Soarele dreptatii

„Slava Tie, Soarele dreptatii, ca prin nasterea Ta toate le-ai luminat.”
Acatistul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos

Nasterea Domnului

„Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei, ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii si sa Te cunoasca pe tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, Slava Tie!”

Troparul Nasterii Domnului

Numai bine si Craciun fericit tuturor! 🙂

Nasterea Mantuitorului ne vorbeste despre dragostea Sa fata de intreaga umanitate si ne-a daruit noua speranta. Cu aceasta nadejde sa privim si incercarile grele prin care trecem si sa ne rugam Domnului ca sa ne dea intelepciunea de a le depasi. Citeam ca fostul premier britanic, Gordon Brown, afirma ca economia mondiala se indrepta inevitabil catre o noua criza. Si trebuie spus ca nu libertatea este de vina pentru astfel de lucruri, ci lipsa noastra de pricepere in a folosi cum trebuie aceasta libertate. Astfel de lucruri se mai intampla si tin minte ca Alexandru Paleologu spunea ca nu putem fi tot timpul destepti. Cam asa e, trebuie s-o recunoastem… 🙂 . Ce sa facem, nu suntem desavarsiti! Insa asta nu inseamna ca nu exista solutii bune pentru iesirea din criza. Si de aceea sa nadajduim ca Nasterea Domnului ne va lumina si noua, nevrednicilor, mintile si inimile spre a putea vedea drumul cel drept si bun.

Numai bine si multa sanatate! 🙂

Care e parerea Dvs.?

Va propun sa vorbim putin despre „utopii” (de observat ca am pus ghilimelele de rigoare!!). In acest sens doresc sa va prezint o perceptie asupra politicii externe americane, asa cum a vazut-o cineva de aproape si care a avut de-a lungul anilor contacte la cel mai inalt nivel cu oficialii americani:

„Asa cum am mai aratat, politica externa americana are un fundament „utopic” sau axiologic, suprapus peste un „realism politic” extrem de dur. Spre deosebire de politica externa europeana, bazata pe conceptul de real-politik, cea americana este dominata de ideologie si valori. Cu toate acestea, in problemele punctuale ea devine, brusc, „realista” si „pragmatica”, in functie de interesele de moment, de presiunile unor tinte imediate etc.” (subl. mea)

Adrian Nastase – Lumea, americanii si noi (Tiparg, 2012)

Nastase – Bush

Intrebare: este politica externa a  Romaniei dominata de ideologie si valori? Sau la noi nu prea conteaza astfel de lucruri ci, mai mult, interesele de moment, punctuale? Observati cu atentie ce spune: ideologie si valori.

Interesant ce arata fostul premier despre vizita lui Nicolae Titulescu in SUA:

English: Nicolae Titulescu, Romanian statesman, photo taken around 1930, (Photo credit: Wikipedia)

„Sa mentionez totusi faptul ca, in noiembrie 1925, Nicolae Titulescu a efectuat o vizita la Washington, pentru a negocia marimea si esalonarea datoriilor de razboi ale Romaniei fata de Statele Unite ale Americii. In capitala americana, diplomatul roman s-a intalnit cu presedintele Calvin Coolidge, cu secretarul de Stat si secretarul Trezoreriei, cu alti oameni politici, lideri religiosi, oameni de afaceri. (George G. Potra, N. Titulescu in SUA si Canada, in „Revista romano-americana”, editata de Asociatia „Amicii Statelor Unite”, seria a doua, ianuarie 2012, nr. XXII-XXIII, pp. 149-244).”  – A. Nastase, Lumea, americanii si noi, Tiparg, 2012 (subl. mea)

Care e parerea Dvs.? 🙂

Cultura si civilizatie

Va recomand sa cititi monumentala lucrare a lui Neagu Djuvara – Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor (Editura Humanitas, 2012, Bucuresti), o lucrare cu adevarat remarcabila. Pe mine ma impresioneaza capacitatea de analiza si vastele cunostinte ale D-lui. Djuvara in materie de Istorie, cu adevarat impresionante!

Se fac multe confuzii, iar zona noastra culturala, cea a Balcanilor, precum si civilizatia Orientului sunt putin cunoscute in Occident sau SUA. De aici si confuziile de care pomeneam. Voi pune aici un fragment din ceea ce Dl. Djuvara spune despre Civilizatia bizantina:

„[…] Desigur, intre lumea araba si lumea bizantina exista o anumita inrudire in moravuri, explicabila printr-o filiatie comuna; dar nu ne e ingaduit sa grupam intr-un ansamblu cultural unic doua state teocratice a caror evolutie religioasa a fost total divergenta si intre care razboiul n-a incetat practic niciodata. Apoi apartenenta la aceeasi civilizatie implica o circulatie continua de bunuri, de persoane si de idei intre indivizii si statele care o compun. In afara de miscarea pelerinilor si de contactele dintre negustori, foarte putine relatii au existat intre lumea musulmana si Bizant inainte de cucerirea turca. Nu numai religia, dar si gandirea si artele au evoluat diferit in fiecare dintre cele doua sfere de influenta. Diferenta sare in ochi chiar in arhitectura (unde s-ar putea gasi cele mai multe puncte comune), a fortiori in pictura, muzica, literatura. Tendinta autorilor de a nu distinge cele doua civilizatii provine in primul rand din profunda necunoastere a Bizantului in Occident si de asemenea din faptul ca lunga dominatie otomana asupra unei parti a crestinatatii ortodoxe a nivelat efectiv unele trasaturi culturale. Ni se pare totusi dificil sa-l urmam pe Bagby cand, printre argumentele pe care le prezinta in favoarea tezei sale, afirma ca „bucataria grecilor si armenilor are in mod izbitor acelasi gust cu bucataria turceasca si syriana”(1) si mai departe ca „locuitorii tarilor aflate pe malurile Mediteranei rasaritene, fie ei musulmani, greci, evrei sau copti au fost indeobste clasificati impreuna ca levantini. Ministerele de Externe ale Marii Britanii si Statelor Unite continua sa considere Grecia ca pe o parte a Orientului Mijlociu sau Apropiat, si nu a Europei„! Pe de o parte, afirmatia lui Toynbee conform careia Imperiul otoman este „imperiul universal” al civilizatiei crestin-ortodoxe provine, cred, dintr-o dubla confuzie: in primul rand, statul unitar al unei civilizatii reprezinta faza sa finala – sau mai exact aspectul politic al fazei finale a acestei civilizatii; el este fructul unei lungi maturizari in interiorul unei societati multinationale; el nu poate fi impus decat de unul dintre membri acestei societati, de acela care isi asuma trasaturile culturale cele mai marcante ale civilizatiei si care, eventual, le fixeaza. Daca natiunea care impune statul unitar este intotdeauna unul dintre statele cele mai periferice dintre „competitori” (Contending States), ea n-ar putea sa fie straina de aceasta civilizatie, ca turcii care erau straini de civilizatia crestin-ortodoxa. In al doilea rand, Imperiul otoman, desi si-a stabilit capitala in prestigioasa cetate a Constantinopolului , a depasit in foarte mare masura vechile granite al Bizantului – el fiind de fapt imperiul universal al lumii arabe – si nu ocupa decat o fractiune din aceasta lume ortodoxa, vechiul domeniu al Imperiului bizantin, in vreme ce cealalta fractiune, Rusia, era tocmai pe cale sa devina o putere susceptibila sa aspire la imperiul universal al lumii crestin-ortodoxe. […]” (subl. mea)

(1) E cam spuerficial sa inglobezi Grecia si Syria in aceeasi civilizatie numai pentru ca si intr-un loc, si in celalalt se mananca vinete umplute si iaurt!

E foarte interesant si ce spune despre Rusia ceva mai incolo. Indemnul meu e sa cititi cartea, cred ca merita!!

Dar iata un alt lucru la care ma gandeam: Adrian Nastase, fost prim-ministru al Romaniei, arata in cartea sa Lumea, americanii si noi (Tiparg, 2012), o carte pe care de asemenea o recomand, un lucru la care ma tot gandesc:

„Grupul de la Visegrad si Blocul proamerican din Europa de Est

Din memoriile celor doi (G. Bush si B. Scowcroft) rezulta ca, la momentul 1989, Statele Unite ale Americii faceau o diferenta neta intre doua grupuri de tari din Tratatul de l aVarsovia, in functie de criteriul enuntat de Scowcroft – cel al vointei de a promova reforme. Primul cuprindea Ungaria, Cehoslovacia si Polonia, care vor fi sustinute viguros la inceputul anilor ’90, inclusiv prin intermediul programelor PHARE, celalat curpindea Germania de Est, Bulgaria si Romania.

Cei doi se temeau ca nu cumva la conducerea tuturor celor sase tari sa ajunga, dupa expresia aceluiasi Scowcroft, „mici Gorbaciovi”, prea putin dispusi sa promoveze reformele radicale pe care le astepta Washingtonul, in ideea de-ai indeparta pe sovietici din Est.[…] „

Sa corelam ceea ce spune Dl. Nastase cu ceea ce observa Dl. Djuvara la Bagby: „Ministerele de Externe ale Marii Britanii si Statelor Unite continua sa considere Grecia ca pe o parte a Orientului Mijlociu sau Apropiat, si nu a Europei„.

Si atunci nu e oare clar ca americanii nu au vazut Romania si Bulgaria ca apartinand, cultural vorbind, lumii occidentale? Si poate ca din cauza acestei perceptii, ca nu ne impartasim din mostenirea culturala a Occidentului, suntem si acum cam ultimii in Europa din punct de vedere economic, ni se refuza dreptul nostru – aderarea la Spatiul Schengen. Iar Grecia a ajuns intr-o stare de ruina din punct de vedere economic, punand probleme grave subzistentei Zonei Euro. N-a fost oare o delimitare pe criterii religioase – pe de o parte Catolicismul si Protestantismul, pe de alta parte tot Crestinismul Ortodox?

Pasti fericit!

As dori sa petrecem Sfintele Pasti cu pace si dragoste in suflet fata de semenii nostri. In traditia crestinismului ortodox icoana Sfintei Invieri a Domnului il prezinta pe Mantuitorul Hristos intinzand mana celui cazut, celui in nevoi, celui ce nu se mai poate descurca singur, pentru a-l ridica din starea grea in care se afla.

Invierea Domnului

Cred ca ar trebui sa meditam mai mult la acest simbol al Invierii, care este un simbol al mantuirii omului. Pentru ca, si nu numai in zilele noastre, mai rar vedem oameni urmand acest exemplu. Mai degraba constatam indiferenta fata de semenii nostri aflati in suferinta, in nevoi grele. Mai degraba constatam faptul ca oamenii se exprima fata de cel greu incercat cu cuvinte precum: „mi se rupe”, „pai, daca e prost!!”. Mai degraba constatam astfel de stari de lucruri si atitudini, din pacate, decat un ajutor bun dat semenului nostru aflat in suferinta. Mai degraba constatam cum chiar din prima zi de Pasti, si in cele ce urmeaza, oamenii incep sa faca excese de mancare si bautura de ajung serviciile medicale de urgenta pline, ca si cum asa ar trebui sarbatorita Invierea Domnului.

Dar la mana intinsa celui aflat in nevoi, in suferinta, la mana intinsa data celui cazut pentru a-l trage din starea in care se afla, la mana intinsa pentru a face bine aproapelui, la o astfel de mana intinsa, binefacatoare nu se mai gandeste nimeni…

Cu toate acestea, Hristos Dumnezeu ne intinde mana Sa mantuitoare si binefacatoare si de aceea cred ca trebuie sa ne bucuram si sa spunem:

„Pentru aceasta, cu multumire strigam Tie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mantuiesti lumea. Amin!”

Care e parerea Dvs.?

Sper ca subiectul pe care vi-l propun sa fie cat se poate de interesant!

Azi – Milton Friedman!!

Iata ce a declarat odata marele economist american – citez din Wikiquote :

„Whether it is in the slums of New Delhi or in the affluence of Las Vegas, it simply isn’t fair that there should be any losers. Life is unfair — there is nothing fair about one man being born blind and another man being born with sight. There is nothing fair about one man being born of a wealthy parent and one of an indigenous parent. There is nothing fair about Muhammad Ali having been born with a skill that enables him to make millions of dollars one night. There is nothing fair about Marlene Dietrich having great legs that we all want to watch. There is nothing fair about any of that. But on the other hand, don’t you think a lot of people who like to look at Marlene Dietrich’s legs benefited from nature’s unfairness in producing a Marlene Dietrich. What kind of a world would it be if everybody was an absolute identical duplicate of anybody else. You might as well destroy the whole world and just keep one specimen left for a museum. In the same way, it’s unfair that Muhammad Ali should be a great fighter and should be able to earn millions. But would it not be even more unfair to the people who like to watch him if you said that in the pursuit of some abstract idea of equality we’re not going to let Muhammad Ali get more for one nights fight than the lowest man on the totem pole can get for a days unskilled work on the docks. You can do that but the result of that would be to deny people the opportunity to watch Muhammad Ali. I doubt very much he would be willing to subject himself to the kind of fights he’s gone through if he were to get the pay of an unskilled docker.”

Incerc sa traduc:

Milton Friedman

„Daca este vorba de un cartier marginas din New Delhi sau de opulenta Las Vegasului, pur si simplu nu e drept sa existe cineva care sa piarda (sa fie pagubas). Viata e nedreapta – nu este nimic drept in faptul ca un om s-a nascut orb si altul s-a nascut cu vedere. Nu e nimic drept in faptul ca un om e nascut din parinti bogati si alt om e nascut din parinti indigeni (bastinasi). Nu e nimic drept in faptul ca Muhammad Ali s-a nascut cu indemanarea de a castiga milioane de dolari intr-o singura noapte. Nu e nimic drept in faptul ca Marlene Dietrich are picioare superbe pe care dorim cu totii sa le privim. Nu e nimic drept in toate acestea. Dar pe de alta parte, nu credeti ca o sumedenie de oameni carora le place sa se uite la picioarele Marlenei Dietrich beneficiaza de injustetea naturii care a produs o Marlene Dietrich? Ce fel de lume ar fi aceea in care fiecare ar fi duplicatul identic al celuilalt? Ai avea puterea, la fel de bine, sa distrugi intreaga lume si sa pastrezi un singur specimen ramas, pentru muzeu. In acelasi fel este nedrept ca Muhammad Ali sa fie un mare luptator si sa fie capabil sa castige milioane. Dar nu ar fi si mai nedrept pentru oamenii carora le place sa-l priveasca daca ai spune, mergand pe firul unei idei abstracte de egalitate, sa nu-l lasam pe Muhammad Ali sa castige pe noapte mai mult decat castiga omul cel mai de jos pentru zile de munca necalificata in docuri? Ai putea face acest lucru, dar rezultatul ar fi ca ai refuza oamenilor ocazia de a-l urmari pe Muhammad Ali. Ma indoiesc foarte tare ca el ar mai dori sa practice genul de lupte pe care-l practica daca ar fi platit ca un docher necalificat.”

Care e parerea Dvs.? 🙂

Despre fata cu bentita tricolora…

Mediafax

O elevă a fost ameninţată pentru că a purtat o bentiţă tricoloră la şcoală de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Poliţia a deschis dosar penal

Adevarul

Sabina Elena, eleva cu bentiţă tricoloră: „Nu-i urăsc pe unguri, urăsc faptul că ei mă urăsc“

As dori sa spun cateva cuvinte despre acest incident regretabil pentru ca o fata care a purtat la scoala o bentita tricolora a fost amenintata pe o retea de socializare si admonestata de profesori si diriginta datorita acestui lucru.

Sunt intru totul de acord cu Bogdan Petriceicu Hasdeu care afirma ca „Romanismul este Umanitate, Libertate si Adevar”. Asa este. Si as afirma ca nu putem fi europeni decat prin romanism. O alta abordare a europenismului nostru este o greseala. Totusi, ceea ce s-a intamplat recent, chestiunea cu „steagul secuiesc”, a starnit prea multe patimi. Din pacate, in randurile minoritatii maghiare, aceste patimi au fost alimentate de Guvernul Orban. Toata aceasta poveste a steagurilor si a autonomiei pe criterii etnice, sustinuta de Budapesta, si in interior de cei de la Partidul Popular Maghiar ce-l are ca mentor pe europarlamentarul Laszlo Tokes, a condus la o distorsionare a relatiilor intre cetatenii de nationalitate maghiara si cei de nationalitate romana, a condus la un fals si anume ca intre romani si maghiari, intre cetatenii obisnuiti, ar exista un conflict. Un conflict de natura etnica. Adevarul este ca intre romani si maghiari, intre oamenii obisnuiti, nu exista niciun conflict. Chestiunea asta cu conflictul intre romani si maghiari este hiperbolizata de catre factorul politic interesat in acest sens. Dimpotriva, intre romani si maghiari, intre oamenii obisnuiti, exista relatii de intrajutorare, nicidecum de ura. Lucrul acesta a facut posibila coexistenta pasnica a romanilor si maghiarilor, desi exista destule diferente de ordin etnic, lingvistic, religios. Spiritul de toleranta, de fratietate intre romani si maghiari s-a situat de-alungul timpului intotdeauna deasupra oricarui conflict si a invins in ciuda diferentelor mentionate mai sus. Este regretabil ca se incearca, intr-un mod iresponsabil, a se insinua in societatea noastra idei extremiste, ultranationaliste – contrare spiritului european -, care starnesc acelasi tip de idei, extremiste, nationaliste. Priveam, spre exemplu, la televizor, cum la un miting de solidaritate cu Sabina Elena si-a facut aparitia si Noua Dreapta. In Bucuresti, in fata Teatrului National, s-au scandat lozinci de tipul: „România e ţara noastră, ne p**ăm pe Ungaria voastră!” şi „Afară, afară, cu ungurii din ţară!”. Insa cei care striga asa, precum si Popularii lui Tokes, ar trebui sa stie ca astfel de atitudini submineaza Libertatea si Democratia.  Iar romanii, cat si maghiarii ar trebui sa-si aminteasca de faptul ca pentru aceste lucruri au luptat si au murit oameni in Decembrie ’89. Este, spre exemplu, absolut regretabil ca Tokes si Popularii sai alimenteaza, prin discurs si atitudini, reactii sovine, cand Tokes a fost din cei care au luptat contra comunismului. Iar oamenii obisnuiti s-au ridicat atunci tocmai pentru Libertate. Imi amintesc si acum de o lozinca din acei ani: „Libertate, te iubim/ Ori invingem, ori murim!”. Si acum ce facem? Luptam, oare, impotriva libertatii?? Iar daca maghiarii au facut atat tam-tam cu steagul secuiesc, de ce o romanca, Sabina, n-ar purta o bentita tricolora? Tin minte ca am fost intr-un concediu in zona, la Tusnad, si purtam niste adidasi unguresti, dar cred ca nu a bagat nimeni de seama… 😆 . Daca purtam un tricou cu Che Guevara eram, desigur, cool… 😆 . Eu cred ca trebuie sa avem in vedere ca extremismul, ultranationalismul, sovinismul nu fac bine cuiva, nici romanilor si nici maghiarilor. De aceea spun ca trebuie sa dam dovada de calm si moderatie si sa avem in vedere lucrurile care ne unesc, nu cele ce ne dezbina, sa avem in vedere lucrurile importante: Libertatea, Democratia. Sa avem in vedere acele lucruri care dau Forta si Frumusete societatii noastre. Altminteri vom ajunge sa ne scarbim cu totii de viata asta, de cei de langa noi, de o societate in care vom cauta fericirea fara s-o putem gasi vreodata. Chiar daca realitatile de azi nu sunt dintre cele mai fericite, din pacate, si ma refer la faptul ca aceasta criza economica a agravat conditiile de viata ale oamenilor, nivelul de trai, trebuie sa respingem orice „solutie” extremista, ultranationalista, radicala pentru ca daca nu respingem astfel de lucruri acestea ne pot arunca, Doamne fereste, intr-un intuneric totalitar.

Eu sper ca si noi, si maghiarii sa avem intelepciunea sa depasim astfel de lucruri, precum cele intamplate, sa le depasim cu bine, pentru ca aceste lucruri sunt acele „luciri din iad”, de care ne vorbea Baudelaire. Sunt reverberatii, din pacate, ale tenebrelor trecutului. De aceea, cred eu, trebuie sa respingem cu totii ura, sub orice forma s-ar manifesta aceasta. Iar la raspunsul Sabinei:

„Nu. Nu am de ce să îi urăsc. Nu am declarat aşa ceva. Urăsc faptul că ei mă urăsc.”

as raspunde ca nici ei nu trebuie sa te urasca si nici tu nu trebuie sa-i urasti! Trebuie spus raspicat: romanismul nu inseamna ura!

O comparatie si o alegere…

Va supun atentiei Dvs. urmatoarele randuri:

„Despre cei mari

Daca fac o comparatie intre cele doua clase ale oamenilor celor mai opusi, vreau sa spun intre cei mari si popor, gasesc ca poporul imi pare multumit cu strictul necesar, iar cei mari se simt ingrijorati si saraci cu ce le prisoseste. Un om din popor n-ar fi in stare sa faca nici un rau; un nobil nu vrea sa faca nici un bine si e capabil de mari rele. Unul nu se pregateste decat pentru lucruri folositoare si nu se indeletniceste decat cu asemenea lucruri; celalalt le mai adauga si pe cele daunatoare. In omul din popor se arata cu naivitate grosolania si sinceritatea; in omul care se ascunde o seva primejdioasa sub scoarta politetii. Poporului ii lipseste mintea, iar celor mari sufletul; omul din popor are un fond bun, dar nu are un invelis atragator; cei mari n-au decat invelisul, si atata tot. Trebuie sa aleg oare? Nu stau in cumpana, vreau sa fiu om din popor.”

Jean de La Bruyère

(Clasicismul, vol. II, Ed. Tineretului, 1968)

Cele de mai sus au fost scrise prin 1688… Si cred ca trebuie sa luam aminte si azi la ceea ce a spus La Bruyère in urma cu atatia si atatia ani …

Incredibil!!

Eu totusi (mai) sper  ca nu e adevarat… Am citit si eu aici, aici, aici… Bibliotecaru’ (pe numele sau Gheorghe Florescu) nu mai e printre noi… Pare neverosimil… Am avut lungi si interesante conversatii cu dansul prin intermediul blogului. Eu cred ca ne va lipsi tuturor acest om cu idei originale, exprimate in articolele de pe blog sau in comentariile sale. A fost printre primii care au comentat la mine pe blog, cand m-am apucat de blogarit. Tin minte ca discutam despre munca la o postare a mea si Bibliotecaru m-a intrebat care este rostul muncii. Eu am scris atunci o alta postare referitor la acest subiect. Comentam subiectul si eu am facut o referire la o poezie dintr-un film de Andrei Tarkovsky iar Bibliotecaru a venit si mi-a redat, in comentariul pe care l-a facut, aceasta poezie:

„Şi vremea a trecut, de parcă nu ar fi fost…
Pe zăgaz e cald, dar asta nu-i de-ajuns!

Tot ce se putea împlini, ca şi frunzele,
În palme-mi cădea, dar asta nu-i de-ajuns!

Nici răul, nici binele în zadar nu s-a scurs,
Şi au ars luminos, dar asta nu-i de-ajuns!

Viaţa mă ocrotea, proteja, mă salva,
Aveam chiar şi noroc, dar asta nu-i de-ajuns!

Frunzele ardeau pe cer, ramurile nu s-au rupt,
Ziua e clară ca un geam, dar asta nu-i de-ajuns!”

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Despre problemele curente…

Am scris, aici pe blog, mult despre chestiunile politice. Fara indoiala, sunt importante si ne privesc pe noi toti. Insa exista si un alt gen de probleme cu care ne confruntam si care, cred, sunt la fel de importante ca si politica. Spre exemplu programul de la Directia de Impozite si Taxe Locale: 8.30-16.30. Deci omul trebuie sa se invoiasca de la slujba pentru ca sa mearga sa-si plateasca impozitele si taxele. N-ar fi fost mai nimerit ca programul sa se termine la ora 18.00 sau la ora 19.00, sa poti ajunge de la serviciu la respectiva Directie dupa ce ai terminat orele de program? Pot exista angajatori care sa nu prea admita invoiri pentru angajati…

Dar asta n-ar fi nimic… Stiti cat se sta la Enel…? Programul de la punctele Enel este de la ora 9.00 la 17.00. Insa, chiar daca ajungi devreme acolo, se sta si 4-5 ore. O formularistica stufoasa si complicata de completat. Informatiile care ti se dau nu sunt intotdeauna exacte. Spre exemplu, Enel iti trimite o scrisorica precum ca trebuie sa aduci urmatoarele documente: cutare si cutare document, in fine, sa zicem, 5 documente. Dar daca te interesezi mai bine si mergi sa intrebi la punctul Enel constati ca iti mai trebuie un al saselea. Si trebuie sa mergi, spre exemplu la Directia de Impozite si Taxe Locale. Acolo iti spune ca nu trebuia sa mergi la ei, ci in alta parte, hat departe, dar de data asta se rezolva. Cu emotii si stres ai rezolvat. Bun! Vii inapoi la Enel, iei bonul de ordine, si stai si astepti cu orele pana esti preluat de unul dintre biroruri. La biroul de informatii ti se dau unele informatii, dar destul de vag. Esti la biroul de contractare. Unii, care au asteptat, dupa cum aratam, mult, nu gluma, au aflat acolo ca mai trebuie sa aduca nu stiu ce si uite asa risti sa vii de vreo 3-4 ori la Enel, ca tot iti mai trebuie ceva. Programul e pana la ora 17.00, ultimii clienti sunt preluati la 16.45, daca au norocul, desigur. Mie mi se pare ca cineva nu intelege ca sunt angajatori care nu prea admit invoirile, nu mai vorbesc de mai multe invoiri. O doamna spunea ca trebuie sa-ti iei o zi sau doua din concediu. N-aveau un XEROX, nici WC (pai daca stai 4-5 ore sa astepti s-ar putea sa te apuce nevoile… nu e de gluma! N-ai alta alternativa, trebuie sa mergi prin imprejurimi sa…). Nu mai vorbesc de stresul si oboseala pe care cetateanul, si asa stresat cu problemele cotidiene, trebuie sa-l suporte cu gandul ca, cine stie, mai trebuie sa aduca ceva documente sau ca trebuie sa dea o fuga pana la gura de metrou, ca e un XEROX p-acolo (mare noroc!!), sa faca niste copii, si dupa aceea urmeaza din nou acea asteptare exasperanta care iti mananca toata ziua! Nu mai vorbesc de formulare cu date tehnice, pe care un client Enel nu e obligat sa le cunoasca, nu e obligat sa cunoasca detalii tehnice, dupa parerea mea. Nu mai vorbesc de faptul ca in felul acesta pot fi pusi pe drumuri oameni batrani… De ce programul de la punctele Enel nu e pana la ora 20.00? De ce nu sunt mai multe birouri pentru ca sa poata prelua un numar cat mai mare de cetateni? Si nu in ultimul rand de ce informatiile nu sunt clare si procedurile simple? – Ar fi mai simplu si pentru cetatean cat si pentru angajatii Enel si s-ar termina mai repede toata treaba.

Din punctul de vedere al cetateanului, toate aceste lucruri reprezinta un stres in plus. Inutil, dar tot stres si nervi ramane. Important este ca aceste servicii sa faca viata mai usoara cetateanului, nu cat se poate de stresanta. Or, totul e in favoarea ingreunarii cetateanului, care plateste! Ar trebui facut ceva ca aceste proceduri sa fie corecte, dar mai simple si informatiile furnizate de aceste servicii, clare pentru toata lumea. In niciun caz nu ar trebui sa stai sa astepti cu orele in fata unor birouri ocupate de altii care au stat tot cu orele ca si tine. Si in niciun caz nu ar trebui ca oameni batrani sa fie pusi pe drumuri in felul asta.

Concluzia pe care eu o trag este ca, la noi, organizarea reprezinta una din marile deficiente din societatea noastra. Este clasica sintagma: „de ce sa fie simplu, cand se poate complicat?”. Din cauza asta, adesea, nu merg bine lucrurile. Si ar trebui conceput, cumva, ca o astfel de birocratie sa aiba cai mai simple, ca sa zic asa. O lume moderna, cred eu, tinde catre simplitate si eficienta, in folosul, spre binele cetateanului, desigur. La noi nu e nici simplu si nici eficient, desi toate acele birouri erau dotate cu calculatoare. Cetateanul trebuie facilitat, nu obosit sau stresat cu astfel de probleme. Si cred ca o parte insemnata din nemultumirile oamenilor se datoreaza unor astfel de probleme. La noi intotdeauna a fost problema „statului la ghiseu”, „du-te vino de la un ghiseu la altul”. Lucruri care mananca in mod inutil foarte mult timp si nervi. Americanii obisnuiesc sa spuna: „timpul inseamna bani” si, trebuie s-o recunoastem, au in mare parte dreptate. De aceea economia timpului afectat unei activitati e foarte importanta. In general vorbind, noi ne miscam foarte greu… Si foarte probabil aceasta e cauza pentru care nu putem sa performam. Faptul ca inca se mai intampla astfel de lucruri si ca exista astfel de probleme arata ca nu prea a interesat pe cineva sa le si rezolve pozitiv. Este clasicul „merge si-asa”, atat de popular la romani, din pacate. Care, din start, blocheaza orice tentativa de modernizare si de imbunatatire si care perpetueaza un sistem rigid si indiferent fata de cetatean. Ar trebui, dupa parerea mea, sa constientizam ca daca politica e importanta (si este!), astfel de probleme care tin de organizarea activitatii, a muncii noastre sunt la fel de importante, daca vrem sa evoluam. Felul in care stim noi sa ne organizam reprezinta un sistem greoi, rigid, imuabil, ineficient si care mananca mult timp intr-un mod inutil. Or, noi vrem progres… E foarte indoielnic faptul ca asa vom si ajunge sa progresam in ceva.

Curtea Constitutionala. Conceptia lui Aristotel

Exista in ultima vreme o dezbatere pe bloguri despre Curtea Constitutionala si modalitatile de alegere a judecatorilor Curtii. In acest sens am citit doua articole interesante, pe care, desigur, vi le recomand si Dvs., semnate Adrian Nastase si Iulia Motoc:

„Curtea” şi „statul de drept”

si

Doua Curti Constitutionale: a Germaniei si a Romaniei

Citez din articolul D-lui Nastase:

„Oricum, în aceste condiţii – scrie profesorul Drăganu – prevederile art. 143 din Constituţie, potrivit cărora: „Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia” au un caracter mai curând cosmetic.

„In momentul desemnării ei Curtea Constituţională va fi inevitabil formată din membri apropiaţi prin simpatiile lor politice şi prin interesele lor vizibile sau invizibile de majoratiatea parlamentară şi de guvernul emanat din sânul ei. De aceea, atâta vreme cât această majoritate se menţine la putere, este puţin probabil ca noua creată Curte să declare neconstituţională o lege, pe care partidul la guvern o consideră esenţială pentru înfăptuirea ţelurilor lui politice”.

Iar atunci când opoziţia ar ajunge la putere „ea ar risca să-şi vadă legile trecute prin Parlament declarate neconstituţionale sub diferite pretexte de judecători înclinaţi să sprijine un partid care a pierdut încrederea corpului electoral. Intr-o asemenea situaţie, Curtea Constituţională ar acţiona ca o a treia cameră a parlamentului care, prin membrii ei numiţi pe 6 sau 9 ani, ar asigura unui partid politic răsturnat de la putere posibilitatea de a exercita în continuare o influenţă hotărâtoare la conducerea statului.” (idem)

Şi mai ales, considera – pe bună dreptate – profesorul Drăganu „întrucât o treime din mebrii Curţii Constituţionale sunt numiţi de Preşedintele Republicii, obiectivitatea lor va fi îndoielnică şi atunci când ei ar fi eventual chemaţi să-şi dea avizul consultativ asupra propunerii de suspendare din funcţie a acestuia”.

Cu atât mai mult în cazul examinării rezulatelor referendumului de demitere…”

si din articolul D-nei Motoc:

„De altfel,modul de nominalizare in Curtea Constitutionala este unul comun Curtilor Constitutionale, cu exceptii ca Spania si Italia de exemplu, unde o treime din judecatori sunt desemnati de corpul magistratilor sau cel Africa de Sud unde oricine indeplineste anumite criterii poate candida ,primeste avizul unei comisii dar numirea ramane in ultima instanta tot politica.

Ceea ce mi se pare insa complet impotriva unei logicii democratice este lipsa de transparenta a unui organism care detine atat de multa putere de decizie intr-un stat ca si Curtea Constitutionala din Romania. In fond, cum poate o astfel de Curte sa detina o legitimitate democratica ? In exclusivitate, prin modalitatea de alegere a membriilor Curtii ? Dilemele sunt determinate si de faptul ca o jurisdictie are specificitatea, limitele sale de transparenta si comunicare. Legitimitatea jurisdictiilor este o tema academica complicata pe care sper sa o abordez intr-o alta contributie.”

Aristotel in Politica sa spunea despre democratie in felul urmator:

„Nu este democratie reala decat acolo unde niste oameni liberi, dar saraci, formeaza majoritatea si sunt suverani. Oligarhie este numai acolo unde bogatii si nobilii, in numar mic, poseda suveranitate„

si arata ca:

„Astfel, tragerea la sorti pentru alegerea magistratilor este o institutie democratica. Principiul alegerii, din contra, este oligarhic, precum conditia de a nu cere cens pentru magistratura apartine democratiei, iar principiul de a cere cens apartine oligarhiei.”

Daca ne uitam la Constitutia noastra, in privinta structurii Curtii Constitutionale (art.142) nici macar nu e vorba de alegere… Ci e vorba de numire, al.3 spunand:

„Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei”

Intervine si alegerea, dar iata cum:

„(4) Judecatorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret, presedintele acesteia, pentru o perioada de 3 ani”

Pare democratic…? E oare democratic…?

Aristotel spunea:

„Totalitatea cetatenilor fiind apta pentru toate functiile judiciare, judecatorii pot fi numiti toti prin sorti sau toti prin alegere si sa se pronunte cu privire la procese cand prin sorti, cand prin alegere”

Si mie mi se pare ca atunci cand vorbim despre democratie ar trebui sa ne referim la intreg corpul cetatenilor. Atunci avem democratie. Aristotel arata ca democratic este atunci cand „acorda toata jurisdictia generala universalitatii cetatenilor” iar oligarhic atunci cand „se restrange jurisdictia generala la anumite clase„. Dupa Aristotel republicanism – „aristocratic si republican”, asa spune –  inseamna daca „admit totodata si universalitatea cetatenilor si o minoritate privilegiata„.

Dupa parerea mea, art.143 – Conditii pentru numire, din Constitutia noastra, este bun si logic in anumite privinte, pentru ca un judecator al Curtii trebuie sa aiba o pregatire juridica superioara, vechime si tot ce scrie acolo. De acord si cu art. 144 si 145. Dar referitor la art. 143 ar fi problema cine stabileste, atesta, spre exemplu, „inalta competenta profesionala” a unui candidat, ca sa zic asa, la functia de judecator al Curtii… Mie mi se pare ca avem aici o nuanta aristocratica… Nu e, oare, asa? Nu e vorba numai de pregatire juridica superioara, si de competenta profesionala, ci de o inalta competenta profesionala. E oare democratic…? Vechimea de 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior ar putea sa insemne totusi acea inalta competenta… Daca ar fi vorba de dat un examen care sa ateste inalta competenta profesionala pentru a fi judecator al Curtii ar fi cu totul altceva. Pentru ca democratic ar fi ca judecatorii Curtii sa se stabileasca in urma unei largi participari a cetatenilor. De aceea toti cetatenii a caror calitati, conf. art. 143 din Constitutie, nu sunt contestate pot ajunge la magistraturi, insa legea (Constitutia, in acest caz) domneste in mod suveran (Aristotel). Daca asa stau lucrurile, iata o idee:

 – Sa presupunem ca sunt, din toata tara noastra, 1000 de cetateni carora nu li se pot contesta calitatile, conf. art.143 din Constitutia noastra. Din acesti 1000 se trag la sorti 20 de cetateni care vor ajunge astfel judecatori la Curtea Constitutionala. In momentul in care s-ar pune problema deliberarii asupra unei legi, daca aceasta lege este sau nu constitutionala, in urma unei sesizari adresate Curtii de catre cineva, din acesti 20 de judecatori se trag la sorti 9 judecatori care vor fi, in acest mod, insarcinati sa delibereze asupra acelei legi. E clar ca trebui sa fie o cifra impara, altminteri am putea avea „scor” egal (spre ex. : 4-4).  In momentul in care exista o alta sesizare, iarasi se trag la sorti, din cei 20, 9 judecatori care sa delibereze.

 – Acesti 20 de judecatori pot ramane in functia de judecator al Curtii, sa zicem 2 ani. Dupa 2 ani poate ca avem 1500 de cetateni carora nu li se poate constesta calitatea, potrivit cu art. 143 din Constitutie. Se purcede din nou la tragerea la sorti pentru ca sa fie stabiliti 20 de judecatori. Si tot asa.

 – Este un mecanism, sistem democratic si care cred ca ar putea sa functioneze foarte bine…

Sa vedem ce spune, in final, Dl. Nastase:

„Pentru simplificare, în viitorul text constituţional, s-ar putea stabili că interpretarea Constituţiei, deciziile privind constituţionalitatea legilor, inclusiv validarea referendumurilor, revin preşedintelui republicii. In felul acesta, nu s-ar mai risipi un timp preţios, necesar pentru reforma şi modernizarea statului de drept.” (subl. mea)

Este adevarat ca s-ar simplifica, dar nu ar mai fi democratic. In felul acesta, descris de Dl. Nastase, Presedintele republicii ar capata puteri prea mari de decizie. Decisive! Deci s-ar deschide calea spre tiranie. Pe cand sistemul propus mai sus, la care m-am gandit cu cartea lui Aristotel in mana, ar fi democratic si ar fi imposibil sau aproape imposibil ca  atunci „când opoziţia ar ajunge la putere „ea ar risca să-şi vadă legile trecute prin Parlament declarate neconstituţionale sub diferite pretexte de judecători înclinaţi să sprijine un partid care a pierdut încrederea corpului electoral.”, dupa cum arata Dl. Nastase, citandu-l pe profesorul Tudor Draganu. Pe de alta parte, D-na Motoc spune:

„[…]sau cel Africa de Sud unde oricine indeplineste anumite criterii poate candida ,primeste avizul unei comisii dar numirea ramane in ultima instanta tot politica.”

In momentul in care vorbim de numire pe criterii politice, si in general vorbind de numire, nu cred ca mai putem vorbi de democratie… Numire nu inseamna nici alegere si nici tragere la sorti. Dar ca „oricine indeplineste anumite criterii poate candida” este democratic totusi. Eu nu am vorbit de numire si nici de criterii politice. Ideea aceasta simpla a lui Aristotel este, cred ca trebuie cu totii sa recunostem, de-a dreptul geniala. In acest caz, legea, asa cum arata Aristotel, trebuie sa fie suverana, in sensul ca oricare partid ar ajunge la Putere si indiferent de cine ar fi Presedinte, algoritmul pe care l-am descris mai sus ar trebui respectat! Ca nu se adopta un asemenea sistem este pentru faptul ca oamenilor le e frica de democratie, ca nu va „iesi” asa cum vor ei, in functie de propriile lor interese. Din aceasta cauza intervin criteriile politice si numirile pe criterii politice, care submineaza democratia. Transparenta ar trebui sa fie, dar sistemul pe care l-am descris mai sus e cat se poate de transparent, cred eu…

D-na Motoc mai arata ca:

„Deosebirile dintre Curtea Constitutionala a Romaniei si cea a Germaniei sunt prea multe pentru a le enumera aici. As incepe poate cu faptul ca nu numai prin faptul ca Curtii Constitutionale a Germaniei pot fi membrii ai partidelor politice ,nu numai inainte ci si in cursul mandatului. Chiar daca nu sunt membrii de partid pozitiile lor ideologice sunt bine cunoscute de partidele care ii nominealizeaza. Foarte putini din judecatorii acestei Curtii au fost magistrati de cariera. De aceea, schimbarea sistemului de nominalizare a judecatorilor Curtii Constitutionale a Romaniei sau numirea exclusiva a magistratilor de cariera nu cred ca ar schimba nimic din ceea ce se critica astazi la aceasta Curte.”

De ce nu ajung sa se „bata”, ca in cazul nostru? Asta ar fi intrebarea, nu? Pentru ca desi pot fi membri ai partidelor politice, chiar in cursul mandatului, si putini au fost chiar magistrati de cariera, intre toti acesti oameni exista un liant. Exista si la noi acest liant, numai ca la noi nu e suficient de puternic. Noi nu suntem pregatiti sa adoptam un astfel de sistem, precum cel german, care, la randul sau, nu e prea democratic, dupa parerea mea. Deci nu trebuie sa ne grabim a copia modele care nu prea ni se potrivesc… Vorbind despre democratie, Aristotel cugeta:

„Negresit, este mult mai exact sa se spuna ca este democratie acolo unde suveranitatea o au toti oamenii liberi, oligarhie – acolo unde ea apartine numai oamenilor bogati”

si mai spunea:

„Nu este democratie acolo unde oamenii liberi in minoritate comanda unei multimi care nu se bucura de libertate”

si

„Nu este democratie nici atunci cand suveranitatea este in mana bogatilor, chiar daca presupunem ca ei formeaza majoritatea, ca odinioara in Colophon, unde, inainte de razboiul cu Lydia, majoritatea cetatenilor posedau averi considerabile.”

Mi s-au parut foarte interesante aceste reflectii… De aceea atunci cand o elita incepe sa detina putere mare de decizie, cum pare a fi in cazul Curtii Constitutionale din Germania, nu se poate vorbi de (prea multa) democratie, in adevaratul sens al acestui cuvant. Eu am spus, conform cu Aristotel, ca legea trebuie sa fie suverana pentru ca sa nu ajungem la acea forma a democratiei pe care el o numea demagogia, iar conducerea sa se faca prin decrete populare. El spunea ca atunci „poporul este monarh”:

„De indata ce poporul este monarh, el pretinde sa lucreze ca un monarh, pentru ca respinge jugul legii si se face despot; astfel, lingusitorii ajung indata in cinste”

Deci eu nu exclud suveranitatea legii si respectarea ei, altminteri se poate ajunge la despotism. Chiar la unul democratic, asa cum arata Aristotel. Sau la haos, as adauga…

Daca dorim democratie ar trebui sa intarim cultura democratica in randul cetatenilor. Aici trebuie spus cate ceva despre recentul referendum. Decizia Curtii privind realizarea cvorumului de 50% plus 1 nu se poate spune ca ar fi nedemocratica. Nedemocratic a fost boicotul initiat de PDL/Basescu. Cu toate acestea boicotul era doar o recomandare politica adresata membrilor si simpatizantilor acestui partid si nimic mai mult. Un om cu convingeri democratice, chiar membru PDL, ar fi trebuit sa mearga la vot! Nedemocratica mi se pare mai mult atitudinea multor cetateni care nu merg la vot, adica absenteismul. Votul popular este prin excelenta democratic, un drept cetatenesc, nu o obligatie. Pentru ca tot electoratul este chemat la vot si, drept consecinta, ar trebui sa se prezinte la vot. Absenteismul denota o slaba cultura democratica in randul cetatenilor, lucru ingrijorator. Sunt de acord ca cetateanul are si libertatea de a nu merge la vot, de a nu vota. Cu toate acestea, a te duce cu familia in ziua votului la un picnic si a nu merge la vot, sau sa faci dragoste cu iubita toata ziua fara sa mergi la vot ca sa votezi, nu este o atitudine democratica. Ii mai auzi pe cate unii spunand: „dar la ce bun sa merg sa votez?!”. Ei, o asemenea atitudine e clar ca nu e democratica. Trebuie sa mergi sa votezi pentru ca esti cetatean si ai dreptul acesta mare de a vota. Drept pentru care multi au luptat din greu ca sa-l castige! Imi pare rau ca trebuie sa spun, dar absenteismul mi se pare o decadere voita din calitatea de cetatean. Si e mare pacat! De aceea si spun ca la noi trebuie intarita cultura democratica in randul cetatenilor.

Ca sa nu ajungem doar o populatie.

O populatie din care sa se poata naste un dictator si care sa-i poata lua omului dreptul democratic de a vota! Ma intreb ce ar zice atunci toti cei care de regula absenteaza de la vot… In mod clar, dupa parerea mea, absenteismul favorizeaza oligarhia, aparitia si impunerea politica a acesteia. Adica asta inseamna ca o minoritate sa dicteze unei majoritati lipsita de orice motivatie de a mai reactiona. Si bineinteles ca acea minoritate va fi formata din cei bogati si foarte bogati care vor face nestingheriti de cineva „jocurile”. Jocurile lor, desigur. Ia sa se restranga chestia asta doar la anumite clase, si sunt convins ca poporului nu-i va place situatia asta. Adica anumite clase sa conduca, fara niciun fel de consulatare populara si sa faca cum cred ei de cuviinta. Avem de regula un absenteism la vot in proportii majoritare. Foarte trist este faptul ca multi oameni nici nu se gandesc la pericolele ce pandesc libertatea cetateanului, drepturile lui. Ignoranta si superficialitate! Or, acest absenteism lasa loc unor astfel de pericole! De aceea este imperios necesar ca oamenii politici sa caute sa dezvolte, in continuare, o cultura democratica in popor. Si nu sa se abata de la acest deziderat.

Faptul ca Basescu se intoarce la Cotroceni in ciuda celor 7,4 milioane de cetateni care au votat pentru demitere se datoreaza acestui lack of democracy initiat chiar de cetateni, si nu vorbesc neaparat de cei care au raspuns pozitiv recomandarii politice a PDL de a boicota referendumul. Este adevarat ca cei care au votat acum pentru demitere sunt mai multi decat cei care au votat in 2009 pentru realegerea sa in functia de Presedinte. Dar ar trebui sa intelegem cu totii ca victoria sa de acum, daca poate fi numita victorie, se datoreaza tocmai acestui lack of democracy, de care pomeneam, legat de absenteismul la vot. Intr-o societate democratica autentica nu am fi avut absenteism deloc! In niciun caz de asa proportii cum a fost cel de la referendum. De aceea Basescu se intoarce la Cotroceni, desi lucrul nu e prea democratic, chiar deloc. Multi vorbesc de jocuri, de interese straine, imixtiune in treburile interne din partea Marilor Puteri. Daca lucrurile stau intr-adevar asa, atunci situatia se datoreaza tocmai deficitului de democratie. Intr-o tara democratica nu s-ar fi intamplat asa ceva! Pe cand acest lack of democracy poate aduce o tara de la conditii de parteneriat cu o Mare Putere direct in hinterlandul acelei Mari Puteri. Iar lucrul acesta poate viza o atingere adusa independentei si suveranitatii tarii, si chiar libertatii cetateanului. Cum ar putea fi impiedicata o Mare Putere sa implanteze aici un dictator, indiferent cine ar fi acea Mare Putere si indiferent cine ar fi acel dictator, daca cetatenii nu reactioneaza, daca cetatenii manifesta indiferenta, absenteism? Adica daca inceteaza de a mai fi cetateni, subminand ei insisi, in felul acesta, democratia. Asa cum si o oligarhie poate face jocuri straine.

Sa luam un exemplu: Grecia de azi! Cea de pe vremea lui Aristotel era o Grecie inteleapta… Daca cetatenii greci de azi ar fi reactionat democratic si ar fi sanctionat politica de „bunastare a poporului” practicata de guvernele ce s-au perindat pe la Putere, Grecia n-ar mai fi fost in situatia tragica de astazi! Insa traiul bun, ani de-a randul, i-a lancezit de tot si i-a facut sa nu mai gandeasca! Pai asta si inseamna democratia: toti cetatenii, corpul intreg al cetatenilor! Pe cand in Grecia nimeni n-a mai avut nicio reactie in fata bunastarii false care li se tot servea, ca un drog, pe tava de catre guverne… Iar acum vin altii sa-i despoaie de putinul pe care au ajuns sa-l aiba… Daca l-ar fi citit pe Aristotel ar fi aflat ca:

„Este deci o fericire mare ca cetatenii sa aiba o avere mediocra, dar indestulatoare pentru toate nevoile lor.”

Dar cine mai citeste in zilele noastre? Nu mai citeste nimeni de parca ar fi toti atotstiutori, Doamne iarta-ma, si in felul acesta ignoranta si superficialitatea se intinde foarte usor peste oameni.