Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Revolutie si Mineriade…

Despre Mineriada din iunie ’90 am scris aici. Insa lucrul ciudat care se intampla este clasarea dosarului Revolutiei:

DOSARUL Revoluţiei din decembrie 1989 a fost CLASAT. PICCJ: Din cauza oboselii şi stresului, la revoluţie s-au tras focuri de armă între militari – VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au clasat dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care au fost făcute cercetări privind 709 morţi, 2.198 de răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 de reţinuţi, PICCJ precizând că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze. În ordonanţa de clasare, PICCJ arată că, din cauza oboselii şi a stresului, la revoluţie s-au tras focuri de armă între militari.

UPDATE – PICCJ: Din cauza oboselii şi stresului, la revoluţia din 1989 s-au tras focuri de armă între militari

Din cauza oboselii şi a stresului, la revoluţia din 1989 s-au tras focuri de armă între militari, iar oameni din dispozitive militare, civile sau mixte au deschis „cu uşurinţă” focul spre imobile sau maşini care nu opreau la filtre, arată PICCJ în ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţiei.

PICCJ arată, într-un comunicat de presă, că pe rolul organelor de urmărire penală nu mai există în curs de soluţionare nicio cauză având ca obiect evenimentele din decembrie 1989, precizând că cercetările din dosarul 11/P/2014 au vizat victimele rezultate în împrejurările care au făcut, iniţial, obiectul dosarului nr. 97/P/1990, precum şi victimele rezultate în împrejurările care au făcut obiectul dosarelor conexate, ulterior, la această din urmă cauză.

Cercetarea în dosarul Revoluţiei a fost efectuată distinct pentru perioadele 16-22 decembrie 1989 şi după 22 decembrie 1989, având în vedre particularităţile diferite.

Astfel, anchetatorii au stabilit că perioada 16-22 decembrie 1989, până la plecarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu din clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR), a fost caracterizată de acţiuni violente de reprimare a manifestaţiilor anticomuniste şi antidictatoriale din municipiile Timişoara, Cluj şi Bucureşti, respectiv de măsuri de împiedicare a extinderii acţiunilor de protest în celelalte localităţi ale ţării.

„Folosindu-se de pârghiile puterii absolute pe care o deţinea în partid şi în stat, Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, a acţionat, încă de la început, pentru reprimarea brutală a manifestaţiilor, dispunând implicarea unor forţe supranumerice şi eterogene, aparţinând miliţiei, securităţii şi armatei. În baza deciziilor şi ordinelor primite de la nivel central, conducerea politică şi militară locală, sub directa coordonare a unor factori de conducere politică şi militară de la nivel central, a luat măsuri pentru punerea în executare a acţiunii de reprimare şi a ordonat intervenţia forţele de ordine, care a avut ca rezultat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea corporală şi reţinerea unui număr mare de persoane”, potrivit procurorilor militari din PICCJ.

În ce priveşte reprimarea violentă a manifestanţilor, în perioada 16-22 decembrie 1989, procurorii au constatat însă că persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, care au fost implicate în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor au fost judecate şi condamnate definitiv, „existând în cauză autoritate de lucru judecat”.

Raportat la perioada din 22 decembrie şi până la sfârşitul anului 1989, procurorii militari au reţinut, în ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţiei că aceasta a fost caracterizată „prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos”.

„Dacă până la momentul în care fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a părăsit sediul C.C. al P.C.R., forţele de ordine au acţionat, în baza ordinelor şi măsurilor dispuse de factorii politici şi militari, împotriva manifestanţilor care demonstrau pentru înlăturarea regimului comunist, libertate şi democraţie, după acest moment, în condiţiile în care euforia generală privind victoria revoluţiei a fost urmată în scurt timp de o stare de teamă privind posibilitatea revenirii lui Nicolae Ceauşescu la conducerea ţării, cu ajutorul unor forţe fidele, nu a mai existat o acţiune a organelor statului împotriva manifestanţilor ci o acţiune comună îndreptată, conform percepţiei create, împotriva unor elemente contrarevoluţionare, care acţionau împotriva voinţei întregii populaţii”, au mai stabilit procurorii militari din PICCJ.

Procurorii susţin că, în acele zile, pe fondul lipsei de cooperare şi coordonare, militari şi civili au mers din proprie iniţiativă în anumite imobile şi au verificat acoperişurile unor clădiri, fără a anunţa celorlalte forţe aflate în zonă, ceea ce a „creat derută şi reprezentări greşite, cu consecinţa deschiderii focului concentrat şi producerii a numeroase victime”.

Mai mult, susţin procurorii militari, starea de oboseală şi stres acumulate au afectat „aprecierea lucidă şi obiectivă a realităţii înconjurătoare”.

Procurorii spun că, în acest context, dispozitive militare, civile sau mixte au deschis „cu uşurinţă” focul spre imobile şi autoturisme care nu opreau la filtrele organizate, „în condiţiile existenţei doar a unor bănuieli neverificate că s-ar fi efectuat focuri de armă din direcţia imobilelor sau autoturismelor respective”.

De asemenea, „pe fondul aceleaşi stări de oboseală şi stres”, au fost şi situaţii în care s-au executat focuri de armă între militari din aceeaşi unitate sau între unităţi militare, au mai arătat procurorii militari de la PICCJ în ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţíei.

Împotriva ordonanţei de clasare a dosarului Revoluţiei, dată în 14 octombrie 2015, se poate formula plângere, în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că procurorii de la Secţia Parchetelor Militare au finalizat cercetările în dosarul 11/P/2014 privind fapte comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri.

În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa din 14 octombrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, „nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare”.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunile de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.

Cauza a fost clasată şi pentru infracţiunea de ucidere din culpă, reţinându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, dar şi pentru lovire sau alte violenţe şi instigare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, reţinându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Procurorii militari au mai dispus: clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală şi instigare la infracţiunea de vătămare corporală, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi existenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de furt şi distrugere, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ultraj, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale; clasare cauzei sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă şi instigare la infracţiunea de purtare abuzivă, reţinându-se că a intervenit amnistia.

Materialul de cercetare efectuat în dosarul 11/P/2014 se referă la „709 persoane decedate, 1.855 persoane rănite prin împuşcare, 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane reţinute”.

Din cele 709 persoane decedate, 161 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Procurorii au stabilit că, în unele situaţii, decesul s-a datorat „manevrării imprudente a armamentului, victimele fiind din rândul celor care s-au aflat în imediata apropiere a făptuitorilor”.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că nu în toate cazurile decesul s-a produs prin împuşcare, existând situaţii în care decesul s-a datorat altor cauze, precum agresiunea, incendierea, accidentul rutier sau accidentul aviatic.

„În unele situaţii, există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii infracţiunilor de omor au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Nu în toate cazurile decesul s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală, existând situaţii în care decesul a fost urmare unui act suicidal (împuşcare, precipitare etc.), manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice”, a precizat PICCJ.

Din cele 1.855 de persoane rănite prin împuşcare, 420 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Procurorii susţin că, la fel ca şi în cazul persoanelor decedate, există situaţii în care rănirea s-a datorat „manevrării imprudente a armamentului”.

„În unele situaţii există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Există şi situaţii în care, deşi susţin că au fost rănite în diferite împrejurări, persoanele în cauză nu au prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor leziuni sau s-a stabilit că leziunile nu au fost produse prin împuşcare”, a precizat PICCJ.

Din cele 343 de persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, 68 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Anchetatorii susţin că, în principal, leziunile produse se datorează unor agresiuni, dar există şi situaţii în care leziunile se datorează unor accidente (de exemplu ruperea unor elemente din structura de rezistenţă a imobilelor avariate în contextul evenimentelor, activarea accidentală a unor dispozitive din sistemul de apărare al unităţilor militare etc.) sau autoaccidentării, precum şi „situaţii în care unele persoane au suferit afecţiuni neuropsihice”.

„De asemenea există şi situaţii în care unele persoane, deşi susţin că au suferit diferite leziuni, nu au prezentat acte medicale în acest sens sau s-a stabilit că nu au suferit leziuni de natură traumatică”, a mai arătat PICCJ.”

Pe Dvs., stimati cititori, va conving astfel de explicatii? Eu unul, desi as putea, desigur, sa gresesc, am impresia ca nu se vrea a se spune adevarul despre Revolutie. In ce masura vom afla atunci adevarul despre Mineriada din iunie ’90? A trecut un sfert de secol si aceste probleme care framanta societatea romaneasca sunt inca invaluite in neclaritate. Parca in Istorie s-a depus o ceata densa asupra acestor evenimente. Iar lucrul acesta perpetueaza in societate neincrederea inclusiv in institutiile statului. Nu ma voi hazarda sa dau „solutii” sau „verdicte” care sa elucideze problemele. As spune insa ca, dupa parerea mea, adevarul nu se poate cunoaste pana nu vom stii cu exactitate ce servicii straine au actionat atunci si cum. Probabil ca asta e marea problema sau una din marile probleme pentru care nu se doreste aflarea adevarului. Insa lucrul asta face mult rau societatii romanesti. Au murit oameni, altii au fost raniti, altii batuti bestial. Noi nu prea stim mare lucru din ce s-a intamplat. Nici cei vinovati nu au fost trasi la raspundere. Lucrurile acestea au lasat traume dureroase in societatea noastra, care se simt si acum. Mineriadele au creat o imagine negativa tarii noastre, cu consecinte negative pana in zilele noastre.

Ce am putea spune? Mineriada din iunie ’90 nu a fost prima. „Solutia” minierilor, ca forta de soc pentru a pune „ordine”, in locul celor legal constituite, nu a fost nici pana acum justificata in vreun fel. Ideea ca ar fi fost o miscare „spontana” iarasi nu tine… Mie mi se pare ca a fost o incercare de destabilizare a tarii, rezolvata strasnic cu minierii, in care, din pacate, victime au fost si oameni nevinovati. In iunie ’90 a existat, cel putin asa mi se pare, o incercare de a discredita Puterea constituita in urma alegerilor din 20 mai 1990. Daca ar fi actionat Jandarmeria sau Politia, Puterea ar fi riscat sa apara drept una care isi foloseste apartul represiv impotriva manifestantilor care cereau libertate. Pe cand asa, au venit „spontan” minierii si situatia s-a rezolvat intr-o baie de violenta. Ca unii erau „minieri”, asta e doar o chestiune de detaliu. Atat la Revolutie, cat si la Mineriada din iunie, a fost un adversar „invizibil”. Asta nu inseamna ca n-ar fi existat. A fost doar trecut sub tacere. Dupa care minierii au fost forta de soc folosita de catre Putere pentru a rezolva problemele delicate. Insa adversarul acesta „invizibil” a fost pretextul cel mai la indemana pentru a se actiona cu forta la adresa Opozitiei (totusi firava la vremea respectiva) si de a o intimida. Eu am impresia ca s-a cautat a se ascunde ceva, dar nu ni se spune ce, sau daca ni se spune, atunci nu-l putem afla. De exemplu: teroristii de la Revolutie. Nu i-am putut afla, chiar daca au existat. Iar un astfel de adversar „invizibil” s-a dovedit intotdeauna foarte util Puterii. La Revolutie, fara teroristi, Ceausescu nu ar fi fost executat atat de repede. Nu ar fi existat legitimarea noii Puteri, „emanata” de Revolutie. Dupa parerea mea, Dl. Iliescu a incercat o restauratie a regimului comunist, dar cu fata umana, asteptand sa vada cum se vor derula evenimentele pe plan international si care vor fi miscarile Kremlinului. Marele nostru noroc, daca se poate spune asa, este ca Mihail Gorbaciov nu s-a mai intors la comunism. Lucru asta a facut ca, in cele din urma, sa se renunte la restauratie. Atunci, in primii ani dupa Revolutie, Dl. Iliescu era cu ochii pe miscarile Rusiei pentru a se putea orienta in consecinta. Lucrurile insa au inceput, cu timpul, sa fie din ce in ce mai clare. Parerea mea insa este ca, initial, Dl. Iliescu nu a dorit neaparat democratia. Daca va mai amintiti, chiar domnia sa a folosit sintagma de „despot luminat”… A trebuit s-o accepte datorita situatiei interne ce risca altfel sa degenereze in confruntari de strada si datorita faptului ca Moscova nu mai sprijinea un regim totalitar. In asemenea conditii, domnia sa s-a adaptat destul de repede si a trebuit sa permita democratia, continuand, totusi, un regim criptocomunist pana in 1996. De altfel se vede si acum ca PSD, partidul dumnealui, este unul cu apucaturi comuniste (v. alegerea recenta a D-lui. Dragnea, unic candidat, in functia de presedinte al partidului). Insa si PSD, indiferent de denumirile pe care le-a avut de-a lungul timpului, a trebuit sa se adapteze, nu sa se reformeze. Totusi, optiunea pro occidentala clara a venit mult mai tarziu.

Cu toate acestea, trebuie sa spunem, Dl. Iliescu a orchestrat impecabil indepartarea treptata de Kremlin. Dansul nu a fortat indepartarea de Rusia, ci a mimat ca accepta apropierea. Stiind ca nimeni altul mentalitatea lor, a inteles repede ca pentru a putea iesi de sub influenta Rusiei, trebuie sa dea impresia ca e inca prietenul rusilor si ca tine cont de ce spune Kremlinul. In felul acesta, indepartarea a fost fara probleme. A semnat Tratatul cu URSS, mimand faptul ca e inca un loial colaborator al Kremlinului. A mers in Rusia cu o gramada de oameni de afaceri dupa el,  mimand apropierea pe taram economic de Rusia. Le-a dat rusilor, prin privatizare, niste intreprinderi care, oricum, erau falimentare, mimand ca nu are nimic impotriva unei relatii economice de anvergura cu Rusia, lucru ce ar fi trebuit perceput de catre Moscova drept un gest de prietenie. Si uite asa, incet, incet, Romania a intrat in NATO, in UE si acum rusii constata ca aici s-a pus un Scut! 🙂

Felul in care Dl. Iliescu a jucat comedia asta este magistral si dovedeste o mare experienta in politica! El a inteles ca pentru a avea relatii bune cu o Europa de Vest corupta de catre Kremlin, trebuie sa mimezi relatii bune, cordiale chiar, cu Kremlinul. In felul asta, pana la urma, ne-a acceptat si UE. Observati acum cum Romaniei ii este blocat un drept: accesul la Spatiul Schengen. Interesant este ca Dl. Iliescu, fara a fi agresiv la adresa Rusiei, s-a indepartat usor, usor de aceasta ca… „asa-i viata”, domnia sa nu s-a indepartat de nimeni, altii s-au indepartat de domnia sa (ca sa-l citez din memorie) 🙂 . Comedia asta a fost jucata si la Revolutie cu un sange rece extraordinar. Spre exemplu, a activat o conserva GRU precum gen. Nicolae Militaru, il pune ministru al Apararii, ba il mai face si general de armata, aratand ca nu e ostil rusilor ca, dupa numai cateva luni, sa-l scoata din functie datorita nemultumirilor aparute in randul Armatei si, iata, pentru ca avea probleme a trebuit sa-l scoata, nu mai avea ce sa faca, el a avut toata bunavointa! El a mai activat si alte conserve kaghebiste, fara sa dea doi bani pe ele, doar ca sa vada rusii ca nu le e deloc ostil, dupa care s-a descotorosit de respectivele conserve intr-un fel sau altul. Pe de alta parte, daca rusii ar fi intors macazul, el era acoperit!! Trebuie remarcat jocul genial al lui Ion Iliescu in acea perioada si felul in care a stiut ca, incet, incet, sa se indeparteze de rusi si sa puna Romania pana la urma pe o linie pro occidentala!! Dar optiunea pro occidentala clara a venit de abia in al doilea mandat al sau: 2000-2004, dar si atunci cu rezerve, pentru ca stilul D-lui. Iliescu nu este unul care sa forteze atingerea unui obiectiv (exista si exceptii, de pilda debarcarea lui Petre Roman din septembrie ’91, insa atunci a fost o situatie fortata si pentru ca FSN-ul trebuia sa „scuipe” partide) si, pe de alta parte, datorita faptului ca domnia sa este un om de stanga, iar ideile comuniste insusite de-a lungul atator ani nu ies prea repede din om…

Interesant este ca domnia sa, inca de la Revolutie, nu a dorit sa fie perceput de catre rusi ca un factor ostil. De ce oare? Mie mi se pare ca la Malta, Romania si Bulgaria fusesera trecute in sfera de influenta a rusilor… Se vede si acum ca noi si bulgarii nu suntem primiti in Schengen. In asemenea conditii, Dl. Iliescu a ramas fara sprijin american si a inteles ca intoarcerea spatelui Rusiei, ar fi perceputa ca un act de ostilitate in conditiile in care Romania nu avea garantii de securitate. Nu suntem primiti in Schengen tocmai in virtutea celor discutate la Summitul de la Malta, de atunci, desi lucrurile s-au mai schimbat si inca simtitor. Insa amintiti-va de atitudinea lui Vladmir Putin la Summitul NATO de la Bucuresti fata de aderarea Romaniei si Bulgariei la NATO! Interesant este ca, din ce spunea, Putin nu a fost impotriva aderarii Romaniei si Bulgariei la UE, ci aderarii la NATO! Din aceste motive Dl. Iliescu a inceput sa joace comedia descrisa mai sus, fara sa forteze pentru ca lucrul asta sa fie perceput ca un act de ostilitate la adresa Rusiei. Pe de alta parte, acest joc subtil a facut ineficienta vreo actiune de blocare a integrarii tarii noastre in NATO sau UE de catre KGB. Totusi, in NATO am fost primiti in 2004 si o conditie a fost sa avem relatii bune cu Rusia.

In incheiere as dori sa spun ca speram ca adevarul asupra acestor evenimente – Revolutia si Mineriada – sa iasa la iveala pentru a ne intelege mai bine istoria si pentru a se restabili increderea in societate.

Este evident ca nu s-a incheiat Revolutia!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

octombrie 24, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 59 comentarii

Mineriada din iunie ’90…

Romania Libera

ÎCCJ confirmă redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990

Se arata ca:

UPDATE: Pentru fostul președinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă -„condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii”-, a declarat fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, conform Mediafax.

Citește și: Dosarul Mineriada: Miron Cozma: Pedeapsa pentru Iliescu e una singură – condamnarea pe viaţă

–––-

UPDATE: Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990, potrivit Mediafax.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au constatat, luni, că soluţia Parchetului de pe lângă instanţa supremă, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.

Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

În dosarul mineriadei din iunie 1990, nu a fost condamnat decât un executant, Denes Domokos, fost şef de schimb la Exploatarea Minieră Livezeni. El a primit 10 ani de închisoare pentru că a încercat să-i taie capul ( la propriu) lui Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Universitatea Bucureşti.

Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în 2009, pentru a treia oară, într-un dosar al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Aceeaşi soluţie s-a dat şi pentru foştii generali Mihai Chiţac, decedat între timp, şi Victor Athanasie Stănculescu, dar şi pentru fostul şef al SRI Virgil Măgureanu.

–––

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, luni, dacă procurorii pot începe anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, potrivit Digi 24.

Dosarul mineriadei, din 13-15 iunie 1990, a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente.

Citește și: Ce spune Ion Iliescu despre redeschiderea dosarului MINERIADA

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz, a arătat Parchetul instanţei supreme.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, a precizat sursa citată.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Citește și: VIDEO/FOTO: 21 de ani de la mineriada din iunie

Iliescu era acuzat în acest dosar de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase şi complicitate la tortură, fapte despre care procurorii au concluzionat că sunt nefondate, inexistente sau nepedepsite de lege la data săvârşirii.

Dosarele Mineriadei, ca şi cel al Revoluţiei, au fost instrumentate de procurorul militar Dan Voinea, pe care procurorul general Laura Codruţa Kovesi l-a acuzat de erori grosolane.”

Eu sper sa aflam odata si odata adevarul despre misterul Mineriadelor. Dezbaterile de la televizor sunt concentrate in jurul lui Ion Iliescu – a chemat sau nu minierii? Este celebra intrebare la care nu am primit un raspuns satisfacator de 25 de ani… Sigur, cei care se aflau si atunci in opozitie cu fostul Presedinte, sustin ca si atunci ca el ar fi chemat minierii, desi, dupa parerea mea, nu e clar si nu stiu daca exista vreo dovada care sa arate cu claritate, indubitabil, ca el ar fi chemat minierii. Dl. Iliescu a si zis ca nu-si asuma mineriadele si ca acestea au fost manifestari „spontane”, ceea ce mie chiar nu-mi vine sa cred.

Pozitia politica a D-lui. Iliescu in acea perioada era una interesanta… Interesant este ca atata vreme cat ceea ce s-a intamplat in decembrie ’89 a fost o Revolutie, in mod logic acest lucru inseamna renuntarea ireversibila la comunism. Dl. Iliescu nu a negat niciodata ca ar fi fost o Revolutie. Faptul ca a declarat ca Revolutia a fost infaptuita de comunisti, e o exprimare nefericita, desigur. Cu atat mai mult cu cat uciderea sotilor Ceausescu este legata in mentalul colectiv din Romania de persoana sa. Adica, prin acel simulacru de proces, Iliescu l-a omorat pe Ceausescu. Si daca dupa Ceausescu ar urma tot comunism, la ce a mai venit Iliescu?

Vreau sa arat ca Iliescu nu mai avea loc de intors spre comunism pentru simplul motiv ca nu l-ar mai fi crezut nimeni!!

Al doilea aspect foarte interesant este zicerea D-lui. Iliescu de atunci, ca in Piata sunt „niste golani”, lucru ce a marcat celebra de acuma Golaniada. Dar pentru „niste golani” trebuie sa chemi minierii…?

Mai trebuie remarcat ca Mineriada din 13-15 iunie ’90 e a treia. Prima Mineriada a avut loc intre 28-29 ianuarie dupa un miting al partidelor istorice (PNTCD si PNL), in Opozitie cu FSN, a doua in 18-19 februarie 1990, cand in evenimentele premergatoare mineriadei – a fost un miting anticomunist, antifesenist, antiiliescu si improtriva Securitatii – unii dintre manifestanti au incercat si au patruns in sediul Guvernului.

Erau vremuri cand Dl. Iliescu vedea peste tot doar agitatie legionara si lovituri de stat.

Problema care se pune este: de ce s-au folosit categorii socio-profesionale (v. ci celebrul „IMGB face ordine!”) pentru a restabili ordinea publica? Din lozincile de la Mineriada a treia, precum: „”IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”” se vede foarte clar ca actiunea avea un anumit caracter politic ce tinea de niste vremuri revolute dar nu demult apuse. Dar iata ce spune Wikipedia (din articolul mai sus vizualizat) despre ziua de 13 iunie 1990:

„În dimineața zilei de 13 iunie1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.” (subl. mea)

Pare ca Dl. Iliescu nu se insela prea mult… S-a incercat o lovitura de stat, inca din ianuarie. In iunie lucrurile s-au manifestat cu pregnanta, dupa evacuarea de catre fortele de ordine a Pietei Universitatii. Dar venirea minierilor pentru a pune „ordine”, in locul fortelor de ordine, cele legale, nu a facut altceva decat sa blocheze aflarea adevarului si tragerea la raspundere a celor care au incercat lovitura de stat. Dupa parerea mea, chiar daca Comandamentul Trupelor de Jandarmi s-a infiintat prin Hotararea nr.0749 din 5 iulie 1990, tara noastra avea capacitatea de a face fata, pe cale legala, turbulentelor din Bucuresti din 13 iunie. Din nou s-a preferat (dar de catre cine?) solutia minierilor. Lucrul acesta ma duce cu gandul ca s-a incercat ingroparea adevarului ca sa nu se stie cine au fost cei care, in ultima instanta, au organizat aceste tentative de a-l da jos pe Iliescu. Ori s-a incercat evitarea unei solutii care sa implice, sa atraga si fortele de ordine, cele legal constituite. Dar de ce? O ipoteza ar fi ca, lasand la o parte partidele istorice, Liga Studentilor, oamenii care erau in mod sincer impotriva comunismului si care l-au dezaprobat pe Iliescu de la bun inceput, ca pe un fost nomenclaturist si colaborator al lui Ceausescu, au fost forte care au dorit sa faca rau Romaniei… Ar trebui cercetat si aratat daca a fost sau nu asa cu adevarat. Cu atat mai mult cu cat lucrurile se intamplau dupa alegerile din mai, care nu s-au dovedit a fi incorecte, desi s-a invocat si lucrul acesta.

Parerea mea este ca existau si alte interese. De ordin politic. Fosti comunisti si securisti care s-au vazut cam „in aer” dupa caderea regimului comunist, cautau sa supravietuiasca si mai toti s-au grupat in FSN-ul lui Ion Iliescu, lucru de inteles. De ce? Acestor oameni le era frica de partidele istorice, mai exact spus de ceea ce sustineau acestea. Nu se temeau atat de economia de piata, capitalism, chiar deloc. Se temeau de doua lucruri, care faceau la acea vreme, o diferenta neta intre FSN si Opozitie, ca sa zic asa:

1. Proclamatia de la Timisoara – in special de celebrul sau punct 8: „care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.”. Mai exact, iata aici textul integral al Proclamatiei, iar punctul 8 spune:

„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.”

2. Procesul comunismului

Primul punct ar fi marginalizat spre mizerie pe acesti comunisti si securisti, de care vorbeam mai sus, iar al doilea, daca ar fi fost aplicat asa cum trebuie, s-ar fi lasat cu condamnari in Justitie.

Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu-l viza doar pe Ion Iliescu, ci se refera la: „foști activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate”, sfera pare a fi mai mare decat nomenclatura insasi, pe care o include, desigur. Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara a fost intr-adevar foarte revolutionar si a fost mare pacat ca nu s-a aplicat!! Ar fi putut, mai mult decat probabil, sa schimbe in bine cursul istoriei noastre. Pe cand asa, fostii au preluat Puterea si o mai tin si astazi si doar vedem unde e tara noastra…

Cele doua lucruri pe care le aratam mai sus, nu s-au  dorit de catre o elita poltica ce avea o mostenire culturala leninista si dorea sa-si pastreze privilegiile din vremea comunismului. Cand acesti oameni ce apartineau vremurilor trecute, dar cu influenta atat in societate, cat si in viata politica, au penetrat CDR, s-a vazut limpede ce s-a intamplat: CDR a castigat alegerile si Emil Constatinescu a ajuns Presedinte. Cred ca, cel putin din acest punct de vedere, s-ar putea spune ca inca de atunci, din 1996, a fost „invins de sistem”… Socul in PDSR a fost atat de mare incat unii lideri au inceput sa vorbeasca si de un potential razboi civil!! PNTCD a fost penetrat de membri fostei Securitati, spalate in SRI, de ceva vreme, pana au ajuns la concluzia ca daca CDR si candidatul sau castiga alegerile, nu va fi niciun risc in privinta schimbarii statu quo. Adica lucrurile, in cea mai mare parte a lor, vor ramane la fel.

Asemenea elite, intre care includem, desigur si elemente ale fostei Securitati, „transformata” democratic in SRI, au avut tot interesul sa cheme minierii – o solutie nedemocratica ce n-are nicio legatura cu statul de drept -, strangandu-se intr-un partid, cum era FSN, care, date fiind asemenea conditii, nu mai putea reforma nimic chiar daca ar fi vrut, decat cu mare greutate, deoarece pentru aceste elite prima interesul personal, in rest apetitul pentru reforme adevarate, care ar fi ajutat tara, era foarte scazut. Le-a convenit ca o masa amorfa – minierii – si violenta sa puna ordine, decat s-o faca fortele indrituite ale Statului care se ocupa cu mentinerea ordinii. Oamenii acestia au avut inca de la bun inceput o ura, pur si simplu, fata de tot ce inseamna stat de drept si normalitate. Aceasta apetenta de a rezolva altfel, de a te impune altfel decat pe cale legala, de fapt de a te situa deasupra legii, ca asta inseamna astfel de actiuni, s-a resimtit si inca se resimte in societatea romaneasca. Inclusiv faptul ca nu stim adevarul dupa atata amar de vreme, nici despre ce s-a petrecut la Revolutie, arata faptul ca traim intr-o tara in care nu se doreste aflarea adevarului.

Tocmai pentru ca o elita sa troneze in continuare deasupra legilor tarii si sa conduca in felul acesta!!

O alta varianta de interpretare a evenimentelor, poate cea mai interesanta, arata ca daca pentru restabili ordinea publica ar fi intervenit fortele de ordine, cele legale pentru a face fata unor astfel de situatii, atunci s-ar fi spus despre Dl. Iliescu ca e dictator, ca inabuse o manifestare a libertatii din partea oamenilor, dupa decenii de comunism. De aceea au luat atitudine categorii socio-profesionale, mase largi de oameni ai muncii impotriva elementelor declasate, extremiste, de natura legionara, care amenintau tanara si frageda noastra democratie!! 😀

Dar daca lucrurile au stat intr-adevar asa, daca elemente extremiste, de natura legionara sau poate de alta natura, au actionat, ceea ce e straniu este ca nici pana acum, dupa 25 de ani, nu stim cine ar fi fost acestia, cine i-a organizat, in numele cui au actionat. Ceea ce stim, in schimb, este dezastrul lasat de minieri, studenti batuti bestial, mai ales daca aveau barba sau ochelari, ca aratau a intelectuali, distrugeri provocate, inclusiv la sediile partidelor istorice, lucruri care au generat o imagine cumplit de proasta tarii noastre in exterior, cu consecinte economice si politice catastrofale! Morti, sute de raniti!! Insa nu stim nici pana acum cine ar fi fost cei care ar fi pus la cale o actiune impotriva Statului, o lovitura de stat, ca s-o zicem pe sleau, si care ar fi fost anihilata de venirea minierilor. Semnificativ este ceea ce scrie Alina Mungiu-Pipidi in Romania Libera:

„Din februarie în iunie noi, tinerii ziariști care inventau presa liberă împreună cu puținii disidenți notabili ai vechiului regim precum Băcanu și Paler ne văzusem deja ziarele închise de tipografi, care aveau alte idei și considerau că nu e suficient să îi plătim să tipărească ci trebuie să aibă și dreptul la cenzură, rezistasem la urlete de ”moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților” și alte asemenea. Organizații ca Liga studenților din Universitatea București de asemenea au încercat să chestioneze acest proces electoral viciat în Piața Universității, cenzurată de TVR timp de săptămâni, nu pentru că simpatizau cu vreun partid, ci pentru că studenții ieșiseră din casă la revoluție, dar, spre deosebire de generațiile mijlocii, nu instraseră la loc, și rămăseseră pe străzi împreună cu liceeni și muncitorimea tânără, cerând libertate.

[…]

Și mai rău, securitatea temporar desfințată după ce trăseseră după revoluție și montaseră tot felul de diversiuni și trecută în subordinea Armatei în ianurie reînviase deja în Serviciul Român de Informații în aprilie, condus de un vechi tovarăș de conspirație al lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, unul din securiștii care pregătiseră ziua de după. O operație numită ”Trandafirul”, dezvăluită mie de unul din șefii armatei care arestase securiști în ianurie și după aceea a supraviețuit unei încercări de asasinat și a fost trecut în rezervă a avut loc în Piața Universității, supraveghind și inventariind opozanții. După victoria zdrobitoare din 20 mai, aceștia au devenit mult mai puțini, și nici o secundă nimeni nu a cerut anularea alegerilor, doar televiziune liberă și alte mofturi de astea cu libertatea. În schimb, ziarul FSN Azi din data de 21 mai a apărut cu zeci de texte cerând lichidarea opoziției, mulți dintre noi fiind indicați nominal. S-a cerut închiderea ziarelor noastre și desființarea organizațiilor, ca și deschiderea de acțiuni penale pentru lucruri promovate prin scris (în cazul meu, de exemplu).”

Nici pana azi nu avem justificarea unor astfel de masuri extrem de brutale de blocare si anihilare a presei libere si de ce a trebuit sa fie supravegheati si inventariati opozantii. Care au fost ratiunile care au stat la baza unor astfel de masuri de o severitate excesiva?

De asemenea un alt lucru care ar trebui elucidat este venirea minierilor, organizata, cu trenuri puse la dispozitie pentru a se putea deplasa la Bucuresti. Probabil o actiune gandita inca demult, poate inca din 1989, stiindu-se ca Ceausescu va cadea… Sa nu uitam: minierii au venit inca din ianuarie 1990!! Iar venirea lor nu a fost una intamplatoare. Daca nu a fost intamplatoare inseamna ca a avut un scop precis. De ranforsare a noului regim?! Ciudat este ca regimul Iliescu, hai sa-i spunem asa, a iesit șifonat destul de tare de pe urma acestei mineriade, inclusiv izolat pe plan international.

Mineriadele nu au nicio legatura cu lupta de clasa, cum tind sa acrediteze stangistii nostri demni de o cauza mai buna. Spre exemplu, in 1990 e si ridicol sa vorbim despre lupta de clasa: asa ceva nu a existat atunci pentru ca nu avea cum sa existe atunci. Justificarea Mineriadelor prin lupta de clasa nu se poate sustine. In sens marxist, lupta de clasa apare in conditii istorice determinate de o anumita evolutie a societatii. In 1990 nu era cazul de asa ceva pentru simplul motiv ca nu era o clasa exploatatoare impotriva careia muncitorimea sa lupte. Or, marxist vorbind, lupta de clasa e un lucru concret, nu o abstractiune. Mineriadele au fost actiuni premeditate, puse la cale de factori interesati.  Vorbeam mai sus de fosti comunisti si securisti care aveau interesul de a lovi in partidele istorice. Spuneam ca nu se temeau de capitalism sau economia de piata, lucru confirmat de faptul ca multi dintre acestia au inceput sa-si deschida firme, avand legaturile si relatiile necesare, influenta in domeniul economic, inclusiv influenta politica, lucru ce constituia un avantaj. De unde se vede ca lupta de clasa nici nu exista. Chestiunea era ca interesele lor sa nu fie afectate intr-un mod sau altul. Ca s-au folosit de minieri, a fost din cauza celor doua puncte de care pomeneam mai sus – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – care faceau diferenta neta intre FSN si Opozitie.

Procesul comunismului a imbracat doua aspecte. Un prim aspect a fost relevat de marele lider la PNTCD, Dl. Corneliu Coposu si se baza pe doctrina crestin-democrata: cel al iertarii. A fost o incercare de reconciliere nu cu comunismul, ci cu un trecut ce nu mai putea fi schimbat. Celalalt aspect, mai nou, daca se poate spune asa, dar mult mai indraznet, privea chestiunea penala: tragerea la raspundere, pe cale legala, a celor ce s-au facut vinovati de crimele comunismului. Insa in 1990 nu era clar care aspect prima: reconcilierea cu trecutul sau tragerea la raspundere… Viziunea crestina este ca suferinta imbunatateste sufletul si il conduce pe om spre Dumnezeu – de aici si ideea cu Sfintii Inchisorilor. De observat circul pe care l-a facut Corneliu Vadim Tudor cand Presedintele tarii, Dl. Basescu, a condamnat comunismul. Insa aceasta condamnare a comunismului a mers tot pe varianta iertarii, pentru ca nu am vazut procese ale celor care au comis crime. Or, tocmai aceasta condamnare a comunismului nu a fost pe placul unora nici atunci, in 1990. E adevarat, ideea de Proces al Comunismului nu a fost stipulata de Proclamatia de la Timisoara, care spune:

„1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușista ci și categoric anticomunista. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație euro­pene.

[…]

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență în cetatea Timișoarei. În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri care au opinii politice. Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu. În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.” (subl. mea),

ci arata doar ca Partidul Comunist s-ar fi „compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu„, cu toate ca: „În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„. Insa trebuie spus ca aceasta Proclamatie degaja  ideea unui Proces al comunismului, din moment ce: „partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„.

Politic vorbind, cele doua chestiuni – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – au definit cele doua tabere politice ale anului 1990. Iar actiunea minierilor facea parte din tabara opusa Proclamatiei. De aici rezulta ca Mineriadele se inscriu intr-o lupta politica primitiva, ce a degenerat in lupte de strada, tabara opusa Proclamatiei dorind nu neaparat tolerarea comunismului in fapt, ci in principiu. Nu neaparat renasterea comunismului, ci amagirea populatiei cu comunismul, pentru ca factorii interesati sa poata detine o Putere cat mai mare si sa prospere economic si financiar. Si aici trebuie aratat cum era reflectata in Proclamatia de la Timisoara chestiunea economica:

„9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.

10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietății de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă și voci care, în spirit comunist, să asimileze inițiativa privată cu “exploatarea” și pericolul catastrofei de a apare oameni bogați. Se speculează în acest sens invidia leneșului și teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timișorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi și-au anunțat deja intenția de a se transforma în Societăți anonime pe acțiuni. Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.

11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiști­lor de care dispune. Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior. O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai.” (subl. mea)

Deci cresterea productiei, privatizare, bani curati, inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei, economie de piata, societati pe actiuni, atragerea capitalului strain. Sa ne amintim acum, peste ani, de ceea ce declara recent fostul premier, Dl. Nicolae Vacaroiu: 80% din privatizari au fost ratate!! De remarcat ca in Proclamatie se vorbea de cresterea productiei, de bani curati: exact ce nu prea avem astazi!! Inclusiv inventarierea averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei… Si atunci cine au fost cei care erau impotriva Proclamatiei…? Nu cumva cei care nu erau impotriva economiei de piata, ca principiu, dar care doreau sa se imbogateasca nu prin cresterea productiei – ceea ce nici nu s-a prea vazut ulterior, nici sub FSN, FDSN, PDSR sau CDR, ci doar inchideri de intreprinderi si cum milioane de romani au luat calea strainatatii sa-si gaseasca acolo de munca pentru ca in tara lor s-au ras intreprinderi – nu prin privatizare, ci prin distugere, nu prin bani curati, ci prin bani murdari? De aici rezulta ca nu lupta de clasa a fost mobilul Mineriadelor. Miza era alta: nu numai acapararea Puterii politice, lucru ce se poate intelege usor, dar, poate mai ales, a Puterii economice de catre factori interesati – foști privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. Si sa ne gandim la cati avem si astazi, la 25 de ani de la acele evenimente, care nu pot sa-si justifice averea! Lucrul e foarte important pentru ca ne arata cum s-a creat, cum s-au pus bazele, chiar de atunci incepand, din 1990, oligarhiei politico-economico-financiare din Romania, care a saracit pe urma tara intr-un hal fara de hal. O oligarhie care nu respingea capitalismul, care mima comunismul – ca o forma fara fond – si care avea, de fapt, un caracter transpartinic. Unei astfel de oligarhii evident ca nu-i era pe plac presa libera, pe care a dorit initial s-o blocheze si s-o anihileze. Cum lucrul acesta nu s-a putut, atunci a dorit s-o controleze. Nu degeaba se vorbeste de „ofiteri acoperiti in presa”. De fapt, controlul presei era si este un deziderat al acestei oligarhii. Asa cum nu putea sa-i fie pe plac nici o Justitie independenta, care sa le poata controla averile uriase dobandite nu se stie cum, intr-o tara care a devenit din ce in ce mai saracita si ma refer in special la perioada 1990-2000, cand nu s-au vazut deloc cresteri economice consistente, in contrast cu multe alte tari foste comuniste din Europa. Consecinta a fost amestecul evident interesat al politicului in Justitie. 10 ani tara asta a batut pasul pe loc, intr-o transformare ce a avut un caracter involutiv. De unde rezulta marea putere si influenta pe care au avut-o acei privilegiati de care pomeneste Proclamatia, care s-au dovedit a fi nu numai fosti, dar si actuali. De unde rezulta ca Mineriadele nu au avut doar consecinte catastrofale pe plan extern, terfelind imaginea Romaniei pentru multi ani, dar si pe plan intern poate mai catastrofale si tot pe multi ani, poate chiar pana in zilele noastre…

Iata ce frumoasa „lupta de clasa”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, se ducea in 1990!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 13, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 24 comentarii

Doua chestiuni

Iata un articol si un interviu care aduc in discutie 2 probleme: invatamantul romanesc de azi si, respectiv, evenimentele din 13-15 iunie 1990. Foarte interesante, va invit sa le cititi.

Cel despre invatamantul romanesc este din voxpublica si semnat de Eugen Istodor:

Inspaimintatorul invatamint de azi. Text scris de profesorul Dan Ungureanu

Celalalt este un interviu din Adevarul cu Adrian Cioroianu:

Adrian Cioroianu:„Moscova nu e străină de «13-15 iunie»“

iunie 4, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu