Despre dezbaterea privind armele din SUA…

Tragedia intamplata in Las Vegas a reaprins dezbaterea privind regimul armelor si munitilor in SUA. Aici avem o chestiune ce tine de Constitutia SUA care permite detinerea si portul de arma, lucru ce reprezinta un drept si o libertate a cetateanului american. Este evident, dupa parerea mea, ca in SUA, fata de Europa, exista o cultura a armelor in randul cetatenilor. Si din aceasta cauza o schimbare a Constitutiei in aceasta privinta este foarte greu de realizat. Omorul in masa din Las Vegas a starnit, desigur, multe reactii emotionale. Era de asteptat. Democratii sunt pentru un control strict al armelor, daca nu chiar interzicerea detinerii de arme din partea cetatenilor. Republicanii, pe buna dreptate, considera lucrul acesta o incalcare a Constitutiei prin care s-ar realiza privarea de un drept si o libertate, ambele legitime, a cetateanului american.

Dar cum sta, de fapt, situatia? Daca privim lista tarilor dupa rata omuciderilor, observam ca SUA nu e nici pe departe pe primul loc iar rata omuciderilor la suta de mii de locuitori nu e mare in comparatie cu multe alte tari. O statistica interesanta este si lista tarilor dupa rata mortii cauzata de armele de foc: referitor la SUA (2014) avem o rata ceva mai mare, de 10,54 de morti la suta de mii de locuitori, dar omuciderile reprezinta doar 3,60, fata de 6,30 cat reprezinta sinuciderile!! Asta la 112,6 arme la suta de locuitori. Iata lista in figura de mai jos (sursa: Wikipedia):

Aici o alta statistica: lista oraselor din SUA privind rata criminalitatii. De observat ca nu avem o omogenitate a rezultatelor si, desigur, crimele nu se refera doar la omoruri prin arme de foc. Insa iata inca doua statistici interesante: rata mortilor cauzate de arme de foc in care, de asemenea, nu avem o omogenitate a rezultatelor si lista statelor dupa rata omuciderilor – observam un lucru interesant: rata omuciderilor a scazut constant in fiecare stat in perioada 1996-2014!! Iar aici legislatia privind armele in SUA stat cu stat. Sa dam un exemplu privind orasele ca sa evidentiem diferente notabile: Baltimore, Maryland cu 55,4 omoruri la suta de mii de locuitori si Boston, Massachusetts cu 5,7 la suta de mii. In Maryland legislatia privind armele de foc e restrictiva, asta nu inseamna ca in Baltimore rata omorurilor nu e ridicata (in comparatie cu alte orase). Si in Massachusetts sunt restrictii, dar in Boston e de 10 ori mai scazuta fata de Baltimore. De aici rezulta ca sunt orase, poate chiar si zone, cu probleme specifice. Putem sa le spunem probleme locale sau zonale pe care am putea sa nu le regasim in alte zone din SUA. Pot fi state cu o legislatie mai restrictiva unde gasim orase cu o rata ridicata a omorurilor si orase  in state cu o legislatie mult mai putin restrictiva unde rata omorurilor e mult mai redusa. In Buffalo, New York, spre exemplu, avem o rata de 15,9 omoruri la suta de mii de locuitori, pe cand in Austin, Texas avem doar 2,5 la suta de mii. In Austin avem doar 99 de jafuri la suta de mii de locuitori. In Buffalo, in conditiile in care orasul e mai mic din punctul de vedere al populatiei decat Austin!!, avem 400,2 jafuri la suta de mii de locuitori!! Chiar in interiorul aceluiasi stat situatia difera foarte mult de la oras la oras.

In Las Vegas, unde s-a produs tragedia, rata omorurilor era realtiv scazuta: la o populatie de peste 1,5 milioane de locuitori, o rata de 8,1 la suta de mii. Deci nu anunta vreo tragedie care s-ar fi putut intampla acolo. S-a facut, desigur, legatura cu terorismul islamic in urma comunicatului dat de ISIS care a revendicat atentatul. FBI a infirmat. Cauzele care l-au impins pe Paddock la un asemenea gest criminal raman necunoscute. Este adevarat insa ca SUA s-a confruntat in ultimii ani cu atentate teroriste sangeroase. Dar recentul atentat din Las Vegas pune, cred, o alta problema. Si e ceea ce nu inteleg prea bine. Eu cred ca discutia privind regimul armelor si munitiilor, speculata politic, desigur, ar trebui trecuta pe un plan secund. Nu asta mi se pare problema. Cred mai degraba ca in societatea americana se manifesta o forma de radicalizare ce nu s-a mai manifestat in trecut, cel putin in Istoria Moderna a SUA. Nu prea inteleg ce-i cu radicalizarea asta, care, dupa cum se poate observa, se manifesta chiar la nivel de individ. Evident ca inasprirea legislatiei privind regimul armelor si munitiilor sau interzicerea detinerii si purtarii acestora nu rezolva problema, mai ales intr-un spatiu cultural cum e cel american. Si in Europa, unde rata omuciderilor e mai scazuta decat in SUA, am avut atentate teroriste sangeroase. Iar interzicerea armelor e cam la fel cu cea a drogurilor. Si nu se mai consuma droguri? Dimpotriva! De aceea chestiunea principala care ar trebui studiata – si nu cred ca e inteleasa bine la ora actuala nici de cei mai proeminenti cercetatori in domeniu – e cea sociala. Pentru ca radicalizarea aceasta, care s-ar putea sa nu fie neaparat vizibila pentru ca individul ar putea s-o interiorizeze, e o problema de un astfel de ordin, care tine de social, de fenomenele care se produc in societate. Rata omuciderilor pe perioada 1996-2014 a fost in scadere stat cu stat. Asta nu inseamna ca, cel putin in ultima perioada, radicalizarea cel putin a unei parti a societatii n-ar fi crescut. E greu de cuantificat, de masurat lucrul acesta. Totusi, nu imposibil. Insa ar trebui stabilit daca e asa. Cel putin pentru un anumit segment al populatiei, fie el si restrans. Ar trebui stabilit cine, ce tip de oameni sau ce segment de populatie ar fi vulnerabil la asa ceva si de ce. Acest Paddock am inteles ca ar fi fost un om bogat. Rezulta ca nu saracia impinge neaparat spre asa ceva, spre o astfel de fapta abominabila. Dupa parerea mea, sigur, in general vorbind, intr-o societate in care nu se manifesta radicalizarea – care s-ar putea manifesta si sub forma terorismului islamic, dar nu e obligatoriu – n-ar trebui sa se intample astfel de asasinate in masa. Atentatele teroriste din Franta, de exemplu, de tip islamic, sunt un efect al acestei radicalizari a populatiei de religie musulmana traitoare in Franta sau in Uniunea Europeana. Evident, avem si o cauza a acestei radicalizari, ce poate fi de ordin religios-politic. Insa aceasta radicalizare a permis sa se mai intample inca un atentat si tot asa. Insa radicalizarea unui grup de oameni nu e necesar sa aiba o cauza religioasa. Pot fi si alte cauze. In privinta a ceea ce s-a intamplat la Las Vegas, cauzele care l-au determinat pe Paddock sa faca un asemenea masacru sunt necunoscute. Problema ar fi: exista oare un ansamblu mai larg de cauze care sa cuprinda un numar mai mare de cetateni dispusi sa faca un al doilea masacru? Cauze care, repet, nu tin neaparat de religie. Asta ar trebui cercetat. Si, bineinteles, sondajele de opinie (cu intrebari bine puse!)  sunt un auxiliar serios in munca de cercetare. Pentru ca pot fi cauze ascunse care sa se manifeste in societate si pe care sa nu le stim sau nici sa nu le banuim… Pot fi si de ordin politic. E posibil sa fie consecinta manifestarii unei natiuni divizate, cum s-a si vorbit in recenta campanie electorala din SUA. Un import cultural, cum s-a manifestat, de exemplu, pe vremea fostei Administratii Obama – spre exemplu primirea pe scara larga a imigrantilor musulmani din Orientul Mijlociu, un fel de a imita Europa, sau a face o America mult mai asemanatoare cultural cu Europa – ar putea genera reactii negative si de multe ori imprevizibile. Pot fi motivatii politice cum a fost cazul in 2011 Tucson shooting cand Gabrielle Giffords, membra a Camerei Reprezentantilor din partea Partidului Democrat, a fost impuscata in cap – dar a supravietuit, din fericire, atentatului – dar alti 6 oameni au murit in acest atac iar alte 13 persoane au fost ranite!! O retorica politica inflamanta intr-un sistem cu doua partide principale, cum e in SUA, departarea de la Constitutia SUA pentru care multi americani au un mare respect si o iubesc, o departare de la un bipartizanat ce ar raci retorica folosita de liderii politici din ambele partide – de multe ori opuse uneia alteia si ireconciliabile – introduc efecte negative ce se resimt in societate. Iata ce se arata aici referitor la politica din SUA:

„There have been periods of bipartisanship in American politics, such as when the Republicans supported legislation by Democratic President Johnson in the early 1960s, and when Democrats worked with Republican President Reagan in the 1980s.^[7]

In the United States in 2010, however, there was wide disagreement between the Republicans and Democrats because the minority party has been voting as a bloc against major legislation, according to James Fallows in The Atlantic.^[4] In 2010, the minority party has the ability to „discipline its ranks” so that none join the majority, and this situation in the Congress is unprecedented, according to Fallows.^[4] He sees this inability to have bipartisanship as evidence of a „structural failure of American government.”^[4] Adviser to PresidentObama, Rahm Emanuel, said the period from 2008–2010 was marked by extreme partisanship.^[8] After the U.S. elections of 2010, with sizeable gains by Republicans in the House and Senate, analyst Charles Babington of the Associated Press suggested that both parties remained far apart on major issues such as immigration and Medicare while there may be chances for agreement about lesser issues such as electric cars, nuclear power, and tax breaks for businesses; Babington was not optimistic about chances for bipartisanship on major issues in the next few years.^[9] While analyst Benedict Carey writing in The New York Times agrees political analysts tend to agree that government will continue to be divided and marked by paralysis and feuding, there was research suggesting that humans have a „profound capacity through which vicious adversaries can form alliances,” according to Berkeley professor Dacher Keltner.^[10]

A call for bipartisanship is often made by presidents who „can’t get their way in Congress,” according to one view.^[11] Military policies of the Cold War and actions like the Iraq war were promoted and supported, through the mass media, as bipartisan acts.^[12]„

Punerea de acord dintre cele doua partide s-a rupt in 2010, dupa cum se vede. Din pacate, bipartizanatul pare a nu fi posibil nici acum, dupa alegerea D-lui. Trump in functia de Presedinte si s-a vazut chiar la investitura proteste masive de strada impotriva faptului ca Dl. Trump a castigat. Ulterior Democratii au exprimat puncte de vedere dure impotriva lui Trump, mergand pana la sustinerea suspendarii Presedintelui, dar n-au majoritate in Congres pentru asta. Impresia, daca privim in general tot tabloul, e ca starea de tensiune se mentine. In aceasta situatie politica se mentine, desigur, si o stare de tensiune in societate, in fiecare stat. Tensiunile acestea cresc extremele, cum s-a vazut si in recentele proteste din Charlottesville, Virginia. Vorbind despre Charlottesville, Vladimir Tismaneanu specifica la modul cat se poate de clar ca e vorba de antisemitism:

What Charlottesville is about…

„I’m the last person to condone far left violence. I’m unequivocally opposed to any extra-legal forms of rebellion (I don’t regard totalitarian decrees, abusively and arbitrarily humiliating, as laws). I admire Thoreau, but I think that civil disobedience ought to be civilian (with bold characters), i.e., non violent, decent, civilized. I detest Molotov, in any of his incarnations: as the man who signed the infamous pact and as a “revolutionary” …cocktail. My admiration for the whole civil society strategy that triumphed in Eastern Europe during the annus mirabilis 1989 is precisely rooted in this philosophical engagement. But I need to say it emphatically: Charlottesville is the name of far right (alt right, as it were) jingoism, racism, anti-Semitism, white resentment, lumpen malaise, in short updated, Americanized Fascism. I just read a great essay by Mary McCarthy titled “Hannah Arendt and Politics.” It reminded me that during Senator McCarthy’s vicious witchhunts, Hannah Arendt considered returning to Europe, becoming a refugee for the second time in her life. Neither she nor her husband were directly targeted, but they felt that America was running amok. For me, 45’s conduct is just latter day McCarthyism…„

Interesant este ca Gabrielle Giffords, cea impuscata in Tucson, era de religie iudaica si iata aici o lista cu evrei, membri ai Congresului SUA – de remarcat ca majoritatea sunt din Partidul Democrat. Majoritatea evreilor din SUA voteaza cu Partidul Democrat.

Fac o mica paranteza. O chestie interesanta pe care o citesc pe Wikipedia, ce-i reprosa D-na. Barbara Levy Boxer, pana de curand senator de California din partea Partidului Democrat, Condoleezzei Rice:

„Boxer criticized then United States Secretary of StateCondoleezza Rice‘s judgment in relation to the war in Iraq: „I personally believe – this is my personal view – that your loyalty to the mission you were given, to sell the war, overwhelmed your respect for the truth.”^[78]

In January 2007, Boxer was in the news for comments she made when responding to Bush’s plans to send an additional 20,000 troops to Iraq. „Who pays the price?” Boxer asked Secretary of State Condoleezza Rice. „I’m not going to pay a personal price. My kids are too old and my grandchild is too young. You’re not going to pay a personal price with an immediate family. So who pays the price? The American military and their families… not me, not you.” When Rice interjected, Boxer responded by saying, „Madam Secretary, please. I know you feel terrible about it. That’s not the point. I was making the case as to who pays the price for your decisions. And the fact that this administration would move forward with this escalation with no clue as to the further price that we’re going to pay militarily… I find really appalling.”^[79]„

Boxer raspundea planului lui Bush de a trimite 20.000 de militari in plus in Irak si o intreba pe Condoleezza „cine va plati pretul pentru deciziile dumneavoastra”… Am inchis paranteza.

O alta chestiune interesanta legata de lupta asta politica intre cele doua partide este, daca se poate spune asa, modernul Know Nothing… Cititi aici despre Know Nothing ca eu cred ca merita si iata ce se arata printre altele referitor la zilele noastre despre acest curent politic:

„The Nativist spirit of the Know Nothing movement was revived in later political movements, such as the American Protective Association of the 1890s and the Ku Klux Klan of the 1920s.^[40] In the late 19th century, Democrats would call the Republicans „Know Nothings” in order to secure the votes of Germans, as in the Bennett Law campaign in Wisconsin in 1890.^[41][42] A similar culture war took place in Illinois in 1892, where Democrat John Peter Altgeld denounced the Republicans:

The spirit which enacted the Alien and Sedition laws, the spirit which actuated the „Know-nothing” party, the spirit which is forever carping about the foreign-born citizen and trying to abridge his privileges, is too deeply seated in the party. The aristocratic and know-nothing principle has been circulating in its system so long that it will require more than one somersault to shake the poison out of its bones.^[43]

The term has become a provocative slur, suggesting that the opponent is both nativist and ignorant. George Wallace‘s 1968 presidential campaign was said by Time to be under the „neo-Know Nothing banner”. Fareed Zakaria wrote that politicians who „encourage[d] Americans to fear foreigners” were becoming „modern incarnations of the Know-Nothings.”^[40] In 2006, an editorial in The Weekly Standard by neoconservative William Kristol accused populist Republicans of „turning the GOP into an anti-immigration, Know-Nothing party.”^[44] The lead editorial of the May 20, 2007, edition of The New York Times on a proposed immigration bill, referred to „this generation’s Know-Nothings.”^[45] An editorial written by Timothy Egan in The New York Times on August 27, 2010, entitled „Building a Nation of Know-Nothings” discussed the birther movement, which falsely claimed that Barack Obama was not a natural-born United States citizen, which is a requirement for the office of President of the United States.^[46]

In the 2016 United States Presidential Election, a number of commentators and politicians compared candidate Donald Trump to the Know Nothings due to his anti-immigration policies.^{[47][48][49][50][51]}„

Acest Know Nothing (Nu stiu nimic) dupa raspunsul pe care il dadeau membri sai, era de fapt un partid – Partidul Nativ American sau Partidul American fondat pe la 1844 si dizolvat la 1860, care avea si o aripa secreta. Ideologia lui era: nationalismul american, populismul de dreapta, anticatolicismul, republicanismul, nativismul, iar ca religie, pentru ca avea si o dimensiune religioasa, era protestant – temperance movement, care era o miscare sociala indreptata impotriva bauturilor alcoolice si care s-a radicalizat – deci iata inca o forma de radicalizare pornita din puritanismul protestant, daca inteleg bine – ajungandu-se la prohibitie. Insa criticile care le sunt aduse republicanilor se refera la faptul ca vor sa-si transforme partidul intr-unul antiimigratie, un Know-Nothing Party, apropo de nativism. Reprosul adus lui Obama ca nu s-ar fi nascut pe teritoriul SUA, lucru ce e o cerinta constitutionala pentru functia de Presedinte al SUA, a fost catalogata in acelasi mod intr-un editorial din The New York Times semnat de Timothy Egan, din 27 august 2010 si care se intitula: „Building a Nation of Know-Nothings” (Construind o natiune de Know-Nothings).

Sa dam un exemplu de radicalizare in SUA datand din secolul XIX, ca sa vedeti pana unde se poate ajunge. In centrul acesteia il avem pe Lewis Charles Levin (1808-1860), om politic american, si membru al partidului Know Nothing, precum si un activist social anticatolic. Din cate inteleg, avea origini evreiesti, lucru foarte interesant! Iata ce aflam din Wikipedia:

„Levin’s anti-alcohol crusade proved to be excellent preparation for his next cause, a campaign against Catholic political power, which he carried on in two papers, the Native American and The Daily Sun. Initially the main political issue was an 1843 public school ruling permitting Catholic children to be excused from Bible-reading class (because the Protestant King James Version was being used). Levin became the leader and chief spokesman for a start-up political movement calling itself the American Republican Party (later the Native American Party). On May 3, 1844 Levin attempted to give a speech in the center of the Irish-Catholic neighborhood of Kensington. The locals ended up chasing all of the protesters out of the neighborhood. The following Monday, May 6, Levin returned with 3000 protesters. The ensuing fighting led to dozens of people killed, hundreds injured, and hundreds more left homeless as most of the neighborhood homes were burned by rioters. In addition the Catholic Churches St. Michael and St. Augustine were demolished completely by fire.^[5]

New riots broke out in Southwark in July of that same year when a group of protesters threatened to destroy St. Philip Neri Catholic Church in the Southwark District. This time Levin used his influence to prevent the mob from burning the Church. Following the July riots, Levin and his colleague Samuel R. Kramer (publisher of the Native American) were arrested for „exciting to riot and treason” in inciting locals to invade and burn several Catholic churches and a convent.^[6] However, the case never went to trial.^[7]

Shortly after the 1844 Philadelphia riots, Levin ran for Congress and was elected on his party’s platform: (1) to extend the period of naturalization to twenty-one years; (2) to elect only native born to all offices; (3) to reject foreign interference in all institutions, social, religious, and political.

Levin was returned to Congress in 1846 and 1848. He served as chairman of the United States House Committee on Engraving during the Thirtieth Congress, 1847–48.”

Incerc sa traduc:

„Cruciada antialcool a lui Levin s-a dovedit o excelenta pregatire pentru urmatoarea cauza, campania impotriva puterii politice Catolice, dusa in doua publicatii Native American si The Daily Sun. Initial principala chestiune politica a fost ca in 1843 in scolile publice se permitea copiilor catolici ca sa fie scuzati de la citirea Bibliei in clasa (deoarece se folosea versiunea protestanta King James Version ). Levin a devenit liderul si purtatorul sef de cuvant pentru o noua miscare politica care se autointitula American Republican Party (mai tarziu Partidul Nativ American). Pe 3 mai 1844 incearca sa tina o cuvantare in centrul unui cartier catolic irlandez din Kensington. Localnicii au sfarsit prin a-i fugari pe toti protestatarii afara din cartier. In lunea urmatoare, pe 6 mai, Levin s-a intors cu 3000 de protestatari. In lupta ce a urmat au murit duzini de oameni, sute au fost raniti si sute si chiar mai multi au ramas fara casele lor din cartier care le-au fost incendiate de catre insurgenti. In plus, bisericile catolice Sf. Mihail si Sf. Augustin au fost incendiate.

Noi rebeliuni au izbucnit in Southwark in iulie acelasi an cand un grup de protestatari au amenintat ca vor distruge biserica catolica Sf. Philip Neri din Districtul Southwark. De daca aceasta Levin si-a folosit influenta pentru a preveni furturile din biserica aflata in flacari. Dupa revoltele din iulie, Levin si colegul sau Samuel R. Kramer (editor la Nativul American) au ofst arestati pentru „incitare la revolta si tradare”, incitand in diverse locuri la arderea bisericilor catolice si a unei manastiri. Oricum, cazul nu a ajuns niciodata la proces.

Putin timp dupa rebeliunile din Philadelphia intamplate in 1844, Levin a candidat pentru Congres si a fost ales pentru platforma sa: (1) extinderea perioadei de naturalizare la 21 de ani, (2) alegerea in toate functiile doar a celor nascuti nativ, (3) respingerea interferentelor straine in toate institutiile sociale, religioase si politice.

Levin revine in Congres in 1846 si 1848. El a servit ca sef al United States House Committee on Engraving in timpul celui de-al Treisprezecelea Congres, 1847-1848.”

Despre Committee on Engraving (1844-60) – mai multe aici.

Iata ce efecte, evident nedorite, poate avea radicalizarea din diferite cauze, in cazul acesta politico-religioase in SUA. Fara aceasta radicalizare n-ar fi murit nimeni, n-ar fi fost ranit cineva, nu s-ar fi ars locuinte si biserici. Nu datorita dreptului de a detine si de a purta arma s-a intamplat toata aceasta calamitate descrisa mai sus. Calamitate facuta de om, nu de natura, ce-i drept. Si, evident, radicalizarea venita dintr-o parte starneste reactii dure in cealalta parte. De aceea trebuie studiat ce se intampla acum si trebuie prevenite din timp, prin politici intelepte, astfel de deznodaminte. Tragice. Un lucru intersant despre acest Levin este ca el a fost internat in Spitalul din Philadelphia pentru nebunie. Se spune ca devenise „periculos si de necontrolat”. Se presupune ca aceasta stare se datora consumului unor mari cantitati de opiu. Insa iata ce se arata despre a doua lui casatorie:

„Lewis and Julia Levin had one child, a daughter called Louise or Louisa (1840–1919). (It is occasionally reported erroneously that there was a son named Louis.)^[10][11] Louisa married a Brazilian diplomat named Carlos de Barros in Washington City in 1862, and later lived in South America, Philadelphia and New York City. One of their sons and two grandsons were institutionalized in the 20th century for insanity.^[12]„

Incerc sa traduc:

„Lewis si Julia Levin au avut un singur copil, o fiica pe nume Louise sau Louisa (1840-1919). (Ocazional se raporteaza eronat ca ar fi avut un fiu pe nume Louis). Louisa s-a maritat cu un diplomat brazilian pe nume Carlos de Barros in Washington City in 1862, si mai tarziu a trait in America de Sud, Philadelphia si New York City. Unul din fiii lor si doi nepoti au fost internati in sec. XX pentru nebunie.”

Este impresionanta si trista povestea aceasta a vietii lui…

Insa in plan social se pot gasi metode si tehnici de a combate radicalizarea ce poate avea consecinte tragice si care, in orice caz, nu poate duce la ceva bun. Un astfel de fenomen, pornind de la idei gresite, il poate duce chiar pe un om sanatos suta la suta pe cai gresite. Evident, se poate intampla oriunde, nu doar in SUA.

Ar trebui sa vorbim si despre ce se intampla in cele doua mari partide din SUA.  Sa vedem ce se intampla in Partidul Democrat. In primul rand frapeaza orientarea sa ideologica. Aceasta cuprinde: liberalismul modern, social-liberalismul – majoritare, factiuni: centrismul, conservatorismul, populismul de stanga, progresivismul si social-democratia. Ei, da, asta e tare! De la mostenirea unor titani ai politicii americane precum Thomas Jefferson si Kames Madison, in cele din urma Partidul Democrat a ajuns la social-democratie! 🙂 Uitandu-te la asemenea orientare ideologica parca iti vine sa te intrebi: e un fel de USL? 🙂 Sunt cam toate bagate acolo, ca-ntr-o oala. Si, uite asa, partidul e mare si castiga alegeri, chiar daca pe cele recente le-a pierdut. O asemenea orientare ideologica, atat de larga, induce tensiuni prin neclaritatea sa. Insa trebuie spus ca in politica americana, ca de altfel peste tot in Lumea Libera, sunt partide care se desprind din altele. Spre exemplu, un caz interesant a fost Partidul Progresivist „Bull Moose” a lui Theodore Roosevelt care s-a desprins din Partidul Republican pe motiv ca republicanii adoptasera o politica foarte conservatoare, lucru ce l-a nemultumit pe Roosevelt, care fusese deja Presedinte. Numele de „Bull Moose” vine de la zicerea lui Roosevelt cum ca s-ar simti ca un „taur-cerb” (bull moose) 🙂 . Partidul s-a format in 1912 dupa ce Roosevelt a pierdut nominalizarea in favoarea fostului sau protejat Presedintele William Howard Taft (1909-1913). Pe vremea aceea, Roosevelt ar fi avut dreptul la o a treia candidatura! Cat timp a fost Presedinte, Taft, prietenul sau, a ocupat functia de Secretar de Razboi. Insa vederile conservatoare ale lui Taft l-au indepartat pe Roosevelt de acesta. Liderul republican progresivist, Robert La Follette, anuntase in 1912 intentia ca Taft sa fie nominalizat de catre Partidul Republican, dar multi dintre suporterii sai au trecut de partea lui Roosevelt dupa ce fostul Presedinte si-a exprimat dorinta de a candida a treia oara. Insa la Conventia Partidului Republican din 1912 Taft a reusit sa-l invinga pe Roosevelt si sa obtina nominalizarea. Noul partid, cel Progresivist, a atras multi republicani ce erau in functii precum si republicani ce au ramas loiali Partidului Republican. Partidul Progesivist a venit cu o platforma anticoruptie – „desfacerea legaturilor nesfinte dintre afacerile corupte si coruptia din politica”, continea restrictiile privind contributiile in finantarea campaniei electorale, o reducere a tarifelor, un sistem de asigurari sociale, ziua de munca de 8 ore, sufragiu pentru femei. In 1912, la votul popular, Roosevelt a reusit sa-l invinga pe Taft, dar Woodrow Wilson a reusit sa ia 41,8% din voturi. Oricum, performanta lui Roosevelt e una foarte buna, dat fiind faptul ca a fost a treia oara cand candida. Trebuie spus ca pe 14 octombrie 1912, aflandu-se in campanie in Milwaukee, Wisconsin, a fost victima unei tentative de asasinat. Glontele a patruns in corp prin cutia in care isi tinea ochelarii si prin hartia ce continea discursul ce trebuia sa-l rosteasca in fata alegatorilor. Nu a dorit sa mearga imediat la spital ci a continuat sa-si citeasca discursul – a vorbit 90 de minute, desi sangele se prelingea pe camasa. Doctorii au concluzionat ca e mai bine, mai putin periculos, sa lase glontul in pace decat sa incerce sa-l scoata si astfel el a purtat acesl glont in el pentru tot restul vietii. E poate mai putin cunoscut la noi cazul unui alt Presedinte american, in afara de Lincoln si Kennedy, care a murit asasinat, e vorba de Presedintele James Garfield, impuscat in Washington D.C. pe 2 iulie 1881. A murit pe 19 septembrie acelasi an. Insa trebuie spus ca aceasta crima a venit din interiorul partidului. Charles Guiteau, cel care l-a asasinat, se considera ca facand parte dintr-o factiune a Partidului Republican numita Stalwart, cu o ideologie apropiata de capitalismul de cumetrie, daca nu chiar mai rau. Din cate inteleg eu, acest GFuiteau tintea un post de consul la Paris, dar n-avea calificarea necesara, nu cunostea nicio limba straina. Astfel el a considerat ca impuscandu-l pe Presedinte, se vor termina luptele intestine din partid si succesorul Presedintelui va restaura pacea si ii vor recompensa pe cei din Stalwart, inclusiv pe el. N-a fost sa fie asa: a fost condamnat la moarte si a murit executat prin spanzurare!! Din cate inteleg, acest Guiteau, sustinator al lui Ulysses S. Grant pentru care a si scris un discurs, n-avea o situatie materiala grozava. Cauta un post, asta e clar. Nominalizarea pentru campania electorala din 1880 i-a dat castig de cauza lui Garfield. Guiteau a considerat ca prin discurusul pe care l-a scris pentru Grant l-a ajuntat de fapt pe Garfield si cauta sa obtina recompensa pentru asta… Inteleg ca traia prost: destituit fiind in 1880, se spune ca mergea prin ninsoarea din Washington D.C. fara palton si fara ghete (probabil doar in panatofi…). Un nefericit… O viata trista, plina de esecuri a acestui Guiteau…

La Partidul Republican lucrurile par mai clare din punct de vedere ideologic: conservatorism, liberalism economic, conservatorism foscal, social, federalism iar la factiuni: libertarianiam, neoconservatorism, paleoconservatorism, populism de dreapta si nationalism economic. Oricum mai omogen, in jurul valorilor de dreapta. Insa interesant este urmatorul lucru, cum s-a ajuns la asta:

„2016 and 2017 polls found that an overwhelming majority of Republicans support protectionism and autarky, and oppose free trade.^[73][74][75]„

Adica spune ca in „2016 si 2017 sondajele au gasit ca majoritatea covarsitoare a republicanilor sprijina protectionismul si autarhia si se opune comertului liber”!!! E adevarat ca Ceausescu nu a avut posibilitatile financiare pentru a duce o astfel de politica, desi asta era linia sa: o economie autarhica. Este surprinzator pentru Partidul Republican, sau poate ca asa mi se pare mie… In orice caz, a sprijini astfel de orientari in economie intra in contradictie cu free market – piata libera. E de notat ca republicanii practica ceea ce se cheama strict constructuionism, adica interpretarea Constitutiei cat mai aproape de original. Sunt impotriva regularizarii politicilor de mediu – insa aici vem o carenta pentru ca e prea simplu sa te opui doar fara sa ai, totusi, o anumita pozitie care ar trebui sa fie, totusi, constructiva. Pentru ca distrugerea mediului din diferite cauze poate avea efecte catastrofale. Insa sunt lucruri interesante referitoare la drepturile persoanelor LGBT care par a devia de la linia traditionala a conservatorismului social al republicanilor:

„LGBT groups within the Republican Party include the Log Cabin Republicans. A 2014 Pew Research poll indicated that 61% of millennial Republicans are in favor of same-sex marriage.^[133]„

Deci 61% dintre milenialii republicani (citesc bine?) sunt in FAVOAREA casatoriilor de acelasi sex!!!! Si:

„A 2013 poll found that 61% of Republicans support laws protecting gay and lesbian people against employment discrimination,^[132] and a 2007 poll showed 60% of Republicans supported expanding federal hate crime laws to include sexual orientation and gender identity.^[137]„

Deci un sondaj din 2013 arata ca 61% din republicani sprijina legi pentru protectia homosexualilor. Un sondaj din 2007 arata ca republicanii sprijina in proportie de 60% extinderea legilor federale privind infractiunea de ura care sa includa orientarea sexuala si identitatea de gen… E de notat si acest aspect privind incalzirea globala:

„While a Pew Research poll indicates Catholics are more likely to believe the Earth is warming than non-Catholics, 51% of Catholic Republicans believe in global warming (less than the general population), and only 24% of Catholic Republicans believe global warming is caused by human activity.^[178]„

In rest Partidul Republican este asa cum il stiam de mai demult. Dar iata ca gasim anumite puncte de inflexiune in ambele partide. Si ar fi de analizat daca si in ce masura pot provoca o radicalizare. Sau e vorba doar de iesirile sau parerile unora din cele doua partide care ar putea provoca asa ceva si ar fi de cercetat cu ce intensitate.

Evident ca subiectul e vast si necesita o aprofundare inclusiv in plan economic si social.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Au trait linistiti pana la adanci batranete…

Revista 22

Călăul Mihail Patriciu

Liviu Plesa

„Un profil al comandantului Securității Cluj din anii consolidării comunismului

 Nu sunt multe cazurile în care crimele Securității au fost consemnate în documente. Ca orice poliție secretă a unui stat totalitar, Securitatea a încercat să-și acopere cât mai bine urmele. Excepții au fost cazurile în care excesele au fost atât de mari, încât până și autoritățile comuniste au fost obligate să declanșeze anchete. Astfel, ne-au rămas mărturii de neprețuit despre abuzurile din închisori și colonii de muncă sau despre torturile și execuțiile sumare comise de Securitate. Ca urmare a unei astfel de anchete, știm mai multe și despre Mihail Patriciu, șef al Securității în regiunea Clujului, faimos pentru numeroasele crime în care a fost implicat. Cazul Patriciu este interesant pentru că devoalează metode de acțiune ale Securității și pretextele legale folosite pentru ștergerea urmelor.

Încă de tânăr, Mihail Patriciu și-a des­co­perit vocația ideologică. Evreu la origine (născut la 19 ianuarie 1909, în Năsăud, pe numele său real Grünsperger sau, după une­le opinii, Weiss), a lucrat o vreme ca pă­lărier în localitate, dar nu acesta era ti­pul de biografie care îi convenea. A aderat timpuriu la PCR, activând în ilegalitate. În 1937, a făcut parte din grupul de co­mu­nişti români care s-au înscris voluntari în Brigăzile Internaţionale pentru a lupta în Spania. Contactul cu duritatea metodelor promovate de agenţii sovietici pentru men­­ţinerea purităţii ideologice a com­ba­tanţilor îi va marca activitatea viitoare, el fiind con­vins că doar măsurile extreme pot să ducă la înfrângerea adversarilor şi înă­bu­şirea oricăror forme de protest. După vic­toria lui Franco, s-a refugiat, ală­turi de cei­lalţi luptători, în Franţa, unde a fost în­chis în lagărele Gurs şi Argèles-sur-Mer.

În aprilie 1941, a evadat din lagăr îm­pre­ună cu mai mulţi comunişti români, vii­tori lideri ai partidului și ofiţeri superiori de Securitate (Constantin Doncea, Mihail Florescu, Valter Roman, Konrad Adorian, Wilhelm Einhorn ş.a.). Dacă unii dintre aceştia au luat drumul Moscovei, în­tor­cându-se în ţară cu Ana Pauker, Patriciu a ajuns la Paris, de unde a fost încadrat în rezistenţa comunistă franceză (Le Ma­quis). A luptat contra naziştilor până în 1944, când a revenit în România împreună cu Mihail Florescu (Iancu Iacobi), viitorul şef al Direcţiei Propagandă a Armatei şi mi­nistru al Industriei Chimice timp de pes­te 20 de ani.

„Bandiţii au fost executaţi“

Apropiat de Teohari Georgescu (ministru de Interne între 1945-1952) şi apreciindu-i-se experienţa de combatant, în aprilie 1945 Pa­triciu a fost numit în fruntea Ins­pec­to­ratului Regional de Poliţie Cluj. În primii ani de activitate, până la consolidarea pu­terii comuniste, Patriciu nu s-a remarcat prin ceva anume, el îndeplinind con­şti­in­cios, dar fără exces de zel, directivele con­du­cerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). De exemplu, în timpul grevei stu­denţilor din Cluj (mai-iunie 1946), a dat do­vadă de moderaţie.

După înfiinţarea Securităţii, în 1948, Pa­triciu şi-a păstrat funcţia de conducător al aparatului represiv din regiunea Cluj. Dar acum contextul intern s-a schimbat, iar regimul a declanşat asaltul asupra tu­turor categoriilor politice, sociale, eco­no­mice şi religioase percepute ca adversare, dorind să-şi supună rapid şi total întreaga societate românească.

Prin urmare, Patriciu a considerat şi el că a trecut vremea metodelor laxe practicate în intervalul 1945-1948. Transpunându-şi intenţiile în practică, a devenit rapid ofi­ţerul de Securitate cu cele mai multe asa­sinate la activ. Ţintele sale predilecte au fost liderii şi membrii grupurilor de re­zis­tenţă armată din Munţii Apuseni, precum şi ţăranii înstăriţi („chiaburii“) care se îm­potriveau colectivizării şi cotelor obli­ga­to­rii. Ordinele sale au fost îndeplinite cu pre­cădere de către cpt. Kovács Mihail, mr. Briceag Nicolae şi cpt. Mihaly Alexandru, şefii Securităţii din judeţele Turda, Someş şi Mureş subordonați direct lui Patriciu.

În toamna anului 1948, Patriciu le-a dat instrucţiuni concrete acestor subordonaţi privind modul de operare împotriva „duș­manilor“ regimului. Patriciu i-a avizat pe subalternii săi şi de faptul că rapoartele ce se întocmeau după acţiunile de ucidere a re­zistenţelor trebuiau falsificate, el afir­mând că „în scriptele noastre nu trebuie să aibă urme faptul că bandiţii au fost executaţi“.

„Dai cu el de pământ şi raportezi că a vrut să fugă“

În perioada 1948-1949, în Munţii Apuseni activau numeroase grupuri de rezistenţă armată, ce constituiau o problemă pre­santă pentru Securitate şi regim, astfel încât Patriciu a luat măsuri represive ex­treme pentru a le anihila cât mai rapid, dar mai ales pentru a determina populaţia să nu le mai susţină. În noiembrie 1948, după capturarea grupului Andrei Meşter, din Valea Ponorului, el i-a ordonat cpt. Kovács să-l ia din arest pe liderul grupării şi să-l ucidă: „am primit ordin verbal de la tov. col. Patriciu: «pui în maşină, duci lângă comuna lui natală, dai cu el de pă­mânt şi raportezi că a vrut să fugă şi a sărit asupra organelor noastre când am vrut să mergem cu el să arate că unde este armamentul ascuns»“.

Iar cum conducerea Securităţii s-a de­cla­rat întru totul de acord cu aceste metode, Patriciu a trecut rapid la comiterea de asasinate pe scară largă: în noaptea de 23/24 iunie 1949 au fost executaţi Leonida Bodiu şi alte două persoane, membri ai organizaţiei Garda Albă; la 7 octombrie 1949 a fost ucis Gheorghe Gheorghiu-Mă­răşeşti, împreună cu alte trei persoane, mem­bri ai organizaţiei Cruce şi Spadă; pentru a culmina în zilele de 2 şi 5 aprilie 1950, când au fost luaţi din penitenciar şi asasinaţi într-un loc necunoscut nu mai puţin de 12 membri ai organizaţiei Dabija.

Comiterea unor asasinate de o asemenea anvergură nu avea cum să fie ordonată de către Patriciu fără acordul şefului Se­curităţii, Gheorghe Pintilie, care nici el nu putea să treacă la fapte fără asentimentul conducerii Partidului Muncitoresc Român şi al consilierilor sovietici din Securitate. Uciderea unor lideri ai rezistenţei armate a fost decisă la centru, iar în acea perioadă execuţii sumare au fost comise şi de către Securitatea din Timişoara sau Constanţa, toate fiind în prealabil aprobate nominal de conducerea Securităţii.

„Trebuiesc împuşcaţi pe loc“

Spre deosebire însă de ceilalţi şefi de Se­curitate, col. Patriciu a considerat că di­rectivele concrete în cauză nu constituiau altceva decât un model de acţiune, astfel încât a luat iniţiativa şi a dispus de la sine putere asasinarea mai multor opozanți din regiunea Cluj. Cpt. Mihaly preciza că Pa­triciu le-a spus foarte clar faptul că „fu­garii care se găsesc în munţi şi vor fi prinşi cu arme asupra lor trebuiesc îm­puşcaţi pe loc“.

Printre primele victime s-a numărat Cons­tantin Vodă din com. Bistra, supranumit „Regele Munţilor“, cunoscut opozant al re­gimului, dispărut de la domiciliu. După ce a fost prins de către Securitate, întrucât fap­tele acestuia nu garantau obţinerea unei condamnări în instanţă, Patriciu i-a cerut cpt. Kovács să-l ia din arest şi să-l împuşte în munţi, operaţiune înfăptuită în noaptea de 6/7 august 1949, în timpul unei acţiuni contra unui membru al or­ganizaţiei Diamandi. Conform cpt. Ko­vács: „În acea noapte, banditul Marc Victor a fost atras în cursă, împuşcat (…) iar dimineaţă a fost adus la faţa locului banditul din Bistra, Vodă Costică, îm­puş­cat şi am raportat că a murit în acţiune, deci raportul a fost denaturat, conform or­dinului primit din partea tov. colonel Patriciu“.

A trecut apoi la membrii şi gazdele gru­pului Diamandi. La 6 septembrie 1949 au fost ucişi Gheorghe şi Ilie Ilea, tată şi fiu. Cpt. Kovács arăta că a primit următorul ordin de la Patriciu: „la noapte pui pe ei în maşină, duci în marginea comunei şi trânteşti de pământ şi raportezi că du­cându-i acasă să arate unde era ascuns armamentul la un moment dat au sărit amândoi asupra organelor noastre, cău­tând să-i dezarmeze, unde au fost îm­puşcaţi“. Prin acelaşi procedeu au fost ucişi în următoarea lună alţi patru mem­bri ai organizaţiei Diamandi. De ase­menea, Securitatea din Gherla a îndeplinit ordinul de a-i executa pe doi membri ai organizaţiei Partizanii Regelui Mihai.

„Să ştie toţi acei care nu predau cotele că vor păţi aşa“

După distrugerea majorităţii grupurilor de rezistenţă din zonă, Patriciu şi-a îndreptat atenţia asupra ţăranilor ce se împotriveau colectivizării şi cotelor obligatorii. El le-a explicat subordonaţilor că în acest caz vic­timele trebuiau alese cu grijă, fiind ex­clu­să uciderea ţăranilor săraci, cei vizaţi fiind chiaburii. Patriciu a dat astfel un sens con­cret luptei de clasă: „Să căutăm pe ade­văratul duşman şi să lovim fără cruţare în acesta (…) să se ia măsurile cele mai drastice contra acelor care caută să sa­boteze măsurile luate de partid şi gu­vern, fiind atenţi ca să lovim în duş­ma­nul principal“.

Cpt. Kovács arăta că în iulie 1949 a fost chemat la Patriciu, „unde am fost instruit în problema chiaburilor, unde şi când tre­buie să dau cu ei de pământ şi să trântim la pământ şi să raportăm că a vrut să fugă sau să dezarmeze organele noastre“. Mr. Briceag declara şi el că Pa­triciu „a dat dispoziţie că dacă un chia­bur va face agitaţie să fie împuşcat acolo pe loc, ca să ştie toţi acei care ar în­drăzni să nu predea cotele că vor păţi aşa“.

Iar Kovács a trecut rapid la fapte, uci­gân­du-l pe Cuc Mihai din com. Cianu Mare, „conform ordinului verbal al tov. col. Patriciu «la noapte pui în maşină, duci la marginea comunei şi trânteşti la pă­mânt şi raportezi că a fugit banditul, aţi tras după el»“.

Dar cum în 1950 rezistenţa faţă de colec­tivizare s-a amplificat, Patriciu a con­si­derat că doar generalizarea operaţiunilor de asasinare putea asigura succesul par­tidului în problema agrară. El a ţinut mai multe şedinţe de prelucrare cu şefii com­partimentelor din subordine, în care – du­pă ce i-a criticat că „lucrează prea moa­le“ – le-a cerut să treacă fără ezitare la împuşcarea a unu-doi chiaburi din fiecare comună unde colectivul întâmpina greu­tăţi. Conform lui Kovács, Patriciu le-a spus că „«în acele comune unde avem astfel de cazuri, unul sau doi putem să trântim la pământ», ceea ce însemna la dânsul să fie împuşcaţi (…) numai de un singur lucru să îngrijim «să fie chiabur şi să aibă gâtul gros», arătând cu mâna di­mensiunea gâtului“. Pentru ca efectul asupra populaţiei să fie maxim, cei ucişi tre­buiau îngropaţi de ceilalţi chiaburi din sat.

Pe baza acestor dispoziţii, un val de crime s-a dezlănţuit asupra satelor din regiunea Cluj: cpt. Mihaly a executat câte un chia­bur în două comune, cpt. Kovács la fel, iar mr. Briceag a ucis şi el mai mulţi ţă­rani.

Şeful Securităţii din Cluj nu s-a declarat mulţumit cu aceste rezultate şi a cerut am­plificarea acţiunilor, solicitându-le celor din subordine să rezolve toate problemele până la aniversarea zilei de 23 august. Cpt. Kovács s-a conformat şi la 17 august 1950 a împuşcat trei ţărani în com. Bistra. Pa­triciu l-a lăudat pe Kovács în faţa ce­lorlalţi şefi de compartimente, dându-l ca exemplu.

„Nimeni să nu ştie şi să nu afle“

Dar numărul foarte mare de crime comise într-un timp atât de scurt şi mai ales am­ploarea tot mai mare pe care o luau asa­sinatele (de la una-două persoane se ajun­sese la grupuri de ţărani) au pus pe gân­duri chiar şi conducerea Securităţii. Pro­blema era că atât de multe crime erau şi dificil de muşamalizat, ele căpătând deja aspectul unor execuţii în masă. La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite. Patriciu însă nu s-a sinchisit prea mult, cerându-le subalternilor doar să dea do­vadă de mai mare atenţie: „în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (…) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau pro­ce­dura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.

Cu toate acestea, şefii Securităţii i-au in­ter­zis lui Patriciu să mai ucidă, trans­fe­rându-l apoi la conducerea Direcţiei re­gionale Braşov. Era oricum o perioadă în care foştii luptători din Spania erau priviţi cu circumspecţie, Stalin bănuind că cea mai mare parte dintre ei fuseseră recrutaţi ulterior de serviciile de spionaj capitaliste. În aceeași perioadă, s-au înregistrat și pri­mele măsuri staliniste de marginalizare a evreilor din aparatul de partid și de stat. La nivelul temutei Comisii a Controlului de Partid a fost creat un sector ce analiza bio­grafiile şi activitatea voluntarilor ro­mâni. Unii dintre aceştia, precum Valter Roman, au fost trecuţi în funcţii de o im­portanţă mai redusă. Patriciu a fost totuși menajat, pentru că loialitatea faţă de re­gim nu era pusă la îndoială și, în plus, be­neficia de susţinerea lui Teohari Geor­gescu.

O bătrânețe liniștită

Cariera lui Patriciu în Securitate a luat sfâr­şit odată cu îndepărtarea protectorului său, Teohari Georgescu, din conducerea par­tidului şi a MAI. În iulie 1952, a fost destituit şi trecut în rezervă. Noua con­ducere a ministerului nu mai avea în­cre­dere în acei ilegaliştii consideraţi apropiaţi grupului deviatorilor de dreapta (o soartă similară cu cea a lui Patriciu a avut-o şi un alt evreu fost luptător în Spania şi Fran­ţa, col. Adorian Konrad, şeful Direcţiei Pro­pagandă şi Agitaţie din MAI). În plus, implicarea lui Patriciu în acte represive de amploare argumenta faptul că vechea con­ducere a ministerului acoperise sau chiar ordonase aceste abuzuri, fiind vinovată aşadar de deviere de dreapta.

Peste câţiva ani, partidul a apelat însă ia­răşi la el şi, având nevoie de o mână forte la Uzinele Metalurgice Reşiţa, l-a numit di­rector general al întreprinderii. S-a re­marcat şi aici prin stricteţea pe care o im­punea angajaţilor în îndeplinirea sar­ci­ni­lor.

Nu va sta mult în această funcţie, pre­ferând să se retragă la Cluj ca un paşnic pensionar. Nici măcar Plenara din aprilie 1968, când au fost devoalate multe dintre crimele comise de Securitate, nu-l va afec­ta în vreun fel. Majoritatea vorbitorilor şi-au îndreptat tirul acuzaţiilor spre mr. Bri­ceag, omiţându-se faptul că acesta nu fă­cuse altceva decât să execute ordinele pri­mite de la Patriciu. Singurul lucru ce i s-a imputat a fost comportamentul dur pe care-l avusese faţă de propriii subordonaţi (fiind notoriu că nu ezita să aplice corecţii fizice umilitoate acelor angajaţi ce nu-i în­deplineau întocmai dispoziţiile). Numărul foarte mare de asasinate a fost trecut sub tăcere. A decedat liniştit la o vârstă îna­intată, în anul 1996, la Cluj, fără a avea cu absolut nimic de suferit nici după căderea regimului comunist.

LIVIU PLEŞA (CNSAS)„

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

De remarcat cum acesti criminali ai regimului comunist, criminali ce ar putea fi invinuiti de crime impotriva umanitatii, au trait linistiti si dupa iesirea la pensie, murind la fel de linistiti, la varste inaintate, fara a fi deranjati vreodata de ceva sau de cineva sau macar de Justitie!!

Tocmai aceste lucruri, de o monstruozitate ingrozitoare, intamplate in tara asta explica realitatile de acum.

Mihail Patriciu a decedat in 1996 la Cluj. Nu doar ca numarul foarte mare de asasinate ordonat de el a fost trecut sub tacere – o tacere cumplit de criminala!! – dar comunistii, in Plenara din aprilie ’68, nici macar nu l-au atins sau acuzat de ceva.

Traian Basescu a condamnat comunismul la sfarsitul lui 2006. Trecusera 17 ani de la Revolutia din Decembrie 1989. Iar Corneliu Vadim Tudor si PRM au facut tot posibilul sa compromita aceasta istorica condamnare a comunismului si a crimelor comunismului.

Nu doar ca nu a exista o veritabila Justitie de Tranzitie prin aplicarea Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, dar ceea ce e cel mai monstruos referitor cel putin la comunismul romanesc este ca s-au trecut sub tacere, ca si cum nu s-ar fi intamplat, ca si cum toate ar fi fost bune si frumoase, crime impotriva umanitatii si s-au trecut sub tacere, intentionat sau nu, si dupa Revolutie. Eu cred ca mai degraba intentionat!

Basescu a condamnat comunismul si imediat a fost acuzat ca vrea sa obtina avantaje politice, foloase necuvenite, n-asa? 😉 Pentru ca a condamnat comunismul, sa retinem lucrul asta!! Ca daca n-ar fi facut-o, daca ar fi stat in banca lui, era ok, era baiat bun! Lucrul asta arata cat de mare a fost dimensiunea criminala a comunismului, prin faptul ca s-a prelungit si in istoria recenta. Pentru ca unii au dorit sa impiedice sau sa ia in derizoriu condamnarea comunismului de catre Presedinte, de catre Statul Roman. Ca in continuare sa fie trecute sub tacere crimele comunismului si criminalii care le-au comis. Este incredibila cardasia unora cu niste criminali ce oriunde in lumea civilizata ar fi fost condamnati pentru crime impotriva umanitatii.

Nu stiu daca reusim si acum sa constientizam ce a insemnat din punct de vedere moral lucrul asta: acest Mihail Patriciu a trait pana nu chiar demult ca un batranel onorabil ce, probabil, isi ducea nepotii in parc, ii lua pe genunchi si se juca cu ei, de ai fi zis ca e cel mai bland si cumsecade om de pe pamant. Cand, de fapt, era un om ce a ordonat executii in masa care au reusit sa sperie chiar partidul comunist din care facea parte!!

Multa vreme conducerea politica a acestei tari, alienand societatea romaneasca, nu doar ca a admis sa se desfasoare in tara asta crime impotriva umanitatii dar i-a si tolerat pe criminalii care au savarsit aceste crime ca si cum ar fi fost niste oameni foarte de treaba! Si nu doar ca i-a tolerat, dar le-a mai dat si salarii si pensii grase, conditii de viata excelente, pe care un om cinstit din tara asta nu le avea.

Uitati-va cata fuga de raspundere si minciuna era in caracterul acestui om:

„La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite. Patriciu însă nu s-a sinchisit prea mult, cerându-le subalternilor doar să dea do­vadă de mai mare atenţie: „în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (…) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau pro­ce­dura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.”

Astfel de oameni au fost cinstiti in Romania comunista si lasati in pace dupa prabusirea comunismului.

Condamnarea comunismului s-a facut de abia la sfarsitul anului 2006. Eu cred ca si acum unii dintre ei sunt bine-mersi. I-au luat la intrebari pe vreo 2 – Alexandru Visinescu si Ion Ficior – dar foarte tarziu. Si acestia au trait bine-mersi multa vreme dupa Revolutie. Insa ce a facut acest Mihail Patriciu mi se pare de o gravitate mult mai mare decat faptele grave, fara indoiala, a celor doi la un loc pentru ca a fost creierul care a pus la cale si a ordonat ucideri in masa ce au speriat chiar Securitatea!!!

In Romania, un astfel de om a dus-o foarte bine.

A trait linistit pana la adanci batranete.

O lege care trebuie neaparat retrasa!!

As incepe foarte direct prin a spune ca mari personalitati ale culturii romane precum Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea si altii nu pot fi dati afara din cultura romana. Tot asa cum, de pilda, admiratia si respectul pentru maresalul Antonescu nu pot fi izgonite din inima multor romani. De asemenea lupta anticomunista, cea din munti, cu semnificatii profunde pentru sufletul romanesc, nu poate fi separata de Miscarea Legionara, de membri acestei Miscari.

Ce s-a intamplat? Klaus Iohannis a promulgat Legea 217/2015, supranumita si „Legea antilegionari”, initiatorii acesteia fiind: Crin Antonescu, Andrei Gerea si George Scutaru (o afacere liberala!?) consiliati, din cate inteleg, de Alexandru Florian, reprezentantul Institutului „Elie Wiesel”. Inainte de a se promulga aceasta lege, pe sest, adica sa fii pus in fata faptului implinit si fara nicio dezbatere publica,, eu nu cred ca se citea la noi „Mein Kampf” de Hitler. Pe cand acum, fiind atat de intens dezbatuta problema, aceasta Lege face in realitate o propaganda nemaipomenita cartii lui Hitler! Avea nevoie Romania de asa ceva? Eu nu cred. Legea aceasta are efecte adverse periculoase, iar cei care spun ca este un atentat la libertate nu gresesc. Legea porneste de la premise fundamental gresite! Spre exemplu, ca interzicerea manifestarilor extremiste de natura legionara sau chiar neonazista in spatiul public (foarte mare atentie: in spatiul public, subliniez asta!!) ar fi solutia pentru ca ele sa dispara din societate. Legea, bineinteles, da si pedepse penale: inchisoare sau amenda. Trebuie spus ca mult mai periculos ar fi daca astfel de manifestari, de natura extremista, se vor face in spatiul privat, unde e libertate prin definitie si nu poti sa interzici. Spre exemplu, nu e atat de periculos sa gasesti Mein Kampf (carte pe care eu nu am citit-o si nici nu intentionez, nu ma trage inima s-o citesc) la orice chiosc si altceva este (atentie mare!!) ca aceasta carte sa circule pe sub mana, ca ceva interzis: e mult, mult mai periculos daca circula pe sub mana, ca ceva interzis!!
Nu e deloc periculos sa gasesc la orice chiosc opera completa a lui Cioran – inclusiv lucrarile care contin idei legionare, fata de care pot sa am rezerve si o parere crtica – decat sa fie interzis si atunci marea majoritate va cauta sa citeasca aproape in exclusivitate doar lucrarile lui cu idei legionare!!

Exact la fel se pune problema si cu comunismul. Pot sa condamn comunismul, dar asta nu inseamna sa interzic pe piata lucrarile lui Marx sau Engels, sau altii, chiar si Stalin.

In fond, e treaba fiecaruia ce viziuni sau conceptii are, dar a atenta la libertate are intotdeauna efecte nocive, toxice sau chiar mortale.

De ce in lege nu se face referire la comunism? Pentru ca evreii au fost mari comunisti, poate cei mai mari comunisti! Ei, neamul iudeu, nu vor sa-si asume aceasta responsabilitate si nu vor sa recunoasca faptul ca au contribuit la producerea unor crime impotriva umanitatii prin promovarea la scara mondiala a comunismului!! Se pare ca cei de la „Elie Wiesel” si Alexandru Florian uita lucrul acesta.

In privinta Holocaustului – daca prin holocaust intelegem uciderea in masa a unor grupuri mari de oameni din motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om – provocat de nazisti (trebuie subliniat lucrul asta, pentru ca mai e si celalalt Holocaust, cel comunist, la care evreimea a contribuit din plin si si-a patat mainile cu sange!!) as dori sa spun ca eu nu-l neg, si chiar mai mult: il condamn!! Dar daca in ceea ce a determinat acest Holocaust impotriva evreilor e amestecat un singur evreu, mai putem vorbi de Holocaust…? Deoacere adevarul este ca noi nu stim inca care au fost cauzele. De pilda, cauzele ascensiunii lui Hitler, cum a putut ajunge el la Putere in Germania acelor ani. Pana nu vom sti tot adevarul, pana la capat, despre evenimentele acelor ani, care au condus in Europa la ivirea a doua mari curente totalitare, cu caracter criminal: fascismul/nazismul si comunismul (in acesta din urma fiind implicati din belsug evrei), nu putem avea certitudinea Holocaustului, ci doar a unor crime impotriva umanitatii provocate de nazisti. Mie mi se impune sa cred ca evreimea nu a avut niciun amestec cu nazismul, dar a demonstrat cineva, oare, ca nu au fost evrei care sa sprijine acest curent si chiar pe Hitler? Adevarurile unanim acceptate nu inseamna ca sunt adevaruri pana la capat.

De asemenea eu condamn si Holocaustul comunist, la care evreimea de extrema stanga a participat! Aici lucrurile sunt foarte clare: evreii au fost calaii sau au facut parte din grupul calailor!!

Asa ca eu sunt impotriva oricarei forme de totalitarism. Dar si impotriva ipocriziei, fie ea si iudaice!

Iar daca ii condamn pe evreii extremisti, am toata stima pentru cei moderati, care-si vad lungul nasului.

In final, un articol interesant aparut in Cotidianul:

Iată de ce Legea 217/2015, antilegionară, nu condamnă comunismul: Directorul Institutului „Elie Wiesel” este fiul odiosului ideolog stalinist Radu Florian

Se arata ca:

„Klaus Iohannis a promulgat în aceste zile Legea 217/2015, supranumită „Legea antilegionari”, prin care oricine face o apreciere la adresa lui Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu riscă 3 ani de închisoare. Iniţiatorii acestei legi sînt Crin Antonescu (!!!), ministrul Andrei Gerea şi George Scutaru, fost consilier al lui Iohannis, actualmente client al DNA. Fie-le numele uitat!

Ce surprinde în mod absolut este că, din toţi cei aproape 600 de parlamentari, nu a existat nici măcar unul care să voteze împotriva acestui act normativ. La fel s-a întîmplat şi la Cotroceni, unde Klaus Iohannis, atît de grijuliu în privinţa Codului fiscal, nu s-a gîndit nici măcar o clipă la consecinţele acestei aberaţii legislative. Parcă toţi vor să se pună bine cu cineva care dă certificate de bună purtare!

Dintre cei trei parlamentari ce au iniţiat Proiectul Legii 217/2015, cel mai mult surprinde Crin Antonescu, care este profesor de istorie şi ar fi trebuit să fie ceva mai prudent, ştiind că faptele istorice nu pot fi „îngurgitate” oricum, ci necesită o cercetare atentă, astfel încît Adevărul istoric să nu fie acoperit de interese străine de o cercetare obiectivă. L-am avut invitat într-o emisiune TV pe Crin Antonescu şi mi s-a părut că este ceva mai „dezgheţat” în opinii, din moment ce am putut discuta despre Heidegger, pe care, într-o anumită perioadă, unii l-au considerat simpatizant al ideologiei fasciste doar pentru că a fost numit rector în vremea lui Hitler (în mod penibil, într-o intervenţie telefonică, Antonescu a spus că Heidegger era „hitlerist cu acte în regulă”, confundînd, probabil, „Sein und Zeit” cu „Mein Kampf”)!

Nu aveam speranţe de la George Scutaru, pe care Klaus Iohannis l-a vrut consilier prezidenţial şi care ulterior a ajuns să fie cercetat pentru fapte de corupţie. L-am auzit de cîteva ori vorbind şi mi-am dat seama că limitele gîndirii sale se opresc la uşa unei biblioteci comunale dezafectate. Pe Andrei Gerea, ministrul Economiei, nici măcar nu mi-l imaginam să fie în stare să emită o opinie în materie de istorie, nicidecum să-i treacă prin minte să iniţieze o astfel de lege.

În privinţa lui Klaus Iohannis, ce să mai spunem? Atunci cînd a fost vorba despre patrimoniul organizaţiei fasciste Deutsche Volksgruppe, Iohannis a declarat Forumul Democratic German, ca fiind succesorul acestuia, astfel încît tot patrimoniul organizaţiei declarate ca fiind nazistă să treacă la Forumul Democratic German, pe care-l conducea chiar Iohannis, organizaţie în numele căreia a cîştigat toate mandatele de primar al Sibiului. Adăugăm faptul că nimic din patrimoniul legionarilor nu a trecut în patrimoniul vreunei organizaţii născute după Revoluţie, deşi Mişcarea legionară nu a fost inclusă între organizaţiile naziste la Nürnberg, aşa cum a fost Deutsche Volksgruppe!

Înainte de a sublinia cîteva lucruri periculoase, chiar ilegale din această lege, care încalcă şi Constituţia României şi Carta Drepturilor Omului, precum şi legislaţia Uniunii Europene, este nevoie să fac precizarea că nu am absolut nimic în comun cu vreo organizaţie de tip fascist, nu mi-a trecut prin cap să neg vreodată holocaustul, pe care-l consider cea mai mare crimă din existenţa omenirii, şi nu am făcut vreodată propagandă pentru vreuna din chestiunile la care face referire Legea 2017/2015.

Toate aceste precizări sînt necesare pentru că am observat în spaţiul public tendinţa extrem de periculoasă de a eticheta pe cineva că este antisemit, fascist, legionar, rasist sau xenofob numai pentru faptul că opiniile sale contrazic opiniile altora, iar acest lucru nu este deloc în regulă.

„Legea antilegionari” nu conţine nici măcar o dată cuvîntul „comunism”

Primul lucrul care a trezit reacţii împotriva acestei legi a fost faptul că ea nu condamnă comunismul, alături de celelalte doctrine incriminate: fascism şi legionarism. Comunismul a căzut în România în urma unei Revoluţii sîngeroase, şeful statului comunist fiind condamnat la moarte şi executat sub acuzaţie de „genocid”, iar aceste fapt este menţionat explicit în actuala lege! Să înţelegem din această observaţie că autorii acestei legi consideră legitim comunismul, din moment ce acest cuvînt nu figurează niciodată în Legea 217/2015, iar sentinţele date în timpul comunismului reprezintă baza juridică a sancţiunilor propuse?

Andrei Pleşu a sintetizat foarte corect această lipsă a legii: „Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului”. Pleşu a taxat şi formularea lui Andrei Muraru, alt consilier al preşedintelui Iohannis, pe care a numit-o cu blîndeţe „un comentariu neinspirat”, în care acesta spunea: „Păi Ceauşescu a fost încadrat (la fel ca, de pildă, unii membri ai guvenului Antonescu) la rubrica ”genocid”! Care va să zică e o ţintă proeminentă a legii!” Reacţia lui Andrei Pleşu merită, de asemenea, adusă în prim-plan: „Să nu uităm că procesul lui Ceauşescu a fost calificat drept neîntemeiat juridic. Dar procesele orchestrate de ”tribunalele populare” din anii `40-50 erau?”. Şi, într-adevăr, aceasta este marea problemă a acestei legi, că permite presupuneri de genul formulate de Andrei Muraru (care a fost -culmea! – director al Institutului de cercetare a crimelor comunismului), ceea ce, ca principiu, anulează din start orice lege! Şi un copil de grădiniţă ştie că un principiu de drept spune clar: ceea ce legea nu interzice, este permis, deci exprimările de genul celei formulate de Muraru nu pot duce decît la demisia sa urgentă pentru că tocmai acest personaj trebuia să-i atragă atenţia Preşedintelui că nu e bine să promulge această lege aberantă.

Dar, adevăratul motiv pentru care această lege nu conţine cuvîntul comunism este acela că reprezentantul Institutului „Elie Wiesel”, care a contribuit decisiv la redactarea acestei legi, este Alexandru Florian, fiul unuia dintre cei mai odioşi propagandişti ai comunismului, Radu Florian! Şi, ca atîţia alţi fii de nomenclaturişti, ar face orice pentru ca nimeni să nu aducă vorba despre originile educaţiei sale comuniste.

Răutatea cu care acest Alexandru Florian vorbeşte despre Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea te face să crezi că dumnealui urăşte din rărunchi cultura românească şi este total complice tăcerea intelectualilor care, cu excepţia lui Andrei Pleşu, acum tac de parcă ar sta cineva cu pistolul la tîmpla lor!

Alexandru Florian vrea execuţia publică a marilor intelectuali, dar îşi apără tatăl stalinist

Cine crede însă că directorul Institutului „Elie Wiesel” Alexandru Florian este exponentul unei moralităţi totale se înşală, căci, în timp ce pune la zid tot grupul de mari intelectuali români din perioada interbelică, atunci cînd vine vorba de tatăl său, stalinistul Radu Florian, îl apără în faţa celor care l-au criticat!

În nr. 226 din iunie 2014 al revistei „Observator cultural”, Alexandru Florian a scris un articol imens, în care, practic, încearcă lamentabil să-l prezinte pe tatăl său, propagandistul stalinist Radu Florian, ca pe un mare disident anticomunist! În acelaşi timp, îi pune la punct pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Dinescu sau Mircea Mihăieş care „îl denigrau numai pentru că a fost şi a rămas de stînga”! Acest intransigent „călău” al lui Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea mărturiseşte în articol că aştepta de la opinia publică să-i ia apărarea tatălui său, deşi acum se revoltă cînd cineva ia apărarea marilor intelectuali români din perioada interbelică: „Mărturisesc că, de cîte ori aflam de vreuna dintre manifestările detractorilor săi, speram ca, în numele solidarităţii de breaslă, al sincerităţii sau corectitudinii, se va gasi un fost student sau coleg care să dea o replică normală. Nu a fost să fie”. Deci, cînd e vorba de tatăl lui, criticii sînt detractori şi ar vrea o solidaritate de breaslă cu stalinistul, dar cînd e vorba de cei mai mari intelectuali ai României, aceştia trebuie puşi la zid, iar cei care sînt solidari cu ei trebuie băgaţi la puşcărie!

Dar să trecem în revistă o parte din „monitorizarea” făcută chiar de către Alexandru Florian în articolul citat:

– „Invitat la Serata muzicală a lui Iosif Sava, Gabriel Liiceanu, nemulţumit de faptul că sub îndrumarea lui Radu Florian se editase „Ideea care ucide”, o antologie de articole legionaroide din presa interbelică semnate Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea s.a., punea sentinţa: „La Facultatea de filozofie, prin anii ‘60, era un profesor de socialism ştiinţific, Radu Florian, care acum conduce un institut de politologie… [care] scoate o revistă sau o colecţie [!] care se numeşte „Idei care ucid”… Cine face asta? Radu Florian era cel care ne învaţa pe noi despre «etapa violentă» şi «etapa paşnică» a luptei de clasă. Prin minţile noastre de copii de 18-19 ani el făcea să treacă «idei care ucid» şi care efectiv ucideau. E chemat un asemenea om să publice textele care au ucis de partea cealaltă? Nu cred”.

– „Într-o emisiune TV, la începutul anului 1997, Vladimir Tismăneanu se arată şi el sincer îngrijorat de faptul că statul cheltuieşte bani de la buget pentru a ţine în funcţie, la un institut academic, un director ce editează o revistă deschisă valorilor stîngii democrate. El propunea mesianic, probabil în numele libertăţii de exprimare, ca astfel de oameni să facă institute private pentru a-şi mediatiza ideile sau concepţiile”.

– „În noiembrie 2003, „România literară” publică un articol semnat Mircea Mihăieş, în care autorul spune, de o manieră categorică, fără să mă cunoască, că sînt „fiul unuia dintre cele mai sinistre personaje din aparatul filozofiei de partid bolşevic”.

– „La sfîrşitul discuţiilor [de la CNSAS], Mircea Dinescu declara presei: „el [Radu Florian] considera că a făcut doar lucruri bune, că s-a ocupat mai mult de Învăţămînt şi Sănătate şi, în opinia lui, Securitatea nu a făcut ceva rău după 1965“.

Alexandru Florian face referire în acel articol la dosarul de urmărire al tatălui său de către Securitate şi face o sinteză corectă, însă concluzia pe care o trage este halucinantă: „A fost considerat un potenţial analist politic ce ar putea furniza informaţii dincolo de Cortina de fier. A trecut rînd pe rînd drept evreu complotist, marxist liberal şi tendenţios, gata de un complot antiromânesc pus la cale cu sprijinul Occidentului. Şi asta numai pentru că a vrut să gîndească singur”!

Adăugăm aici o caracterizare a lui Radu Florian, făcută de Vladimir Tismăneanu pe site-ul contriburors.ro, care, fiind şi el evreu, nu poate fi bănuit de vreo nuanţă de antisemitism: „Ion Ianoşi găseşte alibiuri pentru un Radu Florian, ideolog al PCR specializat în discursul de tip “eurocomunist”. Ce materie predă Radu Florian la Facultatea de Filosofie? Din cîte ştiu (şi ştiu bine), era vorba de socialism ştiinţific. Că nu repeta stupid lozincile oficiale, e adevărat. Radu Florian era un apologet al fundamentelor bolşevismului, nu trebuia să cînte osanale conjuncturale. El era un zelot pe lungă durată, cum s-a văzut şi după 1989”.

Cîtă ipocrizie! Cînd e vorba de tatăl lui, Alexandru Florian scrie că instituţiile statului comunist au greşit, dar cînd e vorba de sentinţele judecătoreşti ale aceloraşi instituţii de stat faţă de marii intelectuali, acestea sînt bune şi, conform legii pe care Florian a promovat-o alături de cei trei senatori inconştienţi, ele trebuie să fie baza interzicerilor, a scoaterii din manuale, din planul de edituri şi chiar din viaţa publică! Pe deasupra, în baza aceloraşi sentinţe date de justiţia stalinistă, oricine scrie pozitiv despre Noica, Cioran, Eliade, Vulcănescu trebuie băgat la puşcărie!

Şi acestui personaj lamentabil ni se impune prin Legea 215/2015 să-i ascultăm peroraţiile ca şi cum în gura lui ar sta toată înţelepciunea lumii? Alexandru Florian, în acelaşi articol, îl cita pe tatăl lui care, la rîndul său, îl cita pe Hegel: „Ceea ce în genere pune în mişcare lumea este contradicţia“! Şi atunci, de ce nu manifestă aceeaşi înţelegere şi faţă de marii intelectuali români pe care-i vrea scoşi din spaţiul public, aşa cum face cu stalinistul său tată? Sau contradicţia hegeliană este bună numai pentru a-i spăla păcatele tatălui său?

Legea Antonescu-Iohannis îngrădeşte libertatea exprimării libere a opiniilor

Să vedem însă care sînt, pe fond, aberaţiile acestei legi. Două articole duc la îngrădirea libertăţii de expresie, încălcînd unul dintre drepturile fundamentale garantate atît de Constituţia României, cît şi de toate documentele europene ce rezidă din Carta Drepturilor Omului: LIBERTATEA CONŞTIINŢEI. Iată textul art. 29 din Constituţia noastră:

Aliniatul 1 al art. 29 al Constituţiei nu lasă loc de interpretări: „libertatea gîndirii şi a opiniilor nu pot fi îngrădite SUB NICI O FORMĂ”, iar al. 2 al aceluiaşi articol GARANTEAZĂ această libertate a conştiinţei. Mai mult chiar, la al. 1 se precizează că NIMENI NU POATE FI CONSTRÎNS SĂ ADOPTE O OPINIE CONTRARĂ CONVINGERILOR SALE.

În ciuda acestor prevederi constituţionale foarte clare, Legea Antonescu-Iohannis interzice oricărui cetăţean să judece cu mintea lui evenimente consemnate în unele hotărîri judecătoreşti din perioada stalinistă, chiar dacă istoria a condamnat acea perioadă neagră, definită ca adevăratul genocid împotriva poporului român! Iată două dintre articolele acestei legi neconstituţionale:

Această lege, după cum se vede, este un atac la libera exprimare, căci presupune că orice referire la vreuna dintre persoanele care au fost acuzate de genocid, crime de război poate fi considerată ca infracţiune, deşi în sentinţele tribunalelor populare din perioada stalinistă întîlnim nenumărate cazuri de condamnări care ulterior s-au dovedit a fi false, cum este aceea a lui Nechifor Crainic! În sentinţă se invoca infracţiunea de „crimă de război”, sentinţa fiind ulterior anulată.

De asemenea, legea interzice promovarea ideilor „fasciste, legionare sau xenofobe”, însă nu ne spune care sînt aceste idei şi ce organism stabileşte dacă o anumită idee se încadrează în tiparele textului de lege! În acest fel se deschide uşa către posibile abuzuri, căci oricine poate să facă la fel ca în perioada stalinistă, acuzîndu-şi vecinii sau cunoştinţele că ar avea simpatii fasciste sau legionare doar pentru, că, de exemplu, ar spune că vrea o Românie care să strălucească ca soarele de pe cer sau, pur şi simplu, fără să dea vreun exemplu!

Sigur că numai un dezaxat mintal ar fi de acord cu promovarea unor ideologii fasciste, criminale, însă faptele la care s-ar deda un asemenea personaj îşi găsesc sancţiunile în Codul penal! De ce mai era nevoie de încă o lege, destul de ambiguă, care să facă referire la astfel de chestiuni, mai ales că acest act normativ lasă locul unor interpretări abuzive?

Totul pare a se lămuri în art. 6, al. a al acestei legi, articol reprodus mai sus, în care se spune că „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident” a holocaustului ori a efectelor acestuia poate duce la condamnarea cuiva pînă la 3 ani de închisoare! Din punct de vedere juridic, un asemenea articol este inaplicabil, căci, potrivit Constituţiei şi Cartei Universale a Drepturilor Omului nimeni nu poate fi acuzat pentru opiniile sale, ci pentru faptele săvîrşite! Ca să nu mai spunem că acea sintagmă „minimalizarea în mod evident” este atît de evazivă, încît orice opinie poate fi încadrată în acest „concept” arbitrar! Ce poate să însemne „minimalizare” şi, mai ales „în mod evident”, dacă nu după „bunul-plac” al cuiva?

Între toate articolele Legii 217/2015 este unul care reprezintă un adevărat pericol la adresa democraţiei! Este vorba despre art. 2, al. a, în care se defineşte „organizaţia cu caracter fascist”, legiuitorul scriind că din această categorie ar face parte „orice grup format din trei sau mai multe persoane”! Iar acestea sînt condamnate nu numai pentru că ar promova ideile fasciste, ci şi pentru „recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice”!

Se vede cu ochiul liber că sub incidenţa acestui articol se încadrează perfect şi Revoluţia din decembrie 1989, precum şi orice miting, grevă sau protest! Lipsa de rigoare a acestor formulări nu face altceva decît să permită abuzul. Iată conţinutul acestui articol:

Dar consecinţa cea mai gravă a acestei legi este faptul că, potrivit art. 2, al. c, ea legitimează sentinţele judecătoreşti din perioada stalinistă, pe care în aceşti 25 de ani excepţionalul serial „Memorialul durerii” le-a prezentat ca fiind abuzive, ducînd la distrugerea intelectualităţii româneşti, generînd consecinţe ireparabile asupra identităţii noastre naţionale! Trebuie remarcat că, în timp ce se dau aceste sentinţe judecătoreşti, Radu Florian, tatăl lui Alexandru Florian, iniţiatorul acestei legi, preda, încă din 1949, socialismul ştiinţific, făcînd acest lucru fără întrerupere pînă în 1989! Iată cum sună şi acest articol 2, al. c din lege:

Deci, „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărîre recunoscută în România potrivit legii” pentru crime de război sau genocid este considerată de această lege VINOVATĂ! În multe dintre sentinţele din anii ’50, acuzaţiile erau de crimă de război sau uneltire contra statului, ori, după cum am văzut în art. 2 lit. a, şi schimbarea ordinii constituţionale este considerată acţiune de tip fascist! În lipsa unor definiţii clare a termenilor, care să nu lase loc interpretărilor excesive, Corneliu Coposu şi toţi deţinuţii politici pot fi încadraţi între persoanele vizate de lege şi, deci, excluse din orice discuţie publică! Ştie, însă, legiuitorul acestei legi pentru ce a fost condamnat tot lotul Noica? Ce are atît de periculos între coperţile ei cartea „Povestiri despre om” a lui Noica, eseu care este, de fapt, o carte despre „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel, şi care a fost proba condamnării întregului lot Noica, astfel încît acei intelectuali să fie puşi la zid şi după căderea comunismului?

Tipul de gîndire promovat de Alexandru Florian poate genera antisemitism

Oricine poate constata că în România nu există nici cel mai mic pericol pentru constituirea unor reale organizaţii de tip fascist sau ca doctrina hitleristă să cîştige teren. Cu toate acestea, o lege de felul acesteia promovată de Alexandru Florian, în cîrdăşie cu Crin Antonescu, Andrei Gerea şi George Scutaru, poate să provoace naşterea unui antisemitism ce ar putea deveni necontrolabil.

Este acelaşi efect ca într-o ceartă dintre doi prieteni, în care este de ajuns ca unul să-l înjure pe celălalt de mamă pentru a se ajunge la crimă! A-i pune astăzi la zid pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Ţuţea sau Mircea Vulcănescu poate fi mai mult decît o înjurătură de mamă, iar reacţia oricărui om întreg la minte este să se întrebe ce se ascunde, de fapt, în spatele unei asemenea campanii total neproductive? Mai ales cînd îl auzi pe un Alexandru Florian care spune că orice carte a acestor mari scriitori şi filosofi români poate să fie editată doar cu o etichetă pe care să scrie „scriitori fascişti”!

Înainte de orice discuţie, ar trebui să ne întrebăm dacă o asemenea lege există în Germania, Franţa sau SUA şi vom constata că acolo nici nu s-ar putea deschide o asemenea dezbatere, darămite să se legifereze un asemenea document absurd, căci oamenii sănătoşi la cap nu au nevoie de o lege pentru a condamna holocaustul, crimele petrecute în lagărele naziste la adresa atîtor sute de mii de evrei fiind puse la zid în orice ţară civilizată.

Dar această lege nu are nimic de-a face cu holocaustul, chiar dacă acesta este subiectul ei aparent, ci doar o formă prin care holocaustul să devină pretext pentru parvenirea unor cetăţeni evrei neputincioşi să iasă la suprafaţă prin alte calităţi! Poate părea dură formularea noastră, însă, văzînd zelul cu care unii îşi construiesc „opera” pe seama victimelor holocaustului, nu putem să nu constatăm că tema aceasta dureroasă este exploatată de nişte impostori şi transformată într-o afacere personală profitabilă! Altfel, ce legătură are acest Alexandru Florian cu holocaustul sau genocidul, cînd chiar tatăl său a susţinut ideologic genocidul comunist şi pe Nicolae Ceauşescu, cel condamnat de o instanţă română pentru acest fapt?

În lumea civilizată se discută şi se cercetează atent holocaustul, uneori contestînd mărturiile unor victime ale acestui flagel criminal. Însuşi Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru pace, este în centrul unor cercetări de acest fel, fiindu-i contestată chiar prezenţa în lagărele de la Auschwitz şi Buchenwald! Acest subiect de cercetare nu ne-a interesat niciodată, considerînd că însuşi domnul Elie Wiesel este în măsură să lămurească toate semnele de întrebare puse asupra domniei sale, din moment ce beneficiază de susţinerea preşedintelui american Barack Obama sau al cancelarei germane Angela Merkel, iar notorietatea sa uriaşă îi permite să-şi facă cunoscute opiniile în orice publicaţie de pe planetă.

Totuşi, în faţa unei legi atît de periculoase, ne întrebăm cum a fost posibilă aprobarea ei în Parlament şi promulgarea de către Preşedintele Iohannis, din moment ce ea poate duce la trimiterea unor oameni în puşcărie doar pentru că Alexandru Florian ar spune că sînt simpatizanţi ai legionarilor?

Holocaustul, ca orice alt eveniment din istorie, este un subiect de cercetare şi, ca orice altă cercetare, poate să nască diverse controverse. Legea 217/2015, practic, interzice astfel de cercetări dacă ele nu consacră ce vrea Alexandru Florian! Şi atunci îl întrebăm: cum se caracterizează opinia evreului Samuel Jakubowits, supravieţuitor din lagărul de la Buchenwald, care crede că acel Lázár Wiesel, născut la 4 octombrie 1928, cu care a împărţit camera în lagăr, nu este acelaşi cu Elie Wiesel, despre care ştim că este născut în 20 octombrie 1928? Iată fotografia care a născut numeroase controverse în presa occidentală, în care cei doi apar la doar cîţiva metri distanţă în spaţiul acela inuman din lagărul de la Buchenwald:

Şi iată şi documentul din care aflăm că şi Samuel Jakubowits era tot din Maramureş şi avea nr. matricol A 5763:

Acest Samuel Jakubowits s-a întîlnit în urmă cu cîţiva ani cu Elie Wiesel chiar în lagărul Buchenwald şi spune că Elie Wiesel nu este acelaşi cu acel Lázár Wiesel alături de care apare în fotografie!

Samuel Jakubowits mai vorbeşte şi despre faptul că în fotografiile de acum (v. supra) ale lui Elie Wiesel pe mîna lui nu apare tatuajul specific deţinuţilor din lagărele de concentrare! De altfel, după dezvăluirile lui Jakubowits, în presa internaţională au apărut multe articole în care s-a pus întrebarea: „Where is the tattoo, mr. Wiesel?”. Iată una dintre fotografiile prezentate ca exemplificare într-un articol apărut acum cîţiva ani:

Nu am deschis acest subiect pentru a-l lămuri, ci pentru a demonstra că nimic specific cercetării nu este considerat în lume ca fiind interzis, nici măcar un astfel de subiect extrem de delicat care vizează una dintre cele mai cunoscute persoane despre care s-a spus că este supravieţuitor al holocaustului! În mod cert, Elie Wiesel are explicaţii faţă de astfel de aserţiuni şi numai o cercetare corectă, ştiinţifică poate lămuri semnele de întrebare puse de unii contestatari. Nu are rost să mai reproducem aici opinile unor evrei despre Elie Wiesel, care-l consideră – cu scuzele de rigoare – un „impostor”, care ar fi transformat holocaustul într-o afacere personală! Însă aceste opinii există şi nimeni, în Franţa, Germania sau SUA, nu a fost băgat în puşcărie pentru că le-a publicat în vreo revistă.

Nu în România au apărut astfel de articole şi nu la noi s-a încumetat cineva să facă astfel de anchete, ci în ţări unde libertatea de expresie este garantată şi respectată. De aceea, repetăm întrebarea: a îndrăznit cineva să propună o astfel de lege în acele ţări? Ori, la noi, simpla părere că Noica este cel mai mare filosof român, alături de Blaga, te poate băga în puşcărie! Vă daţi seama ce ni s-ar întîmpla nouă dacă, bazîndu-ne pe mărturia lui Jakubowits, am nega faptul că Elie Wiesel a fost deţinutul din fotografia făcută în lagărul de la Buchenwald?

Avînd în faţă toate aceste argumente, ar fi cazul ca, la iniţiativa cuiva, Curtea Constituţională să fie sesizată pentru ca această lege neconstituţională să fie abrogată căci aduce atingere gravă libertăţilor de expresie garantate de Constituţie! Altfel, nimeni să nu se mai mire dacă, abia odată cu aplicarea ei, se va naşte un val antisemit pe care acum nu-l poate sesiza nimeni în spaţiul public de la noi. Căci n-o să fie românii atît de tîmpiţi, încît să arunce în foc cărţile lui Eliade, Noica sau Cioran şi o să citească maculatura lui Alexandru Florian sau a bolşevicului său tată, Radu Florian, profesor de socialism între 1949-1989!

P.S. Numai cuvinte de laudă pentru fosta noastră colegă Oana Stănciulescu (de la „Evenimentul zilei” din perioadele sale bune) pentru atitudinea din dialogul de acum cîteva zile cu Alexandru Florian de la Realitatea TV.

Ion Spânu Publicat Miercuri, 12 august 2015″

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Cea mai buna solutie, dupa parerea mea, este ca o astfel de lege sa fie retrasa. Caracterul fals al fundamentarii acestei legi se vede de la o posta! Sa comparam tara noastra cu Ungaria, unde putem vorbi de ascensiunea rapida a unui partid de extrema dreapta, fascista: Jobbik. Nu mai vorbesc de faptul ca si partidul D-lui. Viktor Orban mi se pare aproape de extrema dreapta maghiara… In Romania nu vezi asa ceva. Si apoi cati il citesc pe Mircea Eliade, Cioran…? Si pentru ce a fost nevoie de aceasta lege, care sa genereze toata nebunia asta, care lucreaza in favoarea extremismului si antisemitismului? Iar daca bustul Maresalului, din curtea bisericii ctitorite de el insusi, ar fi fost tot acolo, credeti ca lucrul asta ar fi condus la o crestere a extremismului in Romania? Eu nu cred. Eu as dori sa le spun celor de la „Elie Wiesel” urmatorul lucru: sa nu cumva sa trebuiasca sa facem o statuie de 30 de metri Maresalului, ca sa putem potoli spiritele!! Si asta numai datorita acestei legi!! De aceea retragerea legii trebuie facuta imediat!! In Romania trebuie sa se respecte libertatea, n-au sens astfel de legi! Treaba fiecaruia ce face, ce crede, cum crede, ce idei are, ce citeste etc!! Aceasta este calea sigura pentru a se evita extremismul.

Un lucru care nu e in regula…

LaPunkt

Cimitirul evreiesc Câmpulung Moldovenesc

de Marius Stan

Iata ce arata acest articol pe care il recomand a fi citit integral si in original (are si poze):

„În aceste vechi târguri uitate în negura vremurilor, unde populația evreiască reprezintă mai mult o amintire, cimitirele au ajuns să fie îngrijite de creștini care au primit la schimb, în apropierea mormintelor, pământ pentru agricultură sau pentru creșterea animalelor. Întreținerea “casei lumilor”, așa cum mai sunt cunoscute țintirimurile în credința iudaică, este acum în datoria viilor (indiferent de confesiunea religioasă). Un loc cu adevărat sacru, care ar trebui tratat cu respectul cuvenit. Câteva din regulile iudaice de întreținere a acestui tip de spațiu-ritual par a fi astăzi în antiteză cu pragmatismul autorităților locale, cele care aleg să dea terenul în arendă familiilor sărace. Iată câteva din regulile cuvioase, aparent imposibil de urmat în ziua de azi: “interzicerea cultivării plantelor în scop personal”, “interzicerea prezenței animalelor curate sau necurate”, “împiedicarea folosirii [cimitirului] ca scurtătură sau interzicerea vizitelor din timpul nopții” (etc.) Apoi, spre deosebire de cultul morților în alte religii, în cea iudaică mormântul nu se decorează cu flori, iar vizitele permit doar așezarea unei pietricele, în memoria celui decedat…

Cimitirele evreiești sunt în principiu administrate de către Federația Comunităților Evreiești din România. Cu toate acestea, chiar dacă Federația și-a propus în ultimii ani să acorde o mai mare atenție acestor spații sacrale, situația din teren nu este întotdeauna cea mai fericită. Probabil că lipsa banilor, sau cooperarea aproximativă a comunităților locale, îngreunează încă destul de mult procesul de administrare. Este vorba, în fond, de un patrimoniu deosebit, de o istorie prețioasă a locurilor, care se cere mai bine protejată. Monumentele funerare din interiorul cimitirului evreiesc din Câmpulung Moldovenesc sunt extrem de frumoase și de valoaroase din punct de vedere patrimonial, iar salvarea lor de la ruină și erodarea inexorabilă a timpului trebuie să fie în interesul întregii comunități locale. Trecutul iudaic al Bucovinei este parte integrantă din istoria acestor locuri, în vreme ce cunoașterea sa în bune condiții rămâne o datorie morală pentru toți locuitorii zonei, indiferent de confesiunea religioasă. Studiind aceste pietre tombale nu doar că aflăm despre criteriile estetice ale procesiunii funerare la evrei, ci și despre statutul social și economic al celor care se odihnesc acolo. În fapt, un adevărat izvor de cunoaștere și recunoaștere, de pilde și povești neprețuite! A le pricepe taina (iată!) prin vizitare, a le transmite “lumii celor vii” ca un apel la protecție și recunoaștere, înseamnă a fi în acord nu doar cu legile unei comunități anume, ci chiar cu legile morale universale. Să sperăm că situația acestor cimitire se va îmbunătăți în anii care urmează și că efortul comun al tuturor administratorilor politici, culturali și religioși să ducă la o protejare de durată a spiritului unui trecut care ne unește pe toți, deopotrivă.” (subl. mea)

In primul rand autorul acestor randuri ar trebui sa stie un lucru: crestinii ortodocsi platesc o taxa parohiei la care este arondat cimitirul. Pe de alta parte, crestineste este sa te ingrijesti de mormantul (mormintele) parintilor si stramosilor tai si sa le faci pomenirile cuvenite. Nu vad de ce trebuie un crestin sa invete regulile iudaice de intretinere a unui cimitir si sa aiba in felul acesta grija de un cimitir iudaic sau, mai general vorbind, al unei alte comunitati, al unei alte confesiuni care are regulile sale proprii.

Chestiunea este alta! Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania nu se ocupa cum trebuie, pentru ca eu nu cred ca nu ar putea gasi fondurile necesare pentru a pune la punct, dupa regulile proprii religiei iudaice, cimitirul si sa plateasca un om care sa aiba grija acolo. Altcineva trebuie sa-i faca treaba! As vrea sa inteleg si eu mai pe larg ce inseamna „cooperarea aproximativa a autoritatilor locale”? Nu cred ca trebuie sa ne exprimam chiar atat de „aproximativ”… Apoi foarte multi evrei au plecat din Romania si au lasat in parasire cimitirul. Nici nu s-au mai interesat de radacinile lor, desi nu cred ca n-ar fi putut s-o faca daca doreau lucrul asta, sau sa ajute cu fonduri Comunitatea Evreiasca din Romania pentru ca sa poata sa administreze in conditii optime cimitirul propriu, al acestei comunitati. Daca cei plecati din tara ar fi avut macar un minim respect si interes fata de stramosii lor, cimitirul n-ar fi ajuns in halul in care a ajuns. Asa ca sa nu-mi vorbeasca ei mie de legile moralei universale.

Un crestin nu numai ca plateste parohiei, insa plateste si groparului ca sa curete si sa aranjeze mormantul! Si este o datorie crestineasca sa faca acest lucru pentru ca cel care munceste trebuie platit. Or, articolul asta te duce cu gandul la un om care a lipsit din tara sa ani, zeci de ani si care, la un moment dat, dupa atata vreme cand nici n-a mai avut un contact cu tara sa, se duce la mormantul stramosilor sai si exclama: „Vaaaai, in ce hal a ajuns mormantul!”. Si incepe sa-ti vorbeasca de legile moralei universale, ca altii trebuiau sa se ocupe de mormantul stramosilor sai deoarece e un loc sacru.

Pai, e-n regula? Nu e in regula!

Europa si evreii

Iata un articol deosebit de interesant din Romania Libera pe care vi-l propun sa-l cititi integral si in original:

ORIGINEA evreilor din Europa: CONTROVERSE clarificate cu ajutorul geneticii

Iata ce arata:

„Evreii din Europa îşi au originea într-un amestec de ascendenţe, dintre care multe provin de la triburile din Caucaz care s-au convertit la iudaism, potrivit unui studiu genetic, ale cărui rezultate au fost publicate joi, potrivit Mediafax.
Acest studiu ar trebui, potrivit autorului său, să clarifice controversele despre originea evreilor europeni, care datează de peste două secole.

Evreii de origine europeană, denumiţi aşkenazi, reprezintă aproximativ 90% din cei peste 13 milioane de evrei care trăiesc în prezent în lume.

Potrivit ipotezei renane, aşkenazii sunt descendenţii evreilor care au părăsit Palestina după cucerirea musulmană din anul 638 e.n.

Potrivit aceleiaşi ipoteze, ei s-au instalat mai întâi în sudul Europei, apoi, spre sfârşitul evului mediu, aproximativ 50.000 dintre ei s-au deplasat din provincia germană Renania spre Europa de Est.

Unii dintre cercetători consideră că această ipoteză este puţin probabilă, întrucât scenariul este imposibil de demonstrat în termeni demografici.

O astfel de teorie ar presupune o explozie a populaţiei evreilor din Europa orientală de la 50.000 de indivizi în secolul al XV-lea la aproximativ 8 milioane de persoane la începutul secolului al XX-lea.

Rata de natalitate ar fi fost astfel de 10 ori mai mare decât rata de natalitate a populaţiilor locale non-evreieşti. Şi acest fapt ar fi trebuit să se producă în ciuda dificultăţilor economice, a bolilor, a războaielor şi a pogromurilor care au devastat comunităţile evreieşti.

Încercând să clarifice lucrurile, autorii acestui studiu, publicat în revista britanică Genome Biology and Evolution, au comparat genomurile (genele care alcătuiesc patrimoniul genetic) a 1.287 de indivizi neînrudiţi între ei, provenind din opt grupuri de populaţii evreieşti, cu genomurile a 74 de persoane din afara comunităţii evreieşti.

Geneticianul Eran Elhaik, de la Şcoala de sănătate publică John Hopkins, din oraşul american Baltimore, a analizat cu mare atenţie datele obţinute, în căutarea mutaţiilor suferite în codul ADN asociate cu originea geografică a unui grup.

Aceşti indicatori au fost deja folosiţi în trecut pentru a face lumină asupra originii bascilor şi a pigmeilor din Africa australă.

În rândul evreilor din Europa, geneticianul a descoperit semnături ancestrale care indică foarte clar regiunea Caucaz şi, într-o mai mică măsură, spre Orientul Mijlociu.

Aceste rezultate, spune Eran Elhaik, sprijină teoria rivală ipotezei renane, cunoscută sub numele de „ipoteza hazară”.

Potrivit acestei teorii, evreii din Europa orientală descind din acei hazari – un amestec de clanuri turce care s-au instalat în Caucaz în primele secole ale erei noastre şi, influenţaţi de evreii din Palestina, s-au convertit la iudaism în secolul al VIII-lea.

Evreii hazari au construit un imperiu înfloritor, atrăgându-i pe evreii din Mesopotamia şi din Imperiul Bizantin.

Ei au prosperat atât de mult, încât au început să se extindă şi să înfiinţeze colonii în regiunile unde se află astăzi Ungaria şi în România, plantând astfel seminţele unei diaspore vaste.

Însă imperiul hazar s-a prăbuşit în secolul al XIII-lea, atacat de mongoli şi slăbit de epidemiile de ciumă neagră.

Evreii hazari au fugit spre vest, instalându-se în regatul polonez şi în Ungaria, unde competenţele lor din finanţe, economie şi politică au fost foarte apreciate. Potrivit ipotezei hazare, ei s-au răspândit apoi în Europa centrală şi în cea occidentală.

„Am ajuns la concluzia că genomul evreilor din Europa este un mozaic al unor populaţii străvechi, inclusiv hazarii iudaizaţi, evrei greco-romani, evrei din Mesopotamia şi din Palestina”, a adeclarat Eran Elhaik.

„Structura populaţiei lor a fost formată în Caucaz şi pe malurile Volgăi, cu rădăcini care se întindeau până în regiunea Canaan şi pe malurile Iordanului”, a adăugat acelaşi genetician.

Eran Elhaik susţine că istoria schiţată în gene este sprijinită de descoperiri arheologice, de literatura evreiască ce descrie convertirea hazarilor la iudaism, dar şi de limbă.” (subl. mea)

 

Tragedia de la Toulouse…

Gandul

UPDATE. ATAC ARMAT lângă o şcoală evreiască din Toulouse. TREI COPII ŞI UN PROFESOR au fost ucişi. Campania electorală din Franţa, suspendată

Suspectul în cazul crimelor din Franţa era URMĂRIT DE MAI MULŢI ANI de contraterorismul francez. „Niciodată nu a apărut un element de natură să sugereze că pregătea o acţiune criminală”

In acest din urma articol se arata, printre altele, ca:

„Arestarea preventivă poate dura până la patru zile în cazuri de terorism. Ministrul de Interne, Claude Gueant, a subliniat că cele trei persoane au fost arestate ca măsură de precauţie.

Suspectul, care susţine că face parte din Al-Qaida, era înconjurat miercuri dimineaţă de RAID, o unitate de elită a poliţiei franceze, la Toulouse (sud-vest). El este suspectat că ar fi autorul celor şapte asasinate comise de un atacator pe scuter în oraş şi în regiunea sa.

Gueant a afirmat anterior că suspectul „are legături” cu salafişti şi jihadişti şi a „declarat că a vrut să răzbune copiii palestinieni şi să atace armata franceză, din cauza intervenţiilor sale în străinătate”. „Această persoană a efectuat sejururi în Afganistan şi Pakistan în trecut”, susţine „că este mujahedin” şi „că face parte din Al-Qaida”, a precizat ministrul.

Nivelul maxim de alertă terroristă a fost instituit în sud-vestul Franţei după crimele comise aparent de aceeaşi persoană, pe parcursul mai multor zile. Aceeaşi armă şi acelaşi scuter furat au fost folosite la 11 martie pentru uciderea unui militar la Toulouse, apoi, patru zile mai târziu, pentru uciderea altor doi militari la Montauban şi luni în atacul de la un colegiu evreiesc din Toulouse, soldat cu patru morţi, dintre care trei copii.” (subl.mea)

Atrageam atentia inca din 3 Ianuarie a.c. :

Al-Qaida redivivus! Sau cosmarul de langa noi

Din nefericire am avut dreptate… 😦

Sunt alaturi de Franta in aceste momente tragice!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Update

VIDEO: Trei explozii s-au produs la Toulouse

De citit si…

Related articles

• Toulouse shooting: First picture of Al Qaeda fanatic Mohammed Merah suspected of killing 7 (dailymail.co.uk)

Ultimile noutati

Presupusul criminal în serie din Toulouse A MURIT în timpul confruntării cu forţele de intervenţie. A sărit pe geam cu arma în mână şi a continuat să tragă

Fidel Castro…

Iata ultimile declaratii ale liderului cubanez Fidel Castro.

Gandul ne informeaza:

Image via Wikipedia

Fidel Castro îl critică pe Mahmoud Ahmadinejad pentru negarea Holocaustului

si cu ceva timp in urma:

Fidel Castro: Osama ben Laden este agent CIA

Interesanta aceasta avertizare a Iranului din partea Havanei…

Incearca, oare, Castro o imbunatatire a relatiilor dintre Cuba si SUA? Iata, mai jos, o poza din tinerete…

Image via Wikipedia