Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Amalgam

Se intampla multe lucruri interesante si mi-e greu sa ma opresc la unul din ele – de aici si Amalgamul!  Iata ce am citit:

Pe plan intern

Gandul

Victor Ponta îl atacă DUR pe Traian Băsescu în interviul de la „DUPĂ 20 DE ANI”, emisiunea difuzată de Pro TV

Un articol foarte interesant! Iata ce se arata printre altele:

Prioritatea nr 1 a Guvernului: Asigurarea resurselor financiare până sfârşitul anului

Ponta a spus că prioritatea numărul 1 a Guvernului în prezent o reprezintă asigurarea, până la 31 decembrie 2012, a resurselor financiare necesare, printre altele, funcţionării instituţiilor publice, a sistemului de termoficare în marile oraşe, pentru care Guvernul ar trebui să aloce în total 3,5 miliarde de lei.

„Începând cu 15 noiembrie, aşa s-a prevăzut anul trecut în buget, nu există nici o resursă pentru funcţionarea spitalelor, a Ministerului de Interne şi nici pentru o parte din sistemului de pensii”, a avertizat Ponta.

Banii vor proveni din încasările de la buget, care au crescut. „În trimestrul II faţă de trimestrul I s-a înregistrat o creştere de 1,2 miliarde de lei. În trimestrul III este de asemenea o creştere”, a spus şeful Guvernului.

„Cererile de alocări sunt de 3,5 miliarde de lei, care reprezintă necesarul minim de alocări până la finele anului”, menţionând că trebuie respectat deficitul la care România s-a angajat în faţa instituţiilor financiare internaţionale.

În plus, Guvernul va trebui să asigure finanţarea din bugetul de stat pentru programele europene şi în special pentru POSDRU, pentru care plăţile de la UE sunt oprite deocamdată.

Cu toate acestea, şeful Executivului a arătat că există „acoperire în buget” pentru a doua tranşă din reîntregirea salariilor, pentru partea din pensii ce trebuie rambursată şi pentru alocaţiile pentru mame.

El a precizat că la rectificarea bugetară mai trebuie prevăzută şi o sumă  200 de milioane de lei – peste 40 de milioane de euro – pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi pentru care nu au fost alocaţi bani în bugetele autorităţilor locale.

„Cel mai mare eşec al României”

El s-a referit şi la faptul că România, în loc să primească bani de la UE pentru proiecte eropene, a devenit un contributor net la bugetul european.  În opinia premierului, acest lucru este „cel mai mare eşec al României” în cei şapte ani de la intrarea în UE.

„Dacă în decembrie, aşa cum avem semnale de la CE, de la DG Employment, deblocăm fondurile pe POSDRU, atunci va fi un mare succes al actualului Guvern”, a ţinut să sublinieze Ponta, care a precizat că fondurile europene pentru România au fost blocate „din cauza auditurilor realizate în 2010 şi 2011”.

Despre creştere economică şi inflaţie

– „Suntem una dintre puţinele ţări din UE care a ieşit din recesiune şi suntem pe creştere, o creştere mai mică decât ne-am aşteptat”, a arătat  şeful Guvernului.

– „ Sigur că o creştere dincolo de parametrii prevăzuţi ai inflaţiei reprezintă o problemă pentru România, inclusiv din punct de vedere al convergenţei cu criteriile euro. Impreună cu BNR, politicile antiinflaţioniste pot fi gândite şi puse în practică. N-am crescut deficitul, nu am crescut cheltuielile”, a răspuns Ponta la întrebarea dacă se teme de creşterea inflaţiei.

El şi-a exprimat speranţa că România va avea o creştere economică de 2,5%.

“Când se da o veste rea, toată lumea o crede, când se dă o veste bună, nu o crede nimeni. Eu vin cu ideea că operând aceste răni ale bugetului public, oprind cheltuielile strict politice sau populiste, şi investind în domenii considerate potenţiale pentru România, precum energia, – vorbim de legea energiei – în agricultură, acolo unde se duce cel mai important efort bugetar la rectificarea bugetară, în IT, fonduri europene şi administraţie publică, cred că putem să avem o revenire economică”, crede Victor Ponta.

Despre sistemul de irigaţii

“Irigaţiile reprezintă unul dintre marile proiecte pentru perioada 2013-2016. Până la 1 ianuarie 2014 România nu poate accesa fonduri europene la acest capitol. În noiembrie-decembrie se negociază alocarea pe care România o va primi în următorul exerciţiu financiar al UE”

Despre cine va purta negocierile la următorul exerciţiu financiar al UE:  “Preşedintele Băsescu nu are în fişa postului”

Întrebat cine negociază alocarea pe care România o va primi în următorul exerciţiu financiar al UE, Ponta a răspuns că “este o problemă foarte delicată aici”, menţionând că Guvernul este cel care “a negociat şi negociază”, însă este posibil ca preşedintele Traian Băsescu “să se ducă şi să vorbească”.

“Din cauza conflictului constituţional dintre preşedinte şi Guvern, Curtea Constituţională a decis că este preşedintele (cel care va trebui să participe la reuniunile Consiliului European n. n.). Eu voi încerca, cu preşedintele Băsescu, să găsim o soluţie ca România să fie reprezentată corect”

Premierul Victor Ponta a recunoscut că nu a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, în legătură cu ceea ce îşi propune România referitor la noul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene care este “cea mai arzătoare bătălie” la nivelul UE.

El a motivat acest fapt prin aceea că “preşedintele Băsescu nu are un aparat tehnic care să discute aşa ceva, nu are în fişa postului, ca să spun în mod direct”

Despre relaţia cu preşedintele Băsescu

Întrebat dacă se menţine relaţia glacială cu Traian Băsescu, Ponta a răspuns afirmativ, recunoscând că ultima dată când a vorbit cu preşedintele a fost la cea mai recentă şedinţă a CSAT. “Da, mă rog, ne-am salutat”, a relatat Ponta.

Lipsa din spaţiul public a preşedintelui Băsescu este, în opinia premierului Ponta, “un lucru bun”.

“Dacă preşedintele s-ar fi comportat la fel în luna iulie, în mod singur nu am mai fi avut suspendare”, a explicat Ponta.

Primul ministru a mai recunoscut că, la numirea sa în funcţia de premier, a primit o solicitare verbală din partea preşedintelui Băsescu, în ce priveşte reprezentarea României pe plan extern.

“Am avut o solicitare de la domnia sa, faţă în faţă, că vrea să participe la Consiliul European. I-am spus că depinde de obiectul (discuţiilor n.n.) de la Consiliul European”

“Nu îi pot da o asigurare. Nu a fost o condiţie atunci. A fost o discuţie. Eu răspund in faţa Parlamentului, domnul Băsescu nu răspunde în faţa nimănui”, a comentat şeful Executivului.

Despre Dan Diaconescu: “Sunt convins că Dan Diaconescu a primit o protecţie politică”. Ai cui erau cei 1,8 milioane euro din saci

“Problema cu Dan Diaconescu (care a fost iniţial desemnat câştigător al licitaţiei pentru Oltchim n.n.) reflectă faptul că nu avem un sistem de justiţie care să funcţioneze în România”

Ponta a mai spus că are informaţii că cei 1,8 milioane de euro scoşi din bancă de Diaconescu ar fi fost împrumutaţi de acesta de la o persoană fizică. “Nu mă bagaţi in chestii de cancan. O doamnă l-a ajutat. Este mama copilului lui Dan Diaconescu”, a arătat Ponta.

“În orice ţară, cel ce foloseşte documente false răspunde rapid pentru asta. (…) Sunt convins ca Dan Diaconescu a primit o protecţie politică pentru a interveni. Mi-e foarte uşor să spun că din partea PDL, a domnului Videanu, poate şi din partea domnului Băsescu”, a declarat premierul, adăugând că se bazează pe informaţii de la “structuri oficiale ale statului” şi pe care Parchetul ar trebui să le ancheteze.

La întrebarea dacă a primit informări din partea serviciilor secrete din care reiese faptul că Dan Diaconescu este susţinut de PDL, Ponta a arătat că a primit “informaţii foarte clare despre fapte de înşelăciune şi documente false”.

“Toate aceste informări şi documentele de la instituţiile statului se află la Parchet. Nu se întâmplă nimic. Procurorii trebuie să îi ancheteze pe oamenii care au votat la referendum. (…) Nu poţi să te faci că plouă în faţa unei asemenea chestiuni”, şi-a arătat premierul nemulţumirea.

El a dat exemplu şi situaţia de la Postă Româna unde spune că au fost descoperite pagube de 100 de milioane, “dar nu se intâmplă nimic”.

“La Hidroelectrica, administratorul judiciar a făcut sesizări. Aţi auzit ceva? Absolut nimic. Şi atunci, cum putem să împiedicăm un individ să escrocheze statul când ştie foarte clar că nu păţeste nimic? Aceasta este de fapt prima lecţie de la Oltchim”, a concluzionat şeful Executivului.”

Pe plan extern

„Rusul linistit”

Capital

ȚARA care vrea să-i dea afară pe americani: SĂ VINĂ RUȘII

Se arata, printre altele, ca:

„Lupta pentru „petrolul cel mare” începe să se dea între americani și ruși.

Irakul a anunțat că dorește să îi înlocuiască pe giganții petrolieri de la ExxonMobil cu alte companii din domeniu dar din Rusia. Autoritățile sunt supărate că americanii au semnat un acord cu guvernul regional din Kurdistan fără să le ceară aprobarea.

Informația vine la scurt timp după ce Agenţia Internaţională pentru Energie a publicat o estimare potrivvit căreia producţia de petrol a Irakului s-ar putea dubla până în 2020, pentru a atinge 6,1 milioane de barili pe zi (mbz), însă cu preţul unor investiţii masive.

Înzestrat cu rezerve dovedite de 143,1 miliarde de barili de petrol şi 3.200 miliarde de metri cubi de gaze naturale, printre cele mai mari din lume, Irakul ar putea deveni până în 2030 al doilea exportator mondial de petrol, după Arabia Saudită.

Sectorul energetic irakian, care încearcă să se refacă după 30 de ani marcaţi de conflicte şi instabilitate, ‘are resursele necesare (…) pentru o creştere rapidă a producţiei sale de petrol şi de gaze naturale’, semnalează un raport al AIE, braţul energetic al ţărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Potrivit ‘scenariului principal’ stabilit de organizaţie, oferta de aur negru a Irakului ar atinge chiar 8,3 mbz în 2035. Potrivit AIE, ţara pompa numai 3,07 mbz în luna august a.c.

Pentru ca această creştere a ofertei irakiene de aur negru să se concretizeze, ‘va fi nevoie de investiţii cumulate de circa 530 miliarde de dolari’ până în 2035, avertizează AIE.”

Un articol foarte tare din care reiese cum isi extind rusii influenta economica (si politica) in Orientul Mijlociu. Articolul nu ne spune de ce au fost preferate companiile rusesti in locul celor americane. Aceasta stire este interesanta pentru ca ne arata o ironie a sortii, ca sa zic asa… Americanii au castigat razboiul din Irak si l-au indepartat de la Putere pe Saddam Hussein. Ca acum rusii, linistit, sa vina si sa castige piata petrolului din Irak. Este absolut de neinteles felul acesta in care americanii trateaza problemele. La ce ne-am putea astepta in viitor? Ca Irakul, Afganistanul sa devina tari comuniste? Ca doar America le-a „dezrobit”. America dezrobeste si acolo unde dezrobeste America rusii castiga economic?! Interesant…

Anuntul șoc!

Romania Libera

Anunţul care poate DISTRUGE Uniunea Europeană

Se arata ca:

„Michael Gove, secretar de stat în Educaţie, a spus că, dacă s-ar organiza un Referendum în acest moment privind ieşirea Marii Britanii din UE, el ar vota „da”. „Daţi-ne înapoi suveranitatea sau ieşim”, a declarat Gove, spunând că în cazul în care s-ar organiza un referendum pentru ieşirea Marii Britanii din UE, ar vota „Da”, potrivit realitatea.net.

Secretarul a precizat că Marea Britanie ar prospera pe cont propriu, la fel ca alte ţări europene care nu sunt în UE, cum ar fi Elveţia ori Norvegia.

„Nenumăraţi premieri britanici au declarat că vor să recapete puterea în ceea ce priveşte deciziile din justiţie, piaţa muncii, sănătate, siguranţă, pescuit sau alte domenii în care deciziile sunt luate acum de UE”, a anunţat o sursă din anturajul cabinetului britanic, pentru Daily Mail.

„Gove crede că e timpul să o spunem răspicat, cu cuvinte simple: nu mai tolerăm birocraţia din UE. Trebuie să le spunem că, dacă nu ne dau înapoi puterea, vom pleca. Nu avem de ce să ne fie frică, suntem o ţară cu relaţii comerciale importante, iar acest lucru ne dă o putere mare în Uniunea Europeană, fie că rămânem, fie că o părăsim”, a declarat sursa menţionată.”

Pai, si atunci Romania este „copilul – problema” al Uniunii Europene?

Greseala sau… atentat…?

Un articol din Mediafax ne vorbeste despre o greseala… Daca ne uitam in dictionar vom observa expresiile:

„Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat.”

Ca totul sa fie perfect… nu se poate, inteleg asta. Dar, desigur, sunt greseli si greseli…

Preşedintele Mauritaniei, împuşcat din greşeală de propriii militari

Se arata ca:

Preşedintele Mauritaniei, Mohamed Ould Abdelaziz, a fost rănit după ce a fost împuşcat „din greşeală” de propriii militari. Preşedintele a fost supus unei intervenţii chirurgicale la braţ şi va fi transferat în străinătate pentru tratament, precizează surse oficiale.

Ministrul mauritan al Comunicaţiilor, Hamdi Ould Mahjoub, a declarat că o patrulă militară a deschis focul din greşeală spre convoiul prezidenţial, informează BBC..

Mulţi dintre locuitorii din capiatala Nouakchott cred că într-adevăr ar putea fi vorba de un accident, dat fiind că preşedintele se plimbă cu maşina şi face sport fără a fi escortat de agenţi de securitate.

Însă unele surse locale susţin că şeful statului a fost vizat de un atentat pus la cale de o grupare teroristă. Incidentul a avut loc pe şoseaua care face legătura între capitală şi oraşul Tweila.

O liberala incurabila!

Madonna şochează din nou: A făcut striptease şi a dedicat gestul său unei fetiţe care a fost împuşcată de talibani – VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

„Cântăreaţa a făcut acest gest miercuri în timpul unui concert pe care l-a susţinut la Los Angeles, informează Daily Mail . La un moment dat, diva s-a oprit din cântat şi le-a spus spectatorilor că vrea „să discute ceva serios” cu ei.

Potrivit Entertainment Today, Madonna le-a spus fanilor săi că a făcut-o să plângă ştirea potrivit căreia o feţiţă pakistaneză, Malala Yousafzai, a fost împuşcată în cap de talibani.

„Fetiţa de 14 ani care a fost împuşcată scria pe un blog despre cât de importantă este educaţia pentru ea. Talibanii au oprit autobuzul în care ea se afla şi au împuşcat-o. Înţelegeţi cât de bolnav şi absurd e gestul ăsta?”, a spus Madonna.

Cântăreaţa a considerat însă că mesajul său nu este îndeajuns de puternic, aşa că a ales să se dezbrace pe scenă. Când s-a întors cu spatele, publicul a putut vedea numele „Malala” scris pe corpul artistei. „Acest cântec este pentru Malala”, a spus Madonna şi a început să cânte „Human Nature”.

Comportamentul artistei a stârnit însă reacţii negative pe internet, mai ales din partea unor cetăţeni pakistanezi, care au spus că gestul ei a fost făcut pentru a atrage atenţia asupra propriei persoane.

Malala a fost împuscată de două ori şi este în prezent în spital, starea sa fiind critică.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 14, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amalgam

Iata ce ne spune Romania Libera:

Raid NATO în Pakistan: Comandantul forţelor aliate promite o anchetă aprofundată

Udrea: Ministerul Dezvoltării se ocupa în trecut de unele investiţii de-a dreptul trăznite

Avocat american: DSK, posibilă victimă a unui complot pentru a fi „distrus politic”

Gandul:

Băsescu a inaugurat noul centru al Notariatului. În faţa cui a exclamat preşedintele: „A, eşti şi tu aici!”.

Iata un articol realmente interesant. Sincer, parca n-am mai auzit de asa ceva:

ANGAJAREA PE ZODII. „Nu vrem scorpioni sau fecioare, ci capricorni, peşti şi balanţele”. Întrebarea unui internaut: „Sunt un leu magnific, am şanse la un post de lider?”

Care sunt dedesubturile?

ROMÂNII, IRONIZAŢI DIN NOU ÎN FRANŢA. Soluţia „salvatoare” pentru naţionala de fotbal: un căpitan român: „Îţi imaginezi? Vă rog, daţi-mi mingea, pentru copii. Asta va face un român”. VIDEO

Reactia Ministerului de Externe:

Romania Libera:

Baconschi: Este revoltătoare identificarea persistentă a românilor cu cerşetoria

Iata si un interviu care merita, fara indoiala, sa fie citit si din care reiese ca:

Ceausescu a fost obligat sa-si plateasca datoriile!! FMI a actionat asa ca sa produca nemultumire interna si sa iasa lumea in strada!!!

Interviu cu Annely Ute Gabanyi, cercetătoare

FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de ’89, pentru a-i scoate în stradă

de SABINA FATI

Interviul este incendiar!!!!! Merita citit!!

noiembrie 26, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Osama Bin Laden ucis…

Stirea a facut deja inconjurul lumii. Dar este destul de greu sa-mi formez imediat o parere despre acest eveniment si implicatiile sale. Ramane de vazut. A fost ucis Bin Laden, dar inca nu a fost anihilata reteua terorista Al-Qaeda. Si nici nu stim care va fi raspunsul lor la ceea ce s-a intamplat. Sigur, se pot face si foarte multe speculatii: daca intr-adevar Osama Bin Laden a fost ucis. La televizor am vazut pe bannere stiri cum ca trupul sau neinsufletit ar fi fost aruncat in mare, conform traditiei islamice (lucru pe care nu l-am prea inteles), sau ca ar fi fost ingropat. Ca se fac analize ADN.

Pe de alta parte Presedintele Obama are nevoie de ceva „forte” pentru a

A still of 2004 Osama bin Laden video

Image via Wikipedia

puncta in campania electorala de anul viitor, iar uciderea lui Osama Bin Laden reprezinta asa ceva, pentru castigarea electoratului de partea sa. Obama vrea sa arate ca are contributii majore in lupta impotriva terorismului, ca are realizari, mai ales ca nici republicanii nu stau sa piarda vremea, dar si pentru faptul ca nu putini sunt cei nemultumiti de politica dusa de Obama pe plan intern, pentru ca nu a reusit inca sa elimine efectele crizei economice, iar deficitul bugetar al SUA, in jur de 10-11%, este mare.

Dar acestea sunt speculatii, justificate, cred eu. Adevarul este ca uciderea unui om, fie el si nr.1 din Al-Qaeda, nu inseamna dezarticularea faimoasei retele teroriste, si nu inseamna nici o victorie in lupta impotriva terorismului.

Osama Bin Laden Warholl Style

Image by Anxo Resúa via Flickr

Dupa parerea mea, pentru ca sa poti sa combati terorismul, trebuie sa-i stii si sa-i analizezi cauzele. Trebuie sa vezi ceea ce il genereaza. Trebuie sa-l intelegi. Terorismul, atat cel de ieri cat si cel de azi, nu a stat niciodata intr-o singura persoana si nici in mai multe. Au fost capturati, asasinati multi dintre cei care reprezentau varfurile terorismului mondial. Dar asta nu a rapus terorismul, ca fenomen, periculos, ce-i drept. Ci acest fenomen a renascut de fiecare data din propria lui cenusa, continuand sa faca rau. Ne concentram pe diverse persoane, date in urmarire internationala – Wanted!, cum se psune, dar uitam de filozofie, de intelegerea fenomenelor, ca doar ce nevoie avem de filozofi, nu? Cand tocmai intelegerea fenomenelor este importanta, daca vrem, cu adevarat, sa avem o victorie deplina asupra acestui flagel. Trebuie spus ca acest flagel,  aparut dupa cel de-al doilea razboi mondial, a imbracat foarte multe forme. Acuma, in vremurile din urma, a imbracat forma islamica, dar sa ne gandim la Brigazile Rosii, care, fara indoiala, reprezenta o cu totul alta forma, sau la celebrul Carlos. Si este clar ca terorismul ca fenomen, indiferent de formele pe care le-a imbracat in decursul timpului nu a putut fi ucis! Iar aceasta bucurie copilareasca care i-a cuprins pe unii la aflarea mortii (daca intr-adevar a murit el!) numarului 1 din Al-Qaeda, ar trebui sa se transforme in reflectie si anume daca nu cumva la conducerea retelei teroriste va veni un altul mult mai rau, mai viclean si mai periculos decat Osama Bin Laden. Lucru ce se poate intampla!  Pentru ca mie mi se pare ca despre aceasta retea terorista, Al-Qaeda, nu stim prea mare lucru. Nu spun ca nu am stii chiar nimic. Dar stim oare totul? In Pakistan au avut loc, recent, atentate teroriste. Reteaua s-ar putea sa aiba mai multe capete, centre de comanda. Eu as fi vrut sa aud ca aceasta retea nu mai este functionala. Insa lucrul acesta nu s-a spus in niciun comunicat oficial de pana acum (cel putin eu nu am auzit ca s-ar fi spus asa, la modul cat se poate de clar si explicit). Chiar daca este slabita, ea poate fi in continuare cat se poate de functionala. De remarcat ca nr.2 in ierarhia Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, este in libertate.

Dar sa vedem ce spune presa:

In Romania Libera citim:

Vezi care sunt principalii lideri sau militanţi al-Qaeda ucişi sau capturaţi în ultimii zece ani

Dar si acest articol sintetizator si care ne prezinta o cronologie a evenimentelor:

Osama bin Laden a fost ucis

De remarcat reactia politica a fostului Presedinte Pakistanez Pervez Musharraf, care a declarat ca: „operaţiunea SUA de a-l ucide pe bin Laden a fost o „violare a frontierelor pakistaneze””. Romania Libera ne mai informeaza ca testele ADN confirma moartea lui Osama Bin Laden. Dar teroristii ameninta cu represalii dure:

Patru morţi în urma unui atentat cu bombă în Pakistan

Iata ce spune articolul:

„O bombă a fost detonată luni în apropierea unei moschei în nord-vestul Pakistanului, în oraşul Peshawar, omorând o femeie şi trei copii, la doar câteva ore după ce Statele Unite au anunţat uciderea lui Osama bin Laden, potrivit AFP.

De altfel, talibanii pakistanezi au ameninţat cu atacuri împotriva liderilor guvernamentali, inclusiv împotriva preşedintelui Asif Ali Zardari, împotriva armatei pakistaneze şi Statelor Unire, după anunţul uciderii lui bin Laden în Pakistan.

„Acum, liderii Pakistanului, preşedintele Zardari şi armata vor fi primele noastre ţinte. America va fi a doua ţintă a noastră”, a spus, citat de Reuters, purtătorul de cuvânt al organizaţiei islamiste Tehrik-e-Taliban Pakistan (TTP), Ehsanullah Ehsan.”

De citit si urmatoarea stire, foarte interesanta:

O organizaţie islamistă din Pakistan susţine că Osama nu a fost ucis

Interesante sunt si articolele din Gandul:

OSAMA BIN LADEN, UCIS. Un pakistanez a anunţat pe Twitter, FĂRĂ SĂ ŞTIE, OPERAŢIUNEA SECRETĂ împotriva lui BIN LADEN. „Pleacă, elicopterule, înainte să scot pliciul de muşte”

DE CE a schimbat OBAMA modul în care trebuia UCIS BIN LADEN. Care era PLANUL INIŢIAL

AFP: Fotografia care prezintă faţa însângerată şi tumefiată a lui Osama bin Laden este TRUCATĂ. Posturile de televiziune pakistaneze au recunoscut că imaginea este falsă

Cum L-AU GĂSIT AMERICANII pe BIN LADEN. Reşedinţa secretă în care se ascundea: ziduri între 3,5 şi 5 metri, două porţi de acces

Interesant este acest ultim articol din Gandul. Iata ce spune printre altele:

Cum arată locul unde se ascundea bin Laden

În august 2010, s-a descoperit reşedinţa unde se presupunea că se ascunde bin Laden. „Când l-am văzut, am fost uimiţi, este o construcţie extraordinară”, spune oficialul. Locul unde se adăpostea Osama era de opt ori mai mare decât casele din zonă. El a fost construit în 2005, la marginea oraşului Abbottad, care ulterior s-a extins şi astfel au apărut case în jurul reşedinţei.

„Securitatea este extraordinară: ziduri între 3,5 şi 5 metri, două porţi de acces”, arată oficialul de la Casa Albă. MSNBC mai spune că locatarii îşi ard gunoiul, spre deosebire de vecini. De asemenea, nu există ferestre cu vedere înspre stradă şi, neobişnuit pentru o reşedinţă atât de mare, nu are telefon sau acces la internet. Astfel, serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că locul a fost „special construit pentru a adăposti pe cineva important”.

Oficialul de la Casa Albă spune că nu exista nicio dovadă că acolo s-ar ascunde bin Laden, dar că toate indiciile duceau spre acest lucru. Pe lângă familiile celor doi fraţi, în reşedinţă mai locuia o familie, „a cărei componenţă se potrivea cu aceea a lui bin Laden. Credem că el se afla acolo alături de cea mai tânără dintre soţiile sale”, continuă sursa dezvăluirile. Astfel, concluzia era că exista „o posibilitate foarte mare” ca bin Laden să se ascundă în acea reşedinţă. Sursa de la Casa Albă a mai precizat că informaţia nu a fost împărtăşită cu nicio altă ţară şi că foarte puţini oficiali americani ştiau despre acest lucru.”

Deci casa in care se ascundea teroristul nr.1 al Planetei – Osama Bin Laden – e de 8 ori mai mare decat constructiile din jur si cu ziduri intre 3,5 si 5 metrii!! Intrebarea ar fi: pentru ce Bin Laden s-ar fi ascuns intr-o asemenea casa, care in mod evident batea la ochi prin masivitatea sa, prin marimea sa, deoarece, dupa cat se vede, este o constructie impozanta?Mai ales ca avea si paza, lucru ce se putea constata la vedere. Mi se pare destul de ciudat ca Bin Laden sa se fi ascuns, daca se poate spune asa, intr-o casa care atragea in mod evident atentia. Mai ales ca nu-si arunca niciodata gunoiul, cum faceau vecinii sai, ci il ardea. Nu trebuie sa fi un as in ceea ce priveste serviciile de informatii pentru ca sa-ti dai seama ca o asemenea „ascuzatoare” atragea atentia imediat oricarui om, si in primul rand a localnicilor, dar si pe cea a trupelor guvernamentale si americane. Si atunci de ce Bin laden sa se fi ascuns intr-un loc atat de batator la ochi? Nu trebuie sa fi prea destept ca sa-ti dai seama ca o ascuzatoare mult mai buna ar fi fost undeva in munti, intr-o localitate izolata de lume, putin stiuta, sau chiar nu intr-o localitate, ci intr-o zona obscura, care sa nu atraga prin nimic atentia. Si este de asemenea ciudat, dupa parerea mea, ca Bin Laden a ales ca loc de ascunzatoare un oras. Deci un loc unde putea fi cu usurinta identificat pana la urma.

Insa, dupa cum spuneam si mai sus, ramane de vazut ce va urma, cum va evolua situatia si ce consecinte va avea.

Update

Cred ca ar fi interesant sa ne aruncam privirea si pe ceea ce scrie Wikepdia. Sa incepem cu inceputul care, dupa parerea mea, ar fi Invazia sovietica in Afganistan din 1979 ce a generat un razboi de aproape 10 ani!

Soviet war in Afghanistan

Si acum sa vedem cine a fost…

Osama bin Laden

Si cum a murit…:

Death of Osama bin Laden

Americanii au actionat in stilul lor caracteristic: nu s-au lasat pana nu l-au ucis! Si iata ca au reusit intr-un final poate neasteptat de multi. Iata si casa in care se ascundea Osama Bin Laden:

De observat inaltimea zidurilor. Intreaga constructie era bine pusa la punct. Intrebarea care se pune este daca autoritatile pakistaneze stiau ca Osama Bin Laden s-ar fi gasit in Abbottabad, chiar sub nasul lor, la 32 mile (51 km) nord de Islamabad, capitala tarii. Dupa cum se vede Osama traia foarte bine si comfortabil. Parea ca nici nu se mai ascunde. Intreaga operatiune de capturare a lui a durat 40 de minute. A fost short!  Wikipedia ne spune ca:

„On May 1, 2011, in Washington, D.C. (May 2, Pakistan Standard Time), U.S. President Barack Obama announced that Osama bin Laden was killed by „a small team of Americans” acting under Obama’s direct orders, in a covert operation in Abbottabad, Pakistan,[7][154] about 50 km (31 mi) north of Islamabad.”

Deci o „mica echipa de americani”, dupa spusele lui Obama. De remarcat si varsta lui Osama Bin Laden – 54 de ani. Nu era un om batran.

Osama Bin Laden, dupa parerea mea, a reprezentat sinteza dintre Invazia sovietica in Afganistan si fundamentalismul islamic. Multi vorbesc despre Osama Bin Laden, dar cred ca putini sunt aplecati asupra cunoasterii convingerilor si ideologiei sale. Iata ce ne spune cel de al doilea articol citat din Wikipedia in privinta aceasta:

„Beliefs and ideology

Osama believed that only the restoration of Sharia law would „set things right” in the Muslim world, and that alternatives such as —”pan-Arabism, socialism, communism, democracy”—must be opposed.[32] This belief, in conjunction with violent jihad, has sometimes been called Qutbism after being promoted by Sayyid Qutb.[33] Osama believed that Afghanistan, under the rule of Mullah Omar‘s Taliban, was „the only Islamic country” in the Muslim world.[34] Osama consistently dwelt on the need for violent jihad to right what he believed were injustices against Muslims perpetrated by the United States and sometimes by other non-Muslim states,[35] the need to eliminate the state of Israel, and the necessity of forcing the US to withdraw from the Middle East. He also called on Americans to „reject the immoral acts of fornication (and) homosexuality, intoxicants, gambling, and usury,” in an October 2002 letter.[36]

Osama’s ideology included the idea that civilians, including women and children, are legitimate targets of jihad.[37][38] Osama was antisemitic, and delivered warnings against alleged Jewish conspiracies: „These Jews are masters of usury and leaders in treachery. They will leave you nothing, either in this world or the next.”[39]Shia Muslims have been listed along with „Heretics,… America and Israel,” as the four principal „enemies of Islam” at ideology classes of bin Laden’s Al-Qaeda organization.[40]

In keeping with Wahhabi beliefs,[41] Osama opposed music on religious grounds,[42] and his attitude towards technology was mixed. He was interested in „earth-moving machinery and genetic engineering of plants” on the one hand, but rejected „chilled water” on the other.[43]

His viewpoints and methods of achieving them had led to him being designated as a „terrorist” by scholars,[44][45] journalists from The New York Times,[46][47] the BBC,[48] and Qatari news station Al Jazeera,[49] analysts such as Peter Bergen,[50]Michael Scheuer,[51]Marc Sageman,[52] and Bruce Hoffman[53][54] and he was indicted on terrorism charges by law enforcement agencies in Madrid, New York City, and Tripoli.[55] „(subl.mea)

Dar este de citit si in articolul principal:

Beliefs and ideology of Osama bin Laden

Iata ce arata articolul printre altele:

„Sharia

Following an extreme form of Islamism, bin Laden believed that the restoration of God‘s law will set things right in the Muslim world—or as he put it, his hope that the revelation unto Mohammed will be resorted to for ruling. When we used to follow Mohammed’s revelation we were in great happiness and in great dignity, to Allah belongs the credit and praise,[4]

has been noted for its simplicity.[4] He believed „the only Islamic country” in the Muslim world was Afghanistan under the rule of Mullah Omar‘s Taliban before that regime was overthrown in late 2001.[5]

Jihad

In a January 2004 message Bin Laden called for the establishment of provisional underground ruling councils in Muslim countries to be made up of „ulema, leaders who are obeyed among their people, dignitaries, nobles, and merchants.” The councils would be sure „the people” had „easy access to arms, particularly light weapons; anti-armored rockets, such as RPGs; and anti-tank mines” to fight „raids” by „the Romans,” i.e. United States.[6]

His interviews, video messages and other communications always mentioned and almost always dwelt on need for jihad to right what he believed were injustices against Muslims by the United States and sometimes other non-Muslim states,[7] the need to eliminate the state of Israel, and to force the withdrawal of the U.S. from the Middle East. Occasionally other issues arise; he called for Americans to „reject the immoral acts of fornication, homosexuality, intoxicants, gambling, and usury,” in a October 2002 letter.[8][9] „

Si:

„Killing of civilians

According to bin Laden’s ideology civilians may be deliberately killed in jihad. This position evolved from an earlier, less violent one. In a 1998 interview, he alleged that in fighting jihad „we differentiate between men and women, and between children and old people,” unlike hypocritical „infidels” who „preach one thing and do another.”[17] But two years later he told another interviewer that those who say „killing a child is not valid” in Islam „speak without any knowledge of Islamic law”, because killing children and other civilians may be done in vengeance.[18] In other words, bin Laden’s interpretation of Islamic doctrine allows retaliation against civilians because of perceived indiscriminate US aggression against Muslims. [19] To another question by a Muslim interviewer about the Muslims killed in the 9/11 attack, bin Laden replied that „Islamic law says that Muslim should not stay long in the land of infidels,” although he suggested Muslim casualties in the attack were collateral not deliberate.[20]

Other ideologies

In his messages, bin Laden has opposed „pan-Arabism, socialism, communism, democracy and other doctrines,” with the exception of Islam.[21] Democracy and „legislative council[s] of representatives,” are denounced, calling the first „the religion of ignorance,” and the second „councils of polytheism.”[22] In what one critic has called a contradiction,[23] he has also praised the principle of governmental „accountability,” citing the Western democracy of Spain: „Spain is an infidel country, but its economy is stronger than ours because the ruler there is accountable.”[24]

Jews, Christians, and Shia Muslims

Bin Laden was profoundly anti-Semitic, and delivered many warnings against alleged Jewish conspiracies: „These Jews are masters of usury and leaders in treachery. They will leave you nothing, either in this world or the next.”[25] He has also made at least one clear denunciation of Christians: „Every Muslim, from the moment they realize the distinction in their hearts, hates American, hates Jews, and hates Christians. This is a part of our belief and our religion.”[26]

Bin Laden’s videos and interviews said nothing about Shia Muslims, but it is reported that he disapproved of attempts by people like Hassan al-Turabi „to make common cause with Shiites.” Al-Qaeda ideology classes in Afghanistan listed Shia along with „Heretics, … America and Israel,” as the four principal „enemies of Islam”.[27] At the same time, bin Laden’s organization worked with Shia Militants. And, in his early years, was apparently inspired by the Shia radicalism such as the 1979 Iranian Revolution, implementation of Sharia by Ayatollah Khomeini, and the human wave attacks committed by radical Shia teenagers during the 1980s Iran-Iraq War, but despite this, there was a major rift between the ideogies of the two, for he may have believed that Khomeini did not go far enough in his interpretation of Islamic Law. For example, Bin Laden rejected the traditional Shia Chador, claiming that it was too revealing, instead was in favor of the Burqa, and while Khomeini praised Technological achievements for both Men and Women, Bin Laden completely rejected the idea. While in Sudan, „senior managers in al Qaeda maintained contacts with” Shia Iran and Hezbollah, its closely allied Shia „worldwide terrorist organization. … Al Qaeda members received advice and training from Hezbollah.”[28] where they are thought to have borrowed the techniques of suicide and simultaneous bombing.[29] Because of the Shia-Wahhabi enmity, this collaboration could only go so far. Iran was rebuffed when it tried to strengthen relations with al Qaeda after the October 2000 attack on USS Cole, „because Bin Laden did not want to alienate his supporters in Saudi Arabia.”[28]

In May 2008, bin Laden criticized Hassan Nasrallah because „He welcomed the Crusader forces” into Lebanon in reference to UNIFIL presence after the 2006 Lebanon War. Moreover, he went on to state that „By doing so, he confirmed the claim by Sabih Tufayli, former Hezbollah secretary-general, that Kofi Annan came to Lebanon [to facilitate] an agreement between Hizbullah and the Zionists, and this is why [Nasrallah] refused to accept [the assistance of Sunni] mujahideen.”[30]

However, Hezbollah and Hassan Nasrallah are reportedly profoundly against the ideology of Bin Laden and Al Qaeda, which they see as simply calling for the killing of any innocents having any idea outside the Wahhabi views of the group and the complete destruction of society and welfare. Nasrallah and Bin Laden were known to be profusely against each other, especially when Nasrallah condemned the group for the September 11 attacks as he called completely against the Laws of Islam and also for diverting him to the destruction of America and their various allies and not focusing on the Israel instead.”

Am spus ca, dupa parerea mea, a reprezentat sinteza dintre Invazia sovietica in Afganistan si fundamentalismul islamic. Aceasta Invazie sovietica a determinat inarmarea fundamentalismului islamic suunit, culmea, cu sprijinul moral, financiar si logistic dat de  SUA. Articolul principal despre Osama Bin Laden ne arata ca:

„Mujahideen in Afghanistan

Osama Bin Laden with Pakistani journalist Hamid Mir in 1997.

After leaving college in 1979 bin Laden joined Abdullah Azzam to fight the Soviet Invasion of Afghanistan[56] and lived for a time in Peshawar.[57] From 1979 through 1989 under U.S. Presidents Carter and Reagan, the United States Central Intelligence Agency provided overt and covert financial aid, arms and training to Osama’s Islamic Jihad Mujahideen through Operation Cyclone,[58] and the Reagan Doctrine. President Reagan often praised the Mujahideen as Afghanistan’s „Freedom Fighters.””(subl.mea)

Este momentul in care fundamentalismul islamic devine constient de forta sa, pe calea armelor, prin lupta armata. Voi cita tot din Wikipedia:

„Following the Soviet Union’s withdrawal from Afghanistan in February 1989, Osama bin Laden returned to Saudi Arabia in 1990 as a hero of jihad, who along with his Arab legion, „had brought down the mighty superpower” of the Soviet Union.”

Si asta in primul rand pentru a impune legea islamica Sharia, cu cea mai mare strictete, in toata lumea mahomedana, pentru ca numai aceasta lege va putea indrepta lucrurile in aceasta lume. El nu admitea nicio alta ideologie in afara de Islam. Extremismul sau mergea atat de departe incat era si impotriva Shiitilor, pe care ii vedea ca fiind eretici. De aici si contradictiile ideologice cu seful Hezbollah, Hassan Nasrallah, ce au mers pana la al critica dur pe acesta ca „ureaza bun venit fortelor cruciate„. Citez  din nou din Wikipedia:

„In May 2008, bin Laden criticized Hassan Nasrallah because „He welcomed the Crusader forces” into Lebanon in reference to UNIFIL presence after the 2006 Lebanon War. Moreover, he went on to state that „By doing so, he confirmed the claim by Sabih Tufayli, former Hezbollah secretary-general, that Kofi Annan came to Lebanon [to facilitate] an agreement between Hizbullah and the Zionists, and this is why [Nasrallah] refused to accept [the assistance of Sunni] mujahideen.”[30]

However, Hezbollah and Hassan Nasrallah are reportedly profoundly against the ideology of Bin Laden and Al Qaeda, which they see as simply calling for the killing of any innocents having any idea outside the Wahhabi views of the group and the complete destruction of society and welfare. Nasrallah and Bin Laden were known to be profusely against each other, especially when Nasrallah condemned the group for the September 11 attacks as he called completely against the Laws of Islam and also for diverting him to the destruction of America and their various allies and not focusing on the Israel instead.”

Osama Bin Laden a reprezentat linia dura a Islamului, bratul sau inarmat si intruparea Jihad-ului, nevrand sa admita nimic in afara de Islam. A fost un profund antisemit. Toata aceasta ostilitate pe care o avea fata de lume era din cauze pur religioase in scopul de a obtine cat mai multa putere si faima in lumea islamica si pana la a deveni conducatorul ei absolut. Este clar ca el era si impotriva crestinilor, dar si impotriva oricarei religii in afara de cea Islamica.

Lucrurile sunt cu mult mai complicate, desigur… Interesant este sa citim si despre:

Ayman al-Zawahiri

Si vom vedea misterioase legaturi cu FSB-ul rusesc. Articolul de mai sus din Wikipedia ne arata ca:

„Expulsion from Sudan and time spent in Russia

Following the 1994 execution of the sons of Ahmad Salama Mabruk and Mohammed Sharaf for betraying Egyptian Islamic Jihad, the militants were ordered to leave the Sudan.[47][48] At this time he is said to have „become a phantom”[49] but is thought to have traveled widely to „Switzerland and Sarajevo. A fake passport he was using shows that he traveled to Malaysia, Taiwan, Singapore, and Hong Kong.”

On December 1, 1996, Ahmad Salama Mabruk and Mahmud Hisham al-Hennawi – both carrying false passports – accompanied al-Zawahiri on a trip to Chechnya, where they hoped to re-establish the faltering al-Jihad. Their leader was traveling under the name Abdullah Imam Mohammed Amin, and trading on his medical credentials for legitimacy. The group switched vehicles three times, but were arrested within hours of entering Russian territory and spent five months in a Makhachkala prison awaiting trial. The trio pled innocence, maintaining their disguise and having other al-Jihad members from Bavari-C send the Russian authorities pleas for leniency for their „merchant” colleagues who had been wrongly arrested; and Russian Member of Parliament Nadyr Khachiliev echoed the pleas for their speedy release as al-Jihad members Ibrahim Eidarous and Tharwat Salah Shehata traveled to Dagestan to plead for their release. Shehata received permission to visit the prisoners, and is believed to have smuggled them $3000 which was later confiscated from their cell, and to have given them a letter which the Russians didn’t bother to translate.[50] In April 1997, the trio were sentenced to six months, and were subsequently released a month later and ran off without paying their court-appointed attorney Abulkhalik Abdusalamov his $1,800 legal fee citing their „poverty”.[50] Shehata was sent on to Chechnya, where he met with Ibn Khattab.[49][50][51][52] However, some have raised doubts as to the true nature of al-Zawahiri’s encounter with the Russians: Jamestown Foundation scholar Evgenii Novikov has argued that it seems unlikely that the Russians would not have been able to determine who he was, given their well-trained Arabists and the obviously suspicious act of Muslims crossing illegally a border with multiple false identities and encrypted documents in Arabic.[53][54] Assassinated former FSB agent Alexander Litvinenko alleged, among other things, that during this time, al-Zawahiri was indeed being trained by the FSB,[55] and that he was not the only link between al-Qaeda and the FSB.[56] Former KGB officer and writer Konstantin Preobrazhenskiy supported Litvinenko’s claim and said that Litvinenko „was responsible for securing the secrecy of Al-Zawahiri’s arrival in Russia, who was trained by FSB instructors in Dagestan, Northern Caucasus, in 1996–1997.”[57]

Zawahiri and other EIJ members found refuge in Jalalabad, Afghanistan, where Al-Qaeda families had settled. About 250 people were gathered there altogether.[citation needed]

While there Zawahiri learned of a „Nonviolence Initiative” being organized in Egypt to end the terror campaign that had killed hundreds and resulting government crackdown that had imprisoned thousands. Zawahiri angrily opposed this „surrender” in letters to the London newspaper Al-Sharq al-Awsat.[58] Together with members of al-Gama’a al-Islamiyya, he helped organize a massive attack on tourists at the Temple of Hatshepsut to sabotage the initiative by provoking the government into repression.[59]

The attack by six men dressed in police uniforms, succeeded in machine-gunning and hacking to death 58 foreign tourists and four Egyptians, including „a five-year-old British child and four Japanese couples on their honeymoons,” and devastated the Egyptian tourist industry for a number of years. Nonetheless the Egyptian reaction was not what Zawahiri had hoped for. The attack so stunned and angered Egyptian society that Islamists denied responsibility. Zawahiri blamed the police for the killing, but also held the tourists responsible for their own deaths for coming to Egypt,

The people of Egypt consider the presence of these foreign tourists to be aggression against Muslims and Egypt, … The young men are saying that this is our country and not a place for frolicking and enjoyment, especially for you.[60]

The massacre was so unpopular that no terror attacks occurred in Egypt for several years thereafter.[clarification needed] Zawahiri was sentenced to deathin absentia in 1999 by an Egyptian military tribunal.[61]”(subl.mea)

De unde se vede ca Marile Puteri s-au jucat cu focul, incercand sa foloseasca aceste grupari teroriste si teroristi, iata, chiar lideri ai acestora, in scopurile lor. De remarcat la Ayman al-Zawahiri cumplitul xenofobism si extremism – masacrul de la Luxor din noiembrie 1997. Cauzele  sunt, la fel ca si la Osama Bin Laden, in exclusivitate de natura habotnica, religioasa. Revendicarile lor nu sunt de natura economica, sociala si sunt mai putin de natura politica. Revendicarile lor sunt de natura religioasa si xenofoba, xenofobia lor fiind consecinta extremismului religios islamic, habotniciei lor. Nu au propus nimic pentru bunastarea musulmanilor, pentru dezvoltarea economica a statelor musulmane, nimic in ceea ce priveste mentinerea de relatii pasnice si de cooperare pasnica cu alte state ale lumii ci au absolutizat in chip absurd Jihad-ul, al carui inteles nu este clar in Coran, vazut de acesti lideri teroristi ca un razboi impotriva tuturor celor de alta religie decat cea Islamica. Ar fi de citit si despre un alt lider in viata al talibanilor, Mullahul Omar, provenit de asemenea din Invazia sovietica in Afganistan din 1979 si care este in viata. De unde se vede ca Al Qaeda nu duce lipsa de lideri si inca bine pregatiti pentru a conduce in continuare operatiunile teroriste in intreaga lume. Al Qaeda reprezinta inca o amenintare puternica la adresa intregii lumi. Sursa acestei amenintari este cultivarea in lumea islamica a extremismului religios, care nu propune decat distrugerea a tot ce este neislam. Am remarcat ca intr-un recent interviu de pe youtube luat premierului israelian Benjamin Netanyahu, acesta declara ca cel mai mare pericol este ca acesti talibani sa puna mana pe putere intr-o tara precum Pakistan, care este si o putere nucleara, avand astfel acces la armament nuclear. Nu e de gluma! Mai ales ca Pakistanul este o tara profund islamica si o sursa de terorism. In Pakistan sunt diverse scoli islamice. Unii spun ca e cea mai buna scoala islamica, cea mai de calitate, in general vorbind, din toate tarile islamice. Si, dupa cum se vede, multi teroristi se ascund acolo. Au loc acolo atentate sangeroase. Nu spun ca toti ar fi teroristi, dar  daca aceasta situatie scapa de sub control in Pakistan atunci intr-adevar se poate produce o adevarata catastrofa.

Pericolul nu a trecut. Cum poate fi el atenuat, daca nu chiar eliminat?

mai 2, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii