Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ofiteri sub acoperire

Tema revine in actualitate dupa ce a fost lansata de Basescu (ca printre candidatii la prezidentiale s-ar afla ofiteri sub acoperire) si reluata spectaculos de Robert Turcescu in celebra de acum postare de pe blogul sau si in emisiunea de la B1 TV.

Eu v-as ruga sa cititi ce scriam anul trecut:

Despre Securitate…

In care aratam, citand Wikipedia, ca:

„Sub regimul Ceausescu, Securitatea a angajat 11.000 de agenti si jumatate de milion de informatori, la o tara de 22 de milioane de locuitori in 1985.”

De aceea nici nu ma mira ce se intampla azi si cred ca exista ofiteri sub acoperire nu numai in presa, dar si pe la alte firme private, oameni de pe la diverse UM-uri care ocupa functii de top in firma. Nu ma mira pentru ca este o mostenire culturala a fostului regimului comunist. Este si una din cauzele pentru care reformarea societatii noastre intampina mari dificultati…

Iata un articol interesant din Curentul:

Cum a pus Voiculescu mâna pe Crescent după asasinatul patronului inițial, Fouad Sanbar

Scris de Dragoş Stănculescu

In care se arata ca:

„Imperiul financiar construit de Dan Voiculescu s-a bazat pe legăturile sale cu fosta Securitate. Demascat de CNSAS drept colaborator al acest organ represiv al sistemului comunist, cu nume de cod „Felix” și „Mircea, Voiculescu a gravitat tot timpul în domeniul comerțului extern, unul controlat în totalitate de fosta Securitate. Interesant este faptul că firma Crescent în care a activat acesta i-a parvenit lui Voiculescu în urma unor manevre cel puțin suspecte și ridică suspiciuni în legătura cu cine o controla de fapt încă dinainte de `89. Ziarul „Adevărul” a publicat recent o anchetă în care se afirmă că Dan Voiculescu a fost mandatat cu puteri discreţionare şi irevocabile asupra companiei Crescent printr-o procură datată în 1995. Partea interesantă este că procura care-l făcea pe Voiculescu șeful Crescent a fost întocmită cu doar luni înainte de uciderea lui Fouad Sanbar, la Atena. Acesta a fost împușcat în toamna lui 1995 la Atena. În acel moment a intrat în vigoare testamentul său, prin care omul de afaceri lăsa moştenire averea firmei Crescent nu soţiei şi celor doi copii ai săi, ci lui Dan Voiculescu. Acesta din urmă nu a putut niciodată să explice în mod plauzibil ce l-a determinat pe Fouad Sanbar, aşa-zisul patron al Crescent Commercial & Maritime Ltd, să-i lase moştenire compania.

Şeful Antenelor a fost chestionat recent de către judecători despre beneficiarii reali ai Crescent, cu ocazia audierilor în dosarul penal în care a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru spălare de bani. Şi în faţa instanţei, dar şi în cărţile pe care le-a scris sau declaraţii anterioare, Dan Voiculescu a afirmat că patronul Crescent era un cetăţean grec de origine libaneză, Fouad Sanbar, pe care l-a cunoscut încă din 1981 şi cu care a colaborat, înainte de revoluţie, în derularea unor exporturi româneşti. Dan Voiculescu a devenit, în 1984, directorul filialei din România a Crescent Commercial & Maritime Ltd. După revoluţie, relaţiile dintre Crescent şi Dan Voiculescu s-au dezvoltat vertiginos: practic, în toate companiile înfiinţate de Dan Voiculescu la începutul anilor ’90, figura ca acţionar şi firma Crescent, relatează sursa citată.

Puteri discreționare printr-o procură

Procura prin care Dan Voiculescu a preluat controlul total al Crescent Commercial & Maritime Ltd. a fost întocmită la 23 ianuarie 1995, în faţa unui notar din Nicosia (Cipru). Din partea companiei Crescent au semnat Haris Stavrakis, în calitate de director, şi Amalia Vasiliadou, secretar. Stavrakis este un avocat cipriot de business, partener al societăţii de avocatură Barrister at R&H Stavrakis LLC, care reprezintă interesele a numeroase offshore-uri. Prin această procură, Dan Voiculescu a fost numit „mandatar veritabil şi legal“ al Crescent „în toate ţările lumii“. Astfel, Voiculescu a fost împuternicit să tranzacţioneze şi să dirijeze toate afacerile Crescent. În acest sens, patronul Antenelor avea puterea „să semneze, să execute, să completeze, să modifice, să schimbe sau să anuleze orice contracte sau să supună orice cereri şi să efectueze orice plată sau să-şi asume orice obligaţii în legătură cu semnarea sau executarea oricărui contract“.

În baza procurii, Dan Voiculescu avea dreptul să înregistreze în numele Crescent orice proprietate mobilă sau imobilă. Mai mult, acesta era împuternicit să opereze şi să deschidă conturi bancare şi să semneze cecuri în scopul afacerilor societăţii, fără să dea socoteală nimănui. Una dintre aceste firme, care a devenit o componentă de bază a imperiului său politico-financiar, a fost Editura şi Tipografia Crescent SRL, înfiinţată în 1991. În iunie 2006, mogulul media şi-a donat averea fiicelor sale, printre care şi acţiunile SC Editura şi Tipografia Crescent SRL, devenită între timp SC TV Antena 1 SA. Voiculescu a condiţionat însă donaţia cu interdicţia ca, pe perioada vieţii sale, fiicele să nu înstrăineze acţiuni şi părţi sociale fără consimţământul său.”

Unii sunt tentati sa-l puna pe Dan Voiculescu langa Meyer Lansky… Insa toate acestea nu au legatura cu Meyer Lansky. Asta nu pricep unii oameni. Ci au legatura cu Securitatea si cu fostul regim comunist, care a creat o asemenea mostenire culturala, cu radacini destul de adanci in popor.

Denuntarea sau delatiunea – fenomen extins la scara intregii societati – e specifica regimului comunist si este adevarat ca a facut crime oribile. Insa radacinile acestui fenomen sunt mult mai vechi si chiar stau si ma intreb daca nu a fost cumva imprumutat de la Cavalerii Templieri… Iata ce spune Stefan Masu in cartea sa Adevaratii Templieri (cine sunt Adevaratii Templieri va las pe Dvs. sa ghiciti!! 🙂 ), referitor la Justitia din interiorul Ordinului:

Justitia punea pret pe „denuntarea frateasca„, un frate avand obligatia sa semnaleze „cu mila frateasca„, atunci cand descoperea ca un alt frate a incalcat regulamentul; Maestrul Ordinului era acela care, cel mai adesea, facea legea, cu decizia lui.” (subl. mea)

De asemenea e interesant si un alt aspect, cel al egalitatii din comunism, prin abolirea proprietatii private. Aceasta abolire a proprietatii private te duce cu gandul la saracie, apoi autocritica pe care trebuia sa ti-o faci. Asemanarea cu „Saracii Cavaleri ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon”, adica Ordinul Cavalerilor Templieri, e frapanta pentru ca, in vederea consacrarii, ei „jurau sa fie saraci si sa faca penitenta toata viata, sa fie servitorul altora”. Aceste principii au fost extinse de comunisti la scara intregii societati, mai putin credinta in Dumnezeu, pentru ca Ordinul Templierilor era unul eminamente crestin, constituit cu binecuvantarea Bisericii Catolice si a unui om sfant catolic. Deci Biserica si sfintenia au jucat un rol major in constituirea Ordinului, ceea ce comunisti au ignorat sau, mai bine zis, au abolit. La Templieri juramantul era prestat pe Evanghelie! Ei jurau „sa fuga de pacatele lumesti, abandonandu-le”, comunistii au inventat Codul Eticii si Echitatii Socialiste… In comunism toate aceste principii erau privite dintr-o perspectiva ateista. Insa cred ca trebuie precizat abuzul pe care l-au facut comunistii pentru ca toate aceste principii erau aplicabile celor din interiorul Ordinului, nu intregii societati, pentru ca ei prestau un juramant, ceea ce un om obisnuit nu facea. Totusi, Stefan Masu precizeaza:

Puterea Marelui Maestru era mare, foarte mare, cuprinzatoare, larga si deplina, dar nu era „absoluta”, caci ea era limitata de Capitol si Convent, cel putin formal, adaugam noi.” (subl. mea)

Comunistii au extins principiul la nivelul intregii societati si asa a aparut un dictator, ateu in acest caz, in locul Marelui Maestru, cu o putere de acelasi gen, limitata, cel putin formal, desigur, de Marea Adunare Nationala, sa zicem asa. Se observa ca este asemanator. Totusi, efectele acestui abuz facut de comunisti, dupa cum se vede, sunt foarte greu de indepartat.

Pe de alta parte nu ar trebui sa ne mire fenomenul acesta al serviciilor secrete, al celor care lucreaza sub acoperire, intrucat el exista si in alte parti, chiar daca si sub alte forme decat la noi… Ma gandesc, de pilda, la reteaua de servicii secrete private din Dallas, Texas, a magnatului petrolului H.L. Hunt (v. si aici despre companie). Este o carte – Dictionarul Societatilor Secrete de Michael Benson – unde se arata ca aceasta retea era condusa de generalul Charles Willoughby, care era „agent al Counter Intelligence Corps, general-maior in armata SUA si seful serviciilor secrete ale generalului Douglas MacArthur in timpul razboiului din Coreea. Dupa razboi Willoughby a lucrat in afara sediului central din Washington D.C.”. Cu toate acestea, in acest caz, vorbim de un alt tip de societate… Este interesant ce mai spune Michael Benson: „Se pare ca MacArthur il numea pe Willoughby „micul meu fascist”. Willoughby a format agentia de informatii ultrasecrete cunoscuta sub numele de FOI, care, teoretic, era specializata in depistarea spionilor comunisti. Willoughby a lucrat cu „comandanti supremi japonezi”, cu „nemti nazisti” si cu directorul CIA – ulterior comisar in Administratia Warren -, Allen Dulles, in incercarea de a pune bazele unei „aliante globale anticomuniste””.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 24, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii