Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Un punct de vedere gresit…

… cel putin in opinia mea…

Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu pe blogul sau:

Sper că Donald Trump n-o să-l înjure pe Klaus Iohannis pe Twiter

„Sînt printre puținii jurnaliști români postdecembriști care au ținut partea arabilor ori de cîte ori aceștia au fost ținta intervențiilor americane în politica lor internă, culminînd cu agresiunile militare. Am denunțat Războiul din Golf, destabilizarea Orientului Mijlociu sub semnul așa zisei Primăveri arabe, care Primăvară, cîntată și de ai noștri drept Marea Revoluție, n-a făcut decît să schimbe în Egipt un dictator militar ruginit cu unul mai tînăr și în Libia să instituie haosul. Știind că Siria e una dintre puținele țări din zonă în care fanatismul islamic n-a avut loc, am pus Războiul civil pe seama pungii de petrol rîvnite nu numai de ruși, dar și de occidentali.

Din acest punct de vedere am deplîns faptul că România a renunțat în politica sa externă din ultimii ani la minimul echilibru în disputa dintre Israel și lumea arabă, manifestîndu-se în toate organismele internaționale ca oaie în turma Estului păzită de Marile Puteri.
Adică împotriva arabilor, de grija cărora pare acum să nu mai aibă weekend Klaus Iohannis.

În chestiunea deciziei luate de Donald Trump de a muta efectiv ambasada SUA la Ierusalim sînt însă de partea președintelui american.
Se vede limpede că relația dintre Israel și Palestina a intrat de ani întregi într-o fundătură. Ieșirea din această fundătură nu se poate face decît printr-o rupere de ritm. Se poate bănui, ca și în cazul Coreii de Nord, în care Donald Trump a repurtat deja un succes răsunător, că prin mișcarea asumată de Casa Albă se pot crea premisele unei recunoașteri a statului palestinian. Aceasta e cheia problemei în Orientul Mijlociu. Acest stat nu va fi recunoscut niciodată cîtă vreme palestinienii vor capitala la Ierusalim.

Nu-i exclus ca mutarea ambasadei americane la Ierusalim să fie o concesie suficient de puternică din partea lui Donald Trump pentru a solicita Israelului recunoașterea statului palestinian și chiar un ajutor la întărirea economică a acestuia.

Am ținut să precizez aceste lucruri, pentru că la noi, în controversa iscată de inițiativa Guvernului, argumentele aduse de Klaus Iohannis și de echipa lui de propagandă împotriva inițiativei, n-au nici o legătură cu situația din Orientul Apropiat. Toate se învîrt în jurul tezei că președintele e proprietarul politicii noastre externe și că Guvernul nu trebuie să facă altceva decît să muncească cu ziua pe acest teren.

Convocat de site-ul PSnews.ro să mă pronunț asupra controversei, am expus următoarele puncte de vedere, toate răspunsuri la întrebările redactorului Ștefan Rusu:

„Vor mai fi și alte state care vor urma România. România a fost o piesă foarte importantă în această în această operațiune. Contrar prostiilor care se spun în România, procesul de mutare al ambasadei noastre la Ierusalim nu e o operațiune întîmplătoare pentru că vrea Dragnea sau PSD-ul. În momentul în care Donald Trump a decis mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim, de fapt să transpună în practică această decizie luată mai de mult, era limpede că se așteaptă, cel puțin din partea partenerului american, ca și alte state să urmeze, pentru că dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..

Opțiunea pe care am făcut-o noi mie nu mi se pare nici hazardată, nici riscantă, ci e un gest de politică externă mai îndrăzneț, în care în sfîrșit România face și ea ceva extern după 28 de ani. De 28 de ani nu facem altceva decît să întrebăm «Avem voie? N-avem voie?» Marile puteri vor ajunge și ele să își mute ambasadele, dar nu vor ca o țară pițifelnică pentru ele precum România să o facă. Vor să o facă ele întîi, să negocieze ele și apoi să ne dea și nou voie să facem asta. Din acest punct de vedere, iată că s-a pornit un semnal, probabil vor veni și alte țări din Uniunea Europeană care vor urma gestul nostru.

Prin însuși faptul că s-a făcut așa un soi de abatere de la protocol și a fost invitat președintele Camerei Deputaților, considerat ca un fel de prim-ministru, se arată interesul uriaș al Israelului, nu al lui Netanyahu, altă prostie care s-a spus în România. Nu este în interesul premierului Netanyahu, este în interesul Israelului, vital chiar ca această capitală a lor să fie la Ierusalim.

„Prima dată am spus și eu că va genera un conflict, dar deocamdată conflictul s-a încheiat pentru că Guvernul, sigur, mînuit de către Liviu Dragnea, avea nevoie să dea un semnal, că el e de acord. E ca la Codruța Kovesi, că după asta toate se vor abate asupra lui Klaus Iohannis. Ați observat deja și începutul unei campanii în presa internațională pe tema asta. E treaba lui. Din punctul acesta de vedere, nu cred eu că Dragnea moare să mute ambasada, adică să facă gestul. Pentru că depinde de președinte. Deocamdată el a dat șah lui Klaus Iohannis, anunțînd că are de gînd să facă. Din acest moment, cel în defensivă este Klaus Iohannis care tot trebuie să explice de ce nu e de acord. Din punctul acesta de vedere, mingea e la Klaus Iohannis. Șahul a fost dat. Nici nu se mai pune problema să se mute sau să nu se mute. Că depinde de Klaus Iohannis. Deocamdată, prin primirea în Israel și prin tărăboiul făcut s-a văzut că Președinția nu vrea și Guvernul vrea. Guvernul nu mai riscă nimic, pe când Klaus Iohannis, nu știu care va fi evoluția ulterioară. Poate îl înjură pe Twitter Trump, vă imaginați. Ne putem aștepta oricînd.””

Nu degeaba am transcris acest articol: el trebuie citit cu atentie ca sa se inteleaga bine ce vreau sa spun. Altminteri ar parea lipsit de coerenta ce voi spune in continuare.

In primul rand trebuie spus ca Washingtonul nu a cerut nimanui sa-i urmeze gestul si nici nu a dat prea multe lamuriri prin care sa-si explice pozitia: de ce, care e motivul real, pentru care doreste sa-si mute ambasada la Ierusalim. Articolul arata ca:

” În momentul în care Donald Trump a decis mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim, de fapt să transpună în practică această decizie luată mai de mult, era limpede că se așteaptă, cel puțin din partea partenerului american, ca și alte state să urmeze, pentru că dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..”

Dar nu e deloc foarte clar ca motivul deciziei lui Trump a fost ca si altii sa-i urmeze exemplul. De unde ar rezulta asta? Si cum poti trage concluzia ca in caz contrar: „dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..”? Insa daca admitem ca ideea era ca si alte state partenere SUA sa urmeze exemplul dat de Casa Alba si daca vorbim despre o initiativa a Romaniei in acest sens atunci pun si eu intrebarea: cum se armonizeaza Romania cu pozitia Americii in contextul unui Raport de tara, defavorabil in multe aspecte, pe care ni l-a facut Departamentul de Stat si pe care – atentie mare!! – Departamentul de Stat si l-a asumat? Am tinut sa precizez acest lucru, ca Departamentul de Stat al SUA si-a asumat acest Raport pe 2017, adica Guvernul american. Nu Hans Klemm, ci Guvernul SUA. Chiar daca avem acum o Administratie republicana la Casa Alba. Adica acest Raport pe 2017 reprezinta pozitia Guvernului American fata de tara noastra! Si nu ne reproseaza ca nu am luat decizia de a muta Ambasada Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim…

A doua chestiune e legata de urmatorul aspect:

„De 28 de ani nu facem altceva decît să întrebăm «Avem voie? N-avem voie?» Marile puteri vor ajunge și ele să își mute ambasadele, dar nu vor ca o țară pițifelnică pentru ele precum România să o facă. Vor să o facă ele întîi, să negocieze ele și apoi să ne dea și nou voie să facem asta. Din acest punct de vedere, iată că s-a pornit un semnal, probabil vor veni și alte țări din Uniunea Europeană care vor urma gestul nostru.”

Maestrul Cristoiu vorbeste de parca Romania ar fi o mare putere: cum isi permit altii sa-i spuna ce sa faca si ce sa nu faca? 🙂 Chestiunea ar fi ca atunci cand iei o decizie trebuie sa-ti asumi si consecintele. Statele Unite nu ne-au cerut lucrul asta – din acest punct de vedere e in exclusivitate problema Romaniei daca isi muta sau nu ambasada. La nivel european consensul general e ca sa nu se purceada la mutarea ambasadelor la Ierusalim. Am vazut un editorial semnat de Dan Turturica, ingrijorat de faptul ca Romania ar putea fi sanctionata financiar de catre UE – aici. Nu cred ca asta e problema, desi s-ar putea sa fie si asta o problema. Totusi, Romania e un stat suveran, iar decizia mutarii ambasadei la Ierusalim este, deci, o decizie a unui stat suveran. Insa mi-e teama ca, printr-o astfel de decizie, Romania se pune singura in ofsaid, pentru ca nu prea vad cum ar putea un astfel de gest sa influenteze Uniunea Europeana. Prin urmare, Romania ar trebui sa-si asume singura o astfel de decizie. Inclusiv incalcarea unor Rezolutii ale Natiunilor Unite. Intrebarea care se pune: poate Romania sa-si permita un astfel de lucru? Si ce ar avea de castigat din afacerea asta?

Intr-un fel pare logic: din moment ce Israel si-a proclamat capitala la Ierusalim, atunci si ambasada se muta la Ierusalim. Trebuie insa precizat ca Autoritatea Nationala Palestiniana are centrul administrativ la Ramallah, nu in Ierusalimul de Est. Chestiunea care se pune este Statutul Ierusalimului. Israelul a luat controlul asupra Ierusalimului de Vest in 1948, in timpul Razboiului Arabo-Israelian. In 1967 a ocupat si Ierusalimul de Est. Curtea Suprema din Israel priveste Ierusalimul de Est ca fiind parte integranta a Israelului si respinge ca prin legile si adminitratia Israelului impuse acolo ar fi vorba de o anexare. Comunitatea internationala, in schimb, priveste Ierusalimul de est ca fiind parte a teritoriilor palestiniene. Iata insa ce declara Netanyahu recent (cf. Wikipedia – Statutul Ierusalimului):

„On 17 May 2015, Prime Minister Netanyahu reiterated, regarding Jerusalem serving as the capital of both Israel and a future Palestinian state, “Jerusalem has forever been the capital of only the Jewish people and no other nation.”[43] On 25 January 2018, Netanyahu said: „Under any peace agreement the capital of Israel will continue to be in Jerusalem.”[44]

El spune:

„Ierusalimul a fost intotdeauna capitala doar a poporului evreu si nu a altei natiuni” si „Sub orice tratat de pace, capitala Israelului va continua sa fie in Ierusalim”.

Natiunile Unite considera ca Ierusalimul de Est este parte a teritoriilor ocupate de Israel sau a teritoriilor palestiniene ocupate, iar viziunea e ca Irusalimul sa devina capitala a doua state: Israel si Palestina. Pozitia Uniunii Europene a fost exprimata de Catherine Ashton:

The European Union set out its position in a statement of principles last December. A two-state solution with Israel and Palestine side by side in peace and security. A viable state of Palestine in the West Bank, including East Jerusalem, and the Gaza Strip, on the basis of the 1967 lines. A way must be found to resolve the status of Jerusalem as the future capital of both Israel and Palestine.

Deci solutia two-state si despre Ierusalim spune: „Trebuie gasita o cale prin care sa se rezolve statutul Ierusalimului ca fiind capitala atat a Israelului cat si a Palestinei.”

Pozitia Rusiei:

„On 6 April 2017, the Russian Ministry of Foreign Affairs issued a statement saying, „We reaffirm our commitment to the UN-approved principles for a Palestinian-Israeli settlement, which include the status of East Jerusalem as the capital of the future Palestinian state. At the same time, we must state that in this context we view West Jerusalem as the capital of Israel.”[67] Some commentators interpreted this as a Russian recognition of Israel’s claim to West Jerusalem,[68][69][70] while others understood the statement as a Russian intention to recognize West Jerusalem as Israel’s in the context of a peace deal with the Palestinians.[71][72][73]

In 2011, Russian president Medvedev stated Russia had recognized the State of Palestine with East Jerusalem as its capital already in 1988, and had not changed that view.[74]

In 2017 ministrul rus de Externe a reafirmat pozitia Federatiei Ruse „in acord cu principiile aprobate de catre Natiunile Unite”  ca Ierusalimul de Est sa fie capitala viitorului stat Palestinian iar Ierusalimul de Vest sa fie capitala Israelului. In 2011, Presedintele Medvedev a afirmat ca Rusia a recunoscut Statul Palestinian cu capitala in Ierusalimul de Est inca din 1988 si aceasta pozitie nu s-a schimbat.

Pozitia Statelor Unite:

„In 2008, then-Democratic candidate Barack Obama called Jerusalem the ‘capital of Israel’. On 4 June 2008, Obama told the American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), in his first foreign policy speech after capturing the Democratic nomination the day before, that „Jerusalem will remain the capital of Israel, and it must remain undivided.” However, the then-senator and presidential hopeful backtracked almost immediately.[84] In 2010, the Obama administration condemned expansion of Gilo and Ramat Shlomo as well as evictions and house demolitions affecting Palestinians living in East Jerusalem.[85][86]

Inca din 2008, pe atunci candidatul democrat Barack Obama vorbea despre Ierusalim drept capitala a Israelului si ca Ierusalimul trebuie sa ramana nedivizat. Pe 6 decembrie 2017 administratia Presedintelui Donald Trump a recunoscut oficial Ierusalimul drept capitala a Israelului si a adugat ca Departamentul de Stat va initia procesul de construire a Ambasadei SUA la Ierusalim. Consiliul de Securitate al ONU intrunit de urgenta pe 7 decembrie a condamnat (14 din 15 membri) decizia Presedintelui Trump. „U.S. envoy Nikki Haley called the United Nations „one of the world’s foremost centres of hostility towards Israel”.[97]” – Nikki Haley a numit Natiunile Unite ca fiind „una din centrele mondiale cele mai ostile fata de Israel”. Marea Britanie, Franta, Suedia, Italia si Japonia s-au numarat printre tarile care au criticat decizia lui Trump in acea intrunire de urgenta. De remarcat si:

„Following Trump’s announcement, American embassies in Turkey, Jordan, Germany and Britain issued security alerts for Americans travelling or living abroad in those countries. The United States also issues a general warning for Americans abroad about the possibility of violent protests. The American consulate in Jerusalem has restricted travel of government employees to Jerusalem’s Old City. The US Embassy in Jordan has banned employees from leaving the capital and children of embassy employees were told to stay home from school.[105]

Pozitia Marii Britanii – cea europeana.

Daca Romania adopta exemplul american, cum ne armonizam cu politica externa americana? In caz contrar apare ca Romania a facut in mod unilateral un astfel de gest. Si apoi ar insemna sa ne armonizam cu politica externa a SUA, dar nu si cu Raportul Departamentului de Stat, care sustine, printre altele, lupta anticoruptie in Romania. Si pe Laura Codruta Kovesi, intre altele fie zis, daca nu explicit… 🙂

De aceea eu l-as intreba pe maestrul Cristoiu daca nu cumva considera contradictoriu sa critice Raportul Departamentului de Stat, in schimb sa fie calduros de acord cu adoptarea exemplului american in privinta mutarii ambasadei! 🙂

Dar sa vedem cum privesc Statele Unite procesul de pace din Orientul Mijlociu:

Mediafax

Turneu diplomatic în Orientul Mijlociu. Mike Pompeo: Pacea dintre israelieni şi palestinieni rămâne o prioritate pentru SUA

Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, a declarat, luni, că soluţionarea conflictului israeliano-palestinian rămâne o prioritate pentru Administraţia Donald Trump, în pofida deciziei de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Secretarul de Stat al SUA, aflat într-un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu, a precizat că Washingtonul susţine dreptul israelienilor de a se apăra şi a adăugat că palestinienii trebuie să se întoarcă la masa negocierilor politice.

”O piesă importantă pentru instituirea stabilităţii în Orientul Mijlociu o reprezintă rezolvarea acestui conflict. Credem că israelienii au dreptul să se apere şi susţinem acest lucru”, a declarat Pompeo.

Pompeo a amintit că soluţia ”a două state” este singura cale către pace.

La începutul mandatului, preşedintele SUA, Donald Trump a exprimat intenţia relansării rapide a procesului de pace israelo-palestinian, în timp ce Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, a cerut, la Casa Albă, încetarea „ocupaţiei”, pledând pentru coexistenţa a două state, palestinian şi israelian. Donald Trump l-a primit în mai 2017, la Casa Albă, pe Mahmud Abbas, aceasta fiind prima întâlnire oficială a celor doi lideri. Donald Trump a cerut relansarea negocierilor de pace între Israel şi palestinieni şi semnarea unui acord, fără însă a oferi detalii despre modul în care se poate ajunge la soluţionarea conflictului.”

Daca Donald Trump ar reusi, prin politica sa externa, sa puna capat conflictului palestiniano-israelian, ar fi un lucru extraordinar!! Dificultatile sunt destule. Sa nu uitam ca Hamas e vazuta drept organizatie terorista. Iar Fatah si Hamas, politic vorbind, sunt de forte aproximativ egale. Hamasul mentine inca o mare influenta in cadrul Autoritatii Nationale Palestiniene. La alegerile legislative din 2006, Hamasul a obtinut victoria! Daca tot ne raliem pozitiei americane, cum am putea contribui la planul de pace al Casei Albe? Din cate stiu (poate gresesc) un astfel de plan nu a fost expus public de catre Washington. Pe de alta parte, initiativa Americii pare singulara atata vreme cat celelalte state nu adera la pozitia americana in privinta Ierusalimului. Fara indoiala, SUA este principalul partener strategic al Romaniei, iar tara noastra trebuie sa-si armonizeze politica sa cu cea a SUA. Insa lucrul acesta ar sugera o actiune in tandem romano-americana in Orientul Mijlociu. S-ar putea construi asa ceva, dar pana acum nu se vede vreo abordare de acest gen din partea Guvernului Dancila. Nici din partea Presedintelui, desigur. Dar sa nu uitam ca PSD-ALDE, Liviu Dragnea si Guvernul Dancila au venit cu ideea mutarii ambasadei, nu Presedintele. Ceea ce a facut Liviu Dragnea poate fi o idee de politica externa, in niciun caz o initiativa. O initiativa, in politica externa mai ales, presupune un plan, un concept sau mai multe, o viziune cel putin pe termen mediu, o strategie in acest sens. Nu prea vedem asa ceva…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

aprilie 30, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 32 comentarii

Despre ISIS si lupta geopolitica…

Un deosebit de interesant articol in Gandul:

Opinia unui fost agent MI6: Toată lumea foloseşte „Statul Islamic” în propriul interes. Iar ei se folosesc acum de noi

Se arata ca:

Alastair Crooke, fost agent al serviciului secret britanic MI6 şi consilier al unor înalţi oficiali europeni pe probleme privind Orientul Mijlociu, consideră că principalii actori internaţionali, de la preşedintele SUA Barack Obama la Putin şi Rusia, se raportează la gruparea teroristă „Statul Islamic”, din Irak şi Siria, pentru a-şi atinge propriile interese. De fapt, din cauza acestei încrengături de interese, gruparea teroristă a ajuns să întoarcă roata şi să se folosească de Occident pentru a-şi atinge scopurile şi o face deocamdată eficient.

„Se pare că toată lumea caută să se folosească de ISIS (gruparea teroristă Statul Islamic) în propriul interes”, scrie Alastair Crooke, fost spion MI6 şi oficial al diplomaţiei UE, în Huffington Post. El aminteşte, citând-o pe analista libanezo-americană Raghida Dergham, de schizofrenia care a lovit ţările din Golf, în ce priveşte raportarea la SUA, referindu-se la faptul că ţările arabe din Golf văd ISIS ca pe un instrument necesar pentru a confrunta Iranul şi ambiţiile sale regionale, mai ales în războiul din Siria, şi nu ca terorişti. „Este remarcabilă candoarea subită în a exprima disensiuni radicale, de exemplu între faptul că guvernele din Golf au caracterizat ameninţarea ISIS ca pe una existenţială şi faptul că o mare parte din public simpatizează cu ISIS şi motivele sale, iar ISIS este văzut ca ceva necesar în balanţa de putere şi cea a terorii”, scrie Dergham.

În ciuda retoricii ţărilor arabe, viziunea de mai sus se traduce şi în sprijinul armat cu care contribuie la campania de atacuri aeriene din Siria: 4 avioane F-16 din Arabia Saudită, 4 avioane de luptă din Emiratele Arabe, două din Bahrain şi un Mirage din Qatar, care nu au luat practic parte la atacuri.

Dacă ţările arabe vor să folosească războiul anti-ISIS pentru a-i forţa mâna preşedintelui sirian Assad, Rusia şi Iranul urmăresc un alt scop, mai scrie Crooke. Ele doresc ca ofensiva să ţintească strict ISIS în Irak şi Siria. Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a încurajat atacurile americane împotriva ISIS, însă a insistat ca acestea să ţintească într-adevăr ISIS şi nu guvernul Assad, iar acestea să fie coordonate împreună cu guvernul de la Damasc.

Ca reacţie la atacurile SUA în Siria împotriva ISIS şi la contrele lui Obama cu Assad pe această temă, Rusia a mutat şi ea, ameninţând că va spori livrările de armament către guvernul sirian, dacă SUA ar ataca direct poziţii ale Damsacului. Au apărut ştiri că nave Sumoum ruseşti, care au capabilităţi antiaeriene, au sosit în portul siriran Latakia. Rusia şi Iran vor coopera cu SUA în operaţiunea anti-ISIS din Siria, doar dacă sunt stabilite coridoare aeriene, ţinte clare ale atacurilor aeriene şi garanţii că SUA nu vor încerca să creeze zone de control pentru opoziţia siriană.

Astfel, SUA se află între ciocan şi nicovală, crede fostul oficial MI6. Arabia Saudită vrea capul lui Assad şi se oferă să finanţeze efortul de război, iar agrearea condiţiilor ruso-iraniene l-ar întări pe Assad şi ar crea scandal printre ţările din Golf. Dacă SUA l-ar ataca pe Assad, aşa cum vrea Golful, asta ar însemna să escaladeze relaţia cu Iran, Rusia şi Hezbollah, ceea ce ar complica şi mai mult ofensiva anti-ISIS.

Turcia vrea şi ea să se folosească de războiul cu ISIS, iar scopul imediat este să ajute ISIS să submineze regiunea semiautonomă a kurzilor sirieni, care se află la graniţa cu regiunea turcească locuită de kurzi. Turcia îi împiedică pe kurzi să treacă graniţa în Siria, pentru a lupta cu ISIS. Controlul ISIS asupra acestui teritoriu sirian ar crea un coridor logisitic cu Turcia, unde preşedintele Erdogan a sprijinit ISIS în lupta pentru răsturnarea regimului Assad. Turcia a încercat să menţină relaţii bune cu toate părţile din regiune – cu baath-iştii, cu kurzii din Irak, cu liderii sunniţi ai triburilor şi cu ISIS, pentru a-şi asigura un rol de mediator al viitorului sunniţilor din regiune.

Israelul are şi el un interes în acest război, scrie Alastair Crooke. A sprijinit insurgenţii din zona Golan, împotriva lui Assad, în schimb sperând să câştige un cuvânt de spus în războiul cu Frăţia Musulmană şi Hamas.

SUA urmăreşte nu doar să distrugă ISIS, ci şi să-l submineze pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Drept răspuns, Putin încearcă să deschidă comunicarea cu Oabama, pentru a se pune de acord în Siria şi Irak şi pentru a dezescalada tensiunea cu Washingtonul, în general.

Aici, SUA şi Obama se află în faţa unei dileme, crede Crooke. Au nevoie într-adevăr de cooperarea lui Putin şi a Iranului, dacă vor să ţină sub control instabilitatea din Orientul Mijlociu, însă a căuta ajutorul Rusiei pe faţă l-ar pune pe Obama în faţa unor critici vehemente, în contextul alegerilor preliminare pentru Congres. Secretarul de Stat John Kerry s-a exprimat astfel: nu ne coordonăm, cu Damascul, ci deconflictualizăm! Este o contradicţie de politică externă care nu are cum să dureze, crede fostul spion MI6.

Ca efect, deja opoziţia siriană, sprijinită de Occident, strigă că a fost discreditată  de atacurile americane în Siria. Extremiştii Nusra spun că cine negociază cu Vestul devine parte a Vestului, iar mulţi sirieni de rând îi acuză că sunt trădători.

Mai sunt şi alte părţi interesate în acest conflict. Sunniţii din Anbar, Saladin şi Ninive (provincii din Irak) se folosesc de ISIS pentru a pune presiune pe Baghdad, să le facă favoruri. Kurzii procedează la fel. Consiliul de Cooperare din Golf foloseşte acest război pentru a forţa Qatar să urmeze linia impusă de saudiţi şi să extindă războiul către Frăţia Musulmană, regele Abdullah al Arabiei Saudite foloseşte situaţia pentru a-i forţa pe clericii Wahhabi să împiedice o revigorare a mişcării wahhabiste în rândul populaţiei.
Sunt atât de multe părţi interesate să folosească ISIS în propriul interes, încât te poţi întreba ce s-ar face fără ISIS. Poate că nu s-ar descurca, mai scrie Crooke.

ISIS a fost poate un instrument, chiar prin crearea sa, al multora care au crezut că îl vor folosi, dar poate că acum roata s-a întors. Nimic din ce a făcut ISIS până acum nu a fost la întâmplare, ci a reflectat o planificare serioasă şi o intenţie. Există o hartă, din 2006, a teritoriilor cu puţuri de petrol pe care ISIS spera încă de pe atunci să le controleze. Strategia lor de a cuceri Mosul a fost pusă la cale timp de 2 ani (ISIS a evoluat din mişcarea irakianului al Zarqawi şi stabilise deja o operaţiune clandestină în Siria, prin extremiştii Al-Nusra, până când cele două grupări s-au rupt).

Membrii ISIS cred în profeţia că o mare bătălie cu Vestul va avea loc în Siria (bazată pe un citat din Hadith cu învăţăturile lui Mohammed) şi speră că alianţa occidentală se va lăsa atrasă într-un război terestru. Ei speră să se întâmple ceva similar conflictului Israel-Hezbollah din 2006, când după ce ofensiva aeriană israeliană nu a reuşit să distrugă mişcarea teroristă, au existat acţiuni militare care au forţat invazia terestră israeliană.

Deja grupuri afiliate al Qaeda şi alte grupări jihadiste se adună sub steagul ISIS, pentru a se lupta în „războiul crucii”, lansat împotriva lor. Deja grupările rebele, sprijinite de Occident, sunt considerate acum trădătoare şi colaboratoare ale Vestului. Nu era asta uşor de prevăzut?, se întreabă fostul spion MI6. ISIS se foloseşte de Occident pentru a obţine ce vrea: mobilizare islamică extinsă, delegitimarea liderilor arabi şi un război lipsit de strategie şi finalizare. La acest proces contribuie acum Barack Obama.

Până la urmă, la o analiză mai atentă, marea inconsistenţă şi cauza care va transforma acest demers într-un eşec este un paradox simplu: aliaţii Vestului nu vor fi şi nu pot fi parteneri adevăraţi în acest război. Sunt prea contaminaţi de aceeaşi ideologie salafistă, de zeci de ani, sunt parte a acestei ideologii. Vestul a fost complice la ea prea mult timp, s-a aliat cu ea, iar acum nu îşi poate abandona aliaţii compromişi, dar nici nu se poate aştepta ca aceştia să trimită trupe pe teren.

Este un război fără trupe, fără mijloace de a obţine un rezultat. ISIS s-a folosit de noi inteligent, este concluzia lui Alastair Crooke.”

Un articol foarte interesant, pe care il recomand a fi citit integral si in original, si care pune punctul pe „i”, cum se spune, aratand ca acest razboi este, in principal, un razboi intre SUA si Rusia, cu conotatii geopolitice foarte complexe.

Daca va veti uita pe harta, Siria reprezinta o miza esentiala: daca ar fi sub influenta americana ar izola Iranul de Orientul Mijlociu (Irakul, tara vecina Siriei, este deja sub influenta americana in urma razboiului castigat de SUA care l-a indepartat de la Putere pe Saddam Hussein). Siria este un cap de pod pentru Iran, prin organizatia siita si antisionista Hezbollah, sprijinita de Iran si care ataca Israelul. Pe de alta parte, aliatul Iranului este Rusia, care il sprijina pe actualul Presedinte al Siriei, Bashar al-Assad. Fiind omul rusilor, blocheaza influenta americana in Siria. Din aceasta cauza americanii au vrut sa-l alunge insa rusii s-au opus si l-au ajutat pe Al-Assad, care a reusit in felul acesta sa se mentina in functie. Pe de alta parte, daca rusii pierd influenta in Siria s-ar putea spune fara prea mare teama de a gresi ca ar pierde o mare parte din influenta pe care o au in Orientul Mijlociu, pentru ca Tarile din Golf sunt proamericane si nu numai ca nu vad cu ochi buni, dar le e si frica de dezvoltarea Iranului ca mare putere in aceasta zona…

ISIS este, in mod ciudat, un rau necesar… SUA nu actioneaza direct in Siria, pentru schimbarea prin razboi direct a lui Bashar al-Assad, pentru ca se opune Rusia. Fara ISIS si mentinerea starii de tensiune in zona, regimul lui Bashar al-Assad n-ar avea, practic, nicio problema. ISIS creeaza premisele unei interventii militare. Dar cum se va desfasura aceasta…? Atragerea Iranului de partea SUA ar fi o modalitate originala de a interveni insa e destul de dificil de realizat. Iranul este legat, ca sa zic asa, de Rusia prin Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai (Iranul este observator) si, de ce nu, prin Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva, cu care Organizatia pentru cooperare de la Shanghai a semnat un agreement, unde Iranul ar fi un posibil candidat (Serbia are statut de observator). Din acest punct de vedere, problema Iranului este urmatoarea: el nu poate ramane in afara unei organizatii care sa-i asigure si, de ce nu, sa-i garanteze securitatea. O cooperare a Iranului cu SUA ar fi vazuta rau de catre Rusia si Iranul si-ar putea pierde un aliat caruia, cel putin pana acum, nu are ce sa-i reproseze… De asemenea Iranul nu-si poate permite sa ramana izolat nici in ceea ce priveste cooperarea economica…

Acest razboi geopolitic nu se poarta numai in Orientul Mijlociu, el e prezent si in Europa. Evenimentele din Ucraina, care au dus la indepartarea de la Putere a lui Viktor Ianukovich, omul Kremlinului, au facut ca Ucraina sa sara de pe orbita Rusiei. Gravitarea Ucrainei pe orbita UE inseamna pierderea influentei Rusiei asupra acestei tari. Drept raspuns Rusia doreste sa pastreze niste capete de pod – regiunea Donetk- Lugansk, Crimeea si chiar Transnistria, pe care sa le poata controla. De asemenea Rusia este interesata sa-si mareasca influenta in Balcani prin Serbia. De asemenea, nu trebuie sa neglijam nici Ungaria, regimul lui Viktor Orban avand o orientare prorusa, dar Ungaria e membra a UE si NATO. Pe cand din fostul Spatiu Iugoslav doar Croatia si Slovenia sunt membre NATO.

Din punct de vedere economic, si legat de pozitia Romaniei, aratam in acest comentariu urmatoarele:

@Marian
Uite ce face Ponta in SUA: s-a dus in Houston, Texas, la compania Halliburton:
Evenimentul Zilei

CORESPONDENȚĂ DIN SUA: Ponta a mers în Texas, de unde speră să atragă noi investiții americane în domeniul energetic din România

Iata ce ne spune Wikipedia:
Halliburton

“Type Public
Traded as NYSE: HAL
S&P 500 Component
Industry Oilfield services & equipment[1]
Founded 1919, Duncan, Oklahoma, USA[2]
Founders Erle P. Halliburton
Headquarters Houston, Texas, USA, (Main Headquarters)
Dubai, UAE
Area served Worldwide
Key people David Lesar
(Chairman and CEO) and Jeff Miller
(President)
Products Products and services to the energy industry[3]
Revenue Increase US$24.8 billion (2011)[4]
Operating income Increase $4.7 billion (2011)[4]
Net income Increase $3.0 billion (2011)[4]
Total assets

Increase US$ 29.223 billion (2013) [5]
Increase US$ 27.41 billion (2012) [5]

Total equity Increase $7.725 billion (2008)[6]
Employees 68,000 (January 2012)[7]
Website Halliburton.com”

Predecesorul lui David Lesar a fost Dick Cheney!

Pomeneam de Hunt Oil Company in postarea trecuta, tot din Texas, in Dallas. N-o merge si p-acolo…?

Observa ce profituri mari, foarte mari au aceste companii petroliere din SUA si, de notat asta, in crestere!!!!

Pe de alta parte, iata ce titreaza Romania Libera :

Compania americană Stratum Energy, al treilea producător de gaze din România

Se arata ca:

“Compania americană Stratum Energy va deveni al treilea producător de gaze din România, după ce va investi 150 de milioane de dolari anul viitor în țara noastră, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Nicolescu face parte din delegația premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii, iar, vineri, oficialii români s-au întâlnit cu reprezentanții companiilor petroliere americane.

‘Compania Stratum Energy va deveni al deveni al treilea producător de gaz din România după Romgaz și Petrom cu o producție anuală de peste 0,5 miliarde mc, după ce va investi peste 150 milioane de dolari anul următor în țară noastră în dezvoltarea descoperirii de gaz convențional făcută, recent, de companie în zona Moinești, județul Bacău’, a spus Nicolescu.

El a subliniat că investițiile americane vor avea un rol crucial în obținerea independenței energetice a țării noastre, în anul 2020.

‘Cred foarte mult că atragerea de investiții și tehnologie din SUA în domeniul energetic românesc va ajuta țara noastră să devină, în preajma anului 2020, independentă energetic. În plus, consumatorii vor beneficia de prețuri cât mai bune, noi locuri de muncă vor fi create și taxe suplimentare vor fi colectate la buget’, a susținut Nicolescu.

Compania americană ExxonMobil explorează, alături de OMV Petrom, un perimetru de mare adâncime în Marea Neagră, iar descoperirile recente de acolo vor asigura României independența energetică începând cu anul 2020, potrivit estimărilor companiilor petroliere.”

Inteleg, deci, ca miza este independenta energetica a Romaniei.

Si acum cate ceva despre jocul geopolitic:

Bloomberg: Rusia riscă să intre în recesiune, din cauza preţului scăzut al petrolului

Se arata ca:

“Rusia riscă să intre în recesiune, din cauza celui mai redus preţ al petrolului din ultimii doi ani, potrivit analiştilor intervievaţi de Bloomberg, relatează Mediafax.

Rusia are nevoie ca petrolul Urali, principala marcă de ţiţei pe care o exportă, să fie tranzacţionat la 100 de dolari pe baril, pentru a evita recesiunea, consideră 58% dintre cei 19 analişti participanţi la sondaj.

Luând în considerare nivelul sancţiunilor americane şi europene impuse Rusiei din cauza Ucrainei, cel puţin 19% dintre analişti cred că actualul nivel al preţului este suficient de scăzut pentru a pune în pericol stabilitatea financiară a Rusiei.

Declinul preţurilor petrolului îşi pune amprenta asupra celui mai mare exportator de energie din lume, care obţine aproximativ jumătate din veniturile bugetare din vânzările de petrol şi gaze. Acest fapt limitează capacitatea Rusiei de suporta sancţiunile, prin epuizarea finanţelor publice, al căror deficit, excluzând veniturile din industria energiei, depăşeşte 10% din PIB.

“Chiar dacă preţul petrolului îşi va reveni la un nivel de trei cifre, Moscova are mâinile legate într-un fel, bugetul are deja probleme, iar necesarul de finanţare al sistemului bancar ar putea consuma rapid resursele disponibile”, a declarat Wolf-Fabian Hungerland, analist la Berenberg Bank în Hamburg.

În urmă cu trei ani, Ministerul rus al Economiei estima că numai o scădere a preţului petrolului la 60 de dolari pe baril ar opri creşterea economică a Rusiei.

Preţul contractelor futures pentru ţiţeiul Brent, utilizat pentru stabilirea preţului în cazul a circa jumătate din petrolul mondial, inclusiv pentru petrolul Urali, a scăzut cu 16% de la un maxim înregistrat în iunie şi a atins un minim al ultimilor doi ani pe 15 septembrie.

Vineri, contractele pentru petrolul Brent cu livrare în noiembrie au fost tranzacţionate în stagnare la 96,97 dolari pe baril, la bursa ICE Futures Europe.

Creşterea cererii mondiale de petrol este cea mai scăzută din 2011, în timp ce producţia din afara statelor membre ale OPEC înregistrează cel mai mare avans după anii ’80, în special datorită exploatării zăcămintelor de şist în SUA, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

Preţul petrolului Urals a coborât sub 100 de dolari pe baril pe 18 august, iar în perioada 15 august-14 septembrie a înregistrat un nivel mediu de 98,28 dolari, a arătat Alexandr Sakovici, consilier în Ministerul rus de Finanţe.

Este pentru prima oară după iunie 2012 când preţul mediu al petrolului se află sub 100 de dolari pe baril, într-un interval de patru săptămâni.

Bugetul Rusiei pentru 2015 este conceput pentru un preţ al petrolului de 96 de dolari pe baril, a declarat săptămâna trecută Maxim Oreşkin, şeful departamentului de planificare strategică din Ministerul de Finanţe. Pentru anul viitor, guvernul estimează un deficit bugetar de 0,6% din PIB.

O scădere de 1 dolar a cotaţiei petrolului privează bugetul Rusiei de venituri de circa 80 de miliarde de ruble (2,1 miliarde dolari), a arătat Oreşkin.

Dependenţa Rusiei de petrol a crescut puternic în 2013, a afirmat pe Facebook Tatiana Nesterenko, secretar de stat în Ministerul de Finanţe. Deficitul bugetar, excluzând veniturile din petrol, a crescut anul trecut la 10,3% din PIB, cel mai ridicat nivel după 2010, dovedind faptul că Rusia este dependentă de factorii externi.

Probabilitatea intrării Rusiei în recesiune, anul viitor, a scăzut la 60%, de la 65% în august, potrivit estimărilor a 27 de analişti.

Criza din Ucraina a provocat ieşiri de capital din Rusia, a dus la deprecierea rublei şi a limitat accesul la finanţarea în străinătate. Rubla s-a depreciat în acest an cu peste 14% faţă de dolar, înregistrând a doua cea mai slabă performanţă în rândul a 24 de monede emergente analizate de Bloomberg.

Tatiana Orlova, economist la Royal Bank of Scotland, consideră că Rusia poate intra în recesiune şi dacă preţul petrolului Urals ar fi de 110 dolari pe baril, dacă blocarea accesului la pieţele de finanţare externe va continua o perioadă lungă de timp.

Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, Produsul Intern Brut al Rusiei va creşte cu 0,5% în 2014, comparativ cu 1,3% în anul precedent. În 2015 şi 2016, PIB-ul va avansa cu 0,3%, respectiv 0,4%.”

Interesul manifestat de companiile americane din domeniul petrolier si al gazelor naturale in Romania slabesc influenta economica a Rusiei. Mai mult decat atat, scaderea pretului petrolului impinge Rusia spre o recesiune economica care, impreuna cu sanctiunile impuse de catre UE si SUA, va lovi regimul Putin. O posibila intrare in recesiune a Rusiei va lovi destul de puternic Rusia, o tara emergenta care a inregistrat sub Putin cresteri economice mari prin cooperarea cu Vestul. Tatiana Nesterenko are dreptate: Rusia este dependenta de factorii externi!! Doar Vladimir Putin pare a ignora, in mod pagubos am zice noi, acest aspect important… O Rusie instabila din punct de vedere financiar ii va face mari probleme lui Putin…

Ceea ce este de retinut: SUA incearca o slabire a Rusiei, atat din punctul de vedere al sferelor de influenta cat si din punct de vedere economic, ultimul aspect lucrand in favoarea primului. Scutul antiracheta face si el parte din aceasta strategie.

Iata inca doua articole, cred eu interesante, asupra cooperarii dintre Iran si SUA in chestiunea legata de ISIS si despre implicarea Rusiei in Balcani:

The Washington Post

The fight against the Islamic State must include Iran

Se arata ca:

„If President Obama truly wants to degrade and destroy the Islamic State, he must find a way to collaborate with Iran — the one great power in the Middle East with which the United States is still at odds. Engagement with Iran — while hard and complicated — would be a strategic game-changer, with benefits spreading from Iraq to Syria to Afghanistan.

We are now in the air-power phase of the campaign against the Islamic State. This part usually goes well — think of the air wars against Afghanistan, Iraq and Libya. The United States has the world’s most advanced planes, rockets and drones, and an extraordinarily capable military. But what follows is usually messy — think of Afghanistan, Iraq and Libya. Ground forces have to fight locals and guerrillas in irregular combat. The most important questions turn out to be political. Are the local groups, tribes and sects fighting with the Americans or against them? What kind of power-sharing deals need to be in place to get them to support American efforts?

In Iraq, the central problem remains that the Sunnis do not feel represented in the Baghdad government. Obama keeps saying that there is a new government in Iraq, but the implication that it is inclusive is false. Sunnis continue to have ceremonial posts with little power. The army continues to be dominated by Shiites at the upper echelons. The result is visible on the ground. A recent article in the New York Times pointed out that “after six weeks of American airstrikes, the Iraqi government’s forces have scarcely budged the Sunni extremists of the Islamic State from their hold on more than a quarter of the country, in part because many critical Sunni tribes remain on the sidelines.”

The United States has some influence with the Iraqi government, but Iran has far more. The Shiite religious parties that today run the country have been funded by Iran for decades. Their leaders lived in Tehran and Damascus during their long exiles from Saddam Hussein’s regime. When Washington sought to remove the previous prime minister, Nouri al-Maliki, Iran provided the push that made it happen. If the goal is to get the Iraqi government to share more power with the Sunnis, Iran’s help would be invaluable, perhaps vital.

In Syria, Washington’s strategy is incoherent. It seeks to destroy the Islamic State there and attack Jabhat al-Nusra and the Khorasan group but somehow not strengthen these groups’ principal rival, the Bashar al-Assad regime. This is impossible. As these terrorist groups lose ground, the army that will most easily take advantage will be that of the Syrian regime, not the disorganized and weak Free Syrian Army. If there is some way to make this strategy less contradictory, it would be to work toward some power-sharing deal in Syria that includes elements of the Assad government — such as generals and intelligence heads. But Washington has no contact or credibility with anyone in the Assad regime. The government that does is in Tehran.

In Afghanistan, Washington’s and Tehran’s interests have always coincided. Iran opposed the Taliban, helped oust it and cooperated with the United States at the Bonn Conference, held after the fall of the Taliban, to install the new Afghan government of Hamid Karzai. As Afghanistan faces an uncertain future with a shaky power-sharing deal, Iran’s assistance would be a major stabilizing force.

Engagement with Iran would have to be carefully coordinated with Saudi Arabia and other Arab states. But now those nations also share a common enemy with Iran in the Islamic State and groups like it. And engagement will not be a rapprochement; Iran and the United States have too many issues that divide them, unless things really change in Tehran.

Iranian President Hassan Rouhani told me this week that, in their phone conversation last year, he and Obama had agreed “that there were many areas where Iran and the United States could cooperate” but that “first we must get past the nuclear issue.” I asked him to describe the contours of such cooperation — assuming that the nuclear deal happened — and he quoted an Iranian proverb that says roughly, “First take care of the child you have before you start thinking about the next one.”

When Richard Nixon and Henry Kissinger decided in the 1970s that Iran would be one of their “regional policemen,” they did so out of recognition of Iran’s geostrategic importance, not simply because they supported the shah. Vali Nasr, a leading scholar of Iran, told me that if the United States “wants to limit its micromanagement of the Middle East, it will have to find countries that are stable, influential and effective with which it can work. And potentially, Iran is one of those countries.” But, as Rouhani made clear, all of this waits on the nuclear deal.”

Lasand la o parte chestiunile de natura ideologica e interesant si acest articol din World Socialist Web Site:

US pressures Balkan countries to cut ties with Russia

By Paul Mitchell
24 July 2014

Se arata ca:

„US President Barack Obama conducted a four-day trip to Europe last month, during which he sought to intensify the campaign against Russia that began with the US-backed fascist-led coup in Ukraine in February.

The aim was to pressure Washington’s European allies, who have been reluctant to impose sweeping economic sanctions on Russia because of the consequences for their own economies.

Further US sanctions were imposed on July 17 targeting major banks, defence companies and energy corporations, including Rosneft, Russia’s largest publicly traded oil company.

US pressure is also being stepped up in the Balkans region. Although it has intervened continuously in the region going back to the breakup of the former Yugoslavia and the NATO war in the 1990s, there is added urgency given that many of the Balkan countries maintain close economic and political relations with Russia.

Efforts for a renewed offensive in the Balkans to counter Russian influence will increase at the August 28 top level conference dedicated to the integration of the Balkans into the European Union (EU), and at the September NATO summit in Wales.

The August 28 conference is being organised by Germany, which is determined to retain and extend its interests in the Balkans. It was the first Western country to recognise the independence of Slovenia and Croatia, which precipitated the disintegration of Yugoslavia and the Balkan Wars. German Chancellor Angela Merkel declared, “Germany will invite all Balkan states to a conference at the end of August to make it clear that we want to support each other and look to the future together.”

Speaking about the Balkans conference, Corina Stratulat, senior policy analyst at the Brussels-based European Policy Centre, told the online news-site EurActiv that there was a “pressing need to deal with the unfinished business in the Balkans”.

“Although peace has taken hold of the region, Balkan countries are still not all in [the EU] and certainly they are not all transformed as we had envisioned,” she added.

Stratulat explained that the EU enlargement policy had stalled since the accession of the Eastern bloc in the mid-2000s, and that the crisis in Ukraine “might also be another reason that Germany and the EU are renewing their interest in the Balkans, where Moscow is also lurking.”

More forceful than Stratulat’s comments were those penned in a June 26 Foreign Affairs article, “Why NATO and the EU Must Reopen Their Doors to the Balkans”, by Edward P. Joseph and Janusz Bugajski.

Joseph is a former Deputy Head of the Organisation for Security and Co-Operation in Europe Mission in Kosovo and a Senior Fellow at the School of Advanced International Studies at John Hopkins University. Bugajski is the former Director of the New European Democracy Program at the Center for Strategic and International Studies. He has been an adviser on East European affairs for the US Department of Defense and chairs the South-Central Europe area studies programme at the Foreign Service Institute of the US Department of State.

The authors declare, “Instead of deferring to the hesitant position on the Balkans favored by European nations—such as Germany—…Washington needs to spur the continent to action, pressing the case for serious engagement on both broad geopolitics and regional stability.”

They insist that, “Intensified cooperation in the Balkans between the United States and its European partners—as well as the inclusion of all remaining Balkan states within NATO—will help to stabilize a still-uncertain region while containing Russia’s geopolitical appetite.”

“Further indecisiveness and the absence of stronger US leadership will only embolden Russian President Vladimir Putin to pursue his options in the Balkans”, they conclude.

Joseph and Bugajski criticise the EU for allowing Serbia’s continued progress towards membership of the bloc, even though it has refused to impose Western sanctions on Russia and praised Russian President Vladimir Putin’s public initiatives for resolving the violence in eastern Ukraine. Following his July 7-8 meeting in Moscow with Putin, Serbian Prime Minister Aleksandar Vucic repeated his government’s intention to pursue EU membership at the same time as maintaining “its good, friendly relations with Russia.”

The authors point out that, “Moscow largely controls Serbia’s oil industry and has its sights on neighboring Croatia’s state energy company, which could give it command over the flow of natural gas from the Adriatic Sea into Central Europe.”

The sabotaging of the South Stream pipeline that will bring that natural gas from Russia, bypassing Ukraine, is a major US aim. In June, Bulgaria was forced to suspend construction of its section of the pipeline after threats of sanctions from the EU and US.

However, Bulgaria has now reversed its decision, Serbia has just signed an agreement to start construction and Italy, Hungary, Greece, Slovenia, Austria and Croatia are still backing the project.

Joseph and Bugajski contrast the EU treatment of Serbia with its attitude to “little” Montenegro, which imposed sanctions “in the face of withering criticism” from Russia. Last year it rejected Moscow’s calls for a new strategic relationship, including a new Russian naval base at Bar. They call for Montenegro to be allowed to join NATO—its application was rejected again last month—in order to “stave off a potential Moscow beachhead on the Adriatic” with a “dejected and disappointed” Montenegro more susceptible to Russia’s “dubious financial enticements.”

With regard to Macedonia, Joseph and Bugajski insist, “with so much at stake, it is high time for a revived international effort at breaking the stalemate that keeps it out of NATO and the EU.” They call for “strong-arm” pressure on Greece to drop its veto on accession because of a dispute over the name Macedonia, which it wants reserved for a region in Greece.

In Bosnia-Herzegovina, Joseph and Bugajski call for a “concerted push” from the US in the country, which is split into two virtually independent entities—the Bosniak-Croat Federation and the Serb Republic. The two authors declare, “Now is the time for Washington to select from among the many suggested reforms and spur Berlin to present concrete options to Bosnian party leaders.”

They call for increased pressure on Milorad Dodik, the “divisive” leader of the Serb Republic, whom Russia has “courted…with an award for advancing “the unity of Orthodox nations” and a credit line of about 95 million dollars.”

Whether Joseph and Bugajski’s demands will come to fruition is difficult to determine. The major European imperialist powers have so far backed the US aggression against Russia but there is no doubt that this is creating tensions and fissures across Europe which are of an explosive character. The major powers with the US to the fore are exerting massive pressure on the Balkan countries and in the process inciting the same sort of ethnic and nationalist divisions that set the fuse for the first imperialist world war.”

Si pentru ca e vorba de o zona vecina cu a noastra, iata si articolul din Foreign Affairs:

Long March to Brussels

Why NATO and the EU Must Reopen Their Doors to the Balkans

septembrie 27, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 46 comentarii

Tensiuni Obama – Netanyahu

Adevarul

Relaţia dintre SUA şi Israel se răceşte tot mai mult

Un articol foarte interesant, pe care il recomand a fi citit integral si in original. Iata ce se arata:

„Relaţiile deja tensionate dintre preşedintele american Barack Obama şi premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, s-au înrăutăţit odată cu festivităţile pentru a marca al doilea mandat al liderului de la Casa Albă şi victoria anticipată a prim-ministrului la alegerile de marţi, relatează „The Guardian“.

Apropiaţii lui Netanyahu l-au acuzat pe Obama că intervine în alegerile din Israel, în urma unui articol în care liderul american este citat declarând că Israelul nu îşi cunoaşte propriile interese. Autorul articolului a menţionat că preşedintele vede în Netanyahu un „laş politic“.

Preşedintele israelian Shimon Peres s-a arătat îngrijorat de relaţiile reci dintre cei doi lideri.

Nu trebuie să pierdem sprijinul SUA. Ajutorul lor oferă Israelului puterea de a negocia în spaţiul internaţional. Fără susţinerea americanilor am fi ca un copac izolat în deşert“, a declarat Peres într-un interviu acordat cotidianului „New York Times“.

Israelienii tind să creadă că Obama se răzbună pe prim-ministrul israelian pentru sprijinul acordat de acesta rivalului său, Mitt Romney, la alegerile din noiembrie.

Jeffrey Goldberg, autorul articolului care a stârnit furia israelienilor, care este şi un apropiat al preşedintelui american, a scris că Obama are rezerve în ceea ce priveşte investirea de noi eforturi în pacea din Orientul Mijlociu, având în vedere hotărârea lui Netanyahu de a continua construirea de noi locuinţe în coloniile din Cisiordania.

„În ceea ce îi priveşte pe palestinieni, preşedintele pare să vadă în prim-ministru un laş politic, un lider care nu e dispus să consume resurse politice sau să le îndrume spre compromis“, scrie Goldberg.

Casa Albă nu a negat replicile atribuite preşedintelui.

Barack Obama a declarat răspicat ce crede despre premierul israelian şi despre direcţia în care acesta îşi conduce ţara“, a declarat Alon Pinkas, un fost diplomat israelian. „Acestea sunt declaraţii grave şi fără precedent, care trag un semnal de alarmă.“

Este de aşteptat ca Netanyahu să fie reales în funcţia de premier după alegerile de marţi şi va vizita, cel mai probabil, Washingtonul în martie, pentru întâlnirea anuală Comitetului Americano-Israelian pentru Afaceri Publice (AIPAC). Obama şi Netanyahu nu s-au întâlnit în septembrie, în timpul vizitei premierului israelian în Statele Unite. Nici Obama nu a vizitat Israelul în cei patru ani de când este preşedinte.”

President Barack Obama and Israeli Prime Minis...

President Barack Obama and Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu deliver a press conference following their meeting in the Oval Office. Screen-shot from official White House video. (Photo credit: Wikipedia)

Si partidul lui Netanyahu conduce in alegerile legislative din Israel… Ramane de vazut ce se va mai intampla in Orientul Mijlociu. Obama pare decis sa-si impuna viziunea sa referitor la evolutia situatiei din zona. Mi se pare ca este si o lupta ideologica intre Stanga si Dreapta. Likud, partidul lui Netanyahu, se stie, este un partid de Dreapta. Partidul Democrat, din care provine Obama, are valente de Centru-Stanga. Viziunile, deci, nu prea pot sa coincida. Cum vad eu problema? Dupa parerea mea, Obama are dreptate in felul sau. Daca Israelul nu doreste niciun fel de compromis cu palestinienii si cu celelalte state musulmane, e greu de crezut ca se poate realiza o pace durabila in Orientul Mijlociu. In privinta Autoritatii Palestiniene se poate spune ca aceasta e divizata in doua mari partide – Fatah si Hamas. Fatah-ul are controlul in West Bank iar Hamas in Fasia Gaza. De remarcat ca Hamas este un partid conservator, islamist, fundamentalist. E vazut de catre unii ca fiind o organizatie terorista. De aceea cu Hamas e foarte greu de negociat. Fatah e un partid social-democrat, face parte din Internationala Socialista, e un partid, dupa parerea mea, mult mai modern si cu idei mult mai moderne decat Hamas, un partid cu care se poate discuta civilizat si, cred, rational pentru gasirea unei solutii convenabile de ambele parti. Iata de ce inclin sa fiu de acord cu ce scria fostul premier israelian, Ehud Olmert, cand Palestina a obtinut statutul de membru observator la Natiunile Unite:

„Israeli former Prime Minister Ehud Olmert wrote: „I believe that the Palestinian request from the United Nations is congruent with the basic concept of the two-state solution. Therefore, I see no reason to oppose it. Once the United Nations will lay the foundation for this idea, we in Israel will have to engage in a serious process of negotiations, in order to agree on specific borders based on the 1967 lines, and resolve the other issues. It is time to give a hand to, and encourage, the moderate forces amongst the Palestinians. Abu-Mazen [sic] (Mahmoud Abbas) and Salam Fayyad need our help. It’s time to give it.””

Situatia ramane complicata deoarece Hamas se bucura de o mai mare popularitate in randul palestinienilor, lucru ce s-a vazut in rezultatele alegerilor legislative din 2006 din Palestina. De aceea ar trebui, dupa parerea mea, sprijinite fortele progresiste din Palestina. Ce face UE in acest sens? Care e pozitia PES? Mai ales ca in 2013 ar trebui sa avem alegeri generale in Palestina… Pe de alta parte, PPE, partid european de dreapta, nu cred ca-si poate permite sa sprijine Hamas. Hamas e tot un partid de dreapta, insa in cheie islamista si fundamentalista si foarte putin dispus la negocieri cu Israelul. Pe de alta parte, hotararea lui Netanyahu de a construi noi locuinte in Cisiordania ii stirbesc autoritatea lui Mahmoud Abbas, care provine din Fatah. Or, lucrul asta nu e in regula deoarece inseamna cresterea influentei celuilalt mare partid, Hamas. Si atunci Netanyahu ce ar fi vrut? Un razboi cu ajutorul SUA? Adica sa tarasca SUA intr-un razboi…?! Asta e o nebunie din start!! Niciodata nu s-a mai intamplat asa ceva, nici in 2006 pe vremea razboiului dintre Israel si Hezbollah, nici in 2008-2009 cu ocazia razboiului din Gaza. Daca SUA se implica direct intr-un eventual razboi in Orientul Mijlociu se poate ajunge la un razboi mondial. Valabil si pentru Rusia sau China. Asa ceva nu s-a intamplat nici macar in timpul razboiului de Yom Kippur si nici nu trebuie sa se intample. De aceea este necesar sa fie intensificate eforturile diplomatice in vederea solutionarii pe cale pasnica a conflictului din Orientul Mijlociu si lucrul asta nu se poate face decat prin negocieri. Din aceasta cauza Israelul are nevoie de parteneri cu care sa poata negocia. Insa mie mi se pare ca UE face destul de putin in privinta sprijinului dat fortelor progresiste din Palestina. Dupa parerea mea, actualul Fatah reprezinta o mare schimbare, sper ca in bine, in situatia din aceasta zona atat de framantata si tulbure, fata de anii anteriori. Faptul ca face parte din Internationala Socialista inseamna o evidenta deschidere spre lume, prin adoptarea unei ideologii – cea social – democrata – care nu mai are de a face cu islamismul si fundamentalismul, intalnit doar in unele tari musulmane. Este un pas foarte important catre modernizarea Statului Palestinian: iesirea de sub influenta fundamentalismului islamic. Ar insemna ca se poate discuta cu Fatah, de pe alte baze si intr-un alt de mod decat pana nu foarte demult. Israelul ar trebui sa profite de lucrul acesta. In ceea ce priveste Hamas, datorita ideologiei sale, va continua eforturile de islamizare atat in West Bank cat si in Fasia Gaza… Ar trebui ca si aceasta formatiune politica sa inceapa sa caute solutii de modernizare, desi usor pentru ei nu va fi. In primul rand pentru ca Hamas este, la ora actuala, un partid de extrema dreapta islamica, militarizat. Efortul de a se apropia de modelul premierului turc Tayyip Erdogan este notabil. Totusi, Partidul Justitie si Dezvoltare, al premierului turc, este un partid de centru-dreapta, nu de extrema dreapta. Acest partid este afiliat cu statut de observator la Partidul Popular European (PPE). Or, Hamas este inca foarte departe de a avea o valenta europeana. Sunt si criticati in presa antiHamas din Palestina cum ca ceea ce vor sa faca in realitate este o replica a modelului taliban al islamului. Totusi, efortul de modernizare a Hamas trebuie sa continue si cred ca acest lucru s-ar putea realiza efectiv. Trebuie spus ca asa cum arata Hamas acum, nu este in interesul Israelului. Si cred ca mentinerea, ca sa zic asa, a Palestinei ca si cum n-ar fi o tara, ci un fel de regiune, fara o viata politica structurata, tot n-ar fi in interesul Israelului. Pentru ca o astfel de stare determina extremismul islamic si instabilitatea in regiune. Pe cand daca, spre exemplu, si Hamas ar reusi sa se modernizeze, renuntand la extremism si lupta armata, s-ar putea vorbi de un inceput de democratie in Palestina si altfel s-ar putea discuta, desigur, cu ei. In orice caz, ar fi si un inceput de stabilitate in zona si s-ar putea vorbi de un pas foarte mare pentru atingerea unei paci durabile in Orientul Mijlociu.

ianuarie 26, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Interviu cu muftiul Yusuf Muurat

in Romania Libera:

INTERVIU. Muftiul Yusuf Muurat condamnă terorismul

Muftiul Yusuf Muurat: În România există imami cu idei extremiste

si cate ceva din lumea islamica prin dezvaluirile WikiLeaks:

WikiLeaks: Fatah a cerut Israelului să atace Hamas

Foarte interesante articole!! Le recomand a fi citite!

decembrie 21, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu