Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre adversarii societatii deschise si antisorosim

Citeam ce spunea Cristian Preda despre adversarii lui Soros – v. si aici – despre curentul acesta antiSoros ce exista acum cel putin in Europa Centrala si de Est, cum ca ar fi determinat de moartea ideologiilor si de antisemitism. Dupa cum se stie, George Soros este evreu.

Dar eu cred ca avem o cauza mult mai clara si simpla: interesul, purul interes. Cu alte cuvinte, unii au interesul sa fie impotriva unei societati deschise sau sa nu promoveze macar o societate deschisa. Unul din motivele care determina interesul asta e comunismul, lucru care arata justetea cu care Popper a aratat ca marxismul este cel mai important si periculos adversar al unei societati deschise. Iar in Estul Europei, nu doar in Romania, se manifesta fenomenul nostalgiei fata de vremurile trecute. Insa pe langa asta mai e si altceva.

O sa luam un mic studiu de caz pe Ungaria, unde mi se pare ca avem un exemplu ce il putem considera clasic.

Dar inainte trebuie sa spunem ca nu doar in Romania exista coruptie la varf, ci in toate tarile foste comuniste, inclusiv Germania, numai ca nu se vorbeste prea mult despre asta. In al doilea rand trebuie aratat ca din tot spectrul politic, cei mai bogati sunt socialistii. La noi, in Romania, PSD are nu doar cei mai multi membri ci si cei mai bogati membri din toata clasa politica. Ungaria n-a facut exceptie de la, hai sa-i zic asa, regula asta. Asa se face ca fostul premier, Dl. Ferenc Gyucsany, de la care au pornit toate, atunci membru al Partidului Socialist Maghiar e un prosper om de afaceri! 🙂 Nu va suna cunoscut? 🙂 Dl. Gyurcsany a facut imprudenta sa spuna intr-un discurs la Blatonoszod, intr-un miting cu usile inchise cu partidul: „este evident ca am mintit in ultimii un an jumate, doi ani”, discurs care a fost inregistrat si apoi dat publicitatii. Asta era in 2006. Oamenii, cand au auzit asa ceva, mai ales ca era cu usile inchise, adica poporul nu trebuia sa stie asta, s-au revoltat si au urmat un val imens de proteste. Imi aduc aminte ca la Budapesta ziceai ca-i o veritabila revolutie.

Asta a fost punctul de pornire in care poporul a semnat divortul cu socialistii si s-au indreptat spre Fidesz, partidul lui Viktor Orban, caruia i se ivise o oportunitate nemaipomenita. Orban a venit la Putere, a schimbat Constitutia si a inceput o guvernare cu accente autoritariste. Pe de alta parte, in Ungaria, mai ales in randul tineretului maghiar, a inceput sa prinda extrema dreapta, reusind sa castige multi adepti si performante electorale. Orban nu a fost de la bun inceput antiSoros. A devenit cu timpul.

Inca de la schimbarea Constitutiei s-a vazut ca inclusiv socialistii consimt la ceea ce se intampla. Practic, guvernarea Orban e un capac care acopera oala. Toata lumea e multumita. Ati auzit in Ungaria de existenta unui DNA sau a luptei impotriva coruptiei? Ati auzit de arestari spectaculoase? N-as crede, dimpotriva: ii mai ascunde si pe cei certati cu legea din Romania. Coruptia din Ungaria e tot atat de mare cat si cea din Romania, doar ca ea nu exista pentru ca autoritatile nu vor sa existe. Fara indoiala sunt oameni bogati, politicieni sau in stransa conexiune cu politicul, care nu pot sa explice cum de au reusit asemenea performante in afaceri si de unde atatia bani asa de repede. Si atunci o guvernare opaca – in contrast cu transparenta unei societati deschise – ii acopera si-i protejeaza.

Trebuie spus ca, prin definitie, o societate deschisa inseamna si se bazeaza pe: Democratie, Libertate, Drepturile si Libertatile Fundamentale ale Omului. Fara indoiala, da posibilitatea ca sa se manifeste din plin spiritul critic. Transparenta este iarasi o caracteristica. Or, oamenii bogati de care spuneam mai sus simt ca asa ceva nu le apara bine interesele, daca nu chiar e contrar cu interesele lor. Unei asemenea categorii de oameni bogati – si daca privim mai larg, putem sa-i includem aici si pe Vladimir Putin si oligarhii rusi – dictatura le apara mai bine interesele.

Dictatura da acestui mic grup social cel putin doua oportunitati:
1. Posibilitatea de a domina societatea pe termen lung;
2. Le asigura protectia intereselor, blocand, spre exemplu, Justitia sa intervina si nu-s chiar putini si neimportanti cei care cauta protectie.

Aceste interese ii face sa fie impotriva unei societati deschise.

Poporul, in schimb, e supus unei manipulari facute cu arta si eficiente, trebuie sa recunoastem. Nu se urmaresc cu adevarat interesele poporului sau ale natiunii maghiare. In schimb, se joaca teatrul patriotismului, asa cum ii place maghiarului!! 🙂

In Ungaria sau Polonia (o situatie similara cu cea a Ungariei) pentru ca sunt tari membre ale Uniunii Europene nu avem o dictatura veritabila. In Rusia, care nu e membra UE, avem un regim ce poate fi considerat dictatorial. Si in general in Spatiul Ex-Sovietic.

Cine sunt acesti oameni bogati de care spuneam mai sus? In primul rand fosti comunisti si securisti, esaloanele 2-3 – in Romania asa s-a intamplat. Uitati-va numai la Sebi Ghita, ca sa dau un exemplu. Sau Dorin Cocos. Sau colonelul Paltanea. De unde rezulta ca au fost si sunt oameni in stransa conexiune cu serviciile de informatii si cu politicul, si nu cred ca Ungaria face exceptie.

Cand un jurnalist rus care a platit cu viata se intreba: „Suntem Rusia sau KGB al Uniunii Sovietice?”, descria un fenomen care s-a intamplat, dupa caderea comunismului, nu doar in Rusia. Ci in toate tarile foste comuniste. Incercarea serviciilor secrete sa puna mana pe Putere – sa nu uitam ca Putin a fost in KGB – si sa domine societatea. Si aveau si au toate mijloacele s-o faca, inclusiv relatii si influenta pe care un om de buna-credinta nu poate sa le aiba. Este unul din cele mai periculoase fenomene care se intampla in Est si care cauta sa distruga societatea deschisa pentru ca nu-i convine, acestor oameni nu le convine asa ceva. Pentru ca intr-o societatea deschisa statul nu functioneaza dupa cum au aratat cei de la Rise Project despre imbogatirile lui Dragnea.

In Romania, stoparea reformelor dupa 2004 si marirea abnorma a statului au fost actiuni impotriva societatii deschise, precum si toate cazurile de coruptie inregistrate in fostul PDL, cat au fost la Putere, nu mai vorbesc de oameni care nu promovau societatea deschisa, ci dimpotriva, datorita unui complex de interese de care erau legati si care de multe ori se reduceau la bani, la obtinerea unor avantaje, a unor functii etc. Insa este adevarat ca, istoric vorbind, fenomenul acesta s-a inregistrat cu o putere neobisnuita in societatea noastra incepand din 2000 – si va amintiti de ce procente a avut atunci PRM-ul la alegeri. Apoi multele interese din PSD, partid ajuns la Putere, cultul personalitatii despre care fostul premier, Dl. Nastase, ne vorbeste de abia acum, au amplificat fenomenul coruptiei. Din fericire, s-au facut reforme reusite intr-o proportie mai mare decat in trecut, deficitul bugetar era mic, cresterile economice inregistrate erau mari si sanatoase pentru prima data in postdecembrism.

Insa cred ca trebuie stiut ca , la noi, adversitatea fata de o societate deschisa s-a manifestat inca din 1990: sa ne gandim la faptul ca pana azi nu stim adevarul despre Revolutie si nu au fost trasi la raspundere cei vinovati, apoi la Mineriade (situatie intrucatva similara daca ma gandesc la Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990), felul in care Guvernul Roman a fost dat jos – cu minierii, prin violenta stradala. Cu toate acestea au fost si parti bune: s-a dat o Constitutie democratica si a inceput sa se faca Reforma. Parti rele: cand FPS a ajuns stat in stat, o organizatie opaca, care nu se mai supunea legilor, necontrolabila guvernamental, aparitia unor oameni precum Sorin Ovidiu Vantu – un escroc ce a facut puscarie, daca nu ma insel, pe vremea lui Ceausescu – ajungandu-se ca in fata lui sa tremure potentatii zilei. Apoi chestiunea cu prabusirea FNI si pagubirea atator oameni, precum s-a intamplat si mai inainte cu SAFI. Nu mai vorbesc de prabusirea unor banci…

Cu toate acestea, la noi s-a infiintat, pe vrema guvernarii Nastase, un PNA, actualul DNA, si s-a ajuns la o formula functionala a lui, desi problema coruptiei, dupa cat se vede nu e inca rezolvata, dar totusi Justitia nu e blocata. In Ungaria nu vedem asa ceva. Ci o guvernare, cea a D-lui. Orban, care pare ca usor-usor se eternizeaza, asa cum pare sa se eternizeze si Dl. Putin la Putere in Rusia. Ungaria e in UE, desigur, dar aceasta stare de lucruri se datoreaza faptului ca multora le si convine, le convine si socialistilor, care nu vad ca se agita prea mult. Vad ca se agita mai mult tineretul din extrema dreapta… Insa celor doua mari partide – socialistii si Fidesz- le convine. Socialistii – MSZP, Unitatea Stangii acum – nu vor forta daca Orban le asigura protectia averilor. Totusi, discrepanta e mare in Parlamentul Ungar, Fidesz domina autoritar scena politica. Unitatea Stangii are avantajul unui lider mai tanar – Dl. Attila Mesterhazy. Dar se vede ca episodul din 2006 inca mai produce efecte si ca electoratul n-a uitat…

Ungaria, totusi, nu e in Vecinatatea Estica.

Ar fi timpul pentru o schimbare in Ungaria…

In orice caz, sondajele de opinie pentru urmatoarele alegeri parlamentare din Ungaria ne arata ca Fidesz nu a slabit. Acolo Dreapta e puternica si stanga faramitata. Intalnim, de asemenea, o extrema dreapta destul de semnificativa. La noi e invers: Stanga e puternica si Dreapta faramitata. De asemenea, nu se inregistreaza o crestere semnificativa a unui partid de extrema.

Cred ca trebuie spus ca impotriva societatii deschise sunt actualmente, in general vorbind, desigur, fortele conservatoare. Din pacate conservatorismul pare ramas blocat, daca se poate spune asa. Si in Europa si peste Altlantic.

Pe de alta parte, gandindu-ne la peisajul politic budapestan si la ce se intampla acolo, putem vorbi de moartea ideologiilor intrucat aspectul ideologic conteaza mult mai putin. Ceea ce conteaza este ca se acopera unii pe altii, indiferent de culoare politica, intr-un regim care ii protejeaza, opac, si care blocheaza accesul Justitiei, aceasta fiind ea insasi sub controlul politic. Deci nu mai conteaza ideologiile, ci interesele unui anumit Grup de interese, constituit din foarte putini, dar care au un control cvasitotal asupra a tot ce misca in Ungaria, cum se spune, pentru ca de fapt acest Grup detine o mare Putere politica in Ungaria si se poate spune ca, de fapt, acesta conduce Ungaria.

De asemenea, trebuie spus ca in Europa de Est fosta comunista asistam nu de putina vreme la o degradare a termenului de „conservator” care, mai degraba, trimite la ideea fostului partid comunist. Nu doar in Romania se intampla asta, se poate vedea si in Polonia apropo de fenomenul la care faceam referire mai sus, referitor la esaloanele 2-3 ale fostului partid comunist si al elementelor din institutiile de represiune comuniste. Acum au ajuns sa ia Puterea. Desi ei sunt antiRusia, antiPutin, regimul e asemanator cu cel de acolo, doar ca Polonia e membra a UE din fericire. Din aceeasi familie politica cu Erdogan, cum arata tot Cristian Preda undeva, daca imi mai aduc bine aminte. In Rusia, moartea ideologiilor a aparut odata cu Vladimir Putin, fostul kgbist ajuns Presedintele Federatiei Ruse, aducand de fapt KGB-ul la Putere in Rusia si de aici observam ce consecinte a determinat pe plan mondial: tensiunile de acum cu UE si SUA. Trebuie sa se stie ca reinvierea caghebismului, a securismului este in mod clar impotriva unei societati deschise si urmareste dominarea societatii prin abuz, forta si violenta!!

Trebuie sa se stie ca idei precum aceea ca pedeapsa cu moartea ar fi de dorit sau ca ar fi mai buna decat statul de drept sunt impotriva societatii deschise si sunt promovate de cei care au interes in dominarea dictatoriala asupra tarii si societatii – v. cazul regimului Erdogan din Turcia, unde Soros e inlocuit cu replica sa musulmana: Fethullah Gulen.

Din pacate criza economica mondiala din 2008 dar mai ales o guvernare precum cea a lui Barack Obama, cu multe elemente marxiste, facandu-si simtita influenta in Europa, cum era si logic sa se intample intrucat era liderul Lumii Libere, a favorizat (poate fara sa vrea sau fara sa-si dea seama) dezvoltarea unui curent impotriva societatii deschise, cu consecinte care s-au vazut nu doar in Estul Europei, spre exemplu Brexitul, forte extremiste care incepusera sa creasca mult in preferintele electoratului cum a fost Frontul National al Marinei Le Pen, favorizarea musulmanilor – vazandu-i dezavantajati pe criterii de clasa sociala si de rasa, nepomenindu-se nimic de religie si de ideologia religioasa islamica a jihadului. E clar ca s-au promovat idei marxiste in contradictie cu economia de piata iar rezultatul nu a fost prea multumitor. Va dati seama ce ar fi fost daca ar fi castigat Bernie Sanders alegerile…

august 3, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Greseli, greseli… N-avea dreptate Erdogan…?

*

Interesanta situatia din Uniunea Europeana de azi… Se remarca in mod evident curente nationaliste in toata Uniunea Europeana. Acestea conduc la o diminuare a coeziunii in UE si nu putini isi pun intrebarea daca UE mai e viabila sau nu. Americanii au chetuit 3 trilioane de dolari (Joseph Stiglitz a avansat, daca nu ma insel, aceasta suma) in razboaiele din Irak si Afganistan. Chiar citeam intr-o revista americana ca in razboiul din Afganistan cheltuielile SUA au fost de 1 miliard $ pe zi. Dupa aceea criza creditului imobiliar a fost atat de puternica incat s-a extins si in Europa. Pana in 2008 nici nu auzeai macar de faptul ca UE ar putea fi amenintata cu disolutia, curentele politice nationaliste erau slabe. Desigur, de o Europa cu doua viteze nici nu se pomenea.

Odata cu criza venita din America, situatia s-a schimbat. Spre exemplu, sa luam Germania. Nu neaparat ca ar fi trait nemtii mai bine inainte de 2008, inainte de Criza. Dar dupa, a aparut o problema noua pentru establishemntul politic german. Vreau sa spun – ca sa se inteleaga bine – ca aceasta nici nu era inainte. Ca sa fiu si mai clar, inainte era cum era, era UE, libera circulatie, piata libera si asta era. Dar dupa Criza, factorii care detin puterea si autoritatea in democratica societate germana au trebuit sa explice cetateanului german de ce traieste el prostAdica neamtul e familist, e muncitor, e cinstit, e corect si-si vede de treaba, si atunci: de ce traieste prost? Cand, spre exemplu, s-a aflat de adevarata datorie a Greciei – imensa, ce-i drept – in conditiile in care Grecia si Germania (o tara atat de productiva, cu oameni atat de muncitori, nu-i asa?) sunt amandoua in Zona Euro, deci au amandoua aceeasi moneda, cum ar fi putut sa-i explice D-na. Merkel cetateanului german ai carui bani sunt cei pe care Grecia ii datoreaza si ca asa e bine? Asa se face ca Guvernul german a trebuit sa faca eforturi sa-i dovedeasca cetateanului german ca, de fapt, e bine in UE si ca in UE el, cetateanul german, onest si cinstit, harnic, devotat muncii o duce cel mai bine, spre a putea preintampina curentele politice din societatea germana care-i aratau cetateanului exact contrariu: ca, de fapt, el, onestul si cinstitul muncitor, ce nu are in vocabular cuvantul coruptie, plateste pentru datoriile iresponsabile ale altora care traiesc in huzur si-n coruptie, ascunsa cu grija sub pres.

Problema s-a pus si-n Franta, unde Marine Le Pen a pedalat puternic pe faptul ca UE e creatoare de probleme pentru nivelul de trai al cetateanului francez, din ce in ce mai nemultumit. Si s-a vazut ca acest curent nationalist promovat puternic de Frontul National a prins teren in societatea franceza, iar Marine Le Pen a ajuns un candidat puternic la presedintia Frantei. Nu se poate sa nu te intrebi ce s-ar fi intamplat daca un astfel de curent ar fi prins teren in Germania asa cum a prins in Franta. Si cum e vorba de cetateanul german, de omul muncitor, cinstit, familist, devotat, exact si disciplinat, gandul te duce spre socialism. Si atunci ce rezulta daca unim nationalismul cu socialismul IN GERMANIA? Doamne, fereste!!

*

Nu era oare mai bine ca vesticii europeni sa nu-i fi primit in numar atat de mare pe musulmani? Dar daca, totusi, au facut-o, pentru ca asta au facut de-a lungul timpului, care a fost comportamentul lor?

Pana la Razboiul din Irak, pericolul terorismului islamic exista, dar nu era atat de mare ca-n prezent. Acum parca nu se mai termina si se vede ca avem atentate peste atentate in Europa, cel de la Londra fiind cel mai recent, desi nu s-a soldat cu un numar atat de mare de victime ca in cele anerioare. Era Al-Qaeda si Osama bin Laden – fara indoiala un pericol. Insa Al-Qaeda nu era mai mult decat o organizatie terorista iar musulmanii traitori in Vest nu erau atat de inflamati si radicalizati pe vremea aceea in comparatie cu ce avem acum. SUA a cheltuit enorm in lupta impotriva terorismului, iar in Afganistan au bombardat in nestire niste inaltimi golase ca sa dea o lovitura mortala temutei Al-Qaeda, dar fara rezultate concrete. Pana l-au capturat pe Osama bin Laden a durat destul de mult, timp in care Al-Qaeda si-a vazut linistita de treaba.

Radicalizarea musulmanilor obisnuiti, cu totul neobisnuita, trebuie sa recunoastem, s-a produs dupa Razboiul din Irak si demolarea regimului lui Saddam Hussein. Era inca de pe atunci previzibil ca sunitii se vor organiza intr-o opozitie armata si vor incepe un razboi – pe de o parte vechiul conflict cu siiti, pe de alta parte represalii la adresa SUA si a altor state din UE, sau, mai bine zis, chiar la adresa UE. Si asa s-a nascut ISIS, o organizatie terorista cu mult mai puternica si mai periculoasa decat Al-Qaeda. Care actioneaza in UE si SUA pana acum si nu prea da semne ca ar inceta ostilitatile.

*

Insa in ceea ce priveste atitudinea Lumii Vestice fata de musulmani, mi se pare ca lucrurile sunt destul de criticabile din anumite puncte de vedere.

Primind un mare numar de musulmani, inserati astfel intr-o cultura straina de cultura lor, nu era, oare, potrivit, ca Vestul sa aiba o atitudine prietenoasa fata de statele islamice? Sa promoveze, de exemplu, schimburile culturale. Sa zicem asa, de exemplu, o formatie folclorica dintr-o tara musulmana sa tina o reprezentatie artistica la Paris, Bruxelles sau in alta capitala europeana. E un exemplu, poate nu cel mai potrivit, poate foarte naiv. Insa s-a ajuns ca sa avem, spre exemplu in Germania, centre islamice care cultiva pe fata fundamentalismul islamic, fara nicio retinere. Am mai scris si pe blog despre asta. Ceea ce ar dovedi o grava carenta in schimburile culturale normale intre tarile din Vest si tarile islamice, in conditiile in care in Vest exista o importanta populatie islamica, aflata, din cate inteleg, chiar la a doua generatie.

Recentul atentat de la Londra arata cu claritate, nu doar radicalizarea – trebuie spus ca din 2013 si pana acum serviciile de securitate britanice au dejucat 13 atentate teroriste – dar si existenta celulelor de propagare a jihadului si fundamentalismului islamic. De unde rezulta ca, in Europa, lucrurile au fost scapate de sub control. S-a vazut asta si cu ocazia razboiului din Siria unde foarte multi cetateni europeni musulmani, din cate inteleg in marea lor majoritate tineri, alegeau sa mearga in Siria spre a lupta alaturi de temuta organizatie ISIS. Venind apoi in Europa, erau sursa celor mai sangeroase atentate teroriste!!

*

Or, Vestul ce a facut? SUA, impreuna cu aliatii, s-au angajat intr-un razboi direct si foarte costisitor in Irak, care n-avea legatura cu Al-Qaeda, zdrobind regimul politic de acolo si aducand tara intr-un fel de haos generat de un razboi civil. Nu mai vorbesc despre abuzurile armatei SUA fata de populatia civila de acolo. De asemenea, tot pentru a indeparta un dictator, au bombardat Libia, creand acelasi haos – terenul fertil pe care a crescut extremismul islamic.

Dar cand ai o asa mare populatie de religie musulmana in Europa, era logic sa incerci sa cultivi relatii bune si pasnice cu tarile musulmane. Nu sa duci o politica de asa maniera incat aceasta populatie sa inceapa, si prada a tot felul de dezinformari, sa se radicalizeze intr-un asemenea hal!

In Irak nici pana acum nu a putut fi rezolvata situatia, iar ISIS a dobandit o Putere din ce in ce mai mare, asa incat Guvernul de la Bagdad incepuse la un moment dat sa fie depasit de situatie. SUA si-a retras trupele de acolo intr-un moment cat se poate de inoportun, lasand fara sprijin Guvernul irakian. Consecinta: ISIS a inceput sa devina de temut si sa-si extinda actiunile in Europa!! Mosulul, fieful ISIS, nici pana acum nu a putut fi integral eliberat – se duc acolo lupte crancene! Marea Britanie si Germania opereaza cu flota militara aeriana, bombardand pozitiile insurgentilor ISIS. Deci Marea Britanie, Germania si fortele guvernamentale irakiene cu greu fac fata acestei forte numite ISIS, care ramane puternica – sa nu ne culcam pe o ureche – desi a trebuit, desigur, sa dea mult inapoi. Numai vorbesc de ISIS din Siria, care desi bombardata puternic de fortele aeriene ruse, exista totusi, desi forta ii este diminuata mult.

*

Asta ca sa vedem ce consecinte au avut razboaiele din Irak si Afganistan: pe de o parte Criza economica, lucru ce a determinat in Europa cresterea periculoasa a curentelor nationaliste si eurosceptice, punandu-se azi sub semnul intrebarii proiectul european (spunand acestea sa nu uitam de Brexit), iar pe de alta parte crearea unei organizatii teroriste – ISIS – cu mult mai puternica, mai organizata si cu mult mai multi bani decat vestita Al-Qaeda.

*

N-avea dreptate Erdogan…? In Vest traiesc un numar mare de musulmani, printre ei aflandu-se un mare numar de turci! In Olanda, de exemplu, sunt vreo 300.000 de turci. In Germania, ca sa dau un alt exemplu, traiesc 1.527.118 de turci (statistica 2014). In Franta, L’Express estima in 2014 ca ar trai 800.000 de turci, dar sunt estimari ca, in prezent, ar trai in Franta 1.000.000 de turci!! Trebuie spus ca numarul lor a crescut considerabil din 2000, cand se estima ca erau 500.000 de turci. De unde rezulta ca Franta a primit continuu populatie turca si in numar mare.

Cu turcii n-au fost probleme in Europa. Nu s-a auzit, de pilda, de vreun atentat comis de turci. Probabil ca e vorba si de educatia kemalista, ca sa zic asa.

In aceste conditii, cred ca trebuie sa privim si problema integrarii Turciei in Uniunea Europeana. Romania a sustinut Turcia in eforturile sale de integrare in UE. De acord, pentru integrare trebuie ca statul respectiv sa respecte conditiile din tratatul de aderare, trebuie sa treaca prin furcile caudine ale capitolelor de negocieri, ce trebuie incheiate cu succes de statul candidat. Turcia se afla intr-un asemenea proces de aderare din cate stiu. Insa amanat aproape la nesfarsit de catre UE, la opozitia unor tari membre printre care si Franta care considera ca Turcia, de fapt, nu e in Europa. Insa lucrurile s-au prelungit la nesfarsit.

Ce ar fi fost daca Turcia s-ar fi integrat in UE? In primul rand ar fi trebuit sa adere la valorile europene, sa apere statul de drept, democratia, drepturile si libertatile cetatenilor. Am fi avut astazi o alta realitate politica in Turcia. Fara lovitura de stat si fara regimul prezidential-otomanist al lui Erdogan, o adevarata monarhie prezidentiala, ca sa ma exprim ca Jean-Luc Melenchon 🙂 . Am fi avut alta Turcie, alt regim politic. Acum toata Europa se mira de ce face si ce spune Erdogan, de schimbarile pe care vrea sa le aduca la Constitutia Turciei. Insa Turcia, cand nu avea un asemenea regim precum cel actual, a asteptat si a sperat ani de zile sa se integreze in UE, iar concluzia pe care o trag ei acum este ca au fost dusi cu zaharelul, cum se spune. Fara indoiala ca Europa in doua viteze a fost un semnal extrem de prost si atunci Turcia si-a pus problema daca mai are sens sa faca eforturi pentru o integrare ce pare a nu se produce vreodata. Cam asa a rezultat regimul politic actual din Turcia, care socheaza, nu-i asa, toata UE.

*

Sa ne uitam insa si la tara noastra, la Romania. Cum ar fi fost in Romania daca nu ar fi fost membra a UE? Ordonanta treispe-paispe va spune ceva? Respectarea statului de drept si a drepturilor si libertatilor individului sunt strans legate de apartenenta tarii noastre la valorile Uniunii Europene. Este adevarat ca se manifesta inca dificultati de ordin economic, dar sa nu uitam ca Romania a inregistrat in ultimii ani o crestere economica destul de mare, ca procent din PIB, intre tarile europene. Fondurile europene, desi inca avem probleme serioase in ceea ce priveste absorbtia lor, au contribuit pozitiv la economia Romaniei.

Insa atitudinea Vestului in ceea ce priveste procesul de integrare a Romaniei in UE a ramas oarecum echivoca. Sunt foarte multi romani care traiesc si muncesc peste hotare, in Uniunea Europeana. Cu milioanele. De la integrarea din 2007 si pana in prezent, cum era de asteptat, numarul lor, din cate stiu, a crescut. Vad ca in dezbaterile de la televiziunile de stiri multi se plang, si nu fara temei, ca pleaca forta de munca calificata din tara, spre exemplu medici. Fara indoiala ca statele din Vest beneficiaza din plin de aceasta forta de munca calificata, care contribuie la cresterea economica a acelor tari.

Cu toate acestea Romania, desi respecta conditiile tehnice, singurele valabile, nu e primita in Spatiul Schengen. Motivele nu sunt clare. N-au fost niciodata clare, iar cei care se opun nu le-au dezvaluit niciodata cu adevarat.

Propaganda prosteasca a invaziei romanilor si bulgarilor in Marea Britanie, dusa de o anumita parte a presei din Insula, s-a dovedit in mod evident a fi o minciuna gogonata. De asemenea conditioarea aderarii Romaniei la Spatiul Schengen de MCV nu e decat gasirea unui pretext ce se doreste a fi plauzibil.

Turcia nu e in Uniunea Europeana, desi milioane de turci traiesc in Vest, in UE. Erdogan le ura femeilor turce sa faca cate 5 copii, iar in felul asta Turcia va cuceri Europa! 😆

Romania e membra a Uniunii Europene. Milioane de romani traiesc si muncesc in Vestul Europei, si inca multi mai pleaca. Dar Romania nu e in Spatiul Schengen.

Va dati seama in ce situatie ridicola ne aflam?

*

Din ciclul: „Faze tari din UE”, iata ce scrie profesorul Cristian Preda:

„În dezbaterea pentru Elysee, comunistul Jean-Luc Melenchon și fostul premier de centru-dreapta Francois Fillon sunt de acord că francezii nu trebuie să muncească la fel de mult ca românii

Dezbateri pline de „miez”, desigur… 🙂 Ma intreb: ce-or zice germanii despre asta? 🙂

martie 23, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Greu de tot cu ei…

Dupa ce Erdogan – e vorba de Presedintele Turciei, nu de vreun blogger oarecare – a lansat formula deja celebra cu inceperea „razboiului dintre cruce si semiluna”, dupa ce a acuzat Olanda de nazism, iata ca vine acum si o acuza si pe Angela Merkel de nazism.

Mediafax

Recep Tayyip Erdogan o acuză pe Angela Merkel că ar utiliza „metode naziste”

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a acuzat-o, într-un discurs televizat rostit duminică, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că ar utiliza „metode naziste” împotriva cetăţenilor turci.

„Când le spunem că sunt nazişti, europenii devin stânjeniţi, se solidarizează. Mai ales Angela Merkel”, a afirmat Recep Erdogan.

Referindu-se personal la Angela Merkel, Recep Erdogan a continuat, potrivit postului N-TV şi revistei Focus: „Foloseşti metode naziste. Împotriva cui? Împotriva fraţilor mei din Germania şi a miniştrilor” care au mers în Germania pentru mitinguri electorale.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan, acuzată de tendinţe autoritariste, este în conflict cu Germania şi Olanda după ce aceste ţări au interzis mitinguri electorale organizate înaintea referendumului pe tema introducerii sistemului prezidenţial în Turcia. Criticii susţin că Recep Erdogan vrea trecerea la un sistem prezidenţial pentru a sporirea prerogativelor decizionale.

În urmă cu câteva zile, Recep Tayyip Erdogan a acuzat-o pe Angela Merkel de susţinerea „teroriştilor”, avertizând că va da Olanda în judecată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, replica Berlinului fiind că nu acceptă „provocările”. „Doamnă Merkel, de ce ascundeţi terorişti în ţara dumneavoastră? De ce nu luaţi măsuri?”, a declarat Recep Tayyip Erdogan într-un interviu acordat presei turce, acuzând Berlinul că ar fi ignorat 4.500 de dosare ale unor presupuşi terorişti transmise de Ankara. „Doamnă Merkel, susţineţi terorişti?”, a adăugat Erdogan, citat de postul BFMTV. „Germania oferă în mod crud susţinere terorismului”, a subliniat Erdogan. Recep Tayyip Erdogan a declarat în mai multe rânduri că Germania oferă protecţie unor militanţi ai organizaţiei insurgente Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi unor indivizi implicaţi în complotul militar din Turcia.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan a acuzat duminică dimineaţă Guvernul Angela Merkel că oferă susţinere mişcării clericului disident turc Fethullah Gülen, despre care Ankara crede că se află în spatele complotului militar din iulie 2016.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, s-a declarat „scandalizat” de recentele afirmaţii „impertinente” ale lui Recep Tayyip Erdogan.”

Chiar si un blogger oarecare, ce ar face astfel de afirmatii, cred ca ar cauta sa si le justifice, sa-si argumenteze teoria pentru a se putea face inteles. Stau si ma uit la ce argumentatii da Erdogan. E foarte greu de inteles, daca nu chiar imposibil. Ca Germania sau Olanda, Angela Merkel chiar, au gresit, pentru mine e destul de limpede. Au gresit pentru ca i-au primit intr-un numar enorm de mare pe musulmani pe teritoriul national al tarilor lor. Trebuie sa remarcam de asemenea ca aceste persoane provin din tari care nu sunt membre UE. Iar in ceea ce priveste Turcia, nu doar ca nu e membra UE, dar dintotdeauna a fost o opozitie din partea unor tari fata de integrarea Turciei, care, de altfel, nici nu s-a realizat, cel putin pana acum.

Desigur, nu se poate sa nu-ti pui problema ce urmareste pana la urma Erdogan prin astfel de declaratii… Pentru ca vad ca le tot repeta intr-o maniera destul de agresiva. Mai ales ca Turcia e tara membra NATO si face astfel de afirmatii la adresa unor tari membre NATO sau la adresa liderilor acestor tari. Sincer vorbind, eu chiar nu vad unde a gresit Olanda sau Germania fata de Turcia sau fata de „fratii lui Erdogan”. Asa cum e foarte greu de inteles cum anume sustine Angela Merkel terorismul? Ca-l accepta pe Fethullah Gulen? Iar daca Germania „oferă protecţie unor militanţi ai organizaţiei insurgente Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi unor indivizi implicaţi în complotul militar din Turcia” in acord cu dreptul international, care ar fi problema? Bine ca Erdogan nu a acuzat SUA de nazism!

Pe de alta parte nu se poate sa nu te intrebi ce e asta… Trecerea de la kemalism la otomanismul lui Erdogan? Adica Turcia ar fi trecut la alte valori… Pe de alta parte, care ar putea fi consecintele unei astfel de inflamari a liderului de la Ankara?

Articolul Mediafax de mai jos arata o fateta a colaborarii cu musulmanii. Iata ce se poate intampla:

Trei militari americani au fost atacaţi de un coleg afgan într-o bază din Afganistan

Trei militari americani au fost răniţi după ce un coleg afgan a deschis focul spre ei, într-o bază din provincia afgană Helmand, anunţă Misiunea NATO din Afganistan.

„Trei militari americani au fost răniţi prin împuşcare de un militar afgan, într-o bază din provincia Helmand. Militarii americani primesc asistenţă medicală”, a transmis duminică, prin Twitter, Misiunea „Susţinere determinată”.

Un purtător de cuvânt al armatei afgane a declarat, potrivit site-ului agenţiei Reuters, că un militar din cadrul forţelor speciale a fost împuşcat mortal în incidentul produs duminică în Baza Shorab din Helmand.

„Militarul afgan a murit în schimbul de focuri„, a declarat Mohammad Rasoul Zazai, purtătorul de cuvânt al armatei afgane.”

Nu se poate sa nu te frapeze cum acel militar afgan, care nu era terorist (eu asa am inteles!), a deschis focul asupra colegilor lui, vrand sa-i omoare! Bineinteles, trebuie facuta o ancheta, insa este batator la ochi, socant chiar, cum astia se pot intoarce impotriva aliatilor lor…

Greu de inteles, deci, ce urmareste Erdogan care in mod sigur stie regulile si valorile Uniunii Europene. Asa cum stie in mod sigur ca populatia turca traitoare in Germania sau Olanda se bucura de drepturi si libertati cum nu se bucura un turc din Turcia. Inclusiv de libertate religioasa – nu s-a vazut interzicerea moscheilor in Occident. Iar in ceea ce priveste interzicerea vălului islamic, inteleg ca e vorba de o decizie ca Curtii de Justitie a UE ce se refera la dreptul companiilor de a interzice angajatelor purtarea respectivului voal, insa lucrul asta nu poate sa se refere decat la orele de program legal, prestat de angajat in conditii legale – asa inteleg. Si apoi e vorba de dreptul unei companii, nu o obligativitate impusa companiilor. Eu nu cred ca asta se numeste nazism. Si trebuie scos in evidenta ca nimeni nu le interzice musulmanilor, cel putin in Europa, practicarea religiei. Inteleg ca sunt moschei in Olanda, Elvetia, Germania etc.

Declaratiile lui Erdogan sunt cu atat mai frapante cu cat el se leaga de Rutte sau Angela Merkel, dar nu se leaga DELOC de extrema dreapta din Europa!!! Iata o stire de anul trecut (31 august 2016):

B1.ro

”Voi vă numiți credincioși, noi vă numim invadatori!” Atac asupra unei moschei din Germania. Mai mulți extremiști au zidit ușa lăcașului de cult (FOTO)

„Mai mulți extremiști de dreapta au zidit intrarea într-o moschee și au lipit pe blocurile de beton afișe cu slogane xenofobe, informează Daily Mail. 

Incidentul a avut loc în orașul german Parchim. Un zid din blocuri de beton a fost ridicat chiar la intrarea în moschee și pe el au fost lipite hârtii cu mesaje xenofobe.

”Voi vă numiți credincioși, noi vă numim invadatori!”, era unul dintre mesajele afișate.

Un altul îl cita pe președintele Erdogan, care declarase la un moment dat că ”moscheile sunt cazarmele noastre, cupolele sunt căștile noastre, minaretele ne sunt baionete, iar credincioșii sunt soldații noștri”.

Ulterior, pe zidul ridicat a fost lipit un alt mesaj, de data aceasta în sprijinul comunității de musulmani. Scris de mână, acesta preciza că zidurile construite pot fi dărâmate și încuraja musulmanii să fie puternici și să nu-și piardă credința.

Potrivit unui grup de sprijin al refugiaților, acesta este al doilea atac comis asupra moscheii din Parchim.

Polițiștii au început o anchetă în acest caz.”

Astfel de forte politice extremiste nici nu exista pentru Erdogan si din cauza asta, bineinteles, nici nu poate aprecia efortul care se face in Europa pentru a bloca extremismul – pentru ca daca vor ajunge astia la Putere, intr-adevar populatia musulmana va avea de suferit. Pe cand el se leaga de Rutte si Merkel, care lupta cu astfel de forte extremiste.

Ca Erdogan vrea sa acumuleze o cat mai mare Putere pe plan intern, asta am inteles-o. Dar e foarte posibil, gandindu-ma la ce declaratii face, sa aiba si o agenda ascunsa… Bineinteles, pune sub semnul intrebarii si pozitia Turciei in cadrul NATO, daca Turcia achieseaza in continuare la valorile Lumii Libere… Este foarte ciudat sa vezi cum un partener face declaratii atat de belicoase la adresa Uniunii Europene, la adresa unor forte politice moderate si a unor politicieni nu doar moderati, dar si deschisi imigrantilor, precum D-na. Merkel – in paranteza fie spus, ati vazut replica lui Donald Trump: „imigratia este un privilegiu, nu un drept”, spusa in fata cancelarului german -, ignorand pericolul extremei drepte fata de imigranti si populatia musulmana.

In asemenea conditii e foarte interesant de vazut cum se va asorta politica lui Erdogan cu cea a lui Donald Trump.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 19, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Mie mi-a placut de Mark Rutte

Romania Libera

UPDATE. Conflict diplomatic între Turcia, țară NATO, și Olanda. Ankara a blocat accesul diplomaților olandezi în Ambasadă și Consulat. Olandezii l-au escortat pe ministrul turc pentru Familie până la granița cu Germania. Steagul Olandei, smuls de pe Consulatul din Istanbul | FOTO+VIDEO

UPDATE. Ora 17.00: Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Olanda va plăti preţul pentru că a subminat relaţiile cu Ankara, informează Reuters.

Într-un discus rostit la Istanbul, președintele Turciei a declarat: „Vor plăti cu siguranţă preţul şi vor învăţa ce este diplomaţia. Îi vom învaţa diplomaţia internaţională”. El a comparat din nou decizia Olandei cu tactici „naziste” şi a avertizat că tratamentul la care a fost supus ministrul reprezintă o ascensiune a„rasismului şi fascismului”, relatează AFP.

Pe de altă parte, liderul de la Ankara a mulţumit Franţei pentru că a permis vizita şefului diplomaţiei turce, respinsă de Olanda. „Franţa nu a căzut în această capcană”.

Ministrul olandez de Externe: Responsabile pentru siguranța diplomaților olandezi din Turcia sunt autoritățil turce

„Situaţia nu este clară. Autorităţile turce sunt responsabile pentru siguranţa misiunii diplomatice olandeze din Turcia. Am depus plângere pe lângă autorităţile turce”, a anunţat Ministerul olandez de Externe.

Ora 15. Premierul olandez, Mark Rutte, a declarat că va face tot posibilul ca tensiunile diplomatice dintre țara sa și Turcia să nu escaladeze. „Nu am trecut printr-o asemenea experiență, însă noi dorim să fim partea mai prudentă. Dacă ei vor escalada situația, va trebui să răspundem, dar vom face tot ce depinde de noi să nu se întâmple asta”, a afirmat ulterior Rutte la radio-televiziunea olandeză NOS. „Olanda nu se va lăsa șantajată”, a subliniat Rutte, aflat în plină campanie electorală înaintea legislativelor programate miercuri, 15 martie, în care sondajele îl dau umăr la umăr cu liderul extremiștilor de dreapta, Geert Wilders. Rutte a mai acuzat Ankara că vrea să-i trateze drept cetățeni turci pe olandezii de origine turcă. În Olanda trăiesc în jur de 400.000 de persoane de origine turcă.

UPDATE. Ora 14.30. Proprietarul unui spațiu din capitala suedeză Stockholm, unde urma să se desfașoare duminică o întâlnire pro-Erdogan la care ar fi trebuit să ia parte un oficial de vârf al partidului turc de guvernământ, a anulat contractul de închiriere, relatează agenția de știri Dogan. Proprietarul nu și-a motivat decizia.

UPDATE. Ora 14.00. Poliția din Rotterdam a anunțat că 12 protestatari din fața Consulatului Turciei au fost arestați. Purtătoarea de cuvânt a Poliției, Patricia Wessels, a declarant că arestările au fost efectuate pentru violență și încălcarea ordinii publice. Protestatrii, de origine turcă, au aruncat în polițiști cu sticle și pietre, duminică dimineața, în fața Consulatului. Șapte persoane au fost rănite, iar un polițist a fost internat cu o mână fracturată.

UPDATE. Un grup de manifestanţi a smuls duminică drapelul olandez de pe Consulatul Olandei la Istanbul, în plină criză între Ankara şi Haga, scriu agențiile de presă internaționale. 

Turcia a anunțat că va lua ”cele mai dure  contramăsuri’ după decizia autorităților olandeze de a împiedica intrarea ministrului turc al familiei, Fatma Betul Sayin Kaya, în clădirea consulatului turc de la Rotterdam și de a o escorta în afara teritoriului Olandei, relatează agențiile de presă internaționale. 

”Am protestat în modul cel mai puternic față de această situație și le-am transmis autorităților olandeze că vor exista contramăsuri dure. Vom răspunde pe măsură acestui comportament inacceptabil. Așa-zișii noștri prieteni europeni, care cu fiecare ocazie vorbesc despre democrație, libertate de exprimare, drepturile omului, au rămas încă o dată repetenți în fața acestui eveniment”, a declarat ministrul de Externe, Binali Yildirim.


Ministerul de Externe al Turciei a anunțat că nu dorește revenirea la post a ambasadorului Olandei, după ce această țară a interzis vineri aterizarea avionului lui Mevlut Cavusoglu. Ankara a blocat accesul în Ambasada și Consulatul Olandei.

Cavusoglu intenționa să participe la un miting la Rotterdam, în cadrul campaniei de promovare a reformelor constituționale. Mai multe țări europene au avertizat Turcia că nu vor permite propaganda pe această temă, atribuirea mai multor puteri pentru președintele turc fiind interpretată ca o dictatură.

Cu câteva zile înainte, Mevlut Cavusoglu fusese împiedicat să participe la o întâlnire cu conaționalii săi la Hamburg, în Germania, iar ulterior a renunțat și la participarea la un miting la Zurich, în Elveția. Autoritățile olandeze au expulzat-o sâmbătă noaptea pe Betul Sayan Kaya, ministrul turc pentru probleme sociale și familie, înapoi în Germania. Ministrul și mai mulți membri ai familiei au intrat în Olanda la bordul unui autoturism. Ea intenționa să participe duminică la un miting al turcilor din Olanda, pentru a promova modificările constituționale supuse unui referendum în data de 16 aprilie.

„Întreaga lume trebuie să ia atitudine față de aceste practici fasciste”, a scris Kaya pe Twitter. Președintele turc, Tayyip Erdogan, declarase că Olanda este „o reminiscență nazistă”.

Premierul olandez, Mark Rutte, a numit remarca președintelui turc „o nebunie”, susținând că decizia interzicerii participării oficialilor turci la mitingul din Olanda a fost luată din motive de securitate. Consulul turc a mințit că Sayan Kaya va veni în Olanda. În plus, s-au format două coloane spre Rotterdam, spre a induce în eroare autoritățile olandeze.

În fața consulatului Turciei din Rotterdam, poliția călare a dispersat câteva sute de manifestanți care cereau să o vadă pe Sayan Kaya. Premierul turc, Binali Yldirim, a declarat că „Turcia are în vedere represalii puternice pentru tratamentul inacceptabil  al autorităților olandeze față de miniștrii care au imunitate diplomatică”.

Ministrul de Externe turc s-a deplasat sâmbătă seara în Franța, pentru un miting la Centrul de congrese din Metz. „

In primul rand, cred ca ar trebui sa spunem ca in Olanda traiesc in jur de 1 milion de musulmani, din care, daca nu ma insel, vreo 300.000 sunt turci (v. si aici si aici). In Olanda sunt multi straini si din aceasta cauza aceasta tara trece printr-o criza de identitate: ce inseamna sa mai fi olandez? Din aceasta cauza a prins foarte mult teren o extrema dreapta condusa de Geert Wilders, liderul Partidului pentru Libertate, puternic eurosceptic, antiimigratie si antiislam. Iata de ce alegerile din Olanda sunt importante, iar in cazul victoriei populistilor de extrema dreapta lucrurile se complica inclusiv pe plan european.

Mark Rutte

Or, aceste mitinguri din Olanda, la care participa, din cate inteleg, turci din Olanda, pentru sustinerea reformelor pe care vrea Erdogan sa le initieze, nu fac altceva decat sa dea apa la moara extremei drepte a lui Wilders. De aceea, faptul ca autoritatile olandeze au atras atentia dinainte ca nu vad cu ochi buni astfel de mitinguri, a fost un fapt, fara indoiala, pozitiv. Insa Erdogan a trimis ministri ca sa participe la astfel de mitinguri, ingreunand la maximum eforturile moderatilor lui Rutte de a se opune extremei drepte a lui Wilders.

Este semnificativ faptul ca la noi – spre exemplu prof. Dan Dungaciu – s-au comentat doar vazute dintr-un anumit unghi miscarile Guvernului condus de Rutte: si anume ca ar fi foarte periculos ce a facut, Turcia putand da drumul unui val imens de emigranti din Siria, lucru ce poate pune in pericol UE. De asemenea, trebuie sa tinem cont si de faptul ca Turcia e tara membra NATO, care a indemnat ambele parti la calm si respect reciproc.

Insa nimeni n-a observat un lucru: cat de ferm a ramas pe pozitie Rutte! Mie mi-a atras atentia acest aspect inca de la bun inceput: un om – de Rutte vorbesc – care nu abdica de la valorile europene, care ramane vertical. Un om care nu s-a incovoiat in fata Sultanului si nici nu si-a umilit tara, acceptand valorile lui Erdogan in detrimentul valorilor Uniunii Europene. Deoarece trebuie spus ca acest conflict e mai degraba intre Turcia si Uniunea Europeana, nu doar intre Turcia si Olanda.

Exemplul de verticalitate dat de Rutte mi-a placut si faptul ca astfel a aparat valorile europene. Asta inseamna ca o tara sa nu aiba conducatori corupti. V-as propune sa faceti o comparatie intre Mark Rutte si Victor Ponta! Ce diferenta!! Ca de la cer la pamant!!

Ca sa fac o comparatie ce nu cred ca e foarte exagerata, Rutte mi s-a parut Stefan cel Mare, pe cand Ponta un biet fanariot, gata sa pupe picioarele Sultanului pentru a obtine tronul.

In ceea ce-l priveste pe Erdogan, el a dat exemplu ca e de cea mai execrabila speta numind Olanda, o tara care a suferit mult de pe urma nazistilor, ca fiind „o reminiscenta nazista”. Aceasta remarca arata fata regimului Erdogan, ale carui valori sunt incompatibile cu valorile europene. Cu un asemenea regim, degeaba doreste Turcia sa se integreze in UE, pentru ca acest lucru nu se va putea realiza in astfel de conditiuni vreodata. Insa oribil este ca, prin ceea ce a reusit sa faca, Erdogan a creat o situatie favorabila extremei drepte a lui Wilders, in dispretul total fata de turcii care traiesc in Olanda. Pentru ca daca Wilders ajunge la Putere, ei vor fi printre primii afectati de lucrul asta:

„Astfel stand lucrurile, Geert Wilders a deturnat si ultima dezbatere de dinaintea votului tot spre tema lui favorita: imigratia musulmana.

Lodewijk Asscher, lider al Partidului Laburist: „Olanda apartine tuturor. Acesta este mesajul pe care trebuie sa-l transmitem copiilor. Dar mesajul tau este: Mai putin, mai putin! Mai putini copii marocani in scoli, mai putina speranta, mai putina incredere.”

Geert Wildres, Partidul Libertatii: Dle Asscher, te rog inceteaza cu prostiile astea. Erau texte la moda in anii 60, la Woodstock, bune pentru unii care fumeaza cu orele narghilea. Iti spun ca Olanda nu ne apartine tututor. Olanda le apartine olandezilor. Turcii care au iesit pe strada la Rotterdam nu fluturau steagul olandez. Asta ar fi aratat ca intr-adevar Olanda ne apartine tuturor. Nu, nu, e deloc OK. Au fluturat steaguri ale Turciei. Ai zis ca cei iesiti pe strada erau „gunoaie”. Te-ai inselat, dle Asscher. Nu erau pur si simplu scursori, erau gunoaiele voastre. Voi i-ati lasat sa intre in tara, voi i-ati educat si ati permis sa fie crescuti in identitatea lor proprie. Sunt turcii lui Asscher!”

Cum sistemul electoral din Olanda este unul proportional, multe dintre cele 28 de partide inscrise in cursa vor ajunge in parlament. Prin urmare, guvernarea va fi asumata de o coalitie.” (sursa – Pro TV – aici)

Erdogan a creat dificultati UE, Olandei, duce la cresterea extremei drepte in Olanda. Asteptam pozitia Departamentului de Stat al SUA. Nu mai vorbesc de faptul ca Ankara se pune intr-o pozitie ridicola, criticand Uniunea Europeana in privinta drepturilor omului. De observat ce metode intrebuinteaza regimul Erdogan: santajul, amenintarea si o fac fara nicio rusine!! Frapeaza, desigur, inclusiv atacurile informatice ale sustinatorilor lui Erdogan. Fireste, acest lucru indeparteaza si mai mult Turcia de Europa.

Dupa parerea mea, e clar ca Europa se confrunta la Est cu diverse provocari, insa cea a binomului Rusia-Turcia pare a fi cea mai elocventa: o Turcie in care revine otomanismul si o Rusie care respinge valorile democratice occidentale, unii considerand ca ar avea nevoie de o monarhie. Or, astfel de provocari vizeaza, bineinteles, si Romania, care, ca membra a Uniunii Europene, trebuie sa-si insuseasca pe deplin valorile europene. Cu atat mai mult cu cat alta cale nu mai exista si cred ca ar trebui sa constientizam lucrul asta.

In incheiere ii urez mult succes lui Mark Rute si partidului sau! Inteleg ca e favorit si sper ca va castiga. Insa, dupa cum arata ultimele sondaje, trebuie luat aminte si la avansul inregistrat de extrema dreapta – nu mi se pare neglijabil – lucru care indica faptul ca avem o problema in Europa pe care va trebui s-o solutionam!

Update

Trebuie sa-l felicitam pe Mark Rutte si partidul sau – VVD: Partidul Poporului pentru Libertate si Democratie – pentru victoria obtinuta in alegeri, la o rata de participare la vot de 82%, cea mai ridicata in ultimii 31 de ani. VVD a reusit sa obtina 31 de mandate din 150, iar partidul lui Geert Wilders a obtinut 19 mandate. Tot 19 mandate au obtinut crestin-democratii si formatiunea D66 – mai multe in articolul de pe Stirile Pro TV.

Sa vedem un articol interesant, de ultima ora, de pe HotNews:

Ce scrie presa internationala despe alegerile din Olanda. Mesajele liderilor europeni pentru Rutte si olandezi

Se arata ca:

Partidul Popular pentru Libertate si Democratie (VVD), condus de premierul Mark Rutte, ar fi castigat alegerile in Olanda, obtinand 31 de mandate de parlamentar din 150 de locuri, potrivit unui exit-poll publicat de institutul NOS si citat de CNN. Partidul de extrema dreapta PVV al lui Geert Wilders a castigat 19 mandate si ramane deocamdata izolat pe scena politica.

In cazul in care clasamentul se va confirma, rezultatul va fi o usurare pentru partidele principale din Europa, in special pentru Franta si Germania, unde se asteapta ca nationalistii de dreapta sa aiba un impact mare in alegerile care vor avea loc in acest an, scrie Reuters.

„Inca (nu, n.m) am incheiat socotelile cu Rutte”, a declarat Geert Wilders, citat de The Guardian.

„Va multumim, alegatori PVV! Am castigat locuri!”, a scris acesta pe Twitter.

Votul a fost atent urmarit pe intregul continent. Dupa decizia Marii Britanii de a parasi UE si inainte de alegerile prezidentiale din Franta (mai) si din Germania (septembrie), o victorie pentru PVV ar fi zguduit Europa.

Rutte a numit competitia drept o alegere intre continuitate si haos, infatisandu-se drept un custode sigur al redresarii economice a natiunii. Acesta l-a numit pe Wilders un radical de extrema dreapta, care nu era pregatit sa ia decizii dure. Sansa ca Wilders sa devina prim-ministru nu a mai existat la un moment dat, noteaza TIME.

Pentru Wilders, poll-ul a oferit raspunsul la intrebarea: a captivat retorica lui de foc nationalist imaginatia populatiei? Chiar daca totalul sau din legislatura a crescut, rezultatul ramane o dezamagire, intrucat acesta planuia deja marea petrecere. Sunt asteptate saptamani sau luni de discutii de coalitie, potrivit The Independent.

Cancelarul german Angela Merkel
l-a felicitat pe premierul olandez Mark Rutte, dupa victoria sa in alegeri, a anuntat un purtator de cuvant al cancelarului, citat de The Guardian. „Astept cu nerabdare sa lucrez cu voi ca prieteni, vecini si europeni”, a spus cancelarul in discutia telefonica.

„Olanda, oh, Olanda, esti campioana. Felicitari pentru acest rezultat extraordinar”, a scris, pe Twitter, Peter Altmaier, seful de cabinet al cancelarului german, Angela Merkel, potrivit Reuters.

Si ministrul de externe al Frantei, Jean-Marc Mayrault (probabil ca a vrut sa scrie Jean-Marc Ayrault, n.m), a felicitat poporul olandez, intr-o postare pe Twitter.

„Felicitari pentru olandezi, pentru ascensiunea extremei-dreapta. Lucrati pentru o Europa mai puternica”, a scris acesta.

„Se pare ca VVD va fi cel mai mare partid din Tarile de Jos, pentru a treia oara consecutiv”, a declarat Rutte, aflat la o petrecere post-electorala din Haga.

Claude Junker ii felicita pe olandezi si apreciaza ca olandeziiau dat „un vot pentru Europa, un vot impotriva extremismului”, potrivit AFP.”

Juncker are dreptate! Insa lucrul cel mai important pe care il demonstreaza aceste alegeri este ca extremismul, chiar si in momente sensibile, poate fi invins, desi se afla la o cota ridicata in societate. Este un vot pentru Europa, cum apreciaza Jean-Claude Juncker, dar care indica faptul ca UE, cu toate ca a trecut printr-o criza economica severa, a reusit sa reziste, a reusit sa faca de asa maniera ca extremismul sa nu capete atata putere incat sa castige alegerile, ceea ce este mare lucru. Nu spun ca n-ar fi probleme, dar infrangerea extremistilor lui Wilders arata ca situatia in Europa nu e chiar atat de rea si da un imbold pentru infrangerea extremismului si in Franta, si in Germania.

Probleme sunt, fara indoiala, dar prin victoria asupra extremismului, Uniunea Europeana isi demonstreaza viabilitatea politica si capacitatea, chiar si in formatul actual, de a putea depasi crizele. Sa nu uitam, totusi, trecutul si ce a insemnat totalitarismul in Europa sec. XX. Iata ca prin Uniunea Europeana s-a reusit depasirea acestui obstacol in calea democratiei si libertatii. Este un lucru foarte mare, care arata soliditatea Uniunii Europene. Sper sa putem vorbi asa si dupa alegerile din Franta. Insa eu cred ca vom putea vorbi asa si ca extremismul, totalitarismul NU vor avea castig de cauza, in ciuda unei slabiciuni pe care UE a avut-o, si ma refer la Brexit, si in ciuda atentatelor teroriste care au zguduit Europa in ultima vreme.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 15, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Pentru o Europa unita!

Inainte de a ne apuca sa dam solutii referitoare la Uniunea Europeana, cred ca ar trebui sa ne intrebam mai intai ce inseamna aceasta pentru noi. Si nu doar pentru noi, romanii. Ci pentru intreaga Europa de Est, scapata de curand din universul carceral al comunismului.

Si vom constata ca lucrurile nu se reduc doar la aspectul strict economic. Departe de mine de a neglija acest aspect, deosebit de important, recunosc. Dar e vorba si de altceva mult mai subtil: de valori. Este vorba de setul de valori occidental, capabil sa modernizeze tarile noastre, sa le puna pe un fagas normal, in stare sa asigure stabilitate, prosperitate, intr-un cuvant spus: dezvoltare. Este vorba, in principal, despre democratie, libertate, drepturile omului, anticoruptie, stat de drept, economie de piata, libera circulatie. De aceea Uniunea Europeana are o importanta covarsitoare si de aceea nu e de dorit sa se transforme intr-o Europa cu mai multe viteze. Pentru ca o astfel de Europa ar aduce cu sine o dezangajare de la aceste valori modernizatoare. Iar o prabusire a Uniunii Europene ar fi chiar o catastrofa geopolitica, cu consecinte dintre cele mai negative pentru tarile din Est. Le-ar intoarce catre subdezvoltare, intr-un peisaj economic si social in care ar inflori coruptia si oligarhia, slabind statele si aducand mari nemultumiri populatiei, urmate de grave tulburari sociale.

Derapajele care se constata in prezent in Romania, Polonia, Ungaria, ca sa dau cateva exemple, se pot remedia intr-o Europa Unita care apara ceea ce am numit mai sus setul de valori occidental. Cum ar fi fara aceste valori? Raspunsul e destul de simplu: n-avem decat sa ne uitam la Republica Moldova, unde intalnim Dodoni si Plahotniuci. Nu cred ca ne dorim o asemenea societate. Dar poate si mai bine e sa ne uitam la derapajele din Romania, unde cel mai mare partid al tarii – PSD – e condus de un baron local, condamnat penal cu suspendare, dar cu ambitii de prim-ministru si care isi infeudeaza Guvernul in interese mai mult personale. Cu ordonante treispe-paispe date in miez de noapte. Cu un un Program plin de promisiuni nerealiste si nesustenabile, la fel ca si maririle de salarii in sectorul de stat si infiintarea de 19 firme de stat in subordinea Primariei Capitalei. Sa ne gandim si cum era pana nu demult, cand aveam in Guvern foarte multi ministri penali, sa ne gandim la primari penali si parlamentari penali – asta ar insemna o dezangajare de la valorile Uniunii Europene.

Astfel de pericole pandesc inca toate tarile din Europa de Est, foste comuniste. Iar marea lor problema este ca nu pot face fata singure unor astfel de provocari. Nimeni nu spune ca modernizarea acestor tari e un lucru facil, care se poate realiza foarte repede. Dar procesul de modernizare trebuie continuat, si doar Uniunea Europeana, cu valorile ei, poate asigura acest lucru. Derapajele de la statul de drept din Romania si Polonia arata cu prisosinta ca tarile din Est nu pot face inca fata singure unor pericole de genul asta. Pe de alta parte, situatia nu e clara nici in Occident, unde forte populiste si eurosceptice incearca subminarea valorilor statului de drept si trimiterea Europei intr-o perioada revoluta si periculoasa, putand pune in pericol chiar pacea.

De aceea salut pozitia exprimata de Dl. Iohannis la Summitul Consiliului European de primavara de la Bruxelles. Fara indoiala, pozitia exprimata de Presedinte, desi oarecum vaga – „o uniune Europeana unita si puternica” -, este de preferat oricaror alte scenarii si e in interesul nu doar al Romaniei, dar si, dupa parerea mea, al tuturor tarilor din Europa de Est. Sigur, cele cinci scenarii propuse de Dl. Jean-Claude Juncker se vor discuta in continuare. Dar ideea centrala ar trebui sa fie cea exprimata de Dl. Iohannis. Pentru ca o Europa in „cercuri concentrice” sau a „mai multor viteze” poate sa conduca la scindarea Europei, desi Dl. Juncker a declarat ca nu a avut in vedere si nu se urmareste acest lucru si nici crearea unor noi linii de demarcatie in Europa. Pericolul, legat de astfel de scenarii, totusi exista. Si de aceea pozitia exprimata de Dl. Iohannis este salutara.

In Istorie, modernizarea Romaniei nu a fost un lucru usor, realizat cu putine eforturi. Insa trebuie sa spunem ca aceasta modernizare a fost in stransa conexiune cu Europa de Vest. E valabil nu doar pentru Romania. Statul modern roman nu ar fi fost posibil fara valorile occidentale. Nici dezvoltarea tarii. Civilizatia si prosperitatea nu s-ar fi asezat pe meleagurile noastre fara aceste valori. Din pacate, constatam acum un recul, dar situatia, cum am spus, poate fi depasita. Lucrurile se petrec, din pacate, in felul acesta si datorita unei slabiri (de moment) a Uniunii Europene – de aici si scenariile actuale propuse de Dl. Juncker. Insa UE are capacitatea de a depasi aceste probleme cu succes. O Uniune mai slaba le-ar acutiza. Inutil.

Cam cum ar arata Romania fara Uniunea Europeana? Puteti sa va dati seama si din evenimentul cand preotii, la semnalul Prefericitului Parinte Daniel, i-au cantat lui Liviu Dragnea „Vrednic este!”. Sau cum, in 2015, in timpul unei slujbe la Biserica Armeneasca din Pitesti, un copil i-a sarutat picioarele presedintelui Consiliului Judetean Arges. Comentariile sunt de prisos. Nu cred ca ne dorim sa arate in felul acesta tara noastra. De aceea setul de valori occidental este esential pentru modernizare, stabilitate si prosperitate. Nimeni nu are nimic cu Biserica, dar este inadmisibil sa vedem cum Biserica se transforma intr-un vehicul electoral prin astfel de practici de linguseala, servilism si slugarnicie fata de anumiti lideri politici. Prin asemenea ploconeli care nu-si au rostul. Deci iata cum ar fi o Romanie fara Uniunea Europeana – una a obsecviozitatii. Care ne scoate din randul tarilor civilizate si ne ingroapa in mizerie! Repet, nimeni nu are ceva impotriva Bisericii, impotriva credinciosilor sau a preotilor cinstiti care-si fac datoria in mod cinstit. Dar asta e una, dar a promova in societate lingusirea si slugarnicia e cu totul altceva. I-au cantat lui Dragnea de parca l-ar fi hirotonit preot. Evident ca excesele acestea nu folosesc nimanui. Iar chestia cu copilul care pupa picioarele presedintelui CJ – cred ca l-ar fi facut invidios si pe Kim Jong-un.

Ca sa ne dam seama cum ar arata Romania fara UE, sa citim cu atentie articolul de mai jos:

Ziare.com

Ancheta DNA: Chef al tineretului PSD in Poiana Brasov organizat de un director de la Transporturi pe banii statului, cu semnaturi false

Se arata ca:

Zeci de studenti de la Universitatea din Pitesti au reprezentat acoperirea unui director din Ministerul Tineretului, trimis in judecata recent pentru coruptie, care s-ar fi folosit de datele lor personale pentru a deconta cheltuielile unei tabere tabere a organizatiei Arges a Tineretului Social-Democrat (TSD).

Procurorii s-au sesizat din oficiu in acest caz, mai ales ca pe o retea de socializare au aparut poze de la tabara politica, potrivit Digi 24.

DNA a cerut listele cu participanti de la ministerul Tineretului si i-au convocat la audieri pe cei 30 de studenti care, in acte, au mers la Poiana Brasov la un seminar despre protectia mediului.

„Toti martorii au declarat ca nu au participat la nicio activitate la Poiana Brasov in perioada mentionata si nu si-au recunoscut semnaturile de pe lista de participare, diagrama de cazare sau pontajul de masa”, potrivit dosarului.

Fostul oficial in cauza e Cristian Mircea Melesteu. In 2013, in calitate de director al Directiei Programe si Activitati pentru Studenti din cadrul Ministerului Tineretului si Sportului, „cu incalcarea atributiilor de serviciu si sub pretextul desfasurarii proiectului studentesc ED-ECO Sport”, acesta a contribuit la organizarea unei tabere politice de dezvoltare personala si leadership pentru organizatia de tineret a unui partid politic, potrivit unui comunicat al DNA.

Formatiunea in cauza e TSD, iar intalnirea a avut loc la doua hoteluri din Poiana Brasov ce se afla in administrarea Complexului Sportiv National (C.S.N.) Poiana Brasov.

Toate cheltuielile de cazare si masa ale celor 102 de participanti, conform diagramelor de cazare, in cuantum de 14.000 lei, destinate desfasurarii proiectului respectiv, in perioada 22 – 24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile publice gestionate de catre Ministerul Tineretului si Sportului, suma ce constituie totodata un folos necuvenit pentru formatiunea politica, potrivit DNA.

Procurorii mai arata ca o mare parte dintre persoanele care figurau pe lista de participare la acel proiect sunt studenti ai unei facultati din Pitesti care nu au participat la acel eveniment decat pe hartie.

Melesteu a avut complici. DNA precizeazaca, in vederea decontarii proiectului studentesc, „inculpata Georgiana Draghici a solicitat o lista cu date ale unor studenti ai Universitatii Pitesti, ale caror semnaturi au fost falsificate pe lista reprezentand participantii fictivi la proiectul Ed Eco Sport”.

Diagrama de cazare si pontajul de masa au fost avute in vedere de functionari ai MTS, care au avizat plata, fara a avea cunostinta de caracterul fictiv al acestora, se arata in dosarul trimis in instanta.

In aceeasi perioada si in baza aceleiasi rezolutii infractionale, Doru Balasoiu, la solicitarea iGoergianei Draghici, a falsificat semnaturile unor studenti ai facultatii din Pitesti, care apar pe lista participantilor fictivi la proiectul studentesc Ed Eco Sport, pe diagrama de cazare si pontajul de masa.

Ministerul Tineretului si Sportului Ministerul Tineretului si Sportului s-a constituit parte civila in cauza cu 14.000 lei, arata DNA, reprezentand suma achitata pentru cheltuielile de cazare si masa ale participantilor la tabara politica, iar C.S.N. Poiana Brasov s-a constituit parte civila in cauza cu 7.889 lei, reprezentand suma neincasata de C.S.N. Poiana Brasov prin neaplicarea tarifelor de cazare si masa pentru terti.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti cu propunerea de a se mentine masura asiguratorie dispusa in cauza.”

Si sa ne gandim ce ar insemna generalizarea si nesanctionarea in niciun fel, sub nicio forma a unor astfel de practici.

De asemenea ar trebui sa ne intrebam daca avem o clasa politica europeana. Nu ar trebui sa ne mire o asemenea intrebare. Si in trecut politicienii romani de mare prestigiu, cei care au contribuit la Unirea Principatelor si la Marea Unire, au fost nu doar oameni care au avut stranse legaturi cu Occidentul, dar si oameni acceptati in marile cancelarii occidentale. Si nu oricine si orice se accepta in marea politica. Spre exemplu, din pacate, avem la conducerea PSD, cel mai mare partid politic din Romania, un om ca Liviu Dragnea, condamnat penal cu suspendare, din care cauza nu poate fi premier, dar, de fapt, el conduce Guvernul. Acum Liviu Dragnea vrea si acces la informatii clasificate, desi legea nu-i da dreptul – nu-i nimic, schimbam legea! Astfel de oameni, astfel de lucruri, astfel de practici nu se accepta. Iar cand spun ca nu sunt acceptabile, inseamna nu doar ca nu folosesc tarii, dar ca sunt si daunatoare ei. PSD ar fi putut sa puna un om inteligent si fara probleme penale in fruntea sa. N-au facut-o. L-au avut pe Ponta cu probleme penale, acum pe Dragnea. Marea problema este ca sunt la Putere, ditamai partid de guvernamant. Partenerul de coalitie – ALDE – il are in frunte pe Tariceanu, tot cu probleme penale. Tariceanu e la sefia Senatului, al doilea om in Stat, Dragnea la cea a Camerei Deputatilor. Nu v-ati intrebat de ce Erdogan nu e acceptat in Uniunea Europeana? Insa nu ma refer doar la cei enumerati mai sus: clasa politica romaneasca are multe hibe. Iar toate acestea lucreaza in defavoarea Romaniei: nu absorbim in proportii suficiente fondurile europene, nu am reusit sa ne integram in Spatiul Schengen – asta ca sa ma refer la esecurile cele mai evidente. Din pacate, putem sa-l includem in galeria de mai sus si pe Traian Basescu. Modernizarea Romaniei inseamna, evident, si modernizarea clasei politice. S-a pus problema in dezbaterile de la o televiziune de stiri de ce nu se discuta despre problemele europene. Noi discutam despre Ordonanta 13, despre initiativele lui Serban Nicolae. Cine sa le discute? Pentru ca o clasa politica europeana ar fi dezbatut problemele cu care se confrunta Europa – la noi au fost trecute pe un plan secund, daca nu tert pentru ca nu avem o astfel de clasa politica, cu asemenea preocupari. Si ar fi de dorit sa avem o clasa politica europeana, altminteri cum ar putea deveni Romania un lider regional, ca se vorbeste despre asta?

Iata cateva putine motive, dar, cred eu, esentiale pentru care Uniunea Europeana e importanta pentru Romania. Si ca dezvoltarea Romaniei si drumul acesteia spre progres si civilizatie se realizeaza prin valorile Uniunii Europene, spre care Romania a tins – cu greu, dar a tins! –  inca de la prabusirea comunismului.

DE citit si…

Romania Libera

Consilierul prezidențial Leonard Orban, despre adoptarea Ordonanței 13: Nu cred că puteam să ne facem un deserviciu mai mare. Am dat argumente celor care ne-au blocat aderarea la spațiul Schengen

Se arata ca:

Adoptarea Ordonanței 13, care prevedea modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, a făcut un deserviciu mare României, întrucât a dat argumente celor din Uniunea Europeană care au blocat aderarea țării la spațiul Schengen, a declarat, duminică, la Digi24, consilierul prezidențial Leonard Orban.

„Nu cred că puteam să ne facem un deserviciu mai mare decât cel pe care l-am făcut cu adoptarea OUG 13. Practic, am dat argumente celor care au spus și care ne-au blocat în ceea ce privește spațiul Schengen că nu suntem convinși că progresele, care sunt remarcabile, sunt ireversibile. Am arătat că nu sunt ireversibile și că oricând se poate întâmpla ceva ca lucrurile să se întoarcă”, a afirmat Leonard Orban, întrebat în legătură cu posibilitatea ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și Ordonanța 13.

Cu toate acestea, el a precizat că este un lucru „văzut pozitiv” că OUG 13 a fost abrogată.

„E bine că OUG 13 a fost abrogată și e un lucru care a fost văzut pozitiv. Dezastrul nu a fost foarte mare. E evident că s-a consolidat lipsa de încredere în faptul că noi suntem capabili să asigurăm această ireversibilitate. Există o anumită neîncredere, clar, la nivelul instituțiilor europene, la nivelul unor state membre cu privire la direcția noastră. (…) Președintele a dat clar garanții că, în limita competențelor pe care le are, va încerca să asigure continuarea acestor eforturi. Întotdeauna există o anumită neîncredere, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, evident există semne de întrebare și evident că nu șterg cu buretele odată ce ordonanța a fost abrogată, că există temeri că lucrurile s-ar putea repeta”, a mai spus Orban.

În ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare, consilierul președintelui Iohannis suține că „mai devreme sau mai târziu” va trebui să se finalizeze.

„Părerea mea personală este că mai devreme sau mai târziu acest mecanism trebuie să se finalizeze, pentru că el este tratat într-o cheie politică — nu numai la București, și de către state membre și instituții europene. Pot să vă dau exemple foarte clare când existenta MCV a fost utilizată de anumite state membre sau de anumiți actori contra unor interese pe care le-am avut. Cel mai simplu exemplu e aderarea la spațiul Schengen”, a arătat el.”

Asta apropo de cat de europeana e clasa politica de la noi, in special PSD-ALDE care au castigat alegerile si cat de mult „bine”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, fac Romaniei inca de la inceput, caci au trecut doar trei luni de la alegeri. Leonard Orban are dreptate: astfel de lucruri nu sunt acceptate in UE, cu atat mai putin oameni ca Dragnea, Serban Nicolae, Florin „Alta intrebare!” Iordache, ca sa dau numai trei exemple, care promoveaza astfel de lucruri. Occidentalii vor respecta votul romanilor, nu asta e problema. Problema e ca s-ar putea sa ne intoarca spatele. Romania are de suferit din partea unor politicieni verosi. Si trebuie sa constatam ca, cel putin in cazul de fata, acestia sunt de la PSD-ALDE. Din pacate, trebuie s-o spunem: acesti oameni nu lucreaza in interesul Romaniei. Exista o retea de interese personale, interesul national e undeva mai pe la urma. Si nu e vorba nici de interesul cetateanului sau de interesul general si altele de genul asta.

Luand primele 100 de zile ale Guvernului Grindeanu si ale Coalitiei de guvernamant PSD-ALDE, trebuie sa constatam o prestatie execrabila din toate punctele de vedere. Si asta e doar inceputul. Nu cred ca trebuie sa ne iluzionam prea tare. PSD incepe sa fie un partid toxic. De fapt toata aceasta alianta PSD-ALDE e una toxica. In cazul asta, astfel de toxine ar trebui eliminate din politica. Poate n-ar strica faptul ca PSD sa se gandeasca la eventuale alegeri anticipate si la o retragere de la Putere. Si pentru ca inclusiv Programul economic e unul de natura sa destabilizeze economia si asa fragila.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 12, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 36 comentarii

2017! La multi ani!!

Inceputul de an este, in general vorbind, pentru fiecare dintre noi un inceput de speranta de mai bine. Nu cred ca ne bucuram ca a mai trecut un an si suntem mai batrani cu un an. Ci pentru ca intr-un coltisor al sufletului incolteste ca un ghiocel o primavara a sperantei, desi suntem inca in iarna. Anul Nou debuteaza pe tot mapamondul cu foc de artificii si bucurie. La New York, in Times Square, ca sa dau un exemplu, vedeam o multime imensa de oameni, veniti chiar din Japonia sau Australia, plina de bucurie si insufletita de petrecere, concerte in aer liber, atmosfera de mare sarbatoare. Focurile de artificii nu au lipsit nici la Bagdad, in Irak. In general vorbind, pe tot Pamantul Anul Nou este un motiv de mare sarbatoare, iar organizatorii petrecerii se intrec in maiestria de a o face de pomina!!

Din punct de vedere crestin, azi, 1 ianuarie, chiar e o mare Sarbatoare: Taierea-imprejur cea dupa trup a Domnului. Deci Anul Nou incepe, daca se poate spune asa, cu Dumnezeu. Si probabil ca pornind de la acest punct, bucuria Anului Nou se intinde molipsitor pe tot Pamantul, la toti oamenii, la toate rasele si popoarele, bucurandu-se intreaga creatie!

Insa acest An Nou, din pacate, a fost unul deosebit, dar deloc in bine, fata de trecut… Este interesant acest aspect pentru ca, poate pentru prima data, aceasta Sarbatoare, aceasta bucurie a fost estompata. Iar aceasta stare de lucruri nu a fost caracteristica doar unui anumit loc de pe mapamond. A fost ca si cum omenirea a trebuit sa recunoasca faptul ca se confrunta cu un flagel periculos: cel al terorismului. O „ciuma care-si trimite sobolanii sa moara intr-o cetate fericita”, cum ar spune Albert Camus. Nici Romania, desi la noi nu s-a intamplat vreo nenorocire, n-a fost scutita. O alerta cu bomba la un mall din Bucuresti a pus pe jar autoritatile. A fost evacuat mallul, s-a cautat dar, din cate am inteles, a fost o alarma falsa. Totusi, a fost… Nu s-a intamplat nimic, dar a fost o alarma de acest gen…

In Occident, masurile de securitate au fost fara precedent. Cele mai spectaculoase cred ca au fost luate in Franta si Germania unde au fost mobilizate masiv forte politienesti, cu arma in mana, spre a preveni atentate teroriste, a caror evetualitate e foarte probabila, dupa cum usor putem constata.  Dupa cazurile de agresiuni sexuale cauzate de imigranti din afara UE, din Nordul Africii din cate am inteles, inregistrate in orasul german Cologne cu sutele, cu ocazia Anului Nou 2015/2016, s-au luat acum masuri de securitate sporite, cu atat mai mult cu cat Politia se astepta la jumatate de milion de vizitatori!! In Europa nu s-au intamplat nenorociri, oamenii au petrecut bine in pietele din orase, dar prezenta Politiei si a armelor automate au dat acestei Sarbatori un aer, ca sa zic asa, de razboi. Parea, si asa si era, o stare de necesitate instalata peste tot.

Insa cel mai monstruos lucru este ceea ce s-a petrecut in Istanbul, Turcia:

Mediafax

ATAC ARMAT de Revelion într-un club de noapte din Istanbul: Cel puţin 39 de persoane au fost ucise, inclusiv 16 străini, iar alte 69 au fost rănite – VIDEO

Cel puţin 39 de persoane au fost ucise, inclusiv 16 străini, iar alte 69 au fost rănite în atacul armat comis de Revelion într-un club de noapte din oraşul turc Istanbul, anunţă autorităţile municipale, citate de presa turcă.

UPDATE ora 7.55 – Bilanţul victimelor a ajuns la 39 de morţi, dintre care 16 străini, iar  alte 69 de persoane au fost rănte în atacul de la Istanbul, a declarat ministrul turc de interne, Suleyman Soylu, care a adăugăt că autorul atacului este în continuare căutat, relatează BBC.

Potrivit CNN, un individ îmbrăcat în Moş Crăciun a împuşcat un ofiţer de poliţie, apoi a intrat în club şi a deschis focul. Informaţia a fost confirmată şi de guvernatorul din Istanbu, Vasip Sahin.

Anterior primarul oraşului Istanbul, Vasip Sahin, a declarat: „Cel puţin 35 de persoane au fost ucise, iar alte 40 au fost rănite”, precizând că în „atacul terorist” a murit şi un agent de poliţie.

Atacul a fost comis de un individ care avea o armă automată de tip Kalaşnikov, în Clubul de noapte Reina, situat în zona Ortakoy din Istanbul.

În momentul atacului armat, duminică la locală ora 1.30, în club erau sute de persoane care celebrau Revelionul.

Multe persoane au sărit în Canalul Bosfor pentru a scăpa de focurile de armă, iar poliţia a întreprins operaţiuni de salvare din apă.

Nu este clar dacă autorul atacului a fost arestat sau împuşcat de forţele de ordine.

Cel mai probabil, atacul terorist este opera organizaţiei teroriste Stat Islamic sau a insurgenţilor separatişti din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

„Un terorist cu o armă puternică a comis un atac brutal, a deschis focul spre oameni nevinovaţi care sărbătoreau venirea Noului An”, a declarat primarul din Istanbul, Vasip Sahin.

Potrivit cotidianului Hurriyet, în club erau 700-800 de persoane în momentul atacului terorist, iar agresorul striga în limba arabă, un indiciu că ar putea fi un membru al reţelei fundamentaliste sunnite Stat Islamic.”

Televiziunile noastre, unde petrecerea era in toi, au dat stirea pe banda colorata. Merg pe CNN si va marturisesc ca, desi am citit de cateva ori ca atentatul s-a produs la Istanbul, eu ma tot intrebam: unde in Turcia?… Cand am vazut prima oara stirea mi s-a parut total aiurea, apoi incredibil in ciuda imaginilor ce curgeau pe ecranul televizorului. Pana la urma am reusit sa-mi revin… Am inteles din ce spunea un fost ofiter operativ al CIA ca granita dintre Turcia si Siria, Irak e permeabila, putand patrunde destul de usor in Turcia astfel de elemente teroriste. Sunt destule „portite” la frontiera, greu de controlat. Pe de alta parte, Turcia e implicata in situatia complicata din Siria, inclusiv in chestiunea kurda. Dar ceea ce demonstreaza acest atentat, venit la putina vreme dupa uciderea ambasadorului rus la Ankara, e faptul ca Turcia, tara majoritar musulmana, este expusa atentatelor teroriste, cel petrecut acum nefiind primul intamplat in aceasta tara. Proximitatea cu Siria si Irak e unul din factorii ce expune, desigur, foarte mult Turcia.

De observat ca terorismul islamic nici vorba sa dea inapoi, cu toata interventia militara rusa in Siria. Iar ceea ce s-a intamplat acum in Turcia complica problema pentru ca astfel de lucruri se pot intampla si in Europa sau SUA. Vom avea o noua Administratie la Casa Alba, cu Donald Trump Presedinte al SUA. Este foarte posibila o imbunatatire a relatiilor ruso-americane, deteriorate mult pe vremea actualului Presedinte in exercitiu, Barack Obama, si o intensificare a luptei impotriva terorismului. Sunt curios daca SUA si Rusia vor lua decizia de a trimite trupe la sol in Irak si Siria. E foarte posibil, as spune eu. Se poate observa o intensificare a atentatelor teroriste – sa nu uitam ca numai cu putine zile in urma la Berlin au fost 12 morti si 48 de raniti intr-un astfel de atentat. Dupa cum par lucrurile, ISIS doreste sa transforme Europa intr-un teatru de razboi… Este adevarat ca pana acum cel putin nici nu s-a actionat, cel putin asa cum trebuie, impotriva ISIS. Masurile de securitate luate acum par a anunta actiuni mult mai viguroase impotriva Statului Islamic, masuri ce se vor concretiza, inclusiv din partea SUA sub presedintia lui Trump. Pozitia lui Erdogan se va intari. Iar lovitura de stat din Turcia, care, in urma esecului, a permis ca Erdogan sa dobandeasca o putere foarte mare, nu mi se mai pare chiar un lucru de care nu stia nimeni sau ceva intamplator. Asta se pare ca s-a si urmarit: ca Turcia sa aiba o conducere centralizata puternica spre a putea controla o situatie tulbure marcata de un numar imens de refugiati din calea Razboiului Civil din Siria, inclusiv actiuni coordonate de la centru, care sa le confere o eficacitate sporita, impotriva agresiunii terorismului. Sa nu uitam ca Turcia e tara membra NATO, iar o implicare a NATO impotriva terorismului din zona Siria – Irak, adica din zona epicentrului fenomenului terorist, da Turciei o pozitie cheie. Populatia musulmana din Europa si SUA va avea de suferit intrucat terorismul islamic se ascunde in detaliile acestei populatii.

Ar mai trebui sa mentionam ca sfarsitul anului trecut a fost marcat de atacul cibernetic rusesc asupra unui furnizor din Vermont (US):

RFI

Atac cibernetic rusesc în Statele Unite ale Americii

„Hackerii ruşi au pătruns în reţeaua electrică americană printr-un atac cibernetic asupra unui furnizor din Vermont, scriu jurnaliştii de la Washington Post. Hackerii nu au oprit operaţiunile furnizorului.

Această operaţiune a hackerilor ruşi arată o vulnerabilitate gravă pe care o prezintă reţeaua electrică americană şi trezeşte teama că hackerii încearcă în mod activ să pătrundă în reţea pentru a organiza atacuri din interior împotriva Statelor Unite. Angajaţii guvernamentali şi cei din industrie monitorizează în mod regulat această reţea electrică, întrucât este bazată pe un sistem extrem de complex de calculatoare, iar orice pertubare a sistemului poate să aibă consecinţe dezastruoase pentru serviciile medicale şi de urgenţă.

Compania Burlington Electric a anunţat printr-un comunicat că angajaţii companiei au descoperit un cod malware utilizat de operaţiunea ”Grizzly Steppe” pe un laptop care nu era conectat în acel moment la reţeaua electrică din Vermont. Compania a precizat că a luat acţiuni imediate pentru a izola respectivul laptop şi a anunţat autorităţile federale.

Guvernatorul Peter Shumlin a cerut autorităţilor federale ”să conducă o investigaţie completă cu privire la acest incident şi să ia măsuri pentru a se asigura că nimic asemănător nu se va mai întâmpla vreodată”.

”Locuitorii din Vermont şi toţi americanii ar trebui să fie alarmaţi şi indignaţi că unul dintre huliganii lumii – Vladimir Putin – a încercat să pătrundă în reţeaua noastră electrică, pe care ne bazăm masiv pentru a susţine calitatea vieţii, economia, sănătatea şi siguranţa. Acest episod ar trebui să atragă atenţia asupra nevoii urgente ca executivul federal să urmărească în mod vehement şi să pună capăt unei asemenea imixtiuni din partea ruşilor”, a declarat Shumlin.

De asemenea, senatorul democrat Patrick J. Leahy a explicat că hackerii ar fi încercat să pătrundă în reţeaua electrică pentru a sista furnizarea de energie în mijlocul iernii, ceea ce reprezintă o ameninţare directă la adresa locuitorilor din Vermont.

Pătrunderea în sistemul unui singur furnizor poate reprezenta un test pentru hackerii ruşi, care vor să descopere cât de mult pot ajunge în reţeaua electrică din Statele Unite. De asemenea, autorităţile nu ştiu dacă respectivul cod malware a pătruns în sistemul furnizorului din Vermont. O investigaţie a fost lansată de autorităţile federale pentru a determina momentul intruziunii şi dacă alţi furnizori de energie electrică au fost vizaţi de operaţiuni de hacking similare.”

Ceea ce arata atmosfera actuala a relatiilor ruso-americane: tensionata, neprietenoasa. Despre Grizzly Steppe va recomand sa cititi acest articol pentru a vedea mai bine in ce consta problema si gravitatea ei. Este vorba de o actiune complexa condusa de serviciile civile si militare de intellingence ale Federatiei Ruse impotriva SUA si cetatenilor americani. Ramane de vazut daca se vor ameliora relatiile relatiile ruso-americane, daca vor urma riposte ale SUA la aceste cyber-atacuri.

Cam asa arata tabloul Anului Nou 2017 pe plan international. Sa speram ca anul 2017 va fi unul mai bun decat cel care tocmai a trecut. As dori sa inchei intr-o nota optimista, desi ceea ce se intampla pe plan international e ingrijorator.

Va doresc:

Numai bine si multa sanatate!

La multi ani!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

ianuarie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Se contureaza un esec…

Fara indoiala, ziua de ieri a fost marcata de doua evenimente tragice: asasinarea la Ankara a ambasadorului Rusiei in Turcia, Dl. Andrei Karlov,sub privirile sotiei sale, in timp ce tinea un discurs la o expozitie de arta si atentatul de la Berlin, foarte asemanator cu cel de la Nisa, din Franta.

In privinta primului atentat, trebuie spus ca atacatorul era un tanar politist turc de numai 22 de ani, pe numele sau Mevlut Mert Altintas care, in momentul respectiv a strigat: „Allah akbar! Nu uitati Alepul, nu uitati Siria! Atat timp cat localitatile noastre nu sunt in siguranta nici voi nu veti simti gustul sigurantei. Dati-va inapoi. Pe mine ma va lua de aici doar moartea. Toti cei vinovati pentru aceasta cruzime vor da socoteala!„. De unde se vede ca actiunea lui a fost motivata de ceea ce s-a intamplat la Alep, in Siria.

Trebuie remarcat ca ambele atentate n-au putut fi prevenite si dejucate. Dar s-o iau intr-o ordine ca sa ma pot face cat mai clar inteles.

Sa luam primul atentat, cel asupra ambasadorului Rusiei. Este uluitor, dupa parerea mea, cum nu s-a putut sa i se asigure o protectie corespunzatoare. Si nu ma refer doar la autoritatile turce, dar si la serviciile de paza si protectie ale Federatiei Ruse!! Mai ales ca in Turcia s-au mai intamplat atentate teroriste iar Rusia e implicata militar in Siria, ce are granita comuna cu Turcia. Dar si Turcia e implicata militar acolo, in Siria. E stupefiant!!

Pe de alta parte, uluitor e faptul ca dupa asasinarea ambasadorului Rusiei la Ankara, a mai avut loc un alt atentat, incununat de succes: Dl. Polshikov, fost ambasador la Rusiei in Bolivia a fost gasit mort!! Circumstantele, din cate inteleg, sunt inca neclare…

Nu se poate sa nu te intrebi ce se intampla de fapt…

Insa legat de asasinarea lui Karlov si de faptul ca atacatorul a pomenit de Alep, trebuie remarcate, cred eu, niste chestiuni, zic eu importante.

Alepul, oras important din Siria, a fost teatrul operatiunilor militare comune ruso-siriene impotriva fortelor ce lupta impotriva lui Bashar al-Assad. Operatiunea militara era impusa si de lupta impotriva ISIS si a extremismului islamic. Alepul de Est era, din cate am inteles fieful opozitiei radicale la regimul Assad, sustinut de Rusia. SUA a evitat sa se implice militar in Siria. A facut-o Rusia, implicandu-se doar cu aviatia militara.

Alepul a fost bombardat cumplit de catre aviatia militara rusa. Cred ca e unul din cele mai groaznice si cumplite bombardamente pe care le-a suferit un oras de la Al Doilea Razboi Mondial incoace!! Alepul a fost transformat intr-o ruina!! Cei care au suferit cumplit au fost cetatenii obisnuiti, populatia civila. A urmat o parasire in masa de zeci de mii de oameni a Alepului, constituindu-se intr-una din cele mai grave crize umanitare pe care le-a inregistrat omenirea de la Al Doilea Razboi Mondial incoace.

Si ce s-a rezolvat cu asta? A fost distrusa temuta organizatie terorista ISIS? Nici vorba!! Luptele continua si se vede ca dupa foarte recentele atentate din Iordania si Yemen, ISIS musca din nou Europa la Berlin, cu ocazia unui pasnic targ de Craciun, unde lumea era stransa buluc, in atmosfera de sarbatoare.

Pe de alta parte, asa cum reamarca un analist pe problema Turciei si a Orientului Apropiat la CNN, ce s-a intamplat la Ankara ridica mari semne de intrebare, toate fiind ingrijoratoare. Turcia era o tara stabila intr-o zona instabila, dupa cum lesne poate oricine constata. Stabilitatea Turciei era data de stabilitatea institutilor sale. Nu erau probleme. Lucrul acesta se putea limpede constata si din Romania. Multi romani isi faceau vacantele in Turcia si apreciau conditiile hoteliere foarte bune de acolo. Pe cand acum vedem ce se intampla si e cu atat mai grav cu cat cel care a comis asasinatul era politist, deci apartinea acestei institutii a statului turc. Si atunci se pune problema daca nu cumva e vorba de un scenariu de destabilizare a Turciei… Analistul respectiv spera ca nu e vorba de asa ceva, dar nu excludea aceasta varianta, trebuie sa recunoastem, sumbra…

Pe de alta parte, ramane situatia din Siria, departe de a fi rezolvata. Inca de la inceputul protestelor impotriva regimului Assad, situatia se prefigura ca fiind complicata. Dupa parerea mea, aceasta situatie, de cum a inceput Razboiul Civil, era de competenta ONU. Ar fi trebuit ca Marile Puteri sa ajunga la un acord pentru trimiterea acolo a unei forte multinationale de mentinere a pacii. In loc sa faca asta Marile Puteri au cautat sa rezolve ele lucrurile. Occidentul s-a retras, si ma refer in principal la Barack Obama, asa ca Rusia a preluat ostilitatile. Iar rezultatul se vede. Nerespectarea dreptului international a condus la aceasta situatie grava in Siria, marcata de o drama umanitara fara precedent, dupa cum spuneam si mai sus. Pe cand implicarea ONU si trimiterea pe teren a unei forte multinationale avea si avantajul gasirii unei solutii politice, pe langa anihilarea temutei organizatii teroriste ISIS.

Ce s-a intamplat? Marile Puteri nu au dorit sa trimita trupe, sa actioneze la sol. S-a preferat actiunea cu aviatia militara. Insa nu era greu de observat ca aceasta nu e defapt o solutie. Ce a rezolvat? Nimic. Trebuie sa remarcam cu tristete ca nu s-a inregistrat nici un progres politic. ISIS, dupa cum se vede, e departe de a fi distrusa sau de a-si fi pierdut influenta. Singurul lucru realizat, daca se poate spune asa, e aceasta drama umanitara de proportii colosale!!! Care complica si mai mult lucrurile.

Berlin: 12 morti si 48 de raniti!!

Atentatul de la Nisa in reluare!!

Avem si aici niste probleme de o gravitate extrema!!

Atentatorul, din cate inteleg, era un pakistanez sau afgan care a intrat in Germania ca refugiat in februarie 2016. Trebuie sa remarcam faptul ca politica aceasta de primire pe scara larga si fara niciun control, promovata de Cancelarul Angela Merkel, a refugiatilor si imigrantilor din Orientul Mijlociu, o zona, se stie bine, cu mari probleme si pepiniera a terorismului international de mai bine de 50 de ani, te lasa perplex prin naivitatea ei. Romania, tara membra a Uniunii Europene, nu e in Spatiul Schengen, desi indeplineste fara probleme toate conditiile si are tot dreptul la asta, in schimb au fost primite aceste populatii, acesti oameni despre care Germania nu stia absolut nimic. Trebuie sa spunem asta: nici serviciile de informatii germane si nici oficialitatile politice nu stiau absolut nimic despre acesti oameni, de provenienta din Orientul Mijlociu, din tari care, in mod foarte clar, nu faceau si nu fac parte din UE. Deci Romaniei si Bulgariei li s-a blocat, din motive politice, desigur, dreptul la libera circulatie in interiorul Uniunii, dar acestor populatii li s-a ingaduit, fara sa aiba vreun drept, sa circule liber oriunde doresc ei in interiorul UE!!!!!

Trebuie sa constatam, din pacate, un grav esec al integrarii acestor oameni proveniti din astfel de zone din afara UE in lumea occidentala. Si e si un esec al politicii D-nei. Merkel.

Atentatul de la Berlin este surprinzator pentru ca Germania, totusi, i-a primit pe acesti imigranti. Deci a facut un gest larg de ospitalitate fata de acesti oameni. Trebuie remarcat si faptul ca Germania nu a fost implicata militar in zonele acestea musulmane cu mari probleme. Spre exemplu, n-a fost implicata militar in Libia, nici in Siria. Si atunci? Atunci de ce?

De asemenea, mai trebuie remarcat ceva. In Romania, multumim lui Dumnezeu, nu s-au intamplat atentate teoriste. Dar asta nu inseamna ca situatia aceasta din plan european si din lume nu ne ingrijoreaza sau ca n-ar utea avea repercursiuni asupra Romaniei. Ce consecinte politice ar putea sa aiba in Germania si, in general vorbind, in Occident? Ne gandim, desigur, la cresterea extremei drepte, lucru ce ar putea influenta nu in bine politica europeana. Dar, pe de alta parte, se pune problema: cum rezolvam aceasta situatie?

Ce se intampla? Islamul – si putem vedea doar aruncand o privire la ce se intampla – are o cultura a aderarii nu a inscrierii intr-o organizatie. In Al-Qaeda sau in ISIS nu te inscrii, nu primesti o legitimatie de membru, ci aderi la asa ceva.

Al doilea lucru ce trebuie remarcat este ca forta Islamului, mergand pana la extremism, inclusiv pana la atentate sinucigase,  a crescut in Europa si s-a intensificat odata cu cresterea numarului de musulmani in Europa. Si in urma cu 40 de ani erau musulmani in Europa, desigur. Dar nu erau atat de multi ca in zilele noastre.

Ce rezulta de aici? Rezulta faptul ca orice musulman din Europa, chiar si cel care pare cat se poate de inofensiv, poate fi un posibil extremist si aceasta posibilitate are sanse mari sa se realizeze. Orice musulman – si chiar daca nu e musulman – poate sa adere la o platforma precum Al-Qaeda sau ISIS. Trebuie sa intelegem, cred, ca Al-Qaeda sau ISIS nu sunt partide sau formatiuni politice ci platforme cu un anumit continut ideologic si substrat religios. In Europa nu erau astfel de platforme, foarte asemanatoare cu ceea ce aveam aici si in SUA, si anume cu platformele civice, desi diferenta e foarte mare, desigur. Iata ca acum exista asa ceva… Partea proasta este ca Europa NU e deloc pregatita pentru asta. Deloc!!

Mai trebuie sa intelegem si un alt lucru: genul asta de platforme – Al-Qaeda, ISIS – nu au un statut, precum, spre exemplu, are un partid politic. De pilda, putem vorbi despre statutul PSD sau al PNL. Aici, in ceea ce priveste astfel de platforme, lucrurile stau diferit. Si din aceasta cauza lasa adeptilor o mare libertate de actiune si exprimare sau creeaza o astfel de impresie, a unei mari libertati. Iar adeziunea coaguleaza o solidaritate solida intre cei care adera la o astfel de platforma. Spre exemplu: nu stiu daca si cat sunt de solidari membri unui partid politic. Sa ne gandim, in schimb, la mitingurile din Piata Universitatii! Sau la celebrul miting maraton din Piata Universitatii de la inceputul lui 1990! O astfel de platforma civica, manifestandu-se printr-un miting de protest, solidarizeaza puternic oamenii, pe cei participanti la miting, pe cei care adera la asa ceva. Sa comparam cu un miting organizat de un partid politic – participarea e sarcina de partid pentru membri sai. Pe cand cei care au mers sa protesteze in Piata Universitatii n-au fost scosi din case de o obligatie statutara sau de o circulara de partid care convoaca membri la o asemenea actiune, consituindu-se ca sarcina pentru membri partidului si pentru organizatiile sale locale.

De aici rezulta ca o platforma, civica sau de alta natura, are atractivitatea ei, chiar mult mai mare decat o are un partid politic. Spre exemplu, sunt analisti reputati la noi care acuza faptul ca intr-un partid iti pierzi libertatea si independenta de gandire, exprimarea libera a ceea ce gandesti – maestrul Ion Cristoiu, daca nu ma insel. Se acuza faptul ca partidele, cel putin la noi, sunt conduse mai mult, mult mai mult in stil dictatorial decat democratic, iar cel care „calca pe bec”, cum se spune, risca excluderea. In Piata Universitatii oricine era binevenit, nimeni exclus. Or, tocmai asta strange solidaritatea si o mareste aproape instantaneu. Asa se explica – cel putin asa mi se pare – si atractivitatea pe care o au astfel de platforme precum ISIS sau Al-Qaeda in randul tinerilor. Pentru ca foarte multi dintre acesti teroristi sunt oameni tineri – cel care a comis atentatul de la Ankara asupra ambasadorului rus era un tanar de 22 de ani, cel care a intrat cu camionul in multime, la Berlin, are 23 de ani. Am inteles ca si la noi un tanar, din Craiova daca nu ma insel, a fost atras de o astfel de platforma. Partidele impun multe criterii membrilor sai, au multe reguli, trebuie inregistrate legal etc. Pe cand o platforma se dezvolta liber iar simpla adeziune libera e singura garantie a faptului ca omul care adera e de aceeasi parte a baricadei. Asa s-ar putea explica de ce USB si mai apoi transformat de voie, de nevoie in partid –  USR a avut un asa succes la alegeri, desi si-a inceput activitatea de foarte curand. Insa nu a inceput ca partid politic, ci ca o platforma constituita pe FaceBook. Acum, de cand s-au constiuit ca partid politic, vad ca a a avut loc si prima excludere…

Desigur, un alt aspect este cel cultural, evidentiat de mai toti comentatorii si analistii. Si, intr-adevar, asa si este: diferentele culturale dintre Uniunea Europeana, pe de o parte, si Orientul Mijlociu – Lumea Islamica pe de alta parte, sunt foarte mari si cu greu se intrevede un progres in a concilia sau a atenua astfel de diferente. Simplul fapt ca ai primit – asa cum a facut Germania – un mare numar de oameni de religie musulmana din Orientul Mijlociu nu inseamna ca ai si rezolvat problema diferentelor culturale dintre acestia si populatia bastinasa. Evident, sunt tot felul de diferente culturale pe lumea asta. Insa religia musulmana nu doar ca intra in contradictie, dar e opusa fundamental crestinismului. De aceea acceptarea unei civilizatii cu solide baze crestine e un lucru foarte dificil pentru un musulman. De fapt, islamul e o religie ce face dificil de acceptat orice altceva decat islamul. Pentru ca orice alta acceptare, chiar si in aspecte ce par minore, este vazuta de musulmani ca o desacralizare a mahomedanismului. Iar desacralizarea conduce, desigur, la renuntare. De aceea secularizarea e dificil de acceptat in lumea musulmana.

Sa dam un exemplu: simplul fapt de a crede ca Sfanta Fecioara Maria e mama lui Dumnezeu, asa cum cred crestinii numind-o Nascatoare de Dumnezeu, da peste cap si neaga TOT islamul. Sau a crede ca Iisus Hristos este Insusi Dumnezeu – mahomedanii il vad printre proroci, ca si pe Mahomed. Pentru un mahomedan doar simpla punere a problemei: este, oare, Iisus adevaratul Dumnezeu? inseamna o negare a islamului. Daca respectivul pakistanez sau afgan nu ar fi luat nicio atitudine asupra Targului de Craciun de la Berlin, ar fi insemnat acceptarea Craciunului, adica negarea propriei sale religii in care el crede. De aceea reactia radicala, brutala de a intra cu un camion in multime, negand – din punctul lui de vedere – crestinismul si perceptele sale, demonstrandu-si ca nu a abjurat islamul. De aceea acceptarea civilizatiei europene e deosebit de dificila pentru un astfel de om ca si acceptarea a tot ce nu e islam. Ca daca o accepta in forul sau interior e sinonim cu a se indeparta ineluctabil de islam. Totusi, nu toti musulmanii au o astfel de viziune, dusa pana la extrem. Cu toate acestea, integrarea lor in lumea occidentala este dificila, greoaie. E un proces anevoios. Daosimul sau confucianismul, ca sa dau niste exemple, bazate pe intelepciune, lasa multe punti de comunicare si din aceasta cauza acceptarea civilizatiei occidentale nu ridica probleme. Islamul nu e bazat pe intelepciune. Crestinismul, da, este bazat pe intelepciune – sa nu uitam ca Solomon a cerut de la Dumnezeu intelepciune, nici macar sanatate, si toate celelalte i s-au adaugat. Islamul postuleaza anumite reguli. Sharia, de pilda, are caracter de postulat – un musulman nu-si pune problema daca nu cumva se poate si mai bine. El nu cauta sa aduca inovatii si nici nu recunoaste ca altii s-ar putea sa aiba dreptate, cel putin dreptatea lor. Negarea shariei sau chiar si a unei singure reguli, are pentru un musulman un caracter desacralizant la adresa islamului. Pe cand in crestinism, spre exemplu un hot nu va desacraliza niciodata crestinismul. Oricat de pacatosi am fi, inclusiv preoti, chiar si patriarhi, capul Bisericii este Hristos Dumnezeu si in Dumnezeu orice bine se imbunatateste.

Unii lideri ai lumii occidentale au considerat ca simpla amestecare a populatiilor inseamna si o omogenizare a acestora in cele din urma. De asemenea nu se trateaza problema islamului cu o justa masura ci privind lucrurile din perspectiva noastra sau din perspectivele noastre culturale, unii crezand ca poate ar fi mai bine sa trecem religia pe un plan secund iar pe primul plan sa punem laicitatea. Lucrurile acestea au condus spre actiuni gresite ale caror consecinte le vedem astazi. Ca sa vedem la ce s-a ajuns:

Cetateanul german din landul Baden-Württemberg

Mediafax

Organizaţii din Arabia Saudită, Kuwait şi Qatar promovează islamul fundamentalist în Germania

Organizaţii musulmane din Arabia Saudită, Kuwait şi Qatar susţin, cu aprobarea guvernelor ţărilor respective, activităţi de promovare a islamului fundamentalist în Germania şi în Europa, afirmă surse din cadrul agenţiilor de securitate gemane, citate de publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Organizaţii religioase musulmane sunt implicate în activităţi misionare în Germania şi în alte ţări europene, construind moschei, centre de instruire şi trimiţând imami, obiectivul fiind răspândirea unor elemente doctrinare islamice de tip fundamentalist, afirmă surse din cadrul Serviciului federal pentru Protecţia Constituţiei Germaniei (BfV, agenţia pentru siguranţă internă) şi din Serviciul german de informaţii externe (BND).

BfV şi BND au declanşat investigaţii de amploare privind activităţile misionare musulmane, pe fondul suspiciunilor privind un plan de susţinere a grupurilor islamice radicale. În prezent, în Germania sunt circa 10.000 de musulmani fundamentalişti, iar serviciile secrete se tem că imigranţii veniţi în ultimii ani ar putea fi recrutaţi de grupuri fundamentaliste pentru a fi radicalizaţi.

Printre organizaţiile care au ajuns în vizorul serviciilor de informaţii germane se numără Societatea pentru Revigorarea Patrimoniului Islamic (RIHS, din Kuwait), Fundaţia de caritate „Sheikh Eid” (Qatar) şi Liga Mondială a Musulmanilor, din Arabia Saudită. Recent, autorităţile germane au blocat un proiect al organizaţiei RIHS de a construi un centru salafist în orăşelul Fellbach-Oeffingen, situat în landul Baden-Württemberg.”

Noi, daca nu-i acceptam, zicem ca suntem rasisti sau xenofobi. Pentru ei a promova salafismul in landul Baden-Württemberg nu reprezinta vreo problema si nici un lucru rau. Evident ca nu e vorba nici de rasism si nici de xenofobie. E o problema culturala. Care vine in contradictie flagranta cu propria nostra cultura. De asemenea acceptarea din partea noastra a unor asemenea actiuni si propaganda poate avea consecinte periculoase!! Dar, pe de alta parte, cum se vor integra ei in lumea occidentala daca noi acceptam asa ceva? Pentru ca ei au venit aici si nu cred ca cetateanul german din landul Baden-Württemberg ar dori sa mearga sa traiasca in Arabia Saudita. Care e interesul ca cetateanul german din landul Baden-Württemberg sa renunte la cultura lui in favoarea culturii lor care se manifesta atat de agresiv in societatea germana?

Pentru ca exista si reversul pentru ca nu se poate sa nu existe si reactii: spre exemplu atacul armat de luni seara intr-o moschee din Zurich – trei raniti grav – comis de un tanar elvetian de 24 de ani, adept al ocultismului, care pe urma s-ar fi sinucis.

Sa vedeti o stire incredibila!! Incredibil ce se intampla!! In Europa!!!!!

„Nu ma lasa religia”…

Stirile ProTV

Momentul in care o musulmanca refuza sa dea mana cu presedintele Germaniei la o scoala laudata pentru integrarea migrantilor

O tanara musulmana a refuzat sa dea mana cu presedintele Germaniei, Joachim Gauck, in timpul unei vizite a acestuia la o scoala laudata pentru ca a integrat migrantii atat de bine, relateaza Daily Mail.

Incidentul s-a petrecut luna trecuta, in Offenbach, insa imaginile care surprind incidentul au fost publicate recent. Joachim Gauck a ales sa viziteze scoala din Offenbach tocmai pentru ca aceasta a devenit un exemplu pentru integrarea migrantilor, relateaza Daily Mail, citand presa germana.

Presedintele german apare in imagini dand mana cu mai multi studenti asezati in rand, insa cand a ajuns la o tanara care purta hijab aceasta si-a ferit mana. Tanara si-a dus apoi mana la piept si a plecat capul in timp ce presedintele statea cu bratul intins. Cand si-a dat seama ca nu-i va oferi mana, Joachim Gauck a zambit si a trecut la urmatorul student.

Este neclar inca motivul pentru care fata a refuzat sa dea mana cu presedintele, insa in cultura musulmana de multe ori femeilor le este interzis contactul fizic cu membri ai sexului opus daca acestia nu sunt rude sau nu sunt casatoriti cu ele.

In luna iulie, un elev din Hamburg a refuzat sa dea mana cu profesoara lui din motive religioase, scandalizandu-i pe unii profesori care au cerut pedepsirea sa. „Nu vreau sa te jignesc, insa nu pot da mana cu tine, nu ma lasa religia. Nu insemna o lipsa de respect” ar fi spus tanarul.

In luna aprilie, autoritatile elvetiene au suspendat procedura de naturalizare a familiei a doi adolescenti sirieni care au refuzat sa dea mana cu profesoara lor din motive religioase.”

Intorcandu-ma acuma la atentatul de la Berlin, inteleg ca atacatorul e inca in libertate… Dar ISIS, din cate am inteles, a revendicat atentatul.

Revenind, care este ratiunea pentru care sa nu dai mana cu Presedintele Germaniei? Sau ca un elev sa nu dea mana cu profesoara sa? Auziti, ca nu-l lasa religia… Deci daca da mana, abjura islamul. Si, culmea ironiei, Presedintele Germaniei a fost in vizita la o scoala laudata ca a integrat „atat de bine” migrantii…

Din pacate, se contureaza un esec. Problema e cum il vom manageria…

Update – Se plimba nestingherit prin Europa…

Mediafax

Autorul atacului de la Târgul de Crăciun din Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie în oraşul italian Milano/ Acesta jurase credinţă Stat Islamic într-o înregistrare video

Presupusul autor al atentatului de la Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie, vineri dimineaţă, în oraşul italian Milano, relatează ziarul La Repubblica.

Autorul atacului de la Târgul de Crăciun din Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie în oraşul italian Milano Presupusul autor al atentatului de la Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie, vineri dimineaţă, în oraşul italian Milano, relatează ziarul La Repubblica.

Anis Amri, tunisianul în vârstă de 24 de ani dat în urmărire în Uniunea Europeană după atentatul cu camion comis pe 19 decembrie la Berlin, soldat cu 12 morţi şi aproape 50 de răniţi, ajunsese, în cursul nopţii de joi spre vineri, cu un tren care venea de la Paris, în Gara Sesto San Giovanni din Milano.

Imediat după ieşirea din Gara Sesto San Giovanni în Piaţa 1 Mai, doi agenţi de poliţie i-au cerut suspectului documentele de identitate.

Tunisianul a deschis focul spre agenţii de poliţie şi a strigat „Allah Akbar”, o sintagmă utilizată de teroriştii islamişti.

Anis Amri a fost împuşcat mortal de poliţiştii italieni.

Unul dintre agenţii de poliţie a fost rănit în umăr schimbul de focuri produs în jurul orei 3.00 dimineaţa (4.00, ora României).

Anis Amri, un tunisian care avea legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic, este considerat de autorităţile germane drept autorul atentatului cu camion comis pe 19 decembrie la Berlin, soldat cu 12 morţi şi 49 de răniţi.

Autorul atacului cu camion de la Berlin a jurat credinţă Stat Islamic într-o înregistrare video

Autorul atacului cu camion de la Berlin, soldat cu 12 morţi, a jurat credinţă reţelei teroriste Stat Islamic într-o înregistrare video difuzată vineri de agenţia de propagandă a organizaţiei, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

În înregistrare apare tunisianul Anis Amri, principalul suspect al atacului care a fost împuşcat mortal vineri dimineaţă de poliţia italiană, jurând credinţă liderului Stat Islamic, Abou Bakr al-Baghdadi. Bărbatul, care stă în picioare îmbrăcat cu o haină pe ceea ce pare a fi un pod peste un râu, vorbeşte în faţa camerei.

El şi-a exprimat intenţia de a-i răzbuna pe musulmanii care sunt victime ale raidurilor aeriene şi face apel la atacarea „cruciaţilor”. Data şi locul înregistrării, care durează aproximativ trei minute, nu sunt menţionate.

Anterior, tot în cursul zilei de vineri, agenţia Amaq a anunţat într-un comunicat că bărbatul împuşcat mortal la Milano de poliţia italiană este autorul atacului de la Berlin.”

Norocul a fost ca cei doi agenti de politie i-au cerut actele de indentitate. Altminteri s-ar fi plimbat nestingherit prin Europa. Prostia lui a fost ca a deschis focul spre agentii de politie si s-a dat singur de gol. Insa e ingrijorator faptul ca in Europa se pot plimba nestingheriti teroristi. Acesta daca n-ar fi fost prost ar fi scapat. In orice caz e bine ca s-a intarit controlul, lucru ce a facut posibila prinderea lui.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

decembrie 20, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Pierdere de credibilitate

As incepe prin a spune ceva banal si imi e teama ca voi fi destul de plictisitor: cea mai mare credibilitate o dau faptele. Lucrul acesta este evident, cel putin asa cred. Credibilitatea nu reprezinta o constanta, ea poate fi, in timp, mai mare sau se poate diminua, se poate castiga sau se poate pierde.

Credibilitatea este la temelia vietii politice. Sa luam, spre exemplu, alegerile libere: iti dai votul pentru un candidat, partid, program etc in functie de cata incredere iti inspira. Inclusiv idealurile, in politica, se bazeaza pe credibilitate pentru ca trebuie sa crezi intr-un ideal pentru ca sa-l poti promova in viata publica sau sa militezi pentru acesta.

Va supun in continuare atentiei un editorial al maestrului Cristoiu, foarte interesant:

În doar 3 ani, turcii au construit peste Bosfor unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume. Din 2002, de 14 ani, adică, noi nu reușim să încheiem lucrările de consolidare a Muzeului Național de Istorie

Iata ce se arata:

„În trenul Ghent-Bruxelles am nimerit faţă-n faţă cu o doamnă suficient de în vîrstă pentru a-mi cere mie, nici eu tînăr, s-o ajut să-şi dea jos geamantanul din plasa de deasupra.
Spre deosebire de flamanzii întîlniţi pînă atunci vorbea franceza.
Sînt dintr-o comunitate francofonă de pe Coasta belgiană, mi-a răspuns ea întrebării cum de vorbeşte franceza.

Dintr-una într-alta s-a ajuns la întrebarea De unde sînteţi? Inevitabilă între o gazdă şi un străin.
– Din România?! s-a dat ea încîntată. Frumoasă ţară!

Am zîmbit. Recunoscusem străvechiul clieşu de politeţe la care apelează gazda cînd dă nas în nas cu unul venit dintr-altă țară.
Frumoasă ţară!

Ca şi femeile pentru bărbaţii lor, toate ţările sînt frumoase pentru locuitorii lor.
De vreun deceniu şi ceva, mi-am făcut o regulă de viaţă ca duminica după-amiaza să fac o plimbare prin Bucureşti.
Pe vremuri, cînd mai tînăr fiind şi n-aveam, ca acum, locuinţa în centru, îmi făcusem un obicei pe care-l recomand cu căldură tinerilor de azi.
Mă suiam în tramvai din capătul Oraşului, unde şedeam (în Pantelimon mai întîi şi-n Şoseaua Alexandriei, mai apoi) şi, la un moment dat, fără nimic programat îmi spuneam:
Cobor la staţia asta!
Coboram şi o luam pe străzi la întîmplare. Descopeream astfel un Bucureşti necunoscut. Ca şi cum aş fi fost într-un oraş din străinătate.

Acum, bătrîn şi mic burghez fiind, mă mulţumesc cu raita prin Centru.
E şi asta o formulă de a ieşi în realități, cum zic eu oricărei coborîri din turnul de fildeş.

De cum m-am întors din Flandra, în prima duminică am ieşit prin Centru sub semnul unui Program.
Din cîte se ştie, România era denumită de cei care voiau s-o gîdile cu verbul pe la subsiori Belgia Orientului, iar Bucureştiului i se zicea Micul Paris.

La Parisul-Paris fusesem de mai multe ori.
Acum tocmai mă întorsesem din Belgia-Belgie.
– Hai să văd – mi-am zis, cum arată Micul Paris din Belgia Orientului.

Am ales drept traseu Calea Victoriei, de la Nicolae Iorga pînă la Piaţa Revoluţiei şi apoi Bulevardul Magheru prin Piaţa Romană pînă înapoi în Nicolae Iorga.

Dacă ar fi să raportăm Micul Paris la Parisul-Paris, Calea Victoriei ar fi un Champs-Élysées, iar Bulevardul Magheru, un Bulevardul Haussman.
Hai pe Champs-Élysées şi pe Haussmann de Bucureşti!

Cum treci de Parcul Nicolae Iorga şi de Biserică, pe stînga peste drum de Biblioteca Academiei se întinde un gard de tablă ruginită, mai degrabă o improvizaţie de gard. E aici, pe Avenue des Champs-Élysées de Bucureşti de vreo cinci ani. Dincolo de el e un maidan cu buruieni şi gunoaie. Au fost pe vremuri aici nişte clădiri. Au fost dărîmate în vederea construirii altor clădiri.
Dărîmate au rămas.

Vine imediat, la Intersecţia cu Bulevardul Dacia, o clădire despre care o plăcuţă spune în trei limbi că e monument istoric, Casa Cesianu, fostă Legaţie Germană. A fost clădirea Legaţiei germane la Bucureşti pînă în anii comunismului, a devenit Clădirea Teatrului Constantin Tănase, iar din 1989, Casino Victoria. În 2006, a fost dobîndită de Ambasada Germaniei la Bucureşti. Din 2012, de patru ani adică, pe Avenue des Champs-Élysées din Bucureşti, în plin Centru, e o clădire cu o uşă de tablă ruginită şi treptele scării mîncate de ploi.

După intersecţie, vine o altă clădire monument istoric, potrivit tabliței:
Casa Monopolurilor Statului.
În 1999 s-au început lucrări de reabilitare.
Din 2006 lucrările au fost abandonate.
În vederea lucrărilor, peste faţada dinspre Calea Victoriei a fost aşternută o pînză.
Aşa a rămas de nouă ani!
Plăcile de marmură dintre trotuar şi perete sînt sparte.
În ochiurile de pămînt zac gunoaie.

Avenue des Champs-Élysées , ca orice Stradă Mare din Occident, ca şi Corso de la Roma, e mărginită de magazine, cafenele, restaurante, buticuri cu suvenire şi alte fleacuri.
De la Casa Monopolurilor pînă la Piaţa Ateneului, pe stînga, se desfăşoară o varietate halucinantă de clădiri:
Două frizerii, o sală de expoziţii, complexul de restaurante care a devenit sediul GDS, magazine în care nu intră nimeni.
Şocante sînt clădirile goale de mult timp, din care au plecat chiriaşii şi au rămas acum cu geamurile acoperite de hîrtie.

Pe stînga a fost pînă acum doi ani o librărie. Chiria prea mare a făcut ca librăria să se mute undeva la periferie. Vitrina fostei librării e spartă într-un loc, de parcă cineva ar fi aruncat în geam cu un bolovan. Spărtura e acoperită cu un carton lipit cu scoci.

De la Casa Monopolurilor pînă la Ateneu, multe magazine au plecat cu mult timp în urmă lăsînd în locurile lor geamuri acoperite cu hîrtie, încăperi goale şi eternul De închiriat.

Trecerile de la fostul magazin la viitorul sunt descumpănitoare. Cum te duci spre piața Amzei, un anunț te informează că în spațiul acum gol, cu ferestre acoperite cu hîrtie, urmează să se deschidă un magazin de obiecte de baie. Anterior a fost un magazin de haine.

Pînă la Ateneu dai pe stînga de o altă clădire momentul istoric:
Casa Casa ALGIU-TOMA Stelian
Aici e sediul GDS.
Te-ai aştepta ca dinspre clădire să vină miros de idei încinse de atîta confruntare.
Vine miros de ceapă prăjită!
Clădirea, curtea s-au transformat într-un complex de restaurante.
Şi cum sîntem în România, restaurantele gătesc cu ceapă!

Despre Magheru, Bulevardul Hossmann al Micului Paris n-are rost să mai vorbesc.
Pe dreapta vezi la un moment dat faţada afumată de decenii a fostului Ciclop.
Dedesubt, încăperile goale rămase după mutarea librăriei Sadoveanu, dat fiind că edificiul a fost retrocedat și nu s-a mutat nimeni pînă acum.

Pe stînga, clădirea fostului Hotel Lido, retrocedată şi ea, e în renovare de vreo cinci ani.
Pînă în apropierea Pieţei Romane, pe stînga au fost amenajate bănci.
Pe bănci dorm oameni fără căpătîi.
La un moment dat, dacă nu vrei să te uzi leoarcă, trebuie să ocoleşti un dispozitiv care emite o pînză de apă, rămas în funcţiune de pe vremea caniculei.

În parcarea din faţa Mega Image tuciurii fac semne maşinilor să vină într-un anume loc.
În schimbul a cinci lei.
Peste drum, lîngă firma Teatrul Nottara stă bine mersi firma Sexy Shop.
Sexy Shop în plin centru unui Mare Oraş!
Dracu a mai văzut asta!

Ca şi la Calea Victoriei, puzderie de firme, de panouri publicitare. Diversitatea halucinantă a locaţiilor trimite la Micul Istambul decît la Micul Paris.
Lîngă firma Ministerul Economiei Departamentul Politici industriale stă firma Masaj erotic.

O ştire din ultimele zile ne-a anunţat că Turcia a construit în doar trei ani de zile un nou pod peste Bosfor: Yavuz Sultan Selim.
Un exemplu de măreţie constructoare.
Unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume, are 1,4 km lungime, 59 m lăţime, câte patru benzi pentru fiecare sens de circulaţie, două căi ferate.

Fosta clădire a Casei Monopolurilor stă cu lucrările abandonate de 9 ani.
În toţi aceşti 9 ani nu s-a întrebat nimeni de ce s-au abandonat lucrările.
Au trecut prin Bucureştiul ăsta miniştri, politicieni, primari, lideri de opinie.
Toţi au dat şi dau nas în nas cu lucrurile de mîntuială consemnate mai sus.
Nu s-a întrebat nimeni de ce clădirea Legaţiei germane e o ruină, de ce sînt atîtea clădiri goale pe Calea Victoriei, de ce e Lido în renovare de cinci ani, de ce e afumată faţada fostului Ciclop de parcă ar fi din Valea Jiului şi nu din Bucureşti?

Împlinesc anul acesta 68 de ani.
Nu cred să mai apuc vreo construcţie în genul Podului de peste Bosfor.
Nu cred să mai apuc nici măcar să văd clădirea Legaţiei renovată şi clădirea Monopolurilor de stat fără hidoasa pînză.
Nu cred să mai apuc o Calea Victoriei plină de viaţă, de bogăţie de cafenele, de magazine populate în locul încăperilor goale.
Nu cred că voi apuca un Centru fără sexy shopuri, fără faţade jegoase, fără maidane ascunse de garduri de tablă.

Am pierdut un an cu experimentul tembel numit Guvernul de tehnocraţi.
Am pierdut doi ani cu un preşedinte pe post de Raţă Mecanică.
Vor veni alegerile din decembrie 2016.
Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.

O știre publicată miercuri, 31 august 2016, anunța că lucrările de renovare ale Muzeului Național de Istorie se vor încheia, dacă vor fi reluate în 2017, peste cinci ani.
Știți cînd au început lucrările la Muzeul Național de Istorie?
În 2002!
Poate să-mi spună cineva de ce nu ducem noi nimic pînă la capăt?
Suntem blestemați să trăim în țara lucrului niciodată făcut?”

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial.

Nu stiu daca as putea raspunde la intrebarile din final, care exprima o stare de deznadejde, dar as dori… sa continui, daca se poate spune asa, acest excelent editorial.

Sa vedem intai ce problema pune editorialul si cum s-ar putea pune la noi problema din punct de vedere politic.

Vedeti, este pomenit noul pod peste Bosfor construit foarte recent de catre turci. Lucrul acesta – in numai trei ani!!! construit – reprezinta, desigur, o mare realizare. Oricat de critic as fi – si sunt!! – fata de regimul Erdogan, in fata unei asemenea realizari AMUTESTI!! Vreau sa spun ca nu prea mai ai ce comenta, nu prea ai ce critica pentru ca ai in fata un lucru concret: o asemenea lucrare de arta despre care ai putea sa spui, fara sa gresesti, ca e mareata. Ai in fata fapta realizata in chip concret si de aceea nu e de mirare suportul popular extraordinar de care se bucura Presedintele Turciei. Ceea ce avem in Bucuresti e prezentat in antiteza cu mareata realizare a Turciei. Si chiar asa si este, antiteza nu e doar o figura de stil aici, ci reprezinta realitatea. Or, realitatea e ca nu ne prea putem mandri cu realizari, chiar daca nu de talia acestui pod peste Bosfor, dar macar cu ceva.

Cele doua partide mari, atat PSD (in diverse aliante) cat si PNL (PNL singur, PDL, care acum e in cadrul PNL printr-o fuziune ce nu s-a terminat inca), au fost la guvernare de 12 ani incoace. S-a ajuns acum la un Guvern de tehnocrati care nu convinge deloc, cum si arata Dl. Cristoiu in acest editorial, cum am aratat si eu aici. De asemenea, arestarile, punerile sub acuzare la care tot asistam, facute de catre DNA in numele asa-zisei lupte anticoruptie nu au darul de a convinge pe cineva, vorba D-lui. Cristoiu, acestea put si cred ca asa gandesc multi cetateni… Sau, spre exemplu, ceea ce spunea Alina Gorghiu ca PNL are in vedere dublarea salariilor medicilor inca de la inceputul guvernarii, in schimb noi nu reusim sa modernizam infrastructura spitaliceasca, sa absorbim fonduri europene pentru a realiza acest lucru, in mod evident e neconvingator. Sigur, se pot da multe exemple.

Nu vad un analist care sa-si puna problema ce se va intampla daca nu prea departe in viitor cele doua mari partide – PSD si PNL -, care ocupa acum, impreuna, dupa cum spun sondajele, aproape 70% din preferintele electoratului, in contextul scaderii democratiei la noi in tara, isi vor pierde credibilitatea in fata cetatenilor. Lucrul acesta poate ca nu e evident acum, dar pericolul exista. Acum, aproximativ segmentul de 30% din preferintele electoratului este reprezentat de partidele mici. Ce se va intampla la alegeri, scorul pe care il vor obtine partidele, putem banui. Ce se va intampla dupa alegeri, nu stim… Dl. Cristoiu spune:

„Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.”

In asemenea conditii credibilitatea unei clase politice construita pe establishmentul PSD+PNL se poate eroda foarte puternic. Si de asemenea inca nu putem sa stim ce se va intampla in acest caz…

Din punct de vedere politic credibilitatea establishmentului actual a fost salvata in perioada ultimului mandat al lui Traian Basescu si imediat dupa, pana la alegerile prezidentiale castigate de Klaus Iohannis, cu ajutorul unei constructii politice numite USL, cu o arhitectura bicefala: PSD si PNL, care a reusit sa adune in jur de 60% din voturi la alegerile legislative din 2012. Insa victoria stralucita a USL in alegerile din 2012 s-a bazat pe un vot antiBasescu si antiPDL. In 2012, un partid din afara establishmentului, PP-DD, un partid de tip televiziune, condus de Dan Diaconescu, a reusit sa obtina 13,99% la Camera si 14,65% la Senat. Scorul acesta in jur de 14-15% a fost unul bun si a aratat o anumita crestere a neincrederii populatiei in clasa politica, situatie care a putut fi usor depasita. Problema este ce se va intampla daca o asemenea situatie nu va mai putea fi usor depasita intr-un viitor pe termen mediu… In 2012, PDL, partidul D-lui. Basescu, a reusit sa fie un fel de partid sugativa, adica un partid capabil sa absoarba toate nemultumirile si frustratile populatiei, aceasta orientandu-se, logic, spre Opozitia formata din USL. Sub povara atator nemultumiri si frustrari PDL a inregistrat un recul puternic. S-a format atunci o noua coalitie din partide asemanatoare – ARD. Alianta Romania Dreapta era compusa din PDL, PNTCD si Forta Civica. Ulterior s-a renuntat la o asemenea constructie. De fapt, pe santierul politic de atunci, ea a fost o constructie auxiliara. Ea trebuia sa mentina grupul de partide cu o orientare de tip PPE (axata pe crestin-democratie in principal si, secundar, liberalism pe scena politica). Alianta Romania Dreapta nu a obtinut un scor rau la alegerile din 2012, dar, totusi, el a fost foarte modest: 16,50% la Camera si 16,70% la Senat… Cu alte cuvinte, establishmentul a fost salvat in 2012 prin intermediul USL – constructie politica tot auxiliara, facuta ad hoc.

Establishmentul s-a refacut in forma binecunoscuta prin fuziunea dintre PNL si PDL – observati ca PDL trebuia salvat si s-a salvat in felul acesta – si pe de alta parte PSD, cu aliantele sale. Lucrul acesta a insemnat renuntarea la USL, bineinteles.

Chestiunea principala ar fi ca o pierdere majora a credibilitatii establishmentului poate conduce spre o criza politica. Aici nu e vorba de vreo reforma morala a clasei politice care sa conduca spre o noua clasa politica, de pilda mai cinstita, mai profesionista decat vechea clasa politica si deci inregistrarea unui progres in acest sens.

Mie mi-e teama ca se prefigureaza intr-un viitor nu prea indepartat o criza politica ce poate fi majora. Si care ar marca, dupa un ciclu inceput in 2004 prin Traian Basescu, esecul unei linii politice pe care au mers atat PDL cat si PSD, a carei expresie a fost lupta impotriva coruptiei, fara sa se vada realizari notabile privind diminuarea coruptiei, ci paralizarea aparatului de stat, timorarea partidelor si a mediului de afaceri si fara sa se vada realizari in plan economic, realizari notabile, lucru datorat si crizei economice prin care a trecut nu doar Romania in aceasta perioada. In privinta sumelor recuperate in urma acestei lupte anticoruptie, prof. Mircea Cosea dadea exemplul Italiei de pe vremea operatiunii Mani Pulite unde s-au recuperat doar 18% din sumele de bani provenite din coruptie/activitati ilicite, asta vorbind pe cifre concrete. Iar Dl. Cosea isi exprima indoiala ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind. Dar daca in Italia de atunci establishmentul a fost salvat de Epoca Berlusconi, acum Italia experimenteaza o guvernare de stanga, dar si o crestere foarte semnificativa a curentului antisistem reprezentat prin Movimento 5 Stelle a lui Beppe Grillo, formatiune care a reusit sa dea Primarul Romei in persoana tinerei de numai 38 de ani, D-na. Virginia Elena Raggi. Nu discut aici daca o grupare de genul Movimento 5 Stelle ar prinde in Romania. Am vrut sa arat ca o grupare antisistem poate sa creasca si sa obtina un scor electoral bun.

Ce se va intampla in Romania?

Ar avea, totusi, antisistemul romanesc asemanari cu cel italian, cu Movimento 5 Stelle…? Unele idei ale formatiunii italiene se regasesc si in viata publica si politica de la noi, in special aspectele legate de integritate la politicieni. Nu insa si mariajul celor de acelasi sex, pe care formatiunea italiana il sustine si nici faptul ca politica n-ar fi, n-ar reprezenta o cariera. Deci sunt deosebiri esentiale. Insa in Romania se experimenteaza de mai bine de 12 ani aceasta lupta anticoruptie prin DNA care nu poate dura la nesfarsit si care reprezinta o componenta ideologica esentiala, dominanta in special la dreapta esicherului politic. Problema e cum se va sfarsi. Pentru ca se poate sfarsi intr-un esec determinat si de slabele performante economice, Romania ramanand in continuare una din cele mai sarace tari ale UE, ceea ce nu e cazul Italiei. Din acest punct de vedere, problema se complica destul de mult in Romania, fata de Italia. Pe de alta parte, lupta anticoruptie, pe langa faptul ca promoveaza delatiunea in societate, a avut darul de a acorda puteri mari, discretionare chiar, DNA-ului si serviciilor secrete, lucru ce a subrezit destul de mult democratia in Romania, iarasi nu e cazul Italiei, mai ales ca amintirea fostei Securitati e din nou prezenta acut, un fel de fantoma a trecutului totalitar comunist. Pe de alta parte, economic vorbind, avem impunerea multor taxe si impozite si observ ca Guvernul Ciolos continua sau tinde sa continue pe aceeasi linie, promovand etatismul. Iar etatismul se promoveaza in detrimentul economiei de piata libera – consecintele, in plan economic, pot fi catastrofale. Reforma e blocata in Romania de multa vreme, lucru ce nu e de bun augur din punct de vedere economic. Pe de alta parte, nu se prea fac investitii publice si nu se absorb fondurile europene. De aceea nu stim cum arata cu adevarat antisistemul romanesc – problema e neclara. Insa, cum am aratat, sunt indicii ca establishmentul actual se poate eroda destul de mult la capitolul credibilitate in fata cetatenilor.

Aceasta erodare, cum aratam mai sus, nu o putem privi ca pe un succes al unei asa-zis reforme morale a clasei politice, ci, mai degraba, ca pe un esec destul de grav cu consecinte imprevizibile. Pentru ca un asemenea esec poate, desigur, determina consecinte importante pe scena politica. Care ar fi acelea? Greu de raspuns la aceasta intrebare. Sau poate ca nu avem curajul sa raspundem la ea. Totusi, daca am sti cu adevarat cum arata antisistemul romanesc cu adevarat am putea sa schitam un raspuns. Dar nu stim cu claritate lucrul asta.

Ce observam? Se incearca o canalizare a acestui antisistem romanesc – el exista, dar nici macar nu stim, chiar aproximativ, ce numar de oameni cuprinde ci doar putem presupune ca destui sau destul de multi, dar cat? – pe partea nationalismului. Imi exprimam aici indoiala ca nationalismul ar putea avea un mare ecou in societatea romaneasca. Nationalismul e promovat de politica D-lui. Iohannis. Ecoul e slab. Dar ceea ce se incearca mi se pare o diversiune care tinde sa manipuleze acest antisistem, prezent la noi in contururi neclare, cu scopul de a-i diminua forta latenta. Exista, zic eu, o batalie pentru a capta electoratul nehotarat – USR s-a axat pe acest lucru la alegerile locale din 2016 – USB pe atunci inregistrand un scor foarte bun in Bucuresti. La nivel national, la legislative, nu stim care va fi reactia electoratului fata de nou infiintatul USR.

Marele pericol cu acest antisistem romanesc este ca nu-l cunoastem suficient de bine, nu putem sa-l definim suficient de bine, nu stim cum arata suficient de bine, dar el poate creste. Are potential de crestere care nu e blocat ci se incearca a fi valorificat de diverse partide/formatiuni politice. E o necunoscuta. Lucrurile s-au schimbat fata de trecut cand lupta se desfasura, in principal, intre PSD (indiferent de denominatiile din trecut) si Opozitia de centru-dreapta care se putea numi PNTCD, CDR, Alianta D.A., PDL. Interesant este ca in trecut aveam, totusi, o bipolaritate a scenei politice. Cu ultimul mandat al lui Traian Basescu s-a ajuns la o scena politica unipolara, cu un USL mare si dominant. Si interesant este ca de aici s-a creat o situatie in care se poate dezvolta si o alta forta pe scena politica, cu impact semnificativ, pe langa PSD si actualul PNL.

septembrie 2, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Doua, ba chiar trei probleme serioase legate de Turcia…

Sigur, se fac multe speculatii asupra a ceea ce s-a intamplat recent in Turcia: lovitura de stat. Acum asta e… Dar ce a urmat acestei lovituri de stat esuate ridica serioase semne de intrebare, pune niste probleme ingrijoratoare…

In primul rand valul imens de arestari din Armata Turca. Din cate am inteles eu, peste 100 de generali arestati si umiliti in mod public. Dar, in general vorbind, foarte multi militari arestati si umiliti. Lucrurile acestea conduc catre o slabire evidenta a Armatei, mai ales cand capii Armatei sunt destituiti, arestati si terfeliti in mod public. Sa nu uitam ca Turcia e tara membra NATO cu a doua mare armata din NATO, daca am inteles bine.

General inseamna comandant in armata. Sefii armatei din Turcia erau oameni foarte bine pregatiti profesional, cu pregatire vestica in acest domeniu. Stateam si ma intrebam cati ani ia formarea unui general in Armata. Nu stiu, dar probabil cel putin 10 ani…O armata fara comandanti competenti e clar ca e slabita, iar Armata Turca e slabita pe termen mediu. Nu mai vorbesc de umilirea generala a Armatei Turce de catre acest Erdogan si Guvernul sau. Ceea ce conduce in mod necesar la slabirea flancului sud-estic al NATO, la slabirea NATO la Marea Neagra. Rusii se intaresc, in schimb, in Crimeea.

Din acest punct de vedere avem de a face cu o mare provocare de securitate, care ar trebui compensata prin ceva.

O alta mare problema, foarte grava, e legata de economia Turciei. S-a evitat prabusirea lirei turcesti, dar economic Turcia nu se simte deloc bine, cum arata si prof. Mircea Cosea. Turismul, o importanta sursa de venit pentru Turcia, inregistreaza o scadere considerabila. Pe de alta parte, din punct de vedere social, lucrurile stau rau, avand in vedere 70.000 de epurari si 13.000 de arestari!! Au fost arestati inclusiv civili, profesori. Aceste lucruri arata o stare de instabilitate interna in Turcia, iar daca situatia economica se va inrautati, instabilitatea se va accentua. Repet, Turcia e o tara membra NATO. O accentuare a starii de instabilitate pe plan intern inseamna inca o serioasa provocare de securitate (conform a ceea ce s-a stabilit la Summitul NATO de la Varsovia). Nu mai vorbesc de coruptia la nivel guvernamental din Turcia, la un nivel ridicat.

Legat de aceste doua aspecte, ce am putea spune despre vizita pe care Erdogan o va intreprinde in Rusia? In primul rand nu mi se pare clar scopul acestei vizite. Lovitura de stat a fost data dupa ce Turcia a reluat relatile cu Rusia, iunie 2016, intrerupte in urma incidentului cand o racheta turca a doborat un avion rusesc, cu ocazia interventiei in Siria impotriva ISIS. Dar daca Rusia va incerca sa profite de slabirea flancului sud-estic al NATO?

O alta problema grava e legata de aceste arestari masive si de faptul ca Erdogan doreste sa aiba Armata si Serviciile Secrete ale tarii sub comanda sa personala. Si atunci se pune intrebarea daca Turcia mai ramane in setul de valori al Aliantei Nord-Atlantice, care ne vorbesc despre democratie si respectarea Drepturilor Omului. Or, in Turcia vedem cum creste un dictator sub ochii nostri!! Lucru ce reprezinta inca o serioasa provocare de securitate.

Este de remarcat aspectul geopolitic legat de normalizarea relatiilor nu doar cu Rusia ci si cu Israel. Interesant este ca se prefigureaza o Axa Ankara – Tel Aviv – Moscova. Consecintele nu sunt deloc clare in prezent. Dar ceea ce se poate remarca ar fi cresterea influentei Rusiei la Marea Neagra si in Orientul Mijlociu. In conditiile in care pozitia premierului bulgar, Dl. Boiko Borisov, a fost favorabila Rusiei, s-ar putea sa avem de a face, date fiind si miscarile de politica externa ale Turciei din ultima vreme, la o afectare a echilibrului geostrategic si militar, atat la Marea Neagra cat si in Orientul Mijlociu. In aceste conditii creste rolul Romaniei, tara membra NATO si partener de nadejde al SUA in aceasta regiune.

Evolutia politica si economica legata de apropierea Turciei de Rusia nu e pe cale sa ne linisteasca. Turcia ar putea sa aiba de suferit din punct de vedere economic, ceea ce ar accentua o stare de instabilitate interna, cum aratam mai sus. De asemenea in Turcia coruptia la nivel inalt e foarte mare. Turcia s-ar putea transforma intr-un paradis fiscal in urma unei eventuale intelegeri Erdogan-Putin. De altfel lucrul acesta e dorit, desigur, de oligarhii rusi, dupa lovitura primita recent in Cipru. Putem presupune acest lucru E dorit si de elita de la Ankara care si-ar creste astfel Puterea in societatea turca. Putem presupune si acest lucru. Coruptia ar atinge cote colosale!!!

Stau si ma intreb care ar fi pozitia SUA fata de aceste evenimente si eventuale consecinte… Ca nu prea vad o pozitie clara… Cel putin pana acum.

Traim o perioada in care se incalzesc anumite relatii:

Agerpres

Premierul israelian Netanyahu salută încălzirea relațiilor cu Egiptul și președintele Sisi

„Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a salutat joi încălzirea relațiilor cu Egiptul și președintele său, Abdel Fattah al-Sisi, care a înlăturat un guvern islamist considerat ostil legăturilor între cei doi vecini, relatează Reuters.

Egiptul a fost prima țară arabă care a recunosc Israelul în 1979, dar căderea lui Hosni Mubarak în 2011 a adus la putere guvernul lui Mohamed Morsi de la Frăția Musulmană, încordând relațiile cu Israelul.” – more

Pe de alta parte… :

Clinton îl acuză pe Trump de „obediență absolută” față de obiectivele diplomației ruse

„Candidatul democrat la alegerile prezidențiale din SUA, Hillary Clinton, l-a acuzat duminică pe rivalul său republican, Donald Trump, de „obediență absolută” față de obiectivele diplomației ruse, într-un nou episod al unei polemici despre presupusele legături ale miliardarului cu Moscova, relatează AFP.

Afirmațiile controversate ale lui Donald Trump din ultimele zile cu privire la Rusia și despre e-mail-urile dnei Clinton și ale Partidului Democrat — pe care el le-a pus apoi pe seama „sarcasmului” său — au alimentat criticile de incompetență la adresa sa, tabăra lui Clinton acuzându-l că încurajează o „putere străină să-i spioneze opozantul politic”.

Moscova este suspectată de responsabili democrați și de agenții specializate în securitate cibernetică că a încercat să influențeze campania electorală americană în favoarea republicanului Donald Trump, prin orchestrarea scurgerii a 20.000 de mesaje din tabăra democraților.” – more

Iar in Europa… :

Difuzarea unui discurs al lui Erdogan, interzisă cu ocazia unei manifestații în favoarea acestuia în Germania

„Aproximativ 20.000 de persoane, potrivit poliției, s-au adunat duminică la Koln, în Germania, pentru a-și exprima sprijinul față de președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după tentativa de lovitură de stat eșuată, dar difuzarea unui discurs așteptat al acestuia a fost interzisă de autoritățile germane, relatează AFP.

Reuniți pe malul drept al Rinului, susținătorii președintelui islamo-conservator turc au agitat drapele turcești și au intonat imnul turc, apoi pe cel german, păstrând un minut de reculegere în memoria victimelor loviturii de stat eșuate din 15 iulie.

Cu puțin timp înaintea începerii manifestației, președinția turcă a calificat drept „inacceptabilă” decizia celei mai înalte instanțe juridice germane, Curtea Constituțională, de a interzice intervenția în direct în cursul acestei manifestații printr-o legătură video a președintelui Erdogan.

Autoritățile germane se temeau că un astfel de discurs ar putea exacerba tensiunile în cadrul diasporei turce din Germania, unde opozanții Partidului Dreptății și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator aflat la putere în Turcia) se declară victime ale amenințărilor și hărțuirii în cadrul epurărilor angajate de putere după tentativa de puci.
Interdicția „este inacceptabilă”, a declarat un purtător de cuvânt al președinției turce, Ibrahim Kalin, într-un comunicat.

Germania are cea mai importantă diasporă turcă din lume — 1,55 de milioane de turci — și tensiunile sunt mari în această comunitate după tentativa de lovitură de stat militară eșuată în Turcia la 15 iulie și epurările ce au urmat.” – more

Putin nu sta degeaba…:

Putin evocă provocări în materie de apărare, într-un discurs de Ziua marinei ruse

„Flota militară rusă a primit în ultimii ani nave de ultimă generație, echipate cu armele cele mai moderne, capabile să răspundă provocărilor și amenințărilor care există în lumea de astăzi, a declarat, duminică, președintele rus Vladimir Putin, într-un discurs cu ocazia Zilei marinei ruse, potrivit EFE și Vesti.

„Nave moderne, echipate cu cele mai noi arme, intră astăzi în serviciul flotei militar”, a reiterat președintele Putin, comandantul suprem al armatei ruse, subliniind că toate acestea se fac pentru a „menține un nivel ridicat de pregătire de luptă, în conformitate cu provocările și amenințările existente”. […]

Modernizarea forțelor militare ruse coincide cu cea mai gravă criză din relațiile dintre Rusia și Occident după Războiul rece, ca urmare a rolului Moscovei în situația din Ucraina.

Rusia și-a crescut în mod semnificativ numărul de teste cu arme nucleare și manevre militare, atât la frontiera sa cu Uniunea Europeană, cât și în alte regiuni ale țării, scrie EFE.” – more

Stare acuta de instabilitate politica in Turcia:

Sute de mii de manifestanți convocați de opoziție cer păstrarea principiilor laice în Turcia și condamnă lovitura de stat

„Sute de mii de persoane s-au adunat duminică în piața Taksim din Istanbul, la chemarea Partidului Social-Democrat (CHP), de opoziție, pentru a condamna lovitura de stat militară eșuată și orice deviere de la principiile republicane și laice ale statului turc, transmite EFE.

Manifestanții s-au pronunțat împotriva oricărui tip de intervenție militară, precum și împotriva a ceea ce ei consideră a fi o îngrijorătoare derivă autoritară a președintelui turc, islamistul conservator Recep Tayyip Erdogan.

Reprezentanții CHP se tem că Ergodan va profita de starea de urgență, în vigoare de joi, pentru a impune un guvern incompatibil cu valorile democratice.

AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)”

O reactie a Americii:

Ambasada SUA la Ankara anunță că familiile angajaților sunt autorizate să părăsească Turcia

„Ambasada SUA la Ankara a anunțat marți că Departamentul de Stat a autorizat plecarea voluntară a membrilor de familie ale angajaților de la misiunea diplomatică din Turcia după tentativa de lovitură de stat eșuată, transmite Reuters.

Declararea stării de urgență în Turcia a determinat totodată Departamentul de Stat să schimbe statutul, a anunțat Ambasada într-un mesaj de securitate trimis pe e-mail, adresat americanilor care locuiesc în Turcia.

‘Pe parcursul acestei perioade, cetățenii americani în Turcia se pot confrunta cu o creștere a activităților poliției sau armatei și cu restricții de circulație’, se mai menționează în e-mailul trimis de Ambasada SUA la Ankara.

AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruștei)”

Iata ce spune si Romania Libera:

Şeful Statului Major General al SUA, la baza aeriană de la Incirlik: Relaţiile dintre cele două state s-au deteriorat în urma tentativei de lovitură de stat

„Generalul Joseph Dunford, şeful Statului Major General al SUA, urmează să întreprindă o vizită la baza aeriană de la Incirlik, aceasta fiind prima vizită în Turcia a unui înalt oficial american după tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie, relatează presa turcă, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse diplomatice citate de cotidianul Hurriyet, Dunford va purta discuţii la Ankara cu oficialii turci pe tema cooperări militare între cele două state şi va întreprinde o vizită la baza de la Incirlik, utilizată de Statele Unite şi NATO pentru operaţiunile aeriene în Siria şi Irak împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

Relaţiile dintre cele două state s-au deteriorat în urma tentativei de lovitură de stat, şi se aşteaptă ca vizita oficialului american să clarifice poziţia Statelor Unite în privinţa evenimentelor petrecute în Turcia după data de 15 iulie. Pe de altă parte, vizita lui Dunford la baza de la Incirlik, considerată că ar fi fost principala citadelă a complotiştilor, ar putea ridica semne de întrebare privind o posibilă implicare a Statelor Unite în tentativa de lovitură de stat, notează cotidianul Yeni Safak.

Recent, generalul Dunford a catalogat drept „absurde” informaţiile din presa turcă care indicau faptul că tentativa de lovitură de stat ar fi fost orchestrată de un general american în retragere. În cursul zilei de duminică, aproximativ 7.000 de militari şi poliţişti au înconjurat şi blocat temporar baza aeriană de la Incirlik, presa turcă sugerând că poliţia ar fi primit informaţii care indicau pregătirea unei noi tentative de lovitură de stat. Totuşi, ministrul turc pentru Afaceri Europen, Omer Celik, a anunţat pe reţelele sociale că operaţiunea a fost doar o măsura generală de securitate, adăugând nu au fost depistate probleme acolo.

O facţiune a armatei turce a încercat să înlăture Administraţia Recep Tayyip Erdogan pe 15 iulie, Ankara atribuind tentativa de lovitură de stat simpatizanţilor clericului musulman Fehtullah Gulen, aflat în Statele Unite. Pentru a demara procedura de extrădare, Washingtonul a cerut Ankarei să furnizeze o dovadă clară a implicării lui Fethullah Gulen în tentativa de lovitură de stat, însă se estimează că procesul de extrădare ar putea dura ani de zile. Gulen a condamnat lovitura de stat şi a negat orice implicare.

Recent, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că relaţiile turco-americane vor fi afectate dacă Statele Unite vor refuza să îl extrădeze pe clericul musulman Fethullah Gulen.”

Nu putem sti in ce masura si daca Donald Trump se va intelege cu Putin, in cazul in care va ajunge Presedintele SUA. Cert este ca avem o realitate ingrijoratoare in legatura cu Turcia lui Erdogan, realitate care reclama intarirea prezentei americane la Marea Neagra. De asemenea o cooperare militara in cadrul NATO intre Romania si Grecia. O cooperare militara la Marea Neagra intre Romania si Bulgaria a cazut… Astfel de masuri sunt necesare atat datorita pozitiilor politice ale lui Erdogan cat si in cazul accentuarii unei stari de instabilitate politica in Turcia, in contextul in care Rusia se intareste din punct de vedere militar in Crimeea.

Turcia s-a dovedit a fi o veriga slaba in NATO, iar aceasta lovitura de stat esuata, care s-a intamplat imediat dupa Summitul NATO de la Varsovia, pare a fi lucrarea serviciilor rusesti de spionaj. Pentru ca Rusia are tot interesul in slabirea Aliantei Nord-Atlantice, pe care o percepe ca pe un pericol la propria sa securitate, pe de o parte si un obstacol in calea extinderii influentei sale politice in Europa si nu numai, pe de alta parte. Initial am crezut ca n-ar fi vorba de o actiune din exteriorul Turciei. Ipoteza aceasta insa este destul de probabila, mai ales daca stam sa ne gandim ca o astfel de situatie nu a putut sa fie prevenita, ceea ce ar dovedi ca a fost profesionist pusa la cale. Daca insusi Erdogan ar fi regizat aceasta lovitura de stat, lucrurile nu sunt mai putin grave. Dimpotriva! Dar datorita coruptiei puternice la nivel inalt existente in Turcia e foarte posibil sa fi lucrat servicii de spionaj din exterior, in special cele din Federatia Rusa sau in stransa conexiune cu aceasta.

Din pacate, Turcia ramane o tara nesigura, o tara care a reusit sa-si inrautateasca relatiile atat cu SUA cat si cu UE, adica relatiile cu principalii parteneri si pare sa caute un partener in Rusia. Lucrul asta nu se poate sa nu ne dea de gandit. Si, evident, trebuie luate masurile de rigoare in acest caz.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 31, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

Contraste

Ma gandeam la Erdogan si la Turcia. Ce contrast fata de Romania! A fost de ajuns ca sa apara Erdogan pe o tableta ca sa iasa in strada nu numai un Istanbul intreg, dar toata Turcia, ca sa-si apere Presedintele. Unii spun ca e din cauza faptului ca Turcia are o crestere economica puternica. Dar… s-ar putea sa nu fie numai asta.

In Romania nici Adrian Nastase si nici Basescu n-au fost iubiti de popor. De Ceausescu nu mai vorbesc: l-au si impuscat.

Apropo de Basescu, aici s-a iesit in strada, in toata tara, impotriva lui. „Iesi afara/Javra ordinara!”, „Jos Basescu!”. La Referendum a trebuit sa intervina SUA ca sa iasa acolo procentele sa nu se puna… La alegeri, partidul sau, PDL, a fost practic desfiintat: a trebuit sa se topeasca in PNL printr-o fuziune nu de putine ori controversata ca sa nu dispara total si iremediabil de pe scena politica. Deci ura populatiei fata de Basescu s-a extins radical si impotriva partidului sau, care a fost nimicit politic.

Nici Adrian Nastase n-a fost iubit de popor. Daca ar fi fost iubit ajungea Presedinte. Si culmea, asta in conditiile in care guvernarea sa a fost una performanta din punct de vedere economic, s-au facut si reforme in sensul economiei de piata. Este adevarat ca PSD nu a ajuns (inca?) sa fie nimicit politic, dar a pierdut guvernarea pentru 8 ani!!

Sa ne uitam si la Vladimir Putin, si am sa citez un articol scurt din HotNews de anul trecut (pe care il recomand a fi citit integral si in original, desigur):

Sondaj: Vladimir Putin ramane cel mai credibil politician rus, cu o cota de popularitate de 62%

Vladimir Putin ramane cel mai credibil politician din Rusia, in opinia cetatenilor rusi, cu o popularitate de 62%. In ceea ce priveste sustinerea populara a rusilor pentru administratia Vladimir Putin, aceasta se ridica la 86%, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Levada, informeaza agentia EFE, citata de Mediafax.

Premierul Dmitri Medvedev este agreat de 21% dintre cetateni, dupa ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu, care are o popularitate de 29 la suta.

Sondajul a fost efectuat de Institutul Levada, in perioada 22 – 25 mai, in intreaga Rusie.”

E vorba de mai 2015. Totusi, uitati-va ce popularitate are Putin si, mai mult decat atat, poate chiar si mai important, ce sustinere are administratia sa: 86%!!! Pentru anul 2015 este realmente uluitor!! Si asta intr-o perioada cand Rusia e supusa sanctiunilor internationale! In Romania s-au obtinut astfel de procente in 1990, FSN-ul lui Ion Iliescu. Ca de atunci si pana acum inclusiv, procentele obtinute in alegeri nu-mi amintesc sa fi reusit sa depaseasca 50%. Spre exemplu in alegerile prezidentiale din 2014 au fost doua tururi de scrutin, primul tur fiind castigat de Ponta sub 50%. E adevarat, vorbeam de sondaje, asa este, nu de rezultate la alegeri. Faceam, asa, doar o comparatie… O comparatie din care ar rezulta o concluzie sumara si poate putin superficiala: atat Rusia lui Putin, cat si Turcia lui Erdogan sunt, din punct de vedere politic, la nivelul Romaniei anului 1990, adica la nivelul Romaniei de atunci a lui Ion Iliescu

Erdogan doreste sa reia relatiile cu Rusia, deteriorate dupa ce o racheta turca a doborat un avion rusesc, in timpul interventiei in Siria impotriva ISIS. Am inteles ca Erdogan doreste sa faca in august o vizita la Moscova. Trebuie spus ca lucrul asta nu contravine Summitului NATO de la Varsovia atata vreme cat acolo s-a stabilit ca „Rusia nu trebuie izolata”, „continuam dialogul cu Rusia”, „nu suntem intr-un nou Razboi Rece”. Si atunci ce greseala face Erdogan? Bineinteles ca nici una.

Interesant cum e vazut la noi evenimentul asta, si anume ca e posibil sa se deschida o FALIE GEOPOLITICA in zona Marii Negre care sa conduca la UN DEZECHILIBRU DE FORTE LA MAREA NEAGRA!!!

De aici se vede ce greseala a fost comunismul in Romania.

De aici se vede ca nu avem nimic in comun cu acea parte de lume, cea euroasiatica, de pilda cu Rusia sau cu Turcia…

iulie 24, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii