Despre problema energiei pe plan global

Un articol foarte interesant!

N-am dat niciodata un reblog la un articol de pe blogul D-lui. Ion Iliescu. Am facut acest lucru acum deoarece tema tratata este deosebit de interesanta: problema energiei, resurselor naturale, independenta si interdependenta, pe plan global. O problema foarte importanta! Se vorbeste foarte mult zilele acestea despre alte lucruri… Nu spun ca nu ar fi importante… Se apropie si campania electorala… Insa mie mi se pare ca probleme precum cea tratata in comunicarea facuta de fostul Presedinte al Romaniei trec aproape neobservate de catre publicul din Romania. Voi prezenta unele chestiuni care mi-au atras atentia si la care merita sa meditam:

„Din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale, problema fundamentală este aceea de a găsi acele mecanisme care să permită, să garanteze, accesul egal al tuturor celor interesaţi la energie şi la resurse naturale, în sens larg. Deocamdată nu sunt progrese vizibile în acest domeniu, asta şi pentru că organizaţiile cu vocaţie universală, precum ONU, se află într-o evidentă criză şi sunt inadecvate noului context internaţional.” (subl. mea)

O alta idee interesanta:

„Trebuie să spun un lucru, care mi se pare foarte important: această criză va duce la o schimbare a polilor de putere la nivel global. Modelul economic care va rezista cel mai bine la criză şi va genera cele mai mici costuri economice şi sociale va domina post capitalismul, cel puţin în prima sa fază. De aceea se vorbeşte tot mai deschis despre naşterea unui nou consens, prin analogie cu acela de la Washington: „Consensul de la Beijing”. Este vorba de tipul de intervenţionism al statului care a favorizat creşterea Chinei în ultimele două decenii.

În acest model guvernul, păstrând avantajele accesului liber la pieţele internaţionale, păstrează controlul asupra economiei printr-o supraveghere strictă a sectorului financiar, impune politici de cheltuieli publice restrictive,  pilotează cercetarea şi dezvoltarea în sectoare sensibile, precum energia şi ecologia, impune o limitare  selectivă a importurilor de bunuri şi servicii. Aceste elemente se regăsesc şi în planul Obama de salvare a economiei americane.

Un astfel de model nu poate garanta totuşi stabilitatea economică pe termen lung. Motivul este acela că presupune elemente de protecţionism, şi acest lucru va genera noi dezechilibre la nivel global, fiind penalizant mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare.” (subl. mea)

Iar concluzia este:

„Cert este un lucru: suntem într-o perioadă de tranziţie, şi, din păcate, perioadele de tranziţie sunt cele mai periculoase, pentru că au un grad ridicat de incertitudine, în toate aspectele.” (subl. mea)

Am evidentiat aceste idei pentru a va incita sa cititi tot articolul D-lui. Iliescu. Eu spun ca merita.

Desigur, problema este foarte vasta si foarte complexa. Ne preocupa alte chestiuni (ca intotdeauna), in loc sa meditam la urmatoarea problema: unde se afla Romania in aceasta ecuatie a globalizarii. Sa nu uitam ca la noi Hidroelectrica a intrat in insolventa… Se vorbeste de liberalizarea pietei energiei dar ce costuri presupune, inclusiv care va fi pretul energiei platit de cetatean…?

Care ar fi modelul economic al viitorului…? Dl. Iliescu il vede ca „trebuie căutat undeva la mijloc, între cele două extreme: planificarea hipercentralizată şi piaţa total dereglementată„. Eu l-as vedea intr-o abordare keynesiana a economiei.

Deja incepe sa se vorbeasca despre politicile economice neo-keynesiene dar si despre o reinviere a economiei keynesiene in special acum, in actuala perioada de criza economica profunda. Si eu cred ca o solutie la situatia actuala de criza ar fi o economie keynesiana, care ar putea echilibra cererea globala si oferta globala pe termen lung, investitiile si economiile. Dupa parerea mea, avantajul unei politici keynesiene este ca „protectionismul” n-ar trebui sa deranjeze economia de piata, lasand in continuare pietele libere! Asta e, dupa parerea mea, marea inventie, ca sa zic asa, pe care adeptii neoliberalismului nu o inteleg sau nu vor s-o inteleaga. Pentru ca intr-o economie keynesiana interventia statului nu e un pericol pentru sistemul capitalist, ci il salveaza (v. Jacques Valier – Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi, Editura Compania, 2009). Aici este tot secretul! Si cred ca merita sa luam in considerare ideea asta.

Consensul de la Beijing, presupune, dupa Williamson, ceea ce se cheama capitalism de stat si autoritarismul. De unde si protectionismul de care pomenea Dl. Iliescu. De aceea, dupa parerea mea, ar trebui pentru tarile UE si SUA un alt gen de consens care sa fie capabil sa relanseze consumul si sa aduca inapoi cresterea economica. Pe de alta parte, Consensul de la Washington s-a vazut incapabil de a readuce cresterea economica si de a scoate UE si SUA din aceasta criza economica. De aceea eu cred ca ar trebui un Consens keynesian, care nu ar dauna deloc sistemului nostru, partea proasta e ca neoliberalii il privesc cu destula neincredere… Nejustificat, dupa parerea mea.

Economic vorbind, dupa parerea mea, problema energiei trebuie sa insemne problema cererii si ofertei de energie pe plan global. Dl. Iliescu se referea la sursele de energie de natura fosila. Dar trebuie sa avem in vedere faptul ca resursele sunt limitate. De aceea trebuie cautate si alte surse de energie. Ma gandesc, spre exemplu la energia solara. De ce nu am avea in vedere construirea unei noi centrale nucleare? O avem pe cea de la Cernavoda, de ce nu am mai construi una? Franta a adoptat o astfel de politica energetica, bazata pe energia nucleara, inca demult. Pentru ca altfel nu poti sa inlaturi acele „dependente periculoase”. Si care chiar pot fi periculoase, ma gandesc, spre exemplu, la criza petrolului din 1973 sau la cea din 1979…

Si este de observat cum si in vremurile din urma pretul petrolului a crescut foarte mult – criza anilor 2000:

Iata ce ne spune Wikipedia:

„Demand

World crude oil demand grew an average of 1.76% per year from 1994 to 2006, with a high of 3.4% in 2003–2004. World demand for oil is projected to increase 37% over 2006 levels by 2030, according to the 2007 U.S. Energy Information Administration‘s (EIA) annual report.^[20] In 2007, the EIA expected demand to reach an ultimate high of 118 million barrels per day (18.8×10⁶ m³/d), from 2006’s 86 million barrels (13.7×10⁶ m³), driven in large part by the transportation sector.^[21][22] A 2008 report from the International Energy Agency (IEA) predicted that although drops in petroleum demand due to high prices have been observed in developed countries and are expected to continue, a 3.7 percent rise in demand by 2013 is predicted in developing countries. This is projected to cause a net rise in global petroleum demand during that period.^[23]” (subl. mea)

Iar in ceea ce priveste oferta:

„Supply

An important contributor to price increases has been the slowdown in oil supply growth, which has continued since oil production surpassed new discoveries in 1980. The fact that global oil production will decline at some point, leading to lower supply is the main long-term fundamental cause of rising prices.^[42] Although there is contention about the exact time at which global production will peak, there are now very few parties who do not acknowledge that the concept of a production peak is valid^{[citation needed]}. However, before the record oil prices of 2008, some commentators argued that global warming awareness and new energy sources would limit demand before the effects of supply could, suggesting that reserve depletion would be a non-issue.^[43]

A large factor in the lower supply growth of petroleum has been that oil’s historically high ratio of Energy Returned on Energy Invested is in significant decline. Petroleum is a limited resource, and the remaining accessible reserves are consumed more rapidly each year. Remaining reserves are increasingly more technically difficult to extract and therefore more expensive. Eventually, reserves will only be economically feasible to extract at extremely high prices. Even if total oil supply does not decline, increasing numbers of experts^[who?] believe the easily accessible sources of light sweet crude are almost exhausted and in the future the world will depend on more expensive unconventional oil reserves and heavy crude oil, as well as renewable energy sources. It is thought by many, including energy economists such as Matthew Simmons, that prices could continue to rise indefinitely until a new market equilibrium is reached at which point supply satisfies worldwide demand.” (subl. mea)

Deci, practic, situatia este de crestere a cererii si scadere a ofertei pe plan mondial, petrolul fiind si o resursa limitata. De aceea a lua in considerare noi surse de energie (care sa fie si nepoluante, de ce nu?) ar trebui sa constituie un obiectiv major. Un acces  „egal al tuturor celor interesaţi la energie şi la resurse naturale, în sens larg” este greu de realizat in conditiile actuale, iar datorita acestei situatii privind cererea si oferta, desi inacceptabil, sunt folosite „resursele ca pe o armă, sau ca pe un instrument pentru atingerea unor scopuri egoiste, indiferent că sunt de natură politică sau comercială.„. Spre exemplu, privitor la petrol: avem o cerere in continua crestere (probabil determinata si de noile economii in plin avant de dezvoltare, precum India, China, Brazilia) si o oferta in scadere – ceea ce conduce la cresterea pretului petrolului. Criza anilor 2000 s-a terminat cu scaderea pretului petrolului (destul de brusca) datorita scaderii cererii:

„As many countries throughout the world entered an economic recession in the third quarter of 2008, prices continued to slide. In November and December, global demand growth fell, and U.S. demand fell 10% overall from early October to early November 2008 (accompanying a significant drop in auto sales).^[78]„

Insa nu trebuie uitat ca tendinta cererii este de crestere in viitor! De aceea este de luat in considerare si surse alternative, oferte noi, ca sa zic asa, care sa poata satisface aceasta cerere mare si in crestere, la preturi rezonabile. De observat ca aceasta scadere a cererii, in 2008, a avut consecinte nefaste asupra industriei producatoare de automobile – au scazut vanzarile! De aceea scaderea cererii nu inseamna ca toate sunt bune si frumoase si cu asta s-a incheiat criza! Efectele sunt negative, dupa cum se poate constata, si afecteaza industrii importante si locuri de munca.

Am facut aici cateva mici consideratiuni pe tema din comunicarea D-lui. Ion Iliescu. Problema e foarte complexa si merita sa meditam asupra ei.

DE citit si…

Romania Libera

Insolvenţa Hidroelectrica, un glonţ care loveşte întreaga economie

Se arata, printre altele, ca:

„O lovitură dată tuturor ­companiilor de stat

Recenta reducere a ratingurilor Hidroelectrica de către Moody’s, cu patru trepte, până la B2, va avea drept efect majorarea dobânzilor la care Hidroelectrica şi alte companii de stat se împrumută cu 4%. Oricum, producătorul de energie hidro are numeroase proiecte de investiţii, iar asigurarea surselor de finanţare nu va mai putea fi continuată. „Aplicat la o datorie bancară de 2,5 miliarde lei, rezultă imediat în cheltuieli financiare o suplimentare de 100 milioane de lei pe an. Şi mai grav este că argumentaţia Moody’s (ce va fi în mod cert replicată şi de Standard & Poor’s) se aplică tuturor companiilor de stat. Cu alte cuvinte, companii precum Nuclearelectrica, CFR Marfă, Poşta Română, Romgaz, Tarom ş.a.m.d. vor fi lovite în mod similar de înăsprirea şi scumpirea creditării”, ­afirmă analistul economic ­Mihnea Vasilache, potrivit ­contributors.ro. El spune că „potenţialele tranzacţii cu astfel de firme au fost îngheţate”.

Credibilitatea României pe pieţe, în cădere

O companie de mărimea Hidroelectrica beneficia de ratinguri superioare performanţelor ei imediate în bună măsură şi în urma susţinerii pe care se presupunea că o are din partea statului. Insolvenţa este percepută ca o retragere a acestui ajutor, iar penalizarea pieţelor nu va întârzia să apară.

„Riscul reputaţional a fost subestimat drastic de către autorii acestei decizii. În primul rând, acordul cu FMI, Banca Mondială şi UE este încălcat prin imposibilitatea evidentă de a continua procesul de privatizare parţială a companiilor de stat. (…) Credibilitatea se construieşte greu şi se distruge uşor”, spune analistul. In 25 iunie Moody’s afirma că insolvenţa Hidroelctrica va avea un impact negativ asupra calităţii creditului României din cauza apariţiei unei imprevizibilităţi care creează precedent. În octombrie, primul pachet de 10% din acţiuni trebuia listat la ­Bursă, însă procesul a fost ­blocat.

Un efect al pierderii credibi­lităţii a şi putut fi observat. Ministerul Finanţelor a încercat săptămâna trecută să se împrumute de câteva sute de milioane de euro, însă nu a găsit banii la dobânda oferită de el. Directorul general adjunct al BRD Groupe Société Générale, Claudiu Cercel, crede că eşecul licitaţiei de titluri de stat poate fi şi rezultatul anunţului privind Hidroelectrica, ce a determinat unele bănci să nu participe sau să ceară dobânzi înalte.

La fiecare leu împrumutat, ­bancherii blochează alt leu

La sfârşitul anului 2011, Hidroelectrica datora 2,5 miliarde lei la 13 bănci, bani pe care acestea îi puseseră la dispoziţia companiei naţionale pentru investiţii şi operaţiuni curente. Intrarea în insolvenţă obligă băncile să îşi provizioneze aceste credite în procent de 100%. Fiecare leu împrumutat va trebui asigurat prin alt leu blocat în contabilitatea băncilor. „Ca să vă daţi seama de scara problemei pentru bănci, 2,5 miliarde lei reprezintă mai mult decât întregul profit al sistemului bancar din ultimii patru ani combinaţi”, spune ­Mihnea Vasilache.

Potrivit acestuia, băncile vor îngheţa „instantaneu şi în totalitate” liniile de creditare ale ­tuturor companiilor de stat, precum şi ale tuturor companiilor private care au contracte semnificative cu companiile de stat. Consecinţele vor fi o presiune suplimentară pe piaţa finanţărilor şi refinanţărilor, şi aşa lipsită de lichiditate. În plus, alţi creditori comerciali ai Hidroelectrica, precum Apele ­Române (209 milioane lei împru­mutaţi companiei energetice), ar putea spune adio ­banilor pe care trebuie să îi încaseze drept contravaloare a serviciilor şi produselor oferite. Hidroelectrica are de plătit, pe termen scurt, sub un an, în contul unor operaţiuni similare, 1,1 miliarde lei.

„Decizia de la Hidroelectrica este absolut contraproductivă. Este multă lipsă de predictibilitate. Dacă vreau să aduc acum bani în ţară, nu pot. Nu am cum să argumentez o asemenea cerinţă (…). Evident că vom deveni reticenţi să finanţăm companiile de stat”, spune Mişu Negriţoiu, şeful ING Bank.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

ECHILIBRU

Distinşi participanţi,

Doamnelor şi domnilor,

         Energia şi resursele naturale deţin, în acest moment, un rol cheie în structurarea relaţiilor la nivel global. Este una dintre consecinţele amplificării şi accelerării procesului de globalizare, după căderea comunismului. De aceea este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva acest lucru schimbă natura relaţiilor dintre state, o transformă într-una unidimensională. Mă gândesc la faptul că se judecă aproape exclusiv prin prisma capacităţii unui stat, în relaţiile cu ceilalţi actori internaţionali, de a-şi asigura şi a-şi apăra accesul la sursele de energie şi de materii prime.

        Suntem în faţa unor decizii extrem de importante din acest punct de vedere, şi ele privesc atât jocurile de putere la nivel global, cât şi la nivel regional, dar şi aspecte extrem de importante ale cercetării şi dezvoltării în domenii precum tehnologia de extracţie a resurselor energetice şi o restructurare a modului…

Vezi articolul original 1.061 de cuvinte mai mult