Motanul Incaltat

Just another weblog

Cum se explica urmatorul lucru…?

Iata un editorial foarte interesant semnat de Paul Krugman pe blogul sau din The New York Times:

Ideological Ratings

Se arata ca:

„So S&P has downgraded France. What does this tell us?

The answer is, not much about France. It can’t be overemphasized that the rating agencies have no, repeat no, special information about national solvency — especially for big countries like France. Does S&P have inside knowledge of the state of French finances? No. Does it have a better macroeconomic model than, say, the IMF — or for that matter just about any one of the men and women sitting in this IMF conference room with me? You have to be kidding.

So what’s this about? I think it’s useful to compare IMF projections for France with those for another country that has been getting nice words from the raters lately, the UK. The charts below are from the WEO database — real numbers through 2012, IMF projections up to 2018.

First, real GDP per capita:

So France has done better than the UK so far, and the IMF expects that advantage to persist.

Next, debt relative to GDP:

France is slightly less indebted, and the IMF expects this difference to widen a bit.

So why is France getting downgraded? Because, S&P says, it hasn’t carried out the reforms that will enhance its medium-term growth prospects. What does that mean?

OK, another dirty little secret. What do we know — really know — about which economic reforms will generate growth, and how much growth they’ll generate? The answer is, not much! People at places like the European Commission talk with great confidence about structural reform and the wonderful things it does, but there’s very little clear evidence to support that confidence. Does anyone really know that Hollande’s policies will mean growth that is x.x percent — or more likely, 0.x percent — slower than it would be if Olli Rehn were put in control? No.

So, again, where is this coming from?

I’m sorry, but I think that when S&P complains about lack of reform, it’s actually complaining that Hollande is raising, not cutting taxes on the wealthy, and in general isn’t free-market enough to satisfy the Davos set. Remember that a couple of months ago Olli Rehn dismissed France’s fiscal restraint — which has actually been exemplary — because the French, unacceptably, are raising taxes rather than slashing the safety net.

So just as the austerity drive isn’t really about fiscal responsibility, the push for “structural reform” isn’t really about growth; in both cases, it’s mainly about dismantling the welfare state.

S&P may not be participating in this game in a fully conscious way; when you move in those circles, things that in fact nobody knows become part of what everyone knows. But don’t take this downgrade as a demonstration that something is really rotten in the state of France. It’s much more about ideology than about defensible economic analysis.”

Despre ce este vorba? S&P a retrogradat Franta din cauza refuzului acestei tari de a lua celebrele de acuma masuri de „reforme structurale”, pentru ca nu si-a „intensificat” perspectivele de crestere pe termen mediu. Krugman afirma ca, la ora actuala, nu stim prea multe despre „reformele” care ar putea genera cestere economica. Care ar fi acelea, stiintific vorbind? Pentru ca in articol se arata un paradox: Franta este retrogradata de catre S&P dar, cu toate acestea, macroeconomic vorbind – luandu-ne cel putin dupa ce ne spun cifrele – aceasta tara sta mult mai bine decat UK. Cele doua grafice arata, bazandu-se de datele puse la dispozitie de catre FMI, ca, luand anul 2007 ca an de referinta (100%), PIB-ul Frantei pe locuitor s-a situat peste cel al Regatului Unit (primul grafic) si datoria (ca procent din PIB) este in scadere in Franta fata de UK, Franta fiind mai putin indatorata, desi situatia, cel putin intre 2007-2011(12), a stat invers. Concluzia pe care care o trage Dl. Krugman este ca aceste rating-uri sunt ideologice, sustinand teoria austeritatii si nu welfare state-ul…

Interesant este urmatorul lucru: sa vedem cum a evoluat din 2007 somajul in cele doua tari – aici, din World Economic Outlook Database, October 2013. In primul rand cred ca este necesar sa precizam ca e vorba de doua tari comparabile ca numar de locuitori!! Vom constata ca somajul (ca procent din forta totala de munca) este mai scazut in UK decat in Franta!! Sub guvernarea socialista somajul merge in Franta spre 11% in vreme ce in UK somajul are tendinta de scadere, de la 8,020% in 2012 la 7,743 in 2013 si, previziunea FMI pe 2014, 7,528%.

Si atunci cum se explica fenomenul asta?

Sub guvernarea socialista din Franta nu numai ca nu s-au creat locuri de munca, dar s-au mai si dat afara oameni, crescand somajul. Prin asta sa se explice oare cresterea economica a Frantei, superioara celei din Regatul Unit? Pe de alta parte unde e mai bine: in Franta, unde ratele somajului sunt foarte ridicate, sau in UK, unde nu este asa? Nu mai vorbesc de scaderea in popularitate a lui Hollande si a socialistilor… Lasand la o parte aspectul politic, cum se explica fenomenul? Sau trebuie sa privim problema strict din punct de vedere al productivitatii muncii? Cu alte cuvinte, vreau sa spun, in Franta este o productivitate a muncii mai ridicata decat in UK, lucru ce nu are legatura neaparat cu nivelul somajului. Este, oare, asa?

Va propun sa cititi un interesant articol pe aceeasi tema din The Guardian:

François Hollande’s shaky credibility takes another hit with credit-rating cut

Se arata, printre altele, ca:

„France’s second credit-rating downgrade by Standard & Poor’s in less than two years is as damaging politically for the socialist François Hollande as it was for his rightwing predecessor Nicolas Sarkozy, who lost the election shortly after France lost its AAA rating in January 2012.

S&P directly attacked Hollande’s economic policy, questioning the socialist government’s capacity to repair Paris’s stuttering economic motor. It said the problem with France was that the government’s tentative reforms were not enough to lift growth in the eurozone’s second largest economy.

Hollande, recently found to be the most unpopular French president on record in a poll by BVA, was already struggling to sell his economic measures to the nation. „The recovery is here,” Hollande declared in August after a small rebound in growth following months of stagnation. But real, sustained growth is expected to be slow in returning.

While the government highlights reforms such as injecting more flexibility into the rigid labour market, policies for companies to boost competitiveness and pensions reform, surveys show the electorate is baffled by policy muddles and tax U-turns. Voters are also alarmed by record levels of unemployment and nightly TV news bulletins about factory closures.

The worst of this has come in Brittany in recent weeks. The socialist stronghold, which voted resoundingly for Hollande last year, has now come to symbolise a popular revolt against his economic approach and tax policy.

Brittany is the heartland of France’s pork and poultry sectors, which have seen major factory closures. Hard-pressed farmers, fishermen and food industry workers have joined forces to don red bonnets – symbol of a local 17th century tax revolt – and focused their rage on a new eco-tax on lorries thought up under Sarkozy but due to be implemented by Hollande. The tax was duly suspended by a jittery government – its second tax climbdown in a week after it scrapped plans to raise taxes on some savings products amid a public outcry. This month, it also scrapped a new corporate tax that had infuriated business leaders.

Hollande’s government is struggling to bring down the public deficit without killing the fragile economic recovery. He has promised to cut state spending without swinging the axe against France’s vast public sector and welfare state. He has also promised to improve competitiveness and, most significantly, has vowed to tackle rising unemployment, bringing down levels before the end of this year. All of these have caused economists to cough and splutter about impossible promises.

Unemployment is now at 11%, 3.29m people, a historic high. Hollande has staked his credibility on his promise to halt the rising curve of joblessness by end of this year. But without strong growth, he can only rely on measures such as state-assisted job contracts for the young, which are taking a long time to have an effect.

S&P warned that with joblessness likely to stay high, Hollande will have a difficult job getting more reforms past a distrustful electorate. Hollande’s critics say structural reform has not gone nearly deep enough, fearing that one and a half years into a five-year mandate and faced with a tax revolt and tricky municipal elections next spring‚ further reforms will be put on hold. The government is experiencing a growing backlash from voters and businesses after it imposed €30bn in tax hikes this year, seeking to honour a promise to its EU partners to bring its budget deficit below the bloc’s target ceiling of 3% next year‚ a target it is still struggling to meet, later than promised. But it is not just the rich who are complaining about taxes, lower-income households also feel they are being targeted. Consumer-spending is low.

Jean-Marc Ayrault, France’s prime minister, told the regional press last month: „You can’t redress in one and a half years, a country that has been degraded for ten years,” a direct jibe at the rightwing governments before him.

The government said S&P had failed to take into account key reforms, such as pensions, and attacked what the finance minister called the ratings agency’s „inaccurate criticisms” of the French economy. Hollande has insisted he won’t be changing tack on the economy because of S&P’s report. But the downgrade leaves him under even more pressure to do more to sell and explain his economic policy to the public on both the left and right.”

De observat ca si in acest articol se vorbeste de somajul foarte ridicat in Franta, 11%, care inseamna 3,29 milioane de oameni, un maxim istoric. Aspectul politic e usor de inteles: se incearca sa se loveasca in guvernul socialist de la Paris prin aceasta retrogradare a rating-ului… Aspectul economic ridica multe probleme. Pentru ca nu e foarte clar, spre exemplu, de ce alte tari, care inteleg ca fac reforme, nu au si cresteri economice, sau daca le au sunt foarte mici. Cum, repet, nu e deloc clar de ce intr-o tara care, comparativ cu o alta, are o crestere economica mai mare si o tendinta de scadere a datoriei, somajul este mai mare…


Iata ce spune Dl. Krugman referitor la problema somajului in Franta:

More Notes On France-Bashing

Se arata ca:

„First things first: France has problems. Unemployment is high, especially among young people, many small businesses are struggling, the population is aging (although not nearly as much as in many other countries, Germany very much included.)

By just about any measure I can find, however, France looks not too bad by European standards. GDP has recovered roughly to pre-crisis levels; the budget deficit is fairly small and the medium-term debt outlook not at all scary; the long-term budget outlook is actually pretty good compared with its neighbors, thanks to a higher birth rate.

Yet the country is the subject of vituperative, over-the-top commentary. Here’s The Economist, a year ago, declaring France “The time bomb at the heart of Europe”. Here’s CNN declaring that France is in “free fall”.

That CNN piece actually offers a few specifics. It argues that France faces a “yawning competitiveness gap” due to rising labor costs. Hmm. Here’s what I get from European Commission numbers, comparing France with the euro area as a whole:

European Commission

There’s a bit of deterioration there, I guess — but it’s more yawn-inspiring than yawning.

CNN also declares,

France’s decline is best illustrated by the rapid deterioration in its foreign trade. In 1999, France sold around 7% of the world’s exports. Today, the figure is just over 3%, and falling fast.

Hmm.Just about every advanced country, the United States very much included, has a declining share of world exports (Germany is an exception); this New York Fed research paper notes that this decline is more or less in line with the declining share of advanced economies in world GDP as emerging nations rise, and it portrays France as more or less typical.

Again, the point is not that France is problem-free; the question is why this only moderately troubled nation attracts rating downgrades and so much apocalyptic rhetoric.

And the answer just has to be politics. France’s sin isn’t excessive debt, especially poor growth, lousy productivity (it has more or less matched Germany since 2000), poor job growth (ditto), or anything like that. Its sin is that of balancing its budget by raising taxes instead of slashing benefits. There’s no evidence that this is a disastrous policy — and in fact bond markets don’t seem concerned — but who needs evidence?”

Recunoaste faptul ca Franta are probleme, in primul rand somajul ridicat, in special in randul tinerilor, multe din micile afaceri se zbat, populatia imbatranita (nu atat de mult ca alte tari, Germania fiind „foarte inclusa” in aceasta categorie). Totusi, considera ca dupa „standarderele europene” Franta nu arata deloc rau… (interesant, dupa „standardele europene” 😀 ). PIB-ul si-a revenit la nivelul pre-criza, deficitul bugetar este mic, datoria pe termen mediu nu e ceva care sa te sperie. In ceea ce priveste datoria pe termen lung sta destul de bine comparativ cu vecinii, datorita ratelor mari ale nasterilor. Considera deplasat ce a afirmat in urma cu un an The Economist – „Bomba cu ceas din inima Europei” sau CNN, ca Franta ar fi „in cadere libera”. Nu e de acord cu ceea ce declara CNN cu privire la marirea costurilor cu forta de munca in Franta, si anume ca „se casca un decalaj de competitivitate”, argumentand prin costurile unitare cu forta de munca (v. graficul) aratand ca decalajul fata de Zona Euro nu este asa de mare. Referitor la ceea ce declara CNN, „rapida deteriorare a comertului exterior”, Krugman spune ca fenomenul de declin al cotei din totalul exporturilor pe plan mondial se manifesta in fiecare economie avansata, foarte mult in United States, Germania fiind exceptia. Spune ca doar tarile cu probleme moderate atrag retrogradari ale ratingurilor si retorici apocaliptice. Afirma ca raspunsul nu poate fi decat unul politic. Spune ca „pacatul” Frantei nu este debitul excesiv, in special cresterea slaba, sau o productivitate slaba (din punctul de vedere al productivitatii comparandu-se mai mult sau mai putin cu Germania, incepand din anul 2000), o crestere slaba in privinta locurilor de munca. Spune ca „pacatul” ei este ca doreste sa-si echilibreze balanta bugetara prin marirea taxelor in loc sa taie beneficiile. Spune ca nu este o evidenta ca aceasta ar fi o politica dezastruoasa – pietele bondurilor nu par a fi ingrijorate – „dar cine are nevoie de evidente?”.

Un alt articol interesant despre Franta este acesta:

Non-Crisis France

Iata ce arata:

„A few people have asked a pretty good question, albeit in fairly belligerent tones: How can I say that France isn’t doing too badly, when I also say that the euro has been such a problem?

The answer lies in the nature of the euro problem; France is not Spain.

What happened when the euro was created was a flood of capital out of the core, mainly Germany, to the periphery, especially Spain. The counterpart of this move was the emergence of huge current account surpluses in the core, huge deficits in the periphery. The problem now is that correcting these imbalances is very hard given a common currency. Here’s the usual picture — but this time with France added:

France, which didn’t get a big, unjustified confidence boost from the euro, wasn’t part of this process — it was neither a big lender nor a large borrower. So it doesn’t have the peripheral adjustment problem.

You can also look at inflation:

The first decade of the euro left Spain very overvalued, Germany very undervalued. France was in between, so there was no big news either way.

To use the jargon, the euro area suffered from very large asymmetric shocks — but France, which roughly tracked the euro average, wasn’t subject to these shocks.

So again, why the downgrade?

In 2011-2012 markets turned on France, for a while. But this was a liquidity issue, not a real concern about solvency, and it went away when the ECB signaled that it was willing to do its job as lender of last resort:

Spread between French and German 10-year bond yields. Spread between French and German 10-year bond yields.

Oh, and here was the massive action after S&P’s announcement:

Bloomberg News

Seven whole basis points!

So I stand by my assessment: S&P wasn’t really assessing French default risk, it was slapping the French on the wrist for not being sufficiently committed to dismantling the welfare state.”

Explicatia pe care o da Krugman pentru retrogradarea Frantei de catre S&P este ca Franta nu a facut suficient pentru „demantelarea welfare state”… El arata ca Franta nu se gaseste in situatia grea in care se gasesc tarile de la periferia UE (spre ex. Spania). Franta nici nu a dat foarte mult cu imprumut si nici nu a facut imprumuturi mari, de aceea nu are problemele de ajustare pe care le are periferia. Franta este undeva pe la mijloc intre Spania si Germania atat in privinta contului curent cat si in privinta inflatiei. Spune ca Zona Euro a suferit niste „socuri asimetrice”, dar Franta nu a fost subiectul unor asemenea socuri.

De acord, dar asta nu inseamna ca in Franta s-a imbunatatit mediul de afaceri. Pe de alta parte recunoaste ca micile afaceri „se zbat”. N-as crede ca din cauza imbatranirii populatiei… Pe de alta parte, chiar daca dupa „standardele europene Franta nu arata chiar asa de rau” ( 😀 ), cum s-ar putea rezolva problema somajului, atat de ridicat in aceasta tara? Daca ne uitam pe datele puse la dispozitie de catre FRED somajul a crescut puternic din 2008 incoace… De vazut si acest tabel si facut o comparatie cu ce rate ale somajului erau in 1970…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 9, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 115 comentarii

Despre Detroit…

As incepe prin a va prezenta ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Profesorul Paul Krugman, pe blogul sau din The New York Times:

A Tale of Two Rust-Belt Cities

Se arata ca:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome? I think a useful comparison can be made with Pittsburgh, another city that once had an iconic monoculture economy — based on steel, not autos — that also took a terrible hit, but seems to be in a much better position now.

This divergence is fairly recent, at least at the aggregate metro level. The 80s were terrible for both cities; we have comparable employment data (again, this is for the metropolitan areas, not the city proper) since 1990:

As late as 2005 or 2006 — that is, until the eve of the Great Recession — you could argue that there wasn’t a whole lot of difference in aggregate performance between greater Pittsburgh and greater Detroit. Obviously, however, Detroit’s central city has collapsed while Pittsburgh has had at least something of a revival. The difference is really clear in the Brookings job sprawl data (pdf), where less than a quarter of Detroit jobs are within 10 miles of the traditional central business district, versus more than half in Pittsburgh.

At this point, as the chart above makes clear, Pittsburgh is showing a lot of resilience; it seems to have managed to diversify its economy, and in fact is more than matching national employment performance. Detroit, despite the auto rescue, isn’t — and, of course, its center did not hold.

It’s hard to avoid the sense that greater Pittsburgh, by taking better care of its core, also improved its ability to adapt to changing circumstances. In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Trebuie spus cate ceva despre Detroit… Intre 1941 si 1970 a avut loc in SUA un fenomen cunoscut sub numele de: A Doua Mare Migratie a Negrilor, in care un numar de 5 milioane de afro-americani au plecat din Sud, din cauza ca erau acolo tratati in mod brutal si datorita unei legi care mentinea de jure segregatia rasiala in Sud. Celebrul „separati dar egali” a condus in practica la conditii inferioare pentru negri, in comparatie cu albii. Pentru a scapa de aceasta lege – Jim Crow laws – care ii defavoriza multi negri au plecat spre regiunile nordice, vestice si centrale (Midwest) ale US spre a-si gasi acolo de lucru. Aceasta migratie masiva a atins si Detroitul. Nordul parea mai binevoitor, mult mai putin rasist decat Sudul, cu toate ca in acele vremuri segregatia rasiala exista inclusiv in armata US!! Si uite ca lucrurile nu au stat chiar asa… Violentele rasiale in Detroit, incepute de albi, au izbucnit in 23 iulie 1967 cu o intensitate neobisnuita, numarandu-se printre cele mai grave care au existat vreodata in US. Bilantul acestora a fost unul sumbru: 39 de morti si mii de raniti!! Nu numai in Detroit s-au intamplat astfel de lucruri, ci si in Los Angeles (11-18 aug. 1965 – 34 de morti si 884 de raniti), Chicago (5-7 aug. 1966), San Francisco (27-28 sept. 1966), Newark (New Jersey) (13 iul. 1967 – 27 de morti si 1300 de raniti), ca sa dau cateva exemple.

Dupa aceste violente rasiale, populatia orasului Detroit a scazut continuu. Wikipedia ne arata ca in 1970 populatia numara 1.514.063 loc., in 1990 ajusese la 1.027.974 locuitori si in 2010 la 713.777 locuitori. Intrebarea D-lui Krugman de la inceputul articolului este urmatoarea:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome?”

Si anume daca e vorba de un declin economic in inima US sau e vorba de o dezvoltare interna in aria metropolitana care a condus la un rezultat catastrofal. Pentru ca ce se intampla, si se poate vedea in articolul din Wikipedia: in orasul propiuzis au ramas o mare majoritate de negri, albii mutandu-se in zona din afara orasului, in suburbii!! Cu alte cuvinte, orasul propiuzis este negru, inconjurat de o mare de albi, ceea ce arata puternica segregatie rasiala din Detroit! Aceasta segregatie rasiala puternica s-a format in decursul timpului din 1967 si pana acum. Profesorul Krugman compara situatia din Detroit, oras in mare parte monoindustrial (industria de automobile) cu Pittsburgh, tot monoindustrial, dar unde e concentrata industria producerii otelului. Arata ca Pittsburgh s-a descurcat mai bine decat Detroit, diversificandu-si economia, reusind sa faca lucrul acesta. Detroitul, dupa cum arata si graficul, a cunoscut in perioada 2005-2010 o drastica scadere a numarului de angajati (nu fermieri!), deci o crestere masiva a somajului, lucru ce nu s-a intamplat in Pittsburgh. Krugman spune ca Pittsburgh a aratat o mai mare elasticitate. In final arata ca:

„In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Incerc sa traduc:

„In acest sens, dezastrul din Detroit nu e numai din cauza unui declin industrial; este vorba de un declin urban, ceea ce nu e acelasi lucru. Daca doriti, intinderea (imprastierea) Detroitului a ucis acest oras, lasandu-l fara un mediu ce ar fi putut dezvolta noi resurse de prosperitate.”

Se stie ca Detroitul a ajuns in faliment: cel mai mare faliment din istoria SUA!!!

As dori sa fac o remarca, sa completez aceasta analiza, desigur foarte buna. E foarte buna, dar nu mi se pare completa. Sa ne uitam la lista falimentelor recente din SUA, cum ne-o da Wikipedia:

Partial list of municipal bankruptcies

Note: Larger bankruptcies are in bold

Ganditi-va ca pe aceasta lista apar orase, si nu chiar mici, precum Vallejo, California (in care traiesc peste 100.000 de suflete), unde nu s-au mai putut plati pensiile !!! 😦 Fenomenul foarte ingrijorator este ca numarul lor a cam inceput sa creasca in ultima vreme. Cu alte cuvinte, Detroitul, cu toate problemele lui, inclusiv cele rasiale, nu e un caz izolat de faliment al unui oras. Din punct de vedere social tragedia este amplificata de cresterea criminalitatii in asemenea orase, in Detroit criminalitatea este la cote ametitoare, locul 1 in SUA, dar se poate da ca exemplu si Stockton, California. Din aceasta cauza se poate pune si problema daca nu cumva se poate vorbi de o criza de sistem, adica sistemul actual sa-si arate, in felul acesta, limitele… Ganditi-va ce inseamna sa se inmulteasca asemenea cazuri de faliment al unor orase… Si astfel de fenomene se intampla intr-o tara care, culmea unei ironii amare, are foarte multi bani si o economie, per ansamblu, foarte dezvoltata!! Eu de asta spun ca statul trebuie sa redistribuie veniturile: tocmai pentru a se evita un dezastru general, la scara intregii tari! Pe mine ma mira ca sunt oameni care nu-si dau seama de lucrul asta. Si pentru mine e de neinteles de ce unii blameaza keynesianimul, care a reusit sa realizeze o epoca de aur a capitalismului si o dezvoltare fara precedent dupa cel de-al doilea razboi mondial. Keynesianimul nu e opus liberei initiative si pietelor libere, cum cred unii!! Cum e posibil sa intelegi expansiunea economica de dupa razboi ca pe ceva comunist, ca pe ceva dictatorial – adica statea dictatorul cu pistolul la tampla ta? Este absolut indamisibil!! Uitati-va cum au reusit sa fie evitate recesiunile severe in toata perioada 1945-1970 si ce vremuri traim cu totii acum! Chiar asa: putem spune despre vremurile actuale ca sunt de aur? Pe cand parintii si bunicii nostri pot spune ca au trait vremuri de aur!! Noi nu putem spune lucrul asta!! Brutalitatea cu care s-a cautat in ultimii 30 de ani de a se elimina total statul din economie, si care a inceput sa fie, dupa 1989, crezul FMI, iata la ce conduce: la orase in faliment!! La un dezastru de proportii continentale!

Nu e oare rusinos ca noi critiam China si o privim cu neincredere, cand in ograda noastra e tot acest shit economic actual? Si mergem pe aceeasi linie gresita, fara sa ne gandim ce vom lasa generatiilor viitoare, ce vor fi, in general vorbind, mai sarace decat noi, daca vom mai continua asa.



Congresul SUA: Detroitul să-şi ia gândul de la vreun program federal de salvare financiară

Se arata ca:

Membrii Congresului Statelor Unite resping orice posibilitate a unui program federal de salvare a Detroitului, cel mai mare oraş american care şi-a declarat falimentul, relatează Bloomberg.

Senatorul de Michigan Carl Levin, democrat şi fost membru în consiliul municipal din Detroit, a spus că autorităţile oraşului ar trebui în schimb să caute pentru ajutor „orice program federal disponibil”.

„Niciun nou program de salavare, doar programele existente”, a spus Levin într-un interviu.

Respingerea de către parlamentari a unui program federal de salvare arată că nu există disponibilitate la Washington pentru cheltuieli suplimentare, membrii Congresului anticipând un nou conflict legat de limita datoriilor SUA, în acest an.

Totodată, congresmenii nu văd niciun beneficiu din susţinerea unui oraş care a pierdut jumătate din populaţie, din 1970.

În timpul campaniei electorale de anul trecut, preşedintele Barack Obama a lăudat programul de salvare a industriei auto, de 82 de miliarde de dolari, afirmând că „a pariat pe muncitorii americani”, în timp ce republicanii ar fi lăsat companiile să dea faliment.

Un an mai târziu, administraţia Obama pare mai puţin interesată să ajute direct Detroitul, centrul regiunii unde îşi au sediile centrale General Motors, Ford Motor şi Chrysler Group.

„Această administraţie va colabora cu Detroitul şi va purta discuţii pe tema unor idei strategice. În problema insolvenţei oraşului, aceasta trebuie rezolvată de liderii locali şi creditori”, a declarat Jay Carney, secretar de presă al Casei Albe.

Primăria din Detroit a făcut cerere de intrare în insolvenţă în 18 iulie şi s-a alăturat astfel Jefferson County, Alabama, şi oraşelor californiene San Bernardino şi Stockton, care au solicitat protecţie faţă de creditori din noiembrie 2011.

Administratorul special al primăriei din Detroit, Kevyn Orr, a avertizat de acum două luni că oraşul ar putea rămâne fără bani.

Propunerea lui Orr de restructurare a unor datorii de 17 miliarde de dolari include reducerea pensiilor pentru angajaţii publici, renunţarea la majorările salariale în funcţie de costul vieţii, concedieri şi majorarea unor contribuţii.

Din zece parlamentari intervievaţi de Bloomberg în legătură cu situaţia oraşului Detroit, aproape toţi s-au declarat împotriva unui sprijin federal. Senatorul republican Susan Collins, din Maine, a arătat că primăria din Detroit ar fi trebuit să acţioneze mai rapid pentru aplicarea sugestiilor lui Orr şi că americanii nu sunt interesaţi să contribuie la salvarea financiară a oraşului.”

Falimentul oraşului Detroit ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari în Europa

Se arata ca:

Falimentul Detroit, cel mai mare oraş american ajuns vreodată în insolvenţă, ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari pentru băncile europene, aflate deja într-o situaţie dificilă după cinci ani de criză.

Astfel, băncile din Europa se confruntă în continuare cu urmările deciziilor greşite luate în perioada imediat anterioară crizei financiare mondiale, potrvit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

Problemele datează din anul 2005, când Detroit căuta surse de finanţare pentru fondurile de pensii ale angajaţilor municipalităţii, ale poliţiştilor şi pompierilor. Primăria a apelat la UBS, cel mai mare grup financiar elveţian, care s-a folosit de influenţa în rândul băncilor europene pentru a promova o emisiune de obligaţiuni de 1,4 miliarde de dolari efectuată de Detroit.

Diverse bănci europene au preluat atunci titluri de 1 miliard de dolari, iar operaţiunea s-a reperat în 2006, sumele fiind similare. Aflaţi în căutare de noi surse de venit, creditorii din Europa s-au aventurat departe de pieţele cunoscute, convinşi că au găsit active cu dobânzi atractive şi un grad de risc aparent redus.

Detroit a solicitat săptămâna trecută protecţie faţă de creditori sub umbrela legii falimentului municipal din SUA. Pe lângă UBS, printre creditorii oraşului se numără două bănci naţionalizate din Germania şi Belgia, ale căror pierderi trebuie acoperite din fonduri publice.

Obligaţiunile cu o valoare nominală de sute de milioane de dolari sunt evaluate în prezent la sume de câteva ori mai mici, umflând pierderile unor bănci devenite deja găuri negre în urma crizei financiare mondiale.

În Germania, o agenţie guvernamentală care se ocupă de restructurarea activelor bancare naţionalizate deţine obligaţiuni emise de Detroit cu o valoare nominală de 200 milioane de dolari, potrivit unui reprezentant al instituţiei, citat de WSJ. Dexia, banca franco-belgiană naţionalizată în urma crizei financiare, deţine de asemenea titluri de sute de milioane de dolari.

UBS, care a avut în ultimii ani pierderi de aproximativ 50 miliarde de dolari şi a primit un bailout de la guvernul elveţian, a înregistrat deja deprecieri semnificative ale expunerii pe Detroit şi se pregăteşte pentru noi tăieri. Într-o situaţie similară se află şi divizia de investiţii a grupului american Bank of America.

UBS şi celelalte bănci implicate în emisiunea de obligaţiuni din 2005 au câştigat comisioane în valoare totală de 46,4 milioane de dolari, iar municipalitatea Detroit ar fi avut de plată dobânzi de 827 milioane de dolari în cei 20 de ani de rulare a titlurilor, potrivit documentelor ataşate operaţiunii.

Pierderile băncilor, dar şi ale oraşului, au fost accentuate de contracte swap de hedging prin care datoria Detroit avea să crească odată cu scăderea dobânzilor. Pe fondul crizei de lichiditate şi stagnării economice din ultimii ani, băncile centrale din SUA şi Europa au coborât dobânzile de politică monetară la minime record, aproape de zero, astfel că datoriile oraşului au crescut, contribuind la dezvoltarea situaţiei de faliment.

Numai UBS şi Bank of America aveau de încasat de la Detroit până la 13 milioane de dolari la fiecare trei luni în baza contractelor swap, datoria acumulată astfel până în luna iunie a acestui an totalizând aproape 300 milioane de dolari.”


Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 22, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 139 comentarii

Despre Polonia…

… intr-un incendiar editorial semnat Paul Krugman pe blogul sau din The New York Times:

Poland Is Not Yet Lost

Fac precizarea de la bun inceput ca acest editorial trebuie citit integral si in original!

Iata ce se arata printre altele:

But its leaders remain determined to give disaster a chance.

Poland is one of Europe’s relative success stories. It avoided the severe slump that afflicted much of the European periphery, then had a fairly strong recovery:

As you can see, growth has faltered more recently, largely due to fiscal austerity plus the puzzling decision to emulate the ECB and raise interest rates in 2011. Still, by European standards there’s a refreshing absence of sheer economic horror.

And a lot of that relative success clearly had to do with the fact that Poland not only kept its own currency, but allowed the zloty to float. As a result, during the years of big capital flows to the European periphery, Poland saw a currency appreciation rather than differential inflation, and it was able to correct that real exchange rate quickly when crisis struck:

So what does Poland’s leadership want to do? Why, join the euro, of course.

It really does make you want to bang your head against a wall. Think of Spain, Ireland, now Cyprus. How much more evidence do we need that the euro is a trap, which can all too easily leave countries with no good options in the face of crisis? Even if you’ve bought into the legend of Latvia, which you shouldn’t, you should be willing to acknowledge that euro membership is at best a gamble, with a potentially terrible downside.

But no; they still believe that one more cavalry charge will drive those tanks away.

Update: Aha. So those cavalry charges didn’t happen. In fact, I’m slowly reading Anthony Beevor on all this, and he tells me that the biggest problem the Poles had was lack of radios, leaving them unable to coordinate their actions.” (subl. mea)

O sa incerc sa traduc o parte. La inceput, dupa cum spune si titlul, zice ca Polonia nu e inca pierduta. Apoi adauga: ” Dar liderii ei raman determinati sa dea dezastrului o sansa„. Ce am subliniat cu rosu si mai jos:

„Deci ce vor liderii polonezi sa faca? Sa adere la euro, desigur.

Pur si simplu iti vine sa te dai cu capul de pereti. Ganditi-va la Spania, Irlanda, acum Cipru. De cate evidente mai avem nevoie ca sa intelegem ca euro este o capcana, care poate lasa foarte usor tarile fara optiuni bune in fata crizei. Chiar daca credeti in legenda Letoniei, ceea ce nu trebuie, ar trebui sa stiti ca a fi membru al Eurozonei este cel mai bun joc (de noroc), cu un teribil potential opus.

Dar nu, ei cred ca inca o sarja de cavalerie vor intoarce inapoi tancurile.

Update. Aha, deci sarja de cavalerie nu s-a intamplat. De fapt il citesc incetisor pe Anthony Beevor, despre toate acestea, si care ne spune ca cea mai mare problema pe care a avut-o Polonia a fost lipsa radiourilor (comunicatiilor prin radio), lasandu-i in situatia de a nu putea sa-si coordoneze actiunile.„(subl. mea)

Sarja de cavalerie… te duce cu gandul la evenimentele din septembrie 1939

Este unul din cele mai grave editoriale semnate de laureatul Premiului Nobel pentru Economie, poate chiar cel mai grav dintre toate… Daca lucrurile stau asa, inseamna ca euro e un esec si, drept consecinta, Zona Euro e intr-un pericol iminent de intrare intr-o noua recesiune, cu consecinte politice care s-ar putea sa fie, la randul lor, dintre cele mai primejdioase. Trebuie sa spunem ca si Romania are ca obiectiv, intr-un viitor nu prea indepartat, aderarea la Zona Euro. Si noi la ce ne-am putea astepta? Tot la un dezastru…? Trebuie sa va spun ca citirea acestui editorial mi-a creat o stare foarte proasta… M-a intors pe dos, cum se spune. Pentru ca daca e asa cum spune Dl. Krugman atunci e ceva necinstit din partea liderilor care sutin aderarea la Zona Euro si care ne infatiseaza lucrul acesta ca pe cel mai bun care se poate intampla in Europa de Est, care a fost atatia ani sub comunism. De aceea eu intreb si as dori sa stiu: cum vad problema liderii nostri politici? Spre ce ne indreptam de fapt? Spre ce se indreapta Europa? Este clar ca in acest editorial nu e vorba numai despre Polonia. E vorba despre Europa in ansamblul ei. E vorba de cei peste 500 de milioane de oameni care traiesc pe acest continent! Este inadmisibil ca Uniunea Europeana, euro, care trebuiau sa insemne ceva bun, ceva mai bun pentru noi toti sa se transforme intr-un cosmar ingrozitor.

Dupa parerea mea, gandind la nivelul UE, daca e vorba de o problema monetara lucrurile trebuie sa se rezolve pozitiv si cred ca e posibil acest lucru. Mai mult, cred ca e posibil sa se rezolve repede problema. Sa nu ni se mai vanda gogosi privind „marea problema” a deficitului bugetar… Sa fim seriosi! Despre astfel de fleacuri discutam?? Criza asta ar fi trebuit sa te termine, aici in Europa, in maximum doi ani! Si doi ani e mult! Or, ceea ce constatam este ca in mod voit aceasta criza se prelungeste intr-un mod care nu poate fi primit, creandu-se tot felul de diversiuni, cum ar fi, spre exemplu, chestiunea emigratiei romilor. Pe mine ma deranjeaza ca aceasta elita politica si financiara de la carma UE ne iau pe noi, cei obisnuiti, drept tampiti. Modul necinstit, nedrept in care aceasta elita actioneaza trebuie taxat!

Se incearca o spargere a Uniunii Europene? Ea a fost cladita pe baze economice iar daca acestea se arata subrede e clar ca subzistenta UE este pusa in pericol. Este firesc sa te intrebi: care este scopul unor politici proaste – cele de austeritate? Uitati-va cum ni se servesc pe tava tot felul de asa zise „probleme” privind emigratia masiva a romanilor si bulgarilor in Anglia, cand, in fapt, nu prea se intampla un astfel de lucru. In schimb adevaratele probleme, grave, care macina UE, sunt trecute sub tacere. Si e cu atat mai nelinistitor cu cat aceste adevarate probleme par a fi agravate in mod voit, fara ca cineva sa recunoasca acest lucru. Adevarul este trecut sub tacere cu o buna idemanare si acoperit cu false probleme.

Mie mi se pare ca este vorba de dorinta de hegemonie a Germaniei in Europa, lucru ce a determinat reactia Angliei – organizarea unui referendum in vederea iesirii din UE. Chestiunea este ca Germaniei i se permite aceasta hegemonie pe taram economic, spre a nu recurge la o incercare de hegemonie militara. E vorba de o concesie pe care ceilalti lideri ai UE o fac Germaniei. Pe de alta parte, Germania face un joc destul de perfid, parand ca nu e atat de interesata de Europa. Insa ceea ce trebuie spus, cred eu, este ca Germania a incalcat „regulile jocului”, cum se spune, iar felul in care actioneaza, sustinand sus si tare politici de austeritate pe continent, este impotriva spiritului european. Insa Germania poate juca in felul acesta pana la un anumit punct: pana va fi confruntata cu o deflatie puternica. Ea joaca asa pentru ca inca isi mai permite: anul trecut Germania a inregistrat o mica rata de crestere economica, 0,4%, dupa alte estimari recente ea se situeaza la o,7% si chiar 0.9%, care, la nivelul sau economic, inseamna ceva. Germania merge pe ideea celebra: too big to fail. Dupa parerea mea, acest too big to fail este o idee falsa pentru ca nu conditia de a fi mare determina ca entitatea respectiva nu se va prabusi. Minime cunostiinte de statica si rezistenta materialelor ne vor dovedi ca ideea este falsa. De fapt si din punct de vedere economic s-a dovedit ca ideea e falsa. E falsa din punct de vedere conceptual. De aceea Germania merge pe o idee falsa iar riscul, ce se anunta dezastruos, este caderea brusca a Germaniei, cat ar fi ea de mare si puternica din punct de vedere economic. Daca va continua cu aceste politici Germania poate cadea brusc fara posibilitati de a se salva, desi lucrul acesta pare incredibil!! De ce spun cadere brusca? Deoarece caracterul unei asemenea prabusiri nu e cu avertizare si nu poti sa stii exact cand se va intampla (poti insa estima…). Adica e ca si cum lucrurile par a merge bine si dintr-o data sa se intample catastrofa. Din pacate, oamenii politici germani nu iau in considerare o astfel de posibilitate pentru a incerca din timp s-o evite, spre binele Germaniei si al UE. Este cu totul de neinteles aceasta miopie a liderilor germani si aceasta „veselie” de a continua politici economice gresite, care se pot arata pana la urma ca fiind in detrimentul Germaniei. Cucerirea de „noi fronturi”, economice, desigur, in Asia nu cred ca poate compensa efectul devastator al unei posibile deflatii pe plan intern. Lucrul asta nu e luat in considerare de liderii politici germani. Faptul ca aceasta criza din Zona Euro a inabusit cresterea economica a Germaniei e scos in evidenta in acest articol din The Wall Street Journal, pe care il recomand de asemenea a fi citit integral si in original:

Euro Crisis Damps German Growth

Articolul arata ca in 2012 Germania a inregistrat o crestere de 0,7%, dar asta dupa ce doi ani consecutivi a avut o crestere de 3% si de peste 3%! Aceasta incetinire arata ca performantele la export (din cauza cererii ridicate din China) ale Germaniei nu pot compensa o posibila deflatie puternica in interior si in Zona Euro. Articolul arata printre altele:

„Even if Germany begins to recover soon, last quarter’s GDP contraction sets 2013 off on weak footing. The government is cutting its 2013 economic growth forecast to 0.4% from 1% previously, a German economics ministry official told The Wall Street Journal on Tuesday. For 2014, the government is projecting GDP growth of 1.6%, the ministry official said.

Germany’s contraction suggests euro-zone GDP declined for a third straight quarter at the end of last year, and failed to expand for a fifth straight period as fiscal-austerity programs and rising unemployment likely spurred additional output declines in Spain and Italy. A report Tuesday from the European Union’s statistics office showed a euro-zone trade surplus of €11 billion ($14.7 billion) in November, which should limit the expected decline in GDP.”

Or, dupa cum bine se arata in articolul de mai sus (si aici e cercul vicios): contractia economica a Germaniei inseamna declinul PIB-ului pentru intreaga Zona Euro!! Iar programele de austeritate contribuie la lucrul asta. Asta e pericolul cel mai mare. Este ca si cum Titanicul s-a izbit de un iceberg! Consecinta a fost ca acea nava mare si frumoasa, Titanicul, s-a scufundat fara posibilitatea de a se mai putea salva. De asemenea iata ce mai spune articolul:

„”There were mixed signals from the domestic side,” Destatis President Roderich Egeler said. Household consumption increased 0.8% in 2012, while government consumption rose 1%.

But investment in 2012 contracted as companies held back spending in light of Europe’s debt crisis and an uncertain global economic outlook. „For the first time since the economic crisis of 2009, investment did not contribute to GDP growth,” Mr. Egeler said.

Investment in machinery and equipment in Germany was down 4.4% in 2012, while construction investment fell 1.1%, the data showed. In total, investment shaved 0.9 percentage point off annual growth in 2012.” (subl. mea)

Este pentru prima data de cand a inceput criza in 2009 cand investitiile nu au contribuit la cresterea PIB-ului, afirma Dl. Roderich Egeler, Presedintele Destatis. Observati consumul guvernamental care se ridica la 1% si care arata minciuna lansata de unii cum ca programele sociale sustinute cu bani de la guvern ar fi cauza problemelor.

Este ingrijorator ce se intampla si este ingrijoratoare lipsa de perspectiva in judecarea chestiunilor economice si a consecintelor acestora de care dau dovada unii lideri politici de pe continentul nostru. Spre exemplu, cei germani.

martie 31, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Evenimente. America, UE, Romania…



ALEGERI SUA 2012. DEZBATEREA VICEPREŞEDINŢILOR. „Dezbaterea a fost atât de dominată de Joe Biden, încât Paul Ryan a fost un simplu spectator”

Ma asteptam ca Biden sa atace in forta, ceea ce a si facut. Iata ce se arata printre altele:

„[…] Cu toate că, în rândul electoratului, părerile despre eventualul câştigător sunt împărţite, un sondaj făcut în rândul telespectatorilor CNN dându-l câştigător pe Paul Ryan, presa americană şi internaţională scrie că Joe Biden s-a ridicat la înălţimea poreclei de „bulldog” al politcii americane şi a dominiat dezbaterea.

”Dezbaterea a fost atât de dominată de Biden – în sensul bun şi rău – , încât Ryan a fost în mare parte un spectator”, scrie Washington Post.

Cel mai slab moment al actualului vicepreşedinte, Joe Biden, a fost cel în care a recunoscut că Administraţia Obama nu a gestionat bine criza din Benghazi, Libia, unde ambasadorul SUA şi alţi trei cetăţeni au fost ucişi în 11 septembrie.

Pe de altă parte, Paul Ryan, preşedintele Comisiei de Buget din Camera Reprezentanţilor, nu a reuşit să contreze multe dintre atacurile lui Biden, inclusiv în ceea ce priveşte controversatul lui plan de buget, a dat dovadă pe alocuri tocmai de „politeţea” pentru care a fost criticat Barack Obama după dezbaterea cu Mitt Romney şi s-a lăsat dominat de adversarul democrat. Mai mult, Joe Biden a reuşit să atace tocmai în punctele în care Obama ar fi trebuit să atace săptămâna trecută, notează New York Times.

Cu toate că între cei doi candidaţi la vicepreşedinţie există o diferenţă de vârstă de 27 de ani, Paul Ryan a încerat o pledoarie pasionată pentru politici conservatoare şi a părut că s-a pregătit ca pentru examen la capitole unde Joe Biden este un expert, cum ar fi politica extenă, mai scrie sursa. […]

Când Paul Ryan a afirmat că planul lui şi al lui Mitt Romney este de a scade impozitul pe venit cu 20 de procente pentru toate veniturile şi că va elimina „nişele fiscale” pentru cei bogaţi, extinzând astfel baza de impozitare, Joe Biden i-a replicat că proiectul lor „este imposibil din punct de vedere matematic”.

„Nu putem să ne permitem (reducerea impozitelor) pentru persoanele care câştigă mai mult de un milion de dolari. Ele nu au nevoie de acest lucru. Clasa de mijloc are nevoie de aşa ceva”, a declarat Biden.

Pe tot parcursul serii, Biden l-a întrerupt în repetate rânduri pe Paul Ryan, pentru a-l corecta sau a-i da o replică. „Ştiu că sunteţi presat să recuperaţi terenul pierdut, dar cred că oamenii ar avea mai mult de câştigat dacă nu ne-am tot întrerupe”, i-a spus Ryan lui Biden, potrivit Huffington Post.

Miza acestei dezbateri a fost deosebit de mare pentru ambii candidaţi, Biden trebuind să recupereze terenul pierdut de Obama după prima dezbatere, în timp ce Paul Ryan trebuia să păstreze avansul câştigat în ultima săptămână de Mitt Romney.”

Ryan trebuia sa se fereasca de a avea o atitudine „plapanda”… Americanilor le plac lucrurile „in forta” si Biden a mizat, psihologic vorbind, pe acest aspect, fapt ce ar putea sa aiba un efect chiar si asupra electoratului republican, care au avut ocazia sa vada in Biden un „om ca lumea”.  Din ce citesc, nu prea e in regula ce a facut Ryan… Dezbaterea aceasta, dupa „moliciunea” celei dintre Obama si Romney, trebuia sa fie „cu pistoalele pe masa”. 🙂 Din punctul de vedere al imaginii, Ryan trebuia sa para hotarat, determinat, mai mult hotarat decat bine pregatit. Biden a avut de partea lui atat varsta cat si experienta. Pentru Ryan nu a fost o dezbatere deloc usoara, inteleg asta. Nu-i usor sa castigi in fata lui Biden… Biden a punctat deoarece a lasat impresia ca spune: „Imi da mie lectii tinerelul asta… Ii dau eu lectii!!” Oamenii sunt sensibili la astfel de lucruri si Biden a stiut mai bine, din punct de vedere psihologic, cum sa foloseasca treaba asta de partea sa. Oamenii vor sa vada o Administratie hotarata sa scoata America din impasul economic in care se gaseste, niste oameni gata sa-si suflece mainile ca sa urneasca „harbul asta”! Biden a mizat pe chestia  asta si a stiut ce face… Ryan, ca reprezentant al tineretului, ca sa zic asa, trebuia sa se arate mult mai bataios, dar si responsabil in acelasi timp. Ar fi trebuit sa puna accentul pe rolul tineretului: si tinerii vor sa faca ceva, nu numai batranii, si tinerii pot sa faca lucruri mari, nu numai cei in varsta, care se eternizeaza la Putere! Trebuia sa atace, asumandu-si riscuri, chiar riscul de a spune si prostii. In America cred ca e greu sa lupti si sa castigi in fata cuiva care are de partea sa varsta, experienta si prestanta castigate in ani de zile, zeci de ani, de cariera: chiar daca esti un om capabil, sansele de a pierde sunt mari. De aceea Ryan trebuia sa fie mult mai agresiv, in sensul bun al cuvantului, in aceasta dezbatere. Oamenii ar fi trebuit sa-l vada ca munceste acolo! Din greu! Or, el a facut pe spectatorul…

Related articles

Uniunea Europeana

UE a primit premiul Nobel pentru Pace pe 2012

Se arata ca:

„Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2012 a fost atribuit, vineri, Uniunii Europene, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, confirmând oficial o informaţie dezvăluită cu puţin timp înainte de televiziunea publică NRK, informează AFP.

„UE şi strămoşii săi au contribuit de peste şase decenii la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa”, a declarat la Oslo preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.”

Romania Libera

Mario Monti speră că premiul Nobel pentru Pace va oferi „forţă şi convingere” liderilor europeni

Se arata, printre altele, ca:

Şeful Guvernului italian, Mario Monti, şi-a exprimat vineri dorinţa ca acordarea premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene „să poată oferi forţă şi convingere” guvernelor şi cetăţenilor europeni, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Sper că această recunoaştere importantă va oferi o nouă forţă şi convingere guvernelor şi cetăţenilor statelor membre pentru a continua cu hotărâre spre obiectivul unei Uniuni Europene unite, solidare şi deschise faţă de restul lumii, depăşind dificultăţile actuale de natură economică prin consolidarea unor instrumente adecvate”, afirmă el într-un comunicat.

Exprimându-şi „puternica satisfacţie”, fostul comisar european spune că „împărtăşeşte cu convingere” motivaţiile Comitetului Nobel.

El reaminteşte astfel că „integrarea europeană a reprezentat un imbold extraordinar în favoarea păcii şi democraţiei şi a pus capăt secolelor de rivalitate şi războaie sângeroase în Europa, stabilind fundamentele pentru o reconciliere solidă şi definitivă între Franţa şi Germania”.

„Odată cu extinderea sa, Uniunea Europeană a oferit o perspectivă de pace şi reconciliere Europei divizate de Războiul Rece. Promovarea păcii, drepturilor omului şi democraţiei reprezintă bazele acţiunii Uniunii Europene în lume”, a continuat şeful Guvernului italian.

Experienţa UE „suscită un interes în creştere în alte regiuni din lume, este citată drept exemplu şi adeseori este admirată şi imitată”, a conchis Monti.

La rândul său, fostul preşedinte al Comisiei Europene Romano Prodi, intervievat de către agenţia italiană Ansa, s-a arătat „surprins şi bucuros” de acest premiu, acordat „într-un moment dificil” al construcţiei comunitare.

În opinia sa, premiul „demonstrează că UE nu reprezintă bancherii sau finanţele, ci mari obiective şi pacea„.” (subl. mea)

Hillary Clinton a felicitat Uniunea Europeană pentru premiul Nobel pentru Pace

Şapte ţări europene, printre care Franţa şi România, cer aplicarea unui protecţionism industrial european

Se arata ca:

Franţa şi alte şase ţări europene, printre care şi România cer, într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei, ca statele europene să-şi poată subvenţiona mai uşor industria pe viitor, în contextul unei mondializări „neloiale”, scrie Les Echos, în ediţia electronică, potrivit

Din partea României, scrisoarea este semnată de ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

„Trebuie să ne concentrăm pe o revizuire ambiţioasă a politicii noastre industriale”, pledează Arnaud Montebourg, ministrul pentru Redresarea producţiei, în scrisoarea comună adresată executivului european.

Dorinţa sa: Bruxellesul trebuie să-şi relaxeze cadrul de reglementări pentru a favoriza şansele marilor actori industriali ai continentului. Cu alte cuvinte: un protecţionism cu iz european, notează Les Echos.

El a precizat că cele şapte ţări (Franţa, Luxemburg, Germania, Italia, Spania, Portugalia şi România) au cerut, într-o scrisoare comună, că reuniunile miniştrilor europeni ai Industriei să aibă loc în fiecare lună, la fel că şi reuniunile miniştrilor de Finanţe. ”

Europa suferă o „mondializare neloială marcantă, unde ceea ce Bruxellesul ne interzice să facem, toate celelalte ţări o fac„, a spus Montebourg, citat de AFP, în marja unei reuniuni la Luxemburg a miniştrilor europeni însărcinaţi cu industria.

Trebuie să reorientăm Europa, pentru că nu mai este adaptată comerţului mondial neloial. Când americanii, chinezii, indienii, coreenii şi mulţi alţi aleg să îşi subvenţioneze industria, nu au Bruxellesul pe cap„, a spus el.

Noi cerem doar să fim la nivelul a ceea ce solicită competiţia mondială: să avem dreptul să ne apărăm, să ne organizăm şi să ne protejăm„, a continuat ministrul francez.

Comisia Europeană interzice ajutorul de stat când apreciază că acesta provoacă distorsiuni ale concurenţei.

Montebourg a precizat că demersul Franţei a primit sprijinul a numeroase state membre: Germania, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, România, Luxemburg, Grecia, Austria, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria.” (subl. mea)



Cu cât se va împrumuta România ÎN FIECARE SECUNDĂ din 2013 şi 2014. Ce alte cheltuieli vor trage bugetul în jos

Se arata, printre altele, ca:

„Statul român va împrumuta anul viitor câte439 de euro pe secundă, urmând ca ritmul de îndatorare să ajungă la 478 de euro pe secundă în 2014, reiese din calculele gândul, pe baza informaţiilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

În total, statul va împrumuta în 2013 circa 60,5 miliarde de lei, echivalentul a 13,8 miliarde de euro, la un curs mediu de 4,37 lei/euro estimat de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) pentru anul viitor, bani ce vor fi folosiţi şi pentru finanţarea deficitului bugetar, dar şi pentru „rostogolirea” unor datorii mai vechi ajunse la scadenţă, care vor fi înlocuite de noi credite.

Mai mult, Finanţele vor avea de rambursat în 2013, în opt tranşe, peste 930 de milioane de euro Fondului Monetar Internaţional (FMI) în baza acrodului stand-by semnat în 2009, prin care statului i s-a pus la dispoziţie un pachet de sprijin financiar în valoare de 20 de miliarde de euro.

Împrumutul este rambursat de Banca Naţională a României (BNR) şi de Ministerul Finanţelor pe baza unui calendar din care reiese că BNR va plăti până la sfârşitul acestui an circa 1,4 miliarde de euro (1,1 miliarde de DST, la un curs mediu de 1,19 euro/euro), în timp ce Finanţele vor achita pe 23 decembrie prima tranşă în valoare de 127,7 miliarde de euro.

BNR rambursează datoria către FMI din rezerva valutară, ceea ce slăbeşte poziţia valutară a băncii centrale, dar nu afectează bugetul de stat, în timp ce Finanţele vor returna banii de la Trezorerie.

În luna august, rezervele valutare ale băncii centrale au scăzut de la 32,6 miliarde de euro, la 32,5 miliarde de euro. Totodată, rezultatele slabe ale României în ceea ce priveşte atragerea de „bani ieftini” de la Uniunea Europeană (UE), rata de absorbţie a fondurilor europene fiind de numai 9,7% la sfârşitul lunii septembrie – , precum şi absenţa unor investiţii străine de anvergură ar putea pune Ministerul Finanţelor într-o poziţie dificilă în ceea ce priveşte achitarea tranşelor către creditorii internaţionali.

Investiţiile străine directe s-au ridicat la jumătatea anului la circa 621 de milioane de euro, în scădere cu 28% faţă de perioada similară a anului trecut, reiese din datele BNR.

În total, MFP trebuie să returneze FMI circa 1,8 miliarde de euro, sumă ce nu include dobânzile.

Ce alte cheltuieli vor împovăra bugetul de stat pentru anul viitor

În luna decembrie, salariile bugetarilor vor creşte cu 7,4%, însă reîntregirea veniturilor angajaţilor din sectorul public va fi suportată de bugetul pentru anul viitor, buget a cărui elaborare a fost amânată până după alegerile din decembrie.

Guvernul Ponta a decis majorarea salariilor angajaţilor de la stat în două tranşe. Prima, de 8% a costat circa 858,5 milioane de euro, potrivit expunerii de motive din legea prin care a fost adoptată ordonanţa de urgenţă a guvernului Ponta, iar a doua va fi bugetată pentru 2013.

Pentru a se putea reveni la veniturile din 2010, dar şi pentru a se restitui contribuţiile CASS reţinute ilegal de la pensionari, Executivul a negociat cu FMI majorarea deficitului bugetar de la 1,9% din PIB la 2,2% din PIB. Pentru a se încadra în nou ţintă convenită cu creditorii internaţionali, guvernul a sacrificat banii destinaţi pentru investiţii.

În urma rectificării bugetare, sumele alocate cheltuielilor de capital au fost reduse cu 2 miliarde de lei. „La cheltuielile de capital, inclusiv cheltuieli din fonduri rambursabile, s-a optimizat stocul de investiţii printr-o analiză amănunţită a celor 674 de proiecte de investiţii derulate de către instituţiile publice centrale. Au fost identificate 212 proiecte ineficiente, fiind oprite unele investiţii, iar la altele dintre cele rămase au fost diminuate sumele alocate şi reorientate spre alte proiecte. Pentru anul 2013, se va realiza o nouă prioritizare a programului de investiţii împreună cu Banca Mondială”, a motivat executivul.

O altă măsură care ar putea împovăra bugetul pentru anul viitor este introducerea impozitului progresiv. Premierul Victor Ponta şi-a exprimat intenţia de a reduce impozitele pentru persoanele cu venituri mai mici începând cu 1 ianuarie 2013 dacă USL va câştiga alegerile. Reprezentanţii FMI susţin însă că trecerea la cota progresivă ar afecta negativ veniturile de la buget.

Executivul a amânat însă elaborarea proiectului de buget până după alegerile parlamentare deşi, conform legii, acesta trebuia depus până la data de 30 septembrie. „Noul guvern va fi obligat să prezinte bugetul în 15 zile de la instalare (…) Guvernul a stabilit, cu acordul FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, ca în anii în care alegerile parlamentare sunt plasate în ultimle trei luni ale anului, bugetul să fie prezentat la 15 zile după instalarea noului guvern”, a explicat Gerogescu, citat de Mediafax.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 13, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pe teme economice: industria de automobile

Criza economica isi arata coltii prin scaderea masiva a vanzarilor. Iata ce ne spune Romania Libera:

Profitul Renault a scăzut cu aproape 40% în prima jumătate a anului

Se arata ca:

Renault Floride

Renault Floride (Photo credit: BastiaanImages)

„Profitul net al Renault a scăzut cu 39% în prima jumătate a anului, la 746 milioane de euro, însă grupul francez estimează în continuare creşterea vânzărilor de autovehicule în acest an şi menţine estimarea de profit pentru 2012, potrivit cotidianului Wall Street Journal, citat de Mediafax.

Câştigul s-a situat sub aşteptările analiştilor de 873 milioane de euro.

La fel ca mulţi alţi producători de autovehicule din Europa, grupul Renault a fost afectat de o scădere mai puternică şi de durată mai lungă decât anticipau experţii din industrie în urmă cu un an. Vânzările pe piaţa europeană se vor situa în acest an cu 23% sub nivelul din 2007, iar Renault avertizat că anticipează pentru 2012 o contracţie de 6-7% comparativ cu anul trecut, mai mare cu 3 puncte procentuale decât se estima anterior.

Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, a declarat că nu se aşteaptă la o recuperare semnificativă în anii următori.

English: Nissan CEO Carlos Ghosn charges a Nis...

English: Nissan CEO Carlos Ghosn charges a Nissan Leaf, the first mass-produced zero-emission vehicle. (Photo credit: Wikipedia)

Marja operaţională a Renault a coborât cu 24%, la 2,3% din vânzări, de la 3% în primele şase luni ale anului trecut. Veniturile au coborât cu 0,8%, la 20,94 miliarde de euro. Declinul de 15% pe piaţa europeană a fost compensat parţial de un avans de 14% în alte regiuni ale lumii.

Marii producători auto au fost loviţi simultan de declinul vânzărilor şi de un război al preţurilor, care a erodat marjele de profit, în contextul încercărilor competitorilor de a-şi proteja cotele de piaţă şi de a-şi menţine în funcţiune fabricile.

Renault a avut rezultate mai bune decât rivalul PSA Peugeot Citroën, care a raportat în această săptămână o pierdere netă de 819 milioane de euro, faţă de 806 milioane de euro profit în perioada similară a anului trecut.” (subl. mea)

Recomand, desigur, citirea integrala si in original a intregului articol.

Recesiune severa… Observati ca se vorbeste de declinul pe piata europeana, datorita crizei datoriilor suverane.

Iata si un articol scris de Paul Krugman pe blogul sau din The New York Times, ce contine unele elemente ingrijoratoare referitor la situatia din Europa:

The Radicalizing Effect of Euro Disaster

Un articol ce trebuie citit integral si in original cu mare atentie. Dar iata ce arata printre altele:

„So if the policies fail disastrously, which is getting close to a certainty, the effect is to discredit the entire political center, leaving radicals right and left as the only people who aren’t tainted.

It’s hard to know how this ends. But Europe a few years now may be a very different place from the nice alliance of democratic nations we all know and love.” (subl. mea)

Nu-mi place deloc ultima fraza: suna amenintator! Sa ajunga o Europa a extremelor? Ar fi mare pacat… Se va destrama, oare, Uniunea Europeana…? Scriam aici despre atitudinea Marii Britaniei prin vocea premierului David Cameron… Ceea ce se observa este, din pacate, o inrautatire a situatiei economice. Sa ne uitam si la Spania si Grecia: foarte ingrijorator… Cum mi se pare mie? Parca situatia este lasata sa se inrautateasca aici in Europa fara ca cineva sa faca ceva pentru ca Europa sa iasa din all this mess. Lipsa de viziune…? Lucrul e premeditat cu rea vointa…? Ceea ce vedem nu sunt solutii ci, mai degraba, utopii si imposibilitati. Spre exemplu ideea Christinei Lagarde ca Grecia sa-si plateasca imensa datorie… Dupa parerea mea, e un lucru imposibil sau, cum sa zic, aproape imposibil. Nu se prea vede cum ar putea sa se realizeze acest lucru si inca intr-un timp suficient de scurt, adica doar sa-si plateasca datoria. Slaba viziune si ma intreb daca poate veni cu o solutie Comisia Europeana, Consilul European. Din cate se poate constata, se pare ca nu. Se vorbeste foarte mult, se face putin, chiar foarte putin si situatia economica se agraveaza.

Ma intereseaza, si subliniez lucrul acesta, parerea europarlamentarilor nostri, D-na Corina Cretu si Dl. Cristian Preda, despre asemenea subiecte.  Ce se intampla de fapt? Cred ca oamenii au aceeasi senzatie pe care o am si eu, si anume ca sunt mintiti. Situatia economica din Europa se agraveaza pe zi ce trece (lucru ce poate avea consecinte politice nefericite, dupa cum arata Dl. Krugman) si e lasata sa se agraveze, in schimb ni se tot vorbeste de valori, de cu totul altceva parca pentru a estompa sensul acestei evolutii negative… Dl. Krugman  cred ca vrea sa traga un semnal de alarma asupra unei situatii care, din cauza politicilor de austeritate, se agraveaza progresiv, afectand zeci de milioane de oameni, industrii nationale, mediul de afaceri, etc, intr-un cuvant intreaga societate. Care sa fie oare sensul acestor fenomene? Ce se doreste de fapt? Unde se va ajunge? Sunt lucruri care se fac intentionat, cu rea intentie? Ce fel de scopuri se urmaresc si de catre cine? Se poate, oare, vorbi de teoria conspiratiei? Dl. Krugman spune:

It’s hard to know how this ends.

iulie 27, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Marea Britanie si Uniunea Europeana

Iata un foarte interesant articol din The New York Times ce pune o intrebare dificila:

Will Britain Ever Leave the European Union?


Iata ce se arata spre sfarsit:

„But could Britain actually leave the Union?

Renegotiating membership would be tough. Though some concessions could be secured, France and Germany would never allow Britain to stay in the single market but opt out of social, agricultural and regional policies — the euro-skeptic dream.

A referendum on the outcome of a renegotiation would therefore be unpredictable and could precipitate an accidental exit from the Union.

Meanwhile, there is a danger that Britain’s increasingly aloof stance within the Union could marginalize it and reduce its influence. Under that scenario, a British exit could become a slow self-fulfilling prophecy.

But any referendum will probably come after the next British elections, which may not be until 2015, by which time the Union, because of changes forced by the euro zone crisis, could be markedly different anyway.

So Britain’s European destiny remains as ambivalent as ever. The answer to its probable referendum will most likely depend on the precise question Britons are asked — and when they finally confront it.”

Bineinteles, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Este de luat in seama ce spune premierul Conservator, Dl. David Cameron:

“I don’t think Britain is happy with its current relationship with the E.U.,” Mr. Cameron said.

Ar fi interesant de stiut cum vad aceste lucruri europarlamentarii nostri: D-na Corina Cretu si Dl. Cristian Preda. Ii rog sa-si exprime punctul de vedere.

Mi se pare ca Dl. Cameron se face purtatorul unui mesaj eurosceptic. N-am auzit, de pilda, sa aiba o astfel de pozitie premierul italian sau cel spaniol… Oare de ce din partea premierului britanic? (Iata, un nou de ce !). Ciudat este (nu-i asa?) ca noi dorim sa facem parte din UE, din Zona Euro, etc, iar altii nu stiu cum sa iasa…  Sau poate ca si altii nu spun, dar gandesc precum Dl. Cameron…

„“At the start of the century, the question was whether Britain was going to join the euro,” said Mark Leonard, executive director of the European Council on Foreign Relations. “Now it’s whether we are going to leave the E.U.””

Ce mai poti sa zici citind asa ceva…? De observat ca persoanele care exprima astfel de idei nu sunt unele oarecare. Adica un oarecine lipsit de importanta, a vorbit si nea’ Ion ca e si el om… Cand astfel de idei sunt spuse, spre exemplu, de catre premierul britanic, trebuie sa li se dea importanta cuvenita.

In final, va propun sa vizitati un site (cred ca merita!) in care veti intalni multe puncte de vedere despre Europa:

The European Council on Foreign Relations (ECFR)

DE citit si…


Der Spiegel: FMI analizează oprirea sprijinului pentru Grecia. Statul elen ar putea intra în incapacitate de plată în septembrie

Se arata ca:

„Fondul Monetar Internaţional analizează oprirea sprijinului pentru Grecia, din cauza incapacităţii acestei ţări de a-şi respecta angajamentele asumate în programul de salvare convenit cu creditorii, potrivit unui articol care va apărea luni în Der Spiegel, relatează publicaţia elenă Kathimerini, potrivit Mediafax.

Grecia ar putea intra în default în luna septembrie, se arată în articolul publicaţiei germane, conform căruia răbdarea oficialilor FMI se apropie de sfârşit.

„Oficiali de rang înalt ai Fondului au informat Uniunea Europeană că FMI nu mai vrea să mai ajute Grecia”, potrivit publicaţiei germane.

FMI şi-a menţinut punctul de vedere că Grecia trebuie să reducă raportul dintre datorii şi PIB la 120% până în 2020, pentru ca datoria publică să devină sustenabilă pe termen mediu, dar reprezentanţii instituţiei sunt foarte pesimişti în legătură cu capacitatea ţării de a face acest lucru.

„Acordarea unui timp mai îndelungat Greciei pentru respectarea ţintelor fixate ar necesita un ajutor suplimentar de 10-50 miliarde de euro, estimează troica creditorilor formată din UE, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI.

Multe dintre guvernele ţărilor din zona euro nu sunt dispuse însă să facă noi concesii Greciei. Pe de altă parte, majoritatea guvernelor consideră că riscurile legate de ieşirea Greciei din zona euro pot fi ţinute sub control.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

iulie 22, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Ce va fi in Egipt…?

Iata un articol foarte interesant din Gandul, despre situatia din Egipt:


Mohammed_Morsi (Photo credit: AslanMedia)

Noul preşedinte al Egiptului este candidatul „Frăţiei Musulmane”. Mohamed Morsi a obţinut peste 13 milioane de voturi

de Andrei Luca POPESCU

Iata ce se arata:

„Candidatul „Frăţiei Musulmane”, doctorul Mohamed Morsi, a fost ales preşedintele Egiptului, a anunţat duminică seara Comisia Electorală de la Cairo, după ce a avut de rezolvat un număr foarte mare de contestaţii.

Morsi l-a învins pe contracandidatul său, Ahmed Shafiq, cu 51,73%, faţă de doar 48,27% din voturi. El a obţinut peste 13 milioane de voturi.

Peste 800.000 de voturi au fost anulate, conform Al Jazeera.

Rezultatul alegerilor vine într-un context foarte tensionat în Egipt, unde zeci de mii de oameni au aşteptat zile în şir, în Piaţa Tahrir din Cairo, rezultatul oficial al alegerilor.

Consiliul generalilor care conduce ţara, de când fostul dictator Hosni Mubarak a fost îndepărtat de la putere, în februarie 2011, este acuzat din ce în ce mai dur de către populaţie că a tergiversat alegerea unui nou preşedinte şi că întârzie redactarea unei noi Constituţii.

De altfel, puterea militară şi-a arogat noi drepturi la începutul lunii iunie, care o scot de sub controlul civil şi îi acordă puteri sporite în ce priveşte redactarea noii Constituţii, puterea legislativă şi siguranţa naţională.

Morsi, 60 de ani, conduce din 2011 Partidul Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a grupării „Frăţia Musulmană”. Este de formaţie inginer şi a făcut un doctorat în SUA. Morsi a fost parlamentar în perioada 2000-2005, ca independent, pentru că Frăţia Musulmană fusese interzisă ca formaţiune politică de către regimul Mubarak.

Contracandidatul său, Ahmed Shafiq, 70 de ani, este văzut de egipteni ca un reprezentant al vechiului regim. El a fost pilot de vânătoare, la fel ca Mubarak, şi este considerat reprezentantul neoficial al Consiliului Suprem al Forţelor Armate (grupul generalilor care conduce ţara).

Shafiq a deţinut funcţii în regimul Mubarak, fiind ministrul Aviaţiei şi şeful Forţelor Aeriene. A deţinut şi funcţia de prim-ministru interimar, în ultimele zile ale regimului Mubarak.

Chiar dacă Morsi a câştigat, rămân încă multe întrebări despre ce va urma în Egipt

Imediat după închiderea urnelor, Consiliul generalilor a limitat drastic puterile preşedintelui, luându-i de exemplu atributul de a declara singur război.

Mohamed Morsi va prelua mandatul oficial pe 1 iulie, iar Consiliul Generalilor a anunţat că va preda puterea către noul Guvern pe 30 iunie.

Cum se va poziţiona Egiptul cu un islamist în frunte

Administraţia Morsi nu îşi va putea permite să rupă relaţiile cu SUA (Egiptul primeşte anual în jur de 1 miliard de dolari ca asistenţă militară de la SUA), pentru că Egiptul, chiar şi condus de Frăţia Musulmană, trebuie să-şi reclădească economia, arată o analiză Foreign Policy. Depinde, astfel, de ajutorul, împrumuturile şi investiţiile americane şi europene. Deteriorarea relaţiilor cu Israelul echivalează cu deteriorarea relaţiei cu SUA.

Chiar dacă ar vrea să schimbe radical politica externă a Egiptului, Morsi are puterile limitate prin lege, puterea militară şi serviciile secrete având un cuvânt de spus în acest domeniu.

Pe de altă parte, într-un Egipt unde democraţia câştigă tot mai mult teren, iar vocea poporului pune o presiune imensă pe puterea politică – toate cererile majore au fost până acum satisfăcute, va fi greu pentru Morsi să satisfacă orice cerere a partenerilor americani. Va fi nevoie ca Egiptul să îşi dezvolte o politică externă proprie, care să îi restabilească rolul de lider regional (Egiptul are cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu).

Modelul considerat viabil pentru Egipt este Turcia, unde un partid islamist se află la putere. Şi acolo, există o retorică anti-Israel, folosită însă doar pentru a dezamorsa tensiunile interne, nu şi în politica externă.”

DE citit si…

Iata ce arata, printre altele, articolul de mai sus, din The New York Times:

In a statement, the White House referred to that promise, congratulating Mr. Morsi even as it called on him to reach out to Egypt’s non-Islamists: “We believe in the importance of the new Egyptian government upholding universal values, and respecting the rights of all Egyptian citizens — including women and religious minorities such as Coptic Christians.” The statement also called on the military to allow a full transition to a democratic government.

Official reaction in Israel was muted, congratulating Egypt on its election. Israeli officials have watched the roiling events next door with trepidation, reflecting concern that the Egyptian generals’ long honoring of a peace treaty with Israel would be up for reassessment under a new government.

In Gaza, however, where the Brotherhood’s ally Hamas is predominant, wild celebrations broke out. Gunmen took to firing long volleys in the air, leading to the death of a 24-year-old man and the wounding of two girls in Rafah, near the border crossing with Egypt.On its own, the Brotherhood’s control of the presidency will do nothing to reduce the fierce polarization of Egyptian society. On Saturday night, a counterprotest that reportedly grew to over 10,000 people took place in a neighborhood with a heavy concentration of military personnel, demonstrating in support of the ruling generals, Mr. Shafik and secular government. Mr. Shafik, Mr. Mubarak’s last prime minister, campaigned with the support of the old ruling party elite as a new strongman who could restore order after 16 months of chaos.

Earlier in the day, a group of secular political leaders and lawmakers who call themselves liberals held a televised news conference to declare their support for the generals and the dissolution of the Brotherhood-led Parliament. They praised the shutdown of Parliament as a victory for law and order, citing an unusually rushed court decision. (The Brotherhood has respected the court ruling but challenged its implementation.)

The secular politicians also accused the Brotherhood of “hijacking” the revolution and called the group a threat to the “civil” character of the state. They dismissed the Brotherhood’s pledges to govern in coalition, respecting individual and minority rights, and instead accused the group of plotting to impose religious rule.

Incongruously, given Washington’s history of antagonism with the Islamists of the Muslim Brotherhood, the secular block argued that the United States was improperly attempting to sway the presidential race in favor of the Brotherhood, although American officials and the embassy here have said they support the democratic process regardless of the result.

Mr. Shafik was silent on Sunday. But a handful of his supporters held their own angry protests to denounce the election commission’s declaration.” (subl. mea)

Stau si mai intreb ce va urma in Egipt si nu numai… Ma gandeam si la Siria: daca regimul lui Bashar al-Assad ar fi indepartat, in cele din urma, de la Putere, i-ar urma tot Fratia Musulmana…? Victoria in alegeri a D-lui. Morsi, deci a Fratiei Musulmane, ar putea avea un ecou larg in toata lumea musulmana. Sa nu uitam ca Egiptul e cea mai mare tara musulmana din Nordul Africii si este de asteptat, dupa parerea mea, ca si tari musulmane mai mici sa se uite spre Egipt, iar aceasta victorie ar putea avea o mare influenta in aceste tari.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Update – Situatia dintre Turcia si Siria


NATO se reuneşte la cererea Turciei. Care este riscul izbucnirii unui război cu Siria

de Iuliana Enache, Andrei Luca POPESCU

Iata ce se arata in acest articol pe care il recomand a fi citit integral si in original:

„NATO a confirmat duminică după-amiază că o reuniune a Consiliului Atlanticului de Nord va avea loc marţi la Bruxelles la cererea Turciei, după ce unul dintre avioanele sale de vânătoare a fost doborât vineri de Siria în Marea Mediterană, relatează AFP.

„Consiliul Atlanticului de Nord se va reuni marţi la cererea Turciei”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu. O sursă diplomatică turcă a declarat duminică, la Ankara, că Turcia cere această reuniune urgentă a celor 28 de ambasadori aliaţi, care va avea loc la sediul Alianţei din Bruxelles.

Turcia a invocat articolul 4 din tratatul fondator al NATO, care prevede că ţările membre pot aduce o problemă în atenţia Consiliului Alianţei Nord-Atlantice şi o pot dezbate cu aliaţii, a subliniat această sursă sub acoperirea anonimatului, adăugând că reuniunea este prevăzută pentru marţi.

Acest articol stipulează că „părţile se vor consulta de fiecare dată dacă, după părerea uneia dintre ele, integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea uneia dintre părţi este ameninţată”.

Turcia a acuzat duminică Siria că a doborât unul dintre avioanele sale de vânătoare, care era dezarmat şi se afla în misiune de antrenament, în spaţiul aerian internaţional şi nu în spaţiul sirian, aşa cum a afirmat Damascul.

Avionul militar turc doborât în Siria se afla în spaţiul aerian internaţional şi nu în spaţiul aerian sirian, a declarat duminică ministrul turc al Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu, precizând că avionul efectua o misiune de antrenament şi un test al sistemului radar, fără a fi înarmat, relatează AFP.

„Potrivit concluziilor noastre, avionul a fost doborât în spaţiul aerian internaţional, la 13 mile nautice de Siria”, a declarat el pentru postul public de televiziune TRT.

Ministrul a insistat asupra faptului că avionul turc F-4 Phantom zbura singur şi nu avea „nicio misiune, inclusiv nici cea de strângere de informaţii, deasupra Siriei”.

Davutoglu a recunoscut totuşi că avionul a intrat la un moment dat în spaţiul aerian sirian, în timpul incidentului de vineri.

„Aparatul nu a arătat niciun semn de ostilitate faţă de Siria şi a fost doborât la aproximativ 15 minute după ce a încălcat pentru un moment spaţiul aerian sirian”, a declarat el.

Davutoglu a adăugat că radarele turce le-au cerut celor doi piloţi ai avionului să părăsească spaţiul aerian sirian, dar din Siria nu a venit niciun avertisment.

„Sirienii ştiau bine că este vorba despre un avion militar turc şi natura misiunii sale”, a adăugat el.

Ministrul a precizat că aparatul de zbor efectua, fără armament, o misiune de antrenament şi un test al sistemului de radar din Marea Mediterană.

Un război NATO-Siria?

Mai mulţi comentatori au pus în discuţie problema articolului 5 din Tratatul NATO, care prevede că dacă un stat aliat este atacat, se consideră că întreaga Alianţă Nord-Atlantică a fost atacată. Astfel, dacă un stat NATO se consideră atacat, el poate cere asistenţa Alianţei pentru a răspunde militar.

Opozanţii acestei teorii susţin că există dubii dacă invocarea acestui articol va duce la izbucnirea unui război NATO-Siria, similar cu intervenţia Libiei.

Grupul american Atlantic Council arată că există două mari probleme în declanşarea unui război NATO-Siria. Prima priveşte problema atacului: poate fi calificată reacţia Siriei un atac, chiar dacă a fost supradimensionată şi aparent lipsită de motiv?

A doua problemă priveşte însăşi aplicarea articolului 5. NATO poate decide că acest atac intră sub incidenţa articolului 5, dar nimic nu obligă Consiliul Alianţei să declanşeze un atac asupra Siriei. NATO trebuie să decidă ce măsuri se impun în acest caz, iar acestea nu este obligatoriu să fie de natură militară.

Articolul 5 a fost invocat de SUA, după atacurile de la 11 septembrie 2001, împotriva Afganistanului. Atunci, Alianţa a decis să susţină militar SUA în intervenţia sa.

În prezent, atât poziţia Consiliului de Securitate al ONU, cât şi cea a NATO nu favorizează un conflict cu Siria. La ONU, Rusia şi China îşi exercită dreptul de veto în această problemă, iar secretarul general al NATO a explicat recent că Alianţa nu ia în calcul o intervenţie similară cu cea din Libia.” (subl. mea)

iunie 25, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Criza din Zona Euro. Pareri


DAVOS/SWITZERLAND, 27JAN10 - George Soros, Cha...

Soros: Criza din zona euro ameninţă să distrugă Uniunea Europeană şi să împingă Europa într-un „deceniu pierdut”

Iata ce se arata printre altele:

Criza din zona euro ameninţă să distrugă Uniunea Europeană şi să împingă Europa într-un „deceniu pierdut”, similar Americii Latine în anii ’80, a spus el. Prezent la o conferinţă pe teme economice la Trento, Italia, Soros a definit situaţia gravă a euro ca o criză a datoriilor suverane, interconectată strâns cu o criză a sistemului bancar.

„O soartă similară cu cea a Americii Latine aşteaptă acum Europa. Asta este responsabilitatea pe care trebuie să o conştientizeze Germania şi celelelate state creditoare. Dar nu este niciun semn că s-ar întâmpla aşa ceva”, a afirmat miliardarul. […]

„Criza din Grecia ar putea atinge punctul culminant în toamnă. Până la acel moment, economia germană va încetini, astfel că va fi şi mai dificil decât în prezent pentru cancelarul Angela Merkel să convingă populaţia germană să accepte noi responsabilităţi în Europa. Asta creează o fereastră de trei luni”, a spus el.

„Povara şi vina” ajustării dezechilibrelor din zona euro cad în totalitate asupra statelor mai slabe de la periferia zonei euro, chair dacă statele din centrul uniunii monetare au o responsabilitate mai ridicată pentru criză.

„«Centrul» este responsabil pentru crearea unui sistem defect, de introducerea unor tratate defecte, de urmare a unor politici defecte şi de adoptarea tot timpul a unor măsuri insuficiente şi cu întârziere”, a adăugat Soros.

Miliardarul a cerut înfiinţarea unei scheme de asigurare a depozitelor la nivel european şi acces direct al băncilor la fondul de salvare al zonei euro, supraveghere financiară şi reglementări comune.

De asemenea, ar fi necesare măsuri pentru a reduce costurile de împrumut ale statelor puternic îndatorate, însă şi acestea ar avea nevoie de sprijinul Grmaniei şi al Bundesbank. Zona euro ar avea în final nevoie de o autoritate financiară care să preia o mare parte din riscurile de solvabilitate ale statelor membre, a adăugat el.

Sistemul financiar din Europa se fragmentează şi se reorganizează de-a lungul unor linii naţionale, a declarat miliardarul, evoluţie care în câţiva ani va face posibilă o dezmembrare ordonată a zonei euro.

„O destrămare a uniunii monetare mai devreme va fi aproape sigur dezordonată”, a spus el.

Autorităţile germane ar trebui să facă „un efort extraordinar” pentru a obţine în următoarele trei luni sprijinul populaţiei pentru măsurile necesare opririi actualelor trenduri, însă oficialii de la Berlin trebuie convinşi cu orice preţ să arate spirit de conducere şi să menţină Uniunea Europeană, consideră Soros.”

Dar sa vedem si o alta parere! Iata ce spune Paul Krugman in The New York Times:

Assistant Secretary, U.S. Treasury, Harry Dext...

Assistant Secretary, U.S. Treasury, Harry Dexter White (left) and John Maynard Keynes, honorary advisor to the U.K. Treasury at the inaugural meeting of the International Monetary Fund’s Board of Governors in Savannah, Georgia, U.S., March 8, 1946. (Photo credit: Wikipedia)

The Austerity Agenda

„“The boom, not the slump, is the right time for austerity.” So declared John Maynard Keynes 75 years ago, and he was right. Even if you have a long-run deficit problem — and who doesn’t? — slashing spending while the economy is deeply depressed is a self-defeating strategy, because it just deepens the depression. […]

The bad metaphor — which you’ve surely heard many times — equates the debt problems of a national economy with the debt problems of an individual family. A family that has run up too much debt, the story goes, must tighten its belt. So if Britain, as a whole, has run up too much debt — which it has, although it’s mostly private rather than public debt — shouldn’t it do the same? What’s wrong with this comparison?

English: Paul Krugman at the 2010 Brooklyn Boo...

English: Paul Krugman at the 2010 Brooklyn Book Festival. (Photo credit: Wikipedia)

The answer is that an economy is not like an indebted family. Our debt is mostly money we owe to each other; even more important, our income mostly comes from selling things to each other. Your spending is my income, and my spending is your income.

So what happens if everyone simultaneously slashes spending in an attempt to pay down debt? The answer is that everyone’s income falls — my income falls because you’re spending less, and your income falls because I’m spending less. And, as our incomes plunge, our debt problem gets worse, not better.

This isn’t a new insight. The great American economist Irving Fisher explained it all the way back in 1933, summarizing what he called “debt deflation” with the pithy slogan “the more the debtors pay, the more they owe.” Recent events, above all the austerity death spiral in Europe, have dramatically illustrated the truth of Fisher’s insight.

And there’s a clear moral to this story: When the private sector is frantically trying to pay down debt, the public sector should do the opposite, spending when the private sector can’t or won’t. By all means, let’s balance our budget once the economy has recovered — but not now. The boom, not the slump, is the right time for austerity.

As I said, this isn’t a new insight. So why have so many politicians insisted on pursuing austerity in slump? And why won’t they change course even as experience confirms the lessons of theory and history? […]

So the austerity drive in Britain isn’t really about debt and deficits at all; it’s about using deficit panic as an excuse to dismantle social programs. And this is, of course, exactly the same thing that has been happening in America.

In fairness to Britain’s conservatives, they aren’t quite as crude as their American counterparts. They don’t rail against the evils of deficits in one breath, then demand huge tax cuts for the wealthy in the next (although the Cameron government has, in fact, significantly cut the top tax rate). And, in general, they seem less determined than America’s right to aid the rich and punish the poor. Still, the direction of policy is the same — and so is the fundamental insincerity of the calls for austerity.

The big question here is whether the evident failure of austerity to produce an economic recovery will lead to a “Plan B.” Maybe. But my guess is that even if such a plan is announced, it won’t amount to much. For economic recovery was never the point; the drive for austerity was about using the crisis, not solving it. And it still is.” (subl. mea)

Din ceea ce spune Krugman, reiese foarte clar ca motivele crizei sunt, de fapt, motive politice.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.



Pierre Moscovici: Grecia trebuie să adopte opţiunile care să-i permită să rămână în zona euro

Preşedintele Băncii Mondiale: Zona euro trebuie să fie gata să recapitalizeze băncile, dacă Grecia părăseşte blocul

Negriţoiu: Dacă Grecia iese din zona euro, problema va fi cine finanţează portofoliul de 5-7 mld.euro

iunie 3, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 65 comentarii

Barack Obama: “The one thing we have not done is we have not launched a war”

Iata un foarte interesant articol din The New York Times:

Obama Challenges Republicans on Iran

Official photographic portrait of US President...

Image via Wikipedia


In legatura cu criticile pe care i le aduc Republicanii legate de faptul ca nu incepe un razboi cu Iranul, Obama a spus raspicat ca razboiul nu este un joc. Obama a aratat:

„“This is not a game,” Mr. Obama said during a news conference at the White House timed to coincide with Super Tuesday voting in the Republican primaries in a number of crucial states. Mr. Obama gave a staunch defense of his administration’s actions to rein in Iran’s nuclear ambitions and said tough sanctions put in place by the United States and Europe were starting to work and were part of the reason Iran had returned to the negotiation table.”

“The one thing we have not done is we have not launched a war,” Mr. Obama said. “If some of these folks think we should launch a war, let them say so, and explain to the American people.””

Parerea Opozitiei:

English: Governor Mitt Romney of MA

Image via Wikipedia

„[…]Rick Santorum derided the negotiations with Iran as “another appeasement, another delay, another opportunity for them to go forward while we talk,” and Mitt Romney, before the same group, said, “Hope is not a foreign policy.” Mr. Romney added, “The only thing respected by thugs and tyrants is our resolve, backed by our power and our readiness to use it.””speaking at CPAC in Washington D.C. on Februar...

Destul de belicoase afirmatiile. De observat ca Republicanii sunt in favoarea interventiei militare in Iran. Chiar stateam si ma intrebam: daca va ajunge Presedinte un republican chiar va incepe razboiul cu Iranul…? Sau aceste declaratii tin de campania electorala…?

Replica lui Obama:

„Mr. Obama hit back hard. “There’s no doubt that those who are suggesting, or proposing, or beating the drums of war, should explain clearly to the American people what the costs and benefits would be,” he said, reflecting a belief within the administration and the Obama campaign that Americans, after a decade of war in Afghanistan, Iraq and Libya, are fed up with conflict if it can be avoided through diplomacy and economic pressure.

Beyond that, Mr. Obama said that administration and intelligence officials — in the United States and in Israel — believe that Iran has not acquired a nuclear weapon yet, and that there is still time for sanctions to force the Iranian regime to give up any weapons program it might have. “At this stage it is my belief we have a window of opportunity,” Mr. Obama said.

“And so this notion that somehow we have a choice to make in the next week or two weeks or month or two months is not borne out by the facts,” the president said.” (subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Desigur, e de inteles ca un cetatean american are tot dreptul sa se intrebe si sa stie cat cheltuieste Obama pe Volt. Dar de ce nu s-ar intreba cat ar costa un asemenea razboi – agreat, din cate pot sa constat, de tabara Republicanilor – cu Iranul  si care ar fi beneficiile pentru US si poporul american. Ce e mai bine: sa cheltuiesti pentru ca sa salvezi o mare intreprindere de la faliment si, implicit, locuri de munca sau sa cheltuiesti sume fabuloase pe un razboi devastator din care America n-ar prea avea cine stie ce de castigat – costuri mari, beneficii putine? Trebuie remarcat ca Iranul este o tara mare – are aproape 80 de milioane de locuitori!! Este o tara care, din punctul de vedere al numarului de locuitori, este mai mare decat Irak si Afganistan luate la un loc amandoua si dispune de o forta militara si logistica mai mare decat cele doua. America a cheltuit enorm pe razboaiele din Irak si Afganistan, sub o administratie Republicana, si fara sa se vada beneficii prea mari de pe urma acestor razboaie. Dimpotriva, costurile, vorba lui Obama, au fost uriase!! Cine a suportat aceasta strategie? Nu cumva contribuabilul american? Nu cumva acea „majoritate tacuta„, cum se exprima odinioara Nixon? Cu alte cuvinte, problema e extrem de simpla: se fac razboaie deosebit de costisitoare, cine plateste? Ori plateste contribuabilul, ori se goleste visteria, ori ambele. Si ne intrebam, pe urma, de ce Statul face eforturi ca sa salveze de la faliment firme, care altminteri o duceau bine mersi! Cu alte cuvinte, aceste razboaie deosebit de costisitoare nu duc la altceva decat la contractia masei monetare. Pe urma ne intrebam de ce se tiparesc bani! Sau de ce creste datoria Americii! Sau de ce intra firme in faliment, de ce se prabusesc banci!!

Oare de ce?


De citit si…

World Powers Agree to Resume Nuclear Talks With Iran

By and

Se arata, printre altele, ca:

„The Israelis are increasingly skeptical that international pressure will lead Iran to abandon its uranium enrichment activities, which Israel and the West suspect are a cover for Iran to achieve the ability to make nuclear weapons. Iran has said the activities are purely peaceful.

At a news conference in Washington on Tuesday, Mr. Obama defended his record on Iran against Republican critics who have called him too lenient. On the contrary, Mr. Obama said, he had deeply isolated the Iranian authorities and had helped to press them to resume negotiations.

Fears of a pre-emptive Israeli attack on Iran’s nuclear facilities have driven up oil prices and represent a threat to the already fragile state of a global economy still reeling from a sovereign debt crisis in Europe. At the same time, the Iranians have acutely felt the squeeze from sanctions aimed at pressing the government to freeze its uranium enrichment program.

The resumed talks represent a significant step forward because all six parties agreed to participate. But that may have been the easy part. One senior French official said that a desire to avoid a military confrontation could lead some parties to take a softer stance on Iran, looking for any small concession that could be interpreted as success.” (subl.mea)


On Iran, Questions of Detection and Response Divide U.S. and Israel


Printre altele se arata ca:

President Barack Obama and Israeli Prime Minis...

Image via Wikipedia

„Mr. Obama has said from his days as a candidate for president that he would enter such talks without conditions. Mr. Netanyahu views that as foolish to the extreme. Speaking in Canada before he arrived in Washington, Mr. Netanyahu demanded that before any negotiations begin, Iran must take steps that would preclude it from progressing toward a bomb. Mr. Obama’s advisers say the chances of Iran’s agreeing to that at the outset of a negotiation are zero. And they insist that there is time to try another round of negotiations.

English: Benjamin Netanyahu, Israeli politician

Image via Wikipedia

“I have zero doubt that if Iran attempted a breakout, we’d see it,” one senior administration official said several weeks ago. But in the past, there have been doubts. Two years ago, Robert M. Gates, then the secretary of defense, asked: “If their policy is to go to the threshold but not assemble a nuclear weapon, how do you tell that they have not assembled? I don’t actually know how you would verify that.”

The truth is that the answer to the question is unknowable. While American intelligence agencies famously misjudged that Saddam Hussein was advancing on a bomb project when he had none, they also have a long record of missing signs that countries were getting very close to a bomb. They missed the timing of the first Soviet nuclear test in 1949, to President Harry S. Truman’s outrage. They also got the timing wrong on China in the 1960s, India in the ’70s and Pakistan in the ’80s. To this day, even after North Korea has conducted two nuclear tests, no one is sure whether the country’s engineers actually know how to make and deliver a real, working bomb.” (subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 7, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii