Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Barbaria

Iata ce noutati vin din Libia, dupa cum ne informeaza Gandul:

VIDEO: Un fiu al lui Gaddafi cere permisiunea de a fuma o ultimă ţigară ÎNAINTE DE A FI EXECUTAT

Ce se întâmplă cu trupul lui Gaddafi: „Vom proceda ca în cazul lui Adolf Hitler”

Primul preşedinte care-l PLÂNGE pe Gaddafi: „L-au asasinat. Este un martir”

Amnesty International: Dacă Gaddafi a fost ucis intenţionat după ce a fost capturat, ACEASTA E O CRIMĂ DE RĂZBOI

„Amnesty International (AI) a îndemnat noile autorităţi libiene să ancheteze circumstanţele morţii lui Muammar Gaddafi, avertizând că, dacă liderul îndepărtat de la putere a fost ucis în mod intenţionat după ce a fost capturat, acest lucru constituie o „crimă de război”, relatează AFP.

„În cazul în care colonelul (Muammar) Gaddafi a fost ucis după capturare, acest lucru constituie o crimă de război, iar cei vinovaţi trebuie să fie judecaţi”, a declarat Claudio Cordone, directorul general al acestei organizaţii nonguvernamentale (ONG) pentru drepturile omului cu sediul la Londra.

Capturat joi de combatanţi libieni în apropiere de fieful său de la Sirt, la 360 de kilometri est de Tripoli, lucru atestat de înregistrări video, Muammar Gaddafi, în vârstă de 69 de ani, a murit ulterior în circumstanţe „misterioase”.
Acest lucru a determinat Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului să ceară, vineri, o anchetă.
„A ancheta pentru a afla dacă această moarte este sau nu o crimă de război va fi, fără îndoială, (un gest) impopular. Cu toate acestea, CNT (Consiliul Naţional de Tranziţie) trebuie să aplice aceleaşi reguli tuturor, garantând (accesul la) justiţie chiar şi celor care i-au privaţi pe alţii de acest acces”, a adăugat Cordone, citat într-un comunicat.”

Cea mai corecta pozitie, dupa parerea mea, o are Amnesty International!

Ceea ce s-a petrecut in Libia, prin uciderea lui Muammar Gaddafi, mi se pare a fi o barbarie! Acest om a condus Libia atatia ani si, in final, n-a avut parte de un proces corect, cum ar fi fost normal. L-au omorat si acum, precum o banda de criminali, vor sa scape de cadavru, chipurile sa-l ingroape intr-un loc secret. Unul din fiii sai, dupa cum aflam din Gandul, a fost executat. A avut parte de un proces corect? Sau l-au omorat si pe acesta repede, repede. De remarcat cum actualei Junte militare, care a pus mana pe putere in Libia, ii e frica de Gaddafi chiar si in conditiile in care acesta e mort! Vor sa-l ingroape intr-un loc secret, pentru a evita un pelerinaj la mormantul acestuia din partea populatiei. Daca e asa, inseamna ca foarte multi, inca, sunt de partea lui Gaddafi. Care este, de fapt, situatia politica din Libia? Si in ce masura schimbarile din aceasta tara sunt expresia vointei poporului, exprimata democratic? Oare intreg poporul libian a vrut inlaturarea lui Gaddafi de la putere? Daca da, de ce atata frica din partea noilor autoritati libiene de Gaddafi mort? Care ar fi problema ca sa aiba un mormant, asa cum se cuvine? Chiar atat de multi libieni ar fi dispusi sa-i aduca fostului lor presedinte un ultim omagiu? Trebuie remarcate cel putin doua lucruri cu privire la Libia: dintre toate tarile din Africa, Libia avea cel mai mare PIB per capita si cel mai mare indice al dezvoltarii umane! Deci Libia nu a stat chiar asa de rau sub Gaddafi… Fata de Tunisia, spre exemplu, PIB-ul per capita al Libiei era mult mai ridicat (mai mult ca dublu!). Sunt tare curios cum va fi de acum inainte in Libia… Acelasi lucru se poate spune si daca facem o comparatie cu Siria, unde, de asemenea, au loc evenimente.

Interesant e cum va fi viitorul parcurs politic al Libiei: va fi unul cu adevarat democratic, in sensul unei democratii pluraliste? Ramane de vazut. Ar fi, iarasi, interesant daca Uniunea Europeana va ajuta tarile din Nordul Africii, recent eliberate de sub regimuri autoritare, atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere politic, in vederea instituirii in aceasta regiune a democratiei si daca da, atunci cum se va realiza si materializa acest ajutor. Sa nu uitam de criza economica si financiara actuala care bantuie prin Europa si Zona Euro si care ar putea sa afecteze, daca nu o si face deja, si statele din Nordul Africii…

Toate cauzele acestor revolutii nord-africane nu cred ca au fost bine, temeinic studiate in Europa. Europa, dar si SUA, au fost luate cam pe nepregatite de aceste evenimente. Chiar daca, in mare, se stiu cauzele, acestea concentrandu-se in jurul lipsei libertatilor si drepturilor omului, totusi ar mai fi multe intrebari care nu cred ca si-au gasit pe deplin raspunsul. Ar fi cele legate de setul de valori ale acestor miscari revolutionare de mari proportii, dar si multe altele. Aceste revolutii s-au desfasurat in tari de religie islamica, unde, se stie, religia e la loc de frunte in societate. O caracteristica a acestor oameni, din aceste tari, este religiozitatea, care, uneori, merge pana la fanatism. Nu mai vorbesc de faptul ca exista in aceste tari grupari extremiste islamice, care sunt dispuse sa mearga pana la Jihad. Ma gandesc, desigur, la celebra Fratie Musulmana al carei prim scop este introducerea Shari’ah, totalmente incompatibila cu valorile democratice europene si, cred ca se poate spune fara teama de a gresi, cu civilizatia europeana. Fratia musulmana nu promoveaza, spre exemplu, egalitatea in drepturi intre toti membrii societatii, discriminand pe cei ce de alta religie decat cea musulmana. Nu stim foarte exact cum gandeste tineretul din aceste tari si de ce aceasta categorie a fost in fruntea schimbarilor petrecute in aceasta zona. Spre exemplu: exista, in randul tineretului din aceste tari arabe, o aplecare spre fundamentalismul islamic sau mai mult spre valorile occidentale? Exista o tendinta din partea tinerilor arabi de a moderniza tarile lor in sens occidental…?  Sau, mai degraba, nemultumirea care a stat la baza acestor miscari revolutionare a fost aceea ca fostii dictatori au avut relatii, nu de putine ori, foarte bune cu Vestul si Statele Unite, sustinatorii traditionali ai Israelului? Nu cred ca se pot da, in prezent, raspunsuri foarte clare la aceste intrebari. De aceea, cel putin pana acum, nu stim la ce sa ne asteptam din partea acestor schimbari ce au avut loc in aceste tari arabe. Iata de ce evolutia situatiei politice din Nordul Africii e greu de conturat. Poate ca populatia de acolo are asteptari foarte mari din partea UE si SUA, in special ajutor economic. Insa in aceasta situatie de criza economica e greu de crezut ca acest ajutor, la care ei ar spera, sa poata fi si dat cu promptitudinea necesara. De asemenea, pentru Europa, Nordul Africii poate deveni o noua piata de desfacere, intr-o situatie economica dificila. Evident, realizarea acestui lucru presupunea schimbari politice in aceasta regiune. Dar situatia este departe de a se fi stabilizat. Deocamdata UE are propriile sale probleme stringente. Exista, in continuare, problema, marea problema a Greciei, accentuarea recesiunii in Zona Euro, grupul PIIGS, criza datoriilor suverane. Nici Italia, o tara dezvoltata, nu se simte prea bine cu o datorie de peste 100% din PIB… Situatia economica, pe batranul continent, nu s-a stabilizat si este posibil sa afecteze negativ si aceste tari nord-africane, ce s-au eliberat de regimuri autoritare, in mare parte tari sarace. E foarte posibil sa se mizeze pe o crestere a consumului in aceste tari arabe, lucru ce ar contribui la cresterea PIB-ului, ele constituind astfel un debuseu pentru economia europeana si, macar partial, o solutie la situatia de criza in care ne aflam.

octombrie 22, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Revolutia informationala…

Ideile imi sunt inspirate de cartea profesorului Ghita Ionescu – „Investigarea comparativa a politicii comuniste”, din care voi cita.

Ghita Ionescu este un faimos politolog britanic de origine romana, profesor la Universitatea din Manchester. Profesorul Ionescu a publicat, in 1968, impreuna cu Isabel de Madariaga, cartea intitulata Opposition, in care studiaza opozitia ca institutie caracteristica unei democratii constitutionale. In 1965 a intemeiat revista de studii politice Government and Opposition, creindu-se o adevarata scoala de gandire politologica, axata pe ideea ca trasatura distinctiva dintre regimurile politice constitutional-pluraliste si cele autoritar-dictatoriale este furnizata de prezenta si rolul opozitiei politice. Este autorul a numeroase analize consacrate fenomenului comunismului: Communism in Romania (Londra, Oxford University Press 1964), care prezinta istoria miscarii comuniste in Romania. O lucrare foarte importanta prin viziunea ei si prin sesizarea corecta a destinului final al statelor coumniste din Europa de Est este The Politics of the European Communist States (Londra, Weidenfeld&Nicolson, 1967). Cartea la care am facut eu referire in paragraful de inceput a fost publicata in tarile occidentale (inclusiv Japonia) incepand din 1972. La noi a aparut la Humanitas in 1992 cu o prefata a autorului pentru editia in limba romana si tine seama de schimbarile survenite in lume.

Cartea este de dimensiuni reduse dar contine o imensa bogatie de idei. Este interesanta, pentru ca multi discuta despre prabusirea comunismului doar sub aspectul a „ceea ce au facut Bush si Gorbaciov”, adica sub aspectul relatiei dintre cele 2 superputeri mondiale SUA si URSS, reprezentate prin liderii lor de atunci. Insa putina lume se gandeste la cauzele profunde care au dus la prabusirea comunismului. Adevarul este ca viata merge inainte, cum se spune, si societatea evolueaza in felul ei propriu. Este clar ca inceputul revolutiei industriale  a marcat o era noua in istoria omenirii, producand schimbari in ceea ce priveste gandirea oamenilor. Profesorul Ionescu remarca in lucrarea sa cele 4 faze ale revolutiei industriale. Prima faza: „cea a carbunelui, a otelului si a cailor ferate (cand s-a deschis era transporturilor si comunicatiilor); cea de a doua faza, cea a petrolului si electricitatii (care a facut posibila patrunderea in era microelectronicii); cea a aviatiei, materiilor plastice si a energiei nucleare (care a deschis era nucleara); si cea de a patra, faza revolutiei informationale”. Ilustreaza apoi felul in care s-a schimbat conceptia si gandirea oamenilor, bineinteles si din punct de vedere idelogic, deoarece „capitalismul, ca sistem de productie, n-a luat startul decat o data cu industrializarea, in cadrul careia capitalul era legat intr-o conexiune dialectica indisolubila cu munca – parghia ideologica a marxismului. Capitalul a evoluat si el, fructificand mijloacele date la iveala de industrializare, de la capital national la capital international, si, o data cu interdependenta globala generata de revolutia informationala (sublinierea imi apartine), la capitalul transnational, care pluteste pe deasupra tuturor granitelor si restrictiilor oficiale nationale”. Interesant este ceea ce spune mai incolo despre revolutia informationala, si anume: „Revolutia informatioanala este in curs de desfasurare si are un ritm atat de accelerat („accelerarea istoriei” de care vorbea Daniel Halevy), incat nu se poate ghici ce noi consecinte va avea (sublinierea mea). Ea se deosebeste de celelalte trei faze ale revolutiei industriale prin trasaturi de ordin stiintific, geopolitic, consecinte in plan politic si aparaitia unor noi viziuni filozofice.” Sublinirea imi apartine pentru ca am gasit foarte interesanat ideea. Sigur trebuie sa fie o diferenta intre „societatea motorului cu aburi” si „societatea chip-ului (circuit integrat miniaturizat)”.  Vreau sa spun ca aceste schimbari au avut consecinte foarte clare in ceea ce priveste viata oamenilor, deci si in ceea ce priveste gandirea lor si conceptiile lor, aspiratiile lor. Sa ne gandim numai la urmatorul lucru: cine, in Romania, acum 30 de ani, avea calculator si blog personal?. Profesorul Ionescu spune ca descoperirea chip-ului ( deci in plan stiintific) ” a introdus o mare discrepanta fata de trecut si a inaugurat o noua faza a industrializarii, invaluind nu numai globul pamantesc dar si distantele cosmice. Deci chip-ul a facut posibila trasatura cea mai importanta din punct de vedere geopolitic, si anume: „globalizarea interdependentelor aparute intre „toate statele”, de la mari „puteri”, ca Statele Unite, la state mici la Luxemburg, Albania sau Nicaragua.”. „Din punct de vedere al politicii ca atare, globalizarea interdependentelor a dat nastere unor fenomene purtatoare de noi intelesuri, precum „subsidiaritatea” si „regionalizarea”. Regionalizarea este gruparea statelor vecine si cu o cultura asemanatoare. Asa sunt gruparile realizate in cadrul Comunitatii Europene sau, mai mult sau mai putin formal, Asia de Sud-Est sau „America” sau asocierea Canadei si Mexicului cu Statele Unite. Aceste „regiuni” se organizeaza nu atat pentru a rivaliza cu celelalte regiuni – cum se proceda inainte – , cat pentru a putea „colabora” mai bine. Rezultatul geopolitic, politic si idelogic cel mai evident al interdependentei il constituie capitularea fortata a bastionului ideologic al „blocului sovietic”, a statului sovietic insusi.” Mi se pare foarte importanta aceasta precizare pe care am subliniat-o deoarece reflecta imposibilitatea sistemului comunist de a se adapta si participa la aceasta revolutie informationala. Autorul spune: ” Societatea „globala” accepta participarea tuturora – pana si a fostei Rusii comuniste care pana acum denunta piata mondiala drept o unealta a capitalismului”. ” Din punct de vedere filozofic consecinta principala a revolutiei informationale este prioritatea evidenta pe care ea o confera cunoasterii (sublinierea autorului!). Un om modern trebuie sa posede „cunoastere” in doua sensuri. Este vorba, pe de o parte, de cunosterea specializata, proprie meseriei sale, de medic, de pilot, de economist, de electrician sau de inginer. Omul modern trebuie sa fie la curent mult mai profund, mai analitic si fara intarziere cu ceea ce se impune in virtutea stiintei in practica (sublinierea autorului!) meseriei sale. In al doilea sens, omul modern este, fie ca vrea fie ca nu vrea, informat la zi cu tot ce se petrece in lume. Mijloacele de transmisie imediata a informatiei, radioul, televiziunea ( si intr-un mod mai personalizat, telefonul si faxul) il intampina cu imaginile si vocile lor acasa, pe strada si la locul de munca. In acest fel cunoasterea moderna inunda viata zilnica a cetatenilor lumii  si ii face sa participe (sublinirea autorului!) personal la evolutia evenimentelor mondiale. Benjamin Barber, un politolog modern american, vorbeste in cartea sa Strong Democracy despre teledemocratie – ca o noua forma de participare, cu conditia desigur ca televiziunea si mediile de informare in general sa nu fie controlate de catre stat. „Glasnost”, eliberarea mediilor de informare, a dus, in cateva saptamani, la prabusirea imperiului sovetic”. Este foarte intersant ce intelege autorul prin societate civila informatizata. Acesta spune: ” As folosi insa o expresie foarte condensata, „societatea civila informatizata”, pentru a denumi societatea care nu poate fi controlata de catre stat. Expresia aceasta condensata rezuma, de fapt, urmatoarea idee: societatea civila informatizata este societatea industriala avansata care a trecut prin cele patru faze ale revolutiei industriale, ultima fiind cea a revolutiei informationale (de aici derivand si numele de societate „informatizata”)”. Profesorul Ionescu spune ca ratiunea umana a traversat criza cea mai grava  in suta de ani cuprinsa intre 1880 si 1980, interval in care doua determinisme, cel marxist si ce freudist, i-au negat independenta si puritatea. Mentionand irationalismul  nietzscheean care, pe de alta parte, si-a relevat consecintele in cel de-al doilea razboi mondial – domnia sa spune: ” Sa nu uitam ca acest razboi fusese precedat de ascensiunea statelor totalitare bolsevic si nazist si fusese pricinuit de catre acestea. Pactul sovieto-nazist confirmase identitatile dintre aceste state si a fost cauza ultima a declansarii razboiului”, ajunge la existentialism si conceptul propus de acesta: „absurd” care „exprima cele doua sentimente majore ale noii generatii: unul era starnit de privirea aruncata asupra trecutului recent si intruchipa revolta impotriva absurditatii razboiului si a continuarii lui „la rece”; iar celalalt sentiment era provocat de examinarea prezentului si viitorului, de incapacitatea de a „intelege” deodata toata transformarea cunoasterii prin noua revolutie stiintifica. Noile instrumente de cunoastere mecanica (subl. autorului), cunostere mai puternica decat cea umana, agravau dintr-o data vechiul sentiment uman ca toata existenta este absurda. Revolutia studentilor americani, francezi si, mai apoi, a colegilor lor din toata lumea libera a fost o manifestare zguduitoare a acestui sentiment al absurdului. Nu trebuie sa uitam ca in multe universitati studentii spargeau calculatoarele si le aruncau pe fereastra”. Se refera apoi al Foucault si Derrida, apoi la Sartre. ” O generatie intreaga de intelectuali, in lumea occidentala, pasea tot mai mult in fundatura constituita de o viziune din ce in ce mai negativa, hedonista si regresiva – in directia potrivnica progresului. Evazionismul in viciu, droguri si revolta era noua atitudine adoptata. Este adevarat, totusi, ca, intre timp, stiinta, indeosebi noua fizica si biologie, desi conducea cunoasterea spre noi culmi tehnice, prometeice, isi recunostea neputina ultima de a explica misterul nasterii si al mortii omului. De aici si reintoarcerea la credinta (sublinierea autorului!), chiar daca nu intotdeauna la religia adevarata. Noua cunoastere stiintifica s-a resemnat si a acceptat ca nu poate descoperi misterul creatiei singurei lumi din univers in care exista viata (intre timp explorarile pe alte planete aratasera ca sunt toate moarte, precum prevazuse Eminescu: „regina noptii moarta”). Cunoasterea stiintifica se indreapta spre pragmatism (subl. autorului) (pragmatismul fiind prin natura lui potrivnic gandirii ideologice) si spre obiectivitate (subl. autorului) stiintifica (opusa subiectivismului individual). La randul lui, pragmatismul care caracterizeaza gandirea politica moderna a adus in viata politica o potolire a „pasiunilor” (cum ar spune Albert Hirschman) si a ambitiilor asa-zis „revolutionare”. Combinat cu colaborarea impusa de relatiile de interdependenta efectul este unul de impaciuire sociala si nationala”. Interesant este faptul ca autorul releva ca: ” Societatea isi afirma astfel suprematia asupra statelor si Statului in general, reducand-ul la ceea ce se numeste in noul vocabular politic subsidiaritate. Statele constitutional-pluraliste, menite prin chiar propria lor definitie sa ajute la flexibilitatea si expansiunea societatii in plan national si transnational, se adapteaza la noul val de „subsidiaritate” cu evidenta disciplina si succes. Cu mult mai grea, cu adevarat improbabila (subl. mea), era adaptarea la cerintele neinduplecate ale revolutiei informationale a fostelor fortarete statale marxist-leninist-staliniste”.

Urmeaza o viziune interesanta asupra a ceea ce autorul numeste „statul marxist-leninist-stalinist” pus fata in fata cu revolutia informationala. Aceasta revolutie informationala – cauzata de progresul societatii – a fost cea mai mare provocare pentru statul de tip comunist, caruia acesta nu a putut sa-i faca fata. Iata ce spune profesorul Ionescu: ” Cititorul va gasi in analiza facuta in carte defectelor originare, congenitale ale statului marxist-leninist- stalinist explicatia diagnosticului final al cartii. Statul marxist-leninist- stalinist trebuia sa se prabuseasca; el s-a prabusit sub presiunea revolutiei informationale. Acest stat se baza de la inceput pe atatea contradictii intre anormalitatea (subl. autorului) pretentiilor sale programatice, pe de o parte, si normalitatea (subl. autorului) politica necesara in functionarea unui stat, incat un asemenea stat anormal (subl. autorului), nefiresc in structura sa, in orice caz nu ar fi putut dura. Revolutia informationala, accelerand istoria, a grabit sfasierea generata de contradictiile structurale. Principalele contradictii erau:

  • contradictia dintre realitatea statului celui mai centralizat din istoria lumii si pretentia de a fi un stat de republici „autonome”, din punct de vedere federal. Din punct de vedere constitutional si administrativ, statul insusi ar fi trebuit sa fie intemeiat pe comune (soviete): statul sovietic;
  • contradictia dintre functionarea normala si deci cu totul libera a societatii si pretentia statului de a forma, manipula si controla total (subl. autorului) acea societate;
  • contradictia dintre un stat-aparat (adica un stat dominat de unul din aparatele oricarui stat: partid, armata, politie, etc) si administratia complexa a unui stat modern in care in mod firesc aceste aparate sunt numai organe executive sau organizatii secundare politice ale societatii in functiune;
  • contradictia dintre conceptul de partid (ca parte, dupa cum ne-o dovedeste si etimologia acestui cuvant: partid vine de la „pars”) si un partid unic (subl. autorului), cu adevarat monolitic. O „parte” nu este parte decat daca exista si alte parti. Logica partidelor politice cere existenta unei pluralitati: mai multe partide care isi disputa favoarea alegatorilor;
  • contradictia dintre „comunism” si capitalismul de stat;
  • contradictia dintre o societate civila libera si un stat „fara opozitie”.

Punctele de vedere sunt, fara indoiala, deosebit de interesante, dar eu stau si ma intreb cum se vor adapta (cum se vor conecta) la revolutia informationala statele care au iesit din comunism. Pentru ca post-comunismul este, trebuie s-o recunostem, o problema destul de mare, as zice eu. Pe de alta parte este clar ca trebuie cumva sa ne adaptam la aceasta revolutie industriala in desfasurare, care se desfasoara foarte rapid. Eu am vazut o imagine, la televizor, socanta: la tara, la noi, se ara cu plugul!! Tranzitia nu este numai o contradictie, dar si o perioada in care contrastele sunt deosebit de accentuate. Pe de o parte beneficiem de televiziune digitala, pe de alta parte se ara cu plugul. Asa cum releva autorul, revolutia informationala a fost cauza de progesul tehnic in principal. De asemenea a fost o evolutie a revolutiei industriale, care a ajuns la faza de revolutie informationala. Pe cand la noi se remarca un regres industrial evident, lucru care ingreuneaza adaptarea la revolutia informationala pentru ca a te adapta la aceasta nu inseamna numai sa fi beneficiarul unor descoperiri stiintifice facute de altii. Iar „colaborarea” de care pomenea profesorul Ionescu se poate oare face intre tari care manifesta regres din punct de vedere economic (si industrial) si tari dezvoltate care, dimpotriva, manifesta un progres evident? Nu ma refer la criza economica actuala, deoarece un astfel de fenomen a fost si in trecut si, totusi, nu a blocat dezvoltarea Vestului. Este adevarat, se resimt efectele grele ale crizei, dar, cu toate acestea, nu se poate spune, spre exemplu, ca Marea Depresiune din 1929-1933 a blocat dezvoltarea SUA. Si acum SUA ramane o tara dezvoltata economic, in ciuda crizei economice. Pe cand regresul economic al Romaniei s-a desfasurat in toti acesti 20 de ani de post-comunism, destul de accelerat. De aceea problema conectarii Romaniei la revolutia informationala, care are loc si acum, pe timp de criza, mi se pare destul de dificila, date fiind realitatile de aici, situatia noastra economica. Si totusi este important sa fim conectati la aceasta revolutie informationala care, dupa cat se pare, este unica noastra sansa de dezvoltare.

aprilie 16, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , | 4 comentarii