Admirabilul exemplu de Democratie: victoria D-lui. Iohannis
S-a intamplat un lucru uluitor, extraordinar, un lucru pe care putini il considerau a fi si posibil sa se intample. Cine ar fi crezut ca dupa 10 ani cu Traian Basescu, candidatul Dreptei va castiga din nou alegerile prezidentale? Parea imposibil mai ales ca PSD este la guvernare si are un control aproape deplin in teritoriu, facand totul, cum se spune, pentru ca Victor Ponta, candidatul sau, sa castige.
Adrian Cioroianu a facut o remarca si sunt de acord cu ea: electoratul s-a dovedit mai matur decat clasa politica. Lectia de democratie pe care acest electorat roman a dat-o tuturor celor care nu cred in Democratie sau in democratia din Romania, inclusiv tarilor din Vest unde acum se manifesta cu pregnanta, din pacate, un puternic curent extremist eurosceptic capabil sa corupa formatiuni de centru-dreapta care nu sunt extremiste, precum UMP, in Franta, a fost una exemplara. Si trebuie sa spunem ca am avut acest privilegiu: de a fi martorii unui moment istoric de prim rang in Istoria patriei noastre. Un moment care dovedeste in chip uluitor maturitatea democratiei din Romania, in ciuda dificultatilor economice cu care se confrunta tara, in ciuda faptului ca sectorul privat nu este inca dezvoltat cum trebuie la noi. Este ceva paradoxal si cu totul atipic ca intr-una din cele mai sarace tari din UE, care se afla si in recesiune tehnica, sa triumfe intr-un chip atat de stralucit democratia si nu in spiritul unei democratii de tip european ci in spiritul libertatii, intr-un autentic spirit nord-american!! Pentru ca votul pe care l-au dat romanii nu e pro Germania, ci pro USA!! Asemanarile cu alegerea D-lui. Obama in fruntea SUA transpar cu claritate.
Faptul ca un etnic german a obtinut, prin vot liber exprimat, victoria in alegerile prezidentiale, deci nu un etnic roman, nu un om de aceeasi confesiune cu marea majoritate a populatiei (ortodoxa), nu un om care sa vorbeasca mult si foarte fluent, ci dimpotriva, un om care vorbeste rar, apasat fiecare cuvant, face din Romania o tara moderna in Europa, poate cea mai moderna (spun fara exagerare acest lucru!). Poporul roman a facut o mutare de mare maestru!! Pare incredibil, dar e adevarat!! Acum e ziua in care se astupa gura spurcata a tuturor extremistilor, de la Laszlo Tokes la Corneliu Vadim Tudor! Si, trebuie aratat lucrul acesta, i se astupa si gura lui Viktor Orban, premierul extremist al Ungariei!! Ungurii ar trebui sa priveasca spre Romania pentru ca sa vada ce inseamna o tara cu adevarat moderna, care iubeste Libertatea si Democratia!
Un alt lucru uluitor care arata maturitatea electoratului in raport cu clasa politica este votul extraordinar al celor din Iasi, Suceava, fiefuri pesediste cu traditie, care l-au votat pe Iohannis in turul II. De asemenea Dobrogea a ales Iohannis!
Un minunat exemplu de Democratie l-au dat cei din diaspora care au stat ore in sir la cozi kilometrice, infruntand gazele lacrimogene si clinciurile cu jandarmi (Torino, Paris). E vorba de oameni, nu de autoritatile Statului care au inteles, intr-un mod comunist, sa-i umileasca inca o data pe oamenii care doreau sa-si exercite dreptul constitutional si democratic de a vota. Reiese intr-un mod evident si cu claritate ca nu poporul roman trebuie blamat ci Statul Roman, cu institutiile sale si reprezentantii sai, care inca mai au comportamente si mentalitati ce tin de o epoca revoluta a Istoriei: este absolut inadmisibil sa chemi jandarmii impotriva celor care au venit sa-si exercite dreptul democratic si constitutional de a vota. Eu cred ca aceste cazuri trebuie analizate cu atentie. In orice caz, faptul ca in Europa jandarmii au intervenit impotriva unor cetateni care nu doreau altceva decat sa voteze intr-un mod democratic si constitutional reprezinta o practica totalmente nedemocratica – de unde se vede ca totalitarismul nu a murit definitiv in Europa – iar noi trebuie sa dam VOTUL NOSTRU DE BLAM LA ADRESA INTREGII UNIUNI EUROPENE pentru astfel de practici nedemne care s-au intamplat in tari pe care noi le consideram cu „traditie democratica”!!!! De asemenea trebuie remarcata solidaritatea celor din tara cu cei din diaspora, lucru eminamente democratic!
Mediul online confirma ceea ce arata candva Milton Friedman, si anume diminuarea rolului Guvernului si al Statului. El are, la randul sau, o importanta contributie, la democratizarea societatii romanesti si la marirea liberatii in societate.
Ce se poate constata? Practic, din 2000 incoace – si trebuie sa evidentiem in mod meritoriu toate guvernele de atunci si pana azi, inclusiv Guvernul Nastase – societatea romaneasca a inceput sa se schimbe, sa se democratizeze depasind la capitolul asta (e absolut exceptional!!) chiar tari occidentale. Accentul pus pe sectorul privat, privatizarile reusite facute, desi putine, au condus la intarirea democratiei in Romania. Daca mai multe privatizari ar fi reusit, am fi avut o democratie si o libertate si mai mare in Romania. Nu e vorba numai de mentalitati sau de schimbare de generatie, tinerii fiind, chipurile, mai democrati decat batranii. Ci mai ales de aceste transformari, in special cele in plan economic, care au generat mai multa democratie in tara noastra. Noi avem mai multa democratie decat sector privat, ca sa zic asa. Pentru ca mentalitatile si viziunile oamenilor s-au schimbat mai repede decat realitatile economice (aici merge mai greu). La acest lucru a contribuit, chiar decisiv, libertatea informatiei din mediul online care s-a dovedit a fi un factor de progres al intregii societati.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. BEC a anunţat rezultatele oficiale, după numărarea voturilor din 99,07% din secţii. IOHANNIS este noul PREŞEDINTE al ROMÂNIEI
Se arata, printre altele, ca:
„REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din România, potrivit rezultatelor parţiale oficiale anunţate de BEC la 09:00, după numărarea voturilor din 96,5% din secţii. Klaus Iohannis a obţinut 54,51% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Victor Ponta- 45,49%. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.369.607 de persoane, ceea ce reprezintă 63,95% din totalul celor înscrişi pe listele electorale permanente. Au fost exprimate 11.207.503 voturi valide, adică 98,57% din totalul opţiiunilor, în timp ce 162.024 de voturi au fost declarate nule.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 11:00 Klaus Iohannis a obţinut 54,51% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Victor Ponta, 45,49%, după numărarea voturilor din 99,07% din secţii, a anunţat BEC. Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a fost votat de 6.242.825 dintre alegători, în timp ce Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a fost votat de 5.211.097 de alegători. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că au fost centralizate, până la ora 10.20, procesele verbale din 18.673 (99,07%) secţii de vot, din totalul de 18.847.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 10:40 Peste 2.183 de români au votat la secţia de votare de la New York la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiele din România, iar 2.021 de voturi au fost exprimate în favoarea lui Klaus Iohannis, care a fost preferat şi de românii din Los Angeles. Victor Ponta a fost votat de 156 de persoane. Şase voturi au fost anulate.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 10:10 Klaus Iohannis a obţinut peste 70% din voturi în Harghita, Sibiu, Covasna şi Cluj şi sub 40% în Mehedinţi.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 10:00 378.811 români din diaspora au votat la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 160.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi fiind în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Klaus Iohannis a obţinut 6.126.24 de voturi, comparativ cu Victor Ponta care a obţinut 5.081.479 de voturi. Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din România, potrivit rezultatelor parţiale oficiale anunţate de BEC la 05:00 dimineaţa. Astfel, după centralizarea a peste trei sferturi din secţiile de votare, Klaus Iohannis are 54,81% din voturi, în vreme ce Victor Ponta are 45,18%.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. La aproximativ două ore de la încheierea votului în România, premierul Victor Ponta a făcut o scurtă declaraţie, în care şi-a recunoscut înfrângerea şi a informat că l-a felicitat pe contracandidatul libera. După închiderea votului în România, s-au înregistrat incidente în Torino şi Paris, unde s-a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva românilor care cereau să fie lăsaţi să voteze. La Londra, o secţie a fost închisă la ora locală 7:30, şinu la 9:00. Replica ministrului de Externe: „Dacă veneau mai devreme, puteau să voteze”. În Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, precum Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara şi Constanţa, au loc manifestaţii. Premierul le-a transmis românilor că „nu au de ce să voteze”.
Iată ce rezultate au dat sondajele de tip exit-poll comandate de televiziuni:
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Rezultatele de tip exit-poll – IRES, comandat de Digi 24: Klaus Iohannis – 51,6%, Victor Ponta – 48,4%. CURS – AVANGARDE, comandat de TVR: Klaus Iohannis – 52,16%, Victor Ponta – 47,84%, ARP, comandat de Realitatea TV: Klaus Iohannis – 50%, Victor Ponta – 50%, SOCIOPOL, comandat de Antena 3: Klaus Iohannis – 49,10%, Victor Ponta – 50,90%, CSCI, comandat de RTV: Klaus Iohannis – 49,28%, Victor Ponta – 50,72%, revizuit ulterior la 51% pentru Klaus Iohannis şi 49% pentru Victor Ponta. Până la ora 21:00, a existat o prezenţă-record – media naţională a fost, până la acea oră, de 62,04%, în vreme ce în afara ţării votaseră peste 476.000 de români, conform centralizării BEC până la ora 22:30.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 01:15 Vlad Borlea şi Marius Lobonţiu ne transmit noi imagini de la închiderea secţiei din Londra:
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 01:00 Peste 360.000 de români au votat în străinătate, o prezenţă record.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:47 Klaus Iohannis a ajuns în Piaţa Universităţii, unde se cântă imnul României.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:45 Dragnea: Numărătoarea paralelă a PSD pentru 95% din secţii – 53% din voturi pentru Klaus Iohannis, 47% pentru Victor Ponta: „Cei de la ACL trebuie să înţeleagă că din cauza modului în care au făcut campanie, ţara este dezbinată acum. Este un sentiment de ură care a produs o falie în societate”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:35 La Braşov se scandează: „O dorinţă sinceră, România liberă”. La Constanţa, se scandează lozinci anti-guvernamentale.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:30 Cristian Tudor Popescu a comparat votul de duminică cu cel din 1996: „Acesta este un vot moral. Dacă va fi înfrânt, Victor Ponta va fi înfrânt din considerente morale. La fel cum, în 1996, Ion Iliescu a fost înfrânt de un vot moral”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:20 Noi imagini de la manifestaţia din Bucureşti:
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:31 Klaus Iohannis a postat, pe Facebook, duminică seară, o imagine cu mesajul: „Am câştigat! Ne-am luat ţara înapoi”.
UPDATE 23:11 Victor Ponta recunoaşte că alegerile au fost câştigate de Iohannis. „Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru victorie şi eu şi toţi colegii mei, cât timp vom fi în poziţii publice, ne vom face datoria faţă de ţară. În rest, am spus, poporul are întotdeauna dreptate şi e normal să fie aşa şi îmi doresc un singur lucru, ca să înţelegem că suntem o ţară democratică şi, aşa cum eu accept rezultatul, sper să-l accepte şi cei care vor să protesteze şi nu au de ce să protesteze”, a spus Ponta.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:50 Peste 476.000 de români din diaspora au votat la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, arată ultima situaţie prezentată pe site-ul BEC, la ora 22.30, iar procesul de votare continuă în mai multe state. În Republica Moldova, unde secţiile de votare s-au închis la 21.00 ora locală (aceeaşi cu ora României) au votat 35.049 de persoane, iar dintre acestea 16.751 de au votat la Chişinău. Scrutinul continuă în Europa (Portugalia, Marea Britanie şi Irlanda), precum şi în Canada, SUA, America Latină.
UPDATE 22:35 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 21:00, este de 62,04%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 52,31% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 56,99%.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:22 Mai mulţi români care aşteptau să voteze în faţa secţiei din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, duminică seară, în faţa secţiilor de votare de la Paris, unde sute de oameni protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru că nu au putut să voteze, secţiile de votare închizându-se.
UPDATE 22:05 IRES a actualizat exit-poll-urile, pentru ora 21:00: Iohannis: 51,6%, Ponta – 48,4%.
UPDATE 21:53 Candidatul PSD la prezidenţiale, Victor Ponta, a postat, dumincă seară, pe Facebook, după anunţarea exit-poll-urilor, o imagine care îl înfăţişează la un miting, împreună cu lideri social-democraţi, cu textul: „Astăzi am făcut România puternică! Vă mulţumesc pentru sprijin!”.
Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a postat, duminică, pe Facebook, după anunţarea exit-poll-urilor, o imagine cu mesajul: „Aţi scris istorie, pentru prima dată online-ul a făcut diferenţa” şi, apoi, mesajul: ”Dragi români, aţi fost nişte eroi astăzi!”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 21:47 Peste 11 milioane de alegători, reprezentând 61.63% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 21.00, potrivit datelor preliminare privind prezenţa la vot centralizate la BEC, în primul tur prezenţa fiind de 52,31%. Potrivit datelor menţionate, 11.266.254 de alegători s-au prezentat la urne până la ora 21.00. Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 79%), Olt (peste 67%), Alba, Cluj, Giurgiu, Prahova, Sibiu(peste 66%), Dâmboviţa, Teleorman (peste 65%). Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita – 47.82% şi Covasna – 49.87%
UPDATE 21:23 Ambasadorul României la Dublin, Manuela Breazu, a cerut, duminică seară, Biroului Electoral Central, prelungirea programului de vot, în condiţiile în care mai mult de 2.000 de români stau încă la coadă pentru a vota. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a confirmat că această solicitare a fost primită. Muhuleţ a spus, într-o declaraţie de presă, că procesul de votare începe la 7:00 dimineaţa şi se încheie la ora 21:00: „În momentul actual, textul de lege este foarte precis: votarea începe la 7:00 dimineaţa şi se încheie la ora 21:00”. El a reiterat faptul că ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, nu a trimis BEC nicio cerere pentru prelungirea votării în diaspora.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Găsiţi, mai jos, exit-poll-urile realizate de televiziuni:
Exit-poll RTV CSCI – Ponta: 50,72%, Iohannis: 49,28%
Exit-poll Digi24 IRES – Iohannis: 50,90%, Ponta: 49,10%%
Exit-poll Realitatea TV ARP – Ponta: 50%, Iohannis: 50%
Exit-poll Antena 3 Sociopol – Ponta: 50,9%, Iohannis: 49,1%
Exit-poll TVR CURS – Avangarde – Iohannis: 52,16%%, Ponta: 47,84%
UPDATE 20:51 Un număr de 375 de sesizări legate de încălcări ale actelor normative privind desfăşurarea alegerilor de duminică au fost înregistrate, duminică, până la ora 20.00, în toată ţara, dintre care 166 nu se confirmă, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). „Angajaţii MAI au efectuat verificări cu privire la fiecare sesizare în parte stabilind până la această oră (20.00, n.r.) că 166 dintre acestea reprezentând 44,27 la sută nu se confirmă”, a declarat duminică seara purtătorul cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 20:39 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 19:00, este de 58,66%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 48,89% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 53,51%
UPDATE 20:28 Cei peste 500 de manifestanţi de la Piaţa Universităţii, care cer prelungirea scrutinului pentru românii din diaspora, au pornit în marş spre sediul Guvernului, unii dintre ei spunând că vor să ajungă apoi la sediul PSD, la ora 21:00, când se aşteaptă ca premierul Victor Ponta să fie acolo. Manifestanţii scandează „Cozile de la Paris sunt la fel ca-n comunism”, „Daţi ordonanţa, să voteze Franţa” şi „Democraţia e votul, nu hoţia”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 20:10 Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat, duminică, la Londra, că ceea ce se întâmplă în diaspora este „incredibil” pentru o ţară membră a UE, subliniind că deja s-a produs o fraudă. „Ce se întâmplă este incredibil mai ales pentru o ţară care este membră a Uniunii Europene. Sunt mâhnit şi indignat în acelaşi timp şi cred că domnul Ponta, care este premier, este responsabil de asta şi trebuie să demisioneze”, a declarat Krichbaum.
UPDATE 19:49 PF Daniel: În istoria poporului român, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neam. „Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică”, a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro. El a continuat: „În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor”.
UPDATE 19:26 La 90 şi ceva de ani, Elisabeth Raţiu, soţia lui Ion Raţiu, a ieşit în stradă să îi încurajeze pe românii care votează în Londra (via Facebook/Ciprian Rus).
UPDATE 19:21 Potrivit datelor parţiale BEC, prezenţa la vot la ora 19:00 a fost de 58,55%.
UPDATE 19:06 Preşedintele Traian Băsescu solicită Guvernului o întrunire de îndată în care să emită o ordonanţă de urgenţă care să prelungească programul de votare până la ora 24.00. Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, „preşedintele Traian Băsescu a observat posibile dificultăţi în a asigura dreptul de a vota tuturor românilor din diasporă”.
UPDATE 17:52 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a votat, duminică, la liceul Toniţa din Bucureşti, declarând că nu se aştepta la creşterea atât de mare a numărului celor din diaspora care vor să voteze şi că îşi asumă răspunderea pentru că numărul celor care deja au votat s-a triplat faţă de 2 noiembrie.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 17:41 Jumătate din oraşul arădean Curtici a rămas fără energie electrică, duminică, în jurul orei 16.40, iar în toate cele cinci secţii de votare din localitate procesul electoral a fost oprit aproximativ zece minute, până când au fost aprinse lumânări şi au fost aduse lanterne.
UPDATE 16:20 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 16.00, este de 44,50%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur al scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 35,10% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 40,10%
UPDATE 13:10 BEC a anunţat prezenţa la urne la ora 13:00: 26,53% la un grad de raportare de 97,55%.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 13:00 Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, au avut duminică, 16 noiembrie 2014, o întrevedere cu observatorii acreditaţi la secţiile de votare din Paris, informează MAE.
UPDATE 12:55 Jandarmi italieni au sosit, pentru a asigura ordinea, la Consulatul român de la Torino, unde peste 5.000 de oameni stau la coadă pentru a-şi exercita dreptul de vot.
UPDATE 12:50 Peste 90 de cereri pentru trimiterea urnei mobile la spitalul din Blaj au fost anultate, duminică, de BEJ Alba, în urma unei sesizări a Alianţei PSD-UNPR-PC, pe motiv că cererile au fost depuse cu întârziere, fiind depăşit termenul prevăzut de legea electorală, transmite MEDIAFAX. De asemenea, un număr de 390 de persoane din cele aproximativ 700 internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au solicitat să îşi exprime dreptul de vot, în primul tur al alegerilor prezidenţiale 296 de pacienţi votând cu urna mobilă.
UPDATE 12:35 Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat că preşedintele secţiei de votare 152 din Londra a refuzat să întrerupă procesul electoral după ce mai mulţi votanţi ar fi introdus în urnă mai mult de un buletin de vot de persoană, ea solicitând BEC şi BES să ia măsurile legale ce se impun.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 12:33 Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a votat duminică în Capitală pentru alegerile prezidenţiale, menţionând la ieşirea de la urne că şi-a exercitat acest drept pentru a închide ”definitiv o pagină tristă din istoria României”.
UPDATE 12:30 Răzvan, un cititor din Birmingham, ne transmite că, la ora acestei actualizări, sunt aproximativ 1.000 de români la coadă.
UPDATE 12:25 Un bătrân de 66 de ani din judeţul Vrancea, cunoscut cu probleme cardiace, a murit, duminică, la scurt timp după ce a votat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
UPDATE 12:20 Geanina, observator acredat în secţia de votare din Oslo, ne transmite noi informaţii despre votul din Norvegia: „Până la ora 10:00, au votat 358 de alegatori, comparativ cu turul 1, la ora 10:00, când au votat 162”.
UPDATE 12:08 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, la Paris, că numărul de oameni care aşteaptă să voteze este „impresionant”, iar mesajul său ca românii din diaspora să se prezinte cât mai devreme la vot a fost eficient, şeful diplomaţiei estimând, totodată, că ar putea vota 10.000 de persoane. La ora acestei actualizări, la Paris se protestestează în continuare.
UPDATE 12:03 Peste o mie de persoane aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv din toată ţara au depus cereri pentru a vota duminică prin intermediul urnei speciale, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 12:00 Peste 3.000 de români aşteaptă să voteze în faţa Consulatului României de la Torino, unii dintre aceştia reclamând că, după ce se intră în grupuri de câteva zeci de persoane, se închid porţile cu lanţuri, iar ei sunt ţinuţi ”ca la grădina zoologică”, relatează Mediafax.
UPDATE 11:34 Prezenţa până la ora 10:00: 8,52% media naţională, 8,37% – mediul urban, 8,72% – mediul rural. Media în Bucureşti este de 7,68%. Dintre sectoare, cea mai ridicată prezenţă s-a înregistrat în sectorul 1, 8,6%. Pentru comparaţie: în primul tur din 2014, prezenţa până la ora 10:00 a fost de 6,55%, prezenţa din 2009 – 7,52%.
UPDATE 11:28 „De la deschiderea secţiilor de votare, în întreaga ţară au fost înregistrate şase sesizări privind diverse incidente însă vă asigurăm că toate semnalările pe care le vom primi astăzi vor fi verificate punctual indiferent de modalitatea prin care acestea vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Monica Dajbog, citat de Mediafax.
UPDATE 11:25 Candidatul ACL la preşedinţie, Klaus Iohannis, a ajuns la secţia de votare din Sibiu: „Am votat pentru o Românie a respectului, a prosperităţii, o Românie puternică. Sper să fie o zi frumoasă pentru noi toţi. „Am fost la Biserică înainte de vot. În diaspora e o prezenţă foarte mare, am semnale că la foarte mnulte secţii de votare din diaspora sunt foarte, foarte multe persoane care aşteaptă să voteze. Sper să nu se repete situaţia de duminica trecută, voi monitoriza situaţia”.
UPDATE 11:21 Ion Iliescu a votat în Bucureşti.
UPDATE 11:17 Venirea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, la secţia de votare de la Ambasada României la Paris a declanşat scandări anti-Guvern din partea celor aflaţi la coadă.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 11:05 Geanina, observator acredat în secţia de votare din Oslo, ne transmite: „Am înţeles că oamenii au venit de la ora 5:00, de la sute de km, din Stavanger, Trondheim, Bergen. Unii dintre aceştia au primit găzduire in Oslo, de la alţi români. La ora 6:45, erau în jur de 30 de persoane, s-a deschis sectia la ora 7, fiind preluaţi de 4 membri ai comisiei de votare care i-au inregistrat in tabelele electorale. Comunicasem că vor lipsi doi membri din comisie, 1UDMR si 1ACL, lucru rezolvat parţial prin înlocuirea membrului de la ACL, din partea UDMR-ului nu s-a prezentat nimeni. Comisia de votare s-a organizat foarte bine”.
UPDATE 11:00 Relatarea lui George, din Stuttgart: „La ora 8.30, coada la Stuttgart aproape s-a dublat, deja nu mai are loc în jurul clădirii. Mobilizare generala!”
UPDATE 10:45 O altă cititoare ne transmite din faţa secţiei de la ICR Londra: „Prezenţă impresionantă la vot la ICR Londra. Sute de oameni la coadă la 8:20 dimineaţa şi o coadă care nu se mai termină. Cei din rând spun că nu pleacă acasă până nu votează. Sunt mândră că stau în rând cu aceşti oameni.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 – UPDATE 10:33 Traian Băsescu a venit la vot împreună cu soţia. „Votul pe care l-am dat acum simt că încep să scap de o greutate din spate. Se va trabsfera către altcineva responsabilitatea. Am votat împotriva instaurării unui regim discreţionar în România”, a declarat Traian Băsescu, făcând apel din nou la cei care „au fost numiţi băsişti în ultimii ani”.
UPDATE 10:20 BEC a anunţat prezenţa la urne: 8,5% la ora 10.00, faţă de 6,5% în primul tur. De asemenea, prezenţa la vot faţă de turul de scrutin din 2009 este mai mare cu un procent.
UPDATE 10:15 Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a votat, duminică, la secţia amenajată la sediul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Topliţa, pentru ”o Românie fără războaie politice”, stabilă economic şi cu un sistem de securitate puternic.
UPDATE 10:13 Victor Ponta a venit la vot cu soţia şi cei doi copii. Acesta a venit însoţit, ca şi la primul tur, de primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Daciana Sârbu, îmbrăcată în violet: „De mâine îmi doresc să ne aducă Dumnezeu mai multă linişte. De asta am votat”. Sorin Oprescu: „Eu nu am culoare vilet, se chemă fucisa”. Ponta: „Am votat pentru ca toate mamele şi bunicii noştri să poată trăi într-o ţară mai bună, în care să avem grijă de ei, am votat ca toţi copiii să aibă un viitor aici, în România. Am votat pentru convingerea mea că după 25 de ani de tranziţie nu vom mai fi încă o generaţie de sacrificiu”.
UPDATE 10:00 Vasile Blaga a votat în urmă cu câteva minute. „Îi invit (pe români n.r.) să îi urmărească pe cei din Diaspora de cât civism dau dovadă”, a declarat Vasile Blaga la ieşirea de la urne, adăugând că este convins că participarea la acest tur de scrutin va fi mult mai mare.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 – UPDATE 09:55 Mai mulţi cetăţeni din satul bistriţean Rusu Bârgăului au găsit, duminică dimineaţă, pungi cu ulei, zahăr şi făină, care erau atârnate de porţile caselor şi care nu erau inscripţionate, dar pe care reprezentanţii ACL Bistriţa-Năsăud le atribuie adversarilor politici de la PSD.
UPDATE 09:45 Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a votat, duminică dimineaţă, la o secţie de votare din Capitală, cu aproape o oră mai devreme decât momentul anunţat presei prin intermediul PNL, el fiind rezervat în declaraţii sub motivul că nu poate spune cu cine a votat.
Fostul preşedinte al PNL a fost întrebat, la ieşirea de la urne, pentru ce a votat. ”Nimic special, dacă nu pot să pronunţ nume poveşti de-astea…”, a replicat Antonescu, fără să facă alte declaraţii.
UPDATE 09:42 Un român din Austria a postat pe Facebook mai multe fotografii care arată cozile uriaşe la vot din Viena.: „Personalul ambasadei a angajat serviciu specializat de pază şi protecţie”.
UPDATE 09:40 Mădălina Roşca, o româncă, din München, a declarat în ediţia specială a Gândul LIVE că votarea merge foarte greu.
„Cu părere de rău spun că efectiv mi-e mi-a luat circa 4 minute să votez. Să îşi dea demisia domnul ministru de Externe. Ieri a fost la Munchen şi cu asta ne-am ales. Şi ne-a spus să venim devreme… Mă simt deja stânjenită. Oamenii ăştia care au venit şi stau în ploaie, în frig, ei nu vor putea oare să voteze? Democraţia e un subiect firav pentru noi”, a afirmat Mădălina.
Coadă la Munchen
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014UPDATE 09:34 Sute de români s-au prezentat la cele patru secţii de votare din Chişinău (două la Consulat şi câte una la Ambasadă şi la ICR) încă de la ora 5.00 dimineaţa, cu două ore înainte de deschiderea urnelor, la ora locală 7.00 (aceeaşi cu ora României). Românii din Republica Moldova au la dispoziţie 21 de secţii de votare pentru a-şi alege preşedintele.
UPDATE 09:31 La secţia de votare de la ICR Paris sunt deja peste 2.000 de oameni, a transmis Lucian Mîndruţă la Gândul LIVE. „Nu există ştampile în plus, nu există urne în plus aici. Numărul românilor care doresc să voteze astăzi aici este enorm”.
UPDATE 09:20 Un român din Torino, Robert Răducescu, a transmis în direct, pentru Gândul LIVE, imagini cu cozile care sunt la Milano. „Dragostea de ţară îi face pe români să voteze. Protestul cel mai civilizat pe care îl poate face românii din diaspora este ca să se trezească de dimineaţă sau chiar să nu doarmă, cum au făcut mulţi, pentru a putea vota”, a declarat el. Acesta a atras atenţia că românii din afara ţării au plecat din România pentru un trai mai bun, dar ţin în continuare legătura cu ţara natală şi cu familia rămasă aici.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 09:18 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, aflat la Paris, s-a declarat surprins de numărul mare de votanţi aflaţi în capitala Franţei: În mod normal cu această organizare ar putea să voteze toţi cei care se prezintă la vot. Nu cred că noi trebuie să votăm aici, putem vota în ţară ca să îi lăsăm special pe cei care stau aici ca să poată vota. Pentru moment nu avem secţii descompletate”. El le-a trransmis rom\bilor care ajung la cozile din Paris, care acum sunt uriaşe să se îndrepte şi înspre secţia din Nantes, unde coada nu este mare iar „oraşul este superb”.
UPDATE 09:16 Liviu Dragnea a votat în urmă cu câteva minute, afirmând că a votat „cu speranţă”, şi că speră ca la acest scrutin să vină mai mulţi români la vot.
UPDATE 09:10 Un român de la Paris, Alexandru Urdaş, a relatat, în direct la Gândul LIVE că la secţia din cadrul Ambasadei Române din Paris sunt în prezent circa 1.000 de oameni, în timp ce la sceţia din cadrul ICR erau circa 1.500 de oameni. „La ora 04:00 erau câteva sute de personaje la coadă. Le transmit românilor din ţară să ne urmeze exemplul”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 09:00 Mii de români stau la coadă, duminică dimineaţă, în faţa secţiilor de votare din mai multe oraşe europene, precum Paris, Torino, Viena, München, oamenii venind cu câteva ore înainte de deschiderea secţiilor, pentru a fi siguri că vor vota.
La Paris, unde sunt amenajate două secţii de votare, la deschiderea secţiilor sute de oameni erau deja la coadă.
UPDATE 08:50 Circa 1.500 de români stau la coadă la Paris pentru a putea vota, în timp ce la München sunt circa 1.000 de persoane.
UPDATE 08:40 Cozi uriaşe sunt în aceste momente şi la secţia aflată în cadrul Ambasadei României din Torino, Italia, precum şi la secţiile din Madrid şi Alacala de Henares, din Spania.
UPDATE 08:30 Şi la Bruxelles românii au format cozi încă din cursul nopţii de sâmbătă spre duminică pentru a fi siguri că vor putea vota.
Coadă la Bruxelles
UPDATE 08:20 Zeci de români din străinătate s-au aşezat la coadă, pentru a putea vota în turul 2 al prezidenţialelor, încă de sâmbătă seară, mulţi dintre venind de la sute de kilometri, cu autocare închiriate, în oraşele unde sunt organizate secţii de votare.
Români din Australia la vot
La München, câţiva tineri s-au aşezat la rând, în faţa secţiei de votare, cu mai bine de 12 ore înainte de deschiderea urnelor. În fotografii postate pe Facebook, tinerii, care au venit la secţia de votare cu un steag al României, au în mâini periuţe de dinţi. Şi la secţia din Stuttgart românii s-au aşezat la coadă de sâmbătă noaptea, potrivit fotografiilor postate de ei pe Facebook.
Românii din Stuttgart s-au aşezat în cursul nopţii la vot
Şi la secţia de votare organizată la ICR Londra, mai mulţi români au ajuns încă de sâmbătă seara. Ei au adus pancarte cu mesaje precum „Nu vă înghesuiţi”, „Ţin rând pentru democraţie” şi „Vrem să votăm!”.
La fel au făcut români stabiliţi în Suedia, la Göteborg, care au închiriat un autobuz pentru a ajunge să voteze la secţia din capitala Danemarcei, Copenhaga.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 07:15 Vicepremierul Gabriel Oprea a votat, duminică, la ora 7.00, imediat după deschiderea urnelor, el spunând că a votat pentru ”o Românie a progresului, pentru o Românie puternică şi unită”. Vicepremierul Gabriel Oprea a ajuns la vot la ora 7.00, la secţia de votare nr. 952, organizată la Şcoala gimnazială nr. 150 Sf. Elefterie din Bucureşti. ”Am votat pentru progresul României, pentru o Românie puternică şi unită”, a afirmat Gabriel Oprea.
UPDATE 16 noiembrie 07:00 Secţiile de votare din toată ţara s-au deschis. Secţiile de votare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, duminică, la ora 07.00, fiind aşteptaţi la vot 18.281.625 de alegători. Numărul alegătorilor este mai mic cu aproape 3.000 faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale. Conform ultimei raportări a Autorităţii Electorale Permanente, copiile de pe listele electorale permanente cuprind 18.281.625 de alegători, faţă de 18.284.326 de cetăţeni români cu drept de vot înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente de la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie. Cei 18.281.625 de alegători vor putea vota în 18.550 de secţii de votare. Pentru acest scrutin au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot şi 11.808.375 de timbre autocolante, care au fost predate sâmbătă preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. Numărul ştampilelor a rămas acelaşi ca şi la primul tur al alegerilor, respectiv 94.220. Votul se va desfăşura în aceleaşi secţii care au fost organizate şi pentru primul tur al alegerilor, în aceleaşi locuri şi sub autoritatea aceloraşi birouri electorale. Secţiile de votare se închid la ora 21.00.
UPDATE 23:15 Şi în faţa ICR Londra, unde românii şi-au ţinut rând, simbolic, la vot, în ultima săptămână, s-a format o coadă de români, sâmbătă seară: (urmeaza video, n.m)
UPDATE 23:00gândul reaminteşte, după cum a relatat şi vineri, că în centrele de votare în care au fost probleme în primul tur se anunţă, din nou, un vot dificil, în ciuda suplimentării ştampilelor şi a cabinelor de vot (nu şi a secţiilor). Concret, reprezentanţii partidelor, care nu pot fi înlocuiţi cu personal MAE, ci tot cu reprezentanţi de-ai partidelor, absentează. Procesul de vot riscă să fie chiar mai dificil decât în primul tur în secţii precum ICR Londra şi în cea de la Consulatul român din Londra, unde, din şapte membri ai Comisiei (unul fiind preşedintele), trei şi-au anunţat absenţa. Partidele nu i-au înlocuit, astfel că trei ştampile şi trei cabine de vot din fiecare secţie riscă să nu poată fi folosite. „Orice membru care lipseşte înseamnă o reducere cu 15% a numărului celor care votează. De asemenea, să vină toţi cetăţenii cât mai devreme cu putinţă la vot”, a spus ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:45 Zece cetăţeni români s-au aşezat, în această seară, la Munchen, în faţa secţiei de votare, cu periuţele de dinţi în mână, în aşteptarea începerii votului. Fotografia a fost postată pe Facebook cu mesajul următor: „oamenii ăştia or venit cu periuţa de dinţi la ei şi stau la coadă să voteze cum stăteau părinţii lor în comunism la carne, lapte şi pâine”.
UPDATE 22:30 Votul pentru alegerea preşedintelui României a început, în Noua Zeelandă, cu 11 ore înainte de deschiderea urnelor în ţară. Primul român care a votat se numeşte Dan Coroian-Vlad şi şi-a exercitat dreptul fundamental în Auckland. Imediat după vot, şi-a postat pe contul de Facebook un mesaj, din care vă prezentăm un fragment: „Stau în faţa secţiei de votare si mă întreb de ce mă trece scrisul. E disperarea de a mă vedea furat, din nou, de speranţa că ţara mea o să meargă în direcţia bună. E disperarea emigrantului care vrea să aibă şansa de a se întoarce (da, într-un loc cu mari probleme, dar care se afla pe drumul bun). Nu vreau să îmi pierd limba, „I Love You” dă bine numai în filme. (…) Nu „vreau o ţară ca afara”. Vreau doar un pic de normalitate şi certitudinea că nu ne îndreptam din nou in direcţia greşită. Bunăstarea va veni, probabil, prea târziu pentru noi, dar sunt dispus sa renunţ in favoarea unui trai decent. De asemenea, a postat fotografia de mai jos:
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. În cursa pentru Preşedinţie s-au înscris iniţial 14 candidaţi. După primul tur al alegerilor, au rămas în competiţie Victor Ponta – candidatul PSD-UNPR-PC şi Klaus Iohannis – candidatul ACL. Ponta a fost votat de 40,44% dintre alegători, iar Iohannis a primit de 30,37% dintre aceştia.
Alegătorii votează la secţiile la care sunt arondaţi cu domiciliul, excepţie făcând cei aflaţi în ziua votării în alte localităţi care pot vota la orice secţie din ţară. Singura condiţiie este aceea de a semna înainte o declaraţie, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la alte secţii.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Românii care nu se pot deplasa la o secţie de votare pot cere să îşi exercite dreptul prin intermediul unei urne mobile. Unele speciale sunt însoţite de echipe formate din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare. Paza este asigurată de reprezentanţii MAI.
Dreptul la vot poate fi exercitat în baza oricăruia dintre următoarele documente:
– cartea/buletinul de identitate
– cartea electronică de identitate
– cartea de identitate provizorie
– paşaportul (diplomatic, diplomatic electronic, de serviciu sau de serviciu electronic)
– carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare)
În primul tur au fost organizate 18.550 de secţii de votare în ţară şi 294 de secţii în străinătate şi au fost pregătite peste 20,7 milioane de buletine de vot şi 94.000 de ştampile cu menţiunea „Votat”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Votul în turul al doilea începe în diaspora, la Auckland
Primii care votează sunt românii din Auckland, Noua Zeelandă. Aceştia se pot prezenta la urne încă de la sâmbătă, ora 20:00, ora României, având în vedere diferenţele de fus orar. Următoarele secţii de votare care se deschid sunt cele din Australia – Canberra, Sydney, Brisbane şi Melbourne.
Peste 161.000 de români din diaspora şi-au votat pe 2 noiembrie preşedintele. Alte câteva mii de români au aşteptat însă ore întregi la coadă, în frig, uneori alături de copii, pentru a-şi exercita acest drept şi nu au reuşit să îşi introducă voturile în urne. Ei s-au declarat umiliţi şi au făcut numeroase apeluri la autorităţi pentru prelungirea perioadei de votare, după ora 21:00. În ciuda cererilor venite atât din partea societăţii civile, cât şi din partea politicienilor, programul secţiilor de votare din diaspora nu a fost prelungit.
În urma scandalului votului din diaspora, ministrul de Externe, Titus Corlăţeanu, a demisionat. Postul său a fost preluat de Teodor Meleşcanu, care în primul tur a candidat la alegerile prezidenţiale. Numărul secţiilor de votare nu a fost suplimentat pentru al doilea tur de scrutin. A fost suplimentat însă numărul ştampilelor şi al cabinelor, până la şapte, în fiecare secţie.
Rezultatele alegerilor prezidenţiale venite din diaspora îl arătau câştigător, în primul tur, pe Klaus Iohannis. Acesta era urmat de Victor Ponta şi de Monica Macovei.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Sondajele dintre cele două scrutine. Cum votează românii
După aflarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale, o serie de case de sondare a opiniei publice au organizat cercetări cu privire la şansele celor doi candidaţi la Preşedinţie şi cu privire la felul în care aceştia sunt văzuţi de către alegători.
Primul sondaj realizat de CSCI, centru care lucrează pentru PSD, după primul tur al alegerilor prezidenţiale îl dădea câştigător pe Victor Ponta, cu 55% din voturi. De asemenea, 40% dintre respondenţi susţineau că au încredere „multă” sau „foarte multă” în Ponta şi 32% în Iohannis.
Un alt sondaj CSCI, publicat joi, 13 noiembrie, îl arăta pe Victor Ponta câştigător cu 54% din voturi. Totodată, 44% dintre respondenţi susţineau că au încredere „multă” şi „foarte multă” în candidatul PSD-UNPR-PC, iar 38% în Klaus Iohannis, rivalul său în cursa pentru Cotroceni.
De asemenea, 36% dintre persoanele intervievate spuneau că au încredere „multă” şi „foarte multă” în Călin Popescu Tăriceanu, fost candidat la prezidenţiale pe care Ponta a anunţat că îl va desemna în funcţia de premier.
Rezultatele unui sondaj CCSCC, casa de sondare a opiniei publice care lucrează cu PNL, arată că românii îl văd pe candidatul ACL ca fiind mai respectat pe plan extern decât oponentul său, mai serios şi mai competent.
Victor Ponta câştigă însă în faţa contracandidatului la alte capitole. Românii care au participat la sondajul CCSCC sunt de părere că el înţelege mai bine problemele ţării, arată mai bine la TV şi vorbeşte pe înţelesul tuturor. Cu toate acestea, 55% dintre persoanele intervievate îl consideră mai corupt. Sondajul CCSCC nu nominalizează posibilul câştigător al alegerilor prezidenţiale.”
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Iohannis a obţinut 89,68% din voturile din străinătate
Se arata ca:
„REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Klaus Iohannis a obţinut 89,68% din voturile din diaspora, în timp ce Victor Ponta 10,32%, potrivit rezultatelor finale ale numărătorii făcute de ACL
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Klaus Iohannis a obţinut o victorie zdrobitoare în diaspora, unde 90% dintre românii care au stat la coadă să voteze i-au oferit încrederea lor.
378.811 români din diaspora au votat la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 160.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi fiind în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central.”
DE acord cu Joseph Daul: Victoria lui Iohannis este o veste excelenta nu numai pentru Romania, dar pentru intreaga Uniune Europeana!
EPP President Daul: “I am proud of the Romanian people; victory of Klaus Iohannis is excellent news for Romania and the European Union”
Se arata ca:
„Following the results of the second round of the presidential election in Romania, the President of the European People’s Party (EPP), Joseph Daul, made the following statement:
“I would like to congratulate Klaus Iohannis on his well-deserved victory in yesterday’s presidential election in Romania. This is excellent news for Romania and for the whole of the European Union. It is a victory for centre-right values and I am proud that the EPP played its role in this. Klaus Iohannis will keep Romania on the democratic path and lead it in the interest of the Romanian people.
I am proud of the Romanian people who participated in high numbers in this important election. However, I am extremely disappointed by the poor voting conditions abroad. The government led by socialist Prime Minister Ponta has to assume responsibility for this, and even more so after having ignored the calls of the international community to assure proper voting conditions. Regardless of these bad voting conditions abroad, the Romanian voters still sanctioned Mr Ponta.
I would also like to thank President Traian Băsescu for his 10 years of leadership during extremely difficult times. His leadership was crucial to completing the accession of Romania to the European Union in 2007 and to transforming his country into a relevant actor in the EU. Romania is better off today because of the efforts made by Traian Băsescu, and for this he has our deep appreciation.”
Note to editors:The EPP is the largest and most influential European-level political party of the centre-right, which currently includes 78 member-parties from 39 countries, the Presidents of the European Commission and the European Council, 12 EU and 6 non-EU heads of state and government, 14 members of the European Commission and the largest Group in the European Parliament”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Dezbaterea
Iata ca a avut loc o prima (sau prima si ultima?!) dezbatere dintre cei doi ramasi in cursa pentru Cotroceni: Victor Ponta si Klaus Iohannis. Din cate am inteles, Iohannis si-a anuntat prezenta cu vreo trei sferturi de ora inainte de emisiunea care era a fi programata doar cu premierul, cu Victor Ponta. Ponta a venit insotit de sotia sa si intregul staff, Iohannis a venit, din cate am inteles, singur.
Lucrurile acestea sunt picanterii dar mi se par mai putin importante. Ceea ce este important e altceva… Eu cred ca romanii au vazut in Iohannis un om cu totul deosebit de Traian Basescu. E greu de inteles cum a putut sa-l vada Ponta pe Basescu in Iohannis. Chiar vi s-a parut ca Iohannis are ceva din Basescu?
Discutia s-a prelungit prea mult, aproximativ jumatate de ora, pe tema votului din diaspora, Victor Ponta, cu obrazniciile si aroganta ce-i sunt caracteristice, punandu-i lui Iohannis intrebari de parca Iohannis, care n-are nicio functie guvernamentala, ar fi fost responsabil de organizarea execrabila a votului din diaspora.
Pe de alta parte, eu m-as fi asteptat la mai mult din partea lui Victor Ponta. Sa vii bordat de hartii si cifre si sa tot citesti din ele, asta stie oricine s-o faca. Exact asta a facut Victor Ponta, dar, in plus, a inceput sa-i puna intrebari lui Iohannis ca si cum Iohannis ar fi fost premier, nu el, Victor Ponta. Ca sa vedeti cum gandeste junele Ponta, la afirmatia lui Iohannis ca „oricine are drept de vot”, Ponta a replicat ca „e o lozinca”, asta ca sa vada toata lumea cat pret pune Ponta pe dreptul de vot si democratie. Insa ceea ce m-a dezamagit la Ponta este ca am vazut si auzit de la el multe cifre, dar nu am vazut o viziune… Iohannis, in mult mai putine cuvinte, a conturat o viziune. Era evident ca Ponta stie cifrele mai bine, doar e premier si trebuie sa le stie, asa cum a aflat, securistic, si de valoarea exacta a pensiei soacrei lui Iohannis (apropo de asta, nu vi se pare ca Ponta seamana cu Basescu? 😉 ). Insa nu despre cifre (nu spun sa fi fost neglijate) trebuia discutat aici. Nu numai despre cifre. La capitolul anticoruptie si politica externa Iohannis a fost mult mai clar. Ponta a stiut mai multe, dar nu a lamurit nimic. De pilda ce vrea sa insemne afirmatia urmatoare a lui Ponta:
„Cred că România trebuie să exercite un rol mai important pentru prietenii din regiune: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia. România este un model pentru aceste ţări.”
Ce inseamna „un rol mai important pentru prietenii din regiune”? Pe cand Iohannis a exprimat cu claritate „cei trei piloni” de politica externa: Parteneriatul Strategic cu SUA, NATO, UE – in aceasta ordine, de observat ca deasupra e Parteneriatul Strategic cu US! Si a mai aratat ceva important, si anume ca nu este nevoie de o axa Bucuresti-Pekin. La o intrebare privind ingrijorarile FMI cu privire la destabilizarea macro economica a Romaniei, Victor Ponta a inceput sa-si laude „succesele”, cu ghilimelele de rigoare, desigur, guvernarii:
„– Victor Ponta: „Inflatia, 1,5%, cea mai mica din ultimii 25 de ani. Cresterea economica de 2,5%. Romania cu mine presedinte, Tariceanu premier si USL la guvernare va continua sa fie cea mai performanta economie din regiune„”
Si… stiti cum e…? Lauda de sine nu miroase a bine! Iohannis a fost laconic spunand ca e ingrijorat. Poate nu e suficient raspunsul asta, dar cel putin nu si-a laudat „maretele” realizari.
KLAUS IOHANNIS ŞI VICTOR PONTA – PRIMA DEZBATERE ELECTORALĂ. Cine a câştigat? Analiza lui Cristian Tudor Popescu
O analiza interesanta care doreste sa ne arate unde si cat au mintit cei doi. Printre altele, se arata ca:
„Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, şi candidatul PSD, Victor Ponta, au participat la prima dezbatere televizată, organizată de Realitatea TV. Preşedintele PNL a anunţat că va participa la emisiune, pe Facebook, cu o oră înainte ca aceasta să înceapă. Gândul vă propune un exerciţiu în premieră pentru presa românească: un demers de verificare în timp real a acurateţii declaraţiilor celor doi candidaţi la preşedinţia României. Două echipe de la Factual.ro, un site de verificare a gradului de adevăr din declaraţiile publice, analizează afirmaţiile celor doi candidaţi şi vă oferă, pe Gândul, barometrul adevărului atât pentru Klaus Iohannis, cât şi pentru Victor Ponta.
Finaliştii în competiţia prezidenţială, Klaus Iohannis şi Victor Ponta au avut în această seară prima dezbatere televizată, cei doi aflându-se faţă în faţă aproximativ o sută de minute. Confruntarea celor doi a fost anunţată cu doar o oră înainte ca aceasta să înceapă, Iohannis anunţându-şi pe Facebook prezenţa în emisiune.
„Distribuiţi acest VIDEO: Până astăzi, Victor Ponta m-a evitat cu succes. Nu a existat o dezbatere publică, nu există niciun semn că s-ar dori o discuţie pe această temă. În concluzie, las orgoliile mele deoparte şi ne vedem la ora 20:00 la Realitatea TV într-o dezbatere televizată!”, se arată în postarea publicată pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis.
Înaintea confruntării, echipele celor doi nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în privinţa unei confruntări înaintea turului 2 al alegerilor prezidenţiale.
Gândul a transmis în format live text cele mai importante declaraţii ale celor doi competitori pentru a câştiga funcţia supremă în stat.
Printre temele abordate de candidaţi se numără problemele apărute la votul din diaspora, nivelul taxelor şi impozitelor, despre pensii, Roşia Montană, dar şi despre politica externă.
Între cei doi au existat şi schimburi mai dure de replici, discuţia fiind fragmentată de mai multe ori, Victor Ponta intervenind în timp ce Klaus Iohannis îşi expunea punctul de vedere. Prezidenţiabilul ACL a vorbit mai puţin, în timp ce Victor Ponta a fost mai agresiv, întrerupând de multe ori discursul lui Iohannis. […]
Cele mai importante declaraţii ale prezidenţiabililor Victor Ponta şi Klaus Iohannis
Victor Ponta şi Klaus Iohannis au ajuns în studiou, prezidenţiabilul ACL dând mâna cu Victor Ponta, cu Gabriela Firea şi Daciana Sârbu, soţia premierului. Victor Ponta a venit însoţit şi de noul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu.
despre votul din Diaspora:
Ponta: Românii din afară vor vota. Nu este cine apare mai bine într-o confruntare, nu este vorba de duminică. Este vorba de cum vedem eu şi domnul Iohannis, echipele din jurul nostru ce se va întâmpla în următorii cinci ani. Eu doresc să conduc alături de un guvern USL, să schimb ce a fost în ultimii ani. Eu am fost aseară la un alt post de televiziune din respect. Pentru că eu cred şi asta voi spune, cred că România după zece ani de dezbinare, ură, are nevoie de dialog, de un început care să şteargă lucrurile rele din trecut. Prin măsurile luate de BEC şi MAE, iar noi am alocat sumele suplimentare pentru ca MAE să poate asigura cheltuielile privind votul, asigurarea tuturor condiţiilor, slavă domnului că BEC nu a mai cerut completarea acelor în ..când spuneam de domnul Meleşcanu un om echilibrat a căzut ceva , sper ca domnul Meleşcanu să rămână în picioare să poate organiza alegeri. Cei de peste Prut şi cred că ne urmăresc, la cei din Italia, cei din Spania, Marea Britanie, Franţa, toţi vor putea să voteze dacă vor respecta procedurile anti-fraudă. Decizia în privinţa secţiilor de votare aparţine BEC. . Ştiam că mă văd cu domnul Iohannis, nu credeam că o să ocolească toate secţiile de vot. Au fost cinci secţii în Germania. Câte secţii credeţi că ar trebui ca să fie în regulă? Ceea ce s-a întâmplat de marţi, miercuri, o confiscare neruşinată – domnul Iohannis, echipa domniei sale. Oamenii care nu au putut să voteze au o cerere legitimă de cei care organizarea alegerilor. Regret că nu daţi răspunsuri la întrebări.
Iohannis: Eu am venit la această dezbatere din respect faţă de alegători. În afară de invitaţia generică de 90 de minute nu am primit alte detalii. Bănuiesc că dvs v-aţi făcut un plan, nu ştiu despre câte minute vorbim. Am considerat că trebuie să vin la această dezbatere, deşi dvs domnule Ponta aţi evitat să discutăm despre o platformă neutră publică.
Ponta: Aici nu e publică. Nu vă supăraţi, trataţi-ne cu respect, pe cei de la RTV nu i-aţi tratat cu respect.
Iohannis: Eu nu v-am întrerupt. Aş fi vrut undeva. Domnul Rareş Bogdan, puneţi-mă în temă. Fiind vorba de o dezbatere cu o greutate foarte mare, ar fi bine să ştim despre câte minute vorbim şi atunci vă pot răspunde cu foarte mare plăcere. Duminică în jurul orelor 12 m-a sunat care s-a dus să voteze la Munchen şi mi-a spus că sunt aproximativ 1000 de persoane care aşteaptă să voteze la consulat. M-a întrebat ce să facă. După amiază mi-a spus că sunt 1.500 de persoane şi am spus că este o mare problemă. Seara la ora 9 mi-a spus că s-au închis porţile şi o mie de persoane au rămas afară. Domnule Ponta aţi organizat alegerile în diasporă execrabil.
Ponta: Spuneţi-ne dumneavoastră cum să facem, că ne daţi note la toţi.
Iohannis: Fiecare cetăţean are dreptul la vot
Ponta: E o lozincă.
Iohannis: Aţi suprimat dreptul la vot. am teancuri de emailuri şi de scrisori de la cetăţeni revoltaţi că nu au putut vota în 2 noiembrie. Aceste lucruri trebuia să le prevedeţi, era clar că vom avea o prezenţă destul de mare la vot.
Ponta: Ştiţi cât a fost prezenţa?
Iohannis: Au fost bruscaţi cetăţenii de poliţiile altor state. Domnule Ponta dvs trebuia să demisionaţi nu dl Corlăţean, a fost trimis acasă de dvs ca să detensionaţi lucrurile.
Ponta: Am zâmbit, parcă îl văd pe Traian Băsescu, critică.
Iohannis: Nu am semnat niciun fel de pact.
Ponta: Ce fel de pact am semnat
Iohannis: Nu mă preocupă.
Ponta: Au votat 161.000, domnnul Iohannis nu ştie.
Iohannis: Dumneavoastră le ştiţi pe toate.
Ponta: La Prut aţi fost, la Chişinău aţi fost, în Italia aţi fost.
Iohannis: Dumneavoastră le-aţi spus să pregătească portofelul.
Ponta: De unde ştiţi dacă nu v-aţi întâlnit cu ei. S-a schimbat procedura anti-fraudă. Cei care votează în Diaspora completează un formular, ceea ce a greşit BEC şi a trimis către MAE să nu se completeze decât în faţa biroului. Acum se descarcă online şi doar semnătura se face în faţa biroului. 132 de reprezentanţi ai domnului Iohannis au lipsit din secţiile de vot.
Toţi românii, în 16 noiembrie, pe care domnul Iohannis nu i-a întâlnit să poată să voteze. Timp de o săptămână am vrut să vorbim despre planul de ţară. În România 18.500 de secţii de vot au votat fără probleme şi în Diaspora vor vota toţi românii care doresc să voteze.
Dacă se organizează altfel lucrurile vor vota toţi.
Iohannis: Domnule Rareş Bogdan sper că dvs cronometraţi.
Ponta: Eu am spus că domnul Iohannis necunoscând lucrurile, dovadă că nu ştia nici secţiile nici votanţi, foloseşte nişte lozinci pe care le folosea şi Traian Băsescu.
Ponta: Pe dvs nu vă pot bănui că faceţi parte din vreo conspiraţie. Conform Comisiei de la Veneţia şi CCR orice schimbare legislativă e motiv de anulare a alegerilor. BEC poate lua toate deciziile pentru ca procesul electoral să se poată efectua în mod corect.
Toate deciziile BEC şi adoptate de MAE vor asigura votul tuturor românilor din diaspora.
Iohannis: Domnule Ponta sunt într-un fel impresionat pentru că aţi găsit foarte mult timp pentru plecări în Europa. Pe banii cui v-aţi dus în Diaspora.
Ponta: Când am fost primit oficial de doamna Merkel. Vizita din Italia a fost plătită din banii PSD şi în Spania.
Iohannis: De asta v-aţi dus şi le-aţi spus de portofel.
Ponta: Vă rog să rămâneţi politicos.
Iohannis: Înţeleg că aţi fost pe banii partidului V-aţi dus degeaba că tot prost aţi organizat. Pe omul care a plecat din ţară de rău ce i-a mers aici, nu l-aţi convins. Omul şi mi-a spus cineva că a făcut sute de km cu maşina, până seara nu a reuşit să intre. Ştiu că nu vă preocupă aceste chestiuni foarte mult. Oameni care îşi sacrifică ziua liberă pentru a vota, nu au fost lăsaţi să voteze. De pomană le explicaţi cu Băsescu şi cu legea. Dvs răspundeţi de aceste alegeri, nu le-aţi organizat bine. Faptele vă contrazic, miile de români care sunt supăraţi pe bună dreptate, faptele contra vorbelor. Dumneavoastră cu vorbele.
Ponta: Jumătate trebuie să îi dau dreptate, că niciun candidat nu i-am convins pe românii din Diaspora că sunt 3 mil şi au votat 160.000. E o problemă. Există abordări diferite, pentru cei din Republica Moldova, Bucovina – care sunt cetăţeni ucrainieni, din Serbia, pentru ei exisstă un tip de abordare pentru păstrarea identităţii culturale. Pentru românii din Italia pe care eu i-am vizitat, iar domnul Iohannis, nu. preşedintele trebuie să discute cu omologii săi pentru ca toate drepturile să fie respectate în egală măsură cu cea a cetăţenilor.
Ştiţi unde este cea mai mare comunitate?
Sigur ne spuneţi dumneavoastră. Îmi pare rău vorbesc mai mult pentru că am lucruri de spus.
Iohannis: Domnule Ponta ne tot spuneţi multe lucruri, multe, doar că rămân vorbe. Fapte aşteaptă oamenii din Diaspora. Am trimis voluntari cu formulare pentru dvs nu v-aţi gândit la asta, cu toate că nu ar fi fost treaba noastră. Oamenii aşteaptă fapte domnule Ponta. Dumneavoastră ne explicaţi doar de ce nu se poate. Dvs sunteţi să rezolvaţi problemele, nu să le rezolvaţi.
Şi astăzi şi mâine când ne revedem cu prim-ministrul o să îl rog să facă pentru Dumnezeu ceva să poată vota.
Ponta: O să aflaţi duminică. Dvs cred că veţi afla luni.
Ponta: Stanoevici nu are nicio atribuţie legată de votul din diaspora. O să decidă domnul Tăriceanu dacă va păstra ministerul pentru românii de pretutindeni. Eu voi fi vinovat dacă nu vor românii din Diaspora să fie domnul Iohannis fericit.
Întrebare: Am auzit bine, nu aţi fost niciodată la Chişinău şi Cernăuţi.
Iohannis: Aţi auzit foarte bine. Ele nu se află în România.
Ponta: Să sun un prieten. Pot să sun un prieten. Domnul Iohannis a fost astăzi cu preşedintele PPE. Cel mai important vecin, este Republica Moldova. Tot ceea ce am făcut ca prim-ministru, domnul Iohannis a spus ele sunt în altă ţară.
Iohannis: Câţi români sunt în Italia?
Ponta: Sunt 700.000 de români.
Iohannis: Sunt 1,1 milioane.
Ponta: Sunt 1,8 milioane.
Iohannis: Sunt 1,1 milioane. I-am numărat eu.
Ponta: Susţin votul prin corespondenţă pentru 2016.
DESPRE COMBATEREA CORUPŢIEI
Iohannis: PSD a fost împotriva în proiectul de revizuire a Constituţiei.
Ponta: Cine v-a spus lucrul acesta.
Iohannis: Pot să vă rog
Ponta: Domnule Iohannis noi nu suntem slugile dvs prin România, nu suntem sclavii dvs. Nu sunteţi parlamentari, de unde ştiţi. Aş vrea mai mult respect. Când aţi fost la mine în birou aţi fost umil. Vreau să fiţi ăla cuminte.
Iohannis: Cine credeţi domnule Ponta. că sunteţi în această confruntare. Credeţi că aveţi un birou aici, un minim respect dacă îl mai aveţi. Vă rog să nu mă mai întrerupeţi. Putem să faceţi altfel, eu plec şi dvs.
Ponta: Şi de la mine din birou aţi plecat cuminte.
Iohannis: Cu coada între picioare va pleca cel care va pierde alegerile.
Ponta: Aveţi o atitudine de moşier.
Iohannis: Ar fi frumos dacă nu am vorbi unul peste celălalt.Domnule Ponta, sunteţi deputat sau numai premier? Există o iniţiativă legislativă pentru votul din corespondenţă şi votul electronic? Ar fi bine să răspundă.
Ponta: Orice modificare se face cu minim şase luni. Nu a fost o asemenea iniţiativă.
Iohannis: Şi când s-a vorbit despre Constituţie, nu s-a vorbit despre asta, sunteţi sigur, sigur?
Ponta: Am vorbit mult cu Crin Antonescu şi am stabilit ce va susţine USL în comisie.
Iohannis: Am citit stenogramele şi dvs şi colegii dvs din PSD au fost împotriva acestei chestiuni în Constituţie.
Iohannis: Putem să constatăm că în ultimii ani, unele lucruri au mers bine, alte prost. Lucrurile care au mers bine au fost independenţa justiţiei şi consolidarea statului de drept. Voi lua toate măsurile pentru ca acest demers să continue. În ce priveşte ANI eu sunt de părere că trebuie îmbunătăţită. Este bine să se consolideze ANI, iar legislaţia să fie unificată şi pusă în concordanţă cu cea europeană. În Constituţie, la articolul 92, citim că preşedintele se bucură de imunitate. Atunci lucru mi se pare că este un lucru la care putem să renunţăm. Voi cere acestei comisii să reintre în discuţie acest articol să renunţăm la imunitatea preşedintelui, preşedintele nu trebuie protejat mai mult decât sunt protejat aleşii din Parlament. Este inadmisibil să avem parlamentari care nu pot fi anchetaţi pentru că PSD a votat împotriva anchetării unor parlamentari. Orice parlamentar trebuie să aibă protecţie pentru votul politic, să nu fie anchetat pentru corupţie. Aceste lucruri trebuie radical schimbate. Parlamentarii să poată fi anchetaţi ca orice alt cetăţean.
Ponta: Spre deosebire de vorbele goale eu pot vorbi cu fapte. Doamna Kovesi a fost propusă de mine, şefa ÎCCJ a fost votată şi de ministrul Justiţiei. Ceea ce trebuie să scăpăm în continuare este votul dublu. Spunea că i se pare ca cineva să nu poată fi anchetat. Poate nu îşi cunoaşte colegii, domnul Varujan Vosganian este în această situaţie. Aveţi un senator declarat definitiv incompatibil. Îl aveţi pe domnul Chiuariu condamnat definitiv. Azi s-a propus arestarea unui alt apropiat, şeful PNL Prahova. Partea cu dublu discurs. Mă rog, articolul 92 se referă la atribuţii în domeniul apărării. Articolul 94 era. Vreau să vă spun că preşedintele are imunitate ca senatorii şi deputaţii.
Ponta: În 2012 a fost lovitură de stat?
Iohannis: La domnii Varujan Vosganian, Chiţoiu putem verifica că PSD a votat împotriva ridicării imunităţii. Este aşa cum v-am spus. Toate acestea ne arată că trebuie schimbată legislaţia în materie, regulamentele acolo unde se impun. Această Constituţie e una care nu satisface nevoile anului 2014. Lucrurile sunt clare, e nevoie de o îmbunătăţire netă a legislaţiei.
Ponta: Nu mi-a răspuns despre întrebarea despre 2012.
VERDICTUL LUI CTP după prima parte: Nu s-a desprins niciun câştigător
Iohannis: Preşedintele CJ Constanţa, preşedintele CJ de lângă Constanţa, preşedintele CJ Argeş, preşedintele CJ Mehedinţi şi încă câţiva alţii, Ce vă spune această enumerare? Sunt unii din respectabilii pesedişti care au probleme cu legea, sunt cercetaţi sau condamnaţi. Sau dacă mergem în istoria PSD, avem şi un fost prim-ministru care a fost condamnat. Nu ştiu dacă e cazul ca domnul Ponta să enumere pe cei care au avut problema cu legea pe cei din PNL. Să plătească toţi, indiferent că sunt din PSD sau PNL.
Chestiunea a fost analizată de CCR, pe care şi domnul Ponta o recunoaşte, care a spus că procedurile sunt legale. Dacă e cazul să interpretăm fiecare lucru în parte sau nu , e mai bine să o lăsăm pe seama celor care studiază istoria recentă.
Ponta: În modificarea Constituţiei, dacă asta e decizia majorităţii, sunt de acord cu arestarea. Orice modificare a Constituţiei se face cu un vot de două treimi, numai USL a avut acea majoritate.
Ponta: Eu dacă voi fi preşedinte, nu voi mai fi şef de partid cum a fost Traian Băsescu. Partidele noastre PSD, PNL, începând cu PSD sunt cele care l-au propus prim-ministru în 2009 şi atunci nu s-a ruşinat. În 2014, l-au propus ca membru al Guvernului meu şi nu s-a ruşinat, a vrut să fie. Dacă preşedintele CJ Uioreanu şi Căncescu sunt amândoi în arest preventiv, vă mândriţi cu asta.
Iohannis: ACL va vota pentru schimbările pe Constituţie, iar în ce priveşte încuviinţarea toţi parlamentarii ACL sunt dispuşi să voteze la vedere. Dacă mergem în urmă, înainte să am eu un rol decisiv, ştim cu siguranţă că au fost alte discuţii şi nu are rost să venim cu istorii mai vechi. Acum suntem de acord să se ridice imunitatea celor vizaţi, arestarea sau urmărirea penală.
E important să vedem ce am făcut în viitor. În ce priveşte parcursul pe viitor, este un bun câştigat pe care îl avem, independenţa justiţiei şi existenţa unui stat de drept în România. În ce mă priveşte voi garanta acest parcurs, inclusiv oprind politicul să se amestece în treburile justiţiei, promovări pe bază de competenţă şi nu pe bază de troc sau pact de coabitare. Dacă dvs dragi români alegeţi preşedintele greşit, veţi da justiţia pe mâna corupţilor, dacă daţi pe mâna preşedintelui corect veţi întări independenţa justiţiei.
Ponta: Ce relaţie veţi avea cu primul ministru?
Iohannis: Voi avea o relaţia corectă cu oricine va fi prim-ministru.
Ponta: Spunea un jurnalist că dacă iese domnul Iohannis are nevoie de mine să-i îndeplinesc programul electoral. Vorbeşte de fiecare dată despre coabitare, regret că nu a citit, se numeşte de colaborarea instituţională.
Iohannis: Dumneavoastră ştiţi ce aţi semnat.
Ponta: Cred că este corupţie în toate partidele. Spre deosebire de altcineva, nu doar persoanele care conduc instituţiile, ne-au făcut ca aceste instituţii să aibă rezultate.
Iohannis: Ideea mi se pare foarte bună, eu preşedinte şi dvs rămâneţi premier. Eu voi colabora instituţional corect cu oricine va fi premierul României. Nu sunt puşi acolo să se certe la televizor. Dacă se ceartă la televizor nu ştiu cum se ocupă de problemele României.
DESPRE PENSII
Iohannis: Domnule Ponta de ce aţi minţit pensionarii că le tai pensiile?
Ponta: Sunteţi înconjurat de cei care au tăiat salariile, s-a mărit TVA, s-au închis spitale. Sunt semnate de domnul Predoiu, Blaga, dvs reprezentaţi PDL. Aţi făcut două promisiuni, că veţi aloca 6% din PIB pentru sănătate şi educaţie, sunt zece miliarde de euro. Dacă tot puteţi să calculaţi , aţi folosit des termenul de pomeni electorale, sunt şase măsuri pe care le-aţi criticat.
Iohannis: De ce i-aţi minţit pe pensionar că le voi tăia pensiile?
Ponta: Am aici documente.
Iohannis: Sunteţi în eroare.
Ponta: Dvs vă uitaţi la cinci milioane de pensionari şi le spuneţi că nu le-a tăiat nimeni pensia.
Iohannis: Eu vreau să fiu preşedinte, să avem o economie funcţională, nu în recesiune tehnică cum a băgat-o guvernul Ponta. Indexarea pensiilor care e vândută ca o majorare este o obligaţie legală. Atunci când voi fi eu preşedinte vom avea o economie care să funcţioneze şi pensiile vor creşte. Eu garantez că nu se vor tăia pensii niciodată cât voi fi eu preşedintele României. Iar acei fluturaşi cu care pesediştii v-au speriat prin Poştă a fost o campanie mizerabilă a PSD pentru că s-au folosit de o instituţie publică pentru că aţi crezut că poştaşul v-a adus o înştiinţare. V-a adus o minciunică.
Ponta: V-aţi lămurit cât are pensia domnule Iohannis? Are 428 de lei.
Iohannis: Pensia minimă este 350 de lei.
Ponta: Ştiţi câţi pensionari are România.
Iohannis: Sunt sigur că ne veţi spune dvs.
despre Roşia Montană
Ponta: Se ia o decizie politică în parlament. Sunt 5,3 milioane de pensionari.
Iohannis: Sunt 5,4 milioane de pensionari.
Ponta: Ştiţi cât e pensia medie.
Ponta: E 844 de lei. Obligaţia de a indexa pensiile, nu are legătură cu creşterea economică. S-a aplicat doar în guvernul USL. Domnul Iohannis a spus foarte des despre pomenile electorale şi aţi criticat şase măsuri şi să spuneţi pe care le abrogaţi: legea pensiilor care vorbeşte de indexarea cu inflaţia, creşterea cu 10% a salariilor din sănătate, dublarea alocaţiilor pentru copii, creşterea cu 16% a indemnizaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi, creştere subvenţiei agricole.
Iohannis: Aţi făcut o fixaţie pentru soacra mea, care primeşte tot 350 de lei, nici părinţii mei nu sunt fericiţi că aţi trimis echipă să îi filmaţi. nu faceţi bine ce faceţi.
Ponta: Eu nu am trimis.
Iohannis: Probabil aţi aflat că nu preşedintele abrogă legi şi parlamentarii vor analiza această chestiune.
Ponta: Nu am vorbit niciodată despre familia dvs, am întrebat-o pe doamna Plumb. Mi-aţi depus plângere penală împotriva soţiei, puteţi să-i cereţi scuze.
Iohannis: Aşa cum dvs nu aţi trimis echipă, nici eu nu am trimis pe nimeni.
Ponta: Eu vă întreb dacă puteţi să-i cereţi scuze, că nu are nicio vină pentru aceste mizerii.
Iohannis: Imediat după ce vă cereţi scuze că m-aţi făcut vânzător de copii şi traficant de organe. Imediat ce vă cereţi scuze.
Ponta: Nu am cerut niciodată.
Iohannis: Imediat ce vă cereţi scuze că nu sunteţi un bun român că sunt protestant. Aţi făcut cea mai mizerabilă campanie pe care a făcut-o cineva în România. Ne cerem amândoi scuze dacă suntem domni. Îmi cer scuze dacă am greşit cu ceva faţă de doamna din faţă. Dacă în această campanie am lezat pe cineva şi aceste afirmaţii au fost false eu îmi cer scuze pentru aceste afirmaţii.
despre taxe şi impozite
Iohannis: Guvernul Ponta a introdus 36 de taxe şi impozite noi, acciza suplimentară la carburant, mulţi alimentează în străinătate, o catastrofă. După părerea mea, noi, PNL, suntem de părere că singura cale e relaxarea fiscală. Aceste lucruri nu se pot face de azi pe mâine, vom veni cu reduceri de impozite şi taxe, cu reducerea TVA în aşa fel încât să putem face toate aceste lucruri. Atunci când voi fi preşedinte şi PNL va avea guvern în România vom reduce impozitele şi taxe.
Ponta: Eu vă răspund cu cifre, nu lozinci.
Iohannis: Aţi făcut bugetul pe 2015? Eu vă spun şi
Ponta: Ştiţi cât e un punct de TVA.
Iohannis: Da. Dar dvs ştiţi cum se reduce evaziunea pe TVA. Evaziunea e în jur de 16,2% din PIB. Sunt date oficiale. Evaziunea fiscală e în zona TVA, de aceea am venit cu propunerea de reducere a TVA, pentru a reduce o cauză a evaziunii fiscale. Vom îmbunătăţi colectare, vom putea compensa foarte uşor acele relaxări de impozite şi taxe.
Ponta: Vorbe, să vorbim de lucruri serioase. Bugetul consolidat a încasat 176,4 miliarde de lei , avem un excedent de 600 de milioane de lei. Avem deficit sub 2%, în 2015, 2016, nu trebuie să creştem nicio taxă.
Iohannis:Tot în recesiune tehnică suntem.
Ponta: Dacă vineri când se dă INS, vă retrageţi.
Iohannis: De ce să mă retrag, văd că vă pricepeţi.
despre FMI
Ponta: Anul viitor vom avea 1,4 deficit. Dacă plătim 5,7 milliarde de lei pentru profesori ne apropiem de 2 deficit. Pentru reducerea TVA trebuie crescute taxele.
Iohannis: FMI e îngrijorat pentru că avem un guvern ineficient, a distrus locuri de muncă, nu a realizat investiţii, a dat banii la primarii migratori care au fost atraşi în PSD pentru a falsifica votul la prezidenţiale. Nu a fost în stare acest guvern să cheltuie banii, e cel mai prost rezultat pentru cineva care lucrează cu bugete.
Ponta: Inflaţia 1,5%, cea mai mică din ultimii 25 de ani, creşterea economică 2,5%. Ştirea exactă pentru că citiţi ştirea data de Mediafax, credem că este important este ca România să meargă înainte.
România cu mine preşedinte şi cu domnul Tăriceanu va continua să fie cea mai performantă economie din această ţară.
Iohannis: Sincer, mă îngrijorează. Nu este primul semnal de alarmă tras din afară.despre politica externă
Iohannis: Securitatea României şi faptul că suntem acum în situaţia în care suntem se datorează celor trei piloni pe care s-a bazat politica externă şi care trebuie continuată. Nu trebuie să inventăm nimic în politica externă. Trebuie să dovedim că suntem parteneri de lungă durată, că putem să creştem bugetul pe apărare şi de aici derivă de toate celelalte. Nu este nevoie de nicio axă nouă Bucureşti – China. Pentru asta e nevoie de un preşedinte serios.
Ponta: Eu ştiu mai multe despre ce se întâmplă în regiune, parteneriatul strategic a fost continuat de toţi preşedinţii. Suntem un partener serios în NATO. Cred că România trebuie să exercite un rol mai important pentru prietenii din regiune: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia. România este un model pentru aceste ţări. În ceea ce priveşte relaţiile economice, într-o Europă care îşi restrânge activitatea, trebuie să găsim o piaţă de desfacere. Vreau să fac un lucru pe care îl face cancelarul Merkel, colaborarea cu China. Independenţa energetică faţă de Rusia.
Iohannis: domnul Ponta a evitat un răspuns pe Roşia Montană. Roşia Montană nu poate să continue, nu este un proiect care garantează protejarea mediului. Mi se pare notabilă poziţia duplicitară a domnului Ponta vizavi de această chestiune, este pentru prima dată când un premier are două păreri contrare.
Eu vreau să schimb felul în care se face politică în România, mai puţină vorbe, mai multe fapte, mai puţină gălăgie, mai multă aplecare asupra problemelor.
Ponta: Am candidat şi nu aş fi candidat niciodată împotriva lui Crin Antonescu, ceea ce Klaus Iohannis a făcut, pentru a duce la sfârşit un proiect USL, să scăpăm de regimul Băsescu, de Falcă, de Blaga, să facem dreptate, pensii, salarii, agricultură, TVA scăzut şi să facem o societate în care să nu mai fim divizaţi. Eu am văzut în această seară şi atunci când aţi venit la mine foarte multă poleială şi nimic înăuntru.
Dacă aveţi vreun moment un sentiment de vinovăţie faţă de oamenii care au crezut în USL că nu aţi primit o funcţie?
Iohannis: Domnule Ponta, USL s-a rupt pentru că PSD a vrut toată puterea şi noi nuam fost de acord, atât de simplă e explicaţia, oricât o punem pe alte note. Nu am venit la dvs pentru că guvernul a funcţionat bine, ci pentru că a funcţionat prost, eu am vrut să fiu vicepremier, dar nu aţi suportat această chestiune.
Ne-aţi spus că aţi votat cu Ion Raţiu, apoi că aţi votat cu candidatul liberal?
Ponta: Nu pentru că sunteţi doar o poleială a lui Crin Antonescu şi a lui Ion Raţiu, înăuntru sunteţi Traian Băsescu.
Iohannis: Votaţi schimbarea. Nu socot că puteţi să continuaţi această emisiune. eu socot că nu se poate continua discuţia după spunem că s-a încheiat.
Ponta: Ne vedem la B1 TV şi Antena3.
–––––––––––––––––
Factual.ro este un proiect implementat de Funky Citizens. Scopul lui este căutarea adevărului din spatele declaraţiilor, folosind o metodologie care îmbină bune practici academice şi jurnalistic, precum şi cunoştinţele experţilor care îi formează echipa. „Ştim ce rapoarte să citim, care sunt sursele relevante şi cum să le explicăm cât mai despleticit, pe înţelesul oricărui absolvent de liceu. Contribuim la eliminarea zgomotului din spaţiul public în jurul alegerii Preşedintelui.
României prin verificarea în timp real a declaraţiilor susţinute de candidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale în timpul dezbaterilor electorale”, spun experţii de la Factual.ro.
Pentru că, adaugă ei, în special în politică, adevărul nu este niciodată alb-negru, utilizează „Barometrul Adevărului” pentru a evalua gradul de adevăr conţinut de fiecare declaraţie.”
Iata si editorialul lui Florin Negrutiu din Gandul:
Cine a câştigat prima dezbatere Ponta-Iohannis
Se arata ca:
„Ca să recupereze diferenţa faţă de Victor Ponta, Klaus Iohannis nu trebuie să termine meciul indecis sau să câştige la puncte, ci are nevoie de o victorie zdrobitoare, de un KO precum cel aplicat de Traian Băsescu lui Mircea Geoană.
• Întâlnirea din această seară Klaus Iohannis-Victor Ponta nu cred că a reuşit să mute în vreun fel opţiunea de vot a unor categorii semnificative de electorat. Cei care ţineau cu Klaus Iohannis vor ţine în continuare cu Klaus Iohannis, cei care ţineau cu Victor Ponta vor ţine în continuare cu Victor Ponta. Din acest punct de vedere, câştigător de etapă poate fi considerat Victor Ponta, care nu pierde puncte. Pe post de challenger, de candidat creditat în toate sondajele oficiale şi neoficiale cu şansa a doua, Klaus Iohannis poate să încline balanţa doar cu un glonţ de argint. Ca să recupereze diferenţa faţă de Victor Ponta, Klaus Iohannis nu trebuie să termine meciul indecis sau să câştige la puncte, ci are nevoie de o victorie zdrobitoare, de un KO precum cel aplicat de Traian Băsescu lui Mircea Geoană atunci când i-a pus celebra întrebare legată de vizita la Sorin Ovidiu Vântu. Deocamdată, Klaus Iohannis nu pare să aibă nici aplombul, nici mobilitatea, nici informaţiile lui Traian Băsescu, deşi foloseşte acelaşi staff.
• Deşi a fost în nota lui obişnuită, adică obraznic, şmecher şi arogant, Victor Ponta a făcut efortul de a veni pregătit pentru confruntare. Blindat cu documente („fiţuici”, după cum le-a numit contracandidatul său), cu cifre şi texte de lege (chit că unele erau scoase din burtă, după cum Gândul a dovedit, în timpul dezbaterii, aici), Ponta a părut că ştie ce zice, spre deosebire de Iohannis care a părut că vine cu mâna în fund. Spun a părut, pentru că la dezbaterile televizate este vorba despre senzaţii şi aparenţe, nu despre programe şi substanţă. Pentru electoratul „serios”, premierul a folosit o tehnică eficientă în propaganda politică: a aruncat în capul adversarului său o avalanşă de cifre şi l-a scos la lecţie cu întrebări al căror răspuns era scris pe foaie. Ce diferenţă între acest Victor Ponta doct şi profesoral şi habarnistul Victor Ponta prins ca la MTO de Traian Băsescu la Cotroceni! Candidatul ACL nu a făcut nici măcar efortul să ceară consilierilor lui un fluturaş în care Ponta îi minţea pe pensionari că „Iohannis vă taie pensiile”. Atât de simplu ar fi fost să-i dea şah lui Victor Ponta cu propriile piese în momentul în care acesta a căscat ochii mirat, ca şi când atunci ar fi auzit pentru prima oară de această campanie mizerabilă făcută săptămâni în şir de oamenii lui.
• Agresivitatea de la începutul emisiunii a lui Victor Ponta a trădat o nelinişte, ca să nu spun o stare de frică, pe care am sesizat-o în mai multe rânduri în ultimele săptămâni. O fi din cauza ultimelor sondaje, care îi arată că nehotărâţii, alegători atât de impredictibili, sunt pe cale să iasă în număr mare la vot? Au înţeles oare nehotărâţii, urmărind dezbaterea din această seară, care este răul cel mai mare şi care este răul cel mai mic? Probabil că încă nu. De aceea, dezbaterea găzduită de Realitatea TV nu ar trebui să fie confruntarea finală iar zilele următoare vor fi, din acest punct de vedere, cu adevărat decisive.
• Un cuvânt de final pentru gazda dezbaterii care a reuşit în ultimul moment să evite unul dintre cele mai ruşinoase momente din istoria „dezbaterilor finale” din România. Invitaţia adresată unuia dintre candidaţi de a mai rămâne în platou ca „să dezbată” şi după meci a fost o mostră crasă de amatorism şi o cruntă lipsă de fair play faţă de adversar. Asta s-a adăugat peste senzaţia sulfuroasă lăsată de „jurnalista” Lavinia Şandru, care l-a servit pe Victor Ponta ca o viitoare fată de casă.”
Intr-adevar, unele carente de comunicare au existat la Iohannis, dar asta nu inseamna ca Victor Ponta, in ciuda aparentelor, a fost convingator. Iohannis a fost multi ani primar, nu a avut functii guvernamentale, a aparut in marea politica relativ recent, chiar foarte recent. Pe cand Ponta nu numai ca a avut functii in guvern, mai e si actual premier, are experienta in marea politica si in dezbaterile televizate. De asta si spun ca de la Ponta ma asteptam la mai mult. Din pacate pentru el, a dat prea putin. Iohannis, cu mai putina experienta in marea politica, i-a facut fata si chiar mai mult: a reusit sa contureze o viziune, care ar putea sa fie neindestulatoare, dar e ceea ce Ponta n-a prea reusit deloc. Iohannis, in schimb, trebuie sa-si amelioreze comunicarea. Intrebarea Laviniei Sandru mi s-a parut prosteasca: ce, e o conditie necesara si suficienta ca daca cineva vrea sa fie Presedintele Romaniei, sa mearga la Chisinau sau Cernauti? Iohannis a dat un raspuns care nu poate fi catalogat decat adevarat: Chisinaul si Cernautiul sunt in alte tari. El, daca va fi ales, va fi Presedintele Romaniei. Si aici e mai e ceva, legat de intrebarea pe care i-a pus-o lui Ponta: pe banii cui s-a dus in diaspora, pentru ca el a fost primar si sugereaza ca nu ar fi avut atatia bani sa se plimbe prin toata Europa… Iohannis i-a zis foarte bine: „Înţeleg că aţi fost pe banii partidului V-aţi dus degeaba că tot prost aţi organizat.” Asta e important, ca nu a mers la Cernauti, care e in alta tara? E oare chiar atat de important sa mergi acolo sau sa faci ceva concret?
Concluzia: nu mi se pare (mie, cel putin) ca Ponta a punctat in fata lui Iohannis.
In final, m-as opri la recomandarea DEX online si anume sa-l votam pe Iohannis:
Votați Iohannis pe 16 noiembrie 2014!
Sa vedem care le sunt argumentele:
„Cum am mai zis-o, Dexonline este un demers civic. Ne-am propus să facem ceva pentru limba română, pentru cei care vor să folosească cuvintele limbii române ca să-și transmită gândurile. Tot dintr-o pornire civică spunem acum următoarele.
Credem că trăim un moment important, iar consecințele alegerilor din 16 noiembrie vor fi enorme. Considerăm că Victor Ponta este un real pericol pentru România, un om cum nu se poate mai departe de valorile noastre: onestitate, muncă, responsabilitate, spirit civic. Credem că ar fi catastrofal dacă Victor Ponta ar ajunge președintele României, iar prima afectată ar fi justiția. S-ar nărui astfel statul de drept, singurul sistem în care inițiativa privată se poate dezvolta pe termen lung, fără teama perpetuă a unor abuzuri care pot lovi pe oricine, oricând.
Statul de drept necesită, prin definiție, separarea puterilor, care se țin sub control una pe cealaltă. Concentrarea parlamentului, a guvernului și a puterii locale în mâinile PSD este deja alarmantă, iar atacurile la justiție din ultimii ani arată intențiile acestui partid și ale liderilor săi. Adăugarea președinției la această horă a corupției ar fi devastatoare. Dacă PSD câștigă și alegerile prezidențiale, România va redeveni un sistem monopartid.Faptul că 40% dintre români nu văd o problemă în asta demonstrează starea de manipulare a unei nații care arăta, în 1989, că urăște cu toată ființa ei totalitarismul.
De aceea, o spunem răspicat: pe 16 noiembrie trebuie votat Klaus Iohannis.
Știm că acest îndemn poate fi contestat. Unii nu îl simpatizează nici pe Iohannis. Alții consideră că „toți sunt aceeași mizerie”. Alții ar vota doar cu Făt-Frumos sau cu Superman și nu se „mânjesc” alegând pe altcineva. Dar aici este viața reală, de care nu putem fugi. Fie Ponta, fie Iohannis ne va fi președinte cel puțin până în 2019, cu toate implicațiile care decurg piramidal de acolo, de la Cotroceni.
Pentru cei care au votat cu altcineva în primul tur (e și cazul nostru), Iohannis este o soluție infinit mai bună decât Ponta. N-a arătat nici pornirile de satrap ale acestuia, nici n-a luat apărarea celor ajunși în pușcării, nici nu spune una dimineața și alta seara, nici nu s-a arătat mai apropiat de regimurile cu trăsături despotice de la Est decât de valorile civilizației occidentale și nici nu i se poate pune în cârcă vreun plagiat (furt, chiar dacă de text). Klaus Iohannis este primar al Sibiului de atâția ani, reales cu mari majorități; n-are nici renume de baron local, care taie și spânzură pe moșia sa, și nici nu dă de bogdaproste la armate de oameni, pentru a le obține votul.
Un citat care a tot circulat spune că pentru ca răul să se întâmple e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Experiența de viață a fiecăruia dintre noi ne poate confirma acest lucru. Ca răul să se întâmple nu trebuie să facem rău. E suficient să ne ținem deoparte, să rămânem pasivi, să persiflăm implicarea sau să ne găsim scuze pentru absență.
Îi înțelegem pe cei care uneori chiar nu găsesc pe cine să aleagă și-și spun că nu merită să piardă timpul cu votul. Acum nu este o astfel de situație. Cu Victor Ponta președinte, România s-ar duce de râpă și, pe termen scurt sau mediu, fiecare dintre noi ar resimți în plan personal dezastrul.
Vă rugăm să mergeți la vot pe 16 noiembrie și să-l votați pe Klaus Iohannis.Echipa Dexonline”
DE citit si…
… ce scrie Alina Gorghiu pe blogul sau:
PSD – un partid care omoară
Se arata, printre altele, ca:
„Este o campanie de o violenţă extremă care pe mine mă îngrozeşte şi îmi provoacă în acelaşi timp scârbă. Vă spun cu toată raspunderea acest lucru, este o campanie cum nu am vazut niciodată de la Revoluţie încoace, o campanie care să atingă un asemenea nivel de josnicie.
Este o competiţie pe care PSD nu întelege să o ducă corect. Să arunci găini moarte în curtea unui partid politic, cu anumite mesaje la candidatura lui Klaus Iohannis, la tot ce înseamnă Klaus Iohannis, mi se pare un atac murdar, asemeni celor pe care le-au avut de la începutul campaniei.
Nu întâmplător au facut acest lucru, pentru că astazi în sediul ACL, a avut loc întâlnirea liderului PPE, Joseph Daul, cu liderii PNL şi copreşedinţii Klaus Iohannis şi Vasile Blaga. Vom ajunge de râsul Europei pentru a nu ştiu câta oară din cauza unui gest iresponsabil.
Legat de simbolul acestui act, el reprezintă o ameninţare directă cu moartea folosită în anii ’40 de către nazişti. Nu credeam ca la nivelul anului 2014 vom fi martori ai unui astfel de fapt grotesc.
ACL a sesizat Poliţia pentru identificarea intermediarilor.”
Precum si ce scrie Andreea Paul pe blogul ei:
ACL a depus plângere penală împotriva președintelui PSD de Satu Mare, Mircea Govor, și cere candidatului Ponta demiterea sa. În orice țară europeană o asemenea înregistrare termină irevocabil o carieră politică
Se arata ca:
„Ponta a „performat” politic în guvernarea sa prin MITĂ ELECTORALĂ, CORUPȚIE, ȘANTAJ și ABUZ. Ponta și echipa sa au dat semnalul clar că pierd alegerile, tună, fulgeră și strigă a pagubă.
ACL a depus plângere penala împotriva lui Mircea Govor și cere candidatului Victor Ponta demiterea sa imediată. Altfel, Ponta girează acțiunile mafiote și rămâne capul mafiei PSD locale.
Abuzul grav de serviciu, șantajul, instigarea și lista lungă de infracțiuni electorale săvârșite de președintele PSD din Satu Mare, Mircea Govor, este un caz „exemplar” despre ceea ce face PSD la nivel local. Mircea Govor riscă o pedeapsa în instanță de până la 7 ani.
ACL Satu Mare cere protecția funcționarilor publici, a profesorilor din școli, a pădurarilor și a tuturor instituțiilor publice locale amenințate brutal, atât de grosolan, de Mircea Govor. Niciunul nu merită să plătească cu libertatea pentru infracțiunile electorale la care sunt chemați și supuși de Mircea Govor.
ACL cere Patriarhiei Bisericii Ortodoxe și consiliului lor de conducere să formuleze o opinie față de dovezile foarte clare că preoții ortodocși se implică deschis în campanie în favoarea lui Ponta, ceea ce pe termen scurt, mediu și lung dăunează nu doar țării, ci inclusiv Bisericii. Fițuica de la Cozia, Arsenie Boca cu Ponta pe spate, cazurile de la Paris sau de la Satu Mare sunt dovezi publice elocvente.
În orice țară europeană o asemenea înregistrare termină irevocabil o carieră politică.
PLÂNGEREA PENALĂ POATE FI CONSULTATĂ AICI. „
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Un lucru cu care nu sunt de acord!
Frunzăverde confirmă negocierile PNL – PPE: Eu negociez intrarea PNL în PPE, vom intra anul acesta
Se arata ca:
„Negocierile pentru intrarea PNL în PPE au fost asumate de vicepreşedintele Sorin Frunzăverde, care a declarat că poartă discuţii în acest sens cu Joseph Daul, preşedintele PPE. În aceste zile, la Dublin are loc Congresul PPE, unde se alege viitorul preşedinte al popularilor europeni, dar şi propunerea PPE pentru preşedinţia Comisiei Europene. La evenimentul de la Dublin participă şi preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru gândul că Sorin Frunzăverde nu a primit un astfel de mandat de negociere din partea conducerii PNL.
Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, a declarat pentru gândul că negociază cu liderii PPE intrarea liberalilor în grupul popularilor europeni. Potrivit acestuia, negocierile PNL se poartă cu Joseph Daul, preşedintele PPE. Liderul PNL, Crin Antonescu, îl contrazice pe Sorin Frunzăverde şi a precizat pentru gândul că Frunzăverde nu a primit un mandat de negociere cu PPE.
Până în prezent, reprezentanţii popularilor europeni au fost rezervaţi în declaraţii, în privinţa intrării PNL în această familie politică europeană. În aceste zile, la Dublin, are loc Congresul PPE, la care participă preşedintele Traian Băsescu, dar şi reprezentanţi ai PDL, UDMR şi PNŢCD.
“Eu duc negocierile cu PPE, cu preşedintele Joseph Daul”, a precizat pentru gândul Frunzăverde. Surse din conducerea PNL au declarat la sfârşitul lunii februarie, că între liderii liberali şi cei din PPE au existat mai multe contacte neoficiale, în care se negociază trecerea europarlamentarilor PNL, după alegerile din 25 mai, în grupul popular european.
„După alegerile europarlamentare în Parlamentul European vor exista trei grupuri politice mari: socialiştii, popularii şi euroscepticii. La eurosceptici nu avem ce căuta, cu socialiştii nu putem discuta, iar în aceste condiţii, popularii reprezintă singura variantă, mai ales că cei din grupul ALDE îşi vor diminua ponderea în Parlamentul European după alegerile din mai”, au declarat pentru gândul surse din conducerea PNL.
Potrivit acestora, au existat deja o serie de contacte între membrii ai conducerii PPE şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, în care s-a discutat despre varianta trecerii liberalilor români la PPE.
Liberalii se tem de ponderea redusă pe care o avea în PE după 25 mai, data la care sunt programate alegerile europarlamentare, grupul ALDE din care fac în prezent parte.
Conducerea liberalilor nu exclude varianta unui Congres extraordinar al PNL înainte de europarlamentare, în care să fie eliminată din Statut prevederea potrivit căreia PNL este membru al ALDE şi Internaţionalei Liberale.
În Statutul PNL a fost înscris la Congresul din februarie 2013 că “Partidul Naţional Liberal este un partid liberal, membru al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni şi al Internaţionalei Liberale. Partidul Naţional Liberal îşi asumă istoria şi tradiţia sa, reprezentarea ideilor şi valorilor liberale, civice şi ale dreptei democratice româneşti”.
Atuul PNL în negocierile cu PPE
Cei din PNL mizează pe negocierile purtate până la alegerile europarlamentare, în condiţiile în care liberalii pot profita de bătălia dură care există în Uniunea Europeană, între populari şi socialişti pentru viitorul post de preşedinte al Comisiei Europene.
În prezent, PPE este cel mai mare grup european, poziţie pe care riscă însă să o piardă în contextul în care, faţă de momentul alegerilor din 2009, socialiştii au câştigat teren în mai multe ţări între care şi România.
Pe 25 mai, România va trimite în Parlamentul European 32 de europarlamentari, iar cei din PPE mizează în prezent pe cei PDL şi UDMR, singurele formaţiuni politice româneşti membre ale familiei popularilor. O eventuală alăturare a PNL grupului popular din Parlamentul European, poate aduce acestuia între şapte şi nouă euparlamentari în plus, în funcţie de scorul obţinut de liberali la alegeri.
În schimb, noua construcţie de stânga – USD (PSD – PC – UNPR) poate trimite în Parlamentul European între 12 şi 14 europarlamentari.
În aceste condiţii, dacă PNL s-ar alătura popularilor europeni, aceştia ar aduna în grupul lor europarlamentarii liberali, PDL şi UDMR. PDL are ca ţintă un obiectiv de 20% la europarlamentare ceea ce ar însemna 7 europarlamentari, iar UDMR, dacă atinge pragul electoral, poate aduce la rândul ei încă unu sau doi europarlamentari.
Poziţia PDL şi UDMR
Sorin Frunzăverde a precizat că niciun partid nu are drept de veto asupra intrării PNL în PPE.
În mod practic, trecerea PNL la PPE este un proces care poate dura, după declanşarea procedurilor oficiale, între şase luni şi câţiva ani, în funcţie de relaţiile fiecărui partid, dar şi de interesele politice ale familei europene.Surse din PDL au declarat pentru gândul că, în principiu, o astfel de mutare nu se poate realiza decât după data de 25 mai. După alegerile europarlamentare, PNL ar avea două opţiuni: fie decide trecerea fiecărui europarlamentar liberal la grupul PPE din Parlamentul European, prin solicitare individuală, fie alege varianta intrării ca grup în familia popularilor – scenariul cel mai probabil -, pentru care are însă nevoie de recomandarea PDL şi UDMR.
În ceea ce priveşte PDL, deschiderea pentru o astfel de discuţie există, însă o negociere efectivă este anticipată după 25 mai, în funcţie şi de semnalele venite dispre Bruxelles.
La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a evitat să se pronunţe tranşant asupra intrării PNL în PPE, afirmând că Uniunea îşi va exprima această poziţie în momentul în care liberalii vor face solicitarea oficială. Cu toate acestea, el a numit PNL un partid „de stânga, de centru – stânga”.”
Iata o miscare cu care nu sunt de acord: trecera PNL in PPE. Interesant este ca negociatorul (sef?) este acelasi Sorin Frunzaverde care acum doi ani trecea de la PDL, formatiune politica din PPE, la PNL (care face parte din ALDE). N-am inteles: acum doreste sa parcurga drumul in sens invers, adica din nou la PPE? In primul rand ca argumente de genul „cresterea euroscepticimului” sau ca „cei din grupul ALDE îşi vor diminua ponderea în Parlamentul European” nu stau in picioare. E de ajuns sa ai o minima gandire cat de cat logica pentru ca sa observi acest lucru. Cu atat mai mult cu cat: „În Statutul PNL a fost înscris la Congresul din februarie 2013 că “Partidul Naţional Liberal este un partid liberal, membru al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni şi al Internaţionalei Liberale. Partidul Naţional Liberal îşi asumă istoria şi tradiţia sa, reprezentarea ideilor şi valorilor liberale, civice şi ale dreptei democratice româneşti”.”. Ce rost avea sa se treaca asa ceva in Statutul PNL la Congresul din februarie 2013, si sa fie mentinut pana azi, daca PNL doreste sa treaca la alt partid european? Iar motivul potrivit caruia „În prezent, PPE este cel mai mare grup european, poziţie pe care riscă însă să o piardă în contextul în care, faţă de momentul alegerilor din 2009, socialiştii au câştigat teren în mai multe ţări între care şi România.”, adica din cauza ca PPE risca sa piarda pozitia de cel mai mare grup european daca PNL nu intra in acest partid european, este, evident, ridicol!!
Insa din toata aceasta poveste sare in ochi ca buboiul in frunte caracterul necinstit al intregii afaceri: Frunzaverde negociaza fara sa aiba mandat din partea conducerii PNL un lucru contrar Statutului acestui partid. Si asta dupa ce acum doi ani Frunzaverde a plecat nesilit de nimeni din PDL, adica PPE, in PNL, adica ALDE.
Fac un apel la conducerea PPE, la presedintele Joseph Daul, sa nu permita aceasta afacere murdara si trecerea PNL la PPE!! Cu atat mai mult cu cat ce-i PPE-ul asta? Un catch-all party? In felul acesta unde ajungem? La partidul unic european? Sper ca Popularii europeni sa aiba maturitatea politica necesara de a intelege ca nu e in regula sa aprobe aceasta trecere a unui partid liberal in PPE, si pe de alta parte sa inteleaga faptul ca nici macar democratic nu e.
Eu sper ca si partidele noastre, PDL, UDMR, sa inteleaga ca un asemenea lucru – trecerea PNL la PPE – nu trebuie admis.
Electoratul liberal ar trebui sa stie ca o asemenea trecere in barca Popularilor ar insemna o tradare a sa! Ar fi tradat electoratul liberal, trebuie s-o spunem raspicat! Pentru ca o asemenea trecere ar insemna si o schimbare de doctrina atata vreme cat PPE si ALDE au doctrine politice diferite. Deci cu atat mai mult intrarea PNL in PPE ar fi un lucru necinstit!! Necinstit fata de electoratul PNL!! Daca ar intra in PPE, PNL s-ar reduce la ceea ce era pana nu chiar foarte demult, acel partid micut, scindat, care nu deranja pe nimeni pentru ca nu obtinea decat in jur de 10% la alegeri. O astfel de miscare ar fi in mod clar in favoarea PDL, care ar castiga electoratul liberal dezamagit. Dar e oare cinstit, demn sa castigi electorat in felul acesta, prin ruinarea unui alt partid?
De aceea Dl. Frunzaverde ar putea trece singur inapoi la PPE! PNL, si succesele sale electorale, pentru ca este, iata, un partid ce a crescut in ultimii ani, nu s-au datorat domniei sale!
Eu sper ca si conducerea PNL sa aiba intelepciunea necesara si sa respinga o asemenea idee: intrarea in PPE.
PNL este un partid istoric si trebuie sa ramana principalul purtator de stindard al liberalismului romanesc! Dl. Frunzaverde confunda poate PNL cu PDL, partid care nu-si mai gasea rostul dupa ce fusese respins de Internationala Socialista, din care cauza a si intrat in PPE. Pe cand PNL reprezinta liberalismul romanesc! Si nu are nevoie sa intre in alt partid european. Si nici nu este nevoie de acest lucru!
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
Din nou despre Schengen
Stiri interesante.
Amânare din răzbunare? Ministrul olandez care nu ne vrea acum în Schengen şi SCANDALUL vilei sale din Bulgaria
„Potrivit stirileprotv.ro , presa din Bulgaria susţine că ministrul olandez este un personaj controversat, fiind implicat într-un scandal de corupţie în 2006. Leers şi-a fi construit o vilă într-un cartier rezidenţial pe malul bulgăresc al Mării Negre, care a costat aproximativ 200.000 de euro, fără a putea justifica însă provenienţa banilor.
În urma scandalului, Leers a trebuit să-şi dea demisia din funcţia de primar al oraşului olandez Maastricht. Primarii din Bayla, unde şi-a făcut Leers casa de vacanţă, susţin că ministrul a apelat în 2006 la ambasadorul Olandei pentru a scăpa de aceste acuzaţii.”
Băsescu, despre aderarea la Schengen:E un eşec. Mi-l asum eu, sunt şeful statului LIVE TEXT
” „E un eşec şi trebuie asumat ca atare.Mi-l asum eu, sunt şeful statului”, a spus preşedintele, precizând că nu este cazul să caute vinovaţi acum. Mai ales că, a adăugat el, „diplomaţia are limitele ei”. „Nu poţi să-i spui finlandezului că ţiganii nu sunt în centrul Helsinki şi cerşesc. În Olanda lucrurile sunt mai complicate. Noi am ştiut această poziţie de la instalarea acestui guvern suţinut de un partid extremist”, a spus Băsescu. Şeful statului a adăugat că Olanda şi Finlanda au avut „un comportament neeuropean” faţă de România. Cât priveşte strategia pentru Consiliul European din octombrie, Băsescu a spus că, deocamdată aceasta nu e pusă la punct, însă ţara noastră vrea un calendar precis.”
Liderii Partidului Popular European avertizează Olanda: Nu vom accepta ca o ţară din grupul nostru să blocheze dosarul României în Schengen
„”Noi am discutat foarte serios acest dosar şi le-am răspuns preşedintelui şi premierului (României) că România poate intra în Schengen şi că nu vom accepta ca o ţară a cărui guvern face parte din grupul nostru să blocheze acest lucru. Există reguli şi regulile nu trebuie schimbate în acest dosar. Rămân la aceeaşi declaraţie clară: noi vom face tot posibilul ca acest dosar să nu fie blocat”, a declarat francezul Joseph Daul, liderul grupului PPE din Parlamentul European.
La rândul său, preşedintele PPE, belgianul Wilfried Martens, a insistat că problema amânării unei decizii privind integrarea României în Schengen „a survenit în familia noastră politică”. El a precizat că la întrunirea de ieri, organizată de PPE cu miniştrii de interne din UE, ministrul Olandei nu a participat.”Aderarea României la Schengen este o necesitate pentru ţara dumneavoastră şi pentru Europa”, a spus Martens.”
In acest sens si in Romania Libera:
Preşedintele PE: Regret amânarea deciziei privind Schengen
Cat de imbecili pot fi niste oameni?
Am citit aceasta stire din Gandul si am ramas… masca:
ROMA: Doi români au decapitat o statuie din perioada Imperiului Roman şi vroiau să îi vândă capul la un centru pentru reciclare
Iata ce spune stirea:
„Doi români au fost arestaţi de poliţia italiană după ce au furat capul unei statui din Roma datând din perioada Imperiului Roman, informează ziarul La Repubblica, în ediţia electronică.
Statuia era amplasată pe un teren privat din zona Villa Ada (Roma). Un vecin a semnalat la poliţie faptul că doi suspecţi au „decapitat” o statuie, folosind ciocane, după care fugiseră.
Sosiţi în doar câteva minute, poliţiştii au reuşit să le dea de urmă suspecţilor care erau încă în apropiere. Asupra celor doi, care sunt imigranţi români, a fost găsit capul statuii şi un ciocan de zece kilograme, folosit pentru actul de vandalism.
Statuia „decapitată” datează din perioada Imperiului Roman şi are o mare valoare istorică.Cei doi români, de 21 şi 39 de ani, intenţionau să vândă capul statuii la un centru pentru reciclarea materialelor.”
😦
Uitati-va, va rog, si la varstele lor: 21 si 39 de ani… Deci oameni in toata firea! Si uitati-va, va rog, cata minte in capul lor: dupa ce au decapitat statuia, distrugand un monument istoric si de arta de mare valoare, de asa maniera incat sa fie si vazuti, au mers pe urma „să vândă capul statuii la un centru pentru reciclarea materialelor” !!!!!
Eu cred ca mai multa MINTE e in CAPUL statuii, pe care l-au furat, decat in capul lor!!!
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR