Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Misterioasa explozie…

Intr-o Rusie in care regimul de mana forte al lui Vladimir devine tot mai strict si abuziv cu proprii cetateni, nu e de mirare ca au avut loc adevarate explozii sociale in Rusia: mitinguri anticoruptie ce denunta in special coruptia de la varful politicii din Rusia – v. aici si aici.

Trebuie remarcat un lucru: nu doar ca liderul opozitiei, Alexei Navalnii, a fost retinut, dar s-au operat zeci si sute de arestari – asta pentru cei care inca nu si-au dat seama cum e actualul regim din Rusia. Bineinteles ca autoritatile dau vina pe „forte care manipuleaza activisti civici”, pe cei care „în mod deliberat au înşelat oamenii şi au instigat la comiterea de acte ilegale„, dupa cum afirma Dimitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului.

Insa trebuie remarcat ca oamenii au iesit in strada in ciuda repetatelor tentative de intimidare din partea Puterii de la Kremlin. E un act de curaj ce trebuie apreciat. SUA si UE ar trebui sa incurajeze si sa sprijine Opozitia din Rusia. Masurile de securitate luate de Administratia de la Kremlin sunt pur si simplu draconice, iar Vladimir Putin a pornit demult o campanie impotriva ONG-urilor straine, vazute de acesta ca un mare pericol la adresa tarisoarei. Ati ghicit: „Fundatia Soros e de vina!” 🙂 . Dar iata ca si incercand si reusind intr-o mare masura sa reduca influenta Vestului, oamenii tot au iesit in strada, pentru ca li se incalca drepturi si libertati. Din aceasta perspectiva privite lucrurile, protestele anticoruptie din Rusia reprezinta o infrangere de etapa a actualei Puteri, dar si un avertisment dur dat acesteia.

Dar interesant este ca daca avem explozii sociale in Rusia, mai avem si altfel de explozii, precum cea de astazi (luni, 03.04.2017) de la statia de metrou din Sankt Petersburg:

Mediafax

Video FOTO. EXPLOZIE într-o staţie de metrou din oraşul rus Sankt-Petersburg. Bilanţ provizoriu: Cel puţin zece morţi şi 20 de răniţi/ Vladimir Putin evocă ipoteza unui atac terorist

„Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite în explozia produsă luni într-un staţie de metrou din oraşul rus Sankt-Petersburg, afirmă surse citate de site-ul Life News.

UPDATE 15:43 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis condoleanţe în urma exploziilor produse luni în staţii de metrou din oraşul Sankt-Petersburg, explicând că sunt analizate toate ipotezele, inclusiv cea a unui atac terorist.

„Cauzele exploziilor nu se cunosc; sunt luate în calcul toate ipotezele, inclusiv cea a unui atac terorist”, a declarat Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei Tass.

Serviciile de securitate au confirmat că au avut loc două explozii, în vagoanele a două trenuri, în două staţii de metrou din Sankt-Petersburg.

Potrivit presei ruse, deflagraţiile s-au produs în staţiile de metrou Sennaya Ploşcead şi Institutul Politehnic din Sankt-Petersburg.

Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar alte 50 au fost rănite în explozii, printre victime fiind şi copii.

UPDATE 15:43 Explozia produsă într-o staţie de metrou din Sankt-Petersburg a fost provocată de un dispozitiv artizanal, afirmă surse citate de postul Rossiya-24, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

„A fost un dispozitiv exploziv fabricat cu elemente distructive”, a transmis postul Rossiya-24.

Atacul a avut loc în contextul în care preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se află luni în Sankt-Petersburg, unde se întâlneşte cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că preşedintele a fost informat despre incident.

În urma deflagraţiei, mii de oameni au fost evacuaţi din şapte staţii de metrou.

UPDATE 15:27 Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite în explozia produsă luni într-un staţie de metrou din oraşul rus Sankt-Petersburg, afirmă surse citate de site-ul Life News.

„Explozia a avut loc în staţia de metrou Sennaya Ploşcead, mai multe persoane fiind rănite”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate din Sankt-Petersburg, citat de site-ul agenţiei Tass.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Desigur, pare un atac terorist. Dar, pentru ca e vorba de Rusia, problema ar fi: cine e teroristul? Pentru ca in Rusia nu e niciodata foarte clar lucru asta. Poate fi vorba de terorismul islamic sau de FSB. Imi aduc aminte de atacul cu bombele din apartament din 1999. Au murit atunci 293 de persoane si peste 1000 de oameni au fost raniti. Atunci adevarul nici nu trebuia spus vreodata – politic vorbind, s-a creat emotia populara necesara pentru ascensiunea fara precedent a lui Vladimir Putin, care a urmat ulterior.

Asa cum si despre Revolutia din Decembrie ’89 nu stim nici pana azi adevarul, desi politicienii ne tot promit lucrul asta, dar ceea ce s-a petrecut a constituit punctul de plecare a ascensiunii politice a lui Ion Iliescu.

E clar ca in 1999 lui Putin ii trebuia ceva, cum se spune. Acum, in 2017, e in dificultate. E evident. Si atunci nu cumva si acum ii trebuie ceva…?

Ceea ce s-a petrecut la Sankt Petersburg astazi pare a fi un punct de plecare. Putin cauta o strategie eficace si e destul de eficace si foarte la moda in zilele noastre sa mizezi pe emotia populara. Dificultatile economice prin care trece Rusia, datorita felului in care e condusa, sunt foarte mari. De asemenea, oamenii din Rusia sunt ingrijorati de deteriorarea continua a imaginii si pozitiei Rusiei in relatia cu UE, SUA si NATO. Putin nu a reusit sa le dea raspunsuri convingatoare. Pe de alta parte, e clar – e in logica jocului politic – ca Opozitia cauta sa se exprime cu aplomb, tinand cont de situatia nu prea incantatoare in care se afla Puterea.

Insa o schimbare de paradigma la Kremlin ar avea efecte asupra a ceea ce se intampla in UE si chiar in SUA. Spre exemplu, fortele conservatoare si eurosceptice sunt sprijinite de actuala Putere, de regimul Putin. Sa ne gandim si la amestecul rusilor in alegerile din SUA si la Mike Flynn, pana mai ieri consilierul pe probleme de Securitate al Presedintelui Trump. Interesant este ca aceste proteste coincid cu mazilirea lui Flynn si cu neacordarea imunitatii… Stau si ma intreb ce va face Viktor Orban daca se schimba paradigma acolo, la Kremlin… 🙂

In orice caz, explozia de azi de la metroul din Sankt Petersburg complica jocul politic din Rusia. Problema ar fi: in favoarea cui? Putin va cauta sa foloseasca la maximum situatia pentru a arata, pentru a sugera unui electorat mai slab pregatit, dar care il voteaza, in ce pericole vor fortele de Opozitie sa bage tara. Acest clivaj prin care, intr-un mod fals, se declina responsabilitatea pe umerii Opozitiei a devenit o manevra clasica de manipulare care, trebuie s-o recunoastem, prinde destul de bine. Opozitia va trebui sa contracareze un astfel de efect, aratand ca Putin nu mai constitutie o solutie, tara fiind vulnerabila, dupa cum lesne se poate constata.

E un joc politic interesant si incitant in Rusia… 🙂 Cu aspecte misterioase, cum de altfel se intampla de regula pe acolo.

Dar daca se va produce un dezechilibru dinamic in societatea rusa, cum va juca Occidentul? Evident, Occidentul va trebui sa sprijine Opozitia liberala, care sa puna Rusia pe calea de dezvoltare occidentala,  nu euroasiatica. Si atunci ar putea urma doua Euromaidane, pentru ca Rusia are doua orase simbol: Moscova si Sankt Petersburg…

In orice caz, atacarea Puterii prin aceste proteste arata ca actuala Putere de la Kremlin nu poate face orice fara ca cetatenii sa reactioneze!

aprilie 3, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Greseli, greseli… N-avea dreptate Erdogan…?

*

Interesanta situatia din Uniunea Europeana de azi… Se remarca in mod evident curente nationaliste in toata Uniunea Europeana. Acestea conduc la o diminuare a coeziunii in UE si nu putini isi pun intrebarea daca UE mai e viabila sau nu. Americanii au chetuit 3 trilioane de dolari (Joseph Stiglitz a avansat, daca nu ma insel, aceasta suma) in razboaiele din Irak si Afganistan. Chiar citeam intr-o revista americana ca in razboiul din Afganistan cheltuielile SUA au fost de 1 miliard $ pe zi. Dupa aceea criza creditului imobiliar a fost atat de puternica incat s-a extins si in Europa. Pana in 2008 nici nu auzeai macar de faptul ca UE ar putea fi amenintata cu disolutia, curentele politice nationaliste erau slabe. Desigur, de o Europa cu doua viteze nici nu se pomenea.

Odata cu criza venita din America, situatia s-a schimbat. Spre exemplu, sa luam Germania. Nu neaparat ca ar fi trait nemtii mai bine inainte de 2008, inainte de Criza. Dar dupa, a aparut o problema noua pentru establishemntul politic german. Vreau sa spun – ca sa se inteleaga bine – ca aceasta nici nu era inainte. Ca sa fiu si mai clar, inainte era cum era, era UE, libera circulatie, piata libera si asta era. Dar dupa Criza, factorii care detin puterea si autoritatea in democratica societate germana au trebuit sa explice cetateanului german de ce traieste el prostAdica neamtul e familist, e muncitor, e cinstit, e corect si-si vede de treaba, si atunci: de ce traieste prost? Cand, spre exemplu, s-a aflat de adevarata datorie a Greciei – imensa, ce-i drept – in conditiile in care Grecia si Germania (o tara atat de productiva, cu oameni atat de muncitori, nu-i asa?) sunt amandoua in Zona Euro, deci au amandoua aceeasi moneda, cum ar fi putut sa-i explice D-na. Merkel cetateanului german ai carui bani sunt cei pe care Grecia ii datoreaza si ca asa e bine? Asa se face ca Guvernul german a trebuit sa faca eforturi sa-i dovedeasca cetateanului german ca, de fapt, e bine in UE si ca in UE el, cetateanul german, onest si cinstit, harnic, devotat muncii o duce cel mai bine, spre a putea preintampina curentele politice din societatea germana care-i aratau cetateanului exact contrariu: ca, de fapt, el, onestul si cinstitul muncitor, ce nu are in vocabular cuvantul coruptie, plateste pentru datoriile iresponsabile ale altora care traiesc in huzur si-n coruptie, ascunsa cu grija sub pres.

Problema s-a pus si-n Franta, unde Marine Le Pen a pedalat puternic pe faptul ca UE e creatoare de probleme pentru nivelul de trai al cetateanului francez, din ce in ce mai nemultumit. Si s-a vazut ca acest curent nationalist promovat puternic de Frontul National a prins teren in societatea franceza, iar Marine Le Pen a ajuns un candidat puternic la presedintia Frantei. Nu se poate sa nu te intrebi ce s-ar fi intamplat daca un astfel de curent ar fi prins teren in Germania asa cum a prins in Franta. Si cum e vorba de cetateanul german, de omul muncitor, cinstit, familist, devotat, exact si disciplinat, gandul te duce spre socialism. Si atunci ce rezulta daca unim nationalismul cu socialismul IN GERMANIA? Doamne, fereste!!

*

Nu era oare mai bine ca vesticii europeni sa nu-i fi primit in numar atat de mare pe musulmani? Dar daca, totusi, au facut-o, pentru ca asta au facut de-a lungul timpului, care a fost comportamentul lor?

Pana la Razboiul din Irak, pericolul terorismului islamic exista, dar nu era atat de mare ca-n prezent. Acum parca nu se mai termina si se vede ca avem atentate peste atentate in Europa, cel de la Londra fiind cel mai recent, desi nu s-a soldat cu un numar atat de mare de victime ca in cele anerioare. Era Al-Qaeda si Osama bin Laden – fara indoiala un pericol. Insa Al-Qaeda nu era mai mult decat o organizatie terorista iar musulmanii traitori in Vest nu erau atat de inflamati si radicalizati pe vremea aceea in comparatie cu ce avem acum. SUA a cheltuit enorm in lupta impotriva terorismului, iar in Afganistan au bombardat in nestire niste inaltimi golase ca sa dea o lovitura mortala temutei Al-Qaeda, dar fara rezultate concrete. Pana l-au capturat pe Osama bin Laden a durat destul de mult, timp in care Al-Qaeda si-a vazut linistita de treaba.

Radicalizarea musulmanilor obisnuiti, cu totul neobisnuita, trebuie sa recunoastem, s-a produs dupa Razboiul din Irak si demolarea regimului lui Saddam Hussein. Era inca de pe atunci previzibil ca sunitii se vor organiza intr-o opozitie armata si vor incepe un razboi – pe de o parte vechiul conflict cu siiti, pe de alta parte represalii la adresa SUA si a altor state din UE, sau, mai bine zis, chiar la adresa UE. Si asa s-a nascut ISIS, o organizatie terorista cu mult mai puternica si mai periculoasa decat Al-Qaeda. Care actioneaza in UE si SUA pana acum si nu prea da semne ca ar inceta ostilitatile.

*

Insa in ceea ce priveste atitudinea Lumii Vestice fata de musulmani, mi se pare ca lucrurile sunt destul de criticabile din anumite puncte de vedere.

Primind un mare numar de musulmani, inserati astfel intr-o cultura straina de cultura lor, nu era, oare, potrivit, ca Vestul sa aiba o atitudine prietenoasa fata de statele islamice? Sa promoveze, de exemplu, schimburile culturale. Sa zicem asa, de exemplu, o formatie folclorica dintr-o tara musulmana sa tina o reprezentatie artistica la Paris, Bruxelles sau in alta capitala europeana. E un exemplu, poate nu cel mai potrivit, poate foarte naiv. Insa s-a ajuns ca sa avem, spre exemplu in Germania, centre islamice care cultiva pe fata fundamentalismul islamic, fara nicio retinere. Am mai scris si pe blog despre asta. Ceea ce ar dovedi o grava carenta in schimburile culturale normale intre tarile din Vest si tarile islamice, in conditiile in care in Vest exista o importanta populatie islamica, aflata, din cate inteleg, chiar la a doua generatie.

Recentul atentat de la Londra arata cu claritate, nu doar radicalizarea – trebuie spus ca din 2013 si pana acum serviciile de securitate britanice au dejucat 13 atentate teroriste – dar si existenta celulelor de propagare a jihadului si fundamentalismului islamic. De unde rezulta ca, in Europa, lucrurile au fost scapate de sub control. S-a vazut asta si cu ocazia razboiului din Siria unde foarte multi cetateni europeni musulmani, din cate inteleg in marea lor majoritate tineri, alegeau sa mearga in Siria spre a lupta alaturi de temuta organizatie ISIS. Venind apoi in Europa, erau sursa celor mai sangeroase atentate teroriste!!

*

Or, Vestul ce a facut? SUA, impreuna cu aliatii, s-au angajat intr-un razboi direct si foarte costisitor in Irak, care n-avea legatura cu Al-Qaeda, zdrobind regimul politic de acolo si aducand tara intr-un fel de haos generat de un razboi civil. Nu mai vorbesc despre abuzurile armatei SUA fata de populatia civila de acolo. De asemenea, tot pentru a indeparta un dictator, au bombardat Libia, creand acelasi haos – terenul fertil pe care a crescut extremismul islamic.

Dar cand ai o asa mare populatie de religie musulmana in Europa, era logic sa incerci sa cultivi relatii bune si pasnice cu tarile musulmane. Nu sa duci o politica de asa maniera incat aceasta populatie sa inceapa, si prada a tot felul de dezinformari, sa se radicalizeze intr-un asemenea hal!

In Irak nici pana acum nu a putut fi rezolvata situatia, iar ISIS a dobandit o Putere din ce in ce mai mare, asa incat Guvernul de la Bagdad incepuse la un moment dat sa fie depasit de situatie. SUA si-a retras trupele de acolo intr-un moment cat se poate de inoportun, lasand fara sprijin Guvernul irakian. Consecinta: ISIS a inceput sa devina de temut si sa-si extinda actiunile in Europa!! Mosulul, fieful ISIS, nici pana acum nu a putut fi integral eliberat – se duc acolo lupte crancene! Marea Britanie si Germania opereaza cu flota militara aeriana, bombardand pozitiile insurgentilor ISIS. Deci Marea Britanie, Germania si fortele guvernamentale irakiene cu greu fac fata acestei forte numite ISIS, care ramane puternica – sa nu ne culcam pe o ureche – desi a trebuit, desigur, sa dea mult inapoi. Numai vorbesc de ISIS din Siria, care desi bombardata puternic de fortele aeriene ruse, exista totusi, desi forta ii este diminuata mult.

*

Asta ca sa vedem ce consecinte au avut razboaiele din Irak si Afganistan: pe de o parte Criza economica, lucru ce a determinat in Europa cresterea periculoasa a curentelor nationaliste si eurosceptice, punandu-se azi sub semnul intrebarii proiectul european (spunand acestea sa nu uitam de Brexit), iar pe de alta parte crearea unei organizatii teroriste – ISIS – cu mult mai puternica, mai organizata si cu mult mai multi bani decat vestita Al-Qaeda.

*

N-avea dreptate Erdogan…? In Vest traiesc un numar mare de musulmani, printre ei aflandu-se un mare numar de turci! In Olanda, de exemplu, sunt vreo 300.000 de turci. In Germania, ca sa dau un alt exemplu, traiesc 1.527.118 de turci (statistica 2014). In Franta, L’Express estima in 2014 ca ar trai 800.000 de turci, dar sunt estimari ca, in prezent, ar trai in Franta 1.000.000 de turci!! Trebuie spus ca numarul lor a crescut considerabil din 2000, cand se estima ca erau 500.000 de turci. De unde rezulta ca Franta a primit continuu populatie turca si in numar mare.

Cu turcii n-au fost probleme in Europa. Nu s-a auzit, de pilda, de vreun atentat comis de turci. Probabil ca e vorba si de educatia kemalista, ca sa zic asa.

In aceste conditii, cred ca trebuie sa privim si problema integrarii Turciei in Uniunea Europeana. Romania a sustinut Turcia in eforturile sale de integrare in UE. De acord, pentru integrare trebuie ca statul respectiv sa respecte conditiile din tratatul de aderare, trebuie sa treaca prin furcile caudine ale capitolelor de negocieri, ce trebuie incheiate cu succes de statul candidat. Turcia se afla intr-un asemenea proces de aderare din cate stiu. Insa amanat aproape la nesfarsit de catre UE, la opozitia unor tari membre printre care si Franta care considera ca Turcia, de fapt, nu e in Europa. Insa lucrurile s-au prelungit la nesfarsit.

Ce ar fi fost daca Turcia s-ar fi integrat in UE? In primul rand ar fi trebuit sa adere la valorile europene, sa apere statul de drept, democratia, drepturile si libertatile cetatenilor. Am fi avut astazi o alta realitate politica in Turcia. Fara lovitura de stat si fara regimul prezidential-otomanist al lui Erdogan, o adevarata monarhie prezidentiala, ca sa ma exprim ca Jean-Luc Melenchon 🙂 . Am fi avut alta Turcie, alt regim politic. Acum toata Europa se mira de ce face si ce spune Erdogan, de schimbarile pe care vrea sa le aduca la Constitutia Turciei. Insa Turcia, cand nu avea un asemenea regim precum cel actual, a asteptat si a sperat ani de zile sa se integreze in UE, iar concluzia pe care o trag ei acum este ca au fost dusi cu zaharelul, cum se spune. Fara indoiala ca Europa in doua viteze a fost un semnal extrem de prost si atunci Turcia si-a pus problema daca mai are sens sa faca eforturi pentru o integrare ce pare a nu se produce vreodata. Cam asa a rezultat regimul politic actual din Turcia, care socheaza, nu-i asa, toata UE.

*

Sa ne uitam insa si la tara noastra, la Romania. Cum ar fi fost in Romania daca nu ar fi fost membra a UE? Ordonanta treispe-paispe va spune ceva? Respectarea statului de drept si a drepturilor si libertatilor individului sunt strans legate de apartenenta tarii noastre la valorile Uniunii Europene. Este adevarat ca se manifesta inca dificultati de ordin economic, dar sa nu uitam ca Romania a inregistrat in ultimii ani o crestere economica destul de mare, ca procent din PIB, intre tarile europene. Fondurile europene, desi inca avem probleme serioase in ceea ce priveste absorbtia lor, au contribuit pozitiv la economia Romaniei.

Insa atitudinea Vestului in ceea ce priveste procesul de integrare a Romaniei in UE a ramas oarecum echivoca. Sunt foarte multi romani care traiesc si muncesc peste hotare, in Uniunea Europeana. Cu milioanele. De la integrarea din 2007 si pana in prezent, cum era de asteptat, numarul lor, din cate stiu, a crescut. Vad ca in dezbaterile de la televiziunile de stiri multi se plang, si nu fara temei, ca pleaca forta de munca calificata din tara, spre exemplu medici. Fara indoiala ca statele din Vest beneficiaza din plin de aceasta forta de munca calificata, care contribuie la cresterea economica a acelor tari.

Cu toate acestea Romania, desi respecta conditiile tehnice, singurele valabile, nu e primita in Spatiul Schengen. Motivele nu sunt clare. N-au fost niciodata clare, iar cei care se opun nu le-au dezvaluit niciodata cu adevarat.

Propaganda prosteasca a invaziei romanilor si bulgarilor in Marea Britanie, dusa de o anumita parte a presei din Insula, s-a dovedit in mod evident a fi o minciuna gogonata. De asemenea conditioarea aderarii Romaniei la Spatiul Schengen de MCV nu e decat gasirea unui pretext ce se doreste a fi plauzibil.

Turcia nu e in Uniunea Europeana, desi milioane de turci traiesc in Vest, in UE. Erdogan le ura femeilor turce sa faca cate 5 copii, iar in felul asta Turcia va cuceri Europa! 😆

Romania e membra a Uniunii Europene. Milioane de romani traiesc si muncesc in Vestul Europei, si inca multi mai pleaca. Dar Romania nu e in Spatiul Schengen.

Va dati seama in ce situatie ridicola ne aflam?

*

Din ciclul: „Faze tari din UE”, iata ce scrie profesorul Cristian Preda:

„În dezbaterea pentru Elysee, comunistul Jean-Luc Melenchon și fostul premier de centru-dreapta Francois Fillon sunt de acord că francezii nu trebuie să muncească la fel de mult ca românii

Dezbateri pline de „miez”, desigur… 🙂 Ma intreb: ce-or zice germanii despre asta? 🙂

martie 23, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Herta Muller: „In intreaga Europa curentele populiste fac scenarii demonice, care induc frica”

Un punct de vedere foarte grav…

Romania Libera

Herta Müller: Ungaria nu primeşte refugiaţi, ci vinde permise de şedere permanentă pentru 360.000 de euro de persoană

Scriitoarea de origine română Herta Müller a vorbit, marţi seară, în debutul evenimentului ”European Angst” de la Bruxelles, despre condiţia Europei de astăzi, în contextul fricii şi al rasismului, scrie News.ro.

Autoarea premiată cu Nobel în 2009 a povestit problemele cu care s-a confruntat în România în perioada comunistă şi a făcut câteva paralele cu situaţia de astăzi din estul continentului, arătându-şi indignarea cu privire la acţiunile câtorva dintre liderii europeni – Viktor Orban, Jarosław Kaczyński şi Vladimir Putin.

În deschiderea seriei de conferinţe cu tema ”Populism, extremism, euroscepticism”, Herta Müller a tras un semnal de alarmă cu privire la libertatea Europei care este pusă acum sub semnul întrebării.

”Libertatea este un lucru de care unii oameni se tem, iar alţii nu”, şi-a început Herta Müller alocuţuinea de marţi seară. Scriitoarea stabilită în Germania în 1987 a povestit cum, în timpul regimului comunist din România, a mers împreună cu mama sa într-o localitate învecinată pentru a cumpăra un cadou – o blană de vulpe.

”Nu am vrut guler de vulpe cum aveau femeile în vârstă (…) Când am ajuns acolo l-am întrebat pe vânătorul care o avea de vânzare dacă a împuşcat chiar el vulpea. Mi-a răspuns: Nu împuşti o vulpe, ea se prinde în capcană. Asta mi-a rămas în minte”, a povestit Müller. ”Vulpea era prea frumoasă ca să fie tăiată în bucăţi. Din acest motiv m-a acompaniat ani buni. Peste tot unde am locuit a stat pe jos, ca un animal de companie”, a continuat ea.

Müller a explicat cum, în decurs de câteva luni, blana de vulpe a fost măcelărită. ”Serviciile secrete veneau când voiau şi lăsau semne dacă voiau. Voiau ca eu să ştiu că ce s-a întâmplat cu vulpea mi se putea întâmpla în propria casă”, a mai afirmat scriitoarea.

”La acea vreme lucram în fabrică şi traduceam instrucţiunile de funcţionare pentru maşinăriile importate din Germania. De două ori pe săptămână, un ofiţer de la Securitate apărea. Voia să mă recruteze ca informator. Mai întâi, prin galanterii, iar când am refuzat, a aruncat cu o vază de flori în perete şi m-a ameninţat. Ultima lui propoziţie a fost: Vei regreta asta!”, a povestit Herta Müller.

Ea a mai povestit cum a fost dată afară din fabrică, devenind ”inamic public”. A fost interogată şi numită ”element parazit”, a fost ameninţată cu închisoarea pentru că nu avea un loc de muncă stabil, ba chiar a fost acuzată de prostituţie. Müller a explicat celor prezenţi că statul român dădea o mare importanţă locurilor de muncă, dictonul fiind: ”Nu face astăzi ce puteai face ieri, pentru că mâine s-ar putea să nu mai fie nevoie oricum”.

”Când i-am spus mamei mele despre vulpe, ea m-a întrebat ce voiau de la mine. I-am spus: frică. Şi era adevărat. Acest cuvânt scurt explica totul. Întregul stat era clădit pe baza fricii. Fiecare dictatură este bazată pe cei care creează frică şi pe cei cărora le este frică. Am ştiut mereu că ea este instrumentul zilnic al celor care induc frica şi pâinea şi untul celor care se tem. Asta a fost până în 1989 în Europa de Est”, a mai spus Herta Müller.

Despre mama sa, Müller a spus că s-a temut pentru ea însăşi, dar şi de fiica sa. ”Nu mi-am mai găsit o slujbă stabilă. Uneori lucram în câte o şcoală. Cu cât erau mai mulţi colegi în jurul meu, cu atât era mai evident cât sunt de singură. Nimeni nu voia să fe văzut cu mine pe drum. Singurătatea era la fel de rea ca ameninţările primite de la Securitate. Le era teamă de stat şi de mine”, a mai explicat scriitoarea.

”Toate lucrurile care mi s-au întâmplat m-au făcut să îmi dau seama că mai exista o categorie de oameni – cei care îndurau frica. La fel cum au învăţat să îşi controleze frica, au învăţat să beneficieze de pe urma fricii altora. Erau egoişti, nemiloşi. Erau convinşi că îşi văd de viaţa lor, fără să se implice în politică. Dar era asta ceea ce făceau?”, s-a întrebat Müller. ”Nu cred. Managementul fricii nu a fost decât anticiparea supunerii. Doar dacă eşti persecutat, eşti perceput ca un individ. Dacă nu te-ai adaptat colectivităţii, puteai fi eliminat. Individualitatea nu era permisă, nici măcar în ceea ce priveşte vestimentaţia”, a povestit scriitoarea.

În discursul său, Herta Müller a punctat câteva dintre trăsăturile socialismului: ”Moda socialistă era ca o uniformă. Dictatura a însemnat eliminarea frumosului din toate formele vieţii, a diversităţii”. â

Ea a făcut astfel o introducere pentru ce a avut de declarat privind situaţia actuală a Europei. ”După căderea dictaturilor din Europa de Est, oamenii ştiau că libertatea este ceva concret, că fiecare om joacă un rol, gândeşte fără frică şi vorbeşte, că graniţele sunt, în sfârşit, deschise, că pot călători. Dar această euforie a trecut. Succesul individual este legat de riscul individual, iar asta îi agită pe oameni şi ei vor să se bazeze din nou pe ceva. Există o nouă nevoie de a fi supus. Nimeni nu se aştepta la asta. Moştenirea lăsată de dictaturi este dependenţa. Noua libertatea doar a acoperit-o, dar ea nu a dispărut cu adevărat. Dictaturile s-au dus, însă sinapsele sociale ies din nou la suprafaţă”.

În plus, Herta Müller a adus în discuţie şi câteva cifre dintr-un sondaj realizat în Germania. În regiunea Saxonia, spune scriitoarea, 62% din populaţie vor ”un partid puternic care să personifice întreaga comunitate naţională”.  ”Nu este acesta un ecou al partidului socialist? Nu este aceasta dictatura binecunoscută?”, s-a mai întrebat Müller.

”Cel mai mare lucru pe care oamenii din Europa de Est îl aveau în comun era frica. Astăzi, xenofobia”, a punctat Müller, dând un nou exemplu din Saxonia: 58% dintre oameni cred că Germania este ”alienată” la un grad înalt de stăini. ”Xenofobia este şi ea o revenire a fricii duble. Sloganul socialist era: Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Îndemnul era complet neadevărat. Nu se putea ieşi din ţară, nici să fi avut contact cu străinii în ţară”, a mai explicat ea.

Totuşi, spune ea, xenofobia s-a manifestat atât în România, cât şi în Republica Democrată Germania, timp de mai multe decenii, când arabii, respectiv vietnamezii erau consideraţi cei mai neînsemnaţi oameni.

”Cu aceeaşi xenofobie ne confruntăm acum. Arabii şi vietnamezii au fost aduşi în ţările din Europa de Est ca semn al înfrăţirii popoarelor. Totuşi, erau trataţi ca duşmani. Cei care intrau în legătură cu ei erau consideraţi trădători, iar oamenii au devenit astfel grijulii. În plus, le-au fost inventate boli. Această aroganţă nu a fost altceva decât rasism. Era un program politic cinic. Astăzi, în aceeaşi parte a Europei lucrurile nu sunt foarte diferite. Spre exemplu în Ungaria, care, potrivit jurnalistului Paul Lendvai, a fost transformată într-o democraţie de tip Fuhrer de către Viktor Orban”, a mai declarat Herta Müller.

Ea a adăugat: ”Orban vorbeşte despre refugiaţi ca fiind străini pe care trebuie să-i ţii afară, pentru că obiceiurile lor riscă să strice societatea maghiară. Orban se foloseşte de legi şi de propagandă politică pentru ca Ungaria să nu primească 130.000 de refugiaţi din Siria, care abia au scăpat din război. Cu obiceiurile lor străine ameninţă cultura a 10 milioane de unguri. În acelaşi timp, Orban vinde permise de şedere permanentă pentru 360.000 de euro de persoană. Nimeni nu întreabă cine sunt cumpărătorii şi de unde vin banii. În loc de refugiaţi, el primeşte familii bogate şi indivizi dubioşi. Se pare că a cumpărat deja 18.000 de noi unguri. Este generos: aplicanţii îşi pot aduce toată familia. Aceşti noi maghiari care, aparent, nu ameninţă obiceiurile nativilor, vin din Rusia, China şi Yemen”.

După invazia sovietică, în 1956, peste 200.000 de oameni au părăsit Ungaria, a mai spus Müller. Mulţi au ajuns în Austria. ”În ciuda faptului că au fost nevoiţi să plece în exil , populaţia suportă xenofobia lui Orban. Europa de Est a produs refugiaţi în perioada comunistă. Nimeni nu i-a numărat. Nimeni nu îşi aminteşte de ei, nici măcar de cei care au fost împuşcaţi sau sfâşiaţi de câinii de la graniţe ori care s-au înecat în Dunăre. Acesta este un punct orb în propria percepţie a Europei de Est şi, cel mai probabil, principalul motiv pentru comportamentul rece”.

Herta Müller a atras atenţia că în întreaga Europă curentele populiste fac scenarii ”demonice, care induc frica”. ”În Germania, AFD reprezintă acum panicarzii. Liderul partidului vrea să readucă la viaţă termenul «voelkisch», adică «aparţinător poporului». AFD este foarte popular în două regiuni unde locuiesc foarte puţini străini. Orban a spus că nu trebuie decât să câştigi alegerile o dată, dar să o faci bine”, a declarat Müller.

Scriitoarea a mai spus că de aceeaşi părere este şi Kaczyński. ”Face declaraţii rasiste, averizează cu privire la boli periculoase care pot fi aduse de refugiaţi şi plănuieşte să facă din Polonia o democraţie de tip Fuhrer într-un stat catolic. Libertatea, cum a spus regizorul Andrzej Wajda, este ceva de care unii oameni au nevoie, iar alţii nu. Cei care odată îndurau frica nu aveau nevoie de ea şi ei sunt acum cei care îi susţin pe aceia care induc teama”, a mai spus scriitoarea premiată cu Nobel.

Despre Putin, ea a afirmat că a făcut din Rusia cel mai mare workshop de imitaţii, iar acest atelier produce ştiri false pe care le transmite lumii şi propagandă maliţioasă. ”Obiectivul este simplu: să aducă în colaps Europa democrată. Putin a abandonat marxismul şi acum pretinde că este religios. Omoară copii peste tot în lume, dar la Moscova îi place să aprindă candele. Are şi un duhovnic şi îl admiră pe Lenin”.

”Nu vreau să mai trăiesc fără alegeri. După 1989 nu mi-aş fi imaginat că libertatea va fi pusă din nou sub semnul întrebării şi că vor exista oameni care vor induce frica şi vor vrea să mă facă din nou temătoare. Da, unii dintre noi au nevoie de libertate şi alţii nu. Unii se tem de ea, iar alţii nu. Nu putem avea libertatea ca pe un drept sigur, ei pot încerca să ne ia”, a încheiat Herta Müller.

”European Angst” este o iniţiativă a Institutului Goethe, în colaborarea cu EUNIC (reţeaua institutelor culturale din care face parte şi Institutul Cultural Român), centrul Bozar şi European Movement International.” (subl. mea)

Cel putin din ceea ce prezinta acest articol, D-na. Herta Muller nu pomeneste de atentatele teroriste care au zguduit Europa,

Herta Muller

Herta Muller

provocate de terorismul islamic. De asemenea, ar trebui discutat despre situatia economica actuala a Europei, o situatie dificila, postcriza. Insa e interesant ce spune:

După 1989 nu mi-aş fi imaginat că libertatea va fi pusă din nou sub semnul întrebării şi că vor exista oameni care vor induce frica şi vor vrea să mă facă din nou temătoare

ca si cum s-ar dori din nou lucrul asta. Interesant este ca vorbeste de „oameni care induc frica”, ca si cum ar fi un plan premeditat.

Noi, cei din Est, am stiut, cred, cel mai bine ce inseamna sa traiesti intr-o societate in care sa nu fie libertate. Cei care au suferit persecutiile regimului comunist, precum D-na. Herta Muller, mi se pare ca au acea acuitate de a percepe vibratiile societatii din acest punct de vedere. De aceea acest: „şi că vor exista oameni care vor induce frica şi vor vrea să mă facă din nou temătoare” – de observat ca spune despre sine: „si vor vrea sa ma faca din nou tematoare” – indica un freamat ce o atinge profund.

N-as vrea sa par ridicol, dar daca aceste cuvinte le-ar spune laureata Premiului Nobel pentru Literatura, Herta Muller, poate ca nu le-as da asa o mare importanta. Dar astfel de lucruri le spune omul Herta Muller, care a suferit in Romania de pe urma Securitatii si a comunismului.

Nu trebuie sa fim indiferenti fata de o Europa in care libertatea este amenintata, in care se doreste, in mod nesabuit as zice eu, un regres al libertatii ce poate naste monstri! Si faptul ca un om precum Herta Muller trage un semnal de alarma de la cel mai inalt nivel cultural ar trebui sa ne sensibilizeze si sa ne puna in garda.

În regiunea Saxonia, spune scriitoarea, 62% din populaţie vor ”un partid puternic care să personifice întreaga comunitate naţională”.  ”Nu este acesta un ecou al partidului socialist? Nu este aceasta dictatura binecunoscută?”, s-a mai întrebat Müller

Nu este acesta un ecou al partidului socialist?” – mie mi se pare mai degraba un ecou al Partidului National-Socialist

De observat ca spune despre Putin ca vrea „să aducă în colaps Europa democrată„, ceea ce ar insemna ca doreste instaurarea totalitarismului in Europa. Lucrul asta cred ca ar trebui sa fie un serios semnal de alarma si pentru SUA. Este ingrijorator ca Presedintele ales al SUA, Dl. Donald Trump, pare a avea intentia unor relatii pline de condescendenta fata de Dl. Putin, noul dictator de la Kremlin! Daca acesta e obiectivul lui Putin, de a aduce in colaps Europa democrata, de a distruge Lumea Libera, cum mai poti avea relatii bune cu el?

Pericolul indicat de D-na. Herta Muller nu e unul nici imaginar si nici indepartat, cum poate ar parea la o prima vedere destul de superficiala. Cresterea partidelor extremiste si xenofobe in Europa e un fenomen actual cat se poate de real. Ce se afla in spatele lui, care sunt resorturile care l-au declansat si care il mentin inca? Toate politicile economice proaste care s-au dus in Europa dupa Criza din 2008 au contribuit la aparitia unei situatii politice tulbure. De asemenea si proasta gestionare a crizei migrantilor, care s-a suprapus peste o Europa in convalescenta din punct de vedere economic. In Ungaria si Polonia – dupa cum arata D-na. Muller – se articuleaza sisteme de forta, o „democraţie de tip Fuhrer”. Insa ceea ce e frapant in ce afirma D-na. Muller e ideea premeditarii. Lasa sa se inteleaga ca lucrurile acestea au fost premeditate de mai demult.

„Libertatea, cum a spus regizorul Andrzej Wajda, este ceva de care unii oameni au nevoie, iar alţii nu. Cei care odată îndurau frica nu aveau nevoie de ea şi ei sunt acum cei care îi susţin pe aceia care induc teama”

„”Toate lucrurile care mi s-au întâmplat m-au făcut să îmi dau seama că mai exista o categorie de oameni – cei care îndurau frica. La fel cum au învăţat să îşi controleze frica, au învăţat să beneficieze de pe urma fricii altora. Erau egoişti, nemiloşi. Erau convinşi că îşi văd de viaţa lor, fără să se implice în politică. Dar era asta ceea ce făceau?”, s-a întrebat Müller. ”Nu cred. Managementul fricii nu a fost decât anticiparea supunerii. Doar dacă eşti persecutat, eşti perceput ca un individ. Dacă nu te-ai adaptat colectivităţii, puteai fi eliminat. Individualitatea nu era permisă, nici măcar în ceea ce priveşte vestimentaţia”, a povestit scriitoarea.”

Insa de ce sa-i sustii pe cei care induc teama? Si, in general vorbind, de ce trebuie ca lucrurile sa se desfasoare cu teama? Oamenii au trait foarte bine in Europa de Vest si fara teama – dovada ca se poate foarte bine si fara teama. Teama era, intr-adevar, prezenta in societate de cealalta parte a Cortinei de Fier. Insa aceasta teama e prezenta actualmente in toata Europa, nu doar in Europa de Est. Inclusiv xenofobia. Totusi, puncteaza Europa de Est si nu cred ca fara temei. Sistemul securist – mai degraba, daca vreti, acea mentalitate – nu a apus inca. Si astfel de structuri sunt susceptibile de a dori sa acceada la Putere. In Rusia s-a intamplat lucrul asta – il vedem doar pe Vladimir Putin, fost caghebist, in varful piramidei Puterii. Insa aparitia unor partide ultranationaliste, antisistem, de extrema si, culmea, succesul lor nesperat la mase – in anii ’90 nici nu te-ai fi gandit la asa ceva! – se intampla si in Vestul Europei. Atitudini xenofobe se intampla si in Vestul Europei. In Europa de Est, fosta comunista, te-ai putea gandi la reminiscente ale vechiului sistem bazat pe forta si intemeiat pe teama. Insa fenomene asemanatoare se intampla in zilele noastre si in SUA – o tara ce ar trebui sa fie a Libertatii prin excelenta -, cu imigrantii ilegali mexicani – Trump parca doreste sa faca un zid la granita cu Mexic si pe cei ilegali sa-i expulzeze inapoi in Mexic. Sa ne gandim ca nici imigrantii sirieni nu au venit legal in Uniunea Europeana. Vedem ca, iata, astfel de fenomene se intampla peste tot in lume. Iar ceea ce doreste sa arate Herta Muller are un sambure de adevar: se doreste a se induce teama in societate si un sentiment de insecuritate, personala sau colectiva. Se pedaleaza pe astfel de chestiuni precum ultranationalism, xenofobie, protectionism excesiv chiar.

Dacismul…

E interesant ce se intampla si la noi. Iata un articol din Ziarul de Vrancea:

Partidul extremist Frontul Naţional face „pui” în Romania

„In ultima luna au mai apărut Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Noua Revoluţie şi Partidul Dacismului Autonom Conservator

Partidul Forţa Naţională, afiliat la Mişcarea pentru Europa Naţiunilor şi Libertăţii, a fost înscris oficial în registrul partidelor politice, au anunţat vineri reprezentanţii formaţiunii. ”Din acest moment, partidul Forţa Naţională începe pregătirea pentru alegerile din această toamnă pentru a oferi societăţii româneşti alternativa unui partid patriotic capabil să îi apere interesele. În aceste vremuri în care Uniunea Europeană nu ştie încotro să se îndrepte şi în care România poate avea un rol important de jucat pe scena europeană, partidul Forţa Naţională lansează invitaţia ca toţi românii care îşi iubesc ţara să se adune în jurul flăcării în trei culori – sigla formaţiunii – pentru a scoate România din marasm şi a-i acorda vocea care i se cuvine la nivel european”, este mesajul formaţiunii.
Partidul a fost lansat la Sinaia în cadrul unei conferinţe organizate de europarlamentarul Laurenţiu Rebega la care a participat Marine Le Pen, preşedintele Frontului Naţional din Franţa. Recent mai mulţi membri ai Partidului România Unită (PRU) au trecut la Forţa Naţională.
În luna iunie au mai fost înregistrate Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Cetăţenii (CET), cu sediul în Ploieşti, Partidul Noua Revoluţie şi Partidul Naţional Civic.
La sfârşitul lunii mai a reuşit se înscrie în registru şi Partidul Dacismului Autonom Conservator, având drept semn electoral Pileusul dac – ”reprezentat de sus desfăcut în patru colţuri încolăcit în formă de melc în sens sinistrocentric cu 4 elipse stilizate în model ceramic cu patru forme puse în dreptul fiecărui colţ al unui pătrat peste un cerc închis aşa cum rezultă în simbolul descoperit la Cultura Sighişoara Wietenberg”.”

Aritcolul este din acest an. Despre Forta Nationala si Laurentiu Rebega – aici si, respectiv, aici. E adevarat, nu e vorba de partide din prim-planul vietii politice de la noi. Nu sunt partide mari. Insa fenomenul se intampla si e demn de remarcat ca influentele unor curente si partide extremiste din Europa de Vest sunt prezente si la noi.

Ceea ce arata ca Herta Muller are dreptate.

Viziunea lui Marine Le Pen: libertatea natiunilor – ostilitate la adresa strainilor

Iata o stire in care este prezentata atitudinea ostila la adresa strainilor din partea lui Marine Le Pen:

Marine Le Pen: Dacă veniţi în ţara noastră să nu vă aşteptaţi ca educaţia copiilor voştri să fie gratuită. Gata cu joaca

Preşedintele Frontului Naţional, Marine Le Pen, candidată la alegerile prezidenţiale din 2017, din Franţa, a declarat că străinii nu ar trebui să beneficieze de aceleaşi privilegii precum cetăţenii francezi, iar copiii acestora nu ar trebui să aibă dreptul la educaţie gratuită, notează Mediafax.

„Le spun: Dacă veniţi în ţara noastră, să nu vă aşteptaţi la servicii sociale, şi ca educaţia copiilor voştri să fie gratuită”, a spus aceasta. „Gata cu joaca”, a declarat preşedintele Frontului Naţional.

Cele mai recente sondaje de opinie, privind cursa prezidenţială din Franţa, o situează pe Le Pen foarte aproape de contracandidatul său, Francois Fillon, pe care l-a criticat că  interesele sale sunt asociate organizaţiei de afaceri din Franţa, Medef, Comisiei Europeană, băncilor şi ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble.”

Se pune accentul pe faptul ca e strain. Dar ce inseamna asta? Strain, adica nu-i francez. Dar poate fi cetatean european, desi nu francez, care munceste in Franta si isi plateste impozitele catre statul francez. In asemenea conditii cum ar sta treaba? De ce n-ar avea dreptul la educatie gratuita pentru copiii sai precum ceilalti francezi?

Iata alte stire:

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen, salută rezultatul referendumului din Italia care a respins programul de reforme

Liderul Frontului Național (extrema dreaptă) din Franța, Marine Le Pen, a salutat respingerea reformei constituționale la referendumul din Italia, informează luni agenția DPA citată de Agerpres.

„Italienii au respins UE și pe Renzi. Această sete de libertate a națiunilor și de protecție trebuie să fie ascultată!”, a scris Le Pen pe Twitter, la scurt timp după ce a început să se contureze rezultatul votului.

Le Pen l-a felicitat de asemenea pe liderul opoziției de dreapta pentru campania pentru votul „Nu” la referendum.

„Felicitări prietenului nostru @matteosalvini pentru această victorie pentru NU!”, a scris ea, referindu-se la liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini.”

Marine Le Pen doreste sa acrediteze ideea ca natiunile n-ar fi libere in Uniunea Europeana. „Italienii au respins UE și pe Renzi” – pentru dansa asta inseamna „setea de libertate a natiunilor”. Ceea ce o intereseaza este distrugerea Uniunii Europene in numele unei asa-zise „libertati a natiunilor”. Insa nu prea vad cum anume n-ar fi fost libera natiunea italiana. Ce i s-a impus impotriva vointei sale? Pentru ca, de fapt, nu i s-a impus ceva. A fost un referendum unde cetatenii au votat si au respins masurile propuse de premierul Renzi.

Premierul demisionar Matteo Renzi crede că va avea mai multe șanse în jocuri pe Playstation decât cu reforme în Italia

După înfrângerea suferită la votul din Italia, Matteo Renzi a demisionat miercuri seară din funcția de premier, dar pare decis să rămână în politică, comentează AFP citată de Agerpres.

Renzi s-a remarcat deja printr-o glumă acidă, rostită în fața apropiaților săi.

„Mâine dimineață (joi), voi organiza cu copiii mei un turneu pe Playstation unde sper să am mai multe șanse decât aici”, a spus ironic Renzi, după ce a demisionat ca urmare a respingerii reformei sale constituționale prin referendum, după mai bine de 1.000 de zile cât s-a aflat la conducerea guvernului.

Dar, înainte de a reveni la Toscana, unde locuiesc soția sa și cei trei copii ai lor, el a demonstrat în mod clar pe tot parcursul zilei de miercuri că rămâne combativ și pregătit să se bată, inclusiv în fața conducerii propriului său Partid Democrat (PD, centru-stânga).

„Nu ne temem de nimic și de nimeni, dacă alte partide vor alegeri (…) PD nu se teme de democrație sau de voturi”, a afirmat el, în fața conducerii partidului său în care este în continuarea numărul unu.

Și dacă partidele politice italiene vor ca parlamentul să funcționeze până la încheierea mandatului la începutul anului 2018, ele să-și asume „toate” responsabilitățile pentru a forma un guvern între ele, a adăugat el.

Cu alte cuvinte, deoarece mai multe partide au cerut deja alegeri anticipate, nu rămâne decât această cale, preferată și de el. Căci, departe de a fi renunțat la orice viitor politic, el pare grăbit să se bată din nou. „Este timpul să ne reluăm drumul”, a lansat el miercuri în scris italienilor. Și nu este singurul: Populiștii din Mișcarea 5 Stele (M5S) și Liga Nordului aflate pe val după un vot care a confirmat nemulțumirea populară născută odată cu Brexit și confirmată de alegerea lui Donald Trump sunt pe aceeași linie.

„Cerem alegeri imediat, altfel îi vom invita pe cetățeni să iasă în stradă”, a lansat miercuri Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, apropiat Frontului Național francez.

Președintele Republicii refuzase luni demisia lui Matteo Renzi, 41 de ani, cerându-i să asigure mai întâi adoptarea definitivă a bugetului pe 2017 în parlament.

Acesta s-a făcut după un vot în Senat miercuri după-amiază, datorită unui vot de încredere pentru a evita orice dezbatere. Spre ora 19:00 (18:00 GMT), Renzi s-a întors la președinte pentru a-i prezenta demisia într-o întrevedere care a durat circa 40 de minute.

El este a doua victimă a unui referendum în Europa după demisia în această vară a lui David Cameron, fostul premier britanic, căzut după „Nu”-ul compatrioților săi față de menținerea țării lor în Uniunea Europeană.

Președintele Mattarella își va începe consultările joi la ora 18:00 (17:00 GMT).”

Lasand la o parte discutia despre reformele propuse de Reznzi – daca erau bune sau nu, daca ar fi fost oportune sau nu – se poate constata usor ca, in Italia, lucrurile se desfasoara democratic. Renzi a ales solutia referendumului. Eu il inteleg. El nu a dorit ca reforma statului sa se faca fara acceptul cetatenilor, intr-un mod neconstitutional. Daca trebuie sa schimb Constitutia pentru ca sa pot realiza reforme, atunci e limpede ca lucrul asta nu se poate face decat prin consultare populara. Altfel cum schimb Constitutia? Dar ca natiunea italiana n-ar fi libera din cauza UE mi se pare o prostie demna de o cauza mai buna, desigur.

Despre cum actioneaza Rusia putinista…

Ceea ce arata Herta Muller trebuie luat in serios:

Serviciile secrete germane avertizează: Rusia încearcă să destabilizeze Germania!

„Rusia încearcă să destabilizeze societatea germană și statul cu campanii de propagandă și atacuri cibernetice”, a avertizat, printr-un comunicat,  agenția de informații interne Bundesverfassungsschutz (BfV) din Germania.

Avertizarea contondentă vine la mai puțin de un an înainte ca țara să organizeze alegeri federale generale. Șeful Agenției, Hans-Georg Maassen, a afirmat într-o declarație că „există tot mai multe dovezi pentru încercările de a influența alegerile federale de anul viitor de către vectori din Rusia”. BfV a mai văzut  și o creștere alarmantă a unei ”agresivități în cyber-spionaj” direcționat în special către politicienii germani.

Rusia a mai fost acuzată chiar în acest an de hacking-ul și eliberarea de spam-uri în e-mailurile membrilor Comitetului Național Democrat înainte de alegerile prezidențiale din SUA.

Hans- Georg Maassen a declarat că este posibilă „formarea unei opiniei publice automatizate, chiar robotizate” după care aceste opinii ar putea fi folosite pentru a răspândi știri false pe social media. Anterior Rusia a negat cu fermitate implicarea sa în orchestrarea atacurilor cibernetice în afara granițelor sale. „

Pentru noi, cei din Est, care am cunoscut comunismul si sovietizarea, lucrurile acestea sunt bine stiute ca putem da lectii. Ii stim atat de bine pe rusi si le cunoastem atat de bine modul de actiune incat o astfel de stire nu ne surprinde cu nimic. Vestul nu e familiarizat cu astfel de moduri de operare. Insa e demn de remarcat faptul ca Rusia lui Putin e cat se poate de activa in Europa! Si trebuie tinut seama de asa ceva.

Problema e alta! Ce urmareste, de fapt, Putin. Bine, stim ce urmareste in mare, la modul general. Dar la modul punctual? Asta e mai greu de aflat.

Putin se reactivează sovietic: susține un nou Război Rece. Președintele Rusiei dă un ukaz în care adoptă o nouă concepţie de politică externă a ţării

Într-un decret semnat recent de liderul de la Kremlin, trecut aproape neobservat, UE este acuzată că, împreună cu Statele Unite, „subminează stabilitatea regională și globală“.

După doi ani de tensiuni puternice alimentate de anexarea Crimeii, în martie 2004, de conflictul din estul Ucrainei, apoi de intervenţia rusă în Siria, Vladimir Putin părea că ar dori o pauză în confruntarea cu Occidentul. În discursul său anual asupra naţiunii, din 1 decembrie, liderul rus arăta: „Contrar unora dintre colegii noștri străini care văd în Rusia un adversar, nu am căutat niciodată inamici. Noi avem nevoie de prieteni“. Dar, în aceeași zi, Kremlinul a pu-blicat un decret semnat de șeful statului care susţine noul Război Rece.

În acest document de 38 de pagini figurează de 70 de ori cuvântul „securitate“ și de 25 de ori „ameninţare“. Uniunea Europeană este acuzată „de expansiune geopolitică“ și că, alături de SUA, „subminează stabilitatea regională și globală“. Din text au dispărut unele priorităţi ca: „scopul principal în relaţiile cu UE, pentru Rusia, care face parte integrantă din civilizaţia europeană, este promovarea creării unui spaţiu economic și uman din Atlantic la Pacific“. Nimic despre integrare, nimic despre spaţiul comun. În loc, noua doctrină evocă „probleme sistemice accumulate“.

Întărirea Justiției, o „prioritate“ hilară

Unul din capitole este chiar hilar: Rusia face o prioritate din întărirea justiţiei la scară mondială și intenţionează să lupte contra intervenţiilor militare, care violează suveranitatea statelor. Sau: Rusia se va opune oricărei tentative a unor state de a pune în cauză dreptul internaţional și de a-l interpreta în mod arbitrar în scopuri politice, ca și tentativelor de ingerinţă în afacerile interne ale altor state cu scopul înlăturării puterii, în mod anticonstituţional.

În discursul anual, Putin s-a referit și la relaţiile Rusia-NATO, precizând că Federaţia Rusă intenţionează clădirea relaţiilor sale cu Alianţa în funcţie de nivelul de pregătire al acesteia pentru un parteneriat echitabil. Bineînţeles că Putin a subliniat că activitatea militară a NATO în apropierea frontierelor ruse nu face decât să creeze noi linii de diviziuni și le aprofundează pe cele deja existente.

Senatorul rus Alexei Pușkov, aflat la Paris, a subliniat că noile forţe care vor ajunge la putere în Europa și în SUA vor marca debutul unei noi ere în relaţiile cu Rusia.”

Pentru ceea ce isi doreste Putin, e destul de limpede ca are nevoie atat de o Uniune Europeana slaba, marcata de tot felul de contradictii, nemultumiri in randul populatiei, de ce nu si de conflicte si de o crestere a extremismului, dar si de un NATO „prietenos”, adica tot slab.

Herta Muller are dreptate: distrugerea democratiei in Europa este o prioritate pentru Vladimir Putin. Pentru ca in felul asta Uniunea Europeana slabeste tinzand catre dezintegrare. Dezbinarea Uniunii Europene este, de fapt, scopul urmarit, fara de care Rusia nu-si poate impune influenta politica. Democratia in Europa se opune impunerii influentei politice a Rusiei, in niciun caz nu e prietena regimului actual de la Kremlin!

Eu cred ca ar trebui sa fie destul de clar pentru toata lumea cel putin doua lucruri pentru a intelege politica Kremlinului:

1). Cum vede Rusia respectarea dreptului international: anexarea ilegala a Crimeii;

2). Cum vede Rusia un regim politic prietenos intr-o tara: precum cel din Belarus sau cel al lui Bashar al-Assad.

Daca vom intelege aceste doua lucruri, vom descifra mult mai usor ce doreste Rusia, de ce sprijina partide extremiste in Europa si de ce sustine ultranationalismul in Europa. Altminteri, asa cum e acum UE, pentru Dl. Putin, aceasta, impreuna cu SUA (se putea altfel?), „submineaza stabilitatea regionala si globala”. Eu cred ca astfel de lucruri trebuie bine intelese si peste Ocean, de catre SUA.

De aceea „democratiile de tip Fuhrer” din Ungaria sau Polonia, de care vorbeste Herta Muller, trebuie privite cu ingrijorare. Astfel de evolutii politice servesc Rusiei si cauzei lui Vladmir Putin.

Mediafax

Barack Obama cere un raport despre atacurile cibernetice şi ingerinţele străine în alegerile din SUA

Preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut serviciilor de informaţii să verifice atacurile cibernetice şi ingerinţele străine în scrutinul prezidenţial din noiembrie şi să prezinte raportul înainte de sfârşitul mandatului său, pe 20 ianuarie, anunţă consilierul pentru Siguranţă naţională, Lisa Monaco.

„Preşedintele a cerut comunităţii de informaţii să elaboreze un raport complet despre ce s-a întâmplat în procesul electoral din noiembrie, să menţioneze învăţămintele trase şi să le raporteze instituţiilor de profil, inclusiv Congresului”, a declarat Lisa Monaco, citată de CNN.

Consilierul prezidenţial a subliniat că atacurile cibernetice nu sunt o noutate, afirmând însă că este posibil ca „anul acesta să se fi depăşit un nou prag”.

În octombrie, Administraţia Statelor Unite a formulat acuzaţii oficiale la adresa Rusiei privind o serie de atacuri cibernetice care au vizat servere ale Partidului Democrat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi legislative. În ultimele luni, oficiali americani au semnalat că atacurile cibernetice au fost efectuate de hackeri susţinuţi de Administraţia de la Moscova, scopul posibil fiind de a perturba campania în care candidata democrată la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton, s-a confruntat cu republicanul Donald Trump. „Avem motive să credem, date fiind scopul şi sensibilităţile acestor eforturi, că aceste activităţi puteau fi autorizate doar de oficiali de rangul cel mai înalt din Rusia”, a transmis Administraţia SUA. Preşedinţia Rusiei a calificat drept „absurde” acuzaţiile Statelor Unite.”

Si iata un alt articol foarte interesant:

Naţiunile europene riscă să dispară dacă ies din UE, avertizează Juncker, criticând ţări estice

Naţiunile europene riscă să dispară din cauza problemelor demografice şi a scăderii influenţei economice dacă nu vor rămâne în cadrul Uniunii Europene, avertizează Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, denunţând euroscepticismul populist şi criticând ţări est-europene.

Influenţa economică şi demografică a naţiunilor europene se diminuează în lume, astfel că ţările riscă să dispară cu timpul dacă nu sunt solidare în cadrul Uniunii Europene, a declarat vineri Jean-Claude Juncker, în cadrul unui eveniment de celebrare a semnării Tratatului Maastricht.

Juncker a atras atenţia că, în următorii zece ani, cota Europei în economia mondială riscă să scadă la nivelul de 15%, de la 25% în prezent. În 20 de ani, nicio ţară europeană nu ar mai fi în cadrul Grupului statelor puternic industrializate (G7), explică Juncker, citat de site-ul agenţiei Reuters. La începul secolului 20, europenii reprezentau 20% din omenire, dar acum sunt doar 5-7%, cu riscul ca spre sfârşitul secolului 21 să se ajungă la 4%.

„În acest context, cei care cred că a venit momentul deconstrucţiei, a fărâmiţării Europei, se înşeală în totalitae. Nu vom putea exista ca naţiuni individuale în afara Uniunii Europene”, a argumentat Juncker.

Preşedintele Comisiei Europene s-a referit la ascensiunea retoricii anti-UE în Europa, culminând cu referendumul britanic pro-Brexit şi cu creşterea popularităţii mişcărilor naţionaliste şi populiste în Franţa, Italia, Polonia, Ungaria şi în alte ţări.”

Un avertisment care trebuie luat in serios si care da de gandit. Pentru ca daca „natiunile europene risca sa dispara”, in mod necesar ele vor deveni mai slabe in viitor, inclusiv economic, luate individual. Cui ar putea sa foloseasca asa ceva? Nu cumva celor care spun ca „UE împreună cu Statele Unite, „subminează stabilitatea regională și globală“”? Fara indoiala, tari precum Rusia si, suspectez eu, China ar fi interesate de o astfel de evolutie. Si chiar unele state musulmane. Declinul demografic si scaderea influentei economice a natiunilor europene daca nu vor ramane in UE, deci luate individual, e clar ca reprezinta un castig, ca sa zic asa, pentru altii. Pentru cei care critica UE asa cum face Rusia putinista. Pentru ca acest declin demografic si aceasta slabire economica ar deschide calea impunerii influentei politice a Rusiei in Europa, pentru ca Rusia doreste sa domine Europa. Divide et impera – e destul de simplu.

Terorismul islamic…

Vorbeam de state musulmane – s-ar putea sa nu fie corect. Insa e clar ca terorismul islamic urmareste aceleasi scopuri cu Rusia si toti care doresc distrugerea UE, dand apa la moara partidelor extremiste. Un militant ISIS a fost arestat in Olanda. Doi adolescenti arestati in Germania pentru ca planuiau atacuri teroriste. La mijlocul lunii septembrie doua adolescente din Franta au fost arestate pentru ca planuiau sa comita un atentat:

Două adolescente din Franţa, arestate sub suspiciunea că ar fi plănuit să comită un atentat

Două adolescente din oraşul francez Nisa au fost arestate la mijlocul lunii septembrie, acestea aflându-se contact cu jihadistul Rachid Kassim şi sunt suspectate că ar fi plănuit să comită un atentat, scrie Reuters online, care citează Procuratura din Paris.

Cele două adolescente, în vârstă de 17, respectiv 19 ani, foloseau aplicaţia de mesagerie Telegram pentru a comunica cu Rachid Kassim, un militant notoriu al reţelei teroriste Stat Islamic, care este suspectat că ar fi participat la câteva atentate şi tentative de atacuri teroriste care au avut loc în Franţa, a declarat un purtător de cuvânt al Procuraturii, confirmând astfel informaţiile publicate de cotidianul Le Parisien.

„Ele au fost instigate să comită un atac asupra unor ţinte, drept răzbunare pentru eliminarea purtătorului de cuvânt (Abu Muhammad al-Adnani, n.red) al Stat Islamic,” a afirmat o sursă familiară cu ancheta.

Adolescentele au recunoscut că au studiat posibilitatea comiterii unui atac, însă au abandonat ideea, relatează cotidianul.

Cel puţin alţi patru adolescenţi au fost arestaţi în aproximativ zece zile la începutul lunii septembrie, asupra tuturor planând suspiciuni că pregăteau să comită atacuri similare. De asemenea, toţi erau în contact cu jihadistul Rachid Kassim, care actualmente locuieşte în regiunea Iark-Siria, potrivit unor surse judiciare şi din cadrul poliţiei.”

Eu cred ca trebuie lamurita aceasta problema: ce se ascunde aici din punct de vedere politic? Pentru ca e clar ca astfel de lucruri NU au de a face cu religia. Ci cu politica. Este foarte clar ca cineva foarte ascuns instiga, cineva sprijina din umbra forma asta de terorism. Apeleaza la copii, pentru ca sa-si puna in aplicare planurile criminale – metoda tipic hitlerista. Astfel de oameni ar trebui dur pedepsiti!! Asa cum Hitler a trimis copii germani sa lupte in prima linie a frontului cand trupele aliate inaintau spre Berlin, acesti criminali, acesti nemernici se folosesc de copii pentru ca sa omoare oameni!! Eu cred ca trebuie sa spunem lucrurilor pe nume odata si odata.

Cine se afla in spatele acestor organizatii teroriste islamice? Ce se ascunde aici?

Iata o alta stire, cred eu relevanta:

Scriitor iordanian, asasinat în faţa tribunalului unde era judecat pentru blasfemie

Un scriitor iordanian, de religie creştină, a fost asasinat chiar în faţa tribunalului unde era judecat pentru blasfemie, după ce acesta a distribuit pe pagina sa de Facebook o caricatură satirică la adresa islamului, a anunţat agenţia publică de ştiri Petra, potrivit BBC News online

Nahid Hattar a fost împuşcat de trei ori în faţa unui tribunal din capitala iordaniană Amman.

Atacatorul a fost arestat şi poliţia anchetează crima.

Hattar a fost arestat în luna august pentru 15 zile, fiind acuzat de blasfemie.

Caricatura distribuită de acesta înfăţişează un bărbat care fumează în timp ce stă întins în pat alături de două femei şi îi cere lui Allah să-i aducă băutură.

Scriitorul a declarat că scopul caricaturii nu era acela de jigni, ci acela de a expune viziunea islamiştilor radicali despre Paradis.” (subl. mea)

Probabil ca asta ar fi si motivul pentru care unii islamisti, unele state islamice nu doresc existenta Uniunii Europene si, pe cale de consecinta, nici influenta ei culturala. Pentru ca ar putea schimba Arhitectura de Putere in astfel de state islamice. Nu imediat, desigur. Ci in timp si nu chiar foarte incet si nici foarte greu. De remarcat ca el a fost acuzat de blasfemie si urma sa fie judecat. L-au omorat in fata Tribunalului. De ce? Nu cumva pentru ca spunea adevarul…? S-au rusinat de felul in care radicalii islamisti vad Paradisul. Dar de ce nu se rusineaza acesti radicali de faptul ca trimit copii sa faca atentate teroriste? Ca vad ca in aceasta privinta n-au nicio rusine!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

decembrie 9, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Ce ar trebui sa ne ingrijoreze…

Mediafax

REZULTATE BREXIT. Donald Trump: Ieşirea Marii Britanii din UE este un lucru extraodinar

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a declarat că este un lucru extraordinar că britanicii „şi-au luat ţara înapoi” votând pentru ieşirea statului din UE, potrivit The Telegraph.

„Cred că s-a întâmplat un lucru extraordinar, un vot uimitor, istoric”, a spus el. „Suntem foarte fericiţi”.

“Oamenii sunt furioşi. În toată lumea sunt furioşi“, a spus Trump, întrebat de ce oamenii au votat pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

Marea Britanie va ieşi din UE, după ce 51.9 la sută dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale, informează BBC News online. Partidul Sinn Fein a emis un comunicat în care cere organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei din Irlanda de Nord în privinţa unirii cu Republica Irlanda, ca o soluţie pentru a rămâne în UE.”

Donald Trump

N-am prea vazut comentarii legate de declaratiile lui Trump… Insa cred ca trebuie sa precizam la modul foarte clar: Donald Trump candideaza la functia de Presedinte al SUA. In alegerile primare a depasit pe toti ceilalti concurenti din Partidul Republican, iar la Conventia Republicana are, desigur, cele mai mari sanse de a fi nominalizat drept candidat la functia de Presedinte al SUA. Si ar mai fi ceva: are sanse reale sa castige batalia pentru Casa Alba si, deci, sa devina Presedintele SUA cu acte in regula, cum se spune.

Vrem, nu vrem, ne place, nu ne place, Dl. Trump reprezinta azi Partidul Republican din Statele Unite.

Din aceste considerente trebuie sa acordam o mare atentie declaratiilor sale.

Declaratiile domniei sale referitoare la Brexit sunt inadmisibile. As dori sa vad, in acest sens, o dezaprobare ferma venita din partea Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului European si Consiliului Europei! Pentru ca sunt declaratii impotriva Uniunii Europene, principalul partener politic si economic al Statelor Unite, inclusiv pe linie militara si de securitate. Daca Dl. Trump face astfel de declaratii acum, la ce sa ne asteptam cand va fi – tot ce este posibil si chiar e foarte posibil! – Presedintele Statelor Unite? Cum vede domnia sa relatia viitoare dintre Statele Unite si Uniunea Europeana, daca dansul are de pe acum astfel de pareri? Si, bineinteles, cum va functiona NATO in cazul in care va ajunge Presedinte, daca el de pe acum loveste in Uniunea Europeana?

Nu se poate sa nu te ingrijoreze astfel de declaratii venite din partea candidatului republican la presedintia SUA, cu atat mai mult cu cat are sanse reale de a ajunge Presedinte!

In loc ca domnia sa sa sprijine Uniunea Europeana, relatia Statelor Unite cu Uniunea Europeana, dansul sapa, de fapt, Uniunea Europeana, sprijinind curentul eurosceptic… Adica exact pe dos decat trebuie, adica in detrimentul Statelor Unite!!! Chestia asta cu „si-au luat tara inapoi” miroase a Rusia de la o posta. Probabil ca Moscova si-a propus sa-si planteze omul la Casa Alba. Ce nu se poate face cu bani, cu multi, multi bani…? Inclusiv dezinformari si manipulari in masa, care sa conduca la efecte precum Brexitul… Si cine stie la ce efecte ar putea sa conduca in America!! Mai pe scurt spus: s-o conduca la dezastru! Oligarhii rusi nu stau degeaba pentru ca, dupa cum lesne se poate constata, ordinul pe unitate a fost deja dat: banii incep sa circule! Acolo unde trebuie! In scopul precis ca omul care va ocupa fotoliul din Biroul Oval sa serveasca interesele Kremlinului!

Uitati-va ce declaratii face: „Sunt foarte fericit!”, ” S-a intamplat un lucru extraordinar, un vot uimitor, istoric!”. Si, ma rog, de ce e atat de fericit? Ca nu inteleg, chiar nu inteleg fericirea asta… Mai ales ca Brexitul nu ajuta cu nimic SUA. De unde atata fericire? Pentru ca daca ai sta mai bine sa te gandesti, Brexitul chiar afecteaza SUA. E un efect negativ, inclusiv in plan economic, dar mai ales politic. Lumea occidentala postbelica a fost construita pe o buna relatie intre Europa si Statele Unite. Lucrul acesta a permis Statelor Unite consolidarea puterii si influentei pe plan extern. Fara Uniunea Europeana si SUA ar fi mai slaba si cu mai putina influenta. Prin Uniunea Europeana, SUA a contribuit major la democratizarea Europei de Est, la introducerea economiei de piata libera, intarind libertatea in Europa, micsorand pericolul extremismului, care a facut ravagii in Europa. Prin Uniunea Europeana, SUA a contribuit la democratizarea si modernizarea Rusiei, o tara ce s-a aflat decenii la rand sub comunismul cel mai dur, care a provocat crime inimaginabile! Prin Uniunea Europeana, SUA a contribuit la instaurarea unui regim democratic in Ucraina, determinand un parcurs benefic pentru aceasta tara, in sensul modernizarii acesteia. Ca acum sa vina Dl. Trump si sa stirbeasca din prestigiul Americii de patrie a libertatii!

Este inadmisibil!

Si sper ca electoratul american sa deschida bine ochii la vot! Pentru ca votand un astfel de om iresponsabil pot sa-si condamne tara la dezastru!

E trist ce se intampla. Dupa doua mandate ale unui Presedinte Democrat ar fi trebuit sa vina unul Republican. Insa este inacceptabil un Presedinte Republican precum Dl. Trump, cu astfel de idei ce pot leza grav America!

Este de neacceptat un Presedinte al SUA care sa sprijine extremismul in Europa! Iar Uniunea Europeana trebuie, zic eu, sa aiba o pozitie cat se poate de ferma in acest sens. Nu putem ramane indiferenti la ceea ce se intampla peste Ocean. Nu putem accepta „afaceri” care sa ne pagubeasca si care sa pagubeasca si America! Si de asemenea nu putem accepta manipulari si jocuri care sa distruga Lumea Libera! Daca admitem ca Obama ar fi antiamerican, Trump e si mai antiamerican. Pentru ca o politica externa care sprijina sau favorizeaza dictatori precum Putin sau Kim Jong-un nu poate fi decat antiamericana. E clar, spre exemplu, ca dezangajarea Americii in Marea Chinei de Est si in Marea Japoniei favorizeaza Coreea de Nord! Or, politica D-lui. Trump spre asa ceva conduce! De asemenea acutizarea relatiilor cu Lumea Islamica nu poate fi de bun augur, nu numai pentru America, dar si pentru pacea Planetei. Sau ganditi-va ce ar insemna o politica favorabila regimului D-lui. Putin, cu o scadere, o diminuare a influentei NATO… Evident, sunt lucruri inadmisibile, ca si aceste declaratii referitoare la Brexit pe care Dl. Trump le-a facut cu o nonsalanta usuratate.

In loc sa promoveze cresterea economica si pietele libere, Dl. Trump promoveaza protectionismul. De fapt, Dl. Trump promoveaza o autoizolare a Americii pe plan international, o scadere a rolului Americii in Lume, favorizand extremismul si dictaturile si chiar, indraznesc sa spun, aparitia unor regimuri dictatoriale, creand un climat de insecuritate pe plan international. Astfel de eventualitati ar trebui combatute de catre Uniunea Europeana, care pana acum a jucat un rol destul de pasiv pe plan international. Faptul ca Donald Trump se plaseaza, politic vorbind, in aceeasi tabara cu Nigel Farage si Marine Le Pen trebuie combatut de catre Uniunea Europeana!

Pareri, opinii…

In incheiere o analiza interesanta a Andreei Paul legata de:

Cum ne afectează Brexit-ul?

„Votul britanicilor de la referendumul de pe 23 iunie trebuie analizat fără mânie sau părtinire. Gestul Marii Britanii de a atrage atenția asupra marilor probleme ale viziunii tactice și strategice a Uniunii Europene trebuie luat foarte în serios. Cu sau fără „succesul” ieșirii „englezești” din arena europeană, Uniunea va trebui să regândească modul propriu de funcționare și de gestionare a problemelor curente și a crizelor. Iar această regândire nu ar trebui să reechilibreze numai situația „mamuților” Uniunii, ci și românii ar trebui să beneficieze din plin de un nou suflu strategic european.
România nu are de ales. Chiar fără să fim în Schengen încă, fără să fim conectați la sistemul bancar al Euro, nu avem spre altundeva unde să ne îndreptăm. Trebuie să ne pregătim de schimbări europene făcând în continuare schimbări naționale – adaptarea legislației, elasticizarea economiei, absorbția inteligentă de fonduri, eliminarea eficientă a corupției etc.
Pe toate canalele de comunicare se înșiruie de ceva timp avantajele și dezavantajele economice, politice, sociale ale ieșirii Marii Britanii din UE.
UE ar trebui să se restructureze drastic în caz de ieșire britanică din scenă, devenind mai săracă și mai puțin abilă comercial. Ar surveni succesiv pericolul ex-centrizării similare în cascad a altor țări.
Dezavantaje mari pentru Marea Britanie – monedă prăbușită, proiecte comune suspendate etc. Dezavantajele ar fi diminuate potențial de independența politicilor proprii ulterioare Brexitului și de gândirea unei eventuale asocieri unionale cu Statele Unite – chestiune pe care președintele Obama a negat-o cu claritate; cine știe însă ce ne va aduce apropiata perspectiva electorală americană?
Frustrările britanicilor sunt de înțeles – mai ales după „salvarea” economică a Greciei. Este de înțeles și tendința de autonomizare a Marii Britanii, ca țară creatoare a liberalismului politic și economic.
Totuși, Marea Britanie și-a atenuat criza postbelică generând conceptul istoric de uniune de țări ca pionier al comunității europene.
Britanicii sunt apoi cei care au diseminat pe glob idea de echipă, de grup de persoane care împreună joacă rugby, fotbal sau cricket, fac o afacere sau structurează o rețea comercială undeva în lume. De ce vor atunci acum să iasă din UE?
Cum vor acum englezii să aplice un liberalism purist într-o situație economică mondială de o asemenea complexitate?
Cât din referendumul pentru Brexit de la 23 iunie este populism și politică, cât din frustrările insulare au inflexiuni de iluzii de secol XIX (mai ales ale politicienilor)?
Indiferent de răspunsurile la aceste întrebări – care țin atât de obscur cât și de tendințe naturale – , peste o săptămână, referendumul va produce efecte. O astfel de tentativă a britanicilor a mai avut loc la doar doi ani de la aderarea la Comunitatea Europeană, în 1975. La referendumul de atunci aproape 70% dintre britanici au răspuns cu da la întrebarea „Dacă Marea Britanie ar trebui să rămână în Comunitatea Europeană?”
Trendul ascendent al euroscepticismului de atunci încoace nu trebuie neglijat. Implicațiile sunt majore:
– Astăzi, 1 din 10 europeni este britanic. Brexitul ar putea diminua populaţia Uniunii cu 12,75%, respectiv cu 0,9% ponderea cetățenilor europeni în totalul populaţiei mondiale, conform datelor furnizate de Eurostat. Asta înseamnă că ieşirea britanicilor din UE ar duce la un regres de 10 ani. Populaţia Marii Britanii echivalează cu populaţia statelor care au aderat în anul 2004, mai puțin Cehia.
– Suprafaţa Uniunii Europene s-ar putea reduce cu aproximativ 250 de mii de km2, așadar cu peste 5%, pierzând totodată şi o potenţială rută maritimă şi al doilea cel mai mare port ca şi cantitate de bunuri transportate.
– UE riscă să piardă a doua cea mai mare economie după Germania. Marea Britanie a contribuit cu 2,6 trilioane de euro la PIB-ul european în anul 2015. Prin urmare, ar suferi o scădere cu peste 17% care poate crea un şoc asupra economiei europene, în condiţiile în care Uniunea Europeană nu a reuşit să depăşească nici măcar criza din 2008 când PIB-ul european a scăzut cu aproximativ 6%. Dincolo de riscul de destabilizare al economiei, UE îşi poate pierde poziţia de lider economic.
– Bugetul Uniunii Europene se va reduce cu peste 13%, europenii find nevoiți să suplinească aceste pierderi sau să reducă investițiile. Potrivit informaţiilor furnizate de Comisia Europeană, Marea Britanie este al treilea contributor la bugetul UE, în prezent.
– Comerţul intracomunitar va fi afectat. Conform datelor Eurostat, în anul 2015 Marea Britanie ocupa locul al 3-lea în ceea ce priveşte ponderea în totalul importurilor intra-UE, cu o valoare de peste 300 de miliarde de euro, reprezentând 10% din total. Totodată, a avut o pondere de 6% în totalul exporturilor intra-comunitare, cu o valoare de 184 miliarde de euro.
– UE riscă să piardă principalul stat care atrage cele mai multe investiţii străine directe. Potrivit World Investment Report 2015, realizat de UNCTAD, Marea Britanie a fost clasată pe primul loc în UE în ceea ce priveşte intrările de investiții străine directe, în valoare de 72,24 miliarde de dolari în anul 2014.
Nu doar Uniunea Europeană va retrograda, ci și Marea Britanie, iar efectele acestei incertitudini politice se resimt. Lira sterlină a scăzut de la începutul anului cu aproape 1,5%, la 1,2589 euro în prezent. Concret, euro câștigă teren în fața lirei, pe semne că, în ciuda acestei retorici, Marea Britanie nu va părăsi UE.
În ceea ce privește România, riscul ieșirii Marii Britanii din UE înseamnă condiții riguroase pentru cei aproape 180 de mii de muncitori români înregistrați de Oficiul Național de Statistică britanic, dar înseamnă și taxe suplimentare pentru cele 5% din totalul exporturilor românești care ajung în prezent în Marea Britanie.
Independența pe care britanicii vor să o afișeze este specifică secolului al XIX-lea, care deși a dus la un succes remarcabil în acele vremuri, azi singura posibilitate ca Marea Britanie să devină un lider mondial este doar în interiorul Uniunii. În fața ascensiunii Chinei, Indiei, Braziliei sau a altor state, chiar și SUA a ales să aplice o strategie a interdependenței, nu a independenței, prin semnarea sau negocierea unor acorduri economice, politice și chiar militare capabile să facă față acestor noi competitori globali.”

Mi s-a parut foarte importanta si cu totul justificata fraza din final:

În fața ascensiunii Chinei, Indiei, Braziliei sau a altor state, chiar și SUA a ales să aplice o strategie a interdependenței, nu a independenței, prin semnarea sau negocierea unor acorduri economice, politice și chiar militare capabile să facă față acestor noi competitori globali.„”

Este corect ceea ce afirma si trebuie luat aminte, nu oricum, ci foarte bine si cu mare atentie, la urmatorul lucru: China si India nu mai sunt cele de acum 40-50 de ani… Pe vremea aceea erau doar niste tari mari, enorme, dar economic nu repreznetau mare lucru. India era mai demult dominion britanic, Perla Coroanei… Ca situatia de acum e absolut diferita, lucru e de natura evidentei.

Cresterea PIB-ului Indiei

Reformele de liberalizare economica initiate in India in 1991 au condus la o crestere fara precedent a PIB-ului acestei tari! Nu stiu daca urmariti canalul Bollywood… 🙂 Filme indiene, muzica, dans, dar nu numai… Nu mai sunt acelea cu Raj Kapoor, baiatul sarac si descult… Ci in filmele de azi observatorul atent descopera „mici amanunte”: modernizarea reala a Indiei si cresterea nivelului de trai al populatiei!! De fapt, India, pentru ca sa progreseze si mai puternic ar avea nevoie de un strop de disciplina si inca un strop de tehnologie performanta. Va dati seama ce inseamna asta? Si ce ar putea face Marea Britanie (daca nu se va dezmembra intre timp), o tara micuta in comparatie cu un asemenea colos? N-as vrea sa se inteleaga din ce am spus ca nu mai pot eu de ceea ce face India… NU! Problema este: ce ne facem NOI!!!!

„Comerţul intracomunitar va fi afectat” si „UE riscă să piardă principalul stat care atrage cele mai multe investiţii străine directe.” – dar trebuie, zic eu, remarcat un lucru: ce piata reprezinta toata Marea Britanie si ce piata reprezinta Uniunea Europeana? Marea Britanie reprezinta o piata micuta in comparatie cu Uniunea Europeana.

Hai sa vedem ce se intampla in urma deciziei „intelepte”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, a majoritatii electoratului britanic!

Agerpres

Brexit: Moody’s a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii la ‘negativ’

„Agenția Moody’s a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la ‘stabil’ la ‘negativ’ din cauza incertitudinii declanșate de rezultatul referendumului de joi, în care britanicii au decis ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, informează sâmbătă BBC News și Sky News.

‘În cei câțiva ani în care Marea Britanie va trebui să-și renegocieze relațiile comerciale cu UE, Moody’s se așteaptă la creșterea incertitudinii, diminuarea încrederii și reducerea cheltuielilor și investițiilor, având ca rezultat o creștere mai slabă’, indică agenția.

Susținătorii ieșirii din UE au respins în mare măsură avertismentele legate de consecințele economice ale unei astfel de decizii, mizând că Londra va negocia acorduri comerciale și de control al imigrației mai bune decât cele în vigoare.

Moody’s afirmă însă că, odată cu ieșirea din UE, este probabil ca Marea Britanie, a cincea economie mondială, să-și reducă bugetul pentru cheltuielile publice.

‘Efectul negativ al încetinirii creșterii economice va depăși economiile fiscale rezultate din faptul că Marea Britanie nu va mai trebui să contribuie la bugetul UE’, arată prognoza.

‘Guvernul britanic are unul din cele mai mari deficite bugetare dintre economiile avansate, iar încetinirea creșterii PIB va complica și mai mult planul de consolidare fiscală multianual al guvernului’, adaugă Moody’s.

AGERPRES/(AS — editor: Irina Cristea, editor online: Simona Aruștei)”

Observam ca mutarea aceasta – Brexitul – a fost una „foarte desteapta”, cu ghilimelele de rigoare, fireste.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 26, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

O greseala. O mare greseala…

Mediafax

BREXIT. Marea Britanie a dat şah mat Uniunii Europene. O istorie a Regatului britanic în Uniune – FOTO

De la rezistenţa faţă de aderarea la construcţia europeană la manifestaţii contra achitării contribuţiilor, până la dispute aprinse în privinţa politicii monetare şi a ameninţărilor că va părăsi Uniunea, Marea Britanie a avut o istorie cu hopuri în UE. Joi, britanicii au decis: părăsesc Uniunea.

Britanicii şi-au decis viitorul în afara Uniunii Europene după o relaţie lungă şi tumultoasă cu aceasta. The Telegraph prezintă o istorie a Marii Britanii în UE:

1957

Cei şase membri fondatori ai Comunităţii Economice Europene (CEE) au semnat Tratatul de la Roma – Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda şi Luxembourg – dar Marea Britanie a respins invitaţia de a li se alătura.

1963

Cu o economie slăbită, Marea Britanie face prima sa încercare de a se alătura Pieţei Unice, dar preşedintele francez de atunci Charles de Gaulle se opune prin drept de veto acestui demers, acuzând Marea Britanie de „ostilitate profundă” contra iniţiativei europene.

1973

Cu Charles de Gaulle în afara jocurilor (preşedintele francez murise în 1970), britanicilor li se permite intrarea în Comunitatea Economică Europeană la zece ani de la prima lor încercare, dar la doar un an, aceştia solicită reformarea majoră a Politicii Agricole Comune, precum şi schimbări în domeniul finanţării bugetului.

1975

Guvernul laburist al lui Harold Wilson iniţiază un referendum faţă de apartenenţa la Comunitatea Economică Europeană, referendum care duce la ruperea partidului, rezultatele arătând că trei treimi dintre votanţi doresc să rămână în Comunitate.

1983

Liderul laburist Michael Foot promite retragerea din CEE în manifestul său electoral, dar este învins decisiv în sondaje de conservatorii lui Margaret Thatcher.

1984

O victorie importantă pentru Margaret Thatcher care câştigă o corecţie financiară din partea Bruxelles-ului după ce aceasta a ameninţat cu oprirea contribuţiilor din cauza faptului că Marea Britanie primea mai puţine subvenţii agricole faţă de Franţa. “Cerem doar să ni se înapoieze banii noştri”, a declarat aceasta.

1990

Marea Britanie se alătură Mecanismului European al Ratelor de Schimb, la 11 ani după ce acesta fusese instalat pentru a armoniza sistemul financiar al ţărilor europene înainte de crearea monedei unice.

Februarie 1992

Se semnează Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană, dar Marea Britanie negociază opţiune de a renunţa la uniunea monetară şi politica socială. În anul următor, John Major a trebuit să înnăbuşe o revoltă a membrilor Parlamentului de a nu mai susţine Tratatul, criticii avertizând că acesta subminează suveranitatea Parlamentului.

Septembrie 1992

În ceea ce a devenit cunoscută drept Miercurea Neagră, Marea Britanie este forţată să se retragă din Mecanismul European al Ratelor de Schimb ca urmare a faptului că nu a stopat speculaţiile valutare masive.

1999

Tensiuni create din cauza interdicţiei impusă de Franţa în privinţa cărnii de vită britanice în timpul focarului de „boala vacii nebune”. Bruxelles a dat un ultimatum Franţei, dar interdicţia nu a fost ridicată decât la câţiva ani mai târziu.

2000

Ciocolata britanică a primit într-un final avizul de a fi comercializată în Europa după o dispută de 27 de ani în privinţa ingredientelor. „Puriştii ciocolatei” precum Belgia sau Franţa au demarat campanii pentru untul de cacao şi nu pentru utilizarea uleiului vegetal în fabricarea ciocolatei.

2004

Au loc ciocniri între Tony Blair şi preşedintele francez Jacques Chirac în privinţa constituţiei europene, Franţa fiind preocupată că anumite concesiuni vor crea o „Europă cu două viteze”. Planurile se prăbuşesc ulterior după ce Franţa şi Olanda votează împotrivă în referendumurile organizate.

2007

Gordon Brown absentează de la ceremonia televizată a liderilor care au semnat Tratatul de la Lisabona, care conferă puteri extinse Bruxelles-ului. Tratatul controversat a fost negociat timp de doi ani, după ce planurile pentru o constituţie oficială au fost abandonate.

2011

David Cameron se contrează cu UE asupra planurilor de a introduce o taxă pe bănci şi de a restricţiona sectorul financiar al Londrei. Prim Ministrul le-a promis britanicilor că îşi vor lua puterea înapoi.

2013

David Cameron a promis un referendum dacă câştigă alegerile generale din 2015, ceea ce s-a şi întâmplat şi a reiterat angajamentul său de a organiza referendumul înainte de sfârşitul anului 2017.

Februarie 2016

David Cameron negociază noul “noul acord EU ” pentru Marea Britanie, în urma a 30 de ore de discuţii, dar a trebuit să facă o serie de concesii. Prim Ministrul a anunţat că referendumul se va ţine pe 23 iunie.

Iunie 2016

51.9 % dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale ale referendumului care a avut loc joi, 23 iunie. Premierul britanic David Cameron a anunţat că va demisiona, în următoarele trei luni, în urma rezultatului referendumului privind apartenenţa la Uniunea Europeană.

Paradoxul Brexit: Bătrânii au votat ieşirea, tinerii vor trăi cu decizia 

Un sondaj YouGov pentru Brexit, de joi 23 iunie, prefigurează impactul acestei decizii politice asupra vieţii votanţilor britanici. Sondajul arată care este numărul mediu de ani pe care votanţii îl au de trăit în urma rezultatului referendumului. Astfel, cetăţenii britanici de peste 65 de ani au votat, potrivit sondajului, în proporţie de 58% pentru ieşirea Marii Britanii din UE, în timp ce la grupele de vârstă 18-24, 64% au votat pentru rămânere.

Grupul de vârstă 18-24 va trebuie să trăiască astfel cu noua decizie timp 69 de ani, la o speranţă de viaţă de 90 de ani, în timp ce grupul celor de peste 65 de ani care au votat împotriva Marii Britanii în UE (în proporţie de 58%), mai au în medie 16 ani de trăit.

REZULTATE BREXIT. Irlanda de Nord şi Scoţia vor să râmână în UE. Presiuni pentru un al doilea referendum privind independenţa. Riscul reizbucnirii conflictului din Marea Britanie

Vicepremierul nord-irlandez Martin McGuinness, membru al formaţiunii republicane Sinn Fein, propune un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie şi unirea cu Irlanda, după decizia britanicilor de ieşire din UE. De alltfel, premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a sugerat deja posibilitatea unui nou vot pentru independenţă şi posibila disoluţie a Marii Britanii, potrivit Reuters online.

Martin McGuinness, vicepremierul nord-irlandez, membru al Sinn Fein, a declarat că, după votul britanic privind ieşirea din UE, este necesar referendum pentru unificarea cu Irlanda.

„Sinn Féin va insista pentru organizarea unui referendum privind frontiera Irlandei de Nord cu Irlanda, o măsură stabilită prin Acordul din Vinerea Mare, semnat acum 18 ani; avem dreptul de a vota pentru oprirea divizării şi pentru un rol în UE”, a completat eurodeputata Martina Anderson.

În mod previzibil, propunerea a fost respinsă de premierul unionist al Irlandei de Nord, Arlene Foster.

Lideri republicani din regiunea britanică Irlanda de Nord au semnalat deja că nu vor tolera reintroducerea controalelor la frontiere cu Irlanda, un efect al ieşirii Marii Britanii din UE. Riscul reizbucnirii conflictului nord-irlandez a fost evocat chiar de foştii premieri Tony Blair şi John Major, care au avertizat că eventuala ieşire din Uniunea Europeană va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia.

„Abandonaţi apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană şi să nu fiţi surprinşi că la final, drept consecinţă, abandonăm unitatea noastră ca ţară. Cel mai de succes model de uniune din istorie riscă să se destrame pentru totdeauna”, a declarat John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997. „Dacă vom vota în favoarea ieşirii din UE pe 23 iunie, vom pune în pericol viitorul Irlandei de Nord, va fi un parcurs lipsit de raţiune”, a spus, la rândul său, fostul premier laburist Tony Blair.

Anterior, Scoţia a anunţat că îşi vede viitorul în interiorul Uniunii Europene în pofida votului britanicilor de a părăsi Blocul comunitar. Premierul Nicola Sturgeon a sugerat posibilitatea unui nou vot pentru independenţă şi posibila disoluţie a Marii Britanii, potrivit Reuters online.

Scoţia a votat cu o marjă de 62 la sută să rămână în UE la referendumul de joi.

„Scoţia a prezentat un vot puternic, fără echivoc de a rămâne în UE şi salut susţinerea statutului nostru european”, a spus Sturgeon.

Fostul premier Alex Salmond a spus în mod explicit că Scoţia ar putea acum face presiuni pentru un al doilea referendum privind independenţa.”

Pentru mai multe informatii de citit aici si aici.

In primul rand trebuie remarcata puternica divizare a societatii britanice. Nu doar pe categorii de varsta dar si pe regiuni – v. si articolul din Wikipedia. Cu alte cuvinte Scotia si Irlanda de Nord au votat pentru ramanerea in cadrul Uniunii Europene, in schimb Anglia si Tara Galilor pentru iesirea din UE. Si astfel iese la iveala divizarea acuta a societatii britanice, lucru care poate sa conduca in mod logic la destramarea politica a Marii Britanii, lucru ce s-ar putea intampla chiar mai repede decat ne-am putea astepta… Ce ar castiga Marea Britanie din asta nu se prea vede…

In al doilea rand, cred ca trebuie aratat faptul ca lideri precum Nigel Farage cu al sau UKIP, care au sustinut din rasputeri Brexitul, nu propun, practic, nimic… Acelasi lucru se poate spune si despre Marine Le Pen care vorbeste de un referendum similar in Franta, dar in schimb nu se vede nicio propunere concreta venita din partea ei sau a Frontului National. Nu se vede decat un imens val de populism, dar nicio viziune realista, concreta. De asemenea, argumentul ca Marea Britanie ar fi membra a Commonwealth-ului trebuie, cred, completat cu faptul ca, spre exemplu, India nu mai e demult Perla Coroanei Britanice… Dimpotriva, India e o tara in plina dezvoltare, iar prin faptul ca Marea Britanie se desparte de UE, sansele acesteia de a face fata competitiei globale cu noii tigri asiatici precum India si China scad considerabil. Practic, influenta Marii Britanii se reduce, devine o tara izolata.

De asemenea nu s-au adus critici argumentate Uniunii Europene. Desigur, UE poate fi supusa unor critici, dar nu trebuie pierdute din vedere lucrurile bune. Cel mai important dintre acestea ar fi faptul ca UE a facut fata cu succes crizei economice, desi recuperarea de dupa criza se face inca lent, greoi. Dar trebuie spus ca daca lucrurile nu merg inca bine in UE, in tarile membre, lucrul acesta se datoreaza mai mult politicilor duse pe plan intern, din fiecare tara in parte, si mai putin Uniunii Europene. S-a vazut lucrul aceasta in cazul Greciei, a carei imensa datorie externa a fost rodul politicilor promovate de guvernele perindate la Putere. Tratatul de Guvernanta Fiscala a fost necesar pentru disciplinarea cheltuielilor bugetare in Zona Euro. A da vina pe euro nu mi se pare cel mai nimerit lucru… Exista in zilele noastre o tendinta de a vedea moneda proprie drept un panaceu pentru orice criza economica. Cu alte cuvinte, daca o tara are moneda proprie ar face mai usor fata unei crize sau chiar ar putea oricand sa evite o criza economica. Lucrurile nu stau deloc asa si Istoria a demonstrat ca se poate ivi o criza puternica intr-o tara chiar daca aceasta are moneda proprie. Spre exemplu, intoarcerea Frantei la francul francez nu inseamna neaparat ca Franta va scapa repede de problemele economice si sociale pe care le are in prezent. Dimpotriva, si pare ca nimeni nu se gandeste la asta: aceste probleme se pot agrava! Pentru ca PROBLEMA nu sta in niste bucatele de hartie frumos desenate sau in niste piese de metal frumos gravate! Sa nu uitam ca UE a facut posibila o crestere a nivelului de trai in Europa chiar si in tari cu performante economice mai slabe. Nimeni nu se gandeste unde ar fi fost Grecia sau Spania fara Uniunea Europeana… Criza economica din 2008 a afectat, desigur, UE, dar s-a reusit depasirea unui moment dificil, cu toata recuperarea greoaie care a urmat.

S-a tot dat vina pe imigranti. Si culmea, pe cei din interiorul Uniunii Europene. Insa si aici s-a pierdut din vedere efectul benefic al imigratiei. Marea Britanie, de pilda, a beneficiat de mana de lucru calificata si o forta de munca ieftina – lucruri care constituie, evident, un avantaj. Insa imigratia a fost prezentata numai si numai sub efectele sale negative.

Eu stau si ma intreb daca cei care sustin exitul din UE isi dau seama ce mari responsabilitati isi asuma. Pentru ca sa-ti minti propriul popor e un lucru ce provoaca sila, scarba. Eu as vrea sa vad cum se vor rezolva problemele cu care se confrunta Marea Britanie si daca, intr-adevar, se va ajunge la o situatie mai buna si cetateanul britanic va avea parte de o viata mai buna, de o crestere a nivelului de trai… In caz contrar, avem o mare problema, iar problemele actuale (nu spun ca nu ar exista, dar asa e viata: plina de probleme, nu?) vor parea mizilicuri fata de PROBLEMA care e pe cale sa se nasca acum!!! Pentru ca toti acesti oameni care au votat in favoarea Brexitului vor sa vada in scurt timp imbunatatirea situatiei din ceva ce nu poate sa aduca nicio imbunatatire. Orizontul de asteptare al populatiei este limitat si destul de ingust in timp.

N-a trecut nici macar o zi de la acest referendum si tonul, la Londra, a inceput sa se schimbe:

Marea Britanie, supusă presiunilor pentru a părăsi urgent Uniunea Europeană. Juncker: „Nu are sens să aşteptăm până în octombrie pentru a negocia condiţiile ieşirii din UE”

Marea Britanie este supusă presiunilor, sâmbătă, pentru stabilirea unui calendar rapid în sensul ieşirii din Uniunea Europeană, după ce majoritatea cetăţenilor britanici au decis acest lucru, informează site-ul agenţiei Reuters.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că vrea să iniţieze rapid negocierile pentru stabilirea calendarului ieşirii Marii Britanii din UE.

„Cetăţenii britanici au decis că vor să iasă din Uniunea Europeană. Nu are sens să aşteptăm până în octombrie pentru a negocia condiţiile ieşirii din UE”, a declarat Juncker pentru postul german ARD.

Londra crede că ieşirea din UE ar urma să dureze doi ani, iar Boris Johnson, unul dintre liderii grupului care a pledat pentru abandonarea Blocului comunitar, a temperat vineri tonul, spunând că Marea Britanie nu trebuie să se grăbească să părăsească UE.

Premierul britanic, David Cameron, şi-a anunţat vineri demisia după înfrângerea în referendum, explicând că succesorul său va avea sarcina de a negocia ieşirea din UE.

Cameron a sugerat că va rămâne în funcţie până în octombrie, astfel că negocierile vor începe atunci. Succesorul lui David Cameron ar putea fi rivalul său din partidul conservator Boris Johnson, un politician populist eurosceptic care a fost primar al Londrei.

Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană „cât mai curând posibil”, au afirmat vineri, într-un comunicat comun, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, Jean-Claude Juncker, şeful Comisiei Europene, şi Martin Schulz, preşedintele Parlamentului UE.”

Gandul

Mesajul primarului Londrei pentru străini, după Brexit

„Primarul Londrei Sadiq Khan, ales în urmă cu mai puţin de două luni, a transmis un mesaj după Brexit, adresat rezidenţilor europeni din capitala Marii Britanii.

„Vreau să trimit un mesaj foarte clar pentru fiecare rezident european care locuieşte în Londra: sunteţi bineveniţi aici. Ca oraş, suntem recunoscători pentru contribuţia imensă pentru care o aveţi, şi acest lucru nu se va schimba în urma referendumului.

Aproape un milion de cetăţeni europeni locuiesc în Londra în prezent, şi ei aduc beneficii enorme oraşului nostru: muncesc din greu, plătesc taxe, lucrează în serviciile noastre publice şi contribuie la viaţa noastră civică şi culturală.

Cu toţii avem responsabilitatea să încercăm să vindecăm diviziunile care au apărut pe parcursul acestei campanii şi să ne concentrăm pe ce ne uneşte, nu pe ce ne desparte”, a transmis Sadiq Khan conform vox.com.Londra este, alături de Scoţia şi Irlanda de Nord, singura regiune a Marii Britanii care a votat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană.

Potrivit Departamentului britanic al Muncii şi Pensiilor, în martie 2015, în Marea Britanie munceau 152.363 de cetăţeni români, comparativ cu 47.116 în 2014.”

Mi-e teama ca acest referendum a aruncat Marea Britanie intr-o incertitudine politica si economica fara precedent. Un referendum care s-a facut fara ca populatia sa fie corect informata, cazand astfel intr-o capcana populista si intr-o mare manevra de manipulare creata de forte interesate nu in binele Marii Britanii. Este regretabil ceea ce se intampla. Nu stim inca care vor fi efectele.

Uniunea Europeana nu va avea atat de suferit cat Marea Britanie. Insa ceea ce trebuie sa faca UE acum este sa se concentreze pe combaterea fortelor populiste, demagogice gen UKIP sau Frontul National al Marinei Le Pen care marseaza intr-o directie gresita.

Pentru Marea Britanie principalul pericol, si inca unul foarte acut, este pierderea stabilitatii politice. Viitorul Guvern, in cazul demisiei D-lui. Cameron, va trebui sa se concentreze pe acest subiect. Nu e foarte clar ca va putea rezolva aceasta chestiune spinoasa. Marea Britanie devine „omul bolnav” al Europei, situatie ce ar fi trebuit evitata. Evident, urgentarea procedurilor pentru iesirea Marii Britanii din UE se impune, tocmai pentru ca UE sa nu fie lezata prea mult si pentru ca sa se diminueze drastic riscul contaminarii si altor state membre de acest exit. Este esential ca UE sa dovedeasca faptul ca este suficient de puternica pentru a raspunde unei asemenea provocari precum Brexitul. Orice slabiciune trebuie acum diminuata la maximum.

Nu prea vad ca vor urma zile bune pentru Marea Britanie. Mai degraba posibile turbulente sociale, o instabilitate din ce in ce mai accentuata…

Legaturile cu Rusia

Trebuie de asemenea luat aminte la legaturile lui Nigel Farage si Marine Le Pen cu Rusia. Desi mai vechi, iata un articol foarte interesant de pe Euobserver:

Farage and Le Pen unite on Russia report

BRUSSELS, 11. Jun 2015, 09:29

„Britain’s Ukip and France’s National Front teamed up with other anti-EU parties to vote against a Russia-critical resolution at the European Parliament on Wednesday (10 June).

The non-binding report, by centre-right Lithuanian MEP Gabrielius Landsbergis, passed anyway by 494 votes against 135 with 69 abstentions.

It raises the alarm over what it calls the emergence of a new “Nationalist International”.

It says the European Parliament is “deeply concerned at the ever more intensive contacts and co-operation, tolerated by the Russian leadership, between European populist, fascist, and extreme right-wing parties on the one hand and nationalist groups in Russia”.

It calls the Russia-backed bloc “a danger to democratic values and the rule of law in the EU”.

It also “calls on the [European] Commission to propose legislation forbidding financing of political parties in the EU by political or economic stakeholders outside the EU”.

French investigative reporters last November revealed the National Front received at least €9 million in loans from a Kremlin-linked bank.

German media and the Austrian opposition say the anti-euro AfD party in Germany and the far-right FPO party in Austria are also being financed by Russia, in allegations they deny.

The far-right Jobbik party in Hungary is facing criminal probes on similar grounds.

The parties regularly speak out in favour of Russia at home and in the EU assembly.

They send delegates to far-right seminars organised by Russian oligarchs in Austria, Germany, and Russia.

Some of them have also sent observers to monitor separatist votes in Russia-occupied Ukraine.

The 135 No votes on Wednesday came from the Ukip-led Europe of Freedom and Democracy group, from non-group far-right parties, from the far-left Gue faction, an old friend of Russia, and from a handful of Socialist rebels.

Eurosceptic parties did better than ever in last year’s EU elections.

Ukip has declined to formally team up with Marine Le Pen’s National Front, which has a bad image in the UK.

But its leader, Nigel Farage, has, like Le Pen, praised Russian president Vladimir Putin.

The party’s deputy leader, Paul Nuttall, said its opposition to the Landsbergis text was on grounds of national sovereignty rather than Russia or Le Pen loyalties.

“Ukip does not support interference by the European Commission in any aspect of funding for British political parties. Ukip supports the laws which are already in place in Britain which prohibit foreign funding of political parties”, he noted.

In other provisions, the Landsbergis report says EU economic sanctions on Russia should stay in place until it withdraws from east Ukraine.

It calls on the EU to propose additional sanctions on Russian officials linked to the killing of anti-corruption activist Sergei Magnitsky.

It notes that Moscow “can no longer be treated as, or considered, a ‘strategic partner’.”

It also urges the European Commission to fund „concrete projects aimed at countering Russian propaganda and misinformation”.”

Recomand citirea integrala si in origial a tuturor articolelor.

iunie 25, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Admirabilul exemplu de Democratie: victoria D-lui. Iohannis

S-a intamplat un lucru uluitor, extraordinar, un lucru pe care putini il considerau a fi si posibil sa se intample. Cine ar fi crezut ca dupa 10 ani cu Traian Basescu, candidatul Dreptei va castiga din nou alegerile prezidentale? Parea imposibil mai ales ca PSD este la guvernare si are un control aproape deplin in teritoriu, facand totul, cum se spune, pentru ca Victor Ponta, candidatul sau, sa castige.

Adrian Cioroianu a facut o remarca si sunt de acord cu ea: electoratul s-a dovedit mai matur decat clasa politica. Lectia de democratie pe care acest electorat roman a dat-o tuturor celor care nu cred in Democratie sau in democratia din Romania, inclusiv tarilor din Vest unde acum se manifesta cu pregnanta, din pacate, un puternic curent extremist eurosceptic capabil sa corupa formatiuni de centru-dreapta care nu sunt extremiste, precum UMP, in Franta, a fost una exemplara. Si trebuie sa spunem ca am avut acest privilegiu: de a fi martorii unui moment istoric de prim rang in Istoria patriei noastre. Un moment care dovedeste in chip uluitor maturitatea democratiei din Romania, in ciuda dificultatilor economice cu care se confrunta tara, in ciuda faptului ca sectorul privat nu este inca dezvoltat cum trebuie la noi. Este ceva paradoxal si cu totul atipic ca intr-una din cele mai sarace tari din UE, care se afla si in recesiune tehnica, sa triumfe intr-un chip atat de stralucit democratia si nu in spiritul unei democratii de tip european ci in spiritul libertatii, intr-un autentic spirit nord-american!! Pentru ca votul pe care l-au dat romanii nu e pro Germania, ci pro USA!! Asemanarile cu alegerea D-lui. Obama in fruntea SUA transpar cu claritate.

Faptul ca un etnic german a obtinut, prin vot liber exprimat, victoria in alegerile prezidentiale, deci nu un etnic roman, nu un om de aceeasi confesiune cu marea majoritate a populatiei (ortodoxa),  nu un om care sa vorbeasca mult si foarte fluent, ci dimpotriva, un om care vorbeste rar, apasat fiecare cuvant, face din Romania o tara moderna in Europa, poate cea mai moderna (spun fara exagerare acest lucru!). Poporul roman a facut o mutare de mare maestru!!  Pare incredibil, dar e adevarat!! Acum e ziua in care se astupa gura spurcata a tuturor extremistilor, de la Laszlo Tokes la Corneliu Vadim Tudor! Si, trebuie aratat lucrul acesta, i se astupa si gura lui Viktor Orban, premierul extremist al Ungariei!! Ungurii ar trebui sa priveasca spre Romania pentru ca sa vada ce inseamna o tara cu adevarat moderna, care iubeste Libertatea si Democratia!

Un alt lucru uluitor care arata maturitatea electoratului in raport cu clasa politica este votul extraordinar al celor din Iasi, Suceava, fiefuri pesediste cu traditie, care l-au votat pe Iohannis in turul II. De asemenea Dobrogea a ales Iohannis!

Un minunat exemplu de Democratie l-au dat cei din diaspora care au stat ore in sir la cozi kilometrice, infruntand gazele lacrimogene si clinciurile cu jandarmi (Torino, Paris). E vorba de oameni, nu de autoritatile Statului care au inteles, intr-un mod comunist, sa-i umileasca inca o data pe oamenii care doreau sa-si exercite dreptul constitutional si democratic de a vota. Reiese intr-un mod evident si cu claritate ca nu poporul roman trebuie blamat ci Statul Roman, cu institutiile sale si reprezentantii sai, care inca mai au comportamente si mentalitati ce tin de o epoca revoluta a Istoriei: este absolut inadmisibil sa chemi jandarmii impotriva celor care au venit sa-si exercite dreptul democratic si constitutional de a vota. Eu cred ca aceste cazuri trebuie analizate cu atentie. In orice caz, faptul ca in Europa jandarmii au intervenit impotriva unor cetateni care nu doreau altceva decat sa voteze intr-un mod democratic si constitutional reprezinta o practica totalmente nedemocratica – de unde se vede ca totalitarismul nu a murit definitiv in Europa – iar noi trebuie sa dam VOTUL NOSTRU DE BLAM LA ADRESA INTREGII UNIUNI EUROPENE pentru astfel de practici nedemne care s-au intamplat in tari pe care noi le consideram cu „traditie democratica”!!!! De asemenea trebuie remarcata solidaritatea celor din tara cu cei din diaspora, lucru eminamente democratic!

Mediul online confirma ceea ce arata candva Milton Friedman, si anume diminuarea rolului Guvernului si al Statului. El are, la randul sau, o importanta contributie, la democratizarea societatii romanesti si la marirea liberatii in societate.

Ce se poate constata? Practic, din 2000 incoace – si trebuie sa evidentiem in mod meritoriu toate guvernele de atunci si pana azi, inclusiv Guvernul Nastase – societatea romaneasca a inceput sa se schimbe, sa se democratizeze depasind la capitolul asta (e absolut exceptional!!) chiar tari occidentale. Accentul pus pe sectorul privat, privatizarile reusite facute, desi putine, au condus la intarirea democratiei in Romania. Daca mai multe privatizari ar fi reusit, am fi avut o democratie si o libertate si mai mare in Romania. Nu e vorba numai de mentalitati sau de schimbare de generatie, tinerii fiind, chipurile, mai democrati decat batranii. Ci mai ales de aceste transformari, in special cele in plan economic, care au generat mai multa democratie in tara noastra. Noi avem mai multa democratie decat sector privat, ca sa zic asa. Pentru ca mentalitatile si viziunile oamenilor s-au schimbat mai repede decat realitatile economice (aici merge mai greu). La acest lucru a contribuit, chiar decisiv, libertatea informatiei din mediul online care s-a dovedit a fi un factor de progres al intregii societati.

Gandul

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. BEC a anunţat rezultatele oficiale, după numărarea voturilor din 99,07% din secţii. IOHANNIS este noul PREŞEDINTE al ROMÂNIEI

Se arata, printre altele, ca:

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din România, potrivit rezultatelor parţiale oficiale anunţate de BEC la 09:00, după numărarea voturilor din 96,5% din secţii. Klaus Iohannis a obţinut 54,51% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Victor Ponta- 45,49%. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.369.607 de persoane, ceea ce reprezintă 63,95% din totalul celor înscrişi pe listele electorale permanente. Au fost exprimate 11.207.503 voturi valide, adică 98,57% din totalul opţiiunilor, în timp ce 162.024 de voturi au fost declarate nule.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014  UPDATE 11:00 Klaus Iohannis a obţinut 54,51% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Victor Ponta, 45,49%, după numărarea voturilor din 99,07% din secţii, a anunţat BEC. Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a fost votat de 6.242.825 dintre alegători, în timp ce Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a fost votat de 5.211.097 de alegători. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că au fost centralizate, până la ora 10.20, procesele verbale din 18.673 (99,07%) secţii de vot, din totalul de 18.847.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014  UPDATE 10:40 Peste 2.183 de români au votat la secţia de votare de la New York la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiele din România, iar 2.021 de voturi au fost exprimate în favoarea lui Klaus Iohannis, care a fost preferat şi de românii din Los Angeles. Victor Ponta a fost votat de 156 de persoane. Şase voturi au fost anulate.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 10:10  Klaus Iohannis a obţinut peste 70% din voturi în Harghita, Sibiu, Covasna şi Cluj şi sub 40% în Mehedinţi.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 10:00  378.811 români din diaspora au votat la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 160.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi fiind în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Klaus Iohannis a obţinut 6.126.24 de voturi, comparativ cu Victor Ponta care a obţinut 5.081.479 de voturi. Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din România, potrivit rezultatelor parţiale oficiale anunţate de BEC la 05:00 dimineaţa. Astfel, după centralizarea a peste trei sferturi din secţiile de votare, Klaus Iohannis are 54,81% din voturi, în vreme ce Victor Ponta are 45,18%.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. La aproximativ două ore de la încheierea votului în România, premierul Victor Ponta a făcut o scurtă declaraţie, în care şi-a recunoscut înfrângerea şi a informat că l-a felicitat pe contracandidatul libera. După închiderea votului în România, s-au înregistrat incidente în Torino şi Paris, unde s-a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva românilor care cereau să fie lăsaţi să voteze. La Londra, o secţie a fost închisă la ora locală 7:30, şinu la 9:00. Replica ministrului de Externe: „Dacă veneau mai devreme, puteau să voteze”. În Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, precum Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara şi Constanţa, au loc manifestaţii. Premierul le-a transmis românilor că „nu au de ce să voteze”.

Iată ce rezultate au dat sondajele de tip exit-poll comandate de televiziuni:

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Rezultatele de tip exit-poll – IRES, comandat de Digi 24: Klaus Iohannis – 51,6%, Victor Ponta – 48,4%. CURS – AVANGARDE, comandat de TVR: Klaus Iohannis – 52,16%, Victor Ponta – 47,84%, ARP, comandat de Realitatea TV: Klaus Iohannis – 50%, Victor Ponta – 50%, SOCIOPOL, comandat de Antena 3: Klaus Iohannis – 49,10%, Victor Ponta – 50,90%, CSCI, comandat de RTV: Klaus Iohannis – 49,28%, Victor Ponta – 50,72%, revizuit ulterior la 51% pentru Klaus Iohannis şi 49% pentru Victor Ponta.  Până la ora 21:00, a existat o prezenţă-record – media naţională a fost, până la acea oră, de 62,04%, în vreme ce în afara ţării votaseră peste 476.000 de români, conform centralizării BEC până la ora 22:30.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 01:15 Vlad Borlea şi Marius Lobonţiu ne transmit noi imagini de la închiderea secţiei din Londra:

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 01:00 Peste 360.000 de români au votat în străinătate, o prezenţă record.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:47 Klaus Iohannis a ajuns în Piaţa Universităţii, unde se cântă imnul României.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:45 Dragnea: Numărătoarea paralelă a PSD pentru 95% din secţii – 53% din voturi pentru Klaus Iohannis, 47% pentru Victor Ponta: „Cei de la ACL trebuie să înţeleagă că din cauza modului în care au făcut campanie, ţara este dezbinată acum. Este un sentiment de ură care a produs o falie în societate”.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:35 La Braşov se scandează: „O dorinţă sinceră, România liberă”. La Constanţa, se scandează lozinci anti-guvernamentale.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:30 Cristian Tudor Popescu a comparat votul de duminică cu cel din 1996: „Acesta este un vot moral. Dacă va fi înfrânt, Victor Ponta va fi înfrânt din considerente morale. La fel cum, în 1996, Ion Iliescu a fost înfrânt de un vot moral”.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:20 Noi imagini de la manifestaţia din Bucureşti:

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:31 Klaus Iohannis a postat, pe Facebook, duminică seară, o imagine cu mesajul: „Am câştigat! Ne-am luat ţara înapoi”.

UPDATE 23:11 Victor Ponta recunoaşte că alegerile au fost câştigate de Iohannis. Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru victorie şi eu şi toţi colegii mei, cât timp vom fi în poziţii publice, ne vom face datoria faţă de ţară. În rest, am spus, poporul are întotdeauna dreptate şi e normal să fie aşa şi îmi doresc un singur lucru, ca să înţelegem că suntem o ţară democratică şi, aşa cum eu accept rezultatul, sper să-l accepte şi cei care vor să protesteze şi nu au de ce să protesteze”, a spus Ponta.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:50 Peste 476.000 de români din diaspora au votat la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, arată ultima situaţie prezentată pe site-ul BEC, la ora 22.30, iar procesul de votare continuă în mai multe state. În Republica Moldova, unde secţiile de votare s-au închis la 21.00 ora locală (aceeaşi cu ora României) au votat 35.049 de persoane, iar dintre acestea 16.751 de au votat la Chişinău. Scrutinul continuă în Europa (Portugalia, Marea Britanie şi Irlanda), precum şi în Canada, SUA, America Latină.

UPDATE 22:35 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 21:00, este de 62,04%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 52,31% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 56,99%.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:22 Mai mulţi români care aşteptau să voteze în faţa secţiei din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene.  Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, duminică seară, în faţa secţiilor de votare de la Paris, unde sute de oameni protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru că nu au putut să voteze, secţiile de votare închizându-se.

UPDATE 22:05 IRES a actualizat exit-poll-urile, pentru ora 21:00: Iohannis: 51,6%, Ponta – 48,4%.

UPDATE 21:53 Candidatul PSD la prezidenţiale, Victor Ponta, a postat, dumincă seară, pe Facebook, după anunţarea exit-poll-urilor, o imagine care îl înfăţişează la un miting, împreună cu lideri social-democraţi, cu textul: „Astăzi am făcut România puternică! Vă mulţumesc pentru sprijin!”.

Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a postat, duminică, pe Facebook, după anunţarea exit-poll-urilor, o imagine cu mesajul: „Aţi scris istorie, pentru prima dată online-ul a făcut diferenţa” şi, apoi, mesajul: ”Dragi români, aţi fost nişte eroi astăzi!”.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 21:47 Peste 11 milioane de alegători, reprezentând 61.63% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 21.00, potrivit datelor preliminare privind prezenţa la vot centralizate la BEC, în primul tur prezenţa fiind de 52,31%. Potrivit datelor menţionate, 11.266.254 de alegători s-au prezentat la urne până la ora 21.00. Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 79%), Olt (peste 67%), Alba, Cluj, Giurgiu, Prahova, Sibiu(peste 66%), Dâmboviţa, Teleorman (peste 65%). Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita – 47.82% şi Covasna – 49.87%

UPDATE 21:23 Ambasadorul României la Dublin, Manuela Breazu, a cerut, duminică seară, Biroului Electoral Central, prelungirea programului de vot, în condiţiile în care mai mult de 2.000 de români stau încă la coadă pentru a vota. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a confirmat că această solicitare a fost primită. Muhuleţ a spus, într-o declaraţie de presă, că procesul de votare începe la 7:00 dimineaţa şi se încheie la ora 21:00: „În momentul actual, textul de lege este foarte precis: votarea începe la 7:00 dimineaţa şi se încheie la ora 21:00”. El a reiterat faptul că ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, nu a trimis BEC nicio cerere pentru prelungirea votării în diaspora.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Găsiţi, mai jos, exit-poll-urile realizate de televiziuni:

Exit-poll RTV CSCI – Ponta: 50,72%, Iohannis: 49,28%

Exit-poll Digi24 IRES – Iohannis: 50,90%, Ponta: 49,10%%

Exit-poll Realitatea TV ARP – Ponta: 50%, Iohannis: 50%

Exit-poll Antena 3 Sociopol – Ponta: 50,9%, Iohannis: 49,1%

Exit-poll TVR CURS – Avangarde – Iohannis: 52,16%%, Ponta: 47,84%

UPDATE 20:51 Un număr de 375 de sesizări legate de încălcări ale actelor normative privind desfăşurarea alegerilor de duminică au fost înregistrate, duminică, până la ora 20.00, în toată ţara, dintre care 166 nu se confirmă, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). „Angajaţii MAI au efectuat verificări cu privire la fiecare sesizare în parte stabilind până la această oră (20.00, n.r.) că 166 dintre acestea reprezentând 44,27 la sută nu se confirmă”, a declarat duminică seara purtătorul cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 20:39 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 19:00, este de 58,66%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 48,89% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 53,51%

UPDATE 20:28 Cei peste 500 de manifestanţi de la Piaţa Universităţii, care cer prelungirea scrutinului pentru românii din diaspora, au pornit în marş spre sediul Guvernului, unii dintre ei spunând că vor să ajungă apoi la sediul PSD, la ora 21:00, când se aşteaptă ca premierul Victor Ponta să fie acolo. Manifestanţii scandează „Cozile de la Paris sunt la fel ca-n comunism”, „Daţi ordonanţa, să voteze Franţa” şi „Democraţia e votul, nu hoţia”.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 20:10 Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat, duminică, la Londra, că ceea ce se întâmplă în diaspora este „incredibil” pentru o ţară membră a UE, subliniind că deja s-a produs o fraudă. „Ce se întâmplă este incredibil mai ales pentru o ţară care este membră a Uniunii Europene. Sunt mâhnit şi indignat în acelaşi timp şi cred că domnul Ponta, care este premier, este responsabil de asta şi trebuie să demisioneze”, a declarat Krichbaum.

UPDATE 19:49 PF Daniel: În istoria poporului român, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neam. „Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică”, a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro. El a continuat: „În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor”.

UPDATE 19:26 La 90 şi ceva de ani, Elisabeth Raţiu, soţia lui Ion Raţiu, a ieşit în stradă să îi încurajeze pe românii care votează în Londra (via Facebook/Ciprian Rus).

UPDATE 19:21 Potrivit datelor parţiale BEC, prezenţa la vot la ora 19:00 a fost de 58,55%. 

UPDATE 19:06 Preşedintele Traian Băsescu solicită Guvernului o întrunire de îndată în care să emită o ordonanţă de urgenţă care să prelungească programul de votare până la ora 24.00. Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, „preşedintele Traian Băsescu a observat posibile dificultăţi în a asigura dreptul de a vota tuturor românilor din diasporă”.

UPDATE 17:52 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a votat, duminică, la liceul Toniţa din Bucureşti, declarând că nu se aştepta la creşterea atât de mare a numărului celor din diaspora care vor să voteze şi că îşi asumă răspunderea pentru că numărul celor care deja au votat s-a triplat faţă de 2 noiembrie.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 17:41 Jumătate din oraşul arădean Curtici a rămas fără energie electrică, duminică, în jurul orei 16.40, iar în toate cele cinci secţii de votare din localitate procesul electoral a fost oprit aproximativ zece minute, până când au fost aprinse lumânări şi au fost aduse lanterne.

UPDATE 16:20 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 16.00, este de 44,50%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur al scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 35,10% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 40,10%

UPDATE 13:10 BEC a anunţat prezenţa la urne la ora 13:00: 26,53% la un grad de raportare de 97,55%.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 13:00 Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, au avut duminică, 16 noiembrie 2014, o întrevedere cu observatorii acreditaţi la secţiile de votare din Paris, informează MAE.

UPDATE 12:55 Jandarmi italieni au sosit, pentru a asigura ordinea, la Consulatul român de la Torino, unde peste 5.000 de oameni stau la coadă pentru a-şi exercita dreptul de vot.

UPDATE 12:50 Peste 90 de cereri pentru trimiterea urnei mobile la spitalul din Blaj au fost anultate, duminică, de BEJ Alba, în urma unei sesizări a Alianţei PSD-UNPR-PC, pe motiv că cererile au fost depuse cu întârziere, fiind depăşit termenul prevăzut de legea electorală, transmite MEDIAFAX. De asemenea, un număr de 390 de persoane din cele aproximativ 700 internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au solicitat să îşi exprime dreptul de vot, în primul tur al alegerilor prezidenţiale 296 de pacienţi votând cu urna mobilă.

UPDATE 12:35 Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat că preşedintele secţiei de votare 152 din Londra a refuzat să întrerupă procesul electoral după ce mai mulţi votanţi ar fi introdus în urnă mai mult de un buletin de vot de persoană, ea solicitând BEC şi BES să ia măsurile legale ce se impun.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 12:33 Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a votat duminică în Capitală pentru alegerile prezidenţiale, menţionând la ieşirea de la urne că şi-a exercitat acest drept pentru a închide ”definitiv o pagină tristă din istoria României”.

UPDATE 12:30 Răzvan, un cititor din Birmingham, ne transmite că, la ora acestei actualizări, sunt aproximativ 1.000 de români la coadă.

UPDATE 12:25 Un bătrân de 66 de ani din judeţul Vrancea, cunoscut cu probleme cardiace, a murit, duminică, la scurt timp după ce a votat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

UPDATE 12:20 Geanina, observator acredat în secţia de votare din Oslo, ne transmite noi informaţii despre votul din Norvegia: „Până la ora 10:00, au votat 358 de alegatori, comparativ cu turul 1, la ora 10:00, când au votat 162”.

UPDATE 12:08 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, la Paris, că numărul de oameni care aşteaptă să voteze este „impresionant”, iar mesajul său ca românii din diaspora să se prezinte cât mai devreme la vot a fost eficient, şeful diplomaţiei estimând, totodată, că ar putea vota 10.000 de persoane. La ora acestei actualizări, la Paris se protestestează în continuare.

UPDATE 12:03 Peste o mie de persoane aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv din toată ţara au depus cereri pentru a vota duminică prin intermediul urnei speciale, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 12:00 Peste 3.000 de români aşteaptă să voteze în faţa Consulatului României de la Torino, unii dintre aceştia reclamând că, după ce se intră în grupuri de câteva zeci de persoane, se închid porţile cu lanţuri, iar ei sunt ţinuţi ”ca la grădina zoologică”, relatează Mediafax.

UPDATE 11:34 Prezenţa până la ora 10:00: 8,52% media naţională, 8,37% – mediul urban, 8,72% – mediul rural. Media în Bucureşti este de 7,68%. Dintre sectoare, cea mai ridicată prezenţă s-a înregistrat în sectorul 1, 8,6%. Pentru comparaţie: în primul tur din 2014, prezenţa până la ora 10:00 a fost de 6,55%, prezenţa din 2009 – 7,52%.

UPDATE 11:28 „De la deschiderea secţiilor de votare, în întreaga ţară au fost înregistrate şase sesizări privind diverse incidente însă vă asigurăm că toate semnalările pe care le vom primi astăzi vor fi verificate punctual indiferent de modalitatea prin care acestea vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Monica Dajbog, citat de Mediafax.

UPDATE 11:25 Candidatul ACL la preşedinţie, Klaus Iohannis, a ajuns la secţia de votare din Sibiu: „Am votat pentru o Românie a respectului, a prosperităţii, o Românie puternică. Sper să fie o zi frumoasă pentru noi toţi. „Am fost la Biserică înainte de vot. În diaspora e o prezenţă foarte mare, am semnale că la foarte mnulte secţii de votare din diaspora sunt foarte, foarte multe persoane care aşteaptă să voteze. Sper să nu se repete situaţia de duminica trecută, voi monitoriza situaţia”.

UPDATE 11:21 Ion Iliescu a votat în Bucureşti.

UPDATE 11:17 Venirea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, la secţia de votare de la Ambasada României la Paris a declanşat scandări anti-Guvern din partea celor aflaţi la coadă.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 11:05 Geanina, observator acredat în secţia de votare din Oslo, ne transmite: „Am înţeles că oamenii au venit de la ora 5:00, de la sute de km, din Stavanger, Trondheim, Bergen. Unii dintre aceştia au primit găzduire in Oslo, de la alţi români. La ora 6:45, erau în jur de 30 de persoane, s-a deschis sectia la ora 7, fiind preluaţi de 4 membri ai comisiei de votare care i-au inregistrat in tabelele electorale. Comunicasem că vor lipsi doi membri din comisie, 1UDMR si 1ACL, lucru rezolvat parţial prin înlocuirea membrului de la ACL, din partea UDMR-ului nu s-a prezentat nimeni. Comisia de votare s-a organizat foarte bine”.

UPDATE 11:00 Relatarea lui George, din Stuttgart: „La ora 8.30, coada la Stuttgart aproape s-a dublat, deja nu mai are loc în jurul clădirii. Mobilizare generala!”

UPDATE 10:45 O altă cititoare ne transmite din faţa secţiei de la ICR Londra: „Prezenţă impresionantă la vot la ICR Londra. Sute de oameni la coadă la 8:20 dimineaţa şi o coadă care nu se mai termină. Cei din rând spun că nu pleacă acasă până nu votează. Sunt mândră că stau în rând cu aceşti oameni.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 – UPDATE 10:33 Traian Băsescu a venit la vot împreună cu soţia. „Votul pe care l-am dat acum simt că încep să scap de o greutate din spate. Se va trabsfera către altcineva responsabilitatea. Am votat împotriva instaurării unui regim discreţionar în România”, a declarat Traian Băsescu, făcând apel din nou la cei care „au fost numiţi băsişti în ultimii ani”.

UPDATE 10:20 BEC a anunţat prezenţa la urne: 8,5% la ora 10.00, faţă de 6,5% în primul tur. De asemenea, prezenţa la vot faţă de turul de scrutin din 2009 este mai mare cu un procent.

UPDATE 10:15 Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a votat, duminică, la secţia amenajată la sediul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Topliţa, pentru ”o Românie fără războaie politice”, stabilă economic şi cu un sistem de securitate puternic.

UPDATE 10:13 Victor Ponta a venit la vot cu soţia şi cei doi copii. Acesta a venit însoţit, ca şi la primul tur, de primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Daciana Sârbu, îmbrăcată în violet: „De mâine îmi doresc să ne aducă Dumnezeu mai multă linişte. De asta am votat”. Sorin Oprescu: „Eu nu am culoare vilet, se chemă fucisa”. Ponta: „Am votat pentru ca toate mamele şi bunicii noştri să poată trăi într-o ţară mai bună, în care să avem grijă de ei, am votat ca toţi copiii să aibă un viitor aici, în România. Am votat pentru convingerea mea că după 25 de ani de tranziţie nu vom mai fi încă o generaţie de sacrificiu”.

UPDATE 10:00 Vasile Blaga a votat în urmă cu câteva minute. „Îi invit (pe  români n.r.) să îi urmărească pe cei din Diaspora de cât civism dau dovadă”, a declarat Vasile Blaga la ieşirea de la urne, adăugând că este convins că participarea la acest tur de scrutin va fi mult mai mare.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 – UPDATE 09:55 Mai mulţi cetăţeni din satul bistriţean Rusu Bârgăului au găsit, duminică dimineaţă, pungi cu ulei, zahăr şi făină, care erau atârnate de porţile caselor şi care nu erau inscripţionate, dar pe care reprezentanţii ACL Bistriţa-Năsăud le atribuie adversarilor politici de la PSD.

UPDATE 09:45 Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a votat, duminică dimineaţă, la o secţie de votare din Capitală, cu aproape o oră mai devreme decât momentul anunţat presei prin intermediul PNL, el fiind rezervat în declaraţii sub motivul că nu poate spune cu cine a votat.

Fostul preşedinte al PNL a fost întrebat, la ieşirea de la urne, pentru ce a votat. ”Nimic special, dacă nu pot să pronunţ nume poveşti de-astea…”, a replicat Antonescu, fără să facă alte declaraţii.

UPDATE 09:42 Un român din Austria a postat pe Facebook mai multe fotografii care arată cozile uriaşe la vot din Viena.: „Personalul ambasadei a angajat serviciu specializat de pază şi protecţie”.

UPDATE 09:40 Mădălina Roşca, o româncă, din München, a declarat în ediţia specială a Gândul LIVE că votarea merge foarte greu.

„Cu părere de rău spun că efectiv mi-e mi-a luat circa 4 minute să votez. Să îşi dea demisia domnul ministru de Externe. Ieri a fost la Munchen şi cu asta ne-am ales. Şi ne-a spus să venim devreme… Mă simt deja stânjenită. Oamenii ăştia care au venit şi stau în ploaie, în frig, ei nu vor putea oare să voteze? Democraţia e un subiect firav pentru noi”, a afirmat Mădălina.

Coadă la Munchen

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014UPDATE 09:34 Sute de români s-au prezentat la cele patru secţii de votare din Chişinău (două la Consulat şi câte una la Ambasadă şi la ICR) încă de la ora 5.00 dimineaţa, cu două ore înainte de deschiderea urnelor, la ora locală 7.00 (aceeaşi cu ora României). Românii din Republica Moldova au la dispoziţie 21 de secţii de votare pentru a-şi alege preşedintele.

UPDATE 09:31 La secţia de votare de la ICR Paris sunt deja peste 2.000 de oameni, a transmis Lucian Mîndruţă la Gândul LIVE. „Nu există ştampile în plus, nu există urne în plus aici. Numărul românilor care doresc să voteze astăzi aici este enorm”.

UPDATE 09:20 Un român din Torino, Robert Răducescu, a transmis în direct, pentru Gândul LIVE, imagini cu cozile care sunt la Milano. „Dragostea de ţară îi face pe români să voteze. Protestul cel mai civilizat pe care îl poate face românii din diaspora este ca să se trezească de dimineaţă sau chiar să nu doarmă, cum au făcut mulţi, pentru a putea vota”, a declarat el. Acesta a atras atenţia că românii din afara ţării au plecat din România pentru un trai mai bun, dar ţin în continuare legătura cu ţara natală şi cu familia rămasă aici.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 09:18 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, aflat la Paris, s-a declarat surprins de numărul mare de votanţi aflaţi în capitala FranţeiÎn mod normal cu această organizare ar putea să voteze toţi cei care se prezintă la vot. Nu cred că noi trebuie să votăm aici, putem vota în ţară ca să îi lăsăm special pe cei care stau aici ca să poată vota. Pentru moment nu avem secţii descompletate”. El le-a trransmis rom\bilor care ajung la cozile din Paris, care acum sunt uriaşe să se îndrepte şi înspre secţia din Nantes, unde coada nu este mare iar „oraşul este superb”.

UPDATE 09:16 Liviu Dragnea a votat în urmă cu câteva minute, afirmând că a votat „cu speranţă”, şi că speră ca la acest scrutin să vină mai mulţi români la vot.

UPDATE 09:10 Un român de la Paris, Alexandru Urdaş, a relatat, în direct la Gândul LIVE că la secţia din cadrul Ambasadei Române din Paris sunt în prezent circa 1.000 de oameni, în timp ce la sceţia din cadrul ICR erau circa 1.500 de oameni. „La ora 04:00 erau câteva sute de personaje la coadă. Le transmit românilor din ţară să ne urmeze exemplul”.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 09:00 Mii de români stau la coadă, duminică dimineaţă, în faţa secţiilor de votare din mai multe oraşe europene, precum Paris, Torino, Viena, München, oamenii venind cu câteva ore înainte de deschiderea secţiilor, pentru a fi siguri că vor vota.

La Paris, unde sunt amenajate două secţii de votare, la deschiderea secţiilor sute de oameni erau deja la coadă.

UPDATE 08:50 Circa 1.500 de români stau la coadă la Paris pentru a putea vota, în timp ce la München sunt circa 1.000 de persoane.

UPDATE 08:40 Cozi uriaşe sunt în aceste momente şi la secţia aflată în cadrul Ambasadei României din Torino, Italia, precum şi la secţiile din Madrid şi Alacala de Henares, din Spania.

UPDATE 08:30 Şi la Bruxelles românii au format cozi încă din cursul nopţii de sâmbătă spre duminică pentru a fi siguri că vor putea vota.

Coadă la Bruxelles

UPDATE 08:20  Zeci de români din străinătate s-au aşezat la coadă, pentru a putea vota în turul 2 al prezidenţialelor, încă de sâmbătă seară, mulţi dintre venind de la sute de kilometri, cu autocare închiriate, în oraşele unde sunt organizate secţii de votare.

Români din Australia la vot

La München, câţiva tineri s-au aşezat la rând, în faţa secţiei de votare, cu mai bine de 12 ore înainte de deschiderea urnelor. În fotografii postate pe Facebook, tinerii, care au venit la secţia de votare cu un steag al României, au în mâini periuţe de dinţi. Şi la secţia din Stuttgart românii s-au aşezat la coadă de sâmbătă noaptea, potrivit fotografiilor postate de ei pe Facebook.

Românii din Stuttgart s-au aşezat în cursul nopţii la vot

Şi la secţia de votare organizată la ICR Londra, mai mulţi români au ajuns încă de sâmbătă seara. Ei au adus pancarte cu mesaje precum „Nu vă înghesuiţi”, „Ţin rând pentru democraţie” şi „Vrem să votăm!”.

La fel au făcut români stabiliţi în Suedia, la Göteborg, care au închiriat un autobuz pentru a ajunge să voteze la secţia din capitala Danemarcei, Copenhaga.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 07:15 Vicepremierul Gabriel Oprea a votat, duminică, la ora 7.00, imediat după deschiderea urnelor, el spunând că a votat pentru ”o Românie a progresului, pentru o Românie puternică şi unită”. Vicepremierul Gabriel Oprea a ajuns la vot la ora 7.00, la secţia de votare nr. 952, organizată la Şcoala gimnazială nr. 150 Sf. Elefterie din Bucureşti. ”Am votat pentru progresul României, pentru o Românie puternică şi unită”, a afirmat Gabriel Oprea.

UPDATE 16 noiembrie 07:00 Secţiile de votare din toată ţara s-au deschis. Secţiile de votare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, duminică, la ora 07.00, fiind aşteptaţi la vot 18.281.625 de alegători. Numărul alegătorilor este mai mic cu aproape 3.000 faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale. Conform ultimei raportări a Autorităţii Electorale Permanente, copiile de pe listele electorale permanente cuprind 18.281.625 de alegători, faţă de 18.284.326 de cetăţeni români cu drept de vot înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente de la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie. Cei 18.281.625 de alegători vor putea vota în 18.550 de secţii de votare. Pentru acest scrutin au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot şi 11.808.375 de timbre autocolante, care au fost predate sâmbătă preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. Numărul ştampilelor a rămas acelaşi ca şi la primul tur al alegerilor, respectiv 94.220. Votul se va desfăşura în aceleaşi secţii care au fost organizate şi pentru primul tur al alegerilor, în aceleaşi locuri şi sub autoritatea aceloraşi birouri electorale. Secţiile de votare se închid la ora 21.00.

UPDATE 23:15 Şi în faţa ICR Londra, unde românii şi-au ţinut rând, simbolic, la vot, în ultima săptămână, s-a format o coadă de români, sâmbătă seară: (urmeaza video, n.m)

UPDATE 23:00gândul reaminteşte, după cum a relatat şi vineri, că în centrele de votare în care au fost probleme în primul tur se anunţă, din nou, un vot dificil, în ciuda suplimentării ştampilelor şi a cabinelor de vot (nu şi a secţiilor). Concret, reprezentanţii partidelor, care nu pot fi înlocuiţi cu personal MAE, ci tot cu reprezentanţi de-ai partidelor, absentează. Procesul de vot riscă să fie chiar mai dificil decât în primul tur în secţii precum ICR Londra şi în cea de la Consulatul român din Londra, unde, din şapte membri ai Comisiei (unul fiind preşedintele), trei şi-au anunţat absenţa. Partidele nu i-au înlocuit, astfel că trei ştampile şi trei cabine de vot din fiecare secţie riscă să nu poată fi folosite. „Orice membru care lipseşte înseamnă o reducere cu 15% a numărului celor care votează. De asemenea, să vină toţi cetăţenii cât mai devreme cu putinţă la vot”, a spus ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu. 

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:45 Zece cetăţeni români s-au aşezat, în această seară, la Munchen, în faţa secţiei de votare, cu periuţele de dinţi în mână, în aşteptarea începerii votului. Fotografia a fost postată pe Facebook  cu mesajul următor: „oamenii ăştia or venit cu periuţa de dinţi la ei şi stau la coadă să voteze cum stăteau părinţii lor în comunism la carne, lapte şi pâine”.

UPDATE 22:30 Votul pentru alegerea preşedintelui României a început, în Noua Zeelandă, cu 11 ore înainte de deschiderea urnelor în ţară. Primul român care a votat se numeşte Dan Coroian-Vlad şi şi-a exercitat dreptul fundamental în Auckland. Imediat după vot, şi-a postat pe contul de Facebook un mesaj, din care vă prezentăm un fragment: „Stau în faţa secţiei de votare si mă întreb de ce mă trece scrisul. E disperarea de a mă vedea furat, din nou, de speranţa că ţara mea o să meargă în direcţia bună. E disperarea emigrantului care vrea să aibă şansa de a se întoarce (da, într-un loc cu mari probleme, dar care se afla pe drumul bun). Nu vreau să îmi pierd limba, „I Love You” dă bine numai în filme. (…) Nu „vreau o ţară ca afara”. Vreau doar un pic de normalitate şi certitudinea că nu ne îndreptam din nou in direcţia greşită. Bunăstarea va veni, probabil, prea târziu pentru noi, dar sunt dispus sa renunţ in favoarea unui trai decent.  De asemenea, a postat fotografia de mai jos:

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. În cursa pentru Preşedinţie s-au înscris iniţial 14 candidaţi. După primul tur al alegerilor, au rămas în competiţie Victor Ponta – candidatul PSD-UNPR-PC şi Klaus Iohannis – candidatul ACL. Ponta a fost votat de 40,44% dintre alegători, iar Iohannis a primit de 30,37% dintre aceştia.

Alegătorii votează la secţiile la care sunt arondaţi cu domiciliul, excepţie făcând cei aflaţi în ziua votării în alte localităţi care pot vota la orice secţie din ţară. Singura condiţiie este aceea de a semna înainte o declaraţie, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la alte secţii.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Românii care nu se pot deplasa la o secţie de votare pot cere să îşi exercite dreptul prin intermediul unei urne mobile. Unele speciale sunt însoţite de echipe formate din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare. Paza este asigurată de reprezentanţii MAI.

Dreptul la vot poate fi exercitat în baza oricăruia dintre următoarele documente:

– cartea/buletinul de identitate

– cartea electronică de identitate

– cartea de identitate provizorie

– paşaportul (diplomatic, diplomatic electronic, de serviciu sau de serviciu electronic)

– carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare)

În primul tur au fost organizate 18.550 de secţii de votare în ţară şi 294 de secţii în străinătate şi au fost pregătite peste 20,7 milioane de buletine de vot şi 94.000 de ştampile cu menţiunea „Votat”.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Votul în turul al doilea începe în diaspora, la Auckland

Primii care votează sunt românii din Auckland, Noua Zeelandă. Aceştia se pot prezenta la urne încă de la sâmbătă, ora 20:00, ora României, având în vedere diferenţele de fus orar. Următoarele secţii de votare care se deschid sunt cele din Australia – Canberra, Sydney, Brisbane şi Melbourne.

Peste 161.000 de români din diaspora şi-au votat pe 2 noiembrie preşedintele. Alte câteva mii de români au aşteptat însă ore întregi la coadă, în frig, uneori alături de copii, pentru a-şi exercita acest drept şi nu au reuşit să îşi introducă voturile în urne. Ei s-au declarat umiliţi şi au făcut numeroase apeluri la autorităţi pentru prelungirea perioadei de votare, după ora 21:00. În ciuda cererilor venite atât din partea societăţii civile, cât şi din partea politicienilor, programul secţiilor de votare din diaspora nu a fost prelungit.

În urma scandalului votului din diaspora, ministrul de Externe, Titus Corlăţeanu, a demisionat. Postul său a fost preluat de Teodor Meleşcanu, care în primul tur a candidat la alegerile prezidenţiale. Numărul secţiilor de votare nu a fost suplimentat pentru al doilea tur de scrutin. A fost suplimentat însă numărul ştampilelor şi al cabinelor, până la şapte, în fiecare secţie.

Rezultatele alegerilor prezidenţiale venite din diaspora îl arătau câştigător, în primul tur, pe Klaus Iohannis. Acesta era urmat de Victor Ponta şi de Monica Macovei.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Sondajele dintre cele două scrutine. Cum votează românii

După aflarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale, o serie de case de sondare a opiniei publice au organizat cercetări cu privire la şansele celor doi candidaţi la Preşedinţie şi cu privire la felul în care aceştia sunt văzuţi de către alegători.

Primul sondaj realizat de CSCI, centru care lucrează pentru PSD, după primul tur al alegerilor prezidenţiale îl dădea câştigător pe Victor Ponta, cu 55% din voturi.  De asemenea, 40% dintre respondenţi susţineau că au încredere „multă” sau „foarte multă” în Ponta şi 32% în Iohannis.

Un alt sondaj CSCI, publicat joi, 13 noiembrie, îl arăta pe Victor Ponta câştigător cu 54% din voturi. Totodată, 44% dintre respondenţi susţineau că au încredere „multă” şi „foarte multă” în candidatul PSD-UNPR-PC, iar 38% în Klaus Iohannis, rivalul său în cursa pentru Cotroceni.

De asemenea, 36% dintre persoanele intervievate spuneau că au încredere „multă” şi „foarte multă” în Călin Popescu Tăriceanu, fost candidat la prezidenţiale pe care Ponta a anunţat că îl va desemna în funcţia de premier.

Rezultatele unui sondaj CCSCC, casa de sondare a opiniei publice care lucrează cu PNL, arată că românii îl văd pe candidatul ACL ca fiind mai respectat pe plan extern decât oponentul său, mai serios şi mai competent.

Victor Ponta câştigă însă în faţa contracandidatului la alte capitole. Românii care au participat la sondajul CCSCC sunt de părere că el înţelege mai bine problemele ţării, arată mai bine la TV şi vorbeşte pe înţelesul tuturor. Cu toate acestea, 55% dintre persoanele intervievate îl consideră mai corupt. Sondajul CCSCC nu nominalizează posibilul câştigător al alegerilor prezidenţiale.”

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Iohannis a obţinut 89,68% din voturile din străinătate

Se arata ca:

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Klaus Iohannis a obţinut 89,68% din voturile din diaspora, în timp ce Victor Ponta 10,32%, potrivit rezultatelor finale ale numărătorii făcute de ACL

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Klaus Iohannis a obţinut o victorie zdrobitoare în diaspora, unde 90% dintre românii care au stat la coadă să voteze i-au oferit încrederea lor.

378.811 români din diaspora au votat la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 160.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi fiind în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central.”

DE acord cu Joseph Daul: Victoria lui Iohannis este o veste excelenta nu numai pentru Romania, dar pentru intreaga Uniune Europeana!

News EPP

EPP President Daul: “I am proud of the Romanian people; victory of Klaus Iohannis is excellent news for Romania and the European Union”

Se arata ca:

„Following the results of the second round of the presidential election in Romania, the President of the European People’s Party (EPP), Joseph Daul, made the following statement:

“I would like to congratulate Klaus Iohannis on his well-deserved victory in yesterday’s presidential election in Romania. This is excellent news for Romania and for the whole of the European Union. It is a victory for centre-right values and I am proud that the EPP played its role in this. Klaus Iohannis will keep Romania on the democratic path and lead it in the interest of the Romanian people.

I am proud of the Romanian people who participated in high numbers in this important election. However, I am extremely disappointed by the poor voting conditions abroad. The government led by socialist Prime Minister Ponta has to assume responsibility for this, and even more so after having ignored the calls of the international community to assure proper voting conditions. Regardless of these bad voting conditions abroad, the Romanian voters still sanctioned Mr Ponta.

I would also like to thank President Traian Băsescu for his 10 years of leadership during extremely difficult times. His leadership was crucial to completing the accession of Romania to the European Union in 2007 and to transforming his country into a relevant actor in the EU. Romania is better off today because of the efforts made by Traian Băsescu, and for this he has our deep appreciation.”

Note to editors:

The EPP is the largest and most influential European-level political party of the centre-right, which currently includes 78 member-parties from 39 countries, the Presidents of the European Commission and the European Council, 12 EU and 6 non-EU heads of state and government, 14 members of the European Commission and the largest Group in the European Parliament”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 17, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Când retorica agresivă naşte violenţă fizică

„Fa-te de temut. Sunt de acord. Dar teroarea pe care mi-o inspiri sa fie temperata de o mare idee morala.” – Denis Diderot

Nenorocirea este ca in ceea ce se intampla in zilele noastre in Europa nu exista nicio idee morala, cu atat mai putin „o mare idee morala”!

Gandul

Un adolescent român de etnie romă A FOST LINŞAT în Franţa. Preşedintele francez: ESTE INCALIFICABIL! Cum reacţionează România

Un adolescent de etnie romă provenind din România a fost găsit, vinerea trecută, inconştient, la Pierrefitte-sur-Seine, în nordul Parisului. El a fost sechestrat de un grup de persoane, care l-au bătut până l-au lăsat inconştient, după care l-au abandonat într-un cărucior de supermarket. Motivul: îl bănuiau de furt. La momentul transmiterii acestei ştiri, Darius, care are 16 ani, se află între viaţă şi moarte. După un weekend de tăcere şi confruntată cu tot mai multă acoperire mediatică a acestui subiect, societatea franceză condamnă cu fermitate, cu preşedintele şi premierul în frunte, actele „incalificabile şi nejustificate” reprezentate de agresarea băiatului.

Preşedintele Francois Hollande a denunţat, marţi, actele „incalificabile şi nejustificate”, care contravin tuturor principiilor pe care se fondează statul francez, după agresarea unui adolescent rom în regiunea pariziană, relatează AFP, potrivit Mediafax. Palatul Elysee a anunţat că Hollande „cere angajarea tuturor mijloacelor pentru găsirea autorilor acestei agresiuni”. La rândul lui, premierul francez Manuel Valls a condamnat marţi „cu mare fermitate agresarea acestui tânăr”, Darius, scrie Le Monde, care l-a cotactat pe Valls pentru a veni cu o reacţie la această agresiune. Valls a cerut ca „cei responsabili de acest act inacceptabil să fie găsiţi cât mairapid, pentru a răspunde de acţiunile lor în faţa justiţiei”, adaugă publicaţia.

Tânărul rom în vârstă de 16 ani se afla marţi în comă după ce a fost lovit de circa 12 persoane care îl suspectau de furt, potrivit poliţiei.

Adolescentul locuia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită din cartierul Pierrefitte-sur-Seine, din nordul Parisului. El a fost găsit vineri seara de nişte trecători, în stare de inconştienţă, într-un cărucior de supermarket, abandonat în apropiere de cartierul La Cité des Poètes, a declarat o sursă din poliţie.

Potrivit primelor informaţii din cadrul anchetei, tânărul a fost bătut de persoanele respective care îl bănuiau că a jefuit cu câteva ore mai devreme apartamentul unei femei din cartier.

Totuşi, după patru zile de la linşarea minorului şi după dezvăluirea cazului de către presă, puţini oficiali politici au reacţionat, scrie Le Monde.

UPDATE 21:00 Premierul Victor Ponta: „Categoric, asemenea fapte trebuie pedepsite cu cea mai mare duritate”. Şeful executivului a lăudat reacţia rapidă şi fermă a autorităţilor franceze în acest caz.

UPDATE 20:40 Agresarea adolescentului român de etnie romă la Paris este „un act de barbarie” legat de o „răzbunare”, incidentul „neputând fi redus la antagonismului între două comunităţi”, a declarat procurorul responsabil de dosar, Sylvie Moisson. „Este vorba de un act de barbarie, de un linşare, atribuibile unui grup de indivizi. Mobilul este răzbunarea privată”, a declarat, potrivit AFP, procurorul Sylvie Moisson într-o conferinţă de presă.

UPDATE 19:43 gândul a solicitat o reacţie din partea Administraţiei Prezidenţiale la acest caz dramatic. Purtătorul de cuvânt de la Cotroceni, Bogdan Oprea, a declarat: „Când o să avem o poziţie, o să o comunicăm către toată presa”.

UPDATE 19:15 „Violenţele comise asupra unui tânăr adolescent român, vineri în localitatea Pierrefitte-sur-Seine din Franţa, sunt condamnate cu cea mai mare fermitate de către autorităţile franceze de la cel mai înalt nivel”, transmite şi Ambasada Franţei la Bucureşti.

UPDATE 16:35 Reacţia transmisă de Ministerul Afacerilor Externe din România ziarului gândul: „Ministerul Afacerilor Externe consideră cu totul incalificabil actul căruia i-a căzut victimă minorul agresat în localitatea franceză Pierrefitte-sur-Seine. Un asemenea act nu îşi găseşte absolut nicio justificare. Autorităţile române apreciază luările publice de poziţie la cel mai înalt nivel ale autorităţilor franceze (Preşedinte, prim-ministru, ministru de interne), cu privire la acest caz. Totodată, MAE constată cu maximă preocupare faptul că asemenea acte incalificabile, de o violenţă extremă, cărora le cad victime cetăţeni europeni, inclusiv români, sunt, într-o anume măsură, şi rezultatul manifestării publice de  atitudini  xenofobe şi, adesea, rasiste, din ce în ce mai prezente în abordările unora dintre politicienii din spaţiul european”.

L-au abandonat într-un cărucior de supermarket

Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve a condamnat marţi dimineaţa, citat într-un comunicat, „cu cea mai mare fermitate violenţele la care a fost supus adolescentul”. El a subliniat că le „revine exclusiv forţelor de securitate să impună respectarea ordinii publice”. „Poliţia Judiciară este total mobilizată pentru a face rapid lumină în acest caz, să aresteze autorii faptelor şi să-i aducă în faţa justiţiei”, se mai arată în comunicat.

În această fază a investigaţiei, încredinţate Poliţiei Judiciare din departamentul Seine-Saint-Denis, Parchetul de la Bobigny rămâne prudent în legătură cu faptele şi mobilul autrilor. Se ştie, pentru moment, că un grup de persoane s-a dus în tabăra în care locuia Darius împreună cu familia sa, vineri după-amiaza. Potrivit declaraţiilor unor martori, membrii grupului erau înarmaţi cu „arme lungi” şi ar fi deschis focul fără să rănească pe cineva, după care l-au urcat pe minor la bordul unui automobil Renault Clio, către ora locală 17.30 (18.30, ora României).

Darius se afla marţi între viaţă şi moarte, după ce a fost linşat vineri, la Pierrefitte-sur-Seine, în departamentul Seine-Saint-Denis. Minorul, originar din România, a fost găsit inconştient către ora locală 23.30 (sâmbătă, 1.30, ora României), de către trecători, într-un cărucior de la un supermarket, abandonat la marginea drumului naţional numărul 1, la nivelul cartierului Cité des Poètes.

După ce l-au întins pe asfalt şi au încercat să-l resusciteze, martorii au chemat salvarea. Minorul, care prezenta fracturi multiple la nivelul capului, a fost condus la Spitalul Delafontaine, la Saint-Denis, de unde a fost transferat la Spitalul Lariboisière de la Paris. I-a fost indusă o stare de comă artificială, iar prognosticul său vital este angajat. Niciun suspect nu a fost arestat până marţi, însă au fost audiaţi numeroşi martori începând din weekend şi sunt analizate înregistrări ale camerelor de supraveghere din zonă.

Au venit cu cagule

Potrivit unor surse judiciare citate de Le Monde, este vorba despre patru răpitori. Vardu, proprietarul român al unui garaj situat lângă tabără, a declarat pentru publicaţie că soţia sa l-a chemat atunci când s-au produs faptele, avertizându-l că un grup de aproximativ zece tineri care purtau cagule creau probleme în apropierea taberei.

După câteva ore de la venirea tinerilor, mama lui Darius a primit un apel de pe telefonul fiului ei. Ea a chemat poliţia către ora locală 22.30 (23.30, ora României), afirmând că interlocutorul i-a cerut o răscumpărare în valoare de 15.000 de euro în schimbul eliberării minorului. O oră mai târziu, Darius era găsit între viaţă şi moarte la marginea drumului. Urme de funingine prezente pe corpul victimei îi determină pe anchetatori să credă că tânărul a fost dus într-o pivniţă, unde a fost bătut.

Una dintre „ipotezele serioase” explorate de către Poliţia Judiciară vizează represalii după o tentativă de furt prin efracţie în cartierul Cité des Poètes. Autorul acestei spargeri, a cărui descriere ar putea corespunde celei a lui Darius, a fost pus pe fugă de către proprietarul apartamentului, tot un minor. A fost depusă o plângere în acest sens, potrivit Le Monde.

Minorul rom nu a fost condamnat niciodată, potrivit unor surse judiciare citate de publicaţie. Însă el este cunoscut de către serviciile de poliţie, între altele pentru furturi şi o spargere. Potrivit primarului din Pierrefitte-sur-Seine Michel Fourcade, minorul ar fi fost arestat în mai multe rânduri. Potrivit lui Vardu, care se află în Franţa de trei ani, Darius ar fi comis mai multe furturi – „ceasuri, bijuterii şi argint” – în cartier.”

Si Romania Libera titreaza:

Rom de origine română, linșat în Franța

„Un minor rom român se află între viaţă şi moarte după ce a fost bătut de aproximativ 12 persoane care-l suspectau de comiterea unor infracțiuni. Președintele și premierul Franței au dezaprobat acest incident.

Citește și: UPDATE. Procuror: Agresarea minorului rom, o răzbunare. MAE consideră ”incalificabil” atacul și cere măsuri

Potrivit primelor elemente ale anchetei, minorul, în vârstă de 16 ani, ar fi fost bătut crunt de persoane care-l suspectau că a spart anterior apartamentul unei femei din localitate. “Un grup de persoane a venit să-l caute în această tabără şi l-a luat cu forţa”, a declarat o sursă din cadrul poliţiei. Minorul a fost sechestrat într-o pivniţă, unde agresorii l-au bătut cu brutalitate. Nefericitul eveniment a avut loc într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţei, relatează site-ul revistei franceze Le Nouvel Observateur.

Abandonat la supermarket

Incidentul apare în contextul în care la alegerile europarlamentare din 25 mai Frontul Național (de extremă dreapta) a câștigat alegerile europene cu un rezultat istoric de aproape 25%, depășind de departe opoziția de centru-dreapta UMP, dar și pe socialiști.

Revenind, la această linșare au participat aproximativ 12 persoane”, potrivit unei surse apropiate cazului. Mama minorului este cea care a sesizat poliţia. Tânărul a fost găsit vineri seară, inconştient, abandonat într-un cărucior de la un supermarket. Nicio persoană nu era arestată până luni seară în acest caz. Grav rănit, minorul a fost internat la Spitalul Lariboisière de la Paris, unde se află în stare critică. “Prognosticul său vital este angajat. Este în comă”, a precizat o sursă judiciară citată de Mediafax. Tânărul, în vârstă de 16 ani, trăia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită, la marginea drumului naţional nr. 1, în dreptul cartierului Cité des Poètes, la Pierrefitte-sur-Seine. Potrivit unei surse judiciare, tânărul era cunoscut pentru comiterea unor furturi. El a fost arestat în mai multe rânduri, începând din iunie, a declarat primarul Pierrefitte-sur-Seine, Michel Fourcade. Primarul socialist a declarat că mai multe maşini au fost sparte în ultimele săptămâni în Cité des Poètes, alimentând resentimentele locuitorilor faţă de romi, pe care-i acuză că sunt autorii acestor furturi.

Romii, ținte obișnuite

Violenţele care-i vizează pe romi sunt în creştere, potrivit unor asociaţii pentru apărarea acestei minorităţi. În octombrie 2012, la Marsilia, romii au fost goniţi din tabere sub presiunea unor locuitori ostili, care au incendiat ceea ce a mai rămas din tabără. În mai 2013, familii de romi au fost agresate într-o zonă de găzduire de la Hellemmes (nord). La Paris, justiţia a eliberat, în mai, un bărbat suspectat că a aruncat cu un produs coroziv pe saltelele pe care romii le-au instalat în apropiere de domiciliul său. În unele cazuri, victime ale unor furturi ripostează cu violenţă, însă represalii asupra unor minori sunt rare şi sunt pedepsite dur de către justiţia franceză. Preşedintele François Hollande a denunţat, marţi, actele “incalificabile şi nejustificate”, care contravin tuturor principiilor pe care se fondează statul francez, după agresarea unui adolescent rom în regiunea pariziană. La rândul său, premierul Manuel Valls a condamnat cu mare fermitate agresarea tânărului. Valls a cerut ca “cei responsabili de acest act inacceptabil să fie găsiţi cât mai rapid, pentru a răspunde de acţiunile lor în faţa justiţiei”, adaugă publicaţia.”

Auzim si de masinile unor romani incendiate in Italia, langa Roma

Sunt de acord cu D-na. Cretu, dar as spune ceva mai clar: sunt lansate campanii ample de dezinformare, precum cea lansata de Daily Mail, pentru a se crea o psihoza in masa, plina de teama, la adresa emigrantilor in vederea respingerii acestora! Pe de alta parte, forte politice interesate, precum UKIP sau Frontul National, sau chiar Partidul Socialist Francez, care nu a avut pozitii clar, net diferite, disjuncte fata de UMP in privinta emigratiei, sau chiar conservatorii britanici, preseaza in plan politic cu aceleasi atitudini anti-imigratie!! Nu este vorba numai de fortele extremiste, ci, din pacate, de o cedare a fortelor democratice in fata celor extremiste. Pare a fi un fel de compromis care mie nu-mi place.  In orice caz, fata de asemenea fapte contrare Uniunii Europene ar trebui sa se aplice legea! Daca nu, formele de extremism vor evolua, vor creste atat in intensitate cat si ca arie de raspandire geografica. Adevarul este ca acest extremism nu a fost impiedicat de nimic pentru a se dezvolta, de a ajuns acum in Parlamentul European. Iar starea de criza economica, inca prezenta in Europa, e clar ca nu face altceva decat sa dea apa la moara fortelor extremiste. Austeritatea, ca doctrina economica dominanta in Europa zilelor noastre, a facilitat dezvoltarea extremismului pe continent, ducand multi oameni pe culmile disperarii. Frantei, Marii Britanii, si nu numai, ar trebui sa le reamintim ca au ratificat un tratat – Tratatul de la Lisabona (v. si aici)… Daca Uniunea Europeana si principiile sale au ajuns sa fie atat de deranjante atunci de ce l-au mai ratificat? Pentru ca dupa 6 ani de la ratificare sa asistam la astfel de fenomene sociale deplorabile! Este inadmisibil! Ar trebui cercetat ce anume facea UE, in urma cu numai cativa ani, sa fie atat de atragatoare pentru toti si sa promita fericire tarilor membre (prin ” unirea intereselor, strangerea legaturilor sociale dintre oameni si invitarea de a se stradui sa faca binele si sa se abtina de la rau” – Henri Holbach), ca acum sa devina un loc mai degraba inspaimantator… Si cine are interesul ca UE sa fie ceva de nedorit, inspaimantator chiar?   Ar trebui cercetat daca nu cumva chiar mari oficiali de la Bruxelles sunt implicati in aceasta actiune extremista de amploare, coordonand activitatile extremiste pe tot continentul. Ca sa nu ne trezim maine cu un val de atentate si asasinate in toate tarile europene! Chestiunea este deosebit de importanta si trebuie cercetat si actionat pe cale legala – prin arestarea celor care coordoneaza astfel de actiuni. Si spun asta pentru ca mie mi se pare ca se incearca invierea unui trecut sangeros din Istoria Europei, cel fascist si nazist! Or, experienta fascisto-nazista trebuie pusa sub ochii cetatenilor europeni, pentru a le arata efectele primejdioase ale acestui viciu! Este foarte interesant ce spunea Henri Holbach in Sistemul social (1773):

„Pentru a-i face pe oameni mai buni, trebuie sa-i duci pe calea cercetarii adevarului, sa-i faci sa-si cultive ratiunea, sa le pui sub ochi experientele, sa le arati efectele primejdioase ale viciului, sa-i faci sa simta avantajele virtutii. Acesta este scopul moralei. Pentru a-i face pe oameni mai fericiti trebuie sa-i faci sa-si uneasca interesele, sa strangi legaturile sociale dintre ei, sa-i inviti sa se straduiasca a face binele si sa se abtina de la rau. Iata scopul oricarui guvernamant, care nu este decat puterea societatii pusa in mainile unuia sau mai multor cetateni, pentru a-i obliga pe toti membri sai sa practice regulile moralei.

Morala este arta de a trai bine cu oamenii. Virtutea consta in a te face fericit prin fericirea pe care le-o procuri altora.”

Or, la ora actuala, in Europa, sunt forte politice care lucreaza nu la unirea intereselor, ci la dezbinarea intereselor! De aici si aparitia fenomenului extremist care are la baza un euroscepticism agresiv, ca sa zic asa.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

CORINA CRETU

Constat cu îngrijorare că, la aproape o lună de la alegerile europarlamentare,pericolul extremist creşte în intensitate în state membre ale Uniunii Europene precum Marea Britanie sau Franţa. Nu ne mai referim exclusiv la o escaladare a tensiunilor din spaţiul public generate de o retorică electorală.

Pericolul extremist a trecut la un alt nivel, care nu mai are nicio legătură cu alegerile naţionale sau europene.

La nivelul populaţiei britanice, aşa cum arată studiul anual al Atitudinilor Sociale ale Britanicilor, există un «efect UKIP» care constă în stimularea unor atitudini anti-imigraţie. Informaţiile şi statisticile oficiale ale autorităţilor britanice, cele care arată că, în realitate, imigranţii nu vin în Marea Britanie pentru beneficii, imigraţia fiind bună pentru economia britanică, nu ajung la cetăţeni. Chiar dacă realitatea contrazice minciunile celor din UKIP, un sfert dintre britanici cred în prezent că imigranţii vin în ţara lor pentru beneficii, iar 77% dintre aceştia vor reducerea imigraţiei…

Vezi articolul original 120 de cuvinte mai mult

iunie 19, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Mandria de a fi francez!

In dezbaterea ce a avut loc la noi, in mass media, s-a pus un foarte mare accent pe aspectul intern legat de aceste alegeri europarlamentare si mult mai putin pe cel european. S-a analizat si s-a dezbatut foarte mult pe tema rezultatului obtinut de partidele noastre si mai putin configuratia Parlamentului European rezultat in urma acestor importante alegeri. De asemenea nu s-a spus mai nimic despre pericolul euroscepticismului ce pandeste Europa.

In postarea precedenta aratam ca e nevoie de mai mult liberalism in Europa, si pentru faptul ca euroscepticismului in mod necesar trebuie sa i se opuna liberalismul si Libertatea. Dar sa vedem rezultatele (partiale deocamdata):

Election results

Cel mai bine ar fi sa urmati link-ul pentru a vedea rezultatele pentru ca, din cate inteleg, ele se actualizeaza in timp. De urmarit si aici. Observam urmatorul lucru: fata de precedentele alegeri, o scadere a PPE, o stagnare a PES si o scadere a ALDE. In rest nu s-a prea schimbat mare lucru. Ceea ce va urma va fi batalia politica pentru presedintia Comisiei Europene. De unde rezulta ca lucrurile vor sta aproximativ la fel ca si pana acum. Atat PPE cat si PES, partidele europene cele mai mari, care au dominat Parlamentul European, nu au reusit sa stopeze ascensiunea ingrijoratoare a partidelor extremiste in Europa. O vor putea face de acum incolo…?

Eu cred ca ar trebui sa vedem care a fost germenul acestui euroscepticism pentru a intelege bine fenomenul. Pe langa faptul ca nu s-a reusit a se da o solutie la actuala criza economica ce inca macina Europa – politicile de austeritate au agravat problema – la baza acestui fenomen de respingere a UE mai stau si alte lucruri. De pilda exclusivismul, nationalismul, etatismul, protectionismul. Or, toate acestea inseamna indepartarea Europei de la bazele sale liberale, pe care a fost constituita. Stiti, desigur, cu totii sloganul PSD: „Mandria de a fi roman!”. Spuneti-mi, va rog, ce este european intr-o astfel de lozinca? Dimpotriva, ea afirma nationalismul, chiar ultranationalismul si nicidecum europenismul. Este cu atat mai surprinzator din partea unui partid de stanga, care ar trebui sa fie internationalist, mai putin nationalist. Asa si francezi spune-vor: „Mandria de a fi francez!”, englezii zice-vor la randul lor: „Mandria de a fi englez!”, la fel si germanii: „Mandria de a fi german!” etc. Cam prea multe mandrii in Europa asta! Nu vi se pare? Ca Biserica noastra bine invata ca smerenia e datatoarea tuturor bunatatilor. Dar un slogan care sa spuna: „Smerenia de a fi roman” nu cred ca veti vedea vreodata! Aceasta exacerbare a nationalismului este, oare, in favoarea acestei Europe Unite? Sa luam politicile socialiste, care sunt etatiste si care, ideologic vorbind, deprima sectorul privat. Ele sunt bazate pe taxe si impozite mari percepute de stat – idee centrala in campania Partidului Socialist Francez, dar care nu au putut stopa ascensiunea Frontului National al Marinei Le Pen. De asemenea conservatorii si laburistii britanici n-au putut impiedica ascensiunea UKIP.

Sa vedem ce spune presa:

Gandul

REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Extremiştii câştigă în mai multe state din Uniunea Europeană. Cine revendică preşedinţia Comisiei Europene

Angela Merkel are motive de bucurie, dar o veste îngrijorătoare vine din Franţa, unde Frontul Naţional, formaţiune ultranaţionalistă şi xenofobă, condusă de Marine Le Pen a câştigat euroalegerile obţinând 25% din voturile exercitate. Cum a votat Europa şi cine revendică preşedinţia Comisiei Europene, în Gândul

Pe 25 mai, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Republica Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria au organizat alegeri europarlamentare, la câteva zile distanţă de Marea Britanie şi Olanda, care şi-au chemat cetăţenii la urne joi, ori de Irlanda, care a votat vineri. În vreme ce Cehia şi-a ales eurodeputaţii pe parcursul a două zile – vineri şi sâmbătă, cetăţenii din Letonia, Malta şi Slovacia au votat sâmbătă.

În 2014, rata participării în alegerile europene a fost de 43,11% la nivelul UE, potrivit estimărilor publicate de către Parlamentul European (PE). Este vorba despre o rată a participării care a rămas stabilă în raport cu cea din 2009, când a atins cel mai slab nivel istoric, de 43%.

UPDATE 00.42 Coaliţia de centru-dreapta aflată la putere în Portugalia a fost învinsă categoric duminică de opoziţia socialistă, în alegerile europene, un lucru care traduce o respingere puternică a politicii sale de austeritate, potrivit rezultatelor aproape definitive, relatează AFP.

PS se clasează primul, obţinând 31,6% din sufragii (faţă de 26,58% în 2009), potrivit rezultatelor parţiale înregistrate în 95% din circumscripţii, comunicate de către Ministerul de Interne.

UPDATE 23.42 Platforma Civică (PO), partidul de centru-dreapta de la putere al premierului Donald Tusk, a obţinut victoria în alegeri cu 32,8% din voturi şi 19 deputaţi, în faţa Partidului Dreptăţii şi Justiţiei (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski, care a obţinut 31,8% din voturi (19 deputaţi), potrivit acestui sondaj realizat de institutul Ipsos.

Partidul Social-Democrat (SLD) s-a clasat pe locul al treilea (9,6% din voturi, cinci deputaţi), în faţa KNP şi aliatului PO, Partidul Ţărănesc (7,0% şi patru deputaţi).

Rata participării la vot este de 22,7%, potrivit institutului Ipsos. Polonia trimite 51 de aleşi în Parlamentul European.

UPDATE 23.34 Partidul Popular Danez, o formaţiune antiimigraţie, se clasează pe primul loc în Danemarca, cu 23% din voturile exprimate, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne, difuzat duminică seara de către televiziunea publică DR, relatează AFP. Acest sondaj acordă formaţiunii trei din cele 13 mandate de care va dispune Danemarca în Parlamentul European (PE), în faţa socialiştilor (la putere), care ar obţine 20,2% din sufragii.

UPDATE 23.14 Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter, relatează AFP. „Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene„, a scris Juncker.

UPDATE 21.04 Formaţiunea ultranaţionalistă şi xenofobă Frontul Naţional se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu 25%, conform sondajelor de tip exit-poll difuzate de Le Monde. Conform sondajelor efectuate de institutele Ipsos/Steria, pe locul al doilea se situează partidul de centru-dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de opoziţie), cu 20,3 %. Alianţa Partidul Socialist – Partidul Radical de Stânga (PS-PRS) este creditată cu 14,7 %; Uniunea Democraţilor şi Independenţilor (UDI) şi Mişcarea Democrată (Modem) au obţinut, împreună, 10 %.

UPDATE 19.24Conservatorii din CDU/CSU, conduşi de cancelarul Angela Merkel, sunt pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Germania, arată sondaje de tip exit-poll. Alianţa CDU/CSU este creditată cu 36% din voturi (faţă de 37,9% în 2009), iar social-democraţii (SPD), cu 27,5%, faţă de 20,8% în 2009. Noul partid antieuro AFD, înfiinţat în 2013, a obţinut 6,5%.

UPDATE 19.20Partidul de extremă-stânga Syriza are un uşor avans faţă de formaţiunea Noua Democraţie (ND, dreapta), a premierului Antonis Samaras, conform sondajelor de tip exit-poll efectuate în cadrul scrutinului europarlamentar din Grecia. Syriza, condusă de Alexis Tsipras, a obţinut între 26% şi 30% din voturi, iar ND, între 23% şi 27%, conform sondajelor de opinie.

UPDATE 18.20 Creştin-democraţii sunt câştigătorii euroalegerilor în Austria. Partidul de centru-dreapta OVP (creştin-democrat) se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Austria, cu 27,9 la sută, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează AFP. Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta) este pe locul al treilea, cu 19,9% din voturi, faţă de 12,7% în 2009. Social-democraţii (SPÖ) au obţinut 23,9%, conform estimărilor realizate de agenţia de ştiri APA. Verzii au obţinut 14,2% la europarlamentare, cu 4% mai mult decât în 2009.


375 de milioane de oameni sunt aşteptaţi la urne pentru a-i vota pe cei 751 de membri ai Parlamentului European. În ciuda mizei, rata de participare la scrutinul europarlamentar este foarte scăzută în statele central şi est-europene, cetăţenii preponderent eurofili având tendinţa de a considera euroalegerile un eveniment de rang secund, fără mare importanţă în viaţa de zi cu zi. „Dacă participarea depăşeşte nivelul de 20%, nu va fi o dramă”, declara duminică premierul Poloniei, Donald Tusk, afirmând că  „ar fi rău ca Polonia să fie lanterna roşie” la capitolul lipsei de participare la vot. Afirmaţia a venit în contextul în care, în urmă cu cinci ani, prezenţa la urne în Polonia a fost de 25%.

În Europa Centrală, în 2009, absenteismul a fost de 67%, faţă de 48% în Europa de Vest, iar acum datele ar putea fi asemănătoare, Slovacia deţinând recordul absolut. Conform unor estimări neoficiale publicate de cotidianul SME, doar între 13% şi 15% dintre slovaci au mers la vot sâmbătă, faţă de 19,64% în 2009 şi de 16,97% în 2004. „Rata scăzută de participare se explică şi prin faptul că tematica Uniunii Europene nu polarizează societatea”, afirmă Martin Slosiarik, analist la Institutul de sondare a opiniei publice Focus, citat de Mediafax.

Opinia nu este singulară, Tomas Lebeda, analist politic ceh, explicând la rândul său dezinteresul conaţionalilor săi pentru acest scrutin considerat de rang secund: „Politicile europene sunt percepute ca fiind mai îndepărtate comparativ cu cele naţionale”.

În România, una dintre cele 21 de ţări care a votat duminică, sondajele prefigurau o rată de participare la vot de circa 30%, faţă de 27% în 2009. Aici, primele secţii de votare s-au deschis la ora 7.00. La fel s-a întâmplat în alte două state ale UE, Grecia şi Lituania.

Potrivit primelor estimări privind prezenţa la vot, în Franţa, până la ora 12.00 se prezentaseră la secţiile de votare 15,7% din cetăţenii cu drept de vot, cu aproape două procente mai mult decât în 2009.

În Italia, prezenţa la vot era de 16,5 %, potrivit Comisiei electorală centrală de la Roma, citată de publicaţia La Stampa. În anul 2009, la aceeaşi oră, prezenţa la vot a fost de 17,8%.

În ceea ce-i priveşte pe cetăţenii cu drept de vot din Ungaria, până la ora 12.00 (ora României) au votat 11,53% dintre persoanele cu drept de vot, cu două procente mai puţin decât la alegerile europarlamentare desfăsurate în 2004 şi 2009.

Prezenţa la vot în Bulgaria, în scrutinul europarlamentar, era, la ora 10.00, de 5,51 %, anunţa Comisia Electorală Centrală de la Sofia, citată de site-ul Novinite.com.”

Adevarul

Europarlamentare 2014: UKIP pe primul loc la europene, după aflarea rezultatelor în două treimi din regiuni

Se arata, printre altele, ca:

„Alegerile europarlamentare au loc sub spectrul incertitudinii şi al neîncrederii în proiectul european. Europenii ies la vot după patru ani de criză economică. Partidele din mainstreamul politic sunt temătoare de furtuna ce o vor isca euroscepticii şi partidele de extremă dreapta.

În primul rând, Parlamentul European va avea si mai multă putere. În virtutea Tratatului de la Lisabona, europarlamentarii vor putea să numeasca şeful Comisiei Europene, aproape la fel cum este ales premierul într-o republică parlamentară. În trecut, membrii statelor alegeau persoana pentru această poziţie prin negociere. Deşi Tratatul de la Lisabona aminteşte că “sefii statelor europene trebuie să ţină cont rezultatele”, şefii guvernelor vor insista să menţină acest privilegiu şi sa nu îl paseze Parlamentului European.

UPDATE 04.42 Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a cerut, duminică, forţelor europene să se reunească în faţa ascensiunii partidelor extremiste şi eurofobe din cadrul alegerilor legislative europene. Înaltul oficial a declarat că este extrem de important ca formaţiunile politice reprezentate în Comisie, mai exact conservatorii, socialiştii şi liberalii, să creeze cât mai curând o majoritate solidă.

UPDATE 03.32 În Marea Britanie, pentru prima dată un partid rebel are şansa reală să câştige în faţa conservatorilor şi laburiştilor. După aflarea rezultatelor în opt din cele 12 regiuni electorale, partidul UKIP ar urma să aibă scorul istoric de 29%, obţinând astfel 18 mandate, mai mult decât conservatorii (13) şi laburiştii (13), relatează AFP.

UPDATE 02.02 Formaţiunea politică Fidesz a liderului ungar Viktor Orban a reuşit să câştige 51,5% dintre voturi, în scrutinul europarlamentar de duminică, devansând partidul ultranaţionalist Jobbik, care a înregistrat un scor de 14,7%.

UPDATE 01.03 În Slovacia, Partidul Social-Democrat a obţinut cel mai mare scor (24%), reuşind astfel să primească patru mandate în Parlamentul European, potrivit celor mai recente exit-poll-uri. În Italia, partidul de centru-stânga a premierului Matteo Renzi, Partidul Democrat, s-a clasat pe locul întâi, cu 29,5%, conform unui sondaj al Institutului Piepoli-Censis, citat de Mediafax. Pe de altă parte, în Portugalia, coaliţia de centru-dreapta aflată la putere a pierdut în faţa opoziţiei socialiste, în alegerile europene. Astfel, Partidul Socialist a obţinut 31,6% dintre voturi, potrivit celor rezultatelor parţiale oferite de Ministerul de Interne.

UPDATE 00.08 Partidul Popular European (PPE) ar urma să câştige alegerile europene de duminică, potrivit unei estimări a PE. Astfel, conservatorii conduc cu 28,10%, ceea ce ar însemna că vor primi 211 de mandate, urmaţi de socialişti (193), liberali (74 de mandate), verzii (58 de mandate), extremă stângă (47 de mandate), independenţi (40 de mandate), conservatori şi reformişti (39 de mandate), Europa Democraţiei şi Libertăţi (33 mandate). Alte 56 de mandate sunt alocate altor partide mai mici.

UPDATE 23.45 În Danemarca, Partidul Popular Danez, o formaţiune care promovează politici anti-imigraţie, a câştigat cele mai multe voturi în scutinul europarlamentar (24,9%), potrivit unor exit-poll-uri realizate de televiziunea TV2. Pe locul secund s-a clasat Partidul Social-Democrat, cu un scor de 20,5%, potrivit aceluiaşi sondaj. UPDATE 23.31 Politicianul creştin-democrat luxemburghez Jean-Claude Juncker, candidatul Partidul Popular European (PPE), şi-a revendicat victoria în cadrul alegerilor europene, într-un mesaj postat pe reţeaua Twitter. „Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene”, a scris Jean-Claude Juncker pe contul său de Twitter.

UPDATE 23.25 Rata participării în cadrul alegerilor europene a fost de 43,11%, la nivelul întregii Uniuni Europene, un procent relativ asemănător cu cel din 2009, atunci când s-a înregistrat cel mai slab nivel de prezenta, de 43%, relatează AFP, potrivit estimărilor făcute de Parlamentul European (PE).

UPDATE 23.18 Preşedinta partidului de extremă dreapta Frontul Naţional, Marine Le Pen, i-a solicitat, duminică, preşedintelui francez François Hollande, să organizeze „noi alegeri” la nivel naţional. Potrivit sondajelor de tip exit-poll, formaţiunea politică a lui Marine Le Pen s-a clasat pe locul întâi în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu un procent de 25%, relatează AFP.

UPDATE 22.37 Partidul eurosceptic german Alternative fuer Deutschland (AfD) a reuşit în premieră să facă parte din parlamentul europarlamentar, după ce a câştigat şase din cele 96 de locuri ale Germaniei. Partidul cancelarului german, Uniunea Creştin-Democrată, a obţinut duminică cele mai bune rezultate. Pe de altă parte, social-democraţii din Germania s-au situat pe locul doi în cadrul alegerilor europarlamentare.

UPDATE 21.26 De la ora 22.00, puteţi urmări în fereastra de mai jos estimările oficiale ale Comisiei Europene pentru prezenţa la vot în cele 28 de ţări membre. Transmisia live continuă de la ora 23.00, când Comisia Europeană va prezenta primele proiecţii privind viitoarea componenţă a Parlamentului European, calculând numărul mandatelor pe baza procentelor obţinute de fiecare formaţiune.

UPDATE 21.16 Formaţiunea ultranaţionalistă şi xenofobă Frontul Naţional se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu 25%, conform sondajelor de tip exit-poll difuzate de ziarul Le Monde. Cu 24 de mandate, Frontul Naţional va fi al patrulea partid naţional ca mărime din Parlamentul European. Conform sondajelor efectuate de institutele Ipsos/Steria, pe locul al doilea se situează partidul de centru-dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de opoziţie), cu 20,3 la sută. Alianţa Partidul Socialist – Partidul Radical de Stânga (PS-PRS) este creditată cu 14,7 la sută; Uniunea Democraţilor şi Independenţilor (UDI) şi Mişcarea Democrată (Modem) au obţinut, împreună, 10 la sută.

UPDATE 20.33 În Slovacia s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al prezenţei la vot de la intrarea acesteia în UE. Prezenţa la vot nu ar fi depăşit 13%, potrivit euobserver.com.

UPDATE 19.33 Partidul de extremă-stânga Syriza are un uşor avans faţă de formaţiunea Noua Democraţie (ND, dreapta), a premierului Antonis Samaras, conform sondajelor de tip exit-poll efectuate în cadrul scrutinului europarlamentar din Grecia. Syriza, condusă de Alexis Tsipras, a obţinut între 26% şi 30% din voturi, iar ND, între 23% şi 27%, conform sondajelor de opinie.

18.32 Partidul de centru-dreapta OVP (creştin-democrat) se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Austria, cu 27,9 la sută, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează AFP. Social-democraţii (SPÖ) au obţinut 23,9%, conform estimărilor realizate de agenţia de ştiri APA. Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta) este pe locul al treilea, cu 19,9% din voturi, faţă de 12,7% în 2009. Verzii au obţinut 14,2% la europarlamentare, cu 4% mai mult decât în 2009.

18:00 Conform Euractiv.com, lucrurile în Bulgaria stau în felul următor: GERB (Partidul Cetăţenilor pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), partidul fostului premier Boiko Borissov: 28,3% BSP (Partidul Socialist al Bulgariei), susţinut de preşedintele Sergei Stanishev: 22,4% DPS (Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi): 16,2% BBT (Bulgaria Necenzurată): 6,5% RB (Blocul Reformist): 6,5%

16:30 Şi în Germania se aşteaptă ca participarea la vot să rămână scăzută. Conform unui sondaj realizat de ZDF, binomul CDU/CSU va obţine în jur de 37,5%, SPD va avea 26,5%, Verzii se vor clasa pe locul 3 cu 10% în timp ce euroscepticii de la AfD vor obţine 7%. Stângiştii vor obţine şi ei 7,5% iar democraţii doar 3,5%.

16:20 Italienii s-au pregătit de alegerile europarlamentare. Mişcarea de Cinci Stele condusă de Beppe Grillo a câştigat, până acum, bătălia din stradă, umplând Piaţa San Giovanni din Roma la ultima demonstraţie dinainte de alegeri. Numărul susţinătorilor i-a lăsat cu gura căscată pe liderii celorlalte partide din Italia. „De data asta nu numai că vom câştiga, dar îi şi vom călca în picioare!” […]”

Mediafax

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Rezultate exit poll-uri în Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Austria, Grecia, Polonia, Catalonia

Se arata, printre altele, ca:

Alegătorii din 21 de state europene au fost chemaţi duminică la urne pentru desemnarea a 600 de eurodeputaţi din totalul de 751.

UPDATE 6:58 – Separatiştii din Catalonia s-au clasat pe primul loc la alegerile europene

Separatiştii catalani de stânga din cadrul ERC s-au clasat pe primul lor, duminică, la alegerile prezidenţiale în regiunea lor, devansând coaliţia naţionalistă CiU a preşedintelui Cataloniei, Artur Mas, relatează AFP.

ERC, a doua forţă din cadrul Parlamentului catalan după CiU, a obţinut 23,67 la sută din voturi, potrivit rezultatelor oficiale publicate duminică seara, devansând coaliţia naţionalistă a lui Artur Mas. Această victorie a separatiştilor are loc cu cinci luni înainte de referendumul de autodeterminare pe care preşedintele regiunii vrea să îl organizeze la 9 noiembrie în pofida opoziţiei Guvernului central.

În plus, ecologiştii comunişti din cadrul ICV, favorabili referendumului, s-au clasat pe locul al patrulea cu 10,3 la sută, ceea ce ridică la 55,83 scorul în favoarea consultării.

„Toate forţele care vor să se ajungă (la referendumul prevăzut pentru) 9 noiembrie au avut rezultate excelent”, a declarat liderul ERC, Josep Maria Terricabras.

Participarea la scrutin în Catalonia a crescut cu 10 puncte în raport cu alegerile din 2009, trecând de la 36,9 la sută la 47,6 la sută, un scor superior mediei spaniole şi europene.

Nu va fi „niciun pas în spate” în procesul de autodeterminare, a afirmat preşedintele catalan Artus Mas.

„Acest lucru, după cum înţelegeţi, consolidează procesul politic în favoarea dreptului de a decide şi al consultării şi consolidează faptul că vrem să votăm la 9 noiembrie”, a adăugat el.

ERC câştigă două locuri în Parlamentul European, în timp ce coaliţia naţionalistă catalană (CiU) şi bascii (PNV) obţin trei.

UPDATE 02:10 – Marea Britanie: UKIP va castiga alegerile europene, anunta Farage

Partidul eurofob UKIP va câştiga alegerile europene în Marea Britanie în faţa partidelor tradiţionale, a dat asigurări duminică seara liderul formaţiunii, Nigel Farage, catalogând această victorie istorică drept un „cutremur”.

UPDATE 01:25 – Fidesz a câştigat alegerile europarlamentare în Ungaria

Partidul conservator Fidesz al liderului ungar Viktor Orban a câştigat alegerile legislative din Ungaria, duminică, în timp ce partidul de extrmă dreapta Jobbik a înregistrat un regres de şase puncte în raport cu alegerile legislative din aprilie, relatează AFP.

UPDATE 00:50 – Italia: Partidul lui Renzi se clasează primul, în faţa mişcării lui Grillo – exit-poll

Partidul Democrat, formaţiunea de centru-stânga a premierului italian Matteo Renzi, se clasează primul după alegerile europene, devansând Mişcarea Cinci Stele (M5S) a euroscepticului antisistem Beppe Grillo, potrivit primelor sondaje citate de presă duminică seara, relatează AFP.

Potrivit Institutului Piepoli-Censis, PD şi-ar adjudeca între 29,5% şi 32,5% din sufragii, M5S s-ar situa la 28%, iar Forza Italia, partidul de centru-dreapta al lui Silvio Berlusconi s-ar clasa al treilea, cu 18-20% din voturile exprimate.

Alt sondaj, efectuat de Institutul EMG preconizează un avans şi mai important pentru PD, cu 33%, faţă de 26,5% pentru M5S şi 18% pentru Forza Italia.

UPDATE 0:42 – Guvernul din Portugalia, sancţionat în alegerile europene pentru politica de austeritate

Coaliţia de centru-dreapta aflată la putere în Portugalia a fost învinsă categoric duminică de opoziţia socialistă, în alegerile europene, un lucru care traduce o respingere puternică a politicii sale de austeritate, potrivit rezultatelor aproape definitive, relatează AFP.

PS se clasează primul, obţinând 31,6% din sufragii (faţă de 26,58% în 2009), potrivit rezultatelor parţiale înregistrate în 95% din circumscripţii, comunicate de către Ministerul de Interne.

Coaliţia guvernamentală, formată din Partidul Social-Democrat (PSD) (centru-dreapta) şi CDS (conservator), a obţinut 28,54% din voturile exprimate, mai puţin cu 11,5 puncte procentuale faţă de scorul în alegerile europene din 2009. Cele două formaţiuni, care au candidat atunci separat, au obţinut împreună 40,08% din voturile exprimate.

Cu un an şi ceva înainte de alegerile legislative, prevăzute în toamna lui 2015, acest rezultat constituie o înfrângere gravă pentru premierul portughez Pedro Passos Coelho, sancţionat pentru cei trei ani marcaţi printr-o serie de planuri de austeritate impuse populaţiei.

UPDATE 23:40 – Eurofobii polonezi vor intra în Parlamentul European

Un mic partid eurofob polonez, Congresul Noii Drepte (KNP), este pe punctul de a intra în Parlamentul European (PE) cu patru deputaţi, obţinând 7,2% din voturi în alegerile de duminică, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne şi publicat duminică seara, relatează AFP.

Condusă de Janusz Korwin-Mikke, în vârstă de 72 de ani, un matematician excentric şi fost disident anticomunist ultraliberal, această mişcare susţine că vrea să intre în PE pentru „distruge Uniunea Europeană din interior”.

Platforma Civică (PO), partidul de centru-dreapta de la putere al premierului Donald Tusk, a obţinut victoria în alegeri cu 32,8% din voturi şi 19 deputaţi, în faţa Partidului Dreptăţii şi Justiţiei (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski, care a obţinut 31,8% din voturi (19 deputaţi), potrivit acestui sondaj realizat de institutul Ipsos.

Partidul Social-Democrat (SLD) s-a clasat pe locul al treilea (9,6% din voturi, cinci deputaţi), în faţa KNP şi aliatului PO, Partidul Ţărănesc (7,0% şi patru deputaţi).

Rata participării la vot este de 22,7%, potrivit institutului Ipsos.

Polonia trimite 51 de aleşi în Parlamentul European.

UPDATE 23:35 – Partidul Popular Danez, antiimigraţie, pe primul loc după alegeri – exit-poll

Partidul Popular Danez, o formaţiune antiimigraţie, se clasează pe primul loc în Danemarca, cu 23% din voturile exprimate, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne, difuzat duminică seara de către televiziunea publică DR, relatează AFP.

Acest sondaj acordă formaţiunii trei din cele 13 mandate de care va dispune Danemarca în Parlamentul European (PE), în faţa socialiştilor (la putere), care ar obţine 20,2% din sufragii.

UPDATE 21:20 – Ultranaţionaliştii, pe primul loc în europarlamentarele din Franţa – exit-poll

Formaţiunea ultranaţionalistă şi xenofobă Frontul Naţional se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu 25%, conform sondajelor de tip exit-poll difuzate de Le Monde.

Conform sondajelor efectuate de institutele Ipsos/Steria, pe locul al doilea se situează partidul de centru-dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de opoziţie), cu 20,3 la sută.

Alianţa Partidul Socialist – Partidul Radical de Stânga (PS-PRS) este creditată cu 14,7 la sută; Uniunea Democraţilor şi Independenţilor (UDI) şi Mişcarea Democrată (Modem) au obţinut, împreună, 10 la sută.

UPDATE 19-25 – Conservatorii CDU/CSU au câştigat europarlamentarele în Germania – exit-poll

Conservatorii din CDU/CSU, conduşi de cancelarul Angela Merkel, sunt pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Germania, arată sondaje de tip exit-poll.

Alianţa CDU/CSU este creditată cu 36% din voturi (faţă de 37,9% în 2009), iar social-democraţii (SPD), cu 27,5%, faţă de 20,8% în 2009.

Noul partid antieuro AFD, înfiinţat în 2013, a obţinut 6,5%.

UPDATE 19:20 – Stânga radicală se clasează pe primul loc în europarlamentarele din Grecia – exit-poll

Partidul de extremă-stânga Syriza are un uşor avans faţă de formaţiunea Noua Democraţie (ND, dreapta), a premierului Antonis Samaras, conform sondajelor de tip exit-poll efectuate în cadrul scrutinului europarlamentar din Grecia.

Syriza, condusă de Alexis Tsipras, a obţinut între 26% şi 30% din voturi, iar ND, între 23% şi 27%, conform sondajelor de opinie.

UPDATE 18:20 – Creştin-democraţii au câştigat euroalegerile în Austria – exit-poll

Partidul de centru-dreapta OVP (creştin-democrat) se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Austria, cu 27,9 la sută, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează AFP.

Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta) este pe locul al treilea, cu 19,9% din voturi, faţă de 12,7% în 2009.

Social-democraţii (SPÖ) au obţinut 23,9%, conform estimărilor realizate de agenţia de ştiri APA.

Verzii au obţinut 14,2% la europarlamentare, cu 4% mai mult decât în 2009. […]”

Huffington Post: Nouă partide de extremă-dreapta vor avea reprezentanţi în Parlamentul European

Nouă partide de extremă-dreapta au obţinut locuri în Parlamentul European în urma scrutinului din 25 mai, comentează ediţia britanică a Huffington Post, prezentând lista formaţiunilor eurosceptice care au obţinut mandate de eurodeputaţi.

Primul loc pe lista alcătuită de Huffington Post este ocupat de partidul Frontul Naţional, din Franţa, condus de Marine Le Pen. „Fondatorul partidului, Jean Marie Le Pen, sugera luna trecută că ‘Domnul Ebola’ ar putea rezolva problema imigraţiei în Europa în trei luni…”, aminteşte Huffington Post.

Formaţiunea neonazistă germană Partidul Naţional German (NPD) este catalogată drept rasistă şi antisemită, insistând pentru o Europă „a oamenilor albi”, notează publicaţia.

În Grecia, partidul Zori Aurii are o doctrină ultranaţionalistă, iar unii membri ai săi sunt în închisoare pentru apartenenţă la grupuri infracţionale. Formaţiunea elenă, care va avea pentru prima dată membri în PE, insistă că nu este nici criminală, nici neonazistă.

Partidul „Finns” s-a remarcat printr-o campanie electorală antieuropeană, xenofobă, populistă, iar liderul formaţiunii a fost amendat pentru comentarii antimusulmane.

Partidul Poporului Danez a obţinut 27%, după ce preşedintele fondator, Pia Kjærsgaard, a afirmat că Danemarca nu este o ţară în care imigraţia să fie normală sau bine-venită.

Partidul Libertăţii din Olanda, condus de populistul Geert Wilders, va avea doar patru mandate în Parlamentul UE. Wilders declara, la un moment dat: „Eu nu urăsc musulmanii, urăsc islamul”.

Mişcarea naţionalistă ungară Jobbik, cu accente neonaziste, va avea trei reprezentanţi în PE. Unii membri Jobbik au cerut înscrierea etnicilor evrei din Ungaria în registre speciale.

În Austria, Partidul Libertăţii (ultranaţionalist) s-a remarcat printr-o campanie antimusulmană. Liderul fomaţiunii populiste, Heinz-Christian Strache, nu se consideră rasist, argumentând că îi plac mâncărurile orientale.

Liga Nordului a obţinut 6% din voturi în Italia. „Africa nu a produs prea multe genii, după cum poate vedea toată lumea dintr-o Enciclopedie Mickey Mouse”, a spus unul dintre eurodeputaţii partidului populist şi xenofob.”

ALEGERI EUROPARLAMENTARE ÎN FRANŢA – BIOGRAFIE: Marine Le Pen, imaginea unei extreme drepte cuceritoare

Se arata, printre altele, ca:

„[…]

Spre deosebire de tatăl ei, al cărui program economic era redus şi neglijat în favoarea diatribelor vizând imigranţii, Marine Le Pen „aderă” la îngrijorările francezilor „declasaţi”, aceşti „uitaţi” ai politicii care văd şomajul depăşind 10% şi puterea de cumpărare scăzându-le.

Prin ieşirea din zona euro şi protecţionism, preşedinta FN încearcă să pară mai credibilă în domeniul economic.

Repetiţia generală în vederea alegerilor europene – alegerile municipale din martie – i-a permis, prin obţinerea victoriei în zece oraşe, să-şi reafirme voinţa de a-şi „normaliza” partidul, prezentându-l ca fiind capabil să „gestioneze” fără „ideologie”.

Marine Le Pen nu ezită, totodată, să-i citeze pe Jaurès sau pe generalul de Gaulle.

Voind să organizeze „invazia fluxurilor migratorii”, ea preferă de-acum ca mai degrabă să atace „mondializarea” decât „străinii”. Francezii „vor să fie protejaţi faţă de mondializarea sălbatică”, a declarat ea duminică.”

ALEGERI EUROPARLAMENTARE ÎN MAREA BRITANIE- BIOGRAFIE: Nigel Farage vrea să-i scoată pe britanici din UE

Nigel Farage, liderul partidului populist şi eurofob UKIP, şi-a ţinut promisiunea de a produce un „cutremur politic”, reiterată în mai multe rânduri cu halba în mână, iar după victoria istorică în alegerile europene promite să termine cu imigraţia şi să scoată Regatul Unit din UE.

Fostul comerciant, în vârstă de 50 de ani, care a înfrânt cele trei partide ale „establishmentului” şi care se vede la conducerea unei „armate populare” afişează o obsesie „de bun simţ”. Pretinde că vrea să dea de pământ cu dragonul de la Bruxelles.

Intervievat de AFP în cursul campaniei, a oferit o diatribă „rodată” în pub-uri, un mediu care contribuie la imaginea sa de antielitist.

„Îmi place Europa. Este un spaţiu superb. Sunt căsătorit cu o germană. Am muncit pentru societăţi europene. Îmi place cultura europeană. Dar urăsc steagul. Urăsc imnul. Urăsc instituţiile”, a spus el.

Are vocea răguşită şi râde un pic ostentativ.

În opinia sa, Uniunea Europeană politică „este poarta larg deschisă pentru aproape o jumătate de miliard de indivizi” pregătiţi să dea năvală – cu bulgarii şi românii în frunte – pe piaţa britanică a muncii.

Peste 30% dintre britanici şi majoritatea presei consideră acest mesaj rasist.

Iar premierul conservator David Cameron a catalogat la un moment dat UK Independence Party (Partidul pentru independenţa Regatului unit) drept „o adunătură de lunatici”.

Nigel Farage îi replică astăzi: „suntem de luat în serios”.

Dovada? „NF” exclude sistematic din formaţiunea sa autorii unor mesaje rasiste, islamofobe sau inepte postate pe Twitter. A fost cazul unui consilier, în opinia căruia inundaţiile erau o „pedeapsă divină” după legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

În plus, i-a obligat pe candidaţii la deputăţia europeană să certifice faptul că „nu au scheleţi în dulap”.

Prezentându-se drept campionul „dreptei liberale”, el respinge eticheta de extremă dreapta şi avansurile Frontului Naţional (FN) al lui Marine le Pen.

– Vulpoiul în coteţ

Cei mai mulţi dintre analişti se îndoiesc de faptul că „bula de protest” a explodat atât de curând. Creditat cu 16,5% în europenele din 2009, UKIP a obţinut un modest 3% în legislativele din 2010. Odată cu apropierea alegerilor parlamentare din 2015, atrage atât electorat conservator, cât şi laburist.

„Vulpoiul UKIP este în coteţul de la Westminster” (sediul Parlamentului britanic), se laudă Farage, care speră ca formaţiunea sa să trimită, în sfârşit, deputaţi în Camera Comunelor.

În plus, el vrea să contribuie la victoria taberei „nu” în referendumul asupra menţinerii Marii Britanii în UE, promis în 2017 de către Cameron, sub presiunea euroscepticilor.

Dar pentru a pătrunde în peisajul dominat de un secol de conservatori, laburişti, iar mai recent de liberal-democraţi, UKIP este necesar să se doteze cu un program.

Farage a rupt manifestul din 2010, ca pe o „antologie de prostii”, care conţinea, de exemplu, proiectul de a obliga şoferii de taxi să poarte uniformă.

Iar până atunci îşi va intensifica eforturile în Parlamentul „aseptic” de la Strasbourg, unde i-a spus odinioară preşedintelui UE Herman Van Rompuy „fără să vreau să fiu nepoliticos, cine sunteţi? Aveţi charisma unei cârpe umede”.

– A patra viaţă

Lui Farage, născut pe 3 aprilie 1964, în Kent (sud), îi place să se prezinte drept „un om de lume”.

Pe când era mic, nu a fost interesat niciodată de jucării, afirmă mama sa.

Iar după ce părăseşte domiciliul lui Guy Oscar Justus, tatăl său alcoolic, frecventează o şcoală privată selectă în Greater London, la Dulwich.

La vârsta de 18 ani preferă City universităţii. După o scurtă incursiune la conservatori, va contribui la fondarea UKIP în 1993.

La vârsta de 35 de ani devine membru al Parlamentului European (PE).

Bărbatul care poartă costum dungat de bancher sau redignotă cu guler de catifea şi care este tatăl a patru copii este orice, dar nu adeptul corectitudinii politice

Îi place mâncarea bună, fumează ca un turc, îşi afişează pasiunea pentru crichet, rugby, pescuitul pe mare şi vinul bun.

Are cincizeci de ani şi îşi savurează a patra viaţă.

Nigel Farage a supravieţuit unui teribil accident de maşină, unui cancer la testicule şi prăbuşirii avionului său cu două locuri, care s-a încurcat în bannerul electoral pe care-l tracta, în 2010.”

Atacul comis la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, considerat „act terorist”

Justiţia belgiană a catalogat drept „act terorist” atacul comis sâmbătă la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, soldat cu moartea a patru persoane, inclusiv a doi cetăţeni israelieni.

„Judecătorul a stabilit că este vorba de asasinate comise în scop terorist”, a anunţat Wenke Roggen, purtătorul de cuvânt al Parchetului federal belgian.

„Identităţile victimelor sunt un element care trebuie luat în considerare. Nu este exclusă nicio posibilitate”, adaugă oficialul belgian.

Un individ neidentificat a deschis focul, sâmbătă după-amiază, în faţa Muzeului Evreiesc din Bruxelles, omorând patru persoane.

Israelul a denunţat un atac cu caracter antisemit.”

Jose Manuel Barroso: Ascensiunea partidelor eurosceptice este „extrem de îngrijorătoare”

Ascensiunea partidelor eurosceptice în scrutinul europarlamentar este un fenomen „extrem de îngrijorător”, legat de scăderea încrederii cetăţenilor în elitele aflate la putere, afirmă preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

„Suntem extrem de îngrijoraţi de această tendinţă”, a declarat Barroso.

„Încrederea cetăţenilor europeni în elite s-a diminuat în mod dramatic, apărând preocupări profunde şi temeri privind viitorul”, a subliniat preşedintele CE.

„Europa este pe cale să depăşească cea mai mare criză financiară, economică şi socială de la începutul integrării europene şi până acum. Este vorba de cel mai mare test de rezistenţă cu care s-au confruntat până acum instituţiile europene”, apreciază Barroso.

„Dar factorii care au favorizat ascensiunea euroscepticilor merg dincolo de criză”, a adăugat Barroso, evocând şomajul, resentimentele faţă de străini şi problemele asociate imigraţiei.

„Este un teren fertil pentru ascensiunea populismului şi naţionalismului”, a insistat preşedintele Executivului comunitar.”

Asta se intampla cand Uniunea Europeana se indeparteaza de la valorile pe care s-a constituit. Spre exemplu, multiculturalismul, care e o valoare liberala si care nu poate fi asociat decat libertatii, mai ales liberei circulatii a persoanelor, valoare de baza a UE! Vorbeam de socialisti, dar sa ne uitam putin si la PPE. Care a impus o austeritate foarte mare in Europa, statuata prin Tratatul de Guvernanta Fiscala, dar nu pentru toti, lucru ce a condus la somaj puternic in unele tari ale UE. Sa ne gandim si la cate firme au dat faliment in Romania si vom vedea ca vremurile sunt potrivnice liberalismului si avantului economic. In Germania CDU si D-na. Cancelar au castigat in dauna socialistilor, de unde rezulta ca au atras voturi si de la stanga esicherului politic, lucru ce nu ar trebui sa ne mire daca ne gandim ca doctrina crestin-democrata are in comun cate ceva cu toate doctrinele politice, inclusiv cu socialismul:

  • In common with conservatism, traditional moral values (on marriage, abortion, etc.), opposition to secularization, a view of the evolutionary (as opposed to revolutionary) development of society, an emphasis on law and order, and a rejection of communism.
  • In contrast to conservatism, open to change (for example, in the structure of society) and not necessarily supportive of the social status quo.
  • In common with liberalism, an emphasis on human rights and individual initiative.
  • In contrast to liberalism, a rejection of secularism, and an emphasis on the fact that the individual is part of a community and has duties towards it.
  • In common with socialism, an emphasis on the community, social justice and solidarity, support for a welfare state and support for regulation of market forces.
  • In contrast to socialism, most European Christian Democrats support a market economy and do not adhere to the concept of class struggle. This has not always carried over to some Latin American Christian Democratic Parties, which have been influenced by liberation theology.” (cf. Wikipedia)

Si eu stau si ma intreb ce nu are in comun cu socialismul daca sustine welfare state dar si economia de piata!! Iar in legatura cu „traditia morala” si „lege si ordine”, mie imi lasa gustul unui iezuitism mascat mai mult sau mai putin bine. De aceea nu ma mira reactia lui Nigel Farage:

Bărbatul care poartă costum dungat de bancher sau redignotă cu guler de catifea şi care este tatăl a patru copii este orice, dar nu adeptul corectitudinii politice.

Îi place mâncarea bună, fumează ca un turc, îşi afişează pasiunea pentru crichet, rugby, pescuitul pe mare şi vinul bun.”

Insa mi se pare important fenomenul eurosceptic si extremist, nu atat rezultatul alegerilor deoarece grupurile moderate domina Parlamenul European. Intrucat se vede ca fenomenul de care pomeneam a inceput sa prinda serios teren si impotriva lui trebuie luptat eficace. In caz contrar el poate sa prinda, cu timpul, o amplitudine mai mare. Chestiunea de baza este ce opui unui astfel de fenomen. Ingrijorator este ca in afara de bune intentii nu se prea vede nimic. Iar daca se continua ca si pana acum fenomenul de care vorbeam se va dezvolta in continuare.

De pilda, sa luam combaterea somajului. Aceasta singura nu va putea stopa euroscepticimul si manifestarile de extrema dreapta. Asa cum se prezinta Europa la ora actuala este imposibil de stavilit emigratia. Pe de alta parte ar fi contrar principiului de baza: libera circulatie a persoanelor. Emigratia din Estul Europei catre Vest e determinata de diferenta de potential economic, iar intr-o Europa Unita este inevitabil sa se produca. Sa luam, spre exemplu, Romania, unde peste 70 de firme dau zilnic faliment (corectati-ma, va rog, daca gresesc) – in asemenea conditii e clar ca emigratia e o solutie pentru o parte din populatie. Pana cand Estul va fi adus la acelasi nivel economic cu Vestul, emigratia se va manifesta in continuare. Pe de alta parte, ar trebui sa existe si politici, si eforturi economice, investitii ca Estul sa ajunga la acelasi nivel cu Vestul, iar lucrul asta e clar ca nu se va putea petrece prea repede. Pe de alta parte, de ce, de pilda in Franta, nu se combate somajul? E un guvern socialist, un Presedinte socialist, de ce nu se ocupa? Nu-l lasa imigrantii?! Pentru ca, dupa parerea mea, nici nu se poate combate somajul sau relansa cresterea cu actualele politici economice duse in UE. Daca vor fi mai putini imigranti in Franta sau Marea Britanie asta nu inseamna ca cetateanul francez sau britanic o va duce mai bine sau ca avea avea, in mod necesar, de lucru. Cu atat mai mult cu cat imigrantii nu au ajuns intamplator in Occident: si Occidentul a avut nevoie de o forta de munca suplimentara pentru a sustine cresterea economica- lucru recunoscut chiar de Angela Merkel.

Nu este vorba de erodarea increderii in elite, cum spune Barroso. Neincrederea vizeaza, cred eu, politicile duse in Europa. Pe un britanic nu cred ca il deranjeaza atat de mult un roman sau un bulgar. Ceea ce il deranjeaza este ca el nu traieste mai bine, dimpotriva! Parerea mea este ca a trebuit sa se gaseasca „tapul ispasitor” pentru politicile gresite care s-au dus in Europa si pentru criza prelungita indmisibil. Or, cel mai la indemana a fost imigrantul. Pentru ca e foarte usor ca in felul acesta sa obtii un capital politic insemnat, lucru ce s-a si concretizat. Emigratia si imigrantii sunt, in acest caz, un pretext: cauzele profunde ale nemultumirilor sunt altele. Mai degraba emigratia ar trebui sa fie o problema pentru tarile din care pleaca acesti oameni.

Daca emigratia ar fi fost o problema, tarile din Est nici nu ar fi fost primite in Uniunea Europeana. Spre exemplu Romania, unde de la Revolutie incoace s-au distrus atat de multe intreprinderi si unitati agricole. Emigratia masiva era un fenomen foarte previzibil. Si, in general vorbind, emigratia din Estul Europei catre Vest era un fenomen foarte previzibil. Daca aceasta crestere masiva a ofertei de munca in Occident nu era dorita de cei de acolo atunci de ce s-a mai extins Uniunea Europeana? Pentru ca nu se explica de ce aici a trebuit sa se distruga intreprinderi – care altminteri ar fi putut functiona investindu-se in ele – ca oamenii ne mai avand de lucru sa plece sa lucreze in Occident, iar Romania sa devina o piata de desfacere pentru produsele straine. Altceva ar trebui sa se intrebe cetatenii din Occident: de ce datoriile tarilor lor au crescut atat de mult incat s-a ajuns la aceasta criza a datoriilor suverane, nerezolvata pana in prezent, in conditiile in care Vestul a stimulat emigratia din Est. Franta si Regatul Unit au o datorie publica de peste 90% din PIB (v. aici), iar somajul e mai mare in Franta.  Ar mai trebui sa se intrebe de ce se urmareste un euro foarte puternic si o inflatie scazuta cand specialistii FMI arata ca:

„You can have too much of a good thing, including low inflation. Very low inflation may benefit important segments of the population, notably net savers. But in the current context of widespread indebtedness problems, it is working to the detriment of recovery in the euro area, especially in the more fragile countries, where it is thwarting efforts to reduce debt, regain competitiveness and tackle unemployment. The ECB must be sure that policies are equal to the tasks of reversing the downward drift in inflation and forestalling the risk of a slide into deflation. It should thus consider further cuts in the policy rate and, more importantly, look for ways to substantially increase its balance sheet, be it through targeted LTROs or quantitative easing (public and private asset purchases).” –Euro Area — “Deflation” Versus “Lowflation” by Reza Moghadam, Ranjit Teja, and Pelin Berkmen

Si, in general vorbind, ar trebui sa se intrebe asupra politicilor contrare insanatosirii economice a Zonei Euro, care se duc in Europa!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 27, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

Alegerile europarlamentare. Parerea mea

Privind Parlamentul European  (v. si aici) descoperim unele lucruri, cred eu, interesante. Spre exemplu, din 1999, pe locul 1, a iesit PPE. In 2004 si 2009 situatia s-a repetat aproape identic: locul 1 – PPE, locul 2 – PES, locul 3 – ALDE, procentajul obtinut fiind foarte apropiat in toti acesti ani (1999, 2004 si 2009): intre populari si social-democrati e o diferenta de vreo 10 procente in favoarea primilor, iar liberalii au un procent de vreo 3 ori mai mic decat popularii. Vom vedea, desigur, ce va fi acum, in 2014. Interesant mi se pare ca aceasta formula politica nu a putut impiedica declansarea crizei datoriilor suverane si, implicit, a crizei economice in Europa si nici nu se poate spune ca aceasta criza s-a terminat acum, cand Europa este condusa de ceva vreme intr-un mod mai ferm, ca sa zic asa, de catre populari. De aceea eu cred ca ar trebui sa se mai schimbe cate ceva. Popularii (crestin-democratii) nu au reusit, iata sa rezolve problema spinoasa a crizei, iar masurile dure de austeritate propuse de ei nu au insemnat o solutie la aceasta problema. Criza inca afecteaza multe tari, somajul este ridicat in multe state din Europa. Pe de alta parte, o consecinta in plan politic si social a crizei economice o reprezinta euroscepticismul, care pare a se amplifica si care pune in pericol Uniunea Europeana. De aceea nu trebuie sa fim eurosceptici, dar nici nu trebuie sa lasam lucrurile ca si pana acum, mergand in continuare pe acelasi calapod. Pentru ca cel mai mare dusman al  euroscepticilor il reprezinta Libertatea si Drepturile Fundamentale. Or, in aceasta privinta s-a realizat, dupa parerea mea, destul de putin in UE, inclusiv in privinta liberei circulatii a persoanelor – principiu de temelie al UE – si legat de acest aspect un lucru care ne intereseaza: integrarea Romaniei in Spatiul Schengen. De aceea n-ar strica, cred eu, ca Europa sa capete un caracter ceva mai liberal. In situatia actuala cred cel mai bine ar fi ca ALDE sa-si mareasca influenta, cetateanul sa vada ca vine si ceva nou. Euroscepticismului trebuie sa i se opuna mai mult liberalism.

mai 25, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 18 comentarii

Marea Britanie si Uniunea Europeana

Iata un foarte interesant articol din The New York Times ce pune o intrebare dificila:

Will Britain Ever Leave the European Union?

By

Iata ce se arata spre sfarsit:

„But could Britain actually leave the Union?

Renegotiating membership would be tough. Though some concessions could be secured, France and Germany would never allow Britain to stay in the single market but opt out of social, agricultural and regional policies — the euro-skeptic dream.

A referendum on the outcome of a renegotiation would therefore be unpredictable and could precipitate an accidental exit from the Union.

Meanwhile, there is a danger that Britain’s increasingly aloof stance within the Union could marginalize it and reduce its influence. Under that scenario, a British exit could become a slow self-fulfilling prophecy.

But any referendum will probably come after the next British elections, which may not be until 2015, by which time the Union, because of changes forced by the euro zone crisis, could be markedly different anyway.

So Britain’s European destiny remains as ambivalent as ever. The answer to its probable referendum will most likely depend on the precise question Britons are asked — and when they finally confront it.”

Bineinteles, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Este de luat in seama ce spune premierul Conservator, Dl. David Cameron:

“I don’t think Britain is happy with its current relationship with the E.U.,” Mr. Cameron said.

Ar fi interesant de stiut cum vad aceste lucruri europarlamentarii nostri: D-na Corina Cretu si Dl. Cristian Preda. Ii rog sa-si exprime punctul de vedere.

Mi se pare ca Dl. Cameron se face purtatorul unui mesaj eurosceptic. N-am auzit, de pilda, sa aiba o astfel de pozitie premierul italian sau cel spaniol… Oare de ce din partea premierului britanic? (Iata, un nou de ce !). Ciudat este (nu-i asa?) ca noi dorim sa facem parte din UE, din Zona Euro, etc, iar altii nu stiu cum sa iasa…  Sau poate ca si altii nu spun, dar gandesc precum Dl. Cameron…

„“At the start of the century, the question was whether Britain was going to join the euro,” said Mark Leonard, executive director of the European Council on Foreign Relations. “Now it’s whether we are going to leave the E.U.””

Ce mai poti sa zici citind asa ceva…? De observat ca persoanele care exprima astfel de idei nu sunt unele oarecare. Adica un oarecine lipsit de importanta, a vorbit si nea’ Ion ca e si el om… Cand astfel de idei sunt spuse, spre exemplu, de catre premierul britanic, trebuie sa li se dea importanta cuvenita.

In final, va propun sa vizitati un site (cred ca merita!) in care veti intalni multe puncte de vedere despre Europa:

The European Council on Foreign Relations (ECFR)

DE citit si…

Gandul

Der Spiegel: FMI analizează oprirea sprijinului pentru Grecia. Statul elen ar putea intra în incapacitate de plată în septembrie

Se arata ca:

„Fondul Monetar Internaţional analizează oprirea sprijinului pentru Grecia, din cauza incapacităţii acestei ţări de a-şi respecta angajamentele asumate în programul de salvare convenit cu creditorii, potrivit unui articol care va apărea luni în Der Spiegel, relatează publicaţia elenă Kathimerini, potrivit Mediafax.

Grecia ar putea intra în default în luna septembrie, se arată în articolul publicaţiei germane, conform căruia răbdarea oficialilor FMI se apropie de sfârşit.

„Oficiali de rang înalt ai Fondului au informat Uniunea Europeană că FMI nu mai vrea să mai ajute Grecia”, potrivit publicaţiei germane.

FMI şi-a menţinut punctul de vedere că Grecia trebuie să reducă raportul dintre datorii şi PIB la 120% până în 2020, pentru ca datoria publică să devină sustenabilă pe termen mediu, dar reprezentanţii instituţiei sunt foarte pesimişti în legătură cu capacitatea ţării de a face acest lucru.

„Acordarea unui timp mai îndelungat Greciei pentru respectarea ţintelor fixate ar necesita un ajutor suplimentar de 10-50 miliarde de euro, estimează troica creditorilor formată din UE, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI.

Multe dintre guvernele ţărilor din zona euro nu sunt dispuse însă să facă noi concesii Greciei. Pe de altă parte, majoritatea guvernelor consideră că riscurile legate de ieşirea Greciei din zona euro pot fi ţinute sub control.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

iulie 22, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu