Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Cand vom trai ca elvetienii…?

Iata o postare interesanta:

Esti roman? UITE (inca un) MOTIV SA TE SINUCIZI.

Bineinteles, o recomand a fi citita integral si in original.

Tanara autoare, din cate am inteles are 19 ani, ne povesteste ca a conversat pe chat cu un elvetian de 21 de ani. Intrebandu-l ce lucreaza si cat castiga, elvetianul i-a zis ca el castiga in jur de 500 de euro lucrand 4 zile pe luna. Iar daca ar trage tare, ar castiga 3500 de euro in 20 de zile. Concluzia pe care o trage Felicia e urmatoarea:

„Te sinucizi sau emigrezi?
Mai votezi USL?
Mai votezi PDL?
Pune-ti niste semne de intrebare..Ti se pare normal?
Si noi avem tot 2 maini si 2 picioare ca elvetianul asta.”

In primul rand trebuie spus cate ceva despre Elvetia. Populatia: 8.000.000 de locuitori. PIB/cap de locuitor: $81.160 !! Romania cu o populatie de aprox. 2,5 ori mai mare are un PIB per capita cam de 10 ori mai mic… Interesant este ca daca impartim 3500 de euro la 10 ne aflam pe aproape de cat e un salariu in Romania.

Cand o sa traim ca elvetienii…?

E un studiu publicat pe site-ul Institutului National de Cercetari Economice care se intituleaza: EVALUAREA POSIBILITAŢILOR DE RECUPERARE A DECALAJELOR DINTRE ROMÂNIA ŞI UE ÎN DOMENIUL CD&I, semnat Steliana Sandu si Cristian Paun care ne spune ca, cel putin in domeniul cercetarii dezvoltarii,timpul necesar ca Romania sa atinga media UE-25 la indicatorii semnificativi ai sistemului CD&I  ar fi, intr-ujn scenariu realist, de 18 ani!! Studiul arata, printre altele, ca:

„Potrivit rezultatelor prezentate în tabelul nr.1, cele mai mari decalaje între România şi media UE sunt la exporturile de produse cu înalt nivel tehnologic, la brevetele înregistrate la EPO (peste 38 de ani în scenariul pesimist) şi la cheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare şi inovare (25 de ani în scenariul pesimist) iar recuperările cele mai rapide pot fi realizate în cazul specialiştilor angajaţi în cercetare-dezvoltare (13,2 ani în scenariul pesimist) şi al absolvenţilor din învăţământul superior (3,3 ani în scenariul pesimist). În scenariul pesimist sunt necesari peste 22 de ani pentru recuperarea decalajelor în timp ce, potrivit scenariului optimist, o recuperare a decalajelor ar putea avea loc în circa 14 ani.” (EPO inseamna brevete inregistrate la Oficiul European de Brevete)

Am dat acest exemplu ca sa vedem unde suntem in ceea ce priveste acest sector important – cercetarea-dezvoltarea, nu fata de Elvetia, ci fata de media UE-25. Pentru a ne face o idee cam pe unde suntem noi, economic vorbind, in Europa. Deci ne trebuie aproape 20 ani pentru ca sa recuperam ramanerile in urma numai in acest domeniu. Pentru celelalte domenii de activitate…? Eu cred ca ne trebuie mai mult, dar e doar o parere. Mai depinde si de domeniu… Si… mai depinde si de noi!

Cand vom trai ca elvetienii…? Mai mult decat probabil atunci cand vom munci ca elvetienii si cand vom reusi sa ne organizam munca, activitatiile, sa ne stabilim prioritatile precum elvetienii. Daca citim in Wikipedia despre economia Elvetiei iata ce putem, printre altele, afla:

„The economy of Switzerland is one of the world’s most stable economies. Its policy of long-term monetary security and political stability has made Switzerland a safe haven for investors, creating an economy that is increasingly dependent on a steady tide of foreign investment. Because of the country’s small size and high labor specialisation, industry and trade are the keys to Switzerland’s economic livelihood. Switzerland has achieved one of the highest per capita incomes in the world with low unemployment rates and a balanced budget. The service sector has also come to play a significant economic role.”

Sa punctam cateva elemente:

– economia Elvetiei este una din cele mai stabile economii din lume;

– Elvetia are securitate monetara pe termen lung si stabilitate politica;

– Elvetia este un rai sigur pentru investitori si, economic, se manifesta cresterea dependentei fata de investiile straine;

– mana de lucru are, in Elvetia, o inalta specializare, iar industria si comertul joaca un rol cheie in viata economica a tarii;

– Elvetia are unul din cele mai mari venituri per capita din lume si o rata mica a somajului;

sectorul serviciilor vine de asemenea sa joace un rol economic semnificativ.

E adevarat, si noi, si ei avem doua maini si doua picioare. Am dat mai sus 6 puncte. In cate din acestea ne asemanam cu ei? La noi nu e nici stabilitate economica si nici politica. Securitate monetara avem datorita imprumutului de la FMI, dar si aceasta e fragila: leul poate fi expus atacurilor financiare. Investitorii straini percep tara noastra ca una nesigura si au o slaba incredere in a investii aici. Din acesta cauza, chiar de-am vrea noi „sa ne vindem tara”, nu vine nimeni s-o cumpere. Las’ ca o cumpara domnu’ Dan, asa… Industrie, comert… nu prea. Mana de lucru inalt specializata? Pai, cu dezastrele de la BAC… Nici p-asta n-o prea avem. Rata somajului la noi? De peste 2,5 ori decat in Elvetia, daca nu ma insel. Sectorul serviciilor – numai servicii peste tot: romanul e gata oricand sa-ti faca un serviciu. Asta s-a extins ca ciupercile dupa ploaie, adica dupa transformarile economice ce trebuiau sa duca Romania spre o economie de piata functionala. De veniturile noastre per capita, nu mai vorbesc… In astfel de conditii mi se pare normal ca elvetienii s-o duca mult mai bine decat noi.

Română: Bustul lui Mihai Eminescu in Vevey (El...

Română: Bustul lui Mihai Eminescu in Vevey (Elvetia). (Photo credit: Wikipedia)

Ar trebui sa ne uitam la cat de bine e organizata Elvetia, lasand la o parte aspectul federal, si sa invatam de la ei sa ne organizam si noi asa de bine. Din punctul de vedere al organizarii si al structurarii vietii sociale, politice si economice trebuie spus ca Elvetia este o bijuterie a Europei. Cred ca nicio tara din Europa nu e atat de bine pusa la punct precum Elvetia si atat de compacta, in ciuda, repet, aspectului federal. De aici rezulta si stabilitatea sa economica, monetara si politica. Si prosperitatea acestei tari. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat cu Elvetia daca in aceasta tara ar fi avut loc, spre exemplu, devalizari de banci, asa cum s-a petrecut la noi. Nu cred ca vom ajunge Elvetia nici in 50 de ani (intr-un scenariu realist). Noi nu am ajuns inca la stabilitate – Elvetia e o tara stabila – si mi se pare, ca sa-l parafrazez pe acad. Tudorel Postolache, ca nu ne bucuram nici de stabilitatea psihica necesara pentru a putea avansa. Prabusirea comunismului a fost un factor de instabilitate psihica manifestat in intreaga societate romaneasca, mai mult sau mai putin, depinzand, desigur si de fiecare individ luat in parte. Dar s-a manifestat. Si, intr-un mod poate inconstient, avem inca abordari de tip comunist intr-o economie ce are alte legi decat economia de comanda. Si, iata, acest lucru se manifesta si acum, la 22 de ani de la caderea comunismului. Fenomenul este accentuat de nemultumirile pe care le resimte populatia, ce devine tot mai nostalgica fata de fostul regim comunist. Cel putin din punctul asta de vedere suntem inca in tranzitie, ca sa zic asa. Desigur, Elvetia nu a suferit asemenea transformari sociale, politice, economice si culturale precum Romania. Si din acest punct de vedere diferentele intre ei si noi sunt uriase. Avem, ca si ei, doua maini si doua picioare insa nu am reusit sa atingem o stabilitate la nivelul profund al psihicului, corespunzatoare unei societati cu o economie de piata dezvoltata. Suntem oscilanti, daca se poate spune asa, si avem tendinta de a da inapoi. Din aceasta cauza nici nu stim prea bine ce trebuie si cum trebuie sa facem. Evident, o cultura a libertatii, care, fara indoiala, pusa in practica, se bazeaza pe procese psihice subtile, nu a putut sa se formeze in comunism. Este interesant de studiat acest aspect. Din aceasta cauza, noi vrem libertatea, dar cand e vorba de a incepe in mod liber o afacere, dam inapoi. Trebuie spus ca termenii de afacere, afacerist, aveau o conotatie nu numai peiorativa dar si de ilegalitate, faradelege, in comunism. Iar lucrurile astea au ramas intiparite in mintile oamenilor: cum e sa faci o afacere (in capitalism)? Facand faradelegi, profitand de vidul legislativ, prin smecherie, etc! Si este, poate, si aceasta o explicatie pentru zbuciumata noastra tranzitie spre economia de piata. Generatia tanara, care nu a cunoscut comunismul, sunt convins ca nu prea pricepe mare lucru din ceea ce se petrece. Probabil de aici ideile cu „Te sinucizi sau emigrezi?” si ca „si noi, si ei avem doua maini si doua picioare, ca elvetianul asta”, ale Feliciei. Senzatia pe care o are generatia tanara, puternic afectata de conditiile economice de la noi, este ca nu e normal ceea ce se intampla. Ehei… n-au cunoscut orele de invatamant politic, cursurile de educatie ateista a tineretului, ce insemna sa gandesti una si sa spui alta, sa ai grija ce vorbesti pentru ca nu puteai stii cine te toarna, la Securitate, desigur, cultul personalitatii conducatorului iubit, ce insemna sa nu existe deloc firme private, ca statul sa-ti garanteze locul de munca, etc. Si cum au afectat toate aceste lucruri individul din punct de vedere psihic. Sunt convins ca nu inteleg deloc ce procese psihice s-au petrecut si se petrec in mintea bunicilor si parintilor lor care, cel putin cateodata, vin cu idei ce pot parea „ciudate”. Dupa parerea mea, noi nu ne-am comportat in mod liber, ca o natiune cu adevarat libera, in fata Marilor Puteri, dupa Revolutia din ’89. Romania a cautat, dupa ’89, protectie. Lucrul este de inteles in contextul acela tulbure al anilor ’90 marcat de diferite puncte de conflict chiar si in apropierea frontierelor noastre, si ma gandesc la conflictul din fosta Iugoslavie. Pe de alta parte, era si problema Rusiei si a ambitiilor sale, problema care se manifesta si acum. Romania a cautat protectie in NATO si UE, cautand mereu sa iasa din izolare. Ceausescu n-a avut incotro si a trebuit sa se izoleze, a si fost izolat. Iesirea din izolare a fost un lucru dificil. Izolarea ar fi sporit vulnerabilitatile noastre. Noi am cautat mai mult sa nu-i deranjam pe altii si sa ne vedem, in felul acesta, interesul. Pe de alta parte, am cautat sa intram in gratiile Puterilor Occidentale, tot pentru protectie si sprijin. Eforturile noastre au fost indreptate in acest sens, mai putin spre dezvoltare economica, cu atat mai putin una durabila. Economia de piata, la noi, a fost scoasa cu forcepsul. A durat mult si au fost si destule nereusite. Insa chestiunea asta, a dezvoltarii economice, a jucat, cel putin asa mi se pare, un rol secundar. Spun asta chiar daca se vor gasi destui care sa ma contrazica. Accept sa fiu contrazis. Insa ceea ce vreau eu sa spun este ca nu ne-a preocupat prea mult sau atat de mult precum chestiunea politica si geostrategica ceea ce ar fi bine si potrivit pentru a ne putea dezvolta economic cu succes dupa iesirea tarii noastre din comunism… Am aplicat retete venite din alte parti numai pentru a face pe plac altora, pentru a intra in gratiile SUA (in special!) si UE, pentru a putea fi primiti in NATO si UE. Au existat teorii ca in locul unei tranzitii galopante trebuia sa fie una una lenta, dar temeinica, as spune eu. Teoria anilor ’90 era ca dupa prabusirea comunismului trecerea la capitalism si economie de piata se va face de la sine. Noi a trebuit, vrand, nevrand sa acceleram niste reforme care nu s-au dovedit decat partial satisfacatoare. Probabil a contat si lipsa noastra de experienta. Dar, repet, au fost si alte teorii care criticau viziunea unei tranzitii rapide, teorie venita din SUA, in favoarea uneia lente, ca un fel de proces cvasistatic in care sistemul se gaseste in fiecare punct in echilibru. Dezechilibrele create se manifesta si acum si au marit decalajul fata de tarile Europei Occidentale. N-am avut dinamismul necesar sa facem fata acestor dezechilibre si nici nu am reusit sa cream, in asemenea conditii, institutii stabile si solide. De aici si instabilitati de tot felul, inclusiv politice. Poate o sa para ciudat ceea ce voi spune: clasa noastra politica nu ar trebui blamata foarte mult. In general vorbind, ea e blamata mai mult decat trebuie. Aceasta clasa politica a reusit, totusi, sa faca ceva: integrarea tarii noastre in UE si NATO, care reprezinta garantii de securitate in aceste vremuri dificile. Sunt succese care reprezinta un mare lucru! Ceea ce ar trebui de acum sa facem este sa ne concentram pe problema stabilitatii si pe cea economica. Din punctul acesta de vedere trebuie sa stim ce vrem. Ceea ce sustin eu este un model economic keynesian. Gheorghe Dolgu, membru de onoare al Academiei Romane, arata ca actuala criza economica genereaza dezbateri asupra modelului economic de urmat in Europa si in lume:

„Ce e clar e doar cã modelul neoliberal sau ultraliberal si-a trãit traiul, cã suntem deja într-un regim de economie mixtã, iar câmpul dezbaterilor rãmâne infinit deschis. O pâine de mâncat pentru economisti.
Dar „imnul” mondial al zilei este nu God Bless America, întrucât „c’est là que le bât blesse”, ci God save America, cãci fãrã relansarea ei, nimica nu e, ca sã-l parafrazez pe Ecleziast.

În ultimele luni ale anului 2008 s-au amplificat si ravivat dezbaterile în jurul modelelor matematice care au fost larg utilizate pe piete financiare pentru mãsurarea riscurilor si stabilirea preþului optiunilor.[…]

Sau existã si o cale de mijloc între modelul american, „trendy” pânã mai ieri, si modelul european, pânã mai ieri cam arhaic si plin de rigiditãti? Sau un mix, cu elemente si ale modelului japonez?

As pune punct acestei suite de întrebãri pentru a mã referi în final la câteva idei de dezbateri.

Prima, apãrutã în The New Republic, din 4 februarie 2009, se referã la actualitatea ideilor lui Keynes. Acestea ar fi valabile nu numai la momente de crizã si nu numai pentru faze depãsite ale capitalismului – era fordistã a productiei de masã. „Capitalismul matur” descris de Keynes ar acoperi si realitãtile de astãzi.

Ideile lui Keynes ar putea contine rãspunsul la problemele prezentului. Si nu numai pentru a scoate lucrurile din punctul mort, ci pentru a asigura o nouã formã de existentã a capitalismului.Ele ar trebui însã sã fie aplicate în integralitatea lor, atât în ceea ce priveste permanenþa prezentei statului, a binecunoscutelor politici, cât si a unor abordãri politice pe care, în 1939, Keynes le-a denumit „socialism liberal”. Articolul subliniazã cã, nici în anii administratiei Roosevelt, nici ulterior, ideile lui Keynes n-au fost aplicate integral. Aceasta ar însemna promovarea concomitentã a reformelor interne, cu reforme externe,monetare si financiare, menite sã asigure stabilitatea si echilibrul în mediul international.”

Si trebuie spus ca gandirea neokeynesiana, reprezentata prin nume ilustre precum Paul Krugman si Joseph Stiglitz, incepe sa devina foarte actuala, dupa mai bine de 30 de ani de dominatie, ca sa zic asa, a scolii neoclasice. Si nu cred ca trebuie uitati nici Simon Kuznets sau Paul Samuelson.

Dupa cum putem vedea, dezbaterile sunt in toi si noi trebuie sa stim ce vrem si trebuie sa alegem cel mai bun drum de urmat. Pentru ca din acest punct de vedere nu cred ca ne va ajuta cineva. Trebuie sa remarc faptul ca la noi, la nivel de Executiv, indiferent care a fost acela de la Revolutie incoace, s-a manifestat o slaba cultura economica. Noi am fost influentati si am mers numai in conformitate cu ideile neoliberale, promovate de FMI prin Consensul de la Washington. Am facut ceea ce trebuia pentru ca sa fim pe placul SUA si Puterilor Occidentale. Insa am dat dovada de o slaba imaginatie si de slabe cunostinte in domeniul economic. De altfel, la noi, neoliberalismul se poarta foarte mult si la modul lozincard, indiferent daca are sau nu legatura cu realitatile noastre.  Iar rezultatele au fost destul de nesatisfacatoare. Citesc pe unele bloguri lozinci, nu vad, daca pot sa spun asa, gandirea economica, conceptia. In felul asta nu putem progresa. Si nu cred ca cineva a putut progresa numai si numai copiind ceea ce au facut altii, ca o supunere fata de altii, ca o recunoastere ca ne-au cucerit din punct de vedere spiritual. Iar daca tot ne inspiram din gandirea Vestica atunci de ce n-am citi si altceva decat Consensul de la Washington? De ce atata lipsa de imaginatie? Intrebarile pe care le pune Dl. Dolgu sunt nu numai interesante si de actualitate dar ar trebui sa fie in atentia oamenilor politici de la noi:  „Sau existã si o cale de mijloc între modelul american, „trendy” pânã mai ieri, si modelul european, pânã mai ieri cam arhaic si plin de rigiditãti? Sau un mix, cu elemente si ale modelului japonez?”. Trebuie sa ne gandim la aceste aspecte si sa gasim o cale buna de urmat. Ceea ce noi nu facem. Ii lasam pe altii sa decida in locul nostru si cred ca asta e impresia generala care enerveaza, pana la urma, pe toata lumea. Prin lipsa de cunostinte economice ce se manifesta la nivelul clasei politice (trebuie sa critic aspectul asta, totusi scuzabil datorita, cum spuneam, si lipsei de experienta!), lipsa de imaginatie si mergand numai si numai pe linia Consensului de la Washington nu cred ca putem avansa. Ce ar insemna un regres? Evident ca un lucru de nedorit, pentru ca ar pune sub semnul intrebarii faptul ca suntem in Uniunea Europeana. Adica o tara membra a UE care nu reuseste, in aceste conditii, sa-si gaseasca un drum spre dezvoltare. Lucrul acesta ar naste indoieli asupra calitatii tarii noastre de membru plin al UE. Nu trebuie sa subestimam astfel de lucruri, ce comporta si aspecte politice, care dau nastere la tot felul de speculatii nedorite pentru noi. Pana la urma e treaba noastra cum ne gospodarim, nu a altcuiva.

Anunțuri

Septembrie 24, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii