Neobisnuita ridicare in slavi…

Citeam ce inaltari in slavi ii aduce Vladimir Tismaneanu lui Gabriel Liiceanu. Inca putin si-l declara sfant. Este ceva atat de sforaitor si de fals in aceste elogii…

Vedeti, unii vorbesc despre duplicitate. Dar cred ca una din trasaturile comunismului care ne-a influentat din pacate viata a fost (si) acest servilism intelectual, de care Tismaneanu se foloseste din plin. Un servilism care, pur si simplu, aboleste, narcisistic, spiritul critic, propriu intelectualului. Pentru Tismaneanu, asa cum ne-a aratat de multe ori, a fi critic inseamna a fi critic doar cu adversarii politici. Ca doar e angajat politic, alaturi de Opozitie. Asemenea pareri partinitoare sunt rodul sau rodurile subiectivismului sau. Urias, dupa cum putem constata.

Insa pe mine ma uimeste erodarea aceasta a spirutului critic pe partea dreapta a esicherului politic. Evident, imposibilitatea ta de a te privi critic, nu te poate face sa evoluezi. A-ti privi critic numai si numai adversarul este o atitidine careia i-as spune lasa, dar si care nu te va putea niciodata sa te faca sa-ti depasesti tarele.

S-a vazut la recentele alegeri legislative ce si mai ales cat a putut actuala Opozitie, iar lucrul acesta pare a nu da de gandit la nimeni de acolo. Mi-e teama ca doar crticandu-i pe altii, fara o analiza lucida si o critica a propriilor lor greseli, lucrurile par ca se vor repeta.

Dar sa revenim la articolul D-lui. Tismaneanu:

Gabriel Liiceanu și noi

„A creat Planeta Humanitas. A veștejit ticăloșia, mișelia, lichelismul. Refuză să se pensioneze moral. Rămâne un spirit aronian, adică un spectator angajat. Este un camusian, adică posedă un inepuizabil rezervor al revoltei etice. Refuză tăcerea. A fost și continuă să fie insultat, ponegrit, calomniat. Una din cele mai intristătoare forme de obscurantism este intelofobia. Intr-un remarcabil articol apărut pe platforma “Contributors”. Mircea Morariu atrage atentia asupra acestei noi imunde campanii impotriva celui mai activ exponent al spiritului lovinescian (Eugen și Monica) din cultura românească a zilelor noastre. Articolul se incheie cu aceste cuvinte ale lui Vladimir Jankélévitch: “În cele din urmă nu există nimic care nu poate fi uitat, dar rămâne întotdeauna ceva ce nu este scuzabil”. (Washington, DC, 4 ianuarie 2018)„

Humanitas e o editura respectabila si o recomand oricui. Nu asta e problema. Dar din ce spune Vladimir Tismaneanu, pe Dl. Liiceanu il caracterizeaza „refuzul”: „refuza tacerea”, de parca cineva l-ar obliga sa taca. Dimpotriva! „Refuza sa se pensioneze moral” – asta e tare!! 😆 – cu alte cuvinte, omul a imbatranit, a iesit la pensie si incepe sa vorbeasca si altele, ca ce-i sa-i faci… 🙂 – nu e cazul D-lui. Liiceanu. De parca cineva l-ar forta „sa se pensioneze moral” – nici in aceasta privinta nu e cazul: nimeni nu-l forteaza sa faca asa ceva. Indura ca un martir: „A fost și continuă să fie insultat, ponegrit, calomniat”, e „cel mai activ exponent al spiritului lovinescian (Eugen și Monica) din cultura românească a zilelor noastre”. Stau si ma intreb daca, pentru un intelectual, ridicarea asta in slavi e sau nu scuzabila… Cred ca Dl. Tismaneanu, daca ma iau dupa titlu, vrea sa spun ca noi suntem foarte mici in comparatie cu Liiceanu!! Inclusiv dumnealui, desigur.

Dar sa vedem si care sunt editorialele cu pricina de pe platforma Contributors:

„Scuipați aici!” TVR în era infractorilor

Gabriel Liiceanu

„Mi-am trăit copilăria și tinerețea într-un cartier bucureștean locuit de familii „mic-burgheze”. Asta nu m-a împiedicat să am gașca mea, care, așa cum îi stă bine oricărei găști adevărate, se ținea de tot felul de năzbâtii. Adevărul e că mai toți băieții ajunși la vârsta puberală încep să-și manifeste, ajutați de gașca de cartier, potențialul de derbedei.

Ca mici derbedei ce eram, jucam din când în când un joc pe care-l numiserăm „la cuțit”. Stăteam înșirați ca rândunelele pe gard, iar unul dintre noi, ales prin tragere la sorți, rămânea în picioare pe trotuar. Fiecare avea dreptul la o scuipătură orientată către încălțările băiatului proțăpit în fața noastră. Dacă scuipatul cădea pe bombeu, trebuia să cobori de pe gard și să-l ștergi. Dacă nimerea jumătate pe rama încălțării, jumătate pe jos, atunci „dădeai un cuțit”: se considera că reușiseși să fixezi pantoful în asfalt și nefericitul astfel țintuit locului rămânea pe trotuar pentru încă o rundă.

Ei, jocul ăsta, „la cuțit”, avea o mare valoare educativă! Era de fapt o bornă, un punct de răscruce, o graniță între două vârste. Ori rămâneai toată viața un profesionist al scuipatului și deveneai solidar cu obiceiul de a scuipa pe stradă, ori te făceai băiat mare, înțelegeai că expectoratul golănesc nu e cea mai frumoasă carte de vizită și te apucai de învățat și de sporturi mai onorabile.

Mare mi-a fost uimirea când, crescând, am descoperit că oamenii în toată firea sunt capabili să organizeze turniruri de scuipat în diferite împrejurări ale vieții. Distracția noastră de copii – scuipatul de pe gard, de pe balcon sau de la fereastră – bătea dintr-odată departe. Ea avea ramificații în societatea adulților, se complica, se rafina, era predată la școli înalte, avea reguli și tehnici care se învățau. Ce mai, era un joc extrem de serios. Am descoperit la o vârstă destul de fragedă că era jocul preferat al „activului de partid” (auziți expresie! „activul de partid”!) și al angajaților „Maleficei Instituții” (așa a numit Matei Călinescu Securitatea în Jurnalul său, ca să ocolească scârbavnicul cuvânt). În cazul lor, jocul acesta devenise o meserie. Grație lui, de pildă, puteau fi „demascați” în public „dușmanii de clasă”. Oameni cu aer cumsecade, uneori medici celebri, mari artiști, profesori faimoși se pomeneau târâți în fața unui amfiteatru plin și, pac!, cu un gest vigilent și brusc li se smulgea cu furie proletară masca de pe față și, deodată, apărea la lumină chipul hidos al dușmanului… Odată demascați în felul acesta, de la tribună venea îndemnul: „Scuipați aici!”. Și tovarășii din sală se dezlănțuiau.

Eram student în anul I la Filozofie când am asistat la primul turnir de scuipat public. Se numea „ședință de partid deschisă”. „Deschisă” pentru că nu era „închisă”. Adică la turnir asistau nu numai membrii de partid, ci și cei „fără de partid”, invitați să vadă cum arată exorcizarea în public a unui tovarăș care înșelase încrederea Partidului. A fost un linșaj încheiat cu exmatricularea unei colege care nu declarase în dosarul de înscriere la facultate că părinții ei, cu câteva pogoane de pământ, erau de fapt „chiaburi”. În anii care au urmat, am cunoscut pe pielea mea, în mai multe rânduri, ce însemna să fii scuipat în public. Eram plin de păcate: elitist, evazionist, mă înhăitasem cu Noica, aveam relații cu străinii, declarasem că filozofia nu e o știință… Grozăvii! Aliniați pe gardul urii și al ideologiei, colegii de la Institutul de Filozofie al Academiei au jucat de mai multe ori cu mine jocul „la cuțit”.

Dar adevărata voluptate a stigmatizării am cunoscut-o abia în „anii tranziției”. Spre deosebire de anii comunismului, jocul de oameni mari „la cuțit” se petrecea acum pe o scenă mare cât țara: în ziare, la televizor… Și în orizontul libertății. Al „libertății de expresie”. Căci scuipatul cu adresă, trebuie să recunoaștem, e cea mai concisă formă de expresie. Mult mai concisă decât înjurătura, de pildă. Nu exprimă el, fără să recurgă la cuvinte, sentimentele cuiva în cea mai percutantă formă? E drept că acum, în „anii tranziției”, odată stigmatizat, nu-ți mai pierdeai slujba, nu mai erai retrogradat, trimis în „domiciliu forțat” sau băgat la pușcărie. Erai doar calomniat, mânjit și, eventual, „pe cale de consecință”, cum ar spune Patapievici, scuipat de facto, așa cum a fost scuipat el în plină stradă. Împroșcatul cu vorbe pe ecran sau în ziar se metamorfoza, pe stradă, în flegmă.

Pe la jumătatea anilor 2000, un ziar condus de un fost securist,  devenit între timp infractor, a stabilit că, traducând Heidegger în limba română, îl plagiasem pe Heidegger. Aici „jocul” a durat câteva luni: ziarul avea o rubrică intitulată chiar așa: „Loc de scuipat”. Exact ca în jocurile copilăriei mele. Numai că aici, spre deosebire de „la cuțit”, nu se scuipa copilărește pe bombeul pantofului, ci, cum spuneam, bărbătește, în față. Un post de televiziune patronat, tot așa, de un salariat al Maleficei Instituții și infractor, s-a jucat de mai multe ori, cu mine și cu prietenii mei, de-a „la cuțit”. Seară de seară. Elita „cavalerilor flegmei” angajați la acest post își propunea, la capătul acestor turniruri, un singur lucru: să te facă, fantazând amplu în jurul tău, acoperindu-te de imundiții și de demersuri excremențiale, să miroși ca patronii lor. Să capeți damf de infractor, de scursură umană, de hoit moral intrat în putrefacție. România trebuia să devină, pentru ca duhoarea lor să nu se mai simtă și să nu mai aibă termen de comparație, o mare cocină umană.

Ei, dar asta se întâmpla în fond pe banii lor: fiecare se distra pe canalul lui, în ziarul lui și cu publicul lui. Noi, ceilalți, aveam televiziunea publică! Bugetară, adică pe banii tuturor și în slujba tuturor. Menită să educe în spiritul democrației și să celebreze valorile nației. Să dea repere. (A rămas hăt!, în negura istoriei, momentul în care televiziunea devenită peste noapte „liberă”, condusă de un academician istoric care dădea certificate de „legionari” pentru cei din Piața Universității, și aflată în slujba unui președinte judecat acum pentru crime împotriva umanității, i-a chemat pe minerii din Valea Jiului să linșeze populația rebelă a Bucureștiului.) Acum, televiziunea publică e cu adevărat publică. Ea nu poate juca, la scara unei țări, jocul puberilor de cartier. Ea nu se poate pune în slujba unei găști sau a unui partid, nu, nici vorbă!, de vreme ce e a noastră, a tuturor! Nu poate să împrumute de la televiziuni năimite mercenarii specializați în jocul „la cuțit” și să dea pe mâna infractorilor invitați o emisiune în care li se spune „uite, scuipă aici!” Nu-i așa că o asemenea grozăvie nu e cu putință?  Doar scrie și în Statutul ziaristului din SRTV, cap. II, art.11: „Ziaristul din televiziunea publică nu va calomnia, nu va injuria și nu va defăima persoane și instituții”.

Nu scriu aceste rânduri pentru că în urmă cu vreo două săptămâni o emisiune a TVR-ului m-a târât într-o mocirlă amenajată pe ecran, cu securiști și infractori, sub numele „România 9”. Emisiune făcută de un domn Ionuț Costache, care, mi s-a spus, joacă la TVR în deplasare. Privind-o, mi-am reamintit, înduioșat, de jocurile golănești ale copilăriei. Dar cum ziceam: nu scriu rândurile astea cu gândul la mine, ci la TVR. Domnul Costache are, se pare, un proiect TV compact cu crema infractorilor, cărora, uneori, li se adresează cu „domnule premier”, lăsând să se înțeleagă că invitatul e acolo, în fața lui, în calitate de prim ministru, nu de infractor. Grație emisiunii amintite am înțeles dintr-odată ce este „România nouă”, în care ar urma de-acum să trăim. Este cea mai coerentă dintre toate Româniile posibile: una în care infractorii fac în Parlament legile justiției, și tot infractorii, la televiziunea publică, fac îndreptarul moral al societății și canonul cultural și spiritual al națiunii. România în care scursurile lumii noastre, ieșite de la pușcărie mai obaznice decât erau înainte de a intra, ajung directori de conștiință, emit judecăți de valoare, ne fură cuvintele care-i caracterizau și le întorc împotriva noastră. Și asta sub oblăduirea președintei Televiziunii. Se pare că, revenindu-și în simțiri după atâta democrație, România se pregătește să intre în mod oficial în era infractorilor.

PS Nu terminasem bine de scris textul meu „scuipăcios”, când un tânăr prieten din Alba Iulia îmi trimite rândurile de mai jos. Coincidența celor două texte, deși scrise în registre stilistice diferite, mă îndeamnă să citez cuvintele primite de la amicul meu ardelean:

“Como es posibile que un ser inculto, de inteligencia primaria, que parece una caricatura de si mismo, llegue a tener de extinguir la civilizacion?” E o intrebare cumplită pusă de Senor Mario Vargas Llosa, în toamna acestui an, într-unul dintre articolele pe care le scrie cu o regularitate “metronomică”, de decenii intregi. Noi, dragă domnule Liiceanu, prin forța împrejurărilor, suntem condamnați să rămânem la problemele micii noastre ogrăzi.

Cum e posibil totuși ca o țară europeană să cunoască cel mai mare exod din istorie pe timp de pace? Fug oamenii ca de ciumă. Îi voi urma în curând, căci nu accept să-mi cresc fetița într-un asemenea mediu otrăvit. De ce să ajungă să reziste doar cu antidepresive, ca mulți dintre noi?

Cum se poate, dragă domnule Liiceanu, să fiți calomniat de pe ecranul televiziunii publice de infractori și, din PUȘCĂRIE, de numitul SOV? Nu se mai numește oare închisoarea și “loc de detenție”? Ce dracului de pușcărie mai e și asta, de unde poți înjura liniștit pe toată lumea fără să pățești nimic?! Ba să mai ai și posibilitatea de a scrie “lucrări științifice”, chiar dacă ești analfabet, beneficiind în felul ăsta de o semnificativă reducere a pedepsei! Mai e la noi închisoarea o pedeapsă? A devenit aproape o promoție, un motiv de mândrie, titlul de „infractor” și „pușcăriaș” urmând de-acum a fi trecut pe blazon!

Cum se poate, dragă domnule Liiceanu, ca domnul Patapievici, “posesorul” uneia dintre cele mai extraordinare minți europene actuale (spre folosul nostru al tuturor) să ajungă să fie SCUIPAT PE STRADĂ ori, în cazuri mai fericite, beștelit și admonestat prin magazine de inși asmuțiți de televiziunea unui fost securist și  fost pușcăriaș?!

Nu vă mai obosesc, dragă domnule Liiceanu. Iertați-mă. Dar ce ne facem? Chiar dacă plec, oare gândul și o bună parte din suflet nu-mi vor rămâne tot aici?…

NOTA Editorului: Am primit acest text pe 17 decembrie. Impreuna cu autorul am decis sa amanam publicarea lui. Parea inoportun, avand in vedere evenimentele din acele zile – dezlantuirea comisiei Iordache si moartea Regelui.” 

Mi-e foarte greu sa comentez pentru ca nu am urmarit emisiunea respectiva, de la TVR. Dar vedeti… Prin ce spune, Dl. Liiceanu isi cam da raspunsul singur: „Adevărul e că mai toți băieții ajunși la vârsta puberală încep să-și manifeste, ajutați de gașca de cartier, potențialul de derbedei.”. Si atunci cum mai ramane cu cei sapte ani de-acasa? Daca de la „varsta puberala” incepem sa fim cam „derbedei”, ce sa mai zicem mai incolo, daca din frageda tinerete dobandim astfel de deprinderi. Daca nu stim sa ne respectam de mici, daca nu-l respectam, de mici, pe aproapele nostru, daca nu-i respectam pe colegii nostri de clasa, ci scuipam in capul celor mai mici dintre noi – asta cum s-o numi oare? Ca sa-l vad eu pe ala care il scuipa pe unul mai mare si mai puternic! D-le. Liiceanu, daca asa stau lucrurile, atunci ce va mai mirati atata? Insa imi place, totusi, ca Dl. Liiceanu e sincer: „Privind-o, mi-am reamintit, înduioșat, de jocurile golănești ale copilăriei” 🙂 .

Se înmulțesc atacurile la adresa d-lui Gabriel Liiceanu

Mircea Morariu

„Nu sunt necondiționat de acord cu toate zicerile, scrierile și faptele filosofului Gabriel Liiceanu. Nu îi împărtășesc obligatoriu toate opiniile. Cred că i s-a întîmplat câteodată să fie ori prea patetic, ori prea pasional, ori nedrept de-a dreptul. Tocmai de aceea mi-am îngăduit, câteodată, să iau distanță față de o seamă dintre opțiunile și ieșirile publice ale domniei-sale.
Am dat expresie delimitărilor mele față de opiniile d-lui Liiceanu foarte adesea în scris. În comentariile de pe blogurile adevărul.ro, în unele recenzii consacrate cărților domniei-sale.
Însă am fost și sunt și pe mai departe în totalitate de acord cu ceea ce a scris și publicat dl. Liiceanu pe site-ul contributors.ro în textul “Scuipați aici!” TVR în era infractorilor. Text postat la data de 26 decembrie 2017. Nu, nu era vorba în respectivul articol despre tentativa filosofului de a se socoti în scris cu acuzațiile ce i-au fost aduse de dl. Dan Radu Rușanu, ci cu ceea ce se întâmplă îndeobște în emisiunea România 9, moderată la TVR 1 de un anume domn pe nume Ionuț Cristache. Un ins care, după ce și-a făcut ucenicia la Antenele voiculesciene, devine o tot mai pronunțată copie a lui Corneliu Vadim Tudor pe frecvențele postului național de televiziune.
Adus în TVR de fosta și de tristă amintire pedegistă Radu Irina, dl. Ionuț Cristache se dezvoltă asemenea unui psoriazis pustulos pe corpul TVR. Și aceasta cu acceptul unui extrem de înroșit Comitet Director, compus din oameni de o valoare mai mult decât îndoielnică. Este vorba despre Doina Gradea, Sorin Burtea, Oana Popescu, Raico Cornea. Comitet Director la ale cărui ședințe deține rol de invitat special penalul Cristian Zgabercea, igienizatorul autodeclarat al lui Nicușor Constantinescu. Aceasta cu grava încălcare a unei șentințe judecătorești. Oare nu îi trece prin gând d-lui Zgabercea să îi facă foarte curând o vizită de curtoazie și celuilalt prea-cinstit amic al domniei-sale, nimeni altul decât Radu Mazăre, scăpat printre degete de Poliția Română a cărei șefă supremă, d-na Carmen Dan tace chitic de la data evaporării și până astăzi?
În textul de pe contributors.ro, dl. Gabriel Liiceanu protesta față de atitudinea devenită obicei a Televiziunii publice de a se metamorfoza în tribună de expresie a unor foști și pe drept condamnați penal. De la Sorin Roșca Stănescu până la Adrian Năstase. Acesta din urmă luând, pare-se, în serios sminteala debitată la Antena 3 de Lucia Hossu Longin care, luată de val, s-a angajat că va consacra patimilor sale un episod din Memorialul durerii, de vreme ce, pe o postare de pe blogul personal, a ajuns, sărmanul, să se compare cu Corneliu Coposu.
Nu puteam să nu împărtășesc analiza domnului Liiceanu de vreme ce eu însumi am publicat, fie pe site-ul contributors.ro, fie pe blogurile adevărul.ro, articole animate de idei asemănătoare. Texte în care deplângeam continua decădere morală a TVR, îngenunchierea ei la ordinele și mofturile PSD, transformarea SRTV într-o agenție guvernamentală, iar atunci când emisiunea România 9 realizată de Ionuț Cristache trece pe unde, de-a dreptul într-o hazna urât mirositoare.
Numitul Cristache i-a dat pe contul său de facebook un răspuns furibund d-lui Liiceanu. Încălcând și astfel codul profesional al jurnaliștilor din TVR. D-na Doina Gradea nu a băgat de seamă fiindcă, pesemne, are ordine speciale în ceea ce îl privește pe respectivul, de la chiar cel de la care așteaptă definitivarea în funcție. Nimeni altul decât Dragnea-Trei Dosare. Gradea și Dragnea, cumplită, teribilă asociere!
M-am așteptat ca marii intelectuali ai țării să sară în sprijinul d-lui Liiceanu. Așa după cum m-am așteptat, în vară, să îl apere pe dl. Andrei Pleșu, după ce domnia-sa a fost atacat josnic, pe blogurile adevărul.ro, de un anume Mugur Vărzariu. Un episod de tristă amintire din istoria acestor bloguri. Nici vorbă. Tăcere. Ori, din contră, atitudini de-a dreptul respingătoare.
Unii dintre acești intelectuali au exultat, chiar în necunoștință de cauză, au explicat mai apoi că ei nici măcar nu se uită la TVR, cu atât mai puțin la emisiunea România 9, și-au exprimat compulsiv, isteric, bucuria de a-l vedea insultat pe dl. Liiceanu, au distribuit atacurile imunde ale numitului Cristache, din atitudini evident resentimentare. Li s-au asociat, of Doamne!,“inteligenții” de la Cațavencii: Nici nu se putea altfel! Bușcu, Teodorescu și, spre marea mea dezamăgire, însuși Mircea Dinescu au abonament permanent (probabil cu taxă inversă) la emisiunea lui Cristache.
Celor căzuți în această greșeală le amintesc o frază din Vladimir Jankelevitch: “În cele din urmă nu există nimic care nu poate fi uitat, dar rămâne întotdeauna ceva ce nu este scuzabil”.”

D-le. Morariu, sa va spun ceva: nu prea e scuzabil nici faptul ca tinerii, ajunsi la „varsta puberala”, nu-si respecta colegii, ca se scuipa sau ca-i scuipa pe cei mai mici, ca daca e vorba de unul mai mare si mai tare… tremura chilotii… Asa stand lucrurile, stau si ma intreb daca la varsta adulta, mai ales cand ai ajuns o personalitate culturala, trebuie sa te mai cobori la golaneala… De cei care „lanseaza” aceste „atacuri imunde” la adresa filozofului Liiceanu, sincer, nici n-am auzit. Insa iata ce am putut citi pe DC News:

EXCLUSIV  Ionuț Cristache, ÎNJURAT de Gabriel Liiceanu. „Acesta a fost elementul șocant”-VIDEO

„Ionuț Cristache a fost înjurat de Gabriel Liiceanu fix în a doua zi de Crăciun. Acesta s-a enervat după ce a văzut o emisiune realizată de jurnalist, la TVR 1, avându-l invitat pe Dan Radu Rușanu.

Liberalul a venit la „România 9” și a relatat cum Gabriel Liiceanu a venit cu mână întinsă să-i fie șterse niște datorii Humanitas, prin 2002. Ionuț Cristache a fost întrebat, la DC News, cum este să fii înjurat de Gabriel Liiceanu.

„În a doua ziua de Crăciun s-a întâmplat. Acesta a fost elementul șocant pentru mine pentru că este acea perioadă de grație de trei zile când oricâte reflexe ai avea de a te certa cu lumea, te temperezi. Este ceva sfânt în acele zile. Am fost într-o zonă fără semnal și când am deschis telefonul, aveam multe mesaje. Nici nu apucasem că citesc ce a scris”, a zis Ionuț Cristache.

„Am realizat o emisiune cu Dan Radu Rușanu. Pe final, a povestit despre un capitol care nu a mai apărut în volumul domniei sale. A fost onorant pentru mine să aflu că Gabriel Liiceanu mi-a dedicat două săptămâni. A spus că nu a mai avut liniște în acele zile. Mi-a reproșat, printre altele, că sunt printre cei care îi validează pe ‘borfașii politici’, că îi aduc în lumina reflectoarelor”, a mai spus Ionuț Cristache.

Interviu cu SOV

„Începem al treilea sezon cu emisiunea „România 9″, de la TVR 1, și intenționez să îi iau un interviu lui Sorin Ovidiu Vântu să aflăm și noi cum erau deontologii pe vremuri, cum erau plătiți la Realitatea TV, pentru că multă lume uită că pe acolo au trecut toți deontologii neamului care acum sunt pe la alte posturi, inclusiv domnul Liiceanu realiza acolo o emisiune și era plătit de ‘penalul’ Sorin Ovidiu Vântu”, a mai zis jurnalistul la DC News. Ionuț Cristache revine la TVR 1 luni, 15 ianuarie. […]”

Dar sa vedem si ce a scris Cristache la adresa lui Liiceanu, ce „atac imund” a realizat. Am gasit acest articol de pe Aktual24:

Cristache de la TVR, injuraturi groase la adresa lui Gabriel Liiceanu: „Sa trimiteti inainte un scuipat ca sa stiu ca sositi!”. Sunt atacati si Kovesi si Iohannis

„Realizatorul emisiunii „Romani 9″ de la TVR, Ionut Cristache, ii raspunde foarte agresiv, intr-un text imbibat de jigniri, lui Gabriel Liiceanu. Scriitorul l-a acuzat pe Cristache ca promoveaza infractori in emisiunile sale.

„Ies si eu la semnal dupa cateva zile de liniste, n-apuc bine sa-mi deschid telefonul ca nu se mai opreste din sunat: “Ai vazut, te injura Liiceanu?” , “ce-ai facut,nene, l-ai suparat pe Liiceanu”! Si tot asa pana am apucat si eu sa deschid linkul pe care il gasiti atasat la finalul acestei postari.

Asadar, domnul Liiceanu coace de doua saptamani o scriitura despre mine. Nu cred sa existe ceva mai onorant. Si o injuratura din partea domniei sale am considerat-o intotdeauna o binecuvantare si, desi s-a produs, tot nu-mi vine a crede!

Carui fapt i se datoreaza onoarea? Unei banale emsiuni pe care subsemnatul o realizeaza! Mai axact, de cand liberalul Dan Rau Rusanu a venit la #Romania9 (Domnu’ Liiceanu, #insist ca stiu ca va place sloganul, domnul Rusanu este achitat, dupa ce a stat abuziv 6 luni in arest, ACHITAT DEFINITIV) si a relatat cum domnul Liiceanu a venit cu mana intinsa sa-i fie sterse niste datorii Humanitas, prin 2002, ca “era un act de cultura” ce facea domnia sa si ca nu mai avea de unde sa plateasca si darile catre stat, ca cultura costa, cum ar spune un alt filosof in viata, din zona Strehaia! Asta a fost tot! 3 minute mari si late. Sau dusate si cremuite, ca-n scrisorile domnului Liiceanu!

Lezat, nu de adevar, caci ar fi putut sa contracareze in instanta afirmatiile lui Dan Radu Rusanu, s-a gandit sa omoare mesagerul! Voi realizati ca domnul Liiceanu nu a mai avut sarbatori, nu a mai avut Craciun dupa acea emisie? I-a incoltit in minte ideea textului si doua saptamani nu a mai fost om.

A stat la lumina lampii, a scris, a sters, a rescris, i-a dat, in cele din urma, o aura grava si abisala textului ca intr-un final tragic sa incropeasca o lumeasca si abrupta “flegma”. Un “scuipat”de toata frumusetea, in a doua zi de Craciun! Voi realizati ca exista oameni care nu au nimic sfant in fiinta lor?

Domnul Liiceanu mai insinueaza cateva lucruri prin povestioara domniei sale, cum ca as fi “detasat” la TVR! Domnule Liiceanu, asa sa fie, prin absurd, dar chiar si asa, eu, la 30 de ani, inca mai am timp sa ma impac cu mine insumi, dumneavoastra… Eu nu am plecat niciodata urechea la faptul ca ati fi fost “detasat” pe langa Noica, la faptul ca ati fi furat texte ca un pungas si ca ati fi plagiat sute de pagini, la faptul ca ati fi primit editura Humanitas (fosta Politica) de la stat, cu tot cu patrimoniu, la faptul ca i s-au sters datorii de milioane editurii Humanitas, indiferent de culoarea politica a guvernului in functie, rod al unor intense si sustinute campanii de trafic de influenta, la faptul ca ati fost intelectualul preferat al lui Basescu, intelectualul-butoniera al acestuia, la faptul ca va plac luxul, opulenta, atentiile politicienilor (avionul trimis special de Basescu pentru a va aduce pe dvs. si pe altii la Vila de Protocol de la Neptun…si ca tot am ajuns la Basescu, va mai aduceti aminte de aceste cuvinte: “Timp de zece ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim”).

Ar fi trebuit sa o fac si recuperez acum! Asa arata opul celui mai guraliv intelectual din cati a dat tara asta! V-ati facut chip cioplit la batranete, domnule Liicheanu! De fapt asta ati cautat toata viata, un stapan! L-ati avut pe Ceasusescu, pt. ca nu v-ati revoltat! L-ati avut pe Basescu si v-a placut! Acum suferiti ca nu mai aveti! Ca nu va mai “omagiaza” nimeni inteligenta!

Simt ca nu va este usor. Presedintele Iohannis a recuperat tot ce a reprezentat sistemul Basescu, nu i-a recuperat, insa, si intelectualii. S-o spunem direct, nu v-a recuperat pe dumnevoastra si asta va doare! Dar vedeti domnule Liiceanu, nu toata lumea isi cauta stapan. Eu, spre deosebire de dvs, ii pot injura liber si pe Dragnea si pe Tariceanu, si pe Iohannis si pe Kovesi si, in principiu, pe cine vreau eu! In schimb, dumneavoastra nu puteti. Nu va apartineti! Ii puteti injura doar pe primii doi. La schimb, trebuie sa-i iubiti pe Kovesi sau pe Iohannis sau pe cine va mai stapani pe aici ca asa va este obiceiul.

Inchei prin a va spune domnule Liiceanu ca Televiziunea Romana, Televiziunea Publica este mai libera si mai deschisa ca oricand. Este si a mea, si a dvs., si a tuturor. Nu a catorva, ca pe vremea “basismului”, cand rasfatatii regimului, ca dumneavoastra, faceau liste cu invitati permisi si invitati interzisi, in care se fabricau stiri (pentru a servi cauzei) si se omorau subiecte (pentru a nu deranja)!

Drept dovada, sunteti invitatul meu oricand binevoiti a veni! Am o mica rugaminte totusi, daca-mi este ingaduit! Sa trimiteti inainte un scuipat ca sa stiu ca sositi! Si nu pot sa inchei fara a cita din amicul Dinescu “penibil sa lupti impotriva comunismului la aproape 30 de ani de la caderea lui”!

p.s Si ca sa vedeti ca toata lumea este binevenita la postul public, in ianuarie intentionez sa-i iau un interviu domnului Sorin Ovidiu Vantu sau, mai bine zis, cum va place dvs., penalului SOV, cel de la care ridicati mormanele de bani, sub forma unui salariu, acum cativa ani, pe atunci realizator de succes, la Realitatea TV! Va invit sa va uitati si la acea emisie! Cred ca se vor spune cateva adevaruri si despre dvs. Sa fiti sigur ca o sa intreb despre sume exacte ca sa stim si noi ce pret avea deontologia pe atunci!

p.p.s Craciun fericit, domnule Liiceanu! Inca mai aveti timp! E a treia zi de Craciun!”, scrie Cristache pe Facebook.

Scriitorul Gabriel Liiceanu a publicat un text acid la adresa TVR, care gazduieste emisiunea „Romania 9″ a lui Ionut Cristache. Liiceanu este revoltat ca televiziunea publica permite calomnierea unor personalitati publice de catre infractori dovediti in justitie.

Liiceanu aminteste de un joc al copilariei, intitulat „Scuipati aici” si de rubricile de mai tarziu din presa cu acest nume in care erau defaimati cei care nu erau pe placul puterii FSN, apoi PSD. Acum, la TVR se afla o astfel de emisiune, moderata de Ionut Cristache, trimis in „deplasare” de la Antena 3.

„Ei, dar asta se intampla in fond pe banii lor: fiecare se distra pe canalul lui, in ziarul lui si cu publicul lui. Noi, ceilalti, aveam televiziunea publica! Bugetara, adica pe banii tuturor si in slujba tuturor. Menita sa educe in spiritul democratiei si sa celebreze valorile natiei. Sa dea repere. (A ramas hat!, in negura istoriei, momentul in care televiziunea devenita peste noapte „libera”, condusa de un academician istoric care dadea certificate de „legionari” pentru cei din Piata Universitatii, si aflata in slujba unui presedinte judecat acum pentru crime impotriva umanitatii, i-a chemat pe minerii din Valea Jiului sa linseze populatia rebela a Bucurestiului.)

Acum, televiziunea publica e cu adevarat publica. Ea nu poate juca, la scara unei tari, jocul puberilor de cartier. Ea nu se poate pune in slujba unei gasti sau a unui partid, nu, nici vorba!, de vreme ce e a noastra, a tuturor! Nu poate sa imprumute de la televiziuni naimite mercenarii specializati in jocul ‘la cutit’ si sa dea pe mana infractorilor invitati o emisiune in care li se spune ‘uite, scuipa aici!’ Nu-i asa ca o asemenea grozavie nu e cu putinta? Doar scrie si in Statutul ziaristului din SRTV, cap. II, art.11: ‘Ziaristul din televiziunea publica nu va calomnia, nu va injuria si nu va defaima persoane si institutii’.

Nu scriu aceste randuri pentru ca in urma cu vreo doua saptamani o emisiune a TVR-ului m-a tarat intr-o mocirla amenajata pe ecran, cu securisti si infractori, sub numele ‘Romania 9′. Emisiune facuta de un domn Ionut Costache, care, mi s-a spus, joaca la TVR in deplasare. Privind-o, mi-am reamintit, induiosat, de jocurile golanesti ale copilariei. Dar cum ziceam: nu scriu randurile astea cu gandul la mine, ci la TVR.

Domnul Costache are, se pare, un proiect TV compact cu crema infractorilor, carora, uneori, li se adreseaza cu „domnule premier”, lasand sa se inteleaga ca invitatul e acolo, in fata lui, in calitate de prim ministru, nu de infractor. Gratie emisiunii amintite am inteles dintr-odata ce este „Romania noua”, in care ar urma de-acum sa traim.

Este cea mai coerenta dintre toate Romaniile posibile: una in care infractorii fac in Parlament legile justitiei, si tot infractorii, la televiziunea publica, fac indreptarul moral al societatii si canonul cultural si spiritual al natiunii. Romania in care scursurile lumii noastre, iesite de la puscarie mai obaznice decat erau inainte de a intra, ajung directori de constiinta, emit judecati de valoare, ne fura cuvintele care-i caracterizau si le intorc impotriva noastra. Si asta sub obladuirea presedintei Televiziunii. Se pare ca, revenindu-si in simtiri dupa atata democratie, Romania se pregateste sa intre in mod oficial in era infractorilor”, a scris Liiceanu pe contributors.ro.”

Eu chiar nu sesizez vreun „atac imund” sau vreo „injuratura” in spusele D-lui. Cristache. Si chiar nu inteleg de ce Dl. Liiceanu a avut o reactie atat de furibunda. Pentru ca a zis Dl. Dan Radu Rusanu ca Dl. Liiceanu a venit la dansul ca sa-l roage sa-i fie sterse niste datorii de la editura? Ca a avut o emisiune la Realitatea lui SOV? Ma intreb si eu: de ce ar fi descalificante pentru Dl. Liiceanu astfel de lucruri? Ele tin de domeniul economic, cu Realitatea a avut, mai mult ca sigur, o relatie contractuala si nimic mai mult. Adica se poate spune ca a avut cu Realitatea lui Sorin Ovidiu Vantu o relatie morala??? Sau daca rogi sa ti se stearga niste datorii, inseamna ca ceri un sprijin economic din partea statului. Si care ar fi marea problema morala? De ce e atat de descalificant lucrul asta din punct de vedere moral cand multor intreprinderi de stat cu pierderi, nu-i asa, li s-au sters datorii imense? Daca, spre exemplu, sunt un deputat al Opozitiei (sa zicem) si, invitat fiind la emisiunea lui Mihai Gadea, de la Antena 3, critic Guvernul, asta inseamna ca am o relatie morala cu Dan Voiculescu, patronul postului?

„Este cea mai coerenta dintre toate Romaniile posibile: una in care infractorii fac in Parlament legile justitiei, si tot infractorii, la televiziunea publica, fac indreptarul moral al societatii si canonul cultural si spiritual al natiunii”

Lasand la o parte hiperbola D-lui. Liiceanu, eu cred ca ar trebui sa ne gandim si la ce amintea Dl. Cristache: „domnul Rusanu este achitat, dupa ce a stat abuziv 6 luni in arest, ACHITAT DEFINITIV”. Daca Dl. Liiceanu a vrut sa-l completeze pe Dl. Cristache, il inteleg. Dar as dori sa vad ce solutie da Dl. Liiceanu? O dictatura, cumva? Pentru ca din punct de vedere politic, solutiile legate de puritatea morala si de eliminarea nedreptatilor din societate au sfarsit prin dictaturi crancene! In ceea ce priveste spatiul media, Antena1 si Realitatea au fost primele televiziuni private din Romania, dupa caderea comunismului. Nu cred ca patronii lor au fost, sunt niste sfinti. Si nici nu cred ca poporul roman a fost fericit cu un singur post de televiziune: Televiziunea de Stat. De la un filozof „aronian si camusian”, cum il defineste Vladimir Tismaneanu pe Gabriel Liiceanu, ma astept la mai mult… Daca ii privim pe domnii Voiculescu sau Sorin Ovidiu Vantu drept infractori, de ce nu le-am atribui si meritul de a pune bazele unor televiziuni private in tara noastra?

In ceea ce priveste televiziunea publica, ca ar face „indreptarul moral al societatii si canonul cultural si spiritual al natiunii”, stau si ma intreb daca asta isi propune. Televiziunea publica ar trebui sa reflecte inclusiv curentul politic al Opozitiei, dar nu numai, iar daca Dl. Liiceanu vorbeste despre „canonul cultural si spiritual al natiunii”, stau si ma intreb daca a solicitat sa aiba o emisiune pe astfel de teme la TVR.

Departe de mine sa spun ca aceste televiziuni ar fi desavarsite. Dar astea sunt. Si acestia sunt oamenii. Cu astia defilam, cum bine se spune! Acesta e publicul care se uita la programele lor. Parerea mea este ca avem o scadere, inclusiv culturala, pe televiziunile noastre. Si o lipsa de dezbatere, fenomen remarcat si de Ion Cristoiu. Dar acesta e un subiect ce ar trebui, cred eu, tratat separat si nu e cazul s-o fac acum. Pentru ca e prea amplu si complex. Dar daca vorbim de Raymond Aron, de Albert Camus, daca vorbim in acesti termeni, ca sa zic asa, trebuie sa ai si astfel de oameni. Efervescenta intelectuala este realizata de oameni. A da publicului emisiuni mai bune, mai interesante, aceste lucruri le fac oamenii. A explica publicului clar lucrurile, a-l educa, lucrurile astea tot oamenii le fac. Trebuie sa ai astfel de oameni care sa exceleze mai intai – daca ma gandesc la cele doua mari personalitati de care pomeneam ceva mai sus – prin onestitate intelectuala, nu prin inregimentare politica. Care sa-i faca pe oameni sa gandeasca singuri, sa le puna probleme. Mie mi se pare un mare pericol faptul ca oamenii, uitandu-se la talk-show-uri, nu mai gandesc ei cu mintea lor, ci cu mintea moderatorului.

Fenomenul acesta al manipularii prin media, prin inregimentare si propaganda politica, adica sa te faca sa gandesti cu mintea altuia, nu cu propria ta minte si doar intr-un anumit sens, de obicei politic, fara sa te stimuleze de a cauta tu sa te informezi – doar suntem in era internetului!! -, fara sa te atate sa incepi tu sa gandesti se produce pe scara larga si nu cred ca doar in Romania.

Deosebirea fata de Albert Camus este ca acest mare scriitor nu cauta sa-si impuna neaparat propriile sale pareri, ci cauta sa te faca pe tine, cititor, sa gandesti, sa te scoata din moleseala si din lenea de a gandi, sa te stimuleze sa gandesti tu asupra unor probleme contemporane. Or, noi avem oameni care gandesc cu mintea lui Rares Bogdan, cu mintea lui Mihai Gadea, cu mintea lui Victor Ciutacu etc.

Sa ne gandim la Albert Camus, ai putea sa nu fii de acord cu el. Dar ne place! Ne place eleganta stilului sau. Stilul e omul, spunea un clasic. De asta si spun ca trebuie sa avem astfel de oameni. Poate ca  nu i-am cautat indeajuns… Insa televiziunile sunt asa cum sunt pentru ca reflecta scaderea culturala din societate de dupa caderea comunismului. Nu prea mai vedem scriitori din tanara generatie care sa se impuna pe scena culturala a tarii. Nici actori mari, din generatia de dupa ’89, care sa se impuna in constiinta publicului. Nu prea se mai fac filme. Vad in Bucuresti cinematografe mari unde altadata era coada la bilete, acum sunt inchise sau in paragina. Chiar si faptul ca toata ziua se discuta doar despre Legile Justitiei si Buget, despre corupti si penali, despre infractori, reflecta o scadere culturala accentuata in societate! Nu mai gasim si alte subiecte care sa ne uneasca discutiile. Dati-mi un exemplu recent despre o lansare de carte la o librarie bucuresteana unde sa fie, pe bulevard, o multime mare de oameni si sa se sparga geamurile pentru a o putea cumpara, pentru a putea pune mana e ea! Mi se pare ca asistam la o apatie culturala ucigatoare in societate. Chiar si faptul ca ne aducem aminte cum ne scuipam in tineretile noastre puberale, ca derbedeii, si „actualizam” la varsta matura acest lucru, arata un declin cultural. Nu mai gasim o maniera moderata, civilizata de a ne exprima, de a pune in discutie teme interesante. Nici macar de a asculta pana la capat ce spune interlocutorul, lucru remarcat in talk-show-urile televiziunilor de stiri.

Si atunci cum vrei sa arate spatiul public?

Chestiunea majora care se pune este: unde vom ajunge noi in felul asta? Dl. Liiceanu citeaza din textul prietenului sau din Alba Iulia: „Cum e posibil totuși ca o țară europeană să cunoască cel mai mare exod din istorie pe timp de pace?„. Cum e posibil? O abordare mai la indemana este aceea de a incerca mai intai sa definim precis fenomenul: e vorba de o societate intrata intr-o stare de dezagregare. Lucrul acesta e posibil pentru ca, de fapt si de drept, nu gasim solutii. Mai degraba importam solutii. Dar intr-un mod extrem de superficial. Adevarul e ca noi nu prea dovedim ca suntem capabili sa gasim solutii nici in privinta Legilor Justitiei. N-am gasit solutii si abordari corecte nici in domeniul economic. Imi amintesc de faptul ca Nicolae Vacaroiu spunea ca „am distrus prea mult”. Noi am aplicat solutiile FMI, nu solutiile noastre, izvorate din gandirea noastra si din apararea intereselor noastre nationale. Superficialitatea cu care clasa politica trateaza problemele reale ale tarii este dezarmanta. Lucru asta reflecta o slaba adaptabilitate la evolutii politice, sociale si economice noi ce se petrec pe plan mondial si care, fara doar si poate, ne ating si pe noi. Dar asta inseamna si o slaba intelegere a lor. Dupa Revolutia din ’89, al carui adevar ne este ascuns si astazi, oamenii politici n-au inteles nu doar situatia tarii din punct de vedere economic, dar au avut o destul de slaba intelegere a ceea ce a dorit societatea. Asa cum si azi oamenii pleaca masiv pentru ca acesta e raspunsul societatii, un raspuns fortat la ceea ce se intampla. O imposibilitate de a-si gasi un fagas aici si atunci urmeaza o defulare peste granite a unei imense multimi de oameni. Din pacate, noi nu am avut o Opozitie la masivul PSD (indiferent de denumirile din trecut) care sa fie capabila sa dea solutii viabile, stabilizand situatia. Nu trebuie sa trecem cu vederea acest lucru si daca incepem sa gandim critic ar trebui sa continuam prin a ne gandi si la erorile facute de aceasta Opozitie, nu doar cele ale PSD-ului.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre discursul lui Basescu de ieri…

N-as vrea sa se creada ca nu sunt de acord cu o actiune a Opozitiei, precum depunerea unei motiuni de cenzura impotriva actualului Guvern. Dimpotriva, o astfel de initiativa e chiar binevenita pentru ca Opozitia de asta e Opozitie, ca sa-si faca treaba! Nu voi face aici aprecieri asupra continutului unei astfel de motiuni, despre altceva vroiam sa va povestesc… Despre speech-ul lui Basescu de la ora 18.00, de la conferinta de presa… 😦

Toata esenta acestei alocutiuni  nu era legata nici de cresterea preturilor la energie, nici de situatia din Ucraina, ci de Victor Ponta, premierul Romaniei, pe care Basescu s-a intrecut pe sine in a-l face: „plagiator”, „mincinos”, „incompetent”, „greu sa fie un partener credibil”. Cam asta se intampla destul de des dupa-amiaza la orele 18.00: intr-un mod aproape obsesiv Presedintele lanseaza atacuri la persoana, la adresa premierului, intr-un limbaj care il descalifica si care face rau Romaniei! Un asemenea limbaj poate ca merge la comentatori de presa, la oameni din presa care scriu editoriale etc, in niciun caz spus de catre Presedintele tarii! Sunt foarte multe moduri prin care poti sa afirmi ca nu esti de acord cu cineva, iar Presedintele trebuie sa-l aleaga pe cel mai elegant. Inteleg ca si Gadea a lansat un atac la persoana, la adresa lui Andrei Plesu. Este uluitor ca noi nu am iesit din aceasta logica a atacului la persoana! La noi nu se poate, din pacate, duce o dezbatere de idei, trebuie sa existe niscaiva agresiuni verbale suparatoare (daca exista din belsug, cu atat mai bine!), cu alte cuvinte jigniri in toata regula la adresa interlocutorului. Sa ne gandim ce idee poate sa-si faca despre Romania un strain care aude din gura Presedintelui ca premierul e „greu sa fie un partener credibil”. Basescu nu intelege ca printr-un astfel de limbaj submineaza Romania!! Submineaza credibilitatea Romaniei!! Sau cand spune ca Victor Ponta e „profund corupt”, fara sa aduca dovezile necesare… Acest mod de a lansa astfel de discursuri demascatoare si de a pune etichete se inscrie in tipicul unui discurs stalinist, prin care era „demascat dusmanul de clasa”, cel care „are intentii dusmanoase fata de organele de partid si fata de clasa muncitoare”! Un reflex din comunismul timpuriu, de la vechile procese staliniste, in totala discordanta cu spiritul european! Ganditi-va ce poate spune, ce poate crede un oficial din Luxembourg, de la UE, spre exemplu Viviane Reding, la auzul unor astfel de epitete lansate de Basescu la adresa prim-ministrului… Eu cred ca indepartatea, inclusiv sufleteasca, fata de tara noastra e ca si facuta, si asta numai din cauza faptului ca Basescu nu stie, nu poate, are infirmitatea asta, sa se exprime altfel, de asa maniera incat sa nu puna tara noastra intr-o pozitie proasta. Omul asta, Basescu, a abuzat intr-un mod incalificabil de increderea acordata de catre romani! Dar pentru acest om limbajul decent e un lucru cu desavarsire strain. Basescu inca nu intelege ca la Presedintie nu esti pe vas, printre marinari. Nu mai vorbesc de faptul ca nici acolo, pe vas, n-ar trebui sa existe un astfel de limbaj… Nici in presa, desigur… Cu atat mai mult nu ar trebui sa fie asa limbajul izvorat din gura Presedintelui.

Basescu nu urmareste altceva decat sa-i lege lui Ponta, acum, la sfarsit de mandat, pe ultima suta de metri, o tinichea de coada: sa-l tina minte oficialii de la Bruxelles, de la Washington drept „corupt”, „dottore”, „incompetent”, „mincinos” etc. Este o veche tactica de tip comunisto-securist, sa-l „agati” pe respectivul cu ceva „la dosar”, sa-i atarni o „tinichea de coada”.

Nu mai vorbesc de un alt lucru impardonabil: felul in care s-a exprimat la adresa prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leanca!! Sa aiba el, adica Leanca, grija care e relatia cu Federatia Rusa, nu sa vina aici sa se intalneasca cu Ponta si sa tot critice Presedintele !! Basescu uita faptul ca Republica Moldova inca nu s-a unit cu Romania… Totusi, este inadmisibil un asemenea limbaj la adresa unui oficial dintr-un alt stat, ca si cum ti-ar fi subordonat pe cale ierarhica! Si ne intrebam de ce Romania are imaginea pe care o are si slabiciunile pe care le are…?

Cer principalului partid de Opozitie, PDL, sa se indeparteze public de un astfel de limbaj promovat de Presedintele tarii, care aduce numai pagube tarii noastre!

Totusi, la Presedintie nu suntem la Antena 3!!

In chestiunea legata de Antena 3…

Trebuie mai intai sa va spun ceva: nu urmaresc decat rar acest post de televiziune. Sigur, nu pot sa spun ca nu-l urmaresc deloc, dar ma uit doar din cand in cand la Antena 3. In mod sigur ca foarte multi cetateni din tara asta se afla in aceasta postura, ceea ce nu inseamna ca Antena 3 n-ar avea un rating ridicat. Ceea ce nu inseamna ca altora nu le-ar placea acest post de televiuzine. Da, cred ca Antena 3 are fani, de ce nu?

Am facut aceasta precizare pentru ca inainte de a vorbi de libertatea presei as dori sa ma refer la o alta chestiune:

Pe ce anume sunt cheltuiti banii publici la noi

Antena 3 este un post de televiziune privat care, din cate inteleg, face parte dintr-un Grup de presa privat, ca si Antena 2. DNA – Directia Nationala Anticoruptie, care e un organism de stat, deci platit din bani publici, din banii nostri, ai contribuabililor, a pus sub urmarire penala intregul post Antena 3 pentru complicitate la santaj. In ce masura santajul inseamna coruptie, e un lucru ce se poate, desigur, discuta. Insa santajul la care face referire DNA este, din cate inteleg, tot intre doua entitati private, pentru ca si RCS-RDS e privat. Cu alte cuvinte, DNA, organism de stat, platit din bani publici, se amesteca intr-o chestiune eminamente privata.

Au fost chemati Gadea si Ciuvica la DNA, ca sa ce? Pentru ca procurorul sa-l intrebe pe Gadea, directorul Antenei 3, care e actionariatul Antenei 3 si cum face Departamentul Vanzari contractele pentru spoturile publicitare. Acuzatia e legata de faptul ca s-ar fi realizat niste spoturi publicitare tendentioase, fara sa se aduca argumente clare in acest sens si sa se defineasca termenul de ‘tendentios’. Contractul privind spoturile publicitare era, daca am inteles bine, intre Antena 3 si Antena 2, ambele private si care apartin de acelasi grup media privat. Si atunci nu se poate sa nu te intrebi: pentru ce DNA este interesat de treburile interne ale unor companii private? Adica pentru ce statul trebuie sa se amestece in felul in care o companie privata face contractele. Ca sa-i spuna daca le face bine?

Sa presupunem ca intre doua companii private se semneaza un contract si una din companii nu respecta clauzele contractuale. Sigur, aceasta companie poate fi data in judecata de cealalta, care ar fi pagubita in cazul acesta. Spun ‘poate’, pentru ca exista si posibilitatea intelegerii amiabile intre parti, exista si posibilitatea semnarii unor acte aditionale la contract. Si atunci stau si ma intreb: o astfel de chestiune e de competenta DNA? Pentru ca in cazul acesta, legat de Antena 3, nu e vorba de evaziune fiscala, deci nu ne referim la asa ceva. Dar chiar si daca ar fi fost vorba de asa ceva, era treaba Fiscului si nu a DNA. Cu alte cuvinte, DNA, platita din banii contribuabililor, verifica niste contracte ale unor companii private, se amesteca in treburile sectorului privat, bazat pe o simpla speculatie si anume ca acele spoturi publicitare ar fi fost tendentioase. Platim DNA pentru ca procurorul sa afle care e structura actionariatului de la Antena 3. Cam pe asa ceva se duc banii contribuabililor, printre ei numarandu-se oameni care nici nu urmaresc postul Antena 3. Cu alte cuvinte, DNA cheltuieste banii contribuabililor pentru ca sa afle care e actionariatul Antenei 3, cum face contracte Departamentul Vanzari de la Antena 3, din cauza unor spoturi publicitare asa zise tendentioase.

Pe Ciuvica l-au intrebat daca nu stiu cine e angajatul Antenei 3!!! De parca Ciuvica ar fi fost directorul acestui post de televiziune, sa stie in detaliu organigrama.

Cu alte cuvinte, DNA in loc sa se ocupe de coruptia de la stat, se ocupa de spoturile publicitare „tendentioase”, nu-i asa, din mediul privat. Iar un contribuabil oarecare, ce nici macar nu se uita la Antena 3, plateste DNA sa se edifice asupra procedurilor din Manualul Calitatii Antenei 3!!! 😆 Sa-i dea sfaturi pentru imbunatatirea continua a calitatii serviciilor comercializate ? 😆

O alta chestiune pe care as dori sa o aduc in atentie  e urmatoarea:

Presa – o vulnerabilitate la adresa securitatii nationale

In primul rand as dori sa mentionez ca, la noi, media e privata in covarstoarea ei majoritate. Deci, accentuez, organismele media sunt private. Evident, ca fiind organisme private sunt si interese private. La noi nu mai exista o presa de stat, cum era inainte, pe vremea comunismului. Daca, sa zicem, un ziar e oficiosul unui anumit partid, e vorba tot de o presa privata.

Acestea fiind zise, sa luam urmatorul caz: sa presupunem ca au loc scurgeri de informatii din SRI spre presa, spre un anumit ziar sau post de stiri. In acest caz unde e vulnerabilitatea la adresa securitatii nationale? In ograda presei sau a SRI-ului?

Presa, fiind privata, cumpara informatia, la pretul cerut de ofertant. Cu alte cuvinte, cel care ofera informatia ar putea sa spuna: „iti dau informatia, dar cer pe ea 10000 de euro”. Daca acea companie privata de presa doreste sa cumpere acea informatie e normal sa plateasca si sa obtina astfel informatia. Spre exemplu, in scandalul Watergate din SUA, care a condus la demisia presedintelui Nixon, informatiile pe care le-a avut Washington Post au venit din interiorul FBI. Ca aceste informatii sunt oferite gratuit sau cu un anumit pret, are mai putina importanta. Sa cautam sa reaspundem la intrebare: unde se afla vulnerabilitatea la adresa securitatii nationale: pe terenul presei, care primeste informatia sau pe terenul organismului (de stat) de unde se scurge informatia? Presa cumpara informatia respectiva pentru ca din asta traieste. Ganditi-va ce ar insemna presa fara informatie? Cand presa tocmai asta face: vehiculeaza informatia spre informarea publicului. Protectia informatiilor nu intra in sarcina presei. SRI are ca sarcina sa protejeze informatiile, pentru ca SRI nu traieste din vehicularea informatiilor si nici nu e in atributia lui acest lucru. SRI nu e o agentie de presa privata care informeaza publicul larg cu privire la un anumit eveniment. Pe cand un ziar, daca nu mai vehiculeaza informatia, daca nu mai poate sa-si indeplineasca aceasta atributie fundamentala, da faliment. De aceea vulnetabilitatea la adresa securitatii nationale trebuie cautata in ograda organismelor de unde se scurge informatia, organisme de stat care au printre atributii protejarea informatiilor. De unde rezulta clar ca nu presa privata e o vulnerabilitate la adresa securitatii nationale, ci organismele de stat, de unde se scurg informatiile, organisme care ar trebui sa protejeze aceste informatii. Si asta pentru ca statul ofera o gestiune, un management defectuos al informatiilor. Si nu numai al informatiilor, daca ma gandesc la asa zisa fuga a lui Omar Hayssam, ‘ca un domn‘, de pe Aeroportul Otopeni.

Ce nu se intelege la noi?

Acest scandal legat de Antena 3 arata un lucru, si anume ca la noi se intelege mai greu faptul ca presa nu mai este de stat, ca avem o presa 100% privata. Dar au ramas reminiscente comuniste in gandirea oamenilor care vad presa ca fiind tot de stat, cum era Scanteia pe vremuri. De aici amestecul, nepermis in alte parti, al unor organisme de stat precum DNA, in probleme eminamente private, cum ar fi procedurile Departamentului Vanzari al unei companii private.

Libertatea presei

Tocmai aceste reminiscente comuniste in gandirea oamenilor, mai ales a celor care ne conduc, care s-au format pe vremea comunismului, pun in pericol libertatea presei si libertatea de exprimare. Asa cum tot aceste reminiscente conduc la nerespectarea Constitutiei de catre alesii nostri. Acestia vad presa tot ca fiind de stat si deci controlabila de catre stat. Si asta nu pentru faptul ca presa ar deranja sau i-ar deranja. Ci pentru ca asa s-au format si au fost obisnuiti sa vada lucrurile. Asa au fost educati in perioada comunista: impotriva sectorului privat, impotriva libertatii, impotriva privatizarilor. Observati ca tot ce e legat de o privatizare e in neregula, o intreprindere care merge prost, aceea trebuie privatizata, nu una care ar merge foarte bine – aceea de ce sa nu ramana la stat! Observati cum dupa aproape 24 de ani de la Revolutie inca se gandeste in termenii: ‘sa fie in folosul statului’. Care stat? Ce fel de stat? Acel stat, comunist… Nu e vorba de faptul ca statul ar fi ‘un mare nimeni’ – ceea ce arata o imposibilitate sau nestiinta in a defini statul – ci e vorba de acel stat, comunist… Pentru ca acesti oameni nu stiu, nu cunosc o alta definitie a statului, decat cea data de comunisti, a statului de tip totalitar comunist. Si atunci se intorc mereu la acea definitie a statului.

Aici nu e nici pe departe vorba ca Antena 3 l-ar deranja pe Basescu! Ci de faptul ca Basescu crede ca este indrituit sa se amestece in treburile Antenei 3, Realitatea TV etc, intr-un cuvant spus sa se amestece in treburile presei private si, in extenso, in treburile sectorului privat. Trebuie spus foarte clar un lucru: nu mai exista ‘activul din presa’, ca pe vremea comunismului. Or, lucrul acesta se intelege mai greu la noi… De aceea presa este privita inca de catre cei ce ne conduc ca trebuind sa fie acea servum pecus a Puterii de Stat. Dar nu e vorba numai de presa (e poate mai vizibil) dar tot sectorul privat e privit asa, ca un servum pecus al Puterii de Stat. Ca si cum n-ar fi companii private, ci de stat si oameni care mananca leafa de la stat. Aceasta viziune este incarcata de un pronuntat subiectivism, care inca mai predomina in societatea romaneasca. Interesant este ca si in privinta patriotismului, acesta e privit ca fiind in folosul statului, nu al tarii. In general vorbind, in Romania, statul trebuie sa fie cel castigat, nu tara. Iar lucrul acesta se vede din situatia deplorabila in care a ajuns tara, in conditiile unui stat puternic. Care a facut ce a vrut, spre exemplu a privatizat sau distrus, lasand in paragina intreprinderi, in folosul clientelei politice, care tinea de stat, nu de mediul privat, au adus banci in faliment pana s-a reusit privatizarea in sistemul bancar.

Pe vremea comunismului libertatea era ingradita prin mijloacele de constrangere specifice statului totalitar comunist. Securitatea a jucat un mare rol in acest sens, reusind sa semene o neincredere pernicioasa intre oameni, distrugand in felul acesta uniunea inimilor romanilor ! Tocmai pentru ca intreaga populatie sa ajunga acea servum pecus a Puterii de Stat! Observati cum acum se vorbeste din nou de faptul ca libertatea e pusa in pericol, prin mijloacele de constrangere specifice totalitarismului, amintindu-se de vremurile lui Ceausescu. Si asta pentru ca si acum, la politicienii nostri, persista mentalitatea de ‘activist PCR’, adica acel membru al elitei politice de pe vremuri. Iar acum a ramas aceeasi mentalitate care leaga notiunea de elita indeosebi de sfera politicului si de calitatea de politician. Asta e unul din motivele pentru care nu exista o reala meritocratie la noi in tara. Spre exemplu, meritul stiintific nu prea valoreaza ceva in tara asta, decat doar daca e recunoscut in exterior. Si multi oameni valorosi, cu merite reale, pleaca din tara asta acolo unde intr-adevar valoarea si meritul conteaza si inseamna ceva.

Observ la comentatorii blogului urmatoarea atitudine: de ce Ponta si USL, dupa ce au promis atatea, fac la fel ca si cei dinainte. Si, in esenta, tot asa o tinem de la Revolutie incoace!

Bineinteles, au fost inclestarile politice de anul trecut, de cand cu referendumul pentru demiterea lui Basescu. Lupte politice exista pe malurile Dambovitei, si inca ce lupte!

Iata insa un link trimis de un comentator care pune o problema – cum stam cu competitia politica? E o problema interesanta pentru ca nu o data am auzit ca ceea ce se numeste astazi clasa politica romaneasca este, de fapt, o metamorfoza a vechiului PCR. Cu alte cuvinte, exista din belsug lupta politica in Romania, nu exista, in schimb, competitie politica, decat una mimata. In rest ne intoarcem la vechile metehne peceriste. Tara asta e una din cele mai sarace tari din UE, impreuna cu vecina noastra, Bulgaria. Or, de aici se vede ca lucrurile baltesc, nu numai din punct de vedere economic, dar si din punct de vedere politic. Interesant este, si parca nimeni nu se intreaba de ce PDL, asa zis partid de dreapta, care a fost la Putere, nu a facut nicio privatizare! Nici macar nu a incercat sa faca lucrul acesta. In schimb vorbeste de piata libera. Nici la CDR nu s-a vazut decat putine privatizari de succes, dar aceia inca au mai incercat ceva, desi au facut-o la modul defectuos. Pe cand de la un partid de centru-dreapta te-ai astepta sa vezi un progres semnificativ in acest sens, nu de la unul de centru-stanga, asa cum se intampla in Romania. Chiar Nicolae Vacaroiu spunea ca la noi privatizarile, in proportie de 80%, sunt un esec. Si atunci exista o competitie politica reala in Romania? Ca nu de putine ori auzi oamenii spunand ca „toti sunt o apa si-un pamant”.

Si atunci cum sa progreseze tara asta?

DE citit si…

Sa vedem si cateva stiri aparute in presa pe subiectul asta:

Gandul

Gâdea: Convingerea mea fermă este că Antena 3 nu are nicio legătură cu dosarul de şantaj

Antena 3, URMĂRITĂ PENAL în dosarul de şantaj al Antena Group. Postul TV, acuzat de complicitate la şantaj

Romania Libera

Postul ANTENA 3 – URMĂRIT PENAL. Fostul şef ANAF, Serban POP, învinuit in dosarul ANTENELOR, pentru furnizare de informatii folosite ca şantaj

Jurnalul National

Atac fără precedent la libertatea presei. Dictatura DNA: Postul tv Antena 3, urmărit penal pentru ştiri şi spoturi publicitare!

Antena3, URMĂRITĂ PENAL pentru complicitate la şantaj. Citeşte comunicatul DNA

Dan Voiculescu, pe blog: „O ţară întreagă ştie că eu sunt miza reală pentru Traian Băsescu. Dar măcar luptaţi deschis, nu hărţuiţi copiii!”