Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Complexurile energetice Rovinari si Turceni…

… apartin de Complexul Energetic Oltenia SA, despre care cine vrea sa stie mai multe n-are decat sa acceseze link-ul, noi vom spune doar ca aceasta societate este una cu capital majoritar de stat. In continuare va propun sa vedem ce a rezultat din interactiunea, concretizata prin contracte, dintre aceasta societate de stat si o firma privata a unui influent om politic… 🙂

Gandul

Dan Şova, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu: „Victor Ponta nu m-a ajutat să iau acele contracte cu Turceni şi Rovinari”

Se arata, printre altele, ca:

Fostul ministrul Dan Şova este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi a fost audiat astăzi la DNA. Şova a condus Ministerul Transporturilor până în urmă cu două luni. Procurorii DNA spun că el a beneficiat de contracte acordate ilegal în valoare totală de 800.000 euro. Concret, Dan Şova este suspectat că a insistat pe lângă directorul CET Rovinari să îi acorde contractele cu complexurile energetice Rovinari şi Turceni şi că astfel l-a determinat să comită infracţiunea de abuz în serviciu. Prejudiciul total calculat în acest dosar este de 71 de milioane lei, adică peste 15 milioan euro.

Fostul ministru al Transporturilor şi purtătorul de cuvânt al prezidenţiabilului Victor Ponta, Dan Şova, a venit astăzi la DNA pentru audieri într-un dosar de corupţie. Şova este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu. Dosarul vizează contracte ale firmei de avocatură „Şova şi asociaţii” cu complexurile energetice Rovinari şi Turcen. Procurorii DNA spun că Şova a beneficiat de contracte de asistenţă juridică în valoare totală de 800.000 euro, care au fost atribuite cu încălcarea legii. Şova este acuzat că a insistat pe lângă directorul CET, Dumitru Cristea, pentru a obţine contractele de asistenţă juridică. Iată ce se precizează în comunicatul DNA:

„În perioada ianuarie – 13 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal, la data de 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA „Şova şi Asociaţii”; de asemenea, a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes).

În perioada  2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un  act adiţional la contractul de asistenţă juridică; de asemenea, a conceput termenii şi condiţiile respectivului act adiţional, totodată semnându-l din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes).

În perioada ianuarie – 14 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul unui alt  litigiu,  dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă  directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistenţă juridică, la data de 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari CER şi SCA „Şova şi Asociaţii”.  De asemenea, a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, contract în urma căruia societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes).

Suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea  SCA „Şova şi Asociaţii”, ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu cele două complexe energetice, Turceni şi Rovinari,  este estimată la valoarea de 3.455.754  lei.

Persoanelor sus menţionate li s-au adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”. (Sursa: Comunicat DNA)

Dumitru Cristea, director CET Rovoinari, este acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu. În sarcina sa, procurorii au reţinut încheierea mai multor contracte cu încălcarea legii contracte care au prejudiciat bugetul de stat cu 71 de milioane de lei. 

La ieşirea de la DNA, Şova a spus că are calitatea de suspect în dosar. „E vorba de trei contracte cu Rovinari şi Turceni”, a precizat fostul ministru. „A fost un onorariu proporţional, onorariu de succes, de 1, 2 la sută din cât am obţinut”, a explicat Şova în legătură cu banii obţinuţi din aceste contracte.

Întrebat dacă Victor Ponta l-a ajutat să ia acele contracte, Şova a răspuns: „Nici nu s-a pus o asemenea problemă, nici procurorii n-au întrebat”. Şova a spus că niciun ban nu a ajuns la Victor Ponta. „Nu s-a pomenit numele lui Victor Ponta absolut deloc”, a spus Şova imediat după audieri.

Consultanţa pe care „Şova şi asociaţii” au dat-o la Turceni şi Rovinari

Dan Şova declara, în iulie 2011, că fosta sa firmă „Şova şi asociaţii” a adus beneficii de câteva zeci de milioane de euro societăţilor Rovinari şi Turceni, el nefiind însă angrenat în serviciile juridice respective.

Şova afirma că a fost parte din „Şova şi asociaţii” până la mijlocul lui 2009. Contractele pe care firma respectivă le-a încheiat pentru servicii juridice au fost semnate în martie 2007 cu complexul Rovinari şi în iulie 2007 cu Turceni. El a precizat că nu a lucrat în cadrul acestor contracte decât în două ocazii, o întâlnire la AVAS şi una prin care s-a făcut o tranzacţie între Turceni şi ICM (Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor).

El preciza că între 2006 şi 2007 a fost plecat din ţară, fiind masterand la London School of Economics. În plus, din această cauză, Adunarea Generală a firmei „Şova şi asociaţii” a stabilit, la 15 ianuarie 2007, că Şova, singurul care putea până atunci angaja societatea în contracte şi singurul cu drept de semnătură şi ştampilă, îl împuternicea pe unul dintre acţionari, Radu Cernov, să negocieze şi să reprezinte societatea. Şova mai spunea că între „Şova şi asociaţii” şi complexul Rovinari a fost încheiat în 21 martie 2007 un contract-cadru de asistenţă juridică, semnat de directorul general de atunci, Ion Dordera.

Potrivit acestuia, firma „Şova şi asociaţii” a reuşit reducerea cu şase milioane de euro a unei datorii de 821 miliarde lei pe care Rovinari o avea la ICM, beneficiul total, prin eşalonarea pe cinci ani şi neplata de dobânzi şi penalităţi, fiind de 8 milioane euro.

În cazul Turceni, contractul a fost semnat pe 23 iulie 2007, când societatea era deţinută de AVAS, al cărui director era pe atunci liberalul Teodor Atanasiu.

În urma activităţii firmei „Şova şi asociaţii”, complexul Turceni a obţinut un beneficiu de cinci milioane euro, prin negocierea unei creanţe, precum şi recuperarea unei datorii de 12 milioane de euro de la Termoelectrica, mai spunea Şova.

El afirma că onorariul perceput în cele două contracte era de 40 euro pe oră, în timp ce, potrivit unui raport al Curţii de Conturi, Rovinari şi Turceni au încheiat în 2009 şi 2010 contracte de asistenţă juridică la 180 euro/oră, una dintre firmele respective aparţinând fostului preşedinte PNL Valeriu Stoica.

Şova declara că toate contractele în cauză ale firmei „Şova şi asociaţii” şi plăţile au fost certificate atât printr-un control financiar intern preventiv, cât şi de un auditor independent extern. În plus, el a menţionat că un control al DFP Gorj, la data de 23 martie 2011, atestă legalitatea contractelor respective şi a delurării lor.

El preciza că a solicitat celor două complexuri să îi precizeze dacă au existat controale financiare ANAF, răspunsul fiind negativ.

Victor Ponta, „senior partner” la firma condusă de Dan Şova

În 22 iunie 2011, preşedintele PSD, Victor Ponta, a primit o invitaţie de la ANAF, în care era solicitat să se prezinte pe 24 iunie la sediul ANAF, cu declaraţiile de venit pe 2007 şi 2008 şi cu registrul jurnal de încasări şi plăţi. Adresa aparţinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul de Inspecţie Fiscală Persoane Fizice.

Invitaţia primită de Ponta era datată 20 iunie 2011, zi în care două cotidiene centrale relatau că un control făcut de ANAF la complexurile energetice Turceni şi Rovinari ar fi demonstrat că firma de avocatură condusă de senatorul Dan Şova, din care a făcut parte şi Victor Ponta ca „senior partner”, a încasat ilegal 4,4 milioane de lei. Potrivit relatărilor presei, în raportul făcut de ANAF se concluzionează că mai mult de jumătate din banii încasaţi de SCA „Şova & Asociaţii” de la Turceni şi Rovinari – 4,4 milioane de lei din 7,1 milioane, au fost plătiţi necuvenit în baza unor contracte întocmite defectuos, prin încălcarea prevederilor OUG 34/2006, privind achiziţiile publice.

În 24 iunie 2011, preşedintele PSD, Victor Ponta, şi-a trimis contabila la sediul ANAF Sector 1, cu declaraţiile de venit pe anii 2007 şi 2008, răspunsul inspectorilor fiscali fiind, potrivit liderului social-democrat, că nu s-au constatat nereguli.

Tot atunci, presa relata că ANAF a trimis o sesizare Direcţiei Naţionale Anticorupţie în legătură cu contracte încheiate cu complexurile Rovinari şi Turceni.

Sesizarea ANAF trimisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie, privind un prejudiciu de 67 milioane de lei constatat la complexurile energetice Rovinari şi Turceni, a fost făcută ca urmare a unui control financiar la cele două companii şi este îndreptată împotriva întregului proces, spunea şeful de atunci al ANAF, Sorin Blejnar.

Acesta preciza că în perioada 2007-2009, cele două companii au denaturat veniturile, în sensul că au diminuat nejustificat veniturile şi au majorat cheltuielile, care au condus astfel la un prejudiciu de 67 milioane de lei, adică 16-17 milioane de euro.”

Am scris mai demult doua articole care merita, cred, sa fie incluse in aceasta postare:

Proprietatea…Dialectica Stat-Privat

si

Contradictia Stat – Privat: managementul privat la companiile de stat

Stateam si ma uitam pe comunicatul DNA. E acolo o exprimare ciudata, spre exemplu ce inseamna: „a insistat pe lângă  directorul general al CER…”? Caci daca asa stau lucrurile, daca doar a insistat, nu prea vad unde ar fi infractiunea. Ca doar a insistat?? Pe de alta parte cum e posibil ca, de pilda, DFP Gorj sa spuna ca nu e vorba de ceva ilegal deoarece „la data de 23 martie 2011, atestă legalitatea contractelor respective şi a delurării lor.”. Apoi „În 24 iunie 2011, preşedintele PSD, Victor Ponta, şi-a trimis contabila la sediul ANAF Sector 1, cu declaraţiile de venit pe anii 2007 şi 2008, răspunsul inspectorilor fiscali fiind, potrivit liderului social-democrat, că nu s-au constatat nereguli.”… Ca sa vina dupa aceea ANAF ca sa spuna ca sunt nereguli… Ar trebui mentionat si faptul ca in perioada respectiva, mentionata in comunicatul DNA, Dan Sova (v. si aici) nu era nici macar parlamentar.

Insa toata chestiunea aceasta ne face sa ne amintim de urmatorul lucru, si anume: ce mare diferenta este intre un contract intre doua entitati private, adica unde statul nu are ce cauta si un contract intre o entitate privata si una de stat, supusa mereu influentelor politice. Economia romaneasca este un hibrid intre stat si privat, macinat de contradictii. Daca vrem un astfel de hibrid sau el este (inca) necesar atunci trebuie sa ni-l asumam si sa intelegem ca astfel de lucruri, precum cel descris de articolul de mai sus din Gandul, se intampla intotdeauna intr-o astfel de economie. Si din aceasta cauza trebuie sa-l acceptam. Daca totusi nu dorim acceptarea unei asemenea situatii, atunci trebuie sa privatizam companiile de stat.

Aici se manifesta un caz foarte interesant al acestei dialectici stat-privat. Intr-o economie de piata libera, pretul se formeaza la intersectarea cererii cu oferta. Asta inseamna un pret care se formeaza liber, accentuez pe cuvantul liber. Spre exemplu, realizez la firma mea, deci privata, un produs si am si niste costuri de atat pe care trebuie sa mi le acopar, de asemenea trebuie sa am si profit. Pun produsul meu pe piata, evident e un joc concurential pe aceasta piata, si spun ca produsul meu are pretul de sa zicem 2500 de lei. Insa asta nu inseamna ca oamenii sunt obligati sa mi-l cumpere la pretul asta. De aceea intr-o economie de piata libera, unde pretul se formeaza in mod liber, el se negociazaCu alte cuvinte, oamenii se tocmesc la pret – asta inseamna piata libera in care statul nu se amesteca si nu impune limite preturilor.

Companiilor de stat le sunt caracteristice ceea ce se cheama preturile administrative, adica stabilite de stat. Spre exemplu, pentru Complexurile Energetice Rovinari si Turceni lucrurile ar fi trebuit sa stea cam asa (ca sa vedeti unde e contradictia): statul sa stabileasca un tarif pentru consultanta juridica la Complexul Energetic Oltenia SA, si acela sa fie fix. Cu alte cuvinte, o firma privata ar trebui sa accepte intr-o negociere pretul fix impus de stat, ceea ce este absurd. In asemenea conditii nu mai poate avea loc negocierea. De aici se vede ce distorsiuni creeaza amestecul statului in economie! Pe de alta parte, oricine poate, oricand, sa conteste si sa spuna ca se putea un pret mai bun si ca, pe cale de consecinta, s-a adus un prejudiciu statului. Intre doua entitati private lucrurile nu pot sta asa. Adica cum? Adica mergi pe o terasa, vezi ca o bere costa 5 lei si iei o bere, dupa care platesti. Si apoi ce faci? Dai in judecata localul (pentru ca acolo ai baut-o) ca berea costa 5 lei si in felul asta te-a pagubit? Evident ca e absurd din moment ce tu ai acceptat cumparand-o. Pe de alta parte, faptul ca Sova a insistat e ceea ce face orice negustor: insista. Asta nu inseamna ca trebuie sa cumperi de la el. Dar din moment ce cumperi, consimti la pret, esti de acord cu acel pret. Ca Sova s-a comportat negustoreste, din moment ce are firma, este de inteles… De asta si spun ca, din moment ce avem o economie hibrida, si consimtim la asta, atunci ar trebui sa acceptam si distorsiunile pe care le introduce statul pe piata. Asa mi se pare logic. Pentru ca statul in mod obligatoriu distorsioneaza piata. Daca nu vrei treaba asta, nu poate urma decat privatizarea entitatii de stat. Asta si pentru ca managementul privat la companiile de stat are destule insuficiente. Dar poate ca se considera ca nu e bine sa se privatizeze inca. Atunci e clar ca trebuie acceptate distorsiunile pe care le induce pe piata. Iar depolitizarea acestor companii de stat e cam tot una cu privatizarea lor. Ce inseamna depolitizare cand statul insusi nu poate fi separat de politic. Aratati-mi pe lumea asta unde exista un stat apolitic. Pe cand o firma privata poate fi in afara politicii, adica a statului, in sensul ca statul nu mai are nicio participatie de capital acolo si nu influenteaza activitatea economica a firmei. Totusi, ar putea s-o influenteze intr-un mod indirect, dar nu discutam acum acest aspect.

Totusi, este ciudat sa spui ca cineva s-a imbogatit prin contracte cu statul, dar mentii in continuare intreprinderi de stat, iar statul are in continuare aceasta functie prin care se finanteaza anumite lucruri si lucrari. Trebuie spus ca in orice parte a lumii, inclusiv in SUA, sunt astfel de oameni care se imbogatesc din asa numitele „contracte cu statul”, numind, sa zicem asa, statul ca fiind o entitate non-privata . Lucru nu ne e numai noua caracteristic. Insa numai la noi are un sens, o nuanta peiorativa. Eu cred ca ar trebui sa ne lamurim: intr-o economie hibrida, ca a noastra, e imposibil ca intreprinderile de stat sa nu interactioneze cu entitati private. Eu am impresia ca noi vrem acum sa fim mai catolici decat Papa sau au loc razbunari politice din cauza ca altii nu s-au putut infrupta din aceste „contracte cu statul”, cum li se zice. Insa eu cred ca trebuie sa tinem cont ca asta este situatia pe care nu dorim s-o schimbam…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

august 14, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

Viziuni despre Uniunea Europeana

Iata, in acest sens, un articol de pe blogul Civitas’99, semnat Bogdan C. Enache, pe care va propun sa-l cititi si la care voi face cateva comentarii:

O Uniune Europeană liberală şi în interesul României

Autorul incearca sa explice ce inseamna o Uniune Europeana liberala si de ce aceasta ar fi in interesul Romaniei. Se arata ca ar trebui sa fie:

„în sfârşit, o Europă a concurenţei sub toate aspectele sale: economic, cultural, sportiv ş.a.m.d. O Europă autentic liberală, care are şi ea susţinătorii săi, deşi mai puţin vizibili, este răspunsul adecvat la provocările cu care se confruntă Europa cu probleme de astăzi, creaţie a Comisiei Jacques Delors, şi premisele unui viitor paşnic şi prosper.”

Sigur, este de inteles ca un punct de vedere liberal trebuia sa contina conceptul de concurenta. Dar nu ar fi rau, dupa parerea mea, sa ne aplecam mai mult asupra acestuia si sa vedem ce inseamna concurenta. Iata definitia cuvantului – aici. Observam ca toate definitiile prezentate vorbesc de o lupta pentru acaparerea pietei, de rivalitate intre industriasi sau intre comercianti, in vederea obtinerii unui cat mai mare profit. O relatie antagonista, o lupta pentru intaietate. Observam ca acest termen nu e chiar atat de pasnic dupa cum ar parea la prima vedere. Liberalismul sustine ca aceasta lupta trebuie sa se realizeze in domnia legii. Apararea si respectarea legii a fost sustinuta de liberalismul romanesc inca de la inceputurile lui. Insa nu de putine ori, datorita acestei lupte acerbe pentru intaietate, acaparare a pietelor si obtinerea proftului maxim, au existat si derapaje de la respectarea legii. Cu alte cuvinte se poate intampla ca lupta sa se duca prin orice mijloace, lucru ce nu e de dorit, bineinteles. Dar concurenta capitalista, in adevaratul sens al cuvantului, nu trebuie inteleasa ca fiind un fel de menuet delicat sau joc de domnisoare. Pentru ca este foarte grea. Riscurile pe care aceasta lupta le implica sunt foarte mari, inclusiv cele de natura financiara. Sa nu uitam ca in SUA lupta s-a dus si cu revolverul in mana, iar obiceiul asta nu a fost abandonat nici in prezent. Fiind vorba de o rivalitate, atunci si interesele  jucatorilor economici sunt in contradictie unele cu altele. Chiar presupunand ca se respecta legea, adica regulile legale ale jocului, lupta nu e usoara. Iar de invins, invinge cel mai puternic. Adica cel care detine forta economica cea mai mare. Nu mai vorbesc de faptul ca e in interesul lui sa-si sporeasca profitul si sa nu se lase pe tanjeala. Aceasta concurenta poate impinge lucrurile inainte, cum se spune. Spre exemplu esti obligat (cred ca nu exagerez!) sa faci, sa fabrici produse cat mai performante, cu succes de piata cat mai mare, pentru ca sa poti sa-ti invingi rivalii, adica adversarii, care, la randul lor, nici ei nu stau cu mainile in san. Si ei vor cauta acelasi lucru si vor fi interesati, motivati tocmai de aceasta lupta, sa-si imbunatateasca performantele economice. Observam ca daca ne referim strict la termenul de concurenta, acesta nu implica, nu presupune parteneri, ci rivali, adica adversari. Dar asta nu inseamna ca nu ai putea avea si parteneri, desigur. Luata in cel mai strict sens, aceasta concurenta, in care cel mai puternic castiga (nu neaparat prin mijloace legale, sa fim realisti!) conduce spre imperialism. Adica cel puternic, cei puternici vor acapara piata si o vor domina, cautand mereu sa-si extinda imperiul economic si financiar. Sigur, abordarea monopolista nu e de dorit: spre exemplu in SUA a fost data legea anti-trust, tocmai pentru a descuraja monopolurile private. Pentru ca acestea descurajeaza concurenta pana la urma. Monarhia economico-financiara, chiar daca de esenta burgheza, face sa dispara concurenta si statul de drept, subminand in cele din urma valorile liberale. Nu mai are niciun rost, spre exemplu, sa apara un actor nou pe piata, de vreme ce aceasta monarhie economico-financiara, sub conducerea unei singure persoane sau a unui mic grup de interese, poate deservi piata cu o gama foarte larga de produse. Cu toate acestea, dupa cum spuneam, ca in orice lupta, cei puternici castiga pana la urma. E greu de crezut ca o astfel de abordare, ca sa zic asa, poate conduce la reducerea decalajelor in Europa. O sa incerc sa fiu mai clar.

Europa, asa cum se prezinta la ora actuala, nu este in mod omogen dezvoltata din punct de vedere economic. Se remarca acest fenomen chiar si in interiorul unui stat, precum Italia, cu decalaje nu numai de ordin economic, dar as spune chiar si de ordin cultural intre Nordul acestei tari si Sudul acesteia. Sa luam o alta tara sudica, spre exemplu Grecia. In mod clar nu este la nivelul economic al Germaniei. Situatia actuala din Grecia, din punct de vedere economic si financiar, mai ales, e foarte grea, o stim cu totii. Unde se afla Romania? Daca e sa ne uitam la cum se defineste concurenta, problema care se pune este daca Romania poate sa faca concurenta (in conditii legale egale cu celelalte tari europene, conform legilor UE) altor tari din UE. Asa cum se prezinta situatia economica a Romanei, cu un PIB foarte mic fata de tarile Vestice (dar lucrul asta, trebuie sa-l spunem, nu e caracteristic numai Romaniei) si cu o inflatie ridicata, ne duce cu gandul ca Romania nu poate sa faca, la ora actuala, o concurenta serioasa. Cu atat mai mult cu cat ratele de crestere a PIB-ului, la noi, sunt foarte mici. Or, in Vest sunt tari foarte dezvoltate economic, nu neaparat tari mari ca numar de locuitori, cu care e greu de crezut ca Romania ar putea concura economic, fara sa piarda din start. Chiar si cu tari cu un numar de locuitori mai mic decat al tarii noastre. Daca vom arunca o privire asupra Greciei, vom observa ce „concurenta” face Grecia: e tinuta in brate de Franta si Germania sa nu se prabuseasca… Ca fara ajutor nu ar putea sa se tina singura pe picioare… Revenind la situatia de la noi, observam ca daca „ne-am pune” cu tari dezvoltate economic, acum, subliniez lucrul asta deoarece ma refer la situatia actuala, am fi pur si simplu zdrobiti fara prea mari probleme. Romania, cred, are nevoie de intelegere si de parteneri in aceasta Uniune Europeana, nu de rivali sau adversari. Si are nevoie de sustinere din partea UE, politica, economica pentru a se putea dezvolta si, pe cale de consecinta, de a reduce din decalajele ce o despart de tarile dezvoltate ale Europei. Sa nu ne imbatam cu apa rece ca suntem mari si tari, ca nu prea se vede lucrul asta. Performantele noastre din punct de vedere economic sunt slabe, iar fara performante la un nivel ridicat o politica europeana comuna bazata pe concurenta nu ti se poate potrivi. Pentru simplul motiv ca nu ai cum sa faci fata unei astfel de concurente, indiferent daca regulile legale ale jocului se respecta sau nu se respecta. Deci la modul general nu ai cum sa faci fata.

Pe de alta parte, eu cred ca notiunea de concurenta culturala trebuie bine definita. Despre ce vorbim? Rivalitatea, deci pe cale de consecinta adversitatea, intre diversele culturi europene poate sa conduca la exacerbarea nationalismului si cresterea extremei drepte, iar, in cele din urma, la razboi. Daca o tara se transforma in piata de desfacere pentru produsele straine, iar asta ar insemna, fortat si la limita, si cucerire culturala, pana la urma situatia devine maligna. Sau la ce ar putea sa conduca, spre exemplu, o concurenta culturala intre, sa zicem, Franta si Germania? Pentru ca, dupa parerea mea, una e unitatea in diversitate si altceva este daca vorbim de concurenta culturala. Termenul acesta de concurenta culturala, care ar defini, daca e sa ne luam dupa definitia concurentei, rivalitati si adversitati in diversitatea culturala a Europei, mi se pare ca determina un curent socio-politic opus tolerantei, fara de care, cred eu, aceasta Uniune Europeana nu poate sa subziste. Nu vom mai avea o diversitatea culturala ci individualitati, sau, mai bine zis, entitati culturale ce vor lupta intre ele pentru suprematie pe plan european. Spre exemplu ar insemna ca germanii, intr-o asemenea situatie, ar dori sa impuna, prin lupta (chiar daca sub o forma pasnica initial) cultura germana in toata Europa. Spre exemplu s-o impuna Frantei sau Italiei. E clar ca un astfel de fenomen – concurenta culturala – nu poate fi decat unul extrem de periculos, care favorizeaza extrema dreapta si exacerbarea nationalismelor pe plan european. Iar, in final, vor duce la distrugerea Uniunii Europene. Trebuie atentionat la modul cat se poate de serios ca de la ideea de suprematie culturala la ideea de suprematie a unei anumite rase nu e decat un pas. Deci ideea de concurenta culturala conduce cat se poate de vizibil la extrema dreapta si ascensiunea acesteia in Europa. De aceea spuneam ca termenii nu trebuie aruncati la intamplare ci bine definiti, iar aceasta concurenta culturala ar trebui bine definita intr-un sens care s-ar vrea liberal.

Iata de ce nu cred ca e bine sa se faca apologia concurentei. Cu alte cuvinte daca avem concurenta in plan sportiv (spre exemplu meciurile de fotbal sau intrecerile sportive cum ar fi Olimpiadele) ar fi bine sa avem si concurenta culturala si s-o socotim ca cel mai potrivit mod dupa care s-ar putea desfasura lucrurile in Europa. De retinut ca in antichitate, pe vremea cand se tinea Olimpiada, se opreau razboaiele. Dar, desigur, asta e altceva. In schimb concurenta economica sau culturala nu se refera la o disciplina sportiva, la un sport. Si este eronat, cred eu, sa gandim asa. Lupta economica, spre exemplu, si adversitatile aferente acestei lupte nu pot fi asimilate cu un meci de volei si nici macar cu un turneu de sah. De aceea nici nu trebuie facuta apologia concurentei, generalizand. Pentru ca aceasta concurenta si numai aceasta poate avea efecte rele asupra societatii. Daca privim lucrurile numai si numai prin prisma concurentei si a libertatii, eu cred ca ar trebui sa ne gandim ca acestea doua sunt generatoare ale individualismului. Or, impunerea unei doctrine a individualismului in plan european nu poate decat sa duca la slabirea solidaritatii sociale. Statul ar trebui sa asigure aceasta solidaritate sociala, fara de care decalajele intre cei bogati si care au reprezentat intotdeauna o minoritate si cei saraci se vor adanci, iar situatia societatii, ca sa zic asa, se va inrautatii. Si tare imi e ca aceasta inrauatire va lovi in clasa de mijloc dar si in statul de drept, pana la urma. Pentru ca in conditiile in care exista nedreptati sociale mari nu poate fi vorba de stat de drept. E o contradictie in termeni. Spre exemplu: un patron te poate da afara fara nicio explicatie. E drept oare? Dar sa ne gandim ca situatia aceasta e generatoare de nedreptati sociale, care nu pot fi benefice societatii in ansamblul ei. Lipsa solidaritatii sociale conduce la atomizarea societatii. Despre acest aspect s-a vorbit la noi. Spre exemplu, asigurarile private de sanatate. Cu alte cuvinte individul si le plateste si totul tine numai de el, statul neimplicandu-se in niciun fel. In asemenea conditii putem vorbi de cultivarea individualismului de care vorbeam mai sus, iar lucrul acesta conduce la atomizare. E oare cea mai buna, benefica abordare? Pentru ca e clar ca numai un individ, prin propriile sale actiuni, n-ar putea sa asigure solidaritatea sociala. Opusul ar insemna polarizarea foarte accentuata a societatii si, pe cale de consecinta, disparitia clasei de mijloc: o societate in doua clase – clasa de sus si clasa de jos. Lucru ce nu se poate, deoarece in Istoria omenirii intotdeauna au existat trei clase sociale: cea de sus, cea de mijloc si cea de jos. De unde se vede caracterul utopic al acestei viziuni, bazate in exclusivitate pe concurenta, libertate si individualism, cum ca acestea si numai acestea ar putea sa stea la baza unei societati umane sau la baza fericirii in societate, chiar mai mult, la baza pacii in lume si altele de felul asta. Dimpotriva, viziunea aceasta genereaza dezechilibre sociale grave, altereaza tesutul social al Europei, lucru ce poate avea consecinte periculoase. Sa ne gandim la marile miting-uri de protest de la Londra, la violentele stradale din capitala britanica dar acestea toate nu reprezinta inca gradul pe periculozitate cel mai mare.

Eu cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult la aceste aspecte, inainte de a da reteta de fericire a Europei. Inainte de a mangaia pe crestet „capitalismul salbatic” care s-a hranit din datorii imense, conducand la dezechilibre economice grave in lume.

Liberalismul actual, prin Neoliberalism, ne propune o viziune liberala lipsita de moderatie si care se manifesta cu o destul de mare rigiditate in societate la ora actuala. Cel putin asta e impresia mea. Democratiile liberale, prin caracteristicile lor, s-au bazat pe o viziune mult mai moderata: respectarea Constitutiei, a drepturilor civile si a libertatilor individuale, societatea pluralista si welfare state. Iata ce ne spune Wikipedia despre acest din urma concept:

„A welfare state is a „concept of government in which the state plays a key role in the protection and promotion of the economic and social well-being of its citizens. It is based on the principles of equality of opportunity, equitable distribution of wealth, and public responsibility for those unable to avail themselves of the minimal provisions for a good life. The general term may cover a variety of forms of economic and social organization.””

Sunt multe voci care vitupereaza Welfare State, caracteristic democratiilor liberale, repet! Problema de analizat ar fi daca democratiile liberale si liberalismul afirmat in societate pot subzista in bune conditiuni fara acest Welfare State. Trebuie remarcat ca liberalismul clasic a fost foarte popular in sec. al XVIII-lea, pe cand social-liberalismul a devenit popular in sec. al XX-lea. De ce oare? Nu pentru faptul ca s-a simtit carenta aceasta a liberalismului si anume: aplecarea spre social? Liberalismul nu s-a referit si nu se refera la egalitate, justitie sociala, la solidaritate. Doctrinar vorbind, aceste valori nu se numara printre ale sale. Insa democratiile liberale, pana la urma, nu au putut sa nu tina seama de aceste valori. Eu cred ca de aici a pornit, ca sa zic asa, ideea de Welfare State. Tocmai pentru ca sa poata fi posibil echilibrul. De aceea eu cred ca s-a simtit nevoia unei viziuni moderate pentru ca liberalismul nu ar fi putut de unul singur sa cuprinda toate aceste aspecte. Ordoliberalismul trebuie privit in stransa conexiune cu economia sociala de piata, principalul model economic folosit in Germania de Vest dupa cel de-al doilea razboi mondial, bazata pe filozofia economica a Scolii de la Freiburg. Iata ce spune Wikipedia despre acest model – economia sociala de piata:

„Model

The social market economy seeks a middle path between socialism and laissez-faire economic liberalism (i.e. a mixed economy), combining private enterprise with government regulation to establish fair competition, maintaining a balance between a high rate of economic growth, low inflation, low levels of unemployment, good working conditions, social welfare, and public services, by using state intervention.[1] The term „social” was chosen rather than „socialist” to distinguish the social market economy from a system in which the state directed economic activity and/or owned the means of production,[2] which are usually privately-owned in the social market model.

In a social market economy, collective bargaining is often done on a national level not between one corporation and one union, but national employers’ organizations and national trade unions.

Important figures in the development of the concept include Walter Eucken, Wilhelm Röpke, Alexander Rüstow, Franz Böhm, Franz Oppenheimer, and Alfred Müller-Armack, who originally coined the term Soziale Marktwirtschaft.” (subl.mea)

De remarcat ca se vorbeste de economia mixta, de reglementari guvernamentale pentru o competitie corecta, de reducerea somajului si conditii bune de munca, de bunastare sociala si servicii publice folosind interventia statului. Or, Neoliberalismul vorbeste despre:

Deregulation – abolition of regulations that impede market entry or restrict competition, except for those justified on safety, environmental and consumer protection grounds, and prudent oversight of financial institutions;”

Sau despre privatizari masive ale intreprinderilor de stat. Diferentele sunt destul de usor observabile. Insa, dupa cum se vede, Neoliberalismului ii lipseste celalalt punct de sprijin, ca sa zic asa, adica ceea ce tine de social. Spre exemplu bunastarea sociala, un stat al bunastarii. Astfel de concepte si idei lipsesc si, in general, lipseste abordarea sociala (care nu a lipsit pana acum, dupa cum se poate vedea, din filozofia democratiilor liberale si care a condus spre dezvoltare si prosperitate in Vest. De remarcat ca aceasta criza economica si financiara a inceput sub semnul Neoliberalismului, de la Reagan si Thatcher citire! Celebrul Reaganomics…). Se observa ca ideea a venit din sanul Partidului Republican din SUA, sustinuta de fostul Presedinte al SUA, Ronald Reagan, si a fost imbratisata de toata dreapta politica europeana, fara nicio atitudine critica, lucru regretabil dupa parerea mea. Si iata ca dreapta europeana continua si acum sa sustina „fara rezerve” aceasta doctrina. Defectul principal major pe care il are aceasta doctrina, dupa parerea mea, l-am aratat mai sus. Problemele ce tin de social, cum le-am numit eu generic, nu pot fi ignorate de catre state si guverne, desi se incearca treaba asta si la noi. Insa acest curent de gandire exista in toata Uniunea Europeana, promovat de catre dreapta politica europeana, fara nicio baza critica, lucru ingrijorator. Pentru ca nu se analizeaza consecintele viitoare in plan social si politic. Acestea nu sunt clare, dar nici nu ai putea sa afirmi, fara teama de a gresi, cu mana pe inima cum se spune, ca aceste consecinte ar fi benefice societatii. Nu ne spune cum ar reusi sa faca aceasta: „maintaining a balance between a high rate of economic growth, low inflation, low levels of unemployment, good working conditions, social welfare, and public services”, in cadrul unei competitii corecte, fara interventia statului. Cum poate Neoliberalismul sa mentina toate aceste echilibre? Ar fi de dorit, spre exemplu, sa ai o rata mare de crestere economica dar si un nivel mare al somajului in tara? Sau cresterea economica, chiar daca mare, sa nu se reflecte in bunastarea sociala? Evident ca astfel de lucruri nu ar fi de dorit. Iar carenta cea mai mare a Neoliberalismului este ca, ignorand ceea ce tine de social, nu garanteaza toate aceste echilibre. Or, o viziune de succes, o viziune viabila asupra Uniunii Europene ar trebui sa tina seama de acestea, indiferent daca s-ar trece la Statele Unite ale Europei sau nu.

La intrebarile autorului articolului, as mai adauga una: „Ce fel de Uniune Europeana e posibila si poate sa subziste fara probleme?”. Cu alte cuvinte daca o Europa eminamente liberala este posibila. Aceasta posibilitate tine si nu tine de vointa politica a unora sau a altora. Intr-un fel, da. Intr-altul, nu. Dar un „liberalism salbatic”, daca pot sa ma exprim asa, nu prea cred ca ar putea conduce spre un proiect socio-politic de succes in Europa. Nu se poate fundamenta ceva nou ca gandire spunand ca tot ceea ce era vechi a fost rau si netinand cont de faptul ca si „noul” poate avea partea sa de vina, si inca o parte insemnata. Observam ca se practica, mai degraba, etichetarile decat sa se vina cu solutii viabile. Si se eludeaza faptul ca tocmai acest Neoliberalism a condus la actuala criza economica si financiara din lume. Se da vina pe ceea ce a fost in trecut, de parca, in ultimii 20 de ani nu tot linia neoliberala a fost prezenta. De unde se vede ca dreapta nu poate sa progreseze ideologic, aflandu-se acum intr-un impas evident. Si nici nu da dovada de flexibilitate sau de compromisuri rationale, pentru ca pare a nu tine cont de propriile ei carente in abordarea problemei. O privire critica asupra ei insasi nu i-ar strica, dupa parerea mea. In orice caz, subiectul este vast si, evident, ramane deschis. E o perioada de cautari, impusa de rezolvarea cu succes a actualei crize economice si financiare.

septembrie 11, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii