Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

12 clase obligatorii…

Ziare.com

Noua Lege a Educatiei: 12 clase obligatorii, titlul de „doctor” retras mai usor, dar fara „modificari spectaculoase”

Se arata ca:

Ministerul Educatiei se consulta in aceasta perioada cu profesorii, elevii si studentii in vederea concretizarii noii Legi a Educatiei. Printre subiectele discutate pana acum s-au numarat invatamantul obligatoriu de 12 clase, o lege separata pentru statutul cadrelor didactice si trecerea responsabilitatii organizarii de doctorate direct la universitati.

Specialistii din Ministerul Educatiei au purtat discutii in ultimele doua saptamani cu reprezentanti ai sistemului de invatamant universitar si preuniversitar, urmand ca dezbaterile sa fie reluate la jumatatea lunii septembrie, scrie Adevarul.

Proiectul noii Legi a educatiei, lansat in dezbatere publica (Video)

„S-au discutat propunerile venite din teritoriu si momentan suntem in stadiul de integrare a acestor propuneri intr-un document pe care il vom trimite la departamentul juridic, iar in septembrie avem a doua runda de dezbateri”, a declarat ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu.

Ministrul a anuntat ca, potrivit actului normativ, invatamantul obligatoriu va fi de 12 clase pana in anul 2020, in prezent fiind obligatorii doar 10 clase. Totodata, manualul scolar va deveni bun national.

Ponta cearta un ministru in fata presei: Nu schimbam nicio Lege a Educatiei pana n-o facem ca-n America (Video)

„S-a mai discutat despre posibilitatea ca statutul personalului didactic din preuniversitar si universitar sa fie lege separata. Spre exemplu, in ceea ce priveste CNATDCU (Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), principalele responsabilitati ar putea fi sa se ocupe de evaluarea resursei umane in vederea acreditarii scolilor doctorale si de evaluarea dosarelor profesorilor, avand in vedere problemele de la concursurile cadrelor didactice.

Astfel, CNATDCU ar putea fi degrevat de evaluarea tezelor de doctorat, putem lasa universitatile sa-si asume raspunderea acestui proces”, a explicat Cimpeanu.

Titlul de doctor, retras mai usor

In acest mod, titlul de doctor ar putea fi retras mai usor, a explicat Razvan Teodorescu, presedintele Consiliului National al rectorilor si rector al Universitatii de Agronomie si Medicina Veterinara din Bucuresti.

Noi schimbari in legea Educatiei: Examen de treapta, bacalaureat diferentiat

Pe de alta parte, studentii cer la unison depolitizarea sistemului de invatamant, a sustinut Cristi Popescu, presedintele Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR).

„Ce e de retinut e ca toata lumea a vrut ca in lege sa se regaseasca procentul de 6% din PIB alocat Educatiei, ca sindicatele, studentii si elevii au cerut prevederi care sa depolitizeze sistemul educational si s-au cerut modificari care sa flexibilizeze legea. Un citat al Ministerului Educatiei mi s-a parut insa interesat: ‘Nu vrem modificari spectaculoase, vrem doar sa subliniem anumite aspecte'”, a declarat seful ANOSR.

Referitor la dascalii din sistemul preuniversitar, agresarea acestora ar putea fi interzisa printr-o lege separata, dupa cum a precizat Marius Nistor, presedintele Federatiei Sindicatelor din Educatie Spiru Haret.

„In actuala Lege a Educatiei sunt doar cinci articole in care sunt mentionate drepturile si insarcinarile personalului din invatamant. Lipsesc drepturi care erau trecute in vechea Lege 128 si care nu se mai regasesc in actuala Lege a Educatiei, care trebuie adaptata.

De asemenea, noi tinem ca profesorii sa aiba statut de autoritate publica, pentru ca, la fel ca in cazul politistilor, sa poata fi sanctionate violenta verbala si violenta fizica la adresa lor. De asemenea, ne-am dori ca pensiile profesorilor sa valoreze 80% din ultimul salariu primit, nu 40 – 50% cat este acum”, a detaliat acesta.

Noua Lege a Educatiei: Un examen in plus pentru elevi si amenzi pentru parintii care nu-si trimit copiii la scoala

Totodata, cei 80.000 de profesori membri ai federatiei solicita un acord pentru scoala romaneasca si pentru o Lege a educatiei „flexibila si moderna, care sa duca la debirocratizarea, depolitizarea si finantarea corespunzatoare a sistemului”.

La randul lor, elevii insista ca meditatiile particulare sa fie eliminate din sistemul public de invatamant.

„Multi elevi au nevoie de pregatire suplimentara, prin meditatii platite, de multe ori cu profesorul de la clasa. Consideram necesara o dezbatere in acest sens, pentru a descoperi daca profesorii nu reusesc sa pregateasca elevii indeajuns, vor sa predea in asemenea maniera astfel incat sa fie necesare orele de meditatie sau elevii si parintii lor nu sunt increzatori in modul in care profesorii de la clasa predau”, se mentioneaza intr-un document al Consiliului National al Elevilor. „

Adevarul

EXCLUSIV Învăţământ obligatoriu de 12 clase. Ce alte modificări la noua Lege a Educaţiei au fost convenite cu elevii şi profesorii

Se arata ca:

„Învăţământul obligatoriu de 12 ani, o lege separată pentru statutul personalului didactic, trecerea responsabilităţii organizării de şcoli doctorale direct în mâinile universităţilor şi reorganizarea responsabilităţilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Acestea sunt câteva dintre subiectele care au fost discutate până acum la întâlnirile dezbaterii proiectului noii Legi a Educaţiei.

Discuţiile cu principalii reprezentanţi din sistemul de învăţământ, atât din preuniversitar, cât şi din universitar, au avut loc pe parcursul ultimelor două săptămâni. Potrivit ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, dezbaterile se vor relua la jumătatea lunii septembrie. „S-au discutat propunerile venite din teritoriu şi momentan suntem în stadiul de integrare a acestor propuneri într-un document pe care îl vom trimite la departamentul juridic, iar în septembrie avem a doua rundă de dezbateri“, a explicat Cîmpeanu, pentru „Adevărul“, stadiul dezbaterilor pe proiectul noii Legi a Educaţiei.

 

CNATDCU, degrevat de evaluarea tezelor de doctorat

 

Acesta a menţionat că o dată cu intrarea în vigoare a noii legi, învăţământul obligatoriu va avea 12 clase până în 2020, faţă de 10 cât are astăzi, iar manualul şcolar va deveni un bun naţional.

 

„S-a mai discutat despre posibilitatea ca statutul personalului didactic din preuniversitar şi universitar să fie lege separată. Spre exemplu, în ceea ce priveşte CNATDCU, principalele responsabilităţi ar putea fi să se ocupe de evaluarea resursei umane în vederea acreditării şcolilor doctorale şi de evaluarea dosarelor profesorilor, având în vedere problemele de la concursurile cadrelor didactice. Astfel, CNATDCU ar putea fi degrevat de evaluarea tezelor de doctorat, putem lăsa universităţile să-şi asume răspunderea acestui proces“, a mai arătat ministrul.

 

Preşedintele Consiliului Naţional al rectorilor, Răzvan Teodorescu, rector al Universităţii de Agronomie şi Medicină Veterinară din Bucureşti, spune că în momentul în care răspunderea tezelor de doctorat va fi asumată de universităţi, atunci un avantaj ar fi că acestea ar putea retrage mult mai uşor un titlu de doctor.

 

Depolitizarea sistemului

 

În ceea ce priveşte problemele studenţilor, Cristi Popescu, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), a declarat că toţi cei implicaţi în acest proiect cer la unison depolitizarea sistemului. „Ce e de reţinut e că toată lumea a vrut ca în lege să se regăsească procentul de 6% din PIB alocat Educaţiei, că sindicatele, studenţii şi elevii au cerut prevederi care să depolitizeze sistemul educaţional şi s-au cerut modificări care să flexibilizeze legea. Un citat al Ministerului Educaţiei mi s-a părut însă interesat: «Nu vrem modificări spectaculoase, vrem doar să subliniem anumite aspecte»“, a povestit preşedintele ANOSR.

 

Agresarea profesorilor interzisă prin lege

 

În ceea ce priveşte profesorii din sistemul preuniversitar, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“, a explicat de ce se doreşte ca statutul personalului didactic să fie lege separată. „În actuala Lege a Educaţiei sunt doar cinci articole în care sunt menţionate drepturile şi însărcinările personalului din învăţământ. Lipsesc drepturi care erau trecute în vechea Lege 128 şi care nu se mai regăsesc în actuala Lege a Educaţiei, care trebuie adaptată. De asemenea, noi ţinem ca profesorii să aibă statut de autoritate publică, pentru ca, la fel ca în cazul poliţiştilor, să poată fi sancţionate violenţa verbală şi violenţa fizică la adresa lor. De asemenea, ne-am dori ca pensiile profesorilor să valoreze 80% din ultimul salariu primit, nu 40 – 50% cât este acum“, a explicat Nistor pentru „Adevărul“.

 

Victor Ponta şi titlul de doctor

 

Ideea unei dezbateri pentru o nouă Lege a Educaţiei s-a „născut“ în primăvara acestui an, după o nouă tentativă eşuată de a modifica actuala lege. Este vorba despre Ordonanţa de Urgenţă de la sfârşitul lunii decembrie 2014, ce a fost adoptată după ce premierul Victor Ponta (foto) şi-a exprimat public dorinţa de a renunţa la titlul de doctor. Practic, Ordonanţa a apărut la doar câteva zile după ce Ponta a anunţat pe contul său de Facebook faptul că doreşte să renunţe la titlul de doctor ca urmare a acuzaţiilor de plagiat ce i-au fost aduse inclusiv de membrii Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti. Însă, ordonanţa a fost respinsă în Parlament în primăvară, astfel că Ponta a rămas cu titlul.

 

Cum vede ministrul Sorin Cîmpeanu noua lege

 

În luna iunie când au început dezbaterile pe proiectul noii Legi a Educaţiei, ministrul Cîmpeanu spunea că în opinia lui ar trebui reintrodusă treapta a II-a la clasa a X-a, Bacalaureatul ar trebui să fie diferenţiat, iar profesorii ar putea fi plătiţi în funcţie de rezultatele elevilor la examene. „O nouă Lege a Educaţiei este necesară datorită evoluţiei societăţii, pentru a asigura un cadru în care să poată fi realizate dezideratele şcolii şi nu poate fi decât rezultatul unei dezbateri largi, profesioniste şi transparente“, spunea ministrul când proiectul a fost lansat în dezbatere. Un alt punct fierbinte este reforma curriculară, a mai anunţat ministrul. „Avem curricula aprobată pentru clasele I-IV şi se lucrează intens la curricula pentru clasele V-XII. Astfel, noua lege trebuie să ofere cadru pentru promovarea învăţământului centrat pe elev şi pe învăţare, nu pe predare şi pentru promovarea competenţelor-cheie şi a spiritului de iniţiativă“, a mai menţionat Sorin Cîmpeanu.

 

Acesta a precizat că procesul de consultare va fi gestionat de Ministerul Educaţiei, iar în momentul în care va exista un proiect coerent, acesta va fi înaintat Parlamentului, nefiind adoptat „prin asumarea de răspunderi“.

 

Cererile profesorilor

 

La rândul lor, cei 80.000 de profesori din Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret“ cer un Acord pentru şcoala românească şi pentru o lege a educaţiei “flexibilă şi modernă, care să ducă la debirocratizarea, depolitizarea şi finanţarea corespunzătoare a sistemului“.

 

Şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care reprezintă drepturile şi interesele a peste 175.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar de stat susţine că este “absolut necesară o dezbatere publică pe marginea acestui proiect de lege, cu participarea tuturor categoriilor de beneficiari ai educaţiei (elevi, studenţi, părinţi, comunitate locală), dar şi a tuturor factorilor implicaţi sau cu rol de decizie în procesul educaţional. (…) Învăţământul românesc are nevoie de o lege coerentă, unanim acceptată de toţi factorii implicaţi şi interesaţi de actul educaţional, inclusiv de beneficiarii direcţi, şi care să poată fi aplicată pe termen lung, fără a putea fi contestată.“

 

Ce-şi doresc elevii

 

Unul dintre punctele asupra cărora insistă elevii este eliminarea sistemului de meditaţii particulare din sistemul public de învăţământ. „Mulţi elevi au nevoie de pregătire suplimentară, prin meditaţii plătite, de multe ori cu profesorul de la clasă. Considerăm necesară o dezbatere în acest sens, pentru a descoperi dacă profesorii nu reuşesc să pregătească elevii îndeajuns, vor să predea în asemenea manieră astfel încât să fie necesare orele de meditaţie sau elevii şi părinţii lor nu sunt încrezători în modul în care profesorii de la clasă predau“, se arată în documentul realizat de Consiliul Naţional al Elevilor.

 

Tinerii propun şi eliminarea mediei notelor anilor de gimnaziu în calculul mediei de admitere la liceu, deoarece încurajează acordarea unor note care nu oglindesc realitatea.”

Cred ca ar trebui remarcat faptul ca „12 clase obligatorii” ar fi o „performanta” pe care nici macar comunismul n-a atins-o! In realitate asistam la o demonetizare, la o depreciere a invatamantului pe care cu greu am fi putut-o banui pe vremea comunismului. Chestiunea aceasta, ca trebuie ca individul sa aiba in mod obligatoriu liceul terminat, porneste de la o premisa atat falsa, cat si populista. Aceea ca in acest mod vom avea mai multi tineri bine pregatiti. Pe de alta parte – in asta consta populismul – e in interesul elevilor sa aiba liceul terminat. Iar la 18 ani mergi la vot… In felul acesta se volatilizeaza ideea de valoare, caci valoarea presupune diferentiere. Ce valoare mai poate avea liceul cand toata lumea, obligatoriu, trebuie sa aiba liceul terminat? Mai mult decat atat, se dau si amenzi parintilor daca nu-si trimit copiii la scoala, dar atentie pe parcursul tuturor celor 12 clase obligatorii!! Cu alte cuvinte, toata lumea, toti elevii trebuie sa fie la fel: sa aiba toti studii liceale. O idee mai proasta si mai perculoasa nici ca se putea! Pentru ca lucrul asta – a avea toti elevii 12 clase terminate in mod obligatoriu – este, in realitate, o opera de distrugere a societatii. Pentru ca o societate – de aceea si spunem ca e o societate – se bazeaza pe diferentierile dintre indivizi. Nu putem fi cu totii exceptionali la matematica, asa cum nu putem fi cu totii niste geniali artisti plastici. Nu putem avea cu totii aceleasi talente si nu putem crede cu totii in aceleasi valori.

In mod firesc, normal, dupa parerea mea, invatamantul obligatoriu trebuie sa fie de 8 clase. Intrarea la un liceu, deci spre o treapta de pregatire superioara, trebuie facuta pe baza unui examen, cum a fost in trecut Treapta I. Dupa care liceul se desfasoara din clasa a IX pana in clasa a XII-a pentru ca la sfarsitul clasei a XII-a sa avem examenul de Bacalaureat. Nu se intelege de ce trebuie, de exemplu, Treapta a II-a, daca invatamatul de 12 clase e obligatoriu. Treapta a II-a oricum n-are rost daca la sfarstiul clasei a XII-a elevii trebuie sa sustina examenul de Bacalaureat. Nu mai vorbesc de faptul ca in perioada aceasta de liceu elevii sustin teze, extemporale, fara indoiala forme de evaluare a cunostintelor. Insa eu nu spun ca liceul trebuie sa fie obligatoriu pentru toti elevii. Sunt, spre exemplu, cazuri de repetentie si ar trebui stabilit de cate ori un elev poate ramane repetent, dupa care ar urma exmatricularea. De asemenea sunt cazuri de exmatriculare (pentru diverse pricini), de abandon scolar (tot din diverse pricini). Deci nu putem sustine ca liceul trebuie sa fie obligatoriu. De asemenea dupa 8 clase, un elev ar putea sa mearga la o scoala medie sau la o scoala profesionala, dar nici lucrul asta nu trebuie sa fie obligatoriu.

Aceasta masura – 12 clase obligatorii – este in mod fals interpretata drept „accesul tuturor copiilor la educatie” sau „egalitate de sanse”. In realitate este o masura prin care se distruge invatamantul liceal si care va obliga profesorii ca pana la urma urmei „sa-i treaca” pe toti, pentru ca toti elevii trebuie sa aiba cele 12 clase absolvite in mod obligatoriu.

De asemenea as dori sa spun ca nu sunt de acord cu agresarea profesorilor. Insa de aici si pana la: „noi ţinem ca profesorii să aibă statut de autoritate publică, pentru ca, la fel ca în cazul poliţiştilor, să poată fi sancţionate violenţa verbală şi violenţa fizică la adresa lor”, cred ca e o cale lunga. Aici se falsifica ceea ce inseamna de fapt „autoritatea profesorului”. Practic, transforma profesorul intr-un fel de politist, ceea ce nu e corect. Autoritatea unui profesor e data de capacitatea lui didactica, de performantele sale profesionale si de lucrarile pe care acesta le realizeaza si le expune in spatiul public, de pilda, le scrie si le publica, inclusiv recunoasterea stiintifica a acestora. Sau, ca sa dau un alt exemplu, un mare profesor de arhitectura poate avea realizari in domeniu care pot fi admirate de toata lumea. Lucrul acesta sta marturie in ceea ce priveste valoarea sa si ii confera autoritatea cuvenita in domeniul sau de activitate. Dar este inadmisibil sa transformi profesorul intr-un fel de jandarm! Este inadmisibil sa-i falsifici in felul asta grosolan autoritatea.

Tin minte ca eram in liceu cand a venit la noi in clasa un profesor de matematica care era genul militar, daca se poate spune asa. Era in varsta de vreo 40-45 de ani, tuns scurt, intotdeauna corect imbracat, intotdeauna la costum. Nu se auzea nici musca in clasa, la orele sale. Felul in care a stiut – fara niciun fel de violenta la adresa elevilor – sa se impuna in fata clasei a fost remarcabil! Pregatirea lui profesionala era impecabila. Toti, dar toti elevii l-au apreciat in mod deosebit. Cand a plecat de la noi, unii au si plans dupa el. L-am regretat cu totii!! Insa primise o alta clasa. Nu era o autoritate publica, cum se vehiculeaza acum aceasta idee care se vrea introdusa in noua lege. Un profesor adevarat trebuie sa stie sa se impuna in fata unei clase. Altminteri e foarte probabil sa se intample ca el sa fie o „autoritate publica”, dar toata clasa sa-l ia de prost. Autoritatea unui profesor este data de calitatile sale. Asa cum, spre exemplu, autoritatea unui pictor, daca putem spune asa, daca putem folosi aici cuvantul autoritate, e data de calitatile sale. In acest sens, spre exemplu, un Salvador Dali este o autoritate in pictura, in artele plastice.

Este incredibil si inadmisibil daca s-a ajuns ca profesorul sa fie pus pe acelasi palier cu politistul! Militarizam scolile? Nu cumva este o carenta a educatiei primite de acasa a acestor copii? Trebuie sa ne gandim ca scoala nu poate suplini viata de familie a copilului respectiv. Nu cumva dezinteresul copilului fata de scoala nu e altceva decat expresia dezinteresului parintilor fata de scoala? Tin minte ca in urma cu niste ani, dupa Revolutie, am vazut la televizor urmatorul caz: o fata luase o nota mica la o materie. Fata era nemultumita de nota si s-a plans parintilor. A venit cu tatal ei la scoala, care a inceput o cearta cu profesorul, mai sa-l bata pe profesor! Daca asta e atitudinea parintelui fata de Scoala si fata de un cadru didactic, atunci care mai poate fi atitudinea elevului? Din aceasta cauza nu trebuie incurajat faptul ca toti trebuie sa aiba liceul terminat. Cand eram in liceu, mi s-a intamplat si mie sa-i dezaprob pe unii profesori. Niciodata insa n-am agresat verbal sau fizic un profesor, sa-i spun verde in fata: boule, tampitule sau sa-l injur in fata. Si nu stiu nici de vreun caz, pe vremea aceea, ca un parinte sa vina sa-l bata pe profesor ca i-a pus odraslei sale o nota mica! Mi-e teama ca o astfel de lipsa de respect fata de Scoala si fata de cadrele didactice este o lipsa de respect fata de orice, din pacate prezenta in societatea noastra. Inclusiv o lipsa de respect fata de un om care munceste, care are rezultate remarcabile – nu stim sa-i apreciem pe acesti oameni! De aceea multi pleaca, scarbiti, peste hotare, la mai bine.

Dupa parerea mea, intrebarea fundamentala care cere un raspuns pentru ca se impune un raspuns, dar care nu e usor de gasit este: cum trebuie sa arate Scoala romaneasca in Revolutia Informationala si a Telecomunicatilor? Care sunt raporturile esentiale dintre Stat si Scoala, dintre Societate si Scoala, dintre Individ si Scoala in aceasta Revolutie Informationala si a Telecomunicatilor? Iar aceste raporturi, ca sa-l parafrazez pe Heidegger, sunt raporturi originare de ordinul Istoriei. Noi ar trebui sa fim constienti ca ele tin de Dasein-ul istoric al poporului nostru intr-un context foarte interesant ce tine nu numai de destinul Occidentului, dar si de destinul Europei, pentru ca suntem in Uniunea Europeana. Iar in Uniunea Europeana destinul Germaniei si al, sa zicem, Greciei este acelasi, pentru ca traim in aceeasi unitate metafizica. Numai in acest context putem vorbi de survenirea (Geschehen) viitoare care se refera acum nu doar la Istoria (Geschichte) Occidentului, dar a intregii Europe. In acest sens Heidegger spunea:

„Iar daca vrem ca marea hotarare asupra sortii Europei sa nu treaca prin nimicire, atunci ea nu poate trece decat prin dezvoltarea unor noi forte spirituale ce tin de Istorie si care isi au provenienta in centru.” (Martin Heidegger – Introducere in metafizica, Humanitas, Bucuresti, 2011)

Iar noi trebuie sa ne intrebam si sa meditam in ce masura putem vorbi – legat si de lipsa de respect prezenta in general in societate – de acea depotentare a spiritului, de care vorbea Heidegger, adica „dizolvarea, sleirea, disclocarea si rastalmacirea lui” dar si daca, in cazul Educatiei si Invatamantului, acestea mai au ceva spiritual si daca in acestea mai putem gasi spiritul nostru, romanesc, in cadrul destinului spiritual al Europei.

Dupa parerea mea, invatamantul nostru, la ora actuala, dar fenomenul s-a intins pe intreaga perioada scursa de la Revolutie incoace, traieste o nedeterminare in comparatie cu perioada de dinainte de Revolutie. Noi nu stim pentru ce ii pregatim pe elevi, pentru cine ii pregatim… Situatia economica instabila a tarii nu poate clarifica aceste aspecte definitorii pentru invatamantul nostru. Insa invatamantul, in sens clasic, nu inseamna sa te pregatesti pentru ceva anume. Seneca spunea: „nu invatam pentru scoala, ci pentru viata„. Dar ce inseamna sa inveti pentru viata? Noi nu mai avem acest exercitiu. Sa invatam pentru viata. Cei mai multi dintre oameni invata ca sa castige mai bine, ca o rasplata pentru ceea ce au invatat. Sau ne-am obisnuit ca dupa ce am invatat, de pilda dupa ce am terminat o facultate, sa fim repartizati de catre stat catre industria aferenta, care are nevoie de cadre bine pregatite. A invata pentru viata ar presupune sa avem deja stabilite raporturi esentiale cu Fiinta nu cu fiintarea. A invata pentru viata nu inseamna neaparat sa inveti pentru ca sa-ti castigi existenta, cum deseori se interpreteaza in zilele noastre. Noi, in zilele noastre, nici nu banuim ce lucru maret, inalt este sa inveti pentru viata. Nici nu banuim ce inaltime spirituala ametitoare se ascunde in aceste cuvinte simple: sa inveti pentru viata. De la Seneca la Heidegger, omul a uitat cum e, ce inseamna sa inveti pentru viata, a eliminat practic spiritualul din invatamant, lucru constatat si de Heidegger, a rastalmacit spiritul considerandu-l, de pilda, inteligenta.

Si ma gandesc la faptul ca poate insolenta elevilor fata de profesori, lipsa de respect este o reactie la faptul ca invatamantul nu mai corespunde unei cerinte spirituale esentiale, aceea de a invata pentru viata. In zilele noastre se invata mult mai mult pentru scoala. A invata pentru scoala inseamna a invata in exclusivitate pentru ce anume te pregateste scoala. Aceasta paradigma a dominat in Istoria umanitatii de la inceputul Revolutiei Industriale si pana astazi. Se vede insa ca si pe vremea lui Seneca se invata pentru scoala, altfel n-ar fi vorbit de asa ceva. Si se vede ca Seneca considera o greseala a invata pentru scoala. Iar progresul umanitatii si, poate chiar mai imporant, cel al omului, nu poate avea loc daca se invata pentru scoala si nu pentru viata. Invatamantul nostru a ramas in urma, ma refer inclusiv la subfinantare, pentru ca nu se mai invata pentru viata. Din cauza aceasta nu mai dam importanta nici economiei si nici invatamantului. Aceste lucruri au ajuns sa fie simple „procese”, fara nicio legatura cu viata. Nu mai legam nici invatamantul de viata noastra, nici economia de viata noastra. Nu mai constientizam importanta lor in viata noastra. Pe noi nu ne mai preocupa viata noastra, ci, de exemplu, faptul ca trebuie sa dam mai mult la export in comparatie cu importul, sau sa ne incadram intr-o anumita limita fixata pentru deficitul bugetar, sau de ce romanii isi cumpara automobile, fara sa argumentam convingator de ce nu ar trebui sa si le cumpere. Din astfel de automatisme nu se poate naste o conceptie, nici macar o idee referitoare la viata noastra, la cum sa rezolvam problemele cu care ne confruntam.

„Unul dintre punctele asupra cărora insistă elevii este eliminarea sistemului de meditaţii particulare din sistemul public de învăţământ. „Mulţi elevi au nevoie de pregătire suplimentară, prin meditaţii plătite, de multe ori cu profesorul de la clasă. Considerăm necesară o dezbatere în acest sens, pentru a descoperi dacă profesorii nu reuşesc să pregătească elevii îndeajuns, vor să predea în asemenea manieră astfel încât să fie necesare orele de meditaţie sau elevii şi părinţii lor nu sunt încrezători în modul în care profesorii de la clasă predau“, se arată în documentul realizat de Consiliul Naţional al Elevilor.”

Daca e nevoie de meditatii inseamna ca pregatirea la clasa e insuficienta. Daca pregatirea la clasa nu e insuficienta, atunci de ce mai trebuie meditatii? Dar, de fapt, ce invata elevii? Pentru ca daca lucrurile stau asa, atunci Scoala este in mod necesar insuficienta. Daca Scoala ar asigura o pregatire suficienta elevilor, adica atat cat trebuie, n-ar mai fi nevoie de meditatii. Daca insa trebuie mai mult? Dar daca trebuie mai mult, de ce nu se face in Scoala tot ceea ce trebuie? Iar daca trebuie mai mult si nu se face in Scoala, ci la meditatii particulare, atunci nu cumva se depaseste programa scolara spre un nivel superior care nu e cuprins in aceasta programa? Insa lucrurile nu stau chiar asa! Pentru ca daca un parinte decide sa-si cheltuiasca banii in scopul perfectionarii copilului sau prin meditatii particulare, nu vad de ce nu ar face lucrul asta. Nimeni nu poate sa-l impiedice sa-si cheltuiasca banii cum doreste el. Asa cum nimeni nu poate decreta ca pregatirea in scoala – la noi marea majoritate sunt scoli publice – e cea mai buna dintre toate pregatirile posibile si ca n-ar exista si alte forme de pregatire mai bune, adiacente scolii.

In privinta depolitizarii – e un lucru laudabil, dar nu cred ca se poate face eficient intr-un sector eminamente public, ce tine de stat. Chiar si functia de ministru al Educatiei e una politica. Si, in general vorbind, un minister trebuie sa-l privim drept o entitate politica, ce promoveaza, drept consecinta, politici.

Manualul scolar – bun national? Nu sunt lamurit ce inseamna asta. Explicatiile lipsesc. Care este instituit si intretinut de stat? Adica un manual de stat, asta vrea sa spuna? E o mare greseala daca se renunta la manualele alternative! Pentru ca nu poti spune ca un manual, instituit si intretinut de stat, e cel mai bun posibil si ca ar da rezultatele cele mai bune! E mai bine sa ai manuale alternative si sa ai libertatea de a alege.

„Astfel, CNATDCU ar putea fi degrevat de evaluarea tezelor de doctorat, putem lăsa universităţile să-şi asume răspunderea acestui proces” – care sunt garantiile ca tezele de doctorat vor fi evaluate corect, fara ingerinta factorului politic? „In acest mod, titlul de doctor ar putea fi retras mai usor, a explicat Razvan Teodorescu, presedintele Consiliului National al rectorilor si rector al Universitatii de Agronomie si Medicina Veterinara din Bucuresti.” – deci lucrurile acestea se fac doar pentru ca titlul de doctor sa poata fi retras mai usor?

6% din PIB alocat Educatiei – dar fara sa se faca o reforma reala a economiei romanesti. Daca e sa privim lucrurile extrem de practic, nu putem trage concluzia ca eficienta invatamantului va creste daca vor avea 6% din PIB. Este adevarat ca acest sector este slab finantat. Dar noi trebuie sa ne gandim si la eficienta sa, nu numai la procente. Exact ceea ce spuneam si mai sus: ne intereseaza foarte mult procentele, mult mai mult decat ar trebui pentru ca pierdem din vedere esentialul. Banii acestia sunt banii contribuabilului, cheltuiti de catre stat. Asa cum se prezinta aceasta lege, nu vad cum poate sa creasca eficienta invatamantului si cum putem scapa de nedeterminarea pe care o traieste, de care vorbeam mai sus. Noi trebuie, mai intai, sa avem politici in acest sens, apoi vedem cat trebuie cheltuit. Din pacate, nu avem aceste politici.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

august 9, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

La numai 33 de ani…

Romania Libera

Pianista MIHAELA URSULEASA a murit, la 33 de ani, într-o cameră de hotel din Viena

Se arata, printre altele, ca:

„Mihaela Ursuleasa, talentată pianistă română cu o strălucită carieră internaţională a murit, la doar 33 de ani, scrie realitate.net.

Mihaela Ursuleasa ar fi trebuit să cânte ieri la Bucureşti, scrie ArtsJournal.com, şi sâmbătă la Berlin. Ambele spectacole ar fi trebuit să fie susţinute alături de Orchestra Naţională de Tineret.

Surse din lumea muzicală românească afirmă că spectacolul la care solista Mihaela Ursulesa trebuia să participe, alături de Orchestra Naţională de Tineret, la Berlin, ar fi fost anulat în urmă cu 5 zile, de impresara sa, care ar fi anunţat că artista nu se simţea bine.

Solista, susţin surse apropiate, a fost găsită moarta într-o cameră de hotel din Viena, cu o hemoragie.

Mihaela Ursuleasa s-a născut la Braşov, în 1978. Fiica unui lăutar de etnie romă, Mihaela a fost un talent precoce, care obişnuia încă de la doi ani să se cuibărească sub pian atunci când părinţii săi repetau, îşi amintea ea în 2006, într-un interviu.

La 5 ani a început să cânte la pian, cerându-i ajutorul tatălui său pentru a descifra un cântecel, „Păpuşa bolnavă”, de Ceaikovski. La 12 ani era studentă la Conservatorul din Viena, pe care l-a absolvit Magna cum Laudae.

Stabilită la Viena, în timpul unui concert l-a cunoscut pe violoncelistul de origine română Rodin Moldovan. Cei doi au devenit părinţii unei fetiţe, Ştefania.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace.

Citind acest articol mi-a venit in gand un lucru: cat de fragila e viata omului… Nu se simtea bine, dupa care nu a trecut mult timp si a murit… De observat varsta: 33 de ani. Era tanara, frumoasa, talentata, apreciata pe plan international, avea si o fetita… O cariera stralucita, o viata pe cale sa se implineasca din plin. Unii la 33 de ani nici nu viseaza la asa ceva. Si cu toate acestea viata ei s-a incheiat brusc la aceasta varsta frageda, in plina glorie, cand parca nimic nu anunta moartea. E tulburator… Ma intreb atunci la ce mai conteaza banii, cariera, talentul si toate lucrurile la care ravneste de obicei omul… Ea nici nu a ajuns sa se bucure bine de toate acestea. Macar sa fi ajuns sa se bucure bine de fetita ei, Stefania… Sau, cine stie, poate nici lucrul asta nu conteaza cu adevarat. Si ne tot inselam pe noi insine ca ar conta familia, copiii, prietenii, cariera, banii, etc, cand de fapt realitatea este ca nu conteaza si tragic este ca nu ne dam seama ce anume conteaza cu adevarat. Pentru ca am ajuns incapabili sa constientizam ce anume conteaza cu adevarat. Chiar daca stim, nu intelegem. Datorita acestui lucru, in celebra piesa scrisa de Albert Camus, Caligula, imparatul, indurerat de moartea iubitei sale surori, porunceste supusilor sa i se aduca luna de pe cer. Iar porunca trebuia dusa la indeplinire, in caz contrar pedeapsa era moartea. Cand omul nu mai are un reper, pericolul care-l paste e ceea ce as numi dezordinea existentiala, sau absurdul existentei, mai mult decat cea morala, care poate fi vindecata. In felul acesta pe Caligula nu l-a oprit nimic sa-si numeasca, spre exemplu, calul senator, sa se inchipuie ca fiind Venus si sa alinieze toata curtea sa-i sarute piciorul, ca doar era zeita frumusetii…

Foarte interesant este de citit, din opera Sfantului Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet si inviere (Ed. Instit. Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Buc. 1998; traducere si note Pr. prof. dr. Teodor Bodogae). Dupa moartea fratelui sau, Sfantul Vasile cel Mare, a mers la sora lor, Macrina, sa-i impartaseasca vestea despre nenorocirea intamplata si sa dea „frau liber propriei sale dureri”. Mie mi s-a parut atat de tulburat si indurerart de moartea fratelui sau incat i s-a tulburat, zdruncinat si credinta si felul de a vedea lucrurile, intr-un cuvant acest eveniment, moartea fratelui sau, l-a facut, din om normal, neom. In Preliminariile  la aceast Dialog deosebit de interesant se arata: „La inceputul discutiei, Sfantul Grigorie apara rolul diavolului atunci cand descrie tragismul destinului sumbru al mortii.” Sfantul Grigorie spune: „Cum ar fi cu putinta sa induri fara tristete o astfel de schimbare, cand nu-ti mai ramane nici un punct de sprijin?” Schimbarea fiind ca „pe cel ce pana cu o clipa mai inainte era viu si vorbea, devenind dintr-odata neinsufletit, mut si nemiscat”. Dar e foarte interesant si de mare profunzime ceea ce spune, si anume ca „nu-ti mai ramane nici un punct de sprijin”… Cand spui ca nu-ti mai ramane niciun punct de sprijin constientizezi absurdul existentei. Sfantul Grigorie adauga:

„…i-am spus ca Scripturile dumnezeiesti par sa ne sileasca prin porunci sa credem ca sufletul traieste in veci. Or, noi n-am fost adusi la aceasta credinta prin vreun argument rational, ci se pare ca mintea noastra primeste porunca aceasta ca o roaba, din frica sadita inlauntrul ei, fara sa fie de acord cu porunca, printr-o miscare voluntara. De aici sporeste si mahnirea noastra pentru cei plecati, fiindca nu stim daca pricina aceea datatoare de viata (adica sufletul, n.n.) mai dainuieste inca, si unde este, si cum traieste sau daca a disparut complet. Caci nesiguranta cu privire la starea reala a sufletului face amandoua ipotezele la fel de probabile si unii au o anumita parere, altii pareri contrare. Si sunt la greci unii filosofi cu mare vaza care au crezut si au sustinut astfel de idei.” (subl. mea)

Sora sa l-a ajutat si l-a intarit in credinta. Si e mare lucru sa ai un punct de sprijin. In cazul lui, iata, a fost sora sa. Ca sa nu innebunesti de-a binelea de durere. Adica acea durere de a nu stii pentru ce te afli pe acest pamant, izvorata din aceasta imposibilitate de a cunoaste sensul vietii din pricina faptului ca nu ti l-a aratat cineva si printr-o experienta proprie nu ai cum sa-l cunosti…

Meditam la aceste lucruri citind aceasta stire trista…

august 3, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cititi si pe blogspot – Motanul_Filozof

Cititi si pe blogspot – Motanul_Filozof

Si sa ascultam si muzica!

iulie 12, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Toti oamenii presedintelui

A fost un film extraordinar despre scandalul Watergate din anii ’70 din USA. In regia lui Alan J. Pakula, cu Robert Redford si Dustin Hoffman. Filmul a fost realizat dupa o carte, la fel de celebra, cu acelasi nune – All the President’s men – scrisa de Carl Bernstein si Bob Woodward, adica cei doi jurnalisti de la Washington Post, care au investigat scandalul Watergate. Trebuie spus ca in urma acestui scandal presedintele de atunci al USA – Richard Nixon– a demisionat (9 august 1974). Filmul este realizat dupa celebra carte, iar Robert Redford si Dustin Hoffman joaca in rolul celor doi jurnalisti mai sus pomeniti.

Este absolut evident ca atunci cand a inceput „sa se bage” presa, lucrul asta nu a convenit puterii. Ziarul Washington Post a fost denigrat public de catre putere si s-a mers pana acolo incat sa se spuna ca acest cotidian nu este de partea presedintelui Nixon. Cei doi jurnalisti aveau o „sursa” – Deep Throat – o persoana misterioasa, despre care nu s-a stiut multa vreme prea multe. Ulterior a fost identificat ca fiind adjunctul Directorului FBI, in persoana lui W. Mark Felt,Sr, acesta recunoscand abia in 2005!!

Vedeti, chestiunea aceasta, intamplata cu ani in urma, nu te poate lasa indiferent. Pentru ca se naste o intrebare: de ce puterii de atunci nu i-a placut ca” se baga” doi jurnalisti obscuri de la Washington Post? Raspunsul este unul deosebit de neplacut: pentru ca aflau cum conduc „ei” tara. Si cum conduceau „ei” tara? Pai, prin obstructionarea justitiei, fonduri ilegale, interceptari ilegale de convorbiri telefonice, microfoane puse prin casele „cui trebuie”, amenintari cu moartea, punerea „sub supraveghere” electronica a celor care „deranjau” si controlul asupra opozitiei… S-ar mai putea pune, totusi, o intrebare: cine erau ei ? Ai putea sa-ti imaginezi ca erau acele persoane foarte importante, imbracate in costume elegante, in masinile lor scumpe, stand la birou cu picioarele pe masa si rasfoind nu stiu ce document, vorbind scurt la telefon, iar la sfarsit folosind expresia uzuala : ” yes sir”, zambitori in birourile lor luxoase… Totusi, cine erau ei ? Ei, aici e aici? Ei erau toti. Adica toti erau  in treaba asta. Dar cine a aprobat totul? Nu ghiciti? Pai, insusi presedintele!! Si ce-a facut presedintele dupa ce a demisionat? Pai, iata ce a facut:

🙂

Citeam un articol din Adevarul:

Presa din Europa de Est, sub papuc

Hai sa citim ce a putut sa declare un premier dintr-o tara europeana, membra UE (parca nici nu-ti vine sa crezi!!!):

„După venirea la putere a guvernului Borisov, satira politică a cam dispărut de la posturile TV. Premierul Borisov a declarat că el ar putea închide cu uşurinţă presa deranjantă, dar nu a făcut acest lucru până acum din cauza posibilelor complicaţii cu UE.”

Guvernul de dreapta din Ungaria se inspira din legi din 1913… care ar putea sa arunce Ungaria cu 100 de ani in urma. Toti vor sa controleze presa asta nabadaioasa, ar vrea sa controleze si gandurile oamenilor. Adica nu mi se pare deloc absurda aceasta ipoteza. De ce nu? Pur si simplu sa te seteze sa votezi cu ei. Eu am crezut ca I.L. Caragiale a exprimat in geniala sa proza doar stari de fapt romanesti. Mi se pare ca m-am inselat… Clasicul de-acuma „sa nu ma combaaaaati” se cam aplica in toata lumea, daca nu ma insel. A, uitasem, se face apel la responsabilitate: adica presa poate fi libera, dar responsabilitatea? Eeeeee, dar responsabilitatea? Eu, marturisesc, nu ma consider infailibil. Orice om poate gresi. Mai cu intentie, mai fara intentie. A exacerba responsabilitatea inseamna sa faci trimitere la fiintele perfecte. Dar cu fiintele perfecte (sau, ma rog, cat pot fi ele de perfecte…) e o problema. Am citit mai demult in Dostoievski despre un barbat care nimerise intr-o societate de bune moravuri. Era acolo o femeie ce se pretindea, cel putin asa vroia ea, sa fie considerata un inger printre oameni. Era si foarte frumoasa. In fata unei asemea „sfintenii” – am pus in ghilimele, dar ceilalti nu stiau ce se ascunde sub aceasta sfintenie – toate celelalte femei tremurau, pentru ca „ingerul” le punea sub „palosul necrutator” al „dreptei judecati „. Pentru ca nimeni nu putea dovedi ca ea ar avea vreo pata morala, deci toate celelalte erau „patate”, sau, cel putin, incercau, trudind din greu, cu teama insa ca sa nu fie denigrate public in raport cu „sfintenia” respectivei, sa se ridice la norma impusa de „inger”. Acel barbat a cunoscut-o mai bine insa, adica pe „ingerasa” noastra, care inspira teama in societate prin sfintenia ei. Cred ca si ei i-a placut de el, intelegeti dumneavoastra. Si… Eeeeee, a urmat o noapte de iubire de n-ai fi crezut ca „neprihanita” e in stare de o asa de tulburatoare senzualitate, la care celelalte n-aveau dreptul, sub ochiul intransigent al „ingerasei” noastre.  Ma gandeam la o paralela cu premierii, presedintii si dictatorii nostri – spun asa pentru ca ma consider cetatean la Pamantului. Ah, ce tentatii au ei… Ei vor sa fie cel putin semizei, daca nu chiar zei, ca si imparatii romani, vor sa fie „mari preoti” ce se imbraca cu dreptate, pentru ca sa judece popoarele, iar bietele popoare sa li se inchine ca unor „parinti ai parintilor”, ca unor „mari patriarhi” ai intregii umanitati… Ceausescu, altminteri un om simplu, de la tara, se vroia in rand cu marii conducatori ai neamului – Burebista, Decebal, Traian, Mircea cel Batran, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare… Cata slava desarta !! Ce sa-i faci, daca n-ar fi si musca, vorba lui Sartre, adica, pardon, vuvuzelele, ca tot e la moda. Ele bazaie! Ti se baga in urechi, in nari, in ochi, iti mai atrag atentia bietele muste ca esti si tu om ca toti oamenii. Iti mai aduc aminte ca si altii sunt oameni, ca toti oamenii, si, implicit, ca tine. Si ca poate ca nu are rost sa-i ameninti si sa utilizezi arma nucleara… Ca poate si acolo sunt oameni carora, ca si tie, li se mai baga mustele prin urechi, prin nas, prin ochi… mai poposesc bietele muste si pe o felie de paine pe care o mananci pe urma… Ce tampenie: exista unii oameni care, dupa ce o musca a poposit pe o felie de paine, iau painea si o arunca. Nu stiu ce-i aia foamete!! Eu de asta zic: hai sa-i iertam pe conducatorii nostrii! Noi am fi mai breji ca ei?

Vedeti… asa ajungem sa avem ceea ce Albert Camus numea: complexul zavorului… Complexul zavorului e o chestiune care se defineste foarte simplu. Cum o definea marele scriitor francez? Permiteti-mi sa citez:

„Ati inchis bine usa? Da. Va rog sa controlati. Iertati-ma, am complexul zavorului. Chiar in clipa in care sunt pe cale sa adorm, ma intreb intotdeauna daca am tras sau nu zavorul. In fiecare seara trebuie sa ma ridic si sa verific usa. V-am mai spus, nu poti sa fi sigur de nimic. „

Cam asa traieste omul contemporan de multa vreme. Nu e sigur de nimic. Camus ne precizeaza ca nu e vorba de o reactie de proprietar infricosat. Ba chiar spune ca odinioara nu-si incuia nici apartamentul, nici masina, nu pastra banii sub cheie, nu tinea la avere. Ii era chiar rusine ca e bogat. Exclama, in timpul tiradelor lui, „Proprietatea, domnilor, e o crima!” (ah.. seductia stangii politice – nota mea 🙂 ). Dar atunci de ce se incuia asa, si mai si verifica? Iata rapunsul:

„Astazi, de altminteri, nu mai am nimic. Nu ma grabesc, asadar, sa-mi pun la adapost avutul, ci pe mine insusmi si propria-mi prezenta de spirit. Tin, astfel, sa ma asigur ca nu va mai intra nimeni pe poarta micului univers bine inchis din toate partile, in care sunt rege, papa si judecator” (subl. imi apartin)

Cu totii vrem sa ne asiguram aceasta stare de securitate in care suntem simultan, doar noi, rege, papa si judecator. Sa nu cumva sa ne-o tulbure cineva, ca sa putem adormi linistiti. Sa ne facem iluzia unui somn bun, sanatos. Si ca a doua zi vom privi cu seninatate cerul, plaja, femeile frumoase. Pentru ca sa ne imaginam ca suntem nemuritori… Asta ca sa nu fim atacati din toate partile…Iata ce spune Camus:

„Fiindca doream viata vesnica, ma culcam cu tarfe si beam nopti intregi. Dimineata, bineinteles, simteam in gura gustul amar al conditiei mele de faptura muritoare. Dar ore in sir plutisem, preaferice, la mari inaltimi. „

Si tot marele scriitor francez spunea:

” Dar pe podurile Parisului am aflat si eu ca ma temeam de libertate. Traiasca, deci, stapanul, oricare ar fi el, inlocuind legea cerului. „Tatal nostru carele esti pentru un timp aici… O, conducatorii nostri, sefii nostri minunat de aspri, o, carmuitorii nostri cruzi si prea iubiti…” Vedeti, ca esentialul e sa nu mai fii liber si sa te poti supune cu cainta unuia si mai ticalos decat tine. Cand vom fi cu totii vinovati, vom avea adevarata democratie. Fara sa mai punem la socoteala, draga prietene, ca trebuie sa ne razbunam pentru faptul ca fiecare moare singur. Moartea e solitara, in timp ce servitutea e colectiva. Ceilalti dau socoteala si ei, si o data cu noi, si asta-i lucrul cel mai important. Toti impreuna, dar in genunchi, si cu capul plecat.

Nu-i oare mai bine sa traiesc dupa chipul si asemanarea societatii, si pentru asta nu trebuie oare ca societatea sa-mi semene? Amenintarea, dezonoarea, politia consfintesc asemanarea aceasta. Batjocorit, haituit, siluit, pot, in sfarsit, sa-mi dau intreaga masura, sa ma bucur de ceea ce sunt, sa fiu asa cum firea mea o vrea. Iata de ce, iubite prieten, dupa ce am salutat solemn libertatea, am hotarat pe ascuns ca trebuia data, fara intarziere, pe mana primului venit. Si ori de cate ori imi sta in putinta, incep sa predic in biserica mea din „Mexico-City”, indemnand poporul sa se supuna si sa caute cu umilinta confortul servitutii, chiar daca i-o infatisez sub numele adevaratei libertati” (subl. imi apartin)

Si marele Camus recunoaste:

„Acoperit cu cenusa, zmulgandu-mi incet parul din cap, cu fata brazdata de unghii, dar cu privirea patrunzatoare, stau in fata omenirii intregi, recapitulandu-mi rusinea, fara a pierde din vedere efectul pe care-l produc si spunand: ” Eram cel mai rau dintre cei rai”. Apoi, pe nesimtite, trec de la „eu” la „noi”. Cand ajung la „iata ce suntem”, le-am jucat festa si pot sa le spun adevarul in fata. Sunt ca ei, bineinteles, toti fierbem in aceeasi oala. Totusi, am asupra lor o anumita superioritate, aceea de a sti, care-mi da dreptul sa vorbesc. Sunt sigur ca vedeti avantajul unei asemenea situatii

…………………………………………………………………………………………………………………….

Voi astepta, asadar, oricat va fi nevoie, sa veniti sa ma salutati la „Mexico-City”. Luati de pe mine aceasta patura, vreau sa respir. O sa veniti, nu-i asa? Am sa va arat tehnica mea pana in cele mai mici amanunte, caci simt o afectiune pentru dumneavoastra. Ma veti vedea vorbindu-le cat e noaptea de lunga, facandu-i sa priceapa cat sunt de ticalosi. Chiar din seara asta o voi lua de la inceput. Nu ma pot lipsi de asta, dupa cum nu ma pot lipsi nici de acele clipe cand unul dintre ei se prabuseste la pamant, beat, izbindu-se cu pumnii in piept. Atunci, preaiubite prietene, ma inalt, ma inalt tot mai sus, respir in voie, ma aflu pe munte, campia se intinde la picioarele mele. Ce betie te cuprinde atunci! Esti Dumnezeu tatal, si imparti pentru vecie certificate de rea purtare. Tronez printre ingerii mei rai, in slava cerului olandez, si privesc cum urca spre mine, iesind din ceruri si ape, multimile ce se indreapta catre Judecata de apoi. Se inalta incet, si iata, il vad venind pe cel dintai. Pe fata-i ratacita, pe care si-o ascunde pe jumatate cu mana, citesc tristetea conditiei umane si deznadejdea de a nu afla scapare. Iar eu ii plang fara sa-i dezleg, ii inteleg fara sa-i iert, si mai cu seama simt, in sfarsit, cum ma adora!” (subl. imi apartin)

Stau si ma intreb daca nu cumva la asta se reduce conditia umana: sa ne asiguram securitatea. Adica, vorba lui Albert Camus, sa ne zavoram. Nu ne ataca nimeni, fireste. Dar suntem inconjurati de multe pericole, din toate partile. Daca tu ma vei ataca? Sa inchidem bine usa. Si sa verificam o data, si inca odata, sa fim siguri! Totul, chiar si presa cu bietele ei campanii denigratoare si vesnic opozanta, chiar si exprimarea libera, pot fi un atac la adresa securitatii noastre. Ne punem la adapost. Privesc la dusman si ma uit in mine insumi. Asa m-am instrainat de omul acela, asa s-a instrainat el de mine, ca am ajuns dusmani. Cu o probabilitate vecina cu siguranta – ca sa reiau o expresie a lui Heinrich Böll, daca nu ma insel la ora asta – m-am instrainat si de mine insumi si nu ma mai recunosc.

Dar… vorba lui Camus…”poate o sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita„.

Doamne fereste!

iunie 24, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii