Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Din eseurile politice ale D-nei. Alina Gorghiu…

D-na. Alina Gorghiu e foarte activa in spatiul on-line si scrie foarte mult pe FaceBook. E foarte bine. Interesant este ce spune. Cu atat mai interesant cu cat Alina Gorghiu conduce, din cate inteleg, PNL, principalul partid de centru-dreapta din Romania.

Iata, spre exemplu, ce arata intr-una dintre postari:

„PSD-ul pe care Vasile Dâncu îl apreciază nespus este un partid care nu poate fi compatibil deloc cu PNL. Porniţi de la liste, porniţi de la proiecte asumate, porniţi de la programul de guvernare. Gândiţi-vă că ceea ce facem noi este un discurs echilibrat şi pragmatic, iar, în partea cealaltă, vedeţi populism pe pâine. Pe lângă asta, noi avem un candidat de prim-ministru, pe Dacian Cioloş, pe care îl vom susţine, dânşii îl susţin pe domnul Liviu Dragnea.”

De observat ca merge pana la ireductibil: „PSD-ul pe care Vasile Dâncu îl apreciază nespus este un partid care nu poate fi compatibil deloc cu PNL”. E foarte interesanta aceasta asertiune pentru ca eu imi amintesc de faptul ca, pana nu cu mult timp in urma, PNL era intr-o alianta cu PSD, numita USL, care a si castigat alegerile legislative trecute. Pe de alta parte, sper sa nu gresesc, Dl. Dancu e membru in Cabinetul Ciolos… Si sa nu uitam ca PNL a votat legi la unison cu PSD…

Stati putin, stati putin… Inca nu stim cine va castiga alegerile… De fapt nici nu putem sa stim sigur. Vom vedea atunci, dupa numararea voturilor. Alina Gorghiu citeaza, in continuare, din gandirea social-politica a Presedintelui Klaus Iohannis, care s-a grabit sa declare:

„Preşedintele Klaus Iohannis despre Dacian Cioloş: Sigur că este o variantă bună. Dacă un an a fost bun și eu l-am desemnat, cum să nu fie bun și în continuare. Dar această desemnare va depinde de partide. Dacă partidele își asumă această propunere — știți că sunt întâlniri pe care le face președintele cu partidele după alegeri și, dacă acolo vin partide și spun noi avem probabil o majoritate, noi îl propunem pe Cioloș — atunci consider că este o propunere politică și voi ține cont foarte serios de această propunere.”

Cum adica sa vina partidele la negocieri cu Presedintele si sa spuna: „noi avem probabil o majoritate”? Probabil?

O majoritate trebuie sa se constituie, altfel cum…? Nu putem vorbi aici de majoritati probabile, ci de cele ce se vor constitui atunci in mod sigur. Nu poti sa spui atunci: avem probabil o majoritate. Ci trebuie chiar sa existe o majoritate. Cum va fi formata si din cine, asta e alta problema. Constitutia spune:

„(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului”

(3) Programul si Lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.”

(Constitutia Romaniei, art. 103, al. 2-3)

„și, dacă acolo vin partide și spun noi avem probabil o majoritate, noi îl propunem pe Cioloș”. Da, dar daca „acolo vin partide și spun noi avem probabil o majoritate, noi îl propunem pe Xulescu”, adica nu pe Ciolos, atunci Presedintele ce va zice…?

Va spune, oare, ca nu e o varianta buna?

„Dacă un an a fost bun și eu l-am desemnat, cum să nu fie bun și în continuare.” – asta e parerea domniei sale. Dar Vasile Dancu, din cate inteleg de la Alina Gorghiu, probabil ca e de alta parere… 🙂 Poate ca si altii sunt probabil de alta parere…

Mai e un pic si ma apuc serios de Teoria Probabilitatilor!! 😆 😆

Insa totusi ceea ce e sigur, sau cel putin asa pare, se afla in declaratia aceasta a Alinei Gorghiu: „Pe lângă asta, noi avem un candidat de prim-ministru, pe Dacian Cioloş, pe care îl vom susţine, dânşii îl susţin pe domnul Liviu Dragnea”. Deci PNL si-l asuma pe Ciolos drept premier. Pentru ca: „Sigur că este o variantă bună. Dacă un an a fost bun și eu l-am desemnat, cum să nu fie bun și în continuare.”, dupa cum spune Presedintele.

Exclude, oare, Presedintele si alte „variante bune”? Spre exemplu, poate ca PSD nu il va sustine pe Dl. Dragnea pentru functia de premier… Daca ar sustine-o, de pilda, pe Ana Birchall – sa zicem -, aceasta nu ar fi o varianta buna? Eu vorbesc in ipoteza ca nu putem sa stim rezultatul alegerilor dinainte. Dar poate ca ma insel eu in naivitatea mea…

Sunt foarte derutante aceste declaratii. Sa inteleg ca, indiferent de rezultatul alegerilor, exista doar o singura „varianta buna”? Asta trebuie noi sa intelegem??

Exista, totusi, o problema legata de acel „probabil” al Presedintelui. Dansul nu a gresit prea mult exprimandu-se asa (usor neglijent, totusi). Pentru ca s-ar putea intampla ca niciunul dintre partide (aliante) sa nu obtina o majoritate absoluta. Iar la votul de incredere acordat de Parlament Guvernului se vorbeste de „votul majoritatii deputatilor si senatorilor”, nu de votul unei majoritati absolute. Ceea ce este clar e faptul ca in aceasta situatie trebuie ajuns la un consens. Chestiunea nu e atat „varianta buna” a Presedintelui, problema consta in declaratia Alinei Gorghiu, reiau:

„PSD-ul pe care Vasile Dâncu îl apreciază nespus este un partid care nu poate fi compatibil deloc cu PNL”

Deocamdata nu stim cum va arata acea „majoritate” si ce va presupune acea situatie. Dar daca PSD „nu poate fi compatibil deloc cu PNL”, cum ar putea sa se ajunga la un eventual consens? O declaratie asa de transanta, precum cea a sefei PNL, exclude orice consens intre cele doua principale partide din Romania.

Cred ca ar trebui sa intelegem bine in ce moment politic ne gasim. De aceea el trebuie definit cat mai clar posibil. Inca din iulie, atat PNL cat si PSD au respins, in ciuda unor voci care au sustinut ideea, guvernul de uniune nationala:

Curs de Guvernare

PNL și PSD resping la unison ideea guvernului de uniune națională

„Biroul Politic Național al PNL a decis luni că acest partid nu va avea niciun fel de colaborare cu PSD după alegerile parlamentare.

“Astăzi s-a discutat tema alianțelor post-electorale, discuție care s-a finalizat cu un vot în care s-a exprimat foarte clar opinia că, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, PNL nu va face niciun fel de colaborare cu PSD”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.

Ea a subliniat că PNL nu este de acord cu ideea unui guvern de uniune națională.

“Scorul din alegerile parlamentare nu va da premisa unui guvern de uniune națională. (…) Este clară decizia PNL, nu vrem guvern de uniune națională, nu acceptăm niciun fel de colaborare cu PSD. Este o decizie a PNL votată unanim”, a conchis Gorghiu.

Președintele PSD Liviu Dragnea s-a pronunțat încă de săptămâna trecută în legătură cu această chestiune, la lansarea proiectului ”România competitivă”, la Palatul Parlamentului.

„Am spus și la Cotroceni- un asemenea proiect, care curprinde o strategie de dezvoltare, trebuie să cuprindă direcțiile mari de acțiune, dar să existe suficient spațiu pentru ca în România să mai poată exista competiție politică, altfel nu se poate… PSD nu susține ideea unui guvern de uniune națională, consensul în jurul conceptului există, a fost definit și stabilit mai demult”, a spus Liviu Dragnea.

Ideea unui posibil guvern de uniune națională a fost relansată duminică, de vicepremierul Costin Borc, care a spus că Dacian Cioloș ar fi soluția potrivită de premier și după alegerile generale din toamnă.

(Citiți și: Vicepremierul Borc: ”Nu m-aș feri de ideea guvernului de uniune națională. Dacian Cioloș ar putea fi premier al unui asemenea guvern”)

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a declarat luni de acord cu aserțiunea, cu condiția ca Dacian Cioloș să fie susținut de un partid politic după alegerile parlamentare.

“Dacian Cioloș s-ar putea să fie un bun premier dacă este asumat de un partid politic, după alegerile parlamentare. Dacă se creează o astfel de situație, nu am nimic împotrivă să fie pe masă o astfel de soluție. Dar trebuie asumat politic viitorul premier. Cu toate calitățile lui Dacian Cioloș, se vede și problema guvernului condus de el — nu există susținere parlamentară, nu există o situație clară. Eu cred că la parlamentarism, în sensul clasic al cuvântului, nu se poate renunța. Trebuie să ai o poziție puternică, trebuie să ai o coaliție sau un partid care formează majoritatea și care dă și sprijinul guvernului”, a explicat liderul UDMR citat de Agerpres.”

De observat ca Liviu Dragnea vorbea atunci despre „competitia politica”. Daca lucrurile stau si se mentin asa, rezulta ca o majoritate va decide pana la urma. Majoritatea unui partid/alianta care va obtine cele mai multe voturi, nu neaparat jumatate plus 1. De observat ideea vicepremierului Borc: guvern de uniune nationala cu Ciolos prim-ministru. Dar atat PSD cat si PNL resping in mod categoric aceasta varianta. Atunci unul din aceste doua partide se va pregati de opozitie.

Cum ramane atunci cu „varianta buna” a Presedintelui Iohannis?

Ciolos e promovat electoral puternic de catre PNL si USR. S-ar putea ca si UDMR sa achieseze la sprijinul acestuia. Poate si PMP… Insa coagularea unei coalitii de dreapta in jurul premierului Ciolos nu inseamna si dobandirea majoritatii.

Pe de alta parte, Alina Gorghiu spunea inca de atunci: „indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, PNL nu va face niciun fel de colaborare cu PSD„.

Bun, deci asa stau lucrurile. Nu de alta, dar serile trecute, la Jocuri de Putere, Rares Bogdan se intreba cu patos – citeste: cu nervi la ficati (il inteleg!) – ce se va intampla daca PSD si ALDE vor forma o majoritate absoluta si-l vor sustine pentru functia de premier pe… Victor Ponta. In logica stabilita de cele doua principale partide din Romania, in astfel de conditiuni Victor Ponta va fi „varianta buna”, intrucat Presedintele Iohannis va respecta Constitutia.

Deci care e „varianta buna”? Cea care va respecta Constitutia sau actualul premier tehnocrat, Dl. Ciolos?

DE citit si…

Antena 3

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Alina Gorghiu susţine că va demisiona de la conducerea PNL dacă liberalii nu vor fi cei care vor propune viitorul premier

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Preşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat, vineri, la Timişoara, că va demisiona din fruntea partidului dacă PNL nu va reuşi să contituie în jurul său majoritatea parlamentară care îl va propune pe viitorul premier, după alegerile din 11 decembrie.

„Eu îmi asum foarte clar o demisie, dacă PNL nu va fi cel în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea noul premier al României. (…). Mizez pe o mult mai bună mobilizare în alegerile parlamentare, pentru că miza este mare şi răspunderea PNL este una uriaşă, decidem practic direcţia ţării pe următorii 10 ani; eu nu văd altfel lucrurile, aşa că evident că îmi doresc ca miză la nivel de judeţ Timiş să batem PSD – pentru că aici este un spirit liberal care trebuie capacitat, este un judeţ care are pârghii absolut extraordinare atunci când vine vorba despre Dreapta românească, pe care avem nevoie să le capacităm la maximum în această campanie electorală”, a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Ea a declarat, recent, că în PNL sunt discutate mai multe variante în ceea ce priveşte funcţia de premier.”

Mi se pare cam simplista schema asta: daca o majoritate parlamentara nu va gravita in jurul PNL ca sa dea premierul, dansa demisioneaza… Mie mi se pare ca Alina Gorghiu a avut mai mereu in vedere aceasta alternativa usoara: demisia. Dar cand lupti nu te gandesti la demisie, ci la cum sa invingi. Asta, cred, inseamna o mentalitate de luptator. Pentru ca oricine poate spune: daca nu reusesc, demisionez, e vreo problema? Dar nu oricine e un luptator.

In general vorbind, un esec- ceea ce se poate intampla – se analizeaza sa se vada unde s-a gresit, ce erori s-au facut…

Declaratia asta cu demisia – chiar daca s-ar impune in cazul unui esec – este TOTAL nepotrivita ACUM. Este inadmisibil sa prezumi infrangerea inainte de a se incheia lupta. Scuzati-ma, dar pare de pe acum un abandon, ceea ce da foarte rau la capitolul imagine. PNL ar trebui sa lupte pana la ultimul vot numarat, nu sa vorbeasca ACUM despre un eventual esec.

„Ea a declarat, recent, că în PNL sunt discutate mai multe variante în ceea ce priveşte funcţia de premier” – deci totusi nu s-au hotarat…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

octombrie 21, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Guvern de Uniune Nationala…

Iata ca circula tot felul de stiri interesante acum cand s-au incheiat alegerile prezidentiale. Toata lumea se intreaba ce va urma… Una din aceste stiri arata ca s-ar lucra de zor ca sa se puna un Guvern de Uniune Nationala… Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu pe blogul sau:

Gîndul de duminică, 30 noiembrie 2014
După eșuarea Planului A s-a trecut la Planul B: Suspendarea lui Victor Ponta ca urmare a unei anchete penale!

Se arata ca:

„Cel căruia i se spune, cu iluzia presei noastre că funcționează în America, președintele ales Klaus Iohannis a postat sîmbătă dimineața pe Facebook un mesaj dedicat votului din străinătate la al doilea tur.

Remarcînd că echipa de campanie a lui Klaus Iohannis pariază mai departe pe comunicarea prin rețelele de socializare, nu numai pentru că Klaus Iohannis e președintele Republicii Facebook, dar și și pentru că în materie de comunicare prin viu grai, politicianul PNL stă rău, nu pot să nu tresar la adevăratul obiectiv al intervenției:
Debarcarea lui Victor Ponta din funcția de premier!

Să mă explic.
La o primă vedere, intervenția lui Klaus Iohannis pare a fi stimulată de acuzațiile cuplului Mircea Geoană – Marian Vanghelie. Excluși din PSD, aceștia s-au năpustit pe televiziuni și au declarat, ca la ordin, că Victor Ponta e acela care a blocat dinadins votul românilor din străinătate.

Mulți au crezut că e vorba de o răzbunarea isterică a celor doi, pentru că Victor Ponta i-a dat afară din partid.
Într-un text anterior, dezvăluiam că Mircea Geoană fusese executat nu pentru declarațiile sale de după scrutin, altfel inodore, ci pentru Planul loviturii de Palat prin care el, Mircea Geoană, urma să fie desemnat premier al unui Guvern de Uniune Națională, alcătuit din PSD-PNL-PDL, singura formulă prin care Gașca lui Vasile Blaga putea reveni la Guvernare fără a risca acuzația de folosire a traseismului trădător.
Ulterior, ipoteza mea a fost confirmată atît de Victor Ponta, cît și de declarațiile lui Marian Vanghelie și Mircea Geoană.

Planul A a căzut.
S-a trecut la Planul B.
Mircea Geoană și Marian Vanghelie au ieșit cu declarații ce se vor dezvăluiri din interior despre implicarea lui Victor Ponta în blocarea votului din străinătate.

Declarațiile au un dublu rol:

  1. Să reaprindă Scandalul votului din străinătate, trecut în plan secund.
  2. Să creeze premisele unei anchete penale împotriva lui Victor Ponta.

De reamintit că Monica Macovei, după modelul Mona Muscă din 2004 împotriva lui Adrian Năstase, a depus, în 5 noiembrie 2014, o plîngere penală împotriva lui Victor Ponta. Pe 18 noiembrie 2014, Parchetul General a deschis o anchetă in rem.

A intrat în joc, potrivit Planului B, Klaus Iohannis. După un Pe de o parte de complezență, textul intră în subiect:
„Pe de altă parte, sunt revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să-şi exercite un drept fundamental sunt încă în funcții. (…)
De asemenea, astept cu maxim interes ca Parchetul Curtii Supreme sa-si respecte obligatiile constitutionale de a apara drepturile si libertatile cetatenilor si, in consecinta, astept cat mai curand rezultatul investigatiei privind impiedicarea exercitarii drepturilor electorale de catre romanii din Diaspora”.

Dacă aceste rînduri ar fi fost semnate de Traian Băsescu, presa ar fi luat foc:
Presiune asupra Justiției din partea Președintelui!

Cum însă ofițerii acoperiți din presă n-au fost dezactivați după al doilea tur de scrutin, Comandantul ordonîndu-le să rămînă pe poziții pînă la îndeplinirea Obiectivului – demiterea lui Victor Ponta și accederea la Guvernare a PDL-PNL – textul lui Klaus Iohannis a fost primit cu urale.
Mai mult, potrivit Ordinului, televiziunile și site-urile finanțate de SRI prin firme paravan, au trecut de urgență la reaprinderea Scandalului Votul din Străinătate.

Ce legătură e între dezvăluirile cuplului Mircea Geoană – Marian Vanghelie, reaprinderea Scandalului mediatic și intervenția lui Klaus Iohannis?
Una foarte simplă.
Potrivit articolului 109 din Constituție, în cazul unui membru al Guvernului „dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie”.
Așadar, dacă împotriva lui Victor Ponta se începe urmărirea penală, el poate fi suspendat din funcție.
E singura formulă prin care poate fi înlocuit Guvernul Ponta cu Guvernul de Uniune Națională, condus de Mircea Geoană sau, de ce nu?, de George Maior. Că doar nu degeaba și-a pus la lucru SRI în aceste zile toți ofițerii acoperiți din presă, din politică și toate firmele paravan.

Și dacă Tiberiu Nițu, considerat om al lui Victor Ponta nu se execută?
Foarte simplu și de data asta.
Au fost depuse – și nu întîmplător – plîngeri și la DNA.
Se îndoiește cineva că Divizia Penală a SRI nu se va executa imediat?

Desigur, toți cei vinovați de dezastrul votului din străinătate trebuie să plătească, inclusiv penal.
Din nenorocire, Regizorii care vor să-i dea lui Klaus Iohannis și un Guvern, nu numai o Președinție, nu de asta au trecut la aplicarea Planului B.

NB: N-am scris aceste rînduri de dragul lui Victor Ponta. Destinul lui Victor Ponta mă lasă rece. Am scris aceste rînduri ca să nu mă creadă Regizorii prost.”

Voi fi si eu, la randul meu, extrem de direct! Guvernul de Uniune Nationala e cea mai proasta varianta, cea mai proasta solutie, daca se poate spune asa! Sper ca Dl. Presedinte Iohannis sa nu cada in capcana asta si sa nu accepte asa ceva. De ce e cea mai proasta varianta? Pentru ca intr-un astfel de Guvern de Uniunea Nationala, unde sunt toti la guvernare, si PSD, si PNL, si PDL, se disipa raspunderea politica. Cine mai raspunde atunci pentru guvernare? Toti si nici unul! Or, asa ceva trebuie respins din start! Din aceasta cauza un astfel de Guvern nici nu poate performa. Performanta, nu numai in politica, se obtine atunci si numai atunci cand iti asumi responsabilitati. Asta e una din conditiile de baza. Or, intr-un Guvern de Uniune Nationala, raspunderea imprastiindu-se, nu isi mai asuma nimeni, in mod real, vreo responsabilitate. Lucrul acesta este foarte nociv si impotriva democratiei. Fortele politice din tara noastra trebuie sa aiba foarte clar in minte ca in 2016 urmeaza alegeri legislative si trebuie sa merite ca sa le castige. Nu merge cu toata lumea trece clasa.

Mi-a venit greata cand am citit in ce mod se cauta a fi inlaturat Guvernul Ponta. Cu ajutorul unor chichite constitutionale. Acest lucru nu trebuie sa se intample! Noul PNL ar trebui sa stie ca trebuie sa munceasca pentru a ajunge la Putere!

„Ce legătură e între dezvăluirile cuplului Mircea Geoană – Marian Vanghelie, reaprinderea Scandalului mediatic și intervenția lui Klaus Iohannis?
Una foarte simplă.
Potrivit articolului 109 din Constituție, în cazul unui membru al Guvernului „dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie”.
Așadar, dacă împotriva lui Victor Ponta se începe urmărirea penală, el poate fi suspendat din funcție.
E singura formulă prin care poate fi înlocuit Guvernul Ponta cu Guvernul de Uniune Națională, condus de Mircea Geoană sau, de ce nu?, de George Maior. Că doar nu degeaba și-a pus la lucru SRI în aceste zile toți ofițerii acoperiți din presă, din politică și toate firmele paravan.”

Deci il suspenda pe Ponta din functie si asa se inlocuieste Guvernul. Este absolut inadmisibil! Asta nu e un lucru bine facut. Alegerile din 2016 ar trebui vazute de catre partidele noastre ca un examen. Trebuie sa muncesti pe branci ca sa-l treci! Altminteri iata ce usor se poate ajunge la Putere. De asemenea Guvernul Ponta trebuie sa stie foarte clar ca pentru a trece clasa in 2016 trebuie sa se puna pe treaba foarte serios. Asta inseamna Democratie!

Nu cu Guverne SRI, cu Regizori!

Chestia asta cu Regizorii este o expresie cat se poate de coerenta a coruptiei. Este ca si cum un elev are de dat un examen. Iar parintii (Regizorii!) vorbesc unde trebuie ca sa treaca indiferent ce face el la examen. In felul asta se regizeaza examenul ca sa fie promovat cine trebuie. Eu sper ca Dl. Klaus Iohannis (directorul Liceului) nu va accepta niciodata asa ceva! Fac un apel la Dl. Presedinte Iohannis sa nu accepte asa ceva, o asemenea accedere la Putere a Noului PNL. Ar fi rusinos!

Daca in anii ’90, cand nu erau inca foarte clar conturate partidele politice, un Guvern de Uniune Nationala avea o justificare, acum un astfel de Guvern de Uniune Nationala nu mai are nicio justificare. Avem deja clar conturate partidele politice si sunt doua importante: PSD si Noul PNL. Nici atunci, in anii ’90 un Guvern de Uniune Nationala nu a fost benefic, dar acum! De fapt, Guvernul de Uniune Nationala inseamna pe undeva constituirea unui nou USL sau, mai exact spus, a unui nou FSN. Or, tocmai lucrul acesta NU trebuie sa se intample. Raspunderea pentru actul de guvernare trebuie sa fie foarte clar conturata. Si cetatenii trebuie sa stie foarte clar cine raspunde. Altminteri ce mai votam in 2016? PSD? PDL? PNL? Noul PNL? Sau votam, de fapt, un FSN?!

Fac un apel la Dl. Iohannis: Guvernele nu se fac si de desfac „prin plangeri si la DNA”! Nu in felul asta trebuie sa se faca ajungerea la guvernare. Democratic ar fi ca Guvernul PSD sa continue tocmai pentru a se evita concentrarile de Putere. Iar daca ar fi vorba de inlocuirea lui, lucrul asta ar trebui sa se realizeze, constitutional, prin motiune de cenzura. Aceasta ar fi o cale normala. O alta cale normala ar fi alegerile anticipate, dar in niciun caz mecanismul descris mai sus de Dl. Cristoiu (si este bine ca dansul a atras atentia!). Ar fi chiar mai bine alegeri anticipate, ar fi si mai democratic decat motiunea de cenzura.

Nu putem fi de acord cu darea inapoi a Romaniei. Mai ales acum cand in Republica Moldova se desfasoara alegeri. Romania trebuie sa fie un model de democratie demn de urmat pentru sora noastra, Republica Moldova! Altminteri ce exemplu dam noi? Cum regizam, aranjam nedemocratic, cu ajutorul serviciilor secrete, guvernarile? Ar fi un act de iresponsabilitate crasa din partea noastra! Ce model ar mai vedea in noi cetatenii moldoveni?

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial al D-lui. Cristoiu.

noiembrie 30, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu