Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

O intrebare pusa de maestrul Cristoiu…

… la care as dori sa raspund. Dar sa vedem despre ce e vorba:

Ion Cristoiu

Saltul năucitor de la Între noi și Rusia n-a fost niciodată pace la Tradiția prieteniei româno – ruse

„Din cîte s-a putut vedea pînă acum, Gîndul de sîmbătă e dedicat Istoriei. Nu Istoriei ca teren de cercetare specială, ci Istoriei ca prilej de meditație asupra prezentului. Vor fi, probabil, cititori care așteaptă de la mine și sîmbăta un comentariu gazetăresc despre întîmplările de pe scena mică a politicii românești de azi. Probabil că ei vor considera textele dedicate Istoriei ca expresia unei nevoi a mea de relaxare în week-end.
Nici vorbă de așa ceva.
Pentru mine, Istoric al clipei, Trecutul a fost și este un concurent serios al Prezentului. Textele mele consacrate Istoriei dau expresie neliniștii care mi-a provocat-o totdeauna Istoria. Fiind de genul feminin, Istoria are hachițe. Și cînd îi e muritorului lumea mai dragă, Istoria îi trîntește o dare peste cap a celor din jur, de rămîne bietul muritor paralizat de uimire.

În ultimul timp, m-a preocupat saltul năucitor întruchipat pentru români de Lovitura de stat de la 23 august 1944. O țară pe care am văzut-o timp de 25 de ani ca dușmana de veacuri a României – Rusia – trebuia acum, după schimbarea de Alianță pusă la cale de Rege, să fie prezentată drept prietena de veacuri a României.
Așa se explică prăpastia dintre cele două texte de mai jos. Amîndouă se ocupă de relațiile dintre noi și Rusia de a lungul timpului. Primul articol, apărut în Sentinela de la finele lui 1943 și debutul lui 1944, proclamă că între noi și Rusia n-a existat decît dușmănie de veacuri.
Al doilea, apărut în Semnalul din 1 septembrie 1946, la doi ani și ceva distanță de primul, proclamă că între noi și Rusia n-a existat decît prietenie de veacuri.
Citiți-le și spuneți-mi!
Care dintre ele exagerează?

Sentinela, 26 decembrie 1943 – 1 ianuarie 1944

Între noi şi Rusia

Apa şi focul sunt cele două elemente care nu se pot împăca niciodată. Atâta timp cât va exista viaţa, lupul va sfâşia mereu oile. Tot astfel, Rusia va însemna un pericol mereu reînnoit pentru noi şi oricât vom încerca să normalizăm raporturile noastre cu Rusia, vecinul nostru din Răsărit nu va aştepta decât momentul prielnic pentru a ne desfiinţa.

Mai avem şi alţi vecini. Cu unii din ei ne-am luptat uneori şi apoi ne-am împăcat, trăind veacuri de-a rândul în bună vecinătate. Cu alţii ne găsim în aceeaşi situaţie în care am fost şi suntem de veacuri, pentru că au rămas mereu la gradul de barbarie şi cruzimi care au năvălit odinioară în Europa. Dar nu despre aceştia vom vorbi acum. Rana cea mai vie este deocamdată Răsăritul. Aici trebuie să încheiem socotelile, pentru a ne putea întoarce mai târziu spre alte meleaguri.

Deşi noi aveam de revendicat pământ de la bolşevici, deşi lupul ne sfâşiase carne din trup, noi am încercat totuşi să facem uitate durerile ce ne-au fost cauzate şi să ne împăcăm cu bestia de la Răsărit. Totuşi, provocatorii de ieri au continuat să devină agresivi. Bolşevicii voiau cu orice preţ gurile Dunării româneşti, pentru ca mai târziu, să ne înghită Dobrogea şi mai apoi restul ţării.

Dar aceste raporturi au existat întotdeauna între noi şi ruşi. Din clipa în care Marele Ducat de Moscova s-a transformat într-o mare putere şi ne-au devenit vecini, ei ne-au socotit ca o piedică în drumul lor de expansiune. Întâmplarea a făcut că atât la Nord cât şi la Sud, au fost aşezate popoare înrudite cu ruşii. Între aceste popoare, noi am fost ca o suliţă, cu vârful înspre Rusia. Toţi ţarii Rusiei ne-au socotit astfel ca pe o piedică în faţa panslavismului.

Dar virusul rusesc – testamentul lui Pentru cel Mare, prevedea întinderea puterii ruseşti, până la Constantinopol. Ruşii voiau să respire prin Marea Mediterană. Ori România, era aşezată şi în faţa acestui drum rusesc şi deci, era firesc ca ruşii să dorească şi cu mai multă înverşunare desfiinţarea noastră.

Am încercat noi toate atitudinile politice posibile faţă de ruşi. Toate încercările noastre s-au lovit însă de acelaşi zid: voinţa rusească de a trece peste trupul nostru, în vederea împlinirii scopurilor sale.

Nu o singură dată ruşii au încercat să ocupe România. Din fericire, puterile străine au intervenit întotdeauna la timp, pentru ca Rusia să fie nevoită să părăsească teritoriile ocupate. Vitejia noastră a făcut apoi restul.

Fiara va continua să se hrănească cu carnea altor vieţuitoare, pentru că aşa este legea firii. Şi oricât de blând se va purta mielul, lupul va continua să-l sfâşie. Tot astfel şi Rusia, albă sau roşie, va continua să ne ameninţe independenţa, pentru că suntem piatră şi obstacol în drumul lor.

La pericolul rusesc s-a mai adăugat în timpul din urmă şi schimbarea regimului lor politic. Pentru că chiar dacă ruşii ne erau duşmani prin forţa lucrurilor, totuşi ei aveau scopuri limitate şi, deci, mai puteam spera în salvarea unei părţi din fiinţa noastră.

Ruşii comunişti au scopuri nelimitate şi crude, întrebuinţând uciderea în massă ca la Katyn şi alte locuri. Pentru Rusia Sovietică, nu există hotar care să fixeze limita dorinţei lor de expansiune. Ei visează să ocupe toată Europa şi dacă e posibil întreg pământul. Ce putem noi însemna în faţa avalanşei bolşevice? Un petic de pământ peste care ei ar trece fără nicio consideraţie.

Iată de ce trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri încă din frageda copilărie ce înseamnă pericolul din Răsărit. Iată de ce trebuie să fim convinşi că noi nu avem altă cale decât să continuăm până la sfârşit războiul din Răsărit, până atunci, până când ameninţarea din spre soare răsare va dispare pentru totdeauna.

Semnalul, 1 septembrie 1946

Tradiţia colaborării româno-ruse

Dacă este unanim stabilit că războiul nostru împotriva marelui vecin de la Răsărit a fost fapta unui uzurpator megaloman, care a acceptat fără ezitare să pună ţara la remorca intereselor imperialismului german, nu este totuşi mai puţin adevărat că ignoranţa totală în care, timp de aproape un sfert de veac, a fost menţinută opinia publică românească asupra realităţilor sovietice, cît şi, în general, asupra perspectivelor ce s-ar fi putut deschide în favoarea noastră din cultivarea unor raporturi corecte, dacă nu chiar cordiale, între Bucureşti şi Moscova, a facilitat în mare măsură dezvoltarea unei politici fundamental greşite şi care a culminat cu îndrăzneala fatală a lui Antonescu.

Această ignoranţă, sistematic întreţinută de către exponenţii păturii conducătoare de atunci, corespunzătoare imperativelor geo-politice şi geo-economice, a constituit climatul intelectual în care au încolţit cele mai stupide prejudecăţi şi cele mai nefaste iluzii, pe care recent a trebuit să le răscumpărăm printr-o abundentă hemoragie – climat care explică rătăcirile interne şi răbufnirea lor pe plan extern.

Autorii acestei ignoranţe au mers, de altminteri, atît de departe, încît pentru a obţine un efect maximum, nu s-au mulţumit numai de a falsifica orientări contemporane, dar au şi „anulat” legăturile noastre trecute cu popoarele Rusiei.

Ceea ce, într-adevăr, tinerele generaţii dintre cele două conflagraţiuni mondiale, educate în duhul «minciunii patriotice», n-au parvenit să afle de la dascălii lor, este că poporul român trăise, de-a lungul secolelor, în raporturi de prietenie activă cu poporul rus şi că între ele n-a existat nicicînd vreun conflict armat – şi că, prin urmare, interesele noastre naţionale dictau o continuitate perfectă a acestor raporturi.

Astfel, printr-o generală complicitate a tăcerii, timp de două zeci şi cinci de ani, manualele noastre de istorie n-au mai insistat asupra faptului că relaţiunile noastre cu Răsăritul fuseseră aşezate încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, care, cel dintîi, avusese viziunea exactă că dintr-acolo poate să-i vină cel mai durabil sport al politicii sale externe şi că aceste relaţiuni luaseră un aspect într-atîta de intim, încît Voievodul moldovean ajunsese a fi solicitat, la un moment dat, să arbitreze chiar conflictul izbucnit între Ţarul Ivan al III-lea, cu care de altfel se încuscrise, şi Domnitorul Lituaniei; că după moartea lui Ştefan, fiul său, Petru Rareş încheiase o alianţă de fapt cu Ducatul Moscovei, ostaşii ambelor ţări cooperînd efectiv împotriva năzuinţelor de expansiune ale Sublimei Porţi, cît şi cele ale Poloniei feudale; că mai tîrziu Ion Vodă cel Cumplit a găsit adesea sprijinul Cazacilor Zaporojeni; că însuşi Mihai Viteazul a fost ajutat de către Ţarul Feodor şi chiar de către celebrul Ţar Boris Godunov, în luptele sale împotriva Otomanilor; că Vasile Lupu obţinuse concursul lui Timuş, Hatmanul Cazacilor, pentru a-şi recîştiga tronul; că Gheorghe Ştefan, urcîndu-se în scaunul Moldovei, procedase la încheierea unui tratat formal de alianţă cu Ţarul Alexei Mihailovici; că Dimitrie Cantemir reînnoieşte, după o jumătate de secol, acest tratat, cu care prilej Domnitorul român primise titlul de «prieten al Marii Rusii», nu de vasal; că cronicarul Neculce îl denumise pe Petru cel Mare, pentru atitudinea lui, salvatorul ţării româneşti; că Ecaterina a II-a acordase, ulterior, în mod solemn, protecţia sa ţărilor noastre; că prin pacea de la Kuciuk-Kainargi, încheiată între această împărăteasă şi Constantinopol, se aducea scutirea noastră de biruri pentru doi ani; că la începutul veacului al XIX-lea, Corpul de Panduri al lui Tudor Vladimirescu luptase alături de trupele ruseşti, izgonind pe Turci din ţară; că prin Pacea de la Adrianopole, încheind cel de-al patrulea război ruso-turc, Moscova a obligat Turcia să renunţe, în favoarea noastră, nu numai la toate cetăţile din stînga Dunării, dar şi ca Moldova şi Muntenia să fie dispensate pentru totdeauna de a mai furniza Otomanilor grelele tributuri în natură, redîndu-ni-se, prin aceasta, întreaga noastră libertate economică; că generalul Kiseleff acordate Principatelor Române prima Constituţie – numitul Regulament Organic – care, prin concepţia sa avansată a grăbit simţitor dezvoltarea unor forme de viaţă nouă pe meleagurile noastre, că prin concursul Ruşilor ia fiinţă, cam în acelaşi timp, prima noastră armată regulată, faimoasa Miliţie; că alături de Franţa, Rusia a susţinut şi ea actul Unirii Principatelor; că în 1877, cu ajutorul armatelor ruseşti, România îşi dobîndeşte independenţa naţională şi, că, în sfîrşit, în timpul Primului Război Mondial, România a luptat alături de Franţa, Anglia şi Rusia.

Am citat copios, de-a valma – dar se va recunoaşte că era necesar.

Aceste fapte istorice reale, adînc înscrise în zbuciumatul trecut al neamului românesc şi care tind să demonstreze constanta cooperare româno-rusă şi eminentele avantaje pe care noi le-am tras de pe urma ei, timp de peste patru sute de de ani, cine, însă, vreodată, le-a reamintit în perioada ce s-a scurs de la 1917 şi pînă la înfeodarea noastră intereselor naziste?

Evident, nimeni – deoarece era, cert, nevoie ca ele să fie date complet uitării, pentru ca fabulaţiunile anti-sovietice să apară într-o lumină şi mai convingătoare.

A trebuit, însă, să vină cel de-al Doilea Război Mondial şi după amare încercări, să avem de luptat iarăşi alături de aliaţii noştri naturali, pentru ca ochii să se redeschidă, memoriile să-şi reamintească şi să se scrie, în sfîrşit, din nou, istoria adevărată şi sinceră a legăturilor ce au existat din vechime încă între România şi Ruşi*

Numai din mărturia trecutului, va putea reieşi o mai bună înţelegere a prezentului – şi totdeodată un sănătos îndreptar pentru viitor.

* Vezi excelentele analize asupra legăturilor româno-ruse, apărute recent în editura „Eminescu” şi datorate domnilor General Lascăr Mihail („Relaţii de prietenie româno-sovietice”), Andrei Popovici („Ştefan cel Mare şi relaţiile cu Rusia”), T. I. Stoianovici („Relaţiile lui Petru Rareş cu Rusia”) şi V. Borcea („Relaţiile economice româno-sovietice”).

N.B.: Un cititor mă mustră pentru că ar fi vorba de două ziare diferite. Mulțumindu-i pentru că mi-a atras atenţia asupra siteului activenews (Dumnezeule, un hotnews pe invers!) ţin să precizez cititorului meu că pînă în 1944 în presa română nu putea să apară un articol precum cel din Semnalul, iar după 1944 nu putea să apară un articol precum cel din Santinela.”

Raspunsul este extrem de simplu: ceea ce scria Sentinela in 1943 s-a adeverit peste numai 3 ani, in 1946.

Dupa abdicarea regelui Mihai (30 decembrie 1947), tara noastra a purtat denumirea de Republica Populara Romana (RPR). Poate putini stiu sau isi mai amintesc care a fost Imnul de Stat al RPR. Primul Imn, din 1948 si pana in 1953, a fost Zdrobite catuse:

Zdrobite cătuşe în urmă rămân
În frunte-i mereu muncitorul,
Prin lupte şi jertfe o treaptă urcăm,
Stăpân pe destin e poporul
Trăiască, trăiască Republica noastră,
În marş de năvalnic şuvoi;
Muncitori şi ţărani, cărturari şi ostaşi
Zidim România Republicii noi.
În lături cu putredul vechi stăvilar
E ceasul de sfântă’ncordare
Unirea şi pacea şi munca-i stegar’
Republicii noi populare.
Spre ţelul victoriei mari ne îndreptăm
E ceas de izbânzi viitoare
Credinţă îm muncă şi luptă jurăm
Republicii noi populare.”

De observat ca acest Imn de stat nu pomeneste nimic de URSS sau de rusi si nu pomeneste nimic nici despre comunism, desi realitatile se schimbasera mult fata de 1943, cand a fost scris articolul din Sentinela.

Din 1953 si pana in 1977 am avut un alt imn – Te slavim, Romanie:

Te slăvim, Românie, pământ părintesc
Mândre plaiuri sub cerul tău paşnic rodesc
E zdrobit al trecutului jug blestemat
Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat
Astăzi noi împlinim visul lor minunat.
Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână
Trăiască Republica
Populară Română
Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far şi tărie si avânt
Noi urmăm cu credinţă Partidul ne-nfrânt,
Făurim socialismul pe-al ţării pământ.
Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână
Trăiască Republica
Populară Română
Noi uzine clădim, rodul holdei sporim
Vrem în pace cu orice popor să trăim
Dar duşmanii de-ar fi să ne calce în prag
Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag
Înălţa-vom spre glorie al patriei steag
Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână
Trăiască Republica
Populară Română” (subl. mea)

care arata exact ce fel de regim s-a instaurat dupa 1946, dar de asa maniera incat sa exprime faptul ca „infratirea” cu URSS ar veni din partea noastra, nu ca ar fi impusa de regimul comunist de la Kremlin, adica exact ce scria Semnalul la 1 septembrie 1946. De notat ca 30 de ani i-a trebuit tarii noastre sa scape de aceasta „infratire” malefica, timp in care s-au produs cele mai atroce crime ale comunismului!

De observat in primul Imn: „E ceasul de sfântă’ncordare”, iar comunismul era ateu – deci ce avea sfant? Un oximoron, desigur.

In al doilea Imn – Te slavim, Romanie, dar: „Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor/Cu poporul sovietic eliberator” – cu alte cuvinte, vroia sa spuna: „Asa te slavim, Romanie!”. Un alt oximoron, desigur, mai ales ca urmeaza:”Puternică, liberă,/Pe soartă stăpână/Trăiască Republica/Populară Română”. Si auziti aici: „Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat/Astăzi noi împlinim visul lor minunat.”, dupa care vine chestia cu infratirea cu URSS – asta ar fi fost „visul strabunilor eroi”.

Rezulta destul de clar ca articolul din Sentinela chiar nu a exagerat, cu atat mai mult daca ne gandim la Basarabia, pamant romanesc, luat cu japca de rusi. Iar din Republica Moldova, se poate spune fara teama de a gresi, rusii n-au plecat nici acum!!

Februarie 18, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Ceea ce nu am inteles niciodata in comunism…

Vladimir Tismaneanu are un articol foarte interesant pe saitul Europa Libera:

Robert C. Tucker, bolșevismul de extremă dreaptă și originile putinismului

Se arata ca:

„Marele istoric si politolog Robert C. Tucker a incetat din viață acum cinci ani, pe 29 iulie 2010. A fost o personalitate remarcabilă a marxologiei și sovietologiei. Antologiile sale din Marx și Lenin, cartea despre filosofie și mit la Karl Marx, studiile reunite în volumul clasic The Soviet Political Mind, monumentalele prime două volume din biografia lui Stalin (neterminată, din păcate, dar suficient de bogată analitic și conceptual pentru a rămâne una din cele mai strălucite contribuții pe acest subiect inepuizabil), sunt repere fundamentale în gândirea politică a veacului al XX-lea. Actuala trilogie despre Stalin a lui Stephen Kotkin, din care a apărut in 2014 primul volum, se situează, in chip original, in prelungirea directiei propusă de Tucker.

Alături de Raymond Aron, Leonard Schapiro, Adam Ulam, Alain Besançon, Richard Pipes, Zbigniew Brzezinski, Ghiță Ionescu, Martin Malia și Robert Service, Robert C. Tucker a clădit un aparat interpretativ, riguros, nuanțat și superb documentat, care nu lasă loc pentru iluzii privind natura esențial ilegitimă a sovietismului. Când noțiunea de totalitarism se afla sub asediu din partea direcției revizioniste din sovietologie, Robert C. Tucker a oferit argumente imbatabile în favoarea relevanţei acestui concept (recunoscând, alături de Hannah Arendt, importanța evitării viziunilor împietrite pentru care totalitarismul apărea drept un bloc imuabil). A scris o carte excepțională, The Marxian Revolutionary Idea, unde a dezvoltat tema de-radicalizării regimurilor marxiste, anticipând cu mulți ani momentul Gorbaciov. Școala sovietologică de la Princeton, de la Stephen Cohen (azi profesor la New York University) la Stephen Kotkin, se revendică din moștenirea politologică și istoriografică a lui Robert C. Tucker. Opera lui Tucker a readus în centrul analizei politologice conceptul de cultura politică și a luminat rolul personalității în dinamica acțiunii politice. Cărțile sale despre Stalin și stalinism au drept corespondent in studiile despre Hitler și nazism lucrările esenţiale ale lui Ian Kershaw.

Am fost apropiat de el, de familia sa, inclusiv de Robert English, ginerele său, astăzi profesor de relații internaționale la University of Southern California, autorul unei lucrări remarcabile despre intelectualii de partid din anturajul lui Gorbaciov și rolul acestora în dezintegrarea sistemului leninist. Prima carte de Robert C. Tucker, cea despre filosofie și mit la Marx, am citit-o în franceză când eram student la București. Cursul oficial de istoria marxismului, ținut de politrucul Gh. Al. Cazan, vitupera împotriva poziției lui Tucker. Motto-ul cărții,  preluat de la tânărul Marx, surprindea natura sfâșiată, alienată, a demersului radicalismului hegeliano-marxist: „Filosoful, el însuși o parte înstrăinată a acestei lumi, se așează pe sine ca măsura a lumii”. Apoi, la Caracas, în 1982, am citit absolut fascinat, din biblioteca Sofiei Imber și a lui Carlos Rangel, Stalin as Revolutionary. După 1982, l-am întâlnit la diverse conferințe și simpozioane, dar m-am apropiat de Robert Tucker în 1995, la Princeton. A participat la prelegerea pe care am ținut-o despre miturile politice după comunism. Seara am fost la el acasă împreună cu Ana Seleny, care preda pe-atunci la Priceton. Am conversat câteva ore cu el și Evghenia (Jenia), soția sa de care îl lega o iubire ce începuse la Moscova, în anii războiului. O iubire care s-a confruntat cu aparatele represive ale regimului și cu suspiciunile paranoice ale lui Stalin însuși. Ne-am revăzut apoi de multe ori, am corespondat cu el, vorbeam adeseori la telefon.

Poziția sa privind bolșevismul era diferită de a multor colegi, inclusiv unii amintit mai sus (a se vedea interviul cu George Urban apărut inițial în Encounter și transmis la Radio Free Europe și Radio Liberty). Robert C. Tucker a considerat că stalinismul este definit de un transformism radical. În The Soviet Political Mind, el afirma că „gândirea transformistă este în mod fundamental opusă oricărei concepții conform căreia obiectul care urmează să fie transformat deține capacitatea unei dezvoltări autonome. Acesta din urmă nu are un potențial al evoluției sau schimbării din interior, în mod spontan, de care, apoi, cel care inițiază transformarea din exterior să fie nevoit să țină seama. O asemenea autonomie nu poate fi acceptată deoarece ea ar impune limite asupra nivelului de transformare din afară la care urmează să fie supus subiectul”. Nu este surprinzător așadar că, în momentele în care stalinismul s-a aflat în situații de criză, în acele clipe de cumpănă pe plan intern, el a declanșat proiecte grandioase de transformare a Omului și a mediului înconjurător, sfidand si condamnand genetica drept o pseudo-stiinta reactionara, burgheza. În același timp, acest proiect de remodelare radicală a realității nu este un proces arbitrar. El este fundamentat „pe legi științifice obiective”. Iar Tucker a demonstrat în lucrările sale cum Stalin, printr-un proces de externalizare, a ajuns să fie convins „că propriile idei sunt necesitățile naturale ce guvernează dezvoltarea societății”. Era de fapt o „dezvoltare” perversă a ambiției deterministe a marxismului originar.

Pe de altă parte, Robert C. Tucker a refuzat teleologia istorică absolutistă.  El credea că a existat o pluralitate de drumuri pornind de la Lenin, ca Stalin nu fusese inevitabil. Tot asa cum de la Marx se putea ajunge la Eduard Bernstein, nu doar la Lenin. În interviul cu G. Urban, el afirmă: „nu sunt  de acord cu ideea că totalitarismul stalinist a fost rezultatul logic al doctrinei leniniste”. În opinia sa, evoluția scrierilor lui Lenin justifică o derivare la fel de ‘logică’ către alți ‘discipoli’ ai săi precum Rîkov, Buharin, Tomski. Dar tot el a scris despre cultura politică a bolșevismului și a demonstrat natura intrinsec antidemocratică, despotică a voluntarismului mesianic leninist.

Generații de politologi și istorici din Vest, dar și din statele sovietizate, au fost inspirați de ideile lui Robert C. Tucker. Propriile mele contribuții sunt direct legate de viziunea sa despre stalinism și despre totalitarism în genere. Într-o scrisoare de la sfârșitul anilor ’90 îmi spunea că dacă ar fi să predea din nou (era de-acum Profesor Emeritus la Princeton) ar folosi cartea mea Reinventing Politics drept bibliografie obligatorie. A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit de la un intelectual de o asemenea statură.

Robert C. Tucker a fost un prieten drag, un model și un mentor. De la el, de la Ghiță Ionescu, de la Alvin Z. Rubinstein și de la Ken Jowitt am preluat accentul pe analiza ethos-ului, a matricii simbolic-emoționale proprii formațiunii politice pe care mă străduiesc să o explorez. În volumul al doilea al biografiei lui Stalin (Stalin in Power: The Revolution from Above. 1928-1941), Tucker a analizat bolșevismul de extremă dreaptă. În interpretarea sa, această metamorfoză (unii ar numi-o pseudomorfoza) s-a produs în momentul în care Stalin „a combinat propria versiune a revoluționarismului leninist cu naționalismul velicorus”. La baza acestui fenomen s-a aflat un proces de dublă identificare: cea de factură etnică (rusocentrism) și implicarea totală în procesul de transformare, de re-creare a lumii.

Încă de la începutul anilor ’20, Stalin era una dintre cele mai proeminente figuri ale așa-zisului grup al „patrioților ruși, roșii”. Într-un alt loc, sovietologul a folosit și  formula „bolșevism național rus”. Aceste observații ale lui Tucker și teoretizarea sa a procesului de reversion (reapariția unor fenomene istorice din trecut în comunism) sunt, în opinia mea, punctul de plecare al înțelegerii fenomenului de hibridizare fascistă a comunismului. De fapt, putem spune că una din sursele principale ale putinismului este exact acest bolșevism de extremă dreaptă. Cand am scris, impreună cu politologul Marius Stan, despre ispita fascistă a tovarășului Putin, un articol care l-a infuriat teribil pe Oleg Malghinov, ambasadorul Rusiei la București, acest concept ne-a inspirat.”

Bineinteles, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

As dori sa propun si eu o tema de cercetare, aratand ceea ce eu nu am inteles niciodata in comunism. Despre ce este vorba? Trebuie spus mai intai ca in comunism o carte trebuia sa contina in prefata sau postfata sa aprecieri laudative la adresa regimului. Asa trebuia pe vremea aceea. Asa se obisnuia. Am o carte, valoroasa in continut, din acea epoca: Partidele alese ale marelui maestru in sah Mihail Botvinnik. Pentru iubitorii sahului o recomand cu caldura pentru ca pot vedea aici partide memorabile, analize sahiste deosebit de fine. Cartea aceasta, celebra de altfel, a aparut la Editura Cultura Fizica si Sport (eu am Editia II) si cuprinde partide jucate de marele campion sovietic intre anii 1926-1946, iar in incheiere sunt doua capitole ce trateaza despre studiile de final si definitia combinatiei. Cartea incepe, dupa Introducere, printr-un articol intitulat Despre scoala sahista sovietica. Putem gasi in acest articol lucruri valoroase din punct de vedere strict sahist. Insa mai gasim si altceva, de exemplu iata cum se incheie acest articol:

„Trebuie sa raspandim si in viitor sahul, in lungul si in latul tarii noastre, atragand spre practicarea lui noi grupuri de muncitori, atat de la orase cat si de la sate. Cei mai buni maestri ai nostri trebuie sa joace si mai tare si sa creeze si mai multe valori artistice, pentru gloria patriei noastre, a poporului sovietic, a partidului bolsevic si a marelui Stalin.” (subl. mea)

Interesant este ca nu spune, de pilda, „noi grupuri de muncitori si tarani” ci „noi grupuri de muncitori, atat de la orase cat si de la sate”, asimiland taranul cu „muncitorul de la sat”, mediul rural avand astfel muncitorii sai, nu tarani.

Ceea ce pot sa inteleg: „Cei mai buni maestri ai nostri trebuie sa joace si mai tare si sa creeze si mai multe valori artistice, pentru gloria patriei noastre, a poporului sovietic, a partidului bolsevic„. Asta pot sa inteleg. Dar de ce mai trebuia si a cincea roata la caruta: „si a marelui Stalin„, asta nu pot sa inteleg. Adica pentru gloria lui personala, va dati seama? Deci era inclusiv pentru gloria personala a lui Stalin!! Demn de ramarcat este ca nu spune ca „Cei mai buni maestri ai nostri trebuie sa joace si mai tare si sa creeze si mai multe valori artistice” pentru gloria lor personala, pentru ca sa se evidentieze ei, sa castige ei mai bine din activitatea sahista. Ci pentru gloria „marelui Stalin”!

Szabo vs. Botvinnik (right), Oberhausen 1961 (sursa: Wikipedia)

Dupa cum lesne se poate observa, cred, Botvinnik era un om serios. Botvinnik a facut studii la Facultatea de Matematica si Electromecanica. Interesant ce propunea el in anii ’80:

„In the 1980s Botvinnik proposed a computer program to manage the Soviet economy. However, his proposals did not receive significant attention from the Soviet government.

During the last few years of his life he personally financed his economic computer project that he hoped would be used to manage the Russian economy. He kept actively working on the program until his death and financing the work from the money he made for the lectures and seminars he attended, despite prominent health problems.” (Wikipedia)

El propunea un program pentru calculator care sa managerieze economia sovietica… A lucrat la acest proiect pana la moartea sa, finantandu-l din surse proprii…

Iulie 28, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 41 comentarii

Despre ce inseamna o fiscalitate grea…

Multi vorbesc, putini cunosc. Si mai putini, din pacate, citesc… Va propun sa vedem cum, din ce realitati sociale, dar mai ales politice si economice, s-a nascut ideea potrivit careia: orice taxa si impozit este un act de furt din partea statului. N-ati vrea sa stiti? 🙂 Ideea este foarte veche si va voi prezenta in continuare cum era fiscalitatea in Tara Romaneasca in vremea lui Serban Cantacuzino (1678-1688):

Fiscalitatea. Una din acuzarile care i se aduc lui Serban Cantacuzino este ca a exercitat o presiune fiscala din cele mai grele. Cronica – e adevarat protivnica lui – a lui Radu Popescu, arata ca in anul dintai a luat din tara 2000 de pungi de bani, in al doilea 3000, in al treilea si mai mult „cat rasuflu boierii, slujitorii, birnicii nu mai avea: batuti, casniti in toata vremea, isi vindea mosiile, tiganii, viile si tot ce avia, de le cumpara Serban Voda si ai lui; iar saracii plangia si plinia tot ce le ceria, ca era legati de stalpii ce era infipti la puscarie, inlauntru si afara, de-i batea cumplit: pre boiari, pre capitani, pre slujitori, pan i-au saracit pre toti; si care cum scapa, umplia țărâle, cari nu muria de batai sau de necazuri”. Calugarul Del Monte, amintit mai sus, care a trait la curtea lui Serban, confirma intru totul aceste excese fiscale si adaoga, ca din cauza lor „Tara Romaneasca e desarta de oameni”. Chiar cronica oficiala, scrisa de Stoica Ludescu, omul de casa al Cantacuzinilor, recunoaste indirect presiunea fiscala cand arata ca pe domn „il impresura Turcii cu dari de bani si zahareale”

Aceste necontenite cereri turcesti – mereu sporite – inghiteau intr’adevar cea mai mare parte din sumele adunate. S’a facut socoteala ca ele reprezentau la finele veacului al XVII-lea, „trei patrimi din veniturile tarii”. Se adaogau apoi nevoile curtii, cu lux si fast, cum se cuvenea pentru un descendent al imparatilor bizantini, si, in sfarsit, nevoile sale personale si ale familiei sale. Cantacuzinii pierdusera o parte din averea lor in timpul persecutiilor lui Grigore Ghica si Gheorghe Duca si pe cand fusesera pribegi sau in surghiun. Cautau acum deci sa si-o refaca si s’o sporeasca. Toate acestea la un loc explica de ce darile au fost mari si dece, nu numai saracimea, dar chiar si boierii au trebuit, sub diferite forme, sa plateasca sume insemnate” (subl. mea)

Constantin C. Giurescu – Istoria Romanilor – Vol. III, Partea I, Editia a II-a, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti 1944

Ma uit cu cata usurinta vorbesc unii, spre exemplu marele nostru actor, Dl. Dorel Visan, pentru care am o stima sincera si deosebita, care intr-unul din Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan cita ce a spus nu stiu cine care ne-a vizitat tara cam in perioada asta de care vorbesc (sfarsit de sec. XVII si inceput de sec. XVIII, daca mai tin bine minte) si a spus ca: „munca e dusmana romanului”. Eu va propun sa citim cum era pe vremea respectiva. Pentru ca sa stim ce realitati erau si pe urma sa vorbim… Ca sa judecam drept.

Uitati-va, va rog, ce viata nenorocita avea romanul in propria lui tara. Ca se „deserta tara de oameni”!!! Stau si ma gandesc ce solutie aveai alta decat fuga, sau cum se zice acuma emigratia in alta tara. Daca te opunei prin forta armelor, impuscand un slujitor domnesc, atunci domnitorul putea trimite o mica armata de era si mai rau, matrasea tot!! Uitati-va cum toti, boieri, oameni de rand, saraci, bogati erau supusi unui regim cumplit si ce pedepse erau daca nu se platea: „cari nu muria de batai sau de necazuri”… De aici si ideea, sau mai bine zis atitudinea, romanului de a se descurca, de a insela statul… Ca si acum a ramas vorba: „fiecare se descurca cum poate”. Si, mare atentie, inca nu suntem in vremea Domniilor Fanariote!! Va dati seama ce inseamna asta: „Tara Romaneasca e desarta de oameni”…? Si unde mai pui persecutiile politice, care erau ingrozitoare la acea vreme, in luptele dintre partidele boieresti… Si uitati-va, va rog, unde mergeau banii, o mare parte din miile de pungi de bani, din veniturile oamenilor… La Turci… Mergeau peste granita, poporul nu vedea nimic, nu beneficia cu nimic de pe urma acestor bani pe care ii platea stapanirii…

O societate se dezvolta pe ceea ce au cladit generatiile anterioare. Dar la noi? La noi romanul era batut si chinuit cumplit, ca sa plateasca stapanirii, fara sa vada ceva bun din faptul ca platea sume atat de mari de bani. Uitati-va ce teroare era! Si, chiar asa, asta nu e un regim terorist? Terorism de stat. Plateam si plateam turcului iar in tara era o viata cumplita pentru cetatenii ei.

Totusi, Serban Cantacuzino a fost un sprijinitor al culturii si a intemeiat la 1679, inca de la inceputul domniei, o Academie unde cursurile se faceau in limba greaca veche, la Manastirea Sfantul Sava, in fata Universitatii de astazi. A fost interesat si de tiparirea de carti. Aceasta a fost o parte luminoasa, ca sa zic asa, a domniei sale. Domnia lui a fost interesanta si n-as zice ca a facut doar rele. A murit nu la o varsta inaintata, pe 29 octombrie (stil vechi) – gravat pe lespedea de mormant – 1688, la numai 54 de ani. Era bolnav inca din august… Dar unii spun ca moartea n-ar si fost naturala ci la mijloc ar fi fost un complot, deci o crima…

Dar ganditi-va ce bine ar fi fost in tara daca impozitele erau mici, ce avant economic mare ar fi prins tara! Si ce bine ar fi fost daca din banii platiti de cetateni ar mai fi facut si alte Academii prin tara. Ganditi-va unde ar fi ajuns Tara Romaneasca, unde am fi fost noi acum!!! Daca s-ar fi facut asa, noi am fi fost acum la nivelul tarilor occidentale, daca nu si peste! Dar in acele vremuri erau si anumite conjuncturi politice… Care nu ne-au favorizat…

August 9, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 111 comentarii

Despre o chestiune din discursul D-lui. Biden…

Dl. Biden, si nu numai dansul, s-a referit, in cadrul vizitei sale in tara noastra, la un aspect important: coruptia! Pe toate canalele de stiri s-a comentat lucrul asta. Cu alte cuvinte: de ce din nou un inalt oficial american care vine in vizita la noi ridica aceasta problema? Mai ales cand cel care deschide din nou spinoasa problema este chiar vicepresedintele US!!! Trebuie spus ca lucrul asta a tulburat societatea noastra. Sigur, nu e bine sa fie coruptie… Asta o stim cu totii, dar…

Eu stau si ma gandesc la altceva… Daca un american vede fenomenul coruptiei, inselaciunii (cand e vorba de bani!!) asa cum o vede omul de pe aici, de pe la noi, din Balcani… Nu cumva e vorba de o diferenta de perceptie? Nu cumva vorbim aceeasi limba, dar spunem fiecare altceva? Fenomenul coruptiei in Romania e unul foarte complex, cauzele, cred, sunt altele decat in SUA. Noi ne referim la coruptia postdecembrista, manifestata in aceasta perioada de tranzitie catre economia de piata, trecerea de la comunsim la capitalism. Cu toate acestea coruptia in Romania, si nu numai, dateaza de foarte multa vreme – am putea lua ca reper perioada fanariota. Este de studiat daca in acea perioada coruptia avea o conotatie negativa sau chiar trebuia sa faci asa, de pilda pentru a obtine tronul tarii. Pentru ca nu e foarte clar daca, spre exemplu, pe vremea aceea mituirea unei autoritati era neaparat un lucru rau sau era un lucru unanim acceptat in societate. Adica „asa se face”, ca „treaba sa mearga ca unsa„. De aceea trebuia sa „ungi” pe unul si pe altul cu daruri, adica „trebuie sa dai si tu ceva”… Coruptia are, dupa parerea mea, trei niveluri:

1. Un nivel unanim acceptat – „asa se face” – care nu deranjeaza pe nimeni. De pilda, bacsisul dat unui chelner sau frizerului – „lasi si tu ceva acolo”.

2. Un nivel la care coruptia deranjeaza in societate si atunci oamenii au un sentiment de revolta.

3. Un nivel la care coruptia e periculoasa!

Tarile Romane nu au fost independente veacuri intregi si in aceasta situatie politica, de foarte lunga durata, nu s-a putut dezvolta la noi statul de drept. Din aceasta cauza domnii scurte, tron cumparat cu bani, tradari odioase. Si in felul acesta coruptia s-a impregnat in peisajul politic autohton drept normalitate. Chestia cu „ocaua mica”, a lui Cuza, a venit mult mai tarziu, dar naravurile odata inradacinate sunt greu de schimbat. Sa ne gandim ca autoritatea unui domnitor putea fi lesne subminata de catre boierii (sau mari familii boieresti) care ravneau tronul si care puteau sa-l tradeze pe domnitor in orice clipa!

Sa luam un alt exemplu: Anglia. Insa Regatul Britanic nu a fost vasalul nimanui. Nici macar al Papei!! Sa ne gandim ce autoritate a avut Henric al VIII-lea, care a refuzat sa recunoasca autoritatea bisericii romane si a confiscat anatele Papei (1527), desi lucrul asta i-a atras excomunicarea (1533).  Iar predecesorul sau, Henric al VII-lea, a instituit la 1487 celebra „Camera instelata” (ce denumire!) ca organ pentru reprimarea adversarilor coroanei! Observati ce autoritate avea Regele Angliei: indraznea vreun nobil sa miste in front? Avea cineva ceva de comentat? N-as crede. Chiar si Magna Charta Libertatum de la 1215 sau Proviziunile de la Oxford (1258) n-ar fi fost posibile fara independenta politica a tarii. La 1571 se deschidea Bursa la Londra!! Alt exemplu: Germania. De la 1701 si pana la 1871 pe tronul Prusiei au fost doar 7 regi. In Transilvania (care nu era independenta din punct de vedere politic), in aceeasi perioada, au fost 25 de guvernatori!! Nu mai vorbesc de cati au fost, in aceeasi perioada, pe tronul Moldovei, in situatia in care atat Moldova cat si Tara Romaneasca nu erau independente politic. Ceea ce vreau sa arat este ca germinarea statului de drept s-a realizat, in Occident, in anumite conditii, care aici nu au existat, iar stabilitatea si independenta politica a tarii a jucat un rol esential. Sa luam Franta, de pilda Dinastia de Valois: din 1328 si pana in 1589 pe tronul Frantei au fost doar 13 regi. Ganditi-va: este o perioada mai mare de 200 de ani! In Tara Romaneasca, in aceeasi perioada, greu sa-i numeri cati domnitori au fost(vreo 71 sau 72)!! De unde rezulta cu claritate ca, in Occident, dinastiile au asigurat o mare stabilitate politica. Constantin C. Giurescu arata ca la noi nu a existat regula ca intaiul nascut al domnitorului sa preia tronul, ca astfel sa se formeze o dinastie. Cu atat mai mult cu cat domnitorul putea avea numerosi fii nelegitimi, care puteau sa revendice tronul considerandu-se din os domnesc. In Germania, Dinastia de Hohenstaufen (1138-1254), si ce a urmat dupa ea pana la Dinastia de Habsburg inceputa in 1438, a numarat vreo 20 de regi in 299 de ani, iar o domnie scurta a fost de pana in 10 ani (spre ex. cea a lui Wilhelm de Olanda – 1247-1256). Sa luam acum domnia unui domnitor care a taiat fara nicio jena de pardon boieri: Mircea Ciobanul (1545-1552; 1553-1554; 1558-1559). Din faptul ca in ciuda exercitarii unei autoritati atat de cumplite din partea domnitorului, boierii totusi tradau (narav vechi!), se vede lipsa independentei politice, ingerintele unor Puteri straine in treburile interne ale tarii. In momentul in care intr-un stat s-au dat legi, lucrul acesta s-a facut intr-o perioada de stabilitate politica si economica, dar mai ales politica! De pilda in Rusia, Pravda lui Iaroslav (sec. XI, a doua jumatate) nu ar fi fost posibila fara ca unitatea Rusiei Kieviene sa fie restabilita sub Iaroslav cel Intelept (1019-1054) (nicio legatura cu evenimentele de acum din Ucraina!). Constatin Radulescu-Motru arata ca ciocoismul a ramas inradacinat la romani, desi vremurile care l-au generat trecusera demult… Nu cumva la fel sta treaba si cu coruptia?

N-as crede ca in America lucrurile au stat in felul acesta… Parerea mea este ca in SUA chestiunea coruptiei, inselatoriei etc nu se rezolva in mod necesar prin aplicarea legii. Nu spun ca nu exista legi in America si ca nu se aplica, ci spun ca nu in mod necesar s-ar putea rezolva problemele prin aplicarea legii. Ceea ce nu inseamna ca nu s-ar rezolva intr-un anumit fel. America nu e chiar asa usor de inteles, cum ar considera, la modul superficial, desigur, unii… Iata ce spunea Albert Pike:

Adevarurile sunt izvoarele din care curg indatoririle. De numai cateva sute de ani a aparut un nou adevar:

Omul este desupra institutiilor, nu institutiile deasupra omului.

Omul este stapan, in mod firesc, pe toate institutiile. Ele sunt la dispozitia lui, in functie de gradul lui de evolutie, si nicidecum el la dispozitia lor. Acest lucru pare o afirmatie foarte simpla, una pe care oamenii de pretutindeni s-ar cuveni s-o accepte. Dar el a fost candva un mare adevar – nedezvaluit timp de cel putin cinci mii de ani, cat s-au perindat diferite puteri la carma statelor. Odata revelat, el a impus noi indatoriri oamenilor.

Omul isi datoreaza lui insusi necesitatea de a fi liber. Era datoria lui fata de tara ca sa caute sa-si asigure libertatea si s-o apere. El a aratat ca tirania si dictatura sunt dusmanii neamului omenesc. El a facut ca despotismul, din punct de vedere spiritual, sa fie considerat in afara legii. Sfera indatoririlor a fost foarte mult largita. Patriotismul avea, de acum inainte, o noua si mai larga semnificatie. Conducere libera, gandire libera, constiinta libera, exprimare libera. Toate acestea urmau sa devina drepturi inalienabile, pe care aceia care s-au despartit de ele, sau au fost lipsiti de ele, sau cei ai caror stramosi le pierdusera, aveau dreptul sa le recunoasca. Din nefericire, adevarurile sunt intotdeauna denaturate, devenind neadevaruri, si devin neadevaruri atunci cand adevarul este aplicat gresit. Atunci adevarul, de indata ce a fost rostit, devine Evanghelia anarhiei.”

[…]

Nu trebuie sa ascultam numai de ratiune. Forta este mai puternica atunci cand este generata de credinta si iubire; cu ajutorul lor omul reuseste sa escaladeze varfurile cele mai semete ale moralitatii, sau devine salvatorul si mantuitorul semenilor sai. Ratiunea trebuie sa tina carma, insa credinta si iubirea sunt cele care dau nastere fortei motrice. Ele sunt aripile sufletului. In general, entuziasmul este irational, si fara el, si fara iubire si credinta, n-ar fi existat marii patrioti. Daca Divinitatea ar fi fost doar atotinteleapta sau atotputernica, Ea n-ar fi creat niciodata Universul.” (subl. mea)

(Albert Pike – Morala si Dogma Ritului Scotian Vechi si Acceptat al Francmasoneriei, Editura Herald, Bucuresti, 2009)

Eu cred ca n-ar fi rau ca in scolile din America, la intrare, sa se puna acest citat despre iubire si credinta!! Poate ar rezulta mult mai putini tineri debusolati si poate ca nu s-ar mai ucide copii in scoli!! Insa chestiunea ridicata de Pike este interesanta: el simte nevoia sa asocieze libertatea cu iubirea si credinta!! Nu ia numai libertatea singura, ca atare, intrucat daca e luata doar asa, marele adevar poate sa fie denaturat foarte usor! Cand spuneam ca in America nu e necesar ca sa fie rezolvate cu ajutorul legii cazurile de coruptie, inselaciune etc ma refeream si la acest aspect. Poate ati vazut un film celebru – Kid Galahad – cel din 1937, fireste, cu Edward G. Robinson, Bette Davis si Humphrey Bogart. Acolo ne arata cum se pot rezolva astfel de chestii. Cu ajutorul revolverului! Astfel de lucruri se pot intampla intr-o societate libera unde nu mai exista iubire si credinta. De aici si declinul patriotismului. Asta sa fi avut in minte Dl. Biden…? Adica sa vina, de pilda, aici investitii americane si sa fie pagubiti de coruptia de aici si, drept consecinta, sa inceapa „distractia” de calibru 45 sau 38? 😉 Societatea americana pare a se regla in felul acesta acolo unde nu intervine legea si Justitia… Ca, in felul asta, nu mai e vorba de anarhie, ci de autoreglare. Nu de alta, dar argumentul potrivit caruia coruptia ar putea destabiliza o tara, precum s-a intamplat in Ucraina, sta si nu sta in picioare. Nu exclud posibilitatea aceasta, dar daca vorbim de actiuni de spionaj (ca altfel de ce anume vorbim?) atunci este in logica si spiritul spionajului ca cel ce este trimis in acest scop intr-o tara sa fie deasupra oricarei banuieli. Spre exemplu un spion rus, deghizat in om de afaceri roman, isi va plati cu constiinciozitate taxele si impozitele, respectand legile (adica sa fie imposibil sa demonstrezi ca nu le respecta), va fi cel mai pro american tocmai pentru ca sa nu se dea de gol!! Logic: ar fi o prostie de neiertat ca un spion sa se expuna nerespectand legile tarii in care e trimis in misiune, cand doar o simpla banuiala l-ar putea da de gol!! Lucrul asta poate sa-l faca un amator sau un incepator. Un profesionist cu experienta, niciodata! Adica, de pilda, cand Richard Sorge a fost trimis in misiune in Germania (avea acoperirea de jurnalist german) el s-a apucat de fapte de coruptie ca sa fie prins?? O astfel de ipoteza ma face sa zambesc… Daca asa gandeste Dl. Biden, atunci e grav… Un spion profesionist trebuie sa se fereasca si de lucrurile care par ca fiind cele mai inofensive. Pentru ca in meseria asta trebuie sa iei in calcul ca si lucrul care pare cel mai inocent si nevatamator poate sa fie in realitate cu totul altfel si sa-ti gasesti si moartea in acea „inocenta”. Pentru un spion adevarat, un maestru in spionaj, n-are absolut nicio importanta coruptia, daca exista politicieni corupti sau nu. El trebuie sa se descurce foarte bine si daca e asa, si daca e altfel. Trebuie sa se descurce foarte bine in orice situatie: asta e marea arta a spionajului! Este o simplificare gresita sa atribui coruptiei o importanta foarte mare in astfel de cazuri… Imi amintesc, de pilda, ca citeam undeva cum a obtinut Petru Rares a doua domnie. Barbat frumos fiind, cu maniere alese, i-a placut fetei sultanului. 🙂 Un colier scump (asta nu mai e coruptie, i l-a dat ca sa-i faca placere, intelegeti dumneavoastra) si fata a pus o vorba buna pentru el tatalui ei … 😉 . Sunt niste chestii, desigur. Nu putem rezuma totul la coruptie. Informatiile pretioase nu se obtin numai prin corupere! Mai intervine si cate un love story cateodata.

Vorbeam mai sus despre nivelurile coruptiei. Dar la ce nivel se gaseste coruptia in Romania? Lucrul acesta nu a fost explicat niciodata foarte clar. Unii spun ca fenomenul e la nivelul periculos, altii spun ca e un pretext pentru ca Justitia sa fie folosita de catre Putere ca un instrument impotriva adversarilor politici, sa le faca „dosare”. Coruptia postdecembrista l-a deranjat pe cetatean si a determinat schimbarile politice din 2004 (aici si aici). Ulterior coruptia a fost folosita in lupta politica – cei buni, necoruptii si cei rai, de la PSD in special, coruptii. Coruptia folosita in batalia politica nu-mi indica foarte clar nivelul ei. Pot spune ca l-a deranjat pe cetatean. Asta nu inseamna ca este la nivelul de fenomen periculos. Romania a intrat in UE si NATO intr-o perioada cand lupta anticoruptie nu era tema politica la ordinea zilei, ca acum. Distrugerea unitatilor industriale si agricole, foste de stat, se poate presupune ca s-a datorat coruptiei, generic vorbind. Insa nu s-a demonstrat cu precizie lucrul asta. Poate ca nu s-au mai dovedit a fi viabile din punct de vedere economic. Imbogatirea unora prin ceea ce generic se cheama coruptie a nemultumit cetatenii. Dar cat e de periculos lucrul acesta pentru statul roman? Problema fundamentala a coruptiei postdecembriste este legata de trecerea societatii romanesti de la comunism la capitalism, de la economia centralizata, in exclusivitate de stat, la economia de piata libera. Or, capitalismul presupune, in ultima instanta, oameni bogati. Problema este cum sa faci oameni bogati intr-o societate in care toti oamenii au trait aproape 50 de ani in exclusivitate din salariu, o societate in care proprietatea privata fusese abolita si in care acesti oameni lucrau la intreprinderi de stat care nu erau ale lor (nu era intreprinderea lui cutare sau cutare), ci „ale poporului”. Si atunci e o problema mai mult politica decat juridica. De unde se vede ca problema nu este individul ci sistemul sau, mai bine zis, trecerea de la un sistem la altul opus, de la un set de valori la setul de valori opuse. De la egalitarism, la diversitate si o societate deschisa. Si atunci e periculoasa coruptia la noi? Sau a fost ca o otrava care intra in componenta unor leacuri, cum bine observa La Rochefoucauld! Un intreg proces alchimic prin care se construieste o societate libera!

Mai 23, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Dictatorul

 

 

El Dictador Jorge Rafael Videla

Marire si Decadenta…

Cred ca este un sentiment uluitor sa fii in varful piramidei, ca apoi sa ajungi la baza ei!

Imaginile mi s-au parut foarte sugestive. Sursa e www.google.com. Am stat si m-am uitat multa vreme la aceste fotografii si mi-a parut la un moment dat ca vizionez un film despre Videla. Am cautat un asemenea efect si in aceasta postare, vrand sa scot in evidenta si specificul sud-american. Ajuns condamnat la inchisoare pe viata pentru crime impotriva umanitatii, plin de pacat, cu mainile patate de sange, Videla e chiar Dictatorul, un veritabil conducator de Junta militara. Omul a avut stofa de dictator, cum se spune.

Wikipedia ne spune ca au fost intre 15 si 30.000 de oameni ucisi, dizidenti politici, multi dati disparuti (inclusiv copii, din cate am inteles), furturi de bebelusi de la cei ce erau detinuti de catre regimul militar… Copiii erau dati familiilor de militari pentru a fi adoptati ilegal, iar identitatea lor era ascunsa. Se estimeaza ca 400 de copii au fost furati in aceasta perioada de la mamele lor care au nascut in inchisoare si apoi au disparut. La inceputul sec. XXI s-a restabilit identitatea pentru 77 din acesti copii adoptati. De asemenea se spune ca Videla ar fi protejat multi nazisti fugiti, cum a facut Juan Perón inaintea lui, Alfredo Stroessner in Paraguay si Hugo Banzer in Bolivia. Libertatea de exprimare si libertatea presei au fost restrictionate, iar Parlamentul inchis. Isabel Martínez de Perón n-a reusit, din cate inteleg eu, sa tina situatia, iar grupurile de extrema stanga peroniste au dat drumul la atentate cu bomba si rapiri – acesta a fost contextul venirii Juntei militare la Putere.Trebuie spus ca actiunile extremei stangi incepusera sa se intensifice fiind facute cu violenta. Si cand te gandesti ca Ceausescu facuse o vizita in 1974 in Argentina, intalnindu-se atat cu Isabel cat si cu Juan Peron… Videla a ajuns la Putere in urma loviturii de stat care a indepartat-o pe Isabel Martinez, in 1976.

Privindu-i pozele de la batranete, din timpul procesului, stateam si ma intrebam: oare la ce se gandeste… ? Iata ca vine un moment cand toata marirea din trecut nu mai are nicio importanta. Poate ca asta a fost cea mai mare pedeapsa, mai mare decat ar fi fost condamnarea la moarte… Ma gandeam: ce viata a avut si Videla… A vrut (sau a fost pus de altii ?!) sa-si apere tara de comunisti si socialisti, ca pana la urma Stanga sa ajunga la Putere, si asta nu dupa multi ani… Interesant este ca, din punct de vedere economic, regimul sau a adoptat free trade si deregularizarea, chiar daca in plan social consecintele nu au fost benefice (disparitatile dintre clasele de sus si cele de jos au devenit mai pronuntate iar datoria externa s-a marit de 4 ori!!), iar perioada s-a terminat cu una din cele mai grele crize financiare din istoria Argentinei, datorita, din cate am inteles, unei devalorizari de 10 ori a monedei nationale!! (v. Wikipedia).

Aprilie 5, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Despre Securitate…

Va recomand tuturor, indiferent de simpatiile politice, sa cititi postarea D-lui. Cristian Preda:

Doi olandezi supravegheați de Securitate

care ne prezinta doua carti, cred, interesante.

Dupa ce am citit postarea am cazut pe ganduri… Intrebarea pe care mi-o pun e urmatoarea: la ce a fost nevoie de o asemenea supraveghere stricta – nu ma refer numai la supravegherea diplomatilor straini, dar si a cetatenilor romani – ca, in final, sistemul comunist tot s-a prabusit ? Pentru ca Securitatea trebuia sa apere sistemul, regimul comunist si din aceasta cauza trebuia sa obtina tot felul de informatii. Sigur, fiecare tara are servicii de informatii. Numai ca Securitatea era temuta de toti cetatenii pentru ca avea informatori ascunsi in toata societatea si era dispusa oricand sa gaseasca niscaiva „eretici”, adica din aia care exprimau pareri „subversive”, „dusmanoase la adresa regimului si tovarasului secretar general”, etc. Consecintele pe care le suportau acesti „eretici”, cum le-am spus eu, variau de la deloc placute la ingrozitoare.

Practic, nu puteai sa stii cine te toarna… Ar fi putut fi cel mai bun prieten, colegul de birou, vecinul din bloc sau de la a doua casa de casa ta, cu care ai schimbat un pahar de vorba la o bere… Ar fi putut fi femeia pe care o iubesti si cu care ai facut o dragoste nebuna cu doua seri in urma… Bineinteles, si cei care turnau puteau fi constransi sub diverse forme, prin diverse tipuri de santaj ca sa-i toarne pe altii. „Baietii” aveau „metode specifice” in acest sens.

Uluitor este faptul ca Securitatea, raportata la populatia Romaniei, a fost una din cele mai mari politii politice din tot Blocul Estic.  Iata ce ne spune, in continuare, Wikipedia in engleza:

„By 1951, the Securitate’s staff had increased fivefold, while in January 1956, the Securitate had 25,468 employees.[2] Under the regime of Nicolae Ceaușescu, the Securitate employed some 11,000 agents and had a half-million informers[1] for a country with a population of 22 million by 1985.[3] Under Ceaușescu, the Securitate was one of the most brutal secret police forces in the world, responsible for the arrests, torture and deaths of thousands of people.[1]

Incerc sa traduc:

„In 1951 personalul Securitatii a crescut incincit, iar in ianuarie 1956, Securitatea numara 25.468 de angajati. Sub regimul Ceausescu, Securitatea a angajat 11.000 de agenti si jumatate de milion de informatori, la o tara de 22 de milioane de locuitori in 1985. Sub Ceausescu, Securitatea a fost una din cele mai brutale politii secrete din lume, responsabila de arestari, tortura si moartea a mii de oameni”

Wikipedia in romana ne spune:

„În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.”

Am citit mai demult un articol despre Securitate in care se spunea ca aceasta avea (in anii ’50-’60) mai multi agenti si angajati decat serviciile similare din SUA!!! Ca doar suntem „locul de intalnire dintre Orient si Occident”, nu? Numai uitati-va, va rog, la cifra aceasta: jumatate de milion de informatori – pare absolut incredibil, neverosimi, halucinantl!! Lucrul asta te-ar putea duce cu gandul la un razboi informativ de proportii colosale ce s-a dus aici, pe meleaguri dambovitene. Un razboi pe timp de pace, in care un cetatean obisnuit putea fi implicat fara voia lui…

Si pentru ce? Ca, in final, regimul comunist tot s-a prabusit – oamenii au iesit in strada – iar Ceausestii au fost pusi la zid si au murit sub gloantele plutonului de executie. Pe Pinochet l-a mai luat D-na. Thatcher sub aripa, de Ceausescu s-au lepadat toti, chiar si regina Angliei, care l-a plimbat in caleasca si i-a mai acordat si distinctii, pe care, ulterior, dupa ce a murit, i le-a retras… Gorbaciov nici n-a mai vrut sa auda de el…

English: Ion Iliescu and Ceausescu Family in V...

English: Ion Iliescu and Ceausescu Family in Vacation. (Photo credit: Wikipedia)

Interesant este ca numarul foarte mare de angajati si de informatori in timpul regimului Ceausescu poate indica o teama a acestuia… Dar de ce atat de multi informatori? Ciudat… Daca era vorba de corpul diplomatic, de studenti straini, de lectori de limbi straine atunci e clar ca nu ar fi fost nevoie de 500.000 de informatori, nu? E vorba de o populatie cam cat are un judet mare din Romania! Si atunci de ce atat de multi informatori intr-o tara inchisa in care nu te prea puteai duce in strainatate cu una cu doua, iar cel care mergea in strainatate era, desigur, dinainte verificat de Securitate. Deci plecarile se faceau in conditii strict controlate si plecau foarte putini, raportat la intreaga populatie a Romaniei. In niciun caz nu era vorba, spre exemplu, de libera circulatie a persoanelor in UE, cum e acum. Deci Romania era o tara inchisa, contactul cetatenilor cu exteriorul era anevoios. Si atunci pentru ce 500.000 de informatori? Mai ales ca oamenii aveau loc de munca aici, in tara – deci somajul nu justifica o emigratie in masa, lucru destul de clar. Oricat ar parea de ciudat, raspunsul este ca Ceausescu se temea de popor!!! E clar ca un asemenea aparat represiv, cum era Securitatea, putea anihila pe oricine din exterior care ar fi creat aici tulburari. Fiind o tara inchisa, nu erau nici multi straini in Romania, care sa incerce sa faca ceva. Si nici nu ar fi avut sanse de reusita. Altfel nu se justifica numarul de angajati activi in Securitate, care era foarte mare. Totusi, sa presupunem ca ar fi existat persoane din exterior capabile sa produca aici tulburari. Numarul lor nu putea fi mare… Atunci de ce atat de multi informatori: 500.000 de oameni? Pentru ca daca raspunsul de mai sus – ca Ceausescu se temea de popor – e fals, ar trebui sa rezulte ca pericolul amenintarii din exterior era mare si ca erau multi agenti din exterior care ar fi putut sa puna in pericol regimul. Altfel cum se poate justifica numarul acesta foarte mare de informatori?

Aktionsgruppe Banat

Iata ce arata, printre altele, Wikipedia:

Herta Müller im Gespräch mit Marita Hübinger

Herta Müller im Gespräch mit Marita Hübinger (Photo credit: Das blaue Sofa)

„William Totok declara într-un interviu, în august 2002, că Aktionsgruppe Banat s-a constituit în anul 1972 ca o grupare a unor tineri autori care, în mod programatic, încercau să creeze o literatură neconvențională, angajată în sensul adevărat al cuvântului, axată pe o perspectivă declarat social-critică, opusă unui estetism elitarist, apolitic și distanțat față de realitatea imediată. Ideologia grupului era tributară scrierilor stângii nedogmatice occidentale, iar textele literare urmau o linie comună, oarecum unitară, inspirată atât din laconismul dialectic al lui Bertolt Brecht, cât și din experimentele avangardiste ale „Grupului Vienez” sau a poeziei muzicii rock. Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent.[8 […]

Într-o „Notă informativă” trimisă securității în 10.10.1974 Sursa: „SANDU”[9] se regăsește următoarea caracterizare: În general se poate aprecia că acești tineri din „Aktionsgruppe Banat”, sînt inteligenți, au citit mult, sînt la curent cu literatura de astăzi în limba română, cu cea din R.D.G., R.F.G., Austria. În vocațiile lor cu precădere lirică, au și proză scurtă – autorii sînt tributari ai unor curente de înnoire pe tărîm literar, curente care s-au răsfrînt într-o formă sau alta mai în toate țările. Ceea ce li se poate reproșa din punct de vedere literar este un oarecare avantgardism împerecheat cu ermetism, ceea ce a dus la o serie de rezerve față de acest grup, mai ales din partea generației mai vîrstnice de scriitori de limbă germană din Timișoara. – Din punct de vedere literar grupul și-a propus să depășească așa-zisul provincialism din literatura germană din România, căutând un contact mai direct cu literatura modernă. … Din punct de vedere politic membrii grupului sînt foarte interesați de evenimentele politice interne și externe (De ex. în toamna anului trecut au organizat o șezătoare literară la Casa de cultură a studenților pe tema solidarității cu poporul chilian). De asemenea se ocupă cu probleme ale populației germane din țara noastră, cum își găsesc reflectarea în literatura de limbă germană.-

În toamna lui 1975, Wagner, Totok și Ortinau, împreună cu susținătorul lor cel mai activ, criticul Gerhardt Csejka, sunt arestati și interogați cu privire la programul și la presupusele intenții „conspiraționiste“ ale grupului. La scurt timp, Totok a fost reținut din nou și închis aproape nouă luni de zile. La ieșirea sa din închisoare, la sfârșitul lunii iunie 1976, grupul nu mai exista ca atare.

Iată ce relatează Gerhardt Csejka cu privire la acțiunea securității:

În octombrie 1975, la o întâlnire a grupului de la Timișoara, Totok i-a invitat pe toți la casa sa părintească din Comloșu Mare. În timp ce grupul se deplasa spre Comloșu Mare, pe la zece seara, înainte de a intra în Jimbolia, o patrulă de grăniceri i-a oprit și i-a legitimat. Au fost lăsați să plece, dar după ce au trecut de Jimbolia au fost opriți din nou, inclusiv cu un foc de trasor în aer. Au fost cu toții dați jos din mașini și urcați într-o dubă, cu care au fost duși la pichetul din Jimbolia, unde au fost ținuți toată noaptea cu fața spre perete, fără a avea voie să vorbească. Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița. De aici au fost duși la Timișoara, la sediul Securității.

Au fost percheziționați la pielea goală, li s-au luat curerelele și șireturile. Au fost despărțiți, câte doi într-o celulă. Au fost duși la Procuratură, unde au fost ținuți o săptămână, fiind interogați în fiecare zi. Tema interogatoriilor se schimba. De la tentativa de trecere ilegală a frontierei s-a mers la interogatorii despre literatură, despre textele publicate. La interogatorii, Csejka le-a spus că ei au înțeles greșit mesajele și că, de fapt, membrii grupului erau neo-marxiști, ceea ce era adevărat.

După o săptămână, li s-a dat drumul, dar au continuat presiunile asupra lor, inclusiv ascultarea telefoanelor.[10] „[…] Și interdicția de publicare după scurt timp a fost anulată, carnetele de partid ce au fost confiscate i-au fost restituite.”[11]

Deci acest grup nu numai ca era de stanga, dar era si neo-marxist. De observat ca un membru al grupului, William Totok, declara: „Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent.”. Deci atitudinea nu era nici macar una anti-comunista!! Atunci de ce a fost persecutat de Securitate? Ana Pauker i-a primit pe legionari in partid!! Adica extrema dreapta avea loc in PCR, neo-marxistii, nu… Acest grup, care era marxist, s-a exprimat critic, din cate inteleg, la adresa socialismului real-existent. Bun! E foarte clar ca principial ar fi fost ca ei sa fie invitati la o sedinta deschisa de partid ca sa se faca o critica in mod deschis referitor la ce nu merge bine, la ce nu e in regula. Intrebarea care se pune este: de ce o actiune a Securitatii la adresa lor? Daca era o problema de partid atunci de ce trebuia s-o rezolve Securitatea? De aici rezulta foarte clar ca Ceausescu se temea! Si asta inca din 1972-1975!! El se temea inca de atunci de izbucnirea unor revolte in interior, in randurile populatiei. Este ciudat, daca stai sa te gandesti ca scopul, cel putin declarat al socialismului, era imbunatatirea vietii oamenilor, cresterea nivelului de trai. Programul PCR urmarea indeosebi aceste lucruri. Si atunci de ce asa o frica de popor? De propriul sau popor? De ce asa o teama daca scopul era imbunatatirea vietii acestui popor? De unde se vede ca Ceausescu nu era deloc convins ca socialismul isi va atinge scopul… Trebuie sa observam ca cei din Grupul de Actiune Banat nu erau agenti ai unei puteri straine sau in legatura cu vreo putere straina… „Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița”, fara ca ei sa fi avut aceasta intentie… De ce securistii s-au gandit neaparat la asta: „sa treaca granita”? E clar ca Romania era o tara inchisa. Si atunci de ce atata teama? Dar ca e vorba de o teama fata de posibile revolte in interior, lucrul asta cred ca e destul de clar.

Aprilie 30, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 28 comentarii

Cat de serioasa e revista Nature…?

Ziare.com

Nature: Plagiatul este in sangele romanilor – isi are radacini adanci in epoca lui Ceausescu

Se arata ca:

Acuzatiile de plagiat care planeaza asupra policienilor romani sunt din nou dezbatute de jurnalistii britanici care au descoperit ca premierul Ponta si-a copiat lucrarea de doctorat.

Plagiatul pare endemic in Romania, scrie Nature, apreciind, intr-un editorial titrat „Repeat after me” (Repeta dupa mine – n.red.), ca furtul intelectual este in sangele romanilor si isi are radacini adanci in epoca lui Ceausescu.

Elena Ceausescu nu si-a luat bacalaureatul, insa sotul sau si-a folosit puterea pentru ca Universitatea din Bucuresti sa ii acorde acesteia titlul de doctor in chimie. Multe din lucrarile stiintifice care apareau semnate de sotia dictatorului erau redactate, de fapt, de alti cercetatori romani.

Cuplul Ceausescu a fost executat in ziua de Craciun, pentru acuzatii mult mai grave decat incalcarea eticii academice, mai noteaza Nature.

Jurnalistii subliniaza insa ca practica instituita de Ceausesti – de a se juca lejer si rapid cu principiile academice – s-a perpetuat in Romania post-comunista, macinata de coruptie.

Nature argumenteaza cu exemplul premierului Victor Ponta care „continua sa respinga evidentul – acuzatiile de plagiat care i se duc sunt bine intemeiate”. Totodata, britanicii isi exprima ingrijoarea ca oamenii de stiinta din tara noastra par sa nu realizeze ca plagiatul este o chestiune grava.

„Se insala. Plagiatul este ilegal, pentru ca este vorba despre furt intelectual, dar si moral, iar asta o stiu toti cei care isi bazeaza cariera si reputatia scriind lucruri originale”, adauga publicatia, atragand atentia ca plagiatul din mediul academic permite promovarea stiintifica bazata pe frauda.

In final, Nature face o trecere in revista a acuzatiilor de plagiat care-l vizeaza pe Ponta.

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, in sedinta din 29 iunie, ca premierul a plagiat in lucrarea sa de doctorat, fiind propusa atunci Ministerului Educatiei retragerea titlului de doctor. Consiliul a fost insa dizolvat de ministrul interimar al Educatiei de la acea vreme, Liviu Pop.

Consiliul National de Etica este singurul care a spus ca teza de doctorat a premierului nu este plagiat, insa CNE un organism din subordinea Guvernului, iar componenta lui a fost schimbata tot de Pop.

Cea mai recenta decizie este cea a Comisiei de Etica a Universitatii Bucuresti, care a stabilit ca premierul si-a copiat doctoratul.

Nature precizeaza ca, desi Universitatea Bucuresti ar trebui sa propuna retragerea titlului de doctor acordat lui Ponta, ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu – care ar trebui sa avizeze retragrea – s-a antepronuntat, precizand ca „acest caz este inchis”.” (subl. mea)

Iata ce titreaza si Romania Libera:

NATURE. Plagiatul este în sângele românilor: a început cu Elena Ceauşescu. Ponta respinge evidenţele

Interesant este ca publicatiile noatre au folosit acest titlu in care se spune ca plagiatul este in sangele romanilor, desi, daca citim articolul original din Nature, nu gasim o astfel de exprimare…:

Repeat after me

Daca insa asociem si punem semnul egal intre a avea in sange si endemic, luand expresia a avea in sange cu intelesul a fi obișnuit cu ceva atunci am putea avea totusi o apropiere intre sensurile celor doua cuvinte, desi nu inseamna chiar acelasi lucru, dar exprima intr-un fel acelasi lucru. De la aceasta apropiere intre sensurile lui a avea in sange si endemic voi porni in a spune cele de mai jos. Pentru ca trebuie sa iau in considerare, pentru o analiza corecta, tot ansamblul: si ceea ce spune presa noastra si ceea ce a spus Nature. Deci ce ar rezulta din acest ansamblu?

Ceea ce ma frapeaza pe mine este tipul de argumentatie pe care il foloseste revista Nature. Acesta ar suna cam asa:

  1. John e criminal si
  2. John e american

Din 1 si 2 rezulta ca americanii sunt criminali, au criminalitatea in sange sau criminalitatea e endemica in SUA. Deci:

  1. Elena Ceausescu a fost romanca si
  2. Elena Ceausescu a plagiat

Din 1 si 2 rezulta ca romanii au plagiatul in sange, plagiatul este endemic in Romania.

Ce parere aveti? Eu cred ca si un licean, si nu dintre cei mai buni elevi la invatatura, ar putea cu usurinta sa constate ca cei de Nature au probleme serioase in privinta logicii. Parerea mea este ca cei de la Nature ar trebui sa aprofundeze mai bine patratul logic al lui Boethius. Nu, nu sunt lucruri complicate: se invata, daca am inteles bine, in liceu. Ar afla ca exista propozitii aflate in raport de subalternare. Inteleg ca pentru cei de la Nature, revista cu pretentii academice, lucrul asta e foarte greu de inteles, de aceea va trebui sa explic mai pe larg, asa cum face un profesor la clasa:

Daca propozitia Unii S sunt P e adevarata nu se poate trage nicio concluzie despre valoarea de adevar a propozitiei Toti S sunt P . Daca propozitia Unii S sunt P e falsa implica faptul ca propozitia Toti S sunt P e falsa. Pe cale de consecinta logica: daca propozitia Unii americani sunt criminali e adevarata nu se poate trage nicio concluzie despre valoarea de adevar a propozitiei Toti americanii sunt criminali. Daca propozitia Unii romani sunt plagiatori e adevarata nu se poate trage nicio concluzie asupra valorii de adevar a propozitiei Toti romanii sunt plagiatori. Cu totul altceva este cand pui problema interiogativ, ceea ce Nature nu face: Unii americani sunt criminali, sunt Toti americanii criminali? E cu totul altceva.

Nature, revista cu pretentii academice, e clar? Ai inteles? Mai trebuie sa reiau exemplu sau sa dau si alte exemple? 😆 Glumesc, desigur…

Daca e clar, sa trecem la partea a doua. Un alt lucru care ma frapeaza este urmatorul: daca Elena Ceausescu a plagiat, i-au facut altii tezele de doctorat de ce nu a protestat atunci mediul academic din Occident? Daca citim pe Wikipedia (in engleza!!):

Elena Ceaușescu

observam ca vorbeste despre rumori… Pe de alta parte se arata:

„Most of the respected academic institutions and universities in the West refused to acknowledge her alleged academic merit.[12] She was made a member of the Illinois Academy of Sciences. Elena Ceauşescu later complained that she never heard of Illinois and that the membership was given by the „dirty Jew”.[12] President of the Academy of Sciences was Jewish-American chemist Emanuel Merdinger at that time. She allegedly obtained these awards with money, instead of merit.[12]” (subl. mea)

Dar se arata si ca:

„After the Revolution of 1989, several scientists have claimed that Elena had forced them to write papers in her name.[1] Claims have also arisen that the university gave her the honor of the doctorate solely because of her political position.” (subl. mea)

Deci dupa Revolutie… Insa iata ce se arata pe acest site:

Elena Ceauşescu a făcut facultatea la seral şi doctoratul. Ionel Haiduc: N-ai cum să ştergi numele Elenei Ceauşescu din literatura ştiinţifică.

din care citez:

A fost un congres de chimie macro-moleculară la Bucureşti, cred că în 1983, la care au venit vreo trei sau patru laureaţi Nobel. La deschidere, a vorbit Elena Ceauşescu, de pe poziţia politică, despre pacea mondială, bla bla bla… După pauză, era programată o conferinţă plenară pe temă de chimie: un laureat Nobel şi ea. Elena Ceauşescu a plecat. Laureatul Nobel şi-a ţinut discursul, iar conferinţa ei a fost prezentată de un tânăr, Bordeianu, care era colaboratorul ei, un chimist bun care, după 1989, a plecat în America. A doua zi, în ziare, a fost prezentată „conferinţa plenară a tovarăşei Elena Ceauşescu”. Noi, chimiştii, ştiam ce se întâmplă, dar ce puteai să comentezi? Ea s-a dus atunci în vizită, alături de soţ, la nu ştiu ce CAP-uri. Cât timp a durat restul lucrărilor ştiinţifice, vreo trei zile parcă, n-a mai dat un minut pe acolo.” (subl. mea)

Daca Elena Ceausescu plagiase, cum au acceptat atunci sa vina la congresul respectiv, laureati Nobel…? Si nu unul, ci vreo 3 sau 4, in conditiile in care Elena Ceausescu a luat cuvantul in deschidere si urma sa participe si la o conferinta pe tema strict de specialitate, cu un discurs pe teme de chimie – „un laureat Nobel si ea„. Oare la vremea respectiva nu s-a stiut ca altii i-ar fi facut teza de doctorat, ca e vorba de plagiat… (daca o fi adevarat…)? Cred ca s-a stiut, tinand cont de ce ne spune Wikipedia, si anume ca multe dintre institutiile si universitatile academice respectabile din Vest au refuzat sa-i recunoasca asa zisele merite stiitifice. Multe dintre ele, nu toate!! Cu laureatii Nobel cum ramane…? Pentru ca nu ar fi trebuit sa accepte sa vina la Bucuresti in atari conditiuni, adica daca era cu participarea Elenei Ceausescu! Multe dintre ele, nu toate!! Multe au acceptat plagiatul Elenei Ceausescu, sau cum…? Daca e asa atunci complicitatea acestor multe e evidenta! Adica unele (si pot fi multe, nu? Observati ca nu am zis toate) institutii si universitati academice din Vest au acceptat sa-i recunoasca meritele stiintifice!! Or, asta se cheama complicitate la furt intelectual!! Sau nu…? De ce oare…? De ce oare au acceptat…?

Arrival ceremony for President Ceausescu of Ro...

Arrival ceremony for President Ceausescu of Romania, south balcony of the White House (Photo credit: Wikipedia)

Interesant mai este si un alt aspect. Uitati-va la pozele de pe site-ul pe care l-am vizualizat… Spre exemplu cand Ceausescu a fost primit de Regina Angliei, Regina Danemarcei, Regina Suediei, Regina Norvegiei… Observati onorurile neobisnuite cu care, un republican (caci Romania era si atunci republica), un Presedinte comunist este primit de marile capete incoronate ale Europei. Faptul ca a fost in celebra caleasca impreuna cu Regina Angliei, rezulta ca Regina la tratat ca fiind de acelasi rang, adica l-a tratat ca pe un rege!! Pe un Presedinte comunist!! Uitandu-ma la aceste poze ma gandeam in felul urmator: sa presupunem ca cineva sufera brusc o amnezie profunda si vede aceste poze. Cred ca s-ar fi intrebat nu cine e regina, ci s-ar fi intrebat: cine e oare domnul acesta…? Regele…? Parca nu…? Cine sa fi oare acest domn…? Trebuie sa fie o persoana foarte, foarte importanta! 😆 Pai, uitati-va la Dl. Basescu: se plimba singur p-acolo si nimeni nu-l prea lua in seama si faceti o comparatie cum era primit Ceausescu, un Presedinte comunist!! Si de cine era primit!! De ce oare…? Adica un Presedinte comunist si nevasta-sa, care a parasit scoala la 14 ani, academician, doctor, inginer, despre care se stia ca toate aceste titluri sunt o facatura, erau primiti, la rang de rege, de catre marile capete incoronate ale Europei! Repet: este un lucru cu totul neobisnuit ca un Presedinte comunist sa se plimbe in caleasca cu Regina Angliei, in public!! Ca sa intelegem ce onoruri i-a dat Regina Angliei lui Ceausescu si sotiei sale cred ca trebuie sa citim acest articol si sa facem comparatia:

Prima Doamna a Frantei nu are dreptul de a o intalni pe Regina Marii Britanii

Se arata, printre altele, ca:

In timp de Francois Hollande este in vizita in Marea Britanie, urmand sa se intalneasca cu Regina Elisabeta a II-a si printul Philip, partenera sa, Valerie Trierweiler a ramas acasa.

Motivul este ca Prima Doamna a Frantei nu este binevenita la Palatul Buckingham. Pentru a o intalni pe regina, „nu trebuie sa traiesti in pacat”, comenteaza Voici, ilustrand unul dintre principiile monarhiei britanice.” (subl. mea)

Aceeasi Regina era si pe vremea lui Ceausescu. Daca Regina nu si-a schimbat intre timp normele valorice, atunci singura concluzie logica si de buna credinta care s-ar putea trage este ca o considera pe Elena Ceausescu de o inalta moralitate! Nu mai vorbesc atunci cum era privit Ceausescu – un om de o moralitate absoluta! Dar altceva mai e interesant. Observati cum e tratat republicanul si socialistul Hollande, Presedintele Frantei, si cum a fost tratat comunistul Ceausescu de mai sus zisa Regina!! Nu mai vorbesc de faptul ca Regina i-a retras toate decoratiile dupa ce a murit… Ca unii intreaba daca poti sa ai incredere in Victor Ponta. Dar in Regina Angliei poti avea incredere? 😀

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

In final trebuie sa remarc, inca o data, modul deformat in care a fost prezentat in presa noastra continutul articolului din Nature. De aceea acest articol din Nature trebuie citit neaparat in original. Acolo se arata in felul urmator:

„Plagiarism seems to be disturbingly prevalent among the European political class and in Romanian academia, but cases continue to pop up everywhere.” (subl. mea)

si nu se spune ca romanii ar avea in sange plagiatul:

„Against this backdrop, it is easy to see why Romania’s excellent scientists — and there are many of them — choose to work mostly outside the country.”

Este regretabil modul deformat in care s-a prezentat acest articol din Nature in presa noastra, cel putin din ce am citit (dar si la televizor am vazut acelasi titlu), un mod deformat din care poti trage (si) concluzii gresite.

As fi preferat ca presa noastra sa fi „plagiat”, cu citat si indicarea sursei, tot articolul din Nature.

August 24, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Omul din Vest…

Pentru ca urmeaza „miercurea fara cuvinte” sa privim o figura legendara a Vestului: John Wayne.

De citit si aceasta biografie a lui John Wayne, semnata: Ronald Reagan.

 

English: John and Pilar Wayne at the John Wayn...

English: John and Pilar Wayne at the John Wayne Theatre opening at Knott’s Berry Farm in 1971. (Photo credit: Wikipedia)

August 8, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O stire interesanta…

care a trecut probabil neobservata…

Mediafax

Haşotti nu este de acord cu prelevarea de ADN de la voievozii dinastiei Basarabilor

Se arata, printre altele, ca:

„Mormântul lui Vlaicu Vodă, aflat la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, a fost deschis joi, după aproape 700 de ani, evenimentul făcând parte dintr-un proiect iniţiat de Ministerul Culturii ce are ca scop prelevarea de ADN în vederea stabilirii originii controversate a familiei Basarabilor.

Puiu Haşotti menţionează că autorizaţia obţinută de cercetătorii care au efectuat deshumarea nu prevede prelevarea de ADN. […]

„Poate că pentru ştiinţă ar fi importantă prelevarea de ADN, dar, din respect pentru ceea ce au reprezentat domnitorii Ţării Româneşti, nu pot fi de acord cu prelevarea de ADN. Este important că aceşti domnitori au marcat istoria naţională şi prea puţin important dacă au avut sau nu o ascendenţă cumană. În calitate de ministru, am dat dispoziţiile necesare pentru a se opri prelevarea de ADN şi pentru a verifica cercetarea ştiinţifică în ansamblul ei”, a adăugat acesta.

„Din punctul meu de vedere, important este ce au realizat aceşti domnitori pentru România. Important este că s-au simţit români, iar prelevarea ADN-ului, care presupune deshumarea voievozilor, este neînsemnată comparativ cu amprenta pe care aceşti domnitori o au asupra poporului român şi istoriei acestuia”, a încheiat ministrul. […]

La deshumarea osemintelor lui Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, au participat specialişti, parte într-un proiect iniţiat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Mondial (MCPN) în colaborare cu mai multe instituţii ştiinţifice din România.

Potrivit iniţiatorului demersului, scopul urmărit este obţinerea ADN-ului unor reprezentanţi ai primei dinastii feudale din Ţara Românească, cea a Basarabilor, pentru a se realiza o cercetare ştiinţifică asupra originii lor, scutită de subiectivism, care să pună adevărul istoric în drepturile sale legitime, urmând a se stabili originea Basarabilor, despre care s-a spus că ar fi slavă, cumană sau valahă, românească.

„Proiectul este amplu şi vizează toţi domnitorii români din ultimii 1500 – 2000 de ani. Primul dintre ei este Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, din familia Basarabilor, care prin tradiţie îşi are originea în Ţara Românească, potrivit istoricilor, de la Radu Negru. Unii cercetători însă au început să-i atribuie o probabilă origine cumană, un popor originar din Asia. Vrem să punem adevărul istoric în drepturile sale legitime”, a declarat Alexandru Simion, cercetător la Academia Română.

Specialiştii au deschis primul mormânt al unui domnitor, urmând să se preleveze probe ADN şi din mormântul aflat în incinta Mănăstirii de la Curtea de Argeş.

Ulterior, arheologii se vor muta la Mănăstirea Cozia, situată pe Valea Oltului, la mormântul lui Mircea cel Bătrân, şi la Mănăstirea Dealu, de lânga Târgovişte, unde se află capul domnitorului Mihai Viteazul.

Din mormântul lui Vlaicu Vodă au fost prelevate o falangă a mâinii stângi, un molar şi un metatarsian drept , probe care în urma analizelor vor fi compromise total, şi s-au găsit umarul drept al cămăşii, cel stâng al tunicii, un fragment din cureaua de piele, mai mulţi nasturi ai tunicii şi 20 de mărgeluţe ale unei diademe.

Materialele prelevate vor fi studiate în mai multe locuri din România şi din alte ţări. Probele de la Curtea de Argeş vor fi transportate la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca şi, ulterior, la universităţi din Olanda, Anglia şi Spania.

„Lucrările se efectuează în baza avizului cu nr. 142/2012, care permite efectuarea unor săpături şi cercetări arheologice în situl Biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş, operatiunea este aprobată de Ministerul Culturii şi se realizează prin Academia Română şi Asociaţia Patrimonium Transsylvanicum”, a declarat directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş, arhitect Florin Scărlătescu.

Proiectul prevede săpături la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, probabil cel mai important loc din ţară pentru epoca medievală timpurie, dar şi în alte situri istorice, precum cele de la mănăstirile de la Cozia, unde este înmormântat Mircea cel Bătrân, care a domnit în perioada 1386 – 1418, Arnota, unde se află rămăşiţele lui Matei Basarab (1632 – 1654), Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte, unde a fost îngropat capul lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) şi mănăstirea Curtea de Argeş, unde este înmormântat Radu de la Afumaţi.

Beneficiarul operaţiunii este Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti.

Deosebit de interesant!!

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Iunie 28, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Doua citate despre libertate. Ce parere aveti?

„While the State exists, there can be no freedom. When there isV. I. Lenin Français : V. I. Lénine - révoluti...
freedom there will be no State.”

Lenin, „State and Revolution”, 1919;
Russian Communist politician & revolutionary (1870 – 1924)

si…

„It is by the goodness of God that in our country we have those three unspeakably precious things: freedom of speech, freedom of conscience, and the prudence never to practice either of them.”

Mark Twain, Following the Equator (1897);
US humorist, novelist, short story author, & wit (1835 – 1910)

Interesant… Daca stai si te uiti la cele doua citate, si le contempli, cred ca ai sa gasesti o legatura logica intre cele doua puncte de vedere.  Interesant este ca ele pot fi legate, adica nu cred ca se poate spune ca nu au nimic in comun… E asa sau nu e asa? Au sau nu ceva in comun cele doua puncte de vedere? 🙂 Se poate spune ca exista o legatura intre cele doua puncte de vedere sau nu?

Care e parerea Dvs?

Mai 18, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu