Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Au trait linistiti pana la adanci batranete…

Revista 22

Călăul Mihail Patriciu

Liviu Plesa

Un profil al comandantului Securității Cluj din anii consolidării comunismului

 Nu sunt multe cazurile în care crimele Securității au fost consemnate în documente. Ca orice poliție secretă a unui stat totalitar, Securitatea a încercat să-și acopere cât mai bine urmele. Excepții au fost cazurile în care excesele au fost atât de mari, încât până și autoritățile comuniste au fost obligate să declanșeze anchete. Astfel, ne-au rămas mărturii de neprețuit despre abuzurile din închisori și colonii de muncă sau despre torturile și execuțiile sumare comise de Securitate. Ca urmare a unei astfel de anchete, știm mai multe și despre Mihail Patriciu, șef al Securității în regiunea Clujului, faimos pentru numeroasele crime în care a fost implicat. Cazul Patriciu este interesant pentru că devoalează metode de acțiune ale Securității și pretextele legale folosite pentru ștergerea urmelor.

Încă de tânăr, Mihail Patriciu și-a des­co­perit vocația ideologică. Evreu la origine (născut la 19 ianuarie 1909, în Năsăud, pe numele său real Grünsperger sau, după une­le opinii, Weiss), a lucrat o vreme ca pă­lărier în localitate, dar nu acesta era ti­pul de biografie care îi convenea. A aderat timpuriu la PCR, activând în ilegalitate. În 1937, a făcut parte din grupul de co­mu­nişti români care s-au înscris voluntari în Brigăzile Internaţionale pentru a lupta în Spania. Contactul cu duritatea metodelor promovate de agenţii sovietici pentru men­­ţinerea purităţii ideologice a com­ba­tanţilor îi va marca activitatea viitoare, el fiind con­vins că doar măsurile extreme pot să ducă la înfrângerea adversarilor şi înă­bu­şirea oricăror forme de protest. După vic­toria lui Franco, s-a refugiat, ală­turi de cei­lalţi luptători, în Franţa, unde a fost în­chis în lagărele Gurs şi Argèles-sur-Mer.

În aprilie 1941, a evadat din lagăr îm­pre­ună cu mai mulţi comunişti români, vii­tori lideri ai partidului și ofiţeri superiori de Securitate (Constantin Doncea, Mihail Florescu, Valter Roman, Konrad Adorian, Wilhelm Einhorn ş.a.). Dacă unii dintre aceştia au luat drumul Moscovei, în­tor­cându-se în ţară cu Ana Pauker, Patriciu a ajuns la Paris, de unde a fost încadrat în rezistenţa comunistă franceză (Le Ma­quis). A luptat contra naziştilor până în 1944, când a revenit în România împreună cu Mihail Florescu (Iancu Iacobi), viitorul şef al Direcţiei Propagandă a Armatei şi mi­nistru al Industriei Chimice timp de pes­te 20 de ani.

„Bandiţii au fost executaţi“

Apropiat de Teohari Georgescu (ministru de Interne între 1945-1952) şi apreciindu-i-se experienţa de combatant, în aprilie 1945 Pa­triciu a fost numit în fruntea Ins­pec­to­ratului Regional de Poliţie Cluj. În primii ani de activitate, până la consolidarea pu­terii comuniste, Patriciu nu s-a remarcat prin ceva anume, el îndeplinind con­şti­in­cios, dar fără exces de zel, directivele con­du­cerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). De exemplu, în timpul grevei stu­denţilor din Cluj (mai-iunie 1946), a dat do­vadă de moderaţie.

După înfiinţarea Securităţii, în 1948, Pa­triciu şi-a păstrat funcţia de conducător al aparatului represiv din regiunea Cluj. Dar acum contextul intern s-a schimbat, iar regimul a declanşat asaltul asupra tu­turor categoriilor politice, sociale, eco­no­mice şi religioase percepute ca adversare, dorind să-şi supună rapid şi total întreaga societate românească.

Prin urmare, Patriciu a considerat şi el că a trecut vremea metodelor laxe practicate în intervalul 1945-1948. Transpunându-şi intenţiile în practică, a devenit rapid ofi­ţerul de Securitate cu cele mai multe asa­sinate la activ. Ţintele sale predilecte au fost liderii şi membrii grupurilor de re­zis­tenţă armată din Munţii Apuseni, precum şi ţăranii înstăriţi („chiaburii“) care se îm­potriveau colectivizării şi cotelor obli­ga­to­rii. Ordinele sale au fost îndeplinite cu pre­cădere de către cpt. Kovács Mihail, mr. Briceag Nicolae şi cpt. Mihaly Alexandru, şefii Securităţii din judeţele Turda, Someş şi Mureş subordonați direct lui Patriciu.

În toamna anului 1948, Patriciu le-a dat instrucţiuni concrete acestor subordonaţi privind modul de operare împotriva „duș­manilor“ regimului. Patriciu i-a avizat pe subalternii săi şi de faptul că rapoartele ce se întocmeau după acţiunile de ucidere a re­zistenţelor trebuiau falsificate, el afir­mând că „în scriptele noastre nu trebuie să aibă urme faptul că bandiţii au fost executaţi“.

„Dai cu el de pământ şi raportezi că a vrut să fugă“

În perioada 1948-1949, în Munţii Apuseni activau numeroase grupuri de rezistenţă armată, ce constituiau o problemă pre­santă pentru Securitate şi regim, astfel încât Patriciu a luat măsuri represive ex­treme pentru a le anihila cât mai rapid, dar mai ales pentru a determina populaţia să nu le mai susţină. În noiembrie 1948, după capturarea grupului Andrei Meşter, din Valea Ponorului, el i-a ordonat cpt. Kovács să-l ia din arest pe liderul grupării şi să-l ucidă: „am primit ordin verbal de la tov. col. Patriciu: «pui în maşină, duci lângă comuna lui natală, dai cu el de pă­mânt şi raportezi că a vrut să fugă şi a sărit asupra organelor noastre când am vrut să mergem cu el să arate că unde este armamentul ascuns»“.

Iar cum conducerea Securităţii s-a de­cla­rat întru totul de acord cu aceste metode, Patriciu a trecut rapid la comiterea de asasinate pe scară largă: în noaptea de 23/24 iunie 1949 au fost executaţi Leonida Bodiu şi alte două persoane, membri ai organizaţiei Garda Albă; la 7 octombrie 1949 a fost ucis Gheorghe Gheorghiu-Mă­răşeşti, împreună cu alte trei persoane, mem­bri ai organizaţiei Cruce şi Spadă; pentru a culmina în zilele de 2 şi 5 aprilie 1950, când au fost luaţi din penitenciar şi asasinaţi într-un loc necunoscut nu mai puţin de 12 membri ai organizaţiei Dabija.

Comiterea unor asasinate de o asemenea anvergură nu avea cum să fie ordonată de către Patriciu fără acordul şefului Se­curităţii, Gheorghe Pintilie, care nici el nu putea să treacă la fapte fără asentimentul conducerii Partidului Muncitoresc Român şi al consilierilor sovietici din Securitate. Uciderea unor lideri ai rezistenţei armate a fost decisă la centru, iar în acea perioadă execuţii sumare au fost comise şi de către Securitatea din Timişoara sau Constanţa, toate fiind în prealabil aprobate nominal de conducerea Securităţii.

„Trebuiesc împuşcaţi pe loc“

Spre deosebire însă de ceilalţi şefi de Se­curitate, col. Patriciu a considerat că di­rectivele concrete în cauză nu constituiau altceva decât un model de acţiune, astfel încât a luat iniţiativa şi a dispus de la sine putere asasinarea mai multor opozanți din regiunea Cluj. Cpt. Mihaly preciza că Pa­triciu le-a spus foarte clar faptul că „fu­garii care se găsesc în munţi şi vor fi prinşi cu arme asupra lor trebuiesc îm­puşcaţi pe loc“.

Printre primele victime s-a numărat Cons­tantin Vodă din com. Bistra, supranumit „Regele Munţilor“, cunoscut opozant al re­gimului, dispărut de la domiciliu. După ce a fost prins de către Securitate, întrucât fap­tele acestuia nu garantau obţinerea unei condamnări în instanţă, Patriciu i-a cerut cpt. Kovács să-l ia din arest şi să-l împuşte în munţi, operaţiune înfăptuită în noaptea de 6/7 august 1949, în timpul unei acţiuni contra unui membru al or­ganizaţiei Diamandi. Conform cpt. Ko­vács: „În acea noapte, banditul Marc Victor a fost atras în cursă, împuşcat (…) iar dimineaţă a fost adus la faţa locului banditul din Bistra, Vodă Costică, îm­puş­cat şi am raportat că a murit în acţiune, deci raportul a fost denaturat, conform or­dinului primit din partea tov. colonel Patriciu“.

A trecut apoi la membrii şi gazdele gru­pului Diamandi. La 6 septembrie 1949 au fost ucişi Gheorghe şi Ilie Ilea, tată şi fiu. Cpt. Kovács arăta că a primit următorul ordin de la Patriciu: „la noapte pui pe ei în maşină, duci în marginea comunei şi trânteşti de pământ şi raportezi că du­cându-i acasă să arate unde era ascuns armamentul la un moment dat au sărit amândoi asupra organelor noastre, cău­tând să-i dezarmeze, unde au fost îm­puşcaţi“. Prin acelaşi procedeu au fost ucişi în următoarea lună alţi patru mem­bri ai organizaţiei Diamandi. De ase­menea, Securitatea din Gherla a îndeplinit ordinul de a-i executa pe doi membri ai organizaţiei Partizanii Regelui Mihai.

„Să ştie toţi acei care nu predau cotele că vor păţi aşa“

După distrugerea majorităţii grupurilor de rezistenţă din zonă, Patriciu şi-a îndreptat atenţia asupra ţăranilor ce se împotriveau colectivizării şi cotelor obligatorii. El le-a explicat subordonaţilor că în acest caz vic­timele trebuiau alese cu grijă, fiind ex­clu­să uciderea ţăranilor săraci, cei vizaţi fiind chiaburii. Patriciu a dat astfel un sens con­cret luptei de clasă: „Să căutăm pe ade­văratul duşman şi să lovim fără cruţare în acesta (…) să se ia măsurile cele mai drastice contra acelor care caută să sa­boteze măsurile luate de partid şi gu­vern, fiind atenţi ca să lovim în duş­ma­nul principal“.

Cpt. Kovács arăta că în iulie 1949 a fost chemat la Patriciu, „unde am fost instruit în problema chiaburilor, unde şi când tre­buie să dau cu ei de pământ şi să trântim la pământ şi să raportăm că a vrut să fugă sau să dezarmeze organele noastre“. Mr. Briceag declara şi el că Pa­triciu „a dat dispoziţie că dacă un chia­bur va face agitaţie să fie împuşcat acolo pe loc, ca să ştie toţi acei care ar în­drăzni să nu predea cotele că vor păţi aşa“.

Iar Kovács a trecut rapid la fapte, uci­gân­du-l pe Cuc Mihai din com. Cianu Mare, „conform ordinului verbal al tov. col. Patriciu «la noapte pui în maşină, duci la marginea comunei şi trânteşti la pă­mânt şi raportezi că a fugit banditul, aţi tras după el»“.

Dar cum în 1950 rezistenţa faţă de colec­tivizare s-a amplificat, Patriciu a con­si­derat că doar generalizarea operaţiunilor de asasinare putea asigura succesul par­tidului în problema agrară. El a ţinut mai multe şedinţe de prelucrare cu şefii com­partimentelor din subordine, în care – du­pă ce i-a criticat că „lucrează prea moa­le“ – le-a cerut să treacă fără ezitare la împuşcarea a unu-doi chiaburi din fiecare comună unde colectivul întâmpina greu­tăţi. Conform lui Kovács, Patriciu le-a spus că „«în acele comune unde avem astfel de cazuri, unul sau doi putem să trântim la pământ», ceea ce însemna la dânsul să fie împuşcaţi (…) numai de un singur lucru să îngrijim «să fie chiabur şi să aibă gâtul gros», arătând cu mâna di­mensiunea gâtului“. Pentru ca efectul asupra populaţiei să fie maxim, cei ucişi tre­buiau îngropaţi de ceilalţi chiaburi din sat.

Pe baza acestor dispoziţii, un val de crime s-a dezlănţuit asupra satelor din regiunea Cluj: cpt. Mihaly a executat câte un chia­bur în două comune, cpt. Kovács la fel, iar mr. Briceag a ucis şi el mai mulţi ţă­rani.

Şeful Securităţii din Cluj nu s-a declarat mulţumit cu aceste rezultate şi a cerut am­plificarea acţiunilor, solicitându-le celor din subordine să rezolve toate problemele până la aniversarea zilei de 23 august. Cpt. Kovács s-a conformat şi la 17 august 1950 a împuşcat trei ţărani în com. Bistra. Pa­triciu l-a lăudat pe Kovács în faţa ce­lorlalţi şefi de compartimente, dându-l ca exemplu.

„Nimeni să nu ştie şi să nu afle“

Dar numărul foarte mare de crime comise într-un timp atât de scurt şi mai ales am­ploarea tot mai mare pe care o luau asa­sinatele (de la una-două persoane se ajun­sese la grupuri de ţărani) au pus pe gân­duri chiar şi conducerea Securităţii. Pro­blema era că atât de multe crime erau şi dificil de muşamalizat, ele căpătând deja aspectul unor execuţii în masă. La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite. Patriciu însă nu s-a sinchisit prea mult, cerându-le subalternilor doar să dea do­vadă de mai mare atenţie: „în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (…) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau pro­ce­dura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.

Cu toate acestea, şefii Securităţii i-au in­ter­zis lui Patriciu să mai ucidă, trans­fe­rându-l apoi la conducerea Direcţiei re­gionale Braşov. Era oricum o perioadă în care foştii luptători din Spania erau priviţi cu circumspecţie, Stalin bănuind că cea mai mare parte dintre ei fuseseră recrutaţi ulterior de serviciile de spionaj capitaliste. În aceeași perioadă, s-au înregistrat și pri­mele măsuri staliniste de marginalizare a evreilor din aparatul de partid și de stat. La nivelul temutei Comisii a Controlului de Partid a fost creat un sector ce analiza bio­grafiile şi activitatea voluntarilor ro­mâni. Unii dintre aceştia, precum Valter Roman, au fost trecuţi în funcţii de o im­portanţă mai redusă. Patriciu a fost totuși menajat, pentru că loialitatea faţă de re­gim nu era pusă la îndoială și, în plus, be­neficia de susţinerea lui Teohari Geor­gescu.

O bătrânețe liniștită

Cariera lui Patriciu în Securitate a luat sfâr­şit odată cu îndepărtarea protectorului său, Teohari Georgescu, din conducerea par­tidului şi a MAI. În iulie 1952, a fost destituit şi trecut în rezervă. Noua con­ducere a ministerului nu mai avea în­cre­dere în acei ilegaliştii consideraţi apropiaţi grupului deviatorilor de dreapta (o soartă similară cu cea a lui Patriciu a avut-o şi un alt evreu fost luptător în Spania şi Fran­ţa, col. Adorian Konrad, şeful Direcţiei Pro­pagandă şi Agitaţie din MAI). În plus, implicarea lui Patriciu în acte represive de amploare argumenta faptul că vechea con­ducere a ministerului acoperise sau chiar ordonase aceste abuzuri, fiind vinovată aşadar de deviere de dreapta.

Peste câţiva ani, partidul a apelat însă ia­răşi la el şi, având nevoie de o mână forte la Uzinele Metalurgice Reşiţa, l-a numit di­rector general al întreprinderii. S-a re­marcat şi aici prin stricteţea pe care o im­punea angajaţilor în îndeplinirea sar­ci­ni­lor.

Nu va sta mult în această funcţie, pre­ferând să se retragă la Cluj ca un paşnic pensionar. Nici măcar Plenara din aprilie 1968, când au fost devoalate multe dintre crimele comise de Securitate, nu-l va afec­ta în vreun fel. Majoritatea vorbitorilor şi-au îndreptat tirul acuzaţiilor spre mr. Bri­ceag, omiţându-se faptul că acesta nu fă­cuse altceva decât să execute ordinele pri­mite de la Patriciu. Singurul lucru ce i s-a imputat a fost comportamentul dur pe care-l avusese faţă de propriii subordonaţi (fiind notoriu că nu ezita să aplice corecţii fizice umilitoate acelor angajaţi ce nu-i în­deplineau întocmai dispoziţiile). Numărul foarte mare de asasinate a fost trecut sub tăcere. A decedat liniştit la o vârstă îna­intată, în anul 1996, la Cluj, fără a avea cu absolut nimic de suferit nici după căderea regimului comunist.

LIVIU PLEŞA (CNSAS)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

De remarcat cum acesti criminali ai regimului comunist, criminali ce ar putea fi invinuiti de crime impotriva umanitatii, au trait linistiti si dupa iesirea la pensie, murind la fel de linistiti, la varste inaintate, fara a fi deranjati vreodata de ceva sau de cineva sau macar de Justitie!!

Tocmai aceste lucruri, de o monstruozitate ingrozitoare, intamplate in tara asta explica realitatile de acum.

Mihail Patriciu a decedat in 1996 la Cluj. Nu doar ca numarul foarte mare de asasinate ordonat de el a fost trecut sub tacere – o tacere cumplit de criminala!! – dar comunistii, in Plenara din aprilie ’68, nici macar nu l-au atins sau acuzat de ceva.

Traian Basescu a condamnat comunismul la sfarsitul lui 2006. Trecusera 17 ani de la Revolutia din Decembrie 1989. Iar Corneliu Vadim Tudor si PRM au facut tot posibilul sa compromita aceasta istorica condamnare a comunismului si a crimelor comunismului.

Nu doar ca nu a exista o veritabila Justitie de Tranzitie prin aplicarea Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, dar ceea ce e cel mai monstruos referitor cel putin la comunismul romanesc este ca s-au trecut sub tacere, ca si cum nu s-ar fi intamplat, ca si cum toate ar fi fost bune si frumoase, crime impotriva umanitatii si s-au trecut sub tacere, intentionat sau nu, si dupa Revolutie. Eu cred ca mai degraba intentionat!

Basescu a condamnat comunismul si imediat a fost acuzat ca vrea sa obtina avantaje politice, foloase necuvenite, n-asa? 😉 Pentru ca a condamnat comunismul, sa retinem lucrul asta!! Ca daca n-ar fi facut-o, daca ar fi stat in banca lui, era ok, era baiat bun! Lucrul asta arata cat de mare a fost dimensiunea criminala a comunismului, prin faptul ca s-a prelungit si in istoria recenta. Pentru ca unii au dorit sa impiedice sau sa ia in derizoriu condamnarea comunismului de catre Presedinte, de catre Statul Roman. Ca in continuare sa fie trecute sub tacere crimele comunismului si criminalii care le-au comis. Este incredibila cardasia unora cu niste criminali ce oriunde in lumea civilizata ar fi fost condamnati pentru crime impotriva umanitatii.

Nu stiu daca reusim si acum sa constientizam ce a insemnat din punct de vedere moral lucrul asta: acest Mihail Patriciu a trait pana nu chiar demult ca un batranel onorabil ce, probabil, isi ducea nepotii in parc, ii lua pe genunchi si se juca cu ei, de ai fi zis ca e cel mai bland si cumsecade om de pe pamant. Cand, de fapt, era un om ce a ordonat executii in masa care au reusit sa sperie chiar partidul comunist din care facea parte!!

Multa vreme conducerea politica a acestei tari, alienand societatea romaneasca, nu doar ca a admis sa se desfasoare in tara asta crime impotriva umanitatii dar i-a si tolerat pe criminalii care au savarsit aceste crime ca si cum ar fi fost niste oameni foarte de treaba! Si nu doar ca i-a tolerat, dar le-a mai dat si salarii si pensii grase, conditii de viata excelente, pe care un om cinstit din tara asta nu le avea.

Uitati-va cata fuga de raspundere si minciuna era in caracterul acestui om:

„La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite. Patriciu însă nu s-a sinchisit prea mult, cerându-le subalternilor doar să dea do­vadă de mai mare atenţie: „în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (…) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau pro­ce­dura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.”

Astfel de oameni au fost cinstiti in Romania comunista si lasati in pace dupa prabusirea comunismului.

Condamnarea comunismului s-a facut de abia la sfarsitul anului 2006. Eu cred ca si acum unii dintre ei sunt bine-mersi. I-au luat la intrebari pe vreo 2 – Alexandru Visinescu si Ion Ficior – dar foarte tarziu. Si acestia au trait bine-mersi multa vreme dupa Revolutie. Insa ce a facut acest Mihail Patriciu mi se pare de o gravitate mult mai mare decat faptele grave, fara indoiala, a celor doi la un loc pentru ca a fost creierul care a pus la cale si a ordonat ucideri in masa ce au speriat chiar Securitatea!!!

In Romania, un astfel de om a dus-o foarte bine.

A trait linistit pana la adanci batranete.

Reclame

noiembrie 27, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 33 comentarii

Amalgam…

… cu doua stiri din Evenimentul Zilei si doua din Romania Libera, care mi-au atras atentia si pe care le voi expune…

Pe scurt

MIŞCĂRI SPECTACULOASE în BOR: se întăreşte Mitropolitul Ardealului, unul din favoriţii Patriarhului Daniel

Martin Schulz, președintele PE, către premierul Viktor Orban: Nu ne luați drept idioți

Franţa provoacă o ruptură în sânul NATO criminalizând negarea genocidului armean

Monarhiile din Golf îşi retrag observatorii din Siria şi cer sprijinul Consiliului de Securitate al ONU

Iata ca am dat peste un alt articol interesant, pe care il pun tot aici, mutand centrul de greutate al amalgamului pe zona Orientului Mijlociu:

Americanii îşi sporesc prezenţa militară în Golf

Iata ce se arata printre altele:

„Miniştri de Externe ai celor 27 au convenit ieri să impună un embargou împotriva produselor petroliere iraniene ca sancţiune împotriva programului nuclear al Teheranului. Decizia vine a doua zi după ce şase nave conduse de portavionul USS Abraham Lincoln au trecut ieri prin strâmtoarea Ormuz în Golful Persic.

Printre măsurile anunţate se numără interzicerea imediată a tuturor contractelor noi de import de petrol iranian şi încheierea celor existente până la 1 iulie. În plus au fost adoptate sancţiuni suplimentare împotriva Băncii Centrale iraniene şi a cel puţin unei alte bănci.

Europenii ca în acest fel să forţeze regimul de la Teheran să revină la negocierile privind programul nuclear iranian şi să evite, în acest fel un nou conflict armat în Orientul Mijlociu. Potrivit New York Times, însă, oficialii de la Washington sunt sceptici că această duritate regăsită în special de către Franţa şi Germania va avea efectul dorit. Asta nu înseamnă însă că americanii nu salută cu entuziasm decizia luată de UE pentru că Statele Unite se află în an electoral iar ultimul lucru pe care şi-l doreşte preşedintele Obama este un nou conflict în Golf.

Câlcâiul lui Ahile, din nou Grecia

Pe de altă parte, nu este sigur că embargoul va funcţiona. La vremea lui, Irakul lui Saddam Hussein a speculat eficient golurile din embargoul ONU iar petrolul irakian şi-a găsit drumul spre ţări europene precum Italia sau Franţa. Şi în cazul embargoului împotriva Iranului există mai multe puncte slabe, cel mai important fiind că nu toate ţările europene importă aceeaşi cantitate de petrol iranian, ca unele vor fi afectate mai serios iar altele deloc. Uniunea Europeană importă în ansamblu aproximativ 20% din petrolul iranian dar distribuţia este disproporţionată. Astfel, ţările nordice cumpară cantităţi nesemnificative sau deloc petrol iranian în vreme ce aprovizionarea Spaniei şi Italiei vor fi afectate serios. Dar ţara europeană care este dependentă absolut de petrolul iranian este Grecia. Mai mult, Grecia beneficiază de aranjamente financiare extrem de avantajoase pentru importurile de petrol iranian – preţ mic, şi eşalonări de plăţi – la care, în actualele condiţii de criză nu poate renunţa. Din acest motiv, Grecia a cerut o amânare a embargoului până în octombrie dar nu a obţinut decât un angajament că pănă la 1 mai se va realiza o revizuire a măsurilor adoptate. Dar dacă Grecia nu va obţine compensaţii care să acopere pierderile cauzate de embargo, este foarte posibil să dezerteze din grupul european pentru simplul motiv că nu poate achita nota de plată pentru importurile de petrol.”

Si intr-o cu totul alta ordine de idei…

Nominalizări la Oscar 2012. Vezi ce surprize au apărut

Mai marim amalgamul cu un update 🙂 .Adevarul e ca se intampla multe in lume. Si aflam lucruri foarte interesante:

Romania Libera:

Media pro-Putin îl atacă pe ambasadorul SUA la Moscova: Michael McFaul e „implicat în intrigi şi conspiraţii“

In articol, printre altele, se arata ca:

„Încă din a doua sa zi de muncă, Michael McFaul, noul ambasador al Statelor Unite în Rusia şi arhitectul programului de „resetare“ a relaţiilor dintre cele două ţări, a făcut cunoştinţă cu stilul agresiv al jurnaliştilor ruşi – şi cu paranoia acestora.

Presei pro-guvernamentale sau de stat din Rusia nu i-au trebuit mai mult de 48 de ore de la intrarea în funcţie a lui Michael McFaul pentru a îl ataca pe acesta cu o ferocitate la care americanul probabil că nu se aştepta. Dacă prima sa activitate în funcţie – o întâlnire cu mai mulţi oficiali ruşi, care a avut loc în cadrul vizitei la Moscova a vicesecretarului de Stat William Burns, nu s-a bucurat de prea mult răsunet, cu atât mai mare a fost vuietul media moscovite când, în cea de-a doua zi de muncă a lui McFaul, acesta a primit la sediul ambasadei mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei şi ai societăţii civile. Deşi şi această întâlnire a făcut parte din programul lui Burns, televiziunile şi presa au dezlănţuit atacuri furibunde la adresa lui McFaul.

Un biet expert în promovarea democraţiei

Astfel, Mihail Leontev, un analist al televiziunii de stat Kanal 1, a întrebat retoric dacă McFaul, autorul cărţii „Revoluţia neterminată din Rusia. Schimbarea politică de la Gorbaciov la Putin”, a venit în Rusia „pentru a lucra în specialitatea sa, şi anume terminarea revoluţiei”, după cum relatează cotidianul american The Washington Post. „McFaul nu este expert în Rusia, ci doar în promovarea democraţiei”, a continuat Leontev, sugerând mai târziu că Institutul Naţional pentru Democraţie, pentru care McFaul a lucrat în anii ’90 în Rusia, era „cunoscut drept foarte apropiat serviciilor secrete americane„.

O zi mai târziu, Alexei Puşkov, moderatorul unei emisiuni de televiziune şi totodată şeful Comitetului Parlamentar pentru Afaceri Externe, a avertizat în emisiunea sa că McFaul ar putea să piardă „privilegiul” de a se întâlni cu oficiali ai guvernului în cazul în care va fi văzut drept un aliat al opoziţiei.

Nici presa scrisă nu a fost mai îngăduitoare cu ambasadorul american, un editorialist al cotidianului Izvestia scriind că numirea lui McFaul este o întoarcere în secolul 18, când „participarea unui ambasador la intrigi şi conspiraţii de curte era la ordinea zilei”.

McFaul: „O să fie distractiv!”

Pentru McFaul, atacurile presei nu sunt primul său contact cu modul relativ violent de discuţie practicat uneori în Rusia; conform departamentului de ştiri al Universităţii Stanford, în 1994, în timp ce îşi completa doctoratul, McFaul a fost înfierat verbal de neo-fascistul Vladimir Jirinovski într-un discurs al acestuia din parlamentul rus. Două zile mai târziu, un necunoscut a tras un glonţ prin geamul biroului lui McFaul din campusul de la Stanford.” (subl.mea)

Datoria publică a Marii Britanii a depăşit pragul de 1.000 miliarde de lire sterline

In articol se arata ca:

„Datoria publică a Marii Britanii a depăşit la sfârşitul anului trecut pentru prima dată pragul de 1.000 miliarde de lire sterline şi scoate în evidenţă dificultăţile administraţiei britanice în încercarea de a reduce datoria, în contextul semnelor tot mai puternice că economia reintră în recesiune, potrivit Mediafax.

Chiar dacă guvernul a împrumutat în decembrie 13,7 miliarde de lire sterline, cu 2 miliarde de lire mai puţin ca în aceeaşi perioadă a anului trecut, datoriile totale, excluzând costurile salvării sectorului financiar, au urcat la 1.004 miliarde de lire (1.206 miliarde de euro), potrivit Reuters. Suma este cea mai mare începând din 1993, când au început să fie înregistrate date, şi echivalează cu 64% din PIB.

Împrumuturile guvernului britanic s-au situat în decembrie sub aşteptările analiştilor, de 14,9 miliarde de lire.

Economiştii au avertizat că finanţele publice s-ar putea afla sub presiune în cele trei luni rămase până la încheierea actualului an financiar, întrucât creşterea mai slabă reduce veniturile din taxe şi majorează cheltuielile cu beneficii sociale.

Autrorităţile britanice vor anunţa, miercuri, o contracţie de 0,1% pentru trimestrul al patrulea al anului trecut, iar economiştii anticipează o continuare a contracţiei în primele trei luni din acest an.” (subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

ianuarie 24, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tensiuni…

Romania Libera:

Conflict pe tema genocidului armean: Turcia ameninţă Franţa

Se arata ca:

„După ce Adunarea Naţională a Franţei a adoptat o lege conform căreia negarea genocidului comis de trupele turceşti împotriva armenilor va fi pedepsită cu un an de închisoare şi 45.000 de euro, guvernul turc a anunţat retragerea ambasadorului său de la Paris şi a oprit cooperarea militară cu Franţa.

Şi după aproape 100 de ani, genocidul armean este în continuare un subiect tabu pentru oficialii turci – cu atât mai mult atunci când este adus în discuţie de reprezentanţii unui stat străin. Deşi 22 de ţări, printre care se numără Rusia şi mai multe state membre ale Uniunii Europene, au recunoscut oficial masacrul în care au fost ucişi 1,3 milioane de oameni drept genocid, guvernul turc continuă să îl numească „tragicul eveniment”. În Franţa, genocidul a fost recunoscut încă din 2001 – însă până acum legea avea doar un aspect simbolic; spre deosebire de genocidul comis de regimul nazist asupra populaţiei evreieşti din Europa, negarea genocidului armean nu avea statutul de crimă.

După ce a fost adoptată de Adunarea Naţională, legea va fi supusă la vot şi în Senat – unde ar putea fi însă oprită de reprezentanţii Partidului Socialist; aceştia au criticat-o drept o manevră politică a preşedintelui Nicolas Sarkozy.

Rugămintea lui Aznavour

Într-adevăr, un asemenea motiv nu poate fi exclus: în Franţa trăiesc circa 500.000 de persoane cu origini armeneşti, iar cel mai cunoscut reprezentant al acestora este cântăreţul Charles Aznavour – un bun prieten al soţiei preşedintelui, Carla Bruni-Sarkozy. Conform cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, în cursul unei călătorii efectuate împreună cu Nicolas Sarkozy în octombrie în Armenia, Aznavour a obţinut de la acesta promisiunea că va susţine proiectul de lege privind genocidul armean. Oricum, Nicolas Sarkozy nu este considerat un prieten al Turciei, după cum constată publicaţia germană Der Spiegel: adversitatea sa împotriva aderării statului otoman la Uniunea Europeană este binecunoscută, iar într-un discurs ţinut în timpul recentei sale vizite la Erevan, preşedintele francez a cerut Turciei să se uite „în ochii propriei istorii” şi să recunoască genocidul armean.

Totodată, şi Valerie Boyer, parlamentarul care a introdus proiectul de lege, ar putea fi suspectată că a acţionat şi în interes propriu: cercul electoral pe care îl reprezintă se află în sudul Franţei, într-o regiune în care comunitatea armenească deţine o importantă influenţă politică. Referindu-se la protestele puternice ale Turciei, Boyer a declarat, conform publicaţiei Businessweek, că este şocată de faptul că, „într-un moment în care Turcia bate la uşa Europei, această ţară importantă îşi încurajează cetăţenii să protesteze împotriva propunerii de lege”.

Presiunile Turciei, fără rezultat

Într-adevăr, guvernul turc a făcut de mai multă vreme presiuni asupra Franţei să renunţe la adoptarea legii. Într-o scrisoare trimisă de către premierul turc Recep Tayyip Erdogan lui Nicolas Sarkozy, preşedintelui francez i se atrăgea atenţia că relaţiile turco-franceze ar putea suferi o ruptură ireparabilă. Totodată, două delegaţii din Turcia, una compusă din membri ai Parlamentului, cealaltă din reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, au vizitat Parisul săptămâna trecută, încercând să schimbe, în ultimul ceas, decizia parlamentarilor francezi.

„Sistemul politic francez nu se uită la situaţia care trebuie”, a afirmat, conform Businessweek, Volkan Bozkir, şeful comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului turc; „în loc să se gândească la Turcia anului 2001 sau 2006, când economia nu era atât de înfloritoare, ar trebui să vadă Turcia de astăzi”. Ameninţarea voalată a fost repetată şi de preşedintele Camerei de Comerţ a Turciei, Rifat Hisarciklioglu, care a avertizat Parisul că adoptarea noii legi ar putea aduce „pagube mari şi consecinţe grave pentru ambele state”, după cum relatează FAZ. Ministerul de Externe al Franţei a avertizat, la rândul său guvernul de la Ankara că discriminarea unor companii din Uniunea Europeană ar putea periclita relaţiile Turciei cu aceasta.

Airbus şi Renault ar putea fi afectate de criză

O eventuală penalizare, tacită sau nu, a companiilor franceze care operează în Turcia, ar putea avea efecte semnificative asupra acestora: conform Businessweek, valoarea schimburile bilaterale dintre cele două ţări se ridică la 20 miliarde de dolari. De altfel, Volkan Bozkir nu s-a sfiit să amintească acest lucru.  „Există oportunităţi pentru expansiunea cooperării noastre, mai ales în domeniile energiei şi aviaţiei”, a declarat acesta, adăugând că „dacă un om de afaceri turc are de ales dintre o ţară prietenoasă şi una neprietenoasă, există o psihologie negativă care îi poate afecta alegerea”.”

Premierul turc acuzã Franţa cã a comis un „genocid” în Algeria

Urmeaza ceva foarte tare:

Turcia avertizeaza SUA in legatura cu o recunoastere a genocidului armean

Iata ce arata articolul:

„Relatiile dintre Turcia si Statele Unite si apropierea turco-armeana vor avea de suferit in cazul in care Congresul american va vota un text prin care sa recunoasca drept genocid masacrarea armenilor in timpul Imperiului Otoman, a avertizat luni Ministerul turc de Externe, citat de AFP.

Avertismentul intervine in conditiile in care Comisia de externe a Camerei Reprezentantilor urmeaza sa se reuneasca saptamana aceasta pentru a discuta de o rezolutie in acest dosar. „Asteptam din partea comisiei (…) sa respinga proiectul de rezolutie, care va submina relatiile dintre Turcia si Statele Unite si va provoca o intrerupere a eforturilor pentru o normalizare a relatiilor dintre Turcia si Armenia”, afirma ministerul intr-un comunicat citat de NewsIn.

„Vrem sa credem ca membrii comisiei sunt constienti de daunele pe care proiectul lor de rezolutie le va provoca eforturilor de pace si de stabilitate in Caucazul de Sud si ca vor actiona in acest sens cu responsabilitate”,adauga documentul. Chestiunea genocidului armean este un camp minat din punct de vedere diplomatic. Administratia americana s-a abtinut deocamdata sa adopte acest termen, pentru a nu deteriora relatiile cu Turcia, membra NATO si aliat privilegiat al Washingtonului in Orientul Mijlociu.

Presedintele american Barack Obama, care a promis in timpul campaniei electorale sa recunoasca genocidul armean, a renuntat sa mai foloseasca acest termen, in conditiile in care Statele Unite sustin eforturile in curs pentru o normalizare a relatiilor dintre Turcia si Armenia, care nu au relatii diplomatice si a caror frontiera comuna este inchisa.

Armenii exercita presiuni pentru a fi recunoscut drept genocid masacrele si deportarile care, intre 1915 si 1917, s-au soldat cu moarea a peste 1.500.000 dintre ei. Turcia recunoaste ca intre 300.000 si 500.000 de armeni au murit, dar nu ca victime ale unei campanii de exterminare, ci in haosul ultimilor ani ai Imperiului Otoman.” (subl.mea)

OSCE, preocupatã de consecinţele legii franceze care pedepseşte negarea genocidului armenilor

Se arata ca:

„Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a criticat legea adoptatã joi de Parlamentul francez care pedepseşte negarea genocidului armenilor, apreciind cã poate criminaliza dezbaterile istorice şi submina libertatea de exprimare, relateazã AFP şi Mediafax.

„Recunosc intenţiile umanitare ale membrilor Adunãrii Naţionale, care au redactat şi susţinut acest proiect” de lege, a declarat reprezentanta OSCE pentru libertatea presei Dunja Mijatovic într-un comunicat.

„Cred însã cã adoptarea finalã a acestor amendamente va genera îngrijorãri serioase privind standardele internaţionale ale libertãţii de exprimare”, a adãugat ea, exprimându-şi dorinţa ca Senatul sã respingã textul.

Ea se teme în principal de „o criminalizare a dezbaterilor istorice publice”, care nu favorizeazã „o mai bunã înţelegere între popoare şi comunitãţile” membre ale OSCE.

Mijatovic se teme de asemenea cã alte ţãri vor imita Franţa şi vor criminaliza anumite luãri de poziţie istorice, cu încãlcarea angajamentelor lor în cadrul OSCE, care vizeazã sã încurajeze discuţia liberã pe teme de interes public.

Deputaţii francezi au aprobat, joi, proiectul de lege privind negarea actelor de genocid, inclusiv a genocidului armean din 1915, în pofida ameninţãrilor Turciei şi a prezenţei a mii de manifestanţi în faţa Adunãrii Naţionale. Textul a fost aprobat prin vot deschis cu o largã majoritate a deputaţilor prezenţi în salã.

Proiectul de lege prevede un an de închisoare şi condamnarea la o amendã de 45.000 de euro pentru orice acţiune de negare publicã a genocidului recunoscut de lege. Franţa recunoaşte douã acte de genocid, cel împotriva evreilor şi cel împotriva armenilor.”

Si iata o prima consecinta:

HotNews

Turcia a acordat Rusiei permisiunea ca South Stream sa-i tranziteze apele teritoriale

Se arata, printre altele, ca:

Turcia a acordat miercuri permisiunea Rusiei ca gazoductul South Stream sa-i tranziteze apele, acesta fiind ultimul element de care Moscova avea nevoie pentru a realiza proiectul de furnizare a gazelor catre Europa, care rivalizeaza cu conducta Nabucco sustinuta de UE, potrivit Reuters.

Proiectul South Stream ar putea surclasa astfel Nabucco, destinat sa reduca dependenta Europei de Rusia prin transportul de gaze din Azerbaidjan si Asia Centrala, si ar permite ocolirea Ucrainei, una dintre principalele rute de tranzit ale gazelor rusesti.

Gazoductul South Stream trebuie sa treaca prin apele teritoriale ale Turciei, care este, de asemenea, participanta la proiectul Nabucco, pentru a ajunge in sud-estul Europei.

„As dori sa multumesc guvernului turc pentru decizia de a autoriza constructia South Stream in zona economica a Turciei”, a declarat premierul Vladimir Putin in cadrul unei ceremonii la Moscova.

Decizia Turciei, unul dintre cei mai mari consumatori pentru gazele rusesti, a fost una neasteptata, de vreme ce in luna noiembrie a anuntat ca nu va prelungi un contract cu Gazprom, pentru 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Ministrul turc al energiei Taner Yildiz a acordat Rusiei permisiunea necesara de a construi conducta prin apele teritoriale turcesti, in timp ce directorul executiv al Gazprom Alexei Miller a declarat ca grupul va extinde doua acorduri pe termen lung care ar putea majora livrarile catre Turcia cu 2 miliarde de metri cubi, la 27 miliarde de metri cubi.

Acestea vor include 3 miliarde de metri cubi care urmeaza sa fie furnizati prin intermediul tronsonului care trece prin Ucraina, Romania si Bulgaria. Initial, Turcia intentiona sa reduca achizitia de gaze prin acesta conducta.

Nu era clar daca Gazprom a facut concesii in schimbul acordului pentru South Stream. Intalnirea dintre directorul Gazprom si ministrul turc al energiei a avut loc marti.

Turcia s-a numarat printre tarile care au cerut, in mod constant, Gazpromului sa reduca preturile la gaze. ” (subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Deteriorarea relatiilor dintre Turcia si Franta nu reprezinta un eveniment de bun augur. S-ar putea deteriora si relatiile Turciei cu SUA, dupa cum reiese din unul din articolele citate. Consecintele pot fi nu numai de ordin economic. Sa nu uitam ca Turcia e tara membra NATO. Cu toate acestea, in urma acestor evenimente, ramane neclar cum s-ar pozitiona aceasta tara in cazul in care va izbucni un razboi in Orientul Mijlociu. Dupa parerea mea, SUA nu ataca Iranul din cauza Rusiei si Chinei, cele doua mari Puteri care stau in spatele Iranului si-i sustin actiunile. China a si avertizat ca va riposta in cazul in care Iranul va fi atacat iar presedintele Dmitri Medvedev spunea nu demult ca, in cazul unui razboi in Orientul Mijlociu in care, posibil, se vor folosi si arme nucleare, vor fi „multe decese” in zona. Desigur, daca ne punem intrebarea ce a vrut sa spuna prin asta, raspunsul trebuie sa fie demn de forta militara a unei mari Puteri precum Rusia… Medvedev atragea atentia ca un atac militar al Israelului asupra Iranului ar putea provoca izbucnirea unui razboi nuclear si un dezastru global… Medvedev a spus clar:

„Daca un conflict de acest fel are loc si va exista un atac, atunci ne putem astepta la orice, inclusiv la folosirea armelor nucleare. Iar atacurile nucleare in Orientul Mijlociu inseamna o catastrofa globala. Multe decese”

Ideologia partidului de guvernamant din Turcia – Justitie si Dezvoltare– al carui lider este premierul Recep Tayyip Erdoğan si din care provine Presedintele acestei tari, Dr. Abdullah Gül, este de natura conservatoare, bazat, totusi, pe liberalismul economic. Interesant este ce spune Wikipedia despre Dl. Recep Tayyip Erdoğan, in special in ceea ce priveste relatiile Turciei cu Israelul si cele cu Rusia:

Israel

Erdoğan paid a state visit to Israel in 2005, bringing along a delegation of businessmen to further economic ties.[43] The President of Israel Shimon Peres addressed the Turkish parliament during a visit in 2007, the first time an Israeli leader had addressed the legislature of a predominantly Muslim nation.[44]

At the 2009 World Economic Forum conference, the debate became heated in relation to the Gaza conflict. Israeli President Shimon Peres responded to Erdoğan’s claims, stating that Turkey would have done the same if rockets had been hitting Istanbul.[45] Erdoğan was interrupted by the moderator while he was responding to Peres. Erdoğan stated: „Mister Peres, you are older than I am. Maybe you are feeling guilty and that is why you are raising your voice. When it comes to killing you know it too well. I remember the children who was killed on beaches…” Upon the moderator’s reminder that they needed to adjourn for dinner, Erdoğan left the panel, accusing the moderator of giving Peres more time than all the other panelists combined.[46]

Following the Gaza flotilla raid in May 2010, tension between the two countries dramatically mounted. Erdoğan strongly condemned the raid, describing it as „state terrorism”, calling for Israeli leaders responsible to apologize. Erdoğan has described Israel as „the main threat to regional peace”, and has called for Israel’s nuclear facilities to come under IAEA inspection.[47] Erdoğan accused Israel of turning Gaza into an „open-air prison”.[48]

Russia

For centuries, Turkey and Russia have been rivals for regional supremacy. With the rise of the Erdoğan government, the two countries have realised that friendly relations are in the interest of both. Accordingly, co-operation rather than rivalry appears to dominate the ties. In 2002, trade between Turkey and Russia was worth some $5 billion. By the end of 2010, this figure reached almost $30 billion.[citation needed]

In December 2004, President Putin visited Turkey. This was the first Presidential visit in the history of Turkish-Russian relations besides that of the Chairman of the Presidium, Nikolai Podgorny in 1972. In November 2005, Putin attended the inauguration of a jointly constructed Blue Stream natural gas pipeline in Turkey. This sequence of top-level visits has brought several important bilateral issues to the forefront. The two countries consider it their strategic goal to achieve „multidimensional co-operation”, especially in the fields of energy, transport and the military. Specifically, Russia aims to invest in Turkey’s fuel and energy industries, and it also expects to participate in tenders for the modernisation of Turkey’s military.[49]

President Medvedev described Turkey as “one of our most important partners with respect to regional and international issues… We can confidently say that Russian-Turkish relations have advanced to the level of a multidimensional strategic partnership.”[50]

On 12 May 2010, Ankara and Moscow signed 17 agreements to enhance cooperation in energy and other fields, including pacts to build Turkey’s first nuclear power plant and furthering plans for an oil pipeline from the Black Sea to the Mediterranean Sea. The leaders of both countries have also signed an agreement on visa-free travel. Tourists will be able to get into the country for free and stay there for up to 30 days.[51]

Si atunci, apropo de genocid, cand au fost raidurile israeliene in Gaza (27 decembrie 2008 – 18 ianuarie 2009) au murit si copii… In orice caz, acest razboi, impreuna cu cel de-al doilea razboi din Liban (12-14 iulie 2006) au sensibilizat foarte mult Turcia… Iar operatiunea militara efectuata de Israel asupra celor 6 nave  care aduceau ajutoare umanitare in Gaza (31 mai 2010) a adus la o si mai mare crestere a tensiunii intre Israel si Turcia… Erdogan a numit Israelul drept „stat terorist” si „principala amenintare la adresa pacii regionale”, iar facilitatile nucleare ale Israelului ar trebui puse sub inspectia AIEA (Agentiei Internationale pentru Energie Atomica). De observat este ca, pe de alta parte, in ultima vreme, se imbunatatesc relatiile dintre Turcia si Rusia!

Adoptarea de catre Adunarea Nationala a Frantei a legii privind genocidul facut de Turcia impotriva armenilor vine in intampinarea promisiunii din campania electorala, pe care a facut-o Presedintele Obama. Consecintele insa pot fi dramatice, pentru ca ar putea insemna o repozitionare politica si militara a Turciei. De asemenea nu contribuie la normalizarea relatiilor dintre Turcia si Israel si la destinderea atmosferei in Orientul Mijlociu. Practic, a transformat Turcia intr-o necunoscuta in aceasta complicata ecuatie geopolitica. Si, dintr-o asemenea situatie neclara, Rusia ar putea sa profite, marind dependenta Europei de gazul rusesc prin proiectul South Stream. Lucrurile au inceput sa se complice. In favoarea Rusiei! Iar Franta si Germania ar trebui sa-si aminteasca de faptul ca, daca intre cele doua tari a fost vorba deseori de rivalitati (cum spunea Nicolas Sarkozy), in ceea ce priveste Rusia a fost mereu vorba de hegemonie! Iar dintr-un eventual razboi impotriva Iranului nu vor castiga nimic nici Europa, nici SUA si nici Israelul. Pretul barilului de petrol ar putea ajunge la cote astronomice si atunci Rusia isi va impune, nu influenta in Europa, ci dominatia economica. Sa nu uitam ca Europa se confrunta cu o grava criza economica si financiara si nici SUA nu se simte prea bine. Rusia, in schimb, se pare ca reuseste sa faca fata crizei. Iata ce arata Wikipedia despre economia Rusiei:

„Russia has a market economy with enormous natural resources, particularly oil and natural gas. It has the10th largest economy in the world by nominal GDP and the 6th largest by purchasing power parity (PPP). Since the turn of the 21st century, higher domestic consumption and greater political stability have bolstered economic growth in Russia. The country ended 2008 with its ninth straight year of growth, averaging 7% annually between 2000 and 2008. Real GDP per capita, PPP (current international $) was 19,840 in 2010.[124] Growth was primarily driven by non-traded services and goods for the domestic market, as opposed to oil or mineral extraction and exports.[83] The average nominal salary in Russia was $640 per month in early 2008, up from $80 in 2000.[125] In the end of 2010 the average nominal monthly wages reached 21,192 RUR (or $750 USD),[126] while tax on the income of individuals is payable at the rate of 13% on most incomes.[127] Approximately 13.7% of Russians lived below the national poverty line in 2010,[128] significantly down from 40% in 1998 at the worst point of the post-Soviet collapse.[79] Unemployment in Russia was at 6% in 2007, down from about 12.4% in 1999.[129] The middle class has grown from just 8 million persons in 2000 to 55 million persons in 2006.[130]

Russian economy since the end of the Soviet Union

Oil, natural gas, metals, and timber account for more than 80% of Russian exports abroad.[83] Since 2003, the exports of natural resources started decreasing in economic importance as the internal market strengthened considerably. Despite higher energy prices, oil and gas only contribute to 5.7% of Russia’s GDP and the government predicts this will be 3.7% by 2011.[131] Oil export earnings allowed Russia to increase its foreign reserves from $12 billion in 1999 to $597.3 billion on 1 August 2008, the third largest foreign exchange reserves in the world.[132] The macroeconomic policy under Finance Minister Alexei Kudrin was prudent and sound, with excess income being stored in the Stabilization Fund of Russia.[133] In 2006, Russia repaid most of its formerly massive debts,[134]leaving it with one of the lowest foreign debts among major economies.[135]The Stabilization Fund helped Russia to come out out of the global financial crisis in a much better state than many experts had expected.[133]

A simpler, more streamlined tax code adopted in 2001 reduced the tax burden on people and dramatically increased state revenue.[136]Russia has a flat tax rate of 13 percent. This ranks it as the country with the second most attractive personal tax system for single managers in the world after the United Arab Emirates.[137] According to Bloomberg, Russia is considered well ahead of most other resource-rich countries in its economic development, with a long tradition of education, science, and industry.[138] The country has more higher educationgraduates than Eurasia.[139][140]

The economic development of the country has been uneven geographically with the Moscow region contributing a very large share of the country’s GDP.[141] Another problem is modernisation of infrastructure, ageing and inadequate after years of being neglected in 1990s; the government has said $1 trillion will be invested in development of infrastructure by 2020″ (subl.mea)

Iata ce spune si despre energie:

Energy

Russia is a key oil and gas supplier to much of Europe.

In recent years, Russia has frequently been described in the media as an energy superpower.[151][152] The country has the world’s largest natural gas reserves,[153] the 8th largestoil reserves,[154] and the second largest coal reserves.[155] Russia is the world’s leading natural gas exporter[156] and leading natural gas producer,[10] while also the largest oil exporter[157] and largest oil producer,[11] though Russia used to interchange the latter status with Saudi Arabia until 2008. On 1 January 2011, Russia said it had begun scheduled oil shipments to China, with the plan to increase the rate up to 300,000 barrels per day in 2011.[158]

Russia is the 3rd largest electricity producer in the world[159] and the 5th largest renewable energy producer, the latter due to the well-developed hydroelectricity production in the country.[160] Large cascades of hydropower plants are built in European Russia along big rivers like Volga. The Asian part of Russia also features a number of major hydropower stations, however the gigantic hydroelectric potential of Siberia and the Russian Far East largely remains unexploited.

Russia was the first country to develop civilian nuclear power and to construct the world’s first nuclear power plant. Currently the country is the 4th largest nuclear energy producer,[161] with allnuclear power in Russia being managed by Rosatom State Corporation. The sector is rapidly developing, with an aim of increasing the total share of nuclear energy from current 16.9% to 23% by 2020. The Russian government plans to allocate 127 billion rubles ($5.42 billion) to a federal program dedicated to the next generation of nuclear energy technology. About 1 trillion rubles ($42.7 billion) is to be allocated from the federal budget to nuclear power and industry development before 2015.” (subl.mea)

De observat ca atuurile Rusiei din punct de vedere economic si al energiei sunt considerabil de mari! Si tot pe-atata sunt si sansele ca Rusia sa castige, de fapt, dintr-un conflict in Orientul Mijlociu. Mai ales daca s-ar intampla sa se creeze un network in zona intre Turica, Siria si Iran, care ar reprezenta o forta considerabila.

Problema este, intr-adevar, dificila si eu sper sa nu se ajunga la un razboi! Insa ma mira faptul ca Franta, SUA par a scapa din vedere aceste aspecte (ca si cum cineva care ar incerca sa rezolve o ecuatie matematica, „pierde” anumite „solutii”). Adica am impresia ca se scapa din vedere anumite consecinte care nu ar fi favorabile nici Europei si nici SUA. In orice caz, problema ramane delicata. Iar adoptarea legii in Franta, dupa cum se vede, nu a intimidat deloc Turcia. Pozitionarea Turciei catre Orient complica si mai mult lucrurile.

Trebuie sa remarc faptul ca Romania a avut si are o pozitie corecta fata de Turcia: aceea de integrare a acestei tari in Uniunea Europeana. Pozitia Frantei, de respingere a acestei integrari a Turciei in UE, este una incorecta. Mai ales ca Turcia face parte din acest club care e NATO. O Turcie exclusa din Europa, pe de o parte, si simtind in mod constant ostilitatea (nejustificata) a Frantei, iar acum percepand drept dusmanie faptul ca a fost adoptata in Franta o asemenea lege, conduce la dezbinari in cadrul NATO si forteaza Turcia sa se reorienteze, sa se repozitioneze din punct de vedere politic si economic, cu consecinte care, asa cum spuneam, nu sunt de bun augur pentru Europa.

Atat UE cat si SUA ar trebui sa se gandeasca mult mai bine la ceea ce ar insemna un conflict militar de amploare in Orientul Mijlociu, care ar viza, in principal, Iranul. Pentru ca desi detin, mai ales SUA, o forta militara considerabila, criza datoriilor a slabit mult puterea economica. Atata vreme cat se vorbeste de recesiune si stagnare si previziunile FMI, dupa cum arata D-na Christine Lagarde, sunt proaste, globalmente vorbind, dar in special cu privire la Europa si la faptul ca situatia de aici franeaza economic SUA, cred ca se poate spune asa. Iar dintr-un astfel de conflict ar avea si mai mult de pierdut.  Ar trebui, deci, sa ia in considerare o mai mare adaptare la realitatile obiective de acum si sa caute sa se refaca din punct de vedere economic. Cred ca acesta ar trebui sa fie telul principal care se impune in momentul de fata. Si, dupa cate putem constata, nici telul si nici momentul actual, nu-s, niciunul dintre ele, usoare. Dar un conflict care ar atrage o Europa slabita din punct de vedere economic, ca si SUA, si care le-ar afecta pe ambele intr-un mod negativ n-ar avea niciun sens. De aceea eforturile ar trebui indreptate in favoarea Pacii si Progesului, iar ceea ce ma ingrijoreaza este ca nu prea vad ca s-ar intampla asa. Ar fi bine sa ma insel… Nu vreau decat sa trag un semnal de alarma asupra unei situatii ce risca sa degenereze intr-un conflict militar inutil, cu consecinte dintre cele mai nenorocite.

Prudenta este de preferat!

decembrie 30, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii