Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Regimurile totalitare si unanimitatile pentru binele societatii

Pe blogul D-lui. Tismaneanu am citit acest articol:

Ziua cand s-a nascut monstrul

Se arata ca:

„December 18, 1878 (real date): a monster was born. The other one was born 11 years later, on April 20, 1889. In August 1939, in the Kremlin, Dzhugashvili toasted for Schickelgruber in the presence of Vyacheslav Molotov and Joachim von Ribbentrop: “I know how much the German nation loves its Fuhrer, I should therefore like to drink to his health.” Both personified what Immanuel Kant ancipated when wrote about the radicality of Evil. They were ideological gangsters, utopian sociopaths…

 

Stalin and Ribbentrop at signing of nonaggression pact

Articolul acesta mi-a stranit o reflectie despre regimurile totalitare… Ele se nasc atunci cand au loc ceea ce as numi unanimitati pentru binele societatii. Atat Partidul Bolsevic, in Rusia, cat si Partidul Nazist, mai tarziu, in Germania sunt expresia unui astfel de fenomen. Cand in creuzetul social se nasc acorduri depline intre oameni, „unire in cuget si-n simtiri” – cred ca va e cunoscuta sintagma – ar trebui sa ne gandim ca astfel de forme de „solidaritate” pot naste monstri si ar trebui sa simtim in interior o neliniste. Mi se pare ca, in general vorbind, astfel de regimuri criminale se nasc pe un fond politic in care Opozitia e slaba sau epuizata. O Opozitie puternica, angajata politic in adevaratul sens al cuvantului si necorupta, ar putea sa stopeze ascensiunea unor criminali la Putere. Opozitia mensevica din Rusia, daca poate fi intr-adevar numita asa, s-a compromis odata cu coruptul Regim Tarist, iar democratia liberala, in Germania, a fost compromisa de o criza economica severa. Social-democratia germana a acelor ani s-a dovedit slaba. In general vorbind, in acei ani niciun partid nu a avut un lider credibil, carismatic si dornic sa iasa la lupta. A aparut, in schimb, Hitler. Care a iesit la lupta si a castigat. I-a castigat inclusiv pe capitalistii germani, pe care i-a atras de partea sa. In Rusia s-a intamplat un alt fenomen, destul de interesant de altfel… Acolo mensevicii (v. si aici) si bolsevici faceau, de fapt, parte din acelasi mare partid – Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia. Disputa dintre lideri – Vladimir Ilici Lenin si Iulius Martov – care imi aminteste de cea de la noi dintre Ion Iliescu si Petre Roman (ulterior dintre Traian Basescu si PSD sau Adrian Nastase) -, a condus la aparitia in partid a celor doua factiuni. Cu alte cuvinte, nici in acest caz nu se poate vorbi de o Opozitie veritabila de vreme ce proveneau amandoua din acelasi partid marxist…

Interesant este ca cele mai expuse regimuri la totalitarism sunt cele care vor binele societatii. Iar partidele aferente acestor regimuri sunt cele de Stanga, care vor, nu-i asa, intr-un idealism demn de o cauza mai buna, binele intregii omeniri. Sa nu uitam ca Partidul Nazist era, in fapt, un partid national-socialist. Si mai exact – v. aici – titulatura lui era: „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei”, adica: Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German, care, din cate inteleg „până în 1920 a fost numit Deutsche Arbeiterpartei, Partidul Muncitoresc German„. In acest partid, minuscul la inceput, se discuta, din cate inteleg, despre nationalism, rasism si antisemitism. Iar din 1919 a inceput sa fie frecventat de Hitler, care in scurt timp a ajuns seful acestui partid. Daca lucrurile stau asa, inseamna ca nationalismul, rasismul si antisemitismul au incoltit, politic vorbind, in Germania, nu in marea burghezie, cum poate ar crede unii, ci in cadrul unui partid muncitoresc!

Interesant este ca, in ambele partide, atat in Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia, cat si in Partidul Muncitoresc German – partid al carui lider – Anton Drexler – avea idei antisemite, nationaliste, anticapitaliste si antimarxiste, deci in astfel de creuzete politice, s-au dezvoltat lideri extremisti deosebit de periculosi: Stalin si Hitler. Care, intr-o buna zi, si-au dat mana, insa n-a tinut prea mult prietenia…

Partea cea mai proasta este ca societatea rusa, cat si cea germana, a acceptat asemenea partide si le-a propulsat spre Putere pentru ca afirmau dorinta de a face bine societatii, dar mai ales din lipsa unei Opozitii veritabile. E ingrijorator ca astfel de diavoli pot insela societatea printr-un discurs prin care promit sa promoveze binele societal, discreditand orice alt partid de pe scena politica. Si se vede ca s-a ajuns, in ambele tari, la un partid unic la conducerea tarii care a facut orori!!

Au inselat atatia oameni deoarece din cauza naturii umane, pacatoase, nimanui nu-i place sa afirme despre sine ca are un nume de tot rahatul si ca e cel mai mare pacatos! Ca sa scape de rusine si pedeapsa! „Ca eu spre batai gata sunt…” – spunea Preafericitul David… In felul acesta, toti sunt de acord cu „binele”, adica cu inselaciunea Diavolului. Si cred ca trebuie sa luam aminte cand Parintilor li s-a aratat Diavolul in chip de Inger, pacalindu-i pe cei mai slabi din punct de vedere duhovnicesc. Cum, nu vrei binele? Cuuuum, fumezi in fata copilasilor?? Cuuuum, te uiti la filme porno?? Toata lumea vrea binele! Numai ca „binele” asta te poate pogori pana la Iad!

La ideea D-lui. Tismaneanu despre lucrarea Diavolului in Istorie, putem raspunde ca Diavolul ii insala pe oameni folosindu-se de „bine”, propunandu-i „binele societatii”. Lucru metodic, dupa cum se vede. Cand apar unanimitati in jurul acestui „bine societal”, atunci se nasc de fapt regimuri totalitare criminale! Trotki a fost un naiv – si-a dat seama (era, totusi, inteligent) prea tarziu… Interesant este ca s-a refugiat de acest „bine” in Imperiul Capitalist, nu-i asa, al „raului”, in Franta si pe urma taman in Mexic, sa nu-l prinda „binele” Tatucului…

„Martov, grav bolnav, a emigrat în Germania, unde a şi murit de altfel în 1932. Înainte de a muri, a fondat ziarul „Mesagerul Socialist” cu fonduri date de vechiul său camarad, Lenin. „Mesagerul Socialist” s-a mutat împreună cu centrul menşevic din Berlin în Paris în 1933, mai apoi la New York în 1939, unde a continuat să fie publicat până pe la sfârşitul anilor şaptezeci.” – sursa aici.

Ce ironie a sortii… In Imperiul „Raului”, al Capitalismului Decadent, nu le-a facut nimeni de petrecanie…

decembrie 19, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 72 comentarii

Un subiect interesant…

Iata un extraordinar articol scris de Vladimir Tismaneanu pe care vi-l recomand cu caldura sa-l cititi integral si in original:

Contributors

Virtuti si vicii: Stalin, Machiavelli si relativismul moral

Se arata, printre altele, ca:

„Pe pagina alba finala a cartii lui Lenin (celebrare a unui materialism filosofic pe cat de naiv, pe atat de agresiv), fara vreo legatura cu polemica dintre fondatorul bolsevismului si Mach ori Avenarius, Stalin scria: “NB! Daca o persoana este: 1. puternica (spiritual), 2) activa, 3) inteligenta (ori capabila), atunci este o persoana buna indiferent de orice alte ‘vicii’” Dupa care urmeaza enumerarea a ceea ce “corifeul stiintei” considera drept vicii: “1) slabiciunea, 2) lenevia, 3) stupiditatea”. Acestea sunt singurele lucruri, scria Stalin, care pot fi considerate vicii. Deci nu trufia, nu orgoliul, nu avaritia, nu fatarnicia, nu ipocrizia, nu cruzimea, nu miselia, nu cupiditatea, nu rapacitatea, nu egoismul, nu invidia, nu gelozia turbata, nu pacatele carnale. Sa ne miram ca putin ii pasa lui Stalin de orgiile sexuale ale lui Nikolai Ejov ori de violurile comise de Beria, acel serial rapist? Este frapant ca in aceste randuri catusi de putin menite sa ajunga vreodata publice, Stalin recurge la limbajul etic traditional, vorbeste de virtuti si de vicii. Dar nu este nicidecum vorba de o recuperare, fie si ca marturisire intima, a traditiei crestine pe care o studiase candva la Seminarul Teologic din Tbilisi, ci dimpotriva.

Robert Service are dreptate: “The content of the commentary is deeply unChristian; it is reminscent more of Niccolo Machiavelli and Friedrich Nietzsche than of the Bible. For Stalin the criterion of goodness was not morality but effectiveness. … Furthermore, the fact that the characteristics despised by Stalin were weakness, idleness and stupidity is revealing. Stalin the killer slept easily at night.” (Robert Service, “Stalin: A Biography”, Harvard University Press, 2004, p. 342) Asa si-l imagina pe Stalin si detinutul Rubaşov, fost comisar al poporului, fost erou al Revolutiei, “demascat” drept tradator, in romanul lui Koestler.”

Da, dar stiti ce se intampla? Stalin nu a explicat, nu a detaliat ce insemna pentru el, spre exemplu, o persoana puternica (spiritual)… De observat ca viciile reprezinta negarea celor trei virtuti. Insa se poate spune, de pilda, foarte bine despre cupiditate ca ar avea la origine slabiciunea… Deci o persoana care nu este puternica spiritual. Sa ne gandim la un ins care iubeste banii, lacom de bani, cu sete mare de castig! Un astfel de om nu are puterea ( spirituala, desigur, intrucat nu vorbim aici de putere fizica) de a se opune unei astfel de ispite. Ganditi-va la un om care poate fi mituit, chiar usor daca ne gandim ca ar fi cuprins de cupiditate… Si un om care pune deasupra banilor principiile sale morale ce-i interzic sa primeasca mita! Care din cei doi da mai multa dovada de forta spirituala? Cel care ia mita sau cel care o refuza in numele unor principii etice sau profesionale? De ce ipocrizia nu ar avea la baza stupiditatea? Ia sa ne gandim! Un om inteligent, sa presupunem ca e de o inteligenta rafinata, are oare nevoie sa fie ipocrit? „Eu iti spun ceea ce gandesc. Foarte bine, combate-ma daca poti! N-am nevoie sa ma prefac!”, cam asa ar putea raspunde un om inteligent! Iar „orgiile sexuale ale lui Nikolai Ejov ori de violurile comise de Beria, acel serial rapist” sunt oare expresia unei forte spirituale sau a unei slabiciuni a spiritului? Sau poate ca au la baza chiar lenea sau prostia! Si nici nu s-a demonstrat ca Stalin nu l-ar fi dispretuit profund pe Beria… Mai degraba cred ca l-a dispretuit categoric, dar il folosea pentru scopurile sale politice, nimic mai mult. Iar in privinta lui Nicolai Ivanovici Ejov… eheee!! Stalin la „pretuit” (cu ghilimelele de rigoare, fireste) foarte tare, foarte tare… Atat de tare incat la omorat. Uitati-va, va rog, pe Wikipedia, la acea poza in care Stalin, impreuna cu altii din conducerea de partid, se plimba pe malul unui rau alaturi de Ejov. Dupa ce l-a omorat, poza a fost deliberat trucata: erau aceeasi in poza, fara Ejov. Oare care din cele trei vicii le avea Ejov? Din articolul din Wikipedia inteleg ca Ejov fusese decorat cu Ordinul Lenin… Din punctul asta de vedere cred ca se poate vorbi de relativism moral.

Ca Stalin a fost un criminal, nu neg. A fost un criminal. Dar gura pacatosului adevar graieste… Eu stau si ma intreb altceva: daca exista un astfel de om care sa aiba in mod continuu acele trei virtuti de care pomenea Stalin. El, oare, le avea? 😉

februarie 17, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Doua citate despre libertate. Ce parere aveti?

„While the State exists, there can be no freedom. When there isV. I. Lenin Français : V. I. Lénine - révoluti...
freedom there will be no State.”

Lenin, „State and Revolution”, 1919;
Russian Communist politician & revolutionary (1870 – 1924)

si…

„It is by the goodness of God that in our country we have those three unspeakably precious things: freedom of speech, freedom of conscience, and the prudence never to practice either of them.”

Mark Twain, Following the Equator (1897);
US humorist, novelist, short story author, & wit (1835 – 1910)

Interesant… Daca stai si te uiti la cele doua citate, si le contempli, cred ca ai sa gasesti o legatura logica intre cele doua puncte de vedere.  Interesant este ca ele pot fi legate, adica nu cred ca se poate spune ca nu au nimic in comun… E asa sau nu e asa? Au sau nu ceva in comun cele doua puncte de vedere? 🙂 Se poate spune ca exista o legatura intre cele doua puncte de vedere sau nu?

Care e parerea Dvs?

mai 18, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Despre comunism

Interesant ce citim in Aldinele Romaniei Libere:

Comunismul veşnic

de Alexandru Mihalcea

Printre altele iata ce zice:

„După cum explică Togliatti în 1926: „Fireşte, avem statutele Internaţionalei Comuniste care garantează câteva drepturi câtorva tovarăşi; dar există ceva ce nu figurează în statute, anume poziţia partidului rus în Internaţionala Comunistă, funcţia sa de comandă. Aceasta este deasupra statutelor.„”(subl. si trimiterea catre Wikipedia, ale mele)

Despre Jacques Rossi aflam lucruri interesante tot din Wikipedia – aici.

Iata ce spune, printre altele, Wikipedia despre Togliatti:

„The same has been said of Togliatti’s judgement of Stalin’s policies: after the communist leader’s death in 1953, he had stated that „Joseph Stalin is a titan of thought and action. His name is to be given to an entire century…”. Later on, in 1956, after the de-Stalinization process, he had declared that: „Stalin has disseminated false and exaggerated theses, and was victim of an almost desperate perspective of endless persecution”.[citation needed] In the following year, Togliatti repeatedly stated that he had been unaware of Stalin’s crimes. The „Italian road to Socialism” he propounded from that moment moved the Italian Communist Party to more democratic and independent positions, which would lead to events such as the PCI’s condemnation of the Soviet invasion of Czechoslovakia in a famous speech given by Enrico Berlinguer in Moscow.

Despite such contradictions, Togliatti is considered by some politicians as one among the creators of Republican Italy and of its Constitution.”

Si cu toate acestea nu trebuie uitat ca Partidul Comunist Italian era cel mai mare partid comunist dintr-un stat capitalist. Pe vremea lui Berlinguer la alegerile generale din 1976 castiga 34,4% din voturi!!! Iata ce spune despre PCI Wikipedia:

„In the mid 1960s the U.S. State Department estimated the party membership to be approximately 1,350,000 (4.2% of the working age population, the proportionally largest communist party in the capitalist world at the time, and the largest party at all in whole western Europe with the German SPD).[6]”

Interesant este ca Berlinguer, incet, incet, incepuse sa se distanteze de Moscova. In ’73 pe cand era intr-o vizita in Bulgaria are un accident de masina considerat un atentat la viata sa pus la cale de Moscova. El sustinea un compromis istoric intre comunisti si crestin-democrati, pentru ca sa asigure Italiei o perioada de stabilitate politica in conditii de criza economica severa si de manevre de lovitura de stat. Dar lucrul cel mai semnificativ mi se pare urmatorul: in ’77 discuta cu Santiago Carrillo si Georges Marchais, la Madrid, liniile fundamentale ale Eurocomunismului!!! Asta nu place Moscovei, nu, nu!! Iata ce zice Wikipedia:

„A few months later Berlinguer was again in Moscow, where he gave another speech which was poorly received by his hosts, and published by Pravda only in a censored version.”

Pai nu le placea rusilor ca erau cam out din Europa, nu mai vorbesc ca si Ceausescu le dadea cu flit! Iata ce scrie Wikipedia:

„Eurocommunism was in many ways only a staging ground for changes in the political structure of the European left. Some – principally the Italians – became social democrats, while others like the Dutch CPN moved into green politics and the French party during the 1980s reverted to a more pro-Soviet stance.

Eurocommunism became a force across Europe in 1977, when Enrico Berlinguer of the Italian Communist Party (PCI), Santiago Carrillo of the Communist Party of Spain (PCE) and Georges Marchais of the French Communist Party (PCF) met in Madrid and laid out the fundamental lines of the „new way”. The PCI in particular had been developing an independent line from Moscow for many years prior, which had already been exhibited in 1968, when the party refused to support the Soviet invasion of Prague. In 1975 the PCI and the PCE had made a declaration regarding the „march toward socialism” to be done in „peace and freedom”. In 1976 in Moscow, Berlinguer, in front of 5,000 Communist delegates, had spoken of a „pluralistic system” (translated by the interpreter as „multiform”), and described PCI’s intentions to build „a socialism that we believe necessary and possible only in Italy”. The compromesso storico („historic compromise”) with Democrazia Cristiana, stopped by Aldo Moro’s murder in 1978, was a consequence of this new policy.

The collapse of the Soviet Union and the end of the Cold War put practically all Leftist parties in Europe on the defensive, and made neoliberal reforms the order of the day, many Eurocommunist parties split, with the Right factions (such as Democratici di Sinistra or Iniciativa per Catalunya) adopting social democracy more whole-heartedly, while the Left strove to preserve some identifiably Communist positions (Partito della Rifondazione Comunista or PSUC viu/Communist Party of Spain).” (subl. mea. Si mie mi se pare ca blocul Estic (fost) comunist a fost un sprijin de ordin moral (si poate ca nu numai) foarte important pentru intreaga Stanga politica occidentala. Odata cu prabusirea comunismului si caderea Cortinei de Fier, aceasta stanga a ramas fara acest suport important. Nu este de mirare ca a intrat in deriva si nu prea a mai avut succes (au avut loc si foarte multe separatii, scindari), suferind esecuri sistematice cum s-a intamplat, spre ex, in Franta. Totusi, tendinta comunistilor vestici de a se detasa de PCUS si Moscova era clara inca mai demult. Eu stau si mai intreb daca o revigorare a stangii europene azi ar mai pune pe tapet ideea Eurocomunismului. Asta ar fi interesant de aflat!! :). Demn de atentie este si faptul ca parca se renunta la ideea de „dictatura a proletariatului”, termenul fiind inlocuit cu cel de eurocomunism…).

Iata ce ne spune Wikipedia si despre criticile aduse Eurocomunismului:

„Two main criticisms have been advanced against Eurocommunism. First, it is alleged by right-wing critics that Eurocommunists showed a lack of courage in definitively breaking off from the Soviet Union (the Italian Communist party, for example, took this step only in 1981, after the repression of Solidarność in Poland). This „timidity” has been explained as the fear of losing old members and supporters, many of whom admired the USSR, or with a realpolitik desire to keep the support of a strong and powerful country.

Other critics point out the difficulties the Eurocommunist parties had in developing a clear and recognisable strategy. They observe that Eurocommunists have always claimed to be different – not only from Soviet Communism but also from Social Democracy – while, in practice, they were always very similar to at least one of these two tendencies. Thus, critics argue that Eurocommunism does not have a well defined identity and cannot be regarded as a separate movement in its own right.

From a Trotskyist point of view, Ernest Mandel in From Stalinism to Eurocommunism: The Bitter Fruits of ‘Socialism in One Country’ views Eurocommunism as a subsequent development of the decision taken by the Soviet Union in 1924 to abandon the goal of world revolution and concentrate on social and economic development of the Soviet Union, the Socialism in One Country. Thus the Eurocommunists of the Italian and French Communist parties are considered to be nationalist movements, who together with the Soviet Union abandoned internationalism. This is analogous to the Social democratic parties of the Second International during the First World War, when they supported their national governments in prosecution of the war.

From an Anti-Revisionist point of view, Enver Hoxha in Eurocommunism is Anti-Communism views Eurocommunism as the result of Nikita Khrushchev’s policy of peaceful coexistence. Khrushchev was accused of being a revisionist who encouraged conciliation with the bourgeoisie rather than adequately calling for its overthrow. He also stated that the Soviet Union’s refusal to reject Palmiro Togliatti’s theory of polycentrism encouraged the various pro-Soviet Communist parties to moderate their views in order to join cabinets, which in turn forced them to abandon Marxism-Leninism as their leading ideology.

More generally, from the point of view of most revolutionary left-wing movements, Eurocommunism simply meant an abandonment of basic communist principles, such as the call for a proletarian revolution, which eventually led many Eurocommunists to abandon communism or even socialism altogether (by giving up their commitment to overthrow capitalism). Such critics felt strongly vindicated when several Eurocommunist parties scrapped their communist credentials following the fall of the Soviet Union.„(subl. mea).

august 20, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii