Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Theresa May…

Ma vad nevoit sa-i dau dreptate Elenei Udrea cand aceasta spunea cu o mimica adecvata: „Sunt barbati…”. Adica, vroia sa zica: „mama, ce barbati mai sunt…!!”.

Ce vreau sa spun cu asta?

Eu nu cred ca o atitudine barbateasca, cea prin care iti asumi cu barbatie deciziile mergand inainte, este incompatibila cu conservatorismul. Poti intr-adevar sa ai o admiratie sincera pentru un om care are crezurile sale, asumandu-si-le barbateste!

Ce au facut insa conservatorii britanici, mai ales acei barbati care au fost varful de lance, ca sa zic asa, al Brexitului? Nigel Farage a demisionat imediat, dar imediat, de la conducerea UKIP, de Boris Johnson nici nu se mai aude, iar Cameron… Cameron a sustinut ca Marea Britanie sa ramana in UE, dar a organizat referendumul cu pricina… Asa ca el… El si-a dat demisia…

Si au lasat-o pe Theresa May sa se descurce, ca doar e femeie, n-asa?

Theresa May

Asa au facut si inainte de a veni Margaret Thatcher la Putere. Dupa ce au dus tara de rapa – pe atunci erau laburistii, acuma sunt conservatorii – au lasat-o pe Margaret sa se descurce. Ca doar e femeie!

Dar e uluitor, si nu se poate sa nu-ti sara in ochi lucrul asta, cum vajnicii barbati care sustineau sus si tare Brexitul, dupa ce au avut castig de cauza la referendum, s-au pitulat cum au putut mai bine, precum niste copii care, dupa ce au facut o prostie, se ascund o zi intreaga de parinti ca sa n-o incaseze! 😆 😆

iulie 13, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Ce ar trebui sa ne ingrijoreze…

Mediafax

REZULTATE BREXIT. Donald Trump: Ieşirea Marii Britanii din UE este un lucru extraodinar

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a declarat că este un lucru extraordinar că britanicii „şi-au luat ţara înapoi” votând pentru ieşirea statului din UE, potrivit The Telegraph.

„Cred că s-a întâmplat un lucru extraordinar, un vot uimitor, istoric”, a spus el. „Suntem foarte fericiţi”.

“Oamenii sunt furioşi. În toată lumea sunt furioşi“, a spus Trump, întrebat de ce oamenii au votat pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

Marea Britanie va ieşi din UE, după ce 51.9 la sută dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale, informează BBC News online. Partidul Sinn Fein a emis un comunicat în care cere organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei din Irlanda de Nord în privinţa unirii cu Republica Irlanda, ca o soluţie pentru a rămâne în UE.”

Donald Trump

N-am prea vazut comentarii legate de declaratiile lui Trump… Insa cred ca trebuie sa precizam la modul foarte clar: Donald Trump candideaza la functia de Presedinte al SUA. In alegerile primare a depasit pe toti ceilalti concurenti din Partidul Republican, iar la Conventia Republicana are, desigur, cele mai mari sanse de a fi nominalizat drept candidat la functia de Presedinte al SUA. Si ar mai fi ceva: are sanse reale sa castige batalia pentru Casa Alba si, deci, sa devina Presedintele SUA cu acte in regula, cum se spune.

Vrem, nu vrem, ne place, nu ne place, Dl. Trump reprezinta azi Partidul Republican din Statele Unite.

Din aceste considerente trebuie sa acordam o mare atentie declaratiilor sale.

Declaratiile domniei sale referitoare la Brexit sunt inadmisibile. As dori sa vad, in acest sens, o dezaprobare ferma venita din partea Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului European si Consiliului Europei! Pentru ca sunt declaratii impotriva Uniunii Europene, principalul partener politic si economic al Statelor Unite, inclusiv pe linie militara si de securitate. Daca Dl. Trump face astfel de declaratii acum, la ce sa ne asteptam cand va fi – tot ce este posibil si chiar e foarte posibil! – Presedintele Statelor Unite? Cum vede domnia sa relatia viitoare dintre Statele Unite si Uniunea Europeana, daca dansul are de pe acum astfel de pareri? Si, bineinteles, cum va functiona NATO in cazul in care va ajunge Presedinte, daca el de pe acum loveste in Uniunea Europeana?

Nu se poate sa nu te ingrijoreze astfel de declaratii venite din partea candidatului republican la presedintia SUA, cu atat mai mult cu cat are sanse reale de a ajunge Presedinte!

In loc ca domnia sa sa sprijine Uniunea Europeana, relatia Statelor Unite cu Uniunea Europeana, dansul sapa, de fapt, Uniunea Europeana, sprijinind curentul eurosceptic… Adica exact pe dos decat trebuie, adica in detrimentul Statelor Unite!!! Chestia asta cu „si-au luat tara inapoi” miroase a Rusia de la o posta. Probabil ca Moscova si-a propus sa-si planteze omul la Casa Alba. Ce nu se poate face cu bani, cu multi, multi bani…? Inclusiv dezinformari si manipulari in masa, care sa conduca la efecte precum Brexitul… Si cine stie la ce efecte ar putea sa conduca in America!! Mai pe scurt spus: s-o conduca la dezastru! Oligarhii rusi nu stau degeaba pentru ca, dupa cum lesne se poate constata, ordinul pe unitate a fost deja dat: banii incep sa circule! Acolo unde trebuie! In scopul precis ca omul care va ocupa fotoliul din Biroul Oval sa serveasca interesele Kremlinului!

Uitati-va ce declaratii face: „Sunt foarte fericit!”, ” S-a intamplat un lucru extraordinar, un vot uimitor, istoric!”. Si, ma rog, de ce e atat de fericit? Ca nu inteleg, chiar nu inteleg fericirea asta… Mai ales ca Brexitul nu ajuta cu nimic SUA. De unde atata fericire? Pentru ca daca ai sta mai bine sa te gandesti, Brexitul chiar afecteaza SUA. E un efect negativ, inclusiv in plan economic, dar mai ales politic. Lumea occidentala postbelica a fost construita pe o buna relatie intre Europa si Statele Unite. Lucrul acesta a permis Statelor Unite consolidarea puterii si influentei pe plan extern. Fara Uniunea Europeana si SUA ar fi mai slaba si cu mai putina influenta. Prin Uniunea Europeana, SUA a contribuit major la democratizarea Europei de Est, la introducerea economiei de piata libera, intarind libertatea in Europa, micsorand pericolul extremismului, care a facut ravagii in Europa. Prin Uniunea Europeana, SUA a contribuit la democratizarea si modernizarea Rusiei, o tara ce s-a aflat decenii la rand sub comunismul cel mai dur, care a provocat crime inimaginabile! Prin Uniunea Europeana, SUA a contribuit la instaurarea unui regim democratic in Ucraina, determinand un parcurs benefic pentru aceasta tara, in sensul modernizarii acesteia. Ca acum sa vina Dl. Trump si sa stirbeasca din prestigiul Americii de patrie a libertatii!

Este inadmisibil!

Si sper ca electoratul american sa deschida bine ochii la vot! Pentru ca votand un astfel de om iresponsabil pot sa-si condamne tara la dezastru!

E trist ce se intampla. Dupa doua mandate ale unui Presedinte Democrat ar fi trebuit sa vina unul Republican. Insa este inacceptabil un Presedinte Republican precum Dl. Trump, cu astfel de idei ce pot leza grav America!

Este de neacceptat un Presedinte al SUA care sa sprijine extremismul in Europa! Iar Uniunea Europeana trebuie, zic eu, sa aiba o pozitie cat se poate de ferma in acest sens. Nu putem ramane indiferenti la ceea ce se intampla peste Ocean. Nu putem accepta „afaceri” care sa ne pagubeasca si care sa pagubeasca si America! Si de asemenea nu putem accepta manipulari si jocuri care sa distruga Lumea Libera! Daca admitem ca Obama ar fi antiamerican, Trump e si mai antiamerican. Pentru ca o politica externa care sprijina sau favorizeaza dictatori precum Putin sau Kim Jong-un nu poate fi decat antiamericana. E clar, spre exemplu, ca dezangajarea Americii in Marea Chinei de Est si in Marea Japoniei favorizeaza Coreea de Nord! Or, politica D-lui. Trump spre asa ceva conduce! De asemenea acutizarea relatiilor cu Lumea Islamica nu poate fi de bun augur, nu numai pentru America, dar si pentru pacea Planetei. Sau ganditi-va ce ar insemna o politica favorabila regimului D-lui. Putin, cu o scadere, o diminuare a influentei NATO… Evident, sunt lucruri inadmisibile, ca si aceste declaratii referitoare la Brexit pe care Dl. Trump le-a facut cu o nonsalanta usuratate.

In loc sa promoveze cresterea economica si pietele libere, Dl. Trump promoveaza protectionismul. De fapt, Dl. Trump promoveaza o autoizolare a Americii pe plan international, o scadere a rolului Americii in Lume, favorizand extremismul si dictaturile si chiar, indraznesc sa spun, aparitia unor regimuri dictatoriale, creand un climat de insecuritate pe plan international. Astfel de eventualitati ar trebui combatute de catre Uniunea Europeana, care pana acum a jucat un rol destul de pasiv pe plan international. Faptul ca Donald Trump se plaseaza, politic vorbind, in aceeasi tabara cu Nigel Farage si Marine Le Pen trebuie combatut de catre Uniunea Europeana!

Pareri, opinii…

In incheiere o analiza interesanta a Andreei Paul legata de:

Cum ne afectează Brexit-ul?

„Votul britanicilor de la referendumul de pe 23 iunie trebuie analizat fără mânie sau părtinire. Gestul Marii Britanii de a atrage atenția asupra marilor probleme ale viziunii tactice și strategice a Uniunii Europene trebuie luat foarte în serios. Cu sau fără „succesul” ieșirii „englezești” din arena europeană, Uniunea va trebui să regândească modul propriu de funcționare și de gestionare a problemelor curente și a crizelor. Iar această regândire nu ar trebui să reechilibreze numai situația „mamuților” Uniunii, ci și românii ar trebui să beneficieze din plin de un nou suflu strategic european.
România nu are de ales. Chiar fără să fim în Schengen încă, fără să fim conectați la sistemul bancar al Euro, nu avem spre altundeva unde să ne îndreptăm. Trebuie să ne pregătim de schimbări europene făcând în continuare schimbări naționale – adaptarea legislației, elasticizarea economiei, absorbția inteligentă de fonduri, eliminarea eficientă a corupției etc.
Pe toate canalele de comunicare se înșiruie de ceva timp avantajele și dezavantajele economice, politice, sociale ale ieșirii Marii Britanii din UE.
UE ar trebui să se restructureze drastic în caz de ieșire britanică din scenă, devenind mai săracă și mai puțin abilă comercial. Ar surveni succesiv pericolul ex-centrizării similare în cascad a altor țări.
Dezavantaje mari pentru Marea Britanie – monedă prăbușită, proiecte comune suspendate etc. Dezavantajele ar fi diminuate potențial de independența politicilor proprii ulterioare Brexitului și de gândirea unei eventuale asocieri unionale cu Statele Unite – chestiune pe care președintele Obama a negat-o cu claritate; cine știe însă ce ne va aduce apropiata perspectiva electorală americană?
Frustrările britanicilor sunt de înțeles – mai ales după „salvarea” economică a Greciei. Este de înțeles și tendința de autonomizare a Marii Britanii, ca țară creatoare a liberalismului politic și economic.
Totuși, Marea Britanie și-a atenuat criza postbelică generând conceptul istoric de uniune de țări ca pionier al comunității europene.
Britanicii sunt apoi cei care au diseminat pe glob idea de echipă, de grup de persoane care împreună joacă rugby, fotbal sau cricket, fac o afacere sau structurează o rețea comercială undeva în lume. De ce vor atunci acum să iasă din UE?
Cum vor acum englezii să aplice un liberalism purist într-o situație economică mondială de o asemenea complexitate?
Cât din referendumul pentru Brexit de la 23 iunie este populism și politică, cât din frustrările insulare au inflexiuni de iluzii de secol XIX (mai ales ale politicienilor)?
Indiferent de răspunsurile la aceste întrebări – care țin atât de obscur cât și de tendințe naturale – , peste o săptămână, referendumul va produce efecte. O astfel de tentativă a britanicilor a mai avut loc la doar doi ani de la aderarea la Comunitatea Europeană, în 1975. La referendumul de atunci aproape 70% dintre britanici au răspuns cu da la întrebarea „Dacă Marea Britanie ar trebui să rămână în Comunitatea Europeană?”
Trendul ascendent al euroscepticismului de atunci încoace nu trebuie neglijat. Implicațiile sunt majore:
– Astăzi, 1 din 10 europeni este britanic. Brexitul ar putea diminua populaţia Uniunii cu 12,75%, respectiv cu 0,9% ponderea cetățenilor europeni în totalul populaţiei mondiale, conform datelor furnizate de Eurostat. Asta înseamnă că ieşirea britanicilor din UE ar duce la un regres de 10 ani. Populaţia Marii Britanii echivalează cu populaţia statelor care au aderat în anul 2004, mai puțin Cehia.
– Suprafaţa Uniunii Europene s-ar putea reduce cu aproximativ 250 de mii de km2, așadar cu peste 5%, pierzând totodată şi o potenţială rută maritimă şi al doilea cel mai mare port ca şi cantitate de bunuri transportate.
– UE riscă să piardă a doua cea mai mare economie după Germania. Marea Britanie a contribuit cu 2,6 trilioane de euro la PIB-ul european în anul 2015. Prin urmare, ar suferi o scădere cu peste 17% care poate crea un şoc asupra economiei europene, în condiţiile în care Uniunea Europeană nu a reuşit să depăşească nici măcar criza din 2008 când PIB-ul european a scăzut cu aproximativ 6%. Dincolo de riscul de destabilizare al economiei, UE îşi poate pierde poziţia de lider economic.
– Bugetul Uniunii Europene se va reduce cu peste 13%, europenii find nevoiți să suplinească aceste pierderi sau să reducă investițiile. Potrivit informaţiilor furnizate de Comisia Europeană, Marea Britanie este al treilea contributor la bugetul UE, în prezent.
– Comerţul intracomunitar va fi afectat. Conform datelor Eurostat, în anul 2015 Marea Britanie ocupa locul al 3-lea în ceea ce priveşte ponderea în totalul importurilor intra-UE, cu o valoare de peste 300 de miliarde de euro, reprezentând 10% din total. Totodată, a avut o pondere de 6% în totalul exporturilor intra-comunitare, cu o valoare de 184 miliarde de euro.
– UE riscă să piardă principalul stat care atrage cele mai multe investiţii străine directe. Potrivit World Investment Report 2015, realizat de UNCTAD, Marea Britanie a fost clasată pe primul loc în UE în ceea ce priveşte intrările de investiții străine directe, în valoare de 72,24 miliarde de dolari în anul 2014.
Nu doar Uniunea Europeană va retrograda, ci și Marea Britanie, iar efectele acestei incertitudini politice se resimt. Lira sterlină a scăzut de la începutul anului cu aproape 1,5%, la 1,2589 euro în prezent. Concret, euro câștigă teren în fața lirei, pe semne că, în ciuda acestei retorici, Marea Britanie nu va părăsi UE.
În ceea ce privește România, riscul ieșirii Marii Britanii din UE înseamnă condiții riguroase pentru cei aproape 180 de mii de muncitori români înregistrați de Oficiul Național de Statistică britanic, dar înseamnă și taxe suplimentare pentru cele 5% din totalul exporturilor românești care ajung în prezent în Marea Britanie.
Independența pe care britanicii vor să o afișeze este specifică secolului al XIX-lea, care deși a dus la un succes remarcabil în acele vremuri, azi singura posibilitate ca Marea Britanie să devină un lider mondial este doar în interiorul Uniunii. În fața ascensiunii Chinei, Indiei, Braziliei sau a altor state, chiar și SUA a ales să aplice o strategie a interdependenței, nu a independenței, prin semnarea sau negocierea unor acorduri economice, politice și chiar militare capabile să facă față acestor noi competitori globali.”

Mi s-a parut foarte importanta si cu totul justificata fraza din final:

În fața ascensiunii Chinei, Indiei, Braziliei sau a altor state, chiar și SUA a ales să aplice o strategie a interdependenței, nu a independenței, prin semnarea sau negocierea unor acorduri economice, politice și chiar militare capabile să facă față acestor noi competitori globali.„”

Este corect ceea ce afirma si trebuie luat aminte, nu oricum, ci foarte bine si cu mare atentie, la urmatorul lucru: China si India nu mai sunt cele de acum 40-50 de ani… Pe vremea aceea erau doar niste tari mari, enorme, dar economic nu repreznetau mare lucru. India era mai demult dominion britanic, Perla Coroanei… Ca situatia de acum e absolut diferita, lucru e de natura evidentei.

Cresterea PIB-ului Indiei

Reformele de liberalizare economica initiate in India in 1991 au condus la o crestere fara precedent a PIB-ului acestei tari! Nu stiu daca urmariti canalul Bollywood… 🙂 Filme indiene, muzica, dans, dar nu numai… Nu mai sunt acelea cu Raj Kapoor, baiatul sarac si descult… Ci in filmele de azi observatorul atent descopera „mici amanunte”: modernizarea reala a Indiei si cresterea nivelului de trai al populatiei!! De fapt, India, pentru ca sa progreseze si mai puternic ar avea nevoie de un strop de disciplina si inca un strop de tehnologie performanta. Va dati seama ce inseamna asta? Si ce ar putea face Marea Britanie (daca nu se va dezmembra intre timp), o tara micuta in comparatie cu un asemenea colos? N-as vrea sa se inteleaga din ce am spus ca nu mai pot eu de ceea ce face India… NU! Problema este: ce ne facem NOI!!!!

„Comerţul intracomunitar va fi afectat” si „UE riscă să piardă principalul stat care atrage cele mai multe investiţii străine directe.” – dar trebuie, zic eu, remarcat un lucru: ce piata reprezinta toata Marea Britanie si ce piata reprezinta Uniunea Europeana? Marea Britanie reprezinta o piata micuta in comparatie cu Uniunea Europeana.

Hai sa vedem ce se intampla in urma deciziei „intelepte”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, a majoritatii electoratului britanic!

Agerpres

Brexit: Moody’s a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii la ‘negativ’

„Agenția Moody’s a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la ‘stabil’ la ‘negativ’ din cauza incertitudinii declanșate de rezultatul referendumului de joi, în care britanicii au decis ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, informează sâmbătă BBC News și Sky News.

‘În cei câțiva ani în care Marea Britanie va trebui să-și renegocieze relațiile comerciale cu UE, Moody’s se așteaptă la creșterea incertitudinii, diminuarea încrederii și reducerea cheltuielilor și investițiilor, având ca rezultat o creștere mai slabă’, indică agenția.

Susținătorii ieșirii din UE au respins în mare măsură avertismentele legate de consecințele economice ale unei astfel de decizii, mizând că Londra va negocia acorduri comerciale și de control al imigrației mai bune decât cele în vigoare.

Moody’s afirmă însă că, odată cu ieșirea din UE, este probabil ca Marea Britanie, a cincea economie mondială, să-și reducă bugetul pentru cheltuielile publice.

‘Efectul negativ al încetinirii creșterii economice va depăși economiile fiscale rezultate din faptul că Marea Britanie nu va mai trebui să contribuie la bugetul UE’, arată prognoza.

‘Guvernul britanic are unul din cele mai mari deficite bugetare dintre economiile avansate, iar încetinirea creșterii PIB va complica și mai mult planul de consolidare fiscală multianual al guvernului’, adaugă Moody’s.

AGERPRES/(AS — editor: Irina Cristea, editor online: Simona Aruștei)”

Observam ca mutarea aceasta – Brexitul – a fost una „foarte desteapta”, cu ghilimelele de rigoare, fireste.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 26, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

O greseala. O mare greseala…

Mediafax

BREXIT. Marea Britanie a dat şah mat Uniunii Europene. O istorie a Regatului britanic în Uniune – FOTO

De la rezistenţa faţă de aderarea la construcţia europeană la manifestaţii contra achitării contribuţiilor, până la dispute aprinse în privinţa politicii monetare şi a ameninţărilor că va părăsi Uniunea, Marea Britanie a avut o istorie cu hopuri în UE. Joi, britanicii au decis: părăsesc Uniunea.

Britanicii şi-au decis viitorul în afara Uniunii Europene după o relaţie lungă şi tumultoasă cu aceasta. The Telegraph prezintă o istorie a Marii Britanii în UE:

1957

Cei şase membri fondatori ai Comunităţii Economice Europene (CEE) au semnat Tratatul de la Roma – Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda şi Luxembourg – dar Marea Britanie a respins invitaţia de a li se alătura.

1963

Cu o economie slăbită, Marea Britanie face prima sa încercare de a se alătura Pieţei Unice, dar preşedintele francez de atunci Charles de Gaulle se opune prin drept de veto acestui demers, acuzând Marea Britanie de „ostilitate profundă” contra iniţiativei europene.

1973

Cu Charles de Gaulle în afara jocurilor (preşedintele francez murise în 1970), britanicilor li se permite intrarea în Comunitatea Economică Europeană la zece ani de la prima lor încercare, dar la doar un an, aceştia solicită reformarea majoră a Politicii Agricole Comune, precum şi schimbări în domeniul finanţării bugetului.

1975

Guvernul laburist al lui Harold Wilson iniţiază un referendum faţă de apartenenţa la Comunitatea Economică Europeană, referendum care duce la ruperea partidului, rezultatele arătând că trei treimi dintre votanţi doresc să rămână în Comunitate.

1983

Liderul laburist Michael Foot promite retragerea din CEE în manifestul său electoral, dar este învins decisiv în sondaje de conservatorii lui Margaret Thatcher.

1984

O victorie importantă pentru Margaret Thatcher care câştigă o corecţie financiară din partea Bruxelles-ului după ce aceasta a ameninţat cu oprirea contribuţiilor din cauza faptului că Marea Britanie primea mai puţine subvenţii agricole faţă de Franţa. “Cerem doar să ni se înapoieze banii noştri”, a declarat aceasta.

1990

Marea Britanie se alătură Mecanismului European al Ratelor de Schimb, la 11 ani după ce acesta fusese instalat pentru a armoniza sistemul financiar al ţărilor europene înainte de crearea monedei unice.

Februarie 1992

Se semnează Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană, dar Marea Britanie negociază opţiune de a renunţa la uniunea monetară şi politica socială. În anul următor, John Major a trebuit să înnăbuşe o revoltă a membrilor Parlamentului de a nu mai susţine Tratatul, criticii avertizând că acesta subminează suveranitatea Parlamentului.

Septembrie 1992

În ceea ce a devenit cunoscută drept Miercurea Neagră, Marea Britanie este forţată să se retragă din Mecanismul European al Ratelor de Schimb ca urmare a faptului că nu a stopat speculaţiile valutare masive.

1999

Tensiuni create din cauza interdicţiei impusă de Franţa în privinţa cărnii de vită britanice în timpul focarului de „boala vacii nebune”. Bruxelles a dat un ultimatum Franţei, dar interdicţia nu a fost ridicată decât la câţiva ani mai târziu.

2000

Ciocolata britanică a primit într-un final avizul de a fi comercializată în Europa după o dispută de 27 de ani în privinţa ingredientelor. „Puriştii ciocolatei” precum Belgia sau Franţa au demarat campanii pentru untul de cacao şi nu pentru utilizarea uleiului vegetal în fabricarea ciocolatei.

2004

Au loc ciocniri între Tony Blair şi preşedintele francez Jacques Chirac în privinţa constituţiei europene, Franţa fiind preocupată că anumite concesiuni vor crea o „Europă cu două viteze”. Planurile se prăbuşesc ulterior după ce Franţa şi Olanda votează împotrivă în referendumurile organizate.

2007

Gordon Brown absentează de la ceremonia televizată a liderilor care au semnat Tratatul de la Lisabona, care conferă puteri extinse Bruxelles-ului. Tratatul controversat a fost negociat timp de doi ani, după ce planurile pentru o constituţie oficială au fost abandonate.

2011

David Cameron se contrează cu UE asupra planurilor de a introduce o taxă pe bănci şi de a restricţiona sectorul financiar al Londrei. Prim Ministrul le-a promis britanicilor că îşi vor lua puterea înapoi.

2013

David Cameron a promis un referendum dacă câştigă alegerile generale din 2015, ceea ce s-a şi întâmplat şi a reiterat angajamentul său de a organiza referendumul înainte de sfârşitul anului 2017.

Februarie 2016

David Cameron negociază noul “noul acord EU ” pentru Marea Britanie, în urma a 30 de ore de discuţii, dar a trebuit să facă o serie de concesii. Prim Ministrul a anunţat că referendumul se va ţine pe 23 iunie.

Iunie 2016

51.9 % dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale ale referendumului care a avut loc joi, 23 iunie. Premierul britanic David Cameron a anunţat că va demisiona, în următoarele trei luni, în urma rezultatului referendumului privind apartenenţa la Uniunea Europeană.

Paradoxul Brexit: Bătrânii au votat ieşirea, tinerii vor trăi cu decizia 

Un sondaj YouGov pentru Brexit, de joi 23 iunie, prefigurează impactul acestei decizii politice asupra vieţii votanţilor britanici. Sondajul arată care este numărul mediu de ani pe care votanţii îl au de trăit în urma rezultatului referendumului. Astfel, cetăţenii britanici de peste 65 de ani au votat, potrivit sondajului, în proporţie de 58% pentru ieşirea Marii Britanii din UE, în timp ce la grupele de vârstă 18-24, 64% au votat pentru rămânere.

Grupul de vârstă 18-24 va trebuie să trăiască astfel cu noua decizie timp 69 de ani, la o speranţă de viaţă de 90 de ani, în timp ce grupul celor de peste 65 de ani care au votat împotriva Marii Britanii în UE (în proporţie de 58%), mai au în medie 16 ani de trăit.

REZULTATE BREXIT. Irlanda de Nord şi Scoţia vor să râmână în UE. Presiuni pentru un al doilea referendum privind independenţa. Riscul reizbucnirii conflictului din Marea Britanie

Vicepremierul nord-irlandez Martin McGuinness, membru al formaţiunii republicane Sinn Fein, propune un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie şi unirea cu Irlanda, după decizia britanicilor de ieşire din UE. De alltfel, premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a sugerat deja posibilitatea unui nou vot pentru independenţă şi posibila disoluţie a Marii Britanii, potrivit Reuters online.

Martin McGuinness, vicepremierul nord-irlandez, membru al Sinn Fein, a declarat că, după votul britanic privind ieşirea din UE, este necesar referendum pentru unificarea cu Irlanda.

„Sinn Féin va insista pentru organizarea unui referendum privind frontiera Irlandei de Nord cu Irlanda, o măsură stabilită prin Acordul din Vinerea Mare, semnat acum 18 ani; avem dreptul de a vota pentru oprirea divizării şi pentru un rol în UE”, a completat eurodeputata Martina Anderson.

În mod previzibil, propunerea a fost respinsă de premierul unionist al Irlandei de Nord, Arlene Foster.

Lideri republicani din regiunea britanică Irlanda de Nord au semnalat deja că nu vor tolera reintroducerea controalelor la frontiere cu Irlanda, un efect al ieşirii Marii Britanii din UE. Riscul reizbucnirii conflictului nord-irlandez a fost evocat chiar de foştii premieri Tony Blair şi John Major, care au avertizat că eventuala ieşire din Uniunea Europeană va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia.

„Abandonaţi apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană şi să nu fiţi surprinşi că la final, drept consecinţă, abandonăm unitatea noastră ca ţară. Cel mai de succes model de uniune din istorie riscă să se destrame pentru totdeauna”, a declarat John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997. „Dacă vom vota în favoarea ieşirii din UE pe 23 iunie, vom pune în pericol viitorul Irlandei de Nord, va fi un parcurs lipsit de raţiune”, a spus, la rândul său, fostul premier laburist Tony Blair.

Anterior, Scoţia a anunţat că îşi vede viitorul în interiorul Uniunii Europene în pofida votului britanicilor de a părăsi Blocul comunitar. Premierul Nicola Sturgeon a sugerat posibilitatea unui nou vot pentru independenţă şi posibila disoluţie a Marii Britanii, potrivit Reuters online.

Scoţia a votat cu o marjă de 62 la sută să rămână în UE la referendumul de joi.

„Scoţia a prezentat un vot puternic, fără echivoc de a rămâne în UE şi salut susţinerea statutului nostru european”, a spus Sturgeon.

Fostul premier Alex Salmond a spus în mod explicit că Scoţia ar putea acum face presiuni pentru un al doilea referendum privind independenţa.”

Pentru mai multe informatii de citit aici si aici.

In primul rand trebuie remarcata puternica divizare a societatii britanice. Nu doar pe categorii de varsta dar si pe regiuni – v. si articolul din Wikipedia. Cu alte cuvinte Scotia si Irlanda de Nord au votat pentru ramanerea in cadrul Uniunii Europene, in schimb Anglia si Tara Galilor pentru iesirea din UE. Si astfel iese la iveala divizarea acuta a societatii britanice, lucru care poate sa conduca in mod logic la destramarea politica a Marii Britanii, lucru ce s-ar putea intampla chiar mai repede decat ne-am putea astepta… Ce ar castiga Marea Britanie din asta nu se prea vede…

In al doilea rand, cred ca trebuie aratat faptul ca lideri precum Nigel Farage cu al sau UKIP, care au sustinut din rasputeri Brexitul, nu propun, practic, nimic… Acelasi lucru se poate spune si despre Marine Le Pen care vorbeste de un referendum similar in Franta, dar in schimb nu se vede nicio propunere concreta venita din partea ei sau a Frontului National. Nu se vede decat un imens val de populism, dar nicio viziune realista, concreta. De asemenea, argumentul ca Marea Britanie ar fi membra a Commonwealth-ului trebuie, cred, completat cu faptul ca, spre exemplu, India nu mai e demult Perla Coroanei Britanice… Dimpotriva, India e o tara in plina dezvoltare, iar prin faptul ca Marea Britanie se desparte de UE, sansele acesteia de a face fata competitiei globale cu noii tigri asiatici precum India si China scad considerabil. Practic, influenta Marii Britanii se reduce, devine o tara izolata.

De asemenea nu s-au adus critici argumentate Uniunii Europene. Desigur, UE poate fi supusa unor critici, dar nu trebuie pierdute din vedere lucrurile bune. Cel mai important dintre acestea ar fi faptul ca UE a facut fata cu succes crizei economice, desi recuperarea de dupa criza se face inca lent, greoi. Dar trebuie spus ca daca lucrurile nu merg inca bine in UE, in tarile membre, lucrul acesta se datoreaza mai mult politicilor duse pe plan intern, din fiecare tara in parte, si mai putin Uniunii Europene. S-a vazut lucrul aceasta in cazul Greciei, a carei imensa datorie externa a fost rodul politicilor promovate de guvernele perindate la Putere. Tratatul de Guvernanta Fiscala a fost necesar pentru disciplinarea cheltuielilor bugetare in Zona Euro. A da vina pe euro nu mi se pare cel mai nimerit lucru… Exista in zilele noastre o tendinta de a vedea moneda proprie drept un panaceu pentru orice criza economica. Cu alte cuvinte, daca o tara are moneda proprie ar face mai usor fata unei crize sau chiar ar putea oricand sa evite o criza economica. Lucrurile nu stau deloc asa si Istoria a demonstrat ca se poate ivi o criza puternica intr-o tara chiar daca aceasta are moneda proprie. Spre exemplu, intoarcerea Frantei la francul francez nu inseamna neaparat ca Franta va scapa repede de problemele economice si sociale pe care le are in prezent. Dimpotriva, si pare ca nimeni nu se gandeste la asta: aceste probleme se pot agrava! Pentru ca PROBLEMA nu sta in niste bucatele de hartie frumos desenate sau in niste piese de metal frumos gravate! Sa nu uitam ca UE a facut posibila o crestere a nivelului de trai in Europa chiar si in tari cu performante economice mai slabe. Nimeni nu se gandeste unde ar fi fost Grecia sau Spania fara Uniunea Europeana… Criza economica din 2008 a afectat, desigur, UE, dar s-a reusit depasirea unui moment dificil, cu toata recuperarea greoaie care a urmat.

S-a tot dat vina pe imigranti. Si culmea, pe cei din interiorul Uniunii Europene. Insa si aici s-a pierdut din vedere efectul benefic al imigratiei. Marea Britanie, de pilda, a beneficiat de mana de lucru calificata si o forta de munca ieftina – lucruri care constituie, evident, un avantaj. Insa imigratia a fost prezentata numai si numai sub efectele sale negative.

Eu stau si ma intreb daca cei care sustin exitul din UE isi dau seama ce mari responsabilitati isi asuma. Pentru ca sa-ti minti propriul popor e un lucru ce provoaca sila, scarba. Eu as vrea sa vad cum se vor rezolva problemele cu care se confrunta Marea Britanie si daca, intr-adevar, se va ajunge la o situatie mai buna si cetateanul britanic va avea parte de o viata mai buna, de o crestere a nivelului de trai… In caz contrar, avem o mare problema, iar problemele actuale (nu spun ca nu ar exista, dar asa e viata: plina de probleme, nu?) vor parea mizilicuri fata de PROBLEMA care e pe cale sa se nasca acum!!! Pentru ca toti acesti oameni care au votat in favoarea Brexitului vor sa vada in scurt timp imbunatatirea situatiei din ceva ce nu poate sa aduca nicio imbunatatire. Orizontul de asteptare al populatiei este limitat si destul de ingust in timp.

N-a trecut nici macar o zi de la acest referendum si tonul, la Londra, a inceput sa se schimbe:

Marea Britanie, supusă presiunilor pentru a părăsi urgent Uniunea Europeană. Juncker: „Nu are sens să aşteptăm până în octombrie pentru a negocia condiţiile ieşirii din UE”

Marea Britanie este supusă presiunilor, sâmbătă, pentru stabilirea unui calendar rapid în sensul ieşirii din Uniunea Europeană, după ce majoritatea cetăţenilor britanici au decis acest lucru, informează site-ul agenţiei Reuters.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că vrea să iniţieze rapid negocierile pentru stabilirea calendarului ieşirii Marii Britanii din UE.

„Cetăţenii britanici au decis că vor să iasă din Uniunea Europeană. Nu are sens să aşteptăm până în octombrie pentru a negocia condiţiile ieşirii din UE”, a declarat Juncker pentru postul german ARD.

Londra crede că ieşirea din UE ar urma să dureze doi ani, iar Boris Johnson, unul dintre liderii grupului care a pledat pentru abandonarea Blocului comunitar, a temperat vineri tonul, spunând că Marea Britanie nu trebuie să se grăbească să părăsească UE.

Premierul britanic, David Cameron, şi-a anunţat vineri demisia după înfrângerea în referendum, explicând că succesorul său va avea sarcina de a negocia ieşirea din UE.

Cameron a sugerat că va rămâne în funcţie până în octombrie, astfel că negocierile vor începe atunci. Succesorul lui David Cameron ar putea fi rivalul său din partidul conservator Boris Johnson, un politician populist eurosceptic care a fost primar al Londrei.

Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană „cât mai curând posibil”, au afirmat vineri, într-un comunicat comun, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, Jean-Claude Juncker, şeful Comisiei Europene, şi Martin Schulz, preşedintele Parlamentului UE.”

Gandul

Mesajul primarului Londrei pentru străini, după Brexit

„Primarul Londrei Sadiq Khan, ales în urmă cu mai puţin de două luni, a transmis un mesaj după Brexit, adresat rezidenţilor europeni din capitala Marii Britanii.

„Vreau să trimit un mesaj foarte clar pentru fiecare rezident european care locuieşte în Londra: sunteţi bineveniţi aici. Ca oraş, suntem recunoscători pentru contribuţia imensă pentru care o aveţi, şi acest lucru nu se va schimba în urma referendumului.

Aproape un milion de cetăţeni europeni locuiesc în Londra în prezent, şi ei aduc beneficii enorme oraşului nostru: muncesc din greu, plătesc taxe, lucrează în serviciile noastre publice şi contribuie la viaţa noastră civică şi culturală.

Cu toţii avem responsabilitatea să încercăm să vindecăm diviziunile care au apărut pe parcursul acestei campanii şi să ne concentrăm pe ce ne uneşte, nu pe ce ne desparte”, a transmis Sadiq Khan conform vox.com.Londra este, alături de Scoţia şi Irlanda de Nord, singura regiune a Marii Britanii care a votat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană.

Potrivit Departamentului britanic al Muncii şi Pensiilor, în martie 2015, în Marea Britanie munceau 152.363 de cetăţeni români, comparativ cu 47.116 în 2014.”

Mi-e teama ca acest referendum a aruncat Marea Britanie intr-o incertitudine politica si economica fara precedent. Un referendum care s-a facut fara ca populatia sa fie corect informata, cazand astfel intr-o capcana populista si intr-o mare manevra de manipulare creata de forte interesate nu in binele Marii Britanii. Este regretabil ceea ce se intampla. Nu stim inca care vor fi efectele.

Uniunea Europeana nu va avea atat de suferit cat Marea Britanie. Insa ceea ce trebuie sa faca UE acum este sa se concentreze pe combaterea fortelor populiste, demagogice gen UKIP sau Frontul National al Marinei Le Pen care marseaza intr-o directie gresita.

Pentru Marea Britanie principalul pericol, si inca unul foarte acut, este pierderea stabilitatii politice. Viitorul Guvern, in cazul demisiei D-lui. Cameron, va trebui sa se concentreze pe acest subiect. Nu e foarte clar ca va putea rezolva aceasta chestiune spinoasa. Marea Britanie devine „omul bolnav” al Europei, situatie ce ar fi trebuit evitata. Evident, urgentarea procedurilor pentru iesirea Marii Britanii din UE se impune, tocmai pentru ca UE sa nu fie lezata prea mult si pentru ca sa se diminueze drastic riscul contaminarii si altor state membre de acest exit. Este esential ca UE sa dovedeasca faptul ca este suficient de puternica pentru a raspunde unei asemenea provocari precum Brexitul. Orice slabiciune trebuie acum diminuata la maximum.

Nu prea vad ca vor urma zile bune pentru Marea Britanie. Mai degraba posibile turbulente sociale, o instabilitate din ce in ce mai accentuata…

Legaturile cu Rusia

Trebuie de asemenea luat aminte la legaturile lui Nigel Farage si Marine Le Pen cu Rusia. Desi mai vechi, iata un articol foarte interesant de pe Euobserver:

Farage and Le Pen unite on Russia report

BRUSSELS, 11. Jun 2015, 09:29

„Britain’s Ukip and France’s National Front teamed up with other anti-EU parties to vote against a Russia-critical resolution at the European Parliament on Wednesday (10 June).

The non-binding report, by centre-right Lithuanian MEP Gabrielius Landsbergis, passed anyway by 494 votes against 135 with 69 abstentions.

It raises the alarm over what it calls the emergence of a new “Nationalist International”.

It says the European Parliament is “deeply concerned at the ever more intensive contacts and co-operation, tolerated by the Russian leadership, between European populist, fascist, and extreme right-wing parties on the one hand and nationalist groups in Russia”.

It calls the Russia-backed bloc “a danger to democratic values and the rule of law in the EU”.

It also “calls on the [European] Commission to propose legislation forbidding financing of political parties in the EU by political or economic stakeholders outside the EU”.

French investigative reporters last November revealed the National Front received at least €9 million in loans from a Kremlin-linked bank.

German media and the Austrian opposition say the anti-euro AfD party in Germany and the far-right FPO party in Austria are also being financed by Russia, in allegations they deny.

The far-right Jobbik party in Hungary is facing criminal probes on similar grounds.

The parties regularly speak out in favour of Russia at home and in the EU assembly.

They send delegates to far-right seminars organised by Russian oligarchs in Austria, Germany, and Russia.

Some of them have also sent observers to monitor separatist votes in Russia-occupied Ukraine.

The 135 No votes on Wednesday came from the Ukip-led Europe of Freedom and Democracy group, from non-group far-right parties, from the far-left Gue faction, an old friend of Russia, and from a handful of Socialist rebels.

Eurosceptic parties did better than ever in last year’s EU elections.

Ukip has declined to formally team up with Marine Le Pen’s National Front, which has a bad image in the UK.

But its leader, Nigel Farage, has, like Le Pen, praised Russian president Vladimir Putin.

The party’s deputy leader, Paul Nuttall, said its opposition to the Landsbergis text was on grounds of national sovereignty rather than Russia or Le Pen loyalties.

“Ukip does not support interference by the European Commission in any aspect of funding for British political parties. Ukip supports the laws which are already in place in Britain which prohibit foreign funding of political parties”, he noted.

In other provisions, the Landsbergis report says EU economic sanctions on Russia should stay in place until it withdraws from east Ukraine.

It calls on the EU to propose additional sanctions on Russian officials linked to the killing of anti-corruption activist Sergei Magnitsky.

It notes that Moscow “can no longer be treated as, or considered, a ‘strategic partner’.”

It also urges the European Commission to fund „concrete projects aimed at countering Russian propaganda and misinformation”.”

Recomand citirea integrala si in origial a tuturor articolelor.

iunie 25, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Despre situatia geopolitica – ispita nerespectarii dreptului international

Mediafax

Putin: Confruntarea militară dintre Rusia şi Statele Unite „târăşte lumea într-o nouă dimensiune”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că este îngrijorat de faptul că în urma confruntării dintre Rusia şi Statele Unite, lumea este „târâtă într-o nouă dimensiune,” informează agenţia de ştiri Tass.

„Oamenii nu simt nici un pericol şi este alarmant pentru mine. Putem vedea că târâm lumea într-o dimensiune cu totul nouă. Şi asta este problema”, a declarat Putin, la o întâlnire cu directorii celor mai importante agenţii de ştiri din lume organizat de Tass în perioada Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg.

Putin a avertizat că sistemul american de apărare antirachetă în Europa are potenţialul de fi transformat într-un sistem ofensiv şi poate fi utilizat împotriva Federaţiei Ruse.

„Nu ştiu către ce va conduce [instalarea sistemului de apărare antirachetă al SUA în Europa] dar ştiu sigur că va trebui să răspundem,” a subliniat Putin, adăugând, zâmbind, că este sigur că, în orice caz, Rusia „va fi din nou acuzată de comportament agresiv, deşi este doar o reacţie.”

„Este clar că va trebui să ne asigurăm nu doar propria noastră securitate. Este vital pentru noi să fie asigurat echilibrul strategic în lume”, a mai spus preşedintele rus.

„Echilibrul strategic a asigurat o lume fără conflictele armate majore în ultimii 70 de ani, şi este un lucru pozitiv, cu toate că se bazează pe o ameninţare reciprocă, dar a asigurat pacea globală pentru noi timp de mai multe decenii. Cum poate să fie distrus? Mi se pare că este foarte periculos. Sunt convins de asta „, a spus Putin.

„Nu există nici o ameninţare [nucleară din Iran], însă sistemul de apărare antirachetă [în Europa] continuă să fie dezvoltat, aşa că am avut dreptate când am spus că ne înşeală, ei nu sunt sinceri cu noi când se referă la presupusa ameninţare nucleară iraniană în timpul construcţiei sistemului de apărare antirachetă,” a spus preşedintele Rusiei.

„De fapt este în acest fel – au încercat să ne înşele din nou dată”, a adăugat acesta.

Prşedintele rus a reamintit contextul în care au fost construite elementele sistemului de apărare antirachetă în România. „Ce au spus în mod constant?” Trebuie să ne protejăm de ameninţarea nucleară din partea Iranului. Unde e ameninţarea nucleară iraniană? Nu există!”

„Ştim aproximativ în ce an americanii vor dezvolta o nouă rachetă, care va avea o rază nu doar de 500 km, dar chiar mai mult, şi din acel moment vor pune în pericol potenţialul nostru nuclear.” a subliniat Putin.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că autorităţile din Statele Unite, „în pofida tuturor obiecţiilor noastre, a tututor propunerile noastre de cooperare reală, nu doresc să coopereze cu noi, resping propunerile noastre şi acţionează în conformitate cu planurile lor.””

Ministrul german de Externe acuză NATO de „instigare la război”: „Oricine crede că o paradă simbolică de tancuri la graniţa de est a alianţei va aduce securitate, se înşeală”

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier a criticat dur exerciţiile militare ale NATO în Europa de Est, acuzând organizaţia că „instigă la război” şi inflamează tensiunile cu Rusia prin aceste manevre, informează BBC News online.

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier a criticat dur exerciţiile militare ale NATO în Europa de Est, acuzând organizaţia că „instigă la război” şi inflamează tensiunile cu Rusia prin aceste manevre, informează BBC News online.

Steinmeier a declarat că amplele manevre militare al NATO, lansate luna aceasta, au fost contraproductive pentru securitatea regională şi ar putea exacerba tensiunile cu Rusia.

Oficialul german a cerut Alianţei Nord-Atlantice să înlocuiească exerciţiile militare cu mai mult dialog şi cooperare cu Rusia.

„Ceea ce nu ar trebui să facem acum este să inflamăm şi mai mult situaţia prin zăngănit de săbii şi instigări la război”, a declarat Steinmeier într-un interviu care va fi publicat în ziarul german Bild am Sontag.

„Oricine crede că o paradă simbolică de tancuri la graniţa de est a alianţei va aduce securitate, se înşeală. Suntem bine sfătuiţi să nu încercăm să găsim pretexte pentru a reînvia o confruntare veche”, a mai spus ministrul.

Pe data de 7 iunie, NATO a demarat un amplu exerciţiu militar, în cadrul căruia se simulează un atac rusesc asupra Poloniei.

La manevrele care se întind pe o perioadă de două săptămâni participă aproximativ 31.000 de militari, inclusiv 14.000 din SUA, 12.000 din Polonia şi 1.000 din Marea Britanie, dar şi zeci de avioane de luptă, nave militare şi 3.000 de vehicule.

Exerciţiile au scopul de a testa capacitatea de reacţie a NATO şi vor avea loc o dată la doi ani.”

Ministrul bulgar al Apărării neagă informaţiile privind propunerea creării flotei NATO a Mării Negre

Informaţiile despre o aşa zisă propunere de creare a unei flote comune cu România şi Turcia, pentru a contracara ameninţarea rusă în zona Mării Negre, sunt parte a „unui război de propagandă cu elemente de tactici hibride,” a declarat Nikolay Nenchev, ministrul bulgar al Apărării, citat de Novinite.

România a propus doar manevre şi exerciţii comune de antrenament cu scopul de a întări capacitatea de apărare, a declarat Nenchev pentru postul bulgar de televiziune Nova TV.

Bulgaria nu a primit vreo propunere de participa la o forţă navală comună, împreună cu România şi Turcia, la Marea Neagră şi nici nu a existat o ofertă de participare pentru Ucraina, a adăugat oficialul de la Sofia.

„Am cerut de la bun început includerea de experţi NATO, în cazul în care există o discuţie pe tema unei propuneri (pentru manevre şi exerciţii comune de antrenament),” a mai spus ministrul.

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat joi că atât el, cât şi preşedintele Rosen Plevneliev se opun iniţiativei României de creare a unei flote militare NATO în Marea Neagră.”

Reprezentantul Rusiei la NATO: Moscova va urmări cu atenţie activitatea NATO în zona Mării Negre

Rusia va urmări cu atenţie activităţile americane şi ale Alianţei Nord-Atlantice în zona Mării Negre şi va reacţiona pentru a menţine securitatea în zona frontierelor sale sudice, a declarat Alexander Grushko, reprezentantul permanent al Moscovei la NATO, citat de agenţia Tass.

„Până acum nu am vazut vreo măsură concretă de implementare a deciziilor NATO privind întărirea prezenţei militare la Marea Neagră, însă alianţa discută această idee. De exemplu, au fost lansate propuneri de creare a unui grup naval permanent, care ar include state NATO care nu sunt în mod direct localizate în regiunea Mării Negre, dar şi state partenere,” a mai precizat oficialul rus.

„Din punctul nostru de vedere, această idee va afecta în mod negativ situaţia deja complicată din Marea Neagră, cauzată de activitatea militară în creştere a NATO. Ar putea sumbina şi mai mult cooperarea în regiunea Mării Negre. Încercările americane de a cuceri această zonă maritimă cu ajutorul navelor, care sunt echipate cu sistemul de luptă Aegis şi care au un potenţial semnificativ de lovire şi de apărare antirachetă, cresc riscurile de destabilizare,” a mai declarat oficialul rus.”

Eu cred ca e vorba de o exagerare a Rusiei, dar de asemenea cred ca Rusia ar trebui sa inteleaga niste lucruri:

– Sa luam, de pilda, Scutul Antiracheta. N-am auzit pe niciun oficial NATO, european, american sa afirme ca acest Scut ar fi indreptat impotriva Rusiei. Inca de la bun inceput Presedintele George W. Bush, cu ocazia Summitului NATO de la Bucuresti, a afirmat ca acest Scut este impotriva unei rachete ce ar putea pleca din Orientul Mijlociu. De Rusia nu s-a pomenit nimic nici atunci. Insa Rusia uita ca n-a renuntat la rachetele sale nucleare ce raman in continuare indreptate spre Europa si SUA!

–  O alta chestiune falsa este felul in care vede Vladimir Putin pacea pe mapamond: prin echilibrul de forte si nu prin respectarea dreptului international:

„Echilibrul strategic a asigurat o lume fără conflictele armate majore în ultimii 70 de ani, şi este un lucru pozitiv, cu toate că se bazează pe o ameninţare reciprocă, dar a asigurat pacea globală pentru noi timp de mai multe decenii. Cum poate să fie distrus? Mi se pare că este foarte periculos. Sunt convins de asta”

O asemenea viziune – „echilibrul de forte” – nu e justificata nici macar filozofic (v. Immanuel Kant – Spre pacea eterna, unde accentul pentru mentinerea durabila a pacii universale consta in respectarea dreptullui international). Or, Rusia nu a dovedit ca respecta dreptul international nici in chestiunea Ucrainei, anexand ilegal Crimeea si incalcand dupa bunul plac Tratatul de la Minsk si nici in chestiunea Georgiei unde s-a produs un brutal rapt teritorial, si ma refer la Abhazia si Osetia de Sud si la purificarea etnica din Osetia de Sud. In asemenea conditii Rusia devine un factor lezant pentru Europa si SUA, factorul agravant fiind chiar discursul D-lui. Putin.

– „„Nu ştiu către ce va conduce [instalarea sistemului de apărare antirachetă al SUA în Europa] dar ştiu sigur că va trebui să răspundem,” a subliniat Putin, adăugând, zâmbind, că este sigur că, în orice caz, Rusia „va fi din nou acuzată de comportament agresiv, deşi este doar o reacţie.” – Zambetul ironic al D-lui. Putin nu tine loc de logica: „nu stiu catre ce va conduce dar stiu sigur ca va trebui sa raspundem” – tocmai o astfel de fraza sfideaza dreptul international.

– In legatura cu Iranul eu n-as fi atat de sigur ca Iranul n-ar avea capacitatea sa dezvolte armament nuclear. Totusi nu e vorba doar de armament nuclear, pentru ca sa nu uitam ca Rusia a vandut recent rachete Iranului.

Intr-o asemenea situatie e limpede ca ne putem astepta la un raspuns al Rusiei, sugerat si prin zambetul smecheresc al D-lui. Putin. Si astfel devine evident ca sunt necesare actiuni de descurajare. Reactia ministrului german de externe, Dl. Frank-Walter Steinmeier, este surprinzatoare: NATO instiga la razboi! NATO nu a instigat la razboi ci a avut atitudinea fireasca de a raspunde la amenintarile Rusiei prin actiuni de descurajare. Pentru ca nu vad cum s-ar putea duce dialogul cu Rusia daca Presedintele Rusiei are o asemenea retorica. Si apoi pe ce baze s-ar duce un astfel de dialog, atata vreme cat Vladimir Putin e un nostalgic declarat al comunismului?

In legatura cu chestiunea legata de Bulgaria, mai exact de propunerea Romaniei adresata Sofiei privind infiintarea unei flote NATO la Marea Neagra – trebuie spus ca a dat prilej de speculatii si a lasat aparenta ca Romania, prin refuzul Sofiei, ar fi in dezavantaj. Pe cei care nu sunt lamuriti, inca lamuriti, i-as ruga sa citeasca postarea profesorului Cristian Preda:

Americanii nu sunt intimidați de gesticulația rușilor cu referire la Marea Neagră:

The United States will maintain its presence in the Black Sea despite a Russian warning that a U.S. destroyer patrolling there undermined regional security, the…
mobile.reuters.com|By Steve Scherer

 Nu numai ca nu sunt intimidati, dar americanii vor mentine in continuare flota militara in Marea Neagra!! Iar la Summitul NATO de la Varsovia, ce va avea loc luna viitoare, Romania se va pozitiona pentru o prezenta militara sporita a  NATO la Marea Neagra! Asa ca cei care cred ca „ne-au umilit” bulgarii sa stea linistiti: nu ne-au umilit. Aici nu e vorba de fotbal. Iar daca cineva considera ca felul in care a pus problema partea Romana ar fi fost unul defectuos pentru ca ar fi determinat o anumita fisura in cadrul NATO, eu cred ca greseste. Este evident de ce si este evident al cui era punctul de vedere exprimat de partea romana si desigur acela a si dorit sa fie exprimat asa cum a fost exprimat. De fapt s-au inlocuit doar termenii: nu mai e vorba de o flota NATO ci de o colaborare in cadrul NATO.

Ideea este ca trebuia vazut cum se pozitioneaza o parte sau alta. Pentru Germania conteaza foarte mult interesele economice pe care le au cu Federatia Rusa. In cazul Bulgariei lucrurile stau intrucatva similar, pe de alta parte regimul de acolo e apropiat de Rusia. Insa aceste lucruri nu sunt atat de importante in chestiunea in cauza, ci decizia, atat politica cat si militara, a Statelor Unite.

Deocamdata nu stim ce va urma dupa alegerile pentru Casa Alba si care va fi viziunea de politica externa a noii Administratii, pentru ca nu e clar… Insa mentinerea pacii nu se poate realiza decat prin respectarea dreptului si principiilor de drept international de catre toate partile implicate. In schimb, tentatia, ispita de a eluda dreptul international e una foarte mare… Nu este sigur ca, in contextul actual, pacea s-ar putea realiza prin echilibrul strategic de forte (militare). Si nici nu e sigur ca s-ar putea realiza printr-o eventuala intelegere la varf intre America si SUA – o astfel de intelegere, urmata de un aranjamant politic a fost sugerata de Donald Trump. Din pacate, Rusia nu a dat dovada ca respecta dreptul international, constituindu-se intr-un factor lezant la adresa UE si SUA…

Brexit

Stirile Pro TV

Tabara anti-BREXIT castiga teren, dupa moartea deputatei Jo Cox. Scorurile prezentate in ultimele sondaje

Campania premergatoare referendumului la care britanicii se vor pronunta pe 23 iunie in chestiunea Brexitului s-a reluat duminica, dupa trei zile de pauza ce au urmat asasinarii deputatei laburiste, Jo Cox.

Ultimele sondaje arata o revenire a taberei ‘In’ (ce sprijina ramanerea in blocul comunitar), in timp ce tabara ‘Leave’ se teme ca aceasta crima ar putea influenta decisiv rezultatul referendumului, relateaza agentia Reuters.

Politicienii din cele doua tabere au publicat duminica articole in presa si au dat interviuri centrate pe temele care au dominat campania, respectiv economia si imigratia.

Astfel, premierul David Cameron, liderul taberei ‘In’, le-a cerut britanicilor sa reflecteze la implicatiile economice negative ale unei eventuale parasiri a blocului comunitar, cum ar fi riscul unei recesiuni economice, subliniind ca ei vor face pe 23 iunie o alegere ‘existentiala’ si atunci nu va mai exista cale de intoarcere.

In schimb, reprezentantii taberei ‘Leave’ sustin ca, dimpotriva, o iesire din UE ar imbunatati situatia economica a tarii, unul din argumentele lor fiind ca Marea Britanie nu va mai fi nevoita sa contribuie la bugetul comunitar.

Cat despre imigratie, subiectul care a inflamat cel mai mult campania, ambele tabere si-au reluat acuzatiile reciproce. in timp ce George Osborne, ministru de finante si reprezentant al taberei ‘In’, a calificat drept ‘dezgustator si josnic’ un poster al taberei ‘Leave’ cu un sir de refugiati, unul dintre reprezentantii acesteia din urma, Nigel Farage, a acuzat UE ca nu a reusit sa controleze imigratia si a compromis securitatea Europei primind printre refugiati si extremisti islamisti.

Dinspre ambele tabere au fost exprimate regrete fata de uciderea deputatei laburiste Jo Cox, o sustinatoare activa a ramanerii Marii Britanii in UE si a politicii de deschidere fata de imigrantii extracomunitari. Dar Nigel Farage a sugerat ca acest asasinat are un efect advers asupra campaniei taberei sale si ar putea influenta votul.

Deocamdata nu au fost publicate sondaje realizate dupa ziua de joi, cand deputata laburista a fost impuscata si injunghiata de un individ ale carui motivatii sunt inca neclare, dar ultimele sondaje efectuate pana la acel moment indica o usoara revenire a taberei ‘In’. Un sondaj arata 45% opinii favorabile ramanerii in UE, fata de 42% pentru Brexit. Un usor avans al taberei ‘In’ se observa si in alte sondaje publicate sambata, insa inca un sondaj arata cele doua tabere umar la umar, asadar tabloul general caracterizeaza in continuare un electorat foarte divizat.”

Desigur, Brexitul este pana la urma o chestiune interna a Marii Britanii si poporul britanic are tot dreptul sa decida intr-o asemenea problema. Insa cetatenii britanici ar trebui sa ia aminte la ce s-a intamplat: o membra a Parlamentului  – D-na. Jo Cox – sa ajunga sa fie OMORATA in plina strada!! Eu stau si ma intreb ce parere au despre asta sustinatorii iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana… Pe de alta parte, cred ca ar mai trebui sa ia aminte la ceva: la minciunile si ipotezele mincinoase aparute intr-o anumita parte a presei britanice despre o asa-zisa invazie a romanilor si bulgarilor in Anglia, ca ajunsese sa fie preconizati a sosi pe Insula mai multi romani si bulgari decat populatia celor doua tari la un loc!! Iar cand fu la o adica, a fost doar un singur roman care s-a deplasat in Marea Britanie… Si legat de acest lucru, de aceasta minciuna propagata fara rusine in media britanica, stau si ma intreb ce parere au sustinatorii Brexitului… E de luat aminte ce spune David Cameron:

David Cameron: Cei care vor vota sa paraseasca UE vor face o mare greseala, care va afecta Marea Britanie aproape un deceniu

Marea Britanie se confrunta cu o „alegere existentiala” la referendumul privind apartenenta la Uniunea Europeana de la care nu exista „cale de intoarcere”, a scris duminica premierul britanic David Cameron pentru in The Telegraph.

Cameron este de parere ca, la referendumul din 23 iunie, cei care vor vota sa paraseasca Uniunea Europeana vor face „o mare greseala” care va duce la „nesiguranta care va afecta” Marea Britanie aproape un deceniu.

Premierul britanic mai scrie ca referendumul privind apartenenta Marii Britanii la UE este o dovada „de democratie suprema” si reprezinta principiile pentru care a luptat deputata laburista pro-UE Jo Cox, ucisa joi in circumscriptia sa din Birstall, in nordul Angliei, cu o saptamana inainte de referendumul britanic privind apartenenta la UE.

Cameron, care face campanie pentru „Remain” (ramanerea Marii Britanii in UE), a spus ca Jo Cox a „intruchipat ceea ce este mai bun din Marea Britanie – o tara decenta si plina de compasiune”. Referendumul „ireversibil” a fost un „moment de cotitura” pentru Marea Britanie si o intrebare „despre ce fel de tară ne dorim”.

„Vrem sa alegem viziunea lui Nigel Farage – una care impinge Marea Britanie inapoi; care mai degraba divizeaza in loc sa uneasca; si care pune sub semnul intrebarii motivele oricarei persoane care are o parere diferita? Sau vom alege in schimb o Mare Britanie toleranta, liberala; o tara care nu da vina pentru problemele sale pe alte grupuri de oameni; una care nu tanjeste dupa trecut, ci priveste spre viitor cu speranta, optimism si incredere? Cred ca răspunsul (la aceste intrebari) va stabili ceea ce crede tara noastra pentru o lunga perioada de timp de acum incolo”, a scris Cameron.

Parasirea Uniunii Europene se va traduce totodata printr-o „diminuare singulara si permanenta a pozitiei (Marii Britanii) in lume; o umilinta abjecta si autoimpusa”, a mai scris premierul britanic.”

Insa eu stau si ma intreb daca cetateanului britanic chiar nu-i pute treaba asta – iesirea Marii Britanii din UE, pentru ca este sesizabil faptul ca exista interese straine si deloc in beneficiul Marii Britanii si UE de a se mentine aceasta pozitie. Atata vreme cat aceasta pozitie e aparata prin omor si minciuna, este imposibil sa nu-ti puta lucrul asta.

De aceea eu ma intreb daca cetatenilor britanici nu le vine sa se tina cu mainile de nas…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 20, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu