Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Apropo de ce spuneam intr-un comentariu…

Intr-un comentariu prin care ii dadeam un raspuns Cristinei spuneam asa:

„Tu spui ca Obama i-ar ajuta pe teroristii musulmani… Insa, stateam si ma gandeam, daca nu cumva acest ISIS sa nu fie sustinut logistic si sponsorizat de cu totul altcineva decat Obama… Nu cumva e vorba de nenea Putin…? 😉 Eu de asta iti spun: gruparile acestea cine stie de cine sunt sustinute si sponsorizate… Pot fi sustinute de catre Puteri ostile Americii. Bineinteles, aceste grupari pot fi mai periculoase decat Saddam sau Gaddafi!! Poate ca Saddam, daca ar fi fost ajutat de America, ar fi fost un bastion in calea unor astfel de grupari periculoase. Pe cand SUA inca de la inceputul anilor ’90 a inceput o destabilizare periculoasa a Irakului (il viza pe Saddam, dar au fost ignorate consecintele unei eventuale inlaturari a acestuia). Stai ca nu stim inca inlaturarea lui Gaddafi ce consecinte va avea… Un climat politic instabil si marcat de saracie, o putere politica slaba care cu greu poate face fata situatiei, in aceasta Lume Islamica, lucreaza in favoarea gruparilor extremiste si teroriste.” (am subliniat acum)

Si chiar acum iata ce citesc in Evenimentul Zilei:

Haos în Libia, aflată sub asediul islamiștilor. SUA și-a evacuat personalul diplomatic, ambasada britanică a fost atacată

Se arata ca:

Trimişii speciali în Libia ai Ligii Arabe, Uniunii Europene, Statelor Unite şi mai multor ţări europene au făcut sâmbătă apel într-un comunicat la o încetare a focului în această ţară, căzută pradă unor violenţe sângeroase de peste două săptămâni, transmite France Presse.

“Situaţia din Libia a ajuns într-un stadiu critic. Suntem extrem de îngrijoraţi de violenţele care au loc în această ţară şi de consecinţele pe plan umanitar”, afirmă trimişi speciali, care s-au reunit discret joi la Bruxelles.

La această reuniune au participat trimişii speciali ai Ligii Arabe, UE (diplomatul spaniol Bernadino Leon), Franţei, Germaniei, Italiei, Maltei, Spaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite.

“Facem apel la toate părţile să înceteze focul, cu atât mai mult cu cât se apropie sfârşitul Ramadanului (…), şi sperăm că ele se vor pune de acord pentru a începe un dialog politic incluziv”, au adăugat trimişii speciali, care au pledat pentru ca ONU să joace un rol în acest proces.

Sâmbătă, SUA şi-au evacuat tot personalul ambasadei lor din această ţară, în timp ce Marea Britanie a decis ca reprezentanța diplomatică sa să rămână deschisă, însă cu un personal puternic redus. Germania şi Marea Britanie şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Libia.

Guvernul libian interimar a lansat de asemenea un apel vineri la oprirea luptelor între miliţiile rivale, avertizând că există pericolul real al “prăbuşirii statului”.

Aeroportul internaţional din Tripoli este închis din 13 iulie, data începerii luptelor care s-au soldat cu cel puţin 47 de morţi şi 120 de răniţi, potrivit unui ultim bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

Aceste confruntări, cele mai violente la Tripoli de la căderea regimului Muammar Ghaddafi în 2011, s-au declanşat după un atac lansat de un grup înarmat compus din combatanţi islamişti şi foşti rebeli din oraşul Misrata (200 km la est de Tripoli), care încearcă să-i alunge din zona aeroportului pe ex-rebelii din Zenten, foştii lor aliaţi.

Un convoi al Ambasadei Marii Britanii în Libia a fost, în această dimineaţă, ţinta unui atac în apropiere de Tripoli, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al ambasadei. Atacul, care a fost o tentativă de furt de maşină, nu s-a soldat cu victime. “Dimineaţa devreme, un convoi al Ambasadei Marii Britanii a fost ţinta unei tentative de furt de maşină. Au fost trase focuri de armă în direcţia maşinilor noastre (…) Întregul personal ambasadei este în siguranţă, nu există răniţi”, a declarat Bon Phillipson, purtător de cuvânt al ambasadei, citat de Agerpres.

Potrivit martorilor oculari, incidentul a avut loc într-o periferie din vestul capitalei libiene. În acelaşi timp, Phillipson a dat asigurări că ambasada britanică din Libia rămâne deschisă. Anterior, agenţia rusă ITAR-TASS anunţa, citând postul de televiziune Sky News Arabia şi fără a oferi alte informaţii, un atac asupra “misiunii diplomatice” a Marii Britanii din Libia, precizând doar că nu există victime.”

De asemenea va recomand aceasta analiza referitoare la situatia din Irak, aparuta pe Contributors si semnata de Valentin Naumescu:

Războiul de după război. Divizarea Irakului post-american?

Se arata ca:

„Iunie 2014. Adepţii sunniţi ai grupării „Statul Islamic din Irak şi Siria” (sau Irak şi Levant, denumirea alternativă) avansează spre capitala Bagdad pe trei direcţii diferite, cucerind oraş după oraş (Fallujah, Tikrit, Karbala, Najaf, Mosul, Samarra etc.), ameninţând, umilind şi dezarmând o armată irakiană debusolată, nepregătită şi fragilă, care nu ştie ce să facă, cu cine să ţină în realitate sau cum să fugă mai repede. Occidentul tresare, surprins de vigoarea insurgenţei islamiste şi de slăbiciunea ripostei guvernamentale. Media americane şi din toată lumea vuiesc. Deodată, ne aducem aminte de Irak. Uitasem de ei, consideram povestea aceasta încheiată „cu succes”… Aşa ne-au spus.

Să ne amintim. Martie 2003 – decembrie 2011. Războiul din Irak a costat numai Statele Unite (fără a include aici şi efortul financiar al ţărilor care au făcut parte din Coaliţia Forţelor Multinaţionale) aproximativ 2200 de miliarde de dolari[1], însumând cheltuielile militare directe şi beneficiile sociale plătite până acum veteranilor de război şi familiilor victimelor, după cum arată studiul din 2013 efectuat la Brown University, menţionat de Reuters. Costul total va creşte, desigur, în viitor. Sunt şi alte studii pe piaţă, care duc cifrele spre 4000 sau chiar 6000 de miliarde, cu tot cu fraude şi cu dispariţia unor mari sume de bani pe ruta SUA-Irak, neverificate însă. Spre comparaţie, preşedintele Obama a promis recent un miliard de dolari (?!) pentru securizarea Europei Centrale şi de Est, în faţa ameninţărilor unei Rusii revizioniste. E bine să reţinem proporţiile, altfel un miliard de dolari li s-ar putea părea unora o sumă.

Războiul de opt ani din Irak, în diferitele lui etape (campania iniţială Iraqi Freedom, apoi lungul război de contra-insurgenţă), a răpit aproape 190.000 de vieţi[2], de ambele părţi, majoritatea civili irakieni (134.000 ucişi în operaţiuni militare propriu-zise, plus nenumărate victime ulterioare sau indirecte) dar şi militari şi poliţişti irakieni (17.000), insurgenţi irakieni (27.000), militari americani (4487), britanici (179), italieni (33), polonezi (23), ucraineni (18), bulgari (13), români (4) etc.

Bun, veţi spune, au fost în istorie războaie care au făcut infinit mai multe victime decât cel din Irak. Unele au fost însă inevitabile, căci trebuiau oprite armatele agresoare şi eliberate naţiunile şi teritoriile ocupate. Dar la ce a ajutat acesta? Care a fost miza reală, având în vedere că liderii Bush şi Blair primiseră, după mărturii recente ale unor foşti ofiţeri, rapoarte că nu există arme de distrugere în masă? Unde este Irakul acum, după 11 ani de la invazie şi, respectiv, doi ani şi jumătate de la retragerea trupelor coaliţiei? Cine şi ce a avut de câştigat de pe urma războiului? A progresat Irakul post-american?

Acestea sunt întrebări fundamentale, cu răspunsuri care divid America şi lumea în general. Au murit sute de mii de oameni şi s-au cheltuit sume colosale. Nu avem certitudinea că a meritat. Dimpotrivă, imaginea Irakului de astăzi (ca şi a altor state din regiune, după „Primăvara arabă”) oglindeşte o nelinişte profundă a unui Orient Mijlociu neîmpăcat, în care este pe punctul să erupă o revoluţie islamistă de proporţii devastatoare, pe fondul nemulţumirilor tot mai accentuate ale populaţiei musulmane faţă de traiul zilnic, al lipsei de speranţă şi de educaţie.

Sunt două mari teorii care circulă pe piaţă zilele acestea, în legătură cu puternica insurgenţă islamistă din nordul şi centrul Irakului, total opuse ca mesaj politic: prima, care spune că aceasta este dovada eşecului intervenţiei Americii în Irak (propagată în principal de Rusia şi de adversarii intervenţionismului chiar din Statele Unite), a doua care spune exact contrariul, că intervenţia din 2003 a fost corectă şi necesară şi, iată, că retragerea prematură din decembrie 2011 a lăsat în urmă un Irak nepregătit să facă faţă provocărilor interne, o ţară vulnerabilă care are nevoie, din nou, de o intervenţie militară americană/occidentală, precum analiza pe care o face fostul premier britanic Tony Blair[3], acum emisar pentru Orientul Mijlociu.

Cine sunt însă insurgenţii şi cum a apărut această mişcare radicală? Cu un nucleu militar reprezentat, se pare, de foşti ofiţeri superiori sunniţi ai regimului Saddam Hussein (fostul dictator de la Bagdad a fost sunnit, în timp ce majoritatea irakienilor sunt şiiţi), grupul SIIS atrage deopotrivă tineri neintegraţi social, jihadişti din întreaga regiune, oameni nemulţumiţi de guvernarea premierului Nouri Al-Maliki, periferizaţi ai noului regim şiit etc. Comandantul lor, cu numele de războinic Abu Bakr al-Baghdadi (pe numele real, se pare, Abu Dua) este un islamist ultra-extremist, îndepărtat din Al-Qaeda tocmai pentru radicalismul său (dacă aşa ceva poate fi crezut) de noul lider Ayman al-Zawahiri, şi care a căutat să exploateze frustrările adânci ale sunniţilor irakieni, cu obiectivul declarat de a înfiinţa un stat (califat) islamic pe teritoriul actual al Irakului şi Siriei.

Lupta de anihilare a mişcării SIIS, cu sau fără sprijinul militar direct al Statelor Unite, are unele consecinţe interesante în politica internaţională. Aş vrea să menţionez doar trei dintre ele.

În primul rând, se vorbeşte tot mai insistent despre posibilitatea divizării Irakului. Paradoxal, kurzii (marginalizaţi şi persecutaţi şi înainte, şi după Saddam Hussein, şi de puterea sunnită, şi de cea şiită) ar putea profita cel mai mult, la finalul crizei, şi şi-ar putea vedea visul cu ochii: crearea unui mic stat kurd, înghesuit între Turcia, Irak, Siria şi Iran, pe fondul tensiunilor tot mai severe între marile grupuri şiite şi sunnite, care se îndreaptă inevitabil spre separare regională şi, de ce nu?, statală. Foarte utilă pentru înţelegerea situaţiei de pe teren este analiza şi mai ales harta etnico-religioasă oferită de Stratfor[4].

A doua consecinţă, oarecum neaşteptată după evenimentele sângeroase din ultimii ani, se referă la consolidarea indirectă a preşedintelui Bashar al-Assad (reprezentant al minorităţii alawite) în Siria majoritar sunnită, având în vedere pierderea suportului internaţional de către rebelii sunniţi care îl contestă de peste trei ani, într-un război civil cumplit. Sunniţii îşi pierd tot mai mult credibilitatea pe scena politico-diplomatică internaţională, datorită agresivităţii, militantismului islamist dus la absurd, din statele cu conflicte ale regiunii, dar mai ales datorită apropierii tot mai frecvente de grupările teroriste. Moderaţii sunniţi au cel mai mult de pierdut, fiind prinşi la mijloc între regimul autocratic al lui al-Assad şi opozanţii fundamentalişti.

A treia consecinţă este creşterea rolului şi importanţei Iranului şiit în asigurarea echilibrului şi stabilităţii în regiune, preşedintele moderat Hassan Rouhani condamnând insurgenţa din Irak şi anunţând pe 12 iunie că „Iranul va lupta contra terorismului, facţionalismului şi violenţei”[5], colaborând dacă este nevoie cu Statele Unite şi cu autorităţile de la Bagdad. Din nefericire, Israelul se vede tot mai izolat în regiune în noul context al restructurării Orientului Mijlociu, pe fondul revenirii Iranului în negocieri cu puterile occidentale, în dosarul nuclear, dar şi al dezacordurilor tot mai clare şi mai frecvente între Ierusalim şi Washington pe tema conflictului privind Palestina, fiind de reţinut remarca relativ recentă, şocantă, a secretarului de stat John Kerry cu privire la Israel, care riscă să devină, în percepţia sa, noul „stat care practică politica de apartheid”[6]. Liniştea, pacea şi buna convieţuire sunt încă departe de a fi obţinute în zonă. Şi aici, politica externă a lui Obama-Kerry a eşuat.

Practic, în întregul Orient Mijlociu se produce o rebalansare a sprijinului internaţional dinspre sunniţi spre şiiţi şi, indirect, a raporturilor de putere între aceştia. Nu ştim astăzi dacă preşedintele Obama va autoriza până la urmă lovituri aeriene ţintite asupra grupului SIIS din Irak. Probabil că da, dar numai la „limita limitei”, în cazul în care va exista pericolul iminent al căderii Bagdadului în mâna insurgenţilor. Sunt argumente şi contra-argumente dintre cele mai puternice faţă de ideea unei noi intervenţii militare americane în Irak, chiar şi fără trupe la sol. Oricare din cele două atitudini va prevala va fi criticată.

Dilemele de politică externă ale Americii se adâncesc de la o zi la alta. De la non-combatul dezamăgitor, răzgândirea bruscă din august 2013 şi ezitările din Siria, la acceptarea cu jumătate de gură a loviturii de stat militare şi abuzurilor evidente din Egipt, de la Irakul prăbuşit în braţele islamismului total, după opt ani de ocupaţie americană, la uciderea ambasadorului american la Benghazi, în „Libia democratică post-Gaddafi”, de la lipsa de soluţii pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian (marele eşec al lui Kerry, din această primăvară) la acceptarea controversată dar inevitabilă a Iranului în ecuaţia Orientului Mijlociu, pentru a nu mai aminti de scandalul interceptărilor NSA în Europa şi „înghiţirea” ca atare a anexării Crimeei de către Rusia, administraţia Obama pare să traverseze una dintre cele mai dificile şi mai nereuşite perioade în planul politicii internaţionale din ultimele două decenii. Ceea ce se vede strident, de către orice simplu observator, este lipsa soluţiilor. Nimic nu a mers aşa cum era planificat la Washington. Nici reconstrucţia Irakului, nici democraţia în Egipt, nici pacea între israelieni şi palestinieni, nici relaţia cu vest-europenii, nici constrângerea Rusiei la respectarea principiilor dreptului internaţional. Evaluările au fost slabe, strategiile ineficiente, rezultatele modeste. Nici Hillary Clinton, nici John Kerry nu au performat în înaltele lor poziţii. Poate nu a fost vina lor, poate că în condiţiile cunoscute nu se putea face mai mult. America a pierdut controlul asupra marilor dosare politice ale lumii, în caz că l-a avut vreodată, iar acesta este un lucru care nu poate decât să neliniştească pe toţi cei care susţin ordinea şi valorile tradiţionale ale sistemului occidental.

Este, probabil, momentul unei mari regândiri a politicii externe americane, intrate într-un lung impas conceptual şi într-o riscantă lipsă de soluţii. Dacă pentru actualul preşedinte este, se pare, prea târziu, atunci cel puţin următoarea administraţie va trebui negreşit, scuzaţi clişeul, să reinventeze cu adevărat prestaţia Americii pe scena lumii (politic, economic, strategic şi cultural), şi să redea măcar speranţa unei lumi mai sigure (dacă nu şi mai prospere), bazată pe raţiune, pe doctrina drepturilor şi libertăţilor individuale, pe cultura statului de drept. Deocamdată, aşa cum se vede, nimeni altcineva nu poate face acest lucru în locul Americii.

_______________________________
[1] http://www.reuters.com/article/2013/03/14/us-iraq-war-anniversary-idUSBRE92D0PG20130314

[2]http://news.brown.edu/pressreleases/2013/03/warcosts

[3]http://www.theguardian.com/politics/2014/jun/15/tony-blair-west-intervene-iraq-isis-military-options

[4]http://www.stratfor.com/analysis/iran-faces-resurging-threat-iraq

[5]http://time.com/2874263/iraq-syria-sunni-isis-al-qaeda/

[6]http://www.haaretz.com/news/diplomacy-defense/1.587698

As dori sa fac in continuare cateva comentarii si precizari.

Se vorbeste foarte mult de Islam si chiar fostul Presedinte al Frantei, Dl. Sarkozy, era nemultumit ca in loc de un „Islam al Frantei avem un Islam in Franta”. Aici nu e vorba de un Islam al cuiva, fie el si al Frantei sau al altcuiva. E vorba de Islam. In primul rand ar trebui sa intelegem care e guvernarea, modul de guvernare, forma de guvernamant care se potriveste cel mai bine cu Islamul. Este oare Democratia, asa cum este aceasta inteleasa in Uniunea Europeana sau SUA? Voi da un raspuns direct: forma ideala de guvernare in Islam este Sultanatul. Sa ne gandim la Imperiul Otoman… Ceea ce a facut Ataturk care a renuntat de bunavoie, creand astfel Turcia Moderna, a fost ceva ce nu prea mai are legatura cu Islamul, ci se numeste secularizare! Ataturk nu mai era Sultan, ci Presedinte!! Si acum Turcia este o republica parlamentara constitutionala, nu un stat islamic. Nici sub Saddam Hussein Irakul nu se poate spune ca a fost islamic, desi religia principala a ramas mahomedanismul, oamenii obisnuiti fiind mahomedani in marea lor majoritate. Ci Irakul a fost, tot asa, un stat secularizat, condus de un dictator sprijinit de un partid, practic, unic. Transformarile de substanta din Turcia, intamplate in zorii sec. XX , care au transformat Turcia din Sultanat in Republica, prin reformele sustinute realizate de Ataturk, au fost posibile datorita proximitatii Turciei cu Europa si evident, unor legaturi foarte puternice intre cele doua (doar am purtat atatea razboaie cu ei!). Bineinteles, aceste legaturi au devenit pana la urma si mai puternice, iar ceea ce in epoca s-a numit „Tinerii turci”, acestia mai toti au invatat in Occident, preluand modelul, stilul de viata european. Iar un lucru foarte important a fost renuntarea la turban si imbracarea celui mai occidental costum. Aceste puternice legaturi, pana la urma culturale, dintre Turcia si Europa, legaturi care datau de la Caderea Constantinopolului incoace, au transformat Turcia intr-o tara ce a preluat modelul occidental in mare parte! Irakul, desigur, e mult mai departe de Europa si nu a avut o istorie comuna cu Europa asa incat sa patrunda influenta europeana. Aparitia si acceptarea de catre irakieni a regimului lui Saddam Hussein nu e un lucru intamplator. Ei l-au acceptat, inclusiv siiti, desi Saddam era sunnit, pentru ca amintea de regimul vechilor sultani, regim de autoritate personala a liderului, adica de regimul cel mai potrivit in Islam, dupa cum spuneam mai sus. Si asta cu toate ca regimul lui Saddam nu era unul islamic: Partidul Baas promova un socialism arab, adica adaptat la realitatile Lumii Arabe! Regimul colonelului Gaddafi a fost acceptat de libieni din acelasi motiv, desi nici acesta nu era islamic. Gaddafi a creat Jamahiriya ceea ce se traduce „stat al maselor”, si provenea din Uniunea Socialista Araba Libiana. Insa regimul de autoritate personala a fost acceptat de libieni, in marea lor majoritate musulmani, tot pentru ca aducea cu cel al vechilor sultani, regimuri de asemenea de autoritate personala, foarte autoritare. Democratizarea acestei lumi e foarte dificila intrucat Islamul este incompatibil cu cultura europeana si cu cea americana. Democratia nu ii este proprie Islamului, unde, desigur, nu intalnim o cultura democratica. Gruparile fundamentaliste, extremiste, vad in democratia occidentala nu atat o secularizare pe care nu o pot accepta, ci distrugerea Islamului. Si acesta este motivul principal al atacurilor teroriste pe care acestia le fac si sunt dispusi sa le faca. Ei considera ca Islamul trece printr-o criza la sfarsitul careia isi va gasi moartea, va ajunge o religie moarta. De aici jihadul promovat de acestia si lupta impotriva lumii occidentale, mult mai avansata din punct de vedere economic, tehnologic, emancipata din punct de vedere social. Adica, intr-o lume globalizata, in care Occidentul detine suprematia din punct de vedere economic, social, militar, ei doresc sa opuna si sa organizeze o rezistenta fata de patrunderea fireasca a valorilor si stilului occidental in randul tarilor islamice, care ar distruge, dupa cum cred ei, Islamul sau l-ar transforma in cu totul altceva, lucru, pana la urma, sinonim tot cu distrugerea. In asta consta esenta radicalismului lor.

Ceea ce a afirmat Presedintele Obama, si anume ca SUA ar putea fi considerata „una dintre cele mai mari tari musulmane din lume”, reprezinta un neadevar. Si de asemenea America nu poate fi vazuta de asemenea ca o tara islamica!! Lucrul acesta trebuie subliniat, pentru ca SUA nu poate fi purtatoarea de stindard al Islamului in lume. Din ceea ce ne spune Wikipedia, Islamul in SUA reprezinta doar 0,8% din populatie!!

Islam is the third largest faith in the United States, after Christianity and Judaism, representing 0.8% of the population.[32][33] Islam in America effectively began with the arrival of African slaves. It is estimated that about 10% of African slaves transported to the United States were Muslim.[34] Most, however, became Christians, and the United States did not have a significant Muslim population until the arrival of immigrants from Arab and East Asian Muslim areas.[35] According to some experts,[36] Islam later gained a higher profile through the Nation of Islam, a religious group that appealed to black Americans after the 1940s; its prominent converts included Malcolm X and Muhammad Ali.[37][38] The first Muslim elected in Congress was Keith Ellison in 2006,[39] followed by Andre Carson in 2008.[40]

Research indicates that Muslims in the United States are generally more assimilated and prosperous than their counterparts in Europe.[41][42][43] Like other subcultural and religious communities, the Islamic community has generated its own political organizations and charity organizations.”

Dupa cum usor se poate constata, personalitati de culoare din SUA au imbratisat Islamul si s-ar putea ca punctul de vedere al Presedintelui Obama sa tina cont de acest lucru, el insusi fiind de culoare. E o posibilitate. Adoptarea de catre negri din SUA a Islamului este o reactie la adresa rasismului care a fost practicat de catre albi, care se indetificau in marea lor majoritate ca fiind crestini. De aici si ideea in randul populatiei de culoare ca crestinismul ar putea insemna „adorarea omului alb”. Islamul in SUA are radacini mai vechi, dupa cum ne arata Wikipedia. Pozitia Parintilor Fondatori ai SUA nu a fost, in general, una ostila musulmanilor, in virtutea libertatii religioase:

Religious freedom

American views of Islam affected debates regarding freedom of religion during the drafting of the state constitution of Pennsylvania in 1776. Constitutionalists promoted religious toleration while Anticonstitutionalists called for reliance on Protestant values in the formation of the state’s republican government. The former group won out, and inserted a clause for religious liberty in the new state constitution. American views of Islam were influenced by favorable Enlightenment writings from Europe, as well as Europeans who had long warned that Islam was a threat to Christianity and republicanism.[36]

In 1776, John Adams published „Thoughts on Government,” in which he praises the Islamic prophet Muhammad as a „sober inquirer after truth” alongside Confucius, Zoroaster, Socrates, and other thinkers.

In 1785, George Washington stated a willingness to hire „Mahometans,” as well as people of any nation or religion, to work on his private estate at Mount Vernon if they were „good workmen.”[37]

In 1790, the South Carolina legislative body granted special legal status to a community of Moroccans.

In 1797, President John Adams signed the Treaty of Tripoli, declaring the United States had no „character of enmity against the laws, religion, or tranquillity, of Mussulmen„.[38]

In his autobiography, published in 1791, Benjamin Franklin stated that he „did not disapprove” of a meeting place in Pennsylvania that was designed to accommodate preachers of all religions. Franklin wrote that „even if the Mufti of Constantinople were to send a missionary to preach Mohammedanism to us, he would find a pulpit at his service.”[39] Franklin also wrote an anti-slavery parody piece claiming to be translation of the response of a government official at Algiers to a 17th-century petition to banish slavery there; the piece develops the theme that Europeans are specially suited for enslavement on cultural and religious grounds, and that there would be practical problems with abolishing slavery in North Africa; this satirizes similar arguments that were then made about the enslavement of Blacks in North America.[40]

Thomas Jefferson defended religious freedom in America including those of Muslims. Jefferson explicitly mentioned Muslims when writing about the movement for religious freedom in Virginia. In his autobiography Jefferson wrote „[When] the [Virginia] bill for establishing religious freedom… was finally passed,… a singular proposition proved that its protection of opinion was meant to be universal. Where the preamble declares that coercion is a departure from the plan of the holy author of our religion, an amendment was proposed, by inserting the word ‘Jesus Christ,’ so that it should read ‘a departure from the plan of Jesus Christ, the holy author of our religion.’ The insertion was rejected by a great majority, in proof that they meant to comprehend within the mantle of its protection the Jew and the Gentile, the Christian and Mahometan, the Hindoo and infidel of every denomination.”[41] While President, Jefferson also participated in an iftar with the Ambassador of Tunisia in 1809.[42]

Anti-Islam sentiments

However, not all politicians were pleased with the religious neutrality of the Constitution, which prohibited any religious test. Anti-Federalists in the 1788 North Carolina ratifying convention opposed the new constitution; one reason was the fear that some day Catholics or Muslims might be elected president. William Lancaster said:.[43]

Let us remember that we form a government for millions not yet in existence…. In the course of four or five hundred years, I do not know how it will work. This is most certain, that Papists may occupy that chair, and Mahometans may take it. I see nothing against it.

Indeed, in 1788 many opponents of the Constitution pointed to the Middle East, especially the Ottoman Empire as a negative object lesson against standing armies and centralized state authority.[44]

Si as remarca in mod deosebit pozitia lui Benjamin Franklin: „he „did not disapprove” of a meeting place in Pennsylvania that was designed to accommodate preachers of all religions.”, care sugereaza o America multireligioasa. Adica un spatiu „de acomodare” al tuturor religiilor sub Constitutia US. Cu alte cuvinte, a uni sau a incerca sa unesti cele ce sunt despartite intr-un tot federalist, totusi unitar. Cu toate acestea trebuie spus ca Islamul, cu al sau ax central reprezentat de Sharia, este totalmente incompatibil cu Constitutia Statelor Unite. Insa trebuie spus ca pozitia si conceptia lui Obama in aceasta chestiune nu a fost niciodata exprimata cu claritate. El a fortat Constitutia US cand in mesajul de 4 iulie din anul 2013 a spus: „Americans free to „worship””, care aduce a art.43 din Constitutia Irakului, in loc de „freely exercises their religion”, cum este corect, conform Constitutiei SUA. Si atunci stau si ma intreb daca nu cumva ideile sale n-au radacini in cultura si subculturile populatiei de culoare din SUA… Insa in articolul din CNS News, pe care l-am ecidentiat mai sus se mai arata ca:

„Article 2 of the Iraqi Constitution says: „First: Islam is the official religion of the State and is a foundation source of legislation: A) No law may be enacted that contradicts the established provisions of Islam.””

De unde se vede ca accentul cade pe Islam si nu pe secularizare. In schimb, Calea Araba spre Socialism reprezentata de Partidul Baas pune accentul pe nationalismul arab si pe unitatea tuturor arabilor, de aceea si era un partid pan-arab, un fel de Internationala socialista araba, daca ma pot exprima astfel, chiar mai mult daca ma gandesc la fosta Republica Araba Unita. Deci centrul de greutate nu cadea pe religie, aspectele legate de religie erau inghetate. Din cauza asta terorismul musulman, prin excelenta religios, cu radacini in Islam, era foarte slab pe vremea respectiva, cu exceptia Zonei palestiniene, dar acolo din motive oarecum diferite, pentru ca acolo era un conflict local, un razboi cu Israelul si nimic mai mult. Pe cand in zilele noastre e un razboi dintre organizatiile teroriste islamice si lumea occidentala, un fel de interferenta intre civilizatii, ceea ce nu exista in trecut. In trecut predomina aspectul anti-imperialist, nu cel religios, si a luptei de eliberare nationala – de pilda, observati denumirea Organizatia pentru Eliberarea Palestinei. Chiar si acum ideologia acesteia este una nationalista si social-democrata.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

iulie 27, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 94 comentarii

Morsi…

Gandul

Mohamed Morsi a fost arestat şi demis. Alegeri anticipate în Egipt şi constituţie suspendată. Jurnalist egiptean, pentru Gândul: „Ne rugăm să nu se ajungă la violenţă” – LIVE VIDEO

Mediafax

Statele Unite urmăresc cu „preocupare” situaţia din Egipt: „Din declaraţiile preşedintelui Morsi lipsesc propunerile concrete”

CRIZA DIN EGIPT: Mohamed Morsi a fost plasat în arest la domiciliu. Preşedinţia denunţă o „lovitură de stat”. Armata l-a demis pe Morsi (presă) – LIVE VIDEO

Romania Libera

Mohamed Morsi îşi desfăşoară activitatea într-o unitate a serviciilor de securitate

Petiţia privind demisia preşedintelui Mohamed Morsi, semnată de 22 milioane de egipteni

VIDEO. Preşedintele egiptean, în AREST la domiciliu

President Morsi meets EU Council President, He...

President Morsi meets EU Council President, Herman Van Rompuy (Photo credit: European External Action Service – EEAS)

O tara divizata. Se vede clar faptul ca societatea egipteana are doua componente: una laica si una religioasa. Islamica, desigur. Acest lucru s-a vazut si in recentele evenimente din Turcia. Probabil ca lucrul asta incepe sa devina o caracteristica a lumii musulmane.

Au iesit atatia oameni in strada, am auzit ca ar fi vorba de 1 milion de oameni!! Pe de alta parte imi dau seama ca acolo e plin si de servicii secrete. Din diferite colturi ale lumii. Dupa parerea mea, un regim islamist fundamentalist nu era pe placul nici al Israelului, nici al SUA si nici al Europei. Insa dincolo de toate aceste picanterii se ridica, cred eu, doua intrebari fundamentale: cum vor acesti oameni sa traiasca? Ce fel de societate vor sa aiba? Egiptul, iata, a ajuns in pragul razboiului civil. Societatea egipteana e greu de definit astazi, fata de cum era in urma cu 40-50 de ani… Si chiar ma gandeam, apropo de cele doua intrebari, la ce stil de viata ar dori egiptenii… Pentru ca ceea ce putem constata este departarea societatii egiptene de stilul de viata islamic, reglementat de vestita Sharia. Lucru ar fi de inteles pentru ca Egiptul e in proximitatea Europei si atunci UE si valorile sale ar trebui sa aiba o influenta in Egipt, mai ales ca aceasta tara e una turistica si multi se duc acolo in vacante. Ai si ce vizita! Si atunci care sa fie oare stilul de viata dorit de egipteni? Cel francez? Cel german, oare? Nu prea cred… Italienesc…? Dvs., stimati cititori, ce spuneti? Sau e cumva cel american!! 😀

Lady Gaga

In definitiv omul obisnuit ce vrea? Economia sa mearga bine, locuri de munca, un salariu bun… Dar mai e si altceva: el vrea sa fie liber sa bea o bere, vara, pe o terasa, sa iasa cu prietenii la un concert rock, s-o vada pe Lady Gaga sau Rihanna, de ce nu, sa o invite la cina pe „the most beautiful woman in the world” :D, eventual fara voalul acela care sa-i acopere fata., eventual sa-i poata privi si picioarele, de ce nu? 🙂 Invite her to have supper together! 🙂 Nu cumva lucruri din astea vrea omul  obisnuit, lucruri pe care nu le vrea Morsi si Fratia Musulmana? 🙂

Rihanna

Nu cumva in subconstientul colectiv acestea sunt dorintele cele mai adevarate si ascunse? Nu atat bogatia, banii (desi cu cati sunt mai multi, cu atat mai bine), cat astfel de lucruri: normal things 😀 . Sau poate ca omul doreste sa-si sarute iubita in plina strada sau sa faca o dragoste nebuna pe plaja, in slip, si ea tot in slip. Poate ca in subconstientul colectiv are loc o respingere a modei musulmane. Si in definitiv revolutiile de ce nu ar incepe de la astfel de lucruri simple, dar atat de complicate sub fundamentalismul islamic? Pentru ca aici e vorba mai putin de serviciile secrete, cat e vorba de cetatean, de omul obisnuit. In strada au iesit astfel de oameni. Obisnuiti. Petitia a fost semnata de astfel de oameni. Obisnuiti. Or, respingerea lui Morsi si a Fratiei Musulmane inseamna divortul de un stat islamist, religios, condus dupa Sharia. Practic, inseamna indepartarea de cultura islamica traditionala, lucru asta petrecandu-se intr-o tara cu o covarsitoare majoritate islamica. Ramane de vazut ce va alege acum cetateanul, ce fel de stil de viata va alege. Insa respingerea unui stat religios condus dupa preceptele Shariei inseamna apropierea de europenism sau americanism. Este o schimbare nu numai de forma, ci si de fond: inseamna alte valori ideologice si politice. Aici e vorba mai putin de fenomenul economic, de rolul statului in economie. Ci de adoptarea altor valori, renuntarea la cele traditionale, bazate pe religie. Incercarea aceasta, facuta prin Morsi, de a restabili traditionalul in vechile sale tipare a esuat rasunator! Este uimitor ce s-a intamplat: nimeni nu credea ca Egiptul poate avea asemenea reactii. Toti credeau ca ‘Primavara araba’ a esuat si iata ca aceasta ‘Primavara’ renaste in vara aceasta. Chiar daca Morsi va ramane la Putere, Islamismul e zguduit puternic. Tulburarile nu vor inceta curand… Situatia, dupa cum putem cu usurinta observa, este exploziva si nu s-a ajuns la final. S-ar putea ca tulburarile in Egipt sa dureze chiar mai multi ani. Pentru ca in Egipt se da, de fapt, o lupta intre Vechi si Nou. Esecul Fratiei Musulmane e de-a dreptul uimitor!! Cine ar fi crezut…? Si este surprinzatoare aceasta lupta a contrariilor – Vechi – Nou, Traditional – Netraditional, intr-o impecabila dialectica, pe care, repet, putini cred ca ar fi banuit-o! Trebuie inteles ca Egiptul, in mod fundamental, isi alege un nou drum. Acest nou drum nu mai poate fi nici dictatura (Mubarak), respinsa de popor, si nici fundamentalismul islamic, intruchipat de Fratia Musulmana si de Morsi, respins de asemenea de popor. Cred ca este un caz unic in lumea islamica, care, iata, ne ofera tot felul de surprize. Traditionalismul acesta vechi conservat de aceasta lume islamica de peste un mileniu e pe cale sa se prabuseasca. A intrat intr-un declin evident si Calea Araba spre Socialism, reprezentata de Partidul Ba’ath… De unde ar rezulta ca se deschide in aceasta lume, oarecum izolata pana acum, o alta epoca… Bashar al-Assad, unul din ultimii mohicani ai Partidului Ba’ath, din Siria, rezista cu greu razboiului civil.

Si acesta s-ar putea sa nu fie decat inceputul pana cand aceasta lume isi va gasi intr-un mod sigur un alt fagas.

Vom vedea…

Update

Gandul

Confruntări între adversari şi susţinători ai lui Mohamed Morsi în Piaţa Tahrir din Cairo

Se arata ca:

„Confruntări între adversari şi susţinători ai fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi s-au înregistrat vineri seară în apropierea Piaţei Tahrir din Cairo, relatează AFP.

Cele două grupuri de manifestanţi au început să se atace cu arme de foc şi pietre, în zona Podului 6 Octombrie din capitală.

La locul incidentelor s-au deplasat numeroase ambulanţe care transportă răniţii.

Confruntări între susţinători şi adversari ai preşedintelui Mohamed Morsi se înregistrează în mai multe oraşe din Egipt, anunţă agenţia de ştiri Mena.

La Cairo, cel puţin trei persoane au fost ucise în schimburi de focuri între susţinători ai preşedintelui demis şi militari ai Gărzii republicane. Incidentele au avut loc în zona Rabaa al-Aadauiya din suburbia Nasr City.

În nordul Peninsulei Sinai, susţinătorii lui Morsi au atacat o clădire guvernamentală în zona El-Arish, iar forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene.

În oraşul Ismaïliya, armata a tras focuri de avertisment pentru a-i dispersa pe susţinătorii preşedintelui.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 4, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 286 comentarii

Zona Euro, Rusia si Egiptul

Zona Euro

Mediafax:

Deutsch: Nicolas Sarkozy bei seiner Toulouser ...

Image via Wikipedia

Nicolas Sarkozy: Riscul exploziei Europei nu a fost niciodată atât de mare. Europenii au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a lua decizii

Pregătiri pentru destrămarea zonei euro? Unele bănci centrale europene analizează planuri de urgenţă

Un articol chiar interesant. Vedem unde se tiparesc bani!!!!

Cele mai pesimiste scenarii pentru zona euro: Falimente şi trei ani de recesiune sau ruperea zonei euro în două

Iata ce se arata in acest articol:

PricewaterhouseCoopers încearcă să anticipeze viitorul zonei euro prin patru scenarii, cele mai pesimiste presupunând falimente controlate în zona euro, cu trei ani de recesiune, sau formarea unui bloc monetar mai restrâns al statelor solide, cu consecinţe economice severe în ţările excluse.

Primul scenariu luat în calcul de PwC presupune expansiunea masei monetare printr-o injecţie de lichiditate din partea Băncii Centrale Europene în sistemele financiare ale economiilor vulnerabile, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, recesiunea ar fi evitată în zona euro, iar dobânzile ar fi menţinute la niveluri relativ scăzute, zona euro plătind cu preţul unei inflaţii ridicate.

PIB-ul economiilor din zona euro ar creşte cu 1,5% anul viitor, însă inflaţia ar urca la 4,5%, în timp ce BCE ţinteşte o rată de creştere a preţurilor de 2%.

În al doilea scenariu prefigurat de companie, liderii europeni ar hotărî ca cele mai îndatorate ţări să intre în default-uri (insolvenţe) controlate, decizie care ar conduce la „o spirală de contracţie a economiei şi o recesiune îndelungată”.

Economia zonei euro s-ar contracta cu 5% în trei ani şi cu 3% în 2012, iar inflaţia ar coborî la 1% anul viitor şi zero în 2013.

Cel de-al treilea scenariu presupune ieşirea Greciei din zona euro. Statul elen s-ar confrunta apoi cu o recesiune severă, o depreciere abruptă a monedei şi un puseu inflaţionist, în timp ce ţările rămase în zona euro ar încerca să protejeze moneda unică printr-o disciplină fiscală dură şi prin măsuri care să redea încrederea investitorilor. Cu toate acestea, zona euro va trece prin doi ani de recesiune înainte de a reveni pe linia de plutire.

Cel mai pesimist scenariu al PwC presupune apariţia unui nou bloc monetar. Franţa şi Germania ar încheia un acord prin care ar constata că actuala zonă euro este nesustenabilă, „lăsând loc” pentru apariţia unui bloc monetar restrâns, strict reglementat. „Noul euro” ar urma să se aprecieze puternic, iar ţările din noul bloc ar trece printr-o boom al consumului intern. În schimb, economiile rămase „pe margine” s-ar confrunta cu deprecieri abrupte ale propriilor monede şi cu o recesiune de circa 5% în primul an.

„Ne aşteptăm ca aceste scenarii să aibă un impact şi în afara zonei euro. Ţări precum Marea Britanie, Statele Unite şi statele central şi est-europene, printre care şi România, s-ar putea să se confrunte cu scăderea nivelului exporturilor şi cu probleme ale sistemului bancar. Pe de altă parte, unele dintre aceste ţări s-ar putea să aibă şi un nivel mai ridicat de intrări de fluxuri de capital, pe măsură ce investitorii vor căuta să-şi plaseze o proporţie mai ridicată a portofoliilor lor în «zone sigure». Alte state, precum China, vor trebui să se confrunte cu o scădere simţitoare a exporturilor„, a declarat directorul departamentului de macroeconomie al PwC, Yael Selfin.” (subl.mea)

Rusia

Mediafax:

Rasmussen, la finalul Consiliului NATO-Rusia: Încă nu suntem de acord pe tema apărării antirachetă

Se arata ca:

„”Nu este niciun secret că există diferenţe legate de modul în care ne-am putea organiza cooperarea în domeniul apărării antirachetă. Dar tipul de dialog intensiv pe care l-am avut astăzi arată angajamentul nostru pentru găsirea unei soluţii. În privinţa apărării antirachetă, noi nu suntem de acord, încă. Dar suntem de acord că este important să încercăm să fim de acord, să continuăm să vorbim şi să ne ascultăm”, a spus secretarul general al NATO, la finalul Consiliului NATO-Rusia.

El a spus că, în cazul în care se va ajunge la un acord pe tema scutului antirachetă, relaţia NATO-Rusia va ajunge la un nou nivel.

Anders Fogh Rasmussen, Prime Minister of Denma...

Image via Wikipedia

„Poziţiile noastre nu converg întotdeauna. Vă dau exemplul Libiei, al controlului armelor convenţionale, al Georgiei. Dar, chiar şi atunci când nu suntem de acord, transparenţa este cea mai bună metodă de a reduce tensiunile şi de a clădi încrederea”, a mai spus secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Amplasarea unui scut antirachetă în Europa a fost unul dintre principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii miniştrilor de Externe ai ţărilor membre NATO, după ce Rusia s-a pronunţat împotriva acestui demers.

Moscova a decis la sfârşitul lui noiembrie să îşi activeze sistemul antirachetă la Kaliningrad, enclavă rusă situată la porţile UE. Preşedintele Dmitri Medvedev a explicat că este vorba despre un răspuns la „ameninţările” reprezentate de scutul NATO, dând asigurări că Moscova „nu închide uşa dialogului”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a propus, miercuri, la Vilnius, cu puţin înainte de a sosi la reuniunea NATO, ca Moscova să obţină garanţii scrise din partea NATO pentru a stabili că amplasarea scutului antirachetă în Europa nu constituie o ameninţare pentru Rusia.

„Prietenii noştri din cadrul NATO refuză categoric să treacă în scris ceea ce afirmă verbal, în special că proiectul de scut antirachetă din Europa nu prezintă niciun risc pentru Rusia şi nu este îndreptat împotriva Rusiei”, a declarat el, în timp ce omologii săi din ţările membre NATO încearcă, miercuri şi joi, la Bruxelles să „calmeze jocul” cu Rusia.

„Continuăm consultările dar îngrijorările noastre legitime nu sunt luate în considerare”, a declarat Lavrov.”

Egiptul

Mediafax:

Alegerile din Egipt: Islamiştii, câştigători ai celui de-al doilea tur de scrutin

Iata ce se arata printre altele:

Islamiştii au obţinut aproape trei mandate din patru în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor legislative din Egipt organizate într-o treime din guvernorate, potrivit rezultatelor oficiale anunţate în noaptea de miercuri spre joi.

La încheierea scrutinului uninominal pentru ocuparea a trei sferturi din locurile pentru Adunarea Poporului (Camera Deputaţilor), 36 de candidaţi afiliaţi confreriei Fraţii Musulmani au fost aleşi în acest mod, alături de cinci candidaţi ai partidului salafist Al-Nur.

Din 56 de mandate, şase le revin independenţilor şi şapte altor partide, în special liberale, în timp ce două sunt încă neacordate deoarece alegerile au fost suspendate într-o circumscripţie din Cairo din cauza neregulilor, potrivit cotidianul independent Al-Masry al-Youm.[…]

Influenta confrerie este creditată cu 36,62 la sută din voturi la scrutinul pe liste, iar salafiştii (fundamentalişti musulmani) cu 24,36 la sută. Liberalii, divizaţi în şase liste, ajung la 29,39 la sută şi rămân marii perdanţi ai primului tur.

Alegerea celor 498 de deputaţi se desfăşoară în trei etape în cele 27 de guvernorate ale ţării. Alte nouă guvernorate sunt chemate la urne începând cu 14 decembrie, iar ultima treime din Egipt va vota în ianuarie.”

Recomand citirea integrala a tuturor articolelor.

 

decembrie 8, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Interviu cu muftiul Yusuf Muurat

in Romania Libera:

INTERVIU. Muftiul Yusuf Muurat condamnă terorismul

Muftiul Yusuf Muurat: În România există imami cu idei extremiste

si cate ceva din lumea islamica prin dezvaluirile WikiLeaks:

WikiLeaks: Fatah a cerut Israelului să atace Hamas

Foarte interesante articole!! Le recomand a fi citite!

decembrie 21, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu