Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Obiectivul opozitiei in viziunea lui Traian Basescu

Parerea pe care o  are Presedintele despre Opozitie o putem afla dintr-un articol Mediafax:

Băsescu: Obiectivul opoziţiei este intrarea României în derapaj

Iata ce arata, printre altele, articolul:

„De asemenea, şeful statului a apreciat că în spatele liderilor opoziţiei se află „foarte mulţi oameni de afaceri, de gen Voiculescu şi Vântu”, care pot să-şi refacă averile măcinate în perioada de criză.

E o bătălie surdă de împingere a României în derapaj„, a mai spus Băsescu.

El s-a arătat „convins că foarte mulţi dintre parlamentarii lor nu înţeleg acest lucru, sunt pur şi simplu manipulaţi”.

„Dar obiectivele oligarhiei financiare din spatele acestor două partide sunt ca România să fie în derapaj economic, pentru că ei atunci s-au îmbogăţit: când România a fost slabă şi incertitudinile economice mari, atunci şi-au facut averile. Mai au nevoie de aceasta perioadă din nou. Nu le trebuie un stat ordonat, un stat în care se respectă legea, un stat restructurat, un stat finanşat corespunzător”, a mai afirmat şeful statului.

El a mai spus că nu partidele la putere se întâlnesc cu Dan Voiculescu, nu partidele la putere îşi propun, au ca obiectiv dărâmarea guvernului şi a preşedintelui.

„Deci îl declară, nu este o invenţie a mea, sunt declaraţiile lor. Bun, dar spune-le românilor ce pui în loc, ce altă viziune ai? Să spui pur şi simplu «dărâmarea guvernului», mizând pe ce? Pe impopularitatea guvernului şi a preşedintelui, generată de măsurile de austeritate, care au fost necesare. Probabil cândva românii vor înţelege că fără aceste măsuri am fi fost de mult în situaţia să nu mai plătim salarii şi pensii. De mult! Deci este un obiectiv care este – o spun cu responsabilitate – împotriva interesului naţional. Amânarea, eşecul acordului cu FMI, nu e în regula! Eu nu am cerut partidelor – tuturor, inclusiv PSD – decât ca cele două legi necesare închiderii obligaţiilor din acordul cu Fondul, legea salarizării şi legea bugetului de stat, să treacă în timp util – asta e tot ce am cerut”, a mai arătat preşedintele Băsescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, că opoziţia va depune două moţiuni de cenzură, respectiv una pe legea salarizării pe 2011 şi cealalată pe legea-cadru a salarizării unitare.

Vicepreşedintele Camerei Ioan Oltean (PDL) a declarat, miercuri, că, şi în cazul în care opoziţia va depune în zile diferite cele două moţiuni de cenzură la legile salarizării, acestea vor fi dezbătute tot luni de Parlament, pentru a nu modifica dezbaterile la bugetul de stat pe anul 2011.”

Pe de alta parte, pentru a avea tabloul cat de cat complet a ceea ce se intampla, ar trebui, cred, sa vedem care sunt preocuparile Opozitiei. Iata ce spune Adrian Nastase:

Rolul Statului in economia romaneasca

Ca sa intelegem ceva mai bine lupta politica ar trebui reliefat si articolul:

O nouă mizerie marca Traian Băsescu

Parerea mea e ca intre Putere si Opozitie exista o imensa doza de neincredere, pe langa interesul amandurora de a capta cat mai mult electorat si a creste in sondajele de opinie. Acest lucru, macar pe problemele importante care tin de finantare, ar trebui depasit. Acutizarea absurda a unei lupte politice in detrimentul consensului este clar ca nu e de dorit. Pentru ca nu prea avem resurse financiare, asta e realitatea. Nastase vorbeste de statul optimal, dar si de „nevoia stringenta de stat social” cu „nevoia de resurse pentru functionarea unui stat social”. Stat social, care nu este un stat asistential. Adevarul e ca depindem in continuare de finantarea FMI si ca suntem intr-o Europa care nu a depasit inca aceasta criza economica, ce produce vii manifestatii de protest peste tot!! Este clar ca in aceasta situatie e indoielnic faptul ca am putea depasi doar prin resurse proprii aceasta criza. Aici este problema. Atata vreme cat in toata Europa investitiile au scazut fata de anii precedenti, si atata vreme cat Romania, economic vorbind, asa cum au afirmat analistii economici, depinde de capitalul strain, in situatia data e greu de presupus ca ne-am putea descurca bine prin noi insine si numai prin noi insine. Cred ca toata clasa politica ar trebui sa aiba in vedere lucrul acesta si sa caute o formula consensuala de abordare a problemelor.

Pe de alta parte, lucrul acesta nu este posibil datorita unei atitudini belicoase din partea lui Basescu la adresa Opozitiei:

Băsescu la RRA: Suntem aşezaţi pe un stat realizat după chipul şi asemănarea lui Ion Iliescu. Vezi aici declaraţiile preşedintelui

Suntem aşezaţi pe un stat construit după chipul şi asemănarea domnului Iliescu

– Efortul meu, efortul Guvernului, este de schimbare a statului. Este clar că suntem aşezaţi pe un stat construit în vremea FSN-ului, realizat după chipul şi asemănarea domnului Iliescu. Statul acesta trebuie flexibilizat şi modernizat.

– Cel mai important lucru este zona politicului. Politicul trebuie să fie cel care trebuie să aibă curaj să spună românilor: „atenţie!”. Statul trebuie să privească la problemele reale, dar nu putem să dăm venitul minim garantat, care se manifestă primordial în sistemul rural, când tu ai 3 milioane de hectare nelucrate. Ca să îi pot spune să se ducă la munca pământului, trebuie să modific codul muncii. Aşa cum este codul acum, nu îi dau şanse să muncească egal. Tot eu stat trebuie să creez acele condiţii care să stimuleze angajarea sezonieră. Nu îii tai venitul minim garantat şi îi spun să se ducă la muncă şi mai daugă ceva la venitul lui.

– Justiţia socială să nu mai lase domni ca Voiculescu, Patriciu, Vîntu să acumuleze valori de la stat, este un alt lucru care nu este încă săvârşit în România.

– Statul este responsabil de politici, politici sociale care ar trebui să se încadreze în resursele pe care le are, politici de dezvoltare, de susţinere a IMM-urilor, politici de educaţie, de sănătate. Pentru cei care cred că putem reveni la perioada comunistă, când statul era tătucul tuturor, când statul era inclusiv în aşternutul familiilor, un stat democratic nu poate fi un astfel de stat. Fiecare cetăţean trebuie să fie responsabil pentru viaţa lui, pentru prezentul şi viitorul lui. Statul nu poate crea tot timpul condiţiile necesare, ori din lipsă de resurse, ori din lipsă de inteligenţă, dar responsabilitatea individului pentru el însuşi este majoră. nu poate cere nimeni să fie luat sub patronajul statului, pentru că ne întoarcem la situaţia dinainte de 1989. Nu vom fi o ţară care să progreseze consistent până când nu vom fi responsabili fiecare pentru el însuşi.

Dacă România ratează tranşa din ianuarie de la FMI va fi o explozie a dobânzii

– Dacă România ratează tranşa din ianuarie de la FMI, va trebui să ieşim pe piaţă, dar va fi o explozie a dobânzii. Urgenţa era finalizarea condiţiilor acordului cu FMI, ceea ce înseamnă Legea pensiilor, Legea salarizării şi Legea bugetului de stat

– Principalul eveniment care se întâmplă anul viitor este reluarea creşterii economice. România îşi va relua creşterea economică în semestrul II din 2011, lucru bun pentru că va fi o creştere mică dar va marca ieşirea din recesiune. Nu din criză. Nimeni n-a ieşit încă din criză. În opinia mea este o criză de sistem. Trebuie să vedem ce trebuie ajustat în funcţionarea capitalismului pentru ca dezvoltările să fie sigure, durabile, şi să garanteze certitudini de creştere. Trebuie să vedem cum stăm cu statul social.

– În ceea ce priveşte personalul, se va trece la o ajustare fină. S-au făcut reduceri consistente anul acesta, iar procesul trebuie continuat şi să devină calitativ. Trebuie văzută calitatea personalului în sistemul bugetar. Este clar că incompetenţa este cea care face să nu atragem fondurile europene. Nu mai este miza cea mare reducerea masivă a cheltuielilor, ci ajustarea acolo unde nu s-au făcut aceste reduceri şi creşterea calitativă a aparatului de stat.

– România va avea un buget cu un deficit de 4,4% din PIB, ceea ce înseamnă aproximativ 6 mld de euro pe care trebuie să îi împrumutăm. România va împrumuta mulţi bani anul viitor, avem şi un buget cu deficit destul de mare, dar vom merge înainte.

– Nu poate spune cineva că PNL este un partid de dreapta. Ei sunt împotriva modernizării statului, sunt mai populişti decât cei de stânga. Partidele de opoziţie au ca obiectiv intrarea României în derapaj.”

De remarcat ca Basescu, pe langa exprimarea unor realitati si a unor viziuni concrete despre diverse probleme, strecoara sistematic, de fiecare data, cate un atac la adresa Opozitiei, in special la adresa PSD si a lui Ion Iliescu. Lucru ce nu face altceva decat sa puna Opozitia in garda si sa trateze cu prudenta orice initiativa ar veni de la Cotroceni sau Palatul Victoria, si, de asemenea, obliga Opozitia la raspunsuri extrem de dure. Climatul e unul de neincredere, tensionant. Basescu spune ca:

„- Evaluarea pe care o dau Guvernului este una bună pe fond. Un Guvern care a reuşit să se ridice, cu toate stângăciile lui de comunicare, este un Guvern care şi-a făcut datoria. A avut curaj să îşi asume măsurile dure, grele, care le-au adus maximă impopularitate. Despre perspectivele lui Emil Boc în fruntea PDL-ului, eu nu mai cunosc demult acest partid. Mai cunosc foarte puţini dintre cei cu care am construit partidul. Eu continui să fac ce am făcut şi în timpul guvernului Tăriceanu, nu dau ordine prin televizor. Nu întotdeauna eu am dreptate.”

Interesant este ca nu atat din partea PDL vin aceste atacuri spre Opozitie, cat din partea Presedintelui, ce nu mai are nicio miza, dupa cum a afirmat, deoarece este la ultimul mandat! (Chiar ma gandeam ca o prietena din blogosfera mi-ar spune ca nu inteleg: nu este niciun PDL, e doar Basescu!!) Dar acest lucru se repercuteaza in relatia Opozitiei cu PDL-ul si in colaborarea pe care ar trebui s-o aiba cele doua in Parlament, pentru votarea unor legi importante. Basescu si PDL nu vor putea niciodata sa reformeze statul fara participarea celorlalte forte politice, ma gandesc in special la PSD si PNL. O incercare solitara va fi sortita esecului, mai ales acum in conditiile unei credibilitati reduse, atat a Presedintelui cat si a PDL, reliefata in sondajele de opiniei. Ponta si-a manifestat si nu o data neincrederea in Basescu, iar aceasta declaratie: „Despre perspectivele lui Emil Boc în fruntea PDL-ului, eu nu mai cunosc demult acest partid.„, ca „nu mai cunoaste demult acest partid”, pare ca vine sa intareasca acest lucru. Ideea e ca domneste neincrederea totala, climat in care nu se poate construi niciun fel de reforma, doar derapaje! Foarte greu respirabil…

 

decembrie 16, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cititi si….

In chestiunea pensiilor – pe blogspot.

iulie 9, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu