Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre alegerile din Grecia…

Gandul

ALEGERI ÎN GRECIA. Cine este Syriza

Se arata, printre altele, ca:

English: Alexis Tsipras in a press conference ...

English: Alexis Tsipras in a press conference in Komotini. Ελληνικά: Συνέντευξη Τύπου του Αλέξη Τσίπρα στο ξενοδοχείο Ξενία στα πλαίσια της επίσκεψης του στην Κομοτηνή 13.11.2008 (Photo credit: Wikipedia)

„Syriza, stânga radicală din Grecia, este umăr la umăr în exit poll-urile publicate la scurt timp după închiderea urnelor. Diferenţa dintre Syriza şi principalul contracandidat, Noua Democraţie (centru-dreapta), este de numai 0,5% în toate sondajele, mult prea mică pentru a putea anunţa un câştigător.

gândul vă prezintă cine este partidul care a ajuns de la limita pragului electoral la punctul în care ar putea să conducă ţara. Totul, în doar opt ani.

Syriza este o coaliţie a stângii radicale din Grecia, lansată oficial înaintea alegerilor legislative din 2004. Coaliţia a fost formată din 13 grupări, de la democrat-socialişti şi până la eurocomunişti.

Syriza a obţinut un rezultat modest în scrutinul parlamentar din 2004, când a adunat doar 3,3% din voturi, puţin peste pragul parlamentar din Grecia, de 3%.

Situaţia s-a schimbat la alegerile generale din 2007, când Syriza a obţinut un scor surprinzător de bun, de 5,04%.

2007 este anul în care, la conducerea coaliţiei, a venit tânărul şi carismaticul Alexis Tsipras.

Acum în vârstă de 37 de ani, Tsipras a devenit una dintre vedetele peisajului politic elen şi printre cei mai urmăriţi politicieni din Europa.

Tsipras consideră că liderii europeni au făcut din „Grexit” (Greek exit – ieşirea Greciei din zona euro, n.red.) o „sperietoare”, menită să îi determine pe oameni să voteze cu formaţiunile care susţin înţelegerea cu troika (UE, FMI şi BCE).

Alexis Tsipras şi-a construit campania electorală în jurul unei promisiuni: anularea memorandumului, a programului de austeritate semnat de Grecia, în schimbul celor 130 de miliarde de euro. „Luni, vom forma un guvern al tuturor grecilor, în Europa şi menţinând moneda euro. Programul FMI-UE face deja parte din trecut şi va aparţine definitiv trecutului luni”, a spus Tsipras zilele trecute, în timpul unei conferinţe de presă.

ALEGERI ÎN GRECIA. Rezultate OFICIALE parţiale: distanţa dintre Noua Democraţie şi Syriza creşte. Antonis Samaras: „Poporul şi-a exprimat dorinţa de A RĂMÂNE ÎN ZONA EURO”

Se arata, printre altele, ca:

„Grecii au votat, duminică, în cadrul unui nou scrutin legislativ. Potrivit primelor rezultate de tip exit poll, Grecia nu a obţinut nici de această dată stabilitatea de care are nevoie. Principalele două partide, stânga radicală reprezentată de Syriza şi conservatorii de la Noua Democraţie, sunt aproape la egalitate. Indiferent cine va ieşi pe primul loc, Grecia va avea din nou parte de negocieri dure, în speranţa de a forma, în sfârşit, un guvern.”

Dar e si un update in articol, care mi-a atras atentia:

UPDATE 14.30 O femeie a întrerupt un interviu în direct al Sky News, pentru a striga: „Merkel este femeia Hitler!”, scrie The Telegraph

Planul (conservator) de salvare a Greciei a adus extrema stanga in prim-planul vietii politice din Grecia. Iar daca spunem ca a adus-o la Putere parca nu gresim prea mult…

Eu tot spun ca trebuie aplicata teoria economica a lui Keynes in Europa pentru depasirea acestei situatii de criza economica si financiara. Altminteri lucrurile se pot agrava… Si nu e vorba numai de Grecia! Iata ce spune cancelarul german:

„”Noi suntem convinşi că Europa este destinul şi viitorul nostru. Dacă euro eşuează, Europa eşuează„, a declarat joi Merkel. Ea nu a uitat însă să menţioneze faptul că puterea statului german nu este nelimitată.”

Pai, D-na Merkel, daca se continua ca pana acum, esueaza!!

Iata ce arata articolul:

Spania şi Italia, noile zone-problemă

Chiar şi în cazul în care Grecia va continua să folosească moneda unică euro şi va accepta să respecte condiţiile impuse prin planului de salvare din luna martie, toate aceste lucruri nu vor duce decât la o stabilizare temporară a presiunii puse pe zona euro, conform Wall Street Journal.

Costurile de împrumut ale Spaniei şi Italiei au crescut puternic în ultimele zile, în ciuda eforturilor de a asigura Spania, a cărei economie este a patra cea mai mare din zona euro, de efectele incertitudinilor din Grecia, prin obţinerea unui plan de salvare de 100 de miliarde de euro care să mărească capitalul băncilor acestui stat.

Datoria publică a Spaniei a înregistrat un nivel istoric, de 72,1% din PIB, la sfârşitul lunii martie, mai mare cu 8,5 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, conform datelor făcute publice, vineri, de către reprezentanţii băncii centrale a acestui stat, informează Mediafax.

Conform previziunilor oficialilor spanioli, există posibilitatea ca datoria publică să ajungă, până la finalul acestui an, chiar la 79,8% din PIB.

Ratingul Spaniei a fost şi el scăzut de către reprezentanţii agenţiei Moody’s de la A3 la Baa3, cel mai jos nivel recomandat investitorilor, fapt care face ca, în momentul de faţă, acesta să fie acelaşi cu cel deţinut de către România. Odată cu retrogradarea Spaniei cei de la Moody’s au revizuit să ratingul Ciprului de la Ba1 la Ba3.

Probleme au putut fi observate şi în cazul Italiei. Premierul Mario Monti a recunoscut, în cadrul unei conferinţe pe teme economice care a avut loc lângă Veneţia la finalul săptămânii trecute, că „există un risc permanent de contagiune” şi a ţinut să sublinieze faptul că este în interesul tuturor consolidarea zonei euro.

Guvernul italian a anunţat deja că vrea să cedeze active publice în valoare de 200 de milioane de euro în următorii cinci ani pentru a reduce valoarea de aproape 2.000 de miliarde de euro a statului, dar şi cesionarea a trei companii publice pentru a obţine 10 miliarde de euro şi vânzarea mai multor proprietăţi, conform AFP.” (subl. mea)

Este clar ca Tratatul de guvernanta fiscala nu rezolva problemele din Europa. In cazul Greciei nu s-a vazut nicio imbunatatire, nici macar in plan politic: extrema stanga e foarte aproape de preluarea Puterii, daca asta se poate numi „imbunatatire”.

Iata ce spune Paul Krugman in The New York Times:

Long Run Greek Competitiveness

Arata, printre altele, ca:

Yes, Greece was poor and relatively unproductive. But its famous lack of competitiveness is a recent development, caused by massive post-euro inflows of capital that raised costs and prices. And that’s the kind of thing that currency devaluations can cure.” (subl. mea)

Pai si atunci cine e de vina? Grecia? Sau, mai degraba, absentii sunt de vina.

De observat cum se amplifica datoriile, nicidecum sa scada! Foarte interesant cazul Spaniei. Daca e s-o luam asa, se amplifica datoria, cresc costurile si preturile, asta cauzand marirea in continuare a datoriei publice. Iar pe de alta parte creste somajul! In felul asta nu mai scapi niciodata de recesiune si nu vom reusi sa iesim niciodata din acest cerc vicios.

Iata si un articol interesant despre Spania, scris de Paul Krugman:

Another Bank Bailout

Iata ce arata printre altele:

„So there’s nothing necessarily wrong with this latest bailout (although a lot depends on the details). What’s striking, however, is that even as European leaders were putting together this rescue, they were signaling strongly that they have no intention of changing the policies that have left almost a quarter of Spain’s workers — and more than half its young people — jobless.

Most notably, last week the European Central Bank declined to cut interest rates. This decision was widely expected, but that shouldn’t blind us to the fact that it was deeply bizarre. Unemployment in the euro area has soared, and all indications are that the Continent is entering a new recession. Meanwhile, inflation is slowing, and market expectations of future inflation have plunged. By any of the usual rules of monetary policy, the situation calls for aggressive rate cuts. But the central bank won’t move.

And that doesn’t even take into account the growing risk of a euro crackup. For years Spain and other troubled European nations have been told that they can only recover through a combination of fiscal austerity and “internal devaluation,” which basically means cutting wages. It’s now completely clear that this strategy can’t work unless there is strong growth and, yes, a moderate amount of inflation in the European “core,” mainly Germany — which supplies an extra reason to keep interest rates low and print lots of money. But the central bank won’t move.”

Ar trebui sa meditam la ce ne spune Krugman…

ALEGERI ÎN GRECIA. Europa se pregăteşte de ce e mai rău. Planul la care liderii europeni au lucrat în acest sfârşit de săptămână

Se arata ca:

„Cu doar câteva ore înainte ca grecii să meargă iar la vot, în cadrul alegerilor legislative anticipate, liderii europeni, în frunte cu preşedintele Băncii Centrale (BCE), Mario Draghi, au lucrat intens la un nou plan pentru zona euro, scrie New York Times. Scopul: trimiterea unui semnal către investitori că uniunea monetară funcţionează şi că îşi poate rezolva problemele, indiferent de ceea ce se întâmplă în Grecia.

Planul încearcă reducă vulnerabilitatea de care a dat dovadă zona euro şi să vină cu măsuri care să calmeze o eventuală panică de pe piaţă, creată de cei care iau cu asalt băncile. Totodată, se caută găsirea unei ieşiri din cercul vicios format de datoria guvernamentală şi problemele băncilor.

Cu toate acestea, există o oarecare notă de scepticism în jurul ideii că pieţele financiare se vor mulţumi cu noi angajamente de reformă din partea zonei euro, notează jurnaliştii americani. În fond, au tot existat planuri, însă efectele încă se lasă aşteptate.

Despre acordarea de puteri ample Băncii Centeale Europene a vorbit, zilele trecute, şi Angela Merkel. Într-un discurs susţinut în faţa legislativului de la Berlin, cancelarul german a admis că BCE are nevoie de atribuţii sporite, pentru a putea controla eficient băncile.

Totodată, planul conceput de Draghi, împreună cu ceilalţi lideri europeni, prevede înfiinţarea unui program de asigurare a depozitelor, în completarea celor de la nivel naţional. Un astfel de program ar urma să împiedice reapariţia unor situaţii precum cea din Grecia ultimei luni, când au existat retrageri masive din bănci, cu efecte devastatoare pentru o economie deja în cădere liberă.

Tot despre stabilizarea zonei euro şi conceperea unui plan de rezervă, în cazul în care stânga radicală anti-euro vine la putere în Grecia, s-a vorbit şi vineri, în cadrul unei videoconferinţe. Angela Merkel, David Cameron, Francois Hollande, italianul Mario Monti, premierul spaniol Mariano Rajoy şi preşedinţii Comisiei şi Consiliului Uniunii Europene, Jose Manuel Barroso, respectiv Herman van Rompuy, au dezbătut, în miez de noapte, diferite scenarii, în funcţie de rezultatul votului grec, scrie The Guardian.

Summitul G20 din Los Cabos, Mexic (18-19 iunie) se aşteaptă să aibă tot criza europeană şi rezultatul alegerilor din Grecia pe ordinea de zi. Fostul premier britanic Gordon Brown a atras atenţia că acest summit G20 este, în realitate, „ultima şansă” pentru salvarea zonei euro.”

Si un alt articol foarte interesant:

Un analist FITCH explică cum ar putea afecta România ieşirea Greciei din zona euro: ar putea declanşa „RETRAGERI SEMNIFICATIVE” de depozite

Se arata, printre altele, ca:

„Sistemul bancar românesc nu pare a fi expus direct la datoria de stat a Greciei, iar băncile sunt bine capitalizate, însă creditele neperformante se află la un nivel ridicat (circa 16% la sfârşitul primului trimestru) şi nu au atins încă punctul maxim. Rezervele pentru credite neperformante sunt la un nivel rezonabil, în timp ce majoritatea grupurilor bancare străine prezente pe piaţă îşi menţin angajamentele în privinţa regiunii, în opinia agenţiei de rating.

„Totuşi, intensificarea reticenţei investitorilor (faţă de risc, n.r.) ar putea pune presiune pe leu, care se depreciază din decembrie. O depreciere puternică şi prelungită în continuare a leului faţă de euro ar putea avea impact asupra calităţii activelor, întrucât ponderea împrumuturilor în valută în sold este ridicată”, potrivit analistului.

Fitch nu exclude posibilitatea unei retrageri „semnificative” de depozite de la subsidiarele elene din România în cazul în care Grecia intră în încetare de plăţi şi iese din zona euro, situaţie în care BNR ar putea fi nevoită să intervină dacă fondurile instituţiilor de credit nu sunt suficiente. Până în prezent, retragerile de depozite din băncile elen din România par să fi fost moderate, iar România are un sistem de asigurare a depozitelor.

Dependenţa de fonduri de la băncile părinte din Grecia este, de asemenea, un motiv de îngrijorare, însă potrivit Fitch finanţările acordate subsidiarelor sunt, în cea mai mare parte, pe termen lung.

Băncile din Rusia şi Turcia ar fi cei mai probabili candidaţi pentru achiziţii dacă o ieşire a Greciei din zona euro ar duce la apariţia pe piaţa din regiune a unor active bancare ieftine. Unele bănci din Rusia au ambiţii de extindere în Europa Centrală şi de Est, în timp ce instituţiile de credit din Turcia s-ar putea implica, având în vedere proximitatea geografică şi situaţia solidă a capitalului.

România ar putea fi afectată puternic de o agravare a crizei din Grecia prin declinul exporturilor către zona euro, o consecinţă a acutizării crizei datoriilor în uniunea monetară, a declarat analistul. Pentru anul în curs, Fitch se aşteaptă la o încetinire a exporturilor în raport cu anul anterior. În acelaşi timp, legăturile în privinţa investiţiilor străine directe sunt mai slabe decât în cazul altor state, precum Bulgaria, Serbia sau Macedonia.

Planurile României de aderare la zone euro în 2015 sunt în pericol mai mult din cauza unei posibile neîndepliniri a cerinţelor, decât din cauza unui eventual impact al ieşirii Greciei din uniunea monetară.

„Până în prezent, nici România şi nici Bulgaria nu au arătat intenţia unor reţineri în privinţa aderării la euro. Din contră, şi-au exprimat angajamentul politic. Întârzieri în aderarea la euro sunt mai probabile ca rezultat al unor întârzieri în implementarea cerinţelor de aderare la uniunea monetară”, a spus analistul.

Sistemul bancar din România are nevoie de reducerea creditării în valută şi de o majorare a finanţării obţinute pe piaţa locală, pentru a putea rezista mai bine la viitoare perioade de stres, potrivit agenţiei.”

Off Topic – DE citit si

Romania Libera

Socialiştii obţin majoritatea absolută în urma alegerilor legislative din Franţa – proiecţii

Se arata, printre altele, ca:

„Socialiştii au obţinut duminică o majoritate absolută în al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, permiţându-i astfel preşedintelui François Hollande să îşi aplice programul electoral, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit primelor proiecţii ale institutelor de sondare a opiniei publice Sofres şi CSA, Partidul Socialist (PS) şi aliaţii săi de stânga au obţinut între 312 şi 326 de mandate din totalul de 577, cu mult peste minimul necesar de 289 de mandate. PS va putea, prin urmare, să se dispenseze de susţinerea ecologiştilor (18.24 de mandate) şi a stângii radicale (9-11 mandate).

Partidul conservator UMP şi aliaţii săi au obţinut între 212 şi 234 de mandate.

Extrema dreaptă a câştigat între 1 şi 4 mandate, dar liderul Frontului Naţional Marine Le Pen ar fi pierdut alegerile.

Absenteismul a fost foarte mare la acest scrutin legislativ, fiind în jur de 44 la sută, un record pentru astfel de alegeri, potrivit sondajelor.

Aproape la o lună după ce l-a învins pe Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale şi a adus stânga la Elysée după o absenţă de 17 ani, François Hollande va avea mâinle libere pentru a-şi aplica programul.

Liderul PS Martine Aubry le-a mulţumit francezilor pentru această încredere. Ea „ne obligă şi ne onorează”, a declarat ea.

„Această majoritate solidă şi extinsă ne va permită să votăm legile schimbării şi ne conferă mari responsabilităţi în Franţa şi Europa”, a comentat ministrul de Externe Laurent Fabius.

În tabăra de dreapta, fostul şef al diplomaţiei Alain Juppé a recunoscut o „înfrângere netă”.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Update

Mediafax

REZULTATE ALEGERI GRECIA: Noua Democraţie, pe primul loc după numărarea a 99,84 la sută din voturi. Grecii au votat pentru MENŢINEREA ŢĂRII ÎN ZONA EURO

Se arata, printre altele, ca:

„Potrivit rezultatelor anunţate de Ministerul de Interne după numărarea a 99,84 la sută din voturi, Noua Democraţie (conservatori) a obţinut 29,66 la sută din voturi, respectiv 129 de mandate din totalul de 300 ale Parlamentului grec, Syriza (stânga radicală) 26,89 la sută din voturi şi 71 de mandate, iar Pasok (socialişti) 12,28 la sută, respectiv 31 de mandate.

Pe locul al patrulea se află Grecii Independenţi (dreapta naţionalistă) cu 7,51 la sută din voturi şi 20 de mandate, urmaţi de Zori de Aur (neonazişti), cu 6,92 la sută şi 18 locuri în Parlament.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

iunie 18, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Din Uniunea Europeana…

Sa mai scriem si despre altceva, decat despre celebrul miting. Inteleg ca au fost si in aceasta seara cateva sute de persoane in Piata Universitatii. Este un eveniment important, fireste. Dar si alte evenimente sunt importante si interesante. Iata, mai jos, stiri legate de Uniunea Europeana si Zona Euro.

Vom avea un nou membru al UE

Romania Libera:

Aderarea Croaţiei la UE, aprobată cu 67,11 la sută din voturi – rezultate parţiale

Evenimentul Zilei:

Croații au spus „DA” aderării la Uniunea Europeană

Masuri anticriza

Gandul:

Prima reuniune din 2012 a miniştrilor de Finanţe din zona euro: detalii ale măsurilor anticriză. PLUS: Este UNGARIA o nouă GRECIE?

Iata ce se arata printre altele:

Premierul italian propune dublarea fondului de stabilitate la 1.000 de miliarde euro

Referitor la Mecanismul European de Stabilitate (ESM), care va constitui unul dintre subiectele din cadrul discuţiilor de luni de la Bruxelles ale miniştrilor de finanţe din zona euro, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, este de părere că acesta ar trebui să aibă o capacitate mai mare decât nivelul planificat de 500 de miliarde de euro, potrivit The Telegraph, care citează săptămânalul german Der Spiegel.

Mecanismul European de Stabilitate (ESM) va înlocui Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF).

La rândul său, premierul italian Mario Monti s-a pronunţat în favoarea dublării Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) din zona euro la 1.000 de miliarde de euro, pentru crearea unui climat de încredere în moneda unică europeană. Monti consideră că încrederea care s-ar crea pe pieţele financiare prin această măsură ar permite scăderea dobânzilor obligaţiunilor suverane. Monti a făcut deja propunerea guvernului german condus de cancelarul Angela Merkel.

Draghi consideră că fondurile care mai sunt la dispoziţia EFSF după împrumuturile acordate Irlandei şi Portugaliei ar trebui puse la dispoziţia ESM, pe lângă cele 500 de miliarde de euro.

Proiectul de tratat referitor la ESM este probabil să fie aprobat de liderii UE la un summit din 30 ianuarie, au declarat săptămâna trecută oficiali din zona euro. Ratingul EFSF a fost retrogradat recent de Standard&Poor’s de la nivelul maxim triplu „A” la „AA+”, potrivit Mediafax.

Fondul a reuşit însă marţi să vândă obligaţiuni în valoare de 1,5 miliarde de euro, pe termen de şase luni, cu o dobândă de 0,26%. Cererea a fost de trei ori mai mare decât oferta.
Anunţul S&P referitor la retrogradarea EFSF a relansat discuţiile privind necesitatea de consolidare a acestui fond, destinat susţinerii ţărilor cu probleme financiare din zona euro.

Şeful BCE a estimat că sunt necesare contribuţii suplimentare din partea statelor cu ratinguri triplu „A”, pentru ca EFSF să poată să se împrumute la aceleaşi dobânzi, chiar dacă a fost retrogradat.
EFSF poate în prezent să dea împrumuturi totale de 250 de miliarde de euro, faţă de capacitatea sa iniţială de 440 miliarde de euro.”

Pe aceasta tema, de citit si:

DER SPIEGEL: Premierul italian vrea DUBLAREA FONDULUI EUROPEAN de stabilitate la 1.000 de miliarde euro

ianuarie 22, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Tema: creionati in linii simple cauzele mitingurilor care se desfasoara in tara zilele acestea. Discutie

Am fost si eu ieri, adica luni, la miting, in Piata Universitatii. Am scris despre acest miting care, iata, se prelungeste si vroiam sa vad ce se petrece acolo. Trecusem si ziua, la amiaza. Erau putini manifestanti. In jur de 100 de persoane. Interesant este ca se strang mult mai multi spre seara, semn ca oamenii vin acolo dupa orele de servici… Totusi, cand am fost seara, ceea ce am putut observa a fost un mare numar de tineri protestatari. Atmosfera amintea de anii ’90, anii marilor mitinguri… Faptul ca au iesit tinerii n-ar trebui sa ne mire, situatia lor (dar nu numai a lor, desigur) e grea… Termini o facultate, nu gasesti de lucru, salarii foarte mici. Lucrurile sunt explicabile. Pe de alta parte, pe langa protestul impotriva PDL si impotriva lui Basescu, cand am trecut la amiaza am vazut un baiat tanar tinand in mana o plancarda pe care scria „Jos partidele politice”, textul era mai lung, dar, condensat, ideea asta era. De unde se putea constata si neincrederea in partide, in clasa politica in general. Seara, manifestantii pareau grupati in doua categorii. Prima, cea din fata Teatrului National, unde lozinca dominanta era „Jos Basescu”. Pe monumentul din fata Teatrului erau urcati tineri. Am observat ca unul dintre ei avea steagul Romaniei si, in mijloc, insemnele monarhiei. Era si o lozinca, daca retin bine, ceva cu „Monarhia salveaza Romania”. Altul era cu o plancarda in mana pe care scria ceva de genul: „Pregatit pentru Legea Cojocaru”. Era un tip trecut de 40 de ani, poate avea chiar 50 de ani… In orice caz nu era (nu parea) tanar. Insa domninante erau lozincile antiBasescu si impotriva PDL.

De cealalta parte a carosabilului, unde e fantana, protestatarii aparau Rosia Montana impotriva proiectului pe care Basescu l-a sustinut. Si aici, desigur, trendul general era antiBasescu.

Carele de reportaj erau la post. Evident, erau si multi care au trecut pe acolo din curiozitate. Se putea trece, fara perchezitii facute de jandarmi. Pe mine nu m-a perchezitionat nimeni. Dar am vazut, totusi, doi tineri, in fata la Intercontinental, perchezitionati de jandarmi. Multi aveau fularele puse de asa maniera incat sa le acopere fata, ca-n filmele western. Li se vedeau doar ochii si nimic mai mult. Pe partea cu protestatarii ce aparau Rosia Montana, un domn cu megafon striga ca trebuie sa-si descopere fetele, ca „n-avem de ce sa ne temem „. Prezenta tinerilor in numar mare arata ca aceasta categorie sociala e afectata de criza economica, de masurile de austeritate pe care Guvernul Boc le-a luat si, in general, de conditiile de viata de aici, asta pe langa exuberanta  specifica tineretului.

Dupa cum bine se stie aceste mitinguri antiBasescu nu se desfasoara numai in Bucuresti, ci in mai toate marile orase ale tarii. Iata, in Ardeal, au iesit Clujul, Aradul… Demonstratii puternice si marcate de violenta, din cate am inteles, s-au desfasurat la Pitesti.

Care sa fie cauza? O putem creiona in linii simple? Dupa parerea mea sunt mai multe elemente care constituie cauza. Trebuie aratat ca mitinguri de amploare s-au desfasurat, recent, in Europa: Anglia, Italia. E de notat si mitingul urias desfasurat in Israel. Au iesit oamenii in strada si in SUA. Era de asteptat ca, pe vremuri de criza economica severa, sa iasa oamenii in strada si la noi. Pe de alta parte, ceea ce se intampla azi e rezultatul a ceea ce tot arata sondajele de opinie: o scadere dramatica si acuta  a popularitatii PDL si a Presedintelui. Lucrul asta era de asteptat sa se manifeste concret si in plan social: izbucnirea s-a produs. Un alt lucru foarte important, prezent in mai toate sondajele de opinie, de foarte multa vreme incoace, este ca cei care considera ca tara merge intr-o directie gresita reprezinta un procent foarte mare din totalul populatiei. Procentul asta, si anume ca 80% dintre cetateni considera ca tara merge intr-o directie gresita, a devenit parca, in ultimul timp, un procent standard. In mai toate statisticile il regasesti. Insa mai e o cauza!! Reaiau aici articolul din Gandul:

NOUA HARTĂ A EUROPEI desenată de Standard & Poor’s. Care sunt noii vecini ai României

Un articol care chiar m-a pus pe ganduri. Romania se afla printre tarile europene cu ratingul cel mai scazut din Europa! Bulgaria are un rating mai bun decat Romania!!! Asta inseamna urmatorul lucru: nu prea merg, mai deloc (asta ca sa nu spun deloc), afacerile! Nu merge treaba din punct de vedere economic. Investitiile scad! Creditarea e riscanta… Or, in felul asta, treburile nu pot sa mearga bine. Bineinteles, recomand citirea integrala a articolului din Gandul, dar, in special, sa urmariti cu atentie harta prezentata acolo!! Si e cu atat mai dureros cu cat Romania a aplicat retetele FMI de reducere a deficitului bugetar, care au si generat austeritatea, si in scopul de a creste increderea investitorilor. Se pare ca nu e asa, ca lucrurile nu stau deloc asa… 😦 . Iar cresterea economica este mica. Practic, Guvernul Boc nu a reusit, prin masurile luate, nici sa imbunatateasca ratingul tarii, nici sa stimuleze si sa imbunatateasca mediul de afaceri. Nu avem nici conditii bune de creditare, care sa dea un avant economiei, micilor afaceri, riscurile fiind foarte mari. Investitiile, la noi, asa cum arata articolul din Gandul, dar si afacerile, as adauga eu, au un caracter speculativ. Mie mi se pare ca treaba asta inseamna bisnita, gheseft, invarteala. Cu alte cuvinte, in Romania nu ai conditii de a construi o afacere serioasa, solida, pe termen lung. Ci te mai invartesti si tu de-un ban, p-acolo. De-o evaziune fiscala, ceva, departe de ochii autoritatilor. Se poate castiga si asa, nu se poate insa construi. Iar cetatenii, si ma refer aici la oamenii obisnuiti, e clar, castiga foarte putin din treaba asta. Din resturile lasate de rechini? Daca nu curge, pica, vorba lui Nenea Iancu! „Pupa-l in bot si papa-i tot!” 😆  😦 . E si de ras si de plans, zau asa… Mai ales ca situatia financiara a cetateanului nu e deloc una stabila in felul acesta. Insa pe langa salariu, care, deseori, e sub salariul mediu net pe economie, mai scoti si tu ceva. Avere, e clar, nu poti sa faci in felul asta. Dar… mai pica… Pentru ca nu cred ca rechinii au iesit in strada… 😆  Dar… mai stii…? Ca si rechinul, cand nu mai gaseste de mancare, pe masura lui, desigur, pana la urma… iese in strada… Ce sa mai faca si el…? La asa un rating, bate spectrul insolventei la usa (citeste: al falimentului) si o solutie, ceva, ceva, trebuie sa gasesti. Insa pe langa rechin, mai are loc si un pestisor mic acolo (nu toti, nuuu, nu toti, ca-s multi!), sa manance si el ceva, sa se simta si el bine. Ratingul asta…

Va invit sa cititi:

O nouă lovitură a Standard & Poor’s: rating-ul Fondului de Salvare al zonei euro a fost tăiat. Şeful BCE:Suntem într-o situaţie foarte gravă

Se arata, printre altele, ca:

Guvernatorul BCE: „Suntem într-o situaţie foarte gravă”

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, consideră că situaţia economică este „foarte gravă”, lansând totuşi un apel pentru detaşarea de evaluările agenţiilor de rating, informează AFP.

„Situaţia s-a agravat de la audierea fostului preşedinte al BCE”, Jean-Claude Trichet, a spus Draghi în faţa membrilor Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare a Parlamentului European.

„Suntem într-o situaţie foarte gravă, dar nu trebuie să ne acoperim feţele”, a spus Draghi.

Cu toate acestea, Mario Draghi a lansat un apel pentru detaşarea de evaluările agenţiilor de rating, afirmând că acestea trebuie considerate „un parametru printre mulţi alţii”.

Draghi a adresat această recomandare agenţiilor de reglementare, investitorilor şi băncilor.

Fondul European de Stabilitate Financiară a pierdut calificativul „AAA”, fiind retrogradat cu o treaptă, la „AA+”, de către agenţia de rating Standard and Poor’s, care nu a exclus revenirea la calificativul „AAA” în cazul în care vor fi oferite garanţii suplimentare.”

De unde se vede ca nu-i de joaca cu ratingul asta!!

Cum pot influenţa PROTESTELE din BUCUREŞTI ratingul României. Oficial guvernamental: „Violenţa este păguboasă economic, pune în pericol siguranţa cetăţeanului”

si, desigur, stirea zilei, ca sa zic asa:

RAED ARAFAT SE ÎNTOARCE LA MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, după ce s-a întâlnit cu Băsescu. Mesajul medicului pentru protestatari. Se termină protestele?

si

Raed Arafat: „Am fost şocat de susţinerea şi încrederea populaţiei în doctorul Arafat”

ianuarie 18, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Riscul unui default dezordonat…

Despre Grecia…

Iata ce ne spune Romania Libera:

Referendumul lui Papandreou, o posibilă lovitură fatală dată strategiei anti-criză a zonei euro

Iata ce se arata printre altele:

„Apelul premierului elen George Papandreou de organizare a unui

George Papandreou

Image via Wikipedia

 

referendum privind al doilea plan de salvare a Greciei este posibil să fi dat o lovitură fatală strategiei zonei euro a de a depăşi criza datoriilor suverane, comentează Reuters, potrivit Mediafax.

Indiferent dacă referendumul va avea loc sau nu şi indiferent de rezultat, jocul lui Papandreou asigură săptămâni lungi de incertitudini chiar într-un moment în care ţările din zona euro avea nevoie disperată de o perioadă de calm pentru a aplica măsurile convenite la summit-ul de săptămâna trecută.

Va fi dificil, dacă nu imposibil, de refăcut încrederea investitorilor în majoritatea obligaţiunilor ţărilor din uniunea monetară, în viitorul apropiat, şi de a atrage China şi alte părţi de a face plasamente în obligaţiuni suverane europene.

Din acest motiv, Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea fi nevoită să se implice mai mult în stabilizarea pieţelor de obligaţiuni, chiar în momentul în care italianul Mario Draghi a preluat preşedinţia instituţiei cu intenţia ca aceasta să revină la rolul său primordial, de combatere a inflaţiei.

Reacţia imediată a pieţei la anunţul premierului elen, creşterea spread-ului obligaţiunilor italiene şi spaniole faţă de cele germane aproape de maxime record şi deprecierea euro cu peste 2 cenţi faţă de dolar, scoate în evidenţă percepţia de riscuri ridicate de către investitori.

În acelaşi timp, liderii politici europeni, în frunte cu cei ai Germaniei şi ai Franţei, s-au declarat uimiţi de anunţul lui Papandreou. […]

Riscul unui default dezordonat, de tipul celui al Lehman Brothers, este mai mare decât înainte, inclusiv riscul ca Grecia să iasă din zona euro, dacă programul european de salvare va fi respins de populaţie„, a declarat Holger Schmieding, analist la Berenberg Bank.

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a avertizat că un rezultat negativ al referendumului poate duce la default-ul Greciei.

Papandreou a fost invitat de Franţa să participe la summit-ul G20 de la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a explica decizia de a organiza referendumul, contestat chiar de membrii propriului partid de guvernământ.

Liderii UE şi din zona euro au convenit săptămâna trecută recapitalizarea băncilor cu 106 miliarde de euro, reducerea datoriilor Greciei către creditorii privaţi cu 50% şi extinderea capacităţii fondului de stabilitate la 1.000 de miliarde de euro.” (subl.mea)

Ce poate sa insemne asta…? Consecintele pot fi incalculabile… Care ar putea fi argumentele lui Papandreou…? Ar fi interesant de vazut ce plan de salvare propune premierul grec sau care ar fi eventualele sale nemultumiri fata de actualul plan de salvare propus de Franta si Germania. Cert este ca situatia din Zona Euro se agraveaza, iar Grecia este, din pacate, unul din factorii agravanti. Au facut raportari false, au dus de-alungul vremurilor o politica economica bazata pe deficite largi. Au acumulat datorii imense, tara ce face parte din Zona Euro, iar Occidentul a tacut malc, lasand situatia sa se agraveze in timp. Adevarul este a si state dezvoltate din Occident n-au respectat Criteriile de Convergenta de la Maastricht ca si cum acestea nici n-ar fi existat. Nu s-a respectat nimic, sa fim seriosi! Romania a respectat Tratatul de la Maastricht chiar mai bine decat Franta, Italia, Olanda si chiar Germania, dar si fata de multe alte tari occidentale, repet, dezvoltate.

Revin la Grecia – mai multe despre economia acestei tari – aici. Iata mai jos un grafic, datorita Wikipedia, privind datoriile publice ale Greciei:

De observat diferentele foarte mari fata de media din Zona Euro!!! Interesant este sa ne uitam si pe urmatorul grafic privind cresterea PIB-ului in perioada 1961-2009:

In 1973 a iesit din fundatura… Dar acum…? Greu de spus… Mi se pare ca Papandreou forteaza o iesire a Greciei din Zona Euro. Totusi… planul actual de salvare a Greciei poate provoca nemultumiri pe plan intern. Explozive! S-ar putea ca ideea referendumului sa aiba drept scop atenuarea acestor nemultumiri si iesirea oamenilor in strada! Parerea mea este ca Grecia nu are nicio sansa in afara Zonei Euro. Daca Grecia ar iesi din Zona Euro ar intra rapid in faliment si tot va trebui sa-si plateasca toate datoriile cu toate riscurile ce deriva de aici. Iar unul din cele mai insemnate ar putea fi ca sa ajunga chiar o tara de lumea a treia, compromitand sansele generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi! Ar insemna, practic, ca socialmente sa se autoexcluda din Europa, lucru care, bineinteles, nu e de dorit.

😦

Situatia ramane grava, tensionata… Sper ca Grecia sa poata fi salvata si sa se normalizeze situatia asta…

Citind astfel de articole imi pare bine ca nu sunt sef de stat sau de guvern. Nu de alta, dar te imbolnavesti cu toata situatia asta nenorocita si parca fara iesire, fara solutie…

noiembrie 1, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii