Efectul comunismului…

Cred ca ar fi interesant sa vedem cum stau Tarile Europei de Est din punctul de vedere al PIB (nominal)/loc. fata de suratele lor din Vest, care n-au cunoscut comunismul, la aproape 30 de ani de la prabusirea Cortinei de Fier.

Voi lua ca reper doua tari ce nu au fost in Blocul Comunist, dar mai sarace, din UE si Zona Euro, fata de restul statelor din Eurozona: Portugalia si Grecia.

Tara                Populatia         PIB/loc.

Estonia          1.319.133         $23.610

Letonia          1.953.200         $18.472

Lituania         2.810.865         $19.534

Polonia        38.422.346        $16.179

Ungaria          9.797.561        $16.723

Slovacia         5.435.343        $19.128

Cehia           10.610.947        $22.468

Slovenia       2.066.880          $27.535

Croatia         4.154.200          $14.788

Romania     19.638,000         $11.817

Serbia           7.040.272         $6.052  (excluding Kosovo)

(excluding Kosovo)

Albania         2.876,591         $5.319

Rusia          144.526.636       $11.946

(without Crimea)

Muntenegru       642.550       $7.623

Bulgaria           7.101.859      $7.924

Portugalia    10.379.573       $24.237

Grecia          10.768.477       $20.570

O prima observatie care s-ar impune: nu sunt trecute chiar toate tarile care inainte de 1989 au fost sub comunism, dar tabelul de mai sus este acoperitor si relevant pentru toate Tarile Europei de Est, foste comuniste.

Ce rezulta de aici?

Trebuie sa remarcam un lucru important: la aproape 30 de ani de la caderea comunismului doar trei tari foste comuniste reusesc sa depaseasca un PIB/loc. de $20.000. Acestea sunt: Estonia, Cehia si Slovenia. Estonia este o fosta republica sovietica, Slovenia o fosta republica iugoslava, iar Cehia un stat rezultat din dezmembrarea Cehoslovaciei. De asemenea se impune observatia ca populatia Estoniei si Sloveniei este aproximativ cam cat cea a Bucurestiului.

Sa vedem mai multe remarci si observatii! Interesant, zic eu, sa ne uitam la Bulgaria, tara membra UE si NATO, si Muntenegru, care si-a declarat independenta in 2006 si nu apartine nici UE si nici NATO: PIB/loc. e similar… in medie de doar $7.500…

PIB-ul/loc. al Portugaliei e depasit doar de Slovenia. PIB-ul/loc. al Greciei este depasit doar de Slovenia, Estonia si Cehia.

Interesant este ca PIB-ul Croatiei, in care avem 86,28% romano-catolici, tara care a trecut prin razboiul dezmembrarii Iugoslaviei si a intrat in UE mult mai tarziu decat Romania, este mai mare decat cel al Romaniei!! Faceti o comparatie si intre PIB/loc. al Croatiei si cel al Serbiei, unde avem 84,5% crestini ortodocsi…

Dar un lucru foarte important de remarcat, la nivel european, este ca inca, la aproape 30 de ani de la caderea comunismului, Tarile Europei de Est se mentin la un nivel economic mult inferior fata de Tarile din Vest.

Este de observat, din acest punct de vedere ce impuls economic major au luat Tarile Vestice, inclusiv datorita Planului Marshall, refuzat in Est de catre Stalin, fata de tarile care au cazut sub comunism. Daca la nivelul anului 1947 aveam in Vest tari sarace, comparabile cu Romania (daca nu chiar Romania statea nitelus mai bine!!), ca de exemplu Spania sau Portugalia, avem acum – sa dau exemplul Spaniei, Portugalia am pomenit-o in tabel – o tara cu un PIB/loc. ($32.559) de vreo 3 ori mai mare decat al tarii noastre, la o populatie, e adevarat mai mare, de 46.354.321 locuitori. PIB/loc. al Spaniei nu e atins de nicio tara fosta comunista din Europa. Nici din Spatiul Ex-Sovietic. Nici de Rusia, se intelege.

M-am gandit ieri mai multa timp cum ar fi aratat tara noastra daca n-ar fi venit comunismul peste noi dupa Razboi, daca am fi continuat cu Monarhia. Mi se pare ca e de ajuns sa ne uitam la tari ca Spania, Portugalia sau Italia. Imediat dupa Razboi, Italia era o tara foarte asemanatoare cu Romania. Si economic, si social. Era, economic vorbind, mai bine aspectata. Nordul era mai dezvoltat fata de tara noastra. Totusi, din punct de vedere industrial, Italia era superioara Romaniei: numai sa ne gandim, spre exemplu la Automobile Fiat – deci productie proprie de automobile!! – infiintata in 1899!! Insa daca ne referim la toata Italia, conditiile nu difereau prea mult fata de ce era la noi. Populatia traia in saracie. Uneori si in unele locuri chiar saracie lucie!! Cu toate acestea, dupa Razboi, conditiile din Italia, economice, de trai, au inceput sa se imbunatateasca vizibil. S-a reusit sa se rezolve si problema locuintelor, dar progresul incepea sa fie evident.

Acum Italia, la o populatie de 60.589.445 are un PIB/loc. de $35.913. Comparati, va rog, cu Romania.

Uitati-va la tabel cum comunismul in Europa de Est a reusit sa mentina aceste tari la un nivel economic inferior fata de Vest, decalaj care se mentine si acum, la 29 de ani de la prabusirea comunismului  in Europa. Chiar si acum, in 2018, nivelul din Est, in general vorbind, este destul de scazut. Doar trei tari constituie exceptia!! Este vorba de un efect al comunismului ce se mentine vreme indelungata si dupa caderea sa. De unde se vede bine ca dificultatile de a realiza in aceste tari o economie performanta persista inca si sunt dificil de depasit!!

Sa ne intoarcem putin la Spania, o tara foarte saraca dupa Razboi, in care pericolul comunismului era foarte mare. Exista un partid comunist puternic si personalitati comuniste, de vizibilitate internationala, in Spania, tara ce avea un regim fascist, condus cu mana de fier de Gen. Franco, cauza pentru care Spania era izolata in Europa. Contactele celorlalte tari europene cu Spania era foate rarefiat. Problema principala a regimului fascist era anihilarea comunismului. Partea proasta era ca nu prea prididea in indeplinirea acestui deziderat. Franco a cerut ajutorul economic Statelor Unite, iar Eisenhower, intelegand pericolul extinderii comunismului, sprijinit de sovietici, in Vest, i l-a acordat Spaniei. De pe la mijlocul anilor ’60 Spania a cunoscut o infloritoare dezvoltare economica, care a continuat si dupa moartea dictatorului Franco si trecerea tarii sub un regim monarhic. Si in felul acesta Spania a reusit sa depaseasca, din punct de vedere economic, tarile comuniste din Est, situandu-se azi la un nivel mult superior fata de aceste tari, foste comuniste. Pe cand aceste tari, foste comuniste – cu trei exceptii – nu reusesc nici azi nu sa atinga nivelul Spaniei, ci macar sa se apropie semnificativ de un asemenea nivel…

E de remarcat si un alt aspect interesant: acest decalaj economic intre partea vestica si partea estica a Europei e un fenomen specific european. Lucrul acesta e datorat unor cauze istorice dar si diviziunii politice in doua parti antagonice a continentului, dar care comunicau, totusi, intre ele, in a doua jumatate a sec. XX. Sigur, decalaje pe un continent se mai pot intalni si in alte parti. Insa dupa Cel de-Al doilea Razboi Mondial peisajul politic al Europei s-a schimbat brusc si radical. Dificultatile remanente s-au putut observa, de exemplu, in fosta RDG, dupa reunificarea Germaniei, intrucat decalajul economico-social dintre fosta RDG si fosta RFG era unul foarte mare si nu cred ca gresesc prea mult daca spun ca aceste dficultati inca persista.

Date fiind aceste realitati nu se poate sa nu te intrebi cum s-ar putea rezolva mai rapid problema reducerii decalajului dintre Est si Vest in Europa. In contextul acesta, dupa cum lesne se poate observa Romania nu se afla intr-o postura favorabila, inclusiv datorita incetinirii reformelor economice. Dupa parerea mea, o situatie ce as caracteriza-o drept critica este in Bulgaria. Comisia Europeana trebuie sa gaseasca urgent masurile optime pentru a depasi astfel de situatii.

In ceea ce priveste Romania, ingrijorator este ca inca nu se gaseste pe o cale stabila de propasire economica. Inca se manifesta cu pregnanta fenomenul emigratiei masive, cu consecinte economice destabilizatoare, dar si un accentuat declin demografic – lucru care arata ca, in Romania, cu toate guvernarile pesediste care au condus tara, conditiile sociale nu s-au imbunatatit, desi economia a inregistrat si cresteri semnificative cateodata, dar in salturi, lucru ce nu trebuie privit ca un aspect pozitiv. La noi nu a existat o constanta in timp a cresterii economice, ci salturi ceea ce mai degraba exprima un caracter de discontinuitate in timp a cresterii. Spre exemplu, PIB/loc. al Romaniei s-a situat constat la un nivel foarte modest in primul deceniu dupa Revolutia din 1989. Apoi a urmat un salt foarte mare, pe o perioada de vreo 8 ani, pana la Criza, raportat la situatia anterioara, datorita masurilor de reforma si a unei bune absorbtii a fondurilor de preaderare, o componenta semnificativa avand-o lucrarile de infrastructura rutiera, organizate etapizat in timp. Insa trebuie reamarcat ca, din punctul de vedere al cresterii economice, de cativa ani exista o stagnare in zona – Romania, Bulgaria, Ungaria, Polonia. Tara noastra a reusit in ultimii 2 ani o crestere ceva mai agresiva, dar  PIb/loc. al Ungariei, Poloniei si chiar al Bulgariei se mentine, practic, cam la aceleasi cote. Adica nu vedem nimic impresionant din acest punct de vedere. Romania trebuie sa-si articuleze politicile economice pentru ca sa poata avansa intr-o maniera sanatoasa. Saltul actual, desi real, nu tine, totusi, cont de productivitatea muncii iar nivelul investitiilor se mentine redus, la o cota de avarie, ca sa zic asa, de cativa ani. De aceea cresterea actuala, insotita de marirea puternica a deficitelor, nu poate fi considerata drept sanatoasa pentru ca s-ar putea, destul de probabil, sa ne coste mai tarziu cu un cost greu suportabil.  De asemenea, in cazul Romaniei, se remarca cu pregnanta slaba absorbtie a fondurilor europene. Apropo de discontinuitati, reamarcam un declin al lucrarilor de infrastrucura rutiera dupa 2008, desi se vorbeste foarte mult despre, de exemplu, constructii de autostrazi, de altfel absolut necesare dezvoltarii Romaniei.

Ar trebui sa ne puna pe ganduri faptul ca, in cazul tarii noastre, ar trebui sa vorbim, mai degraba, de reducerea decalajelor fata de tari ca Cehia, Slovacia, Tarile Baltice pana a vorbi de reducerea decalajului dintre tara noastra si Portugalia!! Noi am ramas destul de mult in urma si mie, cel putin, mi se pare ca problema economica a fost aproape ignorata atat in perioada Basescu cat si acum. Facem prea putin, ca sa ma exprim mai sugestiv. Noi trebuie sa intelegem ca in asemenea conditiuni, oricat te-ai stradui s-o combati, infloreste coruptia. Coruptia nu poate fi tratata in afara sferei economice intrucat are legatura directa cu aceasta. Reformele juridice ajuta cat ajuta, dar nu pot sa ajute prea mult daca economia nu functioneaza corespunzator si nu avem, cum aratam si mai sus, cresteri sanatoase.

Fenomenul coruptiei in Romania nici n-ar trebui sa ne mire atata vreme cat toate Tarile Europei de Est – cu trei exceptii, desigur – nu reusesc sa atinga, fiecare din ele, un PIB/loc. de $20.000. Cu atat mai putin Romania. In toate aceste tari exista coruptie, de niveluri si intenstitati diferite, desigur, dar fenomenul se manifesta datorita dificultatilor de ordin economic. Dar noi ar trebui sa ne gandim serios la faptul ca doar prin metode securistice si politienesti coruptia nu doar ca nu va disparea, nici nu se va diminua. Fara indoiala ca doar cu peroratii despre valori si principii nu se va diminua coruptia. Insa ramanerea in urma din punct de vedere economic o accentueaza.

Eu cred ca in Romania se poate mai mult si trebuie sa se poata mai mult. De ce nu se face ceea ce trebuie? Lucrul asta indica, de fapt, inexistenta unei strategii macroeconomice de dezvoltare economica sanatoasa. Evident, e ingrijorator…

Cine e beneficiarul…?

O schimbare aduce cu sine o noutate in raport cu ceea ce era inainte, in raport cu trecutul. In privinta marilor schimbari sociale, politice si economice, pe langa noutatea de care pomeneam mai sus, s-a vorbit si se vorbeste despre invinsi si invingatori. Lucrul asta e cat se poate de uzual. Mai putin se vorbeste despre cei care platesc si cei care beneficiaza de schimbare. Cand se vorbeste despre invinsi si invingatori, lucrul acesta te duce cu gandul la o lupta, care ar trebui sa fie si dreapta. Pentru ca numai atunci cand lupta se desfasoara intr-un fel drept, fara siretlicuri, poti vorbi intr-adevar despre invinsi si invingatori. Dar luptele nu se desfasoara intotdeauna in mod drept, se triseaza de multe ori, si de aceea se spune ca rezultatul conteaza, iar acest rezultat face diferenta intre invinsi si invingatori. Problema, cred, nu se pune numai asa si nu e vorba numai de aspectul acesta – invinsii si invingatorii – ci si de faptul ca atunci cand are loc o schimbare, in foarte multe din cazuri, cred ca am putea spune fara teama de a gresi: intotdeauna sunt cei care platesc si cei care beneficiaza.

Bunaoara, cand a venit comunismul in Romania au existat astfel de categorii sociale – cei care au platit si cei care au beneficiat. Au platit, desigur, membri fostului regim. Cu viata. A platit si poporul. Cu tot felul de privatiuni. Au beneficiat reprezentantii noii puteri. Cu timpul, odata instaurat regimul comunist si eliminati cei din fostul regim, raportul dintre cei care plateau si cei care beneficiau s-a mai schimbat. Populatia a platit, spre exemplu, cu lipsa de libertate dar a beneficiat de locuri de munca stabile, invatamant gratuit, servicii medicale gratuite, locuinta primita de la stat, deci iata tot felul de gratuitati. Lucrurile acestea, sigur, au ameliorat viata oamenilor din punct de vedere material (asta era si scopul daca ne gandim ca acest comunism avea la baza materialismul). Evident, cei care au beneficiat cel mai mult au fost cei din noua elita a PCR, din jurul lui Ceausescu. Declinul comunismului a fost atunci cand pentru populatie plata a inceput sa fie mai mare decat beneficiile, cand lipsurile au inceput sa se simta serios in societate.

Dupa Revolutia din ’89 au existat (si exista inca) din nou cele doua categorii: cei care platesc si cei care beneficiaza de schimbare. Si aici este interesant de analizat. Categoria care a platit cel mai mult a fost populatia. Aceasta a dus tot greul tranzitiei si a platit prin pierderea locurilor de munca, prin emigratie masiva, prin deteriorarea conditiilor de trai, a platit si prin inflatia mare din anii ’90… Cand spun populatie ma refer la toate categoriile sociale: tarani, muncitori, intelectuali, n-a scapat niciunul de la plata. Este adevarat ca populatia a beneficiat de libertate, dar datorita lipsei unui capital consistent n-a putut sa valorifice cum trebuie aceasta libertate pe taram economic, asa ca fiecare a facut ceea ce a putut. Chiar daca sectorul privat incepuse sa se formeze atunci, imediat dupa 1989, se poate spune ca a platit si el ceva mai tarziu. In orice caz sectorul privat nu a fost beneficiarul schimbarilor din 1989. Daca ar fi fost el beneficiarul atunci ar  fi trebuit sa constatam o inflorire a acestuia, o dezvoltare durabila, daca se poate spune asa, a sectorului privat, o dezvoltare adevarata, nu iluzorie, a societatii prin sectorul privat. Ar fi trebuit sa vedem cum sectorul privat reuseste sa asigure un grad bun de ocupare al fortei de munca. Or, Legea 55/1995, cea a privatizarii in masa, s-a dovedit a fi un esec de proportii considerabile, 80% din privatizarile din Romania fiind, in fapt, un esec (Nicolae Vacaroiu).

Si atunci cine au fost beneficiarii? Interesant este ca cei care au beneficiat reprezinta un grup foarte mic in comparatie cu intreaga populatie de care vorbeam mai sus. Un grup care a gravitat intotdeauna in jurul partidelor politice. Exceptiile confirma regula, bineinteles. Au beneficiat, spre exemplu, directorii generali de la companiile de stat, mare parte din ele falimentare, cu salariile lor numite nesimtite. Au beneficiat tot felul de personaje precum Printul si Printesa Clisurii si altii ca ei. Mafia din vami, si-mi amintesc de faptul ca in urma cu ceva vreme toti stiau cine e calul, nebunul, tura, dar nimeni nu stia cine e Regina. Au beneficiat fosti securisti si informatori, nu spun ca toti, preschimbati in oameni de afaceri. Au beneficiat fel de fel de oameni din tot felul de mafii personale. Au beneficiat cei cu afaceri in fotbal. Am dat cateva exemple pentru a ne face o idee.

Romania e una din cele mai sarace tari din UE. Ma uitam la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de la Realitatea. Invitat era Mircea Geoana, care ne divulga o informatie pe care „n-ar trebui sa spun public lucrul asta”, si anume ca exista niste oameni care se ocupa de cum ar trebui sa arate aceasta tara si viitorul ei. Si eu sunt de acord ca trebuie sa ne gandim bine. Ceea ce este trist cred ca e faptul ca sectorul privat nu se numara printre beneficiari si nici sectorul de stat. Romania arata asa cum arata pentru ca din punct de vedere economic sectorul de stat a fost demolat cu buna stiinta, fara ca sectorul privat sa-l poata inlocui si sa se constituie in motorul de dezvoltare economica al acestei tari. Nu ca nu ar exista acest sector privat in Romania, el exista. Dar privind prin prisma rezultatelor, care sunt slabe, nu se poate afirma cu certitudine ca acest sector privat se poate constitui intr-un veritabil angrenaj capabil sa asigure dezvoltarea tarii. Din procesul de dezindustrializare prin care a trecut Romania si cresterea considerabila a sectorului serviciilor a rezultat un sector privat slab, incapabil sa satisfaca necesitatile tarii, cu toate ca se poate spune ca avem o economie functionala de piata. Declinul economic se inregistreaza si in agricultura, nu numai in industrie, trebuie amintit si acest aspect.

Care e rezultatul? Rezultatul este discreditarea democratiei, pentru ca nu putini oameni dau vina pe democratie. De asemenea discreditarea  capitalismului, deoarece nu putini dau vina pe capitalism. Confuziile care se fac sunt de natura evidentei. Spre exemplu, democratia nu e sinonima cu capitalismul, iar in ceea ce priveste capitalismul trebuie, dupa parerea mea, spus ca la noi, dupa Revolutia din ’89, nu a existat un capitalism veritabil atata vreme cat sectorul privat a ramas slab si am avut, chiar si in zilele bune, o pondere mai mare a consumului in PIB, decat a productiei. Ni s-a servit mai degraba un surogat de capitalism, si nici macar acel „socialism cu fata umana”. Tranzitia, in continutul ei, nu e un sistem politico-economic clar definit. Or, tocmai aceasta tranzitie s-a prelungit foarte mult la noi. Aceasta nebuloasa numita tranzitie a afectat serios societatea pentru ca in absenta unui sistem coerent nu se poate construi ceva decat tot lipsit de vlaga si coerenta. Cu alte cuvinte, la noi nu a avut loc trecerea de la un sistem la alt sistem, nici macar la o Romanie sociala, decat sub aspectul mai mult al formei decat al continutului, ci trecerea de la un sistem la o nebuloasa numita tranzitie, capabila sa discrediteze atat comunismul cat si capitalismul. Intr-un astfel de „sistem” se poate vorbi, spre exemplu, la nesfarsit despre reindustrializarea tarii, dar fara sa se faca ceva concret in acest sens. Asa cum se poate vorbi oricat de mult despre statul social (v. Constitutia) fara ca acesta sa fie pus pe deplin in practica vreodata. La noi nu este o criza de sistem, ci o criza a absentei vreunui sistem veritabil. De aceea orice actiune, de pilda a Justitiei, pare neconvingatoare. Ba mai mult, convinge in sens contrar. Cum se explica altfel faptul ca in urma arestarii, lui Dan Diaconescu i-a crescut foarte mult popularitatea? La fel si in cazul lui Gigi Becali, si in alte cazuri. Tranzitia creeaza beneficiari mediocri. Nicidecum elitele nu sunt beneficiarii acestei tranzitii, nicidecum intelectualitatea, cum poate ca ar crede unii. Cu atat mai putin in aceasta nebuloasa numita tranzitie se poate vorbi de meritocratie. Poate ca una din cele mai bune caracterizari ale acestei tranzitii este ceea ce mi-a spus cineva odata: „fac ceea ce n-am invatat„. Trebuie remarcat ca tranzitia aceasta produce mediocritate in societate – de vazut, spre exemplu, rezultatele de la Bacalaureat. Confuzia tranzitiei cu capitalismul este frecventa la noi pentru ca s-a sugerat asa, apoi s-a prezentat aceasta tranzitie drept ceea ce nu era de fapt, capitalism, cum nu e nici socialism. Poate ca unii ar fi de acord cu afirmatia ca: tranzitia este o indecizie generata de jocurile de putere ale Marilor Puteri. Totusi, arata si incapacitatea noastra de a indrepta lucrurile pe un anumit fagas. Asa ceva ar fi trebuit facut de la bun inceput. Pentru ca daca, pentru o perioada scurta de timp, aceasta tranzitie ar putea fi justificata, prelungirea ei este drumul spre un esec sigur. Daca beneficiarii pe care ii creeaza sunt mediocri, desi acestia beneficiaza din plin si cat de mult posibil, marea majoritate a populatiei e cea care plateste scump, fara sa aiba certitudinea unei vieti mai bune, unui viitor mai bun. De aceea la noi singurul sistem functional e cel ce priveste grupurile de interese beneficiare, minoritare in raport cu intreaga populatie, cu conexiuni mai ales in sfera politicului, includ aici si ceea ce poarta numele de capitalism de cumetrie, adica acel „ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat.” ( dupa una din definitiile din DEX) si care „face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit” (dintr-o alta definitie din DEX). Daca un astfel de sistem, care este functional, va fi distrus cu ajutorul Justitiei, mi-e teama ca acea criza a absentei sistemului, de care vorbeam mai sus, se va accentua si mai mult. Pentru ca noi suntem inca sub semnul nebuloasei numita tranzitie. Noi am iesit doar teoretic din tranzitie.

Problema e ca nu este clar nici ceea ce avem de facut.

Despre ideea de „a te separa critic de comunism”…

Dl. Cristian Preda ne propune o tema interesanta pe blog, prezentata in detaliu pe celalalt blog al dansului, din Adevarul:

Puţin anticomunism, vă rog!

Desigur, recomand citirea integrala si in original a intregului articol. Dar iata ce

Romanian president Nicolae Ceauşescu during a visit to US president Jimmy Carter, April 12, 1979. ARC Identifier: 178831 (Photo credit: Wikipedia)

se arata printre altele:

„Principalul obstacol în calea unei memorii plauzibile şi coerente e raportul tenebros al actualei clase politice cu istoria regimurilor Dej şi Ceauşescu.

Admit că, pentru stânga, e mai greu decât pentru ceilalţi.

Fiindcă stânga nu a purtat doliu după comunism, nici nu s-a separat critic de el.” (subl. mea)

Dupa parerea mea, chestiunea nu vizeaza numai stanga politica de la noi ci intreaga societate romaneasca. In primul trebuie sa spun ca, dupa parerea mea, notiunea de „a te separa critic de comunism” are trei dimensiuni:

– a te separa critic de comunism cand ai trait comunismul,

– a te separa critic de comunism fara sa fi trait comunismul (deci fara sa ai experienta proprie a comunismului),

– a te separa critic de comunism, legat de romanii din diaspora (plecati in strainatate dupa Revolutie).

Pentru majoritatea celor care au trait comunismul – indiferent daca acum sunt de stanga sau de dreapta –  a se separa critic de acesta e un lucru foarte dificil. Generatiile nascute dupa 1947 nu au cunoscut alt sistem politic, parcursul lor in viata desfasurandu-se in comunism. Asta e unul din motive. Dar, pe de alta parte, si nu mai putin important, pentru marea majoritate a oamenilor comunismul a insemnat scolarizare gratuita, loc de munca garantat de catre stat, locuinta data de stat, realizari profesionale de care si acum isi amintesc cu placere, posibilitatea de a avea o cariera profesionala frumoasa, conditii civilizate de trai. Sa discutati cu un om mai in varsta si veti vedea ce va va spune, cum se imbraca cu haine cumparate de la Romarta, cum facea revelioane la Cina, si nu e vorba de privilegiati ai regimului cum gresit ar crede unii. Pentru ca privilegiatii regimului comunist faceau parte din nomenclatura comunista, ceea ce e cu totul altceva. Or, conditiile economice noi, de dupa Revolutie, care au influentat si influenteaza, bineinteles, viata oamenilor, nu justifica, pentru foarte multi, sa se separe critic de comunism.

Pentru cei care nu au trait comunismul situatia este diferita. Ei cunosc comunismul din cartile de istorie si din ceea ce le-au povestit parintii, care se separa critic destul de greu de comunism din motivele aratate mai sus. Multi dintre ei considera bun comunismul, pentru ca, spre exemplu, iti garanta locul de munca, dar si rau pentru ca nu aveai libertate. In orice caz, nu este o generatie care sa fie convinsa ca este necesara o prezenta minimala a statului in economie. Totusi, daca pentru cei din prima categorie chestiunea libertatii, desi importanta, nu e chiar atat de stringenta, pentru cei din a doua categorie libertatea e mult mai importanta, e o chestiune care ocupa un loc insemnat in viata lor. De aceea generatia tanara e mult mai liberala – uitati-va numai cum se imbraca tinerii, cum se comporta, cum vorbesc: toate acestea demonstreaza un apetit pentru independenta, pentru a face ceea ce vor, e vorba de un stil eminamente liberal, fara sa fie conservator, deschis noului, mult mai putin traditionalist. Poate ca cineva va spune ca asa sunt, in general, tinerii. Da, dar eu ma refeream la, repet, un stil pe care nu-l intalneai pe vremea comunismului datorita restrictiilor impuse de regimul comunist, care nu incuraja astfel de atitudini si de faptul ca tineretul actual nu e indoctrinat, cum era pe vremuri tineretul, cu lectii politice comuniste. Toate lucrurile acestea isi pun amprenta asupra stilului tinerilor de azi.

Din motivele de mai sus nici nu e de mirare succesul inregistrat de USL. Totusi, generatia mai varstnica a facut Revolutia… Deci s-a opus comunismului. De aceea cred ca generatia mai varstnica e in marea ei majoritate social-democrata, pe cand generatia tanara e una social-liberala. Ei, impreuna, au respins o dreapta cu valente conservatoare, cum s-a dorit a fi PDL, pentru ca viziunile lor sunt altele.

Referitor la cei din diaspora, situatia e diferita. Pentru ca de ani buni ei traiesc in alte tari, care nu au cunoscut comunismul. Lucrul acesta incepe sa te influenteze, bineinteles. Legaturile cu tara mama sunt mai slabe, evident. Pe de alta parte, sunt dintre ei, si nu putini cred eu, care si reusesc sa o duca mai bine acolo decat daca ar fi ramas in Romania. Pentru acestia poate ca e mai simplu, mai ales daca au un trai bun acolo, sa se separe critic de comunism. Pentru copiii lor, nascuti acolo, problema aceasta nici nu cred ca se mai pune. Totusi, nici acestia, cred eu, nu se pot separa total critic de comunism, chiar daca unii doresc cu putere lucrul asta, chiar daca unii isi imagineaza ca intr-adevar s-au separat critic de comunism pentru totdeauna. Faptul ca sunt departe de tara, de unde si dorul de tara, si faptul ca simt un sentiment de mahnire fata de situatia economica precara a tarii noastre nu cred ca sunt de natura sa-i faca sa se separe de comunism intr-un mod foarte clar, total si hotarator. Dar ei au avantajul de a vedea cum functioneaza o societate care nu a cunoscut convulsii sociale majore in ultimii 25 de ani, cum s-au petrecut in tara noastra (spre ex.: Revolutia din 1989), o societate care nu a cunoscut schimbari bruste si violente de regim politic, si, drept consecinta, pot face comparatii in deplina cunostiinta a experientei personale intre ceea ce e acolo si ceea ce e aici. Daca o sa auziti pe cineva din diaspora spunand „ca il apuca scarba” de ceea ce e aici in tara, lucrul acesta e rezultatul comparatiei facute, exprimate brutal. O astfel de sinceritate brutala contine, cred, si formula unui regret fata de situatia precara de aici. De aceea ei nu se separa critic de comunism, cat privesc, la modul comparativ, doua situatii: cea de aici si cea din tara in care isi duc traiul.

Cei care cu adevarat se separa critic de comunism, privind acest lucru dintr-o experienta personala, sunt cei care au avut de a face cu fata hidoasa a comunismului. De fapt, cred ca se poate spune ca romanii, in marea lor majoritate, se separa critic de fata hidoasa a comunismului. Insa cei care sunt mai in varsta au ajuns s-o si cunoasca.

Pana acum am vorbit ce insemna sa te separi critic de comunism datorita experientei personale. Dar ce inseamna a te separa critic de comunism? Inseamna a face o critica comunismului. In general vorbind, la noi, critica comunismului s-a facut insistand preponderent pe ororile comunismului. Genul asta de critica a fost popularizat intens in media – spre exemplu: Memorialul Durerii. Cu alte cuvinte, acest gen de critica suna asa: „De ce e rau comunismul? Pentru ca a facut orori!”, insistandu-se pe orori. Deci daca nu ar fi facut orori, comunismul era foarte bun. Un astfel de mesaj tinteste faptul ca omul nu poate fi de acord cu orori si deci daca comunismul a facut orori, nu poate fi de acord nici cu comunismul. Cu toate acestea, critica comunismului trebuie sa insemne si altceva. Si anume ca trebuie sa arati in aceasta critica superioritatea, spre exemplu, unei ideologii liberale fata de cea comunista. In critica pe care au adus-o liberalismului, comunistii tocmai asta au facut: au incercat sa arate superioritatea comunismului fata de liberalism si capitalism. Or, interesant este ca pana acum nu s-a incercat o astfel de critica decat in sensul ingust al neoliberalismului. Spun ingust pentru ca a proclama, spre exemplu, libertatea e una si a face o critica comunismului e cu totul altceva. De fapt nici neoliberalii nu au facut o critica comunismului, o critica in adevaratul sens al cuvantului. Sa ne gandim la relatiile Reagan – Gorbaciov: atunci nici nu s-a pus problema renuntarii la sistemul comunist din Uniunea Sovietica si din tarile comuniste ale Europei de Est, ci la reformarea sistemului comunist. Gorbaciov a dorit reformarea sistemului comunist, nu renuntarea la comunism. Iar Reagan nu a insistat pe ideea renuntarii la comunism: dorea un comunism care sa nu fie ostil, vrajmas SUA si nimic mai mult. Pe vremea aceea nici Reagan si nici Gorbaciov nu-si imaginau ca se va prabusi sistemul comunist in URSS si Europa de Est. Iar Gorbaciov credea ca Glasnost si Perestroika vor da un sens nou, modern comunismului, aducand in prim plan lideri noi, cu viziuni noi (cei vechi datand mai toti din perioada stalinista).

Reagan – Gorbaciov

Revenind la o idee anterioara, a critica comunismul numai referitor la ororile facute sub acest sistem inseamna a-l critica doar din punct de vedere moral, pe baza experientei istorice traite de popoarele ce au stat sub comunism. Interesant este ca, in marea majoritate a cazurilor, intalnim numai acest gen de critica a comunismului. Pe de alta parte, sa spui doar ca „nu e bun comunismul” nu inseamna sa-i aduci o critica. In ultima perioada se remarca faptul ca sunt criticate persoane, nu comunismul. Spre exemplu e criticat Adrian Paunescu pentru ca a fost „bardul” lui Ceausescu sau Sergiu Nicolaescu, un fel de Paunescu in domeniul cinematografiei. Nu discut aici cat de intemeiate sunt aceste critici. Repet insa: toate acestea nu inseamna a critica comunismul. Si nici nu scot in evidenta, prin critica, superioritatea liberalismului, a capitalismului.

Interesant este si faptul ca daca, spre exemplu, fascismul este stigmatizat de toata lumea, comunismul nu mi se pare a fi atat de stigmatizat. Daca fascismul, nazismul au facut cu adevarat orori, lucruri ingrozitoare, si comunismul, in egala masura, a facut orori, lucruri ingrozitoare. Cu toate acestea comunismul nu e infierat atat de puternic precum fascismul sau nazismul. Lucru care indica faptul ca (inca) nu exista o separare critica neta fata de comunism la scara mondiala. Si mai indica faptul ca ramane in picioare critica sistemului capitalist, liberal, desi facuta, as zice, intr-o alta forma si continut decat critica marxista. Oricum, sa nu uitam, marxismul a revenit in actualitate cu ocazia crizei economice globale.

In sens hegelian privind lucrurile, daca liberalismul si capitalismul reprezinta teza, comunismul reprezinta antiteza, iar daca asa stau lucrurile, o separare critica de comunism in adevaratul sens al cuvantului, la scara mondiala privind lucrurile, nu va avea loc niciodata. Deoarece nu ar fi posibila sinteza. Capitalismul trebuie sa aiba in fata antiteza sa, altminteri el nu s-ar mai putea raporta la ceva, totul ar fi, s-ar reduce numai la capitalism fara vreo viziune critica fata de acesta. Si nici liberalismul, capitalismul nu ar mai avea ce sa critice, creand iluzia ca am ajuns la societatea perfecta pe plan mondial, in care toata lumea este fericita, lucru pe care l-a dorit si comunismul.

Declaratia Aspaziei Cojocaru…

Cred ca trebuie spuse cateva cuvinte despre ceea ce Alina Gorghiu semnaleaza, corect, dupa parerea mea, pe blogul dansei, citand declaratia D-nei Aspazia Cojocaru, aparuta in Romania Libera. O declaratie surprinzatoare din partea doamnei judecator de la CCR:

Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru: Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot

 

Iata ce arata acest articol:

„Judecătoarea Curţii Constituţională Aspazia Cojocaru a fost indignată de declaraţia colegului său, Ion Predescu, în care acesta a spus că „am luptat şi noi cum am putut”, potrivit rtv.net

„Ce înseamnă înclinarea balanţei? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum? Să încălcăm legea? Eu nu pot să fac aşa ceva. (…) Dacă nu s-a atins pragul care-i problema? Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă „Am luptat şi noi cât am putut”?! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea!”, a declarat judecătoarea Aspazia Cojocaru.

Judecătorul Ion Predescu a confirmat că Aspazia Cojocaru a votat pentru invalidarea referendumului.

Alături de aceasta, au mai votat pentru invalidarea referendumului Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea şi Iulia Antoanella Motoc – toţi din tabăra PDL – Băsescu, dar şi Puskás Valentin Zoltán, propus de UDMR.

Pentru validarea referendumului s-au pronunţat Ion Predescu, Acsinte Gaspar, Tudorel Toader – toţi trei din tabăra USL.

„Aşa a ieşit. Ea, cea de la PSD, a hotărât lucrurile”, a declarat Ion Predescu. „Am luptat şi noi cât am putut. Aşa a ieşit însă. Luaţi datele de la Guvern şi analizaţi-le să vedeţi cât erau de limpezi”, a precizat Ion Predescu.”

Primul lucru la care m-am gandit (si daca ar fi sa spun altfel, as minti) este ca avem de a face, la ora actuala, cu un soi de psihoza sociala: frica de pusacarie, care ar fi premisa fundamentala pentru o corectitudine fara cusur. Deci corectitudinea nu ar veni din constiinta, ci dintr-o frica animalica fata de puscarie, capabila sa conduca pana la sinucidere. Decizia CCR nu o contest. Insa mi se pare a fi una mai mult politica. Fie si asa. Numai ca eu cred ca ar trebui sa vedem si dincolo de CCR pentru ca viata nu se reduce numai la ceea ce decide aceasta institutie respectabila. Eu am impresia ca nu e in regula ce se intampla si ca starea generala de spirit este una bolnavicioasa. Crin Antonescu spunea: „O astept pe doamna Macovei sa ma aresteze”. Dincolo de aspectul politic al acestor declaratii, nu pot sa nu remarc o stare care nu e in regula. Declaratia D-nei Cojocaru este un indicator si Alina Gorghiu are dreptate sa observe:

„Dintr-o data, ceilalti colegi ai ei care nu au agreat solutia finala, sunt, in fapt, penali, potrivit acestei declaratii. Urat…”

Declaratia corecta a D-nei Cojocaru ar fi trebuit sa fie in felul urmator:

„Am votat asa pentru ca asa mi-a dictat constiinta”

Si atat! Nu ca a votat asa pentru ca ii e frica de puscarie. Pai insemna ca avem o multime de oameni infricosati de-a binelea in Romania… Inseamna ca avem de a face cu o psihoza sociala. Stiu: nu putem generaliza. Oare? „Ma indoiesc, deci cuget”. Pe cand in Romania s-ar putea ca sa existe multi oameni care nici sa nu mai fie siguri de propria lor existenta – „Cuget, deci exist”. Declaratia nefericita a D-nei Cojocaru da nastere la speculatii: o fi fost dansa de la PSD, cum spune Dl. Predescu, dar poate ca si-a schimbat optiunile ideologice… Ma intreb daca a avea o anumita atitudine, din frica si nu din constiinta, se mai poate numi atitudine. Este absolut regretabila aceasta declartie: „Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot!”: de aceea nu poate sa incalce legea, ca nu vrea sa faca puscarie, nu din constiinta faptului ca legea nu trebuie incalcata. Deoarece nu e tot una! Pe cand D-na Cojocaru sugereaza ca daca ar fi votat altfel cu siguranta ar fi facut puscarie. Nu e in regula… In felul asta se distruge consitiinta omului prin frica si arata faptul ca societatea romaneasca la ora actuala e una din care a disparut orice fel de mila fata de cineva. Dostoievski spunea ca omul „nu poate trai total lipsit de mila”. Iar Saint-Just aprecia ca „Nimeni nu poate guverna ramanand nevinovat”. Atunci sa ne gandim ce inseamna o societate lipsita total de mila, daca „nimeni nu poate guverna ramanand nevinovat”. Ar insemna ca universul concentrationar comunist e aproape, e inca aproape de noi. In momentul de fata chestiunea care se pune, daca vrem sa intelegem postcomunismul, este aceea de a constientiza ca noi nu am scapat inca de mentalitatea comunista. Cred ca asta ar fi un punct de plecare in analiza istoriei postcomuniste a tarii noastre. Asa cum in trecut omului ii era frica de institutiile de represiune comuniste (si de aceea respecta comunismul; pana intr-o zi, e adevarat…), deci nu din constiinta sau din convingere, asa azi individului ii e frica de Justitie care opereaza prin procurori, si de aceea o respecta: convingerea si constiinta se afla pe un plan secundar, foarte secundar, daca imi este ingaduit sa spun asa.

Si asta la 22 de ani de la caderea comunismului!