Corneliu Vadim Tudor…

Vadim Tudor a avut un inteles in politica romaneasca. E greu de descifrat acest sens.

Moartea lui Corneliu Vadim Tudor mi se pare un punct de hotar, pare ca seamana cu incheierea unei epoci intregi. Vadim nu a fost niciodata mare in sensul de a fi, de exemplu, Presedintele Romaniei, desi a candidat la aceasta functie. Asta nu inseamna ca n-ar fi avut visuri de marire. Insa el a simbolizat mai mereu cate ceva, atat pe vremea lui Ceausescu cat si dupa caderea comunismului. A fost alaturi de Eugen Barbu la Saptamana, i-a fost aproape mereu din cate am inteles, manifestandu-si ori de cate ori avea ocazia admiratia fata de maestrul sau.

Vadim a fost un om al regimului comunist, fara indoiala, desi in ultima perioada cu Ceausescu si-a depus carnetul de partid. Insa ceea ce este interesant si demn de remarcat, in ciuda tuturor caderilor si erorilor sale, e faptul ca s-a straduit sa tina treaz crezul nationalismului, daca se poate spune asa.

Dupa Revolutie, Vadim a fost omul regimului Iliescu – de aici si celebrul Patrulater Rosu – de unde se vede o continuitate in atitudinile sale politice.

Interesant, de asemenea, mi se pare faptul ca numele sau a fost mai intotdeauna legat de cel al fostei Securitati. Vadim recunostea ca are informatii de la fosti ofiteri apartinand Securitatii.

Semnificativ este si faptul ca a fost impotriva condamnarii comunimsului de catre Presedintele Basescu.

Interesant un articol aparut pe Contributors, semnat de Vladimir Tismaneanu:

Corneliu Vadim Tudor si poluarea climatului public

Se arata ca:

„Nu mi-am ascuns niciodată opiniile legate de rolul nociv al lui Corneliu Vadim Tudor in viata publică din Romania. Decesul său provoacă necesare reflectii despre Romania comunistă si cea post-comunistă, despre manipulările cinice ale sentimentului national, despre xenofobie, despre populismul sovin si despre histrionism. Reiau aici un text de acum cativa ani pe tema ideologiei peremiste asa cum s-a configurat aceasta in retorica urii practicată ad nauseam de către Corneliu Vadim Tudor.

“Cuvintele au efecte indelebile si incontestabile in spatiul politic, pot duce la asanarea sau, dimpotrivă, la poluarea climatului public. Joaca de-a revolutia, incurajarea unor aventurieri iresponsabili, fraternizarea cu demagogi specializati in cultivarea urii sunt din nefericire tactici pe care unii politicieni le considera acceptabile, ba chiar recomandabile. Să-l consideri pe Vadim Tudor simbol al rectitudinii morale este o performantă ce tine de o Carte Guiness a recordurilor antifrastice.

Am citit cu stupoare zilele trecute că pentru Sorin Oprescu, recent revenit la matca pesedistă (dacă nu cu carnet , măcar cu onoruri si zambete galese), PRM, campionul campaniilor pestilential-xenofobe din ultimii peste douazeci de ani, ar reprezenta “o adevarată coloana vertebrală a acestei tari” si este caracterizat de curătenie morală, verticalitate si curaj: “Adesea cuvintele dumneavoastră au exprimat adevaruri, au avut continut si sens dar de multe ori au fost bagatelizate, răstălmacite pentru a li se minimaliza mesajul”. Bagatelizate si răstălmacite de cine? Isi mai aminteste Sorin Oprescu faimoasa invitatie a lui Vadim Tudor: „Lăsati securistii să vină la mine!” Oare nu-l nelinisteste aceasta reabilitare insolentă a tot ce-a avut Romania mai odios in a doua jumătate a veacului trecut? Se simte Primarul General al Capitalei solidar cu Vadim si oastea sa de ex-securisti?

Scriam intr-un articol transmis in 2001 la Deutsche Welle: “Nu este deloc sigur că doar retorica exclusivismului national l-a readus pe Vadim Tudor in centrul dezbaterilor politce . Este mai degrabă cazul să analizam cauzele fenomenului in esecul (partial, insa nu mai putin real) al fortelor democratice de a oferi viziuni coerente si credibile privind metodele, scopurile si sansele reale ale tranzitiei către economia de piată si societatea deschisă.

Vadim Tudor este in fond numele atator chestiuni rămase in suspensie, amanate sau pur si simplu negate de exponentii directiei liberale din cultura politică romanească: aliante stranii intre forte politice altminteri incompatibile; civismul de paradă in lipsa unor dezbateri autentice privind traditiile constitutionale ale statului roman; refuzul unor analize serioase privind rolul Securitătii in patru decenii de experiment leninist; combinatia dintre fascism si comunism in ideologia protocronismului ceausist; o privatizare anemică, un stat de drept calcand prea des cu stangul.

Să nu uitam faptul ca Vadim nu este decit virful acestui aisberg national-securist (a se citi atent listele mai vechi si mai noi de senatori si deputati peremisti): ideologia lor este mereu aceea a “patriei in pericol”, deci a colectiviăatii organice amenintate de invazia externă si de calul troian strecurat in chiar inima cetătii. In plan ideologic, ne intalnim cu acelasi prafuit, dezolant protocronism celebrat de Vadim, Mihai Ungheanu si amicii lor in perioada dictaturii.

Pe vremea cind eram student la sociologie, la inceputul anilor 70, am auzit de la colegii mei din anii mai mari urmatoarea istorie: se pare că la intrebarea profesorului Miron Constantinescu de ce a decis să urmeze aceasta profesiune, tanărul Vadim ar fi raspuns “pentru că doresc sa devin un Eminescu”. Nu stiu cit adevăr este in aceasta povestire, oricum rămane faptul ca articolul “Idealuri”, deci textul săptămanist care a facut din Vadim un caz celebru al “epocii de aur”, era tocmai unul care exacerba logica organicismului etnocentric din gandirea politică eminesciana. E bine sa ne reamintim aceest lucru, mai cu seama acum, cind se uita de către unii că polarizarile ideologice post-comuniste isi au originile, in mare masură, in conflictele culturale esopic exprimate, insă nu mai putin reale, ale perioadei Ceausescu.

Revenind la “idealul Eminescu”, pastrand evident proportiile, avem de-a face cu o situatie pe care candva Marx (si el studiat de junele Vadim, ca si de către noi toti, pe vremea aceea) o definea, pe urmele lui Hegel, astfel: “prima oară tragedie, a doua oară farsă”. Insa este vorba de o farsă la al carei actual trist succes au contribuit toti cei care au minimalizat fenomenul, sau l-au utilizat in scopuri politicianiste (mă gindesc la experienta “patrulaterului rosu” din perioada guvernării Iliescu-Vacaroiu).

Ascensiunea populismului, a ceea ce se poate numi viziunea etnocratic autoritaristă, ca si respectabilizarea lui sint este de fapt rezultatul ororii feseniste de disidenti, de renasterea societatiii civile. Originile peremismului, ca si ale fesenismului, sint inseparabile de ideologia national-stalinista. Să recitim lista “trădării nationale” propusă candva de “tribun”, si vedem clar impotriva cui, sau mai exact impotriva căror idei, se constituie peremismul ca miscare a disperăriii, furiei, revansei si invidiei istorice”.”

Spuneam ca Vadim a simbolizat mai mereu ceva, iar Vladimir Tismaneanu arata foarte bine:

„Vadim Tudor este in fond numele atator chestiuni rămase in suspensie, amanate sau pur si simplu negate de exponentii directiei liberale din cultura politică romanească: aliante stranii intre forte politice altminteri incompatibile; civismul de paradă in lipsa unor dezbateri autentice privind traditiile constitutionale ale statului roman; refuzul unor analize serioase privind rolul Securitătii in patru decenii de experiment leninist; combinatia dintre fascism si comunism in ideologia protocronismului ceausist; o privatizare anemică, un stat de drept calcand prea des cu stangul. „

Vadim nu a fost un om obisnuit. Era legat prin mii de fire de regimul comunist si fosta Securitate. Dar nationalismul, „intr-o lume relativa”, cum ar zice Adrian Paunescu, era pentru el un ideal. Este adevarat ca acest nationalism fusese admis de catre Ceausescu, spre a-i servi in primul rand lui si regimului sau. Insa a tine la tara ta, la poporul tau e un lucru important ce nu trebuie subestimat niciodata. Actualmente, intr-o Uniune Europeana tot mai debusolata, a fi nationalist echivaleaza cu a fi extremist. Nationalismul a scazut dramatic ca optiune in randurile populatiei. Dar a scazut la fel de dramatic si patriotismul, dragostea fata de tara. Am ajuns sa ne injosim pe noi insine si sa practicam o politica, nu interes national, ci in genunchi, atat la Bruxelles cat si la marile cancelarii ale lumii. Traim in popor o decadere morala fara precedent. Iar nationalismul a fost aruncat la cosul de gunoi al politicii cu totul nemeritat, acest lucru provocand situatia de acum, cand suntem pe cale de a ne pierde identitatea noastra.

Este adevarat ca acest nationalism, confiscat de regimul dictatorial comunist, nu a putut satisface pretentiile unei lumi libere, ca cea in care am intrat dupa Revolutia din 1989. Este adevarat si faptul ca el a fost continuat de corifeii literar-ideologici ai regimului comunist – Adrian Paunescu, Corneliu Vadim Tudor. Insa a fost si neglijat. Iar Dreapta noastra politica nu a prea facut mare lucru sa scoata acest curent politic si de gandire din starea histrionica in care se afla.

Integrarea in Uniunea Europeana si europenizarea – adica globalizarea la scara continentala – n-au fost propice nationalismului, iar noi, in vederea integrarii in UE, desi nu s-a facut un referendum pentru asta, am evitat cu tot posibilul nationalismul, lasandu-l intr-o decadere ce s-a vrut parca iremediabila. Nu a fost bine, intrucat, iata, evenimentele de acum ne cer sa ne luam nationalismul inapoi. Eu cred ca si intr-o democratie liberala ca a noastra, nationalismul are locul sau. Si s-a vazut ca lucrurile nu pot sa mearga bine daca excludem acest curent sau cautam s-o facem. Sunt limite peste care nu se poate trece: este inadmisibil sa permitem altora sa ne dicteze ce sa facem la noi in tara, judecand absurd ca toti ne vor binele.

Eu cred ca noi ar trebui sa intelegem, invatand cele bune de la altii, ca nationalismul este prezent chiar si in cele mai liberale tari, inclusiv SUA. La limita, o tara care nu promoveaza macar putin nationalism si patriotism ajunge sa scoata tradatori pe banda rulanta. Sa ne uitam la Franta care nu a ingropat sau nu a reusit sa ingroape nationalismul, iar Frontul National al Marinei Le Pen, aflat pe un mare val de popularitate acum, sta marturie pentru asta.

Si ar trebui sa ne gandim pentru ca avem multi romani scarbiti de tara lor, care nu le mai poate oferi prea multe satisfactii…

PRM, partidul D-lui. Vadim Tudor, a decazut si el, in mod accentuat dupa integrarea in UE. Marea tema a nationalismului a fost preluata la PSD, insa se vede ca plecarile de la PRM spre PSD nu au adaugat prea multa valoare. PSD nu a castigat cine stie ce din preluarea acestei teme. Nici nu se putea, daca ne gandim la romanii din exterior care nu fac parte din electoratul PSD. La noi, spre deosebire de Occident, un partid nationalist, precum PRM, este atasat Stangii, o sprijina. Evident, faptul ca Vadim a ramas de multa vreme, pana la sfarsit, capul acestui partid a contat. Pe partea dreapta a esicherului politic nu se vede vreun interes, vreo inclinatie macar fata de nationalism. Ramane de vazut acum cum se va pozitiona atat PRM cat si curentul nationalist din Romania, daca va ramane intr-o sfera socialista sau nu.

Mediafax

Video Corneliu Vadim Tudor A MURIT la vârsta de 65 de ani – VIDEO

Se arata ca:

„Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.

Starea lui Corneliu Vadim Tudor s-a agravat după ce a fost internat, luni dimineaţă, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, acesta a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii.

Medicii au încercat să îl resusciteze şi să îl stabilizeze pe Corneliu Vadim Tudor, însă fără rezultat, decesul fiind înregistrat la ora 18.30, potrivit unor surse medicale.

Fostul senator Marius Marinescu a confirmat decesul lui Corneliu Vadim Tudor.

Fondatorul PRM postase pe pagina sa de Facebook, în urmă cu câteva ore, un text despre un concert la care a asistat în weekend.

Fostul europarlamentar Corneliu Vadim Tudor a mai fost internat, în martie 2013, la secţia de cardiologie a Spitalului Militar din Capitală.

După decesul lui Corneliu Vadim Tudor, pe pagina sa de Facebook a fost actualizată o poezie postată iniţial în 7 septembrie, intitulată „POEM INEDIT ULTIMA CAFEA”, care are opt strofe:

„Hai, Moarte, să bem o cafea / Ţi-o fac cu caimac, aromată / Mai leapădă-ţi coasa cea grea / Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu / Nu mă supără dacă fumezi / După cine eşti, Moarte, în doliu? / De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua / Nu te grăbi, că te frigi / Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua / Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană / Prea mare onoare îmi faci / Din toată specia asta umană / Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea / E bine să ştii ce te-aşteaptă / O cumpănă grea vei avea / Dar tu te descurci, eşti deşteaptă. (…) Corneliu Vadim Tudor. Noaptea de duminică spre luni, 6 spre 7 septembie 2015″.

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în Bucureşti, era scriitor, politician şi jurnalist. Este fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi fost senator.”

Dumnezeu sa-l ierte!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Citindu-l pe Voltaire…

Iata ce spunea Voltaire in 1764, daca am inteles bine:

„Este trist ca, adesea, ca sa fii bun patriot, trebuie sa fii dusmanul celorlalti oameni. Batranul Caton, acest bun cetatean, spunea intotdeauna cand isi dadea parerea in senat: „Aceasta este parerea mea, totusi Cartagina trebuie distrusa”. A fi bun patriot inseamna ca orasul tau sa se imbogateasca de pe urma comertului si sa fie puternic prin forta armelor. Este limpede ca o tara nu poate castiga fara ca alta sa piarda, si ca nu poate fi invingatoare fara sa nenoroceasca pe altii.

Astfel este conditia omeneasca incat, dorind maretia tarii tale, inseamna sa doresti rau vecinilor. Cel care ar dori ca patria sa sa nu fie vreodata nici mai mare nici mai mica, nici mai bogata, nici mai saraca, ar fi cetatean al universului.” (subl. mea)

Sigur… cred ca citind aceste randuri nu se poate sa nu te gandesti, mai intai, la tara ta, ceea ce am facut si eu: m-am gandit la tara mea, Romania. Dar, sincer va spun, nu m-am gandit numai la noi. Doar suntem in Uniunea Europeana… M-am mai gandit si la situatiile tragice din Spania si Grecia, tari afectate foarte grav de actuala criza economica, tari despre care cred ca se poate spune ca traiesc o adevarata nenorocire din punctul asta de vedere. Si sa nu uitam: nu demult erau infloritoare si noi ne uitam cu jind la ei… Nu mai vorbesc de numarul mare de romani care au plecat sa munceasca in Spania…

Cititi si:

Daca nu eram roman fugeam in Romania!

Despre Adrian Paunescu – aici.

sursa: http://www.hellosm.ro/

 

A murit poetul Adrian Paunescu…

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.

Daca nu eram roman fugeam in Romania

Eminescu este chipul infinitului din noi!