Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Cred ca a avut dreptate Corneliu Coposu…

Tot pe teme de natiune-nationalitate un deosebit de interesant articol al maestrului Ion Cristoiu:

Cînd George Călinescu îl denunța pe Corneliu Coposu ca fascist Ambasadei URSS la București

„Pe vremea cînd se lupta – de pe poziții democratice, în numele unui partid care dădea mari speranțe celor interesați de o Românie modernă, europeană – cu FSN-ismul atotputernic, un soi de PCR-ism în variantă perestroikistă, Corneliu Coposu a fost acuzat de propaganda oficială că s-ar fi remarcat în anii 1944-1947 doar ca un soi aghiotant de-al lui Iuliu Maniu, un fel de ține-cal al liderilor istorici ai PNȚ.

În presa vremii de instaurare a comunismului, am găsit însă recunoașterea publică a adevărului că în anii imediat postbelici Corneliu Coposu era deja o personalitate a partidului și prin asta a scenei politice. În plină campanie pentru alegerile cruciale din 19 noiembrie 1946, George Călinescu polemizează în două numere din Națiunea (14 octombrie 1946 și 16 octombrie 1946) cu Corneliu Coposu identificîndu-l drept ideologul PNȚ.

Națiunea era oficiosul unui partiduleț satelit al PCR – Partidul Național Popular – înființat de comuniști în ianuarie 1946 pentru a crea în Occident imaginea unei largi coaliții de Centru-Stînga – BPD – conduse de PCR angajate în bătălia electorală împotriva partidelor istorice PNȚ, PNL și PSD (Titel Petrescu).

George Călinescu era doar membru în Biroul Executiv al PNP.
Cu toate acestea, prin Națiunea, cotidian creat și condus de geniul de arhitect de gazete, dar mai ales prin editorialul publicat zilnic pe prima pagină, George Călinescu a făcut pentru comuniști, în bătălia publicistică înverșunată din campania electorală, mai mult decît toți membrii PNP la un loc.

Cele două articole, intitulate „Neo- legionarii”, nu pot fi înțelese fără o raportare la atmosfera de după 23 august 1944. Așa cum, în prezent, acuzația de corupt, de penal, e folosită intens în confruntarea politică, la vremea respectivă, era folosită intens acuzația de fascist, de neo-legionar. În confruntarea politică, publiciștii afiliați PCR lansau cu huiet acuzații de fascist, de neo-legionar publiciștilor și politicienilor care se opuneau BPD. Azi, acuzația de corupt, de penal, vizează nu atît electoratul, puțin interesat de lupta împotriva corupției, cît mai ales Ambasada SUA, de la București, cea care și-a propus o așa zisă curățire a clasei politice, evident folosind pentru asta Binomul SRI-DNA și rețeaua de ofițeri acoperiți din presă. Între 1944- 1947, acuzația de fascist, de neo- legionar era o formulă mizeră de a-i denunța pe adversarii PCR Ambasadei URSS la București, cea care avea misiunea de la Moscova să curețe clasa politică de fasciști.

În acest context, cele două articole ale lui George Călinescu nu sunt simple polemici de idei, ci denunțuri:
George Călinescu îl denunța pe Corneliu Coposu Ambasadei URSS la București că e fascist!

I

„Nu ştim despre d. Corneliu Coposu altceva decît că e membru al partidului N.-Ţ., şi unii zic că ar avea acolo oarecare trecere. Văd că d. Coposu aspiră la rolul de doctrinar al partidului, deoarece a ţinut în faţa tineretului n.-ţ. o conferinţă al cărei rost a fost să stabilească „temeiul orientării ideologice” a respectivului tineret. Titlul, foarte semnificativ, al conferinţei este „Naţionalismul reflectat în programul P.N.Ţ.”.

Să nu fie cu supărare, conferinţa d-lui Coposu e confunză în idei şi stîngace în expresia ideologică şi reia fără acuitate filosofică vechi idei gîndiriste. Nichifor Crainic a devenit un mentor al partidului, precum bag de seamă.

C. Coposu zice în substanţă aşa: „Naţiunea este alcătuirea socială a celor care sînt legaţi prin atributul naşterii lor”; „Naţionalitatea este o creaţiune a naturii, elaborată de voinţa destinului”; „Un popor nu devine o naţie, pînă cînd nu primeşte conştiinţa limpede a menirii sale”; „În existenţa fiecărui popor istora înregistrează la un moment dat voinţa acestuia de a fi o naţiune” etc.

Iată cea mai mare babilonie ideologică pe care am citit-o vreodată. D. Coposu foloseşte, întîi de toate greşit, termenii popor şi naţiune, admiţînd anterioritatea celui dintîi. Popor înseamnă, în sens larg, totalitatea membrilor unei înjghebări statale, ca de pildă popor francez, popor american, etc., ceea ce nu exclude componenţa multinaţională a acestei instituţii. Astfel poporul american, poporul sovietic sînt alcătuite din elemente de felurite naţiuni, în anume proporţii. Naţiune însă vreasăzică, aşa cum d. Coposu însuşi spune, totalitatea acelora legaţi prin atributul naşterii lor şi de obcei vorbind o limbă comună. Dar folosirea limbii comune are semnificaţie numai întrucît acestă limbă reprezintă un grai moştenit, congenital, fiindcă în Statele Unite poporul american, vorbeşte oficial l. engleză, dar acasă mulţi folosesc şi limba naţiunii căreia aparţin (română, italiană, cehă etc.). Într-un cuvînt întîi există naţiunea, care poate fi şi nomadă şi apartidă apoi apare poporul. Într-un singur înţeles d. Coposu poate să aibă dreptate, că se pot ivi naţiuni noi în urma unei unităţi poporale. Astfel Statele Unite au început prin a fi un stat multi-naţional şi poliglot şi se îndreaptă încet către forma naturală a unui stat al „naţiunii americane”.

O a doua confuzie a d-lui Coposu e aceea de a presupune odact că „naţiunea” e un fenomen natural, iar altădată că e un produs al voinţii, adică al conştiinţei. Oricît conştiinţa e şi ea, privind lucrurile foarte de sus, o manifestare a naturii, noi deosebim în mod curent fenomenul natural, care apare spontan, de fenomenul spiritual care e o manifestare a conştiinţei, şi admitem că legile naturii se deosebesc de cele ale spiritului. Vorba este acum, ce-i naţiunea? Un fenomen spiritual, explicabil final, ca un efect al voinţei, sau unul natural, adică necesar, sau mai simplu, ivindu-se de la sine, fie că vrei fie că nu vrei? Desigur că naţiunea e un fenomen, natural, ivindu-se, crescînd şi murind, ca orice manifestări biologice. Cocoşul nu are trebuinţă a şti că e galinaceu ca să cînte cocoşeşte şi să fie cocoş iar un Român din America ori din Balcani se trezeşte a vorbi româneşte şi a fi născut din părinţi români în chip fatal. Conştiinţa a putut face altceva: să arate Românului din Moldova, Muntenia şi Ardeal că ar fi potrivit, de vreme ce sînt de aceeaşi naţie şi de aceeaşi limbă, să se unească în acelaşi popor verbi gratia în acelaşi stat. Asta e altă poveste.

Aplicînd cele de mai sus la naţiunea română, are haz d. Corneliu Coposu să pretindă că abia prin Şcoala latinistă am început să devenim naţiune şi să insinueze că propriu-zis de-abia prin sforţările grozave ale partidului Naţional-Ţărănesc noi vom ajunge la desăvîrşirea acestei forme a naturii. Naţiunea română stimate domnule Coposu e o realitate firească şi ca atare independentă de programele partidelor, iar linguiştii şi istoricii caută să descopere cînd s-a ivit acest fenomen etnic ce precedează cu mult peste un mileniu naşterea d-lui Maniu. Aşa să ştii dumneata”.

II

„Văzurăm că d. Coposu face în numele partidului N.-Ţ. confuzie între popor şi naţiune şi pretinde că naţionalitatea e un efect al educaţiei şi un punct esenţial din programul sus-zisului partid. Noi am observat că naţiunea e un fenomen natural care prin urmare există fără a fi nevoie a face asupra-i atîtea teorii programatice.

Pornit în direcţia confuză că naţiunea e o idee normativă, d. Coposu reia după Gîndirea lui Nichifor Crainic anume comandamente, pe care de altfel le amestecă uneori cu noţiunea de lege naturală, din veritabilă incertitudine logică sau numai pentru a acoperi violenţa catechismului. Astfel presupune ca o condiţie a naţiunii „pămîntul” însă, atenţie, nu vrea să spună cum că pămîntul înrâureşte asupra naţiunii, ci dimpotrivă că naţiunea urmează să-şi agonisească pămîntul, sau mai limpede „graniţele fireşti”. Deci cîtă vreme n-ai graniţele nu eşti o naţiune în sensul desăvîrşit al cuvîntului. Asta e o aberaţie fiindcă naţiunile, există şi fără graniţe, adică chiar şi fără stat şi Evreii în primul rînd sînt o dovadă. Bascii trăiesc în Franţa şi Spania, vorbind o limbă proprie euskara, sunt o naţiune fără doar şi poate, însă fără „pămînt”. Spaniolii sînt şi în Europa şi în lumea nouă, etc., etc.

Alt comandament este pentru d. Coposu „rasa” (cum am zice „naţiunea”), adică precum ca o „naţiune” (propriu-zis un „popor”) să fie de acelaşi neam. Elveţia conţine trei naţii, care rezistă ca atare, avînd totuşi conştiinţa unitară a „poporului elveţian”. Noi Românii într-adevăr constituim un Stat în care poporul e alcătuit în majoritate din naţiunea română, fără a putea tăgădui dreptul altor naţiuni trăind laolaltă cu noi să aibă conştiinţa de a fi membre ale poporului nostru. Ba mai mult, putem bănui că, aşa precum s-a mai întîmplat şi fără nici o constrîngere, pe cale curat naturală, unii cetăţeni români se vor absorbi în naţiunea română, Statul român cuprinde ceva mai mult decît naţiunea română, iar naţia română există şi în afara graniţelor statului român, şi dacă poporul român a putut să ia fiinţă este tocmai pentru că a existat dincolo de orice consideraţii de graniţi o naţiune română, pe lîngă care s-au alăturat şi alte grupuri naţionale.

Alt comandament este pentru d. Coposu „religia”, care contribuie la „conştiinţa de unitate şi destin” a naţiunii. Religia nu are însă de a face cu noţiunea de naţie, şi în virtutea fatalităţii naşterii, naţiunea este ceea ce este, indiferent de religie. Germanii au fost politeişti, apoi catolici, acum sînt unii catolici, mulţi reformaţi. Dacii şi Romanii au fost păgîni, noi sîntem acum unii ortodoxi, unii catolici uniţi, şi eu dacă vreau mă închin lui Buddha şi tot român sînt, mai român decît d. Coposu, care e mai mult naţional-ţărănist.

Cît priveşte comandamentul: „un rege, o dinastie”, el nu e serios. Noi, fireşte, ne iubim regele şi dinastia, şi nici vorbă nu poate fi de a face vreo aplicare la secolul nostru. Dar istoria unei naţiuni nu se determină prin forma de guvernămînt. Franţa a fost fanatic regalistă şi de a devenit republicană, Roma republicană din antichitate, a evoluat spre forma imperială. Formula statală într-un cuvînt e independentă de viaţa organică a naţiunii.

Dacă interpretăm naturalistic teoriile d-lui Coposu se-nţelege că putem admite cum grano salis că, în relaţia cu un fragment al istoriei, o naţiune primeşte înrîuriri de la sol, de la religie şi are preferinţă pentru unele instituţii. Definiţii nu-i posibil să dăm.

De fapt toată „conferinţa” d-lui Coposu îmbracă în veşminte ştiinţifice programul naţional-legionar al partidului n.-ţ. Alcătuit pentru ameţirea capetelor unor tineri care n-au încă priceperea mersului necesar al vieţii unui Stat, program avînd ca puncte esenţiale: România a Românilor, România ortodoxă, Trăiască Regele şi… „graniţele fireşti”.

Cît despre acestea din urmă e bine să se ştie următoarele: sînt fireşti graniţele pe care ni le hărăzeşte firea în decursul feluritelor ei manifestări istorice. Şi mai mult nu e de zis.”

In primul rand, as dori sa spun ca in expozeul D-lui. Calinescu e o greseala, cel putin daca ne luam dupa definitiile actuale, cand afirma:

Într-un cuvînt întîi există naţiunea, care poate fi şi nomadă şi apartidă apoi apare poporul.

Sa citim ce spune DEX-ul la cuvantul „popor„:

POPÓR,popoare,s. n.1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală.” (subl. mea)

Insa greseala aceasta nu este una decisiva, ci mai mult de forma,

Corneliu Coposu

Corneliu Coposu

pentru ca, in limba romana, popor mai poate insemna si natiune, lucru regasit si in dictionarele mai vechi, de dinainte de Razboi. Spre exemplu:


popór n., pl. oare (lat. pŏpŭlus, popor, it. pópolo, sard. pobulu, pv. poble, fr. peuple, sp. pueblo, pg. povo). Națiune, norod, mulțime de oamenĭ care aŭ aceĭașĭ limbă: poporu românesc se întinde de la Tisa pînă dincolo de Nistru. Fig. Mare mulțumire: tot poporu corbilor. Sărăcime, plebe: un om din popor. Public: tot poporu din sală. Totalitatea poporănilor uneĭ parohiĭ: poporu bisericiĭ Sfîntu Ion. Poporu ales orĭ poporu luĭ Dumnezeŭ, Jidaniĭ (după ridicula lor părere, căcĭ a fi popor parazitar nu înseamnă a fi ales!).

popor n. 1. mulțime de oameni din aceeaș țară care trăiesc sub aceleași legi: poporul român; 2. fig. mulțime în genere: popoare de muște, popoare de tunete EM.; 3. parte din populațiunea unei țări, a unui oraș, care e mai puțin înstărită și care trăiește din munca mâinilor: un om din popor; 4. parohie. [Termen necunoscut vechii limbi (vorba cu adevărat populară e norod), pare o romanizare după it. popolo; cf. pentru sensul 4, it. popolo, parohie, și Tr. pleban, poporan sau enoriaș].

sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
POPÓR s. 1. națiune, neam, (înv. și pop.) noród, (înv.) límbă, semințíe. (~ul român.) 2. norod, țară, (pop.) óbște. (Întregul ~ s-a ridicat la luptă.) 3. (mai ales în limbajul claselor exploatatoare) gloată, mulțime, norod, plebe, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporíme, (înv.) calabalî́c. (Ce s-a strîns atîta ~?) 4. neam, populație, seminție, (pop.) noród, (înv.) lúme, rúdă, rudénie. (Un ~ de viteji.)

sursa: Sinonime82 (1982) „

Am dat aceste definitii pentru ca limba romana e foarte bogata in sensuri si am considerat ca ar fi interesant sa vedem cateva.
Nu insist, deci, asupra acestei greseli formale care, de fapt, nu e o greseala…

De ce are, totusi, dreptatea sa Dl. Coposu?

George Calinescu si Alice Vera (1930) - v. aici

George Calinescu si Alice Vera (1930) – v. aici

Cand vorbim de Corneliu Coposu vorbim despre Partidul National-Taranesc. Cu alte cuvinte, acest partid reprezenta in plan politic aceasta patura sociala: taranimea. Care, prin natura ocupatiei sale de baza e mult mai legata de pamant decat cei traitori la oras. De aceea felul in care un taran vede si se raporteaza la chestiunea nationala, felul in care vede nationalitatea – cetatenia e diferit fata de viziunea populatiei traitoare in mediul urban.

Spre exemplu, in mediul urban poti lucra intr-un birou, la stat sau la o firma privata. Care e legatura ta cu pamantul? Niciuna! Sau, de exemplu, sa luam categoria oamenilor de afaceri. Un om de afaceri isi poate muta oricand afacerea sa, din motive de maximizare a profitului, sa zicem la Ruse, in Bulgaria. Se vede foarte clar in cazul firmelor multinationale care, asa cum le arata si denumirea, nu sunt legate de un anumit loc sau de o anumita natiune. Mai ales ca o astfel de firma poate oricand sa-si mute locatia, cum a fost in zilele noastre cazul firmei Nokia care a plecat de la Cluj, dupa ce a stat o scurta perioada de timp acolo.

Muncitorul, de asemenea, nu e legat de pamant. Daca, spre exemplu, intreprinderea in care el lucreaza da faliment, el isi va gasi de lucru in alta parte, fiind si nevoit s-o faca. Acest fenomen s-a intamplat in Romania, dupa Revolutie, cand in urma falimentului multor intreprinderi de stat au plecat milioane de oameni peste hotare, la munca. In Spania,Italia etc.

Pe cand taranul, mai ales in vremurile vechi, era cel mai puternic legat, inclusiv sufleteste, de pamantul pe care il lucra si care il hranea. Conceptia D-lui. Coposu legata de nationalitate nu este una nici fascista si nici crestina, atata vreme cat vorbeste despre „vointa destinului”. Ci se vrea una taraneasca, dupa patura sociala pe care o reprezinta partidului dansului. Cu alte cuvinte, trebuia o conceptie apropiata de viziunea taranului – Dl. Coposu asta a incercat sa faca.

Spre exemplu: „Naţiunea este alcătuirea socială a celor care sînt legaţi prin atributul naşterii lor” este mult mai aproape de viziunea unui taran legat de glie. Sa nu uitam ca inca din Evul Mediu, o lunga perioada de timp, taranul, desi lipsit de drepturi – adica iobagul – era legat de pamant de catre stapanire, daca vreti intr-un mod, hai sa-i zic asa, juridic. Taranul nu se gandea ca s-ar putea sa plece sa lucreze in Spania si sa devina cetatean spaniol. Cu atat mai putin pe vremea aceea, sa se considere european in sensul de azi al cuvantului. Ideologia PNT in aceasta privinta – cea a nationalitatii – trebuia, fireste, sa fie apropiata de felul de a gandi al taranului, pentru ca PNT pe acestia ii reprezenta, mai ales ca ar fi trebuit sa gaseasca si solutii la diversele probleme legate de mediul rural, foarte mare in Romania acelor vremi. Pe de alta parte era si un partid national, dar, observati, taranesc. Cu alte cuvinte, elementul national fundamental si definitoriu era taranul. Nu muncitorul, nu orasanul, nu omul de afaceri etc. Ci taranul, ca de asta i se zicea National-Taranesc.

Dl. Calinescu ar fi trebuit sa observe aceste nuante si sa nu se grabeasca cu etichetarile pentru ca de la Coposu la Alexandru Vaida-Voievod, ca sa dau un exemplu, e cale lunga. Frontul Romanesc trebuie sa-l consideram ca diferit fata de PNT. Este adevarat ca Alexandru Vaida-Voievod si al sau Front Romanesc s-au rupt din PNT, dar asta nu inseamna ca au pastrat si doctrina PNT. Ci au migrat catre fascism, antisemitism, iata, economic, desi sustineau monarhia. Totusi, Corneliu Coposu a reprezentat PNT, nu altceva, din cate stiu.

Sigur, astfel de polemici sunt normale in vremuri normale. Intr-o democratie, evident ca e normal sa polemizezi si chiar e de dorit. Numai ca vremurile de atunci nu erau unele normale. Iar comunismul care se instaura atunci a fost adus de tancurile sovietice.

Rusii nu ne-au furat doar pamanturile, impiland populatia romaneasca majoritara din Basarabia si Bucovina de Nord, dar ne-au adus si ateismul, si comunismul cu toate crimele sale.

decembrie 8, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii