Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre vizita Patriarhului Chiril I al Moscovei si al intregii Rusii la Bucuresti

Ar trebui mai intai spus ca nu a fost vorba doar de vizita Patriarhului Chiril, aceasta a fost cea mai mediatizata. Ci de toti Intaistatatorii Bisericilor Ortodoxe din tarile care au cunoscut comunismul. Deci e vorba de impartasirea unei experiente comune si raportarea Bisericii Ortodoxe la aceasta. Si se stie cat de mult a suferit Biserica in anii comunismului, fiind supusa la persecutii dure care vizau distrugerea ei si distrugerea spirituala a omului. Sa ne gandim, spre exemplu, ca in Albania, in vremea comunismului, a fost interzisa orice religie.

Mai trebuie de asemenea specificat ca vizita acestor mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe s-a desfasurat cu ocazia praznicului Sfantului Dimitrie Basarabov, ale carui sfinte moaste se gasesc la Catedrala Patriarhala din Bucuresti si cu ocazia celebrarii a 10 ani de la intronizarea Preafericitului Daniel in scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Vizita Patriarhului Chiril I a fost cea mai mediatizata, cum era de asteptat. Ea are o insemnatate duhovniceasca care ne aminteste de faptul ca crestinatatea nu se opreste la granitele de Est ale Uniunii Europene. Parintii Apostolici spuneau ca intre crestini n-ar trebui sa existe rivalitati si ca rivalitatile duc la dezbinare. Dar cum ar putea fi dezbinare intru Hristos? Dimpotriva, unitatea credintei noastre este in Hristos, pentru ca Hristos nu poate fi impartit. Si nu degeaba Sf. Apostol Pavel le spunea Corintenilor: „Oare s-a impartit Hristos?”. Si adauga zicand: „Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere”. Si din cate bag eu sama acesta este mesajul invitatiei pe care Preafericitul Daniel a adresat-o Patriarhului Chiril I de a veni in Romania, cat si mesajul vizitei pe care Patriarhul Chiril I a facut-o in tara noastra.

Probabil ca unii se vor intreba in legatura cu Marea Schisma, insa ceea ce s-a petrecut atunci e tocmai expresia faptului ca oamenii s-au cam indepartat de ascultarea datorata Parintilor. Dar lucrurile se pot rezolva usor si am putea vedea chiar o minune, ca si cum 1000 de ani ar fi doar o singura zi: si anume ca Marea Schisma sa para a se fi petrecut ieri si azi sa se fi rezolvat totul. Insa trebuie spus, mi se pare, un lucru: desi crestinii traiesc in schisme – asta e, din pacate, realitatea – Lumea Crestina e Lumea Crestina, adica nu e o alta Lume Crestina decat aceasta pentru ca Hristos, cum bine arata Sf. Apostol Pavel, nu poate fi impartit. Nu exista un alt Hristos pentru americani, un altul pentru italieni, altul pentru francezi, altul pentru romani, altul pentru rusi etc. Ci este un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut din Tatal inainte de veci!! Deci desi noi, nevrednicii si pacatosii, traim in tot felul de schisme, Hristos Dumnezeu e unul singur iar Lumea Crestina e una singura.

Aceasta vizita insa s-a desfasurat intr-un moment politic in care regimul politic din Rusia, condus de un nostalgic comunist, Vladimir Putin, incepe sa fie tot mai opresiv si sa semene cu ceea ce aveam in URSS, deci pe vremea comunismului. De asemenea, pare ca Putin doreste crearea unei linii de demarcatie, politic vorbind, intre  Uniunea Euroasiatica, condusa de Federatia Rusa, si Uniunea Europeana cu SUA. Si tensiunile se vad destul de clar atat in privinta Crimeii, atat in privinta Siriei, dar si pe plan economic prin impunerea de catre Vest a unor sanctiuni Federatiei Ruse, nu mai vorbesc de relatiile tensionate cu SUA determinate in principal de amestecul Rusiei in recentele alegeri prezidentiale din SUA. Cu alte cuvinte, politic vorbind, Rusia s-a pozitionat intr-o stare de conflict cu UE si SUA, si bineinteles si cu NATO. Am spus de conflict, nu de razboi. Vizita Patriarhului Chiril I in Romania, tara care gazduieste Scutul Antiracheta de la Deveselu, sfideaza tocmai acest conflict politic in care e pozitionata acum Rusia de catre regimul Putin. Mai mult, faptul ca a adus aici, daruindu-ne, o particica din sfintele moaste ale Sfantului Serafim de Sarov, primind in dar o frumoasa icoana cu Sfantul Dimitrie Basarabov care contine si o particica din sfintele moaste ale acestuia, arata extrem de clar contrastul enorm cu luarile de pozitie politica ale Kremlinului, care practica conflictualitatea in lume. Gandindu-ma la intalnirea Patriarhului Chiril I cu Papa in Cuba, la Havana, apoi la faptul ca Patriarhul Rusiei a lipsit de la Sinodul din Creta, chiar ma gandesc la faptul ca aceasta vizita in Romania, adica acolo unde te-ai fi asteptat mai putin, seamana cu o palma, la figurat, desigur, data regimului Putin!! Si cred ca este evident ca Biserica Ortodoxa Rusa nu poate sa accepte in Rusia un regim politic actual asemanator, chiar foarte asemanator, daca nu identic, cu cel de pe vremea comunismului, care sa contravina comuniunii spirituale intre crestini. De aceea Biserica Ortodoxa Rusa nu poate achiesa, cel putin in totalitate, la politicile Kremlinului. Nu le poate accepta in totalitate si as include aici agresiunea impotriva altor tari crestine. Cezaropapismul asta s-a dovedit, in trecut, foarte contraproductiv si am vazut ce a rasarit: comunismul. Pentru ca daca Puterea politica greseste si Biserica nu ia o atitudine ci ramane pasiva sau aproba greseala iata ce efecte nocive se pot dezvolta in societate. Or, Biserica nu poate sa lucreze inspre sminteala credinciosilor sai.

As mai adauga ca aceasta vizita nu inseamna „sa ne dam cu Putin”, cum din pacate am vazut ca se intepreteaza cateodata. Nici Patriarhul Chiril I in cuvantul sau n-a spus asta. Insa Biserica trebuie sa aiba o atitudine pacificatoare, bazata pe iertarea pacatelor. Iar pe de alta parte, data fiind situatia din Rusia, Bisericile Ortodoxe surori trebuie sa intinda o mana de ajutor Bisericii Ortodoxe Ruse atunci cand este nevoie si s-o sustina moral daca trebuie lucrul asta. Trebuie avute in vedere atenuarea tensiunilor pe plan mondial si indreptarea caii pe care paseste actualmente Rusia, care nu-i aduce nici prestgiu, nici prosperitate, nici elevare spirituala, cu alte cuvinte este o cale paguboasa, care pune Rusia intr-o pozitie proasta. De aceea e mai bine sa existe un dialog spiritual daca nu dorim crearea din nou a unor noi linii de demarcatie si cortine de fier, adica repetarea greselilor trecutului, lucru evident anacronic si redundant.

De aceea cred ca aceasta vizita pe care Patriarhul Rusiei a facut-o la noi in tara, cu un mesaj de pace, trebuie privita ca fiind ceva benefic. De asemenea, organizarea unui Congres despre suferintele Bisericii in perioada comunista a fost un lucru pozitiv pentru ca Bisericile Ortodoxe trebuie sa caute cea mai buna cale de a se raporta la aceasta experienta tragica ce inca lasa urme in sufletele oamenilor. In tarile care au cunoscut comunismul lucrurile nu stau la fel ca in tarile care nu au cunoscut comunismul – trebuie inteles lucrul acesta. Un alt lucru important au fost, cred, comunicarea a ceea ce s-a discutat in Creta, unde Patriarhul Chiril I si nu numai a lipsit. Prelucrarea cu cei care n-au fost prezenti atunci a ceea ce s-a discutat si s-a hotarat in acest Sinod reprezinta un lucru important pentru ca Biserica Ortodoxa trebuie sa aiba o pozitie fata de lumea contemporana, cea de azi – subliniez!, si de realitatile actuale pentru ca avem o crestere a credinciosilor ortodocsi in tari crestine neortodoxe, primind sprijin acolo, de la bisericile de acolo ce nu sunt ortodoxe, lucru pentru care ar trebui sa multumim lui Dumnezeu! De asemenea exista o comunitate ortodoxa importanta in SUA si aici, evident, si Biserica Ortodoxa Rusa ar trebui sa fie interesata. Inchistarea nu duce la ceva bun. Sunt realitati politice care influenteaza Biserica, spre exemplu Uniunea Europeana sau apartenenta Romaniei la NATO, sau Parteneriatul Strategic dintre SUA si Romania – am dat cateva exemple, se pot da si altele nu neaparat legate de tara noastra, iar Biserica Ortodoxa trebuie sa aiba o pozitie. Constructiva, desigur. Inclusiv regimul politic bazat pe democratie, pe respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, necesita o pozitie, o raportare din partea Bisericii Ortodoxe, fiind realitati ce nu prea au existat in trecut in lumea ortodoxa, sau au existat pentru putina vreme. Fara indoiala, activitatea misionara a Bisericii Ortodoxe e deosebit de importanta si de aceea e foarte important sa dai un mesaj adecvat.

In legatura cu cazul semnalat de Dl. Cristian Preda:

„Faptul că regizorul Alexandru Solomon a fost umflat de jandarmi în fața Patriarhiei și anchetat ore în șir e o palmă dată libertății.
Va spune Daniel ceva?
Sau a preluat modelul Kiril, care apără doar puterea de la Kremlin, nu și cetățenii ruși?

lasand la o parte caracterul teatral si provocator – s-a taiat la mana, a aruncat cu bani – ar trebui, totusi, spus ca felul in care intelege Jandarmeria sa isi indeplineasca atributiile lasa cateodata, si nu chiar de putine ori, de dorit. Am mers pe Dealul Patriarhiei, Sfanta Liturghie se tinea in aer liber. Multime mare de oameni. Inteleg misiunea Jandarmeriei de a proteja fata de eventuale lucruri mai putin placute ce s-ar putea intampla. Insa la un moment dat s-au interpus in fata clopotnitei mari nepermitand nimanui accesul la locul unde se desfasura slujba. Nu mai vorbesc despre comportamentul ireverentios al unor jandarmi fata de credinciosi. Ca si cum ar fi fost vorba de ultimii oameni, niste raufacatori, nu de niste oameni care au venit, firesc, la slujba Sfintei Liturghii si pentru ca sa-i vada pe arhiereii invitati de catre Patriarhia Romana. A te interpune intre credinciosi si altar intr-un mod brutal – bine ca n-am fost si batuti!! – nu cred ca este nici canonic si nici in duhul Sfintei Liturghii, care il patrunde pe credincios. Si nu era vorba despre niste oameni care s-au taiat la mana sau care sa inceapa sa arunce cu bani, sau care sa inceapa vreo actiune provocatoare sau orice altceva care sa deranjeze slujba. Ci de credinciosi, nimic mai mult. Oamenii, desigur, incepusera sa protesteze. Ca doar au venit la biserica. Pana la urma au dat drumul la toata lumea. Dar… gestul conteaza.

In privinta a ceea ce i s-a intamplat regizorului Alexandru Solomon, trebuie remarcat cu tristete ca maniera de actiune a jandarmilor si apoi anchetarea acestuia si concluzia ca ar avea „tulburari de adaptare” – jignitoare, desigur –  nu e in concordanta nici cu spiritul bisericesc si nici cu o societate libera. Mai degraba are legatura cu dispretul fata de credinciosi. Si spun asta lasand la o parte faptul ca un om care are o facultate s-ar putea sa se simta jignit de un jandarm care sa rasteste la el cu o privire de parca e gata sa-l ia la bataie: „Fa, ba, loc acolo sa treaca lumea!! N-auziti, ma?” si ale carui studii s-ar putea sa nu depaseasca liceul. Ca si cum multimea mare de credinciosi ar reprezenta neaparat prostimea ce poate s-o ia si pe cocoasa la o adica. Si chiar daca in discutie ar fi prostimea, modul acesta dispretuitor la adresa credinciosilor n-are nicio legatura cu duhovnicia pe care o inspira Biserica, ci dimpotriva e de natura sa naruie actiunea ziditoare de suflet a acesteia.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

noiembrie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Amalgam

Pe teme economice

Avem o economie cu o competitivitate foarte scazuta, cresterile economice, desi exista in ultima vreme, sunt mici… Ma gandeam la ce spunea Milton Friedman despre profit, vazand in obtinerea profitului lucrul cel mai important. Voi pune aici un articol (pentru ca vreau sa-l am pe blog!) din 1970 – v. aici:

„The Social Responsibility of Business is to Increase its Profits

by Milton Friedman

The New York Times Magazine, September 13, 1970. Copyright @ 1970 by The New York Times Company.

When I hear businessmen speak eloquently about the „social responsibilities of business in a free-enterprise system,” I am reminded of the wonderful line about the Frenchman who discovered at the age of 70 that he had been speaking prose all his life. The businessmen believe that they are defending free en­terprise when they declaim that business is not concerned „merely” with profit but also with promoting desirable „social” ends; that business has a „social conscience” and takes seriously its responsibilities for providing em­ployment, eliminating discrimination, avoid­ing pollution and whatever else may be the catchwords of the contemporary crop of re­formers. In fact they are–or would be if they or anyone else took them seriously–preach­ing pure and unadulterated socialism. Busi­nessmen who talk this way are unwitting pup­pets of the intellectual forces that have been undermining the basis of a free society these past decades.

The discussions of the „social responsibili­ties of business” are notable for their analytical looseness and lack of rigor. What does it mean to say that „business” has responsibilities? Only people can have responsibilities. A corporation is an artificial person and in this sense may have artificial responsibilities, but „business” as a whole cannot be said to have responsibilities, even in this vague sense. The first step toward clarity in examining the doctrine of the social responsibility of business is to ask precisely what it implies for whom.

Presumably, the individuals who are to be responsible are businessmen, which means in­dividual proprietors or corporate executives. Most of the discussion of social responsibility is directed at corporations, so in what follows I shall mostly neglect the individual proprietors and speak of corporate executives.

In a free-enterprise, private-property sys­tem, a corporate executive is an employee of the owners of the business. He has direct re­sponsibility to his employers. That responsi­bility is to conduct the business in accordance with their desires, which generally will be to make as much money as possible while con­forming to the basic rules of the society, both those embodied in law and those embodied in ethical custom. Of course, in some cases his employers may have a different objective. A group of persons might establish a corporation for an eleemosynary purpose–for exam­ple, a hospital or a school. The manager of such a corporation will not have money profit as his objective but the rendering of certain services.

In either case, the key point is that, in his capacity as a corporate executive, the manager is the agent of the individuals who own the corporation or establish the eleemosynary institution, and his primary responsibility is to them.

Needless to say, this does not mean that it is easy to judge how well he is performing his task. But at least the criterion of performance is straightforward, and the persons among whom a voluntary contractual arrangement exists are clearly defined.

Of course, the corporate executive is also a person in his own right. As a person, he may have many other responsibilities that he rec­ognizes or assumes voluntarily–to his family, his conscience, his feelings of charity, his church, his clubs, his city, his country. He ma}. feel impelled by these responsibilities to de­vote part of his income to causes he regards as worthy, to refuse to work for particular corpo­rations, even to leave his job, for example, to join his country’s armed forces. Ifwe wish, we may refer to some of these responsibilities as „social responsibilities.” But in these respects he is acting as a principal, not an agent; he is spending his own money or time or energy, not the money of his employers or the time or energy he has contracted to devote to their purposes. If these are „social responsibili­ties,” they are the social responsibilities of in­dividuals, not of business.

What does it mean to say that the corpo­rate executive has a „social responsibility” in his capacity as businessman? If this statement is not pure rhetoric, it must mean that he is to act in some way that is not in the interest of his employers. For example, that he is to refrain from increasing the price of the product in order to contribute to the social objective of preventing inflation, even though a price in crease would be in the best interests of the corporation. Or that he is to make expendi­tures on reducing pollution beyond the amount that is in the best interests of the cor­poration or that is required by law in order to contribute to the social objective of improving the environment. Or that, at the expense of corporate profits, he is to hire „hardcore” un­employed instead of better qualified available workmen to contribute to the social objective of reducing poverty.

In each of these cases, the corporate exec­utive would be spending someone else’s money for a general social interest. Insofar as his actions in accord with his „social responsi­bility” reduce returns to stockholders, he is spending their money. Insofar as his actions raise the price to customers, he is spending the customers’ money. Insofar as his actions lower the wages of some employees, he is spending their money.

The stockholders or the customers or the employees could separately spend their own money on the particular action if they wished to do so. The executive is exercising a distinct „social responsibility,” rather than serving as an agent of the stockholders or the customers or the employees, only if he spends the money in a different way than they would have spent it.

But if he does this, he is in effect imposing taxes, on the one hand, and deciding how the tax proceeds shall be spent, on the other.

This process raises political questions on two levels: principle and consequences. On the level of political principle, the imposition of taxes and the expenditure of tax proceeds are gov­ernmental functions. We have established elab­orate constitutional, parliamentary and judicial provisions to control these functions, to assure that taxes are imposed so far as possible in ac­cordance with the preferences and desires of the public–after all, „taxation without repre­sentation” was one of the battle cries of the American Revolution. We have a system of checks and balances to separate the legisla­tive function of imposing taxes and enacting expenditures from the executive function of collecting taxes and administering expendi­ture programs and from the judicial function of mediating disputes and interpreting the law.

Here the businessman–self-selected or appointed directly or indirectly by stockhold­ers–is to be simultaneously legislator, execu­tive and, jurist. He is to decide whom to tax by how much and for what purpose, and he is to spend the proceeds–all this guided only by general exhortations from on high to restrain inflation, improve the environment, fight poverty and so on and on.

The whole justification for permitting the corporate executive to be selected by the stockholders is that the executive is an agent serving the interests of his principal. This jus­tification disappears when the corporate ex­ecutive imposes taxes and spends the pro­ceeds for „social” purposes. He becomes in effect a public employee, a civil servant, even though he remains in name an employee of a private enterprise. On grounds of political principle, it is intolerable that such civil ser­vants–insofar as their actions in the name of social responsibility are real and not just win­dow-dressing–should be selected as they are now. If they are to be civil servants, then they must be elected through a political process. If they are to impose taxes and make expendi­tures to foster „social” objectives, then politi­cal machinery must be set up to make the as­sessment of taxes and to determine through a political process the objectives to be served.

This is the basic reason why the doctrine of „social responsibility” involves the acceptance of the socialist view that political mechanisms, not market mechanisms, are the appropriate way to determine the allocation of scarce re­sources to alternative uses.

On the grounds of consequences, can the corporate executive in fact discharge his al­leged „social responsibilities?” On the other hand, suppose he could get away with spending the stockholders’ or customers’ or employees’ money. How is he to know how to spend it? He is told that he must contribute to fighting inflation. How is he to know what ac­tion of his will contribute to that end? He is presumably an expert in running his company–in producing a product or selling it or financing it. But nothing about his selection makes him an expert on inflation. Will his hold­ ing down the price of his product reduce infla­tionary pressure? Or, by leaving more spending power in the hands of his customers, simply divert it elsewhere? Or, by forcing him to produce less because of the lower price, will it simply contribute to shortages? Even if he could an­swer these questions, how much cost is he justi­fied in imposing on his stockholders, customers and employees for this social purpose? What is his appropriate share and what is the appropri­ate share of others?

And, whether he wants to or not, can he get away with spending his stockholders’, cus­tomers’ or employees’ money? Will not the stockholders fire him? (Either the present ones or those who take over when his actions in the name of social responsibility have re­duced the corporation’s profits and the price of its stock.) His customers and his employees can desert him for other producers and em­ployers less scrupulous in exercising their so­cial responsibilities.

This facet of „social responsibility” doc­ trine is brought into sharp relief when the doctrine is used to justify wage restraint by trade unions. The conflict of interest is naked and clear when union officials are asked to subordinate the interest of their members to some more general purpose. If the union offi­cials try to enforce wage restraint, the consequence is likely to be wildcat strikes, rank­-and-file revolts and the emergence of strong competitors for their jobs. We thus have the ironic phenomenon that union leaders–at least in the U.S.–have objected to Govern­ment interference with the market far more consistently and courageously than have business leaders.

The difficulty of exercising „social responsibility” illustrates, of course, the great virtue of private competitive enterprise–it forces people to be responsible for their own actions and makes it difficult for them to „exploit” other people for either selfish or unselfish purposes. They can do good–but only at their own expense.

Many a reader who has followed the argu­ment this far may be tempted to remonstrate that it is all well and good to speak of Government’s having the responsibility to im­pose taxes and determine expenditures for such „social” purposes as controlling pollu­tion or training the hard-core unemployed, but that the problems are too urgent to wait on the slow course of political processes, that the exercise of social responsibility by busi­nessmen is a quicker and surer way to solve pressing current problems.

Aside from the question of fact–I share Adam Smith’s skepticism about the benefits that can be expected from „those who affected to trade for the public good”–this argument must be rejected on grounds of principle. What it amounts to is an assertion that those who favor the taxes and expenditures in question have failed to persuade a majority of their fellow citizens to be of like mind and that they are seeking to attain by undemocratic procedures what they cannot attain by democratic proce­dures. In a free society, it is hard for „evil” people to do „evil,” especially since one man’s good is another’s evil.

I have, for simplicity, concentrated on the special case of the corporate executive, ex­cept only for the brief digression on trade unions. But precisely the same argument ap­plies to the newer phenomenon of calling upon stockholders to require corporations to exercise social responsibility (the recent G.M crusade for example). In most of these cases, what is in effect involved is some stockholders trying to get other stockholders (or customers or employees) to contribute against their will to „social” causes favored by the activists. In­sofar as they succeed, they are again imposing taxes and spending the proceeds.

The situation of the individual proprietor is somewhat different. If he acts to reduce the returns of his enterprise in order to exercise his „social responsibility,” he is spending his own money, not someone else’s. If he wishes to spend his money on such purposes, that is his right, and I cannot see that there is any ob­jection to his doing so. In the process, he, too, may impose costs on employees and cus­tomers. However, because he is far less likely than a large corporation or union to have mo­nopolistic power, any such side effects will tend to be minor.

Of course, in practice the doctrine of social responsibility is frequently a cloak for actions that are justified on other grounds rather than a reason for those actions.

To illustrate, it may well be in the long run interest of a corporation that is a major employer in a small community to devote resources to providing amenities to that community or to improving its government. That may make it easier to attract desirable employees, it may reduce the wage bill or lessen losses from pilferage and sabotage or have other worthwhile effects. Or it may be that, given the laws about the deductibility of corporate charitable contributions, the stockholders can contribute more to chari­ties they favor by having the corporation make the gift than by doing it themselves, since they can in that way contribute an amount that would otherwise have been paid as corporate taxes.

In each of these–and many similar–cases, there is a strong temptation to rationalize these actions as an exercise of „social responsibility.” In the present climate of opinion, with its wide spread aversion to „capitalism,” „profits,” the „soulless corporation” and so on, this is one way for a corporation to generate goodwill as a by-product of expenditures that are entirely justified in its own self-interest.

It would be inconsistent of me to call on corporate executives to refrain from this hyp­ocritical window-dressing because it harms the foundations of a free society. That would be to call on them to exercise a „social re­sponsibility”! If our institutions, and the atti­tudes of the public make it in their self-inter­est to cloak their actions in this way, I cannot summon much indignation to denounce them. At the same time, I can express admiration for those individual proprietors or owners of closely held corporations or stockholders of more broadly held corporations who disdain such tactics as approaching fraud.

Whether blameworthy or not, the use of the cloak of social responsibility, and the nonsense spoken in its name by influential and presti­gious businessmen, does clearly harm the foun­dations of a free society. I have been impressed time and again by the schizophrenic character of many businessmen. They are capable of being extremely farsighted and clearheaded in matters that are internal to their businesses. They are incredibly shortsighted and muddle­headed in matters that are outside their businesses but affect the possible survival of busi­ness in general. This shortsightedness is strikingly exemplified in the calls from many businessmen for wage and price guidelines or controls or income policies. There is nothing that could do more in a brief period to destroy a market system and replace it by a centrally con­trolled system than effective governmental con­trol of prices and wages.

The shortsightedness is also exemplified in speeches by businessmen on social respon­sibility. This may gain them kudos in the short run. But it helps to strengthen the already too prevalent view that the pursuit of profits is wicked and immoral and must be curbed and controlled by external forces. Once this view is adopted, the external forces that curb the market will not be the social consciences, however highly developed, of the pontificating executives; it will be the iron fist of Government bureaucrats. Here, as with price and wage controls, businessmen seem to me to reveal a suicidal impulse.

The political principle that underlies the market mechanism is unanimity. In an ideal free market resting on private property, no individual can coerce any other, all coopera­tion is voluntary, all parties to such coopera­tion benefit or they need not participate. There are no values, no „social” responsibilities in any sense other than the shared values and responsibilities of individuals. Society is a collection of individuals and of the various groups they voluntarily form.

The political principle that underlies the political mechanism is conformity. The indi­vidual must serve a more general social inter­est–whether that be determined by a church or a dictator or a majority. The individual may have a vote and say in what is to be done, but if he is overruled, he must conform. It is appropriate for some to require others to contribute to a general social purpose whether they wish to or not.

Unfortunately, unanimity is not always feasi­ble. There are some respects in which conformity appears unavoidable, so I do not see how one can avoid the use of the political mecha­nism altogether.

But the doctrine of „social responsibility” taken seriously would extend the scope of the political mechanism to every human activity. It does not differ in philosophy from the most explicitly collectivist doctrine. It differs only by professing to believe that collectivist ends can be attained without collectivist means. That is why, in my book Capitalism and Freedom, I have called it a „fundamentally subversive doctrine” in a free society, and have said that in such a society, „there is one and only one social responsibility of business–to use it resources and engage in activities designed to increase its profits so long as it stays within the rules of the game, which is to say, engages in open and free competition without deception or fraud.””

Insa pentru asta – obtinerea profitului si maximizarea lui – trebuie cel putin doua lucruri:

  1. sa ai posibilitatea sa realizezi asta si
  2. sa ai competenta s-o faci

Intr-o intreprindere de stat n-ai posibilitatea

Cazul Bodnariu

Romania Libera

Patriarhia Română, preocupată de cazul Bodnariu

Se arata ca:

„Patriarhia Română susţine că, în cazul Bodnariu, rolul familiei trebuie să rămână prioritar în creşterea copiilor şi consideră că o analiză obiectivă a autorităţilor din Norvegia ar putea duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.

„Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene. Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul”, se arată într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia ar puta duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut. „Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină”, a precizat Patriarhia Română.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

La solicitarea MAE, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părţii norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România. Întreaga documentaţie pusă la dispoziţie de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgenţă, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităţilor norvegiene relevante (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, Serviciul local de Protecţie a Copilului), precum şi avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanţelor locale.

O delegaţie parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării intenționează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18-22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu.”

În Norvegia, copii din 11 familii de români au fost preluați de Barnevernet, afirmă Mircea Dolha

Se arata ca:

„Deputatul Mircea Dolha ( PNL), vicepreședinte al Comisiei pentru românii din afara granițelor, a declarat, sâmbătă că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii au fost preluați de către Barnevernet, însă doar șapte au fost de acord să discute cu membrii delegației parlamentare care urmează să se deplaseze la Oslo săptămâna viitoare.

„Știm că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii ar fi fost preluați de Barnevernet, iar dintre acestea doar șapte familii se vor întâlni cu noi, printre care se află și familiile Nan și Bodnariu. Nu știm încă motivul refuzului celorlalte patru familii care nu doresc să se întâlnească cu delegația din România”, a spus Mircea Dohla, potrivit Agerpres.

Deputatul liberal a susținut că, în cazul care Barnevernet va dovedi că familiile n-au respectat legislația norvegiană, vinovații trebuie să răspundă.

„Dacă se constată că au fost făcute greșeli, atunci să se aplice legile regatului norvegian și cei vinovați să fie trași la răspundere, dar drepturile copiilor să fie respectate. Să rămână împreună, nu despărțiți, să nu fie trimiși în locuri necunoscute. Pot fi încredințați unor aparținători ai familiei sau chiar repatriați, să poată să-și vadă periodic părinții biologici”, a precizat Mircea Dolha.

El a subliniat că delegația parlamentară așteaptă dovezi convingătoare privind situația copiilor preluați de autoritățile norvegiene.

„Avem nevoie de explicații cât mai convingătoare asupra celor două cazuri cunoscute. Dacă până ieri (vineri — n.r.) toată lumea spunea ca Barnevernet-ul este un serviciu cu care nu se poate lua legătura, nu dă niciodată informații, are independență și putere totală etc, acest mit a căzut. Și este și meritul acestei comisii parlamentare. Barnevernet a făcut foarte bine că începe să dea aceste lămuriri și era și mai bine dacă o făcea mai demult pentru a nu se ajunge în situația de a lăsa să planeze diverse suspiciuni asupra procedurilor sale și să nu mai fie necesară deplasarea unei delegații parlamentare a Comisiei pentru comunitățile de români aflate în afara granițelor României din Camera Deputaților în Norvegia”, a punctat Mircea Dolha.”

Voi ce parere aveti de chestiunea asta?

Norvegia nu e o tara membra UE. Intr-un fel ii inteleg: ei n-au vrut sa faca parte din Uniunea Europeana. Ca n-au nevoie de asa ceva. E vorba de o tara dezvoltata, PIB-ul/loc. e foarte ridicat. De asemenea n-am auzit ca vreun norvegian sa cauzeze sau sa faca vreo problema in Romania. Eu cel putin inteleg ca nordicii sunt mai aparte decat altii. Inteleg si faptul ca un om care se duce intr-o tara straina trebuie sa respecte legislatia din acea tara. Insa iata ce se intampla: astia iti fura copilul. Din punctul lor de vedere e ok. Nu e vorba doar de cazul Bodnariu – observati ca sunt 11 familii puse in aceeasi situatie! Ce a facut pana acum Statul Roman, Ministerul de Externe? Bine ca macar acum s-au gandit sa faca ceva.

Mie mi se pare ca Ministerul de Externe ar trebui sa faca pe saitul sau atentionari de calatorie sau sedere cu privire la anumite tari si sa recomande cetatenilor romani sa le ocoleasca pe cat posibil. Printre aceste tari s-ar putea afla foarte bine si Norvegia! Eu am impresia ca oamenii acestia, romani ce traiesc acolo, habar nu au avut de incalcarile grave ale drepturilor omului – practica curenta in Norvegia. Auziti:

„Dacă până ieri (vineri — n.r.) toată lumea spunea ca Barnevernet-ul este un serviciu cu care nu se poate lua legătura, nu dă niciodată informații, are independență și putere totală etc, acest mit a căzut.”

Pe de alta parte, daca asa sunt nordicii, n-are atunci dreptate Angela Merkel ca a permis sa intre in Germania atat de multi imigranti din Orientul Mijlociu si Africa? D-na. Merkel a si spus ca daca Germania nu-i primeste atunci nu e tara dansei. Aluzia la crimele nazismului e destul de limpede. Si cum poti sa le scoti rasismul si nazismul din cap? Ganditi-va cat de inedit este ca o germanca sa fie violata de un sirian! Nu e violata de un finlandez, ci de un sirian sau libanez! 😉 De Anul Nou, la Koln, baietii astia imigranti se uitau dupa fete. Le-au mai acostat pe cate unele, le-au pipait pe fund, pe picioare… 😉

Imigrantii acestia au sosit si in Suedia. Adevarul e ca traim vremuri interesante si… cel putin ciudate…

Ziare.com

Politiei suedeze i s-a interzis sa ofere descrierea infractorilor, ca sa nu fie acuzata de rasism

Se arata ca:

Politia suedeza nu mai are voie sa ofere descrirea infractorilor sau celor suspectati de infractiuni, de teama ca afirmatiile ar putea fi considerate rasiste.

Politistii din Stockholm au primit un mail intern, in care sunt instruiti sa se abtina de la descrieri in care se fac mentionari legate de rasa si nationalitate, anunta The Independent, care citeaza site-ul de stiri Speisa.

Jurnalistii de la Svenska Dagbadet au vazut acest email, iar in acesta se mentioneaza ca referirile la nicio persoana – indiferent ca a fost implicata intr-un accident in trafic sau ca e acuzata de crime – nu ar trebui sa mai contina informatiile mentionate mai sus.

Interdictia, datata cu 15 septembrie, este deja aplicata.

Informatiile apar in contextul in care a iesit la iveala faptul ca politia suedeza nu a facut publice multe cazuri de agresiuni sexuale care au avut loc la doua festivaluri de muzica din Stockholm, in august 2014 si 2015, acestea avand ca autori in majoritate tineri refugiati veniti in Suedia fara parinti.

Politia suedeza, in centrul unui imens scandal – Recunoaste ca nu a facut publice agresiuni sexuale ale azilantilor

Politia a demarat deja o ancheta interna, iar zilele trecute s-a facut si o prima aestare legata de agresiunile sexuale – un minor in varsta de 15 ani. Nu s-a specificat insa daca acesta este sau nu refugiat si nici tara de origine.”

Adica de ce „sa se abtina de la descrieri in care se fac mentionari legate de rasa si nationalitate”? Adica sa-i acopere pe infractori? De ce acesti imigranti trebuie derobati astfel de responsabilitate?

De observat ca romanii nu fac nimic in comparatie cu acesti imigranti. Romania e o tara membra a UE, insa romanii ce au mers la munca in interiorul UE au fost prezentati in repetate randuri aproape in exclusivitate la modul negativ! O campanie orchestrata excelent ca sa faca o propaganda cat mai negativa romanilor si Romaniei. Uitati-va la acesti imigranti care nu sunt din spatiul UE: primiti masiv, uitati-va ce fac. Concluzia: „Politia suedeza nu mai are voie sa ofere descrirea infractorilor sau celor suspectati de infractiuni, de teama ca afirmatiile ar putea fi considerate rasiste„, iar Romania nu e primita in Spatiul Schengen!

Interesant este ca trebuie si noi sa-i primim pe acesti imigranti.

DE notat acest apel din partea PNL

Iata ce scrie Andreea Paul:

Fac un apel către cabinetul Cioloș pentru a adopta prin ordonanță de urgență alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Se arata ca:

„Fac un apel către cabinetul Cioloș pentru a adopta prin ordonanță de urgență alegerea primarilor în două tururi de scrutin. E nevoie de legitimitate și reprezentativitate politică la următoarele alegeri locale.

Alegerea primarilor dintr-un singur tur înseamnă favorizarea partidelor mari. Or competiția și competența trebuie stimulată la nivelul administrației publice locale. Consider că această solicitare făcută pe ultima suta de metri trebuie asumată și decisă rapid de către actualul Guvern. Dacă în 3-4 săptămâni nu se corectează actuala legislație pentru alegerile locale, va rămâne în vigoare prevederea alegerilor dintr-un singur tur.

Ar fi fost bine să reușim în Parlament această corecție, dar PNL care a depus deja un proiect de lege pentru alegerile locale din două tururi este minoritar în prezent, iar PSD majoritar.”

Update

Referitor la ultimul punct al Amalgamului trebuie sa vedem un punct de vedere critic. Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu:

PNL îi cere lui Dacian Cioloș să se sinucidă de trei ori!

Se arata ca:

„Conducerea PNL, reunită luni, 18 ianuarie 2016, după viscolul în timpul căruia Guvernul lui Dacian Cioloş a fost plecat din ţară, nu înainte de a o închide cu cheia, a decis să înainteze Guvernului tehnocrat propunerea de a modifica, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Legea alegerilor locale, astfel încît primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin şi nu în unul.

Reamintim pentru cei pe cale de a fi traşi din nou pe sfoară de Partidul Meu al lui Klaus Iohannis.
Legea a fost votată la Senat şi la Camera Deputaţilor de o majoritate din care a făcut parte şi PNL.
Pe 20 iulie 2015, Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis.
Graba în votare şi promulgare şi-a avut temeiul în decizia CCR ca orice lege electorală să fie promulgată cu un an înainte de scrutin.

Alegerile locale din 2016 n-aveau cum fi împinse pînă-n toamnă.
Prin urmare, potrivit Constituției, dar și Comisiei de la Veneția, finele lui iulie 2015 era ultimul termen pînă la care Legea alegerilor locale putea fi promulgată.
La vremea respectivă, am fost un critic al negustoriei dintre PSD şi PNL prin care Parlamentul a votat alegerea primarilor într-un singur tur.

PNL a cerut ca preşedinţii Consiliilor judeţene să fie aleşi de Consiliu şi nu direct, ca pînă acum.
PSD a acceptat asta (cu greu, deoarece baronii PSD îşi bazau puterea pe votul popular) impunînd alegerea primarilor dintr-un singur tur.
Eu am considerat că alegerea în două tururi are patru mari avantaje:

  1. Dă o şansă partidelor mici, care pot negocia voturile între cele două tururi și prin asta pot dovedi electoratului lor că și ele contează.
  2. Prin implicarea în rezultatele turului doi a partidelor mici, o parte a electoratului realiza că votul său n-a fost zadarnic.
  3. Pune capăt uneia dintre realitățile postdecembriste care au dus la osificarea vieții politice, la corupție și la apariția baronilor locale: Mandatele nesfîrşite ale unor primari.
  4. Grație negocierilor dintre cele două tururi se crea posibilitatea ca în fruntea unor primării să vină oameni tineri.

PNL avea interesul unui singur tur de scrutin, luînd în calcul capitalul electoral al primarilor PDL în funcţie.
PNL a votat Legea.
PNL n-a contestat-o la CCR.
PNL nu i-a cerut lui Klaus Iohannis s-o retrimită Parlamentului spre reexaminare.
Din 20 iulie 2015 nu numai partidele, dar şi instituţiile de forţă ale României au activat pe baza acestei legi.
Deoarece pentru PNL cel mai mare pericol îl constituiau primarii de forţă ai PSD, Binomul SRI-DNA, pus în slujba Partidului Meu al Jupînului de la Cotroceni a declanşat Operațiunea de Poliție politică: Scoaterea din joc a primarilor PSD cu mari șanse de a fi realeși din primul tur pentru a face cale liberă unor pițifelnici din PNL.

A anunţat Sorin Oprescu că va candida pentru al treilea mandat? De îndată Binomul l-a înhăţat. Numai prin scoaterea din joc a lui Sorin Oprescu avea cît de cît șanse bila de popice Cristian Bușoi. Acum, cînd e sigur că Sorin Oprescu nu va mai candida, se constată pe neaşteptate că dosarul făcut de DNA are vicii de procedură.

Măi să fie!
Exact slăbiciunile pentru care automat orice judecător din lume îţi respinge Dosarul.
Dacă DNA vrea doar să șantajeze pe cineva pentru ca acesta să iasă din joc (politician, demnitar, jurnalist) i se strecoară în Dosar de către procurori, la ordin, o eroare grosolană de procedură. Una peste care nu poate trece nici măcar un judecător ofițer acoperit.

Proaspăt întoarsă din vacanță, Alina Gorghiu apelează, cum o face și Protectorul ei de la Cotroceni, la Mișcarea de stradă din 3 noiembrie 2015, acest 23 August 1944 al Regimului Iohannis.
Distinsa susține că protestatarii au cerut și scrutin în două tururi.
Mai întîi că protestarii cu pricina erau agitatorii MP și ai Partidului Metrou al Monicăi Macovei, cei mai activi de altfel.
Apoi, dacă asta a susținut Strada, ar fi fost normal ca PNL să se pună în mișcare pentru a modifica Legea încă din 4 noiembrie 2015 și nu să aștepte pînă în 18 ianuarie 2016, cînd sondajele dau un eșec binemeritat pentru PNL.

Între timp însă a apărut şi s-a afirmat Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu.
Alături de ALDE, MP se anunţă drept formaţiunea care va muşca din electoratul de Dreapta în primul tur.
Prin urmare, acum, la un an de la publicarea Legii în Monitorul Oficial, Scrutinul cu două tururi nu mai convine PNL.
Şi atunci PNL a socotit să ceară lui Dacian Cioloş modificarea Legii electorale prin Ordonanţă de Urgenţă.

Triplă sinucidere pentru Dacian Cioloş:
1) Desemnat premier al unui Guvern însărcinat cu asigurarea unor alegeri corecte, Dacian Cioloş, dacă dă Ordonanţa, devine principalul acuzat de crearea climatului pentru alegeri incorecte. Ce alegeri corecte sînt acelea în care unul dintre competitori schimbă după un an regulile jocului pentru că altfel nu cîştigă scrutinul?
2) Acceptînd propunerea PNL, Dacian Cioloş devine brusc din şeful Guvernului tehnocrat şeful Guvernului PNL. Comedia cu fustiţa tehnocrată ia sfîrşit. Guvernul se demască drept ceea ce e: Un Guvern PNL sub acoperire.
3) Guvernul Dacian Cioloş sfidează sloganul Un alt fel de politică.

Şmecherii cu alegerile astfel organizate încît să convină doar unui partid se întîlnesc cu duiumul în postdecembrism.
Prin Un alt fel de politică s-a înţeles curmarea acestor şmecherii.
Iată-le asumate de către Dacian Cioloş!

Marele, adevăratul şah e dat însă lui Liviu Dragnea.
Dacă se dă Ordonanţa de urgenţă, PSD e obligat să depună Moţiune de cenzură.
A nu face asta înseamnă pentru PSD sinucidere electorală curată.
Dacă PSD depune Moţiune de cenzură, Liviu Dragnea încalcă înţelegerea în schimbul căreia Procesul de la ICCJ i se amînă la infinit.
Prin urmare, Liviu Dragnea are de ales între propria sinucidere şi sinuciderea PSD.

N.B. Nu exclud posibilitatea ca Legea să fie modificată prin Ordonanță de Urgență.
Asta numai și numai dacă e de acord și PSD.
Dacă PSD refuză, a da o Ordonanță de urgență la somarea de către Partidul Meu al lui Klaus Iohannis nu înseamnă altceva decît încălcare grosolană a condiției de alegeri libere și corecte!”

Mie mi se pare o imoralitate sau, daca doriti, o lipsa de elementara etica din partea PNL ce nu face bine societatii romanesti: dupa ce ai votat si tu, impreuna cu adversarii tai politici, legea alegerii primarilor intr-un singur tur de scrutin, sa vii acum, dupa doar cateva luni, si sa ceri, cu lacrimi in ochi, desigur, premierului sa dea o ordonanta de urgenta s-o schimbe: primarii sa fie votati in doua tururi de scrutin…

Dar de asta ce parere aveti:

„Dacă DNA vrea doar să șantajeze pe cineva pentru ca acesta să iasă din joc (politician, demnitar, jurnalist) i se strecoară în Dosar de către procurori, la ordin, o eroare grosolană de procedură. Una peste care nu poate trece nici măcar un judecător ofițer acoperit.”?

Asta apropo de ce fel de stat avem…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

ianuarie 18, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Frank’s place…

S-a discutat atat de mult zilele acestea despre Rosia Montana… Este subiectul nr.1 al Romaniei, intors pe toate fetele de catre televiziuni si devansand alte subiecte importante, fara indoiala, cum ar fi inundatiile sau amenintarile de incepere a grevei la metrou.

As dori sa evidentiez cateva caracteristici ale acestei chestiuni:

1) RMGC are licenta de exploatare (47/1999), acordata prin HG 458/10.06.1999, valida. Totusi, din cate inteleg, exploatarea propriu-zisa nu a inceput nici pana azi datorita faptului ca RMGC nu a obtinut acordul de mediu. Lucrul acesta mi se pare foarte neobisnuit: ai licenta de exploatare, dar nu ai acord de mediu pentru ca sa incepi efectiv exploatarea, iar lucrul acesta dateaza de 14 ani!! De observat ca in 14 ani niciun guvern nu a avut curajul sa dea acordul de mediu. Bineinteles, legislatia in privinta mediului trebuie respectata, dar ca nici dupa 14 ani de la obtinerea licentei sa nu ai acordul de mediu mi se pare un lucru foarte ciudat. E, oare, vorba de vointa politica?

2) Un alt aspect este cat ar castiga statul roman, minoritar in aceasta afacere. Este clar ca in asmenea conditii profitul care ar reveni statului roman (prin CN Mininvest / Ministerul Economiei) este mai mic decat cel care ar reveni Gabriel Resources (actionar majoritar). Faptul ca licenta de exploatare a fost transferata de la Mininvest SA catre Gabriel Resources, la cererea acestuia, intrucat a fost o conditie care i-a fost ceruta de catre banci si bursa, mi se pare de inteles, pentru ca altfel nu poti sa te imprumuti nici de la banci si nici de pe piata de capital pentru a face investitiile necesare la un astfel de proiect.  Pentru ca pe ce baza vrei sa accesezi fonduri, daca nu esti detinatorul unei licente de exploatare? Ca a fost favorizata de la bun inceput o corporatie privata? Ar fi trebuit de la bun inceput ca factorii de decizie in stat sa stie ca scopul unei companii private este sa obtina profitul, cat mai mult si cat mai rapid. Din moment ce cauti investitori si acel investitor e unul privat atunci trebuie sa te astepti ca el va urmari in exclusivitate sa obtina profit, avand dreptul la acest lucru, cu atat mai mult cu cat el investeste in proiect grosul sumelor de bani si mai este si actionar majoritar. Din cauza asta ai si cautat un investitor, o firma privata puternica si capabila sa investeasca.

Legat de punctele 1 si 2 eu cred ca ne invartim in jurul cozii, ca sa zic asa. Pentru ca daca nu vrei o exploatare a acestor minereuri aurifere, atunci de ce ai mai cautat investitori, de ce, odata gasit un investitor – Gabriel Resources -, i-ai mai acordat licenta de exploatare, dar sa nu poata exploata ca nu are acord de mediu? De ce nu s-a renuntat atunci, de la bun inceput, la exploatare sau de ce nu a inceput de la bun inceput exploatarea aceasta chiar statul roman?

Urmeaza acum inca vreo cateva aspecte interesante:

4) „Baletul” cu rasuciri contorsionate facut de Victor Ponta si care a inceput cu celebra afirmatie (asa cum e redata in articolul din ziare.com):

„”O sa fiu sincer si o sa va spun ca eu, ca deputat, o sa votez impotriva, dar pe de alta parte, ca prim ministru, nu am dreptul… (…) acum stiu mult mai bine ce am de facut: (…) in primul rand sa fac o administratie necorupta si mai performanta si in al doilea rand sa deschid Romania pentru tot ce inseamna investitii din toata lumea, fie ca vorbim de energie. De Rosia Montana, sigur, s-a vorbit mai mult, pentru ca e un proiect cunoscut, dar eu vreau sa promovam legea minelor”, a mentionat Ponta, la B1 Tv.”

Dupa aceea, iese in evidenta faptul ca nu s-a consultat cu PNL, partenerul de alianta al PSD in USL. Apoi discrepanta foarte mare intre pozitia avuta inainte de a fi la Putere si cea de acum (chiar declarand ca inainte a fost impotriva proiectului Rosia Montana pentru ca acest proiect era sustinut de Traian Basescu si daca il sustine Basescu „sigur e ceva rau”), proiectul de lege pe care doreste sa-l trimita in Parlament spre a fi votat si care da dreptul unei companii private sa faca exproprieri in regim de putere publica. Lucruri ce au generat iesirea la rampa a Presedintelui, cu atacuri politice la adresa premierului. Vizita lui Ponta la Rosia Montana, intratul in mina, la ortacii blocati in subteran…

Este de o ciudatenie extraordinara sa declari, precum a facut Ponta, ca „soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: „Şi cu asta, basta!”, iar Traian Basescu sa ne vorbeasca despre neconsitutionalitatea unei asemenea legi

Este greu de inteles de ce Guvernul nu a actionat pe baza legislatiei in vigoare (nu este, oare, completa?!), in schimb a propus un nou proiect de lege pe care sa-l trimita Parlamentului spre a fi votat, votat de fapt vorba vine, adica solutia e ca acesta sa fie respins. Cu alte cuvinte, recunosti, facand un proiect de lege special pentru RMGC, ca ce se intampla acolo, la Rosia Montana, nu e deloc cușer si vrei sa aduci in legalitate lucrurile pentru ca apoi, in urma votului, proiectul sa fie respins?! Dar daca nu e cușer atunci de ce nu-l respingi pe baza legislatiei in vigoare? Basescu s-ar putea sa aiba dreptate cand afirma ca finalul „jocului” va fi o lege respinsa de Curtea Constitutionala

5) Avem o guvernare cu ajutorul Parlamentului – iata ce ne spune un articol Mediafax:

Ponta: Avizul de mediu pentru Roşia Montană trebuia dat de 15 ani, dar nu decide ministrul. DECLARAŢIA premierului privind votul asupra proiectului

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că avizul de mediu pentru exploatarea auriferă de la Roşia Montană trebuia dat de cincisprezece ani, în orice moment, dar nu s-a întâmplat aşa pentru că e o decizie foarte importantă şi nu o poate lua un ministru, ci trebuie să decidă Parlamentul.

„Avizul de mediu, conform legilor europene şi româneşti, trebuia dat de cincisprezece ani. Oricând”, a spus Ponta, la B1.

Întrebat de moderator de ce ministrul de resort, Rovana Plumb, nu a dat acest aviz, premierul a explicat că deşi proiectul Roşia Montană respectă condiţiile de mediu, o decizie „atât” de importantă nu poate fi luată de un singur ministru.

„Proiectul actual se încadrează în toate standardele de mediu din Europa. Şi atunci, Parlamentul României trebuie să spună: «Da, se încadrează, dar eu tot nu vreau să facem această exploatare»”, a spus premierul.

În opinia sa, cetăţenii aveau dreptul să protesteze dacă nu s-ar fi procedat în acest fel.

„De abia atunci oamenii ar fi avut dreptul să iasă în stradă, să spună: «În mod netransparent, fără dezbateri, aţi dau un aviz de mediu». E simplu”, a explicat Ponta.

Victor Ponta a spus că va vota „la vedere” proiectul Roşia Montană, dar nu a precizat cum

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că va vota „la vedere” în Parlament proiectul Roşia Montană, dar nu a vrut să precizeze dacă va fi pro sau contra pentru ca alţii să nu ţină cont de părerea exprimată de el, ci să analizeze circumstanţele acestui proiect.

„Vreau ca toţi parlamentarii să se informeze, după care voi vota «la vedere», cum a spus Crin”, a spus premierul, la B1, întrebat cum votează deputatul Victor Ponta.

El a evitat să precizeze exact dacă votul să va fi favorabil sau nu proiectului, pentru că nu doreşte să influenţeze pe cineva. „Nu vreau ca un proiect atât de important pentru România, să fie tratat şi de alţii – vreau ca alţii să fie mai deştepţi decât am fost eu, care eram contra doar pentru că-l susţinea Băsescu, că uite, Băsescu s-a răzgândit – vreau ca toată lumea să nu ţină cont de părerea mea şi să se uite exact pe ceea ce înseamnă acel proiect”, a spus Ponta.

Premierul şi-a exprimat scepticismul faţă de aprobarea proiectului Roşia Montană de către Parlament, el precizând ca acest fapt este „foarte probabil” având în vedere părerile deja exprimate de mulţi politicieni.

Totodată, Victor Ponta a precizat că Roşia Montană este doar unul dintre proiectele importante pentru România, iar dacă acesta nu va fi aprobat şi-a pus problema dacă se vor opri şi celelalte, precum gazele de şist, reactoarele 3 şi 4 ale Centralei nuclear-electrice de la Cernavodă sau autostrăzile.

„E o decizie pe care trebuie să o ia această ţară şi o ia în mod democratic, până la urmă, prin Parlament. Eu unul sunt categoric de părere că, respectând toate standardele europene, trebuie să facem dezvoltarea acestei ţări”, a mai spus Ponta.

El declara, recent, la un post de televiziune, că va vota, ca deputat, împotriva proiectului, deşi ca prim-ministru l-a aprobat şi l-a trimis Parlamentului.” (subl. mea)

Cu parere de rau, dar nu pot fi de acord cu un asemenea punct de vedere: inseamna ca orice acord de mediu trebuie dat de catre Parlament, pentru orice tip de exploatare. Sau e vorba numai de Rosia Montana? Practic, Parlamentul devine decident pentru orice tip de proiect: si pentru gazele de sist, si pentru Centrala de la Cernavoda, si pentru autostrazi etc… In felul asta Parlamentul se substituie Guvernului. In primul rand, Dl. Ponta pleaca de la o premisa gresita cand afirma: „Avizul de mediu, conform legilor europene şi româneşti, trebuia dat de cincisprezece ani. Oricând.„. Un aviz sau acord de mediu nu trebuie dat, ci trebuie dat intr-un mod justificat, respectand legislatia in vigoare si aparand interesele statului roman. Si a doua premisa gresita este: „În mod netransparent, fără dezbateri, aţi dat un aviz de mediu„, intrucat nu e vorba de netransparenta ci de incredere. Un minister se conduce dupa niste legi si da avize dupa niste legi. In cazul in care aceste legi sunt respectate nu vad care ar mai fi problema. Daca acele legi sunt proaste, atunci pot fi corectate: se abroga, se dau altele noi etc. Rolul Parlamentului este sa faca legi nu sa dea acorduri de mediu.

Dupa parerea mea, Ponta a cautat sa ingroape de la bun inceput acest proiect Rosia Montana si se pare ca-i va reusi lucrul asta. Nu a facut altceva decat sa mimeze ca ar fi de acord, insa indeciziile sale – in calitate de premier e pentru, in calitate de deputat e contra – tradeaza faptul ca Ponta, in realitate, nu a fost de acord cu exploatarea aurului de catre RMGC si ca nu a facut altceva decat sa blocheze acest proiect, avand grija sa fie pe cale legala, cu ajutorul Parlamentului, prin proiectul de lege ce l-a trimis la Parlament.

Mediafax ne mai spune:

Ponta, despre manifestaţiile privind Roşia Montană: În mod sigur, există interese economice din afara României

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta afirmă că deţine informaţii conform cărora pe manifestaţiile normale în cazul Roşia Montană s-au „pliat” interese economice din afara ţării ca România să nu îşi redeschidă mineritul în ansamblu şi să nu fie independentă din punct de vedere al gazelor şi altor resurse naturale.

„Există un război economic care s-a pliat pe nişte manifestaţii normale, de bună-credinţă, care este, în baza informaţiilor pe care eu le deţin, din două direcţii: în mod sigur, există interese economice din afara României ca România să nu îşi redeschidă mineritul în ansamblu – nu vorbim doar de aur sau de cianuri, ci de minerit – şi ca România să nu fie independentă economic din punct de vedere al gazelor. E normal, cine vrea prin jurul nostru să avem gazele noastre, să nu le mai importăm, şi cine vrea să avem resurse naturale importante ? Nu cred că cineva vrea cu adevărat şi în mod clar există şi acest gen de influenţă”, a spus Ponta la România TV.

El a precizat însă că majoritatea absolută a manifestanţilor din Piaţa Universităţii sunt de bună-credinţă.”

Si Victor Ponta de partea caror interese este? Ca Basescu a sustinut proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana…

Iata ce titreaza si Romania Libera:

Ministrul Bugetului despre un PLAN B pentru Roşia Montană: Există şi alţi investitori în judeţul Alba

Se arata ca:

„Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a declarat marţi seara, într-o emisiune la postul România TV, că Guvernul nu are un plan B pentru zona Roşia Montantă, dacă proiectul de exploatare minieră nu va fi aprobat, dar există o serie de alţi investitori serioşi care au depus proiecte în judeţul Alba.

Ministrul a dat asigurări locuitorilor din judeţul Alba că există investitori care au aplicat la programele desfăşurate de Guvern pentru a dezvolta zona şi a crea locuri de muncă.

„Aceste locuri de muncă nu sunt suficiente şi nu sunt egal repartizate în judeţ, dar Guvernul încurajează investitorii”, a declarat Liviu Voinea.

Parlamentarii români au aprobat marţi constituirea unei comisii speciale care va analiza proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană.”

Interesant este si incidentul petrecut in Parlament cu Mihail Neamtu:

Mihail Neamţu a întrerupt şedinţa din Parlament în care vorbea premierul. „Ponta este Iuda şi ne-a vândut”

Se arata ca:

„Venit în Parlament să prezinte scrisoarea de intenţie cu FMI, premierul Victor Ponta a fost surprins de liderul Noii Republici, Mihail Neamţu, care a mers la la tribuna de unde premierul vorbea şi a pus două punguţe cu bani. Pe umeri cu un tricolor, Neamţu a fost scos imediat din sală.

„Eu totuşi vă rog să returnaţi banii domnului Neamţu, poate are nevoie pentru constituirea noului partid. Domnia sa a spus că din lipsă de bani nu a fost ales în partid, şi nu din lipsă de voturi, şi nu aş vrea să fie lipsit de resursele necesare”, a comentat şeful guvernului.

Liderul partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a protestat în timpul şedinţei celor două camere ale Parlamentului, acuzându-l pe Victor Ponta de lobby pentru o companie privată şi spunând că „are cearşaful mânjit de cianuri”.

„Este pentru prima dată când românii de pretutindeni îşi dau mâna împotriva acestei cianurizări a României. Domnul Ponta are cearşaful acasă mânjit de cianură, iar domnul Antonescu are doar perna plină de cianură. Aşa cum Iuda a vândut pentru 30 de arginţi, Ponta a trădat pentru mult mai mulţi bănuţi de aur. Există o solidaritate între aceşti politicieni, care sunt mai degrabă nişte lobby-işti pentru companii private. Ei au vândut România într-o mizerabilă afacere unei companii private. Vâzarea de ţară trebuie condamnată de cetăţenii români. Şova şi cu Ponta s-au comportat ca nişte agenţi de PR”, a spus Neamţu, la ieşirea din plen.

Mai mult, liderul Noii Republici i-a acuzat deopotrivă şi pe liderii PDL şi pe preşedintele Traian Băsescu.

„Domnul Traian Băsescu, alături de mulţi membri ai actualei opoziţii sunt la fel de condamnabili la acest proiect. Oameni precum Cristian Preda şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt politicieni care nu pot vorbi pentrucă au avut directe interese uneori de natură materială în situaţia Roşia Montană. Sau consilieri personali care au fost implicaţi, de pildă Corina Vinţan”,  a mai spus Neamţu.”

Mihail Neamtu parca a vrut sa ne arate ca e posibila si un alt fel de „mineriada”…

Un alt element interesant este pozitia Patriarhiei:

Patriarhia Română: Suntem ÎMPOTRIVA proiectului Roşia Montană. Se distruge regiunea pe vecie

Se arata ca:

„Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, a reamintit că Sinodul BOR s-a declarat încă de acum zece ani împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, relateaza Realitatea TV.

„Se împlinesc zece ani de când Sfântul Sinod şi-a exprimat public punctul de vedere împotriva proiectului Roşia Montană. Creaţia, mediul sunt dar de la Dumnezeu care trebuie prezervat. Sunt aceste probleme de patrimoniu, care în viziunea celor care au iniţiat proiectul, ar trebui să dispară. Nu mai vorbesc de frumuseţea divină a acestui loc. Punctul de vedere al Sfântului Sinod s-a bazat pe poziţia Academiei Române. Şi în acest moment, poziţia Bisericii este neschimbată din acest punct de vedere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, la Realitatea TV.

„Constatăm că nicio autoritate a statului nu-şi asumă responsabilitatea pentru gravele probleme de mediu şi patrimoniu. Sunt discuţii care nu vin şi cu soluţii. Trebuie să existe o dezbatare serioasă despre ceea ce va fi la Roşia Montană. Nu suntem împotriva dezvoltării economice a României, dar nu trebuie să distrugem acea regiune pentru vecie. Degeaba ne caută politicienii români, aici nu e nimic de negociat, doar dacă se schimbă situaţia radical”, a adăugat Stoica.”

Pe de alta parte ma gandeam la Frank Timis… Iata ce ne spune despre el Wikipedia in romana:

„Timiș deține compania Central Europe Petroleum, care a concesionat în anul 2003 o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriul României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol [1], precum și compania African Minerals. Companiile lui Timiș dețin în concesiune și perimetre aurifere în România, printre care și perimetrul Roșia Montană, loc unde s-ar afla cel mai mare zăcământ de aur din Europa[1].

O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat și ea o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați, între orașele Deva, Lugoj și Oțelul Roșu[1]. Împreună, suprafețele controlate de aceste firme, împreună cu ariile controlate de Gabriel Resources, firma care încearcă să exploateze aurul de la Roșia Montană, și de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate deținute de Timiș, totalizează 5% din teritoriul României[1].”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 18, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

Un foarte interesant articol…

… pe care l-am citit in Romania Libera:

Băsescu: Bisericile şi comunicarea între ele dobândesc un rol tot mai important în asigurarea păcii

Se arata ca:

Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, la întrevederea cu preşedintele Comitetului Evreiesc pentru Relaţii Inter-religioase, că vizitele cetăţenilor din Israel în România reprezintă un motiv de bucurie, iar legătura dintre cele două ţări este bazată pe o veche tradiţie, înţelegere şi respect, scrie Mediafax.

Pentru noi este o bucurie faptul că România este în atenţia dumneavoastră şi o vizitaţi, iar unii dintre dumneavoastră destul de des (…) În ceea ce priveşte legătura noastră, a românilor, cu dumneavoastră este o veche tradiţie, o veche înţelegere şi mult respect”, a spus şeful statului, la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu Mordechai Piron, preşedintele Centrului Shapir şi preşedinte al Comitetului Evreiesc pentru Relaţii Inter-religioase din Israel.

La întrevedere au fost prezenţi şi Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

De asemenea, preşedintele a remarcat faptul că atât România, cât şi Israel au „denumiri biblice”. „Este foarte plăcut că ambele ţări au o denumire biblică, Ţara Sfântă şi Grădina Maicii Domnului – România„, a spus el.

Totodată, el a menţionat „bucuria” pentru faptul că BOR este deschisă spre ecumenism, contacte cu alte biserici şi religii.Sunt unul dintre politicienii care nu pierd ocazia să spună că bisericile şi comunicarea între ele dobândesc un rol tot mai important în asigurarea păcii în lume. Adesea, şi nu este un lucru pe care-l spun pentru prima dată, am constatat că sunt zone în care politicienii nu mai reuşesc să găsească înţelegeri între ei şi, de aceea, cred că o resursă pe care omenirea în ansamblul ei o are este ecumenismul şi comunicarea între biserici„, a mai afirmat preşedintele.

La rândul său, Patriarhul Daniel a evidenţiat că românii au de învăţat de la evrei în privinţa diasporei, mai ales în privinţa ajutorului pentru ţara-mamă.Evreii au o experienţă foarte bogată şi veche a diasporei, menţinându-şi totuşi identitatea, de-a lungul timpului şi în toate popoarele. Noi românii avem o diasporă mai nouă. Mai ales în ultimii zece ani, aproape patru milioane de români au emigrat. Avem de învăţat de la popoare care au o experienţă mai bogată în a-şi păstra identitatea în diaspora. Ceea ce am constatat că este cel mai de admirat în diaspora evreiască este faptul că diaspora ajută foarte mult ţara-mamă. Dacă românii noştri din diasporă ar ajuta România pe jumătate cât face diaspora evreiască, am avea un progres mai mare”, a spus Patriarhul.

Patriarhia Română a organizat marţi şi miercuri simpozionul interreligios „Diaspora – o realitate a societăţii actuale”, în cooperare cu Centrul Shapir şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.” (subl. mea)

Foarte interesant articolul pe care il recomand a fi citit integral si in original.

Iata ce scriam aici inca de la 1 noiembrie 2010:

„Eu as fi vrut ca oricat de rai, de urati ar fi fost ai nostri in exterior sa-i iubim din tot sufletul. E oare posibil asa ceva? Voi mai da niste exemple pozitive in ceea ce priveste diaspora si legatura dintre cei din tara si acestia: ungurii si evreii. Aceste popoare sunt mici in comparatie cu poporul nostru, si ma refer aici din punctul de vedere al numarului de locuitori. Cu toate acestea au o diaspora puternica si influenta, in special acolo unde trebuie. La cancelariile Marilor Puteri. Ca sa poata sa-i ajute pe cei ramasi in tara. De ce la noi conteaza atat de mult, chiar si la cei din diaspora, culoarea politica, de ce conteaza atat de mult aspectul acesta si nu simplul dar sanatosul patriotism? Adica a fi roman inainte de a fi comunist, pedelist, pesedist, penelist, etc!!! Ma uit la unguri cu cata demnitate spun ca ei sunt maghiari. Si asta conteaza pentru poporul lor. La noi conteaza aspectul politic… Nu este oare dezamagitor? Nu este oare intristator? Si, cu toate acestea, exista romani din exterior carora le pasa de tara asta, care se preocupa de situatia de aici. Eu consider un lucru bun acest lucru.”

mai 30, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu