Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Apropo de explozia din metroul din Sankt Petersburg…

… inteleg ca ar fi vorba de un islamist rus pe nume Akbarjon Djalilov, de origine kirgiza, ce avea legaturi cu insurgentii din Siria. Kazahstanul inteleg ca doreste sa asiste Rusia in ancheta privind explozia – un tanar kazah, student, a murit in acea deflagratie…

Insa uitati-va, si asta mi se pare extrem de semnificativ, ce moschee a fost construita la Moscova (articolul de mai jos e din 23. sept. 2015):

Mediafax

Una dintre cele mai mari moschei din Rusia, inaugurată la Moscova. Preşedintele Vladimir Putin, prezent la eveniment – FOTO

„Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a inaugurat, miercuri, la Moscova, o moschee cu o capacitate de 10.000 de locuri, construcţie pe care a caracterizat-o ca fiind cea mai mare din Europa.

„Comunitatea musulmană din Rusia datează de secole şi a avut o contribuţie imensă la istoria Rusiei”, a declarat Putin, citat de BBC. 

Noua moschee a fost construită pe locul uneia cu o vechime mai mare de 100 de ani, distrusă în 2011.

La ceremonie au participat preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi cel palestinian, Mahmoud Abbas.

Potrivit estimărilor citate de presa internaţională, la Moscova trăiesc în jur de 2 milioane de musulmani. În total, în capitala Rusiei există şase moschei, care se dovedesc însă neîncăpătoare pentru credincioşi.

Va propun sa ne uitam bine si sa meditam putin, pentru ca si la noi Ponta vroia sa le faca o moschee, tot una imensa, de dragul relatiilor bune cu Erdogan si sa fim in pas cu moda din lume, nu doar din Europa.

Dupa ce Guvernul rus le-a facut o asemenea demosntratie de bunavointa musulmanilor, permitand o asemenea constructie intr-o tara majoritar crestin-ortodoxa, vedem acum care e multumirea din partea musulmanilor – atentatul terorist de la Sankt Petersburg.

Stau si ma intreb daca doresc sa traiesc intr-o asemenea Uniunea Europeana, in care acestor venetici, de religie musulmana, sa li se arate o asa de mare bunavointa, iar ei, in schimb, drept rasplata, sa ne omoare sau sa ne faca – e culmea tupeului si a prostului gust – „nepotii nazistilor” precum Erdogan, de parca ar dori fortarea metodelor naziste, ducand societatea din Europa la disperare si exasperare!!

Este adevarat ca in Romania nu se intampla asa ceva. E foarte bine, desigur. Si e foarte bine ca nu am acceptat cotele obligatorii pe care dorea sa ni le impuna Germania, via Bruxelles. Dar stau si ma intreb cum ar reactiona poporul roman daca ar avea loc un asemenea atentat aici… Sa nu uitam ca Ponta dorea sa faca la Bucuresti o moschee imensa – proiectul nu cred ca a fost abandonat, doar amanat. Gresesc?

Sa ne uitam ce se intampla in Rusia – le-a facut aceasta moschee mare, frumoasa, iar ei, drept rasplata, drept multumire fac atentate teroriste!!

Trump avea dreptate – peste tot in lume se intampla, in zilele noastre, astfel de nenorociri. In Romania, din fericire, nu se intampla asa ceva. Sa ne ocroteasca Dumnezeu in continuare! Dar situatia pe plan european si chiar international in legatura cu terorismul islamic e ingrijoratoare dupa parerea mea…

Pentru ca se contureaza un esec destul de clar, dupa cum scriam nu demult. Toata lumea da dovada de bunavointa in ceea ce-i priveste pe musulmani. Ei, de atentate teroriste!!

Ce se va intampla?

Esecul sau imposibilitatea integrarii lor in societatea europeana sau, mai exact, euroatlantica, sau poate si mai exact spus: crestina, ar fi de un dramatism fara precedent. Si tocmai asta se intampla. Angela Merkel, in disperare, dadaea dovada de o naivitatea comica spunand ca „sa invatam de la ei” 😆 – ce sa invatam de la ei, stimata doamna? Cum sa facem atentate teroriste? Cum sa omoram pe altii?

Ma mai intreb altceva! In Moscova – o metropola imensa cu o populatie estimata la 15.300.000. de locuitori in limitele orasului – traesc 2.000.000 de musulmani. Cati dintre ei sunt de acord cu pozitia politica si actiunile Kremlinului in Siria? E o intrebare valabila si pentru UE, dar si pentru SUA. Deoarece daca procentul musulmanilor care sustin actiunile statului in care traiesc sunt mici, avem o grava problema politica. De asemenea, refuzul lor de a actiona in plan politic, preferand o asemenea alternativa precum atentatele teroriste, ar trebui sa ne dea serios de gandit…

Stau si eu si ma intreb: cati musulmani din SUA sustin politica externa tarii lor, in care traiesc, cu privire la implicarea in Orientul Mijlociu?

Stau si ma gandesc ca pentru a detensiona situatia, ar trebui sa ai din randul musulmanilor din tara ta, oameni, personalitati care sa sustina politica statului, spre exemplu o implicare militara contra ISIS. Pentru ca altminteri n-ai nici unul, iar tot curentul de opinie din lumea asta islamica traitoare in Europa si SUA este indreptat, spre exemplu de saituri extremist-islamice, dar nu numai – cred ca in special de clerul religios, ultraconservator, impotriva statului in care acesti musulmani traiesc. Asa se explica atentatele din Franta, Germania, Bruxelles, cele din SUA. Ei nu vad ridicandu-se din randul lor un curent de opinie favorabil politicii Frantei in Orientul Mijlociu sau actiunilor Frantei contra ISIS, ca sa dau inca un exemplu. Ei vad doar celalalt curent de opinie, indreptat impotriva Frantei si a politicilor sale. Lucrul asta ar putea explica actiunile lor, de revolta impotriva acestor politici, pentru ca asa le sunt prezentate aceste politici ale statului in care traiesc, de exemplu Franta, ca fiind teribil de respingatoare si revoltatoare.

Primim musulmani in Europa, si-i primim de multa vreme. Dar nu dezvoltam un activism civic in randurile lor, care sa sustina politicile europene si ale statelor care-i gazduiesc, tari care au devenit si ale lor.

Nu se poate asa ceva: cand ti-e lumea mai draga, mai auzi de un atentat facut de ei. Pentru ca nu e dezvoltat acest activism civic care sa sustina politica statului in care traiesc. Franta, ca am dat acest exemplu, a esuat in asa ceva: Sarkozy avea dreptate aici – nu avem un „Islam al Frantei” ci avem un „Islam in Franta”. Este exemplu cel mai clar al esecului de integrare a musulmanilor, inregistrat de Franta.

Un alt exemplu: daca politica SUA, a Administratiei Trump, e favorabila Israelului, atunci ar trebui sa existe printre musulmanii din SUA sustinatori ai unei asemenea politici, care sa creeze un curent de opinie favorabil in randul comunitatii musulmane din SUA.

Evident ca Masoneria (si Serviciile Secrete) trebuie sa se ocupe de asa ceva.

Daca trebuie mai cointeresezi financiar, mai mituiesti pe unul, pe altul. Ce vrei, obrazul subtire cu cheltuiala se tine, spune un vechi proverb…

Scuzati-ma, dar nu se poate asa ceva: sa ai o comunitate importanta de musulmani la tine in tara si destui dintre ei – li se stie numarul? – sa fie impotriva tarii in care traiesc!! Unde ajungem in felul acesta?

In special tineretul musulman ar trebui atras intr-o asemenea miscare de sustinere a politicilordin tara in care traiesc. Este uluitor sa constati ca cei care fac astfel de atentate sunt tineri. Ce inseamna asta? E un curent conservator islamic in randurile tineretului? De ce tineretul n-ar fi tras si cooptat in randurile unui curent de opinie modernizator si progresist. De ce nu se poate lucru asta? Exista preocupare in acest sens?

Ceva trebuie facut pentru ca esecul integrarii lor ar avea consecinte extrem de grave…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 5, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

De ce in Franta…?

Legat de terorismul islamic ce bantuie zilele acestea Europa, eu cred ca ar trebui sa stim cel putin doua lucruri pentru a putea intelege corect ce se intampla de fapt:

  1. In primul rand as considera ca e vorba mai mult despre o ideologie de lupta si mai putin despre Islam;
  2. Un alt lucru ce trebuie remarcat e lipsa de respect a acestor oameni fata de valorile Frantei.

De ce am facut de la bun inceput aceste precizari? Pentru ca deseori interpretarea care se da fenomenului terorist are valente de stanga sau marxiste: ca saracia, faptul ca oamenii traiesc in conditii grele, determina fenomenul – de unde se vede nuanta luptei de clasa ce razbate dintr-o astfel de interpretare. Numai ca o astfel de interpretare este, dupa parerea mea, falsa. Ideologia lor de lupta e axata pe Islam si tocmai aceasta ideologie le cere sa mearga pana la sacrificiul suprem. Nu este axata pe chestiuni de ordin economic sau social cum poate ca multi cred. Ci pe Islam! Ei nu numai ca apara Islamul, dar il si afirma si militeaza pentru instaurarea lui.

Pe de alta parte se observa limpede ca acesti oameni au o lipsa totala fata de valorile Frantei care, descrise concis, ar fi urmatoarele:

 

a) Libertate, Egalitate, Fraternitate – acestea in primul in rand; si in al doilea rand:

b) Republicanismul care se bazeaza atat pe valorile de la punctul 1. care sunt de fapt valorile fundamentale ale Lumii Libere, nu neaparat valori de Stanga cum poate cred unii – de aceea trebuie adaugat republicanismul, cat si pe laicitate. Laicitatea nu inseamna ateism ci deplina libertate de constiinta, lucru ce a fost tradus in Legea din 1905, a Laicitatii, si care se exprima prin separarea Bisericii de Stat. Separarea de Stat, nu excluderea Bisericii din societate.

In Franta traiesc 5-6 milioane de musulmani. Ei au venit in Franta prin emigratie si sunt acum la a doua si poate chiar si la a treia generatie. Stau si ma intreb cati dintre ei cunosc valorile pe care se bazeaza Franta… In ultima vreme Franta a avut o politica foarte deschisa in ceea ce priveste emigratia musulmana, in special cea din tarile Maghrebului. Si, in general vorbind, Europa a fost deschisa unei asemenea emigratii. De observat si ce declara guvernul D-nei. Merkel, ca pana la sfarsitul anului vor primi 800.000 de emigranti din tari musulmane. E vorba de o noua generatie ce soseste in Europa masiv, foarte multi deodata, brusc. Am inteles ca Germania a inceput tiparirea Constitutiei sale in limba araba. Insa trebuie spus ca acesti imigranti nu cunosc valorile nici ale Frantei sau Germaniei, nici ale Uniunii Europene. Ei au venit si vin aici pentru ca sa castige mai bine, sa duca aici o viata mai buna. Insa ei sunt purtatorii unor alte valori, cele islamice, ce nu au legatura cu valorile Europei. Evident, in Franta, de-a lungul timpului, s-a intamplat acelasi lucru. Iar greseala a fost ca Statul Francez nu si-a pus problema ca aceste populatii de religie musulmana venite in Franta trebuie sa cunoasca si sa respecte valorile pe care e intemeiata Franta moderna. Din acest punct de vedere Statul Francez a esuat! Iar consecinta o vedem acum prin aceste atentate teroriste.

Interesant este ce a spus Jean-Luc Mélenchon la o dezbatere pe un post de televiziune francez. El a spus ca „ceea ce ne defineste ca suntem francezi” sunt valorile pe care le avem, cele pe care le-am aratat la punctele a) si b). El a spus ca e republican (valoarea de la punctul b) si ca republicanismul nu inseamna neutralitate, un teritoriu, ca sa zic asa, neutru. Lucrurile acestea m-au dus imediat cu gandul la ce scria Eugen Ovidiu Chirovici pe Facebook-ul personal:

„“Tara nu este doar o anumita suprafata de pamint, muntii, riurile sau padurile. Ea este in acelasi timp credinta ferma intr-un set de principii; iar patriotismul este loialitatea neabatuta fata de aceste principii.” (George William Curtis, scriitor american, 1824 – 1892)

Pentru un popor a carei istorie pare compusa doar din zile de marti, faptul ca Ziua Nationala cade intr-o duminica nu poate fi decit un semn bun.

La multi ani, romani, oriunde va aflati, sarbatoare frumoasa, prietenii mei.” (subl. mea)

Si acum faceti, va rog, comparatia cu acesti musulmani, jihadisti, care n-au pic de respect fata de valorile tarii lor de adoptie, care nu le interzice practicarea religiei lor. Ba chiar mai mult: vor sa distruga valorile Frantei si sa impuna valorile Islamului, straine de Franta si de Europa. Franta a gresit pentru ca nu i-a pus la respect atunci cand trebuia s-o faca. Germania imita azi greseala Frantei.

La ora actuala, in Europa, se practica un umanism desantat. In numele unui asa zis umanism abdicam de la valorile si principiile care ne garanteaza libertatea. Integrarea musulmanilor nu poate sa insemne acceptarea inconstienta de catre noi a salafismului care ne distruge valorile. De aceea acesti imigranti musulmani ar fi trebuit in primul rand sa stie ce valori trebuie sa respecte si sa le respecte cu tot ceea ce presupune, cu tot ceea ce inseamna respect!! Lucru ce inseamna respect fata de Franta si fata de politica Frantei, inclusiv politica externa a Frantei. Pentru ca, la acesti extremisti islamici, nu e vorba atat de solidaritate fata de Siria sau alta tara majoritar musulmana, ci lipsa de respect fata de valorile statului de adoptie, in acest caz Franta. De aceea ei militeaza pentru un califat, care presupune din start alte valori decat cele ale Frantei, nu numai in Franta, dar in toata Europa. Cum poate fi califatul compatibil cu republicanismul? Si cum poate fi republicanismul atat de neutru ca sa admita califatul? Evident ca nu e posibil. De aceea Franta ar fi trebuit demult sa faca o distinctie clara intre cele doua, fara sa interzica totusi dezbaterile de ordin intelectual asupra acestor probleme pentru ca libertatea cuvantului trebuie respectata. Dar una e sa admiti libertatea cuvantului, libertatea de exprimare si altceva e sa admiti pe undeva salafismul si califatul. Sa faci un fel de combinatie ciudata intre republicanism si salafism. Or, greseala fundamentala pe care a facut-o Franta este ca nu a delimitat foarte clar cele doua astfel incat orice imigrant musulman sa stie si sa inteleaga ca o comportate justa in Franta inseamna in primul rand respectul pentru valorile Frantei: nimeni nu-ti interzice sa fii musulman, dar obligatia ta este de a respecta valorile si tara de adoptie. Si nu asa, ca stai dom’ne ca omul a venit sa castige mai bine in Franta decat la el in tara si sa-l ajutam ca e si el om. Pentru ca Franta asta a facut: nu a mai pus accent pe valori, ci pe ajutorul umanitar, pe o laicitate bazata pe omenie, toate acestea amestecate in „fiertura inimii”, cum ar fi spus Hegel.

Aceeasi greseala o face acum Germania. Primirea aceasta masiva de imigranti, veniti deodata in numar mare in Germania, pentru ca sa traiasca si ei mai bine, are la baza nu valorile Europei Unite sau ale Germaniei, ci ajutorul umanitar, umanismul, omenia. Care e criteriul pentru care sunt primiti acesti oameni in Germania? Nu e decat unul singur: „vai, saracii de ei!”. Adica, la fel, „fiertura inimii”, ignorandu-se valorile si cultura Lumii Libere. Ce stiu acesti imigranti despre Germania, despre Uniunea Europeana, in afara de faptul ca aici se traieste mai bine decat la ei in tara? Mi-e teama ca majoritatea dintre ei nu stiu mai nimic, asa cum nu au stiut mai nimic nici despre Franta si valorile acesteia, nimic nici despre cultura franceza. Ci doar ca „ma duc in Franta sa castig mai bine, ca Franta primeste imigranti”.

Or, creandu-se un astfel de talmes-balmes s-ar putea ca insasi Uniunea Europeana sa nu reziste, devenind nefunctionala pana la urma.

noiembrie 18, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Meditatie…

„Frauda, suspiciunea si smecheria in treburile publice sunt semne ale decadentei statelor, si preced convulsiile sociale sau paralizarea activitatii la nivel national. A-i teroriza  pe cei slabi si a se umili inaintea celor puternici – aceasta este politica natiunilor conduse de o umila mediocritate. Siretlicurile pentru ocuparea functiilor sunt puse din nou la lucru in senate. Executivul devine distribuitor de protectii, in special pentru cei mai incapabili, iar oamenii sunt mituiti cu functii inalte in loc de bani, spre ruina statelor. Divinitatea din natura umana dispare, si interesul, lacomia si egoismul ii iau locul.

Marele Invatator a spus: „Nu poti sa slujesti si lui Dumnezeu si lui Mamona”. Cand setea de imbogatire se generalizeaza, incepe goana dupa inavutire, atat pe cale cinstita cat si prin mijloace necinstite. Frauda si intrecerea masurii, escrocheriile in afaceri, jocurile la bursa, jocurile in cazinouri si procurarea necinstita de bunuri demoralizeaza o intreaga comunitate. Ideea ca revolta va duce la saracirea maselor este intretinuta prin minciuna si credulitate stupida, folosite drept ajutoare si instrumente ale puterii. Falimentele rasunatoare, care iau prin surprindere o tara intreaga, numirile frauduloase, pierderea economiilor celor saraci, inflatia, prabusirea bancilor, deprecierea credibilitatii guvernului zdruncina increderea in sine a natiunii. Insa escrocul si speculantul se imbogatesc si prospera. Daca tara lor se lupta pentru a strange impozitele care sa-i asigure insasi existenta, ei o ajuta prin devalorizarea banilor, in asa fel incat acumuleaza bogatii fabuloase cu o cheltuiala minima. Daca vecinul vreunuia este in suferinta, ei cumpara proprietatea pe nimica toata. Daca administreaza vreo proprietate, ei o aduc in stare falimentara, iar cei care o ingrijesc ajung pe drumuri. Daca banca lor se prabueste, au avut grija sa-si puna banii la adapost din timp.

Societatea se inchina banilor ca inaintea unor regi, asa cum vechii hindusi si egipteni isi venerau slugarnic idolii. Sa nu ne miram, gandindu-ne ca ar trebui sa existe o alta lume in care, pentru nedreptatile facute, unii oameni ar trebui sa se caiasca vazandu-si prietenii ruinati si multe familii sarmane cersind pe la usile escrocilor imbogatiti pentru a capata ceva de mancat.”

Albert Pike

Morala si Dogma Ritului Scotian Vechi si Acceptat al Francmasoneriei (Bucuresti, Editura Herald, 2009)

Seamana cu ce se intampla in zilele noastre, nu? Si nu numai la noi, dar si peste Ocean, asa-i?

Albert Pike. Library of Congress description: ...

Albert Pike. Library of Congress description: „Pike, Albert”. (Photo credit: Wikipedia)

Stateam si ma gandeam la Stat si la revizuirea Constitutiei. Prabusirea regimului comunist in Romania a insemnat prabusirea Statului. Observati ca spun a Statului, nu a Tarii. Asa a si aparut celebrul vid legislativ din anii ’90. Iar o noua Constitutie am avut de abia in 1991. Este adevarat ca in aceasta Constitutie se spunea foarte clar in art. 1, al. 3 ca „Romania este stat de drept, democratic si social”. Chestiunea este ca ideea de baza dupa Revolutia din ’89, deci dupa ce s-a prabusit un Stat, fie el si comunist, a fost restrangerea Statului in special din viata economica a tarii in favoarea economiei de piata. Se stie ca inainte de ’89 economia romaneasca a fost una centralizata si de stat. Iar acest proces de regresiune a Statului a inceput imediat dupa ’89 in conditii de vid legislativ, cand insusi Statul nu a fost inca (pana in 1991) bine definit, constitutional vorbind. Trebuie spus ca atat Constitutia din 1991, cat si cea din 2003 vorbesc despre „Munca si protectia sociala a muncii” si despre „Nivelul de trai”, in aceste aspecte implicandu-se Statul: „Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent” (art. 47, al.1 din Constitutia actuala). Dar pe de alta parte, economia de piata presupune libertatea economica si o implicare minimala a Statului in economie. Conceptul de economie functionala de piata corespunde unei restrangeri masive a implicarii statului in economie. Din aceasta dinamica regresiva pe care a aplicat-o Statul in economie a rezultat un sistem economic instabil care a subzistat chiar pana in zilele noastre. Nu se poate spune ca Romania a avut o economie mixta, ci o economie din care Statul s-a retras treptat, facand loc, din pacate, distrugerii, speculei si imbogatirii pe orice cale a unora, in stransa conexiune cu mediul politic. Pe de alta parte, libertatea economica si economia de piata sunt strans legate de ideea de castig sau profit. A sustine o impozitare minimala inseamna a elimina si mai mult Statul din viata economica, dar ideea aceasta, specifica liberalismului, care poate conduce spre o dinamizare a dezvoltarii sectorului privat, poate conduce si la inflorirea ilegalitatilor, falimentarilor fortate si a fraudei. Ceea ce s-a si intamplat si nici nu ar treubi sa ne mire, daca la baza Statului, a unui nou Stat fata de cel comunist, am pus ideea de castig.

Ceea ce observ acum este ca tot ideea de castig este cea dominanta. Spre exemplu, regionalizarea, asa cum o vede Dl. Dragnea, trebuie facuta pentru imbunatirea absorbtiei fondurilor europene. Practic, motivul este pe de o parte mai multi euro, pe de alta parte ca acesti mai multi euro sa ajunga mai repede in teritoriu. De fapt motivul este euro, nu altceva. Spuneam ca ideea de castig este cea dominanta. Nu este dominanta ideea de dezvoltare, inclusiv cea economica, desigur. Noi, in aproape 24 de ani scursi de la Revolutia din Decembrie 1989, nu am avut o strategie de dezvoltare si nu ideea de dezvoltare a predominat ci ideea de castig, materializata doar la nivel individual si nimic mai mult. In felul asta se si explica performantele slabe pe taram economic ale Romaniei in ciuda imbogatirii rapide a unei minoritati.

O alta problema ar fi ca se tot vorbeste si se avanseaza ideea de castig (euro), care ar trebui sa ne guverneze constitutional, dar nu se vorbeste deloc de comuniunea intre cetateni, de dragostea frateasca ce ar trebui sa existe intre cetatenii Republicii, si toate aceste lucruri pe un fond de scadere a patriotismului, fenomen manifestat mai ales la generatia mai tanara. Nu se vorbeste ca oamenii ar trebui sa-si dea mana si sa se ajute, sa ajute tara in momentele grele prin care aceasta trece. A pune la baza Statului castigul insemna: setea de imbogatire se generalizeaza, incepe goana dupa inavutire, atat pe cale cinstita cat si prin mijloace necinstite„. Consecinta: avem o natiune demoralizata, o natiune care si-a pierdut increderea in sine.

In legatura cu regionalizarea, as dori sa spun cateva cuvinte. Evident, nu toata lumea e de acord si o mare personalitate precum acad. Dinu C. Giurescu si-a exprimat indoiala fata de o asemenea masura si teama ca o asemenea masura ar putea conduce la dezmembrarea Romaniei. Crin Antonescu a vorbit de enclave pe criterii etnice sau baroniale, lucru ce nu trebuie sa se intample. Insa ca tot pomeneam de Albert Pike, iata ce spunea:

„Este regretabil sa vezi o tara divizata in factiuni, in care fiecare isi urmeaza conducatorul orbeste, fara murmur, facand din el un erou care merita toate laudele. Este o situatie penibila sa vezi tara impartita intre partide al caror singur tel este de a smulge functii in urma unei victorii electorale; ba mai mult, posturile sa fie ocupate de sefii cei mai corupti si neputinciosi. O asemenea tara se afla in ultima faza a decaderii, si aproape de sfarsitul ei, indiferent cat de prospera ni s-ar parea. Ea sta pe un vulcan gata sa erupa”

Iar Pike vedea remediul in „marea purificare”, adica:

„Statul destramat si secatuit poate sa-si recastige normalitatea si libertatea reala numai trecand prin „marea purificare”, adica prin foc si sabie” (subl. mea)

Totusi, Pike spune:

„Puterea banului sau a spadei, comparata cu cea a spiritului, este saraca si vrednica de dispret”

Dar parintele masoneriei americane arata si urmatorul lucru:

„Daca un popor, asemenea unui astru, trece prin perioade de eclipsa, lumina trebuie sa revina in mod necesar. Insa eclipsa nu trebuie sa degenereze in bezna” (subl. mea)

Si nici eu nu cred ca aceasta revizuire a Constitutiei trebuie sa degenereze in bezna!!

Doi

Acesti ani care au trecut in special din 2009 incoace au aratat ca viata politica din Romania se afla sub simbolul cifrei Doi, dualitate, antagonism, bine si rau, lumina si intuneric, diversitate, vicisitudini, diviziune, separare, inegalitate (dupa Albert Pike si Jean Marie Ragon). Acest lucru s-a concretizat mai apoi in constituirea a doua blocuri politice principale si antagonice: USL si PDL/Basescu. A aparut si o alta forta politica, care a intrat in Parlament – PPDD, dar putem vorbi oare de o triada? Atata vreme cat acestea nu constituie un triunghi echilateral sau dreptunghic, in care sa se aplice Teorema lui Pitagora, cred ca nu… Ideea de dreptate in societate nu a inflorit prin aparitia PPDD si nici drespre frumusete si ordine in societatea noastra nu cred ca putem vorbi, si atunci unde ar fi unghiul drept?

Faptul ca societatea romaneasca e sub simbolul cifrei Doi n-ar trebui sa ne mire intrucat intreaga lume, vreme de o jumatate de secol, a fost simbolizata astfel. Spre exemplu, s-a vorbit de confruntarea Est – Vest, de antagonismul dintre SUA si URSS, de doua blocuri militare: NATO si Tratatul de la Varsovia, s-a vorbit si de un soi de granita ce separa doua lumi: Cortina de Fier. Observam si in zilele noastre confruntari in Turcia intre Guvern si cei care nu sunt de acord cu Guvernul – deci tot cifra Doi, cu atat mai mult cu cat diversitatea poate sa conduca si la astfel de confruntari. Antagonismul e clar exprimat azi in Turcia.

Simbolul lui Doi se manifesta, poate nu sub o forma atat de evidenta, si in Uniunea Europeana, in care avem un conflict, ce se doreste a fi mascat, intre tarile Nordice, care rezista bine crizei, in special Germania, si cele din flancul Sudic, in care includem si Franta dar alaturam aici si Marea Britanie. Si chiar aceasta criza economica e o manifestare, simbolic vorbind, a cifrei Doi.

Dupa cum vedem, trebuie sa tinem seama si de aceste lucruri, pentru ca din logica lui Doi nu cred ca am iesit. Logica acestui simbol domina inca omenirea si din aceasta cauza ceea ce se numeste globalizare intampina serioase dificultati. Dupa parerea mea, acutizarea conflictelor trebuie evitata intrucat aceasta acutizare nu reprezinta (sau reprezinta oare?!) o „putere generatoare, capacitate generativa si rodul lor”, cum spunea Albert Pike referindu-se la triada, ci alte forme de manifestare ale lui Doi, mai virulente, e adevarat, dar tot sub acelasi simbol al cifrei Doi. Deci n-am facut nimic cu asta. Si se vede acest lucru si in conflictul din Siria si in cel de acum din Turcia: avem de a face doar cu o stare de instabilitate, sub simbolul cifrei Doi. Acest gen de conflicte pot sa dureze foarte mult, fara vreo finalitate clara. De aceea e nevoie de intelepciune in abordarea unor astfel de conflicte.

In ceea ce ne priveste, conflictele s-au mai temperat, fata de anul trecut. Ceea ce e un lucru pozitiv, fara indoiala.

Confruntarea continua, democratic, bineinteles.

iunie 12, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii

Tineti-va bine: faze tari!!

Gandul

Noul membru al PNL, Mihai Stănişoară, şi-a şters de pe blog criticile la adresa lui Crin Antonescu

Se arata, printre altele, ca:

„”Domnul Goe al politicii româneşti”, omul care a făcut „praf liberalismul”, „binomul toxic al politicii româneşti”, sunt doar câteva apelative folosite de fostul membru al PDL, Mihai Stănişoară, la adresa preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

După ce a trecut în tabăra liberală şi a fost propus pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului, Mihai Stănişoară şi-a şters de pe blogul personal toate afirmaţiile critice făcute la adresa lui Crin Antonescu, dar şi cele la adresa guvernului Ponta.

De altfel, Stănişoară a evitat să răspundă la întrebările jurnaliştilor referitoare la criticile pe care le-a adus de-a lungul timpul lui Crin Antonescu, Victor Ponta şi USL.”

Explicaţia lui Berceanu pentru „trădarea gunoiului” Stănişoară: „E pe linia prieteniei cu Frunzăverde, sunt amândoi masoni”

Se arata ca:

„Provenit ca şi Mihai Stănişoară, din garda veche a PDL, fostul ministru Radu Berceanu, a găsit o singură justificare pentru trecerea acestuia la PNL: „prietenia arhicunoscută” cu Sorin Frunzăverde, devenit liberal înainte de alegerile locale din 2012, şi apartenenţa lor comună, susţine Berceanu, la Masonerie.

„E pe linia prieteniei arhicunoscute cu Frunzăverde, având în vedere şi aparteneţa lor la Masonerie. Eu ăstora le-am spus mereu „Dacă partidul vă spune s-o luaţi la dreapta şi Masoneria să o luaţi la stânga cum faceţi, voi ce alegeţi?”. Sunt mulţi masoni în conducerea tuturor partidelor, că aşa s-a dat şi tema, dar mai depinde şi de caracterul fiecăruia”, a comentat Radu Berceanu pentru gândul.

Retras din prima linie în politică, fostul ministru îl acuză pe Stănisoară de trădare. „Încă un trădător a intrat pe lunga listă de trădători din toate partidele şi cu asta basta. Stănişoară a avut toate funcţiile posibile, nu a fost un ostracizat în PDL. Oare cum stătea lider de grup, care vine la BPN şi le dădea indicaţii celorlalţi cum să voteze, unul care mima că e cu PDL şi era cu gândul la PNL? Oare cum îl privesc foştii lui subordonaţi din armată? Eu nu îi înţeleg pe ăştia care sunt la putere cu 70% dar le mai trebuie câte un gunoi din ăsta. Cred că le mai trag o lovitură la ăia de la PDL. De fapt îşi trag lor o lovitură”, crede Berceanu.

În opinia sa, relaţia bună a lui Mihai Stănişoară cu Vasile Blaga sau cu Traian Băsescu „nu are nicio legătură” cu plecarea sa, pe care o pune strict pe seama oportunismului: „Vroia să fie acolo cu ăia mari şi tari”. „S-a gândit că s-ar putea să mai plece câţiva după Convenţie şi să nu facă parte dintr-un val, să fie, aşa, mai special. Nu ştiu ce le-a trebuit liberalilor că de la o vreme adună toate gunoaiele. Poate că e bine pentru partid, că n-ai cum să te mai scuturi de gunoaie decât când se învolburează apele şi ies gunoaiele la suprafaţă”, spune Berceanu.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

„Dacă partidul vă spune s-o luaţi la dreapta şi Masoneria să o luaţi la stânga cum faceţi, voi ce alegeţi?” Ce intrebare…!! Un posibil raspuns ar fi: unii ar alege Masoneria si nu partidul.

martie 7, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hidroelectrica. Sub control masonic…?

Iata ce ne spune Gandul:

De ce ar sta un miliardar la Hidroelectrica pe un onorariu lunar de 2.000 de lei? El e REMUS BORZA, masonul pasionat de ceasuri scumpe, proaspătul administrator judiciar al companiei

Se arata, printre altele, ca:

„Avocatul Remus Borza a fost numit administratorul judiciar al companiei Hidroelectrica, în calitate de coordonator al firmei de insolvenţă Euro Insol. Firma Euro Insol a fost desemnată ca administrator judiciar al Hidroelectrica după ce conducerea celui mai mare producător de energie din România a solicitat acest lucru în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Cine este Remus Borza? Dacă stai să-l asculţi, Borza este un miliardar mason, prieten cu Victor Ponta, care s-a arătat dispus să lucreze la Hidroelectrica pentru 2000 de lei pe lună din pură pasiune.

Într-un interviu pentru gândul, Borza spune despre el că este un „reprezentant de frunte” al Marii Loji Naţionale din România, pasionat de călătorii – „sunt un adevărat globe trotter” – şi de ceasuri scumpe.

„Am peste 10 ceasuri. Nu mi-am mai luat nici un ceas în ultima vreme deh, e criză. De la Hidroelectrica îmi dau 2.000 de lei pe lună. Trebuie să stau mult la Hidroelectrica ca să îmi iau încă un ceas”, glumeşte el. Unul dintre ceasurile sale preferate costă aproape 50.000 de euro.

Avocatul Borza a precizat însă că onorariul de 2.000 de lei pe lună pe care îl va primi deocamdată în calitate de administrator judiciar la Hidroelectrica este unul provizoriu, stabilit doar până la prima adunare a creditorilor, care va avea loc peste 2-3 luni, după care speră că îi va fi majorat.

„Sper ca la prima adunare a creditorilor să îmi mai dea doi poli, acolo, în mărinimia lor”, zâmbeşte Borza, adăugând că speră să primească un onorariu „pe măsura inteligenţei şi a rezultatelor deştepte pe care le avem”.

„Nu facem parte din nicio gaşcă de băieţi proşti sau de băieţi deştepţi”

„Euro Insol nu este de ieri pe piaţă, avem o vastă experienţă în domeniu. Era lider pe piaţa insolvenţelor şi înainte de a prelua Hidroelectrica. Nu Hidroelectrica ne-a făcut mari. Noi aveam active cât alţi trei jucători de pe piaţă la un loc. Pe noi ne recomandă rezultatele bune de până acum, nu facem parte din nicio gaşcă de băieţi proşti sau de băieţi deştepţi„, mai arată Borza.

Nu face un secret din faptul că este membru al masoneriei şi se mândreşte că este „un reprezentant de frunte” al Marii Loji Naţionale din România. „Sunt producătorul şi primei ediţii şi celei de-a doua ediţii a Galei Premiilor Marii Loji Naţionale din România. Ediţia a doua va avea loc mâine (joi) la Ateneul Român”, ne invită el. […]

„Am 40 de ani, sunt singur pe lume”

Întrebat cum s-ar descrie, mărturiseşte că munceşte până la 15 ore pe zi şi dă de înţeles că îşi doreşte să îşi întemeieze o familie: „Muncesc 14-15 ore pe zi, am 40 de ani, sunt singur pe lume, nu este nimic care să suscite interesul”.

Întrebat dacă îl cunoaşte personal pe premierul Victor Ponta, amândoi fiind absolvenţi ai Facutăţii de Drept din Bucureşti, în 1995, răspunde imediat afirmativ, dar ţine să precizeze că nu acesta a fost motivul pentru care a fost ales administrator judiciar al companiei Hidroelectrica.

„Ultima dată când ne-am întâlnit (cu Victor Ponta – n.n.) a fost acum doi ani şi jumătate, la Clubul Diplomaţilor, când ne-am reunit cu toţi foştii colegi pentru a sărbători 15 ani de la terminarea facultăţii », ne spune Remus Borza.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

iunie 25, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu