Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Grecia – Guvern de uniune nationala…

Iata ce ne spune Gandul:

CRIZA ÎN GRECIA. Un guvern de uniune naţională, decis duminică seara. Papandreou nu va mai fi premier

O intrebare: oare a facut bine Papandreou?

Gestul lui prin care intentiona sa organizeze referendumul a fost laudat aici, la noi, de liderul PSD, Dl. Victor Ponta. Ce concluzie putem trage din ceea ce s-a intamplat acum? Prima impresie pe care mi-o lasa evenimentele este ca Stanga bate palma cu Dreapta intru formarea unui Guvern de uniune nationala, care nu va fi condus de acualul prim-ministru. Scopul acestui Guvern va fi:

„”implementarea planului european anticriză” înaintea „viitoarelor alegeri”, a precizat comunicatul, adăugând că Samaras şi Papandreou vor avea noi discuţii luni pentru a desemna un nou prim-ministru şi a stabili componenţa Guvernului. „

Si asta dupa ce obtinuse votul de incredere al Parlamentului

Se poate specula pe faptul ca ceea ce s-a intamplat ar fi un exemplu aspura felulului in care Puterea si Opozitia pot colabora in situatii deosebit de dificile. Papandreou lasa impresia de slabiciune, dar pe de alta parte s-ar putea ca sa fie doar o abila retragere strategica inaintea viitoarelor alegeri. Totusi, Guvernul va fi unul de uniune nationala… Papandreou a facut pasul inapoi. De ce?

Trebuie remarcat ca Opozitia de dreapta i-a cerut demisia lui Papandreou. Si dupa cum informeaza Gandul:

„Ministrul Finanţelor Evangelos Venizelor a revenit la tribună şi a deplâns ieşirea dreptei din sala de şedinţe a Parlamentului, dar şi faptul că propunerea dreptei „vizează doar o durată scurtă”, în contextul în care creditorii străini ai ţării au primit-o favorabil.

Între timp, reuniunea grupului parlamentar socialist convocată de Papandreou a fost întreruptă, iar mai multe voci din Partidul Socialist Grec (Pasok) i-au cerut premierului formarea unui Guvern de uniune naţională şi au ameninţat că nu îi vor acorda un vot de încredere vineri.” (subl.mea)

Deci chiar si de-ai lui i-au cerut formarea unui Guvern de uniune nationala, sub amenintarea votului de neincredere in Parlament.

Situatie neclara… Dar poate ca e cea mai buna solutie pentru Grecia. Eu stau si ma intreb cat de buna e pentru PASOK… Actuala Opozitie de dreapta e in castig dupa aceste slabiciuni. PASOK nu a reusit sa demonstreze ca poate gestiona singur situatia, adevarat, foarte grea. Votul de incredere in Parlament l-a avut, insa acum problema nu este Papandreou, ci faptul ca PASOK s-a dat la o parte, batand palma cu Dreapta, nevrand sa-si asume o misiune dificila.

Insa trebuie remarcat ca Papandreou, prin decizia luata, si-a protejat si menajat  partidul. Dar poate ca e cea mai buna solutie pentru toti intr-o astfel de situatie…

Totusi mie mi se pare ca e o slabiciune, si nu numai a Stangii din Grecia, ci chiar a Stangii europene, faptul ca nu a formulat un raspuns foarte clar la aceasta criza. Acest acord de principiu arata o pactizare cu Dreapta in momente dificile. Nu e un lucru rau intr-o societate democratica. Insa scoate in evidenta slabiciuni pe care Stanga le are inca. Ideea lui Papandreou privitoare la referendum era cat se poate de democratica. Insa evenimentele ulterioare au aratat ca, de fapt, s-a balbait si nu a avut curajul sa mearga pana la capat. Sigur, era si e in joc suveranitatea Greciei si cred ca Papandreou s-a temut din acest punct de vedere. Poate si de influenta Grupului de la Bilderberg… Insa faptul ca nu a mers inainte ar putea indica si lipsa unei viziuni de ansamblu asupra intregii situatii.

Dar sa vedem ce va urma…

noiembrie 7, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Riscul unui default dezordonat…

Despre Grecia…

Iata ce ne spune Romania Libera:

Referendumul lui Papandreou, o posibilă lovitură fatală dată strategiei anti-criză a zonei euro

Iata ce se arata printre altele:

„Apelul premierului elen George Papandreou de organizare a unui

George Papandreou

Image via Wikipedia

 

referendum privind al doilea plan de salvare a Greciei este posibil să fi dat o lovitură fatală strategiei zonei euro a de a depăşi criza datoriilor suverane, comentează Reuters, potrivit Mediafax.

Indiferent dacă referendumul va avea loc sau nu şi indiferent de rezultat, jocul lui Papandreou asigură săptămâni lungi de incertitudini chiar într-un moment în care ţările din zona euro avea nevoie disperată de o perioadă de calm pentru a aplica măsurile convenite la summit-ul de săptămâna trecută.

Va fi dificil, dacă nu imposibil, de refăcut încrederea investitorilor în majoritatea obligaţiunilor ţărilor din uniunea monetară, în viitorul apropiat, şi de a atrage China şi alte părţi de a face plasamente în obligaţiuni suverane europene.

Din acest motiv, Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea fi nevoită să se implice mai mult în stabilizarea pieţelor de obligaţiuni, chiar în momentul în care italianul Mario Draghi a preluat preşedinţia instituţiei cu intenţia ca aceasta să revină la rolul său primordial, de combatere a inflaţiei.

Reacţia imediată a pieţei la anunţul premierului elen, creşterea spread-ului obligaţiunilor italiene şi spaniole faţă de cele germane aproape de maxime record şi deprecierea euro cu peste 2 cenţi faţă de dolar, scoate în evidenţă percepţia de riscuri ridicate de către investitori.

În acelaşi timp, liderii politici europeni, în frunte cu cei ai Germaniei şi ai Franţei, s-au declarat uimiţi de anunţul lui Papandreou. […]

Riscul unui default dezordonat, de tipul celui al Lehman Brothers, este mai mare decât înainte, inclusiv riscul ca Grecia să iasă din zona euro, dacă programul european de salvare va fi respins de populaţie„, a declarat Holger Schmieding, analist la Berenberg Bank.

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a avertizat că un rezultat negativ al referendumului poate duce la default-ul Greciei.

Papandreou a fost invitat de Franţa să participe la summit-ul G20 de la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a explica decizia de a organiza referendumul, contestat chiar de membrii propriului partid de guvernământ.

Liderii UE şi din zona euro au convenit săptămâna trecută recapitalizarea băncilor cu 106 miliarde de euro, reducerea datoriilor Greciei către creditorii privaţi cu 50% şi extinderea capacităţii fondului de stabilitate la 1.000 de miliarde de euro.” (subl.mea)

Ce poate sa insemne asta…? Consecintele pot fi incalculabile… Care ar putea fi argumentele lui Papandreou…? Ar fi interesant de vazut ce plan de salvare propune premierul grec sau care ar fi eventualele sale nemultumiri fata de actualul plan de salvare propus de Franta si Germania. Cert este ca situatia din Zona Euro se agraveaza, iar Grecia este, din pacate, unul din factorii agravanti. Au facut raportari false, au dus de-alungul vremurilor o politica economica bazata pe deficite largi. Au acumulat datorii imense, tara ce face parte din Zona Euro, iar Occidentul a tacut malc, lasand situatia sa se agraveze in timp. Adevarul este a si state dezvoltate din Occident n-au respectat Criteriile de Convergenta de la Maastricht ca si cum acestea nici n-ar fi existat. Nu s-a respectat nimic, sa fim seriosi! Romania a respectat Tratatul de la Maastricht chiar mai bine decat Franta, Italia, Olanda si chiar Germania, dar si fata de multe alte tari occidentale, repet, dezvoltate.

Revin la Grecia – mai multe despre economia acestei tari – aici. Iata mai jos un grafic, datorita Wikipedia, privind datoriile publice ale Greciei:

De observat diferentele foarte mari fata de media din Zona Euro!!! Interesant este sa ne uitam si pe urmatorul grafic privind cresterea PIB-ului in perioada 1961-2009:

In 1973 a iesit din fundatura… Dar acum…? Greu de spus… Mi se pare ca Papandreou forteaza o iesire a Greciei din Zona Euro. Totusi… planul actual de salvare a Greciei poate provoca nemultumiri pe plan intern. Explozive! S-ar putea ca ideea referendumului sa aiba drept scop atenuarea acestor nemultumiri si iesirea oamenilor in strada! Parerea mea este ca Grecia nu are nicio sansa in afara Zonei Euro. Daca Grecia ar iesi din Zona Euro ar intra rapid in faliment si tot va trebui sa-si plateasca toate datoriile cu toate riscurile ce deriva de aici. Iar unul din cele mai insemnate ar putea fi ca sa ajunga chiar o tara de lumea a treia, compromitand sansele generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi! Ar insemna, practic, ca socialmente sa se autoexcluda din Europa, lucru care, bineinteles, nu e de dorit.

😦

Situatia ramane grava, tensionata… Sper ca Grecia sa poata fi salvata si sa se normalizeze situatia asta…

Citind astfel de articole imi pare bine ca nu sunt sef de stat sau de guvern. Nu de alta, dar te imbolnavesti cu toata situatia asta nenorocita si parca fara iesire, fara solutie…

noiembrie 1, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Tulburari la Atena

Programul de austeritate aprobat de parlament a provocat vii proteste care au degenerat in violente in capitala Greciei. Iata ce ne arata Mediafax:

Programul de austeritate al Greciei a fost aprobat de Parlament. Violenţe pe străzile Atenei – VIDEO

Parlamentul Greciei a aprobat miercuri programul de austeritate propus de guvern, necesar pentru ca statul să primească următoarea tranşă, de 12 miliarde de euro, dintr-un împrumut extern şi să evite falimentul, transmite Athens News.

Un incendiu s-a declanşat, miercuri, în apropiere de intrarea în Ministerul grec de Finanţe, pe fondul confruntărilor dintre grupările de tineri şi forţele de ordine în piaţa Syntagma.

Miercuri după-amiaza, confruntările au provocat spitalizarea a 34 de persoane, între care 19 poliţişti, în timp ce forţele de poliţie au procedat la trei arestări, potrivit poliţiei şi serviciilor de urgenţă.

De asemenea, serviciile de urgenţă au anunţat că mai multe hoteluri de lux din piaţă au fost evacuate „preventiv”.

Către ora 14.00 GMT (17.00, ora României), lângă zidurile Parlamentului şi lângă tabăra montată de „indignaţii” greci, grupuri de persoane, cu faţa acoperită de cagule, atacau forţele antirevoltă, care au ripostat cu un „nor sufocant” de gaze lacrimogene.

Manifestanţii căutau să se refugieze, tuşind şi plângând, la o gură de metrou.

Incidente similare au avut loc miercuri dimineaţa, după un apel la formarea unui lanţ uman în jurul Parlamentului, lansat de „indignaţi”, în semn de protest faţă de votul asupra unui plan-cadru care prevede, până în 2015, o amplificare a măsurilor de austeritate şi privatizări într-o serie de domenii. Mobilizarea, la care au luate parte câteva mii de persoane, nu s-a ridicat, totuşi, la nivelul aşteptărilor protestatarilor.

Programul a fost susţinut de 155 de parlamentari, din totalul de 300, în timp ce 138 au votat „împotrivă”.

Planul propus de autorităţi vizează reduceri de cheltuieli, majorări de taxe şi înfiinţarea unei autorităţi de privatizare.

Joi va fi votată o a doua lege, care face posibile măsuri bugetare individuale şi privatizarea unor active ale statului.

Grecia trebuie să implmenteze planul de austeritate de 28 de miliarde de euro pe o perioadă de cinci anipentru a-şi asigura fonduri de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, evitând astfel intrarea în incapacitate de plată.

Aprobarea de către Parlament a măsurilor de austeritate reprezintă pentru guvern prima etapă a unui program de 78 de miliarde de euro, care pe lângă reducerile de cheltuieli în valoare de 28 de miliarde de euro decise miercuri vizează şi privatizări în valoare de 50 de miliarde de euro. Votul din Parlament, umbrit de o grevă de 48 de ore, a devenit ţinta unor proteste violente care au dus la intervenţia poliţiei împotriva manifestanţilor, notează Bloomberg.

Pe lângă vânzarea de active, precum Public Power Corp – fostul monopol de stat în sectorul energetic, şi taxe de 1-5% pe salarii, programul premierului include taxe mai mari pentru restaurante şi baruri, accize majorate pentru păcură şi coborârea pragului pentru aplicarea impozitului de la 12.000 de euro la 8.000 de euro. Cotidianul elen To Vima a calculat că povara fiscală suplimentară pentru o familie de patru persoane va creşte cu 2.795 de euro, sumă similară cu venitul pe o lună.

Euro a înregistrat miercuri variaţii în contextul clarificării poziţiei parlamentarilor indecişi. Atenţia se transferă asupra votului, joi, a unei a doua legi, care autorizează implementarea măsurilor de austeritate. Un succes joi ar permite ministrului de Finanţe Evangelos Venizelos să participe duminică la o şedinţă cu omologii săi europeni pentru discuţii care vizează eliberarea celei de-a cincea tranşe, de 12 miliarde de euro, a pachetului de împrumuturi totalizând 110 miliarde de euro, convenit anul trecut cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.”

si:

„Premierul elen, George Papandreou, a dus lupta pentru a obţine acordul Parlamentului concomitent cu eforturile oficialilor europeni de a convinge creditorii privaţi să participe la sprijinirea Greciei. Oficiali din Ministerul de Finanţe german au programat pentru miercuri o întâlnire la Berlin cu reprezentanţi ai băncilor şi asigurătorilor pentru a discuta un plan francez de implicare a investitorilor privaţi care deţin obligaţiuni.

Implementarea de noi măsuri de austeritate ameninţă să agraveze recesiunea ce durează deja de trei ani şi să complice eforturile guvernului de a creşte veniturile, notează Bloomberg. Economia se va contracta cu 3,8% în acest an, potrivit estimărilor Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional, după un declin de 4,4% anul trecut, în timp ce nivelul de îndatorare, cel mai ridicat din istoria zonei euro, va atinge 165% din PIB anul următor.”

Recomand citirea intregului articol pe Mediafax.

De citit si pe Wikipedia:

Economy of Greece

European sovereign debt crisis

Ceea ce mi se pare ingrijorator este ca, cel putin pana acuma, nu s-a dat o solutie in ceea ce priveste aceasta criza a datoriilor. Protestele, desi le consider justificate, totusi nu reprezinta o solutionare a problemei. Inca nu am auzit vorbindu-se de caracterul, dimensiunea politica a acestor proteste violente de la Atena. Sa nu uitam ca la putere, in Grecia, sunt socialistii! Pentru ca una e daca aceste proteste sunt expresia unei nemultumiri acute a populatiei, si alta daca reprezinta actiuni politice, coordonate politic. Sau daca acestea pot determina in plan politic vreo schimbare semnificativa. Ca de rezolvat problema, cel putin dupa parerea mea, n-au cum s-o rezolve. O sa spun ceea ce nu prea inteleg, referitor strict la Grecia. Aceasta tara, dupa cum ne arata Wikipedia are o economie structurata in felul urmator:

„The public sector accounts for about 40% of GDP. The service sector contributes 78.5% of total GDP, industry 17.6% and agriculture 4%. Greece is the 31st mostglobalized country in the world and is classified as a high-income economy.”

Ceea ce nu inteleg este cum o tara care are o industrie cu o pondere de doar 17,6% din PIB si o agricultura cu o pondere de doar 4% din PIB ar putea sa se dezvolte armonios, facand cu succes fata provocarilor acestui nou mileniu. Dupa parerea mea, sectorul serviciilor are o pondere mult prea mare in economia greaca iar lucrul acesta nu poate determina o dezvoltare reala, ci doar un boom economic artificial indus. Consecinta, in conditiile in care sectorul public reprezinta 40% din PIB, este acumularea de datorii, adica orientarea economiei spre un consum foarte mare. Evident, deficitele mari ale Greciei trebuie finantate, or asta presupune imprumuturi. Corina Cretu are urmatorul punct de vedere:

„Mă veţi întreba ce să punem în locul „austerităţii”. În primul rând o gândire strategică, pe termen lung. Este greu să integrezi austeritatea într-un proiect de viitor, la fel cum este greu să-ţi faci din deficitul bugetar obiectivul suprem al politicilor publice. Sper sincer că Grecia va găsi o cale pentru a depăşi aceste greutăţi, iar pentru asta are nevoie de pace socială. Guvernul socialist, deşi obligat să ia măsuri dure, are încă sprijin popular, în ciuda imaginilor violente transmise de toate televiziunile. Şi asta pentru că, democraţia obligă, măsurile de austeritate au fost luate după o dezbatere publică transparentă şi după ce au fost intens discutate în Parlament. Nimeni la Atena nu a avut pretenţia că deţine adevărul absolut.”

De acord, nimeni nu are pretentia ca detine adevarul absolut. Dar care sa fie strategia pe termen lung? Pentru ca, dupa cat socot, sectorul acesta al serviciilor, foarte mare, nu va putea niciodata determina o dezvoltare economica sanatoasa, ci numai sectorul industrial si agricultura. Nu stiu… dar eu am vazut intotdeauna dezvoltarea serviciilor ca o consecinta a dezvoltarii industriale si nu invers. Mi se pare cel putin ciudat sa spui ca dezvoltarea

George Papandreou, President of PASOK.

Image via Wikipedia

industriala este o consecinta a dezvoltarii serviciilor. Adica, vreau sa spun, dezvoltarea industriala determina in chip necesar, obiectiv o dezvoltare a serviciilor. Or, din cat se poate vedea, Grecia e o tara slab industrializata, iar in felul acesta nu are de ales. Dupa cum se poate citi si in Wikipedia, inca de multa vreme s-a dus acolo aceasta politica bazata pe deficite mari, ceea ce, logic, determina si datorii mari. Dar este de observat ca banii acestia n-au fost folositi pentru o dezvoltare industriala. Eu am avut si am impresia ca o dezvoltare durabila nu se poate baza decat pe dezvoltarea industriei si agriculturii. Inteleg ca, in Grecia, o dezvoltare a agriculturii e mai dificil de realizat din lipsa de terenuri agricole, tara fiind preponderent una muntoasa. Dar de ce nu s-a dezvoltat industria, astfel incat sa aiba o pondere mult mai mare in PIB? Aceasta acumulare a datoriilor s-a facut pentru a sustine un consum foarte mare in conditiile unei productii anemice. In felul acesta, e adevarat, grecii au trait bine ani de zile… Boom-ul indus, de care vorbeam mai sus. Poporul a fost obisnuit sa traiasca bine iar acum reactioneaza cu foarte mare virulenta, speriati de situatia in care a ajuns tara. Sunt de acord cu faptul ca masurile de austeritate s-ar putea sa nu dea rezultate pe termen lung. De fapt nu masurile de austeritate determina o dezvoltare durabila. Ele sunt impuse de situatia existenta acum. Fara o politica de dezvoltare durabila, reala nici rezultatele pozitive nu au cum sa vina.

Sa vedem ce repercursiuni ar putea avea aceasta criza in lume si in ceea ce ne priveste:

EXCLUSIV – Franks: Îngrijorările legate de criza din Grecia au ridicat prima de risc pentru România

„Potrivit dealerilor din piaţa bancară, CDS-ul aferent României (costul de asigurare la restructurare/default) a crescut începând cu 7 iunie de la 225 de puncte şi a atins un maxim de 283 de puncte joi, 23 iunie. În prezent, CDS-ul este la 277 de puncte.

„Au existat cu siguranţă anumite efecte negative temporare în ceea ce priveşte prima de risc a României pe pieţele internaţionale, determinate în mod cert de situaţia din Grecia. Aceste efecte s-au manifestat doar în ultimele zile, astfel că va trebui să mai aşteptăm”, a spus Franks.

Creşterea în continuare a CDS-ului ar putea afecta România pentru că ar face împrumuturile mai costisitoare, iar investiţiile şi consumul ar deveni la rândul lor mai scumpe.

În luna martie, autorităţile române au decis să prelungească înţelegerea cu FMI, printr-un acord de tip preventiv în valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Acordul cu Fondul Monetar Internaţional este însoţit de un sprijin preventiv de 1,5 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Consiliul Director al FMI a aprobat luni seară prima evaluare a noului acord, de tip preventiv, prin care a pus la dispoziţia României a doua tranşă, de 481 milioane de euro.”

FMI: Criza din Grecia s-ar putea extinde şi în Statele Unite

„”Fondurile mutuale (americane, n.r.) active pe pieţele interbancare au expunere în Europa”, a afirmat John Lipsky, prim-adjunct al directorului general, într-o conferinţă de presă.

Unii intermediari financiari din SUA depind de pieţele interbancare pentru a-şi asigura fonduri, dar Rezerva Federală americană asigură o sursă de finanţare disponibilă imediat, a dăugat Lipsky.

Riscul major al unei extinderi a crizei din Grecia vine din partea băncilor europene, consideră Gian Maria Milesi-Ferretti, economist la FMI.

„Canalul de transmisie prin intermediul fondurilor mutale de pe pieţele interbancare ar fi deschis, iar situaţia ar deveni şi mai periculoasă în cazul unei extinderi a crizei la băncile importante din Europa, deoarece acestea au o activitate importantă în dolari”, a spus economistul FMI.”

UE: Aprobarea planului de austeritate fereşte Grecia de faliment

si iata ce informeaza si HotNews:

BCE: Criza din Grecia este principala amenintare pentru stabilitatea financiara a zonei euro

„Extinderea crizei datoriilor din Grecia in sectorul bancar din zona euro reprezinta cel mai mare risc la adresa stabilitatii financiare a regiunii, potrivit Bloomberg care citeaza reprezentanti ai Bancii Centrale Europene (BCE).”Grecia poate avea un efect de contagiune. Din acest motiv suntem impotriva oricarei restructurari prin reevaluarea in scadere a datoriilor Greciei sau a oricarei implicari a sectorului privat care ar putea sa conduca la un eveniment de credit sau de rating”, a declarat Vitor Constancio, vicepresedinte BCE.
Criza datoriilor din zona euro s-a acutizat, in conditiile in care estimarile investitorilor ca Grecia nu va putea sa isi plateasca datoriile s-au inmultit. Riscul ca bancile din zona euro care detin obligatiuni suverane elene sa inregistreze pierderi a urcat, dupa ce Standard & Poor’s a retrogradat luni ratingul Greciei la „CCC”, cel mai redus nivel din lume.

„Zona euro se confrunta cu o situatie foarte dificila, din cauza interconectarii dintre criza datoriilor suverane si a situatiei din sectorul bancar. Din cauza implicatiilor foarte periculoase ale restructurarii datoriilor suverane pentru tara debitoare, inclusiv pentru sectorul sau bancar, este necesara o imbunatatire hotarata a indicatorilor fundamentali”, arata institutia financiara.”

Si un mic update despre ce s-ar afla in spatele acestei crize – aici.
Complicat…

iunie 30, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu