Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Stat de drept. Anticoruptie. MCV. Pozitia Frantei

Doua articole din Romania Libera care m-au pus pe ganduri… Unul e ceva mai vechi, din 11 aprilie 2014, in care e vorba de aprecierile facute de fostul ambasador al Frantei la Bucuresti, Dl. Philippe Gustin. Al doilea articol, din 20 noiembrie 2014, ne vorbeste despre ce a declarat ambasadorul Frantei la Sofia… M-am gandit sa le pun impreuna pe aceeasi pagina, cum se spune, sa vedem ce reiese din cele doua…

Ambasadorul Franţei: Anchetarea baronilor corupţi e un semn pozitiv

Se arata ca:

„Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a apreciat, vineri seara, la Gândul Live, că avalanşa de cazuri de corupţie la nivel înalt, descoperite de procurorii DNA, constituie un semnal pozitiv şi că exemplul anticorupţie trebuie să vină de sus, dar că trebuie schimbată şi mentalitatea de a da şpagă, relatează Mediafax.

„Cred că este un semn pozitiv care este dat într-o ţară unde, din păcate, corupţia este prezentă. Este un semn important, care e dat că nu putem face orice şi deci exemplul trebuie să vină de sus şi cred că este un lucru bun, iar în decursul celor doi ani ai mandatului meu am văzut tot ceea ce a făcut justiţia, în special ce a făcut DNA sau ANI, pentru a avea o imagine mai bună a României. Dar cred că astăzi acest lucru nu e de ajuns. Exemplul trebuie să vină de sus, dar ceea ce este important este că trebuie să schimbăm mentalităţile, în ceea ce priveşte corupţia de zi cu zi, denumită uneori aici mica corupţie: faptul că pentru a avea o diplomă la universitate, trebuie să plăteşti, pentru a merge la medic, trebuie să plăteşti, pentru a nu plăti amenda, trebuie să dai ceva poliţistului”, a spus Philippe Gustin, care îşi încheie mandatul pe 30 aprilie.

Ambasadorul Franţei susţine că marile companii franceze au depăşit vremurile când se plângeau de presiuni politice, care generau corupţie, însă nu acelaşi lucru poate spune despre micii investitori francezi, înecaţi în aceeaşi birocraţie ca şi cei români.

„Sunt societăţi foarte mari în domeniul lor în România, plasate pe primul sau al doilea loc în sectorul lor, ele îmi spun că în prezent nu mai sunt supuse sau nu sunt supuse presiunilor, pentru că au o forţă, o putere, au posibilitatea de control care le permite să împiedice aceste practici. În schimb, am luat contact şi cu societăţi mici franceze care încearcă să se instaleze aici. Atenţie totuşi la ceea ce înţelegem prin cuvântul corupţie. Nu este vorba de o corupţie uneori activă, e mai degrabă o birocraţie care este lentă şi care cere ca pentru a avea o ştampilă pe un document, trebuie să aştepţi şi când te-ai săturat de aşteptat, atunci trebuie să plăteşti pentru a o obţine. Iată genul de lucruri mărunte, ca de pildă o autorizaţie de construire, de înfiinţare, cu care sunt confruntate, repet, societăţile mici şi nu cele mari. (…) Nu trebuie nici să caricaturizăm, să spunem că acest gen de practici nu există decât în România, din păcate nu este adevărat, ele există şi în Franţa. Deci, cred că e important să denunţăm asemenea practici şi, repet, să avem curajul de a le refuza”, a afirmat Gustin.

El a precizat că puterea statului de drept în România a fost întotdeauna un punct central pentru diplomaţia franceză. „Nu sunt o persoană care să dea lecţii. Eu ştiu că fiecare ţară îşi are propriile pete negre, propria istorie, care poate să cunoască suişuri şi coborâşuri, şi că, în orice caz, un stat de drept nu poate fi construit în cinci minute. Atunci când discut cu unii din colegii mei europeni îi întreb: cât timp a fost necesar pentru construirea sistemului tău judiciar? Pentru că în Franţa a fost nevoie de o mie de ani. Şi cu siguranţă nu se poate schimba în 20 de ani, în 23 de ani, ceva ce poate fi schimbat printr-o simplă lege, printr-o reglementare, ci necesită o schimbare de mentalitate. Aceasta trebuie să se schimbe, însă este mult mai greu de schimbat. Aşadar, cred că trebuie să fim foarte modeşti, dar şi foarte exigenţi, deoarece România ca membru al Uniunii Europene trebuie să respecte regulile juridice şi trebuie să accepte anumite reguli. Dar trebuie să fim şi prudenţi cu exigenţele noastre”, a spus Philippe Gustin.

Ambasadorul Franţei consideră că marile probleme ale României sunt lipsa forţei de muncă calificate în domenii tehnice, de care marii investitori au nevoie şi infrastructura.

„Prima problemă este cu adevărat forţa de muncă calificată. A doua este cea a infrastructurii. Infrastructura, văzută astăzi prin prisma exporturilor. Dăm întotdeauna exemplul Renault Dacia. Astăzi, din păcate, vânzările pe piaţa internă a României sunt în cădere liberă pentru Renault. Românii preferă să cumpere un autoturism vechi, de ocazie, din Germania de exemplu, decât un Logan sau un Duster nou. Asta înseamnă astăzi că, pentru ca Dacia să se poată dezvolta, piaţa de desfacere se găseşte în ţările emergente şi aceasta este cauza pentru care Dacia construieşte uzine în apropierea acestor pieţe de desfacere sau în Europa de Est, pentru a câştiga în competitivitate, transportul autoturismelor este un element important. În general, infrastructura este un subiect despre care am discutat mult împreună cu interlocutorii mei la nivel de guvern sau la nivel de autorităţi locale. Societăţile franceze de aici, din România, dar şi societăţile în general, au nevoie de infrastructură deoarece transportul materialelor pe care îl produc este un element important pentru competitivitatea lor. (…) Am vizitat România de la nord la sud şi de la est la vest, toată lumea ştie bine că atunci când te deplasezi în România, nu calculezi kilometrii, ci orele, deci toată lumea ştie bine că în România e nevoie ca infrastructura să se dezvolte, oricare ar fi guvernul la putere. Cred că trebuie să fii orb ca să nu-ţi dai seama de acest lucru”, a declarat diplomatul.

Ambasadorul Franţei a vorbit de asemenea la Gândul Live despre aderarea României la spaţiul Schengen şi despre condiţionarea pe care statele membre au ajuns să o facă faţă de raportul CE privind Justiţia, în cadrul MCV, amintind că Franţa, alături de Germania, a susţinut mereu România la aderare, iniţiind planul etapizat, mai întâi frontierele aeriene şi maritime, apoi cele terestre.

Un stat de drept se construieşte în permanenţă. Trebuie adaptate legile, reglementările, sistemul de justiţie la noile situaţii şi evoluţii ce apar, precum delincvenţa, reţelele de trafic sau criminalitatea cibernetică, de exemplu. Acum zece ani nimeni nu ştia ce este criminalitatea cibernetică, iar astăzi devine unul dintre elementele cele mai importante ale dreptului. Deci eu sunt mai degrabă partizanul unei logici în care MCV-ul ar trebui extins la ansamblul ţărilor Uniunii Europene pentru a avea un corpus şi o abordare juridică comune. (…) Nu sunt ipocrit. În mod natural, există o legătură evidentă (între Schengen şi MCV – n.r.). De manieră generală, trebuie să ai un stat de drept consolidat pentru a deschide frontierele. Dar din punct de vedere strict juridic, în textele juridice, precum şi în abordarea Comisiei Europene, această legătură nu există, însă atunci când există o viziune a lucrurilor, ne uităm la ansamblu. Se analizează MCV-ul, dar ne putem uita şi la chestiunile de corupţie, ne putem uita la toate într-o viziune globală. Aşadar nu trebuie să deconectăm subiectele unele de celelalte”, a explicat diplomatul francez.

Philippe Gustin a vorbit despre cei 7.000 de medici români care lucrează în Franţa începând cu 2007, spunând că „aceasta este Europa, cu circulaţia persoanelor, cu riscul pentru România de a pierde elite, de a pierde profesionişti din domeniul sănătăţii de care ţara are nevoie”.

„Ştiţi exact cât câştigă oficial un medic aici în România, în Franţa el este mult mai bine plătit. Cred că România trebuie să gestioneze această problemă a medicilor, pentru că în Franţa, avem nevoie de aceşti medici, pentru că avem o demografie medicală care este catastrofală. Şi ştiţi că studiile de medicină durează minim 10 sau 12 ani. Pentru a deveni medic este nevoie de 10 ani. Deci avem şi o evoluţie a profesiei de medic în Franţa. Tinerii medici care ies de pe băncile facultăţii nu mai vor să lucreze la ţară sau în spitalele publice, iată de ce avem, din păcate, nevoie să importăm personal medical. Şi alte ţări au astăzi aceeaşi problemă ca noi, Marea Britanie, de pildă”, a spus Philippe Gustin.

Pe de altă parte, el a arătat că deschiderea Franţei pentru medicii români echivalează şi cu o deschidere similară pentru romi, dar spre deosebire de medici aceştia din urmă nu vin întotdeauna în Franţa doar să muncească, ajungând deseori să locuiască în tabere ridicate ilegal, de unde sunt evacuaţi şi uneori expulzaţi înapoi în România. „Este un subiect extrem de complicat, foarte dificil. Nu există o soluţie miraculoasă, altminteri am fi găsit-o de mult. Cred că politica ce a fost făcută la nivel bilateral, între Franţa şi România, a permis abordarea acestui subiect cu obiectivitate. Este un subiect care nu trebuie să fie doar franco-român. Trebuie şi ca mentalităţile să se schimbe aici în România în ceea ce priveşte această etnie romă, şi trebuie să încercăm să găsim şi o soluţie europeană. Iată de ce aici am propus colegilor mei europeni şi reprezentanţilor guvernului român să ne întâlnim în mod constant pentru a încerca să găsim soluţii şi proiecte, ca de pildă cazul proiectului Ferentari, care nu se adresează doar romilor, ci populaţiei defavorizate, căci în definitiv adevărata problemă este legată nu de etnie, ci de starea de precaritate a populaţiei. Soluţiile sunt deja cunoscute, ele se bazează pe educaţie, sănătate, acces la locuri de muncă şi locuinţe. Toată lumea le cunoaşte. Cred că trebuie mai întâi să înţelegem bine ceea ce se întâmplă. Majoritatea acestor oameni săraci care se află în Franţa, în Marea Britanie sau în celelalte ţări europene sunt victime. Sunt victime ale reţelelor de trafic de fiinţe umane, este noua sclavie a secolului 21. Ei sunt victimele reţelelor care-i exploatează pentru cerşetorie, furt, prostituţie. Aşa că trebuie să avem o reacţie, mai întâi o reacţie poliţienească şi judiciară; iar dacă urmăriţi actualitatea în activitatea de jurnalist, aţi văzut că am avut chiar ieri condamnări pentru membrii unei reţele de proxenetism care-i exploata pe aceşti oameni. Iar pe de altă parte este nevoie de o abordare de incluziune socială pentru cei care vor să se integreze în Franţa. Iar aici e nevoie de o reacţie care presupune din nou acces la educaţie pentru copii, la locuinţe şi locuri de muncă pentru părinţi. Iar aceste două reacţii trebuie să fie coordonate”, a afirmat diplomatul francez.

La încheierea mandatului de ambasador, Philippe Gustin spune că i-a plăcut mult în România diversitatea naturii şi a oamenilor şi că locuitorii ţării sunt cea mai mare bogăţie, fiind impresionat de ospitalitatea românească.

„O să rămân la rezerva mea obişnuită, o să aştept să părăsesc România pe 30 aprilie pentru a spune ce mi-a plăcut cel mai mult. Însă, într-o manieră generală, ce mi-a plăcut cel mai mult în această ţară este diversitatea. România, la fel ca şi Franţa, le oferă turiştilor posibilitatea să ajungă în cei mai frumoşi munţi, în deltă, la mare etc. Există o diversitate care se regăseşte în oameni. Există mai multe Românii, mai multe tipuri de români. Când mergi dintr-un sat în altul, poţi întâlni şi influenţele minorităţilor, ale istoriei, iar această diversitate este extrem de importantă. Iar un al doilea element care mi-a plăcut este ospitalitatea. Cred că cea mai mare bogăţie a României sunt locuitorii săi: românii şi româncele. Şi în orice caz, eu, ca ambasador al Franţei, am fost emoţionat în călătoriile mele, pentru că am fost primit de fiecare dată cu atâta fervoare şi simplitate, dar şi cu multă apreciere pentru relaţiile dintre Franţa şi România”, a spus ambasadorul Franţei.” (subl. mea)

Ambasador francez: UE ar putea intensifica monitorizarea României şi Bulgariei, după ce MCV nu a avut efectele scontate

„Uniunea Europeană ar putea intensifica monitorizarea României şi Bulgariei, întrucât Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) nu a adus efectele aşteptate, a declarat ambasadorul Franţei la Sofia, citat de site-ul Novinite.com, relatează Mediafax.

În cursul unui seminar pe tema situaţiei din Balcani desfăşurat la Sofia, Xavier Lapeyere de Cabanes a declarat că nu există semnale privind încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

„Dimpotrivă, măsurile de monitorizare a României şi Bulgariei ar putea fi intensificate”, a spus ambasadorul Franţei, explicând că principiile statului de drept nu erau aplicate suficient în cele două ţări în momentul admiterii acestora în UE, în 2007.

„Mecanismul de Cooperare şi Verificare are obiectivul de a transforma elitele politice din România şi Bulgaria, de a le face să respecte reglementările comunitare. Însă, deocamdată, instrumentele de monitorizare nu au avut succes”, a spus ambasadorul Franţei.”

Deci in Franta a fost nevoie de 1000 de ani ca sa se construiasca sistemul judiciar, adica, din cate inteleg daca inteleg bine, statul de drept… 🙂 Incurajator!! 🙂 In Romania si Bulgaria MCV nu a avut efectele scontate, si atunci pe aici cat mai trebuie? 500 de ani? Inca 1000 de ani? 🙂 Bineinteles ca un stat de drept nu se poate construi „in 5 minute”. Totusi, ce inseamna „să fim şi prudenţi cu exigenţele noastre„? Si chiar asa: „instrumentele de monitorizare nu au avut succes”? Iar Philippe Gustin spune:

„În mod natural, există o legătură evidentă (între Schengen şi MCV – n.r.). De manieră generală, trebuie să ai un stat de drept consolidat pentru a deschide frontierele. Dar din punct de vedere strict juridic, în textele juridice, precum şi în abordarea Comisiei Europene, această legătură nu există, însă atunci când există o viziune a lucrurilor, ne uităm la ansamblu. Se analizează MCV-ul, dar ne putem uita şi la chestiunile de corupţie, ne putem uita la toate într-o viziune globală. Aşadar nu trebuie să deconectăm subiectele unele de celelalte”

Interesant ce spune Philippe Gustin…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 22, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Articole interesante

In sfarsit un punct de vedere normal

Gandul

Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Problema romilor, una dificilă, la care nu există un răspuns unic

Se arata ca:

„Problema romilor este una „dificilă, la care nu există un răspuns unic”, dar care ar putea fi rezolvată prin educaţie, a declarat, miercuri, la Buzău, Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Gustin a declarat în cadrul unei vizite la Buzău că nu se poate spune, în acest moment, cum poate fi rezolvată problema romilor, fiind „o problemă dificilă la care nu există un răspuns unic”. Oficialul străin a adăugat însă că prin educaţie ar putea fi rezolvată problema romilor.

„Este o problemă dificilă la care nu există un răspuns unic. Cred că sunt cel puţin trei direcţii care trebuie urmate. Prima este educaţia. Fără educaţie, aşa cum vedem aici, fără educaţie nu putem progresa. A doua direcţie ar fi condiţiile de locuit. Trebuie să găsim soluţiile pentru ca această populaţie care uneori locuieşte în condiţii mizere să aibă locuinţe normale. Şi a treia este munca. Munca şi condiţiile de locuit pot fi reunite pentru că avem proiecte-pilot în care este implicată şi Franţa pentru a construi locuinţe pentru comunitatea romă. Încă o dată, nu avem un răspuns miraculos”, a declarat la Buzău ambasadorul Franţei la Bucureşti.

Oficialul străin a adăugat că problema romilor nu poate fi rezolvată peste noapte, fiind „o muncă de lungă durată”. Gustin a mai precizat că Franţa este implicată în numeroase proiecte pentru educaţia copiilor din familiile de romi.

„Este o muncă de lungă durată în care trebuie să atingem mai multe nivele, dar, repet, educaţia este prioritatea numărul unu şi de aceea Franţa este implicată în numeroase proiecte pentru educaţia copiilor în cantine sociale, proiecte globale care sunt foarte importante pentru noi care să ajute la mici progrese în această problemă dificilă”, a spus Philippe Gustin.

Ambasadorul Franţei la Paris a mai declarat că Franţa doreşte să ajute România în problema romilor.

„Am un mesaj pentru comunităţile rome, dar şi pentru cei din afara comunităţilor rome. Trebuie să învăţăm să trăim împreună şi trebuie să avem o imagine pozitivă asupra vieţii, asupra lucrurilor care pot duce la progres. Poate dura foarte mult, dar trebuie să ne angajăm într-un proces de integrare şi incluziune şi în acest sens Franţa vrea să ajute România într-o problemă care este europeană. Nu este numai a Franţei această problemă. Trebuie să avansăm în subiectele legate de şcolarizarea acestora, şi nu numai şcolarizarea, ci şi împiedicarea abandonului şcolar. Trebuie să îi învăţăm să îşi găsească un loc de muncă să îşi amelioreze condiţiile de locuire„, a conchis Ambasadorul Franţei la Bucureşti.

În urmă cu o săptămână, la finalul unei întrevederi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat că Franţa va continua să desfiinţeze tabere ilegale de romi şi să îi conducă pe membrii acestei comunităţi, „forţat sau ajutaţi”, la graniţă pentru a se întoarce în ţara de origine, dar va derula şi programe de angajare sau şcolarizare, atunci când este nevoie.

Tot atunci, reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerul Administraţiei şi Internelor au semnat un acord-cadru cu cei ai Oficiului Francez pentru Imigraţie şi Integrare (OFII), pentru instituirea, cu titlu experimental, a unui sprijin pentru reinserţia familiilor de romi revenite din Franţa. Conform acordului, OFII va acorda un „ajutor de revenire” familiilor de cetăţeni români aparţinând minorităţii rome, revenite din Franţa.

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene al Franţei, Bernard Cazeneuve, au sosit în România în urmă cu o săptămână pentru a încerca să trateze în mod direct problema romilor, relansată în această vară în Franţa prin evacuarea taberelor, urmată de expulzări.

Comunitatea de romi în Franţa este estimată la aproximativ 15.000 de persoane. Manuel Valls a recunoscut că dacă mii (de romi) au părăsit teritoriul francez de la instalarea la putere în mai 2012 a Guvernului socialist sunt „şi alţii care au sosit”.

Marţea trecută, Valls declara că Franţa „nu poate primi toată mizeria lumii şi a Europei”, el spunând că, înainte de sfârşitul lunii septembrie, 7.000 de români sau bulgari vor fi repatriaţi prin sistemul de ajutor pentru reîntoarcere.

În această vară, mai multe tabere de romi au fost evacuate de poliţie, suscitând un disconfort în cadrul taberei de stânga şi protestul unor asociaţii, în timp ce politica de expulzări colective în perioada lui Nicolas Sarzkozy a provocat critici aspre din partea Comisiei Europene.

La sfârşitul lui august, Manuel Valls a anunţat, referitor la România şi Bulgaria, că vrea „să înţeleagă de ce nu se desfăşoară politici de inserţie puternice”. Anterior, el a acuzat „ţările de origine” că implimentează „politici care discrimnează de decenii aceste populaţii”, confruntate cu sărăcia, şomajul şi analfabetismul.” (subl. mea)

Trebuie sa fiu de acord cu Dl. Philippe Gustin:  este necesar ca Romania si Franta sa caute impreuna progresul si caile catre progres. Nu numai in chestiunea romilor, desigur. Desi sunt unele lucruri si viziuni care ne despart, sunt, totusi, foarte multe lucruri, probleme si viziuni care ne apropie. Se cuvine sa intensificam colaborarea intre tarile noastre.

Decizia CCR

CCR a decis: Toate hotărârile Parlamentului trec pe la Curtea Constituţională

O sa va spun cum mi se pare mie treaba. Dupa parerea mea, nu e prea in regula sa existe foarte multe sesizari la CCR iar din lucrul asta sa izbucneasca conflicte politice ireconciliabile. Este clar (si, dintr-un anumit punct de vedere, normal) ca partenerii nostri externi sa inceapa sa-si puna semne de intrebare si sa priveasca cu indoiala situatia din Romania. Lucrurile astea dovedesc lipsa de maturitate a clasei politice de la noi. Nu se poate sa mergi la CCR cu tot felul de fitile si conflictul politic sa se aprinda cand nici nu te astepti. Evident, lucrul asta nu poate crea decat deruta pe plan extern.

DE citit si…

Romania Libera

Judecătorul CCR Iulia Motoc: Am avut dileme dacă să formulăm sau nu avizul privind suspendarea preşedintelui

Suspendarea lui Băsescu, imposibilă

Precum si…

Gandul

EXCLUSIV. PLANUL PDL pentru înlocuirea lui Crin Antonescu de la şefia Senatului

Cine promoveaza ideea Statelor Unite ale Europei…

Guardian: Iniţiativa prin care Germania vrea să creeze o ARMATĂ A UNIUNII EUROPENE şi, la nevoie, să scoată Marea Britanie din UE

Se arata ca:

„Ministrul de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a propus formarea unei armate comune a Uniunii Europene, a unui Minister European de Externe şi întocmirea unor legi care să înăsprească securitatea în UE, idei care par să fie pe placul a cel puţin 11 ţări din Uniune, scrie Guardian.

Westerwelle a mai precizat că, pe lângă o armată a UE, Germania şi alte zece ţări din Uniune doresc şi formarea unei singure pieţe a industriei de apărare europene.

Sursa, care notează că Marea Britanie nu este de acord cu această iniţiativă, scrie că propunerea lui Westerwelle ar face ca adoptarea legilor în UE să nu mai poată fi blocată prin drept de veto de o singură ţară, ci de un vot comun.

“Pentru ca UE să aibă un rol mai important din punct de vedere internaţional, ar trebui să prevenim posibilitatea ca un singur stat membru să blocheze iniţiativele”, se arată într-unul dintre pasajele documentului, care i-a deranjat cel mai tare pe britanici.

Astfel, dreptul de veto al Marii Britanii ar fi “ocolit”, sugerează Guardian. “Cinci dintre cele mai importante şase ţări din UE, Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, excluzând Marea Britanie, cer o revizuire totală a politicii externe şi a securităţii Uniunii. Ele vor vota înfiinţarea unui Minister de externe pan-european şi vor ocoli dreptul de veto al Marii Britanii”, se arată în presa britanică.

Guardian scrie că proiectul este susţinut, pe lângă puterile de mai sus, şi de Portugalia, Austria, Danemarca, Luxemburg, Olanda şi Belgia.

Presa britanică mai scrie că, dacă proiectul realizat în comun de cei 11 miniştri de externe ai statelor sus-numite va trece, Marea Britanie ar putea fi presată să părăsească Uniunea Europeană.”

Dupa cat putem constata, Germania e promotoarea actuala a unui astfel de proiect…

Va propun sa cititi si acest editorial semnat Andreea Paul :

Europa la rascruce

Precum si acest articol semnat Corina Cretu:

Riscuri romanesti in perspectiva comunitara

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 20, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Un interviu interesant

Evenimentul Zilei

Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti: Firmelor franceze li se cere 10% comision

iunie 20, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu