Lumea in Epoca Obama

Un foarte interesant articol din Ziare.com:

Cum si-au pierdut SUA prietenii, i-au facut puternici pe radicali, iar lumea a devenit mai periculoasa

Se arata ca:

„Incepand din anul 2008, cand laureatul Premiului Nobel pentru Pace a fost presedintele american Barack Obama, lumea a devenit un loc mai periculos, iar in multe regiuni au aparut noi amenintari sau au revenit unele vechi, sustine un expert international in contrainsurgenta si contraterorism.

In prezent, la sapte ani distanta de la acel moment, tabela de scor este clara: baietii rai castiga si interesele Americii sunt subminate zilnic, sustine Sebastian Gorka, doctor in stiinte politice, intr-un articol pentru site-ul de de comentarii si analize politice Breitbart.

Rusia, islamul si imperiile: Credinta in oportunitate

Acesta trece in revista situatii tensionate de pe toate continentele populate ale lumii, subliniind ca America inca nu si-a revenit dupa experienta 11 septembrie.

In acest context, Gorka indeamna la un instantaneu la rece al situatiei strategice globale pentru a vedea daca administratia al carei sef a primit un Premiu Nobel pentru Pace in primul sau an in functie a facut intr-adevar lumea un loc mai sigur si mai pasnic.

Predictii pentru 2015 – la ce se asteapta intreaga lume pentru anul care abia a inceput

Europa

In cea mai mare parte a secolului trecut, siguranta Americii a avut legatura directa cu continentul european. Fie ca a fost vorba despre genocidele celor doua razboaie mondiale sau totalitarismul Razboiului Rece, Europa a fost sursa amenintarilor strategice si uneori existentiale pentru America.

Primul exemplu este cel al presedintelui rus Vladimir Putin, care „a spart un tabu international vechi de aproape 70 de ani”, potrivit sursei citate, prin folosirea fortei pentru a redesena granitele nationale, odata cu anexarea Crimeii.

Aici este inclusa si doborarea, in iulie 2014, a avionului Malaysia Airlines in estul Ucrainei, de catre forte armate sprijinite de Moscova.

Putin, cel mai mare pericol pentru America – care sunt riscurile

Totodata, Uniunea Europeana a devenit si mai nedemocrata, iar politici economice si fiscale nesustenabile vin din partea birocratiei de la Bruxelles in numele unei „uniuni mai largi si mai profunde”.

Aceste masuri au dus la victorii ale unor formatiuni din cele doua extreme ale politicii – UKIP in Marea Britanie si „populistii socialisti utopici precum partidul Syriza”, din Grecia.

Povestea si secretele omului care a castigat Grecia si a zguduit Europa din temelii

De asemenea, politicile de imigratie ale multor state UE au facilitat stabilirea in aceste tari a sute de „enclave” etnice si religioase pe un continent unde integrarea este vazuta drept un lucru rau si unde cautatorii de talente in randul radicalilor pentru grupari precum al Qaida si Statul Islamic identifica, indoctrineaza si recruteaza asasini precum cei de la Charlie Hebdo, dar si mii de luptatori pentru Statul Islamic.

Statul Islamic ameninta cu noi atacuri, dupa Paris: Vom ajunge in toata Europa

Au aparut astfel miscari precum PEGIDA, din Germania, pe masura ce legaturile Europei cu miscarea mondiala a jihadistilor sunt tot mai evidente, dupa macelul din Paris, decapitarea unui militar britanic pe strazile Regatului Unit, precum si zecile de arestari legate de infractiuni de terorism, in Belgia si Spania, atesta esecul actualei campanii internationale impotriva terorismului islamist.

Orientul Mijlociu si Africa de Nord

Cea mai grava situatie din toata lumea este insa considerata cea din aceste zone, unde Primavara Araba datatoare de sperante s-a transformat foarte rapid intr-o „Iarna a Crestinilor”, precum si intr-o victorie a fundamentalistilor si a fortelor antidemocratice.

Este remarcata Fratia Musulmana, care a provocat caderea regimurilor autoritare, dar si prabusirea celor din Siria si Libia, unde se desfasoara adevarare razboaie civile.

In plus, minoritatile vulnerabile din regiume, cu precadere vechile comunitati de crestini, s-au transformat in tinta islamistilor radicali, care i-au ucis, persecutat sau izgonit pe membrii acestora.

Al Qaida, mesajul de Craciun: Pregatiti-va pentru cel mai mare cosmar!

Yemenul s-a prabusit sub atacurile insurgente si dupa demisia guvernului de la Sanaa. Iranul a obtinut concesie dupa concesie din partea administratiei Obama, fara a i se opri achizitia de arme nucleare, in timp ce Statul Islamic este vazut drept o noua amenintare si mai periculoasa decat a fost vreodata al Qaida. Gruparea terorista care ameninta lumea a ajuns atat de periculoasa pe cat visa Osama bin Laden sa fie la randul sau.

Africa

Aici, amenintarile sunt la fel de periculoase precum erau in 2008, iar cel mai grav caz este in Nigeria, unde miscarea globala jihadista se consolideaza prin atacurile gruparii Boko Haram, ale carei campanii vizeaza crestinii si practic pe toti cei care nu vor sa traiasca intr-un sistem bazat pe sharia si pe interpretarea din secolul 7 a Coranului.

Unul dintre cele mai mari atentate din istorie, cu mii de morti, comis in timp ce toti eram cu ochii pe Franta

Americile

Si una dintre cele mai pasnice si sigure tari din lume, Canada, a devenit o victima directa a miscarii globale jihadiste dupa o serie de atacuri impotriva fortelor sale armate si chiar a institutiilor sale.

Violente in Canada: Crime multiple in Edmonton, focuri trase catre politisti in Toronto

In ce priveste Statele Unite, aici se scoate in evidenta „normalizarea” relatiilor cu Cuba comunista, ceea ce, potrivit autorului, este o veste buna pentru cei carora le plac trabucurile, insa daca declaratiile regimului Castro ar trebui sa fie luate in considerare drept ilustrand intentiile adevarate ale Havanei, atunci intelegerea a fost buna pentru regimul dictatorial si proasta pentru America.

Moment istoric: SUA si Cuba reiau relatiile diplomatice

Australia

In cele din urma, nici Australia nu a scapat atinsa de actiunile teroriste. In loc sa se imbunatateasca situatia securitatii din aceasta tara, dupa detasarea unor militari ai marinei americane, australienii s-au confruntat cu propriul atac jihadist chiar inainte de Craciun, dupa luarea de ostatici in urma careia doi dintre ei au fost ucisi, aducand astfel pe strazile din Sydney jihadismul violent atat de familiar unor mari orase ale lumii precum New York, Londra, Madrid si Paris.

Luare de ostatici si steag islamic arborat in Sydney

Asia

Primul nume enuntat aici este cel al Chinei, care in ultimii ani a contestat deschis pacea din regiune instaurata dupa Razboiul Rece, dupa campaniile de intimidare impotriva vecinilor sai mai mici si mai slabi, indeosebi in Marea Chinei de Sud si de Est. In plus, tara a continuat sa creasca economic intr-un asemenea ritm incat a depasit economica americana.

De asemenea, China poarta un razboi cibernetic ascuns cu America, furand nu doar secrete de stat pe care sa le foloseasca in dezvoltarea noilor sisteme armate, ci si secrete comerciale ale afacerilor americane, in valoare de miliarde de dolari.

Nu in ultimul rand, Coreea de Nord a folosit Internetul impotriva intereselor americane, odata cu atacul asupra Sony, in timp ce Washingtonul s-a dovedit complet ineficient in subminarea ultimului regim stalinist complet al lumii, fara a se mai pomeni de armele nucleare cu care se lauda Phenianul.

Zece dispute teritoriale care ar putea redesena harta lumii

Astfel, concluzioneaza autorul, nu exista nicio zona in lume, care sa fie de interes pentru America, in care aceasta tara sa nu-si fi pierdut prietenii sau sa fi esuat in ajutarea aliatilor sa se apere singuri impotriva inamicilor comuni care ameninta intreaga lume.

Si, oricare ar fi preferintele politice ale oamenilor sau oricare le-ar fi favoritul pentru functia de presedinte al SUA, un lucru este sigur: fara o conducere americana hotarata, lumea poate deveni un loc mult mai periculos – asa cum este acum. „

Voi pune si articolul aparut pe Breibart:

How to Lose Friends and Empower Radicals: The Peace Prize President’s More Dangerous World

Se arata, printre altele, ca:

„Since 2008, the world has become a significantly more dangerous place. In every region, new threats have emerged or old ones have reasserted them. The scorecard is clear: the bad guys are winning and America’s interests are being undermined daily.

As a nation, America has yet to recover from the experience of September 11th, 2001. Public opinion on our national response to the attacks against the World Trade Center, the Pentagon, and Flight 93 is today divided. On one side we have the “Bush lied, People Died!” crowd who portray President George W. Bush’s response in terms of a conspiracy, despite the fact that we now know Saddam Hussein indeed possessed thousands of WMD warheads (and had used them in the past).

On the other, we have conservatives who are themselves split between the unsophisticated isolationists/non-interventionists who believe that an American withdrawal from the world will make us safe, and the quietly resurgent neoconservatives who see in the rise of ISIS/The Islamic State a justification for more foreign engagements.

For a moment, let us put Operations Enduring Freedom (Afghanistan), and Operations Iraqi Freedom (OIF), to one side. Instead, let us take an unemotional snap-shot of the global geostrategic situation to see whether the administration whose head was awarded a Nobel Peace Prize during his first year in office has indeed make the world a safer and more peaceful place.

Europe: During most of the last century, American security was tied directly to the continent of Europe. Whether is was the generational genocide of World War One, the racial genocide of WWII, or the class-based totalitarianism of the Cold War, Europe was the source of strategic, and at times existential, threats to America.

During the first Obama Administration, Secretary of State Hilary Clinton declared a “Pivot to Asia” which would deemphasize Europe’s importance and see Washington focus more on our Pacific partners than on old Atlantic Allies.

Since that announcement, an emboldened Vladimir Putin has seen fit to break an almost 70-year-old international taboo by using force to redraw national borders with his annexation of Crimea. This includes, incredibly, the shooting down of a civilian jet-liner by forces armed by Moscow.

At the same time, we have seen the European Union become evermore centralizing and undemocratic as untenable economic and fiscal policies are propped up by a Brussels bureaucracy in the name of “broader and deeper union.” This has naturally led to two types of responses: the unprecedented success of a paleo-conservative backlash,f best typified by the insurgent victories of UKIP in Great Britain, as well the reverse: Utopian socialist populists such as the victorious Syriza party of Greece.

Then there are Europe’s ties to the Global Jihadist Movement. The recent slaughter in Paris, the beheading of a British serviceman on the streets of the UK, and Spanish and Belgian terror-related arrests all attest to the failure of the current international campaign against Islamist terrorism.

The flawed immigration policies of many EU nations have also facilitated the establishment of literally hundreds of ethnic and religious enclaves across the continent where integration is seen as a bad thing and where radical talentspotters for groups such as Al Qaeda and ISIS/IS identify, indoctrinate and recruit murderers such as the Charlie Hebdo killers, as well as thousands of fighters for The Islamic State.

This has led to a grass-roots response from Europeans afraid of the future survival of their countries embodied in the ever-broadening PEGIDA movement that Breitbart London has covered in great detail. The failure of multiculturalist immigration policies has not only encouraged the enclave phenomenon, but is also clearly linked to the disturbing rise of anti-Semitism on the continent which has led to unprecedented numbers of European jews deciding to leave the nations of their birth for good.

If we include Turkey in our European snapshot, the situation is even worse, as we have seen the one viable example of a secular Muslim state slip even deeper into the corruption-ridden maelstrom of Islamic fundamentalism under the Erdogan government which is either incapable or unwilling to prevent Turkey becoming a pre-deployment site for jihadist fighters traveling into Syria and Iraq. All this from a formal NATO ally of the US.

Asia: The much-vaunted Pivot to Asia has clearly not worked. China has, over the last several years, openly challenged the post-Cold War peace in the region with a commitment to its own military build-up coupled with a concerted campaign of intimidation against its smaller and weaker neighbors.

While challenging and intimidating our regional partners, China has continued to grow economically at such a rate that the nation which was once universally ridiculed as the maker of plastic toys for McDonalds Happy Meals has now surpassed the US economy in terms of gross output.  At the same time, China is waging a covert war against America in the cyber domain, stealing not only state secrets for use in developing its new weapons systems, but also billions of dollars worth of intellectual property and commercial secrets from American businesses. See the remarkable report from Mandiant on scale of the threat.

North Korea has also used the internet to assault American interests as the Sony hacking attack attests, while Washington has proven totally ineffective in undermining the world’s last truly fully-fledged Stalinist regime, or its regionally destabilizing nuclear weapons capabilities.

Africa: A giant continent, with threats as bad as they were in 2008, or in several cases much worse. The Global Jihadist Movement continues to consolidate its control in Nigeria through the horrific attacks of Boko Haram, the group made famous for the kidnapping of the girls from Chibok, an attack which is just one part of a vast campaign targeting Christians and anyone who does not want to live under a theocratically run system based upon sharia and 7th century interpretation of the Koran.

In addition to the insurgent-like threat of Boko Haram, we have also witnessed horrific hit and run terrorist tactics used by other African jihadists, as in the Westgate Mall attack in Nairobi by Al Shabaab. At the same time, China proceeds to build its vast network of economic interests in the continent in ways that far outstrip American geostrategic investment in Africa.

Australasia: Of course, the Pivot to Asia should have pleased our Antipodean allies. But the concrete consequences of the declarations and speeches by Secretary Clinton and the White House have amounted to little more than the deployment of a handful of US Marines from Camp Pendleton to Australia. Instead of the security situation improving, Australia faced its own Jihadist attack just before Christmas last year as a self-styled imam took hostages and brought the violent jihad so familiar to New York, London, Madrid, and Paris, to the streets of Sydney.

The Americas: Canada likewise became a direct victim of the Global Jihadist Movement after a spate of attacks against its armed forces and even its parliament which was only stopped when a brave sergeant-at-arms applied deadly force in the face of a rampaging jihadi.

Those who like illicit quality cigars may be celebrating the White House’s “normalization” of relations with Communist Cuba, but if statements by the Castro regime are to be credited as expressing Havana’s true intentions, then the deal was good for the dictatorship and bad for America. And despite the US government’s historic decision, conditions inside Cuba have remained the same, or in many case deteriorated, with last year seeing record-breaking numbers of political arrests on the island nation. And Cuba’s anti-democratic influence is a problem for the region, not just its wretched population, with Raul Castro’s secret police providing aid and expertise in the oppression of dissidents to the government of Venezuela.

The Middle East and North Africa: Leaving the worst for last we have, of course, the Middle East, and North Africa. The highs hopes for the Arab Spring turned very rapidly into a “Christian Winter” and a victory for the fundamentalist and anti-Democratic forces of the Muslim Brotherhood. One after another, one-man authoritarian regimes fell to Islamist MB governments, or collapsed into deadly civil wars which are still being fought in places like Syria and Libya. Throughout the region, proto-democrats and vulnerable minorities, especially ancient Christian communities, have been targeted for death or persecution, or have been forced to flee.

The one ray of hope, the people’s revolt in Egypt against the Brotherhood government of Mohammad Morsi, which led to his being ousted by a secular military, was rejected by the US administration as a coup, despite the fact that General, now President, Sisi, has been fighting his own war against Jihadi fundamentalists since he was the Chief of the Egyptian Armed Forces.

And now Yemen, which was lauded just a few months ago by President Obama as the poster-child of his successful counterterrorism strategy, has collapsed under insurgent attacks and the resignation of the government in Sanaa.

Then there is Iran, which, much like Cuba, has squeezed concession after concession out of the administration without either stopping its acquisition of nuclear weapons capability, or curtailing its support of Shiite terrorist fighters in either Iraq or Syria.

I said I would leave Afghanistan and Iraq of our the equation, but nevertheless, it is important to recognize that this is a new jihadist threat that is even more dangerous than Al Qaeda. ISIS, the Islamic State, is today a full-fledged insurgency, one that in four dimensions is much more of a threat that Al Qaeda ever was.

The Islamic State is more than a terrorist group, it now functions as a quasi-state and controls territory equivalent to the size of the UK. It is the richest non-state threat group in human history. It has an incredibly sophisticated understanding of information warfare and how to use social media as a propaganda platform, and lastly – and relatedly – it has recruited ten of thousands of young Muslim men from around the world, including Europe and the US, to fight for the new Caliphate of Abu Bakr al Baghdadi. Bin Laden dreamt of being this powerful. The Islamic State has turned his dream into a horrific reality.

There is not one area of the world of import to America in which we have either not lost friends, or failed to help our allies to defend themselves against the common enemies that threaten us all. Whatever your politics, or whomever you favor for the next Commander-in-Chief of the United States, one thing is certain: without resolute American leadership the world can become, and now is, a much more dangerous place.

Sebastian Gorka PhD. is the Major General Matthew C. Horner Distinguished Chair of Military Theory at the Marine Corps University and Associate Fellow at the Joint Special Operations University, USSOCOM. Follow him at @SebGorka.„

Despre Sebastian Gorka – aici.

Cam asa arata lumea azi… N-are dreptate? Obama a esuat si Democratii ar trebui sa fie constienti ca gestioneaza, actualmente, un esec. Au esuat pentru ca politica lor externa s-a dovedit a fi lipsita de viziune. Ei au crezut, de exemplu, ca sprijinul dat miscarilor extremiste islamice si o atitudine necombatanta cu Iranul ii vor face sa se puna bine cu lumea islamica pe de o parte si sa scoata niste dictatori din astfel de tari, pe de alta parte. Socoteala s-a dovedit a fi una gresita. De asemenea nu vad ca sanctiunile impuse Rusiei sa opreasca Rusia din actiunile sale in Estul Ucrainei. Iar SUA si NATO nu vad sa ia masuri eficace de combatere a unor astfel de actiuni razboinice precum cele ale Rusiei.

Un mare esec se manifesta in plan economic in Europa si Sebastian Gorka are dreptate: o Europa mai centralizata, mai nedemocratica si mai putin libera. Practic nu s-au putut nici acum depasi efectele unei crize economice incepute in 2008!! Lucrul asta, dupa parerea mea, este clar voit. Deoacere solutii pentru o redresare rapida ar fi existat, daca s-ar fi vrut. Problemele existente in Zona Euro nu s-au rezolvat nici acum. Liberalismul e in scadere, etatismul e in crestere. In Romania, cu toata lupta anticoruptie, romanii nu o duc mai bine. Mai nou, se loveste si in mediul de afaceri! Ma intreb oare de ce? Ca sa fie distrus? Dar ce legatura ar avea toate astea cu Obama? Dupa parerea mea, Obama a dorit de la bun inceput sa distruga sau sa diminueze victoria liberalismului din 1989, numai ca, la inceputul primului sau mandat, nu era evident pentru toata lumea lucrul asta. Lumea cred ca se astepta la o mai mare deschidere. Bineinteles, el avea si circumstanta atenuanta a crizei care tocmai incepuse si care nu era din vina lui. Insa ceea ce a urmat confirma ipoteza lui Gorka: cum sa distrugi liberalismul daca nu prin politici fiscale nesustenabile, care sa faca greaoie creditarea si investitiile? Sau, cum se intampla in Romania, printr-o lupta anticoruptie care mai loveste si in mediul de afaceri si doar atat, in rest aceleasi politici fiscale nesustenabile, aceeasi incompetenta a statului in a gestiona problemele economice, dar mai ales o marire a rolului statului in economie, in societate etc, cu efecte catastrofale, in conditiile in care cetateanul, din pacate, nu prea poate sa faca mare lucru. Ion Cristoiu are un editorial interesant:

Ca și azi, cine ajungea la ghilotină depindea de cel în mîinile căruia trecea Tribunalul Revoluționar !

Unde conchide, in final, urmatoarele:

„Cine ajungea la ghilotină depindea de cel în mîinile căruia trecea   Tribunalul Revoluționar.

Orice asemănare cu lupta împotriva corupției de la noi nu-i deloc întîmplătoare!”

Si poate ca nu intamplator vorbim de Revolutia Franceza in Epoca lui Obama: s-ar putea sa existe o legatura directa, desi azi nu se mai foloseste ghilotina si e abolita pedeapsa cu moartea. Pentru ca lui Obama i se potriveste, cel putin formal, celebra lozinca a lui Joseph Cambon: „Pace bordeielor, razboi palatelor”! Si ma refer la lupta impotriva oligarhilor, iar conflictul lui cu Putin este conflictul intre un democrat (el) si un oligarh (Putin), ideologic vorbind. Chestiunea care se pune este ca Obama identifica democratia cu socialismul, lucru ce nu e corect.

De asemenea remarcam activitatea, la noi cel putin, a unor servicii secrete nereformate, un SRI care, daca este sa ne luam dupa recentele declaratii ale D-nei. Udrea, seamana tot mai mult cu vechea Securitate. Remarcam si aici ideea comunista de control al statului asupra cetateanului, teza pe care, din cate se pare, Dl. Obama o imbratiseaza cu drag.

Toata aceasta lipsa de coerenta si de viziune in politica externa a liderului de la Casa Alba, evident, complica lucrurile, tinzand sa le inrautateasca. El a sprijinit, de exemplu, Fratia Musulmana in Egipt pentru ca a vazut in aceasta poporul egiptean cazut si exploatat de o dictatura oligarhica, cea a lui Hosni Mubarak. Ca viziunea aceasta nu a fost corecta, se vede acum: avem un regim militar. La fel in Libia, colonelul Gaddafi era vazut tot ca un oligarh, in opozitie cu democratul Obama care l-a si inlaturat folosindu-se mai ales de interpusi: Franta si Anglia. Ca nici aceasta viziune nu s-a dovedit a fi corecta, se vede acum: avem Al-Qaeda in Libia si o stare de razboi civil in care Al-Qaeda se dezvolta si ameninta din ce in ce mai tare Europa. In Franta au avut loc si atentate teroriste, ca un fel de pedeapsa pentru implicare Frantei in razboiul impotriva regimului Gaddafi. Obama a dorit, cum a dorit sa faca si in Libia, si in Siria, sa indeparteze un dictator si sa inapoieze, ca sa zic asa, statul, tara poporului, chiar si unui regim fundamentalist islamic, fara sa observe pericolele ce decurg din acest lucru.

Regimul Obama doreste sa distruga mostenirea lasata de predecesorii sai: Reagan si Clinton – o lume liberala, libera, economie de piata libera, democratie sanatoasa, fara sa aiba si o viziune despre lumea pe care ar dori s-o construiasca. Pare mai degraba o viziune retrograda, regresiva, o intoarcere spre principiile marxiste, o viziune cu un grad mare de risc pentru Romania si nu numai.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Apropo de ce spuneam intr-un comentariu…

Intr-un comentariu prin care ii dadeam un raspuns Cristinei spuneam asa:

„Tu spui ca Obama i-ar ajuta pe teroristii musulmani… Insa, stateam si ma gandeam, daca nu cumva acest ISIS sa nu fie sustinut logistic si sponsorizat de cu totul altcineva decat Obama… Nu cumva e vorba de nenea Putin…? 😉 Eu de asta iti spun: gruparile acestea cine stie de cine sunt sustinute si sponsorizate… Pot fi sustinute de catre Puteri ostile Americii. Bineinteles, aceste grupari pot fi mai periculoase decat Saddam sau Gaddafi!! Poate ca Saddam, daca ar fi fost ajutat de America, ar fi fost un bastion in calea unor astfel de grupari periculoase. Pe cand SUA inca de la inceputul anilor ’90 a inceput o destabilizare periculoasa a Irakului (il viza pe Saddam, dar au fost ignorate consecintele unei eventuale inlaturari a acestuia). Stai ca nu stim inca inlaturarea lui Gaddafi ce consecinte va avea… Un climat politic instabil si marcat de saracie, o putere politica slaba care cu greu poate face fata situatiei, in aceasta Lume Islamica, lucreaza in favoarea gruparilor extremiste si teroriste.” (am subliniat acum)

Si chiar acum iata ce citesc in Evenimentul Zilei:

Haos în Libia, aflată sub asediul islamiștilor. SUA și-a evacuat personalul diplomatic, ambasada britanică a fost atacată

Se arata ca:

„Trimişii speciali în Libia ai Ligii Arabe, Uniunii Europene, Statelor Unite şi mai multor ţări europene au făcut sâmbătă apel într-un comunicat la o încetare a focului în această ţară, căzută pradă unor violenţe sângeroase de peste două săptămâni, transmite France Presse.

“Situaţia din Libia a ajuns într-un stadiu critic. Suntem extrem de îngrijoraţi de violenţele care au loc în această ţară şi de consecinţele pe plan umanitar”, afirmă trimişi speciali, care s-au reunit discret joi la Bruxelles.

La această reuniune au participat trimişii speciali ai Ligii Arabe, UE (diplomatul spaniol Bernadino Leon), Franţei, Germaniei, Italiei, Maltei, Spaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite.

“Facem apel la toate părţile să înceteze focul, cu atât mai mult cu cât se apropie sfârşitul Ramadanului (…), şi sperăm că ele se vor pune de acord pentru a începe un dialog politic incluziv”, au adăugat trimişii speciali, care au pledat pentru ca ONU să joace un rol în acest proces.

Sâmbătă, SUA şi-au evacuat tot personalul ambasadei lor din această ţară, în timp ce Marea Britanie a decis ca reprezentanța diplomatică sa să rămână deschisă, însă cu un personal puternic redus. Germania şi Marea Britanie şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Libia.

Guvernul libian interimar a lansat de asemenea un apel vineri la oprirea luptelor între miliţiile rivale, avertizând că există pericolul real al “prăbuşirii statului”.

Aeroportul internaţional din Tripoli este închis din 13 iulie, data începerii luptelor care s-au soldat cu cel puţin 47 de morţi şi 120 de răniţi, potrivit unui ultim bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

Aceste confruntări, cele mai violente la Tripoli de la căderea regimului Muammar Ghaddafi în 2011, s-au declanşat după un atac lansat de un grup înarmat compus din combatanţi islamişti şi foşti rebeli din oraşul Misrata (200 km la est de Tripoli), care încearcă să-i alunge din zona aeroportului pe ex-rebelii din Zenten, foştii lor aliaţi.

Un convoi al Ambasadei Marii Britanii în Libia a fost, în această dimineaţă, ţinta unui atac în apropiere de Tripoli, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al ambasadei. Atacul, care a fost o tentativă de furt de maşină, nu s-a soldat cu victime. “Dimineaţa devreme, un convoi al Ambasadei Marii Britanii a fost ţinta unei tentative de furt de maşină. Au fost trase focuri de armă în direcţia maşinilor noastre (…) Întregul personal ambasadei este în siguranţă, nu există răniţi”, a declarat Bon Phillipson, purtător de cuvânt al ambasadei, citat de Agerpres.

Potrivit martorilor oculari, incidentul a avut loc într-o periferie din vestul capitalei libiene. În acelaşi timp, Phillipson a dat asigurări că ambasada britanică din Libia rămâne deschisă. Anterior, agenţia rusă ITAR-TASS anunţa, citând postul de televiziune Sky News Arabia şi fără a oferi alte informaţii, un atac asupra “misiunii diplomatice” a Marii Britanii din Libia, precizând doar că nu există victime.”

De asemenea va recomand aceasta analiza referitoare la situatia din Irak, aparuta pe Contributors si semnata de Valentin Naumescu:

Războiul de după război. Divizarea Irakului post-american?

Se arata ca:

„Iunie 2014. Adepţii sunniţi ai grupării „Statul Islamic din Irak şi Siria” (sau Irak şi Levant, denumirea alternativă) avansează spre capitala Bagdad pe trei direcţii diferite, cucerind oraş după oraş (Fallujah, Tikrit, Karbala, Najaf, Mosul, Samarra etc.), ameninţând, umilind şi dezarmând o armată irakiană debusolată, nepregătită şi fragilă, care nu ştie ce să facă, cu cine să ţină în realitate sau cum să fugă mai repede. Occidentul tresare, surprins de vigoarea insurgenţei islamiste şi de slăbiciunea ripostei guvernamentale. Media americane şi din toată lumea vuiesc. Deodată, ne aducem aminte de Irak. Uitasem de ei, consideram povestea aceasta încheiată „cu succes”… Aşa ne-au spus.

Să ne amintim. Martie 2003 – decembrie 2011. Războiul din Irak a costat numai Statele Unite (fără a include aici şi efortul financiar al ţărilor care au făcut parte din Coaliţia Forţelor Multinaţionale) aproximativ 2200 de miliarde de dolari[1], însumând cheltuielile militare directe şi beneficiile sociale plătite până acum veteranilor de război şi familiilor victimelor, după cum arată studiul din 2013 efectuat la Brown University, menţionat de Reuters. Costul total va creşte, desigur, în viitor. Sunt şi alte studii pe piaţă, care duc cifrele spre 4000 sau chiar 6000 de miliarde, cu tot cu fraude şi cu dispariţia unor mari sume de bani pe ruta SUA-Irak, neverificate însă. Spre comparaţie, preşedintele Obama a promis recent un miliard de dolari (?!) pentru securizarea Europei Centrale şi de Est, în faţa ameninţărilor unei Rusii revizioniste. E bine să reţinem proporţiile, altfel un miliard de dolari li s-ar putea părea unora o sumă.

Războiul de opt ani din Irak, în diferitele lui etape (campania iniţială Iraqi Freedom, apoi lungul război de contra-insurgenţă), a răpit aproape 190.000 de vieţi[2], de ambele părţi, majoritatea civili irakieni (134.000 ucişi în operaţiuni militare propriu-zise, plus nenumărate victime ulterioare sau indirecte) dar şi militari şi poliţişti irakieni (17.000), insurgenţi irakieni (27.000), militari americani (4487), britanici (179), italieni (33), polonezi (23), ucraineni (18), bulgari (13), români (4) etc.

Bun, veţi spune, au fost în istorie războaie care au făcut infinit mai multe victime decât cel din Irak. Unele au fost însă inevitabile, căci trebuiau oprite armatele agresoare şi eliberate naţiunile şi teritoriile ocupate. Dar la ce a ajutat acesta? Care a fost miza reală, având în vedere că liderii Bush şi Blair primiseră, după mărturii recente ale unor foşti ofiţeri, rapoarte că nu există arme de distrugere în masă? Unde este Irakul acum, după 11 ani de la invazie şi, respectiv, doi ani şi jumătate de la retragerea trupelor coaliţiei? Cine şi ce a avut de câştigat de pe urma războiului? A progresat Irakul post-american?

Acestea sunt întrebări fundamentale, cu răspunsuri care divid America şi lumea în general. Au murit sute de mii de oameni şi s-au cheltuit sume colosale. Nu avem certitudinea că a meritat. Dimpotrivă, imaginea Irakului de astăzi (ca şi a altor state din regiune, după „Primăvara arabă”) oglindeşte o nelinişte profundă a unui Orient Mijlociu neîmpăcat, în care este pe punctul să erupă o revoluţie islamistă de proporţii devastatoare, pe fondul nemulţumirilor tot mai accentuate ale populaţiei musulmane faţă de traiul zilnic, al lipsei de speranţă şi de educaţie.

Sunt două mari teorii care circulă pe piaţă zilele acestea, în legătură cu puternica insurgenţă islamistă din nordul şi centrul Irakului, total opuse ca mesaj politic: prima, care spune că aceasta este dovada eşecului intervenţiei Americii în Irak (propagată în principal de Rusia şi de adversarii intervenţionismului chiar din Statele Unite), a doua care spune exact contrariul, că intervenţia din 2003 a fost corectă şi necesară şi, iată, că retragerea prematură din decembrie 2011 a lăsat în urmă un Irak nepregătit să facă faţă provocărilor interne, o ţară vulnerabilă care are nevoie, din nou, de o intervenţie militară americană/occidentală, precum analiza pe care o face fostul premier britanic Tony Blair[3], acum emisar pentru Orientul Mijlociu.

Cine sunt însă insurgenţii şi cum a apărut această mişcare radicală? Cu un nucleu militar reprezentat, se pare, de foşti ofiţeri superiori sunniţi ai regimului Saddam Hussein (fostul dictator de la Bagdad a fost sunnit, în timp ce majoritatea irakienilor sunt şiiţi), grupul SIIS atrage deopotrivă tineri neintegraţi social, jihadişti din întreaga regiune, oameni nemulţumiţi de guvernarea premierului Nouri Al-Maliki, periferizaţi ai noului regim şiit etc. Comandantul lor, cu numele de războinic Abu Bakr al-Baghdadi (pe numele real, se pare, Abu Dua) este un islamist ultra-extremist, îndepărtat din Al-Qaeda tocmai pentru radicalismul său (dacă aşa ceva poate fi crezut) de noul lider Ayman al-Zawahiri, şi care a căutat să exploateze frustrările adânci ale sunniţilor irakieni, cu obiectivul declarat de a înfiinţa un stat (califat) islamic pe teritoriul actual al Irakului şi Siriei.

Lupta de anihilare a mişcării SIIS, cu sau fără sprijinul militar direct al Statelor Unite, are unele consecinţe interesante în politica internaţională. Aş vrea să menţionez doar trei dintre ele.

În primul rând, se vorbeşte tot mai insistent despre posibilitatea divizării Irakului. Paradoxal, kurzii (marginalizaţi şi persecutaţi şi înainte, şi după Saddam Hussein, şi de puterea sunnită, şi de cea şiită) ar putea profita cel mai mult, la finalul crizei, şi şi-ar putea vedea visul cu ochii: crearea unui mic stat kurd, înghesuit între Turcia, Irak, Siria şi Iran, pe fondul tensiunilor tot mai severe între marile grupuri şiite şi sunnite, care se îndreaptă inevitabil spre separare regională şi, de ce nu?, statală. Foarte utilă pentru înţelegerea situaţiei de pe teren este analiza şi mai ales harta etnico-religioasă oferită de Stratfor[4].

A doua consecinţă, oarecum neaşteptată după evenimentele sângeroase din ultimii ani, se referă la consolidarea indirectă a preşedintelui Bashar al-Assad (reprezentant al minorităţii alawite) în Siria majoritar sunnită, având în vedere pierderea suportului internaţional de către rebelii sunniţi care îl contestă de peste trei ani, într-un război civil cumplit. Sunniţii îşi pierd tot mai mult credibilitatea pe scena politico-diplomatică internaţională, datorită agresivităţii, militantismului islamist dus la absurd, din statele cu conflicte ale regiunii, dar mai ales datorită apropierii tot mai frecvente de grupările teroriste. Moderaţii sunniţi au cel mai mult de pierdut, fiind prinşi la mijloc între regimul autocratic al lui al-Assad şi opozanţii fundamentalişti.

A treia consecinţă este creşterea rolului şi importanţei Iranului şiit în asigurarea echilibrului şi stabilităţii în regiune, preşedintele moderat Hassan Rouhani condamnând insurgenţa din Irak şi anunţând pe 12 iunie că „Iranul va lupta contra terorismului, facţionalismului şi violenţei”[5], colaborând dacă este nevoie cu Statele Unite şi cu autorităţile de la Bagdad. Din nefericire, Israelul se vede tot mai izolat în regiune în noul context al restructurării Orientului Mijlociu, pe fondul revenirii Iranului în negocieri cu puterile occidentale, în dosarul nuclear, dar şi al dezacordurilor tot mai clare şi mai frecvente între Ierusalim şi Washington pe tema conflictului privind Palestina, fiind de reţinut remarca relativ recentă, şocantă, a secretarului de stat John Kerry cu privire la Israel, care riscă să devină, în percepţia sa, noul „stat care practică politica de apartheid”[6]. Liniştea, pacea şi buna convieţuire sunt încă departe de a fi obţinute în zonă. Şi aici, politica externă a lui Obama-Kerry a eşuat.

Practic, în întregul Orient Mijlociu se produce o rebalansare a sprijinului internaţional dinspre sunniţi spre şiiţi şi, indirect, a raporturilor de putere între aceştia. Nu ştim astăzi dacă preşedintele Obama va autoriza până la urmă lovituri aeriene ţintite asupra grupului SIIS din Irak. Probabil că da, dar numai la „limita limitei”, în cazul în care va exista pericolul iminent al căderii Bagdadului în mâna insurgenţilor. Sunt argumente şi contra-argumente dintre cele mai puternice faţă de ideea unei noi intervenţii militare americane în Irak, chiar şi fără trupe la sol. Oricare din cele două atitudini va prevala va fi criticată.

Dilemele de politică externă ale Americii se adâncesc de la o zi la alta. De la non-combatul dezamăgitor, răzgândirea bruscă din august 2013 şi ezitările din Siria, la acceptarea cu jumătate de gură a loviturii de stat militare şi abuzurilor evidente din Egipt, de la Irakul prăbuşit în braţele islamismului total, după opt ani de ocupaţie americană, la uciderea ambasadorului american la Benghazi, în „Libia democratică post-Gaddafi”, de la lipsa de soluţii pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian (marele eşec al lui Kerry, din această primăvară) la acceptarea controversată dar inevitabilă a Iranului în ecuaţia Orientului Mijlociu, pentru a nu mai aminti de scandalul interceptărilor NSA în Europa şi „înghiţirea” ca atare a anexării Crimeei de către Rusia, administraţia Obama pare să traverseze una dintre cele mai dificile şi mai nereuşite perioade în planul politicii internaţionale din ultimele două decenii. Ceea ce se vede strident, de către orice simplu observator, este lipsa soluţiilor. Nimic nu a mers aşa cum era planificat la Washington. Nici reconstrucţia Irakului, nici democraţia în Egipt, nici pacea între israelieni şi palestinieni, nici relaţia cu vest-europenii, nici constrângerea Rusiei la respectarea principiilor dreptului internaţional. Evaluările au fost slabe, strategiile ineficiente, rezultatele modeste. Nici Hillary Clinton, nici John Kerry nu au performat în înaltele lor poziţii. Poate nu a fost vina lor, poate că în condiţiile cunoscute nu se putea face mai mult. America a pierdut controlul asupra marilor dosare politice ale lumii, în caz că l-a avut vreodată, iar acesta este un lucru care nu poate decât să neliniştească pe toţi cei care susţin ordinea şi valorile tradiţionale ale sistemului occidental.

Este, probabil, momentul unei mari regândiri a politicii externe americane, intrate într-un lung impas conceptual şi într-o riscantă lipsă de soluţii. Dacă pentru actualul preşedinte este, se pare, prea târziu, atunci cel puţin următoarea administraţie va trebui negreşit, scuzaţi clişeul, să reinventeze cu adevărat prestaţia Americii pe scena lumii (politic, economic, strategic şi cultural), şi să redea măcar speranţa unei lumi mai sigure (dacă nu şi mai prospere), bazată pe raţiune, pe doctrina drepturilor şi libertăţilor individuale, pe cultura statului de drept. Deocamdată, aşa cum se vede, nimeni altcineva nu poate face acest lucru în locul Americii.

_______________________________
[1] http://www.reuters.com/article/2013/03/14/us-iraq-war-anniversary-idUSBRE92D0PG20130314

[2]http://news.brown.edu/pressreleases/2013/03/warcosts

[3]http://www.theguardian.com/politics/2014/jun/15/tony-blair-west-intervene-iraq-isis-military-options

[4]http://www.stratfor.com/analysis/iran-faces-resurging-threat-iraq

[5]http://time.com/2874263/iraq-syria-sunni-isis-al-qaeda/

[6]http://www.haaretz.com/news/diplomacy-defense/1.587698„

As dori sa fac in continuare cateva comentarii si precizari.

Se vorbeste foarte mult de Islam si chiar fostul Presedinte al Frantei, Dl. Sarkozy, era nemultumit ca in loc de un „Islam al Frantei avem un Islam in Franta”. Aici nu e vorba de un Islam al cuiva, fie el si al Frantei sau al altcuiva. E vorba de Islam. In primul rand ar trebui sa intelegem care e guvernarea, modul de guvernare, forma de guvernamant care se potriveste cel mai bine cu Islamul. Este oare Democratia, asa cum este aceasta inteleasa in Uniunea Europeana sau SUA? Voi da un raspuns direct: forma ideala de guvernare in Islam este Sultanatul. Sa ne gandim la Imperiul Otoman… Ceea ce a facut Ataturk care a renuntat de bunavoie, creand astfel Turcia Moderna, a fost ceva ce nu prea mai are legatura cu Islamul, ci se numeste secularizare! Ataturk nu mai era Sultan, ci Presedinte!! Si acum Turcia este o republica parlamentara constitutionala, nu un stat islamic. Nici sub Saddam Hussein Irakul nu se poate spune ca a fost islamic, desi religia principala a ramas mahomedanismul, oamenii obisnuiti fiind mahomedani in marea lor majoritate. Ci Irakul a fost, tot asa, un stat secularizat, condus de un dictator sprijinit de un partid, practic, unic. Transformarile de substanta din Turcia, intamplate in zorii sec. XX , care au transformat Turcia din Sultanat in Republica, prin reformele sustinute realizate de Ataturk, au fost posibile datorita proximitatii Turciei cu Europa si evident, unor legaturi foarte puternice intre cele doua (doar am purtat atatea razboaie cu ei!). Bineinteles, aceste legaturi au devenit pana la urma si mai puternice, iar ceea ce in epoca s-a numit „Tinerii turci”, acestia mai toti au invatat in Occident, preluand modelul, stilul de viata european. Iar un lucru foarte important a fost renuntarea la turban si imbracarea celui mai occidental costum. Aceste puternice legaturi, pana la urma culturale, dintre Turcia si Europa, legaturi care datau de la Caderea Constantinopolului incoace, au transformat Turcia intr-o tara ce a preluat modelul occidental in mare parte! Irakul, desigur, e mult mai departe de Europa si nu a avut o istorie comuna cu Europa asa incat sa patrunda influenta europeana. Aparitia si acceptarea de catre irakieni a regimului lui Saddam Hussein nu e un lucru intamplator. Ei l-au acceptat, inclusiv siiti, desi Saddam era sunnit, pentru ca amintea de regimul vechilor sultani, regim de autoritate personala a liderului, adica de regimul cel mai potrivit in Islam, dupa cum spuneam mai sus. Si asta cu toate ca regimul lui Saddam nu era unul islamic: Partidul Baas promova un socialism arab, adica adaptat la realitatile Lumii Arabe! Regimul colonelului Gaddafi a fost acceptat de libieni din acelasi motiv, desi nici acesta nu era islamic. Gaddafi a creat Jamahiriya ceea ce se traduce „stat al maselor”, si provenea din Uniunea Socialista Araba Libiana. Insa regimul de autoritate personala a fost acceptat de libieni, in marea lor majoritate musulmani, tot pentru ca aducea cu cel al vechilor sultani, regimuri de asemenea de autoritate personala, foarte autoritare. Democratizarea acestei lumi e foarte dificila intrucat Islamul este incompatibil cu cultura europeana si cu cea americana. Democratia nu ii este proprie Islamului, unde, desigur, nu intalnim o cultura democratica. Gruparile fundamentaliste, extremiste, vad in democratia occidentala nu atat o secularizare pe care nu o pot accepta, ci distrugerea Islamului. Si acesta este motivul principal al atacurilor teroriste pe care acestia le fac si sunt dispusi sa le faca. Ei considera ca Islamul trece printr-o criza la sfarsitul careia isi va gasi moartea, va ajunge o religie moarta. De aici jihadul promovat de acestia si lupta impotriva lumii occidentale, mult mai avansata din punct de vedere economic, tehnologic, emancipata din punct de vedere social. Adica, intr-o lume globalizata, in care Occidentul detine suprematia din punct de vedere economic, social, militar, ei doresc sa opuna si sa organizeze o rezistenta fata de patrunderea fireasca a valorilor si stilului occidental in randul tarilor islamice, care ar distruge, dupa cum cred ei, Islamul sau l-ar transforma in cu totul altceva, lucru, pana la urma, sinonim tot cu distrugerea. In asta consta esenta radicalismului lor.

Ceea ce a afirmat Presedintele Obama, si anume ca SUA ar putea fi considerata „una dintre cele mai mari tari musulmane din lume”, reprezinta un neadevar. Si de asemenea America nu poate fi vazuta de asemenea ca o tara islamica!! Lucrul acesta trebuie subliniat, pentru ca SUA nu poate fi purtatoarea de stindard al Islamului in lume. Din ceea ce ne spune Wikipedia, Islamul in SUA reprezinta doar 0,8% din populatie!!

„Islam is the third largest faith in the United States, after Christianity and Judaism, representing 0.8% of the population.^[32][33] Islam in America effectively began with the arrival of African slaves. It is estimated that about 10% of African slaves transported to the United States were Muslim.^[34] Most, however, became Christians, and the United States did not have a significant Muslim population until the arrival of immigrants from Arab and East Asian Muslim areas.^[35] According to some experts,^[36] Islam later gained a higher profile through the Nation of Islam, a religious group that appealed to black Americans after the 1940s; its prominent converts included Malcolm X and Muhammad Ali.^[37][38] The first Muslim elected in Congress was Keith Ellison in 2006,^[39] followed by Andre Carson in 2008.^[40]

Research indicates that Muslims in the United States are generally more assimilated and prosperous than their counterparts in Europe.^[41][42][43] Like other subcultural and religious communities, the Islamic community has generated its own political organizations and charity organizations.”

Dupa cum usor se poate constata, personalitati de culoare din SUA au imbratisat Islamul si s-ar putea ca punctul de vedere al Presedintelui Obama sa tina cont de acest lucru, el insusi fiind de culoare. E o posibilitate. Adoptarea de catre negri din SUA a Islamului este o reactie la adresa rasismului care a fost practicat de catre albi, care se indetificau in marea lor majoritate ca fiind crestini. De aici si ideea in randul populatiei de culoare ca crestinismul ar putea insemna „adorarea omului alb”. Islamul in SUA are radacini mai vechi, dupa cum ne arata Wikipedia. Pozitia Parintilor Fondatori ai SUA nu a fost, in general, una ostila musulmanilor, in virtutea libertatii religioase:

”

Religious freedom

American views of Islam affected debates regarding freedom of religion during the drafting of the state constitution of Pennsylvania in 1776. Constitutionalists promoted religious toleration while Anticonstitutionalists called for reliance on Protestant values in the formation of the state’s republican government. The former group won out, and inserted a clause for religious liberty in the new state constitution. American views of Islam were influenced by favorable Enlightenment writings from Europe, as well as Europeans who had long warned that Islam was a threat to Christianity and republicanism.^[36]

In 1776, John Adams published „Thoughts on Government,” in which he praises the Islamic prophet Muhammad as a „sober inquirer after truth” alongside Confucius, Zoroaster, Socrates, and other thinkers.

In 1785, George Washington stated a willingness to hire „Mahometans,” as well as people of any nation or religion, to work on his private estate at Mount Vernon if they were „good workmen.”^[37]

In 1790, the South Carolina legislative body granted special legal status to a community of Moroccans.

In 1797, President John Adams signed the Treaty of Tripoli, declaring the United States had no „character of enmity against the laws, religion, or tranquillity, of Mussulmen„.^[38]

In his autobiography, published in 1791, Benjamin Franklin stated that he „did not disapprove” of a meeting place in Pennsylvania that was designed to accommodate preachers of all religions. Franklin wrote that „even if the Mufti of Constantinople were to send a missionary to preach Mohammedanism to us, he would find a pulpit at his service.”^[39] Franklin also wrote an anti-slavery parody piece claiming to be translation of the response of a government official at Algiers to a 17th-century petition to banish slavery there; the piece develops the theme that Europeans are specially suited for enslavement on cultural and religious grounds, and that there would be practical problems with abolishing slavery in North Africa; this satirizes similar arguments that were then made about the enslavement of Blacks in North America.^[40]

Thomas Jefferson defended religious freedom in America including those of Muslims. Jefferson explicitly mentioned Muslims when writing about the movement for religious freedom in Virginia. In his autobiography Jefferson wrote „[When] the [Virginia] bill for establishing religious freedom… was finally passed,… a singular proposition proved that its protection of opinion was meant to be universal. Where the preamble declares that coercion is a departure from the plan of the holy author of our religion, an amendment was proposed, by inserting the word ‘Jesus Christ,’ so that it should read ‘a departure from the plan of Jesus Christ, the holy author of our religion.’ The insertion was rejected by a great majority, in proof that they meant to comprehend within the mantle of its protection the Jew and the Gentile, the Christian and Mahometan, the Hindoo and infidel of every denomination.”^[41] While President, Jefferson also participated in an iftar with the Ambassador of Tunisia in 1809.^[42]

Anti-Islam sentiments

However, not all politicians were pleased with the religious neutrality of the Constitution, which prohibited any religious test. Anti-Federalists in the 1788 North Carolina ratifying convention opposed the new constitution; one reason was the fear that some day Catholics or Muslims might be elected president. William Lancaster said:.^[43]

Let us remember that we form a government for millions not yet in existence…. In the course of four or five hundred years, I do not know how it will work. This is most certain, that Papists may occupy that chair, and Mahometans may take it. I see nothing against it.

Indeed, in 1788 many opponents of the Constitution pointed to the Middle East, especially the Ottoman Empire as a negative object lesson against standing armies and centralized state authority.^[44]„

Si as remarca in mod deosebit pozitia lui Benjamin Franklin: „he „did not disapprove” of a meeting place in Pennsylvania that was designed to accommodate preachers of all religions.”, care sugereaza o America multireligioasa. Adica un spatiu „de acomodare” al tuturor religiilor sub Constitutia US. Cu alte cuvinte, a uni sau a incerca sa unesti cele ce sunt despartite intr-un tot federalist, totusi unitar. Cu toate acestea trebuie spus ca Islamul, cu al sau ax central reprezentat de Sharia, este totalmente incompatibil cu Constitutia Statelor Unite. Insa trebuie spus ca pozitia si conceptia lui Obama in aceasta chestiune nu a fost niciodata exprimata cu claritate. El a fortat Constitutia US cand in mesajul de 4 iulie din anul 2013 a spus: „Americans free to „worship””, care aduce a art.43 din Constitutia Irakului, in loc de „freely exercises their religion”, cum este corect, conform Constitutiei SUA. Si atunci stau si ma intreb daca nu cumva ideile sale n-au radacini in cultura si subculturile populatiei de culoare din SUA… Insa in articolul din CNS News, pe care l-am ecidentiat mai sus se mai arata ca:

„Article 2 of the Iraqi Constitution says: „First: Islam is the official religion of the State and is a foundation source of legislation: A) No law may be enacted that contradicts the established provisions of Islam.””

De unde se vede ca accentul cade pe Islam si nu pe secularizare. In schimb, Calea Araba spre Socialism reprezentata de Partidul Baas pune accentul pe nationalismul arab si pe unitatea tuturor arabilor, de aceea si era un partid pan-arab, un fel de Internationala socialista araba, daca ma pot exprima astfel, chiar mai mult daca ma gandesc la fosta Republica Araba Unita. Deci centrul de greutate nu cadea pe religie, aspectele legate de religie erau inghetate. Din cauza asta terorismul musulman, prin excelenta religios, cu radacini in Islam, era foarte slab pe vremea respectiva, cu exceptia Zonei palestiniene, dar acolo din motive oarecum diferite, pentru ca acolo era un conflict local, un razboi cu Israelul si nimic mai mult. Pe cand in zilele noastre e un razboi dintre organizatiile teroriste islamice si lumea occidentala, un fel de interferenta intre civilizatii, ceea ce nu exista in trecut. In trecut predomina aspectul anti-imperialist, nu cel religios, si a luptei de eliberare nationala – de pilda, observati denumirea Organizatia pentru Eliberarea Palestinei. Chiar si acum ideologia acesteia este una nationalista si social-democrata.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Un dosar care nu s-a inchis inca…

Citesc in presa lucruri deosebit de ingrijoratoare, care chiar ma socheaza. In ce se transforma „Primavara araba”, adica ceea ce ar fi trebuit sa insemne drumul spre democratie al statelor din Nordul Africii? Este o intrebare pe care mi-o pun dupa ce am citit despre ultimele evenimente din Libia. Sunt confruntari armate la Tripoli. „Borcanul cu miere” il reprezinta cladirea serviciului de informatii, dar nu numai atat! Iata ce ne spune Mediafax:

Confruntări armate la Tripoli. Mai multe persoane au fost rănite

Iata ce arata articolul:

„Confruntări armate au avut loc marţi în centrul Tripoli, în apropierea clădirii serviciilor de informaţii ale fostului regim al lui Muammar Kadhafi, potrivit jurnaliştilor AFP, care au auzit focuri de armă.

Martorii au declarat că mai multe persoane au fost rănite dar nu au precizat numărul lor, în timp ce ambulanţele se deplasează între spitalul Zawia şi locul incidentelor, a anunţat aceeaşi sursă.

Au fost auzite tiruri antiaeriene, iar numeroşi foşti rebeli au venit la faţa locului, unii dintre ei înarmaţi cu lansatoare de rachete, potrivit jurnaliştilor AFP. Perimetrul a fost încercuit şi accesul în zonă a fost interzis.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne contactat de AFP s-a abţinut de la orice comentariu.

Foştii rebeli aflaţi la faţa locului au declarat că Ministerul de Interne vrea să preia controlul asupra clădirii serviciilor de informaţii ocupată de locuitorii din cartier, care s-au opus, declanşând aceste incidente.”

Al-Qaida redivivus! Sau cosmarul de langa noi

Reţeaua Al-Qaida încearcă să înfiinţeze o filială teroristă în Libia

„Conducerea reţelei teroriste Al-Qaida a trimis membri experimentaţi în Libia, pentru construirea unei structuri operative în această ţară, afirmă experţi din cadrul serviciilor de informaţii occidentale, citaţi de CNN.

Potrivit CNN, liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, l-a trimis personal în Libia, la începutul anului 2011, pe un terorist care fusese deţinut o perioadă în Marea Britanie.

„Emisarul” Al-Qaida a sosit în Libia în mai, în timpul conflictului care a condus în final la îndepărtarea de la putere a lui Muammar Kadhafi.

Până acum, militanţii Al-Qaida au reuşit deja să recruteze 200 de combatanţi în Libia, iar serviciile de spionaj occidentale sunt la curent cu această situaţie.

Un alt militant Al-Qaida a încercat să ajungă în Libia, dar a fost capturat la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan.

Individul care încearcă în prezent să creeze o filială Al-Qaida în Libia este cunoscut serviciilor de informaţii după iniţialele „AA”, numele lui nefiind făcut public pentru că nu a fost condamnat definitiv pentru acte de terorism.” (subl.mea)

Deci cam astea ar fi consecintele indepartarii de la Putere a regimului

Image via Wikipedia

colonelului Gaddafi… Cu alte cuvinte, Europa risca sa aiba, in vecinatatea sa sudica, nu numai o bogata pepiniera Al-Qaida, ci, pur si simplu, o structura terorista, gata oricand de a declansa operatiuni pe continentul nostru. Cu alte cuvinte cosmarul a fost adus mai aproape de noi. Eu, in naivitatea mea (recunosc asta) credeam ca, odata cu capturarea liderului Al-Qaida, Osama Bin Laden, s-a cam terminat si cu organizatia asta. Cel putin SUA lasa de inteles ca, in urma capturarii si lichidarii lui Bin Laden, coroborat cu operatiunile de amploare ce au loc in Afganistan, aceasta organizatie terorista ar fi primit lovituri grele care i-au redus mult eficacitatea si capacitatea de actiune. Cu alte cuvinte, Al-Qaida se cam dusese pe copca si parea ca problema era in foarte mare masura rezolvata, restul – ceea ce mai ramanea de facut – fiind o chestiune de timp si de detaliu. As, da de unde! Se vede clar ca nu e asa si ca Al-Qaida e mai vioaie ca oricand. Ceea ce da fiori e daca nu cumva, acum, ar fi chiar mai puternica decat a fost odata!!! Si daca nu cumva pericolul terorist asupra Europei e mult mai mare decat a fost pe vremea lui Bin Laden! Daca lucrurile stau, cu adevarat, asa inseamna ca politica SUA si a aliatilor sai, Franta si Marea Britanie, in materie de Libia, terorism si Lumea Araba, este nu numai falimentara, dar chiar periculoasa. L-au dat jos de la Putere pe Gaddafi, ca sa aduca (pentru ca nu s-au gandit la o asemenea consecinta sau au subestimat-o, daca nu cumva e vorba de ceva si mai ascuns…) in coasta sudica a Europei, in Libia, o retea terorista de temut: Al-Qaida! Este pur si simplu un cosmar pe care europenii nu cred ca si l-ar fi imaginat acum cativa ani. Si sa nu uitam ca traiesc foarte multi musulmani, spre exemplu, in Franta, dar nu numai, ci in toata Europa!

Este de remarcat faptul ca Muammar Gaddafi atragea atentia asupra faptului ca pericolul terorist reprezentat de temuta Al-Qaida s-ar putea instala in Libia, in cazul in care regimul sau ar fi indepartat de la Putere! Si iata ca haosul actual din aceasta tara reprezinta solul fertil pentru ca organizatii teroriste, precum Al-Qaida, sa inceapa sa se dezvolte. Instabilitatea si haosul din aceasta tara favorizeaza terorismul musulman, cu consecinte imprevizibile si dintre cele mai grave asupra intregului Nord al Africii. Sa nu uitam ca in Egipt „revolutia” continua, iar actualul regim militar face fata cu greu situatiei. Este incredibil la ce s-a ajuns si anume: cheia intregii probleme este, de fapt, Al-Qaida! De remarcat ca raidurile aeriene ale NATO au fost efectuate de catre Franta si Marea Britanie, SUA implicandu-se mai putin. Franta a fost „varful de lance” in aceste operatiuni militare, mai exact controversatul sau Presedinte – Nicolas Sarkozy. Toti au votat intr-o „veselie” demna de o cauza mai buna Rezolutia 1973. China si Rusia s-au abtinut de la vot… Eu stau si ma intreb daca nu cumva o operatiune similara a NATO in Siria n-ar avea drept efect sa sporeasca si mai mult Al-Qaida, influenta acesteia in lumea musulmana, s-o revigoreze si s-o faca mult mai periculoasa decat a fost pana acum!  Nu mai vorbesc in cazul unui razboi in Orientul Mijlociu…

Alianta Nord Atlantica si pozitia Rusiei

Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să cerceteze pierderile civile din timpul raidurilor din Libia

„Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că este pregătită să înceapă o anchetă asupra pierderilor civile din timpul raidurilor aeriene efectuate în Libia, deşi autorităţile libiene nu au înaintat nici o cerere.

Alianţa Nord-Atlantică este criticată de Rusia, care a cerut o anchetă aprofundată asupra numărului de civili ucişi în timpul atacurilor aeriene efectuate până la înlăturarea regimului Kadhafi.

„Misiunea noastră din Libia a salvat un număr mare de vieţi (…) Am luat toate măsurile necesare pentru a minimiza riscul rănirii persoanelor civile„, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

„NATO acordă o atenţie sporită informaţiilor despre peirderile civile”, a mai adăugat Lungescu, precizând că examinarea acestora revine noilor autorităţi libiene.

„Noi suntem pregătiţi pentru a colabora în întregime cu acestea pentru analizarea unor evenimente în particular”, dar „până în prezent, nu am primit solicitări din partea autorităţilor”, a precizat Oana Lungescu.

Ambasadorul Rusiei la NATO, Vitali Ciurkin, a declarat luni că „NATO face propagandă afirmând că nu s-au înregistrat victime civile ( în urma acţiunilor proprii) în Libia, lucru care este improbabil şi fals”, adăugând că va prezenta această problemă, joi, în cadrul Consiliului de Securitate ONU.

Rusia şi China s-au abţinut, în martie, când s-a votat Rezoluţia 1.973. Rezoluţia autorizează folosirea „tuturor mijloacelor necesare” pentru a proteja populaţia civilă din Libia.

Încă de la sfârşitul conflictului, odată cu moartea lui Kadhafi şi înfrângerea partizanilor săi, Moscova şi Beijingul acuză ţările participante la operaţiune, mai ales Franţa şi Marea Britanie, că au depăşit mandatul ONU în această ţară.” (subl.mea)

Intrebarea care se ridica este daca Ciurkin are dreptate si anume daca afirmatia facuta de domnia sa: „NATO face propagandă afirmând că nu s-au înregistrat victime civile ( în urma acţiunilor proprii) în Libia” este adevarata. Pentru ca Ciurkin spune, cu alte cuvinte, urmatorul lucru: „NATO minte!„. De aici rezulta, pe cale de consecinta logica, faptul ca noi (adica NATO, ca facem si noi parte) ne-am tras noi insine, cu totul nejustificat, un pumn in cap. Practic, ne-am complicat cu totul nejustificat cu Nordul Africii, mai cu seama cu Libia, cu operatiuni militare care nu au condus la ceva bun, dimpotriva. Asta ne mai trebuia, ne mai lipsea acum, pe langa criza economica si financiara… Le aveam pe toate, asta ne mai lipsea!

Pe de alta parte, iata ce aflam din Romania Libera:

Iranul avertizează SUA să nu mai trimită portavioane în Golful Persic

Se arata ca:

„Un oficial militar iranian de rang înalt a avertizat Statele Unite să nu mai trimită portavioane în Golf, unde Iranul a organizat o demonstraţie de forţă în zona strâmtorii Ormuz, un punct strategic pentru traficul maritim petrolier, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Sfătuim portavionul american care a traversat strâmtoarea Ormuz şi se află în Marea Oman să nu se întoarcă în Golful Persic”, a declarat generalul Attaollah Salehi, adăugând că „Republica islamică Iran nu are intenţia să repete avertismentul”, conform site-ului armatei iraniene.

Portavionul american John C. Stennis, care se afla în Golf, a traversat săptămâna trecută strâmtoarea Ormuz pentru a merge în Marea Oman, în timpul manevrelor navale iraniene, care au durat zece zile, în zona strâmtorii.

Mai mulţi militari au declarat că Iranul ar putea închide acest canal strategic, pe unde trece 35 la sută din traficul petrolier maritim mondial, în caz de noi sancţiuni împotriva exporturilor petroliere care asigură ţării 80 la sută din venituri.

La rândul său, şeful Statului Major, generalul Hassan Firouzabadi, a declarat că Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului, vor organiza în curând propriile manevre în regiunea Golfului, de care sunt responsabili, în timp ce armata este însărcinată cu controlul Mării Oman.” (subl.mea)

Off Topic

Comisia Europeană cere din nou Ungariei să respecte independenţa băncii centrale

Iata ce se arata:

„Comisia Europeană (CE) a reiterat marţi necesitatea ca autorităţile de la Budapesta să respecte independenţa băncii centrale a Ungariei, după ce Parlamentul din această ţară a aprobat mai multe legi care reduc şansele de a obţine ajutor financiar extern, transmite AFP, potrivit Mediafax.

„Preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barosoo, a cerut cu insistenţă autorităţilor ungare să asigure independenţa băncii centrale”, a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Olivier Bailly, în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

Bailly a precizat că Barroso şi premierul ungar Viktor Orban au corespondat în timpul vacanţei de Crăciun, şi în special săptămâna trecută.

Comisia Europeană urmează să primească traducerea oficială în engleză şi franceză a noilor legi constituţionale adoptate în Ungaria la sfârşitul lunii decembrie, pentru a le evalua dacă respectă reglementările europene, a spus purtătorul de cuvânt.

El a dat asigurări că Executivul UE va da dovadă de „vigilenţă”.

„Vom vedea dacă preocupările exprimate înainte de adoptarea legilor au fost luate în considerare. Analiza este în curs”, a arătat Bailly.

Reprezentantul CE a precizat că FMI şi Comisia nu au decis încă dacă vor reveni la Budapesta pentru a începe negocierile cu autorităţile ungare pentru un nou program preventiv de sprijin financiare.

„Unul dintre elementele cheie nu va fi doar financiar ci se va referi la mediul legal necesar pentru asigurarea stabilităţii financiare a Ungariei„, a explicat Bailly.

Oficialii CE şi ai FMI au decis în decembrie să întrerupă discuţiile neoficiale cu partea ungară, referitoare la noul program de finanţare de 15-20 miliarde de euro, pentru a protesta faţă de reforma destinată băncii centrale ungare.

Noua Constituţie a Ungariei, aprobată în aprilie anul trecut, a atras criticile UE, ale şefului diplomaţiei americane, Hillary Clinton, ale FMI şi a numeroase organizaţii neguvernamentale.

Criticii reproşează premierului Orban că a limitat puterea Curţii Constituţionale, a pus în pericol pluralismul presei şi independenţa justiţiei.

Legile constituţionale care o însoţesc sunt considerate drept o atingere a independenţei băncii centrale şi o metodă de a impune politica fiscală a regimului conservator guvernelor viitoare.

Aceste legi, aprobate de Parlament pe 30 decembrie, anulează dreptul guvernatorului băncii naţionale de a-şi numi adjuncţii, extind numărul de membri în consiliul de politică monetară şi creează postul de al treilea vicepreşedinte.

Aprobarea în Parlament a acestor legi, care reduc şansele ca ţara să obţină ajutor financiar extern, a dus la creşterea costului împrumuturilor Ungariei.

Ungaria a vândut marţi titluri de trezorerie pe termen de trei luni cu cel mai ridicat randament începând din august 2009, în timp ce forintul s-a depreciat cu 0,7%, la 316,12 forinţi pe euro.”

Ce parere aveti de asta: Parlamentul unei tari sa voteze niste legi care sa reduca sansele ca tara respectiva sa obtina ajutorul financiar extern, de care are nevoie? Nu mai vorbesc de votarea unei Constitutii controversate, ce risca sa excluda Ungaria din Uniunea Europeana si care a atras numeroase critici din partea UE si SUA… Greu de inteles o asemenea politica si e de remarcat ca Viktor Orban si FIDESZ par dispusi sa mearga „pana-n panzele albe”…

Mediafax:

Întâlnire Sarkozy-Merkel săptămâna viitoare, pentru stabilirea de noi reglementări de disciplină fiscală în Uniunea Europeană

Este vorba de Tratatul de Guvernanta Fiscala si de faptul ca liderii politici europeni trebuie sa gaseasca o solutie definitiva la criza datoriilor suverane.

De asemenea Sarkozy si Merkel se vor intalni cu Monti si Cameron.

Barbaria

Iata ce noutati vin din Libia, dupa cum ne informeaza Gandul:

VIDEO: Un fiu al lui Gaddafi cere permisiunea de a fuma o ultimă ţigară ÎNAINTE DE A FI EXECUTAT

Ce se întâmplă cu trupul lui Gaddafi: „Vom proceda ca în cazul lui Adolf Hitler”

Primul preşedinte care-l PLÂNGE pe Gaddafi: „L-au asasinat. Este un martir”

Amnesty International: Dacă Gaddafi a fost ucis intenţionat după ce a fost capturat, ACEASTA E O CRIMĂ DE RĂZBOI

„Amnesty International (AI) a îndemnat noile autorităţi libiene să ancheteze circumstanţele morţii lui Muammar Gaddafi, avertizând că, dacă liderul îndepărtat de la putere a fost ucis în mod intenţionat după ce a fost capturat, acest lucru constituie o „crimă de război”, relatează AFP.

„În cazul în care colonelul (Muammar) Gaddafi a fost ucis după capturare, acest lucru constituie o crimă de război, iar cei vinovaţi trebuie să fie judecaţi”, a declarat Claudio Cordone, directorul general al acestei organizaţii nonguvernamentale (ONG) pentru drepturile omului cu sediul la Londra.

Capturat joi de combatanţi libieni în apropiere de fieful său de la Sirt, la 360 de kilometri est de Tripoli, lucru atestat de înregistrări video, Muammar Gaddafi, în vârstă de 69 de ani, a murit ulterior în circumstanţe „misterioase”.
Acest lucru a determinat Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului să ceară, vineri, o anchetă.
„A ancheta pentru a afla dacă această moarte este sau nu o crimă de război va fi, fără îndoială, (un gest) impopular. Cu toate acestea, CNT (Consiliul Naţional de Tranziţie) trebuie să aplice aceleaşi reguli tuturor, garantând (accesul la) justiţie chiar şi celor care i-au privaţi pe alţii de acest acces”, a adăugat Cordone, citat într-un comunicat.”

Cea mai corecta pozitie, dupa parerea mea, o are Amnesty International!

Ceea ce s-a petrecut in Libia, prin uciderea lui Muammar Gaddafi, mi se pare a fi o barbarie! Acest om a condus Libia atatia ani si, in final, n-a avut parte de un proces corect, cum ar fi fost normal. L-au omorat si acum, precum o banda de criminali, vor sa scape de cadavru, chipurile sa-l ingroape intr-un loc secret. Unul din fiii sai, dupa cum aflam din Gandul, a fost executat. A avut parte de un proces corect? Sau l-au omorat si pe acesta repede, repede. De remarcat cum actualei Junte militare, care a pus mana pe putere in Libia, ii e frica de Gaddafi chiar si in conditiile in care acesta e mort! Vor sa-l ingroape intr-un loc secret, pentru a evita un pelerinaj la mormantul acestuia din partea populatiei. Daca e asa, inseamna ca foarte multi, inca, sunt de partea lui Gaddafi. Care este, de fapt, situatia politica din Libia? Si in ce masura schimbarile din aceasta tara sunt expresia vointei poporului, exprimata democratic? Oare intreg poporul libian a vrut inlaturarea lui Gaddafi de la putere? Daca da, de ce atata frica din partea noilor autoritati libiene de Gaddafi mort? Care ar fi problema ca sa aiba un mormant, asa cum se cuvine? Chiar atat de multi libieni ar fi dispusi sa-i aduca fostului lor presedinte un ultim omagiu? Trebuie remarcate cel putin doua lucruri cu privire la Libia: dintre toate tarile din Africa, Libia avea cel mai mare PIB per capita si cel mai mare indice al dezvoltarii umane! Deci Libia nu a stat chiar asa de rau sub Gaddafi… Fata de Tunisia, spre exemplu, PIB-ul per capita al Libiei era mult mai ridicat (mai mult ca dublu!). Sunt tare curios cum va fi de acum inainte in Libia… Acelasi lucru se poate spune si daca facem o comparatie cu Siria, unde, de asemenea, au loc evenimente.

Interesant e cum va fi viitorul parcurs politic al Libiei: va fi unul cu adevarat democratic, in sensul unei democratii pluraliste? Ramane de vazut. Ar fi, iarasi, interesant daca Uniunea Europeana va ajuta tarile din Nordul Africii, recent eliberate de sub regimuri autoritare, atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere politic, in vederea instituirii in aceasta regiune a democratiei si daca da, atunci cum se va realiza si materializa acest ajutor. Sa nu uitam de criza economica si financiara actuala care bantuie prin Europa si Zona Euro si care ar putea sa afecteze, daca nu o si face deja, si statele din Nordul Africii…

Toate cauzele acestor revolutii nord-africane nu cred ca au fost bine, temeinic studiate in Europa. Europa, dar si SUA, au fost luate cam pe nepregatite de aceste evenimente. Chiar daca, in mare, se stiu cauzele, acestea concentrandu-se in jurul lipsei libertatilor si drepturilor omului, totusi ar mai fi multe intrebari care nu cred ca si-au gasit pe deplin raspunsul. Ar fi cele legate de setul de valori ale acestor miscari revolutionare de mari proportii, dar si multe altele. Aceste revolutii s-au desfasurat in tari de religie islamica, unde, se stie, religia e la loc de frunte in societate. O caracteristica a acestor oameni, din aceste tari, este religiozitatea, care, uneori, merge pana la fanatism. Nu mai vorbesc de faptul ca exista in aceste tari grupari extremiste islamice, care sunt dispuse sa mearga pana la Jihad. Ma gandesc, desigur, la celebra Fratie Musulmana al carei prim scop este introducerea Shari’ah, totalmente incompatibila cu valorile democratice europene si, cred ca se poate spune fara teama de a gresi, cu civilizatia europeana. Fratia musulmana nu promoveaza, spre exemplu, egalitatea in drepturi intre toti membrii societatii, discriminand pe cei ce de alta religie decat cea musulmana. Nu stim foarte exact cum gandeste tineretul din aceste tari si de ce aceasta categorie a fost in fruntea schimbarilor petrecute in aceasta zona. Spre exemplu: exista, in randul tineretului din aceste tari arabe, o aplecare spre fundamentalismul islamic sau mai mult spre valorile occidentale? Exista o tendinta din partea tinerilor arabi de a moderniza tarile lor in sens occidental…?  Sau, mai degraba, nemultumirea care a stat la baza acestor miscari revolutionare a fost aceea ca fostii dictatori au avut relatii, nu de putine ori, foarte bune cu Vestul si Statele Unite, sustinatorii traditionali ai Israelului? Nu cred ca se pot da, in prezent, raspunsuri foarte clare la aceste intrebari. De aceea, cel putin pana acum, nu stim la ce sa ne asteptam din partea acestor schimbari ce au avut loc in aceste tari arabe. Iata de ce evolutia situatiei politice din Nordul Africii e greu de conturat. Poate ca populatia de acolo are asteptari foarte mari din partea UE si SUA, in special ajutor economic. Insa in aceasta situatie de criza economica e greu de crezut ca acest ajutor, la care ei ar spera, sa poata fi si dat cu promptitudinea necesara. De asemenea, pentru Europa, Nordul Africii poate deveni o noua piata de desfacere, intr-o situatie economica dificila. Evident, realizarea acestui lucru presupunea schimbari politice in aceasta regiune. Dar situatia este departe de a se fi stabilizat. Deocamdata UE are propriile sale probleme stringente. Exista, in continuare, problema, marea problema a Greciei, accentuarea recesiunii in Zona Euro, grupul PIIGS, criza datoriilor suverane. Nici Italia, o tara dezvoltata, nu se simte prea bine cu o datorie de peste 100% din PIB… Situatia economica, pe batranul continent, nu s-a stabilizat si este posibil sa afecteze negativ si aceste tari nord-africane, ce s-au eliberat de regimuri autoritare, in mare parte tari sarace. E foarte posibil sa se mizeze pe o crestere a consumului in aceste tari arabe, lucru ce ar contribui la cresterea PIB-ului, ele constituind astfel un debuseu pentru economia europeana si, macar partial, o solutie la situatia de criza in care ne aflam.

Gaddafi ucis!

Iata ce ne informeaza Romania Libera:

Colonelul Gaddafi a fost ucis

Image via Wikipedia

Luptele din Sirte – Oraşul în care a fost ucis Gaddafi

Se arata, printre altele, ca:

„UPDATE – Muammar Gaddafi a murit în urma rănilor suferite în operaţiunea care a condus la capturarea sa, informează surse citate de Al Jazeera. Gaddafi ar fi fost rănit grav la ambele picioare şi la cap într-un atac realizat de avioane NATO asupra unui convoi în care se afla fostul lider libian, informează şi Reuters. Iar, conform surselor BBC, cadavrul colonelului ar fi transportat de la Sirte la Misrata.

Poză cu Gaddafi însângerat

Iniţial, presa internaţinoală anunţase că fostul lider libian Muammar Gaddafi a fost capturat, joi, de forţele Consiliului Naţional de Tranziţie  din ţară, au anunţat reprezentanţii CNT. Ştirea a fost preluată cu rezervă de CNN şi BBC, ambele instituţii de presă precizând că niciun grup independent nu a certificat încă veridicitatea ei. Totuşi, AFP susţine că deţine o poză care îl arată pe Gaddafi în momentul capturării, suferind şi însângerat. Nici autenticitatea acesteia nu este însă confirmată.”

Atentate la Oslo…

Iata ce am citit in Evenimentul Zilei:

Morţi şi răniţi la Oslo, în atentatele cu bombă de lângă sediul guvernului norvegian | VIDEO

Printre altele se arata ca:

„Două explozii puternice au avut loc astăzi lângă sediul guvernului norvegian, din Oslo, cel puţin două persoane pierzându-şi viaţa şi alte 15 fiind rănite, informează Reuters. Presa locală a transmis că premierul Jens Stoltenberg nu se numără printre răniţi, el nefiind în clărire în momentul deflagraţilor. Norvegia a fost, în repetate rânduri, ţinta ameninţărilor teroriste din cauza implicării sale militare în Afganistan.”

si:

„Anul trecut, trei persoane suspectate că ar plănui atacuri teroriste au fost arestate la Oslo. Acestea făceau parte din al-Qaida şi se aflau sub monitorizarea autorităţilor norvegiene de aproximativ un an.„Cu siguranţă nu este vorba de grupări teroriste norvegiene, deşi, din când în când, au fost arestate persoane care aveau legături cu al-Qaida”, a spus analistul David Lea, de la Control Risks, întrebat cine s-ar putea afla în spatele atentatelor de azi.

Din primele informații se pare că una dintre explozii s-a produs într-o clădire aparținând unui ziar central. Birourile din centrul capitalei Oslo au fost evacuate, iar mai multe drumuri din centru au fost închise.

„Am văzut cum ferestrele clădirii VG (unde se află cel mai mare tabloid norvegian, n.r.) şi ale sediului guvernului s-au spart. Mai mulţi oameni zac în sânge pe străzi”, a declarat un jurnalist de la postul public de radio NRK prezent la faţa locului.

„Este sticlă peste tot. Este haos total. Ferestrele tuturor imobilelor din jur au fost distruse”, a adăugat jurnalistul de la NRK, Ingunn Andersen, care a spus că la început a crezut că este vorba de un cutremur.

Ce grupări ameninţă Europa

Potrivit Reuters, pe lista organizaţiilor teroriste care au comis atentate în Europa sau au avut legătură cu acestea se numără al-Qaida, Mişcarea Islamistă din Uzbekistan şi grupările Lashkar-e-Taiba (din Pakistan) , Al Shabaab (din Somalia) şi AQIM (din Algeria).”

Evident, recomand citirea cu atentie a intregului articol. Din cate inteleg atentatul nu a fost revendicat… Despre atacul armat comis la o reuniune a partidului de guvernamant din Norvegia – aici.

Dar primul articol citat a omis, ca sa zic asa, un detaliu. Nu numai gruparile mentionate ameninta Europa. In acest sens, iata mai jos ce titra, recent, Gandul:

Gaddafi ameninţă cu comiterea de atentate în Europa, ca răspuns la campania NATO din Libia

Se arata, printre altele, ca:

„Liderul libian, Muammar Gaddafi, a ameninţat, vineri, că va trimite sute de „martiri” pentru a comite atacuri în Europa, ca răzbunare pentru campania militară NATO împotriva regimului de la Tripoli, relatează The Guardian, în ediţia online de sâmbătă.

[…]

Gaddafi a afirmat că Sicilia, Insulele Canare şi alte insule din Mediterana, precum şi Andaluzia au fost teritorii arabe, care trebuie eliberate.

Liderul libian, ale cărui trupe luptă împotriva insurgenţilor care se apropie de Tripoli, a susţinut discursul în faţa a 50.000 de persoane, adunate în oraşul Sabha, la 750 de kilometri sud de Tripoli.

„NATO, vei regreta, atunci când războiul se va muta în Europa”, a spus el. „Poporul libian nu are nici o problemă, puterile coloniale sunt cele care au o problemă. Vor să controleze petrolul nostru. Sunt geloase pentru că Dumnezeu ne-a dat nouă darul petrolului”, a adăugat Gaddafi.”

Recomand de asemenea citirea cu atentie a intregului articol din Gandul.

Nu se poate sa nu te intrebi: ce fel de razboi e asta? Suntem in razboi cu lumea islamica? O lume saraca si care, in consecinta, apeleaza la astfel de „arme”, precum terorismul, pentru a-si apara valorile sale culturale in fata pericolului globalizarii? Este un razboi cu caracter religios? Sau are doar un pronuntat caracter economic? Pe de alta parte avem revolutiile din Nordul Africii, care au inlaturat de la putere regimurile dictatoriale din aceste tari, de religie islamica toate. Situatia din Libia este inca una confuza, dar, din cate se poate constata, Gaddafi este (inca) destul de tare. Nu a putut fi inlaturat, si acum ameninta intreaga Europa cu atentate de razbunare. Fara indoiala ca ceea ce se intampla este ingrijorator. Dupa parerea mea, cu exceptia lui Gaddafi si situatiei din Libia, islamistii privesc totul drept o confruntare ce are, pentru ei, semnificatii religioase. Mie mi se pare ca aceste grupari teroriste islamiste pun pe primul plan religia, iar deciziile sunt luate in functie de acest criteriu. Orice decizii, inclusiv cele de ordin politic. De observat la Gaddafi ca practica un discurs care, totusi, se indeparteaza de coloratura religioasa. El vorbeste de teritorii care au apartinut arabilor, de petrol, resursa atat de importanta pe care „Dumnezeu le-a daruit-o arabilor”. Cu toate acestea discursul sau nu e unul eminamente religios. Este adevarat ca Libia nu a atacat vreun stat, in schimb a fost bombardata cu varf si indesat de fortele NATO in numele (re)stabilirii democratiei.  Dar daca religia, in cazul acestor grupari teroriste islamiste, este doar o masca? Poate se ascunde altceva in spatele acestei masti? Caracterul acestui razboi nu mi se pare bine conturat. Pe de o parte avem tari cu o veche cultura si traditie islamica, dar dominate de regimuri dictatoriale, iar pe de alta parte tari cu o cultura democratica, ce lupta pentru promovarea acesteia in toata lumea. De remarcat este si faptul ca Occidentul priveste problema, mai degraba, sub aspect cultural sau economic, sub aspectul valorilor (cum ar fi democratia, drepturile omului, s.a.) si mai putin sub aspectul religios.  Dar mai avem si un alt lucru interesant: potentialul de schimbare (si aceasta destul de confuza, cel putin asa am impresia) ce exista in tarile islamice, lucru confirmat de revolutiile din Nordul Africii. Se poate specula ca acest potential este „ajutat” (dar cum? intrebarea se pune si cu privire la Libia. Numai ca aici NATO si sprijinul acordat rebelilor de catre Occident spune multe in aceasta privinta) de catre Occident, dar nu trebuie neglijat faptul ca el provine, totusi, din interiorul acestor tari islamice. Este foarte probabil, bineinteles, sa avem de a face cu o influneta culturala a Europei si SUA in aceste tari. Dar atunci de ce sa fie nevoie de razboi? Si, pana la urma, de ce atata incrancenare? Inutila pana la urma, pentru ca nu rezolva si nici nu va rezolva nimic. Exista, oare, o neputinta din partea Europei si SUA de a accepta aceste state islamice asa cum sunt, cu cultura lor, traditiile lor, religia lor, regimurile lor politice, pe motivul ca acestea s-ar opune valorilor occidentale? Pun oare aceste tari in pericol insasi globalizarea pe plan mondial? Ceea ce ma frapeaza este ca au inceput (si asta de destula vreme) sa aiba loc confruntari de forta (atentatele teroriste cred ca pot fi incluse si ele in aceasta categorie) in loc ca problema sa se rezolve pe cale politica, fara aceste confruntari. Tocmai ca folosirea fortei de ambele parti te face sa tragi concluzia ca nu s-a gasit o abordare politica potrivita a acestor probleme (sau poate nici nu s-a dorit vreodata sa se gaseasca?!), dar si blocheaza orice dialog cat de cat rational intre partile implicate, care sa conduca la dezamorsarea situatiei. Iar aceste atentate intamplate la Oslo (dar puteau sa se inample in orice alt loc) arata ca Europa ramane vulnerabila in continuare. Spun acestea pentru ca s-ar putea chiar sa existe incompatibilitati de nedepasit (cel putin pana-n prezent) intre aceste doua culturi. Iar in asemenea conditii a forta nota cu impunerea, datorita unui presupus universalism al unor valori, cum ar fi, spre exemplu democratia, ar putea fi o eroare… Impunere altor state, altora. Sau ar putea fi cel putin o abordare eronata sau o tactica eronata, poate si numai pentru faptul ca se forteaza nota cand nu ar trebui. De ce sa nu iau in considerare si acest aspect, ca ipoteza de lucru? S-au cheltuit sute de miliarde de dolari in razboaiele din Irak si Afganistan intr-un timp foarte scurt, iar rezultatele care se vad este ca acestea au zgandarit si mai rau toata lumea islamica si a determinat-o sa treaca la actiune, iar atentatele de acum de la Oslo ar putea fi un exemplu in acest sens. Practic nu au facut altceva decat ca amenintarea terorista sa fie si mai mare, si mai pronuntata. Iar pentru ca sa-i faci fata cu succes trebuie cheltuiti bani multi, lucru dificil acum cand toata lumea se afla intr-o situatie de criza economica puternica. Lucrul acesta seamana cu proverbul care spune: „sa te legi la cap daca nu te doare”. Cand ai primit pana acum, in timp, milioane de emigranti musulmani la tine in tara, acuma te miri ca au ajuns unii dintre ei prin sindicate si partide politice? Ca-si revendica niste drepturi? Chiar si cel ca femeile sa poarte celebrul voal pe strada? Mie mi se pare ca in mod logic trebuia sa se ajunga la o asemenea situatie. Nu mi se pare nimic deosebit in asta. Tarile acestea musulmane n-au facut altceva, prin aceasta emigratie, decat sa exporte aceasta cultura islamica in Occident. Lucru cat se poate de evident.

Sa vedem ce reactii au provocat aceste atentate.

Mediafax:

Barack Obama şi Nicolas Sarkozy condamnă vehement atacurile de la Oslo

Se arata, printre altele, ca:

„”Le transmit condoleanţe personale norvegienilor”, a declarat Obama din Biroul Oval, unde s-a întâlnit cu premierul Noii Zeelande, John Key. Aceste atacuri „reamintesc comunităţii internaţionale de obligaţia combaterii terorismului şi de necesitatea intensificării schimbului de informaţii”, a subliniat Obama.

La rândul său, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a catalogat drept „un act odios şi inacceptabil” atentatul comis vineri în centrul capitalei Norvegiei, într-o scrisoare adresată premierului norvegian Jens Stoltenberg.

„Am aflat cu profundă emoţie de explozia produsă vineri după-amiază la Oslo”, a scris Sarkozy, condamnând „cu cea mai mare fermitate acest act odios şi inacceptabil”.

Anterior, Uniunea Europeană şi NATO au condamnat atentatul comis vineri după-amiază în apropierea sediului Guvernului de la Oslo.

Cel puţin 11 persoane au fost ucise în două atacuri teroriste comise vineri seara în regiunea Oslo. Poliţia norvegiană a anunţat că are motive să creadă că atentatul cu bombă de la Oslo şi atacul armat comis la şcoala de vară a tinerilor laburişti norvegieni au fost coordonate.”

Dar s-ar putea intampla ca cei care au comis aceste atentate sa nu fie teroristi islamici! Exista acest concept: „lupta impotriva terorismului„, insa in orice lupta trebuie identificat cu precizie adversarul. Disparitia lui Osama bin Laden nu a condus, dupa cum se poate constata, la o diminuare a terorismului si a virulentei sale. S-ar putea spune ca dimpotriva. Terorismul este legat acum de islamism pentru ca in vremurile din urma ei au folost aceasta arma. Insa asta nu inseamna ca acest fenomen nu ar putea sa apara si sub o alta forma. Ar trebui sa dam o definitie a terorismului, pentru a putea stii despre ce vorbim si pentru a cunoaste cum trebuie abordata si rezolvata problema. Iata ce ne spune Wikipedia in aceasta privinta:

Terrorism

Trebuie sa citez:

„There is no universally agreed, legally binding, criminal law definition of terrorism.^[1][2] Common definitions of terrorism refer only to those violent acts which are intended to create fear (terror), are perpetrated for a religious, political or ideological goal, and deliberately target or disregard the safety of non-combatants (civilians).^{[citation needed]} Some definitions now exclude acts of state terrorism and some also include acts of unlawful violence and war. The use of similar tactics by criminal organizations for protection rackets or to enforce a code of silence is usually not labeled terrorism though these same actions may be labeled terrorism when done by a politically motivated group.

The word „terrorism” is politically and emotionally charged,^[3] and this greatly compounds the difficulty of providing a precise definition. Studies have found over 100 definitions of “terrorism”.^[4][5] The concept of terrorism may itself be controversial as it is often used by state authorities (and individuals with access to state support) to delegitimize political or other opponents,^[6] and potentially legitimize the state’s own use of armed force against opponents (such use of force may itself be described as „terror” by opponents of the state).^[6][7]

Terrorism has been practiced by a broad array of political organizations for furthering their objectives. It has been practiced by both right-wing and left-wing political parties, nationalistic groups, religious groups, revolutionaries, and ruling governments.^[8] An abiding characteristic is the indiscriminate use of violence against noncombatants for the purpose of gaining publicity for a group, cause, or individual.” (subl.mea)

Se mai arata ca:

„”Terrorism” comes from the French word terrorisme,^[10] and originally referred specifically to state terrorism as practiced by the French government during the Reign of terror. The French word terrorisme in turn derives from the Latin verbterrere meaning „to frighten”

iar la capitolul Definitii:

„The definition of terrorism has proved controversial. Various legal systems and government agencies use different definitions of terrorism in their national legislation. Moreover, the International community has been slow to formulate a universally agreed, legally binding definition of this crime. These difficulties arise from the fact that the term „terrorism” is politically and emotionally charged.^[18] In this regard, Angus Martyn, briefing the Australian Parliament, stated that „The international community has never succeeded in developing an accepted comprehensive definition of terrorism. During the 1970s and 1980s, the United Nations attempts to define the term foundered mainly due to differences of opinion between various members about the use of violence in the context of conflicts over national liberation and self-determination.”^[1]

These divergences have made it impossible for the United Nations to conclude a Comprehensive Convention on International Terrorism that incorporates a single, all-encompassing, legally binding, criminal law definition terrorism.^[19] Nonetheless, the international community has adopted a series of sectoral conventions that define and criminalize various types of terrorist activities. Moreover, since 1994, the United Nations General Assembly has repeatedly condemned terrorist acts using the following political description of terrorism: „Criminal acts intended or calculated to provoke a state of terror in the general public, a group of persons or particular persons for political purposes are in any circumstance unjustifiable, whatever the considerations of a political, philosophical, ideological, racial, ethnic, religious or any other nature that may be invoked to justify them.”^[20]

Bruce Hoffman, a well-known scholar, has noted that:

It is not only individual agencies within the same governmental apparatus that cannot agree on a single definition of terrorism. Experts and other long-established scholars in the field are equally incapable of reaching a consensus. In the first edition of his magisterial survey, “Political terrorism: A Research Guide,” Alex Schmid devoted more than a hundred pages to examining more than a hundred different definition of terrorism in a effort to discover a broadly acceptable, reasonably comprehensive explication of the word. Four years and a second edition later, Schimd was no closer to the goal of his quest, conceding in the first sentence of the revised volume that the “search for an adequate definition is still on” Walter Laqueur despaired of defining terrorism in both editions of his monumental work on the subject, maintaining that it is neither possible to do so nor worthwhile to make the attempt.”^[21]

Nonetheless, Hoffman himself believes it is possible to identify some key characteristics of terrorism. He proposes that:

By distinguishing terrorists from other types of criminals and terrorism from other forms of crime, we come to appreciate that terrorism is :

• ineluctably political in aims and motives
• violent – or, equally important, threatens violence
• designed to have far-reaching psychological repercussions beyond the immediate victim or target
• conducted by an organization with an identifiable chain of command or conspiratorial cell structure (whose members wear no uniformor identifying insignia) and
• perpetrated by a subnational group or non-state entity.^[22]

A definition proposed by Carsten Bockstette at the George C. Marshall Center for European Security Studies, underlines the psychological and tactical aspects of terrorism:

Terrorism is defined as political violence in an asymmetrical conflict that is designed to induce terror and psychic fear (sometimes indiscriminate) through the violent victimization and destruction of noncombatanttargets (sometimes iconic symbols). Such acts are meant to send a message from an illicit clandestine organization. The purpose of terrorism is to exploit the media in order to achieve maximum attainable publicity as an amplifying force multiplier in order to influence the targeted audience(s) in order to reach short- and midterm political goals and/or desired long-term end states.” „

Este adevarat ca sunt descrise tipurile de terorism, o clasificare a fenomenului in categorii si o conturare a tipologiei acestuia. Foarte interesant de citit. Dar este interesant si faptul ca facem o clasificare a fenomenului fara sa-l putem defini exact… Or, daca nu putem sa-l definim, atunci cum putem sa  luptam eficient impotriva lui? Eu cred ca e greu sa-l definim pentru ca termenul, daca se poate spune asa, e foarte vast in intelesuri si semnificatii.  De pilda, putem avea un terorism extremist religios, dar fenomenul poate fi si sub ipostaza terorismului de stanga (sau de extrema stanga) – left-wing terrorism. Iata ce spune, legat de acest tip de terorism, Wikipedia, facand un scurt istoric:

„Modern left-wing terrorism developed following the political unrest of 1968. In Western Europe, notable groups included the West German Red Army Faction (RAF), the Italian Red Brigades, the French Action Directe (AD), and the Belgian Communist Combatant Cells (CCC). Asian groups included the Japanese Red Army and the Liberation Tigers of Tamil Eelam, although the latter organization later transformed into nationalist terrorist. In Latin America, groups that became actively involved in terrorism in the 1970s and 1980s included the Nicaraguan Sandinistas, the Peruvian Shining Path, and the Colombian 19th of April Movement.^[1]

Modern left-wing terrorist groups in the United States developed from remnants of the Weather Underground, the Black Panthers and extremist elements of the Students for a Democratic Society. During the 1980s both the May 19th Communist Organization (M19CO) and the smaller United Freedom Front were active. After 1985, following the dismantling of both groups, there were no confirmed acts of left-wing terrorism by similar groups.”

Dupa cum exista si un right-wing terrorism, cu o istorie la fel de sangeroasa…

„Right-wing terrorism came to widespread attention after the August 1980 Bologna bombing, when a group of right-wing terrorists exploded a bomb at a railroad station in Bologna, Italy, killing 84 people and injuring more than 180. Two months later, a right-wing terrorist attack in Munich, Germany killed the attacker and 14 other people, injuring 215. Fears of an on-going campaign of major right-wing terrorist attacks did not materialize.^[1]

In 1983, Gordon Kahl, a Posse Comitatus activist, killed two federal marshals and was later killed by police. Also that year, the white nationalistrevolutionary group The Order (also known as the Brüder Schweigen or Silent Brotherhood) became involved with terrorism, including: robbing a sex shop, several banks and armored cars;^[5] bombing a theater and a synagogue; and murdering radio talk show host Alan Berg.^[6][7]

During the 1980s, more than 75 right-wing extremists were prosecuted for acts of terrorism, although they carried out only six attacks during the decade.^[8] The success of law enforcement in capturing and preventing terrorists has been credited to their efforts to investigate terrorists before they turned to violence.^[8]The April 19, 1995 attack on the Murrah federal building in Oklahoma, by the right-wing extremist Timothy McVeigh, which killed 168 people, would become the worst domestic terrorist attack in American history.^[9] It was reported he had ties to a Michigan militia group.”

Din aceasta tipologie, prezentata in articolul din Wikipedia, si din istoricul prezentat, observam ca si cauzele care au condus la aparitia fenomenului sunt foarte diferite. Mijloacele folosite pentru atingerea scopurilor sunt aceleasi. Insa ideile care i-au animat pe oameni in aceasta lupta nu sunt aceleasi, diferind de la caz la caz, de la o ideologie asumata la alta, de la o epoca istorica la alta. Spre exemplu, terorismul anilor ’80 nu mai este acelasi, in esenta sa, cu cel din zilele noastre. Dar asta nu inseamna ca idealurile, scopurile de atunci au si disparut cu desavarsire… Lucru care da posibilitatea reaparitiei fenomenului sub aceasta ipostaza. De fapt fenomenul terorist mi se pare a fi acelasi, dar sub mai multe ipostaze, foarte diferite intre ele. Poate fi sub o ipostaza religioasa, sau politica, de extrema dreapta sau de extrema stanga, sau sub ipostaza nationalismului separatist, etc. El este instrumentul de lupta al unor ideologii extreme, excluse din corpul social si politic, dar care doresc sa se manifeste, iar aceasta manifestare a lor are loc violent, ucigas, neputand sa-si atinga niciodata, cu adevarat, scopurile si idealurile, lasand in urma doar sange mult si multi morti… Dar acest instrument de lupta poate fi folosit chiar si de state, cum ar putea fi, actualmente, Libia, ca reactie la o politica indreptata impotriva lor sau ca raspuns la actiuni militare indreptate impotriva lor, neavand la indemana alte mijloace eficace de riposta (spre exemplu angajarea intr-un razboi deschis, adevarat).

Poate ca insesi imperfectiunile acestei lumi, lipsa ei de desavarsire spirituala, determina aparitia acestui fenomen periculos. Ca si cum cineva ar creste un sarpe la san, asa si lumea aceasta creste si incalzeste la sanul ei terorismul, a carui muscatura este, deseori, mortala. Se va termina, oare, vreodata, cu acest razboi? Sau, odata terminat, va reincepe din nou, sub alta forma, cu un alt fel de terorism, sub o alta ipostaza, dar renascut din propria lui cenusa ca si Pasarea Phoenix… ? Si va dura atata vreme cat vor dura si nedreptatile, lipsa de libertate, inegalitatile dureroase, vrajba intre religii si oameni in general, din tot felul de motive… Intr-o pace aparenta si o fericire iluzorie, omul facandu-si lamentabile iluzii…

Un norvegian…(Update)

Interesant: cine este autorul antentatelor! Suspectul este un norvegian… Iata ce ne spune Gandul:

FOTO: Cine este Anders Behring Breivik, bărbatul acuzat că a provocat explozia şi atacul armat din Norvegia, în timpul cărora au murit 91 de oameni

Iata ce se arata printre altele:

„Atacatorul este descris de autorităţi drept un extremist de dreapta, iar pe profilul de Facebook şi-a trecut la rubrica religie „creştin” şi la opţiunea politică „conservator”, scrie New York Times. Îi place să joace World of Warcraft şi să citească „Prinţul” lui Machiavelli şi „1984” de George Orwell. „O persoană care are o credinţă egalează forţa a 100.000 de oameni care au doar interese”, a postat duminica trecută Breivik pe contrul său de Twitter. Potrivit unor informaţii, Breivik ar fi fost mason.

Presa din Norvegia îl descrie pe Anders Behring Breivik drept un „singuratic”, care locuia cu mama lui într-o suburbie bogată din vestul oraşului Oslo. Bărbatul de 32 de ani avea o educaţie aparte şi era pasionat de vânătoare.

Pe reţelele de socializare, Breivik a scris că este pasionat de culturism şi de masonerie. După ce a crescut în Oslo şi a studiat la Şcoala de Management din oraş, Breivik s-a mutat într-o zonă rurală, unde a deschis o fermă organică, numită Breivik Geofarm, în care cultiva în special pepeni. Anchetatorii bănuiesc că Breivik a pregătit compoziţia bombelor la ferma sa şi că unul dintre ingrediente a fost îngrăşământul chimic.

Pe lângă fermă, Breivik mai deţine şi un apartament în Oslo, spun autorităţile. Poliţia percheziţionează apartamentul din Oslo al suspectului. Bărbatul nu are pregătire militară specială, el făcând doar stagiul militar obligatoriu în Norvegia.

Presa norvegiană face public un amănunt relevant: Breivik a fost membru al organizaţiei de tineret a Fremskrittspartiet, partid din opoziţie, rival al laburiştilor. Reamintim, în acest context, că, pe insula de lângă Oslo, se desfăşura şcoala de vara a organizaţiei de tineret a partidului laburist.

Ofiţerul de poliţie Roger Andersen a declarat: „Atacatorul ne-a spus răspicat că vrea să îşi explice gestul”.„

Dar este de citit tot articolul din Gandul. Foarte interesant!

Iata si un alt articol foarte interesant din Evenimentul Zilei:

Incursiune în mintea „monstrului” extremist

Un articol care ne ajuta sa patrundem in felul de a gandi a lui Breivik.

Se arata printre altele urmatoarele:

„Kari Helene Partapuoli, președintele Centrului Anti-Rasist din Norvegia, cataloghează „opera” lui Breivik de pe Document.no drept „retorică clasică de extremă dreapta”. Ucigașul a lăsat în jur de 75 de mesaje pe site-ul respectiv, opinii pe care administratorii Document.no le-au publicat acum, după atentate, într-o „colecție”.

Rezumatul făcut arată opiniile pe care le avea principalul suspect despre mediul politic norvegian, despre persoane publice, despre marxism, islamism.

„Musulmanii, ca naziștii”

Pe 17 februarie 2010, Breivik compara, fără prea prea multe explicații, islamul cu nazismul și marxismul, pe un ton deranjat.

„Mi se pare ipocrit să tratezi musulamnii, naziștii și marxiștii în mod diferit”, își începea mesajul. „Sunt toți susținători ai ideologiilor bazate pe ură. Nu toți musulmanii, naziștii sau marxiștii sunt conservatori, cei mai mulți sunt moderați. Dar contează asta? Un nazist moderat, să spunem, după ce s-ar confrunta cu o fraudă, ar putea alege să devină conservator. Un musulman moderat poate, după ce i se refuză intrarea într-un club, să devină conservator etc. Este clar că susținătorii moderați ai unor ideologii bazate pe ură vor decide la un moment dat să devină conservatori. Islamismul a dus la moartea a 300 de milioane de oameni, comunismul la moartea a o sută de milioane, nazismul la moartea a 6-20 de milioane de oameni. Toate ideoloegiile bazate pe ură ar trebui tratate în mod egal”, subliniază presupusul ucigaș în masă.

Ideologie: „Patriotismul e numit azi extremist”

Intrat într-o dispută pe tema globalizării și a modernizării ca fiind procese ireversibile, Breivik îi răspunde unui alt comenatator tot cu trimiteri anti-islam. De altfel, tema îl obsedează și apare central în tot ce a rămas arhivat în aceste mesaje.

„Ce o să facă globalizarea și modernizarea împotriva imigrării în masă a musulmanilor”, scrie Breivik. „Sau poate n-ați auzit de Japonia sau Coreea de sud? Aceste țări sunt exemple de succes și regimuri moderne care au respins multiculturalismul în anii 70. (…) Poți numi o singură țară unde multiculturalismula reușit unde a fost și islamul implicat? Singurul exemplu istoric de succes al multiculturalismului în societate sunt SUA, dar acolo minoritățile nu sunt islamice”.

Presupusul ucigaș de la Oslo revine, în repetate rânduri, în mesajele sale ultra-naționaliste și asupra credinței sale că patriotismul norvegian ar fi fost îngropat intenționat. „Problema cu Europa este că a pierdut Războiul Rece încă din 1950, din momentul în care le-au permis marxiștilor/ anti-naționaliștilor să-și facă de cap (…). Rezultatul, în Norvegia și Suedia este că atitudinea marxistă extremistă a ajuns să fie acceptată zi de zi, în timp ce fostul sistem de adevăruri patriotice și conservatorism e numit azi extremist (de către marxiști și umaniști)”, scria presupusul ucigaș, pe 30 decembrie 2009, un mesaj matinal, postat la ora 7.14.

Dispreț față de toleranță

Cu un profund dispreț, pe 5 decembrie 2009, Breivik face rezumatul unui articol citit în acele zile. Îl invocă pe post de argument împotriva tolerării musulmanilor în Norvegia.

„Că tot vorbeam de adepții încăpățânați ai multiculturalismului. Am citit un articol(…) îmi amintesc că era vorba despre o școală din estul Oslo, unde, într-o clasă mai exista doar un singur elev norvegian (majoritatea erau musulmani). Ceilalți norvegieni își mutaseră deja copiii de acolo. Dar mama acestui băiat, desigur, o marxistă dură care se dădea de ceasul morții să demonstreze că Islamul și multiculturalismul funcționează, a refuzat să-l mute din școală. Vroia să arate că băiatul ei va demonstra că toți islamofobii greșesc(…). Bietul copil a fost hărțuit ani de zile și a început să-și facă rău singur. I-a spus mamei sale marxiste că vrea să moară. Doar atunci a realizat mama lui că greșise”, scrie Birevik. Se declară în același text „conservator cultural”, adăugând că ar fi „fericit să fie primul care își protejează copiii, mutându-i în zone sigure”.

În ideile exprimate pe site-ul Document.no, Breivik ajunge să dea, pentru curioși, inclusiv definiții ale unor „zone libere de musulmani”, catalogând cartierele unde aceștia ar trebui să aibă acces redus:

„O zonă liberă de musulmani este: 1. Acolo unde o femeie non-musulmană beată se poate plimba pe stradă fără să fie amenințată cu violul, jaful, hărțuirea, violența. 2. E un loc unde tinerii care nu sunt musulmani se pot plimba fără să fie în pericol să fie hărțuiți de găști de musulmani sau indivizi musulmani. 3. E o zonă unde cei care nu sunt musulmani se pot exprima liber, în cele trei forme (religios, sexual, cultural) fără amenințarea iminentă că vor fi hărțuiți psihologic”.

Implicare politică

Editorii site-ului Document.no au transmis pentru presa norvegiană că, după 29 octombrie 2010, Anders Behring Breivik  a încetat să mai posteze cu numele real pe forum, dar că-l bănuiesc că folosea o identitate ascunsă pentru a-și propaga mesajele naționaliste.

Cotidianul „Aftenposten” menționează că Breivik a mai scris pe Document.no că ar fi fost activist, în trecut, pentru Partidul Progresului – FrP (formațiune conservator-liberală – a doua ca mărime din țară, cu 41 de locuri în parlamentul norvegian), dar s-a arătat nemulțumit de munca acestuia în legislativ. Reprezentanții FrP au confirmat că presupusul ucigaș a fost membru în partid. „Mă întristează şi mai mult să aflu că această persoană a fost printre noi”, a declarat preşedintele FrP, Siv Jensen.”

 De citit si acest articol foarte interesant din Gandul:

Cine este criminalul NORVEGIAN care a OMORÂT 92 de oameni. Cum ameninţa pe YOUTUBE că „va fi CARNAGIU. Mă voi îmbrăca în poliţist, iar oamenii vor fi ULUIŢI”

Foarte tare si acest articol Mediafax:

Vlad Ţepeş, „cruciat şi erou al românilor”, menţionat în manifestul publicat pe internet de către autorul atacurilor de la Oslo