Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Explicatiile lui Dragnea…

Mediafax

Dragnea: Dacă nu se adoptă proiectul ca primarii să-şi aleagă partidul, administraţia va fi blocată

Se arata ca:

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, la Baia Mare, că, dacă nu va fi adoptat proiectul prin care primarii să poată opta în două săptămâni pentru un partid, se va ajunge la un blocaj generalizat în administraţie, arătând că PNL şi PDL au mult tupeu şi ipocrizie să acuze acest proiect.

“Acest proiect de act normativ dă şansa primarilor şi consilierilor să decidă dacă sunt de acord să respecte deciziile luate de unii lideri politici de la Bucureşti în spatele uşilor închise sau să decidă dacă vor să respecte voinţa cetăţenilor care i-au ales. Este o opţiune democratică”, a afirmat Dragnea.

El a arătat că, în ultimele zile, din ce în ce mai mulţi primari au trimis semnale foarte clare că nu sunt de acord cu deciziile luate la centru şi că sunt probleme din ce în ce mai multe cu majorităţile din consiliile locale şi judeţene.

“Sunt proiecte care încep să fie blocate, sunt acte care trebuie adoptate în consilii locale şi judeţene care nu mai pot fi adoptate, pentru că majorităţile au fost furate şi s-a ajuns la situaţii absurde”, a precizat Dragnea, dând exemplu situaţia de la Botoşani.

Dragnea a mai spus că sunt foarte multe proiecte europene care sunt blocate din această cauză şi că sunt din ce în ce mai mulţi primari nemulţumiţi că sunt obligaţi să nu respecte voinţa cetăţenilor.

“Nu putem lăsa ca PNL şi PDL să blocheze ţara doar pentru că aşa a decis un grup de politicieni, să inventeze o nouă structură politică. Riscăm ca, în perioada următoare, să apară un blocaj generalizat în administraţia locală, cu efecte directe şi grave asupra comunităţilor locale”, a mai susţinut Dragnea.

El a mai arătat că reprezentanţii PDL şi PNL acuză absurd acest proiect de lege, deoarece ei au promovat un proiect identic în 2006, pe vremea Alianţei DA.

“Chiar este nevoie de foarte mult tupeu şi ipocrizie să acuzi intenţia de a se adopta un act normativ identic cu un act normativ pe care l-ai iniţiat şi adoptat tu acum câţiva ani”, a mai spus Dragnea. El a precizat că este vorba despre un proiect iniţiat de Eugen Nicolăescu, Mihăiţă Calimente, Rareş Mănescu şi promulgat în 2006 de Traian Băsescu şi care prevedea posibilitatea aleşilor locali să-şi aleagă un partid în termen de 45 de zile.

Liviu Dragnea a mai arătat că, în uma apariţiei acestui proiect, nu este obligatoriu ca primarii sau aleşii să vină la PSD, el susţinând că nu se va întâmpla acest lucru, chiar putând să plece primari de la PSD.

“Nu este obligatoriu ca primarii sau aleşii să vină la PSD. Doamne fereşte! Nici nu se va întâmpla lucrul acesta, dar este obligatoriu să limpezim situaţia din administraţia locală. E obligatoriu ca anul 2015 să nu fie plin de blocaje, cum se întâmplă acum în Bucureşti, unde PNL şi PDL conduc”, a adăugat ministrul Dezvoltării.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la Suceava, că în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul, precizând că este necesară o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.”

Dragnea: Primarii nu sunt obligaţi să opteze pentru un partid, ca în 2006; mulţi vor fi independenţi

Se arata ca:

Vicepremierul şi ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că aleşii locali nu vor fi obligaţi să opteze pentru un partid politic, cum s-a întâmplat în 2006, şi s-a arătat convins că mulţi dintre ei vor alege să fie independenţi.

Dragnea a prezentat principalele prevederi ale ordonanţei de urgenţă, adoptate joi de Guvern, care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Astfel, pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile unor article din Statutul aleşilor locali, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţe, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic sau organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.

Opţiunea va fi depusă prin secretarul unităţii teritoriale pentru care au candidat aleşii locali.

Secretarii unităţilor teritoriale au termen ca în 10 zile de la exprirarea celor 45 de zile să comunice situaţia centralizatoare la instituţia prefectului.

Candidaţii de listă care nu au fost aleşi şi au fost declaraţi supleanţi, în caz de vacanţă a mandatelor, vor ocupa poziţiile vacntate cu condiţia confirmării în formă scrisă de conducerea judeţeană a partidului de care aparţin.

Ministrul Administraţiei a arătat că termenul iniţial de 10 zile pentru exprimarea opţiunii a fost extins la 45 de zile pentru a nu pune o presiune pe aleşi din punctul de vedere al procedurilor administrative.

Liviud Dragnea a subliniat că faţă de un actul normativ similar adoptat în 2006, de data aceasta aleşii locali nu sunt obligaţi să opteze pentru un partid politic sau să devină independenţi.

„Acea prevedere noi am considerat-o atunci şi acum propunere nedemocratică, pentru că obliga un ales alocal să facă demersul ăsta, iar dacă nu-şi exprima opţiunea în termenul celor 45 de zile, acesta îşi pierdea mandatul”, a spus Dragnea.

El a afirnmat că prevederile ordonanţei nu ar fi putut fi adoptate sub formă de lege de către Parlament, deoarece se apropie campania electorală şi ar fi existat riscul ca în aceste condiţii reglementările să fie adoptate abia anul viitor în condiţiile unui „blocaj” al administraţiei locale.

Vicepremierul Dragnea a susţinut că blocajul din administraţia locală este principalul motiv pentru care s-a adoptat ordonanţa de urgenţă.

„Nu ne putem permite să asistăm pasiv la efectele produse de ruperea USL şi la blocajul generalizat pe care PNL-PDL l-au produs în ţară”, a declarat Liviu Dragnea.

El a dat în acest sens exemple din ţară unde primarii PDL şi PNL ar bloca adoptarea unor proiecte importante pentru comunităţile locale, susţinând că peste 30% din localităţile din ţară, unde PSD sau PNL nu au singure majoritate în consiliile locale, se confruntă cu aceste probleme.

Drganea a admis că numărul aleşilor locali la nivelul ţăriii este mai mic decât al aleşilor celorlalte partide, dar s-a declarat „în principiu” împotriva traseismului politic.

Vicepremierul a mai susţinut că oricum fondurile guvernamentale nu sunt alocate pe criterii politice, ci în funcţie de prioritizarea investiţiilor, iar, în opnia sa, foarte mulţi dintre aleşii locali vor decide să fie independenţi.”

Dragnea: Înţelegem reproşul Ambasadei SUA, ţinem cont, dar menţinem ideea deblocării administraţiei

Se arata ca:

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că înţelege reproşul Ambasadei SUA în legătură cu aprobarea OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul, dar a precizat că Guvernul menţine ideea deblocării funcţionării administraţie publice.

Această afirmaţie a fost făcută de vicepremierul Liviu Dragnea la finalul şedinţei în care Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care permite aleşilor locali şi judeţeni să demisioneze din partidul sub sigla căruia au candidat, fără să-şi piardă mandatul, 45 de zile.

Am înţeles ceea ce reproşează Ambasada SUA, ne-am asumat lucrul ăsta, ţinem cont de ceea ce a spus, numai că în continuare ideea de a debloca administraţia publică locală din România ne-o menţinem„, a spus Liviu Dragnea.

Jurnaliştii au insistat pe această temă şi chiar i-au citit lui Liviu Dragnea comunicatul Ambasadei SUA.

Acordăm atenţie foarte mare oricăror opţiuni şi oricăror comunicate din partea partenerilor americani, dar explic încă o dată, nu este absolut nedemocratic în interiorul acestei ordonanţe„, a răspuns Dragnea.

Ambasada SUA a remis, joi, agenţiei MEDIAFAX un comunicat prin care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali ca în termen de zece zile să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul.

Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate”, se arată în document.”

Argumentele D-lui. Dragnea nu sunt convingatoare si voi incerca sa arat de ce e asa. Domnia sa invoca „blocajul generalizat pe care PNL-PDL l-au produs în ţară”. Este adevarat ca alegerile locale cat si cele parlamentare au fost castigate de USL – alianta compusa din trei partide: PSD, PNL, PC. Oamenii au votat deci USL, nu unul din cele trei partide componente. USL a dat premierul si a format Guvernul. Chestiunea este ca USL s-a dizolvat in februarie 2014 si astfel aceasta oferta politica a disparut. USL nu mai traieste, cum credea PSD la alegerile europarlamentare. Si lucrul acesta este evident din moment ce unul din partidele componente a dorit sa se implice intr-un alt proiect politic. E clar de asemenea ca disparitia acestei oferte politice – USL – a lasat un gol, ca sa zic asa, in viata politica a tarii. S-a format o alta alianta, dupa disparitia USL, USD – Uniunea Social-Democrata, dar pentru scurt timp numita asa, dupa care denumirea s-a schimbat, ca sa nu se faca confuzie cu acest USD, in Alianta Electorala PSD-UNPR-PC. Dupa cum se poate usor constata, e cu totul altceva decat USL, liberalii nu figureaza in aceasta Alianta. Cu alte cuvinte, avem o alta oferta politica. Intr-o asemenea situatie, pentru ca sa nu apara eventuale blocaje precum cele semnalate de Liviu Dragnea, ar fi trebuit declansate neaparat alegeri anticipate, atat locale cat si parlamentare, care ar fi putut avea loc concomitent cu cele prezidentiale, programate in acest an in noiembrie. Asa ar fi fost democratic – ca electoratul, pus in fata altei oferte electorale, sa-si exprime prin vot optiunea, dar si onest fata de cetatenii acestei tari. Ori mergi pana la capat – asta insemnand in cazul de fata anul 2016, data alegerilor viitoare la termen, locale si parlamentare – cu alianta sau partidul de guvernamant, adica iti duci guvernarea pana la capat, ori, daca nu se poate, atunci exista posibilitatea democratica si onesta a alegerilor anticipate. Regula asta, care ar fi trebuit sa fie respectata, nu se respecta in Romania. Pentru ca numai in felul asta lucrurile devin clare in teritoriu si nu mai trebuie niciun fel de ordonanta „de urgenta” care sa le clarifice.

Pe de alta parte, atat USL cat si actuala Alianta Crestin-Liberala (ACL), de pe partea Dreapta a esicherului politic, au mentinut si mentin confuzia ideologica. Sa luam, de pilda, USL. Totusi, nu se poate sa avem caractere politice de genul: penelistul pesedist sau social-democrat, caci, spre exemplu, Calin Popescu-Tariceanu sau Mircea Diaconu ce sunt daca nu asemenea caractere politice? Tocmai lucrurile acestea provoaca grave confuzii si stau la baza acestor aliante care se pot si desface oricand si astfel pot crea blocaje, fara indoiala. Un liberal, un guvern liberal, ar trebui sa sustina, de exemplu, libertatea economica, taxe si impozite mici, privatizarile pe care ar trebui sa le si faca. Iar Alianta Crestin-Liberala ce e? Care e fundamentul doctrinar al acestei Aliante? Greu de spus. Nici macar Dl. Iohannis, liberal, si candidat la presedintie din partea respectivei Aliante, nu doreste sa ne spuna pentru ca domnia sa apare foarte putin in public si pleaca, pe urma, foarte repede. Si apoi daca esti crestin-democrato-liberal, in asemenea conditii deci, ne mai miram de migratia politica a alesilor nostri? Sau libelaro-social-democrat, de ce ne mai miram ca un liberal e sustinut de PSD in alegerile europarlamentare? Ba chiar s-a spus ca ar fi si un experment pesedist. Tocmai astfel de lucruri stau la baza migratiei politice. Pentru ca inseamna ca nu esti inca format din punct de vedere politic.

Iata ce spune Cristian Tudor Popescu in editorialul sau din Gandul:

Dreptul omului de a fi curvă

De câte ori îmi îngădui iluzia că voi apuca să trăiesc măcar un an, măcar o zi în altă Românie decât Republica Socialistă România, au grijă urmaşii lui Ceauşescu să mă trezească cu un ghiont în cap.

Statele Unite criticau dur în anii `80 regimul comunist din România pentru încălcarea sistematică a drepturilor omului.Ceauşescu a răspuns cu renunţarea trufaşă la Clauza naţiunii celei mai favorizate, înainte ca americanii să ne-o retragă. Dă-i dracului de imperialişti, cu poporul meu fac ce vreau eu!

Victor Ponta nu încalcă drepturile omului. Dimpotrivă, el îi mai dăruieşte încă unul: dreptul omului de a fi curvă.

Când am inventat cuvântul traseist, în vara anului 2000, scriam despre cazul unui politician care schimbase trei partide într-un timp record, cerând de fiecare dată o maşină mai scumpă şi o funcţie pe măsură. Fireşte, m-am inspirat din femininul traseistă, femelă care iese la drumul mare pentru a presta sex în serie pe bani. Sau, pentru corectitudine politică, un mascul care face acelaşi lucru.

În ambele situaţii e vorba de sentimente esenţiale pentru fiinţa umană, dragostea şi opţiunea politică, pe care traseismul le batjocoreşte până la desfiinţare. Ponta face o ofertă clară primarilor: aţi fost la putere, aţi ajuns în opoziţie, veniţi la PSD că să fiţi din nou la putere. Prin lege, prin legea pe care o fac eu, aveţi dreptul să n-aveţi principii, să n-aveţi caracter, să fiţi scutiţi de ruşine. Adică să fiţi ca mine, premierul României, mâine, cu ajutorul vostru, preşedinte.

Ca şi lui Ceauşescu, puţin îi pasă lui Ponta de proteste. Ca şi lui Ceauşescu, puţin îi pasă de ce zice Washingtonul cu privire la acest act de cherem antidemocratic.

E posibilă dictatura în democraţie? Bineînţeles, a demonstrat-o T. Băsescu, acum e rândul lui Ponta să ne arate cum se face. Şi sunt prea vechi că să mai cred că îl vor putea opri câţiva jurnalişti sau opoziţia.

Singura forţă care i-ar putea stă în cale este America. Ambasada SUA îşi manifestă îngrijorarea faţă de actul arbitrar, autocratic al guvernului în prag de alegeri prezidenţiale. E puţin.

La această ticăloşie de tip totalitar, precum şi la cele care urmează cât de curând, America ar trebui să reacţioneze cu o premieră: să propună excluderea României din NATO, lăsându-ne românaşi liberi şi independenţi sub Ponta, cum eram sub Ceauşescu.”

Da, numai ca aici ar trebui sa se puna capat unor fenomene precum pesederizarea, cederizarea, care ce vor sa spuna ele de fapt? Spre exemplu, sa luam ordonanta „de urgenta” a lui Dragnea: el (PSD adica) vrea sa aiba cati mai multi primari. Pesederizarea, cederizarea au urmarit aceleasi deziderate: sa aiba cat mai multi membri. De observat ca accentul cade pe cantitate. Ca la Partidul Comunist, care numara vreo 4 milioane de membri, un veritabil partid stat. Aceasta memorie a comunismului, nedisparuta inca, si inradacinata in societatea romaneasca, se manifesta acum prin fenomenele descrise mai sus, indiferent ca e vorba de Stanga sau Dreapta politica. Sunt tot un fel de pecereuri. Or, intr-o democratie si o tara libera nu ar trebui ca lucrurile sa stea asa! Important, spre exemplu, nu ar fi ca toti sa fie pesedisti, ci sa ai in partid oameni de buna calitate. Sa atragi tocmai astfel de oameni. Un jurnalist se intreba, apropo de lupta anticoruptie, cum de ajung in functii publice importante, in posturi de conducere doar oameni care au „schelete in dulap”? Chiar nu exista „fara schelete”? Un raspuns ar fi ca partidele noastre pun accent pe cantitate si nu pe calitate. Cand e vorba de calitate, intervine, de pilda, calitatea de fin, calitatea de nas etc. Auzeam pe cineva care se intreba cum de a ajuns monstrulica acela de Mirel Palada in functia de purtator de cuvant al Guvernului. Pai, cine stie al carui var, fin cumnat, etc este… Asa e la romani – PCR, adica Pile, Cunostinte, Relatii -, din pacate, si lucrurile acestea ar trebui neaparat schimbate. Eu ma uit, spre exemplu, la Mirel Palada, la intoleranta pe care o manifesta fata de presa, fata de opiniile si optiunile altora. D-le. Palada, nu e obligatoriu ca toti sa fim pesedisti!! Nu e obligatoriu ca toti sa fim inregimentati in PSD!! Acest aspect totalitar isi targe seva din comunism si se manifesta la toate partidele politice romanesti. Toleranta este unul din fundamentele Democratiei si ale Libertatii! Or, la noi se induce, de catre politicieni, o ura fata de altii care au alte optiuni decat cele ale lor, care se reflecta in societate. Este amintirea urii de clasa, practicata de comunisti.

La noi nu cred ca ai sa vezi vreodata, cel putin intr-un viitor apropiat, un Partid al Facturilor, cum spunea Costi Rogozanu. Adica un partid care sa fie apropiat de cetatean, de problemele lui, spre exemplu de facturile pe care cetateanul obisnuit trebuie sa le plateasca. Asa cum e la ora actuala clasa noastra politica si felul in care gandesc oamenii importanti din aceasta tara, e departe de cetatean. Primeaza mai putin chiar si interesul de partid, fata de cel de casta politica. La noi sunt foarte multe aspecte antidemocratice, combinate cu conceptii comuniste si ceausiste.

Un alt aspect antidemocratic, care chiar submineaza democratia mai grav decat coruptia, este minciuna. Vedeti, cand Ponta a spus ca nici nu va participa la dezbaterile dinaintea primului tur de scrutin si ca va sta la televizor, sa urmareasca ce-si vor spune Elena Udrea si Monica Macovei, mancand popcorn, a fost, in felul lui sincer… Eu imi amintesc cand PDL promitea 800 de km. de autostrada inainte de alegeri si nu s-au facut nici macar vreo 50 km., si nici ceea ce s-a facut nu s-a terminat. Or, de aici rezulta slaba consistenta a ofertei politice. Nici nu ma mira ca Iohannis tace, intr-un fel si dansul e sincer… Tace pentru ca n-are ce sa spuna, n-are ce sa comunice electoratului. Pentru ca s-au cam epuizat minciunile din tolba de minciuni. Or, lucrul asta e foarte grav pentru democratia romaneasca, si anume faptul ca oferta politica e bazata pe minciuna. Asa cum ni s-a spus ca va curge lapte si miere daca vom intra in UE. Nu s-a facut niciun referendum in acest sens. In schimb s-a facut o propaganda desantata in favoarea integrarii, fara sa se explice romanilor ce inseamna asta. Asa cum nu se explica nici acum ce ar insemna daca am intra in Zona Euro si ce consecinte vor fi. Ni se spune doar ca „asa e bine”. Domnilor politicieni, Democratia nu poate functiona asa si dumneavoastra o subminati in felul asta. Democratia presupune dezbatere, in orice caz mai multa dezbatere decat propaganda. Propaganda pusa in prim-plan nu e o caracteristica a Democratiei, ci a regimurilor totalitare, ganditi-va, spre exemplu, la Goebbels, un maestru al propagandei. Pe cand dezbaterea e caracteristica Democratiei, e unul din lucrurile fundamentale ale Democratiei. Ca sa fiu mai clar: de exemplu, nu este democratic sa folosesti cu precadere propaganda ca sa determini sustinerea din partea oamenilor (in procente record, de, sa zicem, 90%) in favoarea integrarii in Uniunea Europeana sau Zona Euro. Democratic este sa dezbati problema, sa arati si ce e bun si ce e rau, ca sa se poata trage o concluzie adevarata. Goebbles a pus la punct si a folosit propaganda nazista pentru ca Partidul Nazist si Hitler sa fie sustinuti politic de catre germani in proportii absolut majoritare. Aceasta este o practica totalitara, folosita si de catre comunisti, pentru spalarea creierului cetatenilor. Dezbaterea te face sa gandesti! Tocmai pentru ca nu s-a facut nicio dezbatere serioasa s-a ajuns acum ca un jurnalist de marca precum CTP sa se intrebe si sa conchida:

„E posibilă dictatura în democraţie? Bineînţeles, a demonstrat-o T. Băsescu, acum e rândul lui Ponta să ne arate cum se face. Şi sunt prea vechi că să mai cred că îl vor putea opri câţiva jurnalişti sau opoziţia.”

Iar Romania e tara membra a Uniunii Europene…  Sa luam sub lupa din nou USL-ul. Foarte multi dintre cetateni, dintre cei care au votat USL, nu inteleg nici pana astazi de ce s-a destramat aceasta alianta. De ce unul din partidele componente, PNL, a trecut intr-un alt proiect politic. Ca doar ieri se pupau si azi se-njura. Nu a fost nicio explicatie clara din partea politicienilor. Imi amintesc de faptul ca Sorin Frunzaverde spunea, dupa ce plecase din PDL la PNL, ca doreste sa construiasca un mare partid de Dreapta in Romania. Crin Antonescu, cand s-a despartit de Ponta, a actionat parca la un ordin. Daca era vorba de Pactul de Coabitare semnat intre Ponta si Basescu, daca nu era de acord cu asa ceva, de ce nu s-a despartit atunci, imediat? Nu se poate sa nu te intrebi: atunci despre ce e vorba? Nici Traian Basescu nu a fost perceput ca un democrat, dimpotriva. Nici Ponta. Or, dupa cat se vede, slefuirea Romaniei pentru a ajunge o tara democratica, libera si prospera merge inainte dar intampina si dificultati… Actualele arestari nu sunt altceva decat retezarea unor asperitati. Insa nici nu poti sa realizezi aceasta mare opera abdicand, ca sa zic asa, de la principiile de baza ale Democratiei. Dimpotriva, intorsi din lumea principiilor pe Pamant ar trebui sa fim capabili sa realizam aceasta mare opera: transformarea spirituala a fiintei intregii noastre natiuni. Pentru ca sa putem transforma aceasta tara intr-una care sa mearga spre progres si civilizatie. Sensul nu este doar unul de ordin moral, ci si de ordin psihic, desigur.

Explicatiile lui Dragnea au totusi un merit: ne arata destul de exact unde ne aflam inca.

Update

Gandul

Statul de drept, suspendat 45 de zile. Protest în Bucureşti şi în marile oraşe faţă de ORDONANŢA TRASEIŞTILOR

Se arata ca:

Aproximativ 200 de persoane au participat în Bucureşti, în Piaţa Universităţii, la un protest faţă de ordonanţa traseiştilor. Manifestările au fost anunţate de comunitatea „Uniţi Salvăm” care a mobilizat anul trecut peste 10.000 de oameni pentru a protesta faţă de legea care permitea exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană. Protestul „Spunem NU traseismului politic” a început la ora 16.00, în Piaţa Universităţii.

La evenimentul creat pe Facebook îşi anunţaseră prezenţa aproape 1.500 de persoane.

„Ordonanţa de urgenţă care dă liber la cumpărarea primarilor de către partidul dominant a trecut! Printr-o suspendare temporară a legii migraţiei politice, primarii locali au un ragaz de 45 zile să se mute la care dă mai mult, indiferent de votul cetăţenilor.E un fel de baba oarbă cu viitorul nostru, un joc al corupţiei care confirmă lozinca pe care am strigat-o şi toamna trecută, şi în iarna lui 2012: ‘Toate partidele, aceeaşi mizerie!’ E modul Guvernului Ponta de a sărbători un an de la 27 august 2013, când a trimis Parlamentului Legea Specială pentru Distrugerea Roşiei Montane”, se arată în mesajul postat pe Facebook de „Uniţi Salvăm”.

Guvernul a adoptat joi, într-o şedinţă extraordinară, ordonanţa prin care se legalizează, pentru 45 de zile, migraţia aleşilor locali. Astfel, în această perioadă, primarii, consilierii locali şi judeţeni pot trece de la un partid la altul, fără a-şi pierde mandatul.

Ambasada SUA la Bucureşti şi-a exprimat îngrijorarea faţă de momentul ales pentru adoptarea acestui act normativ. O reacţie similară a venit din partea Ambasadei Marii Britanii.”

Guvernul Ponta, ameninţat de o moţiune de cenzură

Se arata ca:

Alianţa Creştin-Liberală va iniţia o moţiune de cenzură, a anunţat preşedintele PNL, Klaus Iohannis.

Liderul liberal, Klaus Iohannis, a declarat, duminică, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că PNL şi PDL vor iniţia o moţiune de cenzură în sesiunea parlamentară care începe luni, tema acesteia urmând să fie discutată în şedinţa de luni a ACL.

„Vom veni cu moţiune de cenzură, S-a discutat acest lucru la întâlnirea comună a grupurilor parlamentare PNL-PDL de la Iaşi şi răspunsul este da, vom avea moţiune de cenzură în această sesiune. Tema va fi discutată mâine (n.r. – luni) în şedinţa ACL şi vom detalia”, a declarat, duminică, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, liderul liberal, Klaus Iohannis, citat de corespondentul Mediafax.

La rândul său, liderul PDL, Vasile Blaga, a spus că moţiunea de cenzură este un semnal politic clar al ACL la adresa guvernării PSD.

Întrebat dacă moţiunea ar putea avea ca temă ordonanţa privind migraţia aleşilor locali, Blaga a spus că acest lucru urmează să fie discutat, dar dacă aceasta va fi tema moţiunii de cenzură atunci „şi PSD-iştii ar trebui să o voteze”.

Blaga a mai spus că una dintre iniţiativele pe care ACL le va promova în viitoarea sesiune parlamentară vizează reducerea TVA-ului cu cinci la sută, şi anume de la 24 la 19 la sută. Potrivit lui Blaga, această reducere s-ar face în două etape, 2 la sută de la 1 ianuarie 2015 şi 3 la sută de la 1 ianuarie 2016.

„Reducerea CAS este binevenită, dar trebuie şi alte măsuri pentru angajatori astfel încât aceştia să investească şi să creeze locuri de muncă”, a spus Blaga.

Liderul liberal Klaus Iohannis a spus că printre iniţiativele care vor fi puse pe masă de către ACL se referă la gratuitatea primei intabulări şi la votul prin corespondenţă, la cea din urmă motivând că sunt prea puţine secţii de votare în străinătate şi că astfel s-ar da şansa unei participări decente a românilor la vot oriunde ar fi aceştia în ziua scrutinului.

Declaraţiile au fost făcute în conferinţa de presă susţinută de către liderii ACL după şedinţa comună a grupurilor parlamentare.”

„Latura bună” a ordonanţei traseiştilor, în varianta lui Vasile Blaga: „Desparte bărbaţii de curve”

Se arata ca:

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Iaşi, că legea migraţiei aleşilor locali aprobată de PSD are „poate şi latura bună”, pentru că „desparte bărbaţii de curve”, el întrebând dacă Ponta va putea câştiga cu „a doua categorie” prezidenţialele din toamnă.

Vasile Blaga a declarat că legea care permite migraţia aleşilor locali reprezintă un exemplu tipic de atac al PSD la statul de drept, liderul democrat-liberal susţinând că „poate are şi latura bună” acest proiect, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Poate are şi latura bună: desparte bărbaţii de curve. Cu a doua categorie crede Ponta că va câştiga Preşedinţia?”, a întrebat Vasile Blaga, afirmaţia sa stârnind aplauze în rândul celor câteva sute de membri şi simpatizanţi PNL şi PDL, participanţi la întâlnirea cu liderii ACL.

Liderul democrat-liberal a spus că ACL nu a fost făcută nici pentru Iohannis, nici pentru Blaga, ci reprezintă vehiculul de care România avea nevoie, întrucât separat nici PDL, şi nici PNL nu ar fi învins PSD.

„Ne luptăm cu caracatiţa pesedistă. Uitaţi-vă la tinerii din PSD, sunt mult mai răi decât cei bătrâni. Ponta l-a primit la el în birou pe Adrian Duicu şi a mers să-l apere pe Nicolescu la Argeş. Ponta va suspenda şi Codul Penal vreo două ore, numai să-i salveze pe baronii săi. În ianuarie şi ai lui vor vrea să scape de el. Vom pune moţiune e cenzură şi îl vom da jos pe Ponta. Muncim serios şi îi creăm lui Ponta condiţii să mânânce floricele şi în turul doi”, a afirmat Vasile Blaga.

Totodată, Vasile Blaga i-a invitat pe democrat-liberali şi pe liberali să lase toate orgoliile la o parte în această perioadă şi să se concentreze pe alegerile prezidenţiale din toamnă.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a participat, duminică, alături de candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, la Teatrul Naţional din Iaşi, la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii ACL, cu participarea majorităţii liderilor PNL şi PDL.

Tot duminică, la Iaşi, are loc o întâlnire comună a grupurilor parlamentare PNL şi PDL, pentru a stabili priorităţile legislative ale ACL în viitoarea sesiune parlamentare, care începe luni. La şedinţă sunt aşteptaţi peste o sută de senatori şi deputaţi ai PNL şi PDL.

OUG ce permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

Iniţial, proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul.

Dacă ordonanţa va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

august 30, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 58 comentarii