Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Sah la rege!

Declaratiile lui Basescu la adresa Regelui Mihai au starnit vii dezbateri in presa si au fost intoarse pe toate fetele pe toate canalele de stiri. Era de asteptat ca astfel de declaratii surprinzatoare din partea Presedintelui sa starneasca astfel de reactii, care nu au aprobat parerea lui Traian Basescu.

Dar sa vedem despre ce este vorba. Mediafax ne informeaza:

Băsescu: Abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare

„”Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere”, a spus Băsescu la B1 TV.

„Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război – şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?”, a comentat Băsescu.

Întrebat dacă nu i s-a reproşat în întâlnirile cu Regele Mihai apropierea faţă de prinţul Paul, preşedintele a spus că relaţia cu acesta a fost pentru a proba faptul că nu are probleme în ceea ce priveşte Casa Regală. „Eu am făcut un gest să probez că nu am nimic cu Casa Regală, pentru că Paul e parte a Casei Regale”, a spus preşedintele.

Pe de altă parte, preşedintele a reamintit, în contextul unei întrebări, că se împlinesc 70 de ani de la „hai să-i spunem de la celebra «Soldaţi români, vă ordon treceţi Prutul!»”.

El a spus că dacă ar fi fost în acel moment istoric ar fi dat acelaşi ordin. „Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci probabil că aş fi făcut-o”, a spus el.”

Interesant ar fi sa comparam ceea ce a spus acum Presedintele cu ceea ce spunea cand si-a asumat in fata Parlamentului Raportul privind dictatura comunista in Romania. Iata ce ne spune Gandul:

Scurt curs de istorie pentru Traian Băsescu. Cum l-a „trădat” preşedintele pe Rege – în raportul Tismăneanu, Băsescu spunea că abdicarea „este unul din marile abuzuri ale comunismului”

Mediafax ne informeaza si despre parerea lui Tismaneanu:

Tismăneanu are rezerve faţă de stilistica exprimării lui Băsescu dar observă derapaje în dezbatere

Si ar mai fi de citat doua editoriale interesante.

Romania Libera:

Război total

de CRISTIAN PIRVULESCU

Gandul:

Boala lui Erostrat

de Cristian Tudor POPESCU

E clar ca toata lumea se intreaba ce l-a apucat pe Basescu de a facut astfel de declaratii. Cu ce scop? Pentru ca aceste declaratii nu par a avea un scop – sunt, mai degraba, pareri personale ale unui om, Traian Basescu. Stiti, e vorba aceea: „a vorbit si nea’ Ion, ca e si el om”, asa si Traian Basescu. Dar declaratiile cu pricina ar mai putea fi privite si sub un alt aspect. Si mie mi se pare ca reprezinta o diversiune evidenta, pe care Basescu a facut-o folosindu-se de functia de Presedinte al tarii. Deoarece atunci cand omul care este Presedintele tarii face astfel de declaratii, nu poti sa ramai indiferent. Si uite asa se isca o dezbatere, pana la urma inutila si care nu prea are legatura cu realitatile actuale ale Romaniei, dar care are darul de a creste rating-ul televiziunilor de stiri si al marilor cotidiene: doar Presedintele e cel care a spus ceea ce a spus! Evident, s-ar fi putut gasi si alte teme de mare actualitate in legatura cu reforma statului, mult trambitata de catre Basescu si PDL, cum ar fi uciderea lui Mihai Viteazul la 9 august 1601 pe Campia Turzii din ordinul lui Basta sau ce s-a intamplat in Moldova intre 1715-1726, sub domnia lui Mihai Racovita… De observat ca pana acum se dezbatea problema reorganizarii teritoriului si modificarea Constitutiei si, brusc, deodata a aparut in actualitate problematica anilor ’40 ai secolului trecut. Trebuie sa recunoastem ca Basescu e un maestru in a gasi teme de dezbatere, foarte incitante, si cred ca ar fi fost un jurnalist foarte bun. Nimic despre esecurile guvernarii Boc (era sa spun „succesurile” 🙂 ), nimic despre faptul ca se inteteste emigratia, nimic despre starea jalnica a economiei, despre salarii, despre somaj, despre absorbtia fondurilor europene, despre situatia grea din Sanatate, despre solutii la toate aceste probleme, s.a. Toate acestea au disparut ca prin farmec. Se dezbate subiectul nr.1 la ordinea zilei: ce s-a intamplat in 1947!! Brusc! Foarte interesant…

In privinta a ceea ce a declarat, parerea lui Basescu, ca om, ca simplu cetatean nu prea poate fi luata serios in considerare. Oricine poate avea pareri cu privire la un anumit eveniment istoric, poate sa-l interpreteze subiectiv. Basescu nu are pregatire de istoric si atunci cum ai putea sa iei in considerare astfel de opinii? Alta e cand un istoric academician, ca sa dau un exemplu, face o anumita apreciere asupra unui anumit eveniment. Este limpede diferenta. Basescu afirma ca tara are nevoie de tinichigii si ospatari, ca se poate invata de pe net, cu ajutorul Google. Afirmatiile foarte abrupte si insuficient documentate par a incepe sa fie o specialitate a domnului Presedinte. In caz contrar, Basescu ar trebui sa probeze, daca are informatii pe care nici marii istorici nu le cunosc, faptul ca Regele Mihai a fost sluga la rusi sau ca abdicarea din 1947 ar fi reprezentat un act de tradare al interesului national al Romaniei din partea Regelui. De fapt Basescu nu face altceva decat sa lanseze tot felul de teme de discutii. Ca sa nu ne plictisim. Sa mai fie si putin circ daca painea e scumpa. Problema ar fi ca acest circ sa nu ajunga sa ne coste, asa cum remarca si Cristian Tudor Popescu:

„Nu sunt monarhist, sunt republican. Nu l-am considerat niciodată pe fostul rege o soluţie pentru România post comunistă, nu sunt un fan al Casei Regale. Dar după aceste declaraţii ale preşedintelui Băsescu, mă simt ca stropit cu rahat. Pentru că şeful statului al cărui cetăţean sunt a insultat nici mai mult, nici mai puţin decât Istoria României. A făcut-o în acelaşi fel în care se porcăieşte cu alde Ponta, Antonescu, Voiculescu, Vântu. S-a năpustit, din senin, din iarbă verde, asupra unui brand internaţional al României, că tot aveam prea multe, fostul rege Mihai, ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat în funcţie în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, recunoscut ca atare şi invitat la evenimente internaţionale de nivelul cel mai înalt. De ce? Ca să mai facă un bine României, şi aşa cu o imagine în lume ca vai de capul ei.

A făcut-o cu acelaşi ton cu care, condamnând comunismul în Parlament în 2006, număra printre crimele imprescriptibile ale acestui regim „abdicarea forţată a regelui Mihai”.

In general vorbind, pentru puncte de vedere pe probleme istorice un presedinte ar trebui sa aiba un consilier de profesie istoric, cu care sa se consulte cu adevarat, pentru a evita unele gafe regretabile. Pentru ca, intr-adevar, una e cand un presedinte afirma ceva si alta e cand un cetatean oarecare afirma ceva. Scrupulozitatea nu pare a fi punctul forte al domnului Presedinte… Si nu e bine. Iar declaratiile pe care le-a facut la adresa Regelui Mihai sunt si contraproductive din punct de vedere politic, atat pentru el insusi cat si pentru PDL, partidul sau de suflet si care il sustine.

Nu este de mirare ca atat PDL cat si Basescu se bucura de o incredere din ce in ce mai mica din partea populatiei. Dar parca si fac tot posibilul ca lucrurile sa stea asa. Aducerea in discutie a unor astfel de teme si intr-o asemenea maniera, asa cum a facut Basescu la B1 TV nu au cum sa aduca un plus de capital electoral PDL-ului. Basescu nu mai functioneaza ca o locomotiva pentru partid! Iar lucrul asta ar trebui sa dea serios de gandit pedelistilor. De fapt asta e problema principala, care ii priveste direct intrucat alegerile se apropie. Iar Basescu care a jucat deseori si rolul premierului sau a presedintelui de partid, ca doar e presedinte jucator, este in mod firesc, date fiind asemenea circumstante, asociat cu PDL-ul, iar o scadere a popularitatii lui Basescu se reflecta si in popularitatea PDL-ului, afectand negativ partidul. PDL are astfel de probleme, dar parca nu le vede, nu vrea sa le vada…

De citit si:

Mediafax:

Washington Post: Atacul lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai i-a „şocat” pe români

Update

Iata ca reactiile continua!!

Gandul:

Ambasada SUA răspunde USL cu declaraţia preşedintelui Truman. „Regele Mihai I a avut o contribuţie extraordinară la cauza libertăţii şi democraţiei”

„Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, vineri, pentru Mediafax, că doreşte să dea publicităţii, referitor la Regele Mihai I, două documente, între care alocuţiunea preşedintelui Truman referitor la monarhul român, conform căruia acesta „a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos”.
Ambasada răspunde astfel scrisorii adresate ambasadorului Mark Gitenstein de co-preşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, în care aceştia i-au solicitat să se exprime în legătură cu declaraţia făcută de către preşedintele Traian Băsescu despre Regele Mihai.”

Băsescu, întrebat despre atacul la Rege: „E o problemă internă. Tocmai la Bruxelles nu puteţi dormi de clarificări?!”

Vladimir Tismăneanu, şocat de „declanşarea unui adevărat tsunami” de comentarii după interviul în care Traian Băsescu l-a făcut pe Rege „trădător şi slugă la ruşi”

„”Ion Iliescu, cel care l-a expulzat pe Regele Mihai din ţară la începutul anilor ’90 ca pe un infractor ordinar, se sufocă azi de indignare. La fel, Răzvan Theodorescu, istoricul care, prin declaraţiile sale cel puţin insensibile pe tema Holocaustului, făcute în poziţia oficială de ministru al Culturii, a declanşat (pe lângă nefericitul interviu al lui Iliescu din «Haaretz») decizia de a se înfiinţa Comisia Wiesel. Crin Antonescu fierbe de revoltă monarhistă, iar Cristian Tudor Popescu, cunoscutul filosemit şi antifascist, cândva apologetul negaţionstului Roger Garaudy (e nevoie să revenim la subiect, domnule CTP?) mă acuză că am capotat la testul evreităţii, nu doar la acela al vocaţiei mele intelectuale„, mai scrie Tismăneanu.” (subl.mea)

Update:

Raspunsul lui Cristian Tudor Popescu in Gandul:

Prezint scuze d-lui Vladimir Tismăneanu

Din care voi cita cate ceva:

„Nu e în chestie apologia lui Roger Garaudy. Dacă ar fi, v-aş spune că umflaţi lucrurile ca un veritabil agitator cominformist: am scris doar un articol critic, evidenţiind ce mi s-a părut raţional şi ce nu într-o carte de R. Garaudy, nicidecum o apologie a respectivului. Cât priveşte ameninţarea „e nevoie să revenim la subiect, d-le Popescu?”, măi, războinicule, măi, ninja blog, am publicat articolul şi într-o carte, sunt dispus să-l susţin în orice moment, nu cum faceţi matale cu raportul ce vă poartă numele, raport cu care dl Băsescu tocmai s-a şters la gură.

Dar maximul jegoşeniei agitprop îl atingeţi afirmând că aş fi uitat de Sergiu Andon, autorul pamfletului „Hai sictir, majestate”. Mai întâi, domnule istoric, profesor, om de ştiinţă, titlul exact al articolului în cauză, apărut în Adevărul, este „Fir-ai al naibii, maiestate!”, sictirul e o minciună din repertoriul dvs., ca să dea mai bine la public denigrarea subsemnatului. Chiar în seara declaraţiilor d-lui Băsescu pe care nu vă aranjează să le comentaţi, am răspuns încă o dată, la Realitatea TV, în legătură cu „Fir-ai al naibii, maiestate!”. Am explicat că dl Andon a introdus titlul şi textul în ultimul moment, la închiderea ediţiei, pe răspundere proprie, fără aprobarea Consiliului Director care conducea atunci ziarul Adevărul. Ani de zile am plecat capul şi am cerut scuze în numele ziarului, delimitându-mă de acel articol de câte ori eram întrebat. Când dl Andon a cumulat încă un gest asemănător, de data asta în legătură cu Mihai Eminescu, a fost destituit din funcţia de membru al Consiliului Director şi a părăsit ziarul Adevărul. Dvs, d-le Tismăneanu, aţi prezentat cuiva scuze pentru ce-a făcut dl Băsescu?

În rest, dragă Volodea, dacă dormi liniştit, aşa cum spunea dl Băsescu că va dormi după ce a citit în Parlament raportul Tismăneanu şi i-a strâns mâna regelui Mihai, chiar îmi prezint scuzele, pentru deranj.” (subl. mea)

Evenimentul Zilei:

Culisele atacului la Regele Mihai

si un editorial:

SENATUL EVZ: Turbulenţe şi derapaje

de Mircea Cărtărescu

„Nu mai avem subiecte, s-au dus minele de aur ale Columbenilor şi Zăvorancelor? No problemo. Pitorescul nostru preşedinte nu are numai aşi, cum spuneam, în mânecă, ci şi doiari şi treiari, uneori de toată jalea. Greu de înţeles cum acelaşi om care pune teme mari, grele şi adevărate pe tapetul jerpelit al politicii noastre poate veni şi cu declaraţii de o mare simplicitate, ca să nu zic altfel. Cine l-a pus, de pildă, să răbufnească ieri seară împotriva regelui Mihai, să-l numească „slugă a ruşilor” şi trădător al ţării? Mai ales, cine l-a pus să aprobe trecerea Prutului de către generalul Antonescu? Chiar dacă acestea sunt convingerile reale ale preşedintelui, ce sens avea să fie debitate pe un post de televiziune? Un preşedinte trebuie să fie diplomatic, el nu e un istoric revizionist, ci un simbol naţional. Dacă are şi unele păreri nu prea democratice, mai bine să nu şi le exprime, căci trăim într-o ţară democratică. Nu sună bine, nici frumos în gura lui părerile extrem de nepopulare de acest gen. Ce-am auzit miercuri seară pe B1 TV arată latura personalităţii lui Traian Băsescu coerentă cu „ţigancă împuţită”, „păsărică”, „stat de mămici” şi alte derapaje, dar coboară penibilul acestei laturi la un nivel mai jos. „

Mediafax:

Iliescu, despre declaraţiile lui Băsescu referitoare la Regele Mihai: Iresponsabile, descalificante

„Întrebat despre faptul că şi el a avut o relaţie dificilă cu fostul suveran, Ion Iliescu a răspuns: „Am avut şi noi problemele noastre, eu nu sunt un monarhist (…) Şi am regretat faptul că în perioada ’90-’92 s-a creat o situaţie tensionată, pe care puteam să o evităm şi atunci. Dar, după aceea, noi am stabilit relaţii de dialog normale, care au fost benefice ţării. Deci, ceea ce s-a construit de atunci de ce să fie subminat, deteriorat de momentul de faţă?„.” (subl.mea)

Update:

Tot in Gandul:

EXCLUSIV GÂNDUL. Centrul Wiesenthal: “Preşedintele Băsescu are mare nevoie de o lecţie despre Holocaustul din România”

„”Se pare că preşedintele Băsescu are mare nevoie de o lecţie corectă de istorie despre Holocaustul din România. Persoana care poartă cea mai mare responsabilitate criminală pentru uciderea în masă a atât de multor evrei este mareşalul Antonescu, dictatorul care a condus ţara până când a fost îndepărtat din funcţie. Regele Mihai a avut o influenţă minoră, dacă nu chiar inexistentă, asupra destinului evreimii din România”, a declarat într-un mesaj exclusiv pentru gândul Efraim Zuroff, directorul biroului din Israel al Centrului Simon Wiesenthal.”

Preşedintele Comunităţii Evreieşti: “Declaraţiile preşedintelui ne provoacă multă curiozitate, ca să fiu elegant. Ion Antonescu este cel vinovat”

„Deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a declarat pentru gândul că „aceste declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu ne-au provocat foarte multă curiozitate, ca să mă exprim elegant. Ne surprinde că îi atribuie Regelui Mihai un rol mult mai mare decât a avut în realitate, într-un stat care era lipsit de Constituţie şi în care nu el era un conducător al statului”.”

Foarte interesant si editorialul scris de Andreea Pora in Revista 22:

Un cap în gura Maiestăţii Sale Regele Mihai

din care am sa citez putin, recomandand, desigur, citirea integrala a intregului editorial:

„Astfel spus, Traian Băsescu, a prins momentul şi, ca să folosesc un limbaj apropiat de cel prezidenţial, „i-a tras un cap în gură regelui”. Unul care i-a lăsat muţi pe mulţi, pentru că nu trebuie să fii monarhist ca să te indigneze un astfel de gest. Meschinăria din afirmaţiile prezidenţiale („unora le dăm averi”) este cu atât mai revoltătoare, cu cât regele nu a primit înapoi de la statul român decât ceea ce i-a aparţinut prin moştenirea lăsată de Regele Carol I, şi asta după ani lungi de umilinţe şi hărţuieli din partea aceluiaşi stat. Este o subscriere la un discurs de tip vadimisto-iliescist din negura anilor imediat post-revoluţionari, estompat, din fericire, în ultima perioadă. Ne aduce aminte de perioada în care regele era împiedicat de Ion Iliescu (faţa de care preşedintele s-a arătat mult mai respectuos) să intre în ţară şi de campania de defăimare sistematică. Spre supărarea unora regele continuă să fie un simbol într-o ţară în care, iată, noroiul este materia preferată.”

 

Reclame

iunie 24, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Despre comunism

Interesant ce citim in Aldinele Romaniei Libere:

Comunismul veşnic

de Alexandru Mihalcea

Printre altele iata ce zice:

„După cum explică Togliatti în 1926: „Fireşte, avem statutele Internaţionalei Comuniste care garantează câteva drepturi câtorva tovarăşi; dar există ceva ce nu figurează în statute, anume poziţia partidului rus în Internaţionala Comunistă, funcţia sa de comandă. Aceasta este deasupra statutelor.„”(subl. si trimiterea catre Wikipedia, ale mele)

Despre Jacques Rossi aflam lucruri interesante tot din Wikipedia – aici.

Iata ce spune, printre altele, Wikipedia despre Togliatti:

„The same has been said of Togliatti’s judgement of Stalin’s policies: after the communist leader’s death in 1953, he had stated that „Joseph Stalin is a titan of thought and action. His name is to be given to an entire century…”. Later on, in 1956, after the de-Stalinization process, he had declared that: „Stalin has disseminated false and exaggerated theses, and was victim of an almost desperate perspective of endless persecution”.[citation needed] In the following year, Togliatti repeatedly stated that he had been unaware of Stalin’s crimes. The „Italian road to Socialism” he propounded from that moment moved the Italian Communist Party to more democratic and independent positions, which would lead to events such as the PCI’s condemnation of the Soviet invasion of Czechoslovakia in a famous speech given by Enrico Berlinguer in Moscow.

Despite such contradictions, Togliatti is considered by some politicians as one among the creators of Republican Italy and of its Constitution.”

Si cu toate acestea nu trebuie uitat ca Partidul Comunist Italian era cel mai mare partid comunist dintr-un stat capitalist. Pe vremea lui Berlinguer la alegerile generale din 1976 castiga 34,4% din voturi!!! Iata ce spune despre PCI Wikipedia:

„In the mid 1960s the U.S. State Department estimated the party membership to be approximately 1,350,000 (4.2% of the working age population, the proportionally largest communist party in the capitalist world at the time, and the largest party at all in whole western Europe with the German SPD).[6]”

Interesant este ca Berlinguer, incet, incet, incepuse sa se distanteze de Moscova. In ’73 pe cand era intr-o vizita in Bulgaria are un accident de masina considerat un atentat la viata sa pus la cale de Moscova. El sustinea un compromis istoric intre comunisti si crestin-democrati, pentru ca sa asigure Italiei o perioada de stabilitate politica in conditii de criza economica severa si de manevre de lovitura de stat. Dar lucrul cel mai semnificativ mi se pare urmatorul: in ’77 discuta cu Santiago Carrillo si Georges Marchais, la Madrid, liniile fundamentale ale Eurocomunismului!!! Asta nu place Moscovei, nu, nu!! Iata ce zice Wikipedia:

„A few months later Berlinguer was again in Moscow, where he gave another speech which was poorly received by his hosts, and published by Pravda only in a censored version.”

Pai nu le placea rusilor ca erau cam out din Europa, nu mai vorbesc ca si Ceausescu le dadea cu flit! Iata ce scrie Wikipedia:

„Eurocommunism was in many ways only a staging ground for changes in the political structure of the European left. Some – principally the Italians – became social democrats, while others like the Dutch CPN moved into green politics and the French party during the 1980s reverted to a more pro-Soviet stance.

Eurocommunism became a force across Europe in 1977, when Enrico Berlinguer of the Italian Communist Party (PCI), Santiago Carrillo of the Communist Party of Spain (PCE) and Georges Marchais of the French Communist Party (PCF) met in Madrid and laid out the fundamental lines of the „new way”. The PCI in particular had been developing an independent line from Moscow for many years prior, which had already been exhibited in 1968, when the party refused to support the Soviet invasion of Prague. In 1975 the PCI and the PCE had made a declaration regarding the „march toward socialism” to be done in „peace and freedom”. In 1976 in Moscow, Berlinguer, in front of 5,000 Communist delegates, had spoken of a „pluralistic system” (translated by the interpreter as „multiform”), and described PCI’s intentions to build „a socialism that we believe necessary and possible only in Italy”. The compromesso storico („historic compromise”) with Democrazia Cristiana, stopped by Aldo Moro’s murder in 1978, was a consequence of this new policy.

The collapse of the Soviet Union and the end of the Cold War put practically all Leftist parties in Europe on the defensive, and made neoliberal reforms the order of the day, many Eurocommunist parties split, with the Right factions (such as Democratici di Sinistra or Iniciativa per Catalunya) adopting social democracy more whole-heartedly, while the Left strove to preserve some identifiably Communist positions (Partito della Rifondazione Comunista or PSUC viu/Communist Party of Spain).” (subl. mea. Si mie mi se pare ca blocul Estic (fost) comunist a fost un sprijin de ordin moral (si poate ca nu numai) foarte important pentru intreaga Stanga politica occidentala. Odata cu prabusirea comunismului si caderea Cortinei de Fier, aceasta stanga a ramas fara acest suport important. Nu este de mirare ca a intrat in deriva si nu prea a mai avut succes (au avut loc si foarte multe separatii, scindari), suferind esecuri sistematice cum s-a intamplat, spre ex, in Franta. Totusi, tendinta comunistilor vestici de a se detasa de PCUS si Moscova era clara inca mai demult. Eu stau si mai intreb daca o revigorare a stangii europene azi ar mai pune pe tapet ideea Eurocomunismului. Asta ar fi interesant de aflat!! :). Demn de atentie este si faptul ca parca se renunta la ideea de „dictatura a proletariatului”, termenul fiind inlocuit cu cel de eurocomunism…).

Iata ce ne spune Wikipedia si despre criticile aduse Eurocomunismului:

„Two main criticisms have been advanced against Eurocommunism. First, it is alleged by right-wing critics that Eurocommunists showed a lack of courage in definitively breaking off from the Soviet Union (the Italian Communist party, for example, took this step only in 1981, after the repression of Solidarność in Poland). This „timidity” has been explained as the fear of losing old members and supporters, many of whom admired the USSR, or with a realpolitik desire to keep the support of a strong and powerful country.

Other critics point out the difficulties the Eurocommunist parties had in developing a clear and recognisable strategy. They observe that Eurocommunists have always claimed to be different – not only from Soviet Communism but also from Social Democracy – while, in practice, they were always very similar to at least one of these two tendencies. Thus, critics argue that Eurocommunism does not have a well defined identity and cannot be regarded as a separate movement in its own right.

From a Trotskyist point of view, Ernest Mandel in From Stalinism to Eurocommunism: The Bitter Fruits of ‘Socialism in One Country’ views Eurocommunism as a subsequent development of the decision taken by the Soviet Union in 1924 to abandon the goal of world revolution and concentrate on social and economic development of the Soviet Union, the Socialism in One Country. Thus the Eurocommunists of the Italian and French Communist parties are considered to be nationalist movements, who together with the Soviet Union abandoned internationalism. This is analogous to the Social democratic parties of the Second International during the First World War, when they supported their national governments in prosecution of the war.

From an Anti-Revisionist point of view, Enver Hoxha in Eurocommunism is Anti-Communism views Eurocommunism as the result of Nikita Khrushchev’s policy of peaceful coexistence. Khrushchev was accused of being a revisionist who encouraged conciliation with the bourgeoisie rather than adequately calling for its overthrow. He also stated that the Soviet Union’s refusal to reject Palmiro Togliatti’s theory of polycentrism encouraged the various pro-Soviet Communist parties to moderate their views in order to join cabinets, which in turn forced them to abandon Marxism-Leninism as their leading ideology.

More generally, from the point of view of most revolutionary left-wing movements, Eurocommunism simply meant an abandonment of basic communist principles, such as the call for a proletarian revolution, which eventually led many Eurocommunists to abandon communism or even socialism altogether (by giving up their commitment to overthrow capitalism). Such critics felt strongly vindicated when several Eurocommunist parties scrapped their communist credentials following the fall of the Soviet Union.„(subl. mea).

august 20, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii