Hristos a inviat!!

Invierea Domnului

De obicei, in Romania, foarte multa lume merge la biserica de sfanta si luminata zi a Invierii Domnului pentru ca sa ia lumina. E vorba de lumina sfanta, care se aduce de la Ierusalim. Dar e bine, as zice eu, ca sa nu vedem aceasta minunata lumina doar sub aspectul material. Ci si spiritual. Noi trebuie sa ne luminam si ar trebui sa ne luminam si launtric. De aceea n-ar strica, ma gandesc, sa ne aducem aminte si sa meditam la ce spune Condacul 1 al Acatistului Sfintei Invieri a Domnului:

„Aparatorul cel mai mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca unii ce ne-am izbavit de omorarea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai, si zidirea Ta; iar Tu, Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care strigam: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti – 2011)

Si legat de ce spuneam mai sus, despre tainica lumina a Invierii, sa meditam si la cele ce spuneau Sfintii Ioan Damaschin si Teofan al Niceii in Canonul Invierii:

„Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Paștile Domnului, Paștile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii. Si, cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: Bucurati-va!

Hristos a inviat din morti!”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti – 2011)

Sigur, de Inviere oamenii se bucura. E foarte bine ca merg la biserica sa ia lumina minunata ce vine de la Ierusalim. Insa mie mi se pare – poate ma insel – ca toate lucrurile acestea le facem asa… superficial. Fara sa cautam sa privim – pe cat ne este cu putinta – in adancime, cum se spune, sa cautam sa vedem profunzimea lucrurilor cand e vorba de Inviere. Felul superficial de a privi lucrurile ne indeparteaza de Dumnezeu si chiar de Inviere. Pentru ca o trecere usoara peste lucruri nu poate sa atinga miezul problemei. Si atunci cum ne vom lumina cu sfanta lumina a Invierii?

Vedeti, multi vorbesc de cat de rai sunt oameni. Sunt multi nemultumiti, si pe buna dreptate, de conditiile din Romania de azi, de clasa politica. Si, obiectiv vorbind, sunt multe lucruri in neregula, multe care ar trebui facute, dar nu se fac. Si destule care se fac si n-ar trebui facute, nu? Dar toate acestea ce inseamna? Ca daca am crede cu adevarat in Hristos si am dori sa ne mantuim cu totii, cum spunea undeva Fericitul Augustin, lucrurile n-ar trebui sa stea asa. Lucrurile ar trebui sa mearga spre bine. Nimeni nu spune ca e usor ci mai degraba „cale stramta si necajita”. Cu toate acestea ar trebui sa mearga spre bine. Si ar trebui sa vedem infaptuindu-se acest bine din faptele noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ca acest bine vine din impreuna-lucrarea noastra cu cea a Harului Dumnezeiesc. Or, Dumnezeu lucreaza intotdeauna binele…

Multa sanatate, numai bine sa aveti si Pasti fericit si ferit de toata bantuiala si primejdia vrajmasului!

Hristos a Inviat!!

Motto: „Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, robul Tau, rusinatul si necuratul in Imparatia Ta. Amin”

Sf. Ioan Gura de Aur

Invierea Domnului

In Ortodoxie icoana clasica a Invierii Domnului este cea a pogorarii Acestuia la iad. Hristos, pentru ca sa ne faca pe noi nemuritori, inviind din morti ca un Dumnezeu, S-a smerit pe Sine mai mult decat ne-am putea noi, oamenii, imagina. Pogorarea la iad arata acest lucru si mai arata iubirea pe care Dumnezeu o are fata de noi, oamenii.

Iisus nu doar ca a murit pentru noi, dar S-a supus pe Sine Legii Vechi, desi era fara pacat, coborand pana la iad pentru a intinde omului cazut in pacat mana Sa mantuitoare. Nu i-a inviat doar pe Lazar, pe fiul vaduvei din Nain sau pe fiica lui Iair, care murisera cu trupul, ci l-a inviat pe Adam si i-a dat o mana de ajutor Evei, care cazusera de la credinta. Pentru ca sa-l invie pe om din morti, nu doar cu trupul ci si cu sufletul.

Privind marea smerenie a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care S-a pogorat pe Sine pana la iad pentru noi si a noastra mantuire, sa ne inaltam, cu ajutorul lui Dumnezeu, mintea noastra la cer, cum spune, intr-o frumoasa rugaciune, Nichifor Vlemid. Pentru ca Hristos s-a pogorat la iad pentru ca sa ne ridice pe noi, inclusiv cugetul nostru. Apostolul ne arata:

„2. Cugetati cele de sus, nu cele de pe pamant;

3. Caci voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos, intru Dumnezeu.

4. Iar cand Hristos, Care este viata voastra, Se va arata, atunci si voi, impreuna cu El, va veti arata intru slava.”

(Coloseni 3, 2-4)

La vechii evrei, din Vechiul Testament, lucru acesta era cunoscut de foarte putini. Aceasta mare taina insa era sugerata de simboluri, spre exemplu Steaua lui David.

Steaua lui David

Mi se pare ca putem risca acum o interpretare:

– Triunghiul echilateral cu varful in jos reprezinta marea smerenie a lui Dumnezeu, pogorarea Sa la iad. Toata Energia Necreata, venita de Sus, se indreapta catre zdrobirea iadului, mergand in cele mai de jos ale pamantului;

– Triunghiul echilateral cu varful in sus ar putea sa reprezinte consecinta: ridicarea noastra din pacat si din iad catre cele de Sus, catre Imparatia Lui Dumnezeu.

Nu pentru faptele noastre bune a venit catre noi Energia Necreata, ci din imensa bunatate a lui Dumnezeu. Iar triunghiul echilateral cu varful in sus nu arata neaparat faptele noastre bune, care s-ar ridica la cer, ci faptul ca, desi pacatosi, din mila lui Dumnezeu ne ridicam catre cer. Ambele triunghiuri  sunt echilaterale pentru ca in ambele actiuni, desi opuse, se arata vointa mantuitoare a Sfintei Treimi. Si sunt doua triunghiuri echilaterale, simbolizand dumnezeiescul si umanul, cele doua firi – dumnezeiasca si omeneasca – fara de amestecare (de observat ca cele doua triunghiuri nu se amesteca ci raman distincte!!) ale Domnului nostru Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

Invierea lui Iisus din morti ne arata invierea firii noastre. Caci moartea a intrat in lume prin pacat. Omul a pacatuit si Dumnezeu i-a spus omului ca daca va pacatui, va muri. Moartea inclusiv trupeasca a fost o consecinta a pacatului facut de om. In trecut, la vechii evrei, omul mort era considerat necurat. Spre exemplu, preotilor le era interzis sa se apropie de un om mort. Dumnezeu ingaduia, totusi, sa devina necurati, daca era vorba de un membru al familiei: tata, mama, frate, sora nemaritata. Dupa care trebuiau sa respecte randuiala curatirii.

M-am intrebat de ce omul mort era vazut ca fiind necurat…  Mi se pare pentru ca Dumnezeu este Dumnezeul celor vii – ca in expresia „viu este Domnul”, „Eu sunt Invierea si Viata”, „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Dumnezeu n-are partasie cu mortii sau cu moartea, consecinta pacatului. Iar Dumnezeu S-a facut om, inviind in trup pentru noi, scotand firea noastra din stricaciune.

Hristos a Inviat!!

Sfintele Pasti cu bucurie!

„19. Dar Iezechia s-a rugat pentru ei, zicand: „Domnul cel bun sa ierte pe tot cel ce si-a indreptat inima sa caute pe Domnul Dumnezeul parintilor sai, desi ei n-au curatirea ceruta pentru cele sfinte!”

20. Si a ascultat Domnul pe Iezechia si a iertat poporul.”

(Biblia, II Paralipomena 30 – Vestirea si serbarea Pastilor , 19-20)

Citeam aceste randuri si ma gandeam cum Iezechia se face un fel de „mediator intre Cer si Pamant, intre ordinea naturii si ordinea spiritului” – Stefan Masu – Revelatiile ucenicului mason, RAO International Publishing Company, 2009. Insa cele doua versete ne arata si ne da noua si o invatatura: sa incercam sa ne indreptam inimile cautandu-L pe Domnul Dumnezeu, chiar daca nu suntem curati; si sa luam pilda de la Insusi Domnul Care a iertat poporul si sa incercam sa fim si noi mai iertatori.

Invierea Domnului

Ridicarea celui cazut este punctul central al marii sarbatori a Invierii Domnului. Iar Cel Care mediaza intre noi si Dumnezeu este chiar Fiul lui Dumnezeu Care, asa cum arata Crezul nostru, S-a facut om pentru noi si pentru mantuirea noastra. Ceea ce a facut Iezechia te duce cu gandul, in viitor, la Hristos Iisus. Pentru ca Iezechia s-a rugat pentru mantuirea pacatosului. Iar Fiul lui Dumnezeu a venit pentru ca sa ne impace cu Tatal ceresc si sa stearga zapisul gresalelor noastre. Canonul Invierii, alcatuire a Sfantului Ioan Damaschin si al Nascatoarei de Dumnezeu, alcatuire a Sfantului Teofan al Niceei, spune in Cantarea 1:

„Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii. Si, cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: Bucurati-va!

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuvinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure. Si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta; ca a inviat Hristos, Bucuria cea vesnica”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2011)

Observam asemanari cu Vechiul Testament, cu II Paralipomena 30 – Vestirea si serbarea Pastilor, unde ne spune:

„25. Si s-a veselit toata obstea lui Iuda, si preotii si levitii, toata adunarea si strainii care venisera din tara lui Israel si locuiau in Iuda.

26. Si a fost veselie mare in Ierusalim, pentru ca din zilele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel, nu se mai facuse nicio veselie ca aceasta in Ierusalim”

Despre bucurie vorbeste si Canonul Invierii, din care am citat mai sus si indeamna ca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta sa praznuiasca. Toata lumea nu inseamna doar cei curati. Insa ne indeamna sa ne si „curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii”.

Dar mai ales ne indeamna sa ne luminam. Si mi se pare ca trebuie sa privim termenul acesta, verbul acesta – „a lumina” – in toata completitudinea intelesurilor sale. Dar mai ales sa vedem in aceasta – „sa ne luminam” – evolutia noastra spre bine. Binele e asociat cu lumina, raul cu intunericul. Raiul – Lumina, Iad – Intuneric. Deci e vorba de o transfigurare spirituala a omului, survenita datorita apropierii acestuia de Dumnezeu, Parintele luminilor, de unde provine si pogoara „toata darea cea buna si tot darul desavarsit”.

Iar CONDACUL de la sfarsitul Canonului Invierii spune:

„Desi Te-ai pogorat in mormant, Cel ce esti fara de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit si ai inviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicand femeilor mironosite: Bucurati-va! si apostolilor Tai pace daruindu-le, Cel ce dai celor cazuti ridicare.”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2011)

Sfintele Pasti. Hristos a inviat!

„Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit. Salta acum si te bucura, Sioane, iar tu, curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru Invierea Celui nascut al tau.”

(din Rugaciunile la vremea mesei in Saptamana Luminata – Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2011)

„Istovitu-s-a sufletul meu de suparare; intareste-ma intru cuvintele Tale.”

(Psalmul 118, 28)

Ceea ce doresc fiecaruia de Sfintele Pasti este ca Lumina Sfintei Invieri sa partunda in sufletele noastre, sa ne calauzeasca pe calea cea dreapta si sa risipeasca supararile cu care omul se confrunta in viata aceasta. Insa ceea ce este important e sa nu intinam Sfintele Pasti sau mai degraba si mai bine zis sa nu ne intinam cu supararile noastre. Este mai drept sa multumim Domnului pentru aceste suparari decat sa ne intinam cu ele sau din cauza lor. Nu e atat de rea istovirea precum intinarea. Preafericitul Psalmist s-a rugat: „intareste-ma intru cuvintele Tale”. Deci exista un remediu la istovire, dar la intinare? Chestiunea aceasta mi se pare foarte importanta in aceste vremuri destul de tulburi, pline de neclaritati.

Spre exemplu, inca de la inceptul mandatului sau, Presedintele Iohannis a decorat cu Ordinul Steaua Romaniei un om care, desi a suferit in temnitele comuniste, declara ca a avut norocul de a fi educat de legionari. Eu cred ca norocul unui om este acela de a fi educat de crestini, nu de legionari. De asemenea am vazut la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan sintagma „Invierea Romaniei”, de ce destul de multi romani au un buget de Pasti cuprins intre 100 si 500 lei si ca ar trebui sa fie 2% procentul asta. Dupa parerea mea, este mai bine sa spunem ca atatea parale facem, ceea ce e si adevarat. Am vazut si ca a transmis Denia Prohodului Domnului de la Putna, „Ierusalimul romanesc”. Nu ca ar fi rau lucrul acesta, dar marele pericol este sa cadem intr-o revolta cu iz mistic, eludand adevarul. Mai bine privim adevarul fara sa ne preamarim pe noi insine, fara sa preamarim poporul roman, ca ar merita ceva mai bun si altele de genul asta. Pentru ca daca vorbim de merit, atunci intreb si eu: meritam? Nu de alta, dar toate aceste revolte si preamariri ne indeparteaza de smerenie. Iar daca ne indepartam de smerenie, ne indepartam de adevar. Si adevarul sfinteste, ca doar n-ar putea sfinti ceva minciuna.

„Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime…”, iar Scriptura spune:

„Si am vazut cetatea sfanta, noul Ierusalim, pogorandu-se din cer de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa impodobita pentru mirele ei.”

(Apocalipsa 21,2)

De unde intelegem ca noul Ierusalim este cel nepacatos, curatit de pacat. Iar Lumina Invierii chiar si pe cel curatit de pacat il lumineaza si il bucura, ” ca slava Domnului peste tine a rasarit”. Chiar si cel ce s-a curatit de pacat are nevoie de Lumina de la Dumnezeu. Cu atat mai mult noi, care nu suntem vrednici de acest nou Ierusalim. Iar amagirea cea mai mare ar fi sa ne socotim vrednici. La noi, la romani, s-a strecurat de multa vreme amagirea ca noi am fi vrednici de una si de alta, dar altii nu ne lasa. A da vina pe altii mi-e teama sa nu fie o amagire si mai mare, care nu ne va aduce ceva bun. Mereu altii comploteaza, altii sunt de vina, teoria conspiratiei prinde radacini. Iar daca ne amagim in felul acesta, ne si intinam pentru ca lasam ca ura sa creasca in sufletul nostru. Eu cred ca noi ar trebui sa meditam la faptul ca nu atat cugetarea, care e a noastra de cele mai multe ori, ci intelegerea ni se da de catre Dumnezeu. Preaferictul Psalmist spune:

„Lipitu-s-a de pamant sufletul meu; viaza-ma, dupa cuvantul Tau” (Psalmul 118, 25)

„Fa sa inteleg calea indreptarilor Tale si voi cugeta la minunile Tale” (Psalmul 118, 27)

„Lege pune mie, Doamne, calea indreptarilor Tale si o voi pazi pururea” (Psalmul 118, 33)

El nu spune nici ca este sfant, ci ca „s-a lipit de pamant sufletul sau”. Nu spune ca intelege calea indreptarilor lui Dumnezeu, ci se roaga: „Fa sa inteleg calea indreptarilor Tale”, nu spune despre sine ca ar fi om drept, ci se roaga spunand: „Lege pune mie, Doamne”, ca sa poata pazi pururea indreptarile lui Dumnezeu. Or, impresia mea este ca noi ne intinam deseori, facand exact contrariu. Nu e vorba doar de respectarea Legii, ci de intelegerea ei. Iar ca sa inteleg Legea Domnului, trebuie sa mi se dea s-o inteleg de catre Dumnezeu. Iar daca cineva nu pazeste indreptarile Domnului – Psalmistul se mahneste pentru asta – cati dintre noi ne intrebam daca Dumnezeu i-a pus aceluia o lege ca sa le pazeasca… si daca noua ne-a pus o astfel de lege, ca sa pazim indreptarile lui Dumnezeu. De aceea mi se pare ca ar trebui s-o lasam mai moale cu vrednicia noastra, cu faptul ca meritam mai mult, desi nimeni nu a demonstrat lucrul asta, cu un astfel de fals patriotism, care arata mai degraba un suflet vexat… Lumina Sfintei Invieri se adreseaza, ca sa zic asa, inimii si mintii noastre. De aceea sa ne rugam ca sa ni se dea s-o intelegem. Pentru ca noi nu suntem vrednici de un astfel de dar. Lumina Sfintei Invieri o vad si paganii si n-o inteleg. Cat o intelegem noi? Noi stim ca vine de la Dumnezeu, dar o intelegem? Psalmistul stia ca Legea vine de la Dumnezeu, insa nu a spus ca o si intelege de la sine, de la el insusi adica, ci a cerut, prin rugaciune, sa i se dea s-o inteleaga pentru a putea cugeta la minunile lui Dumnezeu. A sti doar nu este suficient. Trebuie sa si intelegi. A sti doar nu te scuteste de intinare. Iar Psalmistul care stia ca Legea vine de la Dumnezeu, a recunoscut: „Lipitu-s-a de pamant sufletul meu”, recunoscand neputinta sa si din cauza asta adauga: „viaza-ma, dupa cuvantul Tau”.

„Calea indreptarilor Tale” este tainica, ascunsa omului e intelegerea ei. Iar cand spune: „viaza-ma dupa cuvantul Tau”, ne arata ca ceea ce stim cu totii, si paganii si crestinii laolalta, chiar daca paganii nu cred, – Invierea Domnului – e de asemenea o mare taina, pe care nu oricine o intelege, ci doar celor care li se da s-o inteleaga. De aceea sa ne rugam si noi impreuna cu Psalmistul: ” viaza-ma, dupa cuvantul Tau”, ca Dumnezeu sa ne daruiasca intelegerea acestei taine si sa facem drepte cararile noastre. Ca nu cumva, din neintelegere, sa cadem in pacat.

Hristos a inviat!

Hristos a inviat!

Invierea lui Hristos ar trebui sa fie pentru noi un prilej de cugetare duhovniceasca si de inaltare a „mintii noastre la cer”, cum spune foarte frumos Nichifor Vlemid intr-o rugaciune. Si n-ar trebui sa ne gandim numai la noi, ci si la semenii nostri, la starea duhovniceasca a intregii lumi. Mai ales in aceste vremuri cred ca ni se potriveste sa spunem impreuna cu Ioan Sava din Daljatha, ca intr-o rugaciune atribuita Sfantului Isaac Sirul:

„Nu am pocainta, nici umilinta care intorc pe fii catre mostenirea lor. Nu am, Stapane, lacrima mangaietoare. Intunecatu-s-a mintea mea intru cele lumesti si materiale si nu poate privi catre Tine cu durere. Ratacitu-s-a inima mea de multimea ispitelor si nu se poate infierbanta cu lacrimile dragostei catre Tine”

(Cele mai frumoase rugaciuni ale Ortodoxiei, Editura Anastasia)

In aceste putine cuvinte, cred eu, este cuprinsa starea duhovniceasca actuala a intregii lumi. Nu este o stare de bucurie si veselie, nici de intristare si plangere sau de sfasietoare contradictie interioara. Ci s-a „intunecat mintea noastra intru cele lumesti si materiale si nu putem privi cu dragoste si durere catre Iisus Hristos”. De aici se vad si consecintele, atat in plan economic si social, cat si in plan politic – ma refer mai intai la situatia creata de evenimentele din Ucraina, un fel de stare de razboi, daca se poate spune asa. In orice caz simtim cu totii ca, in general vorbind, lucrurile nu merg bine si ca parca tot nu gasim acea celebra „luminita de la capatul tunelului”. Invierea lui Lazar a prefigurat Invierea lui Hristos dar, spune aceeasi rugaciune, Iisus Hristos a varsat „peste prietenul sau Lazar lacrimi de intristare si milostivire”, pe care noi nici nu le mai putem varsa intrucat am ajuns sa consideram lipsa evlaviei drept „normalitate”. Iar bucuriile noastre nu mai sunt duhovnicesti ci materialnice. Bunaoara omul este preocupat „sa traiasca bine” sau „sa traim bine”, insa binele acesta este pentru noi unul material. Nostalgia noastra catre comunism, pe care o confirma sondajele, exprima tocmai acest lucru: binele material dupa care tindem, nu cel spiritual, pentru ca pe vremea aceea „aveam loc de munca”, „ne era asigurata ziua de maine”. Ascultati insa ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur la „Talcuire la Tatal nostru”:

„El ne porunceste sa cerem numai painea cea trebuitoare, nu pentru traiul cel bun, ci numai pentru ca puterea cea scazuta a trupului iarasi sa se restabileasca si foamea sa se ostoiasca. Nu pentru mesele cele incarcate cu bucate trebuie sa ne rugam, nu pentru bucatele cele gustoase, nu pentru felurile de bucate cele scump gatite, nu pentru vinurile cele mirositoare si nici pentru tot ce gadila cerul gurii, dar ingreuneaza stomacul, intuneca duhul, intarata trupul si il face nesupus celui ce trebuie sa-l carmuiasca. Pentru toate acestea, dupa cum spune Hristos, noi nu trebuie sa ne rugam, ci trebuie sa ne rugam numai pentru painea cea neaparat trebuitoare, adica pentru mijloacele de hrana de care trupul nostru are trebuinta si care ii sunt lui suferite. Inca si aceasta paine noi nu trebuie sa o cerem inainte pentru un timp indelungat, ci sa ne rugam numai pentru atat cat ajunge pentru o zi, caci Hristos zice in alt loc: „Nu va ingrijiti de ziua de maine” (Matei 6,34).

Pentru ce trebuie un om sa se ingrijeasca si pentru ziua viitoare, cand el nu stie daca va trai in acea zi? Dar cel ce lucreaza nu trebuie oare sa secere si rodul? Nadajduieste numai in Dumnezeu, Care „da hrana la tot trupul” (Psalmul 135,25). El, Care ti-a dat trupul si ti-a insuflat sufletul; El, Care te-a facut o fiinta cu minte si ti-a gatit toate bunurile inainte de a te face, cum ar putea acum, dupa ce te-a facut, sa te uite, El, Care „rasare soarele peste cei buni si peste cei rai, si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti”? (Matei 5,45). Increde-te dar in El si cere hrana numai pentru astazi, iar grija pentru maine las-o asupra Lui, precum zice David: „Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani” (Psalmul 54,25)”

(Cuvinte de folos – 8, Sfantul Ioan Gura de Aur, ‘Rugaciunea cea necuviincioasa, Talcuirea la Tatal Nostru”, Editura Bunavestire, Bacau, 2007, BOR)

Nu avem nostalgii duhovnicesti. Iar rezultatul este ca „painea noastra cea spre fiinta” o gasim nu „in fiecare zi” (Luca 11,3), ci din ce in ce mai rar… Tocmai datorita acestei obnubilari, cum ar spune Andrei Plesu, spirituale care il cuprinde pe omul contemporan. Observati ca nici Europa nu se simte mai bine sau, poate mai bine zis, nu ne mai simtim bine unii cu altii. Incep sa apara decalaje grave intre Nord si Sud, intre Est si Vest, incepe sa se intinda de la un capat la celalalt al continentului curentul eurosceptic, intretinut de cei ce vor distrugerea Europei Unite. Cautam sa fim puternici dar de fapt suntem mai slabi, parca fara sa ne dam seama.

Aceasta stare de precaritate spirituala in care omul, in inconstienta sa, isi intoarce privirile cugetului sau catre comunism, pe motivul ca ne era asigurata ziua de maine si locul de munca, catre placeri etc, si nu catre Dumnezeu o intalnim destul de frecvent la noi, in ciuda faptului ca vin multi sa ia Lumina de Sfintele Pasti. Cred ca ar fi bine sa cugetam la cuvintele Sfantului Grigorie Teologul, care spunea:

„Nimic din ceea ce credem noi ca ar fi bun acum, in aceasta viata, nu ne ofera o garantie, nu e sigur, de vreme ce nici nu dureaza. Insa si pe toate acestea, ca si pe altele asemenea, le-a randuit Cuvantul si Intelepciunea care intrece mintea pentru ca noi sa ne putem feri de inselaciunea celor iluzorii care mereu se schimba, vin si pleaca, se duc si se-ntorc in sus si in jos, care, mai inainte de a le prinde in mana, au si fugit, s-au si dus. Vazand noi nestatornicia si nesiguranta lor, sa ne indreptam asadar privirile spre cele ce vor veni. Ce-am face, oare, daca aceasta aparenta bunastare a noastra ar dura, cand ea, de fapt, trece, si ne-ar lega pana-ntr-atat incat ne-ar face cu totul robi ai placerii si ai amagirii care sunt intr-insa? Nici n-am mai putea sa gandim ca ar exista si alte lucruri mai inalte si mai bune decat cele pe care le avem, nici n-am mai putea intelege si crede ca suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu, care de sus este si spre cele de sus ne trage.”

si mai jos adauga:

„Fericit cel ce si-a pus suisuri in inima Sa, cum spune si dumnezeiescul David, fugind cu toate puterile din aceasta vale a plangerii, cautand la cele de sus, rastignindu-se lumii impreuna cu Hristos, inviind impreuna cu Hristos, inaltandu-se impreuna cu Hristos, incetand sa mai fie mostenitor al acestei lumi cazute si inselatoare, care mereu se schimba. E ca si cum n-ar mai fi sarpe la drum, care sa muste si n-am mai sta cu grija sa ne pazim calcaiul sau sa ne ferim de capul lui!”

si, mai jos:

„Poate ca si fericitul Miheia a avut acelasi lucru in cuget cand i-a mustrat pe aceia care socoteau ca e lucru bun sa se plece spre pamant: Veniti sa ne suim in muntele Domnului; sculati-va si plecati caci aici nu este loc de odihna” (Miheia 2,9-10)”

(Sfantul Grigorie Teologul – Despre iubirea pentru cei saraci, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007)

Si sa nu uitam ca tot la Miheia se spune:

„10. Care ziditi Sionul cu faradelegi si Ierusalimul cu strambatati!

11. Capeteniile lor fac judecata pentru plocoane, preotii dau invatatura legii pentru plata si profetii profetesc pentru bani si se sprijina pe Domnul zicand: „Domnul este in mijlocul nostru si prapadul nu va veni peste noi”

12. Deci din pricina voastra Sionul va fi arat ca o tarina si Ierusalismul va fi prefacut intr-un morman de ruine si muntele templului va ajunge o inaltime acoperita cu padure!” (Miheia 3,10-12)”

Iar despre Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Si El Insusi va fi pacea noastra!” (Miheia 5,4). Caci ce folos mai are Templul daca omul nu se inalta spiritual, spre Dumnezeu? Iar Invierea lui Hristos este si Invierea noastra din moartea a carei pricina este pacatul! Iar noi pururea, din pacate, „zidim Sionul cu faradelegi si Ierusalimul cu strambatati”… Din care pricina nu ne putem afla pacea…

Aplecarea noastra catre pamant este si pricina starii de azi a lumii. Se vorbeste, si pe buna dreptate, de „interese”, mai toate meschine si materiale. Iar lumea, azi, se afla intr-o stare de semirazboi, daca imi este ingaduita o asemenea exprimare. Interesant este ca in Acatistul Sfintei Mucenite Agata (5 februarie) se spune ca aceasta i-a zis imparatului ca e „rob pamantului”, nu a folosit expresia „rob pacatului”. Neavand suisuri inalte in inima, mereu suntem nemultumiti si nemultumitori, mereu cautam zazanie si pricini de cearta, si de desarta marire. Ciudat e ca daca chiar suntem „robi pamantului” nu ne gandim niciodata ca „suntem, pana la urma, pamant si ca in pamant ne vom intoarce”, macar sa dam o dovada de smerenie.

De aceea fie ca Invierea lui Hristos sa ne povatuiasca spre a cugeta, smerindu-ne, la cele inalte si sa luam aminte la cuvintele care spun „ca toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorand de la Tine, Parintele luminilor”.

Pasti fericit!

As dori sa petrecem Sfintele Pasti cu pace si dragoste in suflet fata de semenii nostri. In traditia crestinismului ortodox icoana Sfintei Invieri a Domnului il prezinta pe Mantuitorul Hristos intinzand mana celui cazut, celui in nevoi, celui ce nu se mai poate descurca singur, pentru a-l ridica din starea grea in care se afla.

Invierea Domnului

Cred ca ar trebui sa meditam mai mult la acest simbol al Invierii, care este un simbol al mantuirii omului. Pentru ca, si nu numai in zilele noastre, mai rar vedem oameni urmand acest exemplu. Mai degraba constatam indiferenta fata de semenii nostri aflati in suferinta, in nevoi grele. Mai degraba constatam faptul ca oamenii se exprima fata de cel greu incercat cu cuvinte precum: „mi se rupe”, „pai, daca e prost!!”. Mai degraba constatam astfel de stari de lucruri si atitudini, din pacate, decat un ajutor bun dat semenului nostru aflat in suferinta. Mai degraba constatam cum chiar din prima zi de Pasti, si in cele ce urmeaza, oamenii incep sa faca excese de mancare si bautura de ajung serviciile medicale de urgenta pline, ca si cum asa ar trebui sarbatorita Invierea Domnului.

Dar la mana intinsa celui aflat in nevoi, in suferinta, la mana intinsa data celui cazut pentru a-l trage din starea in care se afla, la mana intinsa pentru a face bine aproapelui, la o astfel de mana intinsa, binefacatoare nu se mai gandeste nimeni…

Cu toate acestea, Hristos Dumnezeu ne intinde mana Sa mantuitoare si binefacatoare si de aceea cred ca trebuie sa ne bucuram si sa spunem:

„Pentru aceasta, cu multumire strigam Tie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mantuiesti lumea. Amin!”

Sfintele Pasti cu bucurie!

Va urez tuturor sa petreceti Sfintele Pasti cu bucurie, luminati la suflet de Lumina Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos! Multa sanatate, ganduri bune si sa sporim in dragostea fata de aproapele nostru!

Sa ne uitam bine la aceasta icoana a Sfintei Invieri. Vom vedea ca Invierea este legata indisolubil de ajutor, de mana intinsa data celui cazut, celui in nevoi. Invierea Domnului este legata de dragostea fata de aproapele nostru. Binecuvantarile Invierii spun asa:

„Soborul ingeresc s-a mirat, vazandu-Te pe Tine intre cei morti socotit fiind, si puterea mortii surpand, Mantuitorule, si impreuna cu Tine pe Adam ridicandu-l si din iad pe toti slobozindu-i.”

Numai bine si multa sanatate tuturor!