Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ce ne invata Rovana Plumb? Cat de bine era pe vremea lui domnu’ Vacaroiu!!

Am prins ieri ultima parte din Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de pe Realitatea. Era, printre altii, invitata si D-na. Rovana Plumb, de la PSD. Adevarul e ca ramai siderat de ce pot sa spuna si sa prezinte cei de la PSD. Cu alte cuvinte, D-na. Plumb ne invata cat de bine era pe vremea D-lui. Vacaroiu.

Ce se intampla? De la o vreme incoace, PSD tot flutura un grafic multicolor care, in esenta, ne arata urmatorul lucru: cu rosu sunt cresterile economice „magnifice” cand a fost PSD la Putere, iar cu albastru NUMAI minusurile inregistrate de toti cei care se aflau in opozitie fata de PSD cand au ajuns la Putere. Concluzia pe care trebuie s-o traga cel care vizualizeaza un astfel de grafic: PSD e un partid „magnific”, „grandios, „superb”, „minunat” iar toti cei care i-au facut opozitie ar fi niste „prosti”, daca nu cumva chiar „dusmani ai poporului”.

Dl. Citu, din partea PNL din cate am inteles, a fost extrem de elegant. Eu i-as fi dat D-nei. Plumb o replica foarte dura pentru ca astfel de minciuni trebuie taxate ca atare. Eu inteleg ca suntem in plina campanie electorala, dar dezinformarea pe care o practica PSD e cu adevarat grandioasa – de data aceasta fara ghilimelele de rigoare.

Pentru o corecta informare de vazut aici ce spune statistica FMI cu date din 1989 incoace. Sa ne uitam la PIB pe cap de locuitor exprimat in moneda nationala cat si in US$. Apoi sa ne uitam si la rata inflatiei!! In 1990 aveam un PIB/locuitor de 1.652,369$ iar in 2000 aveam un PIB/locuitor de 1,669,978$. In 1996 era de 1.575,497$. Sa luam inflatia la sfarsitul perioadei preturilor de consum – procentul de schimb: in 1993 era de 295,481% la un somaj de 9,206%!! Dar, desigur, daca sunteti curiosi puteti sa va uitati pe toata aceasta statistica din care nu cred ca reiese ca pe vremea cand a fost PSD la Putere am avut asa cresteri impresionante de PIB, fata de guvernarea CDR. Si vom constata destul de usor adevarul: cresteri mari de PIB s-au inregistrat dupa anul 2000, prima data dupa 1989 pe vremea guvernarii Nastase. In anul 2000 am aratat care a fost PIB/locuitor. In anul 2004 PIB/locuitor era de 3.541,320$ iar in 2005 de 4662,669$. Inflatia la sfarsitul perioadei preturilor de consum – procentul de schimb era in 2000 de 40,71% si in 2004 de 9,158%. Somajul era in 2000 de 7,646% si in 2004 de 8,042%, in 2005 de 7,154%. Eu nu inteleg de ce nu spunem adevarul. De ce atata lipsa de onestitate? Dar cei curiosi pot sa studieze tabelul si dupa 2005 si vor vedea ca trend-ul bun de crestere economica buna s-a mentinut pana in 2008, cand a venit Criza si s-a inregistrat o recesiune severa. Daca va veti uita la PIB/locuitor in $ veti remarca scaderea din 2011-2012 si 2014-2015. PIB/locuitor exprimat in lei, in aceste perioade, a crescut.

Pe de alta parte, PSD tot vorbeste despre sustinerea capitalului romanesc. Intrebare: cine trebuie sa sustina capitalul romanesc? Vedeti Dvs., capitalul romanesc trebuie sustinut de capitalul romanesc. Ce s-a intamplat cu bancile romanesti dupa 1989? Columna Bank, Dacia Felix, Banca Internationala a Religiilor, BRD, Bancorex? Parca imi aduc aminte cum au mers sa faca un scut, un zid uman sa-l apere pe Bivolaru… Acuma se intreaba de ce nu avem banci romanesti si ponderea capitalului strain e mult mai mare decat cea a celui romanesc. Dar pe vremea aceea ce au facut? Ce atitudine au luat? Isarescu ce-a pazit? Pe vremea cui s-au dat celebrele credite neperformante de la Bancorex?

Nu de alta, dar daca o auzeai pe stimata D-na. Plumb vorbind, ai fi fost tentat sa zici ca romanii, pe vremea PSD (indiferent de denumirile din trecut), au trait in paradis!

Si cum e, D-na. Plumb, cu cele „peste 80% din privatizari ratate” (citat din Nicolae Vacaroiu)? Dumnealui unde era atunci? Hai sa vedem cu ce privatizari reusite, cu ce povesti de mare succes se poate lauda Dl. Vacaroiu? Cu Banca de Investitii si Dezvoltare cumva? Va propun un remember interesant:

Ziarul Financiar

Cum a reuşit Vântu să recruteze o întreagă echipă de la BNR, în urmă cu 10 ani, şi cum i-au făcut o bancă Nicolae Văcăroiu şi Florin Georgescu

9 sep 2010

„Controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, patronul postului Realitatea TV, a fost reţinut ieri de procurori în dosarul fugii din ţară, acum 10 ani, a lui Nicolae Popa, fost director al Gelsor, unul dintre oamenii acuzaţi în prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI – cel mai mare scandal financiar din ultimul deceniu).
Deşi numele lui Vântu a fost legat de căderea FNI, care a lăsat peste 300.000 de oameni fără 300 mil. dolari, dar i-a îmbogăţit pe alţii, procurorii au reuşit să-l reţină numai în cazul Popa, acuzându-l de favorizarea infractorului. În acest caz, ieri au mai fost audiate încă trei persoane: şoferul lui Vântu (de altfel şi reţi­nut), un om de afaceri din Republica Moldova şi cel mai puternic lider sindical, Liviu Luca, prietenul cu care Vântu a făcut Realitatea TV şi alte afaceri, din banii sindicaliştilor de la Petrom.
Vântu, un om de afaceri din oraşul Roman, care a fost închis pe vremea lui Ceauşescu pentru delapidare, a intrat în lumea afacerilor din Capitală după 1990, când s-a ocupat de achiziţia şi vânzarea de titluri de proprietate primite de români în cuponiada din 1994. Vântu cocheta cu piaţa de capital care începuse să se mişte după 1995, când s-a redeschis Bursa de la Bucureşti şi a înfiinţat o societate de administrare a investiţiilor, după numele lui, SOV Invest, care a născut FNI. Printr-o politică de marketing, celebrul slogan „Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine”, Fondul a reuşit să atragă sute de mii de oameni. În acelaşi timp, el oferea randamente foarte mari, spunând că la bază au o politică de investiţii deşteaptă. Aşa s-a creat mitul „Vântu este un om deştept şi face bani din bursă”.

Cel puţin trei ani de zile Fondul a mers bine, iar investitorii erau mulţumiţi. Faima lui Vântu plus calităţile invocate de cei care lucrau cu el, anume că este abil şi poate convinge pe oricine, dacă îşi propune acest lucru, au făcut ca, spre finalul lui 1999 – începutul lui 2000 să recruteze, efectiv, o echipă de specialişti din BNR pentru a înfiinţa în jurul Gelsor un grup financiar. Oferindu-le bani foarte mulţi, Vântu i-a recrutat pe Vlad Soare, fost viceguvernator al BNR, actualmente membru în Consiliul de supraveghere a pensiilor private, Vasile Săvoiu, fost director în BNR, George Mucibabici, director în BNR şi actualmente preşedinte al companiei de audit Delloite România, şi pe Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe, actualmente profesor de economie, căruia i-a promis că îi face un institut economic de cercetare. I-a recrutat şi pe Nicolae Văcăroiu, fost premier şi actualmente preşedinte al Curţii de Conturi, Florin Georgescu, fost ministru de finanţe şi actualmente prim-viceguvernator al BNR, plus un fost viceguvernator al BNR, Corneliu Croitoru, pentru a crea şi conduce Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID). Vântu a declarat că are capitalul necesar pentru BID din banii de la FNI, ceea ce peste ani a făcut obiectul unui dosar în justiţie în care a fost achitat prin prescrierea faptelor. Numele lui Vântu este legat şi de Banca Română de Scont care, de asemenea, s-a prăbuşit. La BRS a lucrat şi un fost director al SIE din timpul lui Iliescu, Gheorghe Fulga. Vântu era atât de puternic încât îl ameninţa pe Nicolae Cin­teză, şeful Supravegherii din BNR, pentru că îi controla cele două bănci. A fost nevoie de intervenţia publică a guvernatorului Isărescu pentru ca Cinteză să îşi poată face treaba. Oricum, cele două bănci au fost lichidate, iar dosarele s-au prescris după amânări repetate. De dosarul Vântu în BNR (de înaintarea actelor către organele de anchetă) s-a ocupat Mihai Bogza, fost vice­guver­nator BNR, care în 2004, la alegerea noului Consiliu de Administraţie, a pierdut partida, ironic, în faţa lui Florin Georgescu, susţinut de PSD.

Politica lui Vântu a fost de a recruta şi a-şi lega afacerile de oameni respectabili, ceea ce i-a făcut pe cei care au intrat în contact cu el, ulterior, să se teamă de el şi de relaţiile lui. Mulţi politicieni au numele legat de Vântu, fie pentru că au câştigat bani, fie pentru că le-a oferit o platformă prin Realitatea TV.
Băsescu, actualul preşedinte, îşi leagă ascensiunea mediatică din anii 2003-2004, când devenise liderul opoziţiei, în faţa PSD şi a lui Adrian Năstase, premierul de atunci, de Vântu. El a declarat, în 2009, că se întâlnea noaptea cu Băsescu în 2004 în parcarea din Corbeanca pentru a fugi de serviciile secrete ale lui Năstase. Şi cu ajutorul Realităţii Băsescu a câştigat alegerile din 2004 în faţa temutului Năstase (actualment cercetat în mai multe dosare). Dar relaţiile dintre cei doi s-au răcit odată ce Băsescu a preluat puterea. Relaţiile proaste s-au acutizat în anul 2009, când au fost din nou alegeri prezidenţiale. Vântu l-a susţinut pe Mircea Geoană, candidatul PSD, în timp ce Băsescu acuza „mogulii”, inclusiv pe Vântu, că vor să pună mâna pe putere. Ironia face ca în confruntarea finală din decembrie 2009, Băsescu să-l acuze pe Geoană că în seara de dinainte fusese la Vântu acasă. Rămas fără replică şi în direct la TV, în faţa a şase milioane de telespectatori, Geoană a pierdut confruntarea şi, apoi, alegerile. Pe fondul crizei financiare şi al acutizării conflictului cu Băsescu, pentru Vântu a început declinul.
„Când Băsescu va pierde o bătălie, vreau să-l văd în locul meu”, a fost una dintre puţinele fraze pe care Vântul le-a rostit la ieşirea din sediul Parchetului, după ce a fost reţinut pentru 24 de ore.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2010

Intr-adevar, D-na. Plumb, peformantele Dvs., ale PSD-ului, sunt „deosebite”!! Ne exprimam „netarmurita recunostinta”! 🙂 😆

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Noiembrie 16, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 44 comentarii

Despre capitalismul creat de Ion Iliescu…

Iata ca Dl. Iliescu incepe sa fie activ pe blogul domniei sale. E foarte bine. Ceea ce e mai putin bine este ca nu isi propune sa scrie pamflete care sa faca concurenta altora! Dar sa vedem postarea:

Eu, “bolsevicul” !

Se arata ca:

„Acesta nu este un pamflet! Nu mi-am propus să fac concurență nimănui. Este însă monoton, și până la urmă plictisitor ca, de fiecare dată când cuiva nu-i plac ochii mei, să aud aceeași placă: ”Ion Iliescu, bolșevicul!” De ce doar ”bolșevicul”? De ce nu și ”comunistul”? Sună mai fioros bolșevismul? E doar un cuvânt, și nici măcar de rău nu e! Cuvântul rusesc (больше) înseamnă “mai mult”, “mai mare”. În engleză, spre exemplu, pentru o perioadă de timp “bolșevic” a fost tradus ca “maximalist”. Adică radical. Ceea ce, trebuie să recunosc, nu mi se potrivește! Nu sunt un radical. Dimpotrivă. Mereu mi s-a reproșat că gândesc prea mult, că sunt prea moale, că nu iau lucrurile în mână, că nu tai în carne vie! Mulțumesc! ”Chirurgia” asta nu este de mine! Eu cred în democrație, care e operă colectivă. Cu autori anonimi!
        Și cu toate astea pentru unii sunt un bolșevic! Fie! Dar sunt ”bolșevic” pe banii mei, câtă vreme și din taxele plătite de mine sunt înjurat cu sârg, pe acest motiv, la televiziunea publică, de tot felul de indivizi, care fac apologia capitalismului pur și dur, în timp ce trăiesc din bani publici. Și trăiesc foarte bine, să nu le fie de deochi! Dacă și cei de la televiziunile private, care mă înjură tot pe motiv de ”bolșevism”, și-ar plăti datoriile către stat, din care s-ar putea finanța programele sociale, m-aș fi împăcat cu soarta: o fac pentru o cauză nobilă, servesc interesul public. Dar cum n-o fac, pot să mă gândesc că altele sunt motivele ”radicalismului” lor. Și sunt oricum, numai nobile, nu.
        Un discurs aproape fascist ocupă spațiul dezbaterii publice. Discurs care este produsul unei ignoranțe de nimic scuzabilă. Nu ne place felul în care arată societatea noastră astăzi? Atunci s-o schimbăm! Dar nu lipind etichete unora sau altora o vom face. Etichetele nu explică nimic, nu rezolvă nimic.
        Când am arătat pericolele lui ”restitutio in integrum”, un cor de proteste s-a auzit până la cer: ”Bolșevicul Iliescu nu vrea să dea înapoi casele furate de ai lui!” Culmea e că mă înjurau și aceia dați afară din casele revendicate de mafia imobiliară, pe umărul căreia plângeau! Acum vedem că totul a fost premeditat, că jurnaliști și formatori de opinie, intelectuali publici, oameni puși să apere legea, au fost plătiți de mafie, pentru a-și atinge obiectivele, și pentru a fura cu acte în regulă sume uriașe din bani publici. În schimb eu eram ”bolșevic”, pentru că mă opuneam jafului premeditat!
        Același cor de bocitoare plătite mă înjura și când atrăgeam atenția asupra pericolului reprezentat de destructurarea sistemului de administrare a fondului forestier. ”Bolșevicul de Iliescu nu vrea să ne dea pădurile înapoi!” Acum plângem după păduri, și admirăm munții cheliți de vegetație!
        Să amintesc și de pledoaria mea pentru păstrarea unui sector public semnificativ în economie, mai ales în sectorul bancar, în energie și în alte zone, monopol natural. ”Bolșevicul de Iliescu, nu vrea capitalism!” Acum avem capitalism. Și nu ne place? Parcă ieri a fost ieri momentul în care eram apostrofat chiar și de muncitori și de sindicate, care vroiau musai privatizarea fabricii lor, spre pildă. Fabrică luată de un capitalist de bine, rasă de pe fața pământului, și transformată, ca multe altele, în afacere imobiliară. Dar nimeni nu-i vinovat, în afară de ”bolșevicul” de Iliescu! Care nu vrea privatizare!
        Ca și democrația, și ceea ce este România azi e operă colectivă. Regret s-o spun: țapii ispășitori nu țin de foame! Deciziile nu le-am luat eu singur. Am avut și avem un Parlament, am avut și avem partide, avem societate civilă, suntem liberi să ne informăm. Deciziile au fost luate în comun. În democrație majoritatea decide. Și își asumă consecințele deciziilor. Democrația nu există fără responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Eu, ”bolșevicul”, așa văd lucrurile. Dar poate greșesc. Poate democrația este despre altceva. Poate este despre cei puțini care profită, și foarte mulți care plătesc pentru a le face profitul mare. Dar, cum spuneam, eu nu așa văd lucrurile. Și nici nu le pot accepta așa, oricum aș fi etichetat. „

In primul rand, Dl. Iliescu nu prea e la curent, i se mai spune si „papasha” (cu „sh”, desigur) 🙂 . Insa alta e problema. Domnia sa vorbeste despre capitalism… Legat de aceasta problema este emblematic ce spunea chiar primul sau ministru, Dl. Nicolae Vacaroiu, si anume ca 80% din privatizari au fost ratate in Romania, v. si aici. Si apoi cum a fost posibil sa vina niste samsari care in dispretul legii si al bunului simt defriseaza cat poftesc din padurile tarii, de ani de zile, fara ca organele statului sa-i atinga cu ceva, sa le puna nici cea mai mica intrebare…?  Iata ce spune Ion Iliescu:

Dacă și cei de la televiziunile private, care mă înjură tot pe motiv de ”bolșevism”, și-ar plăti datoriile către stat, din care s-ar putea finanța programele sociale, m-aș fi împăcat cu soarta: o fac pentru o cauză nobilă, servesc interesul public. Dar cum n-o fac, pot să mă gândesc că altele sunt motivele ”radicalismului” lor. Și sunt oricum, numai nobile, nu.

Domnule Iliescu, capitalismul nu inseamna ca societatile private sa plateasca taxele ruinatoare pe care le impune guvernul, in cazul nostru Guvernul Ponta, pentru a finanta programe sociale care nu rezolva niciun fel de problema ci, pe termen lung, adancesc saracia! As dori sa va uitati in judetele din Moldova, care preponderent voteaza cu PSD, si veti observa ca saracia s-a accentuat in cei 25 de ani scursi de la Revolutie, fara ca PSD sa poata, in mod real, sa rezolve problema! Demagogia, intr-adevar, nu inseamna capitalism! Dvs. vorbiti de „televiziunile private”, dar uitati-va la toti cei care platesc taxe si impozite – Dl. Ponta se si lauda ca are excedent bugetar – si vom observa ca saracia e cea mai mare, de regula cea mai mare, in fiefurile PSD!!!

Dvs. spuneti ca ati tot atras atentia, dar chiar nu v-a luat nimeni in seama, ca doar erati Presedintele tarii? Vedeti, asa s-a nascut un Traian Basescu… Va rog sa ma scuzati, dar dumneavoastra erati Presedinte, si sub dumneavoastra a inflorit baronismul local al PSD si colcaiau afacerile de coruptie si chiar transpartinice, desigur. Inteleg ca Dvs. vedeti in felul asta capitalismul… Dupa parerea mea si, cred, a multora lucrurile nu stau chiar asa… Oamenii si-au pus sperante in Dvs., iar Dvs. nu ati prea facut mare lucru, doar ati atras atentia.

Acum avem capitalism. Și nu ne place? Parcă ieri a fost ieri momentul în care eram apostrofat chiar și de muncitori și de sindicate, care vroiau musai privatizarea fabricii lor, spre pildă. Fabrică luată de un capitalist de bine, rasă de pe fața pământului, și transformată, ca multe altele, în afacere imobiliară. Dar nimeni nu-i vinovat, în afară de ”bolșevicul” de Iliescu! Care nu vrea privatizare!

Tocmai, acum avem un capitalism in decreptitudine – asta s-a intamplat sub Dvs. „Fabrică luată de un capitalist de bine, rasă de pe fața pământului” – dar organele statului ce pazeau? Adica fabrica poate fi data oricui, chiar si unui escroc?? SRI, SIE ar fi trebuit sa informeze guvernul asupra intentilor unor „capitalisti de bine”, care poate doreau chiar esecul privatizarilor in Romania, mai stii? Atunci va intreb si eu, nu de alta dar m-a afectat, ne-a afectat esecul de care vorbea Dl. Vacaroiu, ce au pazit organele statului? I-a lasat pe hoti sa hoteasca statul? Trebuia muncit ca sa fie adusi aici investitori seriosi, firme vestice performante, trebuia ca sa fie create conditii ca astfel de investitii sa vina in Romania. Sa ne uitam la alte tari din forstul lagar socialist, de exemplu Polonia, Cehia, Slovacia – tari care s-au descurcat mult mai bine decat Romania.

Domnule Iliescu, nu inteleg de ce nu doriti sa spuneti adevarul. Nu spun ca mintiti, ci afirm ca nu spuneti adevarul. De ce nu spuneti ca noi si bulgarii nu eram „premiantii”, ci eram vazuti precum sunt vazute acuma Belarus, Azerbaidjan si Armenia, in cadrul Parteneriatului Estic, ceva mai pro rusi decat ceilalti trei… Dvs. ar fi trebuit sa faceti totul ca sa putem iesi din starea asta si sa putem sa dezvoltam aici un capitalism performant, nu unul precar, a carui precaritate ne urmareste si astazi.

Dvs. vorbiti astazi asa… Stiti cati oameni si-au pus speranta in Dvs. la primele alegeri libere, cele din 20 mai 1990…? Dvs. vorbiti ca si cum nu si-ar fi pus nimeni speranta in Dvs. Spuneti ca nu ati fost singur. Da, nu ati fost singur. Dar Dvs. nu vreti sa va asumati esecurile: „Fie! Dar sunt ”bolșevic” pe banii mei„. Aici nu e vorba de gasirea de tapi ispasitori. Ci e vorba de un regim in care romanii si-au pus mari sperante.

Mai 23, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 21 comentarii

Mineriada din iunie ’90…

Romania Libera

ÎCCJ confirmă redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990

Se arata ca:

UPDATE: Pentru fostul președinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă -„condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii”-, a declarat fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, conform Mediafax.

Citește și: Dosarul Mineriada: Miron Cozma: Pedeapsa pentru Iliescu e una singură – condamnarea pe viaţă

–––-

UPDATE: Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990, potrivit Mediafax.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au constatat, luni, că soluţia Parchetului de pe lângă instanţa supremă, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.

Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

În dosarul mineriadei din iunie 1990, nu a fost condamnat decât un executant, Denes Domokos, fost şef de schimb la Exploatarea Minieră Livezeni. El a primit 10 ani de închisoare pentru că a încercat să-i taie capul ( la propriu) lui Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Universitatea Bucureşti.

Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în 2009, pentru a treia oară, într-un dosar al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Aceeaşi soluţie s-a dat şi pentru foştii generali Mihai Chiţac, decedat între timp, şi Victor Athanasie Stănculescu, dar şi pentru fostul şef al SRI Virgil Măgureanu.

–––

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, luni, dacă procurorii pot începe anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, potrivit Digi 24.

Dosarul mineriadei, din 13-15 iunie 1990, a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente.

Citește și: Ce spune Ion Iliescu despre redeschiderea dosarului MINERIADA

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz, a arătat Parchetul instanţei supreme.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, a precizat sursa citată.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Citește și: VIDEO/FOTO: 21 de ani de la mineriada din iunie

Iliescu era acuzat în acest dosar de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase şi complicitate la tortură, fapte despre care procurorii au concluzionat că sunt nefondate, inexistente sau nepedepsite de lege la data săvârşirii.

Dosarele Mineriadei, ca şi cel al Revoluţiei, au fost instrumentate de procurorul militar Dan Voinea, pe care procurorul general Laura Codruţa Kovesi l-a acuzat de erori grosolane.”

Eu sper sa aflam odata si odata adevarul despre misterul Mineriadelor. Dezbaterile de la televizor sunt concentrate in jurul lui Ion Iliescu – a chemat sau nu minierii? Este celebra intrebare la care nu am primit un raspuns satisfacator de 25 de ani… Sigur, cei care se aflau si atunci in opozitie cu fostul Presedinte, sustin ca si atunci ca el ar fi chemat minierii, desi, dupa parerea mea, nu e clar si nu stiu daca exista vreo dovada care sa arate cu claritate, indubitabil, ca el ar fi chemat minierii. Dl. Iliescu a si zis ca nu-si asuma mineriadele si ca acestea au fost manifestari „spontane”, ceea ce mie chiar nu-mi vine sa cred.

Pozitia politica a D-lui. Iliescu in acea perioada era una interesanta… Interesant este ca atata vreme cat ceea ce s-a intamplat in decembrie ’89 a fost o Revolutie, in mod logic acest lucru inseamna renuntarea ireversibila la comunism. Dl. Iliescu nu a negat niciodata ca ar fi fost o Revolutie. Faptul ca a declarat ca Revolutia a fost infaptuita de comunisti, e o exprimare nefericita, desigur. Cu atat mai mult cu cat uciderea sotilor Ceausescu este legata in mentalul colectiv din Romania de persoana sa. Adica, prin acel simulacru de proces, Iliescu l-a omorat pe Ceausescu. Si daca dupa Ceausescu ar urma tot comunism, la ce a mai venit Iliescu?

Vreau sa arat ca Iliescu nu mai avea loc de intors spre comunism pentru simplul motiv ca nu l-ar mai fi crezut nimeni!!

Al doilea aspect foarte interesant este zicerea D-lui. Iliescu de atunci, ca in Piata sunt „niste golani”, lucru ce a marcat celebra de acuma Golaniada. Dar pentru „niste golani” trebuie sa chemi minierii…?

Mai trebuie remarcat ca Mineriada din 13-15 iunie ’90 e a treia. Prima Mineriada a avut loc intre 28-29 ianuarie dupa un miting al partidelor istorice (PNTCD si PNL), in Opozitie cu FSN, a doua in 18-19 februarie 1990, cand in evenimentele premergatoare mineriadei – a fost un miting anticomunist, antifesenist, antiiliescu si improtriva Securitatii – unii dintre manifestanti au incercat si au patruns in sediul Guvernului.

Erau vremuri cand Dl. Iliescu vedea peste tot doar agitatie legionara si lovituri de stat.

Problema care se pune este: de ce s-au folosit categorii socio-profesionale (v. ci celebrul „IMGB face ordine!”) pentru a restabili ordinea publica? Din lozincile de la Mineriada a treia, precum: „”IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”” se vede foarte clar ca actiunea avea un anumit caracter politic ce tinea de niste vremuri revolute dar nu demult apuse. Dar iata ce spune Wikipedia (din articolul mai sus vizualizat) despre ziua de 13 iunie 1990:

„În dimineața zilei de 13 iunie1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.” (subl. mea)

Pare ca Dl. Iliescu nu se insela prea mult… S-a incercat o lovitura de stat, inca din ianuarie. In iunie lucrurile s-au manifestat cu pregnanta, dupa evacuarea de catre fortele de ordine a Pietei Universitatii. Dar venirea minierilor pentru a pune „ordine”, in locul fortelor de ordine, cele legale, nu a facut altceva decat sa blocheze aflarea adevarului si tragerea la raspundere a celor care au incercat lovitura de stat. Dupa parerea mea, chiar daca Comandamentul Trupelor de Jandarmi s-a infiintat prin Hotararea nr.0749 din 5 iulie 1990, tara noastra avea capacitatea de a face fata, pe cale legala, turbulentelor din Bucuresti din 13 iunie. Din nou s-a preferat (dar de catre cine?) solutia minierilor. Lucrul acesta ma duce cu gandul ca s-a incercat ingroparea adevarului ca sa nu se stie cine au fost cei care, in ultima instanta, au organizat aceste tentative de a-l da jos pe Iliescu. Ori s-a incercat evitarea unei solutii care sa implice, sa atraga si fortele de ordine, cele legal constituite. Dar de ce? O ipoteza ar fi ca, lasand la o parte partidele istorice, Liga Studentilor, oamenii care erau in mod sincer impotriva comunismului si care l-au dezaprobat pe Iliescu de la bun inceput, ca pe un fost nomenclaturist si colaborator al lui Ceausescu, au fost forte care au dorit sa faca rau Romaniei… Ar trebui cercetat si aratat daca a fost sau nu asa cu adevarat. Cu atat mai mult cu cat lucrurile se intamplau dupa alegerile din mai, care nu s-au dovedit a fi incorecte, desi s-a invocat si lucrul acesta.

Parerea mea este ca existau si alte interese. De ordin politic. Fosti comunisti si securisti care s-au vazut cam „in aer” dupa caderea regimului comunist, cautau sa supravietuiasca si mai toti s-au grupat in FSN-ul lui Ion Iliescu, lucru de inteles. De ce? Acestor oameni le era frica de partidele istorice, mai exact spus de ceea ce sustineau acestea. Nu se temeau atat de economia de piata, capitalism, chiar deloc. Se temeau de doua lucruri, care faceau la acea vreme, o diferenta neta intre FSN si Opozitie, ca sa zic asa:

1. Proclamatia de la Timisoara – in special de celebrul sau punct 8: „care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.”. Mai exact, iata aici textul integral al Proclamatiei, iar punctul 8 spune:

„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.”

2. Procesul comunismului

Primul punct ar fi marginalizat spre mizerie pe acesti comunisti si securisti, de care vorbeam mai sus, iar al doilea, daca ar fi fost aplicat asa cum trebuie, s-ar fi lasat cu condamnari in Justitie.

Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu-l viza doar pe Ion Iliescu, ci se refera la: „foști activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate”, sfera pare a fi mai mare decat nomenclatura insasi, pe care o include, desigur. Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara a fost intr-adevar foarte revolutionar si a fost mare pacat ca nu s-a aplicat!! Ar fi putut, mai mult decat probabil, sa schimbe in bine cursul istoriei noastre. Pe cand asa, fostii au preluat Puterea si o mai tin si astazi si doar vedem unde e tara noastra…

Cele doua lucruri pe care le aratam mai sus, nu s-au  dorit de catre o elita poltica ce avea o mostenire culturala leninista si dorea sa-si pastreze privilegiile din vremea comunismului. Cand acesti oameni ce apartineau vremurilor trecute, dar cu influenta atat in societate, cat si in viata politica, au penetrat CDR, s-a vazut limpede ce s-a intamplat: CDR a castigat alegerile si Emil Constatinescu a ajuns Presedinte. Cred ca, cel putin din acest punct de vedere, s-ar putea spune ca inca de atunci, din 1996, a fost „invins de sistem”… Socul in PDSR a fost atat de mare incat unii lideri au inceput sa vorbeasca si de un potential razboi civil!! PNTCD a fost penetrat de membri fostei Securitati, spalate in SRI, de ceva vreme, pana au ajuns la concluzia ca daca CDR si candidatul sau castiga alegerile, nu va fi niciun risc in privinta schimbarii statu quo. Adica lucrurile, in cea mai mare parte a lor, vor ramane la fel.

Asemenea elite, intre care includem, desigur si elemente ale fostei Securitati, „transformata” democratic in SRI, au avut tot interesul sa cheme minierii – o solutie nedemocratica ce n-are nicio legatura cu statul de drept -, strangandu-se intr-un partid, cum era FSN, care, date fiind asemenea conditii, nu mai putea reforma nimic chiar daca ar fi vrut, decat cu mare greutate, deoarece pentru aceste elite prima interesul personal, in rest apetitul pentru reforme adevarate, care ar fi ajutat tara, era foarte scazut. Le-a convenit ca o masa amorfa – minierii – si violenta sa puna ordine, decat s-o faca fortele indrituite ale Statului care se ocupa cu mentinerea ordinii. Oamenii acestia au avut inca de la bun inceput o ura, pur si simplu, fata de tot ce inseamna stat de drept si normalitate. Aceasta apetenta de a rezolva altfel, de a te impune altfel decat pe cale legala, de fapt de a te situa deasupra legii, ca asta inseamna astfel de actiuni, s-a resimtit si inca se resimte in societatea romaneasca. Inclusiv faptul ca nu stim adevarul dupa atata amar de vreme, nici despre ce s-a petrecut la Revolutie, arata faptul ca traim intr-o tara in care nu se doreste aflarea adevarului.

Tocmai pentru ca o elita sa troneze in continuare deasupra legilor tarii si sa conduca in felul acesta!!

O alta varianta de interpretare a evenimentelor, poate cea mai interesanta, arata ca daca pentru restabili ordinea publica ar fi intervenit fortele de ordine, cele legale pentru a face fata unor astfel de situatii, atunci s-ar fi spus despre Dl. Iliescu ca e dictator, ca inabuse o manifestare a libertatii din partea oamenilor, dupa decenii de comunism. De aceea au luat atitudine categorii socio-profesionale, mase largi de oameni ai muncii impotriva elementelor declasate, extremiste, de natura legionara, care amenintau tanara si frageda noastra democratie!! 😀

Dar daca lucrurile au stat intr-adevar asa, daca elemente extremiste, de natura legionara sau poate de alta natura, au actionat, ceea ce e straniu este ca nici pana acum, dupa 25 de ani, nu stim cine ar fi fost acestia, cine i-a organizat, in numele cui au actionat. Ceea ce stim, in schimb, este dezastrul lasat de minieri, studenti batuti bestial, mai ales daca aveau barba sau ochelari, ca aratau a intelectuali, distrugeri provocate, inclusiv la sediile partidelor istorice, lucruri care au generat o imagine cumplit de proasta tarii noastre in exterior, cu consecinte economice si politice catastrofale! Morti, sute de raniti!! Insa nu stim nici pana acum cine ar fi fost cei care ar fi pus la cale o actiune impotriva Statului, o lovitura de stat, ca s-o zicem pe sleau, si care ar fi fost anihilata de venirea minierilor. Semnificativ este ceea ce scrie Alina Mungiu-Pipidi in Romania Libera:

„Din februarie în iunie noi, tinerii ziariști care inventau presa liberă împreună cu puținii disidenți notabili ai vechiului regim precum Băcanu și Paler ne văzusem deja ziarele închise de tipografi, care aveau alte idei și considerau că nu e suficient să îi plătim să tipărească ci trebuie să aibă și dreptul la cenzură, rezistasem la urlete de ”moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților” și alte asemenea. Organizații ca Liga studenților din Universitatea București de asemenea au încercat să chestioneze acest proces electoral viciat în Piața Universității, cenzurată de TVR timp de săptămâni, nu pentru că simpatizau cu vreun partid, ci pentru că studenții ieșiseră din casă la revoluție, dar, spre deosebire de generațiile mijlocii, nu instraseră la loc, și rămăseseră pe străzi împreună cu liceeni și muncitorimea tânără, cerând libertate.

[…]

Și mai rău, securitatea temporar desfințată după ce trăseseră după revoluție și montaseră tot felul de diversiuni și trecută în subordinea Armatei în ianurie reînviase deja în Serviciul Român de Informații în aprilie, condus de un vechi tovarăș de conspirație al lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, unul din securiștii care pregătiseră ziua de după. O operație numită ”Trandafirul”, dezvăluită mie de unul din șefii armatei care arestase securiști în ianurie și după aceea a supraviețuit unei încercări de asasinat și a fost trecut în rezervă a avut loc în Piața Universității, supraveghind și inventariind opozanții. După victoria zdrobitoare din 20 mai, aceștia au devenit mult mai puțini, și nici o secundă nimeni nu a cerut anularea alegerilor, doar televiziune liberă și alte mofturi de astea cu libertatea. În schimb, ziarul FSN Azi din data de 21 mai a apărut cu zeci de texte cerând lichidarea opoziției, mulți dintre noi fiind indicați nominal. S-a cerut închiderea ziarelor noastre și desființarea organizațiilor, ca și deschiderea de acțiuni penale pentru lucruri promovate prin scris (în cazul meu, de exemplu).”

Nici pana azi nu avem justificarea unor astfel de masuri extrem de brutale de blocare si anihilare a presei libere si de ce a trebuit sa fie supravegheati si inventariati opozantii. Care au fost ratiunile care au stat la baza unor astfel de masuri de o severitate excesiva?

De asemenea un alt lucru care ar trebui elucidat este venirea minierilor, organizata, cu trenuri puse la dispozitie pentru a se putea deplasa la Bucuresti. Probabil o actiune gandita inca demult, poate inca din 1989, stiindu-se ca Ceausescu va cadea… Sa nu uitam: minierii au venit inca din ianuarie 1990!! Iar venirea lor nu a fost una intamplatoare. Daca nu a fost intamplatoare inseamna ca a avut un scop precis. De ranforsare a noului regim?! Ciudat este ca regimul Iliescu, hai sa-i spunem asa, a iesit șifonat destul de tare de pe urma acestei mineriade, inclusiv izolat pe plan international.

Mineriadele nu au nicio legatura cu lupta de clasa, cum tind sa acrediteze stangistii nostri demni de o cauza mai buna. Spre exemplu, in 1990 e si ridicol sa vorbim despre lupta de clasa: asa ceva nu a existat atunci pentru ca nu avea cum sa existe atunci. Justificarea Mineriadelor prin lupta de clasa nu se poate sustine. In sens marxist, lupta de clasa apare in conditii istorice determinate de o anumita evolutie a societatii. In 1990 nu era cazul de asa ceva pentru simplul motiv ca nu era o clasa exploatatoare impotriva careia muncitorimea sa lupte. Or, marxist vorbind, lupta de clasa e un lucru concret, nu o abstractiune. Mineriadele au fost actiuni premeditate, puse la cale de factori interesati.  Vorbeam mai sus de fosti comunisti si securisti care aveau interesul de a lovi in partidele istorice. Spuneam ca nu se temeau de capitalism sau economia de piata, lucru confirmat de faptul ca multi dintre acestia au inceput sa-si deschida firme, avand legaturile si relatiile necesare, influenta in domeniul economic, inclusiv influenta politica, lucru ce constituia un avantaj. De unde se vede ca lupta de clasa nici nu exista. Chestiunea era ca interesele lor sa nu fie afectate intr-un mod sau altul. Ca s-au folosit de minieri, a fost din cauza celor doua puncte de care pomeneam mai sus – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – care faceau diferenta neta intre FSN si Opozitie.

Procesul comunismului a imbracat doua aspecte. Un prim aspect a fost relevat de marele lider la PNTCD, Dl. Corneliu Coposu si se baza pe doctrina crestin-democrata: cel al iertarii. A fost o incercare de reconciliere nu cu comunismul, ci cu un trecut ce nu mai putea fi schimbat. Celalalt aspect, mai nou, daca se poate spune asa, dar mult mai indraznet, privea chestiunea penala: tragerea la raspundere, pe cale legala, a celor ce s-au facut vinovati de crimele comunismului. Insa in 1990 nu era clar care aspect prima: reconcilierea cu trecutul sau tragerea la raspundere… Viziunea crestina este ca suferinta imbunatateste sufletul si il conduce pe om spre Dumnezeu – de aici si ideea cu Sfintii Inchisorilor. De observat circul pe care l-a facut Corneliu Vadim Tudor cand Presedintele tarii, Dl. Basescu, a condamnat comunismul. Insa aceasta condamnare a comunismului a mers tot pe varianta iertarii, pentru ca nu am vazut procese ale celor care au comis crime. Or, tocmai aceasta condamnare a comunismului nu a fost pe placul unora nici atunci, in 1990. E adevarat, ideea de Proces al Comunismului nu a fost stipulata de Proclamatia de la Timisoara, care spune:

„1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușista ci și categoric anticomunista. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație euro­pene.

[…]

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență în cetatea Timișoarei. În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri care au opinii politice. Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu. În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.” (subl. mea),

ci arata doar ca Partidul Comunist s-ar fi „compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu„, cu toate ca: „În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„. Insa trebuie spus ca aceasta Proclamatie degaja  ideea unui Proces al comunismului, din moment ce: „partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„.

Politic vorbind, cele doua chestiuni – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – au definit cele doua tabere politice ale anului 1990. Iar actiunea minierilor facea parte din tabara opusa Proclamatiei. De aici rezulta ca Mineriadele se inscriu intr-o lupta politica primitiva, ce a degenerat in lupte de strada, tabara opusa Proclamatiei dorind nu neaparat tolerarea comunismului in fapt, ci in principiu. Nu neaparat renasterea comunismului, ci amagirea populatiei cu comunismul, pentru ca factorii interesati sa poata detine o Putere cat mai mare si sa prospere economic si financiar. Si aici trebuie aratat cum era reflectata in Proclamatia de la Timisoara chestiunea economica:

„9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.

10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietății de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă și voci care, în spirit comunist, să asimileze inițiativa privată cu “exploatarea” și pericolul catastrofei de a apare oameni bogați. Se speculează în acest sens invidia leneșului și teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timișorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi și-au anunțat deja intenția de a se transforma în Societăți anonime pe acțiuni. Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.

11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiști­lor de care dispune. Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior. O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai.” (subl. mea)

Deci cresterea productiei, privatizare, bani curati, inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei, economie de piata, societati pe actiuni, atragerea capitalului strain. Sa ne amintim acum, peste ani, de ceea ce declara recent fostul premier, Dl. Nicolae Vacaroiu: 80% din privatizari au fost ratate!! De remarcat ca in Proclamatie se vorbea de cresterea productiei, de bani curati: exact ce nu prea avem astazi!! Inclusiv inventarierea averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei… Si atunci cine au fost cei care erau impotriva Proclamatiei…? Nu cumva cei care nu erau impotriva economiei de piata, ca principiu, dar care doreau sa se imbogateasca nu prin cresterea productiei – ceea ce nici nu s-a prea vazut ulterior, nici sub FSN, FDSN, PDSR sau CDR, ci doar inchideri de intreprinderi si cum milioane de romani au luat calea strainatatii sa-si gaseasca acolo de munca pentru ca in tara lor s-au ras intreprinderi – nu prin privatizare, ci prin distugere, nu prin bani curati, ci prin bani murdari? De aici rezulta ca nu lupta de clasa a fost mobilul Mineriadelor. Miza era alta: nu numai acapararea Puterii politice, lucru ce se poate intelege usor, dar, poate mai ales, a Puterii economice de catre factori interesati – foști privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. Si sa ne gandim la cati avem si astazi, la 25 de ani de la acele evenimente, care nu pot sa-si justifice averea! Lucrul e foarte important pentru ca ne arata cum s-a creat, cum s-au pus bazele, chiar de atunci incepand, din 1990, oligarhiei politico-economico-financiare din Romania, care a saracit pe urma tara intr-un hal fara de hal. O oligarhie care nu respingea capitalismul, care mima comunismul – ca o forma fara fond – si care avea, de fapt, un caracter transpartinic. Unei astfel de oligarhii evident ca nu-i era pe plac presa libera, pe care a dorit initial s-o blocheze si s-o anihileze. Cum lucrul acesta nu s-a putut, atunci a dorit s-o controleze. Nu degeaba se vorbeste de „ofiteri acoperiti in presa”. De fapt, controlul presei era si este un deziderat al acestei oligarhii. Asa cum nu putea sa-i fie pe plac nici o Justitie independenta, care sa le poata controla averile uriase dobandite nu se stie cum, intr-o tara care a devenit din ce in ce mai saracita si ma refer in special la perioada 1990-2000, cand nu s-au vazut deloc cresteri economice consistente, in contrast cu multe alte tari foste comuniste din Europa. Consecinta a fost amestecul evident interesat al politicului in Justitie. 10 ani tara asta a batut pasul pe loc, intr-o transformare ce a avut un caracter involutiv. De unde rezulta marea putere si influenta pe care au avut-o acei privilegiati de care pomeneste Proclamatia, care s-au dovedit a fi nu numai fosti, dar si actuali. De unde rezulta ca Mineriadele nu au avut doar consecinte catastrofale pe plan extern, terfelind imaginea Romaniei pentru multi ani, dar si pe plan intern poate mai catastrofale si tot pe multi ani, poate chiar pana in zilele noastre…

Iata ce frumoasa „lupta de clasa”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, se ducea in 1990!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Martie 13, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 24 comentarii

Trei greseli

Dupa parerea mea, Romania a facut trei greseli majore in perioada scursa de la Revolutie si pana acum. Voi incerca sa le expun cat pot de concis:

1. Prima greseala pe care am facut-o a fost ca noi am considerat ca daca distrugem (capusari, falimentari fortate, privatizari ratate etc) intreprinderile de stat, CAP-uri, IAS-uri, construite pe vremea comunismului, automat se va dezvolta sectorul privat. Fostul premier, Dl. Nicolae Vacaroiu, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate (v. si aici).

2. A doua greseala a fost ca am considerat ca daca in efortul de a construi o economie de piata functionala, in vederea integrarii in UE, a trebuit sa se distruga intreprinderile de stat, CAP-uri, IAS-uri, construite pe vremea comunismului, toate fiind de stat, ajungand membri ai Uniunii Europene, automat aceasta ne va da banii necesari (fondurile europene), miliardele de euro, sa reconstruim economia nationala.

3. A treia greseala pe care am facut-o este ca noi consideram ca lupta anticoruptie va conduce automat la investitii straine foarte mari in Romania, de miliarde de euro, investitorii straini capatand astfel o incredere foarte mare in tara noastra. Ca in mod automat, eliminata fiind coruptia din societatea romaneasca, va incepe sa curga lapte si miere si pe la noi.

Referitor la punctul 3., as remarca faptul ca Programul D-nei. Macovei nu elucideaza problemele economice cu care se confrunta tara noastra. Voi detalia. Spre exemplu iata ce spune domnia sa despre Invatamant si Sanatate:

Despre Invatamant:

„SOLIDARITATE:

Niciun copil nu trebuie să fie lăsat în urmă sau pe margine. Filozofia libertății nu implică lipsa de solidaritate. Un stat minimal, care nu va mai trebui să se ocupe de toate, se va concentra pe zonele și cazurile cu reale dificultăți, și va susține fiecare copil să meargă la școală. O educație gratuită nu înseamnă o educație inegală: copiii din mediul rural au același drept la o educație de calitate precum cei din mediul urban. Statul trebuie să se îngrijească de educație mai ales în zonele defavorizare economic.

FINANȚARE:

Educația e prioritate națională și trebuie să i se aloce 6% din PIB în mod real, nu doar pe hârtie. Media europeană este de 5%, dar noi stăm mai prost la educație și trebuie să alocăm mai mult. Avem nevoie și de o politică severă și coerentă de contracare a abandonului școlar. În România există aproape un sfert de milion de copii analfabeți. Copiii trebuie să meargă la școală, nu la munci nepotrivite vârstei lor sau la cerșit. Monopolul statului în educație trebuie să înceteze: părinții și copiii trebuie să-și poată alege furnizorul de educație, așa cum își aleg orice furnizor de servicii. Aceasta nu înseamnă că toate școlile de stat vor fi privatizate, ci că finanțarea va urma elevul, monopolul Ministerului va înceta, iar piața de educație va fi liberalizată. Școlile trebuie să fie reevaluate periodic de comisii internaționale pentru a asigura păstrarea unei educații de calitate.

UNIVERSITATE:

România nu-și poate permite 80 de universități de stat doar pentru a satisface interesele baronilor locali. Universitatea trebuie să reprezinte excelența națiunii, nu să mascheze șomajul și să genereze impostură și nonvalori. Piața trebuie să decidă care universități sunt viabile. Statul poate completa finanțarea universităților performante, pentru a le spori competitivitatea și prestigiul internațional. Concursurile didactice trebuie să fie internaționale și, măcar în domenii prioritare, salariile trebuie să fie competitive pentru a atrage specialiști de vârf din țară și din străinătate. Clasificarea universităților cu ajutorul comisiilor de experţi internaţionali este o urgență în restabilirea valorii acestora.”

Sa ne intelegem, ca nu prea se intelege… Deci statul ar trebui sa aloce „in mod real, nu doar pe hartie” 6% din PIB pentru Invatamant, dar „monopolul statului statului în educație trebuie să înceteze: părinții și copiii trebuie să-și poată alege furnizorul de educație, așa cum își aleg orice furnizor de servicii.” ?!! Piata de educatie va fi liberalizata – Piața trebuie să decidă care universități sunt viabile” -, dar statul sa aloce mai mult, „in mod real, nu doar pe hartie”, decat media europeana??!!

Va rog sa ma scuzati, dar asta nu e o viziune despre Invatamant, nici macar din punct de vedere economic, ci e o contradictie in termeni!!

Daca ne uitam pe saitul Guvernului la cum este alocat Bugetul – v. aici si aici – facand un calcul (sper ca n-am gresit) vom observa ca D-na. Macovei doreste o alocare mult mai mare pentru Invatamant decat cea prezenta, dar vorbeste de liberalizarea Invatamantului…

Despre Sanatate:

„FINANȚAREA SĂNĂTĂȚII:

Voi cere alinierea bugetului pentru sănătate la media europeană de 6%. Nu mai vreau ca România să fie țara cu cei mai prost plătiți medici și cu cele mai slab dotate spitale publice din Europa, de unde personalul medical emigrează pe capete.

PRIVATIZARE:

Sănătatea e un serviciu și are un cost. Medicii au investit enorm în înalta lor calificare, au o meserie grea și merită salarii pe măsură. Precaritatea e determinată de controlul statului, care confiscă banii publici, îi risipește, creează nedreptăți, generează corupție, perpetuează feudalismul. Astfel, pacienții plătesc de două ori: prin asigurări de sănătate și direct către medici. Soluția e finanţarea corectă, standarde de cost şi separarea asistenţei medicale de asistenţa socială.”

La fel si aici, D-na. Macovei doreste alocarea unui procent mult mai mare din PIB decat cel prezent pentru Sanatate, dar vorbeste de privatizare si de faptul ca prin controlul statului se „confisca banii publici”. Din nou aceeasi contradictie in termeni!

„Sa-ti inmultesti banii si creatia

PREDICTIBILITATE:

E preferabil ca un leu să rămână la cine îl produce decât să ajungă la Stat. Predictibilitatea este premiza de bază pentru ca întreprinzătorii să-și poată face planuri de afaceri multianuale sigure. Nici un investitor serios nu își va muta afacerile în Romania dacă nu este sigur că legea va fi aceeași și a doua zi după ce își începe activitatea. Orice modificare de cod fiscal în situații de excepție (criză internațională, modificări majore ale indicatorilor macroeconomici) se va face numai dupa consultări cu mediul de afaceri – multinaționale și antreprenori români.

FĂRĂ ABUZURI:

Ministerul de Finanțe și ANAF trebuie să înceteze să mai piardă vremea tracasând orbește pe toată lumea. În schimb, trebuie să facă analize de risc și să se concentreze pe zonele unde se face evaziune pe scară mare: sectoarele accizate; averile afișate, dar nejustificabile ale persoanelor fizice; operațiunile de import-export (cum ar fi cele din portul Constanța); compensările și rambursările de TVA (care în alte state UE se fac automat și transparent). Blocarea conturilor IMM-urilor trebuie să se poate face numai prin decizie judecătorească.

TAXARE ȘI MUNCĂ:

Cota unică trebuie păstrată la 16%, pentru că este singurul impozit echitabil: cine câștigă 1.000 de lei plătește 160, cine câștigă 10.000 plătește oricum de zece ori mai mult (1.600). Nu putem prospera decât în libertate. Firmele trebuie să fie lăsate să funcționeze fără a fi sufocate de raportări, controale, birocrație, impozite. Dacă lor le merge bine, tuturor ne merge bine. Fiindcă munca e împovărată de contribuții excesive, privatul nu angajează, iar șomajul și munca la negru cresc. După unele estimări, economia subterană reprezintă până la 30-35% din PIB, ceea ce la un PIB de circa 150 de miliarde de euro (conform Băncii Mondiale) reprezintă aproape 50 miliarde euro pe an. Dacă această evaziune fiscală ar fi redusă măcar cu 50%, am câștiga 25 miliarde de euro în plus la PIB, din care 8 miliarde de euro la buget, adică echivalentul a 800 km de autostradă în fiecare an. Pentru a reuși acest lucru, ANAF trebuie sa treacă prin reforme radicale.” (subl. mea)

Iarasi nu se intelege deslusit… Vorbesti de faptul „ca un leu să rămână la cine îl produce decât să ajungă la Stat”, de faptul ca „Firmele trebuie să fie lăsate să funcționeze fără a fi sufocate de raportări, controale, birocrație, impozite.”, dar dupa toate acestea estimezi economia subterana (la nivelul actual de impozitare) si spui cati bani ar ajunge la buget, adica la stat, daca s-ar reduce evaziunea fiscala macar cu 50%??!!

Stimata doamna, statului minimal, pe care dumneavoastra il aparati cu osardie din cate inteleg, ii sade bine cu taxarea si impozitarea minimala! Tocmai asta si inseamna ca „ca un leu să rămână la cine îl produce decât să ajungă la Stat”. Or, dumneavoastra, dimpotriva, vreti sa combateti evaziunea si banii sa ajunga, cat mai multi posibil, la stat!!! Va recomand sa cititi mai mult din Milton Friedman si cu mai multa atentie si profunzime decat ati facut-o pana acum! Ar trebui sa stiti, stimata doamna, ca, privind lucrurile intr-o cheie neoliberala, statul nu este producator de bunuri si servicii!!!

Scrisoarea catre Iohannis…

Romania Libera

Scrisoarea Monicăi Macovei către Iohannis: 10 cerințe îndeplinite și-i dă votul

Se arata, printre altele, ca:

„Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, Monica Macovei,  a declarat, miercuri, că îi va transmite candidatului ACL Klaus Iohannis o scrisoare cu „10 cerinţe minimale” privind „chestiuni de principii”, de la justiţie şi anticorupţie la economie, aşteptând din partea acestuia un răspuns semnat pentru a-l vota.

Macovei îi cere să nu promulge legea graţierii şi amnistiei, să nu efectueze graţieri individuale „decât pentru oameni aflaţi în nevoie”, să organizeze, dacă va ajunge preşedinte, un referendum naţional în 2015 pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, să garanteze, în privinţa politicii externe, păstrarea direcţiei României către vest, continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen, să respecte independenţa justiţiei.

”Domnule Klaus Iohannis,

În numele oamenilor care m-au susținut prin votul lor și al celor care au lucrat pro-bono în această campanie electorală, vă transmit în continuare cerințele esențiale pentru a salva democrația și statul de drept în România.

În cazul în care acceptați aceste minime cerințe, vă rog să semnați acest Acord, cu mențiunea că vă angajați să îl respectați în totalitate, atât în calitatea dumneavoastră de președinte PNL și co-președinte ACL, cât și în cea de viitor Președinte al României.

Cerințele minime sunt următoarele:

1. Să garantați și să acționați ferm pentru continuarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic în vigoare, semnat de România cu SUA și pentru menținerea angajamentelor României față de NATO ca fundament și prioritate a politicii noastre externe.

2. Să garantați și să acționați ferm pentru continuarea procesului de integrare în Uniunea Europeană, prin aderarea României la spațiul Schengen și adoptarea monedei euro.

3. Să nu promulgați legea grațierii și amnistiei, și să nu efectuați grațieri individuale decât pentru oameni aflați în nevoie (bătrâni, bolnavi și alte situații excepționale).

4. Să organizați în 2015 un referendum național pentru eliminarea imunității parlamentarilor, miniștrilor și a președintelui, iar partidele care vă susțin să acționeze pentru ca voința exprimată a cetățenilor să fie transpusă în legislație și în noua Constituție.

5. Să garantați promovarea de către partidele care vă susțin a:

a. unei legi privind votul electronic și prin corespondență pentru ca toți românii din țara și străinătate să poată vota, în așa fel încât noul sistem de vot să funcționeze începând cu alegerile locale din 2016.

b. unei legi privind modificarea legii partidelor politice, astfel încât să se permită înființarea unui partid cu minimum 3 membri, așa cum este în majoritatea țărilor europene.

6. Să susțineți alocarea a 6% din PIB pentru educație și 6% din PIB pentru sănătate.

7. Să cereți și să militați pentru depolitizarea și reformarea ANAF astfel încât:

a. IMM-urile să nu mai fi hărțuite de autoritățile de control. Hărțuirea trebuie să înceteze pentru a proteja oamenii liberi cu inițiativă și afacerile lor;

b. în 2015 ANAF să recupereze cel puțin 50% din prejudiciile stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și să-și stabilească o prioritate din recuperarea banilor din evaziunea de mari dimensiuni.

8. Să garantați împreună cu partidele care vă susțin că exploatarea cu cianuri de la Roșia Montană nu va deveni realitate și va rămâne doar un episod rușinos.

9. Să garantați că:

a. nu veți schimba conducerea DNA la nivel de procuror șef, procuror șef adjunct, adjunct sau șef secție, că nu veți accepta niciun fel de schimbare care să afecteze în vreun fel activitatea DNA.

b. nu veți promulga nicio modificare a legii actuale privind Direcția Națională Anticorupție (DNA), care ar reduce sau slăbi competențele și instrumentele de anchetă ale DNA, inclusiv pe cele privind investigațiile din etapele premergătoare formulării unei acuzații.

c. nu veți solicita sau promulga vreo lege de comasare a DNA cu nici o alta structură din Parchet, că nu veți accepta schimbarea denumirii DNA.

d. nu veți cere sau promulga vreo normă legală care să schimbe procedura de numire și revocare a persoanelor cu funcții de conducere din parchete (DNA inclusiv), menținând actuala procedură în care ministrul justiției propune pe bază de competiție și selecție un candidat pentru oricare dintre aceste funcții, propunere urmată de audiere publică în CSM, și de decizia președintelui României.

10. Să garantați că:

a. veți aproba de îndată orice solicitare de urmărire penală care vă este adresata dumneavoastră de procurori pentru miniștri care nu sunt membri ai Parlamentului României, având în vedere că această atribuție este și în competența președintelui, conform articolului 109 alineatul 2 din Constituția României; partidele care vă susțin vor vota fără nicio excepție, prin vot la vedere și fără amânări, pentru ridicarea imunității și pentru aprobarea cererilor de urmărire penală adresate de procurori Parlamentului.

b. nu veți face înțelegeri politice la momentul numirilor în funcțiile de conducere a parchetelor și că veți numi în funcție numai magistrați care au dovedit deja capacitatea de a lucra în dosare complexe, profesionalism, integritate, independență și curaj, selectați de către ministrul Justiției pe baza acestor criterii și prin proceduri competitive și transparente. Să garantați că veți refuza propunerile de revocare din funcțiile de conducere a parchetelor venite de la ministrul Justiției dacă acestea privesc procurori care îndeplinesc aceste criterii.

c. nu veți accepta modificarea/slăbirea legilor anticorupție – Legea 78/2000, OUG 43/2002, Codul penal în secțiunile relevante, Legea 176/2010, Legea 115/1996 și Legea 161/2003.

d. nu veți accepta modificarea/slăbirea cadrului legislativ și instituțional privind controlul averilor, al conflictelor de interese si al incompatibilităților, al declarațiilor publice de avere și interese.

e. vă veți consulta cu ONG-urile de profil, Comisia Europeană și partenerii externi în privința politicilor publice în justiție și anticorupție pe care dumneavoastră, Guvernul sau Parlamentul le veți promova public.

Cum toate cererile din prezentul pact sunt fundamentale pentru România, iar oamenii care m-au votat au votat, de fapt, pentru aceste principii și proiecte, am certitudinea că nu veți ezita să întăriți prin semnătură aceste cereri ale angajatorului dumneavoastră, poporul român.

Monica Macovei””

Interesant este ca in aceasta scrisoare, „cerintele minimale” nu prea sunt legate de Programul D-nei. Macovei de candidat la presedintie si nici de aspectele economice, decat foarte putin. Contine mult mai mult cerinte de ordin juridic. Spre exemplu, nu ne spune nimic despre ce efecte va avea adoptarea monedei euro in Romania. Ne spune doar ca trebuie adoptata. Apoi ce fel de stat minimal ar fi acela care controleaza averile? Statul sa controleze averile? Adica cum? Atunci de ce sa nu le si redistribuie? Interesant este ca D-na. Macovei vorbeste de libertate dar nu vede aceasta libertate prin restrangerea rolului statului in economie pentru ca in felul acesta sa se reduca coruptia, evaziunea fiscala. Domnia sa doreste intarirea rolului statului in economie prin functia de control al statului asupra economiei. Si inca un control strasnic, nu oarecare! Monica Macovei sustine lucruri contradictorii, care se faulteaza unul pe altul. Mai mult, mi se pare ca sugereaza tratamente diferentiate intre IMM-uri si marii actori economici, intre mica si marea evaziune fiscala… Si chiar mai mult, ii cere lui Iohannis, la punctul 8., „Să garantați împreună cu partidele care vă susțin că exploatarea cu cianuri de la Roșia Montană nu va deveni realitate și va rămâne doar un episod rușinos”. Intrebarea care se pune este daca Presedintele Romaniei, in mod constitutional, poate garanta asa ceva. Ceea ce spune Monica Macovei la punctul 8 inseamna nu numai un amestec al statului in chestiunile economice, dar chiar un amestec al Presedintelui in astfel de chestiuni, ceea ce este intru totul neconstituional. Presedintele Romaniei nu poate garanta asa ceva, ci doar „exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate” (Constitutia Romaniei, art. 80, al. 2).

Raspunsul D-lui. Iohannis

Klaus Iohannis: Sunt bucuros să REAFIRM că toate lucrurile din SCRISOAREA lui Macovei sunt în programul meu

Se arata, printre altele, ca:

„Klaus Iohannis, candidatul Alianţei Creştin-Liberale la funcţia supremă în stat, a declarat că punctele cuprinse în scrisoarea pe care i-a adresat-o Monica Macovei în schimbul susţinerii sale pentru turul doi se regăsesc în programul său prezidenţial şi că nu are nicio problemă să treacă acest lucru într-un document scris.

Am luat act, cu bucurie, de afirmaţiile Monicăi Macovei, care spune că doreşte să mă sprijine în situaţia în care îmi asum o serie de puncte. Foarte bine, sunt bucuros să reafirm că toate aceste lucruri se regăsesc în programul meu prezidenţial şi unele au fost reafirmate chiar azi, independenţa justiţiei, statul de drept, faptul că nu voi graţia corupţi, că doresc împiedicarea adoptării legii amnistierii şi graţierii. Cred că am dat un răspuns rezonabil Monicăi Macovei şi nu am niciun fel de problemă, pot să reconfirm cu mare plăcere aceste lucruri şi într-un document scris. Deci da, sunt aceleaşi lucruri pe care mi le doresc şi eu pentru România, pentru o societate dreaptă„, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a participat, joi, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu toţi co-preşedinţii ACL din Transilvania şi Banat, pentru a analiza rezultatele din primul tur de scrutin şi pentru a pune la punct strategia de campanie pentru cel de-al doilea tur.

Monica Macovei, fost candidat la prezidenţiale, declara, miercuri, că îi va transmite candidatului ACL Klaus Iohannis o scrisoare cu „10 cerinţe minimale” privind „chestiuni de principii”, de la justiţie şi anticorupţie la economie, aşteptând din partea acestuia un răspuns semnat pentru a-l vota. Ea a mai spus că se aşteaptă un răspuns sub forma unei scrisori sau într-o altă variantă, semnat de Klaus Iohannis şi în cazul în care acesta va veni ea îi va acorda votul. Referitor la alegătorii săi, ea a menţionat că aceştia vor decide dacă vor fi satisfăcuţi de acest demers al său şi de eventuala promisiune a lui Iohannis şi atunci vor merge la vot.

În scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis, Macovei îi cerea acestuia, între altele, să nu promulge legea graţierii şi amnistiei, să nu efectueze graţieri individuale „decât pentru oameni aflaţi în nevoie”, să organizeze, dacă va ajunge preşedinte, un referendum naţional în 2015 pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, să garanteze, în privinţa politicii externe, păstrarea direcţiei României către vest, continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen, să respecte independenţa justiţiei.

Macovei spunea că nu este vorba de o negociere şi că nu vrea nimic în loc, arătând că sunt „cerinţe minimale” din partea celor care au votat-o privind „chestiuni de principii”.”

Este evident ca raspunsul D-lui. Iohannis este unul diplomatic, domnia sa avand nevoie de toate voturile pentru a ajunge Presedinte. Insa, dupa parerea mea, n-ar trebui sa elogiem punctele din Scrisoarea D-nei. Macovei si din Programul dansei si nici sa ne grabim sa dam in scris ca suntem de acord cu acestea. Si asta pentru faptul ca ele contin prea multe contradictii in termeni, sunt prea pline de contradictii. Or, in acest fel, bazandu-te pe ele, nicidecum nu se poate construi o „societatea dreapta” si nici nu se pot constitui in directii coerente de guvernare.

Ce raspunde Monica Macovei…

FOTO. Macovei: Îl VOI VOTA pe Iohannis. MARELE PERICOL pentru România în acest moment este Ponta

Se arata, printre altele, ca:

„Monica Macovei a anunțat, joi, pe Facebook, că îl va vota pe Klaus Iohannis în turul doi al prezidențialelor. „Mă bucur că domnul Iohannis a declarat că acceptă Acordul pentru salvarea statului de drept și a democrației în România pe care i l-am propus ieri. Aștept cu interes și semnătura domnului Iohannis pe cele 10 principii și proiecte pe care oamenii, prin votul lor, mi le-au cerut să le promovez și să le susțin”, a scris Macovei pe pagina oficială de Facebook.

Ea a continuat: „Eu îl voi vota pe domnul Iohannis. Marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta”.

Monica Macovei, fost candidat la prezidenţiale, declara, miercuri, că îi transmite candidatului ACL Klaus Iohannis o scrisoare cu „10 cerinţe minimale” privind „chestiuni de principii”, de la justiţie şi anticorupţie la economie, aşteptând din partea acestuia un răspuns semnat pentru a-l vota.

Macovei îi cerea lui Iohannis, între altele, să nu promulge legea graţierii şi amnistiei, să nu efectueze graţieri individuale „decât pentru oameni aflaţi în nevoie”, să organizeze, dacă va ajunge preşedinte, un referendum naţional în 2015 pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, să garanteze, în privinţa politicii externe, păstrarea direcţiei României către vest, continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen, să respecte independenţa justiţiei.

Răspunsul lui Klaus Iohannis a venit joi, candidatul ACL la preşedinţie afirmând, la Cluj, că punctele cuprinse în scrisoarea pe care i-a adresat-o Monica Macovei în schimbul susţinerii sale pentru turul doi se regăsesc în programul său prezidenţial şi că nu are nicio problemă să treacă acest lucru într-un document scris.”

Eu i-as recomanda D-lui. Iohannis sa se uite mai bine la ce procent a obtinut Monica Macovei in turul I al acestor alegeri. Cei care au mers spre o optiune de Centru-Dreapta s-au indreptat intr-un procent covarsitor spre ACL si Iohannis, spre Programul D-lui. Iohannis si nu spre Monica Macovei si spre Programul dansei. Totusi, Monica Macovei forteaza niste lucruri, forteaza sa impuna propriul sau program si propria sa conceptie, fie ele si contradictorii, candidatului ACL, asta dupa ce a candidat independent, cautand sa sparga PDL-ul si, implicit, ACL-ul prin candidatura sa. Atitudinea D-nei. Macovei nu mi se pare una onesta, iar Programul dansei si Scrisoarea nu mi se par a fi de o onestitate intelectuala deosebita. Cum as putea cataloga altfel faptul de a incerca sa impui Presedintelui sa faca lucruri ce nu intra in atributiile sale constitutionale? Eu cred ca D-na Macovei trebuie sa constientizeze un lucru important: domnia sa a pierdut. Pe partea dreapta a esicherului politic ACL si Iohannis au castigat! Iohannis chiar a declarat de nenumarate ori ca doreste „fara Basescu” si probabil ca multi l-au votat din aceasta cauza, ceea ce nu inseamna deloc ca doreste „cu Monica Macovei”, pe care au votat-o un numar infim de oameni. Nu de alta, dar apropierea de Monica Macovei, care a fost respinsa masiv de electorat, ar putea sa-i afecteze foarte puternic sansele D-lui. Iohannis in cel de-al doilea tur de scrutin al acestor alegeri prezidentiale. Nu de alta, dar ne putem trezi intr-un mod cu totul nesperat cu Victor Ponta Presedinte…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Noiembrie 6, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 61 comentarii

Cine e beneficiarul…?

O schimbare aduce cu sine o noutate in raport cu ceea ce era inainte, in raport cu trecutul. In privinta marilor schimbari sociale, politice si economice, pe langa noutatea de care pomeneam mai sus, s-a vorbit si se vorbeste despre invinsi si invingatori. Lucrul asta e cat se poate de uzual. Mai putin se vorbeste despre cei care platesc si cei care beneficiaza de schimbare. Cand se vorbeste despre invinsi si invingatori, lucrul acesta te duce cu gandul la o lupta, care ar trebui sa fie si dreapta. Pentru ca numai atunci cand lupta se desfasoara intr-un fel drept, fara siretlicuri, poti vorbi intr-adevar despre invinsi si invingatori. Dar luptele nu se desfasoara intotdeauna in mod drept, se triseaza de multe ori, si de aceea se spune ca rezultatul conteaza, iar acest rezultat face diferenta intre invinsi si invingatori. Problema, cred, nu se pune numai asa si nu e vorba numai de aspectul acesta – invinsii si invingatorii – ci si de faptul ca atunci cand are loc o schimbare, in foarte multe din cazuri, cred ca am putea spune fara teama de a gresi: intotdeauna sunt cei care platesc si cei care beneficiaza.

Bunaoara, cand a venit comunismul in Romania au existat astfel de categorii sociale – cei care au platit si cei care au beneficiat. Au platit, desigur, membri fostului regim. Cu viata. A platit si poporul. Cu tot felul de privatiuni. Au beneficiat reprezentantii noii puteri. Cu timpul, odata instaurat regimul comunist si eliminati cei din fostul regim, raportul dintre cei care plateau si cei care beneficiau s-a mai schimbat. Populatia a platit, spre exemplu, cu lipsa de libertate dar a beneficiat de locuri de munca stabile, invatamant gratuit, servicii medicale gratuite, locuinta primita de la stat, deci iata tot felul de gratuitati. Lucrurile acestea, sigur, au ameliorat viata oamenilor din punct de vedere material (asta era si scopul daca ne gandim ca acest comunism avea la baza materialismul). Evident, cei care au beneficiat cel mai mult au fost cei din noua elita a PCR, din jurul lui Ceausescu. Declinul comunismului a fost atunci cand pentru populatie plata a inceput sa fie mai mare decat beneficiile, cand lipsurile au inceput sa se simta serios in societate.

Dupa Revolutia din ’89 au existat (si exista inca) din nou cele doua categorii: cei care platesc si cei care beneficiaza de schimbare. Si aici este interesant de analizat. Categoria care a platit cel mai mult a fost populatia. Aceasta a dus tot greul tranzitiei si a platit prin pierderea locurilor de munca, prin emigratie masiva, prin deteriorarea conditiilor de trai, a platit si prin inflatia mare din anii ’90… Cand spun populatie ma refer la toate categoriile sociale: tarani, muncitori, intelectuali, n-a scapat niciunul de la plata. Este adevarat ca populatia a beneficiat de libertate, dar datorita lipsei unui capital consistent n-a putut sa valorifice cum trebuie aceasta libertate pe taram economic, asa ca fiecare a facut ceea ce a putut. Chiar daca sectorul privat incepuse sa se formeze atunci, imediat dupa 1989, se poate spune ca a platit si el ceva mai tarziu. In orice caz sectorul privat nu a fost beneficiarul schimbarilor din 1989. Daca ar fi fost el beneficiarul atunci ar  fi trebuit sa constatam o inflorire a acestuia, o dezvoltare durabila, daca se poate spune asa, a sectorului privat, o dezvoltare adevarata, nu iluzorie, a societatii prin sectorul privat. Ar fi trebuit sa vedem cum sectorul privat reuseste sa asigure un grad bun de ocupare al fortei de munca. Or, Legea 55/1995, cea a privatizarii in masa, s-a dovedit a fi un esec de proportii considerabile, 80% din privatizarile din Romania fiind, in fapt, un esec (Nicolae Vacaroiu).

Si atunci cine au fost beneficiarii? Interesant este ca cei care au beneficiat reprezinta un grup foarte mic in comparatie cu intreaga populatie de care vorbeam mai sus. Un grup care a gravitat intotdeauna in jurul partidelor politice. Exceptiile confirma regula, bineinteles. Au beneficiat, spre exemplu, directorii generali de la companiile de stat, mare parte din ele falimentare, cu salariile lor numite nesimtite. Au beneficiat tot felul de personaje precum Printul si Printesa Clisurii si altii ca ei. Mafia din vami, si-mi amintesc de faptul ca in urma cu ceva vreme toti stiau cine e calul, nebunul, tura, dar nimeni nu stia cine e Regina. Au beneficiat fosti securisti si informatori, nu spun ca toti, preschimbati in oameni de afaceri. Au beneficiat fel de fel de oameni din tot felul de mafii personale. Au beneficiat cei cu afaceri in fotbal. Am dat cateva exemple pentru a ne face o idee.

Romania e una din cele mai sarace tari din UE. Ma uitam la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de la Realitatea. Invitat era Mircea Geoana, care ne divulga o informatie pe care „n-ar trebui sa spun public lucrul asta”, si anume ca exista niste oameni care se ocupa de cum ar trebui sa arate aceasta tara si viitorul ei. Si eu sunt de acord ca trebuie sa ne gandim bine. Ceea ce este trist cred ca e faptul ca sectorul privat nu se numara printre beneficiari si nici sectorul de stat. Romania arata asa cum arata pentru ca din punct de vedere economic sectorul de stat a fost demolat cu buna stiinta, fara ca sectorul privat sa-l poata inlocui si sa se constituie in motorul de dezvoltare economica al acestei tari. Nu ca nu ar exista acest sector privat in Romania, el exista. Dar privind prin prisma rezultatelor, care sunt slabe, nu se poate afirma cu certitudine ca acest sector privat se poate constitui intr-un veritabil angrenaj capabil sa asigure dezvoltarea tarii. Din procesul de dezindustrializare prin care a trecut Romania si cresterea considerabila a sectorului serviciilor a rezultat un sector privat slab, incapabil sa satisfaca necesitatile tarii, cu toate ca se poate spune ca avem o economie functionala de piata. Declinul economic se inregistreaza si in agricultura, nu numai in industrie, trebuie amintit si acest aspect.

Care e rezultatul? Rezultatul este discreditarea democratiei, pentru ca nu putini oameni dau vina pe democratie. De asemenea discreditarea  capitalismului, deoarece nu putini dau vina pe capitalism. Confuziile care se fac sunt de natura evidentei. Spre exemplu, democratia nu e sinonima cu capitalismul, iar in ceea ce priveste capitalismul trebuie, dupa parerea mea, spus ca la noi, dupa Revolutia din ’89, nu a existat un capitalism veritabil atata vreme cat sectorul privat a ramas slab si am avut, chiar si in zilele bune, o pondere mai mare a consumului in PIB, decat a productiei. Ni s-a servit mai degraba un surogat de capitalism, si nici macar acel „socialism cu fata umana”. Tranzitia, in continutul ei, nu e un sistem politico-economic clar definit. Or, tocmai aceasta tranzitie s-a prelungit foarte mult la noi. Aceasta nebuloasa numita tranzitie a afectat serios societatea pentru ca in absenta unui sistem coerent nu se poate construi ceva decat tot lipsit de vlaga si coerenta. Cu alte cuvinte, la noi nu a avut loc trecerea de la un sistem la alt sistem, nici macar la o Romanie sociala, decat sub aspectul mai mult al formei decat al continutului, ci trecerea de la un sistem la o nebuloasa numita tranzitie, capabila sa discrediteze atat comunismul cat si capitalismul. Intr-un astfel de „sistem” se poate vorbi, spre exemplu, la nesfarsit despre reindustrializarea tarii, dar fara sa se faca ceva concret in acest sens. Asa cum se poate vorbi oricat de mult despre statul social (v. Constitutia) fara ca acesta sa fie pus pe deplin in practica vreodata. La noi nu este o criza de sistem, ci o criza a absentei vreunui sistem veritabil. De aceea orice actiune, de pilda a Justitiei, pare neconvingatoare. Ba mai mult, convinge in sens contrar. Cum se explica altfel faptul ca in urma arestarii, lui Dan Diaconescu i-a crescut foarte mult popularitatea? La fel si in cazul lui Gigi Becali, si in alte cazuri. Tranzitia creeaza beneficiari mediocri. Nicidecum elitele nu sunt beneficiarii acestei tranzitii, nicidecum intelectualitatea, cum poate ca ar crede unii. Cu atat mai putin in aceasta nebuloasa numita tranzitie se poate vorbi de meritocratie. Poate ca una din cele mai bune caracterizari ale acestei tranzitii este ceea ce mi-a spus cineva odata: „fac ceea ce n-am invatat„. Trebuie remarcat ca tranzitia aceasta produce mediocritate in societate – de vazut, spre exemplu, rezultatele de la Bacalaureat. Confuzia tranzitiei cu capitalismul este frecventa la noi pentru ca s-a sugerat asa, apoi s-a prezentat aceasta tranzitie drept ceea ce nu era de fapt, capitalism, cum nu e nici socialism. Poate ca unii ar fi de acord cu afirmatia ca: tranzitia este o indecizie generata de jocurile de putere ale Marilor Puteri. Totusi, arata si incapacitatea noastra de a indrepta lucrurile pe un anumit fagas. Asa ceva ar fi trebuit facut de la bun inceput. Pentru ca daca, pentru o perioada scurta de timp, aceasta tranzitie ar putea fi justificata, prelungirea ei este drumul spre un esec sigur. Daca beneficiarii pe care ii creeaza sunt mediocri, desi acestia beneficiaza din plin si cat de mult posibil, marea majoritate a populatiei e cea care plateste scump, fara sa aiba certitudinea unei vieti mai bune, unui viitor mai bun. De aceea la noi singurul sistem functional e cel ce priveste grupurile de interese beneficiare, minoritare in raport cu intreaga populatie, cu conexiuni mai ales in sfera politicului, includ aici si ceea ce poarta numele de capitalism de cumetrie, adica acel „ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat.” ( dupa una din definitiile din DEX) si care „face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit” (dintr-o alta definitie din DEX). Daca un astfel de sistem, care este functional, va fi distrus cu ajutorul Justitiei, mi-e teama ca acea criza a absentei sistemului, de care vorbeam mai sus, se va accentua si mai mult. Pentru ca noi suntem inca sub semnul nebuloasei numita tranzitie. Noi am iesit doar teoretic din tranzitie.

Problema e ca nu este clar nici ceea ce avem de facut.

Iunie 1, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mechel…

Gandul

RADIOGRAFIA UNUI DEZASTRU. Ce au lăsat în urmă ruşii de la Mechel după ce statul a cheltuit sute de milioane de dolari pentru „succesul” privatizării

Se arata ca:

„Siderurgia din România a fost pusă „pe butuci”, după ce statul a investit sute de milioane de dolari pentru a se asigura că oţelăriile privatizate vor deveni competitive pe plan european. Soarta celor cinci combinate metalurgice vândute de grupul rus Mechel cu 50 de euro este însă incertă, acestea fiind, în prezent, în insolvenţă.

Cu toate că, la privatizare, executivul le-a iertat datorii istorice la buget şi le-a acordat sprijin financiar sub formă de ajutoare de stat, combinatele siderurgice cumpărate de Mechel au mers ani la rând în pierdere. Cândva unii dintre cei mai mari angajatori din ţară, cele cinci combinate vor asigura locuri de muncă pentru circa 4.000 de angajaţi, anunţă acum noii patroni, compania Invest Nikarom.

Confruntaţi cu acest dezastru, reprezentanţii guvernului susţin că nu au nicio posibilitate de a interveni, singurul lucru de făcut fiind găsirea unor soluţii care să preîntâmpine astfel de situaţii.

Mechel Târgovişte

Combinatul metalurgic de la Târgovişte a fost privatizat în 2002 pentru a fi salvat de la faliment. Statul a contribuit la reorganizarea oţelăriei prin iertarea unor datorii istorice, în timp ce cumpărătorul a investit zeci de milioane de dolari pentru a-i reda competitivitatea pe piaţă. În martie, Mechel a renunţat la cele cinci oţelării din România, printre care şi combinatul de Tâgovişte. Companiile au fost vândute cu 50 de euro.

Actualul Mechel Târgovişte s-a înfiinţat în 1969, sub numele de „Întreprinderea de Oţeluri Aliate”, devenind şase ani mai târziu „Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte”. Oţelăria producea şi comercializa în acea perioadă aliate şi înalte aliate pentru scule, bare şi blocuri, precum şi tablă pentru industria electrotehnică.

Începând cu anul 1990, combinatul metalurgic a întâmpinat o serie de dificultăţi financiare, pe fondul crizei prin care trecerea siderurgia românească. Cererea de pe piaţa internă a scăzut, utilajele învechite şi lipsa investiţiilor generau costuri suplimentare de producţie, ceea ce afecta competitivitatea companiei. Mai mult, datoriile istorice pe care le acumula de la an la an în bilanţuri şi neadaptarea la cerinţele pieţei libere au erodat competitivitatea oţelăriei, se arată într-un raport din 2004 al Consiliului Concurenţei. Totodată, scumpirea materiei prime (fierul vechi) şi majorarea tarifelor la gaze şi energiei ameninţau productivitatea companiei.

Sursă: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

În 2002, guvernul Năstase a decis să privatizeze combinatul aflat în pragul falimentului. Singurul criteriu de selecţie al investitorului a fost o experienţă de cel puţin cinci ani în domeniul siderurgiei.

„Consecinţele imediate ar fi fost intrarea societăţii în incapacitate de plată, din cauza datoriilor acumulate. Această măsură ar fi condus, pe de o parte, la disponibilizarea unei mari părţi din cei 5.400 de angajaţi, iar pe de altă parte, la dispariţia unui centru metalurgic foarte important pentru industria constructoare de maşini, ştiut fiind faptul că societatea este singura uzină din România capabilă să producă, prin dotările tehnice pe care le deţine, oţeluri înainte aliate, inoxidabile şi de scule”, se arată în raportul Consiliului Concurenţei.

În august, Holdingul Conares, actualul grup Mechel, a preluat pachetul de acţiuni de 84% deţinut de statul român, valoarea tranzacţiei fiind de circa 35 de milioane de dolari.

Cât a fost dispus Mechel să investească în relansarea activităţii combinatului

Prin contractul de privatizare, Conares s-a angajat să realizeze investiţii în valoare de 13,7 milioane de dolari, să pună la dispoziţia combinatului un capital de lucru de 4,5 milioane de dolari, să investească 7,3 milioane de dolari pentru protecţia mediului şi să asigure din surse proprii plata datoriilor societăţii către stat (1,5 milioane de dolari) şi către Distrigaz (3,3 milioane de dolari). Totodată, cumpărătorul s-a angajat să restituie credite guvernamentale acordate pentru plata energiei şi pentru reabilitare.

Costul restructurării, respectiv costurile investiţiilor tehnologice, investiţiilor pentru protecţia mediului şi pentru restructurarea financiară, s-a ridicat la 107,6 milioane de dolari, din care contribuţia din surse proprii a investitorului a fost de peste 30 de milioane de dolari.

Pentru a facilita privatizarea combinatului guvernul a acordat în 2002 un ajutor de stat pentru plata datoriilor istorice acumulate de cel mai important producător de oţeluri speciale din România. Majoritatea erau către furnizorii de energie şi gaze şi către bugetul local, însă combinatul a fost scutit şi de plata unor contribuţii restante la bugetul de stat, precum şi a unor fonduri de restructurare nerambursate.

Câţi bani s-au dat pentru salvarea combinatului

În total, în perioada 1998-2004, combinatul a beneficiat de ajutoare de stat în valoare de 77,2 milioane de dolari.

La un calcul simplu reiese că suma este mai mare decât cea încasată de stat în urma privatizării plus cea pe care compania Mechel s-a angajat să o investească în combinat.

Combinatul Mechel a intrat în faliment în martie. Noua conducere a anunţat că va concedia în jur de 500 din cei 2.000 de angajaţi pe care îi are combinatul în prezent. Persoanele disponibilizate urmează să beneficieze de un aviz de 20 de zile lucrătoare şi de plăţi compensatorii în cuantum de trei salarii brute.

Angajaţii combinatului de la Târgovişte sunt în şomaj tehnic de la sfârşitul anului trecut. Compania a anunţat recent că a reluat activitatea la câteva secţii.

Mechel Câmpia Turzii

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost preluat de grupul rus Mechel la un an după oţelăria de la Târgovişte. Împovărată de datorii, salvată de mai multe ori de stat de la faliment prin ştergerea unor datorii, compania avea o situaţie financiară dificilă, într-un context economic puţin favorabil industriei metalurgice din România, lipsită de competitivitate şi de viziune.

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost preluat de Mechel în 2003, prin achiziţionarea unui pachet de acţiuni de 73,4%. Grupul rus a cumpărat compania „Industria Sârmei Câmpia Turzii” cu suma de 27,2 milioane de euro, valoarea acţiunilor fiind estimată la circa 2,5 milioane de euro.

La acea dată, compania se confrunta cu grave probleme de natură financiară. Criza siderurgiei din România, tehnologia învechită, neadaptarea la cerinţele pieţei şi lipsa de competitivitate a produselor fabricate în oţelăriile din ţară au dus bilanţurile companiei pe minus.

Ce sume au fost alocate pentru restructurarea oţelăriei

În perioada 1998-2008, statul i-a iertat combinatului datorii în valoare de 74,8 milioane de dolari. Practic, autorităţile au anulat „din pix” datoriile pe care compania le avea la bugetul general consolidat, al pensiilor, al asigurărilor de sănătate şi al celor de şomaj.

Costul total al restructurării combinatului a fost evaluat la circa 97,8 milioane de dolari. Mechel s-a angajat în 2003 să investească 20,8 milioane de dolari pentru retehnologizare, să asigure un capital de lucru de 4,19 milioane de dolari, să realizeze investiţii pentru protecţia mediului în valaore de 4,8 milioane de dolari, dar şi să asigure plata unor datorii în valaore de circa 1,1 milioane de euro.

„Faptul că un investitor privat contribuie la restructurare cu o sumă considerabilă din surse proprii demonstrează clar încrederea în restabilirea viabilităţii companiei”, se notează într-un alt raport al Consiliului Concurenţei.

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost inaugurat în urmă cu peste 90 de ani

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost înfiinţat în 1920, fiind prima oţelărie din Transilvania care fabrica sârmă şi cuie. În perioada interbelică, societatea s-a dezvoltat pe fondul industrializării şi integrării de noi tehnologii. Gama de produse au fost extinse, iar la Câmpia Turzii au început să se fabrice oţel beton, sârme subţiri, sârme zincate şi electorzi.

Compania a fost naţionalizată în perioada comunistă. În 1989, combinatul era cel mai mare producător de sârmă din ţară. În 1991 a fost reorganizat ca societate pe acţiuni, sub numele de Industria Sârmei Câmpia Turzii. În acea perioadă, compania asigura peste 10.000 de locuri de muncă.

Evoluţia financiară a combinatului de la Câmpia Turzii în perioada 1999-2011

Sursă: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

Combinatul a trecut pe profit în 2008, când a înregistrat un rezultat pozitiv de 48,6 milioane de lei, echivalentul a 13,5 milioane de euro, la un curs mediu de 3,6 lei/euro.

Criza economică a readus însă compania pe pierderi. În vara anului trecut, Mechel Câmpia Turzii a anunţat un val de concedieri. Până în luna februarie a acestui an, în jur de 1.700 de persoane şi-au pierdut locurile de muncă. La Câmpia Turzii au rămas în jur de 300 de angajaţi, de la o singură secţie.

În martie, grupul rus Mechel a decis să vândă companiei Invest Nikarom combinatele metalurgice din România pentru suma simbolică de 230 de lei, în jur de 50 de euro.

Foştii angajaţi de la Câmpia Turzii protestează de la sfârşitul lunii februarie pentru că nu şi-au primit salariile compensatorii.

Consiliul Judeţean Cluj a precizat că statul trebuie să deconteze Mechel Câmpia Turzii TVA în valoare de 93,9 milioane de lei, combinatul având datorii de 86,1 milioane de lei. Diferenţa ar urma să fie folosită pentru plata salariilor. Combinatul este în procedură de insolvenţă, administratorii judiciari fiind cei care decid unde se duc banii.

Ductil Steel Buzău şi Ductil Steel Oţelu Roşu

Combinatul Ductil Steel Buzău, punctul său de lucru de la Oţelu Roşu şi Laminorul Brăila au intrat în insolvenţă după ce au fost preluate de compania Invest Nikarom.

„Oţelul Roşu rămâne în conservare pentru că produsele sale nu au cerere pe piaţă. Vor fi concediaţi 400 de angajaţi, rămân 30. La uzina din Buzău lucrează 500 de oameni, nu dăm pe nimeni afară. La Brăila sunt angajate 400 de persoane, deocamdată nu am luat o decizie”, au precizat reprezentanţii companiei cu privire la soarta angajaţilor celor trei combinate preluate de la Mechel.

Evoluţia financiară a combinatului de la Buzău în perioada 1999-2011

Sursă: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

În 2007, Mechel a depus la Consiliul Concurenţei o notificare privind preluarea Ductil Steel. La acea dată, compania era controlată la acea dată de societatea cipriotă Lakewind Limited.

Ductil Steel era deţinut, înainte de preluarea de către Mechel, de Air Liquide Welding, prin intermediul Fro SRL Italia, cu 71,35% din capital

Ductil Steel Buzău a fost înfiinţată în 1963, sub denumirea „Întreprindere de Sârmã si Produse din Sârmã”. În 1991 a fost demarat procesul de privatizare. Pachetul majoritar de acţiuni al combinatului a fost preluat, în 1999, de compania italiană Fro. În acelaşi an, întreprinderea de sârmă care devenise Ductil SA s-a divizat în două companii, Ductil care producea consumabile de sudură şi Ductil Steel Buzău care avea ca obiect pricipal de activitate producerea şi comercializarea sârmelor, a produselor din sârmă şi a pulberilor de fier.

În 2004, „în ideea creşterii integrării tehnologice”, compania a decis să deschidă punctul de lucru de la Oţelu Roşu, unde se producea materia primă necesară combinatului, se arată pe pagina oficială Ductil Steel Buzău. Investiţia a fost de circa 3 milioane de euro. La Oţelu Roşu se produceau ţagle, semifabricate din oţel din care se laminează bare şi sârme.

Laminorul Brăila a intrat în insolvenţă la sfârşitul lunii martie. Ministerul Economiei, Varujan Vosganian a anunţat recent că societatea ar urma să fie comasată cu Ductil Steel Buzău.

Evoluţia financiară a combinatului de la Brăila în perioada 1999-2011

Am pus tot acest articol deoarece este foarte interesant, mai ales ca da si cifre!

Ceea ce se remarca este ca si inainte de privatizare aceste combinate, cu exceptia celui de la Buzau, inregistrau pierderi insemnate. Cauza ar fi fost o cerere slaba pe piata, o scadere a cererii interne si utilaje invechite, lipsa de competitivitate a produselor. Aceste combinate au beneficiat de ajutoare de stat, de stergere de datorii si tot nu s-a putut face mare lucru, dimpotriva.  Se observa la combinatul de la Campia Turzii o crestere a numarului de angajati: 5595 de angajati in 2003, data privatizarii, fata de 4999, in 1999, desi combinatul era pe pierdere. De asemenea observam o trecere pe profit in 2008, dupa care criza economica globala si-a spus cuvantul, combinatul trecand din nou pe pierdere, si inca pierderi mari!Un fenomen similar la Targoviste, cand combinatul a mers pe profit in perioada 2006-2008, dupa care a inregistrat pierderi mari. Toate aceste combinate au inregistrat si o crestere a datoriilor, ajungand in ultima vreme la datorii foarte mari.

După 100 de ani de topit fier vechi, ”PERLA SIDERURGIEI ROMÂNEŞTI” a ajuns să fie topită ea însăşi. Cine sunt părinţii dezastrului de la Câmpia Turzii

Se arata, printre altele, ca:

„Astăzi, 15 aprilie, ar fi trebuit ca ultima secţie rămasă în viaţă din ceea ce a fost Combinatul Mechel Câmpia Turzii – perla siderurgiei româneşti care pe vremuri se numea ”Industria Sârmei” Cîmpia Turzii -, să reintre în funcţiune. Evenimentul nu s-a produs. Ultimii 362 de salariaţi rămaşi pe statele de plată ale acţionariatului, care sperau, după patru luni de şomaj tehnic, să se întoarcă la muncă, au găsit porţile legate cu lanţuri. După aproape 100 de ani de funcţionare neîntreruptă, combinatul din Câmpia Turzii a murit.

Cine poartă răspunderea pentru moartea sa? Aflaţi dintr-o investigaţie gândul, cum statul român şi partenerul său economic din Rusia, Mechel, au reuşit în câţiva ani să distrugă nu doar o întreprindere cu vechime, dar şi un oraş întreg.

De ce este vinovat statul român

Guvernul Năstase a negociat defectuos, în 2003, ca şi în cazul altor privatizări, contractul cu acţionariatul companiei Conares Trading AG Elveţia, firmă interfaţă, în Europa, a concernului rus Mechel (Uzinele Metalurgice Celiabinsk). Nimeni nu neagă asta. Chiar colegul lui Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, şeful actual al Curţii de Conturi, a afirmat că 80 la sută din privatizările „realizate” în anii postrevoluţionari au fost un dezastru. Iar această pprivatizare ”strategică” nu face excepţie.

În privatizarea combinatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii au fost implicaţi: Adrian Năstase, în calitate de premier; Dan Ioan Popescu, în calitate de ministru al Industriei şi Resurselor; Ovidiu Tiberiu Muşetescu, în calitate de ministru delegat al Autorităţii pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS).

Guvernele Boc şi Ponta au promis că vor căuta soluţii pentru stoparea disponibilizărilor pe bandă rulantă a mii de salariaţi, că vor cere stoparea distrugerii combinatului şi că vor verifica, la sânge, dacă acţionariatul Mechel şi-a respectat obligaţiile contractuale. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, promisiunile guvernanţilor rămânând vorbe goale.

De ce este vinovat Mechel

Considerat de partea română drept „investitor strategic”, Mechel şi-a urmărit în România, propria strategie. A intenţionat să facă din metalurgia românească „racheta” purtătoare către Europa a producţiei siderurgice ruseşti, dar până şi acest demers l-a ratat lamentabil.

După ce a participat la privatizarea combinatelor siderurgice din ţara noastră, investitorul strategic le-a pus, pe rând, pe butuci. La Câmpia Turzii, a disponibilizat mii de salariaţi, a închis oţelării, laminoare şi fabrici productive, le-a tăiat şi le-a vândut la fier vechi, a înregistrat pierderi şi datorii de sute de milioane de lei, a pierdut pieţe tradiţionale de desfacere, implicit din pricina unui management neprofesionist.

A sfârşit prin a-şi vinde întreg „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruşi -, pe numai 52 de euro.

A distrus un combinat foarte important, transformându-l într-un munte de fier vechi, care ameninţă să se „prăbuşească” peste un oraş în agonie.

Aceştia sunt actorii. Se datorează moartea combinatului doar unei conjuncturi externe nefavorabile siderurgiei româneşti sau este vorba de lipsă de discernământ din partea statului sau, mai grav, de complicitate la un dezastru programat? Iată, mai jos, câteva episoade ilustrative care pot explica dezastrul la care asistăm azi.

Istoria distrugerii combinatului “Industria Sârmei” Câmpia Turzii în trei episoade

1. Privatizarea

Ca de obicei, şi această privatizare, ca multe altele, s-a făcut pe fugă şi doar de gura Europei. Ca de obicei, şi aceasta s-a întors împotriva economiei româneşti, lipsa de interes faţă de lucrul bine făcut dovedindu-se a fi, ca de fiecare dată, criminală.

La momentul privatizării, decidenţii guvernului Năstase, de la premier la şeful APAPS, nu şi-au făcut niciun fel de probleme faţă de desantul rusesc asupra metalurgiei româneşti. Guvernul Năstase i-a identificat pe ruşi ca fiind “investitori strategici”. Şi, fără îndoială, aceştia aveau strategia lor, bine pusă la punct.

Mai mult, deşi ruşii erau interesaţi să deschidă poarta spre Europa, implicit pentru producţia naţională de oţel, folosind “uliţa românească”, gata, deci, să cumpere bucată cu bucată întreprinderile din România care le ofereau această oportunitate, guvernul Năstase, într-un puseu caritabil, s-a gândit că e şi mai bine dacă radiază întreaga datorie a combinatului din Câmpia Turzii, ca să nu-i împovăreze pe cumpărători.

A şters astfel, dintr-un foc, datoriile către stat ale ISCT – în 2002, Industria Sârmei figura cu datorii de peste 370 de miliarde de lei la bugetul statului, şi cu un credit de 2,2 milioane de dolari, contractat cu AVAB -, în schimb a vândut combinatul cu doar 27.000.000 de euro, din care ruşii au achitat 2.500.000 de euro, valoarea pachetului de 73 la sută din acţiuni, restul fiind alocat investiţiilor.

Mai mult, graba fiind mare, privatizarea s-a făcut în condiţiile în care, la vremea respectivă se derula un program de modernizare a combinatului – aprobat de AGA şi Ministerul Metalurgiei, implicând o investiţie de 100 milioane de dolari -, fără a fi stipulată în contractul de privatizare obligativitatea cumpărătorului de a finaliza proiectul.

Odată finalizat programul de modernizare, “Industria Sârmei” ar fi devenit unul dintre cele mai performante combinate de gen din Europa Centrală şi de Est.

“Asta a fost marea greşeală a acestei privatizări; greşeală a tuturor. În contract ar fi trebuit stipulată obligaţia cumpărătorului de a executa programul de modernizare aprobat în CA, în AGA, acceptat de Ministerul Metalurgiei. Toate acestea ar fi trebuit sa confere programului putere de lege” a declarat pentru gândul fostul director al combinatului, actualmente primar al oraşului Câmpia Turzii, Radu Hanga.

2. Activitatea Mechel

Pentru foarte mulţi – mai puţin pentru statul român – a fost limpede de ce companiile din metalurgia rusească au hotărât să preia, aproape în întregime, industria similară din România. În 2003, între ţara noastră şi Europa exista un acord de liber schimb economic. Mai mult, exista posibilitatea ca, în câţiva ani, România să intre în UE, ceea ce s-a şi întâmplat. La începutul anilor 2000, Rusia nu mai putea comercializa în UE decât o cantitate plafonată de oţel şi produse siderurgice, mult sub producţia ei anuală.

În aceste condiţii, folosind, “uliţa românească”, oţelul rusesc putea pătrunde, în orice cantitate, pe piaţa europeană. Deşi, în 2006, au anunţat că şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate în contract, plătind în avans 34 de milioane de euro, în acelaşi an Mechel înregistra datorii la statul român de aproape 100 de milioane lei şi pierderi de 28 de milioane lei.

Liderul sindical, Ioan Pascu, susţine că proprietarii ruşi nu şi-au îndeplinit toate aceste obligaţii. El declară că aşteaptă, încă, un răspuns din partea DNA la o sesizare făcută în 2012.

În aceste condiţii, acţionariatul hotărăşte să închidă oţelăria, la începutul anului 2006 – una dintre cele mai moderne din ţară şi, totodată, piesa de rezistenţă a combinatului, cu o producţie anuală de 700.000 de tone. Până la acea dată, Câmpia Turzii producea, din fierul vechi achiziţionat din ţară şi străinătate, materie primă pentru un portofoliu de 13.000 de repere, fabricate în cadrul combinatului. Prin închiderea oţelăriei a fost compromis fluxul integrat al producţiei. “Dacă aveai oţelărie puteai să produci ceea ce-ţi cerea piaţa. Altfel nu, pentru că depindeai de alţii”, declara pentru presă un fost director al Mechel, Marius Bordea.

Lipsa unui management performant, dacă nu o megaindiferenţă suspectă faţă de situaţia din piaţă a produselor Mechel, a dus, în continuare la acumulări anuale de pierderi şi datorii de sute de milioane de lei. La finele lui 2011, pierderile companiei se ridicai la 110 mil lei, iar datoriile faţă de stat la 600 mil lei.

Din 2003, anul privatizării, când ISCT număra 5.500 de angajaţi, şi până în decembrie 2012, anul stopării producţiei, Mechel a concediat 5.200 de angajaţi.

În acelaşi timp, firma mamă, Mechel, a înregistrat anul trecut pierderi nete de 1,7 miliarde dolari, “din cauza activelor neperformante şi a deprecierii fondului comercial”. Grupul rus a preciza că “vânzarea unor operaţiuni din străinătate, inclusiv a celor din România, va elimina impactul negativ al acestora asupra rezultatelor”.

La începutul lui 2013, acţionariatul rus a vândut întregul „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruşi -, pe numai 52 de euro.

Invest Nikarom a anunţat că pe data de 15 aprilie va redeschide producţia la o singură secţie din Mechel Câmpia Turzii. Nu s-au ţinut de cuvânt, urmând ca peste două zile să ia o decizie în privinţa intrării în insolvenţă.

Aceasta este poarta pe care intrau în combinat, zilnic, sute de vagoane de marfă şi mii de tone de fier vechi. Sursa foto Marian Sultănoiu

3. Tăierea şi vânzarea la fier vechi

O bună parte din combinat a fost, deja, tăiat şi vândut la fier vechi de acţionariatul rus de la Mechel. Tăierea s-a făcut până în momentul vânzării către Invest Nikarom.

“Cu o majoritate de peste 70 la sută voturi în AGA, reprezentanţii Mechel au îndreptat fabrica în direcţia care le-a fost favorabilă. Dacă au putut face bani tăind şi dând la fier vechi tot ce au luat, au tăiat şi au dat la fier vechi”, spune Radu Hanga. 

“Potrivit documentelor, în perioada 2006 – 2011, 72.000 de tone de fier, rezultate în urma tăierii utilajelor, au ieşit spre Târgovişte şi Oţelul Roşu. Secţii întregi au fost transformate în ruină” , spune liderul sindical, Ioan Pascu.

La rândul lor, acţionarii Nikarom au semnat un contract cu Invest Remat pentru continuarea tăierilor. Remat a plătit deja o parte din contract, bani din care s-au plătit o treime din salariile compensatorii ale celor disponibilizaţi.

Istoria

A fost odată combinatul

Actualul primar al oraşului Câmpia Turzii e fostul director al combinatului din perioada 1990 – 1997, aşa că i-a trăit şi învăţat istoria din mers. Iată povestea lui.

“25 de ani am lucrat la Industria Sârmei şi am urcat toate treptele, de la inginer de schimb, la fuhrer” spune Hanga. Povestea lui începe în 1920, atunci când s-a construit oţelăria, punându-se astfel piatra de temelie a viitorului combinat. Oţelăria aia veche, cu cuptoare de cinci tone, satisfăcuse nevoile industriei de sârmă din perioada războiului, dar nu mai făcea faţă. Au urmat dezvoltări succesive în anii ’30, apoi în ’40 şi în ’50.

Etapele mari, importante, de modernizare au fost, însă, altele:

♦ prima, între anii ‘68-’70, când s-au pus în funcţiune “Trăgătoria de Oţel Tare 2” (TOT 2), o fabrica de cabluri şi un “laminor continuu de sârmă”, de ultimă generaţie – producţie 45 m/secundă –, importat din RFG, întreg ansamblul, alături de unităţile existente, formând, de atunci, o mare întreprindere;

♦ a doua etapă a constituit-o realizarea oţelăriei electrice, cu capacitate de 700.000 tone oţel/an, apoi a unei noi trăgătorii de oţel tare – TOT 3, şi a încă unui laminor de semifabricate.

În 1980, Industria Sârmei devenise o forţă, o mare întreprindere integrată, un combinat. Producea oţel, sârmă laminată, trefilată, cabluri, tot ce se numeşte produs lung din oţel. Cumpăra fier vechi şi vindea produse finite. În ‘90, lucrau în combinat peste 10.500 de oameni.

Lumea trecuse, în anii 70, prin marea criză a petrolului, generată de OPEC.

“Noi nu i-am resimţit efectele. Occidentul, în schimb, a fost lovit brutal; preţurile la ţiţei au crescut de 10 ori, ceea ce l-a făcut necompetitiv în producţia de oţel. În atari condiţii, Vestul a fost nevoit să caute soluţii; aşa că a “inventat” turnarea continuă. Noua tehnologie a intrat, imediat şi agresiv, în piaţa producţiei de oţel, cu scopul reducerii costurilor. Noi, nefiind împinşi de la spate de criză – dispuneam de energie ieftină -, am dezvoltat producţia pe tehnologie veche: scumpă şi, odată cu trcerea timpului, necompetitivă.

Pe la mijlocul anilor 90 am fost nevoiţi să realizăm un program de modernizare pentru a putea face pasul către noua tehnologie. Proiectul a fost aprobat de Ministerul Industriilor, a fost prins în strategiile de dezvoltare şi chiar s-a executat o primă fază. Întregul proiect prevedea o investiţie de 115 milioane dolari. În anii ‘95-’96 am demarat, în vederea realizării primei etape, colaborarea cu o firmă germană, luând în calcul o investiţie iniţială de 25 de milioane de dolari”.”

Chestiunea e ca si daca ar fi ramas ale statului e foarte indoielnic daca ar mai fi putut fi salvate aceste combinate. Practic, la data privatizarii ele erau in faliment. Dupa cum se arata in acest articol din urma nu s-a introdus o tehnologie noua, lucru necesar pentru a putea face fata pe piata. Rezultatul a fost o productie scumpa si necompetitiva. Mie mi se pare suspect faptul ca statul roman nu a fost capabil sa gaseasca o solutie de redresare pana in 2003. In anii 2002-2003 a avut loc privatizarea la Targoviste si Campia Turzii. Eu insa stau si ma intreb: dar pana atunci? Pentru ca din 1990 si pana in 2003 trecusera 13 ani!! Si atunci ce sa intelegem: ca au trecut 13 ani, timp in care s-a resimtit declinul, si statul nu a facut nimic?? Observati ca solutia privatizarii a venit in 2002-2003, adica intr-un tarziu, ca sa demonstram UE ca avem economie functionala de piata, in vederea integrarii. Nu de alta, dar mi se pare cu totul nefiresc ca statul sa stea 13 ani cu mainile in san si sa priveasca cum i se duce siderurgia pe tobogan. Cand solutiile se impuneau imediat. Nu spun ca trebuia brusc vandut tot pachetul majoritar de actiuni pe care il detinea statul. Dar s-ar fi putut vinde un anumit procent chiar la mai multe companii interesate, lucru ce ar fi permis statului controlul, dar ar fi putut imbunatati managementul acestor companii si eventual ar fi putut atrage o parte din fondurile necesare dezvoltarii si modernizarii acestor combinate. Ideea este insa alta: statul nu a facut nimic!! Partidele si guvernele care s-au perindat pe la Putere au mentinut aceste combinate, chiar si asa, cu pierderi, pentru a mentine si bazinul electoral aferent acestora: e vorba, evident, de voturi!! Si promisiuni desarte! Bineinteles, opozitia sindicatelor – cureaua de transmisie a partidului –  la orice tentativa de modernizare si privatizare este legendara. La care se mai adauga incompetenta crasa a factorilor de decizie la nivel de Guvern. De ce nu se face nimic in Romania? Pentru ca statul 13 ani n-a facut nimic! Iar rezultatul a fost privatizarea din 2002-2003, cu Mechel. Rezultatul asta e unul logic. Legea 55/1995 a fost data tarziu dupa parerea mea si s-a actionat gresit: in loc sa vinzi 30% catre cetatenii romani, mai bine cautai investitori adevarati care sa contribuie la dezvoltarea si modernizarea acestor intreprinderi. Practic, statul a vandut in pierdere, daca se poate spune asa, in loc sa vanda cuiva care sa aduca un aport de capital. Nu trebuia, neaparat, o privatizare in masa. Pentru ca aceasta privatizare in masa nu a adus nimic intreprinderilor, niciun fel de aport de capital. Ci trebuia o privatizare care sa aduca un capital suplimentar, chiar cu riscul disponibilizarilor, care ar fi urmat inevitabil. Pentru cei disponibilizati ar fi trebuit cautate alternative de integrare socio-profesionala si nici in acest punct statul nu a avut nicio strategie! Ce s-a intamplat? Fara atragere de capital suplimentar, care sa aiba ca efect cresterea productivitatii muncii, intreprinderile acestea care erau necompetitive si pe pierdere au devenit si mai necompetitive – practic li s-a compromis sansa unei eventuale relansari pe piata. Pe de alta parte, disponiblizarile au continuat oricum in asemenea conditii, fara ca cei disponiblizati sa aiba o alternativa, decat emigrarea masiva. Aceasta emigrare masiva n-a adus tarii noastre un plus decat remitentele. Insa cei ce au emigrat nu s-au intors ca sa cumpere produse romanesti, nici nu au cumparat produse romanesti pentru ca in felul asta sa contribuie la cresterea economica a tarii si la crearea, aici, de locuri de munca.

„Pentru foarte mulţi – mai puţin pentru statul român – a fost limpede de ce companiile din metalurgia rusească au hotărât să preia, aproape în întregime, industria similară din România. În 2003, între ţara noastră şi Europa exista un acord de liber schimb economic. Mai mult, exista posibilitatea ca, în câţiva ani, România să intre în UE, ceea ce s-a şi întâmplat. La începutul anilor 2000, Rusia nu mai putea comercializa în UE decât o cantitate plafonată de oţel şi produse siderurgice, mult sub producţia ei anuală.

În aceste condiţii, folosind, “uliţa românească”, oţelul rusesc putea pătrunde, în orice cantitate, pe piaţa europeană. Deşi, în 2006, au anunţat că şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate în contract, plătind în avans 34 de milioane de euro, în acelaşi an Mechel înregistra datorii la statul român de aproape 100 de milioane lei şi pierderi de 28 de milioane lei.

Liderul sindical, Ioan Pascu, susţine că proprietarii ruşi nu şi-au îndeplinit toate aceste obligaţii. El declară că aşteaptă, încă, un răspuns din partea DNA la o sesizare făcută în 2012.”

Aceasta chestiune este mai delicata si arata rigiditatea cu care a fost tratata la noi problema privatizarilor. Este regretabil faptul ca noi nu ne-am pus si nici nu ne punem problema crearii unei burse puternice. Spuneam mai sus de aportul de capital de care avea nevoie industria romaneasca ce numara in 1995 4000 de intreprinderi. Din aceasta cauza ai nevoie de o piata de capital. Dupa parerea mea, nu era nevoie sa vinzi tot pachetul majoritar de actiuni dintr-o data deoarece Romania era o tara in tranzitie si riscurile erau mari; vinzi treptat si cauti sa fii eficient. Dar macar ceea ce vinzi sa dea randament economic bun. O bursa este o institutie care are regulile ei, reguli economice si prin reglementarile specifice acestei piete inlesneste mai buna gestionare a riscului. Si este importanta pentru asigurarea finantarii investitiilor agentilor economici, pentru atragerea de resurse banesti disponibile in economie pentru finantarea pe termen mediu si lung a intreprinderilor.  Or, se vede de la o posta ca privatizarea asta cu Mechel a fost una de natura politica. Iar rezultatul este pe masura: un dezastru!!! Daca s-ar fi pus la modul serios, inca de la inceput, problema crearii unei burse serioase si s-ar fi si realizat lucrul asta cred ca s-ar fi evitat toate aceste probleme, toate aceste disfunctionalitati grave si s-ar fi putut asigura finantarea optima a economiei romanesti. Insa statul nostru, prin guvernantii sai, a transformat aceste intreprinderi de stat in locuri caldute pentru clientela politica, cheltuind sume exorbitante de bani pe tot felul de prostii, ducand intreprinderile la faliment. Sau a mentinut ani de zile intreprinderi nerentabile pentru a avea bazine electorale si voturi, fara sa faca ceva concret pentru salvarea acestor intreprinderi de la dezastru.

Ponta: Nu putem interveni la Mechel; e societate privată 100%. Am cerut soluţii pentru viitor

Iata ce se arata printre altele:

„Premierul Victor Ponta a declarat luni că a cerut ministerelor Economiei şi Justiţiei să găsească soluţii juridice care să preîntâmpine situaţii precum cea de la Mechel, el arătând că trebuie să existe o responsabilitate chiar penală pentru şefii societăţilor private care nu-şi respectă obligaţiile.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că a cerut ministerelor Economiei şi Justiţiei să găsească soluţii juridice care să preîntâmpine situaţii precum cea de la Mechel, el arătând că trebuie să existe o responsabilitate chiar penală pentru şefii societăţilor private care nu-şi respectă obligaţiile.

Solicitat să comenteze faptul că pe site-ul Ministerului Economiei a fost repusă Ordonanţa privind protecţia socială, Ponta a precizat că Ordonanţa este foarte bună şi că, de altfel, el a precizat încă de la început foarte clar că un anumit sistem de protecţie, adoptat în 2006 şi prelungit în 2009, trebuie prelungit în continuare, fiind foarte bun.

„Poate cu această ocazie nu doar prelungim acel sistem, ci găsim nişte soluţii juridice – am cerut Ministerului Economiei şi Ministerului Justiţiei să vedem dacă putem găsi soluţii juridice – care să preîntâmpine situaţia absolut revoltătoare de la Mechel, unde statul nu are nicio posibilitate să intervină direct, dar unde o companie privată trebuie să fie obligată într-un fel sau altul sau să existe o responsabilitate chiar penală pentru conducătorii unei societăţi private care nu respectă nişte obligaţii”, a spus Ponta.

El a arătat că înţelege nemulţumirea, suferinţa şi nedreptatea care li se face celor de la Câmpia Turzii sau altora, precizând însă că, în acest moment, pe legislaţia actuală, Guvernul nu are dreptul să intervină, fiind vorba despre o societate privată sută la sută.

„Şi atunci poate cu această ocazie o să găsim şi o soluţie juridică care să fie şi constituţională în acelaşi timp, pentru că vorbim de proprietate privată, prin care să existe o responsabilitate mai mare din partea conducătorilor societăţilor private în ceea ce priveşte protecţia angajaţilor”, a mai spus Ponta.”

Ce solutie juridica pentru „conducătorii unei societăţi private care nu respectă nişte obligaţii”? Daca a incalcat legea prin ceva atunci lucrurile sunt destul de clare. Atunci de ce mai trebuie o solutie juridica? Observati ce spune Victor Ponta:

„[…]am cerut Ministerului Economiei şi Ministerului Justiţiei să vedem dacă putem găsi soluţii juridice – care să preîntâmpine situaţia absolut revoltătoare de la Mechel, unde statul nu are nicio posibilitate să intervină direct, dar unde o companie privată trebuie să fie obligată într-un fel sau altul sau să existe o responsabilitate chiar penală pentru conducătorii unei societăţi private care nu respectă nişte obligaţii”

Si cand statul a avut posibilitatea sa „intervina direct” am vazut ce a facut: NIMIC! A mentinut pana n-a mai putut combinate care inregistrau pierderi, practic falimentare, fara sa gaseasca solutii bune de privatizare. Sunt si exceptii, e adevarat. As fi dorit sa vad o regula a bunelor privatizari, nu exceptii. Asta a facut statul. A facut contracte ciudate, cu o conotatie politica evidenta, care s-au dovedit paguboase pentru el, pentru stat si pentru cetatenii sai, cheltuieli de protocol de 1 miliard de euro la CONPET. Asta ca sa enumar dintr-un foc doar doua „realizari” ale statului.  Or, acum Dl. Ponta doreste ca statul sa fie un fel de patron al firmelor private, care sa le mai si urecheze cand ii vine la indemana! Ca iarasi si iarasi statul sa se amestece politic, prin nepotisme, santaj si alte tertipuri, unde nu-i fierbe oala, facand numai rau acestei tari! Vacaroiu are dreptate cand afirma „că există o reticenţă în recunoaşterea faptului că statul are prea puţine soluţii de dezvoltare.” Asa si este. Lucrul e dovedit practic in toti acesti ani in care statul, cand avea parghiile sa „intervina direct”, a intervenit de asa fel incat nu a facut mai nimic. Dimpotriva! Intruziunea statului in sectorul privat, in maniera gandita de Dl. Ponta, ar fi o adevarata nenorocire: n-ar aduce nimic bun economiei romanesti. Pentru ca Mechel e un pretext pentru acest lucru: intruziunea statului in sectorul privat: o intruziune brutala, de pe pozitie de forta, de comanda la adresa sectorului privat. Or, acest lucru macar de-ar rezolva ceva: el nu rezolva nimic. Dar arata ce contracte proaste de privatizare s-au facut. De observat faptul ca Dl. Ponta nu vorbeste de un parteneriat al statului cu sectorul privat, ci de faptul ca statul ar ajunge un fel de judecator al firmelor private, care sa le mai si stabileasca responsabilitati. O astfel de viziune e catastrofala. Acum Mechel e folosit drept moneda politica pentru a mentine vechile bazine electorale. Insa o astfel de moneda e una falsa. „Sunt rele privatizarile, sectorul privat este de vina” – in felul asta „se cumpara” ieftin electorat, acel electorat nenorocit tot de politicile proaste ale statului, care doar in aparenta a facut ceva pentru el. Concluzia: doar statul e bun! Asta vor sa auda unii oameni.

Tragedia aceasta de la Campia Turzii se datoreaza faptului ca statul nu a facut ce trebuie atunci cand ar fi trebuit, si cum trebuie. Iar acum avem un combinat falimentar, care nu mai are piata de desfacere. Un lucru util pe care statul l-ar putea face ar fi sa gaseasca o piata pentru aceste produse, astfel incat sa poata fi relansata productia. Lucrul asta ar presupune un parteneriat cu sectorul privat, nu pozitii de comnada si forta din partea statului. Eventual elaborarea unei strategii de crestere a cererii interne pentru astfel de produse. Sau atragerea unor alte investitii in Campia Turzii, care ar putea reduce somajul din zona, cu instruirea profesionala a oamenilor in noi domenii de activitate. Trebuie vazut si daca intr-adevar cauti vei si gasi o solutie buna.

DE citit si…

Iata si unele articole ceva mai vechi dar interesante:

Noul acţionar al Mechel plăteşte vineri jumătate din salariile compensatorii

Mechel Târgovişte concediază peste 500 de angajaţi, un sfert din numărul total

Un editorial interesant…

… din Gandul, semnat Marian Sultanoiu:

Nicolae Văcăroiu ştie de ce am ratat privatizările

Iata ce arata printre altele:

„Suprinzător în afirmaţia fostului premier este că, în privinţa cauzelor eşecului lamentabil al privatizărilor, el se opreşte la „impunerea de afară”.

Dar impunerea dinăuntru?! Dar faptul că şapte ani de la Dumnezeu, din 90 până în 96, am strigat nebuni, pe stradă, „Nu ne vindem ţara!!”, şi că n-am făcut decât vreo 20 de privatizări, şi alea, în majoritate, pe sistemul „na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”, exact când în Europa, toţi ăilalţi scăpaţi din lagăr vindeau cu capul gol, de le-a ieşit pasenţa până la ultimul şurub, nu se pune?!

A, noi n-am vândut atunci, când era bătaia peştelui, ca să căpuşăm cu talent tot ce mergea bine, fără fiţe de patroni şi bătăi de cap de întreprinzător. Partidul conducător sugea din sângele poporului muncitor, carevasăzică, şi sifona banul la centru şi la filiale, pentru băieţii deştepţi; creşteau casele şi viloaiele pe malurile lacurilor şi la poalele munţilor în acelaşi ritm în care marile „unităţi de producţie” deveneau tot mai mici, mai devalizate şi mai pline de datorii.

Pe urmă, sigur că, odată intrate în vrie, rămase fără bani şi fără pieţe de desfacere, pline de datorii, hărtănite şi siluite, cine să le mai ia?! Când apărea câte unul interesat, trebuia să-l alergăm cu bani şi să-i „radem” la piele toate datoriile, ca să-l convingem să i-o dăm.

Şi, odată luată, îşi face şi el mendrele cu ea patru-cinci ani şi o punea pe butuci, că tot nu-l durea sufletul. Vorba primarului din Câmpia Turzii. „Păi, mata crezi că vine vreunul aici să facă bine? Vine să fac bani!””

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Aprilie 20, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

Ponta – Kovesi – Antonescu

Iata ce ne spun Romania Libera si Gandul despre ultimele evenimente pe plan intern:

Ponta: Am vorbit cu Băsescu, iar acesta a acceptat procedura directă de numire a procurorilor

SURPRIZĂ: PSD preia Ministerul Justiţiei de la liberali. Antonescu: Nu am vrut să avem o criză fatală în USL

Ponta: Nimic nu mai poate opri procedura pe care am început-o în cazul procurorilor

Antonescu: Dacă succesul la prezidenţiale depinde de umblatul sau nu de mână cu Ponta, renunţ

Antonescu: Ponta este la mâna lui Băsescu, nu câştigă nimic decât dacă vrea preşedintele

Ponta: Pe Kovesi am propus-o la şefia DNA pe baza convingerilor proprii

Iata si un interviu interesant:

EXCLUSIV RL. Interviu cu Cristian Preda, europarlamentar PDL: „Obiectivul meu este ca, la sfârşitul lui 2014, să-l trimitem pe Băsescu la pensie!“

In alta ordine de idei…

Descoperirea fostului premier Nicolae Văcăroiu: ”Privatizările din România AU EŞUAT în proporţie de 80 la sută”

Aprilie 4, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 45 comentarii