Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Bizarul domn Trump…

Am vrut sa scriu zilele acestea, dar…  Dar parca atunci cand vroiam sa incep era ceva ce-mi scapa, ceva neclar, greu de caracterizat…

Cred ca o politica atat de bizara in plan extern precum cea dusa de actuala Administratie de la Casa Alba nu prea ne-a fost dat sa vedem. Sunt greu de inteles motivatiile lui Donald Trump…

Aveam un Acord Nuclear cu Iranul semnat in 2015 – v. aici si aici – de catre: membri permanenti ai Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite: SUA, Marea Britanie, Rusia, Franta, China plus Germania, si Uniunea Europeana, cu Iranul. Acest Acord limita drastic posibilitatile Iranului de a realiza arma nucleara, lasandu-i totusi posibilitatea Iranului de a utiliza energia nucleara pentru scopuri pasnice, civile.

Aceasta reglementare internationala a fost, cum am aratat putin mai sus, semnata de SUA. Inca din timpul campaniei electorale, dar si dupa aceea, Dl. Trump a folosit de nenumarate ori cuvantul „disgraceful” pentru a caracteriza respectivul Acord, initiat de Presedintele Obama. De curand, Donald Trump – ar trebui s-o vedem si ca pe o promisiune din campania electorala – a retras SUA din acest Acord, fara alta explicatie decat celebrul „disgraceful”, partea proasta fiind ca nu a pus nimic in loc. Nu a venit – cel putin nu am auzit – cu o propunere pe care s-o puna pe masa negocierilor. Sau sa spuna ce anume ar dori sa schimbe la Acordul deja existent.

Drept consecinta, atat Macron cat si ceva mai recent ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, au atras atentia asupra pericolului inceperii unui razboi. Eu cand am citit ce a zis Macron, prima data am trecut usor peste… Nu acelasi lucru a fost cand am citit si ce a declarat ministrul francez al Afacerilor Externe care a reiterat cele spuse de Emmanuel Macron… Le Drian a spus ca pericolul e atat de mare incat o miscare gresita sau o mica scanteie ar putea declansa un razboi…

Donald Trump a amenintat cu sanctiuni drastice firmele europene – a spus ca vor fi „trase la raspundere” – care ar mai indrazni sa faca afaceri in Iran. Dar pe ce baza juridica, daca SUA s-a retras din Acord?

In mod normal ar fi trebuit ca Dl. Trump sa fi lasat acest Acord sa continue pentru ca sa vedem daca Iranul il respecta si cum il respecta. In caz de nerespectare, Iranul ar fi trebuit sa fie, desigur, sanctionat. Donald Trump, in schimb, a plecat de la premisa ca in cativa ani, cu acest Acord, Iranul ar putea obtine arma nucleara. Dar nu e deloc foarte clar pe ce anume se bazeaza concluzia dumnealui. Israelul, prin Dl. Netanyahu, a specificat faptul ca detine o cantitate impresionanta de informatii culese de serviciile israeliene, care ar demonstra planurile concrete ale Iranului de a obtine arma nucleara. Iranul a raspuns ca informatiile nu sunt de actualitate si ca astfel de alegatii nu se constitutie in dovezi – v. aici.

Partea proasta este ca SUA se pune in afara unei reglementari internationale. Daca informatiile pe care le are din partea Israelului sunt cele corecte atunci de ce nu a folosit actualul Acord pentru a trage la raspundere Iranul? Pentru ca astfel de informatii ar fi demonstrat ca Iranul incalca Acordul existent, pe care l-a semnat.

Insa in conditiile in care SUA s-a retras fara explicatii prea credibile, Iranul, in mod justificat, a pus problema daca nu cumva un astfel de Acord ar trebui schimbat la fiecare schimbare, rezultata din alegeri, a Presedintelui SUA. De asemenea, tot justificat, a pus problema daca actualul Acord mai e in vigoare odata cu retragerea SUA din acesta. Ceea ce am inteles eu este ca Iranul va continua sa respecte acest Acord semnat in 2015.

Pentru SUA da foarte prost faptul ca s-a retras dintr-un Acord international pe care l-a semnat in urma cu 3 ani, fara sa ofere explicatii convingatoare si fara sa puna altceva in locul acestuia (propuneri de negociere sau sa arate care ar fi termenii din Acord asupra carora doreste sa deschida o negociere). Arata o lipsa de coerenta in politica externa, o lipsa de predictibilitate, dar si o incercare de a rezolva in mod unilateral, chiar prin forta (inclusiv armata), Dosarul Iranian. Asta nu inseamna ca se va ajunge la un razboi, dar retragerea dintr-un Acord international de acest gen deschide o cale periculoasa.

Ce a castigat SUA din asta? Nu prea se vede mare lucru. Si nu se vede nici ca Israelul ar fi mai bine aparat printr-un astfel de gest impotriva planurilor iraniene de a construi arma nucleara. Dimpotriva, Israelul era mai bine aparat daca SUA ar fi ramas in Acord, putand astfel sa sanctioneze, daca ar fi fost cazul, Iranul pe cale legala. Retragerea din Acord a SUA inseamna ca SUA, cel putin, nu mai are nicio posibilitate de a sanctiona in mod legal Iranul, daca aceasta tara nu respecta Acordul. Or, lucrul asta pune SUA intr-o pozitie proasta pe plan international.

Un alt lucru bizar care da nastere la numeroase speculatii este anuntul facut de Donald Trump, potrivit caruia Summitul programat pe data de 12 iunie la Singapore cu Presedintele Coreii de Nord, Kim Jong-Un, nu va mai avea loc. Era vorba despre procesul de pace din Pen. Coreeana, dupa atatia ani de ostilitate intre cele doua Corei. Este bine, totusi, ca dupa ce ieri a anulat o intrevedere cu liderul de la Phenian, azi Dl. Trump s-a razgandit!!! Ministrul de Externe nord-coreean, Kim Kye Gwan, a specificat ca decizia lui Trump de anulare a Summitului „nu este in linie” cu cei ce spera la „pace si stabilitate”, calificand anularea summitului ca fiind „neasteptata si foarte regretabila”. Insa iata ca azi Dl. Trump a scris pe Twitter:

„Very good news to receive the warm and productive statement from North Korea. We will soon see where it will lead, hopefully to long and enduring prosperity and peace. Only time (and talent) will tell!”

Mi se pare ca este o recunoastere a greselii facute, deoarece anularea Summitului l-a pus pe Kim Jong-Un intr-o postura favorabila, datorita faptului ca a avut acum o pozitie responsabila, pentru construirea unui climat de pace in Pen. Coreeana. Amenintarea voalata cu arsenalul nuclear american pe care a facut-o Dl. Trump referindu-se la Coreea de Nord nu a pus SUA intr-o pozitie favorabila, mai ales ca lucrurile erau stiute. Nu e niciun secret ca SUA are o forta militara sub toate aspectele foarte mult superioara Coreii de Nord. Lucrul acesta sugereaza o diplomatie facuta cu ajutorul amenintarii cu forta, nu sub reglementari clare de drept international, lucru ingrijorator.

Interesant in toate aceste evenimente, dar lucru este mult mai vizibil in legatura cu Iran Deal, e faptul ca SUA nu isi armonizeaza anumite pozitii de politica externa cu Uniunea Europeana, principalul sau partener. In cazul Acordului cu Iranul, lucrul e evident. Deocamdata pozitiile SUA si UE sunt contrare pe aceasta chestiune. Dar nici nu a existat un dialog, un schimb de pareri… In chestiunea Coreii de Nord, UE pare slab implicata. Nu simt influenta UE in aceasta privinta. Totusi, UE ar trebui sa fie mai activa deoarece nu ne e deloc indiferent daca in Pen. Coreea va fi pace sau va fi un razboi devastator. In momentul in care Presedintele SUA ieri spune una, iar azi spune un lucru total opus fata de ceea ce a afirmat ieri, mie mi se pare ca avem o problema. Nu ne e indiferenta pozitia SUA in astfel de chestiuni, care privesc pacea globala.

Deocamdata, in cazul Iranului, SUA, sub noua Administratie de la Casa Alba, condusa de Dl. Trump, n-a pus on the table nimic concret. Deci chestiunea este, ca sa zic asa, in aer. In cazul Coreii de Nord, de asemenea, nu avem nimic concret, decat – cel putin asa cum rezulta din ultima declaratie a D-lui. Trump – bune intentii.

Ambele chestiuni nu pot sa nu priveasca Uniunea Europeana, care ar trebui sa fie ceva mai activa pe plan international. Nu printr-o atitudine ostila fata de SUA sau fata de Casa Alba, sau Donald Trump. Ci printr-una de colaborare si atenuare a unor asperitati.

In general vorbind, deocamdata, in ambele chestiuni – Iran si Coreea de Nord, nu putem avea decat incertitudini.  Se poate observa ca pentru actuala Administratie de la Casa Alba a avea o politica externa condusa pe cai de actiune clare si in acord cu dreptul international pare a fi o problema. Insa o mare problema o reprezinta lipsa de predictibilitate a actualei politici externe americane.

Trebuie de asemenea spus ca in favoarea lui Donald Trump pledeaza faptul ca nu este usor pentru SUA sa construiasca o politica externa optimala in legatura cu tari precum Iranul si Coreea de Nord. Pentru ca nu e deloc clar cum anume, cum ar fi cel mai bine sa procedezi. Nu intotdeauna politica unor sanctiuni dure e cea mai eficace. Pe de alta parte, lipsa de fermitate, de hotarare sau o astfel de perceptie nu este neaparat o cale care solutioneaza problemele. Insa mi se pare important faptul ca Dl. Trump ar trebui sa-si defineasca o linie politica, o strategie stabila, clara atat in privinta Iranului, cat si in privinta Coreii de Nord. Succesul nu poate veni, totusi, dintr-o atitudine instabila. Dar Istoria recenta, daca e sa apelam la experienta politica, ne arata ca o continuare care conduce la rezultate palpabile e cea bazata pe dialog si intelegere. Sa ne gandim la prabusirea comunismului in Europa de Est si in fosta Uniune Sovietica. Daca n-ar fi existat contactul, dialogul permament dintre Ronald Reagan, apoi George Bush, si Mihail Gorbaciov, cu greu s-ar fi ajuns la un astfel de rezultat concret si sa ne gandim ca pana la urma s-a prabusit si Uniunea Sovietica. De aceea, zic eu, este necesar – mai ales in cazul acesta cand SUA s-a retras din Acordul cu Iranul – de un Summit SUA-Iran – atat cu Presedintele Hassan Rouhani cat si cu Liderul Suprem de la Teheran, Ayatolahul Ali Khamenei. Un astfel de dialog ar putea fi intermediat de catre Bruxelles. Absenta dialogului, nu are cum sa conduca la rezultate bune, cel putin judecand dupa experienta pe care Istoria recenta ne-a furnizat-o. Increderea nu se poate construi prin lipsa dialogului. N-ar fi putut exista incredere intre SUA si URSS, intre Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov, daca n-ar fi existat un dialog bilateral prin care sa se caute apropierea dintre parti.

Eu cred ca din multe puncte de vedere atat Iranul cat si Coreea de Nord au ramas tributare unor conceptii gresite despre SUA, care provin din alte vremuri. Simt un anacronism in abordarea de catre aceste doua tari a relatiilor lor cu SUA. Fara indoiala ca Donald Trump n-ar trebui sa le intareasca astfel de convingeri anacronice printr-un comportament sau limbaj inadecvat. Pentru ca atunci nu se va ajunge la alt rezultat decat acutizarea tensiunilor existente. Iar daca este in interesul SUA sa aiba relatii bune cu Arabia Saudita, atunci e in interesul SUA sa aiba relatii bune si cu Iranul. Nu e in interesul SUA destabilizarea Orientului Mijlociu. Si nici in interesul Uniunii Europene. Deocamdata, cel putin, procesul de pace in Orientul Mijlociu pare a fi blocat de mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Autoritatea Palestiniana l-a rechemat pe reprezentantul Presedintelui Mahmoud Abbas la Wasghington precum si pe ambasadorii din Romania, Cehia, Ungaria si Austria, tari care au blocat adoptarea unei declaratii comune a UE de condamnare a mutarii Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Uniunea Europeana nu are o pozitie convergenta sub acest aspect cu SUA. Ar trebui sa incerce sa se constituie intr-un factor de mediere intre parti. Imi pare ca Presedintele Macron cauta sa-si defineasca un rol de mediator. Insa UE n-ar trebui sa ramana indiferenta la astfel de evolutii ce pot fi periculoase. Daca nu acum, in acest moment, atunci in viitor… Atata vreme cat aveai un proces de pace in Orientul Mijlociu care decurgea nu neaparat lin, dar se putea constata o evolutie cat de cat pozitiva si tindea catre o normalizare a relatiilor dintre Autoritatea Palestiniana si Israel, iar acum constati ca acest proces de pace pare a fi intrerupt, ramanand incert, cel putin pe termen scurt si mediu, ai o problema care daca nu este solutionata repede se poate agrava, cu consecinte imprevizibile. Eu nu cred ca ne mai trebuie un alt razboi in zona pe langa Razboiul Civil din Siria, si vedem cu ce consecinte tragice. Totusi, vedem o recrudescenta a conflictului dintre Israel si Palestina, cu proteste masive in Fasia Gaza, soldate cu multi morti si raniti. Trebuie aratat ca avem de a face cu o acutizare a conflictului ce se afla intr-o stare initiala. Deocamdata nu putem sti unde se va ajunge, dar observam ca situatia din Orientul Mijlociu se complica. In urma violentelor recente din Fasia Gaza a rezultat o depreciere considerabila a relatiei dintre Turcia si Israel. Insa se pot degrada puternic si relatiile dintre Israel si celelalte state arabe din zona, chiar daca acum acest lucru nu pare evident. Ce consecinte genereaza Orientul Mijlociu in astfel de situatii cred ca stim deja: terorism, razboi si inca unul prelung… Care pot afecta si Uniunea Europeana. O analiza interesanta semata de Reva Goujonaici.

Partea proasta este ca politica D-lui. Trump n-a oferit, cel putin pana la acest moment, solutii acestor dosare, dupa cum se vede, grele si complicate. Dimpotriva, par a se accentua tensiuni mai vechi… Nu spun ca fosta Administratie de la Casa Alba, cea condusa de Dl. Obama, n-ar fi facut greseli sau ca ar fi rezolvat toate problemele. Dar Obama a dorit cel putin sa reglementeze international relatiile cu Iranul – de aici Acordul cu Iranul, a dorit sa rezolve situatia din Orientul Mijlociu tot pe calea respectarii reglementarilor internationale, spre exemplu relatiile dintre Autoritatea Palestiniana si Israel. Pe cand acum lucrurile sunt, ca sa zic asa, opuse, cu toate riscurile de rigoare. Prin Acordul Nuclear cu Iranul, Obama a incercat apropierea acestei tari de Occident. Pe cand Donald Trump doreste sa rupa acest Acord, caz in care Iranul se va apropia si mai mult de Rusia. De fapt, mi se pare singura consecinta de pana acum, pentru ca Iranul va trebui sa gaseasca un partener pe masura in cazul in care va fi atacat de SUA sau Israel (in spatele caruia s-ar afla SUA, desigur). Dupa un turneu pe care Dl. Trump l-a efectuat in Orientul Mijlociu si care promitea mult, avem acum un recul datorat unor politici gresite. Inclusiv abordarea prin forta si amenintarea cu forta e gresita, stimuland tensiunile vechi din aceasta zona. Este salutar faptul ca UE incearca mentinerea Acordului cu Iranul.

Desigur, vom vedea cum vor evolua lucrurile. Insa date fiind cele de mai sus, prea optimist nu sunt. Pentru ca se vede ca nu s-a prea realizat mare lucru. Spre exemplu acum cu atat mai mult nu ai nicio  garantie ca Iranul nu va produce arme nucleare. Sau nu poti sa spui ca forta Iranului a scazut, sau ca nu ar mai reprezenta un pericol in regiune, sau ca nu ar mai finanta terorismul.

Deocamdata, politica D-lui. Trump favorizeaza Rusia. A facut ca Iranul sa nu aiba loc de intors si sa stranga relatiile cu Rusia. Pana la urma, acelasi lucru mi se pare ca-l va face si Autoritatea Palestiniana. In privinta Iranului lucrurile erau de mai demult clare daca ne gandim la troica Rusia – Turcia – Iran, dar actuala politica americana a taiat, sau a cautat s-o faca, orice posibilitate de apropiere dintre Iran si Occident, desi UE incearca sa mentina Acordul. Daca nu s-ar fi razgandit in cazul Coreii de Nord, lucrurile ar fi capatat o turnura similara. Interesant este ca, prin politica dusa de Dl. Trump in aceste dosare importante – Iran, relatiile israeliano- palestiniene, Coreea de Nord -, nu se vede ce a castigat pana acum SUA (in legatura cu Coreea de Nord ramane sa vedem ce se va mai intampla). In schimb, dupa cate se vede, Rusia pare a nu avea nicio problema. Dimpotriva! Are un teren minunat pentru a-si intari colaborarea cu Turcia si Iran. De asemenea are o oportunitate excelenta de a-si spori influenta si a furniza securitate Autoritatii Palestiniene. Iar in legatura cu Coreea de Nord, refuzul initial al lui Trump favoriza tot Rusia, pentru ca ii crea posibilitatea de a-si extinde influenta acolo. Insa Donald Trump a revenit, cum era si normal, logic, intrucat are parteneri precum Coreea de Sud sau Japonia, direct interesati. Desi, daca va mai amintiti, inca de mai demult, nu cu multa vreme in urma, cerea Coreii de Sud si Japoniei sa plateasca catre SUA serviciile pentru asigurarea securitatii. Mai apoi a revenit asupra acestei idei nastrusnice. Nu mai vorbesc de declaratia ciudata cum ca NATO este o organizatie obsoleta, poate pentru a da astfel un indemn statelor membre sa plateasca din buget 2% din PIB pentru Aparare.

Speram sa vedem din partea D-lui. Trump o politica mai coerenta si predictibila si gasirea unor solutii viabile la astfel de probleme.

Ceea ce am vazut pana acum e foarte bizar…

Reclame

mai 26, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 19 comentarii

O situatie dificila…

Gandul

INTERVENŢIE împotriva Statului Islamic în Siria. Europa şi Rusia intră în acţiune

Se arata ca:

Franţa a efectuat primele atacuri aeriene împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria, în urma deciziei de a-şi extinde campania aeriană împotriva jihadiştilor din Irakul vecin, anunţă preşedinţia franceză duminică, relatează AFP în pagina electronică. De asemenea, Irakul a încheiat un acord pentru a împărtăşi informaţii cu Rusia, Iranul şi Siria în lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic (SI), a anunţat duminică o sursă militară irakiană, relatează CNN. Rusia a anunţat recent că intenţionează să intervină în Siria, împotriva Statului Islamic, de una singură sau în fruntea unei coaliţii. Vladimir Putin urmează să discute cu Barack Obama, la Adunarea Generală a ONU, despre colaborarea privind intervenţia în Siria.

Armata franceză a efectuat primele atacuri aeriene împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria, în urma deciziei de a-şi extinde campania aeriană împotriva jihadiştilor din Irakul vecin, a anunţat preşedinţia franceză duminică, fără să precizeze locul şi data operaţiunilor.

Le Monde scrie că, potrivit informaţiilor sale, atacurile aeriene au avut loc joi, pe 24 septembrie. Ţintele vizate s-au aflat la Rakka, oraşul din centrul Siriei considerat fieful organizaţiei Statul Islamic (SI), precizează publicaţia franceză.

Preşedintele François Hollande anunţa pe 7 septembrie că, în urma primelor zboruri de recunoaştere efectuate în Siria chiar de a doua zi, urmau să fie efectuate atacuri, justificate de legitima apărare.
„Am (efectuat atacurile) în baza informaţiilor colectate în cursul operaţiunilor aeriene angajate de mai mult de două săptămâni, cu respectarea autonomiei noastre de acţiune, în coordonare cu partenerii noştri din coaliţie”, se arată în comunicatul emis duminică de către Palatul Elysée.

Armata îi va ataca pe „toţi cei care ameninţă Franţa’, declara la rândul său ministrul Apărării Jean-Yves Le Drian într-un interviu acordat le Monde pe 18 septembrie. Însă, în pofida faptului că forţele aeriene franceze sunt integrate în comandamentul american pentru atacuri în Irak, Parisul insista că operaţiunile în Siria sunt efectuate în mod autonom. „Suntem integraţi în securizarea spaţiului aerian sirian de către americani, dar avem libertatea de apreciere, a ţintelor informaţiilor şi acţiunilor noastre”, preciza Le Drian.

Centre de comandament, tabere de antrenament şi logistică aparţinând organizaţiei teroriste – ceea ce militarii numesc „centre de gravitate” ale adversarului – urmează să fie vizate în săptămânile următoare, scrie Le Monde.

Potrivit Apărării, nu va fi vorba despre o „campanie masivă de atacuri”, ci despre atacuri ţintite.

Serviciile franceze de informaţii, consolidate de o operaţiune informatică a Comandamentului Cibernetic din cadrul Statului Major care a ajuns până la grupare, au identificat mai multe ţinte SI la Rakka.

Aceste prime atacuri ar putea să fi vizat cartierul general din care sunt comanditate numeroase atacuri vizând Europa şi Franţa în particular, scrie Le Monde.

Intervenţia avioanelor franceze în această zonă nu este lipsită de riscuri. Trupele lui Bashar al-Assad atacă şi ele, de puţin timp, din nou, combatanţi SI.

În plus, Rusia şi-a consolidat, în ultimele zile, mijoacele militare în Siria, cu scopul de a susţine regimul, mobilizând aproximativ 30 de avioane de spionaj şi de atac – de tip Su-24 şi Su-30 – la sol. Spaţiul aerian de la Rakka, este deci cât se poate de „aglomerat”.

La Paris, surse din domeniul Apărării au sugerat iniţial că forţele aeriene urmau să intervină doar în zone în care nu zboară avioane siriene şi în care nu există sisteme de apărare antiaeriene care să le vizez – deci că nu vor trece la est de paralela 38. Însă armata lui al-Assad continuă să bombardeze SI atât la Deir ez-Zor, cât şi la Rakka.

„Acest lucru confirmă informaţiile noastre, potrivit cărora Franţa s-a înscris în noua coordonare între forţele prezente – americane şi siriene în primul rând – împotriva Daech (acronimul SI în arabă)”, scrie Le Monde, care adaugă că „avioane de vânătoare ruseşti, dar şi siriene, nu vor fi ţinte, cu condiţia să nu comită atacuri împotriva coaliţiei anti-SI”.

Le Drian a dat asigurări pentru Le Monde că nu există „nicio” informare reciprocă cu ruşii şi sirienii.

Aproximativ 800 de militari francezi sunt mobilizaţi în cadrul Operaţiunii Chammal, începând din 2014.
În Irak, Chammal include operaţiuni aeriene în cadrul coaliţiei internaţionale conduse de către forţele americane, dar şi misiuni de consiliere a armatei irakiene la Bagdad şi misiuni de asistenţă armată acordată luptătorilor kurzi peshmerga.

Aproximativ 60 de specialişti fac parte din statele majore ale coaliţiei, la Tampa (Florida), în Kuwait, la Bagdad şi, mai ales, la Cartierul General al Operaţiunilor Aeriene de la Al-Udeid, în Qatar.

În Irak, Franţa a efectuat, începând din septembrie 2014, aproximativ 200 de atacuri, reprezentând aproximativ 5% din total.

Rusia coalizează Iranul şi Siria, în domeniul informaţiilor anti-Stat Islamic

Irakul a încheiat un acord pentru a împărtăşi informaţii cu Rusia, Iranul şi Siria în lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic (SI), a anunţat duminică o sursă militară irakiană, relatează CNN.

Această sursă a evocat „îngrijorări tot mai puternice ale Rusiei cu privire la faptul că mii de terorişti ruşi pot comite acte criminale în cadrul ISIS (un acronim al SI)”.

Acest acord este anunţat în contextul în care Statele Unite sunt îngrijorate de recenta mobilizarea militară a Rusiei în Siria şi pare să confirme unele suspiciuni americane cu privire la existenţa unei cooperări între Bagdad şi Moscova.

O coaliţie condusă de către Washington efectuează, de anul trecut, atacuri aeriene împotriva unor poziţii SI în Irak şi Siria. Însă, în prezent, Rusia îşi sporeşte prezenţa în regiune.

Preşedintele american Barack Obama urmează să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin luni – pentru prima dată după un an – pentru a discuta despre planurile Moscovei în Siria.

Rusia a trimis avioane, tancuri şi sisteme de rachete în această ţară devastată de război, potrivit Pentagonului.

Statele Unite urmăresc de asemenea îndeaproape informaţii cu privire la crearea unei operaţiuni la Bagdad, în vederea unei coordonări a eforturilor între elemente irakiene, iraniene, ruse şi siriene.

Aceasta nu ar fi prima cooperare între aliaţi şi inamici ai Statelor Unite în lupta împotriva Statului Islamic.
Guvernul irakian întreţine relaţii puternice cu Iranul, care a antrenat, consiliat şi susţinut milţii şiite irakiene care luptă împotriva SI.

De asemenea, Australia a anunţat, în aprilie, că va împărtăşi anumite informaţii cu Iranul, îndeosebi cu privire la jihadişti din Australia care se duc în Irak pentru a lupta în cadrul SI.

Pe de altă parte, o sursă diplomatică militară de la Moscova a declarat pentru Interfax că centrul de coordonare de la Bagdad urmează să fie condus prin rotaţie de către ofiţeri din cele patru ţări, începând cu Irakul, potrivit postului Radio Free Europe-Radio Liberty (RFE-RL).

De asemenea, o comisie ar putea să fie creată, la Bagdad, pentru a plănui operaţiuni militare şi a coordona unităţi ale forţelor armate în lupta împotriva SI, a adăugat această sursă.

Un oficial de la Ministerul rus de Externe declara vineri pentru Interfax că Moscova ar putea, „în mod teoretic”, să se alăture coaliţiei anti-SI conduse de către Statle Unite, dacă Damascul este inclus în cadrul eforturilor internaţionale împotriva grupării teroriste şi dacă orice operaţiune militară internaţională în Siria are la bază un mandat ONU.

În pofida unor ajutoare în valoare de peste 20 de miliarde de dolari şi unei formări acordate de către Statele Unite, armata irakiană aproape s-a prăbuşit în faţa avansării Statului Islamic, care deţine controlul asupra unor bucăţi importante din nordul şi vestul acestui producător de petrol şi membru OPEC.”

Romania Libera

UE trebuie să accepte un milion de refugiaţi anual

de George Soros

Se arata ca:

„Uniunea Europeană trebuie să accepte responsabilitatea pentru absenţa unei politici comune privind azilul, care a transformat valul în creştere de refugiaţi din acest an, dintr-o problemă ce putea fi administrată, într-o altă criză politică. Fiecare stat membru s-a concentrat în mod egoist pe propriile interese, adesea acţionând împotriva intereselor celorlalţi. Această abordare a mărit panica printre solicitanţii de azil, publicul general şi autorităţile responsabile de ordine. Iar refugiaţii au fost principalele victime.

UE are nevoie de un plan cuprinzător pentru a răspunde la această criză, unul care să reafirme guvernarea eficientă a valurilor de solicitanţi de azil, astfel încât acestea să se desfăşoare într-un mod sigur şi ordonat, într-un ritm care să reflecte capacitatea Europei de a le absorbi. Pentru a fi cuprinzător, planul trebuie să se extindă dincolo de graniţele Europei. E mai puţin problematic şi mult mai puţin costisitor să menţii potenţialii solicitanţi de azil în sau în apropierea locului unde se află în prezent.

Cum originea actualei crize este Siria, soarta populaţiei siriene trebuie să fie prima prioritate. Dar nu trebuie uitaţi nici ceilalţi refugiaţi sau migranţi. De asemenea, un plan european trebuie să fie acompaniat de un răspuns global, sub autoritatea Naţiunilor Unite şi care să implice statele sale membre. Astfel se va distribui povara crizei siriene unui număr mai mare de ţări, cât timp sunt stabilite standarde globale pentru problemele migraţiei forţate, în general.

Iată cele şase componente ale unui plan complet.

În primul rând, UE trebuie să accepte cel puţin un milion de refugiaţi în fiecare an, în viitorul apropiat. Şi, pentru a face asta, trebuie să împartă povara în mod corect, un principiu pe care o majoritate calificată l-a stabilit în cele din urmă la summitul de săptămâna trecută.

Finanţarea adecvată este esenţială. UE trebuie să ofere câte 15.000 de euro per solicitant de azil pentru primii doi ani, astfel încât să se poată asigura cazarea, îngrijirea medicală şi costurile pentru educaţie şi pentru a face ca refugiaţii să fie mai uşor de acceptat de către statele membre. Poate mări aceste fonduri prin emiterea unor obligaţiuni pe termen lung, folosindu-se de calificativul său nepătat AAA pentru capacitatea de împrumut, care va veni cu avantajul oferirii unui stimulent fiscal justificat pentru economia europeană.

Este la fel de important să permită atât statelor, cât şi solicitanţilor de azil să-şi exprime preferinţele, apelând cât mai puţin posibil la constrângere. Plasarea refugiaţilor acolo unde vor ei să meargă – şi unde sunt doriţi – este o condiţie esenţială pentru succes.

În al doilea rând, UE trebuie să conducă eforturile globale de a oferi finanţare adecvată către Liban, Iordania şi Turcia pentru a susţine cele patru milioane de refugiaţi care locuiesc în prezent în aceste ţări. Până acum, doar o mică parte din fondurile necesare, chiar şi pentru nevoile primare, a fost strânsă. Dacă sunt incluse şi educaţia, calificarea şi alte nevoi esenţiale, costurile anuale sunt de cel puţin 5.000 de euro pe refugiat sau de 20 de miliarde de euro. Ajutorul oferit azi de UE Turciei, deşi s-a dublat săptămâna trecută, ajunge abia la doar un miliard de euro. În plus, UE ar trebui să contribuie la crearea în regiune a unor zone economice speciale cu statut preferenţial de comerţ, inclusiv în Tunisia şi Maroc, pentru a atrage investiţii şi pentru a genera locuri de muncă atât pentru localnici, cât şi pentru refugiaţi.

UE ar trebui să îşi asume un angajament anual faţă de ţările din prima linie de cel puţin 8-10 miliarde de euro, diferenţa fiind acoperită de Statele Unite şi restul lumii. Această sumă se poate adăuga obligaţiunilor pe termen lung emise pentru a susţine solicitanţii de azil din Europa.

În al treilea rând, UE trebuie să înceapă imediat construirea unei Agenţii europene unice pentru azil şi migraţie şi, în cele din urmă, o Poliţie de frontieră comună. Actuala cârpeală realizată de 28 de sisteme separate de acordare a azilului nu funcţionează: este scumpă, ineficientă şi produce mai ales rezultate nepotrivite atunci când vine vorba de identificarea celor care se califică pentru azil.  Noua agenţie va simplifica treptat procedurile, stabilind reguli comune pentru angajare şi antreprenoriat, precum şi pentru beneficii constante. Şi va dezvolta o politică eficientă şi respectând  drepturile pentru returnarea migranţilor care nu se califică pentru azil.

În al patrulea rând, rute sigure de călătorie trebuie să fie stabilite pentru solicitanţii de azil, începând de la preluarea lor din Grecia sau Italia până la ţările de destinaţie. Acest pas este foarte urgent, pentru a diminua panica. Următorul pas logic este de a extinde aceste drumuri sigure către regiunea din prima linie, astfel încât să fie redus numărul de migranţi care aleg periculoasa traversare a Mediteranei. Dacă solicitanţii de azil au o şansă rezonabilă de a ajunge în cele din urmă în Europa, există o mai mare probabilitate ca ei să rămână, de fapt, acolo unde se află. Pentru aceasta, vor fi necesare negocieri cu ţările din prima linie, în cooperare cu Agenţia ONU pentru Refugiaţi, pentru a stabili acolo centre de procesare, Turcia fiind o prioritate.

Aranjamentele operaţionale şi financiare dezvoltate de UE ar trebui folosite pentru a stabili standarde globale pentru tratamentul solicitanţilor de azil şi migranţilor. Aceasta este a cincea piesă a unui plan cuprinzător.

În fine, pentru a primi şi integra mai mult de un milion de refugiaţi şi migranţi în fiecare an, UE are nevoie să-şi mobilizeze sectorul privat, ONG-uri, grupuri religioase şi companii, care să se comporte ca nişte sponsori. Pentru aceasta, nu va fi nevoie doar de o finanţare suficientă, ci şi de capacitatea umană şi de IT pentru a face legătura dintre migranţi şi sponsori.

Exodul din Siria distrusă de război nu ar fi trebuit să devină o criză. Nu a apărut peste noapte, era uşor de prevăzut şi uşor de administrat de către Europa şi comunitatea internaţională. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a pregătit un plan în şase puncte de a aborda criza. Dar acest plan, care pune pe locul doi drepturile umane ale refugiaţilor şi migranţilor, după securitatea graniţelor, ameninţă să divizeze şi să distrugă UE prin renunţarea la valorile pe care a fost construită şi prin violarea legilor care ar trebui să o guverneze. UE trebuie să răspundă cu o politică europeană reală pentru azil, care să pună capăt panicii şi inutilei suferinţe umane.

George Soros este preşedinte al Soros Fund Management şi preşedinte al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă. Este autor multor cărţi, printre care „Alchimia finanţelor“, „Noua paradigmă pentru pieţele financiare: criza creditelor din 2008 şi ce înseamnă“ şi „Tragedia Uniunii Europene“.

Copyright: Project Syndicate, 2015.

http://www.project-syndicate.org

Putin lansează ACUZAȚII grave la adresa SUA: Susţin în mod ILEGAL rebelii în Siria

Se arata ca:

„Vladimir Putin a catalogat, duminică, ilegală şi ineficientă susţinerea pe care Statele Unite o oferă forţelor rebele din Siria. Mai mult, liderul de la Kremlin a arătat că rebelii antrenaţi de americani dezertează pentru a se alătura Statului Islamic, informează Mediafax.

„În opinia mea, acordarea unui sprijin militar unor structuri ilegale contravine principiilor dreptului internaţional modern şi Cartei ONU”, afirmă el, potrivit unui fragment dintr-un interviu acordat posturilor americane CBS şi PBS pe care Kremlinul l-a făcut public.

Putin a declarat – într-un interviu înregistrat, pentru posturi americane, înainte de întâlnirea cu preşedintele american Barack Obama – că preşedintele sirian Bashar al-Assad merită susţinerea internaţională întrucât luptă împotriva unor organizaţii teroriste.

Obama şi Putin urmează să discute luni, după ce liderul rus va susţine un discurs la ONU, în pofida faptului că oficiali de la Casa Albă şi de la Kremlin s-au contrazis în legătură cu lucrurile despre care vor vorbi şi chiar în legătură cu cine a iniţiat întâlnirea.

Rusia şi-a intensificat implicarea militară în Siria în ultimele săptămâni, iar oficiali americani acuză Moscova că trimite avioane de luptă, tancuri şi alte echipamente în ajutorul armatei siriene.

Brusca acumulare militară rusă, luna aceasta, în sprijinul lui al-Assad, dar şi o criză a refugiaţilor care s-a revărsat din regiune în Europa relansează încercări de soluţionare a conflictului din Siria.

O nouă tactică americană în Siria ar putea aduce alături Rusia, Arabia Saudită şi ţări ca Turcia sau Qatarul, care susţin grupări ale opoziţiei siriene.

Relaţiile americano-ruse au atins cel mai scăzut nivel din perioada de după Războiul Rece, din cauza crizei din Ucraina, în pofida faptului că ambele părţi împărtăşesc îngrijorări faţă de ameninţarea pe care o reprezintă Statul Islamic – dar nu sunt de acord asupra abordării.

Putin afirmă că Damascul ar trebui să fie inclus în eforturile internaţionale de luptă împotriva SI – o solicitare pe care Washingtonul o respinge -, şi critică planurile americane de a antrena până la 5.000 de rebeli sirieni pe an pentru a lupta împotriva Statului Islamic.

„Se pare că doar 60 dintre aceşti luptători au fost antrenaţi corespunzător, având în vedere că doar patru sau cinci poartă, în realitate, arma”, a declarat el. „Restul au dezertat cu armamentul american, să se alăture ISIS”, a adăugat Putin, referindu-se la Statul Islamic.

Unii critici l-au îndemnat pe Obama să acţioneze mai hotărât în Orientul Mijlociu şi în Siria – unde, potrivit ONU, peste 250.000 de persoane au murit în cei peste patru ani de război civil – apreciind că lipsa unei politici americane clare a oferit Statului Islamic oportunităţi să se extindă.

Putin afirmă că susţinerea Guvernului al-Assad de către Moscova are la bază Carta ONU.

„Noi oferim asistenţă numai entităţilor Guvernului legitim”, a declarat el. „Începând de azi (această asistenţă) a luat forma livrărilor de armament către Guvenul sirian, formării de personal şi ajutorării poporului sirian”, anunţă Putin.”

Analiză Der Spiegel: Cum ar putea fi oprit exodul refugiaţilor sirieni

Se arata ca:

„Milioane de sirieni îşi abandonează ţara şi se îndreaptă către Europa, după ce locul pe care îl numeau „acasă” s-a transformat în Infern, în ultimii patru ani, din cauza conflictului între regimul președintelui Bashar al-Assad şi contestatari. Publicația germană Der Spiegel notează, astfel, într-o analiză, că, atâta timp cât fiecare tabără este sprijinită de aliați cu propriile lor interese, rezolvarea conflictului este improbabilă.

Ameninţările care provoacă exodul

Conflictul în Siria a fost complicat de Marea Britanie şi Franţa, care au anunţat că intenţionează să desfăşoare atacuri aeriene împotriva grupării teroriste Stat Islamic (SI), apreciază publicația germană.

Citeşte şi: Cum se transformă Europa într-o fortăreaţă în faţa refugiaţilor

Totuşi, până la actele teroriste ale Statului Islamic în Siria, principalele motive pentru care sirienii îşi părăsesc ţara sunt bombele lui Assad, Forţele Aeriene siriene şi întreaga situaţie politică a ţării, care pare imposibil de rezolvat. Soldaţii lui Assad au ucis 11.500 de oameni, în lunile ianuarie şi august, timp în care SI a omorât 1.800 de oameni, conform Reţelei Siriene pentru Drepturile Omului.

În plus, după anunţurile Regatului Unit şi ale Franţei, teroriştii SI au luat măsuri de apărare împotriva atacurilor aeriene – trupele lor operează în oraşe şi împiedică localnicii să plece, prin ridicarea unor puncte de control şi aplicarea unor pedepse draconice împotriva celor care încearcă să li se opună. Astfel, forţele vestice nu pot ataca membrii grupării teroriste.

Singurele soluţii posibile

Orice soluţie pentru oprirea războiului ar trebui să fie similară cu cea propusă în anul 201, când ambele tabere s-au întâlnit pentru negocieri secrete la Château de Bossey, în oraşul american Lake Geneva. Soluţia începea cu exilarea lui Assad şi a clanului său, generalii-cheie şi familiile lor, potrivit Der Spiegel.

Citeşte şi: Cum ar putea Arabia Saudită să rezolve criza refugiaţilor

De asemenea, soluţia ar trebui să includă şi amnistii pentru combatanţii din ambele tabere, înmânarea puterii către autorităţile locale şi o luptă comună împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

La întâlnirea secretă, ambele tabere, inclusiv unul dintre consultanţii lui Assad, au căzut de acord: „Ne vom lupta până vom distruge şi ultima clădire din Damasc. Dar ce se va întâmpla după aceea? Ţara va fi distrusă. Niciuna dintre tabere nu va putea câştiga sau înceta lupta”.

Însă, această soluţie impunea presiuni militare împotriva lui Assad, pe care Washington nu le acceptă. Chiar şi stabilirea unor zone în care este interzisă survolarea aeronavelor militare, astfel încât populaţia să supravieţuiască, ar fi fost respinsă de SUA, în repetate rânduri.

Citeşte şi: Cei mai cunoscuți refugiaţi care au schimbat istoria

Tot astfel, Moscova îl sprijină pe Assad cu resurse militare, sub pretextul că luptă împreună cu forţele vestice împotriva „teroriştilor”. Însă, în timp ce SUA şi Europa numesc „terorişti” membrii grupării SI, Rusia îi numeşte astfel pe rebelii sirieni, oponenţii lui Assad, notează publicația germană.

De altfel, recent, cel puțin 15 avioane ruse de tip cargo cu echipamente și personal au aterizat, în ultimele două săptămâni, la baza militară din provincia Latakia, în vestul Siriei, declara, sâmbătă, pentru AFP, o sursă militară.

Fiecare ţară are interesul ei

Rusia şi Iran vor să îl menţină pe Assad la putere, iar ţările vestice nu sunt dispuse să îl dea jos şi să se opună, astfel, votului Rusiei în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite şi să pună în pericol tratatul nuclear cu Iranul.

SUA vrea doar să lupte împotriva grupării SI şi, prin urmare, a investit 500 de milioane de dolari într-un program de pregătire pentru luptători sirieni. Însă, cei mai mulţi dintre primii 54 de soldaţi din aceste unităţi finanţate de americani au fost răpiţi de membri ai grupării al-Nusra, care au crezut că ei sunt ţinta campaniei americane.

Pe de altă parte, Arabia Saudită şi Qatar tind să finanţeze grupurile islamiste, în care SUA nu au încredere, iar Turcia îşi caută aliaţi în războiul împotriva separatiştilor kurzi.

Până acum, alte două părţi ale conflictului au ocupat porţiuni mari din Siria. În nordul ţării, trupele YPG (Unitățile de Protecție ale Poporului Kurd, aripa armată a Partidului Uniunea Democratică, n.red.) controlează trei regiuni, de-a lungul frontierei cu Turcia. Deşi partidul kurd din Siria neagă orice intenţie de a-şi crea propriul stat, oficialii din ţările vestice îl contrazic, mai ales că Executivul turc face tot posibilul să împiedice YPG să câştige mai mult teritoriu. De asemenea, Hezbollah a ocupat o porţiune largă, de-a lugul graniţei cu Liban.

Până acum, 300.000 de migranți au ajuns în Europa şi peste 2.600 au murit în încercarea de a traversa Marea Mediterană, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

Citește și:  FOTO. De la fostele lagăre naziste la căsuțe în Alaska. Unde vor fi cazați refugiații

Suntem in fata unei situatii dificile dupa criza economica din 2008 care a bulversat toata lumea. Insa situatia actuala este poate cea mai dificila de la caderea comunismului. Solutia, dupa parerea mea, la aceasta criza a imigrantilor ce afecteaza puternic Europa, consta in reconfigurarea stabilitatii politice in tarile afectate de Primavara Araba. Nu e vorba numai de Siria, mai e si Libia cu o situatie foarte complicata. Iar Uniunea Europeana, impreuna cu SUA, trebuie sa vina cu solutii in acest sens. Noi trebuie sa avem regimuri politice stabile si prietene in aceste tari. Si trebuie studiate formule democratice care, odata aplicate, sa induca stabilitate politica in tarile in care sunt aplicate – ma gandesc, de pilda, si la Eriteea.

Uniunea Europeana nu poate sa primeasca 1 milion de refugiati anual pentru ca nu e pregatita pentru asa ceva. Nu e vorba numai de dreptul de azil. De aceea trebuie gasite cai de a stabiliza situatia politica din tarile din care provin acesti imigranti, de pilda: Siria, Libia, Irak, Afganistan.

Pe de alta parte, poate pentru prima data de la terminarea Razboiului Rece, avem o Rusie belicoasa la adresa Occidentului si valorilor sale, lucru ce ar trebui sa ne puna in garda!! Rusia nu va ceda pozitia sa in Siria si se si vede lucrul asta din declaratiile lui Vladimir Putin. Pe de alta parte prinde contur axa Kremlin-Damasc-Teheran, cu consecinte imprevizibile. Iata un alt articol interesant din Gandul:

Rusia are o strategie coerentă în Siria, iar israelienii sunt singurii care par să priceapă asta

de Lelia MUNTEANU

Se arata ca:

Contrar uzanţelor diplomatice, premierul Netanyahu s-a deplasat la Moscova împreună cu şeful Marelui Stat Major, general locotenent Gadi Eizenkot, şi cu şeful Informaţiilor Militare, general maior Herzl Halevi. La rândul său, preşedintele Putin a fost asistat la discuţii de consilierul pe probleme de siguranţă naţională, redutabilul Nikolai Patruşev.

Anticipam zilele trecute scopul principal al vizitei, acum lucrurile sunt clare şi confirmate. În primul rând, premierul israelian a dorit să se pună de acord cu preşedintele rus asupra noilor reguli ale jocului în regiune, să se încredinţeze că  operaţiunile sale asupra Hezballah nu vor fi stânjenite de prezenţa trupelor ruse şi – lansând o ipoteză de proporţii bibilice, cum obişnuieşte – să tatoneze intenţiile Iranului în legătură cu Înălţimile Golan. (Cu zece zile înainte de vizita delegaţiei israeliene, la Moscova ajunsese generalul iranian Qassem Suleimani, membru al Armatei Gardienilor Revoluţiei, comandantul brigăzii paramilitare a acesteia, însărcinată cu operaţiunile clandestine în străinătate, care a avut o lungă conversaţie cu acelaşi consilier, generalul Patruşev). Securitatea Israelului se şubrezeşte pe zi ce trece – cu un Ierusalim în flăcări, cu rachetele Hezballah căzând în neştire. În contextul acesta, prezenţa iranienilor în zonă, care nu e o noutate, devine o ameninţare mortală, dacă e încurajată de ruşi. În al doilea rând, prin vizita la Moscova, Israelul a dorit să dea un semnal şi un avertisment Statelor Unite.

E drept că, în istoria relaţiilor bilaterale, Netanyahu n-a obţinut niciodată mai nimic de la Putin. Acum însă lucrurile s-au schimbat, chiar dacă răspunsurile lui Putin au fost la fel de alunecoase ca de obicei. Ceea ce Israelul pare a fi înţeles înaintea altora este că Rusia, spre deosebire de Statele Unite, are o strategie coerentă în zonă, iar situaţia politică internaţională e coaptă pentru a o pune în aplicare (demersurile confuze ale americanilor şi presiunile pe care criza refugiaţilor le exercită asupra Uniunii Europene).

Nu e lipsit de importanţă faptul că până şi susţinătorii preşedintelui Obama sunt obosiţi de bâjbâieli. Nicholas Kristof, editorialistul de la  New York Times, a postat pe twitter, la 18 septembrie, următorul text, cu un link la o analiză dură a lui Peter Baker (consemnată cu o zi înainte în paginile jurnalului): “White House just sounds sillier and sillier on Syria. Even for those of us sympathetic to Obama, this is nonsensical”. (N-am citit frazele lui Kristof pe twitterul său, ci pe site-ul unui jurnalist saudit, dovadă că mesajul dublului premiat Pulitzer s-a împrăştiat repede).

Încoerenţa care domneşte în coaliţia anti-ISIS coordonată de Statele Unite a grăbit deplasarea lui Netanyahu la Moscova.

Sunt zile în care confuzia e atât de mare, încât nu se ştie cine cu cine luptă la sol. (Din aer, perspectiva trebuie să fie şi mai descurajantă).

Membrilor coaliţiei (în special ai “Axei Sunnite” – Turcia, Egipt, Arabia Saudită şi Qatar) nu le e încă limpede care este inamicul principal: autointitulatul Stat Islamic, An-Nusra şi celelalte grupări teroriste sau Al-Assad. Până una-alta, turcii şi-au luat drept ţintă kurzii (singurii care luptă eficient împotriva ISIS şi care, chiar în aceste ore, încearcă să cucerească oraşul de graniţă Jarabulus, ceea ce le-ar tăia voluntarilor veniţi prin Turcia legăturile cu teritoriul cucerit de ISIS).

Americanii iniţiaseră un program de pregătire destinat “rebelilor moderaţi” (de ani de zile dăinuie această contradicţie în termeni), inamici ai regimului de la Damasc, program în care s-au băgat vreo 500 milioane de dolari, care însă a scos până acum o “promoţie” de doar câteva zeci de persoane, capturate, dezarmate şi nimicite de cum au intrat în luptă.

Ce au discutat Putin şi Netanyahu, precum şi generalii celor două armate, în spatele uşilor închise, vom înţelege curând. Primul atac major al ruşilor în regiune ne va spune mai multe şi despre strategia pe care au adoptat-o.

Cred, în lumina ultimelor informaţii, că Rusia va începe prin a-şi desfăşura forţele în zona central-vestică a Siriei, la Hama. Acolo îşi poate deschide două fronturi de luptă: împotriva miliţiilor jihadiste ale Jabhat An-Nusra (franciza Al-Qaeda în Levant) şi împotriva ISIS. Altădată luptând alături de ISIS, An-Nusra (sprijinită puternic de turci, inclusiv pentru a lupta contra kurzilor simpatizanţi PKK, declarată abia în vara anului trecut organizaţie teroristă) se concentrează acum asupra armatei lui Al-Assad.

E foarte complicat, dar logic.

Însă Orientul Mijlociu rămâne, cum spunea un fost premier israelian, un spaţiu unde impresiile sunt importante.”

Evident, Israelul e preocupat de propria lui securitate si Hezballah-ul face parte din mai sus amintita axa – noua „axa a raului”, cum ar fi spus Geroge W. Bush.

Un prim pas spre stabilizarea situatiei din Siria pare a fi inceput prin lupta impotriva Statului Islamic. Pe de alta parte, iata ce titreaza Romania Libera:

Kerry vede oportunităţi către progrese în dosarul sirian, înaintea unei întâlniri cu Zarif

Se arata ca:

„John Kerry a declarat că vede în această săptămână o ocazie pentru înregistrarea unor progrese către încheierea războiului civil din Siria, înaintea unei întâlniri cu ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif sâmbătă, în marja Adunării Generale a ONU, relatează Reuters în pagina electronică.

Oficiali occidentali au declarat că secretarul de Stat american vrea să lanseze o nouă iniţiativă în vederea găsirii unei soluţii politice la conflictul sirian, care a căpătat o nouă dimensiune din perspectiva mobilizării militare a Rusiei în susţinerea preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi a crizei refugiaţilor care s-a revărsat în Europa.

Noua abordare americană, despre care oficialii citaţi au subliniat că se află într-o fază incipentă, ar putea aduce Rusia, un aliat major al lui al-Assad, alături de ţări precum Arabia Saudită, Turcia şi Qatarul, care susţin grupări ale opoziţiei siriene faţă de al-Assad.

„Eu consider această săptămână drept o oportunitate majoră pentru orice ţări care vor să joace un rol important în încercarea soluţioării uneia dintre cele mai dificile probleme din Orientul Mijlociu”, le-a spus el unor jurnalişti, în timp ce poza alături de Zarif.

„Este necesar să obţinem pacea şi o cale înainte în Siria, în Yemen, în regiune”, a declarat Kerry. „Eu cred că există oportunităţi săptămâna aceasta, prin aceste discuţii, în vederea unor progrese”, a adăugat el.

Zarif a spus că prioritatea sa în această întâlnire este să discute despre implementarea acordului de la 14 iulie, prin care Iranul a convenit să adopte măsuri în vederea limitării programului său nuclear în schimbul anulării sancţiunilor economice care i-au paralizat economia.

„Sperăm ca prin implementarea totală (a acordului), cu bună-credinţă, să (punem capăt) unei anumite neîncrederi care a existat timp de multe decenii”, le-a spus Zarif jurnaliştilor.”

Impresia mea este ca Obama a dorit inca demult sa atraga Iranul de partea SUA. E un joc foarte complicat de redefinire a sferelor de influenta in Orientul Mijlociu. Insa Rusia, mi se pare, nu va renunta la Bashar al-Assad… Al-Assad este util Moscovei, iar Rusia are interes in mentinerea unor baze militare in Siria, in estul Mediteranei, punct strategic foarte important. Vom vedea ce vor discuta Obama cu Putin… Dar daca Israelul va fi de partea Rusiei…?

Ceea ce e straniu in acest Razboi Civil din Siria este pe cine sprijina, de fapt, SUA… Daca ne uitam la Opozitia ce lupta impotriva lui al-Assad, aceasta e un conglomerat, eterogen, desigur, compus din islamisti moderati si salafisti jihadisti. Eu chiar nu inteleg conceptia Statelor Unite: vor sa-l dea jos pe Assad si sa implementeze democratia cu acestia? Mai ales ca si aceasta Opozitie este divizata: ceea ce se numeste Opozitia Siriana si Armata de Cucerire, mai toata salafista si jihadista, daca inteleg bine, si care are drept oponent pe ISIS. Problema ar fi: care sunt fortele cu adevarat democratice din toata ciorba asta? Adica forte politice care ar putea conduce aceasta tara pe drumul catre democratie. Acelea ar trebui sprijinite. Simpla indepartare a lui Bashar al-Assad de la Putere, nu ofera nicio garantie asupra unui viitor democratic al Siriei. Dupa parerea mea, islamistii radicali nu se afla numai in ISIS, vazut ca fiind raul cel mai mare. Sunt tot felul de grupari salafiste jihadiste – Al-Qaeda intr-un cuvant -, dar si Fratia Musulmana din Siria sau Legiunea Sham, care par a fi moderati si avand in vedere un islamism democratic (Fratia Musulmana din Siria), dar reuniti, din cate inteleg, sub umbrela Armatei de Cucerire. Mie nu imi e deloc clar cum se vor pozitiona politic toti acestia daca Bashar al-Assad ar fi indepartat de la Putere. Sau daca nu cumva vor incepe o noua lupta pentru Putere, ceea ce pare a fi foarte probabil. Pozitia Statelor Unite cu privire la acest aspect e neclara, aproape inexistenta. Nu stim ce anume are in vedere SUA daca Bashar al-Assad ar fi indeparat de la Putere. Nu e foarte clar nici care din aceste fractiuni sunt sprijinite de fapt de SUA. Intr-un asemenea peisaj politic, instabilitatea e la ea acasa. Ca sa poti sa stabilizezi lucrurile, trebuie sa sprijini forte politice ce ar dori o Sirie democratica. Aceste forte ar putea fi reunite intr-un bloc politic mai mare si ar putea actiona coerent in vederea atingerii acestui scop. Ceea ce vreau sa spun este ca simpla actiune militara si politica impotriva ISIS sau simpla indepartare a lui Bashar al-Assad de la Putere nu are cum sa rezolve problema. De fapt, aceste lucruri nici nu inseamna o strategie coerenta. Si atunci lucrurile ar putea fi sortite esecului. Daca dorim ca Siria sa urmeze un model occidental de democratie, atunci ar trebui sa vedem care sunt fortele politice dispuse sa militeze pentru asa ceva si sa le sprijinim. De la asta trebuie plecat. Faptul ca se efectueaza atacuri aeriene asupra ISIS, numai acest lucru, nu rezolva problema, mai ales ca ISIS are strategia raspunsului asimetric, apeland la terorism. Ar trebui trimise trupe de catre NATO pe teren. Dar chiar si asa, fara forte politice dispuse sa implementeze democratia de tip occidental, lucrurile stau in aer: ori va fi inlocuit Bashar al-Assad cu un altul poate mai periculos pentru pacea, stabilitatea si securitatea din regiune, ori vom avea o noua lupta prin mijloace teroriste pentru acapararea Puterii intre tot felul de fractiuni, fara sa se rezolve nicio problema.

De asemenea, un lucru care iarasi ar trebui sa dea de gandit Washingtonului este apropierea Irakului de Rusia, Iran si Siria, lucru care demonstreaza prestatia politica mediocra a SUA in regiunea aceasta. SUA ar fi trebuit sa fie in continuare un furnizor de securitate pentru Irak in era post-Saddam pentru a intari ceea ce a castigat prin inlaturarea lui Saddam Hussein si pentru a intari Irakul. E o greseala strategica faptul ca SUA au abandonat, practic, Irakul si lupta impotriva Statului Islamic, care s-a dezvoltat drept consecinta a acestui lucru, incepand ulterior sa puna probleme grele in Siria.

Recomand un articol interesant al D-lui. Cristian Preda aparut in Ziare.com:

E Victor mai european decat Viktor?

 de Cristian Preda, europarlamentar

Se arata ca:

– O sa-i tratam ca pe niste oameni, nu cum ii trateaza vecinii nostri maghiari, cu bata si inseriati.

– Astea sunt minciuni sfruntate!

– In Ungaria, in inima Europei, sunt decidenti politici cu nimic mai buni decat cei din Siria, Libia sau alte tari din care fug respectivii refugiati.

Victor Ponta si-a pierdut autocontrolul. Politicienii europeni civilizati nu formuleaza astfel de calomnii salbatice.

– Comportamentul oficialilor maghiari n-are nicio legatura cu ideea de Europa. Ziduri, caini, politisti, arme – astea arata ca in anii 30.

– Anumiti lideri politici romani sunt foarte frustrati… Premierul roman s-a prins intr-o spirala a minciunilor.

– Ridicarea de garduri care sa delimiteze „Europa civilizata” de restul Europei este un gest mai degraba autist si inacceptabil, in afara spiritului european.

– Ne-am astepta la mai multa modestie din partea unui ministru de Externe al carui premier se confrunta cu un proces.

– Atitudinea Ungariei in criza refugiatilor e ne-europeana si o rusine pentru Europa.

– E rusinea Europei ca Ponta minte in mod constant si calomniaza o tara vecina.

– O sa-mi apar tara si guvernul!

Romania a fost necinstita si si-a calculat gresit puterea.

Replicile reproduse mai sus au fost schimbate in perioada 14-21 septembrie 2015, intre oficiali romani (premierul si ministrul de Externe) si maghiari (ministrul de Externe si vicepresedintele Parlamentului). Prilejul a fost oferit de criza migrantilor. In mod paradoxal, ea a starnit o competitie intre Bucuresti si Budapesta cu tema: „cine e mai european?”. Exprimarile celor implicati vadesc nervozitate si intoleranta, ingrediente ale unui nationalism arogant.

Din perspectiva europeana, dialogul – de fapt, sirul de insulte – e ridicol. Intr-adevar, cand a fost vorba despre solutia propusa de Comisia Europeana pentru criza migrantilor, si Romania, si Ungaria au votat la fel in Consiliul JAI, impotrivindu-se planului Juncker. De ce, atunci, atata energie consumata pentru a jigni un vecin, cu care esti, pe fond, de acord?

Nu e, de altfel, unicul dialog contondent. Ridicand ziduri la granite, Ungaria a iritat mai multi vecini, dar nu doar ea a fost implicata in certuri care ar fi parut imposibile in urma cu 2-3 luni. Tensiunea cea mai mare s-a ivit, deocamdata, in relatia dintre Belgrad si Zagreb: s-a ajuns la blocarea camioanelor la granita, apoi a persoanelor. Nu a refugiatilor din Siria, ci a vecinilor europeni.

Dificultatile de a gestiona criza migratiei au creat numeroase efecte surprinzatoare. Am in vedere, in primul rand, reintroducerea controalelor la frontierele dintre mai multe state Schengen. Dar tensiuni nationaliste n-au aparut decat intre fostele tari comuniste. Care sa fie, deci, explicatia?

Avansez aici o ipoteza. Criza ne-a prins – pe toti europenii – la fel de nepregatiti cum ne-a gasit si cea din zona euro. Ambele au, de altfel, cauze in afara Uniunii. Destabilizarea a fost la fel de ampla, fiindca nici in cazul monedei comune, nici in privinta valului de refugiati nu aveam reguli care sa se aplice in mod pertinent. De pilda, Conventia de la Dublin, care prevede ca azilul se cere doar in tara unde pui piciorul, nu avea in vedere mase impresionante de oameni, ci doar indivizi disparati.

In Occident, migrantii nu erau, insa, ceva cu totul nou. Societatea si politicienii erau obisnuiti sa dezbata asemenea chestiuni si sa asume gazduirea. Cu exceptia fostei Iugoslavii, tarile din Europa centrala si orientala n-au cunoscut in trecutul lor recent migratia si refugiul. Cand au dat cu nasul de ele, indiferent ca era vorba de intrarea in tara a sute de mii de persoane (cum s-a intamplat in Ungaria) sau doar de fantasma strainilor (cum a fost, deocamdata, cazul in Romania), guvernele au recurs la replierea nationalista. Limbajul a tradus/tradat in mod dramatic frica de Celalalt.

Pentru Viktor, nu a mai contat ca e vorba despre un sirian sau despre vecinul Victor. Si nici viceversa.

Migrantii ii obliga pe europeni la reconciliere.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 28, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu