Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre Detroit…

As incepe prin a va prezenta ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Profesorul Paul Krugman, pe blogul sau din The New York Times:

A Tale of Two Rust-Belt Cities

Se arata ca:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome? I think a useful comparison can be made with Pittsburgh, another city that once had an iconic monoculture economy — based on steel, not autos — that also took a terrible hit, but seems to be in a much better position now.

This divergence is fairly recent, at least at the aggregate metro level. The 80s were terrible for both cities; we have comparable employment data (again, this is for the metropolitan areas, not the city proper) since 1990:

As late as 2005 or 2006 — that is, until the eve of the Great Recession — you could argue that there wasn’t a whole lot of difference in aggregate performance between greater Pittsburgh and greater Detroit. Obviously, however, Detroit’s central city has collapsed while Pittsburgh has had at least something of a revival. The difference is really clear in the Brookings job sprawl data (pdf), where less than a quarter of Detroit jobs are within 10 miles of the traditional central business district, versus more than half in Pittsburgh.

At this point, as the chart above makes clear, Pittsburgh is showing a lot of resilience; it seems to have managed to diversify its economy, and in fact is more than matching national employment performance. Detroit, despite the auto rescue, isn’t — and, of course, its center did not hold.

It’s hard to avoid the sense that greater Pittsburgh, by taking better care of its core, also improved its ability to adapt to changing circumstances. In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Trebuie spus cate ceva despre Detroit… Intre 1941 si 1970 a avut loc in SUA un fenomen cunoscut sub numele de: A Doua Mare Migratie a Negrilor, in care un numar de 5 milioane de afro-americani au plecat din Sud, din cauza ca erau acolo tratati in mod brutal si datorita unei legi care mentinea de jure segregatia rasiala in Sud. Celebrul „separati dar egali” a condus in practica la conditii inferioare pentru negri, in comparatie cu albii. Pentru a scapa de aceasta lege – Jim Crow laws – care ii defavoriza multi negri au plecat spre regiunile nordice, vestice si centrale (Midwest) ale US spre a-si gasi acolo de lucru. Aceasta migratie masiva a atins si Detroitul. Nordul parea mai binevoitor, mult mai putin rasist decat Sudul, cu toate ca in acele vremuri segregatia rasiala exista inclusiv in armata US!! Si uite ca lucrurile nu au stat chiar asa… Violentele rasiale in Detroit, incepute de albi, au izbucnit in 23 iulie 1967 cu o intensitate neobisnuita, numarandu-se printre cele mai grave care au existat vreodata in US. Bilantul acestora a fost unul sumbru: 39 de morti si mii de raniti!! Nu numai in Detroit s-au intamplat astfel de lucruri, ci si in Los Angeles (11-18 aug. 1965 – 34 de morti si 884 de raniti), Chicago (5-7 aug. 1966), San Francisco (27-28 sept. 1966), Newark (New Jersey) (13 iul. 1967 – 27 de morti si 1300 de raniti), ca sa dau cateva exemple.

Dupa aceste violente rasiale, populatia orasului Detroit a scazut continuu. Wikipedia ne arata ca in 1970 populatia numara 1.514.063 loc., in 1990 ajusese la 1.027.974 locuitori si in 2010 la 713.777 locuitori. Intrebarea D-lui Krugman de la inceputul articolului este urmatoarea:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome?”

Si anume daca e vorba de un declin economic in inima US sau e vorba de o dezvoltare interna in aria metropolitana care a condus la un rezultat catastrofal. Pentru ca ce se intampla, si se poate vedea in articolul din Wikipedia: in orasul propiuzis au ramas o mare majoritate de negri, albii mutandu-se in zona din afara orasului, in suburbii!! Cu alte cuvinte, orasul propiuzis este negru, inconjurat de o mare de albi, ceea ce arata puternica segregatie rasiala din Detroit! Aceasta segregatie rasiala puternica s-a format in decursul timpului din 1967 si pana acum. Profesorul Krugman compara situatia din Detroit, oras in mare parte monoindustrial (industria de automobile) cu Pittsburgh, tot monoindustrial, dar unde e concentrata industria producerii otelului. Arata ca Pittsburgh s-a descurcat mai bine decat Detroit, diversificandu-si economia, reusind sa faca lucrul acesta. Detroitul, dupa cum arata si graficul, a cunoscut in perioada 2005-2010 o drastica scadere a numarului de angajati (nu fermieri!), deci o crestere masiva a somajului, lucru ce nu s-a intamplat in Pittsburgh. Krugman spune ca Pittsburgh a aratat o mai mare elasticitate. In final arata ca:

„In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Incerc sa traduc:

„In acest sens, dezastrul din Detroit nu e numai din cauza unui declin industrial; este vorba de un declin urban, ceea ce nu e acelasi lucru. Daca doriti, intinderea (imprastierea) Detroitului a ucis acest oras, lasandu-l fara un mediu ce ar fi putut dezvolta noi resurse de prosperitate.”

Se stie ca Detroitul a ajuns in faliment: cel mai mare faliment din istoria SUA!!!

As dori sa fac o remarca, sa completez aceasta analiza, desigur foarte buna. E foarte buna, dar nu mi se pare completa. Sa ne uitam la lista falimentelor recente din SUA, cum ne-o da Wikipedia:

Partial list of municipal bankruptcies

Note: Larger bankruptcies are in bold

Ganditi-va ca pe aceasta lista apar orase, si nu chiar mici, precum Vallejo, California (in care traiesc peste 100.000 de suflete), unde nu s-au mai putut plati pensiile !!! 😦 Fenomenul foarte ingrijorator este ca numarul lor a cam inceput sa creasca in ultima vreme. Cu alte cuvinte, Detroitul, cu toate problemele lui, inclusiv cele rasiale, nu e un caz izolat de faliment al unui oras. Din punct de vedere social tragedia este amplificata de cresterea criminalitatii in asemenea orase, in Detroit criminalitatea este la cote ametitoare, locul 1 in SUA, dar se poate da ca exemplu si Stockton, California. Din aceasta cauza se poate pune si problema daca nu cumva se poate vorbi de o criza de sistem, adica sistemul actual sa-si arate, in felul acesta, limitele… Ganditi-va ce inseamna sa se inmulteasca asemenea cazuri de faliment al unor orase… Si astfel de fenomene se intampla intr-o tara care, culmea unei ironii amare, are foarte multi bani si o economie, per ansamblu, foarte dezvoltata!! Eu de asta spun ca statul trebuie sa redistribuie veniturile: tocmai pentru a se evita un dezastru general, la scara intregii tari! Pe mine ma mira ca sunt oameni care nu-si dau seama de lucrul asta. Si pentru mine e de neinteles de ce unii blameaza keynesianimul, care a reusit sa realizeze o epoca de aur a capitalismului si o dezvoltare fara precedent dupa cel de-al doilea razboi mondial. Keynesianimul nu e opus liberei initiative si pietelor libere, cum cred unii!! Cum e posibil sa intelegi expansiunea economica de dupa razboi ca pe ceva comunist, ca pe ceva dictatorial – adica statea dictatorul cu pistolul la tampla ta? Este absolut indamisibil!! Uitati-va cum au reusit sa fie evitate recesiunile severe in toata perioada 1945-1970 si ce vremuri traim cu totii acum! Chiar asa: putem spune despre vremurile actuale ca sunt de aur? Pe cand parintii si bunicii nostri pot spune ca au trait vremuri de aur!! Noi nu putem spune lucrul asta!! Brutalitatea cu care s-a cautat in ultimii 30 de ani de a se elimina total statul din economie, si care a inceput sa fie, dupa 1989, crezul FMI, iata la ce conduce: la orase in faliment!! La un dezastru de proportii continentale!

Nu e oare rusinos ca noi critiam China si o privim cu neincredere, cand in ograda noastra e tot acest shit economic actual? Si mergem pe aceeasi linie gresita, fara sa ne gandim ce vom lasa generatiilor viitoare, ce vor fi, in general vorbind, mai sarace decat noi, daca vom mai continua asa.

Update

Mediafax

Congresul SUA: Detroitul să-şi ia gândul de la vreun program federal de salvare financiară

Se arata ca:

Membrii Congresului Statelor Unite resping orice posibilitate a unui program federal de salvare a Detroitului, cel mai mare oraş american care şi-a declarat falimentul, relatează Bloomberg.

Senatorul de Michigan Carl Levin, democrat şi fost membru în consiliul municipal din Detroit, a spus că autorităţile oraşului ar trebui în schimb să caute pentru ajutor „orice program federal disponibil”.

„Niciun nou program de salavare, doar programele existente”, a spus Levin într-un interviu.

Respingerea de către parlamentari a unui program federal de salvare arată că nu există disponibilitate la Washington pentru cheltuieli suplimentare, membrii Congresului anticipând un nou conflict legat de limita datoriilor SUA, în acest an.

Totodată, congresmenii nu văd niciun beneficiu din susţinerea unui oraş care a pierdut jumătate din populaţie, din 1970.

În timpul campaniei electorale de anul trecut, preşedintele Barack Obama a lăudat programul de salvare a industriei auto, de 82 de miliarde de dolari, afirmând că „a pariat pe muncitorii americani”, în timp ce republicanii ar fi lăsat companiile să dea faliment.

Un an mai târziu, administraţia Obama pare mai puţin interesată să ajute direct Detroitul, centrul regiunii unde îşi au sediile centrale General Motors, Ford Motor şi Chrysler Group.

„Această administraţie va colabora cu Detroitul şi va purta discuţii pe tema unor idei strategice. În problema insolvenţei oraşului, aceasta trebuie rezolvată de liderii locali şi creditori”, a declarat Jay Carney, secretar de presă al Casei Albe.

Primăria din Detroit a făcut cerere de intrare în insolvenţă în 18 iulie şi s-a alăturat astfel Jefferson County, Alabama, şi oraşelor californiene San Bernardino şi Stockton, care au solicitat protecţie faţă de creditori din noiembrie 2011.

Administratorul special al primăriei din Detroit, Kevyn Orr, a avertizat de acum două luni că oraşul ar putea rămâne fără bani.

Propunerea lui Orr de restructurare a unor datorii de 17 miliarde de dolari include reducerea pensiilor pentru angajaţii publici, renunţarea la majorările salariale în funcţie de costul vieţii, concedieri şi majorarea unor contribuţii.

Din zece parlamentari intervievaţi de Bloomberg în legătură cu situaţia oraşului Detroit, aproape toţi s-au declarat împotriva unui sprijin federal. Senatorul republican Susan Collins, din Maine, a arătat că primăria din Detroit ar fi trebuit să acţioneze mai rapid pentru aplicarea sugestiilor lui Orr şi că americanii nu sunt interesaţi să contribuie la salvarea financiară a oraşului.”

Falimentul oraşului Detroit ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari în Europa

Se arata ca:

Falimentul Detroit, cel mai mare oraş american ajuns vreodată în insolvenţă, ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari pentru băncile europene, aflate deja într-o situaţie dificilă după cinci ani de criză.

Astfel, băncile din Europa se confruntă în continuare cu urmările deciziilor greşite luate în perioada imediat anterioară crizei financiare mondiale, potrvit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

Problemele datează din anul 2005, când Detroit căuta surse de finanţare pentru fondurile de pensii ale angajaţilor municipalităţii, ale poliţiştilor şi pompierilor. Primăria a apelat la UBS, cel mai mare grup financiar elveţian, care s-a folosit de influenţa în rândul băncilor europene pentru a promova o emisiune de obligaţiuni de 1,4 miliarde de dolari efectuată de Detroit.

Diverse bănci europene au preluat atunci titluri de 1 miliard de dolari, iar operaţiunea s-a reperat în 2006, sumele fiind similare. Aflaţi în căutare de noi surse de venit, creditorii din Europa s-au aventurat departe de pieţele cunoscute, convinşi că au găsit active cu dobânzi atractive şi un grad de risc aparent redus.

Detroit a solicitat săptămâna trecută protecţie faţă de creditori sub umbrela legii falimentului municipal din SUA. Pe lângă UBS, printre creditorii oraşului se numără două bănci naţionalizate din Germania şi Belgia, ale căror pierderi trebuie acoperite din fonduri publice.

Obligaţiunile cu o valoare nominală de sute de milioane de dolari sunt evaluate în prezent la sume de câteva ori mai mici, umflând pierderile unor bănci devenite deja găuri negre în urma crizei financiare mondiale.

În Germania, o agenţie guvernamentală care se ocupă de restructurarea activelor bancare naţionalizate deţine obligaţiuni emise de Detroit cu o valoare nominală de 200 milioane de dolari, potrivit unui reprezentant al instituţiei, citat de WSJ. Dexia, banca franco-belgiană naţionalizată în urma crizei financiare, deţine de asemenea titluri de sute de milioane de dolari.

UBS, care a avut în ultimii ani pierderi de aproximativ 50 miliarde de dolari şi a primit un bailout de la guvernul elveţian, a înregistrat deja deprecieri semnificative ale expunerii pe Detroit şi se pregăteşte pentru noi tăieri. Într-o situaţie similară se află şi divizia de investiţii a grupului american Bank of America.

UBS şi celelalte bănci implicate în emisiunea de obligaţiuni din 2005 au câştigat comisioane în valoare totală de 46,4 milioane de dolari, iar municipalitatea Detroit ar fi avut de plată dobânzi de 827 milioane de dolari în cei 20 de ani de rulare a titlurilor, potrivit documentelor ataşate operaţiunii.

Pierderile băncilor, dar şi ale oraşului, au fost accentuate de contracte swap de hedging prin care datoria Detroit avea să crească odată cu scăderea dobânzilor. Pe fondul crizei de lichiditate şi stagnării economice din ultimii ani, băncile centrale din SUA şi Europa au coborât dobânzile de politică monetară la minime record, aproape de zero, astfel că datoriile oraşului au crescut, contribuind la dezvoltarea situaţiei de faliment.

Numai UBS şi Bank of America aveau de încasat de la Detroit până la 13 milioane de dolari la fiecare trei luni în baza contractelor swap, datoria acumulată astfel până în luna iunie a acestui an totalizând aproape 300 milioane de dolari.”

 

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 22, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 139 comentarii

Christine Lagarde…

Iata ce ne spune Mediafax:

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit cu directorul FMI: România are nevoie să fie asistată încă doi ani

Se arata, printre altele, ca:

„”Am reuşit să finalizăm al doilea acord cu FMI. Să fim cinstiţi, au fost câteva probleme, dar cu bunăvoinţa tuturor acordul a fost finalizat.  Acum trebuie să pornim unul nou „, a afirmat Băsescu la începutul întâlnirii cu directorul FMI. […]

Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-byde circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi finalizată în 2011.

Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunãtţire a managementului companiilor de stat.”

Băsescu, directorului FMI: Decizii populiste pot să dezechilibreze România. Această tendinţă există în acest moment

Se arata, printre altele, ca:

„Băsescu a spus că are câteva idei privind un nou acord cu FMI, arătând că în prezent România este pe drumul cel bun în privinţa macrostabilităţii economice, dar nu este definitiv consolidată şi trebuie lucrat din greu pentru a menţine această macrostabilitate.

„Uitându-mă pe cifre, pot constata că decizii populiste pot să dezechilibreze România şi această tendinţă există în acest moment în România”, a afirmat Traian Băsescu.

El a spus că sistemul de sănătate trebuie să fie o prioritate, arătând că la începutul anilor 2000 bugetul pe sănătate era de un miliard de lei, iar acum este de cinci miliarde, dar asistenţa pe sănătate s-a diminuat din punctul de vedere al calităţii.

„Se întâmplă ceva cu banii introduşi în sistem, trebuie să privim cu atenţie acest exod”, a adăugat Traian Băsescu.

Preşedintele s-a referit şi la privatizarea CFR Marfă, arătând că nu este foarte clar cum sunt trataţi investitori strategici. „Avem CFR Marfă de privatizat cu un investitor strategic. Din punctul meu de vedere, investitori strategici sunt căile ferate americane, franceze, austriece, germane şi cred că obiectivul nostru principal trebuie să fie restructurarea companiilor de stat”, a spus Băsescu.

El a mai arătat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparţine statului este „un dezastru”, arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.

„Cum să mergi în zona euro cu această parte a economiei noastre? Este una dintre lecţiile pe care le-am învăţat în această criză. Dacă economia nu este competitivă, suferi foarte mult”, a adăugat Băsescu.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a spus că toate căile identificate de Traian Băsescu privind reforma structurală şi sistemul de sănătate sunt complet legitime.

Ea a arătat că sumele acordate pentru sănătate trebuie cheltuite pentru sănătate, şi nu pentru altceva, aceasta fiind o prioritate, iar cea de-a doua prioritate este reforma structurală.

Lagarde a arătat că trebuie restructurate companiile de stat pentru a fi cât mai atractive pentru privatizare.

Ea mai spus că nimic nu poate prospera într-o ţară în care nu există macrostabilitate economică.

Directorul general al FMI se află în România, luni şi marţi, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România.

Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.”

Dupa parerea mea, este inca un atac al lui Basescu la adresa lui Victor Ponta, apropo de acele „decizii populiste”. Basescu nu a pierdut prilejul de a lansa un nou atac la adresa premierului, dupa ce nu cu mult timp in urma spunea: „Sunt mai bun prim-ministru decat Ponta”. Christine Lagarde nu putea fi decat politicoasa, evident. Declaratiile pe care le-a facut Presedintele arata ca acesta doreste accelerarea procesului de integrare al Romaniei in Zona Euro. Raspunsul D-nei. Lagarde:

Lagarde susţine aderarea la euro după finalizarea reformelor structurale şi consolidare, fără grabă

„”Este un exemplu pe care îl am în minte – Letonia, care a fãcut reforme semnificative într-un timp scurt. Dar 10% din populaţie a emigrat pe parcursul reformelor (…) Cel mai bine este să te consolidezi, să ai o creştere sustenabilă, un set solid de reforme structurale înainte de a adera la zona euro, decât să te grabeşti, să accelerezi procesul de aderare, iar apoi să te regăseşti vulnerabil şi slăbit în faţa şocurilor externe”, a spus Lagarde la Bucureşti, la o întâlnire cu presa.

Directorul general al FMI a adăugat, însă, că nu are motive să se îndoiască că procesul de aderare al Letoniei a fost bine parcurs, că s-au verificat toţi parametri şi au fost îndeplinite toate criteriile.

 „În momentul în care aderi la zona euro pierzi instrumentul de politică monetară, care poate fi utilizat la stabilizarea economiei. Trebuie să fii într-adevăr foarte încrezător că poţi să funcţionezi cu un singur instrument. Ai un instrument mai puţin pe care poţi să-l foloseşti când lucrurile merg prost”, a explicat Lagarde.

Ea a adăugat că este elocvent exemplul unor state aflate în zona euro şi care au dificultăţi în a folosi puţinele instrumentele interne pentru a se echilibra, în lipsa politicii monetare, care este apanajul BCE.

„Sunt multiple beneficii, dar ai un singur stabilizator, pe celălalt nu îl mai poţi folosi niciodată”, a spus Lagarde.

Anterior, directorul general al FMI a arătat că avansul economic lent din Europa Centrală şi de Est este unul ciclic şi reflectă şi blocaje ale partenerilor, de asemenea ciclice.

„Dar trebuie finalizate reformele care presupun că sectorul productiv trebuie să fie performant şi nu trebuie împovărat cu alte probleme (…) Într-o ţară este vorba de piaţa muncii rigidă, în alta de multă birocraţie, în altele de reforme nefinalizate, de drept de proprietate încă neclarificat”, a afirmat Lagarde la conferinţa susţinută la Banca Naţională a României.” (subl. mea)

Lagarde: Reformele din companiile de stat vor fi incluse în noul acord al României cu FMI

Se arata, printre altele, ca:

„”Ce are România? Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă care trebuie fructificată şi adminsitraţie care poate fi eficientizată. Aveţi toate ingredientele (…) Aţi progresat mult şi dacă mai uit la parteneriatul dintre FMI şi România văd lucruri bune. Performanţă mai ales în domeniul fiscal, al sănătăţii, în sectoarele de energie”, a spus Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.

Directorul general al FMI a arătat că în privinţa companiilor de stat sunt necesare mai multe reforme pentru a se ajunge la productivitatea maximă, pentru a beneficia de întreg potenţialul uman şi tehnic din aceste societăţi.

Acest set de reforme va face parte din noul program”, a spus Lagarde.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat la întâlnirea cu Lagarde că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.

Şeful statului a afirmat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparţine statului este „un dezastru”, arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.”

Lagarde: Statul ar trebui să se implice mai mult şi să garanteze creditele pentru IMM-uri

Se arata, printre altele, ca:

„”Am vorbit aseara (luni – n.r.) despre programele Viena 1 şi Viena 2, poate va fi nevoie şi de Viena 3, este un lucru care va fi discutat de parteneri. Viena 1 a funcţionat bine, iar Viena 2 a funcţionat nu aşa de bine. Cred că sunt şi alte forţe care trebuie implicate, participarea statului care ar trebui să garanteze creditele pentru IMM-uri, dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile. Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.

Ea a arătat că nu trebuie să aibă loc o capitalizare prea rapidă a băncilor pentru Basel III, iar statul trebuie să se implice mai activ pentru a contribui la reducerea acestor riscuri.

„Această cultură ar trebui să minimizeze riscurile din economia reală şi să pună banii băncilor în ceea ce înseamnă economie reală şi mai puţin în produse sofisticate”, a spus Lagarde.

Directorul general al FMI încheie marţi o vizită de două zile în România, iar miercuri o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut.

În cadrul Iniţiativei Viena, grupurile mamă ale unui număr de nouă bănci cu capital străin prezente în România, care controlau aproximativ 70% din piaţă, s-au angajat în august 2009 să menţină expunerea pe piaţa românească la nivelul din luna martie a acelui an şi să asigure o rată de solvabilitate de peste 10%.

Un an mai târziu, FMI, Comisia Europeană şi BNR au decis că expunerile primelor nouă bănci străine prezente pe piaţa românească pot varia într-o marjă de plus/minus 5% faţă de nivelul înregistrat în luna martie 2009.

Setul de reforme Basel III a fost dezvoltat de Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară pentru a îmbunătăţi cadrul de reglementare, supravegherea şi managementul riscurilor în sectorul bancar. Obiectivele măsurilor sunt îmbunătăţirea capacităţii sectorului financiar de a absorbi şocurile financiare şi economice, îmbunătăţirea managementului riscului şi guvernanţei, precum şi a transparenţei instituţiilor de credit şi a modului în care publică informaţii.

Printre altele, regulile Basel III prevăd ca băncile să deţină până 2019 capital de rang întâi de minim 6% şi capital total de cel puţin 8%, urmând ca împreună cu o rezervă de capital de 2,5% să se ajungă la un minim de 10,5%.”

Aici mi se pare ca FMI are o abordare noua… In primul rand nu mai auzim clasica retorica referitoare la neperformanta intreprinderilor de stat. Doar la Basescu am auzit-o. Ideea care se desprinde din ceea ce a spus D-na. Lagarde este ca aceste intreprinderi de stat trebuie aduse in starea de a putea face performanta – „Directorul general al FMI a arătat că în privinţa companiilor de stat sunt necesare mai multe reforme pentru a se ajunge la productivitatea maximă, pentru a beneficia de întreg potenţialul uman şi tehnic din aceste societăţi.”. Ca sa realizezi lucrul acesta, continua D-na. Lagarde, sunt necesare reforme. Restructurarile sunt necesare pentru a face aceste companii de stat mai atractive in vederea privatizarii. Interesant este ca D-na. Lagarde a pus accent pe fructificarea capitalului uman de la noi din tara, mult laudat, dupa cum se vede, de domnia sa.

Pe de alta parte, o abordare noua mi se pare aceea ca statul ar trebui sa se implice mai mult si sa garanteze creditele pentru IMM-uri, „dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile”. D-na Lagarde a aratat ca: „Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”. Ideea pare a fi urmatoarea: creditele neperformante din economie sa fie preluate de stat. Daca asa stau lucrurile, cred ca este o abordare absolut noua. Ar insemna ca riscurile sa se transfere asupra Statului, dar sa fie garantate de FMI prin noul acord, adica prin banii veniti de la FMI. Este o politica de tip Welfare State. Dar protejeaza si sectorul bancar.

Lagarde: Ar fi păcat ca România să nu continue parteneriatul benefic cu FMI

Se arata, printre altele, ca:

„”Vreau să remarc faptul că avem un parteneriat de durată cu România şi a fost benefic din punct de vedere fiscal pentru că a restaurat stabilitatea pentru a genera investiţii, a restaurat încrederea în fundamentele economice ale ţării”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la BNR, întrebată cât de bun doctor a fost FMI pentru România şi dacă instituţia va continua tratamentul, în contextul în care alţi oficiali ai FMI care au venit în România spuneau că Fondul este un doctor care administrează pastile amare.

Ea a arărat că este rolul FMI să i se ceară ajutorul când o ţară se confruntă cu situaţii dificile sau are nevoie de expertiza şi disciplina pe care instituţia le oferă.

„Vom fi foarte încântaţi să ne continuăm discuţiile cu autorităţile pentru a ajuta la stabilizarea cadrului macroeconomic, care a fost restaurat cu mare eficienţă. Ştiu că n-a fost uşor, dar ar fi păcat să nu-l consolidaţi, să nu păstraţi acest cadru macroeconomic pentru a consolida creşterea economică, pentru a crea locuri de muncă, pentru a vă asigura că oamenii beneficiază de aceste eforturi„, a mai spus Lagarde.

Şeful FMI spune că instituţia nu impune niciun fel de tratament sau reţetă, doar negociază cu autorităţile, le respectă părerile, viziunile, pe care apoi le înaintează comunităţii internaţionale.

„Vom merge pe un drum pe care l-am ales împreună”, a conchis Lagarde.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat la întâlnirea cu Lagarde că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.” (subl. mea)

Si aici pare a fi o abordare noua: oamenii, poporul trebuie sa beneficieze de aceste eforturi. Asta e un discurs clasic de stanga! „Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă care trebuie fructificată şi adminsitraţie care poate fi eficientizată. Aveţi toate ingredientele” – parafrazand principiul marxist: ‘Omul este cel mai pretios capital’! FMI lucreaza acum pentru om, nu mai este acea institutie, acel club select, al capitalismului postbelic! 🙂 . Parca il si aud pe Obama spunand: „I’m your brother!!” 🙂 .

Lagarde: Exporturile, cererea internă şi investiţiile trebuie să susţină simultan creşterea economică

Se arata, printre altele, ca:

„”Abordarea mea despre creşterea economică este relativ simplă, aceasta este alimentată de trei locomotive diferite: una externă, care pentru România a fost foarte activă mai ales în prima parte a anului, consumul intern şi cheltuielile de capital în formă de investiţii. Luând în calcul nivelul de dezvoltare a economiei româneşti, aceasta poate fi susţinută de toate cele trei locomotive şi să nu fie dependentă doar de un singur motor, pentru că s-ar putea crea dezechilibre care ar fi greu de stabilizat”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la BNR, întrebată dacă este benefic pentru România să aibă creştere economică generată de exporturi, înregistrând excedent de cont curent în primele cinci luni.

Exprimat în euro, exporturile au urcat cu 5,7% în primele cinci luni şi au ajuns la aproape 20 miliarde de euro, iar importurile au scăzut cu 1,8%, la 21,9 miliarde de euro. Contul curent al balanţei de plăţi arată un excedent de 314 milioane de euro după cinci luni, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale.

În schimb, investiţiile străine directe au scăzut cu 37% în acest interval, la 414 milioane de euro, iar cheltuielile pentru investiţii de la buget au coborât de la 12,6 miliarde de lei (2,1% din PIB) în primele cinci luni din 2012 la 10,1 miliarde de lei (1,62% din PIB) în perioada similară din acest an.

În opinia directorul general al FMI, consolidarea fiscală şi creşterea economică nu se exclud mutual, Lagarde menţionând însă că este nevoie de „decidenţi de politici foarte serioşi” şi obiective pe termen mediu.

Dacă investitorii au sentimentul că decidenţii de politici sunt foarte serioşi în consolidarea fiscală şi văd obiective stabilite pe termen mediu şi un drum cum se ajunge acolo, o ancoră, acest lucru va alimenta investiţiile necesare, care vor contribui la creşterea economică. Dacă ai creştere, consolidarea fiscală este mai uşoară decât dacă nu ai creştere, este un principiu circular şi se pare că România s-a angajat în acest principiu şi-mi doresc să continue”, a afirmat Lagarde.

Ea a arătat că investiţiile în educaţie, în traininguri profesionale sunt investiţii eficiente şi trebuie făcute toate eforturile pentru a nu se tăia aceste cheltuieli. În rest, orice cheltuială trebuie studiată cu atenţie, trebuie văzut unde merg banii.” (subl. mea)

Da, sunt de acord cu aceasta abordare, cu mici exceptii sau, mai degraba, nelamuriri… De acord, cererea interna trebuie sa fie un motor de dezvoltare. Dar cum se poate realiza acest lucru cand cererea e scazuta in toata Europa, lucrul acesta fiind unul din motivele actualei recesiuni? Investitiile straine sunt importante, numai ca acestea nu se prea vad pe la noi. Consolidarea fiscala nu a adus mai multe si mai bogate investitii straine, de care economia romaneasca ar avea nevoie. Mai mult chiar: cu ocazia acestei crize prelungite, investitiile au scazut in toata Europa! Cresterea economica e anemica in toata Europa, nu numai la noi. Chiar FMI prognozeaza ca Zona Euro va ramane in recesiune in 2013. De unde rezulta ca aceasta consolidare fiscala, de care vorbeste D-na. Lagarde, este grea in toata Europa.

Lagarde: Acordul cu România va fi unul de consolidare macro şi reforme structurale

Se arata, printre altele, ca:

„”Acordul poate merge pe două planuri – consolidare bugetară şi reformele structurale (… ) În ceea ce priveşte societăţile aflate sub controlul statului, unele ar trebui privatizate, iar altele restructurate. Acesta este un program de disciplină, care poate justifica de ce FMI continuă înţelegerea cu titlu preventiv”, a spus Lagarde la Bucureşti, la o întâlnire cu presa.

Directorul general al FMI a insistat şi pe importanţa fondurilor europene pentru infrastrcutră, care ar trebui utilizate integral.

„Fondurile europene nu au fost utilizate şi ar trebui să fie folosite pentru a avea drumuri, altă infrastructură, ca să asigure un mediu prielnic pentru investiţii în România”, a continuat Lagarde.

Un alt domeniu în care sunt necesare investiţii, şi pe care oficialul FMI l-a menţionat şi l-a conferinţa de la BNR, este cel al resurselor de energie, care ar susţine creşterea pieţei interne.

Întrebată cum explică o atitudine mai puţin intransigentă a FMI pe parcursul ultimelor două acorduri comparativ cu programele care s-au derulat în perioada pre-criza financiară, Lagarde a afirmat că România a făcut eforturi importante în ultimii patru ani.

 „Au fost eforturi masive în special în domeniul consolidării fiscale, au fost reforme semnificative şi presiuni pe sectorul financiar, care a rămas solid, au fost reforme structurale aplicate în sectorul energetic, electricitate şi gaz, distribuţie de energie, care este în proces de implementare, au fost începute reformele în domeniul privatizării, unde cu siguranţă mai sunt multe lucruri de făcut”, a explicat Lagarde.

De acord: fondurile europene sunt importante, in special cele pentru infrastructura! Foarte interesanta este si aceasta abordare a problemei companiilor de stat: „În ceea ce priveşte societăţile aflate sub controlul statului, unele ar trebui privatizate, iar altele restructurate.”. Deci nu mai trebuie ca toate sa fie privatizate! Un punct de vedere nou, as zice eu, in abordarea FMI. Este de asemenea interesant ca prin ‘infrastructura’ sefa FMI intelege in special ‘drumuri’. Parca Basescu se aratase oarecand ostil constructiei de autostrazi, sau ma insel eu?

Se pare ca D-na. Lagarde a inclinat mai mult spre ideile D-lui. Ponta, decat spre cele ale D-lui. Basescu. Presedintele mi s-a parut vizibil iritat la intalnirea cu sefa FMI. De observat ca D-na Lagarde a temporizat pe tema intrarii tarii noastre in Zona Euro, aratand mai ales riscurile. Din abordarea conservatoare a ramas doar consolidarea fiscala, la care, dupa cat se pare, FMI nu a renuntat (inca!?). Oricum, pare a fi o schimbare de optica a FMI, cel putin cu privire la tara noastra. Dar, dupa cat se pare, e o schimbare de optica in general, inclusiv cu privire la economia UE si a Zonei Euro, care intampina, in prezent, probleme serioase si care nu si-au putut gasi rezolvarea cu vechea abordare. Interesanta este si recomandarea: „Ea a arătat că investiţiile în educaţie, în traininguri profesionale sunt investiţii eficiente şi trebuie făcute toate eforturile pentru a nu se tăia aceste cheltuieli.”, menita sa reduca somajul si sa creasca performanta economica.

Vom vedea, desigur, in ce masura se va concretiza aceasta noua abordare a FMI, care, repet, nu cred ca se refera numai la tara noastra.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 17, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 147 comentarii

Am si eu o intrebare…

… pentru Dl. Profesor Stiglitz!! 🙂 Dar pana sa formulez intrebarea, as dori sa va prezint urmatoarea situatie, asa cum reiese din datele furnizate de Banca Mondiala:

Serviciile, valoarea adaugata (% din PIB)

Industria, valoarea adaugata (% din PIB)

Agricultura, valoarea adaugata (% din PIB)

Crestere PIB (anual %)

Credite neperformante (% din totalul creditelor)

Investitii straine directe ( current US$)

Capitalizarea de piata a companiilor listate la bursa (% din PIB)

Graficele arata o comparatie intre situatia de pe plan mondial (World), Romania, Franta si SUA.

In ceea ce priveste serviciile, observam ca, in cazul Frantei si SUA, valoarea adaugata a acestora se situeaza cu mult peste ceea ce avem pe plan mondial. In Romania aceasta valoare adaugata e mult mai mica, dar se observa o crestere insemnata in perioada 2011-2012. Observam ca in cazul industriei, valoarea adaugata e mai mica decat cea a serviciilor, iar in ceea ce priveste agricultura, valoarea adaugata e si mai mica fata de cea a serviciilor si a industriei, atat pe plan mondial (luand toata lumea) cat si in Franta,  SUA si Romania.

In Romania observam o crestere spectaculoasa a creditelor neperformante, fata de SUA si Franta, cat si toata lumea. Investitiile straine, foarte mici in Romania. Capitalizarea de piata, de asemenea redusa.

Iata ce ne spune un articol FMI:

World Economic Outlook Update
Growing Pains

Cresc durerile, cam asa s-ar traduce… Nu suna foarte incurajator, nu? Despre Zona Euro ne spune ca va ramane in recesiune si in 2013.

Si iata ca pe blogul FMI gasesc urmatorul articol al laureatului Premiului Nobel, Dl. Joseph Stiglitz, care ne indeamna sa tragem cateva invataminte de pe urma acestei crize:

The Lessons of the North Atlantic Crisis for Economic Theory and Policy

Un articol deosebit de interesant, pe care vi-l recomand!

Cropped picture of Joseph Stiglitz, U.S. econo...

Cropped picture of Joseph Stiglitz, U.S. economist. (Photo credit: Wikipedia)

Totusi, constatam ca sectorul serviciilor a luat pe plan mondial o amploare deosebit de mare. Valoarea sa adaugata era de aproape 70% din PIB in 2010, fata de industrie 27% din PIB si agricultura cu numai 3% din PIB. Observam ca aceasta dezvoltare a sectorului servicii este in detrimentul, daca se poate spune asa, industriei si agriculturii. Evident, valoare adaugata, insumata la nivelul economiei conduce la PIB si venitul national.

Intrebarea este: nu cumva aceasta amploare pe care a luat-o sectorul serviciilor se arata a fi, pana la urma, o sursa de blocaj, care conduce catre criza?

Dl. Stiglitz spune:

The importance of credit

We would, for instance, have asked what the fundamental roles of the financial sector are, and how we can get it to perform those roles better.  Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.

This might seem obvious. But a focus on the provision of credit has neither been at the center of policy discourse nor of the standard macro-models.  We have to shift our focus from money to credit.  In any balance sheet, the two sides are usually going to be very highly correlated.  But that is not always the case, particularly in the context of large economic perturbations.  In these, we ought to be focusing on credit.  I find it remarkable the extent to which there has been an inadequate examination in standard macro models of the nature of the credit mechanism. There is, of course, a large microeconomic literature on banking and credit, but for the most part, the insights of this literature has not been taken on board in standard macro-models.

But failing to manage credit is not the only lacuna in our approach.  There is also a lack of understanding of different kinds of finance.  A major area in the analysis of risk in financial markets is the difference between debt and equity.  And in standard macroeconomics, we have barely given this any attention. My book with Bruce Greenwald, Towards a New Paradigm of Monetary Economics ((Cambridge University Press, 2003) was an attempt to remedy this.”

Da, dar pentru ca sectorul serviciilor sa produca cu valoare adaugata foarte ridicata are nevoie si de o finantare pe masura, adica puternica, bogata. Este clar ca aceasta finantare este data de sectorul financiar si sunt de acord cu diversificarea surselor de finantare. Insa problema este si ce finatezi. Din sectorul serviciilor fac parte: restaurante, hoteluri, servicii de personal, piata imobiliara etc… Spre exemplu, fluxurile de capital care, inainte de criza, au mers din centru Zonei Euro catre Spania au finantat un astfel de sector, cel al serviciilor. La fel si in cazul Greciei, Italiei… De observat ca se baga bani grei in business, nu in libere intreprinderi. Valoarea adaugata a serviciilor era in SUA de 78,6% din PIB (2011), in Franta tot cam pe acolo. Pentru a sustine financiar o astfel de valoare adaugata a sectorului serviciilor se ajunge, in final, la supracreditare tocmai pentru ca valoarea obtinuta pe piata a acestor produse – serviciile – sa fie cat mai mare, mult mai mare decat valoarea factorilor de productie consumati. Caci, altminteri, nu are cum sa fie profitul foarte mare. Or, supracreditarea conduce si la datorii publice foarte mari (numai vorbesc daca se preiau de catre stat datoriile sectorului privat, cum s-a intamplat in Occident). In asemenea conditii creditul neperformant creste si se vede lucrul acesta in SUA, dar si in Franta (2007-2009). In SUA, spre exemplu, dupa cum ne spune Banca Mondiala, acesta era de doar 1,1% din totalul creditelor in 2003 si a ajuns la 5,4% in 2009. Romania fiind o tara mai slab dezvoltata, creditul neperformant a crescut si mai mult – acelasi fenomen il putem constata in Bulgaria si Ungaria; in Polonia este de asemenea mai ridicat decat in SUA si Franta – aici. S-ar putea explica prin faptul ca in Tarile din Estul Europei nevoia de finantare e mai mare, fiind mai putin dezvoltate decat statele din Vest si SUA. Totusi, creditul neperformant a crescut foarte mult si in tari precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda – aici.  Dl. Stiglitz spune:

„Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.”

Incerc sa traduc:

„Este clar ca unul din rolurile cheie este alocarea de capital si furnizarea de credit, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii, o functie care nu a performat bine inainte de criza, si se poate sustine ca nici acum nu o indeplineste bine”

As mentiona ca piata aceasta a serviciilor (de stat sau private) s-a dovedit in ultimii ani a avea o eficienta slaba, se manifesta si informatia asimetrica, lucru confirmat de US housing bubble, care a si generat Criza financiara ce dureaza si azi, precum si de bubble-ul imobiliar din Europa, datorii private ce s-au transferat catre datoriile suverane, lucru ce s-a intamplat in mai multe tari. De asemenea lucrul este adeverit de cresterea mare a datoriilor suverane in Europa.

Totusi, dezvoltarea masiva a sectorului serviciilor s-a impus ca o necesitate, intrucat trebuia sa se gaseasca un raspuns adecvat la subocuparea fortei de munca generata de un capitalism preponderent industrial. De asemenea dezvoltarea tehnologica, crearea de masini si utilaje performante, a facut ca, de-a lungul timpului, forta de munca ocupata in agricultura sa se imputineze. De aceea se impune gasirea de solutii pentru ca piata serviciilor sa devina (mai) eficienta. Care ar fi acestea? Iata o alta intrebare!

iulie 13, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Esecul Nabucco: cadoul facut de UE rusilor…

Eu cred ca lucrurile sunt destul de clare: Nabucco trebuia sa esueze in favoarea Gazprom! La ora actuala in Europa avem numai gaz rusesc. Europa este dependenta de gazul rusesc, este o piata de monopol in care oferta este concentrata in mana unui singur producator: Gazprom. In felul acesta UE isi incalca propriile sale principii, pentru ca un principiu fundamental al sau este economia de piata. Ce fel de economie de piata mai e aceea care are un singur ofertant? Mai mult decat atat: acest singur ofertant – Gazprom – e o companie de stat, nu privata, care provine dintr-o tara ce nu e membra UE!! Este o companie care face, datorita politicii duse de actuala Comisie Europeana, profituri uriase, dictand pretul la gaze in functie de interesele politice ale Kremlinului, in detrimentul statelor membre. Aceasta Comisie Europeana, condusa de Dl. Barroso, face, din acest punct de vedere, o politica ilegala! In detrimentul UE, in detrimentul cetateanului european, favorizand Gazprom. O sa incerc sa explic felul in care vad eu lucrurile.

In primul rand as dori sa spun ca proiectul Nabucco trebuia sa inceapa si sa fie dus cu bine pana la finalizarea lui in practica. Era absolut necesar si in spiritul european sa se creeze o alternativa la Gazprom si proiectele sale: North Stream, South Stream, Blue Stream. Pentru ca in felul acesta poti vorbi de un inceput de economie de piata in domeniul asta si pretul sa fie cel corect, rezultat din confruntarea cererii cu oferta.

In al doilea rand, pentru a i se permite accesul pe piata europeana, trebuia sa i se impuna Gazprom, de catre Comisia Europeana, privatizarea: statul trebuia sa vanda pachetul majoritar de actiuni pe care il detine si spargerea acestui gigantic trust in mai multe, mai mici companii (pe ideea Legii Antitrust din SUA), tocmai pentru ca sa existe concurenta in Europa, sa existe o piata veritabila si sa se poata vorbi de o economie de piata si un pret corect, nu impus dupa criterii clientelare si politice, asa cum face la aceasta ora Kremlinul. Pentru ca pretul impus de Gazprom, in calitatea sa de monopol, poarta numele de „pret de monopol”, care este ilegal intr-o economie de piata si cel care il practica trebuie sa faca puscarie, inclusiv complicii. Comisia Europeana este azi, datorita PPE si a lui Barroso, in postura de complice la ilegalitatile savarsite de Rusia. Pentru ca aici nu e vorba ca asa e situatia, nu avem decat un singur ofertant, ce sa-i faci. Intrucat era posibilitatea sa ai inca o alternativa, prin Nabucco. Si nu se poate spune ca UE n-are bani pentru un astfel de proiect pe care nici nu s-a obosit sa-l inceapa. Asta e pretextul pentru ca sa nu se construiasca: intotdeauna se da vina pe bani, nu ca nu ar fi. Lucrurile stau cu totul altfel: trebuia favorizat Gazprom, companie de stat din Rusia si in felul acesta Comisia Europeana favorizeaza monopolurile, si inca pe cele de stat, nici macar private, ignorand cu buna stiinta faptul ca UE trebuie sa fie o piata libera, si ca trebuie sa respectam principiile economiei de piata si nu jocurile de putere ale monopolurilor de stat, indiferent de unde ar proveni aceste monopoluri. Se pare insa ca nu trebuie sa respectam cu totii aceleasi reguli. Iar acum, cu concesiile facute de catre Administratia Obama rusilor, lucrurile devin si mai clare.

Insa Europa trebuie sa stie doua lucruri:

1. Ca nu castiga nimic mentinand Gazprom pe pozitia de monopol pe piata europeana;

2. Ca prin politica dusa fata de Gazprom, prin sustinerea acestui monopol de stat, sprijina regimul Putin, cvasidictatorial, si care nu prea respecta drepturile omului, nedand Rusiei sansa la o democratizare reala, in profunzime. Practic se blocheaza posibilitatea unei reforme democratice in Rusia, unei reforme in sensul si spiritul libertatii.

Ambele lucruri sunt proaste: reprezinta politici proaste, duse de catre UE in detrimentul sau si demonstreaza ca UE este condusa de lideri fara viziune!

iulie 1, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Liberalizarea pretului la gaze…

Priveam emisiunea Andreei Cretulescu de la Realitatea TV… Eu nu inteleg un lucru… O sa incerc sa ma fac cat mai bine inteles si sa exprim cat mai clar ceea ce vreau sa spun.

In primul rand e de remarcat un lucru: e vorba de liberalizarea pretului la gaze. Din cate am inteles chestia asta va aduce un profit urias la doua companii Petrom si Romgaz (sper sa nu gresesc) fara ca aceste companii sa trebuiasca sa faca investitii. Practic, profitul e generat exclusiv pe cale financiara prin cresterea pretului si nimic mai mult. Aceasta crestere de preturi afecteaza atat consumatorii casnici cat si pe cei industriali. Emisiunea de la Realitatea dadea o imagine cu adevarat apocaliptica: distrugerea industriei romanesti. Terifiant! Inteleg ca e vorba atat de Comisia Europeana, care a impus calendarul liberalizarii cat si de Acordul incheiat cu FMI pe vremea lui Boc. De asemenea am inteles ca vor creste si alte preturi odata cu cresterea la gaze, ceea ce inseamna ca aceasta crestere de preturi, daca va fi ireversibila si se va generaliza, va determina un puseu inflationist puternic.

Totusi, eu nu inteleg un lucru: dar cel care plateste? Consumatorul, el n-are niciun cuvant de spus? Tocmai asta ma deranjeaza, ca cel care plateste, care da banii cu alte cuvinte, nu are posibilitatea sa aleaga si, drept consecinta, nu are libertatea de a alege. Pur si simplu aceasta liberalizare este in fapt o impunere a pretului, fara ca vreun consumator sa aiba o alta alternativa decat debransarea si , daca doreste, instalarea unor centrale de mii de euro, deci foarte scumpe. Pe de alta parte, consumatorii industriali se pare ca nu au, in acest caz, alta alternativa decat falimentul. Ar fi o imagine intr-adevar terifianta!! Pai, in cazul asta ar avea loc distrugerea sectorului privat, nu? Ce ar mai ramane din el?

Nu este in regula ca numai agentii economici producatori sa influenteze pretul iar consumatorii sa nu poata sa faca absolut nimic in acest sens. Iar pe o piata foarte concentrata, cum e cea a gazelor sau a energiei, lucrul acesta este posibil. In privinta gazelor, din cate inteleg, vorbim de un duopol, la o cerere inelastica pe piata. Cu alte cuvinte se vrea ca preturile sa fie libere fara sa existe confruntarea cererii cu oferta. Lucrurile se prezinta in felul urmator, daca ne referim la factorii interni pietei, care influenteaza dinamica preturilor:

– dinspre cererea consumatorului – el se trezeste cu preturi marite, fara sa poata sa actioneze intr-un fel;

– dinspre oferta producatorilor – acestia impun pretul pe piata nestingheriti de cineva (de Guvern nici vorba, caci Guvernul nu se va mai amesteca in treaba asta)

Evident ca structura acestei piete ii favorizeaza doar pe producatori, in asemena conditii, si deloc pe consumatori. Or, in astfel de conditii nu se mai poate vorbi de o concurenta deschisa, prin confruntarea cererii cu oferta, pentru ca nu vad ce confruntare mai poate fi cand producatorul impune pe piata un pret majorat. Atunci pretul nu se mai poate forma liber. Tocmai asta e si contradictia. Pentru ca e vorba de preturi administrate de firme private si nu preturi libere.

Daca preturile ar fi cu adevarat libere atunci din confruntarea cererii cu oferta ar iesi un pret corect, in sensul ca nu ar dezavantaja pe cineva. Este adevarat ca si pana acum, preturile fiind reglementate, nu au fost libere. Ele avantajau populatia dar nu dezavantajau producatorii, care si asa obtineau profit. Fenomenul care se va intampla, si pe care l-as numi financiarizarea pretului, va avantaja in exclusivitate producatorii si distribuitorii, atata vreme cat structura pietii e de asa natura incat sa perimita lucrul acesta. Or, tocmai lucrul asta nu e in regula.

Pe de alta parte, o crestere a pretului la gaze sau energie, determina o crestere a costurilor. Atata vreme cat pretul se financiarizeaza, adica creste fara vreo justificare economica (din dorinta producatorilor de a obtine profit cat mai mare), fenomenul fiind, ca sa zic asa, pur financiar, lucrul acesta atrage automat si cresterea celorlalte costuri. Mie mi-e teama ca in felul asta se creeaza premisele aparitiei unei bule speculative si a unei crize de proportii considerabile. Ca sa pot sa-mi acopar niste costuri artificial umflate trebuie sa apelez la credite bancare (piata de capital nu e dezvoltata in Romania, dar nici in Europa nu e foarte dezvoltata asa cum e in SUA), ceea ce va conduce automat la un raport pasiv/activ in favoarea pasivului, pentru ca nu e foarte clar daca voi avea venituri atat de mari incat sa-mi acopar cu ele imprumuturile pe care sunt, vreau, nu vreau, nevoit sa le fac, asta ca sa nu trag obloanele fabricii. Mai ales ca bancile pastreaza o rata a dobanzii ridicata si deci creditele sunt mai scumpe. Si va veni o vreme cand creditorii isi vor dori banii inapoi cu dobanda. De unde ii voi da? Chiar asa: Romania de unde va da acesti bani inapoi? Si uite asa, datoria mea, adica a sectorului privat, produsa intr-un mod artificial, se va transfera pe seama Statului Roman, ca cineva va trebui sa plateasca, chiar daca eu dau faliment!

Partea nostima este ca noi facem astfel de chestii interesante, precum liberalizarea pretului la gaze, pentru ca, mai apoi, dupa ceva vreme, sa incepem sa deschidem dosare penale.

Partea proasta e ca Romania nu castiga ceva din afacerea asta. Daca vor creste costurile, nu va fi nimic altceva decat o crestere artificiala a costurilor, asa cum ar fi si cresterea preturilor la gaze si energie, care ar determina cresterea costurilor. E clar ca efectul nu va fi benefic. Daca se va ajunge la o inflatie (galopanta!?), nu va fi decat inflatie, fara sa fie insotita de vreo crestere economica.

Adevarul

Cine câştigă din liberalizarea preţurilor la energie şi gaze

Iata ce se arata:

„Furnizorii de electricitate şi de gaze plus producătorii autohtoni de gaze naturale sunt principalii beneficiari ai liberalizării preţurilor la energie, impusă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în vreme ce industria şi populaţia trag, din nou, lozul necâştigător.

Liberalizarea va fi punctul-cheie în discuţiile pe care Executivul le va avea cu reprezentanţii instituţiilor internaţionale în luna iunie, în condiţiile în care autorităţile vor să protejeze industria şi populaţia de cavalcada scumpirilor din ultimii ani, în contextul în care criza economică îşi face simţită din plin prezenţa, iar menţinerea locurilor de muncă este un obiectiv declarat al cabinetului Ponta. Liberalizarea a fost justificată prin faptul că, dacă nu se realizează, companiile care activează în domeniu nu vor face investiţii nici în sectorul energetic, nici în privinţa gazelor. De asemenea, a fost invocat faptul că societăţile de stat fac prea puţin profit, iar – prin majorări – statul va putea face investiţii în sistemul de sănătate. Pentru gaze, liberalizarea preţului va începe în vara acestui an pentru populaţie, cu o majorare de 8% de la 1 iulie şi cu 2% de la 1 octombrie. Scumpirile vor continua în 2014, când procentul consemnat va fi de 10% pentru consumatorii casnici. În 2015, 2016, 2017 şi 2018 tarifele reglementate la gaze naturale vor fi majorate anual cu câte 12 procente. Până la finele acestui an vor trebui eliminate preţurile reglementate pentru industrie la curentul consumat, în vreme ce pentru gaze termenul este finele anului 2014. Vor fi favorizaţi astfel furnizorii de electricitate (Enel, CEZ, E.ON şi Electrica), cei de gaze (E.ON şi GdF SUEZ), plus producătorii de gaze (Petrom şi Romgaz).

Scumpiri peste scumpiri

Situaţia este tensionată deoarece anul trecut FMI a mai impus României încă o majorare de preţ, care nu fusese inclusă în calendarul de liberalizare, pe motiv că ANRE „nu a respectat formula de preţ“. În urmă cu câteva zile, reprezentanţii E.ON au solicitat o altă majorare de 10% a tarifelor de distribuţie, ceea ce ar duce la o creştere de 3% în factură pentru consumatorul final. Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, a declarat că ar dori includerea celor trei puncte procentuale în majorarea programată de 8%. Preţul gazelor interne este de 170 de dolari pe mia de metri cubi, în vreme ce importurile se fac la 400 de dolari/1.000 mc. În luna aprilie, Confederaţia Patronatelor din Industrie (CONPIROM) anunţa că în ultimii patru ani costurile cu energia au crescut cu 55% şi avertiza că ne aşteaptă un val de şomeri. Ionel Borş, liderul patronatului Metalrom şi director în cadrul ArcelorMittal, a anunţat că din 2009 până în prezent costurile generate de scumpirea energiei electrice au fost de 42 de milioane de euro pe an, în vreme ce la gaze au fost de 37 de milioane de euro pe an. Toate acestea în condiţiile în care preţurile finale la mărfurile industriale şi în special la oţel au scăzut cu 40%. La gaze, cei mai mari consumatori sunt grupurile InterAgro şi Azomureş, în vreme ce la curent electric sunt Alro şi ArcelorMittal.

„Cruciada Copiilor“

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, critica recent decizia de liberalizare a preţurilor la electricitate şi gaze, despre care a spus că a fost agreată fără a se evalua impactul asupra industriei. „O piaţă care nu se modernizează tehnologic nu se poate liberaliza, înseamnă masacru în masă, înseamnă Cruciada Copiilor“, a afirmat ministrul la Bucharest Forum/Energy, eveniment organizat de Adevărul Group şi Aspen Institute România. Pe lângă impactul direct în metalurgie, siderurgie şi industria chimică, liberalizarea va însemna şi creşterea preţurilor la gigacalorie sau la produse precum pâinea.”

HotNews

VIDEO Victor Ponta: Liberalizarea pretului la gaze, un principiu european. Romania trebuie sa-l respecte

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, ca a primit raspuns negativ din partea Comisiei Europene la solicitarea sa de amanare a scumpirii gazelor de la 1 iulie, el precizand ca motivatia a tinut de respectarea principiului european al liberalizarii preturilor la gaze.

„Motivarea europenilor este foarte clara, ca trebuia sa facem aceasta liberalizare inca de cand am intrat in UE, din 2007. Este un principiu european”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a aratat ca liberalizarea a fost aprobata de fostul premier Emil Boc si a devenit obligatia Romaniei, care trebuie respectata.

„Din pacate nu s-a facut in 2007-2008, nu s-a facut nici dupa aceea. Domnul Boc a aprobat – sigur, acuma minte pe la televizor ca nu a aprobat, dar are semnaturile puse acolo – si noi nu putem sa facem altceva decat sa… pentru ca e vorba de obligatiile Romaniei aici, chiar daca le-a semnat Boc. Avem niste obligatii de care trebuie sa ne tinem”, a spus Ponta.

Guvernul vrea sa amane, cu sase luni, calendarul de liberalizare a preturilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualului calendar.

Departamentul pentru Energie a transmis, pe 10 mai, Comisarului pentru Energie, Gunther Oettinger, o scrisoare in care a fost exprimata intentia Guvernului roman de a amana, cu sase luni, calendarul de liberalizare a preturilor, informeaza Departamentul pentru energie. Acesta intentie vine ca urmare a discutiilor cu reprezentantii consumatorilor industriali care si-au exprimat au cerut amanarea liberalizarii. Raspunsul comisarului a fost primit pe 31 mai, mesajul acestuia fiind: Trebuie respectat calendarul.

„Comisarul a subliniat faptul ca impactul pretului energiei asupra competitivitatii industriei europene reprezinta o problema de interes pentru Comisie. Comisarul a aratat ca pretul gazelor de pe piata locala trebuie privit in perspectiva, raportat la preturile de pe piata UE, mentionand ca in anul 2011, pretul reglementat pentru consumatorii industriali din Romania era cel mai mic din Uniune.   Raspunsul oficialului european include recomandarea de a respecta calendarul de liberalizare, atragand atentia asupra faptului ca, potrivit legislatiei in vigoare, ANRE este institutia abilitata sa ia decizii privind pretul gazului din productie locala si a calendarului de liberalizare a preturilor”, precizeaza Departamentul pentru Energie.

Potrivit acestuia, functionarea pietei de electricitate si gaze naturale este reglementata de catre Directivele europene. Conform acestora, pentru o corecta informare, ANRE este institutia abilitata sa ia decizii privind pretul gazului, autoritatea fiind responsabila si de implementarea calendarului de liberalizare a preturilor.

HotNews a aratat inca de pe 14 mai ca reprezentantii CE recomanda continuarea liberalizarii. Comisia Europeana a fost informata cu privire  la faptul ca „anumiti clienti industriali solicita amanarea liberalizarii preturilor la gaze la consumatorii industriali cu un an”, insa „indeamna  autoritatile sa continue liberalizarea treptata a preturilor la energie”, a declarat pentru HotNews Marlene Holzner, purtator de cuvant al Comisarului pentru  Energie. Altfel spus, Comisia solicita respectarea calendarului. „Comisia solicita, de asemenea, protejarea consumatorilor  vulnerabili in mod corespunzator”, a mai spus Marlene Holzner.

Consumatorii de gaze din Romania, in special InterAgro, solicita cu insistenta autoritatilor sa amane cu un an calendarul de liberalizare a preturilor la  gaze.”

Ponta se resemnează: Liberalizarea preţului la gaze, un principiu european

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a declarat că a primit răspuns negativ din partea Comisiei Europene la solicitarea sa de amânare a scumpirii gazelor de la 1 iulie, el precizând că motivaţia a ţinut de respectarea principiului european al liberalizării preţurilor la gaze: „Motivarea europenilor este foarte clară, că trebuia să facem această liberalizare încă de când am intrat în UE, din 2007. Este un principiu european“.

Guvernul a dorit să amâne, cu şase luni, calendarul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru energie Gunther Oettinger a recomandat respectarea actualului calendar. Potrivit calendarului de liberalizare a pieţei de gaze, asumat prin acordul cu FMI, preţul la gazele destinate consumatorilor industriali a crescut pe 1 aprilie (cu 5%), iar pe 1 iulie ar trebui să urce cu 5%, respectiv cu 3% pe 1 octombrie, proces ce va continua anii următori.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 28, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 166 comentarii

Pentru o actiune coordonata a UE impotriva fraudei fiscale

Poate ar fi mai bine sa se caute solutii ca acest imens capital din paradisurile fiscale sa fie investit, sa inceapa sa circule si sa creeze locuri de munca.

O postare interesanta a D-nei Corina Cretu!

Totusi, pe mine ma incearca o unda de scepticism, ca sa zic asa… In conditii de criza economica e deosebit de dificil sa lupti impotriva evaziunii fiscale. Pe de alta parte, depinde cum privesti evaziunea fiscala si combaterea acesteia. Daca combaterea evaziunii fiscale inseamna taxe si impozite deosebit de mari – dupa cum se intampla in Franta – care gonesc din tara investitorii privati atunci eu stau si ma intreb care vor fi rezultatele din punct de vedere economic. Pentru ca cel putin pana acum nu se vede ceva benefic in Franta de pe urma unei asemenea politici iar popularitatea lui Hollande, masurata in sondajele de opinie, este in cadere libera. Nu stiu, dar nu cred ca o astfel de politica „tipic socialista” reuseste sa rezolve problema si, pana la urma, sa multumeasca pe cineva.

In conditii de criza economica, lupta impotriva evaziunii fiscale inteteste evaziunea fiscala, nu o calmeaza, deoarece insasi criza economica impinge catre evaziune. Dar si sumele sunt foarte mari, de unde rezulta ca fenomenul este destul de amplu. D-na Cretu spune:

„Când cetățenii suporta efectele austerității, in cadrul efortului de echilibrare bugetara, combaterea paradisurilor fiscale și îmbunătățirea sistemele de colectare a taxelor sunt masuri esențiale, inclusiv pentru recâștigarea credibilității instituțiilor europene, ca instrumente eficiente in serviciul cetățenilor UE.”

Chestiunea aceasta a paradisurilor fiscale tine de liberalism deoarece liberalismul tinde, daca se poate spune asa, catre acel „zero taxe si impozite”. E greu de crezut ca se poate lupta eficient impotriva paradisurilor fiscale: e vorba de bani foarte multi, interese foarte mari, cel care are banii acolo ii poate muta intr-un alt paradis fiscal, in alta parte decat in Europa, poate pleca un foarte insemnat capital din Europa spre alte zari mai prietenoase. Pe de alta parte, ideea te duce cu gandul la un guvern european care sa concentreze o putere mare si un rol mare al statului in economie. Evident, aceste aspecte s-ar repercuta si asupra statelor ce compun UE: guverne ce concentreaza o cat mai mare putere si un rol tot mai mare al statului in economie. Asta ar fi pretul „acoperirii tuturor deficitelor UE in noua ani, daca evaziunea fiscala ar putea fi oprita”. Daca se acopera deficitele nu se realizeaza altceva decat ca se acopera niste deficite si nimic mai mult. Nu inseamna neaparat o imbunatatire a vietii oamenilor, a situatiei economice. Si dupa ce se acopera deficitele, guvernele vor cheltui in continuare fara sa le pese cat cheltuiesc si ce ar obtine din asta. Ca altminteri de ce atata ravna? Numai sa acopere deficitele create tot de cheltuielile publice facute de guverne? Interesant este ca se vorbeste de o politica la nivel comunitar pentru combaterea evaziunii fiscale si a paradisurilor fiscale dar nu se vorbeste deloc de o politica a UE privind investiile si imbunatatirea mediului investitional, de afaceri. Ceea ce constatam este retragerea, intocmai ca la o mimoza, a fluxurilor de capital de la Periferia UE spre Centru. Cu ocazia crizei economice, se stie, investiile s-au redus drastic in toata Europa. Sensibilitatea aceasta exacerbata, asemanatoare cu a mimozei, creaza un somaj de peste 20% in tari ca Spania, Grecia… De unde se vede ca despre investitii nu se prea discuta serios in Europa. Mai ales ca si Tarile Europei de Est au o nevoie acuta de investii, de aport de capital pentru ca si in aceste tari somajul a ajuns, in multe dintre ele, de doua cifre (spre ex. in: Slovacia, Polonia, Ungaria, Croatia) si situatia economica este departe de a fi buna. Si Romania are nevoie de investitii, lucru clar. In Romania, in schimb, se vorbeste de confiscari, de un nou sistem de expropriere. Asemenea chestiuni sunt la ordinea zilei. Dar nimeni nu-si pune problema cum ar putea fi imbunatatit mediul investitional, cum se pot atrage investitii care sa dea un avant economiei europene. De aceea si spuneam la inceput ca trebuie cautate solutii pentru ca acest imens capital din paradisurile fiscale sa fie investit, sa inceapa sa circule si sa creeze locuri de munca aici, in Europa. Spun sa fie investit, nu risipit, asta ca sa fie clar. Pentru ca acest imens capital reprezinta o sursa de finantare uriasa, capabila sa deblocheze economia europeana nu in noua ani, ci in maxim trei ani, dupa parerea mea!! Acest capital financiar trebuie pastrat aici, in Europa, nu alungat din Europa. Or, toata politica dusa acum in Europa este de gonire a investitorilor privati, a celor mari. Iata ce aflam din Puterea:

Mittal s-ar putea retrage din Europa, din cauza costurilor cu energia

Se arata, printre altele, ca:

„”Întreaga companie (Mittal – n.r.) în Europa are o problemă cu creşterea preţului la energie, ori aici politicile interne pe care le vom aplica sunt de sprijinire a uzinei de la Galaţi, dar este nevoie şi de coordonare pe plan european, pentru că, dacă se impune să adoptăm anumite reguli, suntem între ciocan şi nicovală, între interesul de a ne menţine aici fabricile şi infringementul de la Bruxelles”, a spus Ponta, citat de Mediafax. Întrebat dacă preşedintele Mittal a vorbit, în discuţia recentă avută la Bucureşti, despre posibilitatea de a se retrage din România, premierul a răspuns că „nu în mod direct”. „A vorbit despre posibilitatea de a se retrage din Europa”, a precizat premierul.

Premierul Ponta şi proprietarul ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, au discutat vineri, la Palatul Victoria, propuneri de optimizare a costurilor de producţie la ArcelorMittal Galaţi, şeful grupului siderurgic declarând că aşteaptă să fie găsite „soluţii sustenabile” în domeniul energiei. Ponta anunţase anterior că Mittal este preocupat de poziţia pe care România o va avea în acest sens la următorul Consiliu European pe teme energetice.”

Aceasta politica organizata a UE de gonire din Europa a investitorilor privati si de ostilitate fata de libera intreprindere si sectorul privat ar putea sa insemne falimentul intregii Uniuni Europene. Intr-o asemenea situatie afacerile cu statul iau amploare, lucrul e inevitabil. Este clar ca lucrul acesta favorizeaza traficul de influenta, coruptia si evaziunea fiscala, pe care, culmea, UE doreste, din cate am inteles, s-o combata. Practic, efectul va fi dependenta de guvern (spre exemplu: Comisia Europeana) sau de Parlamentul European a comunitatii oamenilor de afaceri. Se urmareste, cum ar spune Milton Friedman, stimularea acestui impuls suicidar al comunitatii oamenilor de afaceri din Europa. Or, asa ceva nu poate fi decat in detrimentul Europei. They will eat their taxes, cum citeam undeva… Pentru ca, in realitate, nu se creeaza alternative mai bune.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

CORINA CRETU

Sefii de state si guverne din UE au, la Consiliul European de mâine, obligația fata de cetățenii europeni de a depăși contradicțiile si de a iniția o campanie comuna pentru combaterea evaziunii fiscale, care reprezintă o sursa imensa de pierderi bugetare si de nemulțumire sociala in Uniunea Europeana. Romania a dat deja semnalul  unei acțiuni ferme anti-frauda prin masurile inițiate de guvern in privința creării Direcției Antifraudă, a imbunatatirii legislației fiscale si a sancționării dobândirii ilicite a averilor.

In condițiile in care criza economica a adâncit inechitatea sociala in Uniunea Europeana, combaterea fraudei fiscale devine o obligație morala si politica, nu doar o cale de a spori resursele publice. Când cetățenii suporta efectele austerității, in cadrul efortului de echilibrare bugetara, combaterea paradisurilor fiscale și îmbunătățirea sistemele de colectare a taxelor sunt masuri esențiale, inclusiv pentru recâștigarea credibilității instituțiilor europene, ca instrumente eficiente in serviciul cetățenilor UE.

In intervenția scrisa aferenta…

Vezi articolul original 156 de cuvinte mai mult

mai 21, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Declaratiile lui Basescu…

Gandul

Raportul lui Băsescu: „Nava este la cheu. Mulţumesc Guvernului Boc, mulţumesc Guvernului Ungureanu, mulţumesc Guvernului Ponta”

Lasand la o parte faptul ca se lauda pe sine, fara a fi laudat de altii, tema centrala a discursului Presedintelui este urmatoarea:

România are toate condiţiile să aibă o creştere economică de peste 2% anul acesta. Avem foarte mulţi bani la dispoziţie de la UE

De ce? Pentru ca Romania a facut un „salt enorm” pe care nicio tara europeana nu l-a facut: a redus deficitul bugetar de la 9% la 2,9% in numai 2 ani si jumatate:

„Acum, pe cifrele EUROSTAT, România este înregistrată cu o datorie publică de 37,8% din PIB şi cu un deficit al bugetului de stat de 2,9%. Saltul este enorm şi nu există niciun stat din UE care să fi avut deficit de 9% şi pe care să îl reducă în doi ani şi jumătate. Sacrificiul pe care l-au făcut românii este un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut. România redevine o ţară credibilă pe piaţa de capital. Acest lucru se datorează în primul rând sacrificiului pe care românii l-au făcut. Eu le mulţumesc.”

Ca romanii tot fac sacrificii, e un lucru cat se poate de clar. Problema ar fi: cu ce folos? Faptul ca s-a redus deficitul bugetar nu inseamna ca vom inregistra si crestere economica, mai ales una de 2%. Ar fi foarte bine s-o avem, dar… Dar cresterea economica tine de cresterea productivitatii muncii si a competitivitatii, iar Romania, in perioada 2008-2011, nu a facut dovada unor astfel de performante. In Romania s-au intamplat cel putin urmatoarele lucruri: a crescut somajul si s-a redus deficitul bugetar. Pe de alta parte, productivitatea muncii a ramas la un nivel scazut, mentinandu-se constanta la un astfel de nivel, si Romania a pierdut din competitivitate. Faptul ca Romania devine credibila pe piata de capital e un lucru relativ. Dar in niciun caz nu rezulta de aici ca Romania va beneficia de fluxuri de capital din exterior, mai ales acum, cand toata Europa tine o cura enorma de austeritate. Nu mai vorbesc de faptul ca in perioada 2008-2012 nu s-a facut nicio privatizare care sa dea aripi economiei romanesti.

Foarte multi bani la dispozitie de la UE? Am avut foarte multi bani la dispozitie de la UE si in trecut… Nu vad motivul foarte clar pentru care rata de absorbtie a fondurilor europene sa se imbunatateasca. De fapt, dupa parerea mea, nici nu poate sa se imbunatateasca – lucrul asta e o himera – tocmai din cauza faptului ca nu avem antreprenori puternici si activi.

Basescu afirma:

„Am sentimentul, ca preşedinte, că mi-am făcut datoria pe 6 mai 2010. Fără aceste măsuri românii ar fi trăit mult mai rău. Astăzi probabil România ar fi fost în stradă cum sunt cetăţenii din Grecia, din Spania. Am tot respectul faţă de efortul pe care l-au făcut românii. Pot fi mândri. M-au durut înjurăturile şi fluierăturile, dar sunt liniştit. Nava e pusă la cheu”

fara sa tina seama de faptul ca atat Grecia cat si Spania sunt in Zona Euro. Aceste tari nu mai au moneda proprie. Ele au resimtit din plin criza din Zona Euro. Romania are moneda proprie. Si aici, „mult iubite si mult stimate domnule Presedinte”, diferenta este enorma!!!

„În următorii doi ani trebuie să continue procesul de slăbire a omului gras pus în spatele plătitorului de taxe. Dacă vom trece la a deveni subordonaţi baronilor locali şi orice mică încasare suplimentară o vom dedica lucrările pentru clientela din teritoriu cu siguranţă nu vom reuşi. Sper că Guvernul va rămâne pe linia din 2012 de guvernare responsabilă şi nu va face risipă”, a mai spus preşedintele, lansându-se într-o predicţie optimistă:  „peste 2% creştere economică anul acesta”

Basescu se refera la baronii locali, dar antreprenori activi si puternici avem? Sau alti antreprenori in afara de baronii locali avem?

Bun, sa continue procesul de slabire a „omului gras pus in spatele platitorului de taxe”. Asta sa insemne ce, oare? Taieri de salarii in sectorul bugetar? Adica asa cum a facut Boc sa faca si Ponta? Parca nu e plauzibil. Atunci lucrul asta – cura de slabire a omului gras – inseamna disponiblizari. Dar nimeni nu se intreaba ce va face aceasta forta de munca numeroasa ce urmeaza sa fie disponiblizata. Asta in absenta unor antreprenori puternici, in conditiile in care taxele si impozitele au crescut, in conditiile in care multe firme au dat faliment in perioada 2008-2012, in conditiile in care nu s-au facut privatizari si nici nu sunt semne ca se vor face privatizari care sa reprezinte un real succes. Oare ce se va intampla?

(P) Ştii ce pierzi muncind la negru?

Se arata, printre altele, ca:

„Ştiai că România se numără printre ţările cu cel mai mare număr de firme cu 100 de angajaţi ce apelează la munca fără forme legale? Pe fondul crizei economice, numărul românilor ce muncesc la negru a crescut foarte mult, iar taxele şi impozitele par tot mai împovărătoare pentru angajatorii români. Un aspect îngrijorător este legat de faptul că o parte importantă dintre cei care lucrează „la negru” efectuează muncă calificată sau „la birou”, situaţie care contrazice tendinţele europene.”

Asta se va intampla: vor ajunge sa munceasca la negru. Pentru ca economia romaneasca nu poate crea in asemenea conditii, de reducere a deficitului bugetar si de austeritate prin marirea taxelor si impozitelor, alta alternativa acestei forte de munca, alta decat, poate, emigrarea. Practic, economia romaneasca nu va trage niciun folos de pe urma disponibilizarilor in masa din sectorul bugetar daca aceasta masura nu este insotita de privatizari reusite prin care sa se atraga in economie capital consistent.

„A venit momentul unei ajustări fine. În spitale trebuie făcute angajări. Dar în sectorul administraţiei publice centrale şi locale avem excedent. În următorii doi ani trebuie să continue procesul de slăbire a omului gras pus în spatele plătitorului de taxe”

Ce a vrut sa spuna cu asta? Ca omul care lucreaza in sectorul administratiei publice si locale, dupa ce va fi disponibilizat, doar avem excedent, va merge sa lucreze intr-un spital? Fara a avea calificarea necesara? Fara a avea aptitudinile necesare muncii intr-un spital? Pentru ca iata care e situatia din spitalele romanesti, apropo de faptul ca „in spitale trebuie facute angajari”:

La fiecare patru ore un medic român pleacă din ţară. Cum vrea Eugen Nicolăescu să oprească exodul doctorilor

Si atunci ce sa intelegem din cuvintele lui Basescu? Ca acela care lucreaza in administratia publica si locala, dupa ce va fi disponiblizat, sa mearga sa lucreze ca medic intr-un spital??

„Ştiu eu spitale care au sute de medici care au sute de medici în plus, iar la Spitalul de la Vulcan, dau un exemplu, poate nu-i, nu sunt medici. Trebuie reaşezat personalul”

„iar la Spitalul de la Vulcan, dau un exemplu, poate nu-i, nu sunt medici” – stie unde sunt medici in plus dar nu stie unde nu sunt medici…

„Nava e la cheu”!!!!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 27, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii

Pe teme economice: productivitatea muncii si somajul

E foarte interesant sa ne mai uitam si la ce spune Eurostatul… Putem descoperi lucruri surprinzatoare. Iata doua statistici:

aici, despre productivitatea muncii per persoana angajata exprimata ca raportul intre PIB, exprimat la standardele puterii de cumparare, si numarul de persoane angajate. Se ia media UE 27 = 100;

aici, un tabel in care putem vedea rata somajului, media anuala. Si aici un tabel in care rata somajului e detaliata pe perioada aprilie 2012 – martie 2013, ajustare sezoniera.

Daca ne uitam la primul tabel vom observa ca Romania continua sa se situeze la un nivel foarte scazut in ceea ce priveste productivitatea muncii. De remarcat ca aceasta a ramas relativ constanta pe perioada 2008-2011 (astfel, luand anii 2008, 2009, 2010, 2011, productivitatea are respectiv valorile 49.2, 49.5, 48.6, 49.4). Este adevarat ca nici alte tari nu au inregistrat progrese din acest punct de vedere, dar, spre exemplu, in cazul Ungariei productivitatea e in jurul cifrei de 70, ca si in cazul Turciei sau Croatiei, ca sa mai dau doua exemple. Cu toate acestea, somajul din Romania este foarte scazut, 6.7% in februarie 2013 (ajustare sezoniera), practic una din cele mai mici rate ale somajului din UE. El a crescut de la 5.8% in 2008, la 7,4% in 2011 (media anuala). Totusi, in 2011 Romania avea una din cele mai mici rate ale somajului din UE. Concluzia, referitor la tara noastra, este deci urmatoarea: somaj redus dar si o foarte slaba productivitate a muncii!!

Grea este situatia Bulgariei care are si un somaj ridicat si o foarte slaba productivitate a muncii

Observam ca economii mari, precum Germania, Italia au inregistrat mici scaderi de productivitate in perioada 2008-2011. Interesant este sa vedem cum sta SUA la capitolul asta, comparativ cu UE 27 care, dupa cum am spus, se ia 100. Este notabil faptul ca SUA, in intervalul de timp mai sus mentionat, a inregistrat cresterea productivitatii muncii per persoana angajata de la 138.1 in 2008 la 143.6 in 2011!! De notat ca in aceeasi perioada de timp Japonia s-a aflat la un nivel relativ constant, sub media europeana: 95.3 in 2008, 95.6 in 2011. Somajul in SUA era 7.7% in februarie 2013, in scadere fata de luna precedenta. In 2011 SUA avea un somaj de 8.9% (medie anuala). In cazul SUA se remarca productivitati mai mari decat ale Germaniei.

Ceea ce se poate spune despre situatia economica a tarii noastre este ca avem un nivel scazut de eficienta economica. In asemenea conditii, cresterile salariale determina inflatie. Practic, mentinandu-se intr-o asemenea situatie Romania nu poate progresa. Interesant este ca desi somajul a crescut semnificativ in perioada 2008-2011, productivitatea muncii s-a mentinut la un nivel slab dar constant. Cu alte cuvinte, n-a crescut decat somajul. Atunci eu stau si ma intreb cum stam cu productia intreprinderilor… Daca definim productia intreprinderii ca fiind egala cu numarul de persoane angajate inmultita cu productivitatea muncii fiecarui angajat atunci avem urmatoarele posibilitati: ori multi dintre angajati nu contribuie cu nimic la productia unei intreprinderi, ori au fost disponibilizate persoanele care ar fi contribuit la productie si cresterea acesteia (acest ultim caz fiind ciudat rau de tot!!! Dar nu este exclus!!) „Frumusetea” situatiei se bazeaza, desigur, pe logica sa paradoxala!!. De asemenea trebuie remarcat un alt lucru interesant: in perioada 2009-2012 Romania a pierdut din competitivitate. Ceea ce a „castigat” Romania a fost doar un somaj ridicat si nimic mai mult. Si atunci pierderile de competitivitate nu se datoreaza oare (si) unui declin, in acesti 4 ani, al calificarii fortei de munca? In 2007 productivitatea era 43.4 si se vede cresterea in 2008, la 49.2, dupa care a ramas constanta (variatii nesemnificative). Daca s-ar fi aplicat tehnici si tehnologii moderne, productivitatea ar fi trebuit sa creasca si ar fi trebuit sa creasca si competitivitatea economica. Totusi, nu s-a intamplat asa… Nu se poate spune nici ca nivelul de organizare a productiei si a muncii s-a imbunatatit substantial ca sa dea cresteri de productivitati. Il putem presupune constant, desi e foarte posibila si o deteriorare la acest capitol. Concluzia clara pe care o putem trage este ca a crescut somajul dar am pierdut din competitivitate!!

Este clar ca aceasta forta de munca odata disponibilizata, n-a gasit alternative de asa maniera incat sa-si poata aduce aportul atat la o sporire a productivitatii, dar si a competitivitatii. Practic, statul a cheltuit cu ajutoarele de somaj fara sa obtina nimic in schimb, ca sa zic asa, pentru ca orice lucrator e platitor de taxe si impozite. Din toata afacerea asta a pierdut toata lumea.

Ultima zicere a lui Basescu…

Gandul

Băsescu, după întâlnirea cu van Rompuy: „România nu mai trebuie să stea cu mâna întinsă să plătească pensii sau salarii”. Ce se întămplă cu MCV

Nu mai trebuie, dar…

aprilie 26, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Doua teme de discutie

Va propun azi doua teme de discutie referitor la situatia din Romania:

1. Cum putem avea antreprenori activi si puternici?

2. Cum pot fi atrase investitii private in zonele sarace?

Cred ca nici nu mai trebuie sa mentionez necesitatea acestor doua lucruri: antreprenori activi si puternici, care „sa furnizeze capital si fonduri pentru economie”, cum ar fi spus Milton Friedman, si investitii private in zonele sarace. Eu cred ca este cat se poate de clar ca acestea doua sunt trebuincioase pentru Romania, pentru dezvoltarea tarii. Daca privim situatia economica a tarii noastre vom observa cu usurinta performante reduse comparativ cu alte tari din zona (Polonia, Turcia, Republica Ceha, ca sa dau numai trei exemple). Se remarca un PIB mic si care creste destul de greu. Desi somajul in Romania a fost sub media Europeana, totusi noi nu inregistram cresteri economice insemnate, nu progresam. Aici situatia „balteste”, cum se spune, in conditiile in care avem multe intreprinderi de stat de facto in faliment si un sector de stat incarcat cu prea multi functionari publici. Anul asta, sub noua Guvernare Ponta, s-au marit taxele si impozitele. Eu am impresia ca antreprenoriatul nu e sprijinit deloc, e inca slab, si nu reuseste sa fie un factor important de progres pentru tara noastra, asa cum ar trebui.

Pe de alta parte, investitiile private in zonele sarace sunt de o importanta primordiala. Nu cred ca exagerez. Pentru ca numai in felul asta se poate diminua somajul si creste PIB-ul, si in acest fel bunastarea cetatenilor, in conditiile in care statul nu se implica direct in economie. Dar prin mixul de politici ar putea sa se implice in atragerea de investitii private, serioase care ar avea un efect benefic.

Trebuie sa recunoastem ca la aceste doua capitole tara noastra are slabiciuni mari, nu numai in privinta atragerii de fonduri europene. Nu ca n-am avea oameni bogati, dar avem antreprenori slabi. Este un paradox care ne costa destul de mult.

In ceea ce priveste atragerea de investitii, eu as propune ca parlamentarii nostri, care in exercitarea mandatului „sunt in serviciul poporului” (art. 69, al.1 din Constitutie), sa se implice in atragerea de investitii in colegiile dumnealor, in judetul in care au fost alesi, pentru a contribui la dezvoltarea economica a judetului, ceea ce ar insemna si imbunatatirea vietii oamenilor, a poporului. Bineinteles, nu sustin ideea ca un parlamentar sa-si insuseasca foloase necuvenite prin aceasta implicare in atragerea de investitii. Dar daca esti in serviciul poporului, lucrul acesta – implicarea in atragerea de investitii – ar trebui sa fie facuta in folosul poporului.

Suntem foarte statici… Nu vad miscare, nu vad ca se misca treburile din punct de vedere economic, lucru ce nu poate avea consecinte bune. Este adevarat ca traversam si o perioada de criza ce se manifesta in toata Europa si care incetineste economia pana la stagnare, dar ar trebui sa incercam sa facem mai mult.

aprilie 23, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Mechel…

Gandul

RADIOGRAFIA UNUI DEZASTRU. Ce au lăsat în urmă ruşii de la Mechel după ce statul a cheltuit sute de milioane de dolari pentru „succesul” privatizării

Se arata ca:

„Siderurgia din România a fost pusă „pe butuci”, după ce statul a investit sute de milioane de dolari pentru a se asigura că oţelăriile privatizate vor deveni competitive pe plan european. Soarta celor cinci combinate metalurgice vândute de grupul rus Mechel cu 50 de euro este însă incertă, acestea fiind, în prezent, în insolvenţă.

Cu toate că, la privatizare, executivul le-a iertat datorii istorice la buget şi le-a acordat sprijin financiar sub formă de ajutoare de stat, combinatele siderurgice cumpărate de Mechel au mers ani la rând în pierdere. Cândva unii dintre cei mai mari angajatori din ţară, cele cinci combinate vor asigura locuri de muncă pentru circa 4.000 de angajaţi, anunţă acum noii patroni, compania Invest Nikarom.

Confruntaţi cu acest dezastru, reprezentanţii guvernului susţin că nu au nicio posibilitate de a interveni, singurul lucru de făcut fiind găsirea unor soluţii care să preîntâmpine astfel de situaţii.

Mechel Târgovişte

Combinatul metalurgic de la Târgovişte a fost privatizat în 2002 pentru a fi salvat de la faliment. Statul a contribuit la reorganizarea oţelăriei prin iertarea unor datorii istorice, în timp ce cumpărătorul a investit zeci de milioane de dolari pentru a-i reda competitivitatea pe piaţă. În martie, Mechel a renunţat la cele cinci oţelării din România, printre care şi combinatul de Tâgovişte. Companiile au fost vândute cu 50 de euro.

Actualul Mechel Târgovişte s-a înfiinţat în 1969, sub numele de „Întreprinderea de Oţeluri Aliate”, devenind şase ani mai târziu „Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte”. Oţelăria producea şi comercializa în acea perioadă aliate şi înalte aliate pentru scule, bare şi blocuri, precum şi tablă pentru industria electrotehnică.

Începând cu anul 1990, combinatul metalurgic a întâmpinat o serie de dificultăţi financiare, pe fondul crizei prin care trecerea siderurgia românească. Cererea de pe piaţa internă a scăzut, utilajele învechite şi lipsa investiţiilor generau costuri suplimentare de producţie, ceea ce afecta competitivitatea companiei. Mai mult, datoriile istorice pe care le acumula de la an la an în bilanţuri şi neadaptarea la cerinţele pieţei libere au erodat competitivitatea oţelăriei, se arată într-un raport din 2004 al Consiliului Concurenţei. Totodată, scumpirea materiei prime (fierul vechi) şi majorarea tarifelor la gaze şi energiei ameninţau productivitatea companiei.

Sursă: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

În 2002, guvernul Năstase a decis să privatizeze combinatul aflat în pragul falimentului. Singurul criteriu de selecţie al investitorului a fost o experienţă de cel puţin cinci ani în domeniul siderurgiei.

„Consecinţele imediate ar fi fost intrarea societăţii în incapacitate de plată, din cauza datoriilor acumulate. Această măsură ar fi condus, pe de o parte, la disponibilizarea unei mari părţi din cei 5.400 de angajaţi, iar pe de altă parte, la dispariţia unui centru metalurgic foarte important pentru industria constructoare de maşini, ştiut fiind faptul că societatea este singura uzină din România capabilă să producă, prin dotările tehnice pe care le deţine, oţeluri înainte aliate, inoxidabile şi de scule”, se arată în raportul Consiliului Concurenţei.

În august, Holdingul Conares, actualul grup Mechel, a preluat pachetul de acţiuni de 84% deţinut de statul român, valoarea tranzacţiei fiind de circa 35 de milioane de dolari.

Cât a fost dispus Mechel să investească în relansarea activităţii combinatului

Prin contractul de privatizare, Conares s-a angajat să realizeze investiţii în valoare de 13,7 milioane de dolari, să pună la dispoziţia combinatului un capital de lucru de 4,5 milioane de dolari, să investească 7,3 milioane de dolari pentru protecţia mediului şi să asigure din surse proprii plata datoriilor societăţii către stat (1,5 milioane de dolari) şi către Distrigaz (3,3 milioane de dolari). Totodată, cumpărătorul s-a angajat să restituie credite guvernamentale acordate pentru plata energiei şi pentru reabilitare.

Costul restructurării, respectiv costurile investiţiilor tehnologice, investiţiilor pentru protecţia mediului şi pentru restructurarea financiară, s-a ridicat la 107,6 milioane de dolari, din care contribuţia din surse proprii a investitorului a fost de peste 30 de milioane de dolari.

Pentru a facilita privatizarea combinatului guvernul a acordat în 2002 un ajutor de stat pentru plata datoriilor istorice acumulate de cel mai important producător de oţeluri speciale din România. Majoritatea erau către furnizorii de energie şi gaze şi către bugetul local, însă combinatul a fost scutit şi de plata unor contribuţii restante la bugetul de stat, precum şi a unor fonduri de restructurare nerambursate.

Câţi bani s-au dat pentru salvarea combinatului

În total, în perioada 1998-2004, combinatul a beneficiat de ajutoare de stat în valoare de 77,2 milioane de dolari.

La un calcul simplu reiese că suma este mai mare decât cea încasată de stat în urma privatizării plus cea pe care compania Mechel s-a angajat să o investească în combinat.

Combinatul Mechel a intrat în faliment în martie. Noua conducere a anunţat că va concedia în jur de 500 din cei 2.000 de angajaţi pe care îi are combinatul în prezent. Persoanele disponibilizate urmează să beneficieze de un aviz de 20 de zile lucrătoare şi de plăţi compensatorii în cuantum de trei salarii brute.

Angajaţii combinatului de la Târgovişte sunt în şomaj tehnic de la sfârşitul anului trecut. Compania a anunţat recent că a reluat activitatea la câteva secţii.

Mechel Câmpia Turzii

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost preluat de grupul rus Mechel la un an după oţelăria de la Târgovişte. Împovărată de datorii, salvată de mai multe ori de stat de la faliment prin ştergerea unor datorii, compania avea o situaţie financiară dificilă, într-un context economic puţin favorabil industriei metalurgice din România, lipsită de competitivitate şi de viziune.

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost preluat de Mechel în 2003, prin achiziţionarea unui pachet de acţiuni de 73,4%. Grupul rus a cumpărat compania „Industria Sârmei Câmpia Turzii” cu suma de 27,2 milioane de euro, valoarea acţiunilor fiind estimată la circa 2,5 milioane de euro.

La acea dată, compania se confrunta cu grave probleme de natură financiară. Criza siderurgiei din România, tehnologia învechită, neadaptarea la cerinţele pieţei şi lipsa de competitivitate a produselor fabricate în oţelăriile din ţară au dus bilanţurile companiei pe minus.

Ce sume au fost alocate pentru restructurarea oţelăriei

În perioada 1998-2008, statul i-a iertat combinatului datorii în valoare de 74,8 milioane de dolari. Practic, autorităţile au anulat „din pix” datoriile pe care compania le avea la bugetul general consolidat, al pensiilor, al asigurărilor de sănătate şi al celor de şomaj.

Costul total al restructurării combinatului a fost evaluat la circa 97,8 milioane de dolari. Mechel s-a angajat în 2003 să investească 20,8 milioane de dolari pentru retehnologizare, să asigure un capital de lucru de 4,19 milioane de dolari, să realizeze investiţii pentru protecţia mediului în valaore de 4,8 milioane de dolari, dar şi să asigure plata unor datorii în valaore de circa 1,1 milioane de euro.

„Faptul că un investitor privat contribuie la restructurare cu o sumă considerabilă din surse proprii demonstrează clar încrederea în restabilirea viabilităţii companiei”, se notează într-un alt raport al Consiliului Concurenţei.

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost inaugurat în urmă cu peste 90 de ani

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost înfiinţat în 1920, fiind prima oţelărie din Transilvania care fabrica sârmă şi cuie. În perioada interbelică, societatea s-a dezvoltat pe fondul industrializării şi integrării de noi tehnologii. Gama de produse au fost extinse, iar la Câmpia Turzii au început să se fabrice oţel beton, sârme subţiri, sârme zincate şi electorzi.

Compania a fost naţionalizată în perioada comunistă. În 1989, combinatul era cel mai mare producător de sârmă din ţară. În 1991 a fost reorganizat ca societate pe acţiuni, sub numele de Industria Sârmei Câmpia Turzii. În acea perioadă, compania asigura peste 10.000 de locuri de muncă.

Evoluţia financiară a combinatului de la Câmpia Turzii în perioada 1999-2011

Sursă: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

Combinatul a trecut pe profit în 2008, când a înregistrat un rezultat pozitiv de 48,6 milioane de lei, echivalentul a 13,5 milioane de euro, la un curs mediu de 3,6 lei/euro.

Criza economică a readus însă compania pe pierderi. În vara anului trecut, Mechel Câmpia Turzii a anunţat un val de concedieri. Până în luna februarie a acestui an, în jur de 1.700 de persoane şi-au pierdut locurile de muncă. La Câmpia Turzii au rămas în jur de 300 de angajaţi, de la o singură secţie.

În martie, grupul rus Mechel a decis să vândă companiei Invest Nikarom combinatele metalurgice din România pentru suma simbolică de 230 de lei, în jur de 50 de euro.

Foştii angajaţi de la Câmpia Turzii protestează de la sfârşitul lunii februarie pentru că nu şi-au primit salariile compensatorii.

Consiliul Judeţean Cluj a precizat că statul trebuie să deconteze Mechel Câmpia Turzii TVA în valoare de 93,9 milioane de lei, combinatul având datorii de 86,1 milioane de lei. Diferenţa ar urma să fie folosită pentru plata salariilor. Combinatul este în procedură de insolvenţă, administratorii judiciari fiind cei care decid unde se duc banii.

Ductil Steel Buzău şi Ductil Steel Oţelu Roşu

Combinatul Ductil Steel Buzău, punctul său de lucru de la Oţelu Roşu şi Laminorul Brăila au intrat în insolvenţă după ce au fost preluate de compania Invest Nikarom.

„Oţelul Roşu rămâne în conservare pentru că produsele sale nu au cerere pe piaţă. Vor fi concediaţi 400 de angajaţi, rămân 30. La uzina din Buzău lucrează 500 de oameni, nu dăm pe nimeni afară. La Brăila sunt angajate 400 de persoane, deocamdată nu am luat o decizie”, au precizat reprezentanţii companiei cu privire la soarta angajaţilor celor trei combinate preluate de la Mechel.

Evoluţia financiară a combinatului de la Buzău în perioada 1999-2011

Sursă: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

În 2007, Mechel a depus la Consiliul Concurenţei o notificare privind preluarea Ductil Steel. La acea dată, compania era controlată la acea dată de societatea cipriotă Lakewind Limited.

Ductil Steel era deţinut, înainte de preluarea de către Mechel, de Air Liquide Welding, prin intermediul Fro SRL Italia, cu 71,35% din capital

Ductil Steel Buzău a fost înfiinţată în 1963, sub denumirea „Întreprindere de Sârmã si Produse din Sârmã”. În 1991 a fost demarat procesul de privatizare. Pachetul majoritar de acţiuni al combinatului a fost preluat, în 1999, de compania italiană Fro. În acelaşi an, întreprinderea de sârmă care devenise Ductil SA s-a divizat în două companii, Ductil care producea consumabile de sudură şi Ductil Steel Buzău care avea ca obiect pricipal de activitate producerea şi comercializarea sârmelor, a produselor din sârmă şi a pulberilor de fier.

În 2004, „în ideea creşterii integrării tehnologice”, compania a decis să deschidă punctul de lucru de la Oţelu Roşu, unde se producea materia primă necesară combinatului, se arată pe pagina oficială Ductil Steel Buzău. Investiţia a fost de circa 3 milioane de euro. La Oţelu Roşu se produceau ţagle, semifabricate din oţel din care se laminează bare şi sârme.

Laminorul Brăila a intrat în insolvenţă la sfârşitul lunii martie. Ministerul Economiei, Varujan Vosganian a anunţat recent că societatea ar urma să fie comasată cu Ductil Steel Buzău.

Evoluţia financiară a combinatului de la Brăila în perioada 1999-2011

Am pus tot acest articol deoarece este foarte interesant, mai ales ca da si cifre!

Ceea ce se remarca este ca si inainte de privatizare aceste combinate, cu exceptia celui de la Buzau, inregistrau pierderi insemnate. Cauza ar fi fost o cerere slaba pe piata, o scadere a cererii interne si utilaje invechite, lipsa de competitivitate a produselor. Aceste combinate au beneficiat de ajutoare de stat, de stergere de datorii si tot nu s-a putut face mare lucru, dimpotriva.  Se observa la combinatul de la Campia Turzii o crestere a numarului de angajati: 5595 de angajati in 2003, data privatizarii, fata de 4999, in 1999, desi combinatul era pe pierdere. De asemenea observam o trecere pe profit in 2008, dupa care criza economica globala si-a spus cuvantul, combinatul trecand din nou pe pierdere, si inca pierderi mari!Un fenomen similar la Targoviste, cand combinatul a mers pe profit in perioada 2006-2008, dupa care a inregistrat pierderi mari. Toate aceste combinate au inregistrat si o crestere a datoriilor, ajungand in ultima vreme la datorii foarte mari.

După 100 de ani de topit fier vechi, ”PERLA SIDERURGIEI ROMÂNEŞTI” a ajuns să fie topită ea însăşi. Cine sunt părinţii dezastrului de la Câmpia Turzii

Se arata, printre altele, ca:

„Astăzi, 15 aprilie, ar fi trebuit ca ultima secţie rămasă în viaţă din ceea ce a fost Combinatul Mechel Câmpia Turzii – perla siderurgiei româneşti care pe vremuri se numea ”Industria Sârmei” Cîmpia Turzii -, să reintre în funcţiune. Evenimentul nu s-a produs. Ultimii 362 de salariaţi rămaşi pe statele de plată ale acţionariatului, care sperau, după patru luni de şomaj tehnic, să se întoarcă la muncă, au găsit porţile legate cu lanţuri. După aproape 100 de ani de funcţionare neîntreruptă, combinatul din Câmpia Turzii a murit.

Cine poartă răspunderea pentru moartea sa? Aflaţi dintr-o investigaţie gândul, cum statul român şi partenerul său economic din Rusia, Mechel, au reuşit în câţiva ani să distrugă nu doar o întreprindere cu vechime, dar şi un oraş întreg.

De ce este vinovat statul român

Guvernul Năstase a negociat defectuos, în 2003, ca şi în cazul altor privatizări, contractul cu acţionariatul companiei Conares Trading AG Elveţia, firmă interfaţă, în Europa, a concernului rus Mechel (Uzinele Metalurgice Celiabinsk). Nimeni nu neagă asta. Chiar colegul lui Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, şeful actual al Curţii de Conturi, a afirmat că 80 la sută din privatizările „realizate” în anii postrevoluţionari au fost un dezastru. Iar această pprivatizare ”strategică” nu face excepţie.

În privatizarea combinatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii au fost implicaţi: Adrian Năstase, în calitate de premier; Dan Ioan Popescu, în calitate de ministru al Industriei şi Resurselor; Ovidiu Tiberiu Muşetescu, în calitate de ministru delegat al Autorităţii pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS).

Guvernele Boc şi Ponta au promis că vor căuta soluţii pentru stoparea disponibilizărilor pe bandă rulantă a mii de salariaţi, că vor cere stoparea distrugerii combinatului şi că vor verifica, la sânge, dacă acţionariatul Mechel şi-a respectat obligaţiile contractuale. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, promisiunile guvernanţilor rămânând vorbe goale.

De ce este vinovat Mechel

Considerat de partea română drept „investitor strategic”, Mechel şi-a urmărit în România, propria strategie. A intenţionat să facă din metalurgia românească „racheta” purtătoare către Europa a producţiei siderurgice ruseşti, dar până şi acest demers l-a ratat lamentabil.

După ce a participat la privatizarea combinatelor siderurgice din ţara noastră, investitorul strategic le-a pus, pe rând, pe butuci. La Câmpia Turzii, a disponibilizat mii de salariaţi, a închis oţelării, laminoare şi fabrici productive, le-a tăiat şi le-a vândut la fier vechi, a înregistrat pierderi şi datorii de sute de milioane de lei, a pierdut pieţe tradiţionale de desfacere, implicit din pricina unui management neprofesionist.

A sfârşit prin a-şi vinde întreg „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruşi -, pe numai 52 de euro.

A distrus un combinat foarte important, transformându-l într-un munte de fier vechi, care ameninţă să se „prăbuşească” peste un oraş în agonie.

Aceştia sunt actorii. Se datorează moartea combinatului doar unei conjuncturi externe nefavorabile siderurgiei româneşti sau este vorba de lipsă de discernământ din partea statului sau, mai grav, de complicitate la un dezastru programat? Iată, mai jos, câteva episoade ilustrative care pot explica dezastrul la care asistăm azi.

Istoria distrugerii combinatului “Industria Sârmei” Câmpia Turzii în trei episoade

1. Privatizarea

Ca de obicei, şi această privatizare, ca multe altele, s-a făcut pe fugă şi doar de gura Europei. Ca de obicei, şi aceasta s-a întors împotriva economiei româneşti, lipsa de interes faţă de lucrul bine făcut dovedindu-se a fi, ca de fiecare dată, criminală.

La momentul privatizării, decidenţii guvernului Năstase, de la premier la şeful APAPS, nu şi-au făcut niciun fel de probleme faţă de desantul rusesc asupra metalurgiei româneşti. Guvernul Năstase i-a identificat pe ruşi ca fiind “investitori strategici”. Şi, fără îndoială, aceştia aveau strategia lor, bine pusă la punct.

Mai mult, deşi ruşii erau interesaţi să deschidă poarta spre Europa, implicit pentru producţia naţională de oţel, folosind “uliţa românească”, gata, deci, să cumpere bucată cu bucată întreprinderile din România care le ofereau această oportunitate, guvernul Năstase, într-un puseu caritabil, s-a gândit că e şi mai bine dacă radiază întreaga datorie a combinatului din Câmpia Turzii, ca să nu-i împovăreze pe cumpărători.

A şters astfel, dintr-un foc, datoriile către stat ale ISCT – în 2002, Industria Sârmei figura cu datorii de peste 370 de miliarde de lei la bugetul statului, şi cu un credit de 2,2 milioane de dolari, contractat cu AVAB -, în schimb a vândut combinatul cu doar 27.000.000 de euro, din care ruşii au achitat 2.500.000 de euro, valoarea pachetului de 73 la sută din acţiuni, restul fiind alocat investiţiilor.

Mai mult, graba fiind mare, privatizarea s-a făcut în condiţiile în care, la vremea respectivă se derula un program de modernizare a combinatului – aprobat de AGA şi Ministerul Metalurgiei, implicând o investiţie de 100 milioane de dolari -, fără a fi stipulată în contractul de privatizare obligativitatea cumpărătorului de a finaliza proiectul.

Odată finalizat programul de modernizare, “Industria Sârmei” ar fi devenit unul dintre cele mai performante combinate de gen din Europa Centrală şi de Est.

“Asta a fost marea greşeală a acestei privatizări; greşeală a tuturor. În contract ar fi trebuit stipulată obligaţia cumpărătorului de a executa programul de modernizare aprobat în CA, în AGA, acceptat de Ministerul Metalurgiei. Toate acestea ar fi trebuit sa confere programului putere de lege” a declarat pentru gândul fostul director al combinatului, actualmente primar al oraşului Câmpia Turzii, Radu Hanga.

2. Activitatea Mechel

Pentru foarte mulţi – mai puţin pentru statul român – a fost limpede de ce companiile din metalurgia rusească au hotărât să preia, aproape în întregime, industria similară din România. În 2003, între ţara noastră şi Europa exista un acord de liber schimb economic. Mai mult, exista posibilitatea ca, în câţiva ani, România să intre în UE, ceea ce s-a şi întâmplat. La începutul anilor 2000, Rusia nu mai putea comercializa în UE decât o cantitate plafonată de oţel şi produse siderurgice, mult sub producţia ei anuală.

În aceste condiţii, folosind, “uliţa românească”, oţelul rusesc putea pătrunde, în orice cantitate, pe piaţa europeană. Deşi, în 2006, au anunţat că şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate în contract, plătind în avans 34 de milioane de euro, în acelaşi an Mechel înregistra datorii la statul român de aproape 100 de milioane lei şi pierderi de 28 de milioane lei.

Liderul sindical, Ioan Pascu, susţine că proprietarii ruşi nu şi-au îndeplinit toate aceste obligaţii. El declară că aşteaptă, încă, un răspuns din partea DNA la o sesizare făcută în 2012.

În aceste condiţii, acţionariatul hotărăşte să închidă oţelăria, la începutul anului 2006 – una dintre cele mai moderne din ţară şi, totodată, piesa de rezistenţă a combinatului, cu o producţie anuală de 700.000 de tone. Până la acea dată, Câmpia Turzii producea, din fierul vechi achiziţionat din ţară şi străinătate, materie primă pentru un portofoliu de 13.000 de repere, fabricate în cadrul combinatului. Prin închiderea oţelăriei a fost compromis fluxul integrat al producţiei. “Dacă aveai oţelărie puteai să produci ceea ce-ţi cerea piaţa. Altfel nu, pentru că depindeai de alţii”, declara pentru presă un fost director al Mechel, Marius Bordea.

Lipsa unui management performant, dacă nu o megaindiferenţă suspectă faţă de situaţia din piaţă a produselor Mechel, a dus, în continuare la acumulări anuale de pierderi şi datorii de sute de milioane de lei. La finele lui 2011, pierderile companiei se ridicai la 110 mil lei, iar datoriile faţă de stat la 600 mil lei.

Din 2003, anul privatizării, când ISCT număra 5.500 de angajaţi, şi până în decembrie 2012, anul stopării producţiei, Mechel a concediat 5.200 de angajaţi.

În acelaşi timp, firma mamă, Mechel, a înregistrat anul trecut pierderi nete de 1,7 miliarde dolari, “din cauza activelor neperformante şi a deprecierii fondului comercial”. Grupul rus a preciza că “vânzarea unor operaţiuni din străinătate, inclusiv a celor din România, va elimina impactul negativ al acestora asupra rezultatelor”.

La începutul lui 2013, acţionariatul rus a vândut întregul „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruşi -, pe numai 52 de euro.

Invest Nikarom a anunţat că pe data de 15 aprilie va redeschide producţia la o singură secţie din Mechel Câmpia Turzii. Nu s-au ţinut de cuvânt, urmând ca peste două zile să ia o decizie în privinţa intrării în insolvenţă.

Aceasta este poarta pe care intrau în combinat, zilnic, sute de vagoane de marfă şi mii de tone de fier vechi. Sursa foto Marian Sultănoiu

3. Tăierea şi vânzarea la fier vechi

O bună parte din combinat a fost, deja, tăiat şi vândut la fier vechi de acţionariatul rus de la Mechel. Tăierea s-a făcut până în momentul vânzării către Invest Nikarom.

“Cu o majoritate de peste 70 la sută voturi în AGA, reprezentanţii Mechel au îndreptat fabrica în direcţia care le-a fost favorabilă. Dacă au putut face bani tăind şi dând la fier vechi tot ce au luat, au tăiat şi au dat la fier vechi”, spune Radu Hanga. 

“Potrivit documentelor, în perioada 2006 – 2011, 72.000 de tone de fier, rezultate în urma tăierii utilajelor, au ieşit spre Târgovişte şi Oţelul Roşu. Secţii întregi au fost transformate în ruină” , spune liderul sindical, Ioan Pascu.

La rândul lor, acţionarii Nikarom au semnat un contract cu Invest Remat pentru continuarea tăierilor. Remat a plătit deja o parte din contract, bani din care s-au plătit o treime din salariile compensatorii ale celor disponibilizaţi.

Istoria

A fost odată combinatul

Actualul primar al oraşului Câmpia Turzii e fostul director al combinatului din perioada 1990 – 1997, aşa că i-a trăit şi învăţat istoria din mers. Iată povestea lui.

“25 de ani am lucrat la Industria Sârmei şi am urcat toate treptele, de la inginer de schimb, la fuhrer” spune Hanga. Povestea lui începe în 1920, atunci când s-a construit oţelăria, punându-se astfel piatra de temelie a viitorului combinat. Oţelăria aia veche, cu cuptoare de cinci tone, satisfăcuse nevoile industriei de sârmă din perioada războiului, dar nu mai făcea faţă. Au urmat dezvoltări succesive în anii ’30, apoi în ’40 şi în ’50.

Etapele mari, importante, de modernizare au fost, însă, altele:

♦ prima, între anii ‘68-’70, când s-au pus în funcţiune “Trăgătoria de Oţel Tare 2” (TOT 2), o fabrica de cabluri şi un “laminor continuu de sârmă”, de ultimă generaţie – producţie 45 m/secundă –, importat din RFG, întreg ansamblul, alături de unităţile existente, formând, de atunci, o mare întreprindere;

♦ a doua etapă a constituit-o realizarea oţelăriei electrice, cu capacitate de 700.000 tone oţel/an, apoi a unei noi trăgătorii de oţel tare – TOT 3, şi a încă unui laminor de semifabricate.

În 1980, Industria Sârmei devenise o forţă, o mare întreprindere integrată, un combinat. Producea oţel, sârmă laminată, trefilată, cabluri, tot ce se numeşte produs lung din oţel. Cumpăra fier vechi şi vindea produse finite. În ‘90, lucrau în combinat peste 10.500 de oameni.

Lumea trecuse, în anii 70, prin marea criză a petrolului, generată de OPEC.

“Noi nu i-am resimţit efectele. Occidentul, în schimb, a fost lovit brutal; preţurile la ţiţei au crescut de 10 ori, ceea ce l-a făcut necompetitiv în producţia de oţel. În atari condiţii, Vestul a fost nevoit să caute soluţii; aşa că a “inventat” turnarea continuă. Noua tehnologie a intrat, imediat şi agresiv, în piaţa producţiei de oţel, cu scopul reducerii costurilor. Noi, nefiind împinşi de la spate de criză – dispuneam de energie ieftină -, am dezvoltat producţia pe tehnologie veche: scumpă şi, odată cu trcerea timpului, necompetitivă.

Pe la mijlocul anilor 90 am fost nevoiţi să realizăm un program de modernizare pentru a putea face pasul către noua tehnologie. Proiectul a fost aprobat de Ministerul Industriilor, a fost prins în strategiile de dezvoltare şi chiar s-a executat o primă fază. Întregul proiect prevedea o investiţie de 115 milioane dolari. În anii ‘95-’96 am demarat, în vederea realizării primei etape, colaborarea cu o firmă germană, luând în calcul o investiţie iniţială de 25 de milioane de dolari”.”

Chestiunea e ca si daca ar fi ramas ale statului e foarte indoielnic daca ar mai fi putut fi salvate aceste combinate. Practic, la data privatizarii ele erau in faliment. Dupa cum se arata in acest articol din urma nu s-a introdus o tehnologie noua, lucru necesar pentru a putea face fata pe piata. Rezultatul a fost o productie scumpa si necompetitiva. Mie mi se pare suspect faptul ca statul roman nu a fost capabil sa gaseasca o solutie de redresare pana in 2003. In anii 2002-2003 a avut loc privatizarea la Targoviste si Campia Turzii. Eu insa stau si ma intreb: dar pana atunci? Pentru ca din 1990 si pana in 2003 trecusera 13 ani!! Si atunci ce sa intelegem: ca au trecut 13 ani, timp in care s-a resimtit declinul, si statul nu a facut nimic?? Observati ca solutia privatizarii a venit in 2002-2003, adica intr-un tarziu, ca sa demonstram UE ca avem economie functionala de piata, in vederea integrarii. Nu de alta, dar mi se pare cu totul nefiresc ca statul sa stea 13 ani cu mainile in san si sa priveasca cum i se duce siderurgia pe tobogan. Cand solutiile se impuneau imediat. Nu spun ca trebuia brusc vandut tot pachetul majoritar de actiuni pe care il detinea statul. Dar s-ar fi putut vinde un anumit procent chiar la mai multe companii interesate, lucru ce ar fi permis statului controlul, dar ar fi putut imbunatati managementul acestor companii si eventual ar fi putut atrage o parte din fondurile necesare dezvoltarii si modernizarii acestor combinate. Ideea este insa alta: statul nu a facut nimic!! Partidele si guvernele care s-au perindat pe la Putere au mentinut aceste combinate, chiar si asa, cu pierderi, pentru a mentine si bazinul electoral aferent acestora: e vorba, evident, de voturi!! Si promisiuni desarte! Bineinteles, opozitia sindicatelor – cureaua de transmisie a partidului –  la orice tentativa de modernizare si privatizare este legendara. La care se mai adauga incompetenta crasa a factorilor de decizie la nivel de Guvern. De ce nu se face nimic in Romania? Pentru ca statul 13 ani n-a facut nimic! Iar rezultatul a fost privatizarea din 2002-2003, cu Mechel. Rezultatul asta e unul logic. Legea 55/1995 a fost data tarziu dupa parerea mea si s-a actionat gresit: in loc sa vinzi 30% catre cetatenii romani, mai bine cautai investitori adevarati care sa contribuie la dezvoltarea si modernizarea acestor intreprinderi. Practic, statul a vandut in pierdere, daca se poate spune asa, in loc sa vanda cuiva care sa aduca un aport de capital. Nu trebuia, neaparat, o privatizare in masa. Pentru ca aceasta privatizare in masa nu a adus nimic intreprinderilor, niciun fel de aport de capital. Ci trebuia o privatizare care sa aduca un capital suplimentar, chiar cu riscul disponibilizarilor, care ar fi urmat inevitabil. Pentru cei disponibilizati ar fi trebuit cautate alternative de integrare socio-profesionala si nici in acest punct statul nu a avut nicio strategie! Ce s-a intamplat? Fara atragere de capital suplimentar, care sa aiba ca efect cresterea productivitatii muncii, intreprinderile acestea care erau necompetitive si pe pierdere au devenit si mai necompetitive – practic li s-a compromis sansa unei eventuale relansari pe piata. Pe de alta parte, disponiblizarile au continuat oricum in asemenea conditii, fara ca cei disponiblizati sa aiba o alternativa, decat emigrarea masiva. Aceasta emigrare masiva n-a adus tarii noastre un plus decat remitentele. Insa cei ce au emigrat nu s-au intors ca sa cumpere produse romanesti, nici nu au cumparat produse romanesti pentru ca in felul asta sa contribuie la cresterea economica a tarii si la crearea, aici, de locuri de munca.

„Pentru foarte mulţi – mai puţin pentru statul român – a fost limpede de ce companiile din metalurgia rusească au hotărât să preia, aproape în întregime, industria similară din România. În 2003, între ţara noastră şi Europa exista un acord de liber schimb economic. Mai mult, exista posibilitatea ca, în câţiva ani, România să intre în UE, ceea ce s-a şi întâmplat. La începutul anilor 2000, Rusia nu mai putea comercializa în UE decât o cantitate plafonată de oţel şi produse siderurgice, mult sub producţia ei anuală.

În aceste condiţii, folosind, “uliţa românească”, oţelul rusesc putea pătrunde, în orice cantitate, pe piaţa europeană. Deşi, în 2006, au anunţat că şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate în contract, plătind în avans 34 de milioane de euro, în acelaşi an Mechel înregistra datorii la statul român de aproape 100 de milioane lei şi pierderi de 28 de milioane lei.

Liderul sindical, Ioan Pascu, susţine că proprietarii ruşi nu şi-au îndeplinit toate aceste obligaţii. El declară că aşteaptă, încă, un răspuns din partea DNA la o sesizare făcută în 2012.”

Aceasta chestiune este mai delicata si arata rigiditatea cu care a fost tratata la noi problema privatizarilor. Este regretabil faptul ca noi nu ne-am pus si nici nu ne punem problema crearii unei burse puternice. Spuneam mai sus de aportul de capital de care avea nevoie industria romaneasca ce numara in 1995 4000 de intreprinderi. Din aceasta cauza ai nevoie de o piata de capital. Dupa parerea mea, nu era nevoie sa vinzi tot pachetul majoritar de actiuni dintr-o data deoarece Romania era o tara in tranzitie si riscurile erau mari; vinzi treptat si cauti sa fii eficient. Dar macar ceea ce vinzi sa dea randament economic bun. O bursa este o institutie care are regulile ei, reguli economice si prin reglementarile specifice acestei piete inlesneste mai buna gestionare a riscului. Si este importanta pentru asigurarea finantarii investitiilor agentilor economici, pentru atragerea de resurse banesti disponibile in economie pentru finantarea pe termen mediu si lung a intreprinderilor.  Or, se vede de la o posta ca privatizarea asta cu Mechel a fost una de natura politica. Iar rezultatul este pe masura: un dezastru!!! Daca s-ar fi pus la modul serios, inca de la inceput, problema crearii unei burse serioase si s-ar fi si realizat lucrul asta cred ca s-ar fi evitat toate aceste probleme, toate aceste disfunctionalitati grave si s-ar fi putut asigura finantarea optima a economiei romanesti. Insa statul nostru, prin guvernantii sai, a transformat aceste intreprinderi de stat in locuri caldute pentru clientela politica, cheltuind sume exorbitante de bani pe tot felul de prostii, ducand intreprinderile la faliment. Sau a mentinut ani de zile intreprinderi nerentabile pentru a avea bazine electorale si voturi, fara sa faca ceva concret pentru salvarea acestor intreprinderi de la dezastru.

Ponta: Nu putem interveni la Mechel; e societate privată 100%. Am cerut soluţii pentru viitor

Iata ce se arata printre altele:

„Premierul Victor Ponta a declarat luni că a cerut ministerelor Economiei şi Justiţiei să găsească soluţii juridice care să preîntâmpine situaţii precum cea de la Mechel, el arătând că trebuie să existe o responsabilitate chiar penală pentru şefii societăţilor private care nu-şi respectă obligaţiile.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că a cerut ministerelor Economiei şi Justiţiei să găsească soluţii juridice care să preîntâmpine situaţii precum cea de la Mechel, el arătând că trebuie să existe o responsabilitate chiar penală pentru şefii societăţilor private care nu-şi respectă obligaţiile.

Solicitat să comenteze faptul că pe site-ul Ministerului Economiei a fost repusă Ordonanţa privind protecţia socială, Ponta a precizat că Ordonanţa este foarte bună şi că, de altfel, el a precizat încă de la început foarte clar că un anumit sistem de protecţie, adoptat în 2006 şi prelungit în 2009, trebuie prelungit în continuare, fiind foarte bun.

„Poate cu această ocazie nu doar prelungim acel sistem, ci găsim nişte soluţii juridice – am cerut Ministerului Economiei şi Ministerului Justiţiei să vedem dacă putem găsi soluţii juridice – care să preîntâmpine situaţia absolut revoltătoare de la Mechel, unde statul nu are nicio posibilitate să intervină direct, dar unde o companie privată trebuie să fie obligată într-un fel sau altul sau să existe o responsabilitate chiar penală pentru conducătorii unei societăţi private care nu respectă nişte obligaţii”, a spus Ponta.

El a arătat că înţelege nemulţumirea, suferinţa şi nedreptatea care li se face celor de la Câmpia Turzii sau altora, precizând însă că, în acest moment, pe legislaţia actuală, Guvernul nu are dreptul să intervină, fiind vorba despre o societate privată sută la sută.

„Şi atunci poate cu această ocazie o să găsim şi o soluţie juridică care să fie şi constituţională în acelaşi timp, pentru că vorbim de proprietate privată, prin care să existe o responsabilitate mai mare din partea conducătorilor societăţilor private în ceea ce priveşte protecţia angajaţilor”, a mai spus Ponta.”

Ce solutie juridica pentru „conducătorii unei societăţi private care nu respectă nişte obligaţii”? Daca a incalcat legea prin ceva atunci lucrurile sunt destul de clare. Atunci de ce mai trebuie o solutie juridica? Observati ce spune Victor Ponta:

„[…]am cerut Ministerului Economiei şi Ministerului Justiţiei să vedem dacă putem găsi soluţii juridice – care să preîntâmpine situaţia absolut revoltătoare de la Mechel, unde statul nu are nicio posibilitate să intervină direct, dar unde o companie privată trebuie să fie obligată într-un fel sau altul sau să existe o responsabilitate chiar penală pentru conducătorii unei societăţi private care nu respectă nişte obligaţii”

Si cand statul a avut posibilitatea sa „intervina direct” am vazut ce a facut: NIMIC! A mentinut pana n-a mai putut combinate care inregistrau pierderi, practic falimentare, fara sa gaseasca solutii bune de privatizare. Sunt si exceptii, e adevarat. As fi dorit sa vad o regula a bunelor privatizari, nu exceptii. Asta a facut statul. A facut contracte ciudate, cu o conotatie politica evidenta, care s-au dovedit paguboase pentru el, pentru stat si pentru cetatenii sai, cheltuieli de protocol de 1 miliard de euro la CONPET. Asta ca sa enumar dintr-un foc doar doua „realizari” ale statului.  Or, acum Dl. Ponta doreste ca statul sa fie un fel de patron al firmelor private, care sa le mai si urecheze cand ii vine la indemana! Ca iarasi si iarasi statul sa se amestece politic, prin nepotisme, santaj si alte tertipuri, unde nu-i fierbe oala, facand numai rau acestei tari! Vacaroiu are dreptate cand afirma „că există o reticenţă în recunoaşterea faptului că statul are prea puţine soluţii de dezvoltare.” Asa si este. Lucrul e dovedit practic in toti acesti ani in care statul, cand avea parghiile sa „intervina direct”, a intervenit de asa fel incat nu a facut mai nimic. Dimpotriva! Intruziunea statului in sectorul privat, in maniera gandita de Dl. Ponta, ar fi o adevarata nenorocire: n-ar aduce nimic bun economiei romanesti. Pentru ca Mechel e un pretext pentru acest lucru: intruziunea statului in sectorul privat: o intruziune brutala, de pe pozitie de forta, de comanda la adresa sectorului privat. Or, acest lucru macar de-ar rezolva ceva: el nu rezolva nimic. Dar arata ce contracte proaste de privatizare s-au facut. De observat faptul ca Dl. Ponta nu vorbeste de un parteneriat al statului cu sectorul privat, ci de faptul ca statul ar ajunge un fel de judecator al firmelor private, care sa le mai si stabileasca responsabilitati. O astfel de viziune e catastrofala. Acum Mechel e folosit drept moneda politica pentru a mentine vechile bazine electorale. Insa o astfel de moneda e una falsa. „Sunt rele privatizarile, sectorul privat este de vina” – in felul asta „se cumpara” ieftin electorat, acel electorat nenorocit tot de politicile proaste ale statului, care doar in aparenta a facut ceva pentru el. Concluzia: doar statul e bun! Asta vor sa auda unii oameni.

Tragedia aceasta de la Campia Turzii se datoreaza faptului ca statul nu a facut ce trebuie atunci cand ar fi trebuit, si cum trebuie. Iar acum avem un combinat falimentar, care nu mai are piata de desfacere. Un lucru util pe care statul l-ar putea face ar fi sa gaseasca o piata pentru aceste produse, astfel incat sa poata fi relansata productia. Lucrul asta ar presupune un parteneriat cu sectorul privat, nu pozitii de comnada si forta din partea statului. Eventual elaborarea unei strategii de crestere a cererii interne pentru astfel de produse. Sau atragerea unor alte investitii in Campia Turzii, care ar putea reduce somajul din zona, cu instruirea profesionala a oamenilor in noi domenii de activitate. Trebuie vazut si daca intr-adevar cauti vei si gasi o solutie buna.

DE citit si…

Iata si unele articole ceva mai vechi dar interesante:

Noul acţionar al Mechel plăteşte vineri jumătate din salariile compensatorii

Mechel Târgovişte concediază peste 500 de angajaţi, un sfert din numărul total

Un editorial interesant…

… din Gandul, semnat Marian Sultanoiu:

Nicolae Văcăroiu ştie de ce am ratat privatizările

Iata ce arata printre altele:

„Suprinzător în afirmaţia fostului premier este că, în privinţa cauzelor eşecului lamentabil al privatizărilor, el se opreşte la „impunerea de afară”.

Dar impunerea dinăuntru?! Dar faptul că şapte ani de la Dumnezeu, din 90 până în 96, am strigat nebuni, pe stradă, „Nu ne vindem ţara!!”, şi că n-am făcut decât vreo 20 de privatizări, şi alea, în majoritate, pe sistemul „na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”, exact când în Europa, toţi ăilalţi scăpaţi din lagăr vindeau cu capul gol, de le-a ieşit pasenţa până la ultimul şurub, nu se pune?!

A, noi n-am vândut atunci, când era bătaia peştelui, ca să căpuşăm cu talent tot ce mergea bine, fără fiţe de patroni şi bătăi de cap de întreprinzător. Partidul conducător sugea din sângele poporului muncitor, carevasăzică, şi sifona banul la centru şi la filiale, pentru băieţii deştepţi; creşteau casele şi viloaiele pe malurile lacurilor şi la poalele munţilor în acelaşi ritm în care marile „unităţi de producţie” deveneau tot mai mici, mai devalizate şi mai pline de datorii.

Pe urmă, sigur că, odată intrate în vrie, rămase fără bani şi fără pieţe de desfacere, pline de datorii, hărtănite şi siluite, cine să le mai ia?! Când apărea câte unul interesat, trebuia să-l alergăm cu bani şi să-i „radem” la piele toate datoriile, ca să-l convingem să i-o dăm.

Şi, odată luată, îşi face şi el mendrele cu ea patru-cinci ani şi o punea pe butuci, că tot nu-l durea sufletul. Vorba primarului din Câmpia Turzii. „Păi, mata crezi că vine vreunul aici să facă bine? Vine să fac bani!””

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

aprilie 20, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii