Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Sah la rege!

Declaratiile lui Basescu la adresa Regelui Mihai au starnit vii dezbateri in presa si au fost intoarse pe toate fetele pe toate canalele de stiri. Era de asteptat ca astfel de declaratii surprinzatoare din partea Presedintelui sa starneasca astfel de reactii, care nu au aprobat parerea lui Traian Basescu.

Dar sa vedem despre ce este vorba. Mediafax ne informeaza:

Băsescu: Abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare

„”Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere”, a spus Băsescu la B1 TV.

„Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război – şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?”, a comentat Băsescu.

Întrebat dacă nu i s-a reproşat în întâlnirile cu Regele Mihai apropierea faţă de prinţul Paul, preşedintele a spus că relaţia cu acesta a fost pentru a proba faptul că nu are probleme în ceea ce priveşte Casa Regală. „Eu am făcut un gest să probez că nu am nimic cu Casa Regală, pentru că Paul e parte a Casei Regale”, a spus preşedintele.

Pe de altă parte, preşedintele a reamintit, în contextul unei întrebări, că se împlinesc 70 de ani de la „hai să-i spunem de la celebra «Soldaţi români, vă ordon treceţi Prutul!»”.

El a spus că dacă ar fi fost în acel moment istoric ar fi dat acelaşi ordin. „Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci probabil că aş fi făcut-o”, a spus el.”

Interesant ar fi sa comparam ceea ce a spus acum Presedintele cu ceea ce spunea cand si-a asumat in fata Parlamentului Raportul privind dictatura comunista in Romania. Iata ce ne spune Gandul:

Scurt curs de istorie pentru Traian Băsescu. Cum l-a „trădat” preşedintele pe Rege – în raportul Tismăneanu, Băsescu spunea că abdicarea „este unul din marile abuzuri ale comunismului”

Mediafax ne informeaza si despre parerea lui Tismaneanu:

Tismăneanu are rezerve faţă de stilistica exprimării lui Băsescu dar observă derapaje în dezbatere

Si ar mai fi de citat doua editoriale interesante.

Romania Libera:

Război total

de CRISTIAN PIRVULESCU

Gandul:

Boala lui Erostrat

de Cristian Tudor POPESCU

E clar ca toata lumea se intreaba ce l-a apucat pe Basescu de a facut astfel de declaratii. Cu ce scop? Pentru ca aceste declaratii nu par a avea un scop – sunt, mai degraba, pareri personale ale unui om, Traian Basescu. Stiti, e vorba aceea: „a vorbit si nea’ Ion, ca e si el om”, asa si Traian Basescu. Dar declaratiile cu pricina ar mai putea fi privite si sub un alt aspect. Si mie mi se pare ca reprezinta o diversiune evidenta, pe care Basescu a facut-o folosindu-se de functia de Presedinte al tarii. Deoarece atunci cand omul care este Presedintele tarii face astfel de declaratii, nu poti sa ramai indiferent. Si uite asa se isca o dezbatere, pana la urma inutila si care nu prea are legatura cu realitatile actuale ale Romaniei, dar care are darul de a creste rating-ul televiziunilor de stiri si al marilor cotidiene: doar Presedintele e cel care a spus ceea ce a spus! Evident, s-ar fi putut gasi si alte teme de mare actualitate in legatura cu reforma statului, mult trambitata de catre Basescu si PDL, cum ar fi uciderea lui Mihai Viteazul la 9 august 1601 pe Campia Turzii din ordinul lui Basta sau ce s-a intamplat in Moldova intre 1715-1726, sub domnia lui Mihai Racovita… De observat ca pana acum se dezbatea problema reorganizarii teritoriului si modificarea Constitutiei si, brusc, deodata a aparut in actualitate problematica anilor ’40 ai secolului trecut. Trebuie sa recunoastem ca Basescu e un maestru in a gasi teme de dezbatere, foarte incitante, si cred ca ar fi fost un jurnalist foarte bun. Nimic despre esecurile guvernarii Boc (era sa spun „succesurile” 🙂 ), nimic despre faptul ca se inteteste emigratia, nimic despre starea jalnica a economiei, despre salarii, despre somaj, despre absorbtia fondurilor europene, despre situatia grea din Sanatate, despre solutii la toate aceste probleme, s.a. Toate acestea au disparut ca prin farmec. Se dezbate subiectul nr.1 la ordinea zilei: ce s-a intamplat in 1947!! Brusc! Foarte interesant…

In privinta a ceea ce a declarat, parerea lui Basescu, ca om, ca simplu cetatean nu prea poate fi luata serios in considerare. Oricine poate avea pareri cu privire la un anumit eveniment istoric, poate sa-l interpreteze subiectiv. Basescu nu are pregatire de istoric si atunci cum ai putea sa iei in considerare astfel de opinii? Alta e cand un istoric academician, ca sa dau un exemplu, face o anumita apreciere asupra unui anumit eveniment. Este limpede diferenta. Basescu afirma ca tara are nevoie de tinichigii si ospatari, ca se poate invata de pe net, cu ajutorul Google. Afirmatiile foarte abrupte si insuficient documentate par a incepe sa fie o specialitate a domnului Presedinte. In caz contrar, Basescu ar trebui sa probeze, daca are informatii pe care nici marii istorici nu le cunosc, faptul ca Regele Mihai a fost sluga la rusi sau ca abdicarea din 1947 ar fi reprezentat un act de tradare al interesului national al Romaniei din partea Regelui. De fapt Basescu nu face altceva decat sa lanseze tot felul de teme de discutii. Ca sa nu ne plictisim. Sa mai fie si putin circ daca painea e scumpa. Problema ar fi ca acest circ sa nu ajunga sa ne coste, asa cum remarca si Cristian Tudor Popescu:

„Nu sunt monarhist, sunt republican. Nu l-am considerat niciodată pe fostul rege o soluţie pentru România post comunistă, nu sunt un fan al Casei Regale. Dar după aceste declaraţii ale preşedintelui Băsescu, mă simt ca stropit cu rahat. Pentru că şeful statului al cărui cetăţean sunt a insultat nici mai mult, nici mai puţin decât Istoria României. A făcut-o în acelaşi fel în care se porcăieşte cu alde Ponta, Antonescu, Voiculescu, Vântu. S-a năpustit, din senin, din iarbă verde, asupra unui brand internaţional al României, că tot aveam prea multe, fostul rege Mihai, ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat în funcţie în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, recunoscut ca atare şi invitat la evenimente internaţionale de nivelul cel mai înalt. De ce? Ca să mai facă un bine României, şi aşa cu o imagine în lume ca vai de capul ei.

A făcut-o cu acelaşi ton cu care, condamnând comunismul în Parlament în 2006, număra printre crimele imprescriptibile ale acestui regim „abdicarea forţată a regelui Mihai”.

In general vorbind, pentru puncte de vedere pe probleme istorice un presedinte ar trebui sa aiba un consilier de profesie istoric, cu care sa se consulte cu adevarat, pentru a evita unele gafe regretabile. Pentru ca, intr-adevar, una e cand un presedinte afirma ceva si alta e cand un cetatean oarecare afirma ceva. Scrupulozitatea nu pare a fi punctul forte al domnului Presedinte… Si nu e bine. Iar declaratiile pe care le-a facut la adresa Regelui Mihai sunt si contraproductive din punct de vedere politic, atat pentru el insusi cat si pentru PDL, partidul sau de suflet si care il sustine.

Nu este de mirare ca atat PDL cat si Basescu se bucura de o incredere din ce in ce mai mica din partea populatiei. Dar parca si fac tot posibilul ca lucrurile sa stea asa. Aducerea in discutie a unor astfel de teme si intr-o asemenea maniera, asa cum a facut Basescu la B1 TV nu au cum sa aduca un plus de capital electoral PDL-ului. Basescu nu mai functioneaza ca o locomotiva pentru partid! Iar lucrul asta ar trebui sa dea serios de gandit pedelistilor. De fapt asta e problema principala, care ii priveste direct intrucat alegerile se apropie. Iar Basescu care a jucat deseori si rolul premierului sau a presedintelui de partid, ca doar e presedinte jucator, este in mod firesc, date fiind asemenea circumstante, asociat cu PDL-ul, iar o scadere a popularitatii lui Basescu se reflecta si in popularitatea PDL-ului, afectand negativ partidul. PDL are astfel de probleme, dar parca nu le vede, nu vrea sa le vada…

De citit si:

Mediafax:

Washington Post: Atacul lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai i-a „şocat” pe români

Update

Iata ca reactiile continua!!

Gandul:

Ambasada SUA răspunde USL cu declaraţia preşedintelui Truman. „Regele Mihai I a avut o contribuţie extraordinară la cauza libertăţii şi democraţiei”

„Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, vineri, pentru Mediafax, că doreşte să dea publicităţii, referitor la Regele Mihai I, două documente, între care alocuţiunea preşedintelui Truman referitor la monarhul român, conform căruia acesta „a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos”.
Ambasada răspunde astfel scrisorii adresate ambasadorului Mark Gitenstein de co-preşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, în care aceştia i-au solicitat să se exprime în legătură cu declaraţia făcută de către preşedintele Traian Băsescu despre Regele Mihai.”

Băsescu, întrebat despre atacul la Rege: „E o problemă internă. Tocmai la Bruxelles nu puteţi dormi de clarificări?!”

Vladimir Tismăneanu, şocat de „declanşarea unui adevărat tsunami” de comentarii după interviul în care Traian Băsescu l-a făcut pe Rege „trădător şi slugă la ruşi”

„”Ion Iliescu, cel care l-a expulzat pe Regele Mihai din ţară la începutul anilor ’90 ca pe un infractor ordinar, se sufocă azi de indignare. La fel, Răzvan Theodorescu, istoricul care, prin declaraţiile sale cel puţin insensibile pe tema Holocaustului, făcute în poziţia oficială de ministru al Culturii, a declanşat (pe lângă nefericitul interviu al lui Iliescu din «Haaretz») decizia de a se înfiinţa Comisia Wiesel. Crin Antonescu fierbe de revoltă monarhistă, iar Cristian Tudor Popescu, cunoscutul filosemit şi antifascist, cândva apologetul negaţionstului Roger Garaudy (e nevoie să revenim la subiect, domnule CTP?) mă acuză că am capotat la testul evreităţii, nu doar la acela al vocaţiei mele intelectuale„, mai scrie Tismăneanu.” (subl.mea)

Update:

Raspunsul lui Cristian Tudor Popescu in Gandul:

Prezint scuze d-lui Vladimir Tismăneanu

Din care voi cita cate ceva:

„Nu e în chestie apologia lui Roger Garaudy. Dacă ar fi, v-aş spune că umflaţi lucrurile ca un veritabil agitator cominformist: am scris doar un articol critic, evidenţiind ce mi s-a părut raţional şi ce nu într-o carte de R. Garaudy, nicidecum o apologie a respectivului. Cât priveşte ameninţarea „e nevoie să revenim la subiect, d-le Popescu?”, măi, războinicule, măi, ninja blog, am publicat articolul şi într-o carte, sunt dispus să-l susţin în orice moment, nu cum faceţi matale cu raportul ce vă poartă numele, raport cu care dl Băsescu tocmai s-a şters la gură.

Dar maximul jegoşeniei agitprop îl atingeţi afirmând că aş fi uitat de Sergiu Andon, autorul pamfletului „Hai sictir, majestate”. Mai întâi, domnule istoric, profesor, om de ştiinţă, titlul exact al articolului în cauză, apărut în Adevărul, este „Fir-ai al naibii, maiestate!”, sictirul e o minciună din repertoriul dvs., ca să dea mai bine la public denigrarea subsemnatului. Chiar în seara declaraţiilor d-lui Băsescu pe care nu vă aranjează să le comentaţi, am răspuns încă o dată, la Realitatea TV, în legătură cu „Fir-ai al naibii, maiestate!”. Am explicat că dl Andon a introdus titlul şi textul în ultimul moment, la închiderea ediţiei, pe răspundere proprie, fără aprobarea Consiliului Director care conducea atunci ziarul Adevărul. Ani de zile am plecat capul şi am cerut scuze în numele ziarului, delimitându-mă de acel articol de câte ori eram întrebat. Când dl Andon a cumulat încă un gest asemănător, de data asta în legătură cu Mihai Eminescu, a fost destituit din funcţia de membru al Consiliului Director şi a părăsit ziarul Adevărul. Dvs, d-le Tismăneanu, aţi prezentat cuiva scuze pentru ce-a făcut dl Băsescu?

În rest, dragă Volodea, dacă dormi liniştit, aşa cum spunea dl Băsescu că va dormi după ce a citit în Parlament raportul Tismăneanu şi i-a strâns mâna regelui Mihai, chiar îmi prezint scuzele, pentru deranj.” (subl. mea)

Evenimentul Zilei:

Culisele atacului la Regele Mihai

si un editorial:

SENATUL EVZ: Turbulenţe şi derapaje

de Mircea Cărtărescu

„Nu mai avem subiecte, s-au dus minele de aur ale Columbenilor şi Zăvorancelor? No problemo. Pitorescul nostru preşedinte nu are numai aşi, cum spuneam, în mânecă, ci şi doiari şi treiari, uneori de toată jalea. Greu de înţeles cum acelaşi om care pune teme mari, grele şi adevărate pe tapetul jerpelit al politicii noastre poate veni şi cu declaraţii de o mare simplicitate, ca să nu zic altfel. Cine l-a pus, de pildă, să răbufnească ieri seară împotriva regelui Mihai, să-l numească „slugă a ruşilor” şi trădător al ţării? Mai ales, cine l-a pus să aprobe trecerea Prutului de către generalul Antonescu? Chiar dacă acestea sunt convingerile reale ale preşedintelui, ce sens avea să fie debitate pe un post de televiziune? Un preşedinte trebuie să fie diplomatic, el nu e un istoric revizionist, ci un simbol naţional. Dacă are şi unele păreri nu prea democratice, mai bine să nu şi le exprime, căci trăim într-o ţară democratică. Nu sună bine, nici frumos în gura lui părerile extrem de nepopulare de acest gen. Ce-am auzit miercuri seară pe B1 TV arată latura personalităţii lui Traian Băsescu coerentă cu „ţigancă împuţită”, „păsărică”, „stat de mămici” şi alte derapaje, dar coboară penibilul acestei laturi la un nivel mai jos. „

Mediafax:

Iliescu, despre declaraţiile lui Băsescu referitoare la Regele Mihai: Iresponsabile, descalificante

„Întrebat despre faptul că şi el a avut o relaţie dificilă cu fostul suveran, Ion Iliescu a răspuns: „Am avut şi noi problemele noastre, eu nu sunt un monarhist (…) Şi am regretat faptul că în perioada ’90-’92 s-a creat o situaţie tensionată, pe care puteam să o evităm şi atunci. Dar, după aceea, noi am stabilit relaţii de dialog normale, care au fost benefice ţării. Deci, ceea ce s-a construit de atunci de ce să fie subminat, deteriorat de momentul de faţă?„.” (subl.mea)

Update:

Tot in Gandul:

EXCLUSIV GÂNDUL. Centrul Wiesenthal: “Preşedintele Băsescu are mare nevoie de o lecţie despre Holocaustul din România”

„”Se pare că preşedintele Băsescu are mare nevoie de o lecţie corectă de istorie despre Holocaustul din România. Persoana care poartă cea mai mare responsabilitate criminală pentru uciderea în masă a atât de multor evrei este mareşalul Antonescu, dictatorul care a condus ţara până când a fost îndepărtat din funcţie. Regele Mihai a avut o influenţă minoră, dacă nu chiar inexistentă, asupra destinului evreimii din România”, a declarat într-un mesaj exclusiv pentru gândul Efraim Zuroff, directorul biroului din Israel al Centrului Simon Wiesenthal.”

Preşedintele Comunităţii Evreieşti: “Declaraţiile preşedintelui ne provoacă multă curiozitate, ca să fiu elegant. Ion Antonescu este cel vinovat”

„Deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a declarat pentru gândul că „aceste declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu ne-au provocat foarte multă curiozitate, ca să mă exprim elegant. Ne surprinde că îi atribuie Regelui Mihai un rol mult mai mare decât a avut în realitate, într-un stat care era lipsit de Constituţie şi în care nu el era un conducător al statului”.”

Foarte interesant si editorialul scris de Andreea Pora in Revista 22:

Un cap în gura Maiestăţii Sale Regele Mihai

din care am sa citez putin, recomandand, desigur, citirea integrala a intregului editorial:

„Astfel spus, Traian Băsescu, a prins momentul şi, ca să folosesc un limbaj apropiat de cel prezidenţial, „i-a tras un cap în gură regelui”. Unul care i-a lăsat muţi pe mulţi, pentru că nu trebuie să fii monarhist ca să te indigneze un astfel de gest. Meschinăria din afirmaţiile prezidenţiale („unora le dăm averi”) este cu atât mai revoltătoare, cu cât regele nu a primit înapoi de la statul român decât ceea ce i-a aparţinut prin moştenirea lăsată de Regele Carol I, şi asta după ani lungi de umilinţe şi hărţuieli din partea aceluiaşi stat. Este o subscriere la un discurs de tip vadimisto-iliescist din negura anilor imediat post-revoluţionari, estompat, din fericire, în ultima perioadă. Ne aduce aminte de perioada în care regele era împiedicat de Ion Iliescu (faţa de care preşedintele s-a arătat mult mai respectuos) să intre în ţară şi de campania de defăimare sistematică. Spre supărarea unora regele continuă să fie un simbol într-o ţară în care, iată, noroiul este materia preferată.”

 

Reclame

iunie 24, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

De citit si…

… pe blogspot:

Conventia Nationala a PDL. Boc a castigat alegerile interne. Scurte comentarii

Un comentariu pe tema Congresului PDL si a realegerii in functia de presedinte al partidului a lui Emil Boc. Sper sa fie interesant!

„Partidul meu iubit, mândria mea/ Te cânt, părinte drag, din toată inima” 😆

Interesant si acest editorial din Gandul  semnat Rodica Ciobanu:

Toast prezidenţial pentru mândrul partid COMENTARIU LIVE

Dar si acest editorial semnat Marian Sultanoiu, tot din Gandul:

Lacrima lui Băsescu. 

COMENTARIU LIVE

Iata ce conchide editorialistul:

„Altfel, Traian Băsescu a reuşit în 2001 să convingă partidul că el poate fi soluţia viitoare, în urma unui război fără scrupule. În

final, e meritul său şi al oamenilor care l-au sprijinit.
De remarcat însă, că preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, nu a intervenit niciun moment în lupta dintre Roman şi Băsescu pentru preşedinţia PD. A, da. Iliescu nu avea un parteneriat cu Partidul Democrat.” (subl.mea)

mai 15, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Caporalul

Motto 1: PDL nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal”  – Traian Basescu – Presedintele Romaniei

Motto 2: „Dacă mă lăsau în banii mei îi lăsam în banii lor” – Traian Basescu – Presedintele Romaniei

Ceea ce scoate in evidenta acest episod, pe langa limbajul folosit, este faptul ca lui Traian Basescu ii lipseste diplomatia. Nu i-a placut la Blaga faptul ca:

„…unul dintre candidaţi, Blaga, a ţinut să facă public că a avut o întâlnire cu preşedintele şi pe urmă încă una. Mi se pare că, fiind vorba de PDL, nivelul de exigenţă în relaţiile cu mine este puţin mai ridicat din punct de vedere comportamental, nu înţeleg ce avantaj a avut sau de ce consideră că dacă se află că a vorbit cu mine îi creează un avantaj. Nu mi-a plăcut deloc tipul acesta de speculaţie publică şi faptul că sunt folosit în campanie şi cu interpretări de schimbare de susţinere

si:

în spatele ușilor închise Vasile Blaga a susținut pe de o parte că actualul cabinet este unul ineficient, iar pe de altă parte că va avea o relație cu Cotroceniul în formula ”partener vertical, nu slugă””

Dupa care Presedintele a subliniat:

„”Nu mi-a plăcut ca sunt folosit în campanie, nu mi-a plăcut deloc. (…) Eu îi cred pe cei care au probat parteneriatul, iar în acest caz mă refer strict la Emil Boc. (…) Nu mi-am schimbat opţiunea şi nu am motive să-mi schimb partenerul din 2004””

Ca in final sa rosteasca deja celebra replica:

„”PDL nu poate fi condus prin căprărie. N-are nevoie de un caporal,  ci de un președinte”, a mai spus Băsescu.”

Mediafax mai arata ca:

„În momentul în care un jurnalist i-a spus şefului statului că Vasile Blaga este cel care i-a condus campaniile electorale, Băsescu a spus că lui nu i-a condus nimeni niciodată campaniile electorale. „Mie niciodată nu mi-a condus nimeni campaniile. Punct. Cine crede că mie mi-a condus vreo campanie, să demonstreze că poate câştiga cu alt candidat. Unii care pretind că m-au făcut pe mine să câştig n-au câştigat alegerile nici când au candidat ei. Hai s-o lăsăm pe asta cu miturile create pe bani, da?„, a conchis Băsescu.”

Iata aici si aici doua editoriale interesante pe marginea acestui subiect.

Problema nu mai e ca Presedintele ar fi implicat intr-un fel sau altul in campania interna din PDL. Lucrul asta pot sa-l inteleg. Ci felul in care o face, mai exact faptul ca lipsa de diplomatie se remarca de la mare distanta, fiind extrem de vizibila. Pe de alta parte limbajul folosit, care nu are nimic comun cu demnitatea in care se afla – cea de reprezentant al Statului Roman, conferita de inalta functie de Presedinte al Romaniei. Cand nu-i convine de cineva, Basescu pune tot felul de etichete: „caporal, maimutica, imatur”, ca sa dau numai cateva exemple. Sa nu uitam ca sunt pozitii luate in mod public de catre Presedinte – nu e vorba de conversatii intr-un cadru privat! (Intr-un cadru privat mai inteleg ca te poti exprima asa, ca omu’, pozitia insa nu e publica si, in consecinta, nu este oficiala si nu te aude si vede o tara intreaga.). Insa ceea ce ma deranjeaza este faptul ca tot ce a spus Basescu, in mod public, putea sa fie spus de un om oarecare, spre exemplu tinichigiu, sau ospatar, si atunci n-as fi fost mirat nici de limbajul folosit si nici de lipsa de diplomatie. Dar poate ca nici limbajul colorat nu conteaza prea mult, cat lipsa de diplomatie. In primul rand reiese prea limpede ca Boc e sprijinit de Basescu. Prea limpede. Ca buboiul in frunte:

„Bineînţeles, nu mi-am schimbat opţiunea şi nu am motive să-mi schimb partenerul pe care îl am din 2004, Emil Boc„.”

Pe cand celalalt candidat, Vasile Blaga, e un „caprar”, nu un presedinte de partid! Aceasta este mostra de diplomatie pe care Basescu ne-o ofera. Si atunci eu stau si ma intreb, avand dreptul acesta ca cetatean, daca nu cumva ofera mostre similare de diplomatie si in relatiile internationale ale Romaniei. Spre exemplu daca nu cumva i-a zis si lui Nicolas Sarkozy ceva de genul: „Daca ma lasi in banii mei, te las si eu in banii tai!”. 🙂 . Ar fi putut sa pareze foarte usor tentativa lui Blaga de-al „folosi” in campania din partid spunand ceva de genul: „A fost o inabilitate regretabila a domnului Blaga de a face publica o intalnire avuta cu mine. Nu sustin pe niciunul dintre candidati, desi preferintele mele se indreapta spre domnul Boc. Fara indoaiala ca nu accept decat un partener vertical. Din pacate nu inteleg la care „sluga” s-a referit domnul Blaga, dar intentia domniei sale, de a fi vertical si nu sluga, este laudabila.” 🙂 . Nu era oare mai bine asa? Ca sa nu se inteleaga ca-l prefera pe Boc, pentru ca e sluga, ci sa aprecieze ca Blaga nu vrea sa fie asa. Interviul pe care Basescu l-a acordat jurnalistilor, la Covasna, este unul din cele mai slabe din intreaga cariera politica a lui Traian Basescu. Foarte slab! La fel si cu chestiunea ca „Mie niciodata nu mi-a condus nimeni  campaniile. Punct.” si lauda ca numai cu el se poate castiga, caci nu s-a putut demonstra ca se poate castiga cu alt candidat, da la fel de prost. O laudarosenie absolut inabila si neeleganta. Cand putea sa-i replice respectivului jurnalist ca intrebarea nu are nicio legatura cu chestiunea de fata: despre ce discutam? Despre cine i-a condus domniei sale campaniile?Asta era tema de discutie? Basescu a zis: „Unii care pretind că m-au făcut pe mine să câştig n-au câştigat alegerile nici când au candidat ei. „. Dar asta e una, si cu totul altul e faptul ca cel care i-a organziat campania electorala ar fi facut-o foarte bine –  nu exclude, dupa parerea mea, calitatile personale si carisma candidatului. Basescu nu a zis nimic de bine despre Blaga, o alta inabilitate. Ar fi putut aici sa raspunda, spre exemplu: „Domnul Blaga e un bun organizator, un om valoros in partid”, iar in felul acesta, in aceasta interventie publica, nu ar fi parut partinitor fata de Emil Boc, desi e preferinta Presedintelui. Basescu a folosit cel mai nepotrivit cuvant: optiune! Or, domnia sa e Presedinte, nu opteaza, pentru ca nu mai este membru de partid, dar poate, in schimb, avea preferinte. Pentru ca Presedintele Romaniei, constitutional vorbind, nu poate sa aleaga cine va fi viitorul presedinte al PDL, nu alege domnia sa. Preferinte poate avea. Iar din ceea ce a spus rezulta ca el, Basescu, Presedintele Romaniei, alege defapt cine va fi viitorul presedinte al PDL, adica Emil Boc! Mai slab decat atat nici ca se putea…

Actualul Basescu este departe de Basescu cel de alta data… Departe de Presedintele jucator, care juca bine jocul politic, abil in declaratii, punand atunci cand trebuie punctul pe i, cum se spune… Si acum tot jucator a ramas, numai ca joaca prost jocul politic. Sau… poate ca nu joaca deloc prost, doar ni se pare noua… Interesant ce afirma Rodica Ciobanu in editorialul din Gandul:

„Nici reformist, nici moralist, nici om nou, ci vechi pedelist şi fost ministru, înconjurat de alţi „foşti”, Blaga nu ar reuşi să galopeze cu PD-L prin sondaje, dar nici nu i-ar face mai rău. Cu Emil Boc şi preşedinte de partid, şi premier, însă, pedeliştii pot pune cruce speranţelor de creştere electorală. Peste trei ani, mic şi ignorat în opoziţie, PD-L are şanse să ajungă un somnolent azil politic, în care preşedintele se va putea retrage, odată ce îşi va încheia mandatul. Nu va mai avea, atunci, probleme cu controlul, ci cu minţile pensionarilor, captive în minunata lume a lui Gheorghe Flutur, cu pajişti verzi, oiţe scriitoare, greieri risipitori şi premieri-furnicuţe. „

Ehei… cine stie…? Poate chiar asa si trebuie sa se intample

aprilie 18, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Calmul” englezesc

Englezii au reputatia de a fi niste oameni cu un calm proverbial. Si cu toate acestea un articol din Gandul ne spune ca….:

LUPTE DE STRADĂ LA LONDRA. Anarhiştii se bat cu poliţiştii. În capitala Angliei are loc un protest la care participă 400.000 de oamenii

In finalul articolului iata ce se arata:

„”Sunt aici pentru că Guvernul ne face să plătim pentru a repara ce au făcut bancherii„, a declarat Gillian Siddons, un pensionar în vârstă de 60 de ani.

„Vrem să arătăm Guvernului ce credem despre politica sa”, a afirmat la rândul său Jim Waters, în vârstă de 62 de ani.

Guvernul a decis să impună o cură de rigoare fără precedent în Marea Britanie, cu reduceri bugetare de peste 90 de miliarde de euro până în 2015.” (subl.mea)

Trebuie citit tot articolul pentru a ne da seama ce proportii uriase a avut mitingul de la Londra si de violentele care s-au intamplat in cadrul acestuia. Deci las articolul sa vorbeasca.

Interesant este ca cele doua puncte de vedere, pe care le-am evidentiat mai sus, apartin unor pensionari!! Oameni in jur de 60 de ani.

„”Nu distrugeţi Marea Britanie!„, „Să ne apărăm serviciile publice!”, proclamau pancartele manifestanţilor. Mulţi au venit în familie, cu cărucioare de copii şi vuvuzele.” (subl.mea)

Calm englezesc, calm englezesc… dar si cand explodeaza!! Pur si simplu sunt uimit si, de ce sa nu recunosc, fascinat de o asemenea explozie sociala in Marea Britanie. In articol se spune ca:

Deşi organizatorii aşteptau în jur de 100.000 de participanţi, numărul acestora a trecut de 400.000, aceasta reprezentând cea mai mare manifestaţie din 2003, când peste un milion de oameni au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva războiului din Irak.” (subl. mea)

Ma uluieste un lucru: nu neg ca la noi n-ar fi o nemultumire mare, dar ce nemultumire mare e acolo, in Marea Britanie, o tara cu mult mai dezvoltata decat Romania!! Foarte mare!! Sa ne gandim numai la faptul ca la miting au participat de 4 ori mai multi oameni decat se estimase. Nu mai vorbesc de pensionari, lucru extrem de important! De unde se vede ca problema crizei economice e cu mult mai complexa decat s-ar crede la prima vedere, deoarece a generat o nemultumire de proportii uriase in toata Europa. Nemultumirile au rabufnit, iata, din nou, in Marea Britanie, daca stau sa ma gandesc si la mitingul studentilor. Si sa ne gandim ca, la ora actuala, nu se mai poate vorbi de comunism in Europa, care sa influenteze opinia publica din Vest si sa genereze astfel de proteste. Important de subliniat este faptul ca articolul precizeaza ca in 2003 au fost 1 milion de oameni care au protestat impotriva razboiului din Irak. De unde se vede ca decizia politica a invadarii Irak-ului a fost contestata vehement. Starea de nemultumire crescanda mi se pare ca dateaza de atunci. Si este o nemultumire impotriva actualei ordini politice si economice din lume. Se vede foarte clar ca aceasta ordine actuala, marcata de ideologia neoliberala, de la Reagan si Thatcher citire, este potrivnica intereselor cetatenilor. Al celor care merg la vot! Iar cetatenii reactioneaza cu vehementa, cum era si de asteptat. Cred ca la niciun miting de pana acum, din calma Anglie, nu s-a strigat: „Nu distrugeti Marea Britanie!”. De unde rezulta cu claritate ca perceptia populatiei asta este: ca se distruge Marea Britanie, tara lor. Cred ca este cel mai grav avertisment pe care l-am auzit pana acum, scandat cu voce tare de sute de mii de manifestanti pe strazile londoneze. Aproape nu mi-a venit sa cred cand am citit aceasta clamare: „Nu distrugeti Marea Britanie!!”.  Iar din ceea ce au spus cei doi pensionari rezulta ca Marea Britanie ar ajunge sa fie distrusa de guvernul actual si de bancheri, care strica, iar populatia trebuie sa plateasca cu varf si indesat ce strica ei. Dar exprima si faptul, dupa parerea mea, ca actiunea aceasta de distrugere a tarii ar fi premeditata, facuta cu o anumita intentie ascunsa. Iar acest lucru a inflamat foarte tare spiritele. Adica, spus cu alte cuvinte, la mijloc este o ticalosie. Si inca una la nivel inalt, pe spinarea poporului, care trebuie s-o suporte. Acest miting s-ar putea sa fie inceputul unui val de proteste care sa se intinda in toata Europa. Pentru ca Uniunea Europeana nu a putut gasi o cale de iesire din criza, sau o cale care sa afecteze cat mai putin viata oamenilor. In Portugalia premierul Socrates a demisionat. Si tot datorita politicilor de austeritate, Parlamentul portughez respingand planul de austeritate propus de guvern. De unde se intrezareste esecul politicilor de austeritate, din ce in ce mai insuportabile pentru cetateni. Asemenea politici sunt respinse de intreaga societate si pot genera turbulente sociale majore in Europa. Carora niciun guvern nu le poate face fata. Insa mie mi se pare ca renuntarea la neoliberalism ar avea, in plan politic, o consecinta cu adevarat istorica si uluitoare: decuplarea politica a Europei de SUA. Practic, criza actuala, care e consecinta acestui ultra-liberalism, a provenit din SUA. Dar aceasta criza, dupa cum se vede, se pare ca nu a atins deloc China, tara ce devine pe zi ce trece mai puternica din punct de vedere economic si nu numai, cu excedent bugetar. A atins, in schimb, foarte puternic si grav, Europa. Sa nu uitam ca si Marea Depresiune din ’29-’33 tot din SUA a venit, si, la fel ca acum, a izbit Europa foarte puternic, si cu consecinte politice dintre cele mai nefaste. Debuseul crizelor economice si financiare americane este, dupa cum se vede, Europa. O decuplare politica a Europei, prin Uniunea Europeana, de SUA, ca o consecinta istorica a sfarsitului razboiului rece si caderii Cortinei de Fier in Europa, ar insemna izolarea Statelor Unite. Recentul refuz al Germaniei de a participa (chiar si in cadrul NATO!!) la operatiunile din Libia parca vor sa spuna acest lucru. Iar Germania, lucru stiut, este cea mai mare si mai puternica economie din UE. Acest semnal dat de Germania partenerilor de peste Ocean cred ca trebuie luat serios in considerare. Cu alte cuvinte, Germania nu mai este dispusa sa se alinieze politicilor americane, ceea ce arata ca este suficient de puternica pentru ca sa faca treaba asta. Iar daca se aliniaza, totusi nu in orice conditii. Sau, altfel spus, Germania nu mai doreste sa fie debuseul erorilor facute peste Ocean. Cum si obisnuieste sa se exprime deseori D-na Cancelar Merkel, in diverse circumstante si ocazii, Germania nu are nevoie de asa ceva. Este primul semnal, care te duce cu gandul la o ruptura. Nu grava, deocamdata.  Iar decuplarea de care vorbeam ar insemna nu atat o politica contrara Statelor Unite, cat una diferita. Ar exista, deci, in acest caz, diferente de optica si de abordare a problemelor intre UE si SUA. Lucru ce nu ar trebui sa ne mire prea mult.

Europa vestica a fost legata de SUA, pe vremea razboiului rece, printr-un pericol comun, care le ameninta pe amandoua: comunismul, extins de Uniunea Sovietica, dupa razboi, in toata Europa de Est. Lucrul acesta e adeverit si de cele doua pacte militare: NATO si Tratatul de la Varsovia. Or, acum, acest pericol nu mai exista. Pe vreme aceea insa, Statele Unite jucau un rol de lider pentru tot Occidentul European, neunit ca astazi in Uniunea Europeana. Starea aceasta s-a perpetuat si dupa caderea comunismului.  Pentru ca Uniunea Europeana nu finalizase procesul de extindere spre Est, in fostul spatiu comunist, dar poate ca si dintr-o oarecare comoditate, adica in virtutea inertiei. Pe de alta parte, o alta cauza ar fi faptul ca SUA ramasese singura superputere mondiala. Insa la 21 de ani de la evenimente, Uniunea Europeana, care a adoptat intre timp si o moneda unica, prinde un contur din ce in ce mai clar. In contextul actual, diferit de cel din trecut, nu mai merg vechile abordari si politici. Uniunea Europeana definindu-se din ce in ce mai bine, ar trebui sa inceapa sa-si contureze o politica si o viziune proprie. Deja se vorbeste de instituirea Mecanismului European de Stabilitate, cu incepere de la 1 ianuarie 2013, tocmai pentru prevenirea crizelor economice care ar putea sa apara in Europa. Despre acest subiect foarte important – aici si aici. Care va fi impactul unor asemenea masuri, luate de Europa, asupra relatiilor cu SUA? Pana acum nu s-a vorbit despre un astfel de Mecanism European de Stabilitate. Totusi, aceasta criza a facut ca sa se puna serios problema. Iar acest lucru nu cred ca va ramane fara consecinte asupra abordarilor politice si economice in relatiile dintre UE si SUA. Odata ce UE incepe sa se contureze din ce in ce mai clar, dupa cum spuneam si mai sus, ca o putere economica si militara, rolul SUA ca lider al Occidentului s-ar putea sa fie pus sub semnul indoielii. Tocmai pentru ca acest rol de lider a fost ca urmare a unei situatii istorice date, in trecut, de consecintele celui de-al doilea razboi mondial, cand Europa nu era unita, ci divizata politic – Estul comunist si Vestul democratic. Insist asupra acestui lucru, pentru ca din moment ce a disparut aceasta situatie, si s-a creat o situatie cu totul noua, abordarile politice si economice trebuie sa se innoiasca, la randul lor, si ele. Altminteri ar exista si ar persista o contradictie intre o situatie geopolitica noua si abordari politice si economice vechi pe continentul european.  Iar astfel de contradictii nu pot conduce, in plan social, decat la ceea ce s-a petrecut la Londra, pe strada Oxford… De remarcat este si faptul ca in anii ’30, cand au avut loc acele consecinte politice grave in Europa, de care am amintit mai sus, starea Europei nu era de unitate. Europa nu era, pe vremea aceea, o Europa unita. Unita intr-un cadru democratic, evident, comun. Liga Natiunilor nu a putut, dupa parerea mea, sa compenseze acest lucru si nu a putut impiedica venirea extremei drepte la putere, adica a fascismului si a nazismului. Pentru ca nu erau mecanisme democratice care sa se aplice intr-o Europa comunitara, unita. Nu era nici moneda unica europeana la acea vreme. Deci contextul actual este cu totul diferit fata de ceea ce a existat in trecut in Europa, cu totul nou. Dupa parerea mea, o Europa unita nu poate fi pe placul nici al Rusiei si nici al SUA. Aparitia unei astfel de structuri, statale pana la urma – o uniune de state, puternica din punct de vedere economic si militar, care ar putea sa izoleze SUA, nu cred ca poate fi pe placul SUA. Insa realitatea este ca Uniunea Europeana rezista, ca sa zic asa. Mai sunt inca multe de facut, este adevarat, dar UE prinde din ce in ce mai clar contur, si nu ma refer numai la aspectul geografic, dar si la cel politic si economic. Spun din ce in ce mai clar, pentru ca inca nu e foarte clar, dupa parerea mea. Adica ce nu mi se pare clar? Nu mi se pare clara capacitatea Europei de a ramane in unitate, desi vointa exista pentru acest lucru. Unitatea nu poate fi legata numai de interese, ci si de solidaritate. De asemenea ar trebui sa dispara ambitiile, orgoliile legate de suprematie si putere intre puterile europene. Pentru ca asemenea lucruri genereaza, in mod firesc, disensiuni si resentimente. Dar, de asemenea, dupa parerea mea, UE ar trebui sa-si contureze o ideologie care sa nu permita derapaje de la democratie, deci de ordin politic, dar nici derapaje de ordin economic si social, cum e aceasta criza economica grava, care afecteaza grav viata oamenilor si impinge state mai putin dezvoltate spre subdezvoltare si le condamna la saracie cronica. Este deosebit de important, pe plan european, sa stim ce fel de societate dorim. Or, cred ca e de bun simt ca nu dorim o societate marcata de grave inegalitati (cred ca sunt in asentimentul tuturor daca spun ca este inadmisibil ca, spre exemplu, intr-un mare oras sa existe o viata sociala buna si prospera in zonele centrale si mizerie, si violenta in suburbii)  si crize de tot felul: sociale, economice, politice, etc, care sa genereze explozii sociale in strada, cum a fost cea din Londra. Din aceasta cauza trebuie cautata, dupa parerea mea, o ideologie optima, daca ma pot exprima astfel. Care sa fie in folosul cetatenilor. Si care sa conduca spre pace si prosperitate in toate tarile Europei Unite, pentru toti cetatenii ei, si care sa garanteze aceste lucruri, adica cu adevarat o stare de normalitate pentru toata lumea. E posibil, oare, acest lucru…?

martie 27, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Blocaj, disensiuni si nervi cu… Nicolas Sarkozy

Iata ce tritreaza Romania Libera:

Blocaj şi disensiuni: Sarkozy enervează aliaţii

Iata ce arata articolul, pe care il recomand a fi citit integral. Merita!

„Determinarea preşedintelui francez de a se profila drept inima şi creierul operaţiunilor împotriva regimului lui Gaddafi a dus la tensiuni în cadrul NATO; politica de blocaj a Franţei irită Statele Unite şi Marea Britanie.

Sâmbătă în jurul prânzului, participanţii la conferinţa NATO de la Bruxelles erau aproape de un acord conform căruia operaţiunile militare pentru impunerea unei zone de interdicţie de zbor deasupra Libiei ar fi urmat să aibă loc sub coordonarea NATO. Însă acordul nu s-a materializat în acea după-amiază; brusc, Franţa a blocat continuarea tratativelor. Participanţii au fost mai întâi miraţi, pentru ca puţin mai târziu să realizeze ce se întâmplase: un avion francez trăsese deja primul foc împotriva unei ţinte libiene, şi Nicolas Sarkozy se grăbea, la Paris, să anunţe presei începutul ostilităţilor – şi faptul că ele fuseseră deschise de către ţara sa.
Un oficial al ministerului francez al Apărării a infirmat că Franţa ar fi acţionat pe cont propriu, adăugând însă că „statele care au participat la operaţiune au fost complet informate. Dacă şi NATO, care nu avea nici o legătură cu atacurile, ar fi trebuit să fie informată, este o cu totul altă întrebare”.”

Si un alt articol interesant:

NATO a validat intervenţia în Libia, dar nu o aplică încă

Se arata ca:

„Rasmussen a subliniat că condiţiile în care NATO va contribui la o zonă de interdicţie aeriană au fost „definite în mod clar”. Totuşi, ridicarea blocajului turc nu prevede implicit decizia politică de aplicare a acestor planuri, care nu va interveni mai devreme de câteva zile, a precizat un diplomat.

Secretarul general a confirmat că aliaţii au aprobat executarea planurilor militare prevăzute de NATO şi deja validate pentru o altă misiune, respectiv controlul embargoului asupra armelor cu destinaţia Libia.

În acest scop, „comandantul suprem al operaţiunilor noastre, amiralul James Stravridis, va mobiliza navele şi avioanele NATO în Mediterana centrală”, a explicat el.

Aceste forţe aeronavale vor avea ca misiune să „supravegheze, să raporteze şi, dacă va fi necesar, să blocheze ruta navelor suspectate că transportă ilegal arme sau mercenari”.”

martie 22, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Trei articole interesante despre situatia din Libia…

… am citit pe  Mediafax:

Coaliţia internaţională se pregăteşte pentru o nouă fază a ofensivei sale în Libia

Iata ce arata printre altele:

„După primul val de atacuri împotriva apărării antiaeriene şi a blindatelor în apropierea liniilor insurgenţilor, următoarea etapă va consta, potrivit amiralului Mullen, în atacarea liniilor de aprovizionare a forţelor loiale lui Kadhafi pentru a limita capacitatea de luptă a acestora.

„Forţele sale sunt răspândite între Tripoli şi Benghazi şi vom încerca să întrerupem susţinerea logistică începând de mâine”, a precizat amiralul.

„Sisteme cheie ale apărării antiaeriene şi instalaţii de rachete SAM din apropiere de Tripoli, Misrata şi Sirt” au fost atacate, potrivit comandamentului militar american.

Atacurile nu au ca obiectiv să „îl înlăture de la putere pe Kadhafi„, ci să „protejeze civilii” libieni, a declarat Mullen.” (subl.mea)

Liga Arabă critică bombardamentele coaliţiei în Libia

Se arata ca:

„Liderul Ligii Arabe, Amr Moussa, a criticat, duminică, bombardamentele coaliţiei internaţionale în Libia, apreciind că acestea se îndepărtează de „scopul care este impunerea unei zone de interdicţie aeriană”.

Ceea ce se întâmplă în Libia se îndepărtează de scop care este de a impune o zonă de interdicţie aeriană, şi ceea ce vrem este protecţia civililor şi nu bombardarea altor civili„, a declarat el jurnaliştilor.” (subl.mea)

Franţa răspunde criticilor, afirmând că aplică „pe deplin şi doar” rezoluţia ONU

In care se arata ca:

Franţa „aplică pe deplin şi doar rezoluţia 1.973”, votată de Consiliul de Securitate al ONU cu privire la Libia, a afirmat duminică Ministerul francez al Apărării, ca răspuns la criticile exprimate de Liga Arabă referitoare la operaţiunile militare în curs.

Franţa aplică pe deplin şi doar rezoluţia 1.973„, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului, Laurent Teissere.

Suntem clar în contextul rezoluţiei. Mi se pare că partenerii noştri au susţinut propuneri similare. Nu am alte comentarii de făcut”, a adăugat el, întrebat despre declaraţiile Ligii Arabe.

Liderul Ligii Arabe, Amr Moussa, criticase anterior bombardamentele coaliţiei internaţionale în Libia, apreciind că acestea se îndepărtează de „scop, care este impunerea unei zone de interdicţie aeriană”.

Încă de la începutul conferinţei de presă, Laurent Teissere, a amintit că operaţiunile franceze nu au decât „un singur obiectiv, de a proteja populaţia civilă punând în aplicare mandatul ONU.

În privinţa bilanţului de 48 de morţi avansat de Tripoli în cadrul bombardamentelor aeriene şi cu rachete desfăşurate de coaliţia occidentală în mai multe oraşe libiene, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a afirmat că „nu a fost cauzată nicio pierdere civilă” de atacurile franceze.

Este o condiţie sine qua non pentru ca (atacurile) să fie efectuate„, a precizat el.

Teissere a evocat „dezinformarea” regimului lui Muammar Kadhafi. Anunţul potrivit căruia un avion francez a fost doborât, în timp ce este „uşor de verificat” contrariul, nu este „demersul cel mai subtil de dezinformare”, a adăugat el.” (subl.mea)

Din aceste articole se vede cat se poate de clar ca scopul operatiunii se reduce la respectarea cu strictete a Rezolutiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU si nu inlaturarea lui Gaddafi de la Putere. Atat Mullen cat si Teissere afirma acest lucru (Franta aplica doar Rezolutia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU).

Elementul surprinzator este ca Liga Araba a criticat bombardamentele coalitiei in Libia, Amr Moussa spunand ca se bombardeaza alti civili.

Dar iata ce spune Cristian Tudor Popescu in editorialul sau din Gandul:

Timişoara Libiei COMENTARIU LIVE

„Nu se pune problema participării efective în războiul aerian din Libia – n-are nimeni nevoie de cele câteva avioane ale noastre, care creează alertă în ce-a mai rămas din agricultura românească atunci când se ridică de la sol. Este vorba de a susţine politic operaţiunea antigenocid, antidictatură, în favoarea democraţiei în Libia şi în întreaga lume arabă – cu totul deosebit, istoric, este faptul că Liga Arabă a votat pentru intervenţie înaintea deciziei ONU.” (subl.mea)

Or, daca operatiunea nu are drept scop inlaturarea lui Gaddafi de la putere, atunci cum poate fi catalogata drept o operatiune antidictatura? Daca scopul operatiunii este respectarea cu maxima strictete a Rezolutiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, este oare o operatiune in favoarea democratiei in intreaga lume araba? Este adevarat ca Liga Araba a votat pentru interventie, dar acum, iata, a criticat interventia spunand ca se indeparteaza de la scop. Pe de alta parte nu e oare exagerat sa vorbim de genocid? Pana acum nimeni nu a vorbit in acesti termeni, dintre oficialii UE sau NATO, cel putin eu nu am vazut sau auzit acest termen pana acum. Cine stabileste daca e vorba de un genocid? Si cine-l face? Cei care „s-au indepartat de la scop” sau Gaddafi? Pentru ca indepartarea de la scop, asa cum a fost formulata critica Ligii Arabe, ar putea foarte bine sa insemne condamnarea Frantei pentru genocid in Libia! Tocmai pentru ca nu trebuia sa se indeparteze de la scop! Cum nici nu am auzit sau citit pana acum ca Gaddafi a ordonat executii in masa si ca s-ar fi intamplat asa ceva. Una e lupta impotriva insurgentilor si altceva inseamna executii in masa.

Un articol interesant – pe care il recomand a fi citit integral si cu atentie –  de pe Civitas’99 iata ce ne spune despre pozitia lui Robert Gates:

„Pe celălalt versant al Administraţiei Obama se află un om care a văzut multe – prudentul Robert Gates. Pentru el, o zonă de interdicţie aeriană nu este o operaţiune uşoară, neutră, ci un veritabil „act de război“ împotriva unui alt stat. Oare este America pregătită să parcurgă din nou acest drum? Pentru a treia oară, după 11 septembrie? O carantină aeriană implică distrugerea sistemelor de apărare aeriană ale Libiei şi începe cu un atac asupra Libiei. „Nu se pune problema că nu o putem face. Putem. Dar este asta o mişcare înţeleaptă?“ Sunt o serie de consecinţe care trebuie foarte atent cântărite, precum „utilizarea, din nou, a armatei americane într-o altă ţară arabă“. Se aşteaptă ca Robert Gates să se retragă în curând din postul de secretar al Apărării.

Citite în această cheie, discursurile sale din ultimele săptămâni au nuanţa unui mesaj de rămas bun. Într-unul dintre ele, susţinut în faţa cadeţilor de la West Point, Gates spune foarte direct şi fără menajamente: „În opinia mea, orice viitor secretar al Apărării care îl sfătuieşte pe preşedinte să trimită din nou o armată terestră americană în Asia, Orientul Mijlociu sau Africa ar trebui să fie examinat de psihiatru“. Şi Gates nu este, nici pe departe, omul care se joacă cu cuvintele. Dimpotrivă.

Sigur, niciunul dintre decidenţii europeni nu vorbeşte acum despre posibilitatea desfăşurării de trupe terestre în Libia. Ba chiar este respinsă cu fermitate. Într-o conferinţă de presă, după reunirea de urgenţă a Consiliului European, preşedintele Sarkozy avea să declare: „Poziţia Franţei nu a fost niciodată aceea a unei opţiuni militare terestre, a unei opţiuni militare NATO, ci a fost permanent limitată la instituirea unei carantine aeriene“. Diferenţa dintre Gates şi Sarkozy este că primul are discernământ strategic şi se gândeşte la ce urmează după: ce facem dacă zona de interdicţie aeriană nu are efect, nu opreşte masacrul? Care este următorul pas?(1) Deşi, paradoxal, mulţi invocă fantomele trecutului, tocmai lecţiile Srebrenicei sunt uitate astăzi de o Europă prea grăbită să facă ceva, orice. Uneori, cu toate că intervenţia este justificată moral, dacă o faci într-o manieră incompetentă, atunci intenţia bună se transformă în reversul său – ajungi să produci mai mult rău decât bine (Andrew Exum).” (subl.mea)

De unde se vede ca nici peste Ocean nu toti agreeaza ideea interventiei militare.

Iar pentru o operatiune terestra din partea coalitiei ar trebui, daca inteleg bine, un nou mandat din partea Consilului de Securitate al ONU, altfel o astfel de operatiune nu ar avea baza legala, cu atat mai mult cu cat, acum, au fost formulate critici din partea Ligii Arabe, critici care, repet, pot pune intr-o pozitie extrem de incomoda atat SUA cat si Franta, si Marea Britanie.

Se fac paralele intre situatia de acum din Libia si cea din Irak. Insa, sa nu uitam, Irak-ul, pe vremea lui Saddam Hussein, a atacat Kuweit-ul, deci a atacat o alta tara, lovind in interesele anglo-americane privind petrolul. Libia nu a atacat nicio alta tara. Ceea ce se intampla acum este o chestiune strict interna a Libiei. O confruntare dintre puterea in exercitiu si insurgenti care, din cate inteleg, provin tot din cadrul regimului Gaddafi. Dar ce vrea marea majoritate a poporului Libian? Asta nu o stim. Daca sprijinul majoritar popular este de partea lui Gaddafi? Exista vreo cercetare sociologica din care sa rezulte contrariu? Nu cunosc. Asa cum nu cunostem nici de ce sprijin popular se bucura insurgentii.

Ceea ce mi se pare batator la ochi este impresionanta desfasurare de forte a coalitiei impotriva unei tari de doar 6 milioane de locuitori, caci e clar ca se bombardeaza teritoriul libian si bazele militare libiene, de la sol, in vederea impunerii no fly zone pe teritoriul libian. Aviatie militara ultra-moderna, submarine, tehnica militara sofisticata. Fara sa fie foarte clar rezultatul unei asemenea vaste operatiuni. Caci, din parerile pe care le-am auzit pe la tv, doar bombardarea cu ajutorul aviatiei si submarinelor nu poate conduce la un rezultat concret al luptei. Ca este o lupta, nu cred ca cineva poate contesta. Dar o lupta care nu pare a avea un rezultat concret, cel putin pana acum. Care sa fie acest rezultat concret, ca, am vazut mai sus, ca scopul nu e indepartarea lui Gaddafi de la putere? Iar continuarea bombardamentelor nu inseamna oprirea luptei terestre intre fortele loiale colonelului Gaddafi si insurgenti. Pe de alta parte, daca coalitia ar furniza ajutor militar insurgentilor, stau si ma intreb cat de legal ar fi acest lucru. Ar fi o imixtiune straina in afacerile interne ale Libiei si ar insemna un sprijin politic acordat insurgentilor ce ar putea fi interpretat ca o actiune menita sa destabilizeze Libia. S-ar crea un precedent periculos in care SUA, Franta, Marea Britanie ar putea sa se amestece in treburile interne ale oricarui altui stat mai mic, dupa bunul plac, aplicand standarde duble, si implantand regimuri dupa voia lor. Lucru ce nu mi se pare in regula. Practic, pornind de la bune intentii, s-ar calca in picioare dreptul la autodeterminare al altor state mai mici.

Dar drumul spre iad este pavat cu bune intentii…

Update 1

Conform Mediafax:

Rezultat incert pentru operaţiunea militară occidentală în Libia

Se arata, printre altele, ca:

„”Poate fi ceva de durată dar nu putem exclude nici un rezultat rapid”, susţine un oficial francez sub acoperirea anonimatului. De fapt, totul va depinde de liderul libian, imprevizibil, iraţional şi versatil.

Acesta a anticipat duminică un „război lung”, afirmând că „tot poporul libian poartă arme” şi că va „învinge”, într-un mesaj sonor difuzat de televiziunea oficială.

În istoria recentă, liderii au fost adeseori înfrânţi în război sau au fost înlăturaţi în urma unei revolte populare, fără explicaţie de cele maimulte ori.

Aşa s-a întâmplat în iunie 1999 cu sârbul Slobodan Miloşevici, supus unui bombardament al NATO timp demai multe luni, care a abadonat lupta de pe o zi pe alta. Plecarea precipitată la începutul anului a tunisianului Ben Ali a luat, de asemenea, comunitatea internaţională prin surprindere.

În privinţa lui Muammar Kadhafi, care a supravieţuit în aprilie 1986 unui bombardament al americanilor în care a murit fiica sa adoptivă, de partea franceză pare să domine prudenţa.

Comunitatea internaţională aşteaptă de la Kadhafi să „aplice în detaliu rezoluţia Consiliului de Securitate” al ONU care cere încetarea imediată a violenţelor, a amintit ministrul francez de Externe, Alain Juppé. „Din nefericire, dacă vreţi părerea mea personală, sunt puţine speranţe”.

În perioada imediat următoare, aliaţii care au exclus orice operaţiune terestră vor încerca să creeze o coaliţiei aeriană ad-hoc cu cea mai mare vizibilitate arabă posibilă, chiar dacă în fond aceasta va rămâne simbolică. Qatarul a promis între patru şi şase avioane, iar Emiratele Arabe Unite aproximativ 20.”

si:

„Chiar dacă preşedintele american Barack Obama, care s-a alăturat cu greu ofensivei diplomatice britanico-franceze, a afişat prudenţă, vorbind despre o „acţiune militară limitată” şi de „protecţia civililor în Libia”, fără îndoială că obiectivul occidentalilor este plecarea lui Kadhafi.

„Vom ajuta poporul libian să se elibereze”, a recunoscut Alain Juppé. „Rezoluţia Consiliului de Securitate nu precizează că acesta trebuie să plece. Dar este evident că scopul este să i se permită poporului libian să îşi aleagă regimul”, a precizat el.

Pentru François Heisbourg, de la Fundaţia pentru Cercetare Strategică, înlăturarea de la putere a lui Kadhafi are sens deoarece este vorba despre „singura formulă care ar permite evitarea pe teremn scurt a divizării ţării”.

Atingerea acestui obiectiv nu este lipsită de pericole pentru militari. Dar situaţia rămâne sub control. „Piloţii francezi, cei mai expuşi până în prezent, (…) îşi asumă riscuri”, afirmă un diplomat. În acelaşi timp, adversarul este slab şi militarii „pot să îşi desfăşoare misiunea fără probleme rămânând la distanţă”, în opinia lui.”

Misiunile aeriene în Libia au fost reluate. Kadhafi ar putea fi ţinta atacurilor

Unde se arata ca:

„Avioanele franceze nu au survolat Libia în cursul nopţii, dar şi-au reluat misiunile în cursul dimineţii, a precizat el.

Avioanele care pleacă de la bazele de pe teritoriul francez, în special de la Solenzara în Corsica (insulă din Marea Mediterană) şi Saint-Dizier (est), au aproximativ trei ore de zbor pentru a ajunge în zona operaţiunilor.

Consolidarea coaliţiei, cu participarea unor avioane din alte ţări, determină „o partajare a responsabilităţilor” în conducerea operaţiunilor, subliniază Statul Major.

  • Ministrul britanic de Externe sugerează că Muammar Kadhafi ar putea fi vizat direct de raidurile aeriene

Ministrul britanic de Externe, William Hague, a sugerat că Muammar Kadhafi ar putea fi vizat de raidurile aeriene internaţionale din Libia, refuzând totuşi să „speculeze” în legătură cu obiectivele alese de coaliţie.

„Nu vreau să speculez în legătură cu ţintele, care depind de circumstanţele de moment”, a explicat ministrul, după o întrebare privind posibilitatea unui atac care să îl vizeze direct pe liderul libian.

„Totul depinde de modul în care oamenii se comportă. Ţintele sunt permanent în concordanţă cu rezoluţia ONU, accentul fiind pus pe protejarea civililor”, a precizat Hague.

Ministrul britanic al Apărării, Liam Fox, evocase de duminică posibilitatea ca Muammar Kadhafi să fie vizat de raidurile aeriene.

La rândul său, secretarul american al Apărării, Robert Gates, s-a pronunţat împotriva unui raid care să îl vizezedirect pe liderul libian.

„Cred că este important să acţionăm în cadrul mandatului rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU. Dacă vom începe să adăugăm obiective, cred că acest lucru va ridica probleme. Nu ar fi bine să fixăm obiective pe care nu le putem atinge”, a explicat secretarul american al Apărării.”

Armistiţiul anunţat de regimul lui Kadhafi a fost încălcat imediat

Se arata, printre altele:

„”Azi, Kadhafi a declarat un armistiţiu, din câte am înţeles. Opinia noastră la ora actuală (…) este că acesta este o minciună sau (că armistiţiul) a fost imediat încălcat” , a declarat Donilon la Rio de Janeiro, la sfârşitul unei vizite, duminică, a lui Obama în Brazilia, în cadrul turneului său în America Latină.

„Vom continua să supraveghem acţiunile lui Kadhafi, nu doar cuvintele sale, şi ne vom continua eforturile pentru a asigura respectarea termenilor rezoluţiei 1.973 a Consiliului de Securitate” al Naţiunilor Unite, a mai spus Donilon.

Regimul colonelului Muammar Kadhafi a anunţat, duminică, un nou armistiţiu, începând cu ora 19.00 GMT (21.00 ora României), ca răspuns la apelul lansat sâmbătă de Uniunea Africană de „încetare imediată a ostilităţilor”, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei.”

Recomand citirea integrala a acestor articole, din care am citat mai sus.

 

 

martie 21, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Asupra unui editorial…

Am citit un editorial al D-lui Cristian Campeanu in Romania Libera:

Spre ce duce alianţa Ponta, Crin & Voiculescu

in care, la inceput, se arata:

„Când lumea se înghesuie să facă tot felul de comparaţii neghioabe între Ceauşescu şi Mubarak sau, şi mai excitant, între ultimul şi Băsescu, în aşteptarea marii revoluţii socialiste care nu mai vine, cel mai bun lucru este să explicăm de ce ne îndreptăm spre un regim de tip fascist sub noua coaliţie de stânga.

Dezbaterea academică privind găsirea unei definiţii complete, universal acceptate a fascismului este atât de complexă încât unii istorici s-au declarat obligaţi să admită că o asemenea definiţie pur şi simplu nu există. Ceea ce nu înseamnă că nu există trăsături pe care un observator raţional şi informat să le poată identifica pe loc ca fasciste, ci că nu există un set complet de astfel de trăsături. Pe aceste baze teoretice modeste se poate susţine cu argumente că noua coaliţie de stânga formată de Ponta, Crin şi Voiculescu (PC&V) se pregăteşte să introducă în România un regim de tip fascist.”

Recomand, fireste, citirea intregului editorial. Dar recomand de asemenea citirea pe Wikipedia asupra ceea ce inseamna fascism. Dupa cum se poate vedea din ceea ce ne spune Wikipedia, fascismul are cateva trasaturi destul de clar, daca nu chiar foarte clar conturate. Una din trasaturile fundamentale ale fascismului nu este neaparat corporatismul, desi nu neg ca acesta ar fi juca un rol central in ideologia fascista. Ci nationalismul! Iata ce spunea Benito Mussolini:

We declare war against socialism, not because it is socialism, but because it has opposed nationalism. Although we can discuss the question of what socialism is, what is its program, and what are its tactics, one thing is obvious: the official Italian Socialist Party has been reactionary and absolutely conservative. If its views had prevailed, our survival in the world of today would be impossible.”(subl.mea)

Socialistii erau internationalisti, deci se opuneau, in viziunea dictatorului italian, nationalismului. Fascistii vedeau in internationalismul proletar un esec.

Este adevarat ca, in ceea ce priveste problemele economice, Wikipedia ne spune ca:

„On economic issues, fascists reject Marxist ideas of class conflict and internationalism in favour of class collaboration and statistnationalism.[56][57] However, Italian fascism also declared its objection to excessive capitalism, which it called supercapitalism.[58]Zeev Sternhell sees fascism as an anti-Marxist form of socialism,[59] but he still places fascism on the political Right.[60]

A number of fascist movements described themselves as a „third force” outside of the traditional political spectrum.[61] Mussolini promoted ambiguity about fascism’s positions in order to rally as many people to it as possible, saying fascists can be „aristocrats or democrats, revolutionaries and reactionaries, proletarians and anti-proletarians, pacifists and anti-pacifists”.[62] Mussolini claimed that Italian Fascism’s economic system of corporatism could be identified as either state capitalism or state socialism, which in either case involved „the bureaucratisation of the economic activities of the nation.”[63]”

Si mai spune ca:

„Fascists supported the unifying of proletarian workers to their cause along corporatistic, socialistic, or syndicalistic lines, promoting the creation of a strong proletarian nation, but not a proletarian class.[204] Italian Fascism’s economy was based on corporatism, and a number of other fascist movements similarly promoted corporatism. Oswald Mosley of the British Union of Fascists, describing fascist corporatism, said that „it means a nation organized as the human body, with each organ performing its individual function but working in harmony with the whole”.[205] Fascists were not hostile to the petit-bourgeoisie or to small businesses, and they promised these groups, alongside the proletariat, protection from the upper-class bourgeoisie, big business, and Marxism. The promotion of these groups is the source of the term „extremism of the centre” to describe fascism.[206]

Fascism blamed capitalist liberal democracies for creating class conflict and communists for exploiting it.[207] In Italy, the Fascist period presided over the creation of the largest number of state-owned enterprises in Western Europe, such as the nationalisation of petroleum companies into a single state enterprise called the Italian General Agency for Petroleum (Azienda Generale Italiani Petroli, AGIP).[208] Fascists made populist appeals to the middle class, especially the lower middle class, by promising to protect small businesses and property owners from communism, and by promising an economy based on competition and profit while pledging to oppose big business.[206]

In 1933, Benito Mussolini declared Italian Fascism’s opposition to the „decadent capitalism” that he claimed prevailed in the world at the time, but he did not denounce capitalism entirely. Mussolini claimed that capitalism had degenerated in three stages, starting with dynamic or heroic capitalism (1830–1870), followed by static capitalism (1870–1914), and reaching its final form of decadent capitalism or „supercapitalism” beginning in 1914.[58] Mussolini argued that Italian Fascism was in favour of dynamic and heroic capitalism for its contribution to industrialism and its technical developments, but that it did not favour supercapitalism, which he claimed was incompatible with Italy’s agricultural sector.[58]

Thus Mussolini claimed that Italy under Fascist rule was not capitalist in the contemporary use of the term, which referred to supercapitalism.[58] Mussolini denounced supercapitalism for causing the „standardization of humankind” and for causing excessive consumption.[209] Mussolini claimed that at the stage of supercapitalism, „a capitalist enterprise, when difficulties arise, throws itself like a dead weight into the state’s arms. It is then that state intervention begins and becomes more necessary. It is then that those who once ignored the state now seek it out anxiously.”[210] He saw Fascism as the next logical step to solve the problems of supercapitalism and claimed that this step could be seen as a form of earlier capitalism which involved state intervention, saying „our path would lead inexorably into state capitalism, which is nothing more nor less than state socialism turned on its head. In either event, the result is the bureaucratization of the economic activities of the nation.”[63]

Other fascist regimes were indifferent or hostile to corporatism. The Nazis initially attempted to form a corporatist economic system like that of Fascist Italy, creating the National Socialist Institute for Corporatism in May 1933, which included many major economists who argued that corporatism was consistent with National Socialism.[211][212] In Mein Kampf, Hitler spoke enthusiastically about the „National Socialist corporative idea” as one which would eventually „take the place of ruinous class warfare”[213] However, the Nazis later came to view corporatism as detrimental to Germany and institutionalizing and legitimizing social differences within the German nation. Instead, the Nazis began to promote economic organisation that emphasized the biological unity of the German national community.[214]

Hitler continued to refer to corporatism in propaganda, but it was not put into place, even though a number of Nazi officials such as Walther Darré, Gottfried Feder, Alfred Rosenburg, and Gregor Strasser were in favour of a neo-medievalist form of corporatism, since corporations had been influential in German history in the medieval era.[215]

Spanish Falangist leader José Antonio Primo de Rivera did not believe that corporatism was effective and denounced it as a propaganda ploy, saying „this stuff about the corporative state is another piece of windbaggery”.[216]

Dar fascismul nu se reduce numai la atat. Practic, exista si alte elemente, fara de care, daca pot spune asa, fascismul nu ar mai fi fascism. In primul rand, cred, fenomenul ar trebui analizat din punct de vedere cultural, pentru ca aici sunt cateva din trasaturile sale definitorii.

Fascismul a promovat principiul masculinitatii, eroismul, militarismul si disciplina, si a respins pluralismul cultural si multicultualismul. Mussolini a spus : „war is to man what maternity is to the woman„. Interesant este ce ne spune Wikipedia despre rolul femeii in societatea fascista:

Italian Fascism stood in favour of expanding voting rights to women. In 1920, Benito Mussolini declared that „Fascists do not belong to the crowd of the vain and skeptical who undervalue women’s social and political importance. Who cares about voting? You will vote!”.[179] In November 1925, women were given restricted voting rights, juxtaposed to the eliminaton of opposition parties and enabling of the Fascist government to rule with dictatorial powers. Fascist women’s organizations, disgruntled at the lukewarm reforms, were then made subordinate to the secretariat of the party, headed by Fascist conservative and misogynistRoberto Farinacci, although gradual women’s suffrage was retained.[180][179] In the 1920s, the Italian Fascist government’s Opera Nazionale Dopolavoro (OND) allowed working women to attend various entertainment and recreation events, including sports that in the past had traditionally been played by men.[181] The regime was criticized by the Roman Catholic Church, which claimed that these activities were causing „masculinization” of women.[182] The Fascists responded to such criticism by restricting women to only being allowed to take part in „feminine” sports, forbidding them to be part of sports that were played mostly by men.[182]

Mussolini perceived women’s primary role as childbearers, while men were warriors; he once said, „war is to man what maternity is to the woman”.[183] In an effort to increase birthrates, the Italian Fascist government gave financial incentives to women who raised large families and initiated policies designed to reduce the number of women employed.[184] Italian Fascism called for women to be honoured as „reproducers of the nation”, and the Italian Fascist government held ritual ceremonies to honour women’s role within the Italian nation.[185] In 1934, Mussolini declared that employment of women was a „major aspect of the thorny problem of unemployment” that Italy was facing at the time and that for women, working was „incompatible with childbearing”. Mussolini went on to say that the solution to unemployment for men was the „exodus of women from the work force”.[186]

Nazi policies toward women strongly encouraged them to stay at home to bear children and keep house.[187] This policy was reinforced by bestowing the Cross of Honor of the German Mother on women bearing four or more babies. The unemployment rate was cut substantially, mostly through arms production and sending women home so that men could take their jobs. Nazi propaganda sometimes promoted premarital and extramarital sexual relations, unwed motherhood and divorce, but at other times the Nazis opposed such behaviour.[188] The growth of Nazi power, however, was accompanied by a breakdown of traditional sexual morals with regard to extramarital sex and licentiousness.[189]” (subl.mea)

Pe de alta parte se opuneau homosexualitatii.

De asemenea Fascismul s-a bazat pe rasism. Practic un partid fascist este un partid rasist. Iata ce spunea Mussolini:

The singular, enormous problem is the destiny of the white race. Europe is truly towards the end of its destiny as the leader of civilization.” (subl. mea)

Practic un partid fascist este un partid nationalist, rasist si care exacerbeaza principiul masculinitatii, bazat pe ateism, sau, asa cum arata Wikipedia, pe un „post-crestinism”. Ideea era distrugerea crestinatatii si punerea societatii omenesti pe cu totul alte baze decat cele crestine, adica pe cele ale darwinismului social (care sa asigure si sa garanteze politica rasista) si ale interventionismului social, pentru crearea unui „om nou” si a unei „civilizatii noi” (se vad, in acest punct, asemanari izbitoare cu comunismul, deoarece si comunismul vroia sa creeze un om nou, iar homo sovieticus e doar un exemplu in acest sens). Darwinismul social le permitea sa absolutizeze conflictul, vazut ca generator de progres si civilizatie. Iar pe aceasta teorie nazistii au contruit teoria rasei superioare, care trebuia sa iasa invingatoare din ceea ce ei numeau lupta de rasa (ca de aia era superioara, nu?) care continua in competitia si conflictul dintre rase.

Iata ce ne zice Wikipedia:

„Italian Fascist Alfredo Rocco claimed that conflict was inevitable: Conflict is in fact the basic law of life in all social organisms, as it is of all biological ones; societies are formed, gain strength, and move forwards through conflict; the healthiest and most vital of them assert themselves against the weakest and less well adapted through conflict; the natural evolution of nations and races takes place through conflict.”

De unde se poate observa clar ca aceste teorii duceau la concluzia ca si razboiul este inevitabil.

Ar mai trebui remarcat ca problema avorturilor, spre exemplu, era vazuta tot din perspectiva rasiala: acestea erau deseori obligatorii pentru non-arieni. In schimb, pentru rasa ariana, „pura”, avorturile erau strict interzise. In Italia, pedepsele pentru avort au crescut in 1926, si acestea erau declarate crime impotriva statului (din nou o asemanare izbitoare cu comunismul, sau, mai exact spus, cu ceausismul).

De asemenea un alt element cararcteristic al fascismului este indoctrinarea prin folosirea aparatului de propaganda. Indoctrinarea avea drept scop glorificarea miscarii fasciste si trebuia sa sublinieze marele sau rol istoric. Fascismul era o miscare anti-intelectuala. Iata ce spune Wikipedia:

„Therefore, fascism tends to be anti-intellectual.[167] The Nazis, in particular, despised intellectuals and university professors. Hitler declared them unreliable, useless, and even dangerous.[168] He said: „When I take a look at the intellectual classes we have – unfortunately, I suppose, they are necessary; otherwise one could one day, I don’t know, exterminate them or something – but unfortunately they’re necessary.”

Si, bineineles, un regim fascist este unul dictatorial – fascistii promovau un stat totalitar. Pe de alta parte expansionismul imperialist era privit ca o necesitate. Iata ce spune un fascist japonez despre democratie:

„Japanese fascist Nakano Seigo advocated that Japan follow the Italian and German models, which were „a form of more democratic government going beyond democracy” which itself had „lost its spirit and decayed into a mechanism which insists only on numerical superiority without considering the essence of human beings.”

Iar pe de alta parte elementul central de autoritate, cheia autoritarismului, era liderul:

„A key authoritarian element of fascism is its endorsement of a prime national leader, who is often known simply as the „Leader” or a similar title, such as Duce in Italian, Führer in German, Caudillo in Spanish, Poglavnik in Croatia, or Conducător in Romanian. Fascist leaders who ruled countries were not always heads of state, but were heads of government, such as Benito Mussolini, who held power under the King of Italy, Victor Emmanuel III.”

Mi se pare deosebit de important ce spune si anume ca: liderii fascisti care conduceau tara nu erau numai si sefi de stat, cat si sefii guvernului. Practic, toata puterea de decizie era concentrata in mana unui singur om – liderul!

Am facut acest preambul pentru ca oamenii ar trebui sa citeasca si sa se informeze asupra a ceea ce a fost si este fascismul. Cu o asemenea teorie nu este de glumit. Pentru ca asemenea teorii au condus la catastrofe in Istorie, la tragedii de neinchipuit! A condus la una din cele mai monstruoase file din Istoria Umanitatii – nazismul, caracterizat prin exterminarea omului de catre om si la cel de-al doilea razboi mondial.

Sa caracterizezi balacareala damboviteana drept fascism, este o exagerare ce poate fi periculoasa. Este regretabil ca se ajunge la un asemenea discurs. Astfel de discursuri pot conduce la o radicalizare absolut inutila a unei lupte politice care, ce-i drept, s-a acutizat in ultima vreme. Eu cred ca cel mai bine ar fi ca partidele noastre politice sa caute solutii economice pentru iesirea din impas. Eu cred ca aceasta ar trebui sa fie prioritatea numarul 1 si sa mai lasam prostiile despre fascism, ca nu duc la ceva bun. In niciun caz la o viata mai buna, asa cum Istoria a si demonstrat dealtfel. Ma mira ca s-a ajuns la astfel de discursuri, de pareri exprimate in tusele cele mai groase. Eu cred ca ar cam trebui sa ne calmam cu totii. Pentru ca daca vrem cu adevarat sa gasim solutii democratice, atunci le putem si gasi.

Realitatile din Romania de azi sunt destul de precare, asta e adevarat. Criza economica a determinat un declin economic ce se face simtit in viata noastra. Insa daca abordarea problemei se va face cu calm, realist, fara patima si ura, atunci se pot gasi si solutii. Trebuie spus ca solutiile depind de noi, in primul rand. Avem un stil de a astepta solutii venite din alta parte – UE, SUA, etc. Este o greseala, pentru ca nimeni nu ne va rezolva problemele.  Una e ca cineva sa te sprijine, si alta e ca sa-ti rezolve problemele. Mie mi se pare ca noi nu prea intelegem lucrul acesta. Problema nu este atat razbunarea, tragerea la raspundere si nici nu cred ca mesaje de genul: „pedepsirea vinovatilor pentru tot ce s-a gresit in acesti doi ani” vor aduce ceva bun. Deoarece acest lucru ar putea conduce spre o curba periculoasa a razbunarilor politice si ar putea produce mai multe abuzuri decat lasa sa se intrevada. In niciun caz nu este de natura sa asigure o pace sociala. Ci cred ca ar trebui sa ne mobilizam, daca se poate spune asa, capacitatea de a gasi solutii pe cale democratica, intr-un climat de pace sociala. In special solutii economice. Pacea sociala conteaza foarte mult si aceasta se poate obtine numai daca vom privi problemele si vom actiona fara patima si ura. Poate ca discursurile ingrijoratoare despre fascism pe care, iata, le vedem in editoriale si pe bloguri, reflecta tocmai aceasta stare de patima interioara si de ura, stare care ne-a cuprins pe toti, din disperare si frustrari, dar care nu este in regula. Pentru ca ne radicalizeaza inutil. Si, de suferit, tot noi vom suferi pana la urma. In general vorbind, o lume mai buna nu se poate construi asa. Iar aceste discursuri despre fascism, in felul acesta, Puterea si Opozitia gratulandu-se reciproc cu epitete care mai de care, sunt periculoase pentru ca, tot repetate, Doamne fereste, chiar ca ar putea sa ne conduca spre un astfel de regim. Si nu cred ca armonia sociala se poate obtine cu discursuri radicale.

februarie 4, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Emil Boc nu a scos niciun cuvant pe parcursul celor doua ore…

Iata o stire foarte interesanta din Gandul:

BĂSESCU S-A BĂTUT CU „STELELE PARTIDULUI” ÎN ŞEDINŢA PDL. Cum l-a scos la careu pe deputatul Păsat

de Liliana RUSE

Stateam si citeam acest articol si contemplam cum Traian Basescu, presedintele tarii, s-a comportat ca un adevarat sef de partid! Energic si viguros, i-a mustruluit si le-a frecat ridichea pana la loc comanda!

„Băsescu le-a cerut pedeliştilor ca, la viitorul congres, să adopte criterii de integritate pentru intrarea în partid şi să le aplice „în cinci zile”. Secretarul general Vasile Blaga l-a contrat timid, amintindu-i că PDL are deja asemenea criterii incluse în statut. „Zău, şi poţi să-mi spui când le-aţi aplicat? Dă-mi măcar un singur exemplu”, i-a răspuns Băsescu, replica prezidenţială lăsându-l mut pe Blaga. Şeful statului le-a propus pedeliştilor să o coopteze pe Monica Macovei în comisia care va elabora criteriile de integritate.”

Presedintele jucator a jucat rolul sefului de partid! Asta ca sa nu spun ca ceea ce a facut cam sfideaza Constitutia – art.84. Dar… in definitiv si la urma urmei, de ce nu, presedintele poate sa spuna ce are de spus. Problema este si cum o face…

„Preşedintele a avut şi un mesaj de încurajare către PDL, spunându-le liderilor partidului că merg pe calea cea bună, a reformelor, şi că trebuie să continue, indiferent de faptul că urmează alegeri interne. „Sunteţi un partid de dreapta, asumaţi-vă această identitate, fiţi consecvenţi şi veţi câştiga fără probleme alegerile. Nu faceţi prostia să vă întoarceţi de pe drumul pe care aţi plecat, cel al reformelor”, a sunat mesajul mobilizator al Cotrocenilor. Băsescu i-a sfătuit pe pedelişti să facă compromisuri „doar atunci când e nevoie”, dar să nu cedeze continuu, pentru că altfel indentitatea partidului devine „difuză”.”

Problema este cine conduce, defapt, acest partid.

„Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, luni seară, parlamentarilor PDL să contracareze mediatic Opoziţia şi le-a reproşat liderilor partidului că nu ies la bătaie. „Stelele partidului stau şi ei în tranşee, dar stau în aşa fel încât să nu îi atingă glonţul şi trimit la înaintare infanteria, să încaseze pentru ei”, a spus preşedintele, conform unor surse participante la discuţii.
Sursele citate au precizat că Băsescu le-a atras atenţia pedeliştilor că au o problemă reală cu corupţia: „Până acum, un partid de stânga – PSD – era perceput ca fiind cel mai corupt. De când aţi venit la putere, aţi început şi voi. Sunteţi un partid dreapta, dar aveţi o problemă cu corupţia„. (subl. mea)

Desi cred ca o sa ma repet, totusi, stau si ma intreb: de ce nu a facut Emil Boc aceste afirmatii, care traseaza linia partidului, tactica si strategia sa, in definitiv programul sau politic? Ma intreb, pentru ca Boc asta face: tace!  Este o chestiune destul de ciudata ca presedintele tarii, care este incompatibil cu functia de membru de partid, sa se comporte ca un sef de partid, si inca unul veritabil, asta in timp ce presedintele partidului, care este intru totul indreptatit sa faca astfel de afirmatii – deoarece conduce partidul, sau ar trebui s-o faca –  tace malc. Basescu, pur si simplu, a dat ordine partidului! Basescu vorbeste de coruptie, dar este intr-o inadvertenta de ordin legal constitutional, punand PDL-ul intr-o lumina cat se poate de proasta – aceea de a primi ordin de la seful statului, care nu ar trebui sa faca asta!

Problema nu mi se pare deloc simpla si ceea ce a afirmat Basescu, in legatura cu huiduielile de la Iasi, ma pune serios pe ganduri:

„Băsescu a făcut reproşuri guvernului în chestiunea recalculării pensiilor militarilor, spunând „ridică semne de întrebare” faptul că Executivul nu a reuşit să facă această recalculare în şase luni. „Puteaţi măcar să-i informaţi pe oameni şi nu sa le trimiteţi direct fluturaşii cu pensia tăiată, fără nicio explicaţie. Normal că m-au huiduit oamenii la Iaşi pe 24 Ianuarie şi aveau dreptate„, a spus preşedintele, fără să primească vreun răspuns din partea miniştrilor sau a premierului.” (subl. mea)

Este ca si cum tacerile discrete din partid ascund o anumita distantare de Basescu. Acesta le-a cerut sa-si asume identitatea de dreapta. De ce oare? Lucrul ar scoate in evidenta reticente serioase in partid cu privire la asumarea unei asemenea identitati. Interesant este ca la Iasi nu Boc s-a expus huiduielilor, ci Basescu. Este ca si cum Boc a facut pasul inapoi si a iesit in evidenta Basescu, ca buboiul in frunte! Sa fie oare vorba de o fractura, invizibila pentru publicul larg, dar profunda, intre PDL si Traian Basescu? Aceste taceri despre care vorbeste articolul par a spune multe… Ce vor sa spuna oare?

Eu, sincer vorbind, as vrea sa-l vad pe Basescu si la sedinta altor partide. Inteleg ca nu a fost invitat. Deci la PDL a fost invitat. Numai ca nu s-a comportat ca un invitat, ci ca sef de partid! Si cred ca mai trebuie spus ca a vorbit partidului, nu Guvernului – deci astea nu au fost consultari cu Guvernul. A pedalat pe tema reformelor, dar nu a spus nimic despre ineficienta Guvernului pe problemele economice. Chiar si siguranta ca va castiga la referendum, daca va fi suspendat, mi se pare destul de suspecta, desi de inteles (doreste sa mai castige inca o batalie politica!). Problema este ca suspendarea nu prea poate avea loc pana la viitoarele alegeri, pentru faptul ca Opozitia nu are majoritate in Parlament. Problema este ce o sa faca daca alianta dintre PSD si ACD va castiga alegerile parlamentare! Presedintele are o siguranta foarte mare cand le zice pedelistilor: ” „Sunteţi un partid de dreapta, asumaţi-vă această identitate, fiţi consecvenţi şi veţi câştiga fără probleme alegerile. Nu faceţi prostia să vă întoarceţi de pe drumul pe care aţi plecat, cel al reformelor„. Dar pe ce se bazeaza aceasta siguranta – ca o sa castige fara probleme alegerile? Ca in sondaje PDL nu sta deloc stralucit, ba chiar se poate spune ca sta prost de tot. Pe ce se bazeaza aceasta siguranta, a unui presedinte huiduit la scena deschisa de catre oameni, recunoascand ca oamenii au avut dreptate? Bine, poate fi vorba de mentalitatea de invingator a presedintelui… Si, in definitiv, ce era sa le spuna? Ca o sa piarda alegerile? Dar, totusi, cum poti sa ai aceasta siguranta, ca PDL o sa castige fara probleme alegerile? Acest fara probleme ma intriga. Cand toate sondajele de opinie, care au fost date publicitatii si pe care le-am vazut spun cu totul altceva. In niciun caz nu se poate afirma ca victoria PDL, daca va fi o victorie, va fi fara probleme, intelegand prin asta ca va castiga detasat. Este iarasi ciudat ca presedintele tarii le spune asa ceva pedelistilor, adica cum vor castiga alegerile. A fost un discurs de sef de partid, nu de presedinte al tarii. Pe de alta parte, din discursul prezidential, ar rezulta ca ar exista riscul ca PDL sa se intoarca de pe drumul de pe care a plecat – cel al reformelor. Altfel ce sens ar mai avea indemnul prezidential? Pentru ce sa indemni pe cineva sa faca ceva, daca acela e chiar hotarat s-o faca? Dar, pe de alta parte, de ce si-ar asuma PDL identitatea de dreapta, ca sa dau un exemplu, daca nu prea crede in aceasta identitate. Sa nu uitam ca PDL (PD) a pornit ca partid de stanga, initial. Dus prin toate doctrinele de catre Traian Basescu, a ajuns in Grupul Popular. Asta nu inseamna ca, peste noapte, si constiintele oamenilor s-au schimbat. La ordinul prezidential. Daca tu vorbesti si cel care te-asculta tace, asta nu inseamna ca e si de acord cu tine. Pe de alta parte, daca ma uit la denumirea acestui partid, singurul element de dreapta ar fi cel liberal , L-ul din coada, ca democrati sunt toti. Care, defapt, e tot de stanga, ca se zice ca liberalii ar fi de stanga. Atunci ce fel de partid de dreapta ar fi PDL? Iar daca nu este un partid de dreapta, de ce sa-si insuseasca drumul unor reforme de dreapta? Adica ceea ce nu e defapt… De ce trebuie sa-mi asum ceva in care nu prea cred? De ce sa fiu obligat sa fac asta?

Dar daca PDL nu este altceva decat o confuzie ideologica populista? De unde pana unde Traian Basescu, cel care indeamna, ar avea o constiinta de dreapta (desi poate ar vrea s-o aiba), cand s-a si declarat fost comunist, cand a zis ca Ceausescu ar fi fost un mare presedinte al romanilor daca ar fi stat doar 10 ani la putere? Daca si Basescu este un produs al unei asemenea confuzii grave? De unde se naste urmatoarea intrebare: dar daca si noi, oamenii obisnuiti traim, defapt, intr-o grava confuzie idelogica, indusa de un politic confuz, de o tranzitie confuza? Atunci cand PSD imbraca acele haine care nu-i stateau bine, vorba lui Adrian Nastase, cum a fost? Adica acele haine de dreapta, care l-au facut urat de catre popor, nu-i asa?

Parerea mea este ca Traian Basescu nu a procedat cum trebuie. Problema nu este diferentierea ideologica. Poate sa para surprinzator si ciudat ceea ce spun. Voi cauta sa ma explic si sa va arat, chiar daca gresesc, cum vad eu lucrurile. Sa luam un exemplu: SUA. Acolo sunt doua partide principale: Partidul Republican si Partidul Democrat. Fireste, se poate vorbi si aici de doctrine: stanga, dreapta, centru. Dar de ce trebuie sa fie atat de mari diferentierile? Sunt chiar atat de mari, in tuse groase, diferentele intre cele doua partide? Sau este mai mult o abordare „centrista”, ca sa zic asa, a problemei? Adica, daca e sa vorbesc in termeni matematici, fata de centru, este o diferenta de plus/minus epsilon, unde acest epsilon este un infinit mic. Diferentierile nu sunt asa mari, si, cu toate acestea, democratia americana este cea mai veche democratie moderna, ca sa zic asa, din cate cunosc. Pe cand Basescu vrea sa diferentieze in tusele cele mai groase PDL-ul de PSD. Dar daca s-ar face o asemenea diferentiere s-ar casca si un gol care nu ar mai fi ocupat de nimeni. O parpastie nu numai politica, dar si sociala. De asta avem nevoie? Au fost atatia presedinti ai Statelor Unite, atat democrati, cat si republicani, dar, cu toate acestea, SUA a ramas, de la infiintarea sa, aceeasi. Daca diferentierile ar fi fost mari, SUA nici nu ar fi putut ajunge unul din cele mai dezvoltate state de pe glob (daca nu chiar cel mai dezvoltat!!) si o mare putere militara!  Nici nu ar fi avut stabilitatea politica si sociala sa ramana aceeasi, adica sa pastreze acelasi fond si spirit constitutional de la infiintarea sa. Deoarece cu cat diferentierile sunt mai mari, cu atat si contradictiile sunt mai mari. Iar contradictiile mari pot crea prapastii ideologice, politice si sociale, greu de umplut, situatii greu de rezolvat. Basescu greseste cand vrea sa fie transant in aceasta problema: adica el sa transeze stanga si dreapta politica. Eu cred ca intr-o democratie nici nu este necesar sa fie atat de mari diferentierile, ci toate partidele sa graviteze in jurul acelorasi valori umane, politice, sociale, constitutionale, etc. Abordarile privind rezolvarea unor probleme ar putea fi diferite. Dar nu ar trebui sa existe nici aici diferente prea mari. Ci trebuie avut in vedere o viziune realista de rezolvare a acestora in interes general. Practic, numai marxistii au tratat diferentierea ideologica in tuse atat de groase. Aceasta diferentiere a condus la ceea ce ei numeau lupta de clasa. Lucru logic – contradictiile mari in plan politic si social conduc la lupta, ce poate fi si de clasa, atunci cand un partid este reprezentantul politic al unei clase sociale. Pe de alta parte, diferentierile trebuie sa existe, cu conditia sa nu fie foarte mari, astfel incat sa duca la contradictii foarte mari, ce pot pune in pericol democratia! Pentru ca, defapt, asta e problema: democratia, pe care poporul roman a castigat-o cu sange varsat, in decembrie ’89!

Faptul ca tot vrem sa schimbam Constitutia inseamna ca nu ne-am definit cum trebuie valorile. O Constitutie trebuie respectata de catre toate fortele politice, de catre toti cetatenii. Nu ne place s-o mai respectam, o schimbam. Nu mi se pare o atitudine. Si nu se poate ca o forta de dreapta, sa zicem, sa faca o Constitutie de dreapta, iar o forta de stanga, o Constitutie de stanga. Constitutia trebuie respectata de toti si de toate. Dar daca nu avem niste valori foarte clar definite si criterii pentru asta, cum putem sa facem acest lucru? De aceea si spuneam ca fortele politice trebuie sa graviteze in jurul acelorasi valori. Pentru ca democratia presupune alternanta la Putere si atunci, asa cum un partid socialist sau social democrat poate sa fie la putere azi, maine poate fi un partid liberal sau popular. Fara valori comune nici nu s-ar putea sa existe o viziune comuna asupra Constitutiei, nu?  Ar insemna ca nici nu avem valori comune pe care sa ni le insusim, in conditiile pluralismului politic. Pai si atunci unde vom ajunge…?

februarie 1, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre incompetenta Guvernului!

Va propun ca sa cititi cu calm acest articol din Romania Libera:

Valeriu Tabără asigură că România nu va fi afectată de criza alimentară

Deci marea mea rugaminte ar fi sa nu va enervati citind acest articol. Stiu ca nu o sa fie usor. Dar cu un efort cat de cat poate ca merge.

Defapt Dl. Tabara reduce lucrurile la bazele lor cele mai simple si face urmatorul rationament de clasa VII-a primara:

Dacă românul nu va fi suficient de harnic, poate suferi de foame, ca în orice gospodărie. România nu are voie, în condiţii normale, să aibă probleme sau să se discute despre foame

Deci: daca nu e suficient de harnic, romanul ar putea avea probleme cu foamea. Din ce a spus rezulta logic: daca nu are probleme cu foamea, atunci romanul e suficient de harnic!! 🙂  (p implica q este congruent cu non q implica non p, pentru detalii recomand Manualul de algebra de clasa a IX-a).

Ca sa concluzionam:

Domnu’ ministru, pe cand va dati, dom’ne, demisia? 

Asta ca sa nu spun ca tot Guvernul ar trebui sa-si dea demisia, intrucat membrii Guvenului sunt solidari in raspundere!

In viziunea D-lui Tabara totul depinde de cum e romanul, harnic sau neharnic. Nicidecum de ceea ceea ce face Guvernul! Si cum ar putea sa depinda de ceea ce face Guvernul, cand la Guvernul Boc se observa cu usurinta o lipsa totala de strategie in ceea ce priveste economia si relansarea acesteia. Deci de romani depinde totul! Pai daca de romani depinde, atunci s-ar putea intampla ca romanii sa fie foarte harnici la viitoarele alegeri si sa voteze cum PDL nici nu si-ar putea imagina. Recunosc dragostea catre axiomatica a PDL-ului exprimata celebru prin butada: „Iarna nu-i ca vara”. Iar eu as adauga : „Si nici magarul ca si caprioara” 😆 Mai si rimeaza! 🙂 Inteleg preocuparea de a aprofunda bazele axiomaticii existentiale, numai ca Guvernul a ramas doar la acest stadiu. As dori sa vad ca teoria ce rezulta din aceste axiome ar putea produce, transpusa in practica, si crestere economica! Ca se cam vad doar minusuri la capitolul asta!

ianuarie 30, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Despre acutizarea luptei politice dintre Putere si Opozitie

Adevarul este ca s-a ajuns la o acutizare ce merge pana la ura. Paharul s-a umplut cu arestarea presedintelui Consiliului Judetean Arges, Dl. Constantin Nicolescu. Replica PSD a fost una dura, dezavuand discursul lui Traian Basescu la APCE. Luari de pozitie cat se poate de transante si de dure. Acuzatii grave la adresa lui Basescu din partea PSD, cum ca acesta ar conduce un stat politienesc. Atitudini la fel de dure si din partea reprezentantilor PDL. Nu voi face aici divagatii asupra practicilor judiciare din Romania si a legilor care le reglementeaza. Ci vreau sa scot in evidenta un singur lucru, si anume ca nu e in regula cu toata aceasta atmosfera incordata, plina de suspiciune si de ura intre cele doua entitati: Putere si Opozitie, care induc suspiciunea si ura intre cetateni. Pentru ca intr-un astfel de climat nu se poate construi ceva. Iar clasa politica din Romania, in ansamblul ei, ar trebui sa fie constienta ca rolul sau este acela de a construi o Romanie moderna si democratica. La ora actuala lipseste dialogul, si ma refer la dialogul pe problemele importante ale tarii, cum ar fi cele economice, pentru imbunatatirea vietii oamenilor. Este adevarat ca situatia actuala se datoreaza Puterii, ce parca nu are nicio disponibilitate catre un dialog politic pe temele majore ale tarii cu Opozitia. Pentru ca la noi, in lipsa unei culturi a dialogului (civilizat) precum si a unei mentalitati din vremuri revolute, Puterea, oricare ar fi fost ea, a dorit sa-si impuna propriul ei model de societate, intotdeauna in contradictie cu modelul Opozitiei. Ei, lucrul acesta nu poate sa conduca spre o poveste de succes. Sigur, suntem o democratie tanara. Dar ar trebui sa ne maturizam. Si ar trebui inteles tot acest parcurs de 21 de ani catre democratie, economie de piata intr-un mod mult mai profund. Este ingrijorator ca rezultanta acestor transformari sa conduca spre o mai mare dezbinare si catre o acutizare fara rost a unei lupte sterile. Spun asta pentru ca nu vad consecinte benefice ce ar rezulta dintr-un asemenea conflict. Adevarul este ca situatia economica ramane in continuare grea, iar oamenii sufera de pe urma acestui lucru. Acesta este un lucru care ar trebui sa preocupe actuala clasa politica la modul cel mai serios. Pentru ca daca problemele nu se rezolva, oamenii isi pierd increderea in clasa politica, in democratie, in institutiile democratice. Inutil sa mai pomenesc de numarul mare de nostalgici. Dupa cum spuneam si intr-o postare anterioara, trebuie sa existe o viziune comuna despre Romania si despre cum ar trebui sa arate Romania. Daca unul trage hais si altul cea, tare mi-e teama ca va surveni esecul. Si ne-o facem noi cu mana noastra, fara sa ne ajute cineva. Vom fi perceputi, daca nu si suntem deja, ca o tara dezbinata politic, instabila din acest punct de vedere. Adversitatea politica, intr-o democratie veritabila, nu inseamna dusmanie. Or, la noi, dupa cat se pare  in urma ultimelor evenimente, lucrurile merg destul de departe.

Sa luam un exemplu la intamplare: Franta. Eu nu am auzit ca in Franta ar exista o asemenea ascutire a luptei (era sa zic de clasa) ca la noi. Nu am vazut (poate ca nu cunosc bine) asemenea atitudini dure intre Popularii lui Sarkozy si Socialistii lui Martine Aubry. Nu am vazut invective, afirmatii ironic rautacioase si dusmanoase, capabile sa genereze falii in societate, dusmanii iremediabile, disfunctionalitati, ura, asa cum sta situatia la noi. Ar trebui sa invatam de la tarile cu traditie democratica, mai civilizate, cum se procedeaza. Pentru ca una este dezbaterea si alta este invectiva, acuzatia, replica dura, marlania, abuzul! Pentru asta si ziceam, anterior, ca nu e de mirare ca Franta ne da cu flit. Pana la urma eu stau si ma intreb daca stim ce vrem si unde vrem sa ajungem. In Romania intotdeauna Puterea a fost cea extrem de aroganta si nesuferita, dupa ce era numai miere si cu promisiuni mari de tot despre o viata mai buna in campanie, ca, imediat dupa ce s-a instalat, sa inceapa cu tot felul de arogante, abuzuri, satisfacerea clientelei politice, etc, etc. Nu spun, Doamne fereste, ca in alta parte ar fi perfect, ar fi societatea perfecta. Dar, totusi, prefer o asemenea gandire utopica, care poate ca are samburele perfectionarii sociale in dansa, decat lupta mizerabila care se duce pe meleaguri dambovitene. Creatoare, in final, de haos, dezbinare, confuzie, abuz. Iar epilogul este: mai multa saracie. La noi se pare ca nu se intelege, nu intelegem ca una este dialogul civilizat, rational, dezbaterea unei probleme pe baze ideologice si alta insulta care merge pana la injuratura. Cand spun asta nu ma refer neaparat la clasa politica, ci la noi. Iar clasa politica este dupa chipul si asemanarea noastra, imi pare rau ca trebuie sa spun lucrul acesta. Ca n-ar trebui sa fie asa, ci clasa politica ar trebui sa fie un model pentru cetateni! Pentru ca asemenea incrancenari indica faptul ca lipseste ceea ce se cheama civilizatie.

Nu se poate asa ceva! Chiar ma gandeam ca daca ma apuc sa scriu un comentariu asupra discursului rostit de Basescu la APCE, in care sa arat si partile pozitive, bune  ale discursului, voi fi gratulat de catre simpatizantii Opozitiei cu tot felul de epitete, care mai de care, dar privit cu simpatie de ceilalti. Este clar ca e vorba de o deformare a obiectivitatii, pe care o sufera in general societatea, si care nu ne mai permite sa vedem lucrul pozitiv, decat deformat prin prisma neincrederii, suspiciunii. Pai cum vrem atunci sa construim ceva? Cand acel „simt enorm si vad monstruosal lui Caragiale inca mai face efecte!! Si ne intrebam de ce nu se modernizeaza Romania….

ianuarie 29, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii