sa incerce sa se constituie intr-un factor de mediere intre parti. Imi pare ca Presedintele Macron cauta sa-si defineasca un rol de mediator. Insa UE n-ar trebui sa ramana indiferenta la astfel de evolutii ce pot fi periculoase. Daca nu acum, in acest moment, atunci in viitor… Atata vreme cat aveai un proces de pace in Orientul Mijlociu care decurgea nu neaparat lin, dar se putea constata o evolutie cat de cat pozitiva si tindea catre o normalizare a relatiilor dintre Autoritatea Palestiniana si Israel, iar acum constati ca acest proces de pace pare a fi intrerupt, ramanand incert, cel putin pe termen scurt si mediu, ai o problema care daca nu este solutionata repede se poate agrava, cu consecinte imprevizibile. Eu nu cred ca ne mai trebuie un alt razboi in zona pe langa Razboiul Civil din Siria, si vedem cu ce consecinte tragice. Totusi, vedem o recrudescenta a conflictului dintre Israel si Palestina, cu proteste masive in Fasia Gaza, soldate cu multi morti si raniti. Trebuie aratat ca avem de a face cu o acutizare a conflictului ce se afla intr-o stare initiala. Deocamdata nu putem sti unde se va ajunge, dar observam ca situatia din Orientul Mijlociu se complica. In urma violentelor recente din Fasia Gaza a rezultat o depreciere considerabila a relatiei dintre Turcia si Israel. Insa se pot degrada puternic si relatiile dintre Israel si celelalte state arabe din zona, chiar daca acum acest lucru nu pare evident. Ce consecinte genereaza Orientul Mijlociu in astfel de situatii cred ca stim deja: terorism, razboi si inca unul prelung… Care pot afecta si Uniunea Europeana. O analiza interesanta semata de Reva Goujon – aici.

Partea proasta este ca politica D-lui. Trump n-a oferit, cel putin pana la acest moment, solutii acestor dosare, dupa cum se vede, grele si complicate. Dimpotriva, par a se accentua tensiuni mai vechi… Nu spun ca fosta Administratie de la Casa Alba, cea condusa de Dl. Obama, n-ar fi facut greseli sau ca ar fi rezolvat toate problemele. Dar Obama a dorit cel putin sa reglementeze international relatiile cu Iranul – de aici Acordul cu Iranul, a dorit sa rezolve situatia din Orientul Mijlociu tot pe calea respectarii reglementarilor internationale, spre exemplu relatiile dintre Autoritatea Palestiniana si Israel. Pe cand acum lucrurile sunt, ca sa zic asa, opuse, cu toate riscurile de rigoare. Prin Acordul Nuclear cu Iranul, Obama a incercat apropierea acestei tari de Occident. Pe cand Donald Trump doreste sa rupa acest Acord, caz in care Iranul se va apropia si mai mult de Rusia. De fapt, mi se pare singura consecinta de pana acum, pentru ca Iranul va trebui sa gaseasca un partener pe masura in cazul in care va fi atacat de SUA sau Israel (in spatele caruia s-ar afla SUA, desigur). Dupa un turneu pe care Dl. Trump l-a efectuat in Orientul Mijlociu si care promitea mult, avem acum un recul datorat unor politici gresite. Inclusiv abordarea prin forta si amenintarea cu forta e gresita, stimuland tensiunile vechi din aceasta zona. Este salutar faptul ca UE incearca mentinerea Acordului cu Iranul.

Desigur, vom vedea cum vor evolua lucrurile. Insa date fiind cele de mai sus, prea optimist nu sunt. Pentru ca se vede ca nu s-a prea realizat mare lucru. Spre exemplu acum cu atat mai mult nu ai nicio  garantie ca Iranul nu va produce arme nucleare. Sau nu poti sa spui ca forta Iranului a scazut, sau ca nu ar mai reprezenta un pericol in regiune, sau ca nu ar mai finanta terorismul.

Deocamdata, politica D-lui. Trump favorizeaza Rusia. A facut ca Iranul sa nu aiba loc de intors si sa stranga relatiile cu Rusia. Pana la urma, acelasi lucru mi se pare ca-l va face si Autoritatea Palestiniana. In privinta Iranului lucrurile erau de mai demult clare daca ne gandim la troica Rusia – Turcia – Iran, dar actuala politica americana a taiat, sau a cautat s-o faca, orice posibilitate de apropiere dintre Iran si Occident, desi UE incearca sa mentina Acordul. Daca nu s-ar fi razgandit in cazul Coreii de Nord, lucrurile ar fi capatat o turnura similara. Interesant este ca, prin politica dusa de Dl. Trump in aceste dosare importante – Iran, relatiile israeliano- palestiniene, Coreea de Nord -, nu se vede ce a castigat pana acum SUA (in legatura cu Coreea de Nord ramane sa vedem ce se va mai intampla). In schimb, dupa cate se vede, Rusia pare a nu avea nicio problema. Dimpotriva! Are un teren minunat pentru a-si intari colaborarea cu Turcia si Iran. De asemenea are o oportunitate excelenta de a-si spori influenta si a furniza securitate Autoritatii Palestiniene. Iar in legatura cu Coreea de Nord, refuzul initial al lui Trump favoriza tot Rusia, pentru ca ii crea posibilitatea de a-si extinde influenta acolo. Insa Donald Trump a revenit, cum era si normal, logic, intrucat are parteneri precum Coreea de Sud sau Japonia, direct interesati. Desi, daca va mai amintiti, inca de mai demult, nu cu multa vreme in urma, cerea Coreii de Sud si Japoniei sa plateasca catre SUA serviciile pentru asigurarea securitatii. Mai apoi a revenit asupra acestei idei nastrusnice. Nu mai vorbesc de declaratia ciudata cum ca NATO este o organizatie obsoleta, poate pentru a da astfel un indemn statelor membre sa plateasca din buget 2% din PIB pentru Aparare.

Speram sa vedem din partea D-lui. Trump o politica mai coerenta si predictibila si gasirea unor solutii viabile la astfel de probleme.

Ceea ce am vazut pana acum e foarte bizar…

Un punct de vedere gresit…

… cel putin in opinia mea…

Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu pe blogul sau:

Sper că Donald Trump n-o să-l înjure pe Klaus Iohannis pe Twiter

„Sînt printre puținii jurnaliști români postdecembriști care au ținut partea arabilor ori de cîte ori aceștia au fost ținta intervențiilor americane în politica lor internă, culminînd cu agresiunile militare. Am denunțat Războiul din Golf, destabilizarea Orientului Mijlociu sub semnul așa zisei Primăveri arabe, care Primăvară, cîntată și de ai noștri drept Marea Revoluție, n-a făcut decît să schimbe în Egipt un dictator militar ruginit cu unul mai tînăr și în Libia să instituie haosul. Știind că Siria e una dintre puținele țări din zonă în care fanatismul islamic n-a avut loc, am pus Războiul civil pe seama pungii de petrol rîvnite nu numai de ruși, dar și de occidentali.

Din acest punct de vedere am deplîns faptul că România a renunțat în politica sa externă din ultimii ani la minimul echilibru în disputa dintre Israel și lumea arabă, manifestîndu-se în toate organismele internaționale ca oaie în turma Estului păzită de Marile Puteri.
Adică împotriva arabilor, de grija cărora pare acum să nu mai aibă weekend Klaus Iohannis.

În chestiunea deciziei luate de Donald Trump de a muta efectiv ambasada SUA la Ierusalim sînt însă de partea președintelui american.
Se vede limpede că relația dintre Israel și Palestina a intrat de ani întregi într-o fundătură. Ieșirea din această fundătură nu se poate face decît printr-o rupere de ritm. Se poate bănui, ca și în cazul Coreii de Nord, în care Donald Trump a repurtat deja un succes răsunător, că prin mișcarea asumată de Casa Albă se pot crea premisele unei recunoașteri a statului palestinian. Aceasta e cheia problemei în Orientul Mijlociu. Acest stat nu va fi recunoscut niciodată cîtă vreme palestinienii vor capitala la Ierusalim.

Nu-i exclus ca mutarea ambasadei americane la Ierusalim să fie o concesie suficient de puternică din partea lui Donald Trump pentru a solicita Israelului recunoașterea statului palestinian și chiar un ajutor la întărirea economică a acestuia.

Am ținut să precizez aceste lucruri, pentru că la noi, în controversa iscată de inițiativa Guvernului, argumentele aduse de Klaus Iohannis și de echipa lui de propagandă împotriva inițiativei, n-au nici o legătură cu situația din Orientul Apropiat. Toate se învîrt în jurul tezei că președintele e proprietarul politicii noastre externe și că Guvernul nu trebuie să facă altceva decît să muncească cu ziua pe acest teren.

Convocat de site-ul PSnews.ro să mă pronunț asupra controversei, am expus următoarele puncte de vedere, toate răspunsuri la întrebările redactorului Ștefan Rusu:

„Vor mai fi și alte state care vor urma România. România a fost o piesă foarte importantă în această în această operațiune. Contrar prostiilor care se spun în România, procesul de mutare al ambasadei noastre la Ierusalim nu e o operațiune întîmplătoare pentru că vrea Dragnea sau PSD-ul. În momentul în care Donald Trump a decis mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim, de fapt să transpună în practică această decizie luată mai de mult, era limpede că se așteaptă, cel puțin din partea partenerului american, ca și alte state să urmeze, pentru că dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..

Opțiunea pe care am făcut-o noi mie nu mi se pare nici hazardată, nici riscantă, ci e un gest de politică externă mai îndrăzneț, în care în sfîrșit România face și ea ceva extern după 28 de ani. De 28 de ani nu facem altceva decît să întrebăm «Avem voie? N-avem voie?» Marile puteri vor ajunge și ele să își mute ambasadele, dar nu vor ca o țară pițifelnică pentru ele precum România să o facă. Vor să o facă ele întîi, să negocieze ele și apoi să ne dea și nou voie să facem asta. Din acest punct de vedere, iată că s-a pornit un semnal, probabil vor veni și alte țări din Uniunea Europeană care vor urma gestul nostru.

Prin însuși faptul că s-a făcut așa un soi de abatere de la protocol și a fost invitat președintele Camerei Deputaților, considerat ca un fel de prim-ministru, se arată interesul uriaș al Israelului, nu al lui Netanyahu, altă prostie care s-a spus în România. Nu este în interesul premierului Netanyahu, este în interesul Israelului, vital chiar ca această capitală a lor să fie la Ierusalim.

„Prima dată am spus și eu că va genera un conflict, dar deocamdată conflictul s-a încheiat pentru că Guvernul, sigur, mînuit de către Liviu Dragnea, avea nevoie să dea un semnal, că el e de acord. E ca la Codruța Kovesi, că după asta toate se vor abate asupra lui Klaus Iohannis. Ați observat deja și începutul unei campanii în presa internațională pe tema asta. E treaba lui. Din punctul acesta de vedere, nu cred eu că Dragnea moare să mute ambasada, adică să facă gestul. Pentru că depinde de președinte. Deocamdată el a dat șah lui Klaus Iohannis, anunțînd că are de gînd să facă. Din acest moment, cel în defensivă este Klaus Iohannis care tot trebuie să explice de ce nu e de acord. Din punctul acesta de vedere, mingea e la Klaus Iohannis. Șahul a fost dat. Nici nu se mai pune problema să se mute sau să nu se mute. Că depinde de Klaus Iohannis. Deocamdată, prin primirea în Israel și prin tărăboiul făcut s-a văzut că Președinția nu vrea și Guvernul vrea. Guvernul nu mai riscă nimic, pe când Klaus Iohannis, nu știu care va fi evoluția ulterioară. Poate îl înjură pe Twitter Trump, vă imaginați. Ne putem aștepta oricînd.””

Nu degeaba am transcris acest articol: el trebuie citit cu atentie ca sa se inteleaga bine ce vreau sa spun. Altminteri ar parea lipsit de coerenta ce voi spune in continuare.

In primul rand trebuie spus ca Washingtonul nu a cerut nimanui sa-i urmeze gestul si nici nu a dat prea multe lamuriri prin care sa-si explice pozitia: de ce, care e motivul real, pentru care doreste sa-si mute ambasada la Ierusalim. Articolul arata ca:

” În momentul în care Donald Trump a decis mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim, de fapt să transpună în practică această decizie luată mai de mult, era limpede că se așteaptă, cel puțin din partea partenerului american, ca și alte state să urmeze, pentru că dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..”

Dar nu e deloc foarte clar ca motivul deciziei lui Trump a fost ca si altii sa-i urmeze exemplul. De unde ar rezulta asta? Si cum poti trage concluzia ca in caz contrar: „dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..”? Insa daca admitem ca ideea era ca si alte state partenere SUA sa urmeze exemplul dat de Casa Alba si daca vorbim despre o initiativa a Romaniei in acest sens atunci pun si eu intrebarea: cum se armonizeaza Romania cu pozitia Americii in contextul unui Raport de tara, defavorabil in multe aspecte, pe care ni l-a facut Departamentul de Stat si pe care – atentie mare!! – Departamentul de Stat si l-a asumat? Am tinut sa precizez acest lucru, ca Departamentul de Stat al SUA si-a asumat acest Raport pe 2017, adica Guvernul american. Nu Hans Klemm, ci Guvernul SUA. Chiar daca avem acum o Administratie republicana la Casa Alba. Adica acest Raport pe 2017 reprezinta pozitia Guvernului American fata de tara noastra! Si nu ne reproseaza ca nu am luat decizia de a muta Ambasada Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim…

A doua chestiune e legata de urmatorul aspect:

„De 28 de ani nu facem altceva decît să întrebăm «Avem voie? N-avem voie?» Marile puteri vor ajunge și ele să își mute ambasadele, dar nu vor ca o țară pițifelnică pentru ele precum România să o facă. Vor să o facă ele întîi, să negocieze ele și apoi să ne dea și nou voie să facem asta. Din acest punct de vedere, iată că s-a pornit un semnal, probabil vor veni și alte țări din Uniunea Europeană care vor urma gestul nostru.”

Maestrul Cristoiu vorbeste de parca Romania ar fi o mare putere: cum isi permit altii sa-i spuna ce sa faca si ce sa nu faca? 🙂 Chestiunea ar fi ca atunci cand iei o decizie trebuie sa-ti asumi si consecintele. Statele Unite nu ne-au cerut lucrul asta – din acest punct de vedere e in exclusivitate problema Romaniei daca isi muta sau nu ambasada. La nivel european consensul general e ca sa nu se purceada la mutarea ambasadelor la Ierusalim. Am vazut un editorial semnat de Dan Turturica, ingrijorat de faptul ca Romania ar putea fi sanctionata financiar de catre UE – aici. Nu cred ca asta e problema, desi s-ar putea sa fie si asta o problema. Totusi, Romania e un stat suveran, iar decizia mutarii ambasadei la Ierusalim este, deci, o decizie a unui stat suveran. Insa mi-e teama ca, printr-o astfel de decizie, Romania se pune singura in ofsaid, pentru ca nu prea vad cum ar putea un astfel de gest sa influenteze Uniunea Europeana. Prin urmare, Romania ar trebui sa-si asume singura o astfel de decizie. Inclusiv incalcarea unor Rezolutii ale Natiunilor Unite. Intrebarea care se pune: poate Romania sa-si permita un astfel de lucru? Si ce ar avea de castigat din afacerea asta?

Intr-un fel pare logic: din moment ce Israel si-a proclamat capitala la Ierusalim, atunci si ambasada se muta la Ierusalim. Trebuie insa precizat ca Autoritatea Nationala Palestiniana are centrul administrativ la Ramallah, nu in Ierusalimul de Est. Chestiunea care se pune este Statutul Ierusalimului. Israelul a luat controlul asupra Ierusalimului de Vest in 1948, in timpul Razboiului Arabo-Israelian. In 1967 a ocupat si Ierusalimul de Est. Curtea Suprema din Israel priveste Ierusalimul de Est ca fiind parte integranta a Israelului si respinge ca prin legile si adminitratia Israelului impuse acolo ar fi vorba de o anexare. Comunitatea internationala, in schimb, priveste Ierusalimul de est ca fiind parte a teritoriilor palestiniene. Iata insa ce declara Netanyahu recent (cf. Wikipedia – Statutul Ierusalimului):

„On 17 May 2015, Prime Minister Netanyahu reiterated, regarding Jerusalem serving as the capital of both Israel and a future Palestinian state, “Jerusalem has forever been the capital of only the Jewish people and no other nation.”^[43] On 25 January 2018, Netanyahu said: „Under any peace agreement the capital of Israel will continue to be in Jerusalem.”^[44]„

El spune:

„Ierusalimul a fost intotdeauna capitala doar a poporului evreu si nu a altei natiuni” si „Sub orice tratat de pace, capitala Israelului va continua sa fie in Ierusalim”.

Natiunile Unite considera ca Ierusalimul de Est este parte a teritoriilor ocupate de Israel sau a teritoriilor palestiniene ocupate, iar viziunea e ca Irusalimul sa devina capitala a doua state: Israel si Palestina. Pozitia Uniunii Europene a fost exprimata de Catherine Ashton:

„

The European Union set out its position in a statement of principles last December. A two-state solution with Israel and Palestine side by side in peace and security. A viable state of Palestine in the West Bank, including East Jerusalem, and the Gaza Strip, on the basis of the 1967 lines. A way must be found to resolve the status of Jerusalem as the future capital of both Israel and Palestine.

— Catherine Ashton, High Representative for Foreign Affairs and Security Policy of the European Union^[63]„

Deci solutia two-state si despre Ierusalim spune: „Trebuie gasita o cale prin care sa se rezolve statutul Ierusalimului ca fiind capitala atat a Israelului cat si a Palestinei.”

Pozitia Rusiei:

„On 6 April 2017, the Russian Ministry of Foreign Affairs issued a statement saying, „We reaffirm our commitment to the UN-approved principles for a Palestinian-Israeli settlement, which include the status of East Jerusalem as the capital of the future Palestinian state. At the same time, we must state that in this context we view West Jerusalem as the capital of Israel.”^[67] Some commentators interpreted this as a Russian recognition of Israel’s claim to West Jerusalem,^[68][69][70] while others understood the statement as a Russian intention to recognize West Jerusalem as Israel’s in the context of a peace deal with the Palestinians.^[71][72][73]

In 2011, Russian president Medvedev stated Russia had recognized the State of Palestine with East Jerusalem as its capital already in 1988, and had not changed that view.^[74]„

In 2017 ministrul rus de Externe a reafirmat pozitia Federatiei Ruse „in acord cu principiile aprobate de catre Natiunile Unite”  ca Ierusalimul de Est sa fie capitala viitorului stat Palestinian iar Ierusalimul de Vest sa fie capitala Israelului. In 2011, Presedintele Medvedev a afirmat ca Rusia a recunoscut Statul Palestinian cu capitala in Ierusalimul de Est inca din 1988 si aceasta pozitie nu s-a schimbat.

Pozitia Statelor Unite:

„In 2008, then-Democratic candidate Barack Obama called Jerusalem the ‘capital of Israel’. On 4 June 2008, Obama told the American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), in his first foreign policy speech after capturing the Democratic nomination the day before, that „Jerusalem will remain the capital of Israel, and it must remain undivided.” However, the then-senator and presidential hopeful backtracked almost immediately.^[84] In 2010, the Obama administration condemned expansion of Gilo and Ramat Shlomo as well as evictions and house demolitions affecting Palestinians living in East Jerusalem.^[85][86]„

Inca din 2008, pe atunci candidatul democrat Barack Obama vorbea despre Ierusalim drept capitala a Israelului si ca Ierusalimul trebuie sa ramana nedivizat. Pe 6 decembrie 2017 administratia Presedintelui Donald Trump a recunoscut oficial Ierusalimul drept capitala a Israelului si a adugat ca Departamentul de Stat va initia procesul de construire a Ambasadei SUA la Ierusalim. Consiliul de Securitate al ONU intrunit de urgenta pe 7 decembrie a condamnat (14 din 15 membri) decizia Presedintelui Trump. „U.S. envoy Nikki Haley called the United Nations „one of the world’s foremost centres of hostility towards Israel”.^[97]” – Nikki Haley a numit Natiunile Unite ca fiind „una din centrele mondiale cele mai ostile fata de Israel”. Marea Britanie, Franta, Suedia, Italia si Japonia s-au numarat printre tarile care au criticat decizia lui Trump in acea intrunire de urgenta. De remarcat si:

„Following Trump’s announcement, American embassies in Turkey, Jordan, Germany and Britain issued security alerts for Americans travelling or living abroad in those countries. The United States also issues a general warning for Americans abroad about the possibility of violent protests. The American consulate in Jerusalem has restricted travel of government employees to Jerusalem’s Old City. The US Embassy in Jordan has banned employees from leaving the capital and children of embassy employees were told to stay home from school.^[105]„

Pozitia Marii Britanii – cea europeana.

Daca Romania adopta exemplul american, cum ne armonizam cu politica externa americana? In caz contrar apare ca Romania a facut in mod unilateral un astfel de gest. Si apoi ar insemna sa ne armonizam cu politica externa a SUA, dar nu si cu Raportul Departamentului de Stat, care sustine, printre altele, lupta anticoruptie in Romania. Si pe Laura Codruta Kovesi, intre altele fie zis, daca nu explicit… 🙂

De aceea eu l-as intreba pe maestrul Cristoiu daca nu cumva considera contradictoriu sa critice Raportul Departamentului de Stat, in schimb sa fie calduros de acord cu adoptarea exemplului american in privinta mutarii ambasadei! 🙂

Dar sa vedem cum privesc Statele Unite procesul de pace din Orientul Mijlociu:

Mediafax

Turneu diplomatic în Orientul Mijlociu. Mike Pompeo: Pacea dintre israelieni şi palestinieni rămâne o prioritate pentru SUA

„Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, a declarat, luni, că soluţionarea conflictului israeliano-palestinian rămâne o prioritate pentru Administraţia Donald Trump, în pofida deciziei de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Secretarul de Stat al SUA, aflat într-un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu, a precizat că Washingtonul susţine dreptul israelienilor de a se apăra şi a adăugat că palestinienii trebuie să se întoarcă la masa negocierilor politice.

”O piesă importantă pentru instituirea stabilităţii în Orientul Mijlociu o reprezintă rezolvarea acestui conflict. Credem că israelienii au dreptul să se apere şi susţinem acest lucru”, a declarat Pompeo.

Pompeo a amintit că soluţia ”a două state” este singura cale către pace.

La începutul mandatului, preşedintele SUA, Donald Trump a exprimat intenţia relansării rapide a procesului de pace israelo-palestinian, în timp ce Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, a cerut, la Casa Albă, încetarea „ocupaţiei”, pledând pentru coexistenţa a două state, palestinian şi israelian. Donald Trump l-a primit în mai 2017, la Casa Albă, pe Mahmud Abbas, aceasta fiind prima întâlnire oficială a celor doi lideri. Donald Trump a cerut relansarea negocierilor de pace între Israel şi palestinieni şi semnarea unui acord, fără însă a oferi detalii despre modul în care se poate ajunge la soluţionarea conflictului.”

Daca Donald Trump ar reusi, prin politica sa externa, sa puna capat conflictului palestiniano-israelian, ar fi un lucru extraordinar!! Dificultatile sunt destule. Sa nu uitam ca Hamas e vazuta drept organizatie terorista. Iar Fatah si Hamas, politic vorbind, sunt de forte aproximativ egale. Hamasul mentine inca o mare influenta in cadrul Autoritatii Nationale Palestiniene. La alegerile legislative din 2006, Hamasul a obtinut victoria! Daca tot ne raliem pozitiei americane, cum am putea contribui la planul de pace al Casei Albe? Din cate stiu (poate gresesc) un astfel de plan nu a fost expus public de catre Washington. Pe de alta parte, initiativa Americii pare singulara atata vreme cat celelalte state nu adera la pozitia americana in privinta Ierusalimului. Fara indoiala, SUA este principalul partener strategic al Romaniei, iar tara noastra trebuie sa-si armonizeze politica sa cu cea a SUA. Insa lucrul acesta ar sugera o actiune in tandem romano-americana in Orientul Mijlociu. S-ar putea construi asa ceva, dar pana acum nu se vede vreo abordare de acest gen din partea Guvernului Dancila. Nici din partea Presedintelui, desigur. Dar sa nu uitam ca PSD-ALDE, Liviu Dragnea si Guvernul Dancila au venit cu ideea mutarii ambasadei, nu Presedintele. Ceea ce a facut Liviu Dragnea poate fi o idee de politica externa, in niciun caz o initiativa. O initiativa, in politica externa mai ales, presupune un plan, un concept sau mai multe, o viziune cel putin pe termen mediu, o strategie in acest sens. Nu prea vedem asa ceva…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.