„Condamnatii pamantului”…

Gandul

Ministrul francez de Interne, despre romi: „Franţa nu poate primi toată mizeria din Europa”

Se arata, printre altele, ca:

„Franţa „nu poate primi toată mizeria din lume şi din Europa”, a afirmat marţi, în legătură cu dosarul romilor, ministrul francez de Interne Manuel Valls, aşteptat miercuri în România împreună cu colegul său de guvernare, Bernard Cazeneuve, care deţine portofoliul Afacerilor Externe, relatează AFP.

„Astăzi, nu putem să ne permitem să primim toate aceste populaţii care sunt condamnaţii pământului, care sunt hărţuite în ţara lor, care sunt discriminate„, a declarat el pentru BFMTV şi RMC.

Franţa „are partea sa în materie de azil, în materie de inserţie, dar mesajul este clar: fermitatea”, a adăugat el. „Fără îndoială, înainte de sfârşitul lunii septembrie, 7.000 de români sau bulgari vor fi repatriaţi prin sistemul de ajutor pentru reîntoarcere” în ţara lor, a mai spus ministrul, recunoscând totuşi că există „şi alţii care au sosit”.” (subl. mea)

Romania Libera

Băsescu: Nimeni nu le poate interzice romilor libera circulaţie cât timp sunt cetăţeni UE

Se arata, printre altele, ca:

„”Problema romilor a fost alt subiect discutat în mod deosebit cu comisarul Reding. E o problemă – şi noi, şi domnia sa, şi alte ţări îi dăm atenţie. Concluzia e că ne asumăm responsabilitatea pentru cetăţenii noştri, dar trebuie să avem în vedere lansarea unor soluţii la nivel european pentru că nimeni nu le poate interzice libera circulaţie cât timp sunt cetăţeni ai Uniunii Europene”, a spus Băsescu.

Preşedintele Băsescu declara joi, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni, că va discuta acest subiect, la Bruxelles, cu comisarul european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding.

„Nu voi ezita să abordez în discuţiile cu doamna Reding, care de altfel a şi făcut o propunere, problema minorităţii romă. Doamna Reding a făcut o propunere pentru crearea unui grup de state interesate care să încerce să degaje soluţii la nivel european, teoria noastră veche de acum vreo patru ani, când această problemă devenise iarăşi stringentă, dar de data aceasta în Italia, şi anume să avem o proiecţie a rezolvării problemei minorităţii rome la nivel european; revine pe agendă”, a declarat Băsescu.

El a arătat că, dacă în urmă cu patru ani propunerea venită de la Bucureşti nu s-a finalizat cu o politică europeană pentru minoritatea romă, de data aceasta ar putea avea şanse de reuşită deoarece iniţiativa vine şi de la comisarul european şi guvernul Franţei.

Băsescu a evidenţiat că problema romilor din Europa nu se va rezolva peste noapte sau „punându-i în avion”, ci prin educaţie în primul rând, precum şi alte şanse de integrare socială.

„Problema romilor nu se va rezolva nici într-o zi, nici în două zile, nici punându-i în avion. Problema romilor se va rezolva prin educaţie şi, oriunde s-ar afla, trebuie să aibă şansa la educaţie în primul rând; sigur, şi multe altele, dar educaţia este fundamentală”, a mai spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, miniştrilor francezi de Interne şi Afaceri Europene, Manuel Valls şi Bernard Cazeneuve, veniţi în vizită în România, că Bucureştiul nu poate accepta formulări de genul „România e responsabilă de alungarea populaţiei de etnie romă”, Băsescu precizând: „România nu-şi alungă niciun cetăţean de pe teritoriul ei”.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Trebuie sa spun de la bun inceput ca nici mie nu mi-a placut felul in care ministrul francez de Interne, Dl. Manuel Valls, s-a exprimat fata de romi. Dansul nu e un diplomat, e doar ministru de Interne, inteleg asta. Cu toate acestea eu cred ca ar fi trebuit ca domnia sa sa fi avut un minim control in ceea ce priveste limbajul folosit. Desi a utilizat o exprimare, fata de romi, care te poate duce cu gandul la un titlu de roman – „condamnatii pamantului” – felul acesta de limbaj nu cred ca face bine Europei. Pe mine m-a dus cu gandul si la ororile hitleriste… Fermitatea e una, iar limbajul intrebuintat e cu totul altceva. Si, din pacate, ceea ce nu e in regula la Dl. Valls e tocmai limbajul domniei sale.

Pe de alta parte, privesc cu surprindere afirmatia D-nilor Valls si Cazeneuve care acuza Romania, afirmand ca: „România e responsabilă de alungarea populaţiei de etnie romă”. Nu cred ca in felul acesta se pot pune bazele unei abordari constructive privind problemele minoritatii rome. Iar afirmatiile sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat la Putere, in Franta, este Partidul Socialist Francez. Mi se pare o abordare ciudata din partea unor socialisti. Observam aceeasi tratare a acestei probleme ca si din partea Dreptei franceze, din partea lui Sarkozy. Raspunsul ferm al lui Traian Basescu este salutar: „România nu-şi alungă niciun cetăţean de pe teritoriul ei”. Ceea ce ma deranjeaza la socialistii francezi este modul imperialist de a pune problema, lucru care denota o grava coruptie din punct de vedere ideologic a Partidului Socialist Francez. Trebuie sa precizez ca atat Dl. Valls, cat si Dl. Cazeneuve, sunt socialisti. Or, a te exprima intr-un mod discriminatoriu la adresa unui grup etnic, cu foarte multi dintre membri sai saraci din punct de vedere material, si a face sa prevaleze excluderea sociala si invinuirea calomnioasa a Romaniei in locul unei tratari contructive a problemelor romilor, bazata pe solidaritate, pe omenie si intelegere a acestor probleme nu numai ca nu e socialist, dar e de-a dreptul un mod care inclina, mai degraba, spre extrema dreapta. Or, domnii socialisti Valls si Cazeneuve tocmai intr-un astfel de mod, ce cocheteaza cu extrema dreapta, au inteles sa se exprime. Eu l-am criticat extrem de dur pe Traian Basescu de-alungul timpului. Dar acum, Traian Basescu pare a fi mai socialist decat socialistii francezi! Daca veti citi in original articolul din Gandul, acolo e un video ce arata fragmentul din emisiunea in  care Dl. Valls a facut mai sus pomenitele declaratii. Interlocutorul D-lui Valls a ramas literalmente cu gura cascata cand ministrul francez de Interne a inceput sa spuna despre „toata mizeria din lume si din Europa” si despre „condamnatii pamantului”. Va rog sa-i observati expresia feței: omul a fost pur si simplu socat de astfel de afirmatii venite din partea unui membru al guvernului Francez. Care mai e si socialist pe deasupra.

Continuarea liniei Sarkozy in aceasta privinta arata cat se poate de limpede coruptia ideologica din sanul Partidului Socialist Francez. Practic, cel putin pana acum, nu s-a schimbat nimic in ceea ce priveste pozitia Frantei. Poate e prematur sa judecam lucrurile… Poate. Ramane de vazut pe viitor… Insa nu pot sa nu remarc faptul, regretabil, ca Partidul Socialist Francez nu da Europei un exemplu socialist. Si nici nu reuseste, cel putin deocamdata, sa gaseasca un plan de rezolvare pentru problemele economice cu care se confrunta Franta. Pe de alta parte nu se vede niciun fel de solidaritate cu tarile din Est, mai sarace decat cele din Vest, si niciun fel de idee de a reduce decalajele economice intre Estul si Vestul Europei (sau nu trebuie sa asteptam din partea Frantei astfel de idei?!). Poate ca, cine stie, noi toti cei din Est suntem condamnatii pamantului! Condamnati la saracie si disperare de catre imperialismul vestic. Si poate ca ar trebui sa luam in considerare ceea ce Georges Marchais spunea candva si anume: „intoarcerea catre dreapta a PS”. Si nu atat pentru ca accepta economia de piata, cat pentru astfel de atitudini, precum cele ale domnilor Valls si Cazeneuve.

Despre comunism

Interesant ce citim in Aldinele Romaniei Libere:

Comunismul veşnic

de Alexandru Mihalcea

Printre altele iata ce zice:

„După cum explică Togliatti în 1926: „Fireşte, avem statutele Internaţionalei Comuniste care garantează câteva drepturi câtorva tovarăşi; dar există ceva ce nu figurează în statute, anume poziţia partidului rus în Internaţionala Comunistă, funcţia sa de comandă. Aceasta este deasupra statutelor.„”(subl. si trimiterea catre Wikipedia, ale mele)

Despre Jacques Rossi aflam lucruri interesante tot din Wikipedia – aici.

Iata ce spune, printre altele, Wikipedia despre Togliatti:

„The same has been said of Togliatti’s judgement of Stalin’s policies: after the communist leader’s death in 1953, he had stated that „Joseph Stalin is a titan of thought and action. His name is to be given to an entire century…”. Later on, in 1956, after the de-Stalinization process, he had declared that: „Stalin has disseminated false and exaggerated theses, and was victim of an almost desperate perspective of endless persecution”.[citation needed] In the following year, Togliatti repeatedly stated that he had been unaware of Stalin’s crimes. The „Italian road to Socialism” he propounded from that moment moved the Italian Communist Party to more democratic and independent positions, which would lead to events such as the PCI’s condemnation of the Soviet invasion of Czechoslovakia in a famous speech given by Enrico Berlinguer in Moscow.

Despite such contradictions, Togliatti is considered by some politicians as one among the creators of Republican Italy and of its Constitution.”

Si cu toate acestea nu trebuie uitat ca Partidul Comunist Italian era cel mai mare partid comunist dintr-un stat capitalist. Pe vremea lui Berlinguer la alegerile generale din 1976 castiga 34,4% din voturi!!! Iata ce spune despre PCI Wikipedia:

„In the mid 1960s the U.S. State Department estimated the party membership to be approximately 1,350,000 (4.2% of the working age population, the proportionally largest communist party in the capitalist world at the time, and the largest party at all in whole western Europe with the German SPD).[6]”

Interesant este ca Berlinguer, incet, incet, incepuse sa se distanteze de Moscova. In ’73 pe cand era intr-o vizita in Bulgaria are un accident de masina considerat un atentat la viata sa pus la cale de Moscova. El sustinea un compromis istoric intre comunisti si crestin-democrati, pentru ca sa asigure Italiei o perioada de stabilitate politica in conditii de criza economica severa si de manevre de lovitura de stat. Dar lucrul cel mai semnificativ mi se pare urmatorul: in ’77 discuta cu Santiago Carrillo si Georges Marchais, la Madrid, liniile fundamentale ale Eurocomunismului!!! Asta nu place Moscovei, nu, nu!! Iata ce zice Wikipedia:

„A few months later Berlinguer was again in Moscow, where he gave another speech which was poorly received by his hosts, and published by Pravda only in a censored version.”

Pai nu le placea rusilor ca erau cam out din Europa, nu mai vorbesc ca si Ceausescu le dadea cu flit! Iata ce scrie Wikipedia:

„Eurocommunism was in many ways only a staging ground for changes in the political structure of the European left. Some – principally the Italians – became social democrats, while others like the Dutch CPN moved into green politics and the French party during the 1980s reverted to a more pro-Soviet stance.

Eurocommunism became a force across Europe in 1977, when Enrico Berlinguer of the Italian Communist Party (PCI), Santiago Carrillo of the Communist Party of Spain (PCE) and Georges Marchais of the French Communist Party (PCF) met in Madrid and laid out the fundamental lines of the „new way”. The PCI in particular had been developing an independent line from Moscow for many years prior, which had already been exhibited in 1968, when the party refused to support the Soviet invasion of Prague. In 1975 the PCI and the PCE had made a declaration regarding the „march toward socialism” to be done in „peace and freedom”. In 1976 in Moscow, Berlinguer, in front of 5,000 Communist delegates, had spoken of a „pluralistic system” (translated by the interpreter as „multiform”), and described PCI’s intentions to build „a socialism that we believe necessary and possible only in Italy”. The compromesso storico („historic compromise”) with Democrazia Cristiana, stopped by Aldo Moro’s murder in 1978, was a consequence of this new policy.

The collapse of the Soviet Union and the end of the Cold War put practically all Leftist parties in Europe on the defensive, and made neoliberal reforms the order of the day, many Eurocommunist parties split, with the Right factions (such as Democratici di Sinistra or Iniciativa per Catalunya) adopting social democracy more whole-heartedly, while the Left strove to preserve some identifiably Communist positions (Partito della Rifondazione Comunista or PSUC viu/Communist Party of Spain).” (subl. mea. Si mie mi se pare ca blocul Estic (fost) comunist a fost un sprijin de ordin moral (si poate ca nu numai) foarte important pentru intreaga Stanga politica occidentala. Odata cu prabusirea comunismului si caderea Cortinei de Fier, aceasta stanga a ramas fara acest suport important. Nu este de mirare ca a intrat in deriva si nu prea a mai avut succes (au avut loc si foarte multe separatii, scindari), suferind esecuri sistematice cum s-a intamplat, spre ex, in Franta. Totusi, tendinta comunistilor vestici de a se detasa de PCUS si Moscova era clara inca mai demult. Eu stau si mai intreb daca o revigorare a stangii europene azi ar mai pune pe tapet ideea Eurocomunismului. Asta ar fi interesant de aflat!! :). Demn de atentie este si faptul ca parca se renunta la ideea de „dictatura a proletariatului”, termenul fiind inlocuit cu cel de eurocomunism…).

Iata ce ne spune Wikipedia si despre criticile aduse Eurocomunismului:

„Two main criticisms have been advanced against Eurocommunism. First, it is alleged by right-wing critics that Eurocommunists showed a lack of courage in definitively breaking off from the Soviet Union (the Italian Communist party, for example, took this step only in 1981, after the repression of Solidarność in Poland). This „timidity” has been explained as the fear of losing old members and supporters, many of whom admired the USSR, or with a realpolitik desire to keep the support of a strong and powerful country.

Other critics point out the difficulties the Eurocommunist parties had in developing a clear and recognisable strategy. They observe that Eurocommunists have always claimed to be different – not only from Soviet Communism but also from Social Democracy – while, in practice, they were always very similar to at least one of these two tendencies. Thus, critics argue that Eurocommunism does not have a well defined identity and cannot be regarded as a separate movement in its own right.

From a Trotskyist point of view, Ernest Mandel in From Stalinism to Eurocommunism: The Bitter Fruits of ‘Socialism in One Country’ views Eurocommunism as a subsequent development of the decision taken by the Soviet Union in 1924 to abandon the goal of world revolution and concentrate on social and economic development of the Soviet Union, the Socialism in One Country. Thus the Eurocommunists of the Italian and French Communist parties are considered to be nationalist movements, who together with the Soviet Union abandoned internationalism. This is analogous to the Social democratic parties of the Second International during the First World War, when they supported their national governments in prosecution of the war.

From an Anti-Revisionist point of view, Enver Hoxha in Eurocommunism is Anti-Communism views Eurocommunism as the result of Nikita Khrushchev’s policy of peaceful coexistence. Khrushchev was accused of being a revisionist who encouraged conciliation with the bourgeoisie rather than adequately calling for its overthrow. He also stated that the Soviet Union’s refusal to reject Palmiro Togliatti’s theory of polycentrism encouraged the various pro-Soviet Communist parties to moderate their views in order to join cabinets, which in turn forced them to abandon Marxism-Leninism as their leading ideology.

More generally, from the point of view of most revolutionary left-wing movements, Eurocommunism simply meant an abandonment of basic communist principles, such as the call for a proletarian revolution, which eventually led many Eurocommunists to abandon communism or even socialism altogether (by giving up their commitment to overthrow capitalism). Such critics felt strongly vindicated when several Eurocommunist parties scrapped their communist credentials following the fall of the Soviet Union.„(subl. mea).