Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Cea mai mare moschee din Europa crestina…

Gandul

După Catedrala Mântuirii, în Bucureşti va fi construită cea mai mare moschee din Europa. Ce rol are Guvernul

Se arata ca:

Muftiatului Cultural Musulman din România construieşte în Bucureşti, pe un teren primit de la stat, cea mai mare moschee din Europa.

Centrul cultural va fi construit din banii statului turc pe un teren primit prin Hotărâre de Guvern, la finele lunii mai. Situat pe Bulevardul Expoziţiei din Bucureşti, lângă Romexpo, are o valoare de inventar de 17,2 milioane lei, potrivit Adevărul.

Activul s-a aflat în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat, fiind acum trecut în cea a Secretariatulu de Stat pentru Culte.

„Vom construi cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană. Faptul că terenul ne-a fost atribuit nouă, comunităţii musulmane, de către Guvern, vorbeşte de la sine despre respectul şi înţelegerea etnică din România“, a afirmat muftiul Iusuf Murat, liderul spiritual al musulmanilor.

Aici va fi construit şi un centru cu identitate spirituală, care are un scop bine definit. Pe lângă moscheea pe care muftiatul o plănuieşte a fi cea mai mare dintr-o capitală europeană (exceptând Istanbulul), în centrul musulman vor funcţiona o bibliotecă ştiinţifică în care să se regăsească publicaţii autorizate, precum şi săli de curs în care imamii să predice învăţătura Coranului.

Muftiul Iusuf Murat consideră că acest centru i-ar putea îndepărta pe tinerii musulmani de ispita islamului fundamentalist.

„Vom elimina astfel tentaţia tinerilor de a merge la moschei neautorizate înfiinţate de tot felul de fundaţii, unde fac propagandă ideologi musulmani şcoliţi în instituţii fundamentaliste din alte state. Tinerii musulmani vor avea posibilitatea să îşi însuşească în mod corect învăţăturile Coranului. Islamul nu înseamnă prozelitism, Islamul este religia pacii”, a declarat liderul comunităţii musulmane din România.”

Agerpres

Turcia va construi la București o moschee cu o capacitate de 2.000 de persoane (Daily Sabah)

Se arata ca:

Turcia va construi o moschee mare la București, care va fi gata în termen de trei ani, relatează miercuri ziarul turc Daily Sabah. În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul.

Construirea acestei moschei s-a aflat pe agenda președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a efectuat o vizită la București în luna aprilie. Cele două țări ar fi ajuns la un acord pentru a grăbi planurile de ridicare a moscheii, potrivit sursei citate.

Moscheea, care va fi construită pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, va avea o capacitate de 2.000 de persoane. Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeței necesare pentru ridicarea moscheii într-unul din cartierele centrale ale Bucureștiului, pe o perioadă de 49 de ani.

Construcția ar urma să includă și un complex cu o librărie, o școală de studiu al Coranului și spații de recreere și va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană.

În București se află deja zece clădiri folosite ca moschei, dar noua construcție va fi o moschee veritabilă, nu o clădire convertită pentru o utilizare în acest scop.

Președinția turcă a afacerilor religioase (DIB), care supervizează moscheile din Turcia, are în vedere construcția a peste 100 de moschei în întreaga lume, în 38 de locuri lucrările fiind deja în curs.

Moscheea de la București nu va fi singura construită de Turcia în Balcani, notează Daily Sabah. În mai, președintele Erdogan a pus piatra de temelie pentru ceea ce este considerată drept cea mai mare moschee din Balcani, la Tirana, lăcaș de cult cu o capacitate de 4.500 de persoane.

AGERPRES/(AS — editor: Florin Ștefan)”

Adevarul

Cea mai mare moschee din Europa creştină se ridică la Bucureşti. Detaliile unui proiect uriaş, fără „propagandă fundamentalistă“

Se arata, printre altele, ca:

„PROIECT. Pe un teren de lângă Romexpo, Muftiatul Cultului Musulman din România va construi, cu bani de la statul turc, un centru cultural grandios. Moschee, bibliotecă, săli de curs şi spaţii de cazare vor constitui un „lăcaş al păcii“ pentru comunitatea musulmană.

Un centru cultural grandios se va ridica în inima Bucureştiului, pe o suprafaţă de 11.000 metri pătraţi. Edificiul va aparţine Muftiatului Cultural Musulman din România, care a primit terenul prin Hotărâre de Guvern, la finele lunii mai. „Vom construi cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană. Faptul că terenul ne-a fost atribuit nouă, comunităţii musulmane, de către Guvern, vorbeşte de la sine despre respectul şi înţelegerea etnică din România“, afirmă muftiul Iusuf Murat, liderul spiritual al musulmanilor.

 

„Loc de învăţătură, nu de propagandă“

 

Terenul este situat pe Bulevardul Expoziţiei din Bucureşti, lângă Romexpo, şi are o valoare de inventar de 17,2 milioane lei. Activul s-a aflat în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat, fiind acum trecut în cea a Secretariatulu de Stat pentru Culte. În locul unui complex rezidenţial la care visau samsarii imobiliari, aici va fi construit un centru cu identitate spirituală, care are un scop bine definit. Pe lângă moscheea pe care muftiatul o plănuieşte a fi cea mai mare dintr-o capitală europeană (exceptând Istanbulul), în centrul musulman vor funcţiona o bibliotecă ştiinţifică în care să se regăsească publicaţii autorizate, precum şi săli de curs în care imamii să predice învăţătura Coranului.

 

„Biblioteca va conţine cărţi ştiinţifice şi religioase, fără interpretări, scrise în mai multe limbi. Nu vor fi cărţi ideologice, cum s-a întâmplat, în care se vorbeşte foarte urât despre civilizaţia occidentală şi despre parteneri cum ar fi NATO. Nu este posibil aşa ceva! Muftiatul nu acceptă ca în limba ţării noastre să fie traduse asemenea cărţi. Pentru că niciuna dintre aceste entităţi criticate de propagandişti nu este împotriva Islamului. Cărţile din centrul nostru vor fi pentru cercetare, pentru studiu, pentru elevi şi studenţi, indiferent de naţie, care vor să cunoască adevărata valoare a Islamului. Vom elimina astfel tentaţia tinerilor de a merge la moschei neautorizate înfiinţate de tot felul de fundaţii, unde fac propagandă ideologii musulmani şcoliţi în instituţii fundamentaliste din alte state. Tinerii musulmani vor avea posibilitatea să îşi însuşească în mod corect învăţăturile Coranului. Islamul nu înseamnă prozelitism, Islamul este religia păcii“, explică muftiul Murat.

De ce Bucureşti?

 

Alegerea oraşului pentru fondarea acestui centru nu este întâmplătoare. Bucureştiul şi-a dublat aproape numărul de musulmani, în ultimii ani aici ajungând să trăiască aproape 10.000 persoane de această religie. Circa jumătate dintre ei sunt cetăţeni străini, veniţi cu afaceri, la studii, prin căsătorii sau cu alte interese. În Dobrogea, unde trăieşte majoritatea comunităţii musulmane (estimată per total la 70.000 persoane), nu există pericolul unor tulburări etnice, venite din interiorul ţării sau din afara ei. La Bucureşti, însă, s-au manifestat deja acţiuni ale unor elemente despre care Serviciile Secrete au cunoştinţă. În Capitală nu există decât 4 mici moschei, cum este cea din Piaţa Eroii Revoluţiei.

Pentru ajutorarea nevoiaşilor (o altă categorie socială vulnerabilă la derapajele religioase), în centrul musulman va funcţiona şi o cantină socială în care vor fi primite persoane aflate în dificultate, indiferent de religia pe care o au. Capacitatea aşezământului social va fi de 100 persoane, putând fi extinsă. Tot în centru vor fi amenajate spaţii de cazare pentru profesorii şi invitaţii din ţară şi de peste hotare.

 

Spaţiu al păcii

Muftiatul aşteaptă unde verde de la edilii Capitalei pentru a începe şantierul de pe Bulevardul Expoziţiei. „Era necesar în Bucureşti un asemenea proiect. Este un dar pentru comunitatea musulmană, care arată cât de mult însemnăm pentru România, ţara noastră. Sprijinul primit ca minoritate este o dovadă a democraţiei“, consideră liderul comunităţii.

 

Investiţia trebuie demarată în 3 ani pentru a păstra terenul atribuit în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 ani. Fondurile vor fi asigurate de statul turc, care va acoperi costurile estimate a ajunge la 3 milioane euro. „Sprijinul financiar al Turciei este nepreţuit şi facem un apel către ambasadele islamice să susţină activităţile derulate de Muftiatul Cultului Musulman. România este un spaţiu al păcii, iar musulmanii din România sunt buni cetăţeni români şi europeni“, asigură muftiul Iusuf Murat.

Istoria se repetă

Cea mai mare moschee din România se află la Constanţa, în zona peninsulară a oraşului, şi are o istorie extraordinară. Piatra de temelie a fost pusă la 24 iunie 1910, la dorinţa Regelui Carol I, în semn de preţuire pentru „loiala comunitate musulmană“. Lăcaşul de cult nu are doar valoare spirituală, ci şi tehnică: este prima construcţie din beton armat din România. La inaugurarea de la 31 mai 1913, la care au fost prezenţi Regelui Carol I şi Regina Elisabeta, s-a petrecut un moment emblematic: moscheea a fost botezată „Carol I“, arătând recunoştinţa musulmanilor pentru domnitorul care le-a făcut un asemenea dar. Numele-simbol a fost păstrat până în zilele noastre.

Semnificaţia aparte

Un astfel de centru musulman există şi în alte capitale europene, cum ar fi Londra. Muftiatul atrage însă atenţia asupra particularităţii viitorului edificiu de la Bucureşti. „Moscheea în sine va fi cea mai mare dintr-o capitală a Europei, exceptând Istanbulul. Iar terenul pe care a fost construit centrul din Londra a fost cumpărat de comunitatea musulmană, pe când terenul din Bucureşti este dat comunităţii de către Guvern, ceea ce este un gest de o puternică semnificaţie“, arată muftiul Iusuf Murat.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

In primul rand, cred ca nu se poate sa nu te intrebi la ce foloseste Romaniei constructia unei asemenea moschei… Romania este o tara covarsitor majoritar crestin-ortodoxa: 86,5% din populatie. Musulmanii reprezinta sub 2,2% din populatie, fiind in nunar de 64.337 de oameni (v. si aici). Sigur, un lacas de cult este construit spre folosul spiritual al credinciosilor. O astfel de moschee ar fi fost probabil, mai mult decat probabil nimerit a fi construita intr-o tara ca Arabia Saudita sau, desigur, Turcia. Mai mult, din cate am inteles de la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, acest centru sau scoala islamica ar avea anual capacitatea pentru 6000 de studenti. Eu nu inteleg de ce e necesar asa ceva in Romania. Pentru a satisface ambitiile otomane ale lui Erdogan? De unde pana unde l-a cuprins pe Ponta un astfel de fior otoman? Nu de alta, dar parca in campania electorala sprijinea din rasputeri Biserica Ortodoxa. Parca la televiziunea lui Ghita vedem inaintea horoscopului minuni intamplate la mormintele unor parinti ortodocsi… Si iata ca vine o hotarare de guvern data pe sestache, dupa stilul care-l caracterizeaza deja pe „minunatul” nostru premier (era sa scriu pionier 🙂 ) . Bine, ca Ponta si PSD ii minte pe romani de ingheata apele, asta n-ar fi o noutate, dar ma intreb si eu cum sa-i spunem premierului nostru… Cumva, Ponta bei? 🙂 Sau cum? Beiul de Bucuresti al lui Erdogan? 🙂 L-au facut acolo, pe malurile Marii de Marmara, sultan? Nu de alta, dar vedem ca premierul e cuprins, subit, de viziuni otomanicesti.

„În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul.”- dar eu as propune altceva: Statul Turc sa restitutie Catedrala Sfanta Sofia Ortodoxiei, mai exact Patriarhiei Romane. Pentru ca Marea Biserica este un loc de referinta al crestinismului, nu numai al celui ortodox! Trebuie spus ca turcii au furat bisericile crestinilor! Transformarea abuziva a bisericilor crestine in moschei nu poate fi catalogata decat drept furt! Dar daca Turcia doreste sa faca moschei intr-o lume crestina, atunci sa retrocedeze crestinatatii locurile sale sfinte. De exemplu, ma gandesc si la Biserica Sfanta Irina din Constantinopol, ctitorie a Marelui Constantin, cel intocmai cu Apostolii! Este prima biserica ortodoxa construita in Constantinopol si cea in care s-a tinut Sfantul si Marele Sinod Ecumenic din anul 381, de unde avem Crezul pe care il rostim astazi in orice biserica ortodoxa! Aceste doua mari biserici: Sfanta Sofia si Sfanta Irina sunt sau ar trebui sa fie, dupa parerea mea, de referinta pentru intreaga crestinatate! Noi ne-am dat acceptul ca ei sa faca aici o mare moschee care sa poata primi 2000 de oameni, un centru cultural cu scoala care sa aiba o capacitate de 6000 de studenti pe an, iar locurile sfinte ale crestinatatii, aflate la Constantinopol, au fost transformate de ei in muzeu…

Eu cred ca trebuie observat un lucru: constructia unor astfel de moschei, caci spune:

„Președinția turcă a afacerilor religioase (DIB), care supervizează moscheile din Turcia, are în vedere construcția a peste 100 de moschei în întreaga lume, în 38 de locuri lucrările fiind deja în curs.

Moscheea de la București nu va fi singura construită de Turcia în Balcani, notează Daily Sabah. În mai, președintele Erdogan a pus piatra de temelie pentru ceea ce este considerată drept cea mai mare moschee din Balcani, la Tirana, lăcaș de cult cu o capacitate de 4.500 de persoane.”,

reprezinta in mod clar o actiune de propaganda islamica extinsa la scara mondiala de catre Turcia. Chiar si aceasta moschee care se vrea construita la Bucuresti, in conditiile in care numarul musulmanilor din Romania e infim in raport cu marea majoritatea a populatiei, care e crestin-ortodoxa, reprezinta o actiune de propaganda, la fel ca si centrul respectiv de cultura islamica pe care vor sa-l construiasca. Astfel de constructii nu au radacini in spiritualitatea romaneasca si chiar nicio legatura cu traditiile culturale si spirituale ale poporului roman. Atunci de ce? Pe de alta parte, trebuie sa tinem cont, avand in vedere lumea de azi, de posibile actiuni fundamentaliste islamice pe teritoriul Romaniei, inclusiv de turbulente ce pot aparea din cauza acestora, pentru ca o astfel de moschee ar putea sa aduca si extremismul islamic pe teritoriul Romaniei. Un astfel de pericol nu trebuie neglijat. Aici nu e o lume islamica – lucrul asta trebuie subliniat cu tarie! Sa nu-si inchipuie cineva ca o astfel de moschee reprezinta acceptul populatiei fata de islamism. Adevarul este ca populatia nici nu a fost intrebata daca doreste asa ceva, ca sa putem vorbi macar de tolerarea islamismului. La cati musulmani sunt acum in tara, adica foarte putini si pentru faptul ca la noi nu au fost atentate teroriste de natura islamica, se poate vorbi de faptul ca exista toleranta din partea populatiei fata de mahomedani, mai ales ca, desi putini, prezenta lor e una istorica in Romania. Probleme, acum, putem spune ca nu sunt, cu toate ca „la Bucureşti, însă, s-au manifestat deja acţiuni ale unor elemente despre care Serviciile Secrete au cunoştinţă.”. Dar daca vor aparea astfel de constructii precum aceasta mare moschee in Bucuresti, daca vor veni aici musulmani din nu stiu ce parti de lume, mai ales intr-un context politic intern destul de framantat cum e cel din Romania, nu e foarte clar daca aceasta toleranta se va mai putea mentine ca si pana acum. Ar putea sa creasca un sentiment de respingere in randul populatiei si nimeni si nimic nu garanteaza ca nu vor aparea probleme.

Un alt risc este ca ar putea aparea probleme cu alte culte religioase decat cel ortodox, desi membri acestora sunt mult mai putini la numar decat ortodocsii. Este si aici un aspect sensibil, pe care nu l-am vazut dezbatut.

Toata povestea asta are un iz de implant cultural, cu implicatii ce nu ne fac a fi optimisti. Istoria nu ne da motive de optimism. Sa nu uitam ca si in Turcia crestinii au fost persecutati dur, e si genocidul impotriva armenilor facut de turci, dar si faptul ca grecii au trebuit sa paraseasca Turcia, sa-si abandoneze locurile de bastina, ca sa zic asa, inclusiv lacasele de cult si sunt doar doua exemple dintr-un ocean de exemple pe o istorie mult mai lunga, intinsa pe secole.

In orice caz, ceea ce trebuie sa se stie este ca Romania, cu bunele si cu relele ei, este o tara crestina, cu traditii crestine apostolice. De asemenea, cei care vor veni aici trebuie sa stie ca Romania apartine unui alt spatiu cultural decat cel islamic. Iar aceste lucruri trebuie sa le si respecte.

Crestinismul: Soborul Sfintilor Slavitilor si intru tot Laudatilor Apostoli

Iar ceea ce Sfintii Apostoli tin pe mainile lor nu e nicidecum o moschee, ci Biserica Fiului lui Dumnezeu.

iunie 30, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 37 comentarii

Apropo de ce spuneam intr-un comentariu…

Intr-un comentariu prin care ii dadeam un raspuns Cristinei spuneam asa:

„Tu spui ca Obama i-ar ajuta pe teroristii musulmani… Insa, stateam si ma gandeam, daca nu cumva acest ISIS sa nu fie sustinut logistic si sponsorizat de cu totul altcineva decat Obama… Nu cumva e vorba de nenea Putin…? 😉 Eu de asta iti spun: gruparile acestea cine stie de cine sunt sustinute si sponsorizate… Pot fi sustinute de catre Puteri ostile Americii. Bineinteles, aceste grupari pot fi mai periculoase decat Saddam sau Gaddafi!! Poate ca Saddam, daca ar fi fost ajutat de America, ar fi fost un bastion in calea unor astfel de grupari periculoase. Pe cand SUA inca de la inceputul anilor ’90 a inceput o destabilizare periculoasa a Irakului (il viza pe Saddam, dar au fost ignorate consecintele unei eventuale inlaturari a acestuia). Stai ca nu stim inca inlaturarea lui Gaddafi ce consecinte va avea… Un climat politic instabil si marcat de saracie, o putere politica slaba care cu greu poate face fata situatiei, in aceasta Lume Islamica, lucreaza in favoarea gruparilor extremiste si teroriste.” (am subliniat acum)

Si chiar acum iata ce citesc in Evenimentul Zilei:

Haos în Libia, aflată sub asediul islamiștilor. SUA și-a evacuat personalul diplomatic, ambasada britanică a fost atacată

Se arata ca:

Trimişii speciali în Libia ai Ligii Arabe, Uniunii Europene, Statelor Unite şi mai multor ţări europene au făcut sâmbătă apel într-un comunicat la o încetare a focului în această ţară, căzută pradă unor violenţe sângeroase de peste două săptămâni, transmite France Presse.

“Situaţia din Libia a ajuns într-un stadiu critic. Suntem extrem de îngrijoraţi de violenţele care au loc în această ţară şi de consecinţele pe plan umanitar”, afirmă trimişi speciali, care s-au reunit discret joi la Bruxelles.

La această reuniune au participat trimişii speciali ai Ligii Arabe, UE (diplomatul spaniol Bernadino Leon), Franţei, Germaniei, Italiei, Maltei, Spaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite.

“Facem apel la toate părţile să înceteze focul, cu atât mai mult cu cât se apropie sfârşitul Ramadanului (…), şi sperăm că ele se vor pune de acord pentru a începe un dialog politic incluziv”, au adăugat trimişii speciali, care au pledat pentru ca ONU să joace un rol în acest proces.

Sâmbătă, SUA şi-au evacuat tot personalul ambasadei lor din această ţară, în timp ce Marea Britanie a decis ca reprezentanța diplomatică sa să rămână deschisă, însă cu un personal puternic redus. Germania şi Marea Britanie şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Libia.

Guvernul libian interimar a lansat de asemenea un apel vineri la oprirea luptelor între miliţiile rivale, avertizând că există pericolul real al “prăbuşirii statului”.

Aeroportul internaţional din Tripoli este închis din 13 iulie, data începerii luptelor care s-au soldat cu cel puţin 47 de morţi şi 120 de răniţi, potrivit unui ultim bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

Aceste confruntări, cele mai violente la Tripoli de la căderea regimului Muammar Ghaddafi în 2011, s-au declanşat după un atac lansat de un grup înarmat compus din combatanţi islamişti şi foşti rebeli din oraşul Misrata (200 km la est de Tripoli), care încearcă să-i alunge din zona aeroportului pe ex-rebelii din Zenten, foştii lor aliaţi.

Un convoi al Ambasadei Marii Britanii în Libia a fost, în această dimineaţă, ţinta unui atac în apropiere de Tripoli, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al ambasadei. Atacul, care a fost o tentativă de furt de maşină, nu s-a soldat cu victime. “Dimineaţa devreme, un convoi al Ambasadei Marii Britanii a fost ţinta unei tentative de furt de maşină. Au fost trase focuri de armă în direcţia maşinilor noastre (…) Întregul personal ambasadei este în siguranţă, nu există răniţi”, a declarat Bon Phillipson, purtător de cuvânt al ambasadei, citat de Agerpres.

Potrivit martorilor oculari, incidentul a avut loc într-o periferie din vestul capitalei libiene. În acelaşi timp, Phillipson a dat asigurări că ambasada britanică din Libia rămâne deschisă. Anterior, agenţia rusă ITAR-TASS anunţa, citând postul de televiziune Sky News Arabia şi fără a oferi alte informaţii, un atac asupra “misiunii diplomatice” a Marii Britanii din Libia, precizând doar că nu există victime.”

De asemenea va recomand aceasta analiza referitoare la situatia din Irak, aparuta pe Contributors si semnata de Valentin Naumescu:

Războiul de după război. Divizarea Irakului post-american?

Se arata ca:

„Iunie 2014. Adepţii sunniţi ai grupării „Statul Islamic din Irak şi Siria” (sau Irak şi Levant, denumirea alternativă) avansează spre capitala Bagdad pe trei direcţii diferite, cucerind oraş după oraş (Fallujah, Tikrit, Karbala, Najaf, Mosul, Samarra etc.), ameninţând, umilind şi dezarmând o armată irakiană debusolată, nepregătită şi fragilă, care nu ştie ce să facă, cu cine să ţină în realitate sau cum să fugă mai repede. Occidentul tresare, surprins de vigoarea insurgenţei islamiste şi de slăbiciunea ripostei guvernamentale. Media americane şi din toată lumea vuiesc. Deodată, ne aducem aminte de Irak. Uitasem de ei, consideram povestea aceasta încheiată „cu succes”… Aşa ne-au spus.

Să ne amintim. Martie 2003 – decembrie 2011. Războiul din Irak a costat numai Statele Unite (fără a include aici şi efortul financiar al ţărilor care au făcut parte din Coaliţia Forţelor Multinaţionale) aproximativ 2200 de miliarde de dolari[1], însumând cheltuielile militare directe şi beneficiile sociale plătite până acum veteranilor de război şi familiilor victimelor, după cum arată studiul din 2013 efectuat la Brown University, menţionat de Reuters. Costul total va creşte, desigur, în viitor. Sunt şi alte studii pe piaţă, care duc cifrele spre 4000 sau chiar 6000 de miliarde, cu tot cu fraude şi cu dispariţia unor mari sume de bani pe ruta SUA-Irak, neverificate însă. Spre comparaţie, preşedintele Obama a promis recent un miliard de dolari (?!) pentru securizarea Europei Centrale şi de Est, în faţa ameninţărilor unei Rusii revizioniste. E bine să reţinem proporţiile, altfel un miliard de dolari li s-ar putea părea unora o sumă.

Războiul de opt ani din Irak, în diferitele lui etape (campania iniţială Iraqi Freedom, apoi lungul război de contra-insurgenţă), a răpit aproape 190.000 de vieţi[2], de ambele părţi, majoritatea civili irakieni (134.000 ucişi în operaţiuni militare propriu-zise, plus nenumărate victime ulterioare sau indirecte) dar şi militari şi poliţişti irakieni (17.000), insurgenţi irakieni (27.000), militari americani (4487), britanici (179), italieni (33), polonezi (23), ucraineni (18), bulgari (13), români (4) etc.

Bun, veţi spune, au fost în istorie războaie care au făcut infinit mai multe victime decât cel din Irak. Unele au fost însă inevitabile, căci trebuiau oprite armatele agresoare şi eliberate naţiunile şi teritoriile ocupate. Dar la ce a ajutat acesta? Care a fost miza reală, având în vedere că liderii Bush şi Blair primiseră, după mărturii recente ale unor foşti ofiţeri, rapoarte că nu există arme de distrugere în masă? Unde este Irakul acum, după 11 ani de la invazie şi, respectiv, doi ani şi jumătate de la retragerea trupelor coaliţiei? Cine şi ce a avut de câştigat de pe urma războiului? A progresat Irakul post-american?

Acestea sunt întrebări fundamentale, cu răspunsuri care divid America şi lumea în general. Au murit sute de mii de oameni şi s-au cheltuit sume colosale. Nu avem certitudinea că a meritat. Dimpotrivă, imaginea Irakului de astăzi (ca şi a altor state din regiune, după „Primăvara arabă”) oglindeşte o nelinişte profundă a unui Orient Mijlociu neîmpăcat, în care este pe punctul să erupă o revoluţie islamistă de proporţii devastatoare, pe fondul nemulţumirilor tot mai accentuate ale populaţiei musulmane faţă de traiul zilnic, al lipsei de speranţă şi de educaţie.

Sunt două mari teorii care circulă pe piaţă zilele acestea, în legătură cu puternica insurgenţă islamistă din nordul şi centrul Irakului, total opuse ca mesaj politic: prima, care spune că aceasta este dovada eşecului intervenţiei Americii în Irak (propagată în principal de Rusia şi de adversarii intervenţionismului chiar din Statele Unite), a doua care spune exact contrariul, că intervenţia din 2003 a fost corectă şi necesară şi, iată, că retragerea prematură din decembrie 2011 a lăsat în urmă un Irak nepregătit să facă faţă provocărilor interne, o ţară vulnerabilă care are nevoie, din nou, de o intervenţie militară americană/occidentală, precum analiza pe care o face fostul premier britanic Tony Blair[3], acum emisar pentru Orientul Mijlociu.

Cine sunt însă insurgenţii şi cum a apărut această mişcare radicală? Cu un nucleu militar reprezentat, se pare, de foşti ofiţeri superiori sunniţi ai regimului Saddam Hussein (fostul dictator de la Bagdad a fost sunnit, în timp ce majoritatea irakienilor sunt şiiţi), grupul SIIS atrage deopotrivă tineri neintegraţi social, jihadişti din întreaga regiune, oameni nemulţumiţi de guvernarea premierului Nouri Al-Maliki, periferizaţi ai noului regim şiit etc. Comandantul lor, cu numele de războinic Abu Bakr al-Baghdadi (pe numele real, se pare, Abu Dua) este un islamist ultra-extremist, îndepărtat din Al-Qaeda tocmai pentru radicalismul său (dacă aşa ceva poate fi crezut) de noul lider Ayman al-Zawahiri, şi care a căutat să exploateze frustrările adânci ale sunniţilor irakieni, cu obiectivul declarat de a înfiinţa un stat (califat) islamic pe teritoriul actual al Irakului şi Siriei.

Lupta de anihilare a mişcării SIIS, cu sau fără sprijinul militar direct al Statelor Unite, are unele consecinţe interesante în politica internaţională. Aş vrea să menţionez doar trei dintre ele.

În primul rând, se vorbeşte tot mai insistent despre posibilitatea divizării Irakului. Paradoxal, kurzii (marginalizaţi şi persecutaţi şi înainte, şi după Saddam Hussein, şi de puterea sunnită, şi de cea şiită) ar putea profita cel mai mult, la finalul crizei, şi şi-ar putea vedea visul cu ochii: crearea unui mic stat kurd, înghesuit între Turcia, Irak, Siria şi Iran, pe fondul tensiunilor tot mai severe între marile grupuri şiite şi sunnite, care se îndreaptă inevitabil spre separare regională şi, de ce nu?, statală. Foarte utilă pentru înţelegerea situaţiei de pe teren este analiza şi mai ales harta etnico-religioasă oferită de Stratfor[4].

A doua consecinţă, oarecum neaşteptată după evenimentele sângeroase din ultimii ani, se referă la consolidarea indirectă a preşedintelui Bashar al-Assad (reprezentant al minorităţii alawite) în Siria majoritar sunnită, având în vedere pierderea suportului internaţional de către rebelii sunniţi care îl contestă de peste trei ani, într-un război civil cumplit. Sunniţii îşi pierd tot mai mult credibilitatea pe scena politico-diplomatică internaţională, datorită agresivităţii, militantismului islamist dus la absurd, din statele cu conflicte ale regiunii, dar mai ales datorită apropierii tot mai frecvente de grupările teroriste. Moderaţii sunniţi au cel mai mult de pierdut, fiind prinşi la mijloc între regimul autocratic al lui al-Assad şi opozanţii fundamentalişti.

A treia consecinţă este creşterea rolului şi importanţei Iranului şiit în asigurarea echilibrului şi stabilităţii în regiune, preşedintele moderat Hassan Rouhani condamnând insurgenţa din Irak şi anunţând pe 12 iunie că „Iranul va lupta contra terorismului, facţionalismului şi violenţei”[5], colaborând dacă este nevoie cu Statele Unite şi cu autorităţile de la Bagdad. Din nefericire, Israelul se vede tot mai izolat în regiune în noul context al restructurării Orientului Mijlociu, pe fondul revenirii Iranului în negocieri cu puterile occidentale, în dosarul nuclear, dar şi al dezacordurilor tot mai clare şi mai frecvente între Ierusalim şi Washington pe tema conflictului privind Palestina, fiind de reţinut remarca relativ recentă, şocantă, a secretarului de stat John Kerry cu privire la Israel, care riscă să devină, în percepţia sa, noul „stat care practică politica de apartheid”[6]. Liniştea, pacea şi buna convieţuire sunt încă departe de a fi obţinute în zonă. Şi aici, politica externă a lui Obama-Kerry a eşuat.

Practic, în întregul Orient Mijlociu se produce o rebalansare a sprijinului internaţional dinspre sunniţi spre şiiţi şi, indirect, a raporturilor de putere între aceştia. Nu ştim astăzi dacă preşedintele Obama va autoriza până la urmă lovituri aeriene ţintite asupra grupului SIIS din Irak. Probabil că da, dar numai la „limita limitei”, în cazul în care va exista pericolul iminent al căderii Bagdadului în mâna insurgenţilor. Sunt argumente şi contra-argumente dintre cele mai puternice faţă de ideea unei noi intervenţii militare americane în Irak, chiar şi fără trupe la sol. Oricare din cele două atitudini va prevala va fi criticată.

Dilemele de politică externă ale Americii se adâncesc de la o zi la alta. De la non-combatul dezamăgitor, răzgândirea bruscă din august 2013 şi ezitările din Siria, la acceptarea cu jumătate de gură a loviturii de stat militare şi abuzurilor evidente din Egipt, de la Irakul prăbuşit în braţele islamismului total, după opt ani de ocupaţie americană, la uciderea ambasadorului american la Benghazi, în „Libia democratică post-Gaddafi”, de la lipsa de soluţii pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian (marele eşec al lui Kerry, din această primăvară) la acceptarea controversată dar inevitabilă a Iranului în ecuaţia Orientului Mijlociu, pentru a nu mai aminti de scandalul interceptărilor NSA în Europa şi „înghiţirea” ca atare a anexării Crimeei de către Rusia, administraţia Obama pare să traverseze una dintre cele mai dificile şi mai nereuşite perioade în planul politicii internaţionale din ultimele două decenii. Ceea ce se vede strident, de către orice simplu observator, este lipsa soluţiilor. Nimic nu a mers aşa cum era planificat la Washington. Nici reconstrucţia Irakului, nici democraţia în Egipt, nici pacea între israelieni şi palestinieni, nici relaţia cu vest-europenii, nici constrângerea Rusiei la respectarea principiilor dreptului internaţional. Evaluările au fost slabe, strategiile ineficiente, rezultatele modeste. Nici Hillary Clinton, nici John Kerry nu au performat în înaltele lor poziţii. Poate nu a fost vina lor, poate că în condiţiile cunoscute nu se putea face mai mult. America a pierdut controlul asupra marilor dosare politice ale lumii, în caz că l-a avut vreodată, iar acesta este un lucru care nu poate decât să neliniştească pe toţi cei care susţin ordinea şi valorile tradiţionale ale sistemului occidental.

Este, probabil, momentul unei mari regândiri a politicii externe americane, intrate într-un lung impas conceptual şi într-o riscantă lipsă de soluţii. Dacă pentru actualul preşedinte este, se pare, prea târziu, atunci cel puţin următoarea administraţie va trebui negreşit, scuzaţi clişeul, să reinventeze cu adevărat prestaţia Americii pe scena lumii (politic, economic, strategic şi cultural), şi să redea măcar speranţa unei lumi mai sigure (dacă nu şi mai prospere), bazată pe raţiune, pe doctrina drepturilor şi libertăţilor individuale, pe cultura statului de drept. Deocamdată, aşa cum se vede, nimeni altcineva nu poate face acest lucru în locul Americii.

_______________________________
[1] http://www.reuters.com/article/2013/03/14/us-iraq-war-anniversary-idUSBRE92D0PG20130314

[2]http://news.brown.edu/pressreleases/2013/03/warcosts

[3]http://www.theguardian.com/politics/2014/jun/15/tony-blair-west-intervene-iraq-isis-military-options

[4]http://www.stratfor.com/analysis/iran-faces-resurging-threat-iraq

[5]http://time.com/2874263/iraq-syria-sunni-isis-al-qaeda/

[6]http://www.haaretz.com/news/diplomacy-defense/1.587698

As dori sa fac in continuare cateva comentarii si precizari.

Se vorbeste foarte mult de Islam si chiar fostul Presedinte al Frantei, Dl. Sarkozy, era nemultumit ca in loc de un „Islam al Frantei avem un Islam in Franta”. Aici nu e vorba de un Islam al cuiva, fie el si al Frantei sau al altcuiva. E vorba de Islam. In primul rand ar trebui sa intelegem care e guvernarea, modul de guvernare, forma de guvernamant care se potriveste cel mai bine cu Islamul. Este oare Democratia, asa cum este aceasta inteleasa in Uniunea Europeana sau SUA? Voi da un raspuns direct: forma ideala de guvernare in Islam este Sultanatul. Sa ne gandim la Imperiul Otoman… Ceea ce a facut Ataturk care a renuntat de bunavoie, creand astfel Turcia Moderna, a fost ceva ce nu prea mai are legatura cu Islamul, ci se numeste secularizare! Ataturk nu mai era Sultan, ci Presedinte!! Si acum Turcia este o republica parlamentara constitutionala, nu un stat islamic. Nici sub Saddam Hussein Irakul nu se poate spune ca a fost islamic, desi religia principala a ramas mahomedanismul, oamenii obisnuiti fiind mahomedani in marea lor majoritate. Ci Irakul a fost, tot asa, un stat secularizat, condus de un dictator sprijinit de un partid, practic, unic. Transformarile de substanta din Turcia, intamplate in zorii sec. XX , care au transformat Turcia din Sultanat in Republica, prin reformele sustinute realizate de Ataturk, au fost posibile datorita proximitatii Turciei cu Europa si evident, unor legaturi foarte puternice intre cele doua (doar am purtat atatea razboaie cu ei!). Bineinteles, aceste legaturi au devenit pana la urma si mai puternice, iar ceea ce in epoca s-a numit „Tinerii turci”, acestia mai toti au invatat in Occident, preluand modelul, stilul de viata european. Iar un lucru foarte important a fost renuntarea la turban si imbracarea celui mai occidental costum. Aceste puternice legaturi, pana la urma culturale, dintre Turcia si Europa, legaturi care datau de la Caderea Constantinopolului incoace, au transformat Turcia intr-o tara ce a preluat modelul occidental in mare parte! Irakul, desigur, e mult mai departe de Europa si nu a avut o istorie comuna cu Europa asa incat sa patrunda influenta europeana. Aparitia si acceptarea de catre irakieni a regimului lui Saddam Hussein nu e un lucru intamplator. Ei l-au acceptat, inclusiv siiti, desi Saddam era sunnit, pentru ca amintea de regimul vechilor sultani, regim de autoritate personala a liderului, adica de regimul cel mai potrivit in Islam, dupa cum spuneam mai sus. Si asta cu toate ca regimul lui Saddam nu era unul islamic: Partidul Baas promova un socialism arab, adica adaptat la realitatile Lumii Arabe! Regimul colonelului Gaddafi a fost acceptat de libieni din acelasi motiv, desi nici acesta nu era islamic. Gaddafi a creat Jamahiriya ceea ce se traduce „stat al maselor”, si provenea din Uniunea Socialista Araba Libiana. Insa regimul de autoritate personala a fost acceptat de libieni, in marea lor majoritate musulmani, tot pentru ca aducea cu cel al vechilor sultani, regimuri de asemenea de autoritate personala, foarte autoritare. Democratizarea acestei lumi e foarte dificila intrucat Islamul este incompatibil cu cultura europeana si cu cea americana. Democratia nu ii este proprie Islamului, unde, desigur, nu intalnim o cultura democratica. Gruparile fundamentaliste, extremiste, vad in democratia occidentala nu atat o secularizare pe care nu o pot accepta, ci distrugerea Islamului. Si acesta este motivul principal al atacurilor teroriste pe care acestia le fac si sunt dispusi sa le faca. Ei considera ca Islamul trece printr-o criza la sfarsitul careia isi va gasi moartea, va ajunge o religie moarta. De aici jihadul promovat de acestia si lupta impotriva lumii occidentale, mult mai avansata din punct de vedere economic, tehnologic, emancipata din punct de vedere social. Adica, intr-o lume globalizata, in care Occidentul detine suprematia din punct de vedere economic, social, militar, ei doresc sa opuna si sa organizeze o rezistenta fata de patrunderea fireasca a valorilor si stilului occidental in randul tarilor islamice, care ar distruge, dupa cum cred ei, Islamul sau l-ar transforma in cu totul altceva, lucru, pana la urma, sinonim tot cu distrugerea. In asta consta esenta radicalismului lor.

Ceea ce a afirmat Presedintele Obama, si anume ca SUA ar putea fi considerata „una dintre cele mai mari tari musulmane din lume”, reprezinta un neadevar. Si de asemenea America nu poate fi vazuta de asemenea ca o tara islamica!! Lucrul acesta trebuie subliniat, pentru ca SUA nu poate fi purtatoarea de stindard al Islamului in lume. Din ceea ce ne spune Wikipedia, Islamul in SUA reprezinta doar 0,8% din populatie!!

Islam is the third largest faith in the United States, after Christianity and Judaism, representing 0.8% of the population.[32][33] Islam in America effectively began with the arrival of African slaves. It is estimated that about 10% of African slaves transported to the United States were Muslim.[34] Most, however, became Christians, and the United States did not have a significant Muslim population until the arrival of immigrants from Arab and East Asian Muslim areas.[35] According to some experts,[36] Islam later gained a higher profile through the Nation of Islam, a religious group that appealed to black Americans after the 1940s; its prominent converts included Malcolm X and Muhammad Ali.[37][38] The first Muslim elected in Congress was Keith Ellison in 2006,[39] followed by Andre Carson in 2008.[40]

Research indicates that Muslims in the United States are generally more assimilated and prosperous than their counterparts in Europe.[41][42][43] Like other subcultural and religious communities, the Islamic community has generated its own political organizations and charity organizations.”

Dupa cum usor se poate constata, personalitati de culoare din SUA au imbratisat Islamul si s-ar putea ca punctul de vedere al Presedintelui Obama sa tina cont de acest lucru, el insusi fiind de culoare. E o posibilitate. Adoptarea de catre negri din SUA a Islamului este o reactie la adresa rasismului care a fost practicat de catre albi, care se indetificau in marea lor majoritate ca fiind crestini. De aici si ideea in randul populatiei de culoare ca crestinismul ar putea insemna „adorarea omului alb”. Islamul in SUA are radacini mai vechi, dupa cum ne arata Wikipedia. Pozitia Parintilor Fondatori ai SUA nu a fost, in general, una ostila musulmanilor, in virtutea libertatii religioase:

Religious freedom

American views of Islam affected debates regarding freedom of religion during the drafting of the state constitution of Pennsylvania in 1776. Constitutionalists promoted religious toleration while Anticonstitutionalists called for reliance on Protestant values in the formation of the state’s republican government. The former group won out, and inserted a clause for religious liberty in the new state constitution. American views of Islam were influenced by favorable Enlightenment writings from Europe, as well as Europeans who had long warned that Islam was a threat to Christianity and republicanism.[36]

In 1776, John Adams published „Thoughts on Government,” in which he praises the Islamic prophet Muhammad as a „sober inquirer after truth” alongside Confucius, Zoroaster, Socrates, and other thinkers.

In 1785, George Washington stated a willingness to hire „Mahometans,” as well as people of any nation or religion, to work on his private estate at Mount Vernon if they were „good workmen.”[37]

In 1790, the South Carolina legislative body granted special legal status to a community of Moroccans.

In 1797, President John Adams signed the Treaty of Tripoli, declaring the United States had no „character of enmity against the laws, religion, or tranquillity, of Mussulmen„.[38]

In his autobiography, published in 1791, Benjamin Franklin stated that he „did not disapprove” of a meeting place in Pennsylvania that was designed to accommodate preachers of all religions. Franklin wrote that „even if the Mufti of Constantinople were to send a missionary to preach Mohammedanism to us, he would find a pulpit at his service.”[39] Franklin also wrote an anti-slavery parody piece claiming to be translation of the response of a government official at Algiers to a 17th-century petition to banish slavery there; the piece develops the theme that Europeans are specially suited for enslavement on cultural and religious grounds, and that there would be practical problems with abolishing slavery in North Africa; this satirizes similar arguments that were then made about the enslavement of Blacks in North America.[40]

Thomas Jefferson defended religious freedom in America including those of Muslims. Jefferson explicitly mentioned Muslims when writing about the movement for religious freedom in Virginia. In his autobiography Jefferson wrote „[When] the [Virginia] bill for establishing religious freedom… was finally passed,… a singular proposition proved that its protection of opinion was meant to be universal. Where the preamble declares that coercion is a departure from the plan of the holy author of our religion, an amendment was proposed, by inserting the word ‘Jesus Christ,’ so that it should read ‘a departure from the plan of Jesus Christ, the holy author of our religion.’ The insertion was rejected by a great majority, in proof that they meant to comprehend within the mantle of its protection the Jew and the Gentile, the Christian and Mahometan, the Hindoo and infidel of every denomination.”[41] While President, Jefferson also participated in an iftar with the Ambassador of Tunisia in 1809.[42]

Anti-Islam sentiments

However, not all politicians were pleased with the religious neutrality of the Constitution, which prohibited any religious test. Anti-Federalists in the 1788 North Carolina ratifying convention opposed the new constitution; one reason was the fear that some day Catholics or Muslims might be elected president. William Lancaster said:.[43]

Let us remember that we form a government for millions not yet in existence…. In the course of four or five hundred years, I do not know how it will work. This is most certain, that Papists may occupy that chair, and Mahometans may take it. I see nothing against it.

Indeed, in 1788 many opponents of the Constitution pointed to the Middle East, especially the Ottoman Empire as a negative object lesson against standing armies and centralized state authority.[44]

Si as remarca in mod deosebit pozitia lui Benjamin Franklin: „he „did not disapprove” of a meeting place in Pennsylvania that was designed to accommodate preachers of all religions.”, care sugereaza o America multireligioasa. Adica un spatiu „de acomodare” al tuturor religiilor sub Constitutia US. Cu alte cuvinte, a uni sau a incerca sa unesti cele ce sunt despartite intr-un tot federalist, totusi unitar. Cu toate acestea trebuie spus ca Islamul, cu al sau ax central reprezentat de Sharia, este totalmente incompatibil cu Constitutia Statelor Unite. Insa trebuie spus ca pozitia si conceptia lui Obama in aceasta chestiune nu a fost niciodata exprimata cu claritate. El a fortat Constitutia US cand in mesajul de 4 iulie din anul 2013 a spus: „Americans free to „worship””, care aduce a art.43 din Constitutia Irakului, in loc de „freely exercises their religion”, cum este corect, conform Constitutiei SUA. Si atunci stau si ma intreb daca nu cumva ideile sale n-au radacini in cultura si subculturile populatiei de culoare din SUA… Insa in articolul din CNS News, pe care l-am ecidentiat mai sus se mai arata ca:

„Article 2 of the Iraqi Constitution says: „First: Islam is the official religion of the State and is a foundation source of legislation: A) No law may be enacted that contradicts the established provisions of Islam.””

De unde se vede ca accentul cade pe Islam si nu pe secularizare. In schimb, Calea Araba spre Socialism reprezentata de Partidul Baas pune accentul pe nationalismul arab si pe unitatea tuturor arabilor, de aceea si era un partid pan-arab, un fel de Internationala socialista araba, daca ma pot exprima astfel, chiar mai mult daca ma gandesc la fosta Republica Araba Unita. Deci centrul de greutate nu cadea pe religie, aspectele legate de religie erau inghetate. Din cauza asta terorismul musulman, prin excelenta religios, cu radacini in Islam, era foarte slab pe vremea respectiva, cu exceptia Zonei palestiniene, dar acolo din motive oarecum diferite, pentru ca acolo era un conflict local, un razboi cu Israelul si nimic mai mult. Pe cand in zilele noastre e un razboi dintre organizatiile teroriste islamice si lumea occidentala, un fel de interferenta intre civilizatii, ceea ce nu exista in trecut. In trecut predomina aspectul anti-imperialist, nu cel religios, si a luptei de eliberare nationala – de pilda, observati denumirea Organizatia pentru Eliberarea Palestinei. Chiar si acum ideologia acesteia este una nationalista si social-democrata.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 27, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 94 comentarii