Despre o interpretare a unui subiect…

… de la Bac-ul de anul acesta. Iata ce am citit in Gandul:

Româna – ca matematica

de Cristian Tudor POPESCU

Iata ce spune reputatul jurnalist:

„Subiectul al II-lea prezenta o anume dificultate legată de ideea că tot ce spune un clasic e adevărat, greu de scos din capul unui elev. Asta pentru că, în opinia mea, afirmaţia lui Nichita Stănescu „a avea un ideal înseamnă a avea o oglindă” este cât se poate de falsă şi n-aş fi avut cum să comentez decât în acest fel.

Oglinda este simbolul consacrat al reflectării aparenţei. În oglindă nu vezi decât cum arăţi, nu cum eşti. Or, idealul nu ţine de aparenţă, ci de esenţă. Dacă ceea ce vezi în oglindă înseamnă ideal, atunci ai mari şanse să te numeşti Adolf Hitler, Nicolae Ceauşescu sau Oana Zăvoranu, căci şi ea are oglindă.

Cunoaşterea de sine se poate încerca nu privind o oglindă, ci o lumânare aprinsă, într-o cameră întunecată şi pustie, după ce te-ai ciocnit de viaţă.

Uitându-te în tine însuţi la ce nu-ţi arată oglinda poţi să găseşti ceea ce se numeşte ideal. Sau să nu.

Ca reflexie fidelă a fiinţei tale materiale, doar că inversată optic, oglinda nu poate da seamă decât despre scopuri, nu despre idealuri. A năzui să mănânci pe săturate, să nu fii strivit şi să te acuplezi cu cât mai multe femele sunt şi scopurile unui şobolan adult. Ideal înseamnă să trăieşti sub semnul unei idei, ceva ce depăşeşte conturul fiinţei tale, condiţionările biologice şi contravine, de multe ori, scopurilor tale. Un şobolan cu ideal, dacă se trezeşte cu o bucată de salam căzută din cer la botul lui, nu se repede s-o înghită, deoarece nu a alergat pentru ea, nu a trecut prin primejdii, nu a visat-o îndeajuns înainte s-o vadă.

A avea un ideal înseamnă a arunca toate oglinzile din casă.” (subl.mea)

si:

„PS

Pentru cei care obiectează cum că oglinda nu-i oglindă deoarece emiţătorul zicerii este de meserie poet şi, deci, trebuie să „poetizăm” afirmaţia ca la cenaclul Ienăchiţă Văcărescu din Ţăndărei: în această ipoteză, „poetică”, cugetarea lui Nichita Stănescu, într-adevăr, nu mai e doar falsă, e o filosofeală nici măcar gingirlie, cu aromă de inepţie. În acelaşi spirit, vă propun şi eu să interpretăm maxima „a avea dreptate înseamnă a avea un geam termopan”, ştiut fiind că ea aparţine autorului liric Eduard Mangâru.”

 Dar trebuie vazut si subiectul:

Deci cerinta era sa se scrie un text despre cunoasterea de sine, pornind de la afirmatia lui Nichita Stanescu: „A avea un ideal inseamna a avea o oglinda”.

In primul rand ceea ce remarc este interpretarea materialista a lui Cristian Tudor Popescu: oglinda e chiar obiectul oglinda in aceasta interpretare si nu poate fi altceva decat acest obiect – oglinda – pe care, desigur, il stim cu totii. Dar chiar pornind astfel, cred ca se pot face unele consideratiuni care sa arate ca Nichita Stanescu a avut, in felul sau, dreptate.

Este adevarat ca o oglinda imi arata cum sunt din punctul de vedere al aspectului meu. Oglinda poate fi, desigur, obiectul oglinda, dar poate fi, spre exemplu, si apa unui lac linistit. Daca n-as avea nicio oglinda la indemana, niciodata, nu mi-as putea cunoaste niciodata chipul, decat prin pipaite, nu mi-as putea vedea ochii si nici macar spatele. Deci, cu alte cuvinte, n-as putea sti cum arat, si nu mi-as putea face decat o idee incompleta (hai sa spun asa!) despre mine insumi. As putea spune ca ma cunosc din punctul de vedere al aspectului meu fizic? Complet?

Dar iata ce afirma CTP: „Cunoaşterea de sine se poate încerca nu privind o oglindă, ci o lumânare aprinsă, într-o cameră întunecată şi pustie, după ce te-ai ciocnit de viaţă. Uitându-te în tine însuţi la ce nu-ţi arată oglinda poţi să găseşti ceea ce se numeşte ideal. Sau să nu.”. Experienta ai putea s-o faci si fara lumanarea aprinsa (la ce te-ar ajuta o lumanare aprinsa, intr-o camera intunecata si pustie, in ceea ce priveste cunoasterea de sine?). Dar chiar si asa, cu lumanare sau fara, „uitându-te în tine însuţi  la ce nu-ţi arată oglinda” ai putea vedea o mare parte din tine insuti, insa in felul acesta nu ti-ai putea privi niciodata ochii spirituali si nici n-ai vedea cum este de fapt faţa ta, profilul tau spiritual si nici spatele tau. Faptul ca ai un ideal inseamna ca te cunosti pe tine insuti? Daca stai intr-o camera pustie si intunecata meditand e oare o garantie ca te-ai cunoaste in mod complet pe tine insuti? Atata vreme cat nu stii, decat din pipaite sau din ce spun altii, cum arata ochii tai spirituali, cum arata profilul tau spiritual cu adevarat nici n-ai putea spune ca te cunosti pe tine insuti pe deplin. Ar fi o cunoastere imperfecta sau (cum sa spun?) aproximativa (poate ca e mai bine spus asa). Si atunci, pentru ca sa te cunosti pe tine insuti, ai avea nevoie de un altfel de oglinda – de una spirituala, care sa te redea, privindu-te in ea, exact asa cum esti, spiritualmenete vorbind.

A te cunoaste pe tine insuti poate sa te conduca spre un ideal. Insa nu oricine are idealuri se cunoaste pe sine. Pentru ca poti avea, de pilda, idealuri la care, pe parcurs, sa renunti, idealuri nestatornice, tocmai pentru ca nu te cunosti cu adevarat. Dar Nichita Stanescu cred ca a vrut sa spuna altceva: daca te cunosti pe tine insuti, atunci ai si un ideal! Adica el conditioneaza idealul de cunoasterea de sine. Sau, altfel spus, nu poti avea idealuri daca nu te cunosti pe tine insuti. Bineinteles, ideal-idealuri trebuie privite la modul general, de exemplu: nu este vorba numai de idealuri politice. De aici rezulta ca aceasta cunoastere de sine, completa, il ilumineaza pe individ, deoarece este conditia sine qua non pentru ca sa ai idealuri. Dar, repet, o cunoastere completa si exacta, pentru care ai nevoie de o oglinda care sa nu deformeze realitatea. Intrucat o realitate deformata de o oglinda care deformeaza, induce o deformare a idealurilor, un fals, o anomalie. Dar daca oglinda spirituala e una corecta, ca sa spun asa, atunci si cunoasterea de sine va fi una corecta, la fel si idealurile – adica vor fi in conformitate cu structura ta interioara, cu ceea ce esti tu cu adevarat. Multi oameni, spre exemplu, se considera buni, sau ca ar avea drept ideal bunatatea. In schimb, adevarul e ca fug numai dupa bani, sa castige cat mai mult. Pentru ca niciodata nu s-au vazut pe de-a-ntregul, pe deplin, asa cum sunt defapt. Sau unii se considera milostivi, cand de fapt sunt hrapareti. E mare lucru sa fi milostiv! Dar esti cu adevarat asa? Dar Nichita nu a vorbit despre o oglinda corecta, ci doar despre oglinda. Pentru ca s-ar putea intampla ca felul in care e oglinda sa nu depinda de tine. Cred ca a vrut sa spuna ca indiferent cum ar fi oglinda, simpla oglindire a sinelui conduce spre un ideal, corect daca oglinda e corecta, incorect daca oglinda nu este corecta. Dar pentru a avea un ideal sinele trebuie sa se oglindeasca intr-o oglinda spirituala. Pentru ca sa se vada pe sine, pentru ca sa se cunoasca pe sine. Aceasta simpla oglindire a sinelui in oglinda il conduce pe individ catre un ideal sau, poate mai corect spus, determina in individ un ideal. Poate ca idealul e tocmai acest narcisism al sinelui fata de imaginea sa oglindita spiritual. Poate ca nu. Poate ca nu. Hmm… greu de spus…dar nu cred ca e vorba de narcisism aici (dar asta nu inseamna ca nu s-ar putea ajunge la asa ceva!). Nichita a descris doar fenomenul: nu este vorba de admiratia de sine, pe care sinele ar avea-o privindu-se in oglinda, ci de faptul ca numai aceasta oglindire spirituala a sinelui da nastere idealului. Un sine neoglindit spiritual nu poate avea un ideal.

CTP spune asa: „Ideal înseamnă să trăieşti sub semnul unei idei, ceva ce depăşeşte conturul fiinţei tale, condiţionările biologice şi contravine, de multe ori, scopurilor tale.”. Dar acest lucru- ca un ideal sa contravina scopurilor tale – nu este posibil, cel putin daca ne luam dupa una din definitiile acestui cuvant – aici si pe care o voi cita:

„IDEÁL, -Ă,ideali, -e,adj., IDEÁL,idealuri,s. n.1.Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2.Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3.S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr.idéal,lat.idealis.
Sursa: DEX ’98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink „

De observat ca vorbeste de scopul suprem… Daca ai un ideal, acesta nu poate sa contravina scopurilor tale, deoarece el este chiar Scopul! Si inca cel suprem! Pe de alta parte, luat in sens de adjectiv, vezi punctul 1 al definitiei, perfectionarea de sine nu poate fi posibila fara cunoasterea de sine. Trebuie sa te cunosti pe tine insuti, mai intai, pentru ca, mai apoi, sa te poti perfectiona pe tine insuti, spre a tinde catre desavarsire. Si, din nou, urmand si aceasta cale, ajungem la cunoasterea de sine completa care nu este posibila fara o oglinda spirituala in care sinele sa se oglindeasca…

In general, asta cred ca a vrut sa spuna Nichita Stanescu.

Barbatul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului

Iata faptele, asa cum au fost relatate de Mediafax:

Protest în Parlament: Un bărbat s-a aruncat de la balcon, strigând: „Boc, aţi luat drepturile copiilor” – FOTO ŞI VIDEO

TVR: Adrian Sobaru s-a aruncat de la balcon în Parlament din motive personale

Andi Lăzescu: Angajatul TVR care s-a aruncat de la balconul Parlamentului nu are probleme la serviciu

Bărbatul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului este Adrian Sobaru, electrician la TVR

Adrian Sobaru este electrician la TVR, nu avea probleme la serviciu, avea doi copii, dintre care unul din acestia cu o deficienta si, potrivit unor surse, barbatul avea probleme financiare din cauza unor datorii la jocurile de noroc.

Eu ii urez sa-i dea Dumnezeu sanatate grabnica si sa nu mai faca, sa nu repete niciodata ceea ce a facut!!

Desigur, intamplarea aceasta ne poate face sa meditam asupra sensului vietii in perioada de criza. Dar primul lucru care imi vine in minte este intrebarea: ce faceau cei doi copii daca el, tatal lor si capul familiei, ar fi murit? Nu ca nu as putea sa inteleg dramele umane, insa gestul lui Sobaru este cu atat mai de neinteles, cu cat, daca stau si ma gandesc, acesta reflecta o lipsa crasa de responsabilitate, din partea unui tata, cap de familie, pentru copiii sai, unul dintre ei fiind bolnav de autism. Ce se intampla daca, fereasca Dumnezeu de asa ceva, Adrian Sobaru ar fi murit in urma caderii sale? Stau si ma gandesc cu groaza la aceasta posibilitate! A vrut sa protesteze impotriva lui Boc, pentru ca au fost retrase drepturi pentru copilul cu deficiente, in schimb, daca sinuciderea nu esua, si-ar fi lasat familia fara sprijinul moral si financiar pe care un tata, cap de familie, trebuie sa-l acorde acesteia. Oricat de rau ti s-ar parea acest guvern sau insusi Boc, ceea ce a facut Sobaru NU reprezinta o atitudine. Nu ma refeream aici faptul ca avea datorii la jocurile de noroc, asta e treaba dansului, desi si acest lucru reflecta, daca e adevarat, lipsa de responsabilitate: iti lipsesti propria ta familie de banii necesari in casa, pentru copiii tai, mai ales in conditiile in care anumite drepturi au fost retrase de guvern, in loc sa dramuiesti si sa-ti chivernisesti cat mai bine banii, in special in folosul copiiilor tai, daca ii iubesti atat de mult! Adica ce sa intelegem: a cautat sa-l incrimineze pe Boc, sacrificandu-si familia si copiii? Caci la asta se ajungea daca, Doamne fereste, ar fi murit: sa-si sacrifice familia si copiii, lipsindu-i de posibilitati materiale, intr-o perioada atat de dificila ca cea de acum! Ii era mai aproape politica decat propria sa familie, proprii sai copii? Eu stau si ma intreb daca nu cumva a vrut, prin acest gest, sa iasa din anonimat, gandindu-se ca va scapa numai cu cateva zgarieturi.

Inteleg ca Adrian Sobaru este acuma la spital si TVR va oferi sprijin financiar familiei sale, care trece prin aceasta grea incercare. Eu iarasi stau si ma gandesc cu groaza ce se va intampla daca acest barbat, in urma leziunilor suferite de pe urma impactului, nu va mai putea muncii, nu va mai putea fi apt de munca. Se pare ca, cel putin din cate a relatat Mediafax pana acum, barbatul nu s-a gandit deloc la aceasta posibilitate lugubra. Care i-ar ingreuna si mai mult situatia, mai ales cea legata de cei doi copii.

Oamenii trebuie sa inteleaga faptul ca perioade grele au fost si, mai mult decat probabil, vor mai exista in Istoria umanitatii. Nu au fost vremuri usoare nici in Occidentul „mirific”, spre al carui nivel de trai privim cu jind, nici in SUA (cum nu este nici acum). Taria omului, in fata unor astfel de vremuri grele, se masoara si prin responsabilitatea sa. In special in fata propriei sale constiinte. Trebuie, fratilor, sa aratam darzenie in astfel de perioade. Iar darzenia nu a fost niciodata o masura a sinuciderii, care e lipsa oricarei responsabilitati. Si drept este ca sa te gandesti la tine insuti si la familia ta! Este monstruos ca sa crezi ca guvernul sau Presedintia trebuie sa aiba grija de tine si de familia ta si tu, in schimb, sa premeditezi sinuciderea , avand scris pe tricou: „Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Libertate”. Cand tu insuti nu dovedesti nicio grija si responsabilitate fata de familia ta si nici fata de tine insuti. Nu-mi place deloc aceasta labilitate, aceasta slabiciune si alienare a individului, aceasta proasta, inca o data zic: PROASTA, intelegere a libertatii. Ceea ce a facut Sobaru nu reprezinta lupta politica! Nu are de a face cu lupta politica. Nu inseamna deloc „a muri pentru o idee”! Este ridicola si tragica incriminarea la adresa lui Boc, pentru ca asa oricine poate sa tipe in gura mare: m-am sinucis din cauza ta, asta pentru ca sa te incrimineze! Este inadmisibila o asemenea lasitate! Este ridicola si tragica o asemenea viziune asupra libertatii! Chiar ma gandesc la faptul ca as fi vrut sa-l vad pe Sobaru tipand catre Boc de la balconul Parlamentului si cerandu-i socoteala in calitate de CETATEAN SI ALEGATOR pentru masurile pe care le ia, spunandu-i in gura mare despre problemele oamenilor, asa cum se vad acestea de la baza, nu din varful piramidei! Asta ar fi insemnat o atitudine CETATENEASCA. Atunci l-as fi apreciat ca cetatean! SINUCIDEREA NU REPREZINTA O ATITUDINE CETATENEASCA! Si nici specularea politica pe astfel de cazuri. Asemenea asa zise „atitudini” precum cea a lui Sobaru trebuie condamnate cu vehementa. Pentru ca acestea nu duc nicaieri. Nu cu astfel de atitudini si cu o astfel de intelegere a libertatii va iesi tara aceasta a noastra din necaz! Nu in felul acesta vom ajunge la un nivel de trai mai bun, nu in felul acesta se va asigura copiiilor acestei tari un viitor mai bun! Nu in felul acesta „condamnam” guvernul pentru deciziile sale. Lucrul asta nu inseamna altceva decat lipsa noastra, a tuturor, de maturitate cetateneasca si politica, dar si faptul ca nu vrem sa ne maturizam. Tot vorbim de non-valori dar nu suntem in stare noi insine sa ne definim valorile, sa fim responsabili fata de acestea si sa le urmam. Cum este posibil sa negi orice valoare, recurgand la sinucidere? Ce fel de oameni am ajuns? Adica am ajuns sa vorbim de non-valori dar noi insine respingem orice valoare?! Inclusiv pe cea data noua de Dumnezeu insusi: viata! Cata lasitate si nimicnicie din partea noastra! Cu durere in suflet scriu aceste randuri… Si cu dragoste in suflet fata de Sobaru! Daca am ajuns asa, atunci sa stiti ca am ajuns mai rau decat ultima tarfa in stare sa se prostitueze pentru orice, fara nicio placere, doar pentru ca practica prostitutia. Este inadmisibil! Si aceea are, chiar daca nu ne vine sa credem, un set de valori! Poate ca practica prostitutia din pricina saraciei si are si doi copii acasa si poate ca unul dintre ei are si deficiente. Dar nu cauta sa se sinucida si sa-i lase pe drumuri!! Sau poate ca nu are copii, dar iubeste aceasta viata, data de Dumnezeu, chiar in conditia sa de tarfa de doi bani! Citeam ca inca cineva din TVR a incercat sa se sinucida si i-a reusit. Cum se poate asta intr-o tara crestin ortodoxa! Cum e posibil asa ceva, ca ceea ce a facut Sobaru, in Postul Craciunului! Cat de josnici am putut sa ajungem daca tot palavragim despre valori, dar nu respectam valoarea suprema data omului de catre Dumnezeu: viata! Si pentru ce? Auziti pentru ce: pentru Boc! Este jalnic…  

Trebuie, cred, inteles faptul ca nu numai guvernul sau presedintele ne va putea scoate din necazuri, indiferent cine ar fi acestia. Si acuma scriu cu manie – halal! : vrem sa construim societatea ideala cand noi, de la vladica pana la opinca, dezvoltam energiile distructive profund ancorate in natura umana – cazul Sobaru, cel mai elocvent – fara sa ne punem problema, in dulcea noastra superficialitate pernicioasa, cum putem sa le transformam in energii constructive. Insa ignoranta e dulce RAU DE TOT!! Hai sa deschidem toate caile care ar putea conduce spre o asemenea luminoasa transformare. Trebuie sa lasam prostiile acestea bolnavicioase legate de sinucidere si sa privim constructiv, sa incercam sa privim dincolo de lozinci perimate si de banale „strigate de durere” pentru a vedea realitatea in unitatea sa. Si nu pentru ca nu am fi in stare, dar mult mai simplu e sa nu gandim, sa strigam lozinci, sa strigam proteste, sa scapam de preocuparea chinuitoare de a gandi si a medita. Mult mai simplu e sa ingurgitam tot felul de ideologii prospere, care tot promit prosperitate (observati cuvantul prosperitate. Adica idelogia, ca idelogia, prosperitate sa promita, asta e important!). Lucrul asta ma face manios! Vai de discernamantul nostru! Vai de starea noastra metafizica indreptata numai spre bani, spre idolatrizarea muncii, spre ravnirea asta disperata spre „progres tehnic si social”, ca spre asta a ravnit tot romanul din ’89 incoace: la vila (dotata cu toate cuceririle stiintei si tehnicii, de ultima ora, fireste!) si piscina (mai ceva decat in filmele cu miliardari americani!) pe care noua societate capitalista ar fi trebuit sa le-o ofere tuturor, ca un comunism bine aplicat, nu-i asa? Si asa am ajuns vai de noi, in stare aceasta de confuzie, de respingere a valorilor… Cu atat mai revoltator e faptul ca sunt oameni care sunt gata sa se sinucida, ca „protest”, nu-i asa, dar stau si ma gandesc la noi toti: egoismul nostru viclean de ce nu-l sacrificam? Nuuuuu, egoismul nuuuuuuuu. Ma apuca o scarba mare de tot: adica viata, da – in numele „protestului politic” , al „libertatii”, al unei „vieti mai bune”, ce ironie!! Dar egoismul, nu! In schimb vrem sa atingem piscurile societatii ideale!